Traseu cu bicicleta: Comarnic – Posada – drumul forestier Floreiu – Secaria – Vistieru – Sotrile – Muscel (Campina) – Cornu – Crucea din Cornu – drumul de pamant Frasinet – Nistoresti – Comarnic

…fericirea de a te bucura de orice lucru. De un copac, de adierea vantului, mirosul de conifere, de iarba verde, de casele risipite, de gura de cola… De a trece dintr-un peisaj in altul. Orice chestie motorizata este prea rapida pentru a te introduce intr-un peisaj unde trebuie o privire mai de detaliu.

Stabilim patru acest traseu, pana la urma plecam doi. Traseul destul de dificil…pana la urma chiar l-am parcurs aproape integral 🙂

Sosim la Comarnic pe la 8:20 cu un regio particular, ne apucam sa cumparam ce ne mai trebuia… si pana la urma plecam doi cum spuneam. Traseul avea de toate si ne-am trezit in si mai multe. Cum acest regio nu oprea in Posada, ne-am intors pe sosea pana la drumul forestier Floreiu. Acest drum trebuia sa lege Secaria de DN1, s-a lucrat mult la el, s-au investit multi bani insa… lucrarea nu s-a finalizat. Azi circula pe acest drum doar masini cu lemne pe primii 3-4 km. Drumul iese in poienile Secariei dupa vreo 5,5 km. La ora actuala, nu mai poti trece nici macar cu atv sau caruta, pentru ca s-au produs in toamna niste alunecari de teren masive.

De aici drumul trece pe celalalt versant.

Poezia se termina si circa 1 km mergem pe gheata pe langa biciclete.

Dar nu peste mult timp, iesim la liman.

Drumul ce coboara spre Secaria.

Parleazul clasic

Desi am pozat drumul de coborare, optam pentru un altul, pe niste ulite. La scurt timp apar si noroaiele… asa ca, ba sus pe biciclete, ba jos sa ocolim… O alegere neinspirata 🙂

Iesim la asfalt.

Pe acolo am coborat.

Asfaltul

Traversam soseaua ce duce in dreapta la Comarnic, la stanga spre Valea Doftanei… mergem drept inainte. Vazusem de departe ca o sa intram iar prin noroaie dar na, traseu sa fie…

Ne bucuram insa de punctele panoramice:

Secaria si muntii Baiului

Barajul Paltinu, o parte infima…

Vreo 45 de minute ocolim noroaie sau intram prin ele. Cand gaseam zapada bicicletele se curatau… dupa 5-10 minute iar se murdareau si tot asa :))

Mici popasuri prin astfel de locuri pentru cornuri, ciocolata, poze, discutii…

Continuam spre Sotrile, pe un drum de pamant pe care nu cred ca mai revenim 🙂 Desi, cea a doua jumatate a acestuia a fost chiar faina, cu coborari prin padure, poieni…

Pozele urmatoare sunt din a doua jumatate evident 🙂

Acolo era comuna Sotrile.

Prin frunze. Aici m-am murdarit mai rau decat prin noroaie. Frunzele erau pline de praf…

Hai ca nu-i rau.

Numai ca… aici o comitem si jalonand printre arbori ne tot ducem. Aproape convinsi ca „aia e”, mai continuam. Cand ne uitam pe gps, mai aveam putin si ne trezeam printr-un cartier al Comarnicului: Podul Lung 🙂

Ne orientam pe alte drumuri de pamant, iar urcam, trecem printr-o poiana cu o stana… si in sfarsit Sotrile. Asta ca sa ne tinem de traseul propus.

Numai ca nu era Sotrile unde trebuia sa ajungem fiindca pierdusem drumul ci, satul Vistieru al comunei Sotrile… adica am ocolit vreo 45 de minute.

Si ne tot ducem prin satul asta si prin toata comuna…

Urcand spre un punct panoramic. Anul trecut nu era nimic pe el, acum este un releu.

Sotrile si barajul Paltinu

Paltinu

De pe acolo de undeva am venit dinspre Secaria. Cred ca din Secaria si pana aici la punctul panoramic cel vestit… am facut 2 ore sigur 🙂

Releul Costila si Crucea de pe Caraiman, ultima se observa un pic mai greu.

Bucegii

Talea in stanga departe, Leaota si Gurguiatu in dreapta

Niste coborari pe sosea spre Campina ne pozitioneaza in spatele unor masini. Fiind ridicol sa te ajunga niste biciclete fie si la vale, astia au apasat pedalele si dusi au fost…

Dincolo de lacuri este Brebu…

1839

Vin apoi Plaiul Campinei, spitalul Voila… pe langa care trecem razand 🙂 ca niste „glumeti” veritabili ce ne simteam :)) Tot hlizindu-ne asa, ne trezim cu o masina in spatele nostru care statea dupa noi. Cum noi mergeam pe mijlocul soselei, soferul, un tanar educat nu ne deranja. In mod sigur, apropierea de spitalul respectiv crease in mintea omului niste justificari 🙂 Ma si gandeam sa-i strig cand trece, ca „ne-au lasat astia de aici, un pic pe afara!” :)) dar sigur ieseam pe undeva in decor.

Undeva pe coborarea de la spital spre Muscel este un loc de recreere, cu banci si multe gratare. Cum era multa animatie, gratare fumegand, ma trezesc strigand spre colegul de bicicleala: „care zici ca e al nostru?” Imediat, aproape toti de la gratare s-au uitat spre noi :))

In fine, iata-ne pe Muscel, unde este alt loc fain de recreere:

Facem dreapta spre Cornu, coboram niste serpentine, trecem un pod metalic pe care incape doar o masina si gata, hop in Cornu. Fiind panta mare, cobor de pe bicicleta si ma apuc de mancat o rulada. Pana la loc drept am mancat o rulada intreaga 🙂

Urcam spre manastirea Cornu dar nu pentru a o vizita… desi este un urcus solicitant, din directia noastra era calea cea mai scurta spre Crucea din Cornu. Urcusul e rau-rau si a durat vreo 10-15 minute. Dincolo de manastire surpriza… au asfaltat pana la Cruce. Si ce noroaie, si ce salbaticie erau anul trecut pe acolo…

De acolo am venit, un pic mai jos este manastirea.

Crucea de la Cornu

Mai facem un popas si aici… dupa care urmam un drum de pamant ce trebuia sa ne scoata in cartierul Frasinet ce tine de Breaza.

Drumul urca un timp dar apoi numai coboara….

Exista si un marcaj punct rosu dar nu stiu de unde vine si unde duce… ca nu are relevanta pentru mine zona in cauza 🙂

La un moment dat, o muzica data la maximum ne anunta ca ne apropiem de cartier. Vine si o intersectie de drumuri de pamant, ne oprim sa consultam gps-ul… parca ocolea ceva dar tot in Frasinet ajungea. Ce zicem noi? Hai pe aici, la vale…

Se vedea o ditamai casa, cu aspect de ferma…un gard dat intr-o parte… Cum era vale, ne tot ducem din inertie. Primul caine observat stationa linistit pe stanga, cred ca surprins. Din dreapta vad niste ciobanesti, unii legati, vreo 2-3 liberi, niste oameni prin curte… Era clar, noi treceam binemersi prin curtea unor bastinasi :)) Acestia au potolit cainii insa nu pe toti si ne trezim cu patrupezi pe langa biciclete. La mintea mea… iau mana de pe frana in ideea de a intra cu viteza intr-unul. Si asa erau hopuri, denivelari… abia a scapat cainele. Treaba este ca daca il buseam zburam cu bicicleta cu tot peste colegul din fata. Cainele poate scapa el dar noi pe panta aceea sigur ne rupeam ceva. Noroc ca a fost cainele mai destept…

Am iesit la asfalt si tot coborare pana la DN 1, iesind langa halta Nistoresti. Consultand mersul trenurilor am vazut ca aveam un tren peste 2 ore. Prin urmare, am mai facut 3 kilometri pe sosea pana in Comarnic ca sa ne oprim la o terasa….

Doua cafele Julius Meinl, o limonada, o pizza mare…. partea mea :))

Ne suim in tren, la casa de bilete ne-au spus ca nu aveau vagon de biciclete, chestia asta apare si pe site deci… nu ne-au dat bilete de bicicleta. Vine trenul si vedem ca exista un astfel de vagon, pentru biciclete 🙂 Oricum nu a venit controlorul si nu i-am dat niciun ban.

Traseul turistic: Zarnesti – Fantana lui Botorog – Satul Magura – Biserica din Magura – Manastirea „Sf. Treime” din Pestera – Satul Pestera – Moieciu de Jos – Simon

Primul traseu mai serios din acest an. Nu stiu cum, dupa ce anul acesta a debutat atat de furtunos si nu cred ca am avut doua zile libere, in afara de aceasta de ieri, am reusit sa parcurg un traseu. Oricum, e prima zi din 2018 in care am fost liber, fara niciun program sau obligatie, de dimineata si pana seara 🙂

Traseul nu era pe Bucegi, ca am fost ierni la randul pe aici… Astfel ca, am zis sa propun un traseu din Zarnesti si pana in Magura, dus-intors. Am mai intrebat pe Alex Itu cam cat dureaza, m-am mai uitat pe harta. Bine, pe mine ma prindea un traseu din Zarnesti prin Magura-Pestera si iesire in Moieciu de Jos. Invers, nu mi se parea in regula 🙂 Cand am fost ultima oara la Moieciu, am vazut pe ce deal era cocotat satul Pestera… si pana acolo erau 7 km. Ca sa fie ok pentru toata lumea era mai bine sa venim dinspre Zarnesti. Numai ca, traseul avea vreo 18-20 km dupa calculele mele si pana ajungeam din Busteni, pana ne intorceam cu un autobuz la Brasov, parea cam lung pentru anotimpul din prezent.

Dupa programari, in sfarsit a venit si ziua de azi. Pentru mine, traseu turistic inseamna mult mers pe jos. Cand esti pe jos, altfel se simte lumea, imprejurimile, natura, tot ce vrei 🙂 In masina esti in cutie, te enervezi ca trebuie sa opresti des, trebuie sa fii atent la drum, la ceilalti soferi. Masina este buna ca te duce din punctul A in punctul B, dar te si conditioneaza. In special, trebuie sa te intorci sa o iei de unde ai lasat-o…

Din Busteni, luam trenul IR care este  aici aproape de ora 8 a.m. si, ca de obicei, trenul face aproape o ora pana la Brasov. E ceva incredibil cum un astfel de tren parcurge 40 de km in asemenea interval de timp. Merge ca un Regio. Pret bilet: 6,8 lei pentru ca este o oferta „Trenurile Zapezii”.

In Brasov, coboram si luam bilete la trenul spre Zarnesti, 4,4 lei/biletul. Trenul pleaca aproape de ora 9:30 si peste o jumatate de ora a ajuns in gara Zarnesti. Deci, de la ora 10 a inceput traseul propriu-zis. Trecem prin centrul orasului si o luam pe traseul de Maraton Piatra Craiului, spre Fantana lui Botorog.

Mersul trenurilor gara Zarnesti

Chiosc realizat de Administratia Parcului National Piatra Craiului

Cred ca este un indicator mai vechi, in teren marcajul era banda rosie.

Fantana lui Botorog

Iesim din padure si urmam forestierul… nu prea era nimeni 🙂 Mai sus ne-am dat seama de ce, oamenii de munte plecasera de dimineata in drumetii. Mai multe masini erau parcate la fantana lui Botorog, de unde poti alege drumul spre Prapastiile Zarnestilor, spre Magura, urca la cabana Curmatura sau merge spre Bran peste dealul Magura.

Urmam drumul spre Magura, un drum de pamant si pietris. Nasol ca in zilele noastre accesul spre unele localitati se mai face in felul acesta. Ne-am mai intalnit cu cateva persoane care coborau. Stiam ca din Zarnesti si pana in satul acesta sunt vreo 6 km.

Vremea era destul de rece, pe arbori statea zapada… ajungem insa si la primele constructii din Magura si destul de repede la o intersectie: inainte ajungeam la Moieciu de Jos dupa 6 km, la dreapta ajungeam la Manastirea „Sf. Treime” Pestera. Ne uitam la ceas si de la gara din Zarnesti pana aici, am facut o ora si 43 de minute. Daca o luam spre Moieciu parca se termina prea repede traseul. Hotaram sa nu mergem spre Moieciu pe acel drum, de care oricum nu stiam 🙂 In cele din urma tot pe acolo o luam :)) Pentru ca acolo era si biserica satului. O vazusem intr-o fotografie a lui Adrian Petrisor, intr-un calendar. Adrian Petrisor este un tip care face niste poze superbe… http://www.adrianpetrisor.ro/

Intersectie: cu sageata rosie drumul spre Moieciu, cu sageata verde spre satul Pestera si Manastirea „Sf. Treime”, apoi tot la Moieciu.

In vreo 10 minute ajungem si la biserica ridicata putin dupa anul 1900, ce are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. In curte se afla si un monument ridicat in cinstea eroilor din Primul Razboi Mondial si vedem pe acestea 4-5 nume de Coltea. Dintr-un panou aflasem ca satul Magura s-a constituit ca asezare de sine-statatoare prin 1820. Ma intrebam unde oare o fi fost prima biserica…

Biserica din Magura

Ne intoarcem la intersectie stabilind din mers sa ajungem la acel schit sau manastire Pestera si de acolo sa vedem, sa calculam daca ne incadram sa ajungem totusi pe ruta Pestera la Moieciu, asa cum imi propusem pentru o zi de vara. Banuiala mi se confirma pe drum si anume ca acest schit nu este chiar in satul Pestera, ca te abati de la drumul spre sat si mergi pe o vale incolo…

Un cal si un magar sau doi cai 🙂 Mie mi se pare ca era magar cel din vale. „Pasteau”…

Ne apropiam de manastire.

Pe drumul cu gheata, destul de ingust, ajungem si la acest locas religios. Aici ne astepta o poveste frumoasa. O doamna avea grija pe acolo, ne-a spus ca terenul a fost al dumneaei si l-a donat pentru ridicarea bisericii. Pe teren se afla si casa ei batraneasca pe care a demolat-o, numai ca sa se ridice biserica. Evident, a pus la dispozitie gratuit acel teren…

Facem niste poze, mai stam la povesti, mai vine un grup… La plecare, d-na de la biserica, ne arata un drumeag care urca un deal si ajungea in drumul spre Pestera. Toata lumea e de acord sa o ia pe acolo, eu insa las grupul in pace si aleg alt traseu. Dinainte de a intra in biserica observasem o linie de inalta tensiune sus pe un deal, mi-am dat seama ca pe acolo este drumul spre Pestera, dar am ales alt traseu nu cel recomandat. Ca de obicei, mie mi s-a parut mai bun traseul ales de mine. Noi ne-am dus pe un drum de pamant in stanga, ce urca in serpentine, ceilalti pe un drumeag si apoi au luat pieptis dealul. Cum eu voiam sa nu ne obosim fiindca mai avea de mers si obosit nu te mai poti bucura de peisaj, am insistat sa mergem la stanga. A fost o idee buna pentru ca nu ne-am obosit inutil si am ajuns la 100 de metri in spatele grupului. Efortul a fost insa diferit. Ma si gandeam la vorbele lui Razvan, ce ar fi zis daca ar fi fost cu noi… „clar, te-ai menajat” :)) E vorba doar de faptul ca nu trebuie sa faci lucruri inutile cand sunt solutii 🙂

Cu sageata rosie drumul spre manastire. Ne-am intors de la manastire tot pe drum pana la intersectia cu drumul de pamant ce urca in serpentine, marcat in imagine cu sageata verde.

Pe poteca aceea, merg oamenii la casele lor 🙂 Ca sa-ti dai seama pe unde stau unii oameni… Noi eram deja pe varianta aleasa, drumul de pamant.

Manastirea Sf. Treime de la Pestera-Moieciu

Iesind la drum, vad departe, peste dealuri o alta biserica. Nu mi-am dat seama ca era de fapt biserica satului Pestera, pe langa care aveam sa trecem peste o ora si ceva…

Drumul spre Pestera dinspre Magura, dupa ce l-am intersectat urcand dealul la baza caruia este manastirea.

Din Zarnesti spre Magura si pana la hotelul Nobilis din satul Pestera, drumul este destul de greu. Destule masini am vazut cum atingeau cu scutul de sol. Trebuie sa vii pe aici cu un jeep sau cu atv, sa aloci mare atentie la drum… Nu stiu cum de nu au reusit de la Revolutie si pana azi sa faca macar rigole la drum.

Mai verificam pe telefon, pe harti, cum stam, pe unde suntem… si ajungem in varful altitudinal maxim al traseului nostru, adica la hotelul Nobilis. De aici, am dat numai de coborare aproape, pe asfalt, pana in Moieciu de Jos. Poezie! 🙂

Hotel Nobilis

Opinia mea este ca orice zona o cunosti simtind-o la pas. Pot spune asadar, ca eu care folosesc bicicleta mergand la peisaj, nu o sa merg prin aceste locuri. Sunt evident multe trasee de mountain-bike in aceasta zona, te bagi prin tot felul de rape, sunt indicatoare care arata aceste trasee (din pacate nu au si panouri care sa explice traseul, unde ajungi!) dar, daca mergi la plimbare, impingi serios la bicicleta pe drumuri de pamant. In satul Magura nu este asfalt, sunt multe gropi, urci bine… Iar daca ai de gand sa urci cu bicicleta dinspre Moieciu spre Pestera atunci, o faci doar pentru antrenament 🙂 De la hotelul Nobilis, daca ai avea bicicleta, ai cobori vreo 7 km fara sa dai la pedale, pana in Moieciu. Deci, in prima parte, dinspre Magura, urci obosit, in a doua te tot duci la vale si peisajul curge in viteza. Nu e de mine 🙂 Bine ca am fost. Tot citisem tot felul de ture cu bicicletele pe acolo, pareau faine. Acum imi dau seama ca e mult mai fain daca strabati pe jos aceste distante.

Trecem de caminul cultural din Pestera, de scoala, mai pozam peisaje, cate un monument si ajungem la biserica satului…

Pe drumul din dreapta, cu rosu, este o varianta alternativa la sosea. Evident o scurtatura pentru cei care merg pe jos sau cu bicicleta. Intersecteaza soseaua mult mai jos. Noi nu am stiut atunci si oricum am urmam doar soseaua cum ne propusesem.

Prapastiile Zarnestilor, o sa ajungem neaparat si acolo 🙂

Singura cruce veche din piatra pe care am vazut-o in zona Magura-Pestera. este inainte sa ajungi la biserica din satul Pestera.

Mioare intr-o curte invecinata cu biserica.

Coborand de la biserica, observam un teren plin cu mesteceni. Aici, observam „casuta cu povesti” 🙂

Acolo este casa oamenilor

Mic monument…

Tot coborand, ajungem si la monumentul principal al satului Pestera:

Monumentul ciobanului Ghicuta din satul Pestera

Monument realizat de Ion Duicu in anul 1970

Ne facem o imagine si unde ar fi celebra Pestera a Liliecilor unde s-au gasit urme de locuire umana tocmai din Paleolitic, dar ne propunem pentru la vara sa incercam o mica vizita. Observam ca nu este niciun indicator deci Administratia Parcului National Piatra Craiului, nu prea ar dori sa fie vizitata de prea multi… cred ca este o idee buna deocamdata 🙂 Cine stie ce specii valoroase de lilieci sunt pe acolo…

Aici o descriere: https://sites.google.com/site/romanianatura35/carpatii-meridionali/culoarul-rucar–bran/pestera-liliecilor-din-satul-pestera

Vedem putin din Bucegi

Spre iesirea din satul Pestera

Bucegii par ingropati sub zapezi vesnice

Cu un ochi la iarna de pe Bucegi si cu altul la primavara de langa noi 🙂

Moarte in timp

Ajungem din ce in ce mai aproape de Moieciu de Jos si la ora 16 si cateva minute eram la drumul national. Verificam la un magazin la cat trece autobuzul spre Brasov, aflam ca la 16:30, cumparam niste banane, cornuri si halvita si hai mai departe, in statie la Simon, ca sunt doar vreo 2 km. In 15 minute eram in statie. Vine si autobuzul, ne instalam cat mai bine, era si cald… Problema era ca din ce stiam, urma sa ne lase la autogara Bartolomeu din Brasov… si mai era ceva pana la gara, trebuia sa luam alt autobuz. Numai ca soferul a mers pana la gara, am mai stat vreo 20 de minute dupa tren si la ora 19 eram in Busteni.

La vara, trebuie repetat iar acest traseu…

Moieciu de Jos

Valea cu Calea, interesanta denumire

Satul Magura ar fi fost atestat pe la 1657… asta inseamna doar mentiunea documentara, ca oamenii pe acolo cine stie de cand traiau…

Traseul l-am parcurs in circa 6 ore.

Traseul de bicicleta: Busteni – Nistoresti – Sotrile – Campina – Cornu de Jos – Crucea din Cornu de Sus – Biserica „Inaltarea Domnului” din Cornu de Sus – Breaza – Comarnic – Busteni

Evident ca nu mi-am propus sa se intample un astfel de traseu. A iesit cam lung pentru ca hai si pana ‘colo, hai ca merge si pana dincolo, mai e putin pana nu stiu unde, de ce daca sunt aici sa nu ajung si…

Planul era sa ajung in Nistoresti cu trenul, sa urc in comuna Sotrile, sa ajung in Campina pana la ora 13 si sa prind trenul care este pe la 14 la Busteni. Bicicleta evident cu trenul. Ies eu afara pe la 7:30 si era un frig :)) prin urmare aman pentru mai tarziu. Pe la 9:30 o iau spre Sinaia.

Ma opresc pe Malul Spitalului la o brutarie sa iau cornuri cu vanilie si continui. De la Valea Oratii ma duce drumul si nici nu mai dau la pedale. Ma trezesc pe la Muzeul Cinegetic din Posada fara a da la pedale. Pe platul de la motelul Cernica reiau pedalatul. Pe drum, masini putine, adica te puteai misca. Nu era zi de week-end.

Vine si Comarnicul dar fiind in intarziere dupa mintea mea, nu opresc sa iau un chec bun de la o cofetarie cunoscuta ci… continui. Ma opresc la Nistoresti, la biserica… era 11:04, hai ca e bine. Ma miram ca drumul ce urca pe langa biserica si ajunge la Sotrile nu e semnalizat dar dupa niste km mi-am dat seama ca e mai bine, tinand cont de alunecarile de teren care au miscat drumul. Se lucra la unele… cine stie cand va fi gata.

Biserica de la Nistoresti

Dupa biserica ma dau jos de pe bicicleta si urc pe langa ea circa 1,5 km dupa parerea mea. Nu recomand celor care merg pe plat, urcarea e abrupta de nu pot descrie 🙂 Ies din Nistoresti si apare indicatorul cu Sotrile. Pai… localitatea aceasta, comuna de altfel, are 6 sate, urci dealuri, cobori, si tot asa. Peisajele sunt superbe, oamenii gospodari, politicosi… un colt frumos de Romanie.

O parte din Sotrile, mai ales satul Vistieru. Dealul din dreapta e cel din imaginea de mai jos. Este unul dintre cele mai frumoase puncte panoramice din zona.

Adica acest deal

Umblu pe strazile satelor, ma uit la arhitectura, vad scoli inchise, ajung la biserica din satul Vistieru si vad poarta inchisa. Ocolesc si ajung pe o alta strada la o alta intrare inchisa cu o sarma. Cum biserica parea veche am zis totusi sa intru sa o vad de aproape.

Parleaz 🙂

Biserica din Vistieru

Am continuat si am ajuns pe dealul ce domina localitatea, gandindu-ma daca ar fi amenajat, ce punct de belvedere ar iesi. Asta daca nu l-a ochit cineva pentru o vila. Neinspirat nu am mai dat curba sa ajung langa scoala si apoi sa intru pe un drum ce ajungea pe deal ci… am urcat din sosea direct pe panta. Dar cat urcasem pana la acel moment nici nu mi-am propus problema atunci 🙂

Panorama… venisem din stanga si traversasem tot ce se vede locuit. Undeva in dreapta este barajul de la Paltinu.

Inca un deal pe langa care urma sa trec.

Plaiul Campinei

Terasa dincolo de apa Doftanei, unde principala localitate este Brebu.

Brebu

Ajung si in Plaiul Campinei, urc iar serios printr-o padure si ajung la Voila, la o aruncatura de bat de Campina. Nu inainte de a ma opri la o biserica pe care o vazusem prin august, pe cand veneam de la Brebu, deci de pe un alt versant.

Prin padure, mergand mai incet vad si o cruce.

Crucea de prin padure

Biserica in reparatii dar nu-i nimic, dincolo, mai departe, se vedea perfect Brebu cu bisericile sale:

Complexul al carui ctitor este Matei Basarab.

Bun si ajung si in Campina pe Muscel. Stau un pic si zic ca mai e destul pana la ora 16, trenul de 14 in Busteni il scosesem din plan… pentru ca in Campina era pe la ora 13 si-l pierdusem demult. Sa ma duc sau nu si pana la Cornu? Gata, ma duc.

Cobor atent, trec un pod metalic si iar vine o urcare serioasa in serpentine. Nu e lunga totusi si iata-ma in Cornu de Jos. O iau pe strazi, dreapta-stanga, stanga-dreapta si vad indicatorul spre manastirea Ioan Evanghelistul si o cruce mare departe. Perfect, imi zic, trebuie sa ajung. Nici nu va inchipuiti ce urcare vine :)) Ajung la manastire…

Manastirea va iesi foarte frumoasa, deocamdata am vazut ca se lucreaza peste tot…

Ies de la manastire si vad drumul la dreapta. Era in lucru. Pornesc GPS si vad ca sunt intr-un cartier/catun numit Valea Oprii. Continuand pe drumul rupt as fi ajuns la Crucea aceea mare. Mai era si o varianta asfaltata. Decat sa cobor pe asfalt si sa urc tot pe asfalt, mai bine merg pe langa bicicleta prin locuri necunoscute. In general buna ideea 🙂 Pentru ca nu se putea merge pe ea si m-am odihnit 🙂 Dar, nu stiu de ce mi-a placut mai mult ideea de a merge pe acel drum urat. Insa, undeva prin padure ,am intalnit o frumoasa cruce de piatra.

Am ajuns de la manastire in vreo 20 de minute cel mult si la Crucea aceea, important obiectiv turistic al localitatii Cornu.

Crucea din Cornu

De aici, cobor repede in Cornu de Sus si ma opresc la biserica monument istoric „Inaltarea Domnului”:

O coborare frumoasa m-a scos la DN 1, vizavi de gara din Breaza… dar cum pierdusem si trenul de 16 🙂 am zis sa merg totusi usor pana la Comarnic, mai un chec, mai un suc si vine alt tren. Ceasul era 16:30, alt tren era pe la 18:45. Cu toate popasurile, cu checul si tot eram la 17:30 pe langa primaria din Comarnic. Ce sa fac o ora pe acolo? Hai la Sinaia, hai acasa. Si… cand trenul ajungea la Busteni, eu eram plecat de acasa la niste cumparaturi 🙂 Circa 10 ore a durat acest traseu!

Traseu de mountain-bike: Busteni – Posada – Valea Doftanei – Barajul Paltinu – Complexul arhitectural medieval de la Brebu – Campina – Manastirea Poiana

O excursie pe doua roti intamplata luna aceasta. Fiind foarte ocupat nu am timp sa le postez in ordinea intamplarilor. Totusi, azi un pic, maine la fel, pana le adun aici pe toate 🙂

Oricum, tura aceasta a fost inainte de aceea pe Transfagarasan. Ca de obicei, o astfel de tura nu este un galop, o bifare de traseu ci o deplasare catre anumite obiective… pe doua roti.

Am zis sa trecem muntii Baiului si sa iesim in Valea Doftanei, sa ajungem pe la barajul de la Paltinu, apoi Brebu-Campina. Este impropriu zis sa trecem muntii, pentru ca nu avea rost sa impingem la biciclete, neavand toti aplecare sau pregatire pentru asa ceva.

Un traseu care sa ajunga in Valea Doftanei, care sa nu urce muntii dar sa-i traverseze totusi, imaginasem eu mai demult. Gasisem niste rute frumoase cu alte ocazii chiar daca unii prieteni zic si acum, ca nu ai cum sa nu urci serios pentru a ajunge in Valea Doftanei. Ei bine, ai! 🙂

Suim biciclete in trenul de 7 dimineata, al CFR-ului, la sugestia mea, ca sa nu ne obosim pana la Posada. Trenurile Regiotrans nu opresc in gara din Posada. Coboram la gara… si pe poteci batatorite, printr-o padure linistita, locul in care se retragea Martha Bibescu uneori, continuam spre pasunile celor din localitatea Secaria.

Nici nu simtim cum am ajuns aici. Dupa poze, ne suim iar pe biciclete si ii dam la vale spre Secaria. Inainte de aceasta, am zis ca ne vom opri la prima intersectie, unde este si o troita. La viteza mea am ramas ultimul, pentru ca ma uit mereu peste tot si ma opresc imediat ce mi se pare interesant. Astfel ca, daca as fi primul, as incurca pe toti cei din spate. Pentru mine o excursie pe bicicleta poate avea si 150 de km, cati ori fi, important este sa ma opresc eu de cate ori cred, nu sa circul setat cu ochii la borne kilometrice si la ceas.

Ramas in urma, apuc sa vad cum prietenul din fata face un salt spectaculos traversand o groapa adanca. Viteza mea mi-a permis sa o ocolesc, el mai bun in bicicleala… nici macar nu a cazut. Totusi, ne-am oprit sa vedem daca sunt avarii. Ne gandeam ca uite, gata excursia. Ma mai uit la adancimea gropii, la panta si imi zic ca a doua oara cat de bun ai fi, nu mai iesi din asemenea groapa. Stabilim ca nu trebuie sa ne rupem bicicletele sau oasele si o luam domol pe langa ele.

Venea un urcus de circa 200 metri care ne scotea intr-o frumoasa curba de nivel. Ne urcam pe biciclete si lasam Secaria intr-o parte, depasind-o cat mai aproape de partea de sus a bazinului hidrografic. Ajungem iar la o intersectie, vedem un drum ce coboara, desfundat, incat doar cu tancul intri pe acolo si dupa 100 m ne intoarcem, convins eu ca nu e bine. Revenim la intersectie, de unde mai pleca o poteca si convins ca am dreptate, pornim prin padure. Cand stiu ca am dreptate…

O luam cand pe bicicleta, cand pe langa, chiar daca era coborare. Denivelarile erau impozante, mai erau si mici mlastini. Tinem totusi poteca si din intersectia de mai sus, ajungem in 15 minute la drumul forestier de mult mai jos. Nu inainte de a vedea cum perpendicular cu noi alearga niste ciobanesti prin poienile invecinate padurii pe care o traversam. Ma opresc sa-i rezolv, fiind specialitatea mea chestia asta, numai ca saracutii de ei, nu erau din specia aceea dusmanoasa ci pur si simplu, le era foame. Le dam ceva si plecam.

Mai jos aceeasi figura cu o matahala de caine. Numai ca eram singur, ramas in urma. Las bicicleta, bolovaneala maxima, sarit gardul si fugit dupa el prin poiana. Acesta este farmecul 🙂 Cum vine cainele viteaz, obisnuit sa fuga lumea de el,  sa-i dai vreo 7-8 bolovani pe spinare si apoi sa-l alergi de unde a venit :)) Sa fugi dupa el, zbierand dupa el. E maxim cand ii vezi cum fug cu urechile pe spate. Rad si acum cand imi amintesc ;))

De altfel, ieri, coboram pe jos spre cartierul Podul Vartos al Comarnicului si eram la o intersectie, undeva sus, la marginea cartierului. In loc sa cobor, zic sa merg putin si in stanga, sa vad cum se vede, ce e pe acolo. Dupa curba venea o casa cam in paragina. Pe drum in schimb, dormea o haita de caini, mai mult de cinci. Pai daca fugi, poti scapa de asa ceva? Prin locuri izolate ca acesta? Nu! Asa ca, in timp ce ei se repezeau latrand, m-am dus si eu spre ei, injurandu-i si facand aceeasi galagie, bolovanindu-i. Cand au inceput sa guite, ca bolovanii mai si dor, nu mai nimereau gaurile prin garduri. Eu dupa ei. Am rupt un par dintr-un gard si dupa ei prin curtea parasita a casei. Au fugit cat erau ei de mari si de multi. Am ras pana aproape de DN 1. Am la mine si spray cu piper, chiar si cate o petarda uneori, dar raman ca solutii alternative. Eu sunt cu protectia omului in primul rand, nu ma duc undeva ca sa vin accidentat sau muscat de caini. Vorbim de protectia animalelor pana la momentul in care ataca omul. Apoi trebuie sa fie chestie de Protan 🙂

Iesim la drum si mergem ca oamenii si noi 🙂 Din niste curti, ne striga niste cetateni. Ne oprim si ne uitam. Cu toate ca era duminica si mare sarbatoare, Schimbarea la Fata, oamenii aceia coseau. Mi-au venit in cap vorbele lui Ion Gavrila Ogoranu, legendarul luptator anticomunist din muntii Fagaras, citat aproximativ: „Ramane apoi marea masa a trudnicilor a caror viata se reduce la munca si hrana, a caror constiinta nu se ridica mai sus de marginea farfuriei de mancare”. Intai le e foame si totul se rezuma la stomac.

Ne-au intrebat de unde venim si au fost extrem de mirati. Amabili oamenii, ca omul simplu este adesea politicos. Plus ca de cate ori am fost prin zonele acelea, oamenii saluta, dau buna ziua. Scria un om de munte ca a dat si el buna ziua la oamenii observati intre Piatra Arsa si Babele, pe Bucegi, si multi se uitau ciudat la el. Acestia credeau ca ii cunoaste de undeva si incercau sa-si aduca aminte. Mi s-a parut antologic 🙂

Vedem albia Doftanei:

Si iesim aici:

Asta era pe dreapta cum coboram noi. Inainte se mergea la Paltinu si Campina, in stanga se intra in satul Traisteni. O luam inainte spre lacul de acumulare.

O cruce care aminteste de un accident in zona lacului, unde au murit vreo 20 de oameni sau chiar mai multi. Am zis sa caut acasa, dar am uitat.

Gestionarul lacului

Lacul e frumos si comparativ cu cat am inconjurat Vidraru… chiar este un mizilic.

O multime de poteci sau drumuri, coboara de la asfalt pana la marginea lacului. In multe locuri, in acele cadre de vis, stateau zeci de oameni cu corturile. Foarte frumos.

Neaparat trebuie sa incercam si noi figura asta.

Ne-am oprit la o terasa asezata strategic, peste drum de o suprafata pe care stateau altii cu corturi si rulote. Dupa cum se vede, lizierele de mai jos aveau si acestea corturi. In spatele nostru, erau si mai multe.

La terasa mancam ceva, apoi niste sucuri, dulciuri, mai stam sa privim oamenii, natura. Se impune constatarea ca in tara, a luat un mare avant miscarea in aer liber. Oamenii alearga, folosesc biciclete, se dau pe ape, pun corturi, merg cu rulotele. Din pacate, toate acestea sunt umbrite de faptul ca in urma multora raman gunoaie. E bine ca multi oameni renunta la comoditatea masinii, a asfaltului si raman prin natura. Ce daca fac focul si iau lemne din padure? E perfect, e a tuturor 🙂

Si in zona Paltinu am vazut libertate, fiecare face ce doreste si nimeni nu incurca pe altul. Cei care merg cu corturile sunt mult mai civilizati decat aceia cu masini de fitze cu volumul manelelor la maxim.

Vazand o pancarta cu camping, intreb si eu cate costa. Nu costa! Masini pe acest drum fara numar 🙂

O alta concluzie este ca poti avea coloana de masini in acelasi timp si pe Valea Prahovei, si in Brasov, Constanta, la Plaiul Foii, la Balea Lac etc. Explicatia este simpla, avem milioane de masini 🙂 Cred ca sunt peste 5 milioane 🙂 Ceausescu nu a facut autostrazi ca nu erau masini atat de multe, nu era necesar.

Ajungem si pe baraj:

Pe orice baraj am fost, am auzit macar o data pe cineva, ca aoleu daca se rupe barajul ce se va intampla 🙂 In special, astia speriati de comunisti cu tot felul de fantasme, se lamenteaza in asemenea mod. Si daca se rupe barajul, muriti si asta e! 🙂

Datele tehnice ale barajului

Si am pornit spre Brebu:

Evident oprire pentru vizita si foto 🙂

La o intersectie, trecem un pod si vreo 800 metri urcam pana pe terasa pe care se gaseste comuna Brebu. Din Brebu, o comuna frumoasa, cu oameni harnici, privim pe malul celalalt al Doftanei si vedem o sosea, un varf, si planificam si pe acolo o excursie pe viitor:

O ruta spre Sotrile si sa iesim poate spre Cornu sau Nistoresti

Lacul Brebu. In dreapta este parcul si manastirea veche.

Ctitoria lui Matei Basarab de la Brebu

Muzeul „Casa Domneasca”, aproape au vopsit toata sindrila. Acolo il gasim pe d-l Razvan Radu, un excelent muzeograf. Curand, biserica si vecinatatile sale vor fi integrate intr-un asezamant monahal cum a fost de la inceputuri. Probabil, muzeul va functiona pe mai departe sub sigla Muzeului Judetean de Istorie. Oricum, mai rau nu are cum sa fie.

Trebuie ca acest loc sa prinda viata, sa se faca slujbe de mai multe ori pe zi… pare cam parasit.

Din pacate, la bisericile noi am vazut ca nu se mai aseaza pisanii.

Matei Basarab

Aspect din vechiul zid

Tunul Manastirii

Dupa vizita, gasim o cofetarie si ne oprim afara, la o masa:

In cofetarie

Stam ce stam, era foarte cald, mai cumparam niste suc, apa si pornim spre Campina, care se zarea pe o alta inaltime. Tot acolo se vedea si o alta biserica, un drum…

Cine stie de cand nu mai trece trenul pe acel pod. In rest, imprejurimile erau pline de oameni venit la gratare.

Urcam vreo 10 minute si ajungem in Campina, pe care o traversam fara oprire pana dincolo de oras, la intersectia drumului cu Poiana Campina si Bobolia, deci aproape de gara, in zona stadionului. Ne uitam la ceas, si mai era timp pana la tren, motiv pentru care urcam la o alta manastire cu aspect de cetate, mai bine zis fosta manastire Poiana.

Aceasta a fost inceputa de Toma Cantacuzino in 1690 si terminata 20 de ani mai tarziu.

Intrarea in manastire

Turnul clopotnitei

Biserica fostei manastiri, hramul este Adormirea Maicii Domnului

Aici se mentioneaza de cate ori s-a reparat total aceasta biserica.

Pisania care aminteste de ctitorul Toma Cantacuzino, spatar care pana la urma a fugit la rusi si acolo a si murit.

Mergand prin cimitir sa mai vedem ce ne-a mai scapat… 🙂 Am mai fost pe aici de cateva ori. Un mormant mic, cu o cruce aidoma apropiat de zid, stingher as putea spune, mi-a atras atentia.

Nu era niciun nume trecut pe cruce. Imaginea este a unei femei soldat… cine stie ce poveste o avea. Am zis sa-l intreb pe preotul de aici, cand il mai vad, ca dansul este din Busteni.

Dupa vreo 40 de minute, am coborat spre gara, asteptand trenul spre casa. De pe peron, nu am ratat imaginea ceasului Paul Garnier, cu care au fost infrumusetate multe gari in perioada interbelica.

Evident nu mai functioneaza, dar este bine ca se pastreaza si asa, ca decor, ca amintire.

Unirea din 24 ianuarie 1859 varianta montana, Proiectul lui Gabriel Pana, Comentarii despre atacul cainilor hoinari asupra zimbrilor… si Diverse!

Cota 1400, Terasa „La Sami”. Un cuplu simpatic si de bun simt se opreste la terasa. Ea merge inauntru sa se aseze la o masa. El ramane sa comande ceva de la gratar: „Vreau un pic si din aia, si din cealalta… „. Dl. Sami nu reuseste sa proceseze comanda pentru ca iese fata si spune: „Am lasat portofelul in masina”. Isi iau hainele si pleaca. Dl. Sami ii opreste si le zice: „Pai acum daca tot ati urcat, sa va dau cate un carnacior. Vreti si paine?” Cei doi se uita mirati si nu zic nu. Carnaciorii sunt foarte buni, lumea se uita, clar, dl. Sami este un bun comerciant. A ramas singurul din zona montana a Sinaiei care mai stie sa miste lucrurile in acest domeniu.

DSCF5476Vedere de la Cota 1400 spre Piciorul Pietrei Arse

Nu peste mult timp, apare un amic al dumnealui, care-i spune: „Bai, nea Sami, da-mi si mie o bere, dar sa stii ca mai imi trebuie 2 lei”. Dl. Sami: „Bine, iti dau asa, daca imi zici ce este maine”. Amicul: „Mie imi da cu duminica!” 🙂 Dl. Sami: „Si pentru tine ce inseamna duminica, 24 ianuarie?” Amicul: „Nu stiu!” Dl. Sami: „Este vorba de o Unire? Stii ce Unire?” Amicul, foarte mirat: „O fi Unirea Principatelor?” Dl. Sami: „Vezi ca stii? Ce Principate s-au unit?”Amicul: „Asta nu mai stiu”  Dl. Sami: „Si cine a facut Unirea, asta nu ai cum sa nu stii?” Amicul: „Bre, mie nu mi-a placut cartea, mi-a placut spritzul. D’aia am trecut pe bere. Cred ca Vlad Tepes!”:) Dl. Sami: „Bravo! Da banii incoace!” Amicul: „Imi dai berea acum?” Dl. Sami: „Nu. Ai platit doar informatia, sa-ti spun cine a facut Unirea!”. Amicul: „Deci nu e Tepes, ca ala e cu teapa…” Pana la urma i-a dat berea, dar ceea ce mi se pare foarte trist este ca oameni la 30-40 de ani, habar nu au ce inseamna Principate si cine a fost Alexandru Ioan Cuza.

***

Nu stiu daca ati auzit, dar in acest an, unul dintre cei mai buni triatlonisti ai tarii, dl. Gabriel Pana, da startul unui proiect ambitios… vrea sa fie primul roman care ajunge in toate capitalele lumii, pe bicicleta.

gp2Gabriel Pana (sursa: Facebook)

gp1Traseul (Sursa: Facebook)

Si-a propus sa se intalneasca si sa scrie despre romanii intalniti iar traseul sau va putea fi urmarit de toata lumea:

https://www.facebook.com/Romanii-in-capitalele-lumii-1541687879482365/?fref=ts&pnref=story

gp3Alaturi de ministrul pentru romanii de pretutindeni, dl. Dan Stoenescu. (Sursa: Facebook)

Trebuie sa ai mare curaj si o ambitie pe masura, ca sa te dedici unui asemenea proiect… care va dura cativa ani. Personal, sper sa-l sustina cat mai multi pe Gabi Pana si ca el sa fie sanatos, sa scrie aceste pagini de calatorie!

***

Acum comentariile pe marginea uciderii de catre cainii aflati prin paduri a unor zimbri, un eveniment foarte trist, produs tot din vina unor oameni iresponsabili, care in loc sa ingrijeasca acesti caini, ii abandoneaza… si astia ucid cam orice animal le iese in cale. Motiv pentru care… zic eu, chiar daca pare interpretabil, acesti caini ar trebui impuscati cat mai repede. Iata si niste opinii, preluate de pe Hotnews, cu ce mai gandesc cate unii despre aceasta situatie:

Razvan: „Cand o tara intreaga pune resurse si grija in salvarea de la disparitie a zimbrilor, acest animal – simbol national, cand am investit sume imense sa aducem zimbri din Polonia, sa ii ingrijim, si cand – dupa mult chin si truda – astia au reusit sa se reproduca, au fost re-adaptati la mediu natural… au fost ucisi de caini salbatici. Nu de lupi, de rasi, sau ursi..

La noi nu exista caini salbatici. Cainii salbatici sunt de fapt caini adunati din orase de „iubitorii de animale” si dusi pe sest si eliberati in padure, in salbaticie. Aceste ONG-uri de … extremisti gen Vier Pfoten, cutu-cutu si altii ca ei sunt DIRECT responsabili pentru asta. Ar trebui prinsi nu doar cei care au organizat relocarea si eliberarea cainilor astora in salbaticie, dar mers pe fir si vazut si cine i-a organizat si finantat.
Daca ar face cineva asta in Austria sau in Germania, cred ca ar plati amenzi si despagubiri pina i-ar veni cu acru in gura. ”

DSCF5464Privire spre hău, poate si al gandurilor

Gebeleizis2020: „Romanii nu au un fetis cu cainii; sunt intr-adevar un numar mare de idioti asa zis iubitori de animale si un numar mic de profitori, de javre cu 2 picioare care fac bani extrem de multi din exploatarea situatiei. Majoritatea romanilor au un fetis cu dezinteresul si durerea in fund; si in acest fel minoritatea hoata sau idioata isi impune punctul de vedere.”

ggg: „Fazele astea se intampla si in Bucuresti, ziua in amiaza mare in asa zisa „Delta Vacaresti”, unde haite de caini aciuiate pe langa bordeiele ilegale si stana ilegala de langa mall, vaneaza zi de zi fazani.

Mi-e sila de toti „iubitorii” de caini care la vederea oamenilor si zimbrilor morti doar la masuri „nonviolente” pe bani multi viseaza!”

Aici articolul: http://lbhn-1602388572.eu-west-1.elb.amazonaws.com/stirecom/20743177

***

Marius Popescu de la Carpe Diem, spunea astazi pe Facebook, un lucru pe care putini il stim: „Astăzi se împlineşte o jumătate de mileniu de la una din primele (se pare ca este cea de a doua) menţionări ale muntelui Bucegi. Astfel printr-o carte de întăritură (un fel de hotărâre definitivă) voievodul Neagoe Basarab acordă mănăstirii Nucet din judeţul Dâmboviţa „…şi încă ce a dat sfintei mănăstiri Vlad Voievod Călugărul, muntele Buceaci, ce începe de la Ialomiţa în sus, pe unde curge pârâul lui Udrişte şi trece peste drum,peste deal, la pârâul ce merge în Buceaci”(23 ianuarie 1516). În concluzie,în curând la Carpe Diem „împăcăm” Natura cu Istoria.”

DSCF5471Ace de gheata zburand… Rares: „Tati, vantul de ce nu se vede? E invizibil?”

O alta stire ar fi ca in februarie se va inaugura telegondola dintre Cota 1400 si Cota 2000.

Multumesc unui om deosebit, d-lui George Grigorescu, pentru aprecierile sale fata de ghidul „100 de Pasi in Timp”…

„Sunt clipe in viata noastra cand intalnim oamenii aceia care ne dau speranta, oamenii aceia pe care i-am invocat in gandurile noastre cand lumea parea sa cada. Va anunt cu satisfactie deosebita ca a fost lansat cel mai bun ghid turistic despre Valea Prahovei. Este cel mai bun pentru ca abordarea lui nu este pe vechea mentalitate comunista si nici pe cea comerciala toxica. Este un inedit jurnal despre locuri umblate la pas de catre autorii sai. Munca din spatele ghidului este enorma, desi Bucegi Natura (unul din autori) nu a marturisit-o vreodata. Dar stiu prea bine ce inseamna munca de cercetare, stiu ce inseamna sa bati la porti straine pentru informatie, cu teama in san sa nu te trezesti cu cainii pe tine, stiu ce inseamna exact sa fii debitor unei misiuni impersonale. Pentru cultura viitoare a voastra si a copiilor vostri, va indemn sa intrati in posesia acestui ghid!”

DSCF5459Treptele dintr-o poveste

DSCF5467Desene din roti in panta 🙂 Sau cum se da cu spatele cand gresesti drumul…

Lucrari la noua telegondola a Sinaiei, Poze de la „Atinge Omu”, Politica, Evenimente la Busteni, Diverse…

La politica ne pricepem toti. Asa se spune. De fapt, prin politica intelegem cu totul altceva. Adica barfa, interese personale, sa vorbim ca sa ne dam analisti, minciuni, circ, burti pline. Cat despre clasa politica, aceasta tristete nationala, cu cat mai multi incap pe mana legii cu atat mai bine. Ma gandeam eu ca nici acum nu-mi pare rau ca am votat USL. Trebuia cineva sa stopeze jaful portocaliu, cat au furat astia nu o sa-i depaseasca nimeni. Acum vor iar la guvernare, crezand ca romanii au uitat ca le-au fost taiate pensiile, salariile… ca sa acopere din furaciunile lor.

PSD-ul ramas singur la guvernare, nici nu trebuie prea mult bagate in seama formatiunile satelitare bagate si ele la ciolanul guvernarii, face ce stie, ce a obisnuit de 25 de ani. Iar premierul este jalnic… aceia de pe langa el care il consiliaza l-au transformat intr-o marioneta. Daca nu era si inainte. Oricum, cand nu va mai fi prim-ministru… cariera lui politica este definitiv inchisa. Multi il critica pentru faptul ca a fost la Baku desi blocul UE decisese sa nu participe la deschiderea acelor Jocuri. El s-a dus. De ce s-a dus este intrebarea? Mi se pare simplu: pentru ca nefiind in slujba tarii si neavand vreo treaba cu valorile conglomeratului european, trebuia sa raporteze noutatile. Unde ar fi putut sa o faca mai bine? Parerea mea…

Cea mai tare gluma pe seama operatiei sale la genunchi, trecand peste prostia damboviteana ca-i vor dusmanii raul si ca el se va intoarce mai puternic 🙂 🙂  deci spicuiri din repertoriul lui Guta 🙂 … a fost una ce necesita multa inteligenta. Era „vorba” ca ar fi aparut niste complicatii la genunchiul premierului, pentru ca el obisnuit sa minta, i-a spus doctorului inainte de operatie ca-l doare celalalt picior 🙂 🙂 Mi s-a parut o gluma perfecta, foarte reusita.

Asa ca, la urmatoarele alegeri m-as orienta spre o varianta mai nationalista, gen PRU. Na, daca DNA-ul nu devine partid 🙂 Pe mine m-ar incanta si un regim dur pentru vreo saptamana care sa aresteze vreo 25.000 de puscariabili, din astia smecheri care o scalda cu avocati, mituiesc, plus diversi mafioti inchisi sau nu, sa-i ia cu ce au pe ei si sa-i exporte prin Africa sau undeva pe vreo insula. Ma refer la astia care au jefuit tara. Sa traiasca acolo asa cum vor… si cred ca asa vom avea o societate sanatoasa 🙂 Este o utopie, o jumatate de prostie ce spun, evident!

De pe la sfarsitul lunii iulie si pana la inceputul lunii octombrie, la Castelul Cantacuzino din Busteni vor fi expuse circa 200 de lucrari ale celebrului Salvador Dali… ceea ce mi se pare o mare realizare pentru oras. Nu stiu deocamdata daca se va vizita separat, adica daca va fi mai fi o taxa in plus pe langa cea de vizitare a castelului…

Tot la Busteni, mai sunt anuntate inca doua evenimente, unul pe 24 iunie, de Sanziene, la Sfinx:

afis 1

Si altul prin august:

afis2

Apropo de concerte, artisti, sa postez si o melodie frumoasa:

Cum toata lumea vorbeste despre noua instalatie de transport pe cablu de la Sinaia, si anume telegondola Cota 1400-Vf. Furnica, sa va prezint si unde va fi statia de la varf:

statie

Mai citeam ca la noi cresc spectaculos vanzarile la biciclete, ca tot mai multi prefera deplasarea cu acest sanatos mijloc de deplasare… si ca pe langa aceasta activitate s-au dezvoltat nu stiu cate afaceri mici si ma refer la ateliere de reparat biciclete 🙂

Vad ca si cel mai mic baiat al meu este pasionat de biciclete, are vreo 3… cand mi-a vazut un tricou cu o bicicleta pe el, luat de la un concurs, m-a intrebat daca il dau lui cand imi ramane mic 🙂 🙂 Iar celui mai mare i-am dat o pauza cu bicicleta fiindca zbura pe o strada in panta, se intrecea cu masini, evident el fara frane. Cand am auzit, ca m-a sunat un prieten sa-mi spuna… i-am consemnat bicicleta 🙂

Dar ce am citit cu foarte mare atentie… au fost detaliile unui experiment care demonstra ca timpul merge inapoi, ca viitorul influenteaza trecutul. Bine, multi ar spune ca sunt niste prostii, dar, totusi, astfel de experimente nu se fac prin casa sau prin curte 🙂 sunt niste specialisti…

Acestia au incercat un magnific experiment de gandire, au vrut sa demonstreze cand un foton alege sa se comporte ca o particula sau ca o unda. Au ales insa in locul fotonului un atom de heliu, pentru ca era mai masiv si au folosit doua lasere pe post de grilaje, deci puse in fata atomului. Cand laserele porneau impreuna atomul devenea unda. Atunci cand al doilea grilaj laser nu era pornit, atomul trecea prin sistem sub forma de particula.

Iata mai departe niste consideratii din acel articol:

„Ceea ce este fascinant, sau de-a dreptul înfricoșător, este că decizia privind prezența celui de-al doilea grilaj laser în sistem a fost cu totul aleatoare și din punctul de vedere al atomului de heliu care tocmai a trecut de primul grilaj, nici măcar nu s-a întâmplat încă !

Cu alte cuvinte, este ca și cum atomul de heliu ar fi putut vedea în viitor și ar fi știut dacă va exista cel de-al doilea grilaj laser chiar în timpul în care trecea prin primul astfel de grilaj. Ori cu alte cuvinte, eventuala prezență în viitor a celui de-al doilea grilaj pare să determine starea din prezent a atomului de heliu care trece prin primul grilaj laser ! Dacă atomul de heliu apare ca particulă sau ca undă este determinat cu precizie de ceva ce încă nu s-a întâmplat, ci urmează să se întâmple în viitor. Pe scurt, viitorul determină prezentul!” Articolul poate fi citit integral la: http://www.agerpres.ro/sci-tech/2015/06/17/doua-experimente-care-demonstreaza-ca-timpul-poate-merge-inapoi-si-ca-viitorul-poate-influenta-trecutul-02-15-09?ref=yfp

Am gasit si niste poze de la concursul „Atinge Omu” si le pun aici, sa stiu de unde le iau. Primele poze apartin lui Daniel Florea si sunt realizate imediat dupa start:

DSC_0225Startul din apropierea statiei de telecabina Pestera

DSC_0248

DSC_0249Fain concursul, frumoase poze 🙂

Si trei poze de la Omu:

a

bPana la urma am iesit pe locul 13, cu 2 ore si 4 secunde… fiind zi de 13 am iesit pe 13.

cDe la Omu spre refugiul Batrana… totusi nu am viteza la coborare, de aceea imi plac mai mult cursele de rezistenta 🙂 ultramaratonul din Leoata de anul trecut, lung de 55 km, a fost perfect. Cel din fata mea, din foto, Andrei Pata, a ajuns cu 6 minute inaintea mea, ceea ce este foarte mult pe 8 km cati mai erau pana la Pestera. Cred insa ca daca se realiza acel ultramaraton si nu cursa aceasta de viteza nu mai veneau atatia sportivi 🙂 pentru ca ei participa la multe concursuri si un astfel de ultramaraton ii cam epuizeaza. Deci mai bine 5 curse de viteza decat un ultramaraton. Pentru mine este invers 🙂

Mi-aduc aminte in 2014 cand am ajuns in Saua Strungulita si venea creasta Leaotei… Pe indicator scria vreo 8 ore pana la varful Leaota. Am ajuns in alergare in 3 ore, dar te termina psihic coclaurile pana acolo, dupa o culme alta culme si nu mai ajungi 🙂 Probabil daca nu ar fi greu, nu ar mai fi frumos. Organizatorii au zis ca-l vor reintroduce la anul, adica un an ultramaraton, un an cursa de viteza…

Trebuie sa mai scriu si despre cel mai scurt basm din istorie, tot pe undeva pe net citit. Chipurile un baiat intalneste o fata si o intreaba: „Vrei sa fii sotia mea?” Iar ea zice: „Nu!” Basmul se incheie asa: „Si baiatul a trait fericit pana la adanci batraneti” 🙂 🙂

O ultima piesa muzicala inainte de a trece la ultimul subiect:

Prin Bucegi, colinda, cutreiera, un mare pictor. Nu stiati! 🙂 Pentru mine este mare, pentru altii nu stiu, depinde… ma enerveaza astia cu figuri in cap, de parca exista doar Grigorescu, Tonitza, etc… adica spun si ei ce spun toti. Deci cand spunem toti asa, copiind unul pe celalalt, se creaza o interferenta ciudata, adica mama cine este ala, uau… de parca se opreste totul la acesti mari pictori. Apar altii tata, lumea evolueaza…

Este ca la facultate, cand stateam toti in sala mare si vorbea doctorul in nu stiu ce. Si cand te uitai la unele colege, mai rar si colegi 🙂 stateau asa in transa. Ascultau cu emotie. Cat ma mai amuza chestia asta. Greu ma abtineam din ras. Ca si cand a venit Michael Jackson la Bucuresti 🙂 Zbierau: Michael!!! si cadeau ca mustele direct in targile ambulantelor 🙂 🙂

La liceu era insa si mai si… proful de romana, dirigintele, avea un mare talent oratoric, captiva clasa. In unele momente se insufletea atat de tare, incat, stand la catedra, manevra catedra aia cu ambele maini, o invartea brusc, o misca in timp ce vorbea. Eu cu Razvan fiind in banca de langa catedra, muream de ras 🙂 🙂 Proful cand ne vedea dadea din mana, adica, noi eram niste d-astia, habar n-avem de cultura, etc 🙂 🙂 Cred ca nu s-a prins niciodata ca noi radeam ca se transpunea el in pielea nu stiu carui personaj sau scriitor. Altadata, tot asa, eram captivati de ce spunea si se porneste unul prin piata sa zbiere: „Teiu! Teiu!”…piata fiind aproape de liceu… o ora intreaga am ras cu lacrimi, pe banca, pe sub banca. L-am distrus psihic 🙂 🙂 Cand il auzeam pe ala cu glasul pitigaiat zbierand ca vinde tei eram lesinati. Proful saracul facea abstractie, ne ignora, i-am fi spus ca suntem prosti, radem, dar nu puteam articula o silaba.

Stiti, este nimicitor pentru un intelectual cu o foarte buna impresie despre sine sa-i faci chestii d-astea. Mai aveam un coleg care ma invitase la un concert si stateam pe langa el, la un moment dat uitasem unde ma aflu, ca ma captivase starea lui. Era dus, umbla pe alte plaiuri, nu zic ca nu erau frumoase, dar unii imbraca o stare comica. L-am necajit un pic, cu pacea care pluteste in aer si prostii din acestea… dupa care am mai fost la un alt concert peste cativa ani. Nu zic ca mi-au lipsit chiar asa de tare, dar mai trebuie si un pic de cultura la casa omului. Totusi niciodata nu trebuie sa iei viata prea in serios, ca nu te mai bucuri 🙂

Deci prin Bucegi, pictorul Sisu Vicentiu se mai plimba si dumnealui. Pe 15 iunie a dus la cabana Malaiesti un tablou. Acesta:

sisu vicentiu malaiesti 15 iunieBravo lui… pentru mine acestea sunt niste lucruri frumoase, merge omul asa prin Bucegi, picteaza, pune un tablou la o cabana… este original!

Iata si un alt tablou:

sisu vicentiuRamai si il privesti, vezi ca unei margarete din planul apropiat ii lipsesc trei petale… „ma iubeste, nu ma iubeste, ma iubeste” 🙂 Dupa trei s-a oprit, oricum matematic reiese „ma iubeste”. Deci au inflorit margaretele 😉

Mai era o casa parasita, pozata de George Secareanu pe la Sirnea. Si aia mi s-a parut o poveste frumoasa. Sa caut poza pe contul lui de Facebook, sa-l intreb daca o pot lua… ca striga acum, recent, la toata lumea: „Baaaa, nu mai furati pozee!” 🙂 🙂 🙂

casa foto george secareanuCand privesti asa, fix, casa asta, oare ce ganduri iti vin in minte? 🙂

Una calda, una rece…festivalul din Sinaia si iesirea cu bicicletele pe DJ 713

…sau, un lucru m-a racit, altul m-a incalzit, un lucru m-a indispus, altul m-a binedispus…

aCrucea de pe muntele Caraiman…domina atat orasul Busteni cat si sufletele noastre

Am plecat sa ne dam cu bicicletele pe DJ 713. Plecarea pe la 8:30 din Busteni…pana la Calea Moroieni din Sinaia erau exact 10 km. Pornim agale, ne despartim la un moment dat si ne revedem la cativa kilometri. Dupa care in centrul Sinaiei iar ne separam, cu diverse treburi, urmand a ne reintalni la str. Cuza Voda. Eu aveam treaba, o actiune cu ceva sanse de reusita, dar eu sunt un invingator, intorc totul ca sa reusesc 🙂

Intru in piata, inceputul actiunii, gasesc pe cine trebuie, ma asteptam sa nu fie, in rugile acesteia catre Dumnezeu plec pentru a face un lucru frumos. Ajung in zona festivalului, expozantii abia ce deschideau, hop si eu…anterior pe baza unei imagini de ieri, am conturat un plan, nu cu multe sanse de reusita, dar erau cateva, si cum eu o data pornit nu mai dau inapoi, am abordat o alta etapa…

Gratie unui baiat foarte de treaba, cam de varsta cu mine, am reusit ceva ce parea problematic, prietenul acesta necunoscut m-a reprezentat si m-a sustinut admirabil…trebuie sa-l caut sa-i multumesc…niste oameni deosebiti, si el si ceilalti vecini, prieteni ai sai…

Apoi plec cu inima putin indoita de faptul ca se poate sa nu iasa lucrurile cum speram…dar imi revin destul de repede, oare Dumnezeu nu vedea? Deci cum sa nu se realizeze un lucru bun?

Pornim cu bicicletele, mai cumparam cate ceva, pe care nu am avut cum sa le mai mancam din cauza vremii si iesim din Sinaia. Picura marunt…Matrix mereu aduce ploaia. Cand merge el, oriunde mergem, va ploua. Si asta pentru ca lui nu-i place ploaia. Este drept ca el a zis sa mergem pana la Brasov, era si senin inspre partea aceea, dar daca am stabilit DJ 713, atunci asa a ramas.

bDrumul vechi spre cabana Cuibul Dorului…ca sa nu facem cam 3 km pe sosea, am facut dreapta, pentru 800 m

Ajungem pe la cabana Cuibul Dorului, intram pe DJ 713, pedalam, privim, vorbim, mai pozam…si vine ploaia. Stam de ploaie o vreme, eu cum nu aveam rabdare pornesc mai departe. Ploaia se opreste si cu un kilometru inainte de cabana Dichiu se porneste mai rau. Asta este, macar sa ajungem acolo…intre timp, anticipand schimbarea rapida a vremii, mi-am luat alte haine si o pelerina de ploaie. La cabana Dichiu am ajuns ultimul si am plecat primul inapoi, ajungand tot ultimul acasa :))

cLa Cuibul Dorului

gMai este de lucru foarte mult la DJ 713

Am vazut eu ca tot ploua si nu am stat mai mult de un minut in intersectia de la Dichiu. Dar la vale, am mers prudent, pentru ca asfaltul era ud, ploua, sabotii de frana nu prea mai prindeau cum trebuie roata asa ca foloseam usor si frana de mana…apoi mergand usor nu prea ma stropeam. Apa insa tot se scurgea de pe spate pe pantaloni, nu era nicio placere 🙂 Mai jos, pe unde trece drumul prin padure, am depasit doua masini ce mergeau mai incet…chestia asta imi reuseste mereu pe drumul celalalt, ce coboara din Saua Dichiului spre Bolboci. Acel drum nu este asfaltat, si soferii conduc mai incet, mai evita cate o groapa, cu bicicleta jalonezi imediat si ajungi cu multe minute inaintea lor la Bolboci.

h

lIntersectia de la Dichiu

mCabana Dichiu

nSi pe acolo am coborat imediat

De la Cuibul Dorului, am optat pentru un vechi drum forestier, un fel de scurtatura. O idee nici prea buna dar nici prea rea. Nu mai puteam folosi frana de mana pentru ca ma arunca la cea mai mica atingere…asa ca, acesti 800 metri de drum denivelat, stricat de exploatari forestiere, i-am strabatut in fuga, oricum frigul pusese stapanire pe mine 🙂 Urata ploaia cu vant…de pe fata apa rece curgea pe tricou in interior. Dar eu nu zic niciodata nimic, asta este, este un moment ce trebuia depasit. Dupa cei 800 m ajung in drumul national ce leaga Sinaia de Targoviste…nu inainte de a ma opri si a ma schimba rapid…o bluza cu maneca lunga in locul tricoului murat si un hanorac gros in locul pelerinei de ploaie. Un corn cu ciocolata, si pornesc mai departe.

oLocul de popas

jk

Aud in spate mesajele sosind, telefoanele erau bine tinute in rucsac…mesajele insemnau ca au fost trimise din Sinaia, deci iar eram ultimul 🙂 Cum nu mai ploua, am mers lejer. Nici nu stiu la cat am ajuns acasa…poate pe la ora 14, doua dusuri fierbinti, mancare calda si ceai cald, si repede in pat la caldura si privit la tv, rememorat fazele zilei…cu gandul ca poate macar acel lucru sa iasa bine, el trebuia sa iasa bine.

…atipesc usor si vine un sms…apoi urmeaza circul, eu dau sa sun, altcineva la fel pe mine, eu ii inchid fara sa vreau, stau cateva momente sa vad poate mai suna, vad ca nu suna, imi zic hai ca nu suna chiar acum si mai bine ies eu dintre sms-uri ca sa sun eu…apas tasta exact in secunda in care ma suna si evident ca i-am inchis fara sa vreau…zic „da-te incolo de telefon, ca mai am unul” si-l arunc printr-un fotoliu. Pana umblu putin in celalalt telefon suna telefonul aflat in fotoliu :)) Nu se poate asa ceva :))) Asa ca repede la fotoliu…in fine, reusesc sa vorbesc! Actiunea iesise ca la carte, cum o planificasem, si datorita acelui om extraordinar, cu prezenta de spirit…

e

fPadure, toamna

In fiecare dintre noi lucreaza Dumnezeu, daca-L lasam…acesta fiind gandul zilei! Si ce frig a fost pe drumul acela… :))