Mistretii aleg Sinaia, ursii vin la Busteni… si piramidele din munti

Posted on noiembrie 8, 2017 by buceginatura2000

Marti seara, vreo 10 ursi erau pe la Busteni, miercuri dimineata 10 mistreti strabateau centrul statiunii Sinaia.

Si inca nu ni ne se pare ca trebuie luate masuri serioase. Tot ne agatam de faptul ca nu trebuie nimic impuscat, ca nu e vina lor, ca omul… Bun, si ce facem in situatia aceasta?

Au fost tranchilizati si scosi din Sinaia pana acum un nr. de 45 de mistreti. O masura inutila. Pentru ca sunt atatia mistreti incat iei unii, vin altii.

Cica trebuie dusa mancare multa in padure. Bine, si atunci ce facem, domesticim animalele salbatice, facem ferme prin padure?

(Imaginea am atasat-o asa, ca imi spunea cineva… ca la o postare, doua, mai apare cate o cruce sau o biserica. Adica o deranja.)

Nu stiu, ma intreb asa, ce e de facut? Vad ca tot ce se face e in zadar. Si nu neaparat in Valea Prahovei, la nivel national e aceeasi problema.

Unii oameni de munte si mai multi de la orase, zic ca nu e adevarat, ca dimpotriva animalele sunt putine, ca se vrea impuscarea lor, ca sunt stiri nereale. Ce sa mai zici? Ca nu mai vad bine jandarmii, ca totul e o conspiratie?

Poate ca o solutie ar fi ca masurile sa se ia dupa o consultare a comunitatilor locale. Primaria, Politia si alte institutii de pe plan local, sa demareze rapid consultarea cetatenilor. Busteniul are vreo 9000 de locuitori. Ii cauti si-i pui sa semneze o petitie catre Ministerul Mediului. Ce cred ei ca trebuie sa se intample cu acei 10 ursi… Important este ce doreste majoritatea comunitatii. La fel si la Sinaia si oriunde in tara asta.

…

Fiindca se apropie 28 noiembrie, cand iar apare nu stiu mai ce pe la Sfinxul din Bucegi, am observat o postare pe facebook. O preiau si eu pentru ca raman fascinat cand descopar oameni normali. Va invit sa cititi ceea ce in mod normal ar fi trebuit sa fie suficient de clar pentru orice elev. Din pacate, aici e vorba de adulti. Macar li se explica pe masura 🙂

Mihai Bobocea sau „Furia Rosie” este unul dintre cei mai mari pasionati de orhidee de la noi din tara… si nu doar de acestea…

Filed under: Eveniment | Tagged: , , , , , | 10 Comments »

Traseu de mountain-bike: Busteni – Posada – Valea Doftanei – Barajul Paltinu – Complexul arhitectural medieval de la Brebu – Campina – Manastirea Poiana

Posted on august 21, 2017 by buceginatura2000

O excursie pe doua roti intamplata luna aceasta. Fiind foarte ocupat nu am timp sa le postez in ordinea intamplarilor. Totusi, azi un pic, maine la fel, pana le adun aici pe toate 🙂

Oricum, tura aceasta a fost inainte de aceea pe Transfagarasan. Ca de obicei, o astfel de tura nu este un galop, o bifare de traseu ci o deplasare catre anumite obiective… pe doua roti.

Am zis sa trecem muntii Baiului si sa iesim in Valea Doftanei, sa ajungem pe la barajul de la Paltinu, apoi Brebu-Campina. Este impropriu zis sa trecem muntii, pentru ca nu avea rost sa impingem la biciclete, neavand toti aplecare sau pregatire pentru asa ceva.

Un traseu care sa ajunga in Valea Doftanei, care sa nu urce muntii dar sa-i traverseze totusi, imaginasem eu mai demult. Gasisem niste rute frumoase cu alte ocazii chiar daca unii prieteni zic si acum, ca nu ai cum sa nu urci serios pentru a ajunge in Valea Doftanei. Ei bine, ai! 🙂

Suim biciclete in trenul de 7 dimineata, al CFR-ului, la sugestia mea, ca sa nu ne obosim pana la Posada. Trenurile Regiotrans nu opresc in gara din Posada. Coboram la gara… si pe poteci batatorite, printr-o padure linistita, locul in care se retragea Martha Bibescu uneori, continuam spre pasunile celor din localitatea Secaria.

Nici nu simtim cum am ajuns aici. Dupa poze, ne suim iar pe biciclete si ii dam la vale spre Secaria. Inainte de aceasta, am zis ca ne vom opri la prima intersectie, unde este si o troita. La viteza mea am ramas ultimul, pentru ca ma uit mereu peste tot si ma opresc imediat ce mi se pare interesant. Astfel ca, daca as fi primul, as incurca pe toti cei din spate. Pentru mine o excursie pe bicicleta poate avea si 150 de km, cati ori fi, important este sa ma opresc eu de cate ori cred, nu sa circul setat cu ochii la borne kilometrice si la ceas.

Ramas in urma, apuc sa vad cum prietenul din fata face un salt spectaculos traversand o groapa adanca. Viteza mea mi-a permis sa o ocolesc, el mai bun in bicicleala… nici macar nu a cazut. Totusi, ne-am oprit sa vedem daca sunt avarii. Ne gandeam ca uite, gata excursia. Ma mai uit la adancimea gropii, la panta si imi zic ca a doua oara cat de bun ai fi, nu mai iesi din asemenea groapa. Stabilim ca nu trebuie sa ne rupem bicicletele sau oasele si o luam domol pe langa ele.

Venea un urcus de circa 200 metri care ne scotea intr-o frumoasa curba de nivel. Ne urcam pe biciclete si lasam Secaria intr-o parte, depasind-o cat mai aproape de partea de sus a bazinului hidrografic. Ajungem iar la o intersectie, vedem un drum ce coboara, desfundat, incat doar cu tancul intri pe acolo si dupa 100 m ne intoarcem, convins eu ca nu e bine. Revenim la intersectie, de unde mai pleca o poteca si convins ca am dreptate, pornim prin padure. Cand stiu ca am dreptate…

O luam cand pe bicicleta, cand pe langa, chiar daca era coborare. Denivelarile erau impozante, mai erau si mici mlastini. Tinem totusi poteca si din intersectia de mai sus, ajungem in 15 minute la drumul forestier de mult mai jos. Nu inainte de a vedea cum perpendicular cu noi alearga niste ciobanesti prin poienile invecinate padurii pe care o traversam. Ma opresc sa-i rezolv, fiind specialitatea mea chestia asta, numai ca saracutii de ei, nu erau din specia aceea dusmanoasa ci pur si simplu, le era foame. Le dam ceva si plecam.

Mai jos aceeasi figura cu o matahala de caine. Numai ca eram singur, ramas in urma. Las bicicleta, bolovaneala maxima, sarit gardul si fugit dupa el prin poiana. Acesta este farmecul 🙂 Cum vine cainele viteaz, obisnuit sa fuga lumea de el,  sa-i dai vreo 7-8 bolovani pe spinare si apoi sa-l alergi de unde a venit :)) Sa fugi dupa el, zbierand dupa el. E maxim cand ii vezi cum fug cu urechile pe spate. Rad si acum cand imi amintesc ;))

De altfel, ieri, coboram pe jos spre cartierul Podul Vartos al Comarnicului si eram la o intersectie, undeva sus, la marginea cartierului. In loc sa cobor, zic sa merg putin si in stanga, sa vad cum se vede, ce e pe acolo. Dupa curba venea o casa cam in paragina. Pe drum in schimb, dormea o haita de caini, mai mult de cinci. Pai daca fugi, poti scapa de asa ceva? Prin locuri izolate ca acesta? Nu! Asa ca, in timp ce ei se repezeau latrand, m-am dus si eu spre ei, injurandu-i si facand aceeasi galagie, bolovanindu-i. Cand au inceput sa guite, ca bolovanii mai si dor, nu mai nimereau gaurile prin garduri. Eu dupa ei. Am rupt un par dintr-un gard si dupa ei prin curtea parasita a casei. Au fugit cat erau ei de mari si de multi. Am ras pana aproape de DN 1. Am la mine si spray cu piper, chiar si cate o petarda uneori, dar raman ca solutii alternative. Eu sunt cu protectia omului in primul rand, nu ma duc undeva ca sa vin accidentat sau muscat de caini. Vorbim de protectia animalelor pana la momentul in care ataca omul. Apoi trebuie sa fie chestie de Protan 🙂

Iesim la drum si mergem ca oamenii si noi 🙂 Din niste curti, ne striga niste cetateni. Ne oprim si ne uitam. Cu toate ca era duminica si mare sarbatoare, Schimbarea la Fata, oamenii aceia coseau. Mi-au venit in cap vorbele lui Ion Gavrila Ogoranu, legendarul luptator anticomunist din muntii Fagaras, citat aproximativ: „Ramane apoi marea masa a trudnicilor a caror viata se reduce la munca si hrana, a caror constiinta nu se ridica mai sus de marginea farfuriei de mancare”. Intai le e foame si totul se rezuma la stomac.

Ne-au intrebat de unde venim si au fost extrem de mirati. Amabili oamenii, ca omul simplu este adesea politicos. Plus ca de cate ori am fost prin zonele acelea, oamenii saluta, dau buna ziua. Scria un om de munte ca a dat si el buna ziua la oamenii observati intre Piatra Arsa si Babele, pe Bucegi, si multi se uitau ciudat la el. Acestia credeau ca ii cunoaste de undeva si incercau sa-si aduca aminte. Mi s-a parut antologic 🙂

Vedem albia Doftanei:

Si iesim aici:

Asta era pe dreapta cum coboram noi. Inainte se mergea la Paltinu si Campina, in stanga se intra in satul Traisteni. O luam inainte spre lacul de acumulare.

O cruce care aminteste de un accident in zona lacului, unde au murit vreo 20 de oameni sau chiar mai multi. Am zis sa caut acasa, dar am uitat.

Gestionarul lacului

Lacul e frumos si comparativ cu cat am inconjurat Vidraru… chiar este un mizilic.

O multime de poteci sau drumuri, coboara de la asfalt pana la marginea lacului. In multe locuri, in acele cadre de vis, stateau zeci de oameni cu corturile. Foarte frumos.

Neaparat trebuie sa incercam si noi figura asta.

Ne-am oprit la o terasa asezata strategic, peste drum de o suprafata pe care stateau altii cu corturi si rulote. Dupa cum se vede, lizierele de mai jos aveau si acestea corturi. In spatele nostru, erau si mai multe.

La terasa mancam ceva, apoi niste sucuri, dulciuri, mai stam sa privim oamenii, natura. Se impune constatarea ca in tara, a luat un mare avant miscarea in aer liber. Oamenii alearga, folosesc biciclete, se dau pe ape, pun corturi, merg cu rulotele. Din pacate, toate acestea sunt umbrite de faptul ca in urma multora raman gunoaie. E bine ca multi oameni renunta la comoditatea masinii, a asfaltului si raman prin natura. Ce daca fac focul si iau lemne din padure? E perfect, e a tuturor 🙂

Si in zona Paltinu am vazut libertate, fiecare face ce doreste si nimeni nu incurca pe altul. Cei care merg cu corturile sunt mult mai civilizati decat aceia cu masini de fitze cu volumul manelelor la maxim.

Vazand o pancarta cu camping, intreb si eu cate costa. Nu costa! Masini pe acest drum fara numar 🙂

O alta concluzie este ca poti avea coloana de masini in acelasi timp si pe Valea Prahovei, si in Brasov, Constanta, la Plaiul Foii, la Balea Lac etc. Explicatia este simpla, avem milioane de masini 🙂 Cred ca sunt peste 5 milioane 🙂 Ceausescu nu a facut autostrazi ca nu erau masini atat de multe, nu era necesar.

Ajungem si pe baraj:

Pe orice baraj am fost, am auzit macar o data pe cineva, ca aoleu daca se rupe barajul ce se va intampla 🙂 In special, astia speriati de comunisti cu tot felul de fantasme, se lamenteaza in asemenea mod. Si daca se rupe barajul, muriti si asta e! 🙂

Datele tehnice ale barajului

Si am pornit spre Brebu:

Evident oprire pentru vizita si foto 🙂

La o intersectie, trecem un pod si vreo 800 metri urcam pana pe terasa pe care se gaseste comuna Brebu. Din Brebu, o comuna frumoasa, cu oameni harnici, privim pe malul celalalt al Doftanei si vedem o sosea, un varf, si planificam si pe acolo o excursie pe viitor:

O ruta spre Sotrile si sa iesim poate spre Cornu sau Nistoresti

Lacul Brebu. In dreapta este parcul si manastirea veche.

Ctitoria lui Matei Basarab de la Brebu

Muzeul „Casa Domneasca”, aproape au vopsit toata sindrila. Acolo il gasim pe d-l Razvan Radu, un excelent muzeograf. Curand, biserica si vecinatatile sale vor fi integrate intr-un asezamant monahal cum a fost de la inceputuri. Probabil, muzeul va functiona pe mai departe sub sigla Muzeului Judetean de Istorie. Oricum, mai rau nu are cum sa fie.

Trebuie ca acest loc sa prinda viata, sa se faca slujbe de mai multe ori pe zi… pare cam parasit.

Din pacate, la bisericile noi am vazut ca nu se mai aseaza pisanii.

Matei Basarab

Aspect din vechiul zid

Tunul Manastirii

Dupa vizita, gasim o cofetarie si ne oprim afara, la o masa:

In cofetarie

Stam ce stam, era foarte cald, mai cumparam niste suc, apa si pornim spre Campina, care se zarea pe o alta inaltime. Tot acolo se vedea si o alta biserica, un drum…

Cine stie de cand nu mai trece trenul pe acel pod. In rest, imprejurimile erau pline de oameni venit la gratare.

Urcam vreo 10 minute si ajungem in Campina, pe care o traversam fara oprire pana dincolo de oras, la intersectia drumului cu Poiana Campina si Bobolia, deci aproape de gara, in zona stadionului. Ne uitam la ceas, si mai era timp pana la tren, motiv pentru care urcam la o alta manastire cu aspect de cetate, mai bine zis fosta manastire Poiana.

Aceasta a fost inceputa de Toma Cantacuzino in 1690 si terminata 20 de ani mai tarziu.

Intrarea in manastire

Turnul clopotnitei

Biserica fostei manastiri, hramul este Adormirea Maicii Domnului

Aici se mentioneaza de cate ori s-a reparat total aceasta biserica.

Pisania care aminteste de ctitorul Toma Cantacuzino, spatar care pana la urma a fugit la rusi si acolo a si murit.

Mergand prin cimitir sa mai vedem ce ne-a mai scapat… 🙂 Am mai fost pe aici de cateva ori. Un mormant mic, cu o cruce aidoma apropiat de zid, stingher as putea spune, mi-a atras atentia.

Nu era niciun nume trecut pe cruce. Imaginea este a unei femei soldat… cine stie ce poveste o avea. Am zis sa-l intreb pe preotul de aici, cand il mai vad, ca dansul este din Busteni.

Dupa vreo 40 de minute, am coborat spre gara, asteptand trenul spre casa. De pe peron, nu am ratat imaginea ceasului Paul Garnier, cu care au fost infrumusetate multe gari in perioada interbelica.

Evident nu mai functioneaza, dar este bine ca se pastreaza si asa, ca decor, ca amintire.

Filed under: Obiective si locuri de interes | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 Comments »

Cum „am facut” Transfagarasanul pe 2 roti

Posted on august 14, 2017 by buceginatura2000

Ne laudam cu soseaua aceasta chiar si azi, la peste 40 de ani distanta de la realizarea ei. Pentru ca, intre timp, dupa Revolutie, nu am mai facut nimic. Cand te uiti la Transfagarasan iti dai seama de imensul nostru potential, cand suntem inregimentati unei cauze 🙂 Categoric ca putem face multe lucrari grandioase insa mentalitatile celor aflati la conducere nu mai sunt ca altadata. Desi tehnologia a evoluat mult fata de anii ’70, baza din ’89 incoace o reprezinta furatul. Si cum din hoti nu prea ies constructori…

De ani de zile nu am mai fost pe acest drum. Mi-am propus demult sa-l parcurg integral cu bicicleta. In cele din urma, fara atmosfera prea mare, consultand niste prieteni, in special pe Razvan din Azuga care il facuse recent cu masina alaturi de familia sa, tinand cont si de parerile celor care urmau sa participe, alcatuiesc un plan.

Citesc tot ce se poate despre subiect, dupa care masor drumul si segmentele de urcat. Mai mult, o iau cu Google Street la pas, curba cu curba. Ma duc o data si ma intorc a doua oara, sa fiu eu sigur. Realizez ca il pot „da” intr-o singura zi, ca de la Balea Lac am timp si pentru un traseu turistic la pas, si ca dincolo de Vidraru ma incadrez si la urcusul spre Cetatea Poenari. Posibil sa ajung si in Curtea de Arges. Rand pe rand, afland traseul dar si complexitatea acestuia, plus probleme personale, plus modul de deplasare… ramanem doi pentru aventura pe Transfagarasan, eu cu Matrix 🙂 Pe altii, care consideram ca nu vor face fata efortului, nu avea rost sa-i luam.

Acum, va invit sa cititi mai departe si daca aveti in plan ceva asemanator, sa vi-l imbunatatiti din cele relatate. In primul rand, trebuie sa te tina picioarele si sa stai bine cu psihicul (eu nu stau, dar cand imi pun in minte un lucru, sunt setat pe el si nu vad decat acel lucru!). In al doilea rand, o alternativa mai buna la MTB este ceva mai lejer, cu roata mai subtire. Noi am folosit MTB, dar am vazut pe altii mult mai rapizi. Poti renunta la MTB fara nicio problema, soseaua este destul de buna.

Am ideea stralucita de a fi sambata dimineata cat mai aproape de intrarea in Transfagarasan, la intersectia DN 1 cu Cartisoara, de a pleca devreme. Fiind sambata, dupa pranz sigur pe sensul de urcare era jale, mii de masini. Ideea o pun in aplicare cu comoditate ceea ce ne-a facut sa plecam cu o ora mai tarziu si sa mai adaugam vreo 10 km suplimentari.

lebede in fagaras Lebede in Fagaras

Plecam vineri cu un Regio particular din Busteni pana la Brasov. La ora 14 am urcat in tren si la 15 am coborat. Pe o hartie scrisesem ce trenuri folosim, cate bilete, adulti si biciclete. Urma sa ajungem in municipiul Fagaras si de acolo, a doua zi la 5 dimineata, sa luam un tren pana la statia Carţa. Cerintele pentru bilete se impuneau a fi trecute pe hartie pentru ca la casele de bilete ale CFR-ului din Brasov, aproape toate cele care vand bilete sunt nesimtite si lenese 🙂 Exceptiile sunt rare. Se misca greu, pleaca de la casa din senin, se vede ca vin fara niciun chef la serviciu, daca nu esti atent nu-ti dau tot restul intreg… nu fac un lucru cum trebuie. Si eu chiar circul cu trenul iar situatia e aceeasi de ani de zile. Care sunt mutate la Predeal, Azuga sau alte statii, isi revin dupa cateva luni. Restul… Ce rost sa-ti racesti gura de pomana, cu asemenea adunatura? Le dai cerintele pe foaie, ca pana le explici, pana cauta nr. trenului… Mai bine ii arati ce sa faca si nu mai asteapta nimeni pana se prind ele despre ce este vorba. Nici nervi nu-ti mai faci…

Credeti ca ar fi inteles vreuna din prima, din a doua, a noua, ca ne trebuia 4 bilete la doua trenuri plus 4 bilete de biciclete la aceleasi trenuri?! 🙂

Iau teancul de bilete si cum mai aveam o ora, ma preocup sa-mi completez rucsacul care evident nu trebuie sa fie prea greu. Cred ca ar trebui sa scriu intr-o zi si ce tin prin rucsac, adica solutii. Poate sa fie orice temperatura, nu lipsesc foita de vant si ploaie, folia de supravietuire, ceva de aprins focul, lanterna etc…

Ne loveste si foamea, ca asa se intampla in preajma unui astfel de „eveniment”, corpul se pregateste si incepe sa dea semnale. Ma uit la un meniu cu sandwich-uri, shaorme, carnati etc. Vad meniul si degeaba, ca nu stiu ce vreau, nu inteleg nimic. Ma uit la preparate, nu ma atragea ceva in mod deosebit. Zic sa stau un pic sa vedem ce cumpara lumea, poate imi vine o idee. Vad ce se pune la un sandwich, numar tot, linguri, portii, apasari de tuburi de mustar etc. si pana la urma aleg ce am pofta. Un carnat care arata bine plus niste salate.

Vine trenul la 16:20. In tren, o sageata albastra, oameni obisnuiti, liniste. La un moment dat, ma scoate din admirarea peisajului un rrom care probabil avea niste probleme familiale. Ca nu parea genul clasic. In fine, de la un gen de probleme o daduse in cele alcoolice si venea plangand, langa oricine era dispus sa-i asculte delirul etilic. Umbla de colo-colo si imi ziceam, vino tu, ca te lecuiesc eu. Am eu problemele mele, culmea ar fi sa mai ascult si problemele bahice ale necunoscutilor. Pe astia beti, trebuie sa-i bati bine, ca sa te asiguri ca nu scot vreun cutit, iti dau cu ceva in cap. Dupa ce a inteles starea lucrurilor, a plecat suparat si bombanind ca ala e om care spune o vorba buna, ca nu ma intereseaza, n-am treaba. Se mai auzea cand si cand, cred ca vorbea singur sau la telefon.

Coboram in Fagaras pe la ora 18 si o luam in cautare de pensiuni. Nu rezervasem nimic pentru ca trebuie sa vad la fata locului. Si fiind municipiu, mi-am zis ca nu avea rost sa sun inainte. Alcatuisem totusi o lista cu 5 pensiuni. Ne invartim pe strazi vreo 20 minute, gasim una cum trebuie, o dubla twin la 100 lei. Eu zic 80, proprietarul zice ca e bine asa. Plecam sa vizitam imprejurimile cetatii si sa facem cumparaturile pentru seara si a doua zi. Cand revin, proprietarul imi zice unde sa leg bicicletele. Mie mi se pare o idee proasta ideea lui, asa ca le pun intr-un spatiu adecvat. Nu intru in detaliu, dar imi dau seama ca proprietarul nu e incantat asa ca ii demonstrez ca am dreptate si ca acolo chiar sunt in siguranta. Il mai intreb unde las cheia dimineata, ca plecam cu trenul de 5. El zice ca nu e o problema, ca si-a dat seama cu cine are de-a face si ca nu e nevoie sa-l trezim, sa lasam cheia pe o masa.

20170811_191803 Cetatea Fagarasului

In camera, neinspirati, lasam geamul deschis, lumina aprinsa si dupa ce s-a intunecat bine. La un moment dat, vad cum zburau prin camera zeci de tantari. Pierdem o jumatate de ora incercand sa doboram aviatia inamica. De prasila, tot au mai ramas cativa, ca i-am auzit noaptea pe la ureche :)) Dar cum prin sangele meu circula mai mult Pepsi, nu am fost atacat 🙂

Trec peste episodul cand s-a prins Rares cel mic, ca am plecat de acasa si nu ma intorc seara. Jale mare pe el, m-a sunat, a trebuit sa-l linistesc…

Vine dimineata, constatam cu o oarecare emotie, ca a venit momentul. Sub impresia momentului, ca vom parcurge Transfagarasanul, nici nu ne dam seama daca ne-am odihnit, daca ne mai e somn sau nu. Lasam camera cum am primit-o, inchidem, lasam cheia si o luam pe strazi spre gara. Se lumina cand coboram din tren in satul Carta.

O luam spre DN 1 si continuam pe acesta pana la intersectia cu Cartisoara, locul unde s-a nascut Badea Cartan. Acesta este inmormantat la Sinaia. Cand ajungem la intersectia cu Transfagarasanul adica DN 7C, facem niste poze. Comuna se trezea la viata asa ca surprindem diverse ipostaze. Aici imi dau seama ca ideea stralucita este sa vii in Cartisoara si sa alegi din multitudinea de pensiuni si vile, cu o zi inainte. Sunt zeci de oferte. Apareau si multe vile dincolo de localitate, spre munte, care nu se vedeau cu Google Street, nefiind construite la momentul filmarii. Era o treaba sa fii plecat de aici la 5 dimineata.

O cruce la intrare in Cartisoara

Biserica din Cartisoara. Am intrat putin prin curte.

Muzeul Badea Cartan. Cred ca aici a locuit, pentru ca de nascut s-a nascut la ceva case mai incolo. Vazusem o placa de marmura cu mentiunea ca e casa unde s-a nascut globetrotter-ul nostru.

Prin centrul localitatii am asistat si la defilarea unor cete de bivolite, vaci… am mai cascat gura 🙂 si vreo jumatate de ora cred ca ne-a luat numai pe acolo.

Prindem si un rasarit, la capatul dinspre munte al localitatii. Si aici mai este o cruce mai veche.

Deja doar 15 km pana la jumatatea urcusului.

Constat ca panoul cu nr. kilometrilor pana la Balea Cascada nu se potriveste cu nr. bornelor. Pe panou scria 22 km, cred ca e vorba insa de 20 sau 21.

Pensiune dincolo de Cartisoara, prin padure. Vazusem multe si prin localitate, dar sunt si mai multe dincolo de ea, spre munte, prin padure.

Pana la urma scapam de civilizatie si incepem urcusul prin padure, apropiindu-ne de zona Balea Cascada.

Ajungem la 14 km distanta de Cartisoara si doar la 3 km distanta de Balea Cascada. Cred ca de la intersectia DN1 cu DN 7C si pana la Balea Cascada sunt cum ziceam, vreo 20 km.

Balea Cascada. Aici eram la ora 9. Ne-am uitat pe acolo, am luat un cozonac secuiesc, am pozat indicatoare turistice, telecabina nu circula din motive tehnice. Si am pornit mai departe, sa incheiem si cei 13 km care ne mai ramaneau pana la Balea Lac, locul cel mai inalt al drumului.

Pe drum, din 5 in 5 km, se insemnasera nr. km. Probabil cand au fost sa asfalteze, au constatat ca panourile si bornele nu corespund si l-au mai masurat inca o data 🙂 Urcusul este din ce in ce mai greu. Fiindca am tras cam tare pana la Balea Cascada si deja aveam crampe, am lasat-o mai usor doar mai aveam vreo 100 km 🙂

Soseaua urca serios cu fiecare curba

Privind in spate

Cartisoara imediat dupa padure

Se vede si biserica din Cartisoara

Ajungem la un loc ce a fost denumit „Poarta Genistilor”, in amintirea celor care au construit acest drum.

Poarta Genistilor. Avantajul mersului pe bicicleta este ca poti simti natura si ca te poti opri oricand.

Curand, aveam sa descoperim si monumentul denumit „Poarta Intalnirii”. Genistii aveau doua subunitati care spargeau muntele, unii erau intr-o parte si ceilalti de cealalta parte. Au croit drum prin stanca si s-au intalnit.

Poarta Intalnirii

Acolo s-au intalnit. Monumentul si placile ce le-ati vazut au fost realizate tot de cei din Armata:

Si am plecat mai departe:

Serpentinele spre Balea Lac

Dar mai aveam 🙂 Nici nu iesisem din padure.

Ultimii 5 kilometri, pe vreme buna sunt o adevarata placere.

Vedem in dreapta stanca „Poarta Genistilor”

Inca un pic si am ajuns la Balea Lac, vedem refugiul Salvamont. Ultimii doi kilometri i-am parcurs mai mult pe jos, profitand de coloana de masini ce incepuse sa se formeze. Ocazie cu care ne-am bucurat de peisaj, nu am mai fost atenti la drum si ne-am si relaxat picioarele.

La Balea Lac deja incepea sa se aglomereze bine. Ajunsesem la fix 12, exact cum estimasem. Ultimii 5 km nici nu trebuie pusi la socoteala, ca sunt superbi.

Cabana Balea Lac

Cu toate ca pe aici vremea este capricioasa, fiind ceata, nori, vant, am prins o vreme perfecta.

Un fel de „biserica”

Curios sa vad ce este acolo, ce biserica, ma duc pana acolo. Practic, este o chestie circulara cu o cruce deasupra. Are geamuri si o luneta ca sa te uiti la drum. Si atat. Ba nu chiar atat, ti se iau 2 lei ca sa intri in acel spatiu de cativa metri patrati. De erau 5 bani si tot nu as fi intrat. La unele chestii sunt foarte strict. La minciuni, inselatorii, stiu ce am de facut. Tot respectul pentru cei care administreaza „biserica”, este cel mai bun exemplu pe care l-am vazut in ultimul an. Da, prostia trebuie speculata si romanul care ajunge cu masina pana acolo, e adesea fudul. Oamenii intrau, ieseau, teleghidati. Vizitezi nimic si platesti taxa.

I-am lasat in „banii” lor ca aveam un traseu turistic mic de parcurs.

Trebuia sa urc pana in Saua Caprei, sa merg la Lacul Capra. Poza nu reda urcusul cum este 🙂 Real, urci serios circa 30 minute cum spune si indicatorul. Insa, in 17 minute eram in Sa, doar urcasem ultimii 2 km spre Balea pe langa bicicleta.

Concluzia mea este ca degeaba ajungi la Balea Lac, daca nu urci macar pana la jumatatea traseului spre Saua Caprei, pentru a cuprinde intreaga zona, de sus.

Deja era nebunie. Se auzea sirena unei ambulante… mai tarziu aveam sa vedem si masini de politie, jandarmerie. La barajul de la Vidraru, un echipaj de Jandarmerie dirija circulatia…

Se vedea inclusiv Balea Cascada

De la minut la minut coloana crestea

Cobor si la Lacul Capra, alt loc superb al Fagarasilor:

Cu cortul la Lacul Capra 🙂 Foarte frumos!

Monumentul Alpinistilor

Ma gandeam sa urc si pana la Vf. Vanatoarea lui Buteanu (sau Vanatarea, cica ar fi corect!), ca mai erau doar 30 minute. Tot gandindu-ma, a venit un val de ceata si am coborat spre Balea Lac. Ramane pe altadata…

Cabana Balea Lac… plina ochi 🙂

Am coborat la cabana Paltinul unde ramasese Matrix, care se invatase la bere 🙂 In loc de ciclism, o daduse in sticlism 🙂 Iata si o panorama a zonei Balea Lac:

Era aproape de ora 14 cand am plecat de la Balea Lac.

Pe langa biciclete iesim din vacarmul omenesc de la 2000 de metri si intram in tunel, unde era coloana si acolo pe sensul de urcare. Ma si gandeam la cat de jalnic arata tunelul, ca nu am fost in stare sa-l facem mai lat, sa-l mai reparam.

Iesind din tunel

Jos cabana Capra

Ne apropiam de cascada Capra, trecand de refugiul salvamont Arges. Gata, intrasem din Transilvania in Tara Romaneasca.

Nu prea era lume la cabana

Facem o poza ca toata lumea si la cascada Capra

Soseaua pe sensul nostru era foarte libera 🙂

De la tunel, 17 km ii cobori fara sa pedalezi. Referitor la purtarea unei casti… Pe bicicleta, pe drumuri de munte mai ales, as opta pentru o casca mai serioasa, pana la gat. Unii, mai profesionisti, numai din aceea poarta. Tipul de casca clasic pentru biciclisti mie nu-mi inspira nicio incredere. Ai cazut, nu ti-e de folos decat daca plonjezi in cap de la 90 grade, cum sari in piscina. Ca sa se intampla asta, e destul de greu. Adesea, cazi pe o parte. Bine, sunt poate o mie de argumente pentru aceasta casca, eu nu iau in seama niciunul. Tot ca mine fac. Mie imi da ca mai bine merg fara casca obisnuita, sa am capul liber. Apoi, niciodata nu circul cu o viteza mare. Circul cu exact acea viteza la care stiu ca am timp de reactie. O viteza la care de se intampla sa cad, sa nu ma accidentez prea rau. La cate cazaturi prin cursuri de apa, gropi, santuri, am luat cu bicicleta cand eram mai tanar sunt mult prea sigur pe mine. Plec ca sa ma mai si intorc 🙂 Ar fi culmea sa ma incarc cu stres si in excursii…

Chiar si asa, am facut 20 km in vreo 40 minute.

Trecem si pe langa manastirea Sf. Prooroc Ilie. Fiind o constructie mai noua, nu am intrat.

Monument ridicat ca un omagiu pentru cei care au construit Transfagarasanul.

Scene din realizarea drumului. In dreapta, se vede acea statuie ce domina barajul de la Vidraru.

Tot in dreapta, o scena cand se lucra la ridicarea drumului printre versanti. Locul scenei l-am pozat ulterior la iesirea din tunelul barajului Vidraru.

Daca pe partea nordica a Transfagarasanului gasiti mai multe izvoare amenajate de unde se poate bea apa, in schimb, pe partea sudica, veti intalni multe troite. Apa pentru fizic la urcare, credinta pentru spirit la coborare 🙂

Pe negandite, am ajuns la intersectia cu cabana Cumpana. De aici, erau 7 km pana la asa-zisa cabana si, inapoi, pana la Balea Lac erau 27 km.

Indicatorul spre Balea este pe stanga.

Acum, ca reper, cam de pe aici este si inceputul acumularii de apa de la Vidraru. In partea cealalta, pe baraj, veti gasi un alt indicator spre Cumpana. Pe el scrie 15 km. Deci, turul lacului Vidraru pe partea cealalta, pe dreapta cum cobori de la Balea… are 22 km, drumul nu este asfaltat. Celalalt drum, adica 7C-ul, asfaltat, are si el pe partea sa de lac, tot pe acolo, vreo 20 km 🙂

Partea aceasta de drum mi s-a parut foarte plictisitoare, mergi mult prin padure si sunt putine locuri panoramice.

Zona Cumpana

Cumpana pare un hotel serios si modern, nu o cabana 🙂

Cred ca este o zona cu mult mai linistita.

Tot mergeam si incepuse sa se simta canicula dar… numai ce apare o terasa la drum si ne bagam acolo la beri cu lamaie si Pepsi rece. Popasul pentru masa il facusem inainte cu 3 km de a ajunge la Balea Lac, pe o inaltime pitoreasca. De altfel, cu o zi inainte de excursie ne indopasem cu orez cu lapte si kilograme de banane. Plus dimineata… deci nu avea cum sa ne fie foame cine stie ce… Mai luasem si dulciuri dupa noi.

Pana la urma am prins si niste cadre cu „Marea Fagarasilor”, mai ales de pe baraj:

Lacul de acumulare Vidraru

Cu vaporasul pe lac

Statuia lui Prometeu sau Monumentul Electricitatii de la Vidraru

Caracteristicile barajului Vidraru

Aglomeratie si pe baraj, intr-o parte Politie, in alta Jandarmerie. Trecem prin tunel, destinatia urmatoarea fiind cetatea Poenari, sa ajungem pana la inchiderea programului.

Scena aceea de pe monument 🙂 De pe bicicleta si fara casca, le vezi mai bine.

Cetatea Poenari, vazuta chiar de pe podul de mai sus, imaginea anterioara.

Cetatea, drapelul si turisti

Renuntam la gratarul pe care-l stabilisem a-l face dupa ce vom trece de Vidraru si ne grabim spre cetate. Ajungem si gasim poarta incuiata. O doamna de la un magazin de pe acolo ne spune ca s-a inchis. Privesc programul si-i spun ca e aproape ora 18 si ca scrie ca pana la 19 este deschisa, dar cum nu ea era responsabila…

Oricum, stabilisem sa ramanem in Arefu si sa venim dimineata la cetate, dupa care sa mergem spre Curtea de Arges. Insa, nu m-am resemnat si adunand mai multi turisti care voiau sa viziteze si ei, ne-am dus la cel care inchidea poarta si o deschidea. Pentru ca daca vorba buna nu aducea nimic, atunci sigur numarul aducea 😉 Paznicul insa foarte cumsecade ne-a indemnat sa mergem toti. Bicicletele le-am lasat la magazinul doamnei de mai inainte. Am ramas ultimul sa-l intreb pe paznic de ce a inchis poarta de la 18. Mi-a zis ca urcusul dureaza 30 minute, cu ce mai stam pe acolo, timpul de coborare… se face ora 19. Deci, o fi programul pana la 19, dar ultimul grup intra la ora 18. Probabil daca stateam mai mult pe acolo, imi venea vreo idee si ne cazam pe acolo, dupa care saream gardul si vizitam eu in voie. Dar de astia mai plecati, are grija Dumnezeu sa nu intre in belele.

Chiar urci vreo 30 minute. Aici nu e trecut programul de vara, pana la ora 19.

Cum noi nu prea stateam cum trebuie in picioare, oboseala simtindu-se, parca cele 1480 de trepte nu se mai terminau. Bine ca erau altii care se vaitau mai rau ca noi.

Iata si un mic istoric:

Grilaj intrare in cetate. Biletul era 6 lei/adult

Iar pe urmele lui Negru-Voda 🙂 Fixist!

L-au pus mai sus, sa vada intreg peisajul

Da, frate, drapelul trebuie sa fie peste tot.

Departe, la cativa km, satul Capataneni Pamanteni

Mai stam ceva si coboram semi-paralizati, ne tremurau picioarele 🙂 Ce gratar sa mai facem si cine… Ne suim pe biciclete si deja ne simtim mult mai bine, parca se mai poate. Vedem un panou:

Vedem panoul cum trecem de zona cetatii si a constructiilor de pe acolo. Pana in Capataneni ne mai gandim… era putin trecut de 7 seara.

La borna ce arata 18 km pana la Curtea de Arges, ne hotaram sa-i dam bice pana la Curtea de Arges, sa facem integral Transfagarasanul. Am ajuns pe intuneric si racoarea de seara ne-a prins bine.

Fostul oras regal era plin de oameni. Am aflat ca erau Zilele Orasului. Fiind o atmosfera de mare oras, de mare sarbatoare, ne-am tras si noi la o terasa aproape de concert si alaturi de altii ca noi, am stat pana pe la 3 dimineata. Noi aveam tren la 5 dimineata.

Mergem spre gara, pana ajungem mai discutam nimicuri, observand ca oamenii inca mai petrec si, in toiul planurilor cu pregatirea unei aventuri si pe Transalpina, observam ca gara regala este in intuneric. Penduland in a mai face o tura prin oras sau a mai sta pe acolo, inconjuram gara de cateva ori 🙂 🙂 Ne mai opream sa privim cum cadeau stele… hai ca una e de la bere, a doua de la oboseala, dar restul? :)) A fost un spectacol frumos cu Perseidele. Nu a durat mult pentru ca ne-a auzit cineva din cladirea garii si a iesit la noi. Era mecanicul trenului cu care urma sa plecam.

Omul baga o cheie in sageata albastra si deschide. Fraternizam cu el si ne pofteste si pe noi… si asta a fost. El a plecat si a venit un pic mai tarziu. Am luat bilete din tren pentru ca nici casa de bilete nu are ditamai gara de oras regal. Peste nicio ora ajungem la Pitesti, unde trenul acesta mai primeste o garnitura, tot sageata, si isi schimba rangul in Interegio. Locurile noastre potrivit biletelor erau in cealalta garnitura dar nu ne-am miscat din loc. Trenurile acestea sunt la fel, ca tu-l faci Interegio o ora da si una nu, pe mine nu ma deranjeaza 🙂 dar nici nu plec din locul meu. De ce sa ma plimb eu de pe un scaun pe altul, ca mai pui tu un I in fata la Regio?

Un controlor imi zice ca pe ruta Pitesti-Bucuresti sa iau bilete si la biciclete. Sunt de acord si cum trenul statea in Pitesti 15 minute, merg la casa de bilete. Doamna de acolo, imi cere biletele luate de la Curtea de Arges la Bucuresti. Ii zic ca sunt in tren, ea ca nu poate sa-mi dea bilete la bicicleta fara acele bilete. Ok! Cobor, le iau din rucsacul lasat in tren si ma intorc. „A, nu, la biletele acestea nu se pot da bilete de bicicleta!”. Ma uit la ea si uite asa, CFR-ul a pierdut 10 lei de bicicleta, ca la IR e 10 lei bucata 🙂

Ma duc la controlor, bucuros ca prostia unora ne tine banii in buzunar, si-i explic ca la biletele acestea, date in tren, nu se pot da bilete de biciclete si omul se uita stupefiat. Il invit sa se duca sa intrebe, dar el nu s-a dus, speriat si el probabil de atata prostie 🙂 Eu am vrut sa platesc daca ei nu au vrut sa-mi ia banii… Acum inteleg de ce multi cu care am fost in excursii, mai vor sa mearga cu mine… pentru ca se poate intampla orice si mereu se intampla ceva. Nasul nu ne-a mai zis nimic si am ajuns in Bucuresti pana in ora 8.

La 8:50 aveam un tren particular, Regiotrans. Ne luam bilete si cu tot cu biciclete, pana la Busteni, platim 23 lei de fiecare. Mai aveam 30 de minute asa ca mergem la o pizza si la o cafea. Apoi, mergem la peron, aranjam bicicletele in vagonul specific si acolo stam la povesti cu alti bikeri. Ei urmau sa faca nu stiu ce trasee, noi un traseu al somnului. La 11:20 coboram si ma duc repede acasa sa-l vad pe Rares si sa-i dau ce-i luasem. Nu stau mai mult de 5 minute ca ma rugase un bun prieten sa-l ajut sa adune niste lemne de fag. Voia sa coaca ardei, vinete, zeci de kilograme. Asa ca plecam in padure, cu masina si niste saci. Lasam masina la margine, rupem niste crengi cazute, uscate si gata treaba.

Apoi, acasa un dus, pepene si somn vreo 3 ore. A fost o tura faina, pacat ca nu am facut si gratar… dar nu le poti face chiar pe toate 🙂 Daca as schimba ceva… as alege o bicicleta cu rotile mai subtiri, de sosea, as dormi in Cartisoara, din Saua Caprei as urca la Vanatarea lui Buteanu…

Filed under: Obiective si locuri de interes | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 Comments »

Traseu de mountain-bike: Busteni – Azuga – Valea Azugii – Valea Garcinului – Sacele – Timisul de Jos

Posted on august 9, 2017 by buceginatura2000

Nu stiu cati km sunt si nici nu m-a interesat. Pana la urma poate masura oricine pe harta. Sa zicem pana in 50 km. Ideea era ca nu am mai fost demult intr-o deplasare pe bicicleta si am zis sa incep cu ceva usor.

Dupa traseu nu m-am durut niciun muschi pentru ca nu avea cum, la asemenea traseu scurt. In schimb, alegand o bicicleta cu sa ingusta, nu-mi dau seama cum de se fabrica asemenea sei 🙂 , nu prea am stat jos vreo 2 zile. Si stiam cat de importanta este saua dar na, am zis ca merge. Data viitoare fara o sa pentru grasi, nu mai merg 🙂

Acum, cand scriu traseul acesta, nu inseamna ca am facut traseul azi, ci saptamana trecuta. Intre timp, am mai facut inca un traseu prin Valea Doftanei, si il pregatesc pe un altul de peste 100 km. Da, pe Transfagarasan. Traseul se pliaza pe ce vreau sa fac, asa ca e prea ciudat sau complicat pentru multi 🙂 Stiu ei/ele 🙂 O zi este alocata parcurgerii Transfagarasanului, unde am de gand sa fac si un traseu turistic pana la Lacul Capra, apoi sa cobor si, undeva mai jos de Vidraru, sa facem un gratar, dupa care sa iesim in zona civilizata la o pensiune.

Deci, am plecat intr-o dupa-amiaza spre Sacele.

O luam prin Busteni-Azuga si intram pe Valea Azugii. Drumul forestier pana in saua care desparte judetele Prahova si Brasov, are cam 16 km. Pana la cabana Trifoiul, adica pe vreo 10 km de la intrarea in padure, au pus „talharii” 🙂 pietris pe drum. Si cam tot e numai piatra mare, asa ca e o „placere” sa mergi cu masina sau cu bicicleta. Gropile macar le ocoleai 🙂

Pana la urma, de acasa si pana in acea sa, de unde cobori spre Sacele, am facut… vreo 3 ore.

Intersectia cu Predealul, zona Susai, la stanga.

Pana in cabana Trifoiul, intalnisem si un tunel prabusit cu un istoric interesant.

Si au inceput sa se vada stancile muntelui Piatra Mare:

In primavara, priveam de pe stanca aceea spre Valea Azugii, acum a fost invers.

Un popas la limita intre judete… sa mancam branza, rosii, cascaval si dulciuri 🙂

Trasee spre cabana militara Rentea, triunghiul, si pe banda rosie poti iesi in zona Cheia. Mai demult, acum vreo 8 ani, am facut 7 ore din Predeal pe banda rosie pana aproape de Cheia.

Nu cred ca a scris vreodata ceva pe ele. Care cum a trecut pe aici, a scris el cu marker-ul timpii si directiile.

Ca informare, nu va ganditi cel putin pentru un timp, sa mergeti cu masina pana la Sacele. Imediat dupa Saua ce desparte bazinul Azugii de al Garcinului, s-a montat o bariera seriosa. Nu ai cum sa treci de ea.

Mai este una inchisa, mult mai jos, la niste vile, ca masura de protectie impotriva cartierului de rromi de mai jos si inca una la ocolul silvic. Deci, pana la cartierul romulan sunt trei bariere, din care doar aceea de la ocolul silvic era deschisa.

Nu ratam ocazia sa mai facem si poze.

Desi era numai coborare, mai ma opream si pentru cate o poza, doua.

La un moment dat, prietenul de excursie si de liceu, vede o cavitate in munte, apropii… si pare o pestera cam mare:

Intrarea pare inalta cat un copac 🙂 Va trebui sa merg pe acolo, pe viitor.

Aici era o stana parasita… departe era municipiul Sacele

Prin zona civilizata nu prea am mai facut poze. Pe malul Garcinului ne-am oprit sa vedem vreo 150 de tineri rromi, negri toti de la soare si cred ca nu numai, cum sareau si se balaceau in apa.

Cateva poze si de prin Sacele:

O troita interesanta. Aici ma intorceam spre ea, ca trecusem dar o vazusem cu coada ochiului…

Crucea nu spunea cine stie ce. Insa langa ea vad un fel de statuie sparta…

Langa perete se vad doua bucati, cel mai probabil alcatuiau capul statuii.

Inscriptia

Am intrebat si pe altii, sa vedem ce a reprezentat.

O oprire la o biserica romaneasca:

Ne-am oprit sa mancam inghetata pe o banca si priveam la o biserica maghiara:

Acestea fiind zise, ne-am urcat pe biciclete si am plecat spre Timisul de Jos, la gara. Fiind foarte cald, am pus capat excursiei pe biciclete si ne-am oprit la o bere Tuborg… ca nu e de ici-colea sa faci asta… la casa unde au stat prizonieri, o parte din aviatorii americani capturati in cel De-Al Doilea Razboi Mondial.

Excursia a durat vreo 6 ore.

Filed under: Obiective si locuri de interes | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment »

Manastirea Corbii de Piatra, istoricul si picturile sale

Posted on iulie 30, 2017 by buceginatura2000

Episodul cu nr. 5 dintr-o excursie lunga si frumoasa.

La aceasta biserica rupestra se ajunge dinspre Curtea de Arges, in principal. Pe mai multi kilometri drumul este jalnic, cu gropi pe care le vezi adesea in ultimul moment si atunci iti dai seama si de adancimea lor. Tot pe acelasi drum te si intorci, cu mentiunea ca parea mai buna banda cealalta 🙂

Nu se stie prea exact de cand incepe aceasta manastire. Nicolae Iorga spunea ca are peste 1000 de ani. Bisericuta in stanca adaposteste insa resturi dintr-o pictura veche, despre care se crede ca este de pe vremea primilor Basarabi.

La 23 iunie 1512, este prima oara atestata documentar ca manastire de maici. Atunci, maica Magdalina, matusa voievodului Neagoe Basarab, inchina manastirea acestuia. In 1515, manastirea de maici de la Corbii de Piatra, prima manastire de maici din Tara Romaneasca, devine metoc al Manastirii Argesului.

Manastirea Corbii de Piatra

Loc de popas

Prin interior:

Icoana cu Maica Domnului, afectata de timp si umezeala

Icoana din lemn, prinsa in zid cu Iisus Hristos

In interior

Pe o astfel de nisa, se spune in istoricul manastirii, s-a descoperit portretul Basarab I si al unor fii ai sai 🙂

Pe langa istoric, cum au venit niste romani din Transilvania, se mai poate citi cum a descoperit nu stiu cine pe Basarab I. Trecem peste faptul ca Vladislav a fost fiul lui Nicolae Alexandru… insa, pe pereti, acolo unde spune istoricul, si in toate nisele, nu exista pete mai mari de o moneda cu picturi. Deci nu este niciun fel de portret 🙂 Cel mai probabil este o simpla poveste inventata, care nu-si avea rostul. Daca era un portret s-ar fi pastrat, ar fi fost restaurat. Si-asa nu se stie cu exactitate cum aratau Basarab I sau Nicolae Alexandru.

Picturile sunt indeosebi pe tavan

Am zis sa mai pozez ce se mai vede, ca peste cativa ani se sterg si acestea.

In altar

In cateva picturi ar fi ceva de secolul XVI-XVII, dar nu am vazut nimic care sa mearga pana la primii Basarabi.

Pe langa biserica se urca niste scari si se ajunge la un punct panoramic, care este folosit din pricina educatiei, in diferite scopuri:

Paraclis

In prezent, nu se tin slujbe aici decat o data pe an, pe 29 iunie.

Filed under: Obiective si locuri de interes | Tagged: , , , , , , , , , , , , | 4 Comments »

Bucla turistului comun pe Platoul Bucegilor si pana pe varfurile Dichiului

Posted on iunie 25, 2017 by buceginatura2000

Studiul dinainte de asfaltarea lui DJ 713, care spunea ca anual in Parcul Natural Bucegi intra circa 1 milion de turisti, este demult depasit. Cred ca in 2017 vor fi cu siguranta pe la 2 milioane 🙂 Azi, 25.06.2017, daca iau in calcul: Valea Ialomitei, Valea Cerbului, zona Sinaia, telecabina Busteni-Babele, Platoul Bucegilor si DJ 713, plus traseele turistice de abrupt, cred ca au fost lejer 30.000 de persoane in Parcul Natural Bucegi.

Este limpede pentru orice om care a umblat pe Bucegi, ca poarta de intrare in masiv este DJ 713 asfaltat. Oricine are o masina poate ajunge in inima muntelui. Acum, e bine si mai putin bine. Adica, Bucegii au devenit accesibili si altora care nu se puteau bucura de peisaje… dar, in acelasi timp, poate ajunge orice necivilizat. Peste jumatate din cei care vin cu masinile, nu au nicio notiune montana, nici cea mai mica idee despre ce sa faca si ce sa nu faca. Nu vad panourile cu Parcul Natural, nu respecta nimic, cred ca este un teren al tuturor si pot face ce le trece prin cap.  Ce sa faci cu doua echipaje de jandarmi, unul de la Prahova si altul de la Dambovita? Si in masini? 🙂

Parc Natural pentru multi inseamna doar un Cismigiu ceva mai mare. Asta inseamna natural pentru ei 🙂 Din pacate, autoritatile nu stiu ce masuri sa ia la scara larga. Din cauza incompetentei, a blocajului institutional, a problemelor pe care le poti avea de la cine stie cine daca iti faci serviciul…

Problema este ca pe acesti oameni care ajung pe Bucegi nu are cine sa-i informeze. Intri pe DJ 713 ca prin propria curte, desi drumul este semnalizat ca fiind inchis. Dar, cum nu se va mai deschide oficial niciodata, pentru ca ideea a fost sa fie o gaura neagra in care sa tot bagi bani si sa nu fie gata niciodata, se circula asa, la „n-ai ce face-esti in Romania”! Ar trebui stea cineva totusi, chiar la intrare pe DJ 713, sa incaseze cei 5 lei de persoana, pentru accesul in aria protejata. Se taie chitante, se dau si saci menajeri, pliante de informare. Apoi, sunt necesare cel putin 3 refugii pe Platoul Bucegilor, ca oamenii acestia daca sunt surprinsi de ploaie, asa neechipati, se pot imbolnavi rapid. Trebuie mai multe panouri de informare, un sistem de management al deseurilor, patrule… Adica sunt lucruri simple, usor de implementat, dar cum nu se stie ce trebuie facut, fiind si atatea interese in special imobiliare, lucrurile evolueaza din inertie 🙂

Am fost si noi pe bucla turistului comun, cum ii zicem:.. Parcam masina la intersectia de la Piatra Arsa, urcam la Babele, o luam spre Cruce, venim inapoi pe Brana Caraimanului si prin jnepenisul de la Piatra Arsa. Si cam asta este. Poti face si un antrenament de alergare pe acest traseu 🙂

Ciobanie

Urcand spre Babele

Aici deja mergeam spre Cruce, lasand in spate ce se vede: cabana Babele, statia de telecabina.

Se vede bine si de aici, un loc bun de popas inainte de a cobori.

Hai ca am pus mana pe ea 🙂

Complexul manastiresc Caraiman din Busteni care, alaturi de Manastirea Sinaia, reprezinta principalele destinatii in turismul religios de pe Valea Prahovei.

Releul de pe Costila

Valea Alba

Vreo 30 minute am urmarit o capra neagra care umbla dupa ea cu 4 iezi. Trebuie sa mai merg sa o filmez de mai aproape. A fost ceva deosebit. Speriata de atata omenire ce cobora pe Brana Caraimanului, s-au retras langa o grota greu accesibila.

Fosta cabana Caraiman… azi, mai are cineva grija de ea, ca de o simpla constructie.

A disparut in Bucegi si nu a fost gasit niciodata.

Stiti ce este, nu-i asa? 🙂 Intersectia de la Piatra Arsa din mijlocul Platoului Bucegi.

Sa nu credeti ca se circula, ca era vreo coloana. Tot ce vedeti, pana departe, sunt masini parcate. Cand au asfaltat drumul, autoritatile au sustinut ca vor circula pe drum pana in 2030, doar 3000 de masini pe an. Vreo mie au fost sigur doar azi. Bine, pentru unii, anul are cateva zile 🙂 Estimari mincinoase cum ne-am obisnuit.

Aparitii auto

Sambata, a fost la Sinaia un eveniment de exceptie, un concurs de automobile de epoca.

Am luat masina si ne-am intors spre casa. Ne-am oprit sa cumparam branzeturi de langa cabana Dichiu, tot pe DJ 713. Cica era si un chiosc cu prajituri sau placinte dar nu l-am vazut. Nu stiu cum l-am ratat 🙂 Eram fascinat de o branza de burduf excelenta si visam cred ca bulzuri. Si branza de oaie proaspata era nemaipomenita. Cu astea in cap, logic ca nu am mai vazut si prajituri 🙂 Saptamana trecuta avea doamna cu branza si niste cascaval desprins din povesti. Pacat ca nu i l-am cumparat noi pe tot, ca azi nu mai avea.

De la cabana, am zis sa hoinarim, tot ca turistii si putin prin varfurile Dichiului… pe unul este un steag, pe altul o poteca spre un punct panoramic, pe altul o pancarta, pe aproape o stana cu cainii periculosi, deocamdata. Peste putin timp se invata si ei cu omul, ca aceia de pe la Piatra Arsa, Babele. In imagine, DJ 713 ce coboara de la cabana Dichiu spre Sinaia.

Sa vedem si noi 🙂

Cabana Dichiu ramane in spate

Se vede Sinaia (Valea Prahovei).

Cabana si lacul Bolboci in Valea Ialomitei. Si acolo plin de masini, oameni.

Perfecta ideea cu amplasarea unui drapel in acest loc.

Sfantul nostru tricolor 🙂

Filed under: Obiective si locuri de interes | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 Comments »

De la Bolboci si pana la Obarsia Ialomitei

Posted on iunie 20, 2017 by buceginatura2000

Ce colt de rai este acest Parc Natural Bucegi!!! 🙂

Cheile Zanoagei

Marea din mijlocul Bucegilor: Lacul de acumulare Bolboci.

La acel moment nu „fuctiona”. Dupa ora 11 era perfect, dar tot nu a „fuctionat” 🙂

Tarife telecabina Pestera-Babele

Nimeni! 🙂 Nici acum nu am reusit sa-mi dau seama al cui este „Centrul” acesta: al Administratiei Parcului sau al Consiliului Judetean?!

Pe la sediul Salvamont Dambovita se planifica…

Animale pe Bucegi, muntele s-a umplut de viata.

Vaca-santinela 🙂

Se scarpina de piatra

Gornistul cirezii, tine trupa unita, aproape.

Traseu printre vacute

Valea Ialomitei spre obarsie

Pietrarul (Oenanthe oenanthe)- pasarea simbol a Dobrogei. Observata in Bucegi la 1700 m altitudine. In special, poate fi observata in Dobrogea, dar cuibareste si in alte locuri din tara. Ii plac si Bucegii.

Membrii Birding Romania mi-au spus ca este o femela. Ducea mancare la pui.

Cascada Obarsiei

Oi in umbra muntelui

Tinta: Cascada

Pe cruce au fost scrise niste indemnuri, binecuvantari, la adresa celor care cutreiera muntii.

In toata splendoarea…

De la Scropoasa – Bolboci – Padina – Pestera si pana la Obarsia, ai tot felul de vazut. Este superba zona 🙂

Filed under: Jurnal | Tagged: , , , , , , , , , , , , | 4 Comments »

Pagina următoare »