Desi plimbarea a fost ieri, va invit astazi sa o urmariti in imagini si filmari. Ca tot am adus vorba, numai plimbare nu a fost. A durat intre 5 si 6 ore, cat un maraton montan. De altfel, asa m-am si simtit 🙂 Ca si cum am parcurs un traseu de maraton.

Este bun un astfel de traseu, dupa o iarna asa lunga… a scos tot ce aveam rau in mine :)) Am transpirat ca la sauna pe versantii muntilor Jepii Mari si Piatra Arsa.

Traseul 🙂 Ora este de fapt 8:49, nici acum nu am modificat

Mergem asadar la al doilea Sfinx al Pietrei Arse si cel mai mare dintre cei doi. Se vad doua vai, una urca pana la Sfinx, a doua trece la mica distanta. Valea principala nu se vede in imagine. Ea se numeste Valea Babei si este ascunsa de padure, undeva in dreapta. In cele din urma, nu am ales niciuna dintre cele doua vai secundare 🙂

Intrasem in padure, si nu am scapat prilejul de a fotografia valea pe care credeam ca o vom urma

Ciuperci, nu erau doar acestea, erau mai multe, dar nu stiu daca sunt comestibile. S-ar putea sa nu fie. Eu nu le cunosc pe acestea 🙂 De fapt, nici nu prea culeg ciuperci. Totusi imi par necomestibile: au piciorul subtire si nu aveau mirosul specific

O pasare ce se ascundea printre crengile unui brad cazut. Era foarte mica, s-ar putea sa fie Ausel, o specie de pasare despre care se spune ca nu coboara pe pamant. Eu insa nu cred acest lucru. Trebuie sa coboare si ea :)) Marimea ei? Cat o cutie de chibrituri, putin poate mai mare, foarte putin.

Mai bine, ascultati putina muzica, un concert natural. Auziti cum isi vorbesc pasarelele. Putine lucruri sunt la fel de frumoase 🙂

Insa filmarea, dupa cum ati observat are si o surpriza. Va vine sa credeti? Ei bine, asa se alimenteaza cu apa un cartier intreg. De mai bine de 10 ani de zile exista acea spartura in conducta…si cei de la Apa nu o repara 🙂 Nu le pasa. Ar trebui ajutati putin 😉

Traversand Valea Babei I, se observa ca abia aici am gasit zapada

Sa urmarim insa si o filmare pana la sosirea in aceasta vale:

Suntem deja in Valea Babei II. De aici se alimenteaza alta localitate din Valea Prahovei. Priviti cum!

Oamenii platesc apa degeaba…hotii nu fac nimic prin paduri, prin orase peticesc ici-colo. I-am denumit hoti, pentru ca nu te poti numi om cinstit cand doar incasezi bani si nu faci nimic! Nici nu pot sa postez tot; ce am vazut ar ingrozi pe oricine.

O cascada…acum depinde la ce se uita fiecare 🙂

Cat de frumos poate sa iasa un izvor din stanca…aici iese el la zi

In urcus

Dar atenti prin imprejurimi…, pana la urma il zarim. Barlogul de care spuneam acum cativa ani.

Aici suntem la o intersectie. Firul principal este in dreapta, cel secundar ce iese la Sfinxul Pietrei Arse sau Sfinxul Unicorn, este inainte. Pe unde se vede urcand un prieten. El urcase dupa cum stabilisem. Numai ca mi s-a parut mie ca la o apreciere rapida imi da cu eroare 🙂

Zapada era mai groasa la baza firului secundar decat aceea de la firul principal. Din ce vazusem la plecare, mai era inca zapada suficienta pe firele secundare, pentru a se produce o avalansa. Firul secundar avea aspect de culoar si o avalansa ne-ar fi maturat rapid, fara vreo sansa de scapare. Pe firul principal stiam ca sunt multe curbe in care se mai poate opri avalansa, este si spatiul mai larg, sunt mai multe sanse. Noi nu aveam cum sa stim daca undeva mai sus cu un kilometru, sa presupunem, ar fi plecat o avalansa. Fiind pe firul secundar, ingust, totul este la noroc, daca pleaca sau nu pleaca avalansa, tocmai cand suntem noi pe acolo. O avalansa, acum primavara, poarta numele de lavina. Zapada este mult mai grea, sunt sanse minime sa scapi cu viata. Pe firul principal, o avalansa nu ar fi avut panta prea inclinata pe care sa prinda viteza. Oricum ar fi fost, existau cai de scapare in lateral. Asa ca am urmat firul principal, schimband traseul. Ocolind cu o ora mai mult.

O privire inapoi m-a convins ca este mult mai bine pe firul principal, unde exista un amfiteatru natural ce opreste zapada sa curga, curbe multe, o saritoare uriasa la baza careia se poate opri o avalansa

Pe firul principal. Oricand din cativa pasi am fi ajuns in lateral, la multi metri inaltime. De altfel, iti si spune instinctul  pe munte, unde este pericol si unde este in regula. Trebuie sa privesti cu atentie. Apoi o lavina cand pleaca este insotita in deplasarea ei de un zgomot. Este un suier, cum sufla vantul prin crengile bradului, jneapanului. Nu prea vine in tacere…

Inainte este saritoarea de care spuneam, un perete vertical de zeci de metri. Nu ne-am dus pana la baza ei, sa vedeti de ce. Intr-o primavara, urcam pe aici. Cand am ajuns la baza acelui perete am avut o surpriza. Eu eram pe zapada, la un metru de perete. Intre mine si perete era o adancitura de vreo 20 metri facuta in stratul de zapada de catre apa scursa de pe perete. Deci peretele este mai inalt decat ce vedeti in imagine. Insa avalansele in cadere depun aici multa zapada. Nu avea rost sa mergem pana langa perete, se auzea apa curgand pe acesta…, cine stie, se mai rupea si marginea cu noi. Asumarea de riscuri inutile nu face casa buna cu…mine.

Am preferat sa urcam undeva in dreapta locului de unde am pozat. Langa aceasta saritoare, cea mai mare denivelare existenta in firul Vaii Babei, am ajuns la circa 2 ore de la plecarea in drumetie.

Urcam fara griji mari, bucurandu-ne si de vreme si de peisaj. Ne-a luat 20 minute sa urcam niste pante mai problematice, unde am si intins de doua ori o coarda, ca sa nu alunecam, fiind umezeala cat si gradul de inclinare destul de mare. Acest segment, de la saritoare si pana aici, la reintoarcerea in firul vaii, face diferenta intre drumetie si ascensiune. Fara o coarda iti asumi niste riscuri…

Am ajuns in amfiteatrul de care va spuneam…este locul aproape drept, mai multe poieni

Vara pe aici este superb, am iesit din vale si am urcat pe versant pentru a vedea peisajul

La scurt timp vedem si tinta excursiei: Al doilea si cel mai mare Sfinx de pe muntele Piatra Arsa. Insa mai era pana acolo 🙂

Un paianjen…urat. O fi si el o vietate, dar era urat. Statea contorsionat ciudat, probabil isi revenea la soare. Vara l-am vazut pe diferiti arbusti.

„Coltul din Jurasic” – asa i-am spus acestui loc, cand l-am vazut pentru prima oara, in anul 2001. Tot la fel a ramas.

Desi zapada era mare, nu te afundai prea mult in ea.

Umblet de urs

La cat de tare era zapada si la cat de impadurite erau pantele din apropiere, greu s-ar fi produs o cadere mare de zapada

Urmele Martinului care traversase valea

Molidul din dreapta se inclinase la presiunea stratului de zapada

Asa ca mai bine sa iesim definitiv din firul vaii 🙂

Privire spre Valea Prahovei. Sageata rosie semnifica locul de unde am facut prima imagine…in urma cu circa 3 ore

Varful si Creasta Jepilor Mari, in dreapta

Inainte, printre jnepeni…, am mai vazut urmele unui urs mare

Ne apropiem de un obiectiv ce nu apare nicaieri ca fiind pozat de aproape. Vara nimeni nu poate ajunge la el. O jungla de jnepenis impiedica accesul. Asa ca fiecare il pozeaza dupa diferite inaltimi.

Vreti sa va spun ceva? Stiti de cate ori m-am oprit? Nici eu nu mai stiu 🙂 Am avut un hanorac subtire, un tricou profesional si tot am transpirat ca intr-o zi caniculara. V-ati oprit odata pe un versant montan si v-ati pus intrebarea cum mai ies de aici? Eu mi-am spus: cum naiba am ajuns si pe aici? 🙂 Oricum, aveam in minte sa ajung la acel Sfinx, si desi inaintam cam greu prin jnepeni, nu aveam cum sa renunt. Eu voiam la acel Sfinx 🙂

Inca putin 😉

Si am ajuns in sfarsit…dupa cam trei ore si jumatate de acasa. Imi place acest urias din piatra. Il pozasem din diferite locuri, acum am ajuns si la el. Sa pun mana pe el 🙂

Momentul trebuia imortalizat asa ca:

Bine ca i-am spus sa mai imi faca o poza…parca stiam ca in poza aceasta ma prinsese somnul. „La somn langa Sfinxul Unicorn”

Dar nici poza asta nu este cine stie ce, sa dau putin vina pe aparat si pe prietenul care a facut pozele. Am vrut poze, imortalizarea momentului, dar cred ca nu imi ardea de asa ceva :)) Eram cu gandurile plecate 😉

Nu-i asa ca este frumos, expresiv? I-am facut vreo 50 de poze va dati seama!

„Periscop”

Am plecat spre Piciorul Pietrei Arse, sa coboram pe traseul turistic. O urma??? Nu stiu de ce poate fi :)) Pare de vulpe.

Urmele mergeau dupa o culme, cred ca de vulpe erau…

In traseul turistic am facut un popas de 15 minute

Cu sageata rosie Poiana Stanei Regale…mai aveam pana acolo circa o ora. Am stat eu si m-am gandit ca noi suntem oameni de munte, participanti la maratoane montane si ca poate fi si o alta cale mai rapida de a cobori 🙂 Ideea daca a venit, am pus-o evident in aplicare.

Astfel ca am intrat pe Valea Piatra Arsa, sa vedeti unde eram peste o ora si ceva 🙂 Fiind zapada multa si destul de stabila, am ales sa coboram alunecand 🙂

O filmare cu un astfel de moment superb:

Procedand asa, am ajuns in padurea de foioase de langa Stana Regala…in 23 minute :)) Mai aveam treburi fiecare si pe acasa…, si asa ma furase somnul la Sfinxul acela urias 🙂

La tot pasul fiind puzderie de ghiocei, m-am gandit sa adun si eu un buchet, ca ecologistu’ 😉 Dar nu pentru mine…am adunat nici mai mult dar nici mai putin decat 101 ghiocei. Am si eu fixurile mele 😉 Tot mergeam asa cu buchetul in mana ezitand sa-l asez intr-o punga, si apoi in rucsac. Mergeam ce mergeam, ma mai uitam la el. Ii mai trebuia ceva. I-am facut repede un vesmant din muschi si gata, mi-a placut. Avea ceva estetic, nu era doar o floare simpla 🙂

Dupa care, fiindca imi placea cum arata, l-am mai tinut putin in mana, sa ma mai holbez la el 🙂 Am constatat eu ca mai avea nevoie si de un dram de romantism. Deci priviti cum se odihnea bietul buchetel langa tulpina unui falnic copac 🙂 Glumesc eu dar chiar mi-a placut buchetul :))

Inca il mai tineam in mana cand am ajuns in traseul turistic Poiana Tapului-Poiana Stanii. Deci din Piciorul Pietrei Arse si pana in acest traseu, am facut exact 50 de minute…am mai cules si ghiocei, am si filmat, si pozat, si privit 🙂

Intr-o ora si ceva, din golul alpin eram aproape in oras, fara sa fi alergat…ne-am dat pe picioare :))

Acesta a fost traseul, poza de pe acelasi drum ca la plecare.

Sper ca v-a placut plimbarea aceasta, virtuala pentru dvs, reala pentru mine. Am ajuns acasa, o baie repede, 1 litru de limonada, 2 ceaiuri si gata. Acum mi-am revenit la forma fizica obisnuita. Aveam nevoie de un traseu asa mai dur, sa-mi revin dupa o iarna groaznic de lunga 🙂

Ma trezesc eu azi pe la 4 dimineata cu o idee, cate luni de zile am? :)) Mi-au iesit ca azi am 400 de luni de viata, iar Rares 15 luni :)) Radeam pe la 4 dimineata 🙂

Sa aveti o duminica placuta si o saptamana cat mai buna!