Din Posada la barajul Paltinu, Brebu si Campina

Anul acesta a inceput bine :))

De la o excursie simpla am ajuns tocmai pe la Campina, pe jos 🙂 Planul era simplu: din Posada prin Florei la Secaria. Din Secaria direct spre barajul Paltinu de pe raul Doftana. Dupa care cu un maxi la Campina. Din Posada la baraj, pe jos, faci 3 ore, plimbare usoara.

Am stabilit sa mergem cu trenul de 7 dimineata pana la Posada, pentru ca in aceasta perioada trenul ramane solutia cea mai sigura. Dupa vreo 20 minute am coborat in Posada. O luam paralel cu apa Prahovei pana la intersectia cu valea Florei, apoi pe langa niste case, pe sub marele pod de piatra… si tot asa, pe drumul de pamant realizat pe langa apa.

Marele pod de piatra

Traversam apa de cateva ori, vantul nu sufla ca pe la noi, nici nu l-am simtit cat a durat traseul… vreme insorita…

Vedem diferite animale, caprioare, mistreti, o vulpe… lasam drumul care oricum se termina la un mic dig si urcam pe o poteca. Preocupat de niste poze ma urc pe o mica inaltime…

Iau tubul, scria pe el DWN 477, ma uit in el si parea plin de pamant.  Imi trece un gand sa-l curat cu un betisor dar zic ca mai incolo si il bag in buzunar. Prin Campina imi amintesc, ma uit la el si cand ma uit mai atent la mana care-l tinea, pe ea umblau ametite vreo 20 de furnici minuscule 🙂 Tot traseul purtasem furnici prin buzunar :)) Si stiam chestia aceasta… dar atunci, pe moment, o uitasem. In tuburi de cartuse, in pet-uri, cutii etc, aruncate pe suprafata solului, stau peste iarna diferite vietati…

Era 9 cand am iesit sus, prin poieni. Am pierdut timpul cu poze 🙂

Aparitie spectaculoasa pe un copac, minune :))

Coboram in Secaria

Biserica

Cumparam ceva pentru un gratar pe care-l vom face mai tarziu si… parasim Secaria la ora 10.

Prin paduri, poieni si vai

Peisajele absolut superbe sunt intrerupte de o imbaiere spectaculoasa :)) Sub un covor de 50 cm de frunze se afla un strat de gheata. Si daca eram atent nu as fi prevazut asta. Si prin frunze direct intr-un ochi de apa pana la genunchi. Noroc ca am fost inspirat sa-mi iau bocancii, cu adidasii foarte probabil ma taiam prin gheata.

Continuam fara ca momentul sa conteze prea mult 🙂

Coboram prin padure direct la lac:

Cum nu prea era cine stie ce si nici ce ma interesa, mai propun o urcare printr-o padure de amestec: fag si mesteacan.

Gasim si un drumeag…

Iar poieni si iar lac:

Fiind priveliste faina facem primul popas, era 12.

Coboram in drumul de Valea Doftanei printr-o vale stancoasa.

Nu era nici ora 13…

Mergem usor si calculam: din Campina mergem acasa fie cu maxi, fie cu trenul. Cu maxi era de fapt ultima varianta, dupa care am cazut de acord ca e si cea mai proasta. Iar tren era pe la 18:20.

Mergem sa facem un gratar si o luam asa, in jos, pe langa Doftana. Cu tot cu gratar, cu cascat gura si ochii, ne trezim pe la intrare in Brebu. Pe drum vedeam sute si sute de masini deci, aglomeratie a fost si in Valea Doftanei.

Cum nu avea rost sa asteptam un maxi in asemenea aglomeratie, cum mai erau niste ore, urcam in Brebu. Dar nu pe acest podet, acesta parca suie in Podul Cheii.

Vedem o casa parasita si un tablou cu un personaj aruncat pe casa!!? Eu zic: O fi Ceausescu… Dar nu era el, probabil vreun fost proprietar sau ruda cu acesta.

Cu aceasta ocazie mai adaug 3 cruci la un catalog: una din 1902, alta din 1911 si una din 1918.

Lacul Manastirii

Manastirea

Muzeul si Biserica, constructii de pe vremea lui Matei Basarab

Telega… traversam podul de peste Doftana si intram in Campina. Nici nu am stat dupa vreun microbuz si am vazut doar unul… spre Brebu 🙂

Ne orientam spre shaormerie, luam si o cafea… si hai la gara. Tot ajungem cu vreo 45 minute mai repede decat ora preconizata drept sosire a trenului. Luam bilete dupa ce stam la o coada de 3 persoane. Niciuna din acestea nu a cumparat bilet. Nu stiau sa citeasca panourile sau nu erau hotarate 🙂

Ma uit la telefon si mai erau 30 minute, zic sa facem cumparaturi din Poiana Campina, fiind un supermarket la vreo 10 minute distanta de gara. Ideea e foarte buna ca sa nu mai umblam pe la noi prin oras. Trecem liniile de cale ferata, urmam o poteca prin intuneric, apoi cumparam si ne incadram cu timpul.

In tren, ma uit cat am mers 🙂

Pana la urma nu a fost cine stie ce…

Traseul turistic: Busteni – Jepii Mici – Brana Mare a Caraimanului – Monumentul Eroilor – Varful Omu – Hornul Mare – Cabana Malaiesti – Poiana Izvoarelor – Gura Diham – Busteni

Traseu de week-end pe Bucegi, cu niste prieteni.

Anterior excursiei, la gara din Busteni ma salut cu un prieten si ma reintalnesc intamplator in Brasov cu el, ceva mai tarziu. Atunci mi-a spus ca va urca pe Jepii Mici in week-end. In tren, stau langa alt prieten care, la fel, voia sa urce a doua zi pe Jepii Mici.

La telefon stabilisem o urcare pe munte cu o a treia persoana, Jepii Mici fiind parte din traseu 🙂

Evident, a doua zi, am urcat Jepii Mici toti, si ne-am intalnit fie pe la jumatatea traseului, fie pe la Cruce. De la Cruce am continuat impreuna. Fiind Ziua Crucii, nu avea cum sa lipseasca de pe munte si persoana care si-a fixat un scop in viata cu reabilitarea Crucii, d-l Marian Ilie, fostul administrator public al Busteniului.

Pe munte, oameni oriunde intorceai privirea. Ai zice ca nu a plecat nimeni din tara si ca populatia a sporit considerabil…

Pe la 8:30 intram pe str. Telecabinei si la 10:15 eram la cabana Caraiman care era deschisa.

Pe Jepii Mici:

„Cascada” Caraiman, evident fara apa

Iesirea din vale si continuare pe punct albastru spre Cruce-Monumentul Eroilor

Fosta cabana Caraiman deschisa

La odihna

Recunoasteti locul unde vor rasari niste constructii… acesta fiind si utilitatea reala a DJ 713, de accesibilizare a terenurilor aflate pe stanga si pe dreapta drumului. Drumul acesta nu a avut niciodata un scop normal, util. A fost un plan inteligent, intins pe o durata mai lunga de timp, doar cu timpul faci ce-ti propui, o mare afacere imobiliara.

Monumentul in proces de restaurare

Mai departe spre Cerdac-Omu:

Zona Baba Mare

Unii considerau cu mare spaima ca s-a ridicat o biserica in acel loc. De fapt, in jurul datei de 14.09. un schelet metalic este acoperit cu o copertina. Impotriva ridicarii unei biserici in zona aceea s-a facut acum niste ani o mare petitie, au fost tot felul de articole… Oare va fi la fel si cu proiectul imobiliar de langa Dj 713?!

Zona cabanei Babele

Era mort, lovit in cap…

Loc de servire a mesei 🙂 Frumos, nu-i asa…

Cabana Omu, Stanca, Statia meteo…

De la Omu coborare spre Malaiesti prin Horn, ca sa-l vada toata lumea :))

Indicatoare montate de Asociatia Carpati

Valea Gaura…

Intrare in horn

Un traseu care nu poate inlocui niciodata poteca de vara, ca peisaj 🙂 Este de evitat din cauza pietrelor ce stau sa cada peste cei aflati mai jos de tine, a cablurilor ruginite de care daca incerci sa te sprijini, risti sa ramai cu niste gauri in maini, de la sutele de sarmulite iesite din acestea…

Deci, nu va agatati de vreun cablu prin acest horn.

De unde coborasem.

Frumoasa este aceasta vale Malaiesti.

Pe acolo este Brana Caprelor, un alt traseu pitoresc.

Probabil, de la jumatatea lunii iunie si pana la 15 septembrie, nu a fost nicio zi fara minimum 100 de persoane pe zi la aceasta cabana… singura din Bucegi la care nu poti ajunge cu masina.

Cabana Malaiesti si refugiul

Pe la 17 eram la Gura Diham…

Traseu pe biciclete: Campina – Bobolia – Banesti – Cornu – Breaza – Comarnic (Ghiosesti-Podul lui Neag) – Defileul Posadei – Sinaia (Varianta-Cumpatu) – Busteni

Un traseu care ne-a ales el pe noi si nu noi pe el, cum se spune! Noi plecasem in cu totul alta parte numai ca, nu ne-a mai iesit traseul! 🙂 Mai exact, am coborat din tren cu bicicletele in gara Campina. Ne-am oprit in Poiana Campina pentru niste cumparaturi de drum… lung, cum ne propusem noi.

Undeva, prin zona Bobolia, pe un drumeag, am descoperit niste tufe uriase pline de mure mari, negre, frumoase. Si asa s-a incheiat traseul :)) :)) Am facut cale intoarsa pana la cel mai apropiat magazin si ne-am luat recipiente/bidoane de 10 kg :)) ca sa le umplem cu mure.

Am stat la cules pana ne-am plictisit, plus inca o jumatate de ora sa mancam, tot mure evident. Dupa care am luat-o usor inapoi in Bobolia, trecand un pod peste Prahova:

Raul Prahova

Bobolia si Prahova

O luam prin Banesti, stabilind un traseu nou 🙂 trecem de biserica si pe podul de pe vremea lui Cuza ce sta sa cada, nu urcam in Campina ci facem stanga. Pe aici, ne-am risipit dupa ce constatasem ca tot in Campina am fi ajuns :)) Noi voiam sa ocolim Campina pe DN 1 ca sa ajungem in Cornu.

A trebuit sa institui si o „amenda” pentru cine se pierde asa, umbland de capul sau 🙂 Buna ideea, numai ca abaterile fiind mult prea numeroase, pana acasa am fost nevoit sa renunt 🙂

In Cornu

Biserica – hram Sf. Cuvioasa Parascheva. In interior, regasim o pictura interesanta, un stil apropiat de Gh. Tattarescu.

Cruce din anul 1909, aflata intr-o curte.

Trecem si de o alta biserica… al carui ctitor a fost candva si Draghici Cantacuzino… Nu am intrat pentru ca aveam o amintire frumoasa in acest loc si de ce sa o inlocuiesc?! 🙂

Coboram spre DN 1 din nou, eu ultimul. Cand ajung la drum, nimeni! Ma uit in stanga, in dreapta, pe pasarela, la fel, nimeni. Trec pasarela, chiar si podul metalic peste Prahova ce ne scoate la gara Breaza… tot la fel, alone 🙂

Podul spre gara Breaza

Restabilim comunicatiile, confirmandu-mi-se  ca pasarela nu a fost observata si s-a continuat pe DN 1 catre Nistoresti 🙂 Urmatoarea intalnire a fost la podul rutier spre Breaza, de la intrare in Comarnic. Dupa o vreme prin Breaza, ajung si la podul stabilit, numai ca nu o iau pe pod fiind coloana de masini ci, pe sub pod, cum stabilisem din Banesti. Pe sub pod spre Ghiosesti, cartier al Comarnicului. Ideea, in general, era de a nu merge prea mult pe DN 1.

Asteptand… acum nu mai exista siguranta ca e podul despre care si vorbeam la telefon :)) Stabilim si contactul vizual… apoi ne regrupam.

Pe o inaltime, privind niste pesti ce zburdau prin apa, stam la un popas, mancare, suc si bere rece… Parca ne venea sa mergem direct la gara si sa luam trenul… O luam insa pe la baza Ghiosestiului, dar cand sa procedam asa si in cazul cartierului Podul lui Neag, aud… „nu, ca urcam, mergem pe la tine, pe aici…”.  Ma uit, surprins! Apropo-urile cu izolarea se intetesc, mai ales cand aflam ca magazinul din cartier s-a desfiintat. O dau si eu, „lasa, ca depinde unde stai”… si gata, suntem jos la intersectia cu Schitul Lespezi.

Popasul Cernica vazut din Podul lui Neag. Pe vremuri, se numea Podul Negrului si aici a fost prima asezare de pe Valea Prahovei, de la Comarnic in amonte.

Nu iesim in DN1 ci o luam prin defileul pe care eu il dau ca varianta sigura a luptei din anul 1330, spre Sinaia:

Cascada Conciului

Pe acest drum paralel cu calea ferata, cred ca am facut o ora. Am trecut cu bicicletele prin apa, am stat la poze… am pierdut vremea pe acolo. Ce trebuie spus este ca e foarte multa vegetatie pe drum si pe marginea acestuia.

Inca mai dezbat cu prietenul Razvan din Azuga despre acest loc. E foarte posibil sa fie cel mai stramt loc de curgere a raului Prahova, de la Azuga in aval…

Ajungem, dupa ce trecem si de gara din Valea Larga, la intrare in Sinaia… Dar, cum fiecare avea treaba in diferite locuri ale statiunii, stabilim ca regruparea sa fie la pod la Cumpatu.  De la Cumpatu, mai era o „aruncatura de bat” pana la Busteni 🙂

Traseu cu bicicleta: Busteni – Predeal – Sacele – Manastirea Bradet – Pasul Predelus – Traisteni – Tesila – Barajul Paltinu – Campina

Toate lucrurile se fac la timpul lor…

Am anuntat seara cativa prieteni de acest traseu dar fiind seara… unii au raspuns dupa ce am adormit eu si dimineata nu m-am mai uitat ce au spus. Asa ca am plecat cum ne-am nimerit, eu ultimul, cam ca de obicei.

Pe la 8:30 plecam din Busteni dar la Azuga ne oprim la o cafea. Dupa chestia asta, la care am stat vreo 15 minute, o pornim spre Predeal. Pana la intrare in judetul Brasov, drumul a fost foarte rau, s-a decopertat asfaltul si pe margine sunt o multime de denivelari. Daca mergeai prea tare si trageai de ghidon sa eviti o groapa sau un morman de asfalt riscai sa te acroseze vreo masina. Plus ca decopertarea nu a fost efectuata perfect si sunt colturi ascutite ramase, era aiurea sa facem vreo pana pe acolo.

Ne-am oprit putin la fosta Vama romaneasca din Predeal:

Cladirea fostei vami… in paragina, ca de altfel, mare parte din Predeal. Ultimele reportaje tv arata ce se intampla in aceasta statiune…

Apoi inca o oprire la monumentul poetului-erou Mihail Saulescu:

Postavaru… si am stabilit sa ne mai oprim la Dambul Morii. Oricum, traseul acesta Busteni-Brasov este ceva ce nici nu merita adus in discutie. E foarte usor sa ajungi cu bicicleta in 2 ore din Busteni la Brasov. Pe la 16 ani il facusem cu un Pegas si mi se paruse atunci o mare performanta.

La 10:30 eram prin Sacele, pozand o biserica:

Era si o sarbatoare a municipiului, se chema Santilia…

Traversam in cele din urma acest lung municipiu si ajungem langa barajul de Tarlung:

Cam intr-o ora eram pe aici… pentru ca mai pierdusem timpul printr-un supermarket.

Intram in localitatea Bradet si facem dreapta spre manastire.

Trei kilometri pana la manastire

De aici, de la Fortul Doftanei, se termina asfaltul. Mai departe, trebuie sa nu-ti pese de masina, daca e mica. De altfel, pana in Pasul Predelus si dincolo de acesta, nu prea ai ce cauta cu o masina mica. Nici cu jeep nu sunt sigur ca ajungi in Valea Doftanei.

Pana aici vedem o singura masina mica. Aceasta cu greu ocolea gropile si, totusi, pana la manastire mai e cum mai e. Mai departe sunt in multe zone drumuri paralele pe care localnicii merg cu caruta…

Biserica a fost sfintita in anul 2002.

Pe aici, am stat putin la povesti cu un parinte, cam uimit de traseul nostru, am vizitat ce erau pe acolo de vazut, ne-a binecuvantat… si plecam prin poieni de vis, cu animale la pascut, liniste totala…

Sunt vreo 3 locuri in care se gasesc diferite asezari.

Pe aici, drumul e foarte bun

Doftana transilvaneana

Penultima asezare… pe aici a trebuit sa alergam cativa caini de stana.

Foarte multi caini vagabonzi pe portiunea de drum dintre Tesila si Lunca Mare, deci dincolo de comuna Valea Doftanei. A trebuit sa mai cotonogim din ei ca sa nu fim noi muscati. Regula este asa, cand un caine se repede la o bicicleta, oprim toti si pornim in urmarirea cainelui/cainilor. Ca sa-i/le dam fault 🙂 Unii scapa cu fuga, altii pana fug incaseaza cate un sut, piatra, lemn, petarda, ce e la indemana.

Treaba se schimba pe munte, daca dai cu petarde iti asumi niste consecinte… cu ciobanii. Insa, daca umbli doar cu pacea la tine, stii cum e, nu esti capabil de razboi 🙂 Mai am un aparat cu ultrasunete dar unii caini cred ca sunt surzi :)), un prieten ceva neprobat cu electrosocuri. Intr-o seara, coboram cu masina, undeva pe la ora 19 pe DJ 713 si la o curba doua, mai jos de cabana Dichiu stateau in drum 5-6 caini de la stana din apropiere. Pai, treci tu asa cu pacea si cu iubirea de animale pe bicicleta, pe langa ei, sa vezi ce se intampla… Fara petarde sau fara plata tributului, adica mancarea din rucsaci data lor, stai pe acolo… astepti sa plece ei, sa-i cheme la stana… Din masina par a fi niste „bieti catelusi” care poate nu au ce sa manance :)) Vai, sa luam unul acasa…

Drumul pe portiunea finala, pana in Pas, are mai multe serpetine.

Bun, si ajungem noi unde drumul acceptabil se cam termina si vine o panta abrupta, de urcat pe langa bicicleta. Exact acolo, la curba, intr-un tarc erau puzderie de oi. Printre ele si pe langa tarc vreo 8-10 persoane, cam toti ciobani. Astia ar fi facut si vioara lui Strauss sa planga de ciuda la asemenea strigate. Ma si gandeam, pe vremuri, cand se alcatuia o armie din vreo cateva mii de astfel de oameni si plecau ei la razboi, pai astia cand incepeau sa zbiere, si dracii isi pierdeau incaltarile in timpul fugii. Ce mai, exista cate un Tarzan in fiecare cioban 🙂 Dar este si explicatia prin care 10.000 de romani invingeau 50.000 de turci. Pai cand apareau astia, primele randuri de soldati turci cu tot cu cai se speriau, se crea o invalmaseala, toti cu groaza in oase… si cand apareau mioriticii bateau la ei ca la fasole.

Pana la ciobani ne ia in primire un caine mare, seful haitei, care totusi mirosise el ca nu prea e bine sa se apropie. De sub masinile parcate ies altii, de pe la umbra unor molizi mai latrau cativa, in total cam vreo 10 caini. Un baiat mai tanar a strigat insa la caini si acestia si-au reluat locurile, ba chiar ne-a condus pana mai sus, povestindu-ne ca ei sunt de la stana din Paltinu si sunt acolo cu oile pentru un tratament. I-a speriat si pe ei pesta si alte boli cel mai probabil sadite artificial pe la noi. Ca in tara asta si straini si romani, fura cot la cot si tot bogata ramane 🙂

Cum strigatele ciobanilor in timpul muncii erau chiar hilare, urcam pe langa biciclete si radeam. Nu dupa mult timp, pe neasteptate, ne-a prins si pe noi virusul si ne-am apucat de zbierat ca ei prin padure, pana aproape de Pas, cand am intalnit un grup de turisti. Probabil acestia ne-au considerat avariati serios :))

In sfarsit, in Pasul Predelus, la ora 13:45. Aici a fost pichet de graniceri si punct vamal. In mod sigur, in vremurile acelea, drumul dintre Valea Doftanei prin acest pas si pana la Sacele, era in stare mai buna ca azi.

Pe unde este stalpul cu marcaj se merge spre Cheia. Se vede si drumul care coboara spre Valea Doftanei. Traseul spre Cheia vine dinspre Predeal, trece Valea Azugii, Vf. Paltinu… si dureaza cam 8-9 ore, pe jos evident.

Inca se resimteau influentele mioritice 🙂

Dupa popas, incepem coborarea fara sa ne gandim vreo clipa la drum. Dupa o curba, hop si surpriza:

Jumatate de kilometru numai asa era. Doar daca puneai putin piciorul, scapai in noroi dincolo de glezne. Evident se trasesera busteni…

Undeva mai jos, m-am oprit sa spal bicicleta, am un fix cu treaba asta. Ce daca sunt mai jos alte noroaie, o spal de cate ori cred, iar se murdareste, iar o spal. Cu ocazia asta, am vazut cum din cauza noroiului cuiva i-a sarit lantul. Am scapat insa de noroaie si am dat mai jos de tot felul de gropi. A mai venit si ploaia la un moment dat. Nu ne-a udat ca ne-am adapostit.

Drumul continua pe langa case, vile, pensiuni, risipite ici-colo. Multi turisti si sute de corturi pana la intrare in Traisteni. Ziceai ca e Valea Cerbului. Nu exista nici cea mai elementara amenajare a drumului catre aceste proprietati.

Izvor amenajat langa un loc de popas

Aici am spalat ultima oara bicicleta. Eu sunt si singurul care are aripi la bicicleta si singurul caruia nu i se pare fain sa vii murdar de noroi 🙂 Nu trebuie sa dovedesc nimic nimanui… trebuie sa fac traseul cum mi-am propus.

Mai erau doua ore de mers pe jos pana in Valea Doftanei, deci, atentie, drumul e destul de lung.

Intalnim si traseul care traverseaza muntii Baiului, iesind in centrul Busteniului, pe langa Castelul Cantacuzino. Mereu mi s-a parut un traseu nefericit, aiurea gandit. Dupa ce ai trecut muntii, si ai ajuns la drum, in Valea Doftanei, mai ai kilometri buni pana in localitate. Oricum, decenii la randul s-a trecut din Traisteni in Busteni dar nu pe aici. Stiu sigur pentru ca in Traisteni am o gramada de rude, evident toti ciobani :)) Un unchi cum cobora de pe munte, cum o punea de un copil si primavara ieseau acestia ca miei 🙂 Vreo 7 copii avea numai el. Plus copiii care acum sunt mari si au si ei copii…

Multe poieni pline de masini si de corturi

Si drumul pana in Traisteni se tot lungeste.

Am facut 2 ore pe coborare, din Pasul Predelus pana in Traisteni 🙂

La ruinele vechii biserici din Traisteni

Se spune ca biserica a fost construita prin anii 1830, ceea ce pare destul de evident. In sfarsit, dupa ani buni, acest monument istoric sau mai bine zis ce a ramas din el, a fost imprejmuit.

Langa biserica, probabil o fosta casa de preot.

Cruce de pomenire

Biserica noua, inceputa in 1926. Aici a inceput ploaia, din nou, dar statia de autobuz era in apropiere si am depasit lejer momentul.

Nicolae Milu, localnic si comandant al bricului Mircea

Primaria si bustul lui Ferdinand I

Am continuat spre Tesila, care impreuna cu Traisteni formeaza comuna Valea Doftanei.

Biserica din Tesila

Spre Campina

Cam de pe aici incepe lacul de la Paltinu

Loc de popas pe malul lacului, oameni, gratare, vaci…

La barajul Paltinu

Inghesuiala mare pe baraj, toata lumea sa faca poze. Cred ca 5% din cei care fac poze si citesc caracteristicile 🙂

Continuam spre Campina. Initial am vrut sa intram prin Brebu dar nu am gasit aderenti 🙂

Moara din Campina, cum se vine dinspre Valea Doftanei.

Ratacind pe la piata dupa shaorme…

Ideea este ca pe la 18:30 eram la gara Campina, asteptand trenul. Asadar, Busteni 8:30, Sacele 10:30, Pasul Predelus 13:45, Traisteni 15:45, Campina 18:30. Gara Campina

8 ore pe biciclete, 2 ore pentru poze si popasuri, cam 110 km.

(Continuare) Traseu cu bicicleta: Breaza – Adunati – Bezdead – Pucioasa – Doicesti – Manastirea Viforata – Manastirea Dealu – Razvad – Moreni – Filipestii de Padure – Floresti Prahova (Partea a II-a)

De la Manastirea Viforata am plecat pe la ora 12 spre Manastirea Dealu unde am ajuns cam in 30 minute.

Inainte spre Manastirea Dealu, principalul obiectiv al zilei. Dreapta, spre Ploiesti.

Urcusul spre locasul de cult are o lungime de 1,5 km 🙂 Dar nu este cine stie ce inclinatie…

Monumentul ofiterilor, profesorilor si elevilor din cadrul fostului colegiu militar „Nicolae Filipescu”, colegiu ce a fost stramutat dupa cutremurul din 1940, la Predeal.

Se spune ca traditia colegiului ar fi continuata de actualul colegiu militar din Breaza.

Biserica manastirii

Mici detalii

Aici se gaseste capul lui Mihai Viteazul.

In partea opusa se afla un sarcofag similar cu osemintele lui Radu cel Mare:

Mitropolitul Macarie, o figura legendara a Bisericii Ortodoxe Romane

Ne-am tot plimbat pe acolo, am vizitat si intrebat tot ce ni se parea interesant. Am intalnit si aici niste maici politicoase.

Acesta era un mare patriot, visa la tot felul, la inscaunare chiar s-a imbracat intr-un costum ca al lui Mihai Viteazul. Apoi s-a preocupat de refacerea Manastirii Dealu.

A donat chiar o icoana din marmura. La o privire mai atenta am observat ca s-a pus si pe el in icoana:

Din istoric…

Cruce daruita de Matei Basarab

Brusc, dupa atata pedalat prin istorie, orase si manastiri, o intoarcem ca la Ploiesti. Mergem sa mancam ceva. Si pe traseu ne mai oprisem noi dar nu cine stie ce. In timp ce urcam spre Manastirea Dealu, vazusem o unitate turistica interesanta. Stateai undeva la etaj si admirai Targovistea in zare. „Casa Noastra” parca se numea 🙂 Cat am umblam prin manastire, gandul deja prinsese radacini…

Unii parcheaza masinile, altii bicicletele 🙂 Urcam la etaj si dupa ora 14 ne-am gandit sa mai si plecam…

Partea cea mai demna de retinut este un enorm papanas:

Smantana si dulceata de calitate. Ca te mai duci pe ici, pe colo, parca la Buftea, si parca e mult diferit…

In sfarsit, o apucam spre casa, numai ca pana acasa, mai era…

Intai, oprire in Razvad, unde vad o cruce imensa:

Mai departe spre Gura Ocnitei:

Scurta oprire la intrare in Moreni:

Este municipiu…

Aduce putin cu „Soldatul” din Campina.

Prin dreptul Primariei, tragem la o terasa pentru racoritoare… Stam si pe acolo vreo 30 de minute.

Intram in judetul Prahova, pe care-l parasisem cu niste ore bune inainte. Acum era aproape ora 16.

Prahova la Floresti

Ora 17 ne gaseste la niste magazine situate pana in gara Floresti. Venisem mai devreme cu 2 ore 🙂 De la un supermarket facem cumparaturi pentru acasa, ca sa nu le mai facem la Busteni. Tot mai ramasese timp. Asa ca, sa mai mancam ceva :))) Am trecut de gara si ne-am dus la complexul acela din DN1, Paralela 45.

Vad ca au si pe Valea Doftanei, in zona Traisteni, o pensiune… Este in plan si ceva pe acolo.

Pana a venit trenul Regio Calatori ne-am odihnit si am ajuns acasa chiar bine. Cu amintiri, informatii noi, poze dar si arsi de soare 🙂

Ma mai gandisem la un traseu pentru candva, in viitor: sa atingem linia Dunarii intr-o zi, cu bicicletele, plecand din Busteni, fara tren evident. Si cu obiectivele de rigoare pe traseu, ca sa nu o dam in competitie, viteza sau sa fie drumul cu participanti la trafic…

Bucegii la 6:30 a.m.

Bucegii vazuti din Busteni, 12.05.2019, aprox. 6:30 a.m.

Ziua se anunta frumoasa dupa atatea ploi si ninsori. Ceea ce nu inseamna ca asa va fi 🙂 Dar… este de iesit pe poteci, pelerina de ploaie in rucsac si la drum 🙂

Se vede si cum inainteaza culoarea verde deschis din ce in ce mai sus.

Pare ca urca destul lent primavara…

Cantonul Jepi… si zapada prin jnepeni.

Firele Comorilor

Intre Canton si Claia Mare

Crucea de pe Caraiman

Undeva, mai departe, Refugiul Costila

Traseul turistic: Azuga – Valea Grecului – Muchia Lunga – Diham militar – Cabana Poiana Izvoarelor – Gura Diham – Busteni

Un traseu prin zapezi, un decor natural de basm, o ocazie destul de rara…

Duminica, 27.01.2019.

Faptul ca te nasti si cresti la poalele unui munte, te ajuta sa intelegi niste lucruri poate un pic mai bine ca altii. Pentru ca tu te uiti la munte zilnic si iti cam dai seama de unele chestii. De multe ori ma uitam in ianuarie spre Poiana Izvoarelor-Saua Baiului si intr-o zi era de mers pe acolo, in alte trei nu prea. Adica, in ce sens era de mers?

Cand ai mai fost prin zona aceea de cine stie mai cate ori, te mai duci pe acolo in anumite conditii. In cazul de fata, sa fie senin dar nu prea cald, iar zapada sa stea pe copaci. Daca prinzi un moment din acesta chiar esti norocos.

Se face 9 dimineata, ma uit, toate conditiile erau intrunite, plus ca eram si liber… lucru uimitor 🙂

Astept un prieten sa-mi raspunda daca merge, el nu raspunde, dar raspunde altcineva. Plecam cu un tren regio particular la 10:50 in Busteni si peste 5 minute coboram in Azuga. Cumparam cate ceva de la o magazin, apoi mergem spre traseul marcat cu triunghi galben situat in apropierea garii.

Gara Azuga, pe fundal Caraimanul, Costila

Crucea

Prin padure. Zapada aproape de marcajul turistic…

Fereastra spre Releul Costila

Si acesta era taramul in care speram sa intram 🙂

Vreo 2 ore de poezie din aceasta…

Marcajul la nivel cu genunchiul

Se mergea perfect, poteca era batatorita.

Printr-o alta fereastra se vedeau niste persoane la Crucea din lemn de pe Vf. Grecului.

Cerdacul, Vf Obarsiei

Alta planeta 🙂

Langa Saua Grecului

Intinzi mana si atingi Moraru

Bucsoiu? Ornat cu totul…

Pe acolo am venit

Molizi specia zombi 😉

Grupul care era pe varf

Aproape de Dihamul militar

La relee, in Saua Baiului

Aici ne-am intalnit cu seful Salvamontului Busteni, d-l Gigel Haiduc si cu ajutorul sau, d-l Viorel. Stam un pic la povesti, eu eram mai dezbracat… geaca era prin rucsac. Ei pornesc apoi spre Muchia Lunga-Busteni, noi spre Poiana Izvoarelor.

Salvamontistii

Apoi, de pe aici nu am mai prins soare, ca sa ne mai bucuram de peisaje cum trebuie.

Aproape de cabana

Cum este in cabana am spus intr-un articol anterior…

Pe langa indicatoare, apoi pe la Gura Diham… sosire pe la ora 16 in Busteni.