Kosonul si Consiliul Judetean Hunedoara

Cum credeti ca au gasit de cuviinta sa-si promoveze judetul cei din Consiliul Judetean Hunedoara??

Ideea de fata este doar una dintr-un sir mai lung. Am avut ocazia sa stau de vorba cu cei de acolo… si am zis sa postez si pe aici chestia lor cu Kosonul.

Astfel, au elaborat un pliant, au pus in el povestea si au fabricat o replica dupa clasicul koson:

Coperta

Interior

In interior era si o moneda, o replica a unui koson, prinsa cu un adeziv.

Fara moneda

Final 🙂

Turism inseamna si sa stii sa-ti vinzi povestea.

8 nopti si 9 zile prin Constanta

A fost ca intr-o poveste…

Fundatia Convergente Europene deruleaza la ora actuala un proiect de scolarizare ca sa zic asa, prin care unele persoane din Regiunea Centru merg la invatat in Regiunea Sud-Est si cei de acolo vin in Regiunea Centru. Urmand aceste cursuri, obtii o diploma de manager inovare sau resurse umane ori antreprenor.  Sunt obligatorii studiile superioare si sa lucrezi in turism la o firma din judetele acestor regiuni.

Foarte interesant este ca se gasesc destul de greu cursanti. Eu merg pe ideea ca angajatorii nu-si lasa angajatii sa se specializeze pentru ca devin mai buni si poate pleaca 🙂 Si apoi este mentalitatea aceea, de ce sa faci bine cuiva, cand il poti tine in nestiinta si folosi cat mai mult. O sa las aici nr. de telefon al doamnei care se ocupa de inscrieri in acest proiect: 0766.482.392, d-na Diana. Transportul dintr-o regiune in alta, cazarea si 3 mese pe zi sunt asigurate prin acest proiect cu fonduri europene.

Initial, nu prea am vrut sa merg, apoi am refuzat. De ce? Fiindca eram prins in mecanismul de serviciu. Si intr-o secunda mi-am schimbat atitudinea, adica stai un pic… pot merge sa invat cat mai multe. Imi va folosi in special la locul de munca. A doua zi eram in microbuz spre Constanta, sofer fiind un prieten bun din Busteni, Alin. Culmea, si vecin cu mine.

Am ajuns la hotelul Ramada aflat pe malul lacului Tabacariei, o locatie care mi-a placut foarte mult. Ca orice locatie au si mici minusuri, insa in general sunt foarte buni, seriosi, atenti. Pentru mine, etalonul in turism ca unitate unde totul este la superlativ, de 10 plus, este hotelul Ramada Nord din Bucuresti. Acel hotel este din alt film…

M-am trezit alaturi de tot felul de persoane din diferite orase, fiecare de la diferite unitati de turism, fiecare cu povestea proprie. Nu va zic cat de repede ne-am dat mainile si parca ne stiam de nu stiu cand. Brusc, ne-am trezit toti la un loc, ca si cum asa trebuia sa fie. Mai tineri sau mai in varsta, nici nu conta. Petreceam toti, invatam toti, coboram la masa toti, aveam toti grup pe Whatsapp. Si lectori numai doamne una si una, cu experiente vaste in diferite domenii.

Examenul si proiectul le-am sustinut in fata unei comisii pe care nu o cunostea nimeni, nici macar vreun lector, si care era alcatuira dintr-un consilier judetean d-na Nicoleta Bercaru, inca o doamna de la ceva cu Dialog Social; plus coordonatoarea proiectului, geniala doamna Mihaela Mostavi. Dar, pana la examen au fost niste zile absolut minunate. In pauze, mai renuntam la masa de pranz si plecam in excursii cum ar fi la bisericuta de la Techirghiol sau la bisericutele de la Murfatlar. Din prima zi inconjurasem lacul Tabacariei in vreo ora si jumatate, poze etc.

Toate se potriveau perfect, legam prietenii, construiam proiecte, povesteam experiente. Si nu doar atat. Soarta a facut ca joia trecuta sa fie si Targul de Turism „Vacanta” la Mamaia-Constanta, unde trebuia sa reprezint hotelul la care lucram. Cazarea o aveam culmea, tot la hotelul Ramada, rezervarea fiind facuta cu o luna inainte… iar Targul se desfasura la 300 metri distanta de hotel in Pavilionul expozitional… Practic, din curs am intrat direct in targ. Poate fi mai mare potriveala? 🙂 Intamplarea aceasta este, sa zicem… suma energiilor si actiunilor negative directionate catre mine de cateva persoane. Si cand doresti raul cuiva care nu-ti doreste raul, ci dimpotriva, atunci acesteia i se intampla bine si tie rau! E natural si firesc!

La Targ am fost plasati cu standul chiar intre standurile Hunedoarei si Constantei, prilej de a-i reintalni pe reprezentantii acestora cu care ne cunoasteam de la alte targuri sau intalniri specifice. Nici nu se putea mai bine 🙂

M-am intors de la Constanta super multumit pentru ca in mod sigur e Cineva acolo sus 🙂 Imagini:

La Constanta a venit primavara cu o luna mai devreme decat la munte. In Valea Prahovei inca nu a inflorit nimic, nu a inverzit ceva. Ieri, la Predeal, ningea cu niste fulgi mari… nu s-a depus ceva din fericire.

Tot pe langa lac

Hotelul Ramada in dreapta

Si din zona Targului:

Pavilionul era la 2 minute de mers pe jos.

Standul Consiliului Judetean Constanta. Sunt astfel de consilii care promoveaza destinatiile turistice din zona lor la un mod foarte profesionist, si as aminti aici si pe altii: CJ Hunedoara, CJ Gorj, CJ Maramures, CJ Brasov, CJ Arad, CJ Sibiu.

Din pacate, judetul Prahova cu suma sa de destinatii, cu resedinta sa de judet bogata in muzee, cu impresionantul Muzeu de Istorie si Arheologie Prahova, nu atinge nici macar mediocritatea. Este ca si cum nu ar fi. La orice Targ, eveniment, forum, Prahova ca reprezentare este 0,1. Exista o asociatie micuta care aduna de colo-colo cateva pliante si face un stand. Actiune microscopica pentru un judet cu un patrimoniu urias, cum este Prahova.

Uitati bisericuta din lemn de la Stana Regala din Sinaia, azi aflata la Techirghiol.

Si cate nu aveau la stand…

Hunedoara

Cea mai tare chestie la ei mi s-a parut realizarea unor kosoni, copii evident, pe care le ofereau vizitatorilor. Evident, tirajul era foarte mic si s-a epuizat in prima zi.

Carti de colorat din care am dus si eu 10 exemplare la hotel, pentru gradinita de acolo…

O aparitie editoriala de ultim moment. Aveau doar o carte si nu era de vanzare… Alin Bonta – Cu bicicleta prin Hunedoara. Am rasfoit-o cu interes si am si comandat-o.

Daca in spate ai cativa oameni dedicati faci treaba. Nu ai, nu faci treaba, risipesti bani…

Mai departe…

Un stand impresionant a fost cel al firmei Mobella. Aici discutii despre mobilier hotelier etc.

Straja, o alta prezenta constanta si serioasa la targuri.

Deja se stie: Vila Alpin si Cabana Edelweiss sunt in prima linie cand vorbim de Straja 🙂

Evident, mai erau si altii, cu tiparul lor.

Sunt directbooking 🙂

Basilica Travel cu pelerinajele de suflet, parca asa incep ei prezentarea.

Au cataloage cu excursii, totul foarte bine organizat. Mergi prin tara, pe afara… treaba e foarte serioasa.

Si te uiti asa, cum dintr-un fir de plastic, se naste ceva 🙂

Parca Ilumi din Constanta se numeau…

Acum si intrebarea: un 10-15D din acesta ce pret ar avea?

Raspuns: cel cu trandafirul, ca tine 10 ani, costa 70 lei. Iar cel mare de langa: 100 lei

In general, cei care comanda sunt persoane fizice care vor sa faca un cadou sau sa le aiba acasa…

Si uite asa, s-a terminat aventura mea prin Constanta 🙂

Pe Prahova… in jos

Tot o sa merg pana la urma pe cursul raului Prahova, de la izvoare si pana la varsare 🙂 Chiar si pe bucati. Deja sunt trecut de jumatate. Mai merg la anul de 2-3 ori si gata si ideea aceasta…

Deci azi a fost pe Prahova in jos… dupa niste luni in care parca nu-i mai venea randul acestui traseu. Abia sambata la 11 noaptea am zis: „gata, plec maine, sigur!”. Din cauza aceasta, m-am trezit pe la ora 3 si nu am avut stare pana la 5 dimineata cand am inceput sa-mi pregatesc rucsacul deja facut 🙂 Cum ora s-a dat inapoi, am mai stat, nu stiu, am mancat ceva…

Traseul nu era chiar lung dar trebuia sa plec de dimineata ca sa prind la intors niste curse de microbuz. Am plecat din Busteni cu trenul, am ajuns in localitatea propusa, nu singur, cu un prieten si cu un copil dupa noi 🙂 Nu avea rost sa-l intreb daca e nebun, pentru ca instantaneu mi-am adus aminte ca nu l-am cunoscut niciodata sanatos.

In fine… o luam pe langa apa. Evident cu mai multe scopuri, sa intram prin localitati etc… o sa povestesc eu intr-o zi, mai detaliat.

Nu mergea chiar peste tot pe langa apa, am mai si ocolit.

Intr-un loc se amenaja albia raului.

Am mai trecut si prin sate…

Fructe de paducel

Fructe de porumbar

Grinzi aduse acum sute de ani de la o biserica de pe langa Campina.

Poveste…

Nu e nici bine, nici rau… e doar asa.

Cam asa, cand crezi ca sedinta foto s-a incheiat.

Printre povesti cu pastravi, padure si castravan

Stiti cum facea Chirila cu plecatul in Vama?.. „Gata, plec!” 🙂 Asa am zis si eu de curand, cand mi s-a nazarit ca trebuie sa fac niste poze la buretii de primavara. Numai ca plecatul vine la pachet si cu povestile sale. Tot vazand ca posteaza unii montaniarzi poze cu pastravi si bureti negri, zic sa merg sa pozez si eu. Cu adunatul mai greu pentru ca nu m-a pasionat vreodata subiectul. Cunosc persoane cu pasiunea asta, imi place, ii respect, dar nu o pot intelege in profunzime 🙂

Ca orice poveste trebuie sa treci mai intai prin tot felul de locuri, cu atat mai bine daca sunt regale. Foste sau actuale 🙂

Cred ca aveam mai degraba nevoie de o alergare prin padure, aer curat, alte alea. Destul de ciudat pentru ca tocmai avusesem un traseu lung-lung. O sa scriu despre el in zilele urmatoare…

Mi-am propus sa merg spre Poiana Stanei si de acolo sa urc pe Piciorul Pietrei Arse o vreme… Ca de acolo pe o poteca, hop la un paltin pe care se fac pastravi. Mie mi se parea din ce postasera ceilalti ca sunt cam mici pastravii, buretii negri, dar zic ca daca merg pentru poze, nu e asta o problema.

Pe la ora 16 si ceva eram prin Poiana Stanei. Atentie pe acolo ca sunt multi caini liberi, nu stiu de unde provin, care sunt destul de periculosi. Acum vreo 2 saptamani au sfartecat cainele unui localnic care trecea prin poiana. In Bucegi, ca de altfel si in alti munti, nu ursul este un pericol ci cainii.

Traseul spre Piatra Arsa este oarecum blocat:

Poiana Stanei Regale

Evident am trecut pe langa fosta Vulparie regala, poiana aceea cu cateva constructii, situata in padure, mai sus de Peles. Poate stiti ca la tv s-a tot dat o actiune de impadurire cu figuri regale si alte prostii. Deci astia au fost acolo si au umplut poiana cu puieti. Cat de usor pot fi prostiti astfel de oameni si opinia publica!!! Si-au impadurit propria poiana din padure. O poiana aveau si ei 🙂 Nicio defrisare prin apropiere, macar la 2-3 km nu era. Ei au plantat in mijlocul padurii, pentru imagine si viitorul prostiei. Sunt mii de terenuri degradate in tara asta si tu plantezi unde nu are nicio logica. Du-te si planteaza o perdea forestiera pe la campie, spre Slobozia incolo, spre Giurgiu, nu in inima padurii… Cand „destinul” vrea sa pedepseasca pe cineva, il face prost. Ca sa devina exemplu pentru ceilalti!

Urc prin padure, ajung si la paltin. Intre timp vad 2 caprioare… s-au inmultit bine si acestea. Ceea ce e foarte bine…

Cum credeam, pastravii erau destul de mici.

Erau 24 de buchete. Pe cele mai serioase le-am pozat. Daca mai trec dupa o saptamana pe acolo, e recolta 🙂 Daca nu, nu e asa important. Mai mari mi s-au parut pastravii care se vad din poteca regala, an de an, pe la jumatatea unui fag. Nu-i culege nimeni ca nu se poate ajunge pana acolo unde cresc.

Bureti negri nu am gasit decat doua manunchiuri pipernicite si decolorate, cat un pumn asa. Urati si fara valoare foto! E, as fi putut merge sa pozez copacii altora, poate faceam poze mai ca lumea. Dar, merg la ce gasesc eu, nu la ai altora. Stiu de exemplu, de vreo 3 ani, fagul lui Bebe, in opinia mea cel mai mare buretar al zonei, de unde a cules peste 20 kg de bureti, dar este al lui, e bucuria lui. Bine, nu scrie pe el ca e al lui, dar e fain sa se bucure el. Ca si alte persoane pe care le stiu, ei pornesc de acasa, cu mancare, cateva beri, spre copacii lor. Se creaza o anumita atmosfera si bucuria lor e si mai mare cand vad ca acel copac are si bureti.

Si cu niste domni profesori cand mergeam, tot cu pozele eram si niciodata nu m-am dus la copacii lor fara ei. Nu mi se pare mie corect. Fiecare om isi are bucuriile sale, e drept ca nu prea le inteleg in cazul buretilor, dar vazand de copil ce inseamna pentru unii, nu le-as culege niciodata pe ale altora. De ani de zile, iti dai seama al cui este copacul X, copacul Y… E nasol tare sa-i iei bucuria unui om, ca asa vrei tu, de foame sau alt orgoliu stupid. E fain sa auzi ca ei traiesc aceeasi bucurie an de an…

Am coborat si spre Valea Pelesului dar la fel, buretii negri erau foarte mici. Deci nu am avut noroc cu sedinta foto, e prea devreme. Poate dupa o saptamana, doua, daca mai am timp si chef sa mai plec asa. Probabil nu, ca sigur am de facut altele mai utile.

Insa, nu de mult, parca saptamana trecuta, vorbeam cu o persoana imposibila despre niste verdeturi. Ca pe aici nu prea se culege stevia ci mai degraba castravanul si mai rar macrisul. Bineinteles, ca foarte putini mai stiu ce este acela castravan. Denumirea latina a plantei nu o stiu, nici nu am cautat-o, dar o recunosc oriunde. Cand eram mic-mic, 7-8 ani, vedeam pe acasa si pe la vecini cum se facea ciorba de castravan… cu lapte batut, parca si ou… Nu mai stiu exact, pentru ca de fel, nu mananc ciorbe. Se mai intampla totusi dar destul rar si atunci ciorba nu trebuie sa fie prea lunga…cine stie care e contextul! La mine mancarea este o problema foarte dificila. Eu mananc ce vad ca mananca altii, altfel nu prea stiu ce vreau. Intr-un loc public, intai ma uit ce mananca altii si daca pare interesant iau la fel… Plus ca nu mananc la orice ora ci cand am pofta. Nu mi-e foame, nu mananc. Nu respect nicio ora de masa. Dupa 65 de ani, ma gandesc totusi sa-mi pun astfel de probleme.

La mancare si la haine sunt praf. Imi ia ore bune sa aleg o pereche de pantaloni. Noroc ca mai am repere prin apropiere. Daca vad o pereche faina la cineva, il intreb si ma duc sa iau una la fel 🙂 E moarte sigura sa ma plimb prin nu stiu ce mall. Ies in depresie de acolo. Nici nu am habar ce marimi am la haine :)) Cred ca „destinul” da un bis, ziceam eu ceva mai sus de o paralela intre destin si exemple! 😉 Incep sa cred ca sunt chiar in perfecta cunostinta de cauza :))

Castravan… se culege planta cand e mica si in special frunzele de un verde crud, care sunt foarte moi. Ar parea un fel de spanac.

Pe vremuri, adica inainte de 1989, cand Poiana Tapului era plina de poieni, acum toate sunt cu sute de constructii pe ele, oamenii de pe aici aveau si animale de tot felul. Tin minte ca plecau cu sacii la cules de castravan, apoi faceau un foc mare din lemne, puneau niste cazane… in acestea era apa, adaugau porumb, tarate, paine, coji de cartofi si tot fierbeau si mestecau cateva ore. Apoi se dadea porcilor de mancare. Noi, copiii, eram prezenti mereu pentru ca la foc ne lasau sa coacem cartofi…

O surpare vine sa spuna povestea corecta si completa

Stiti ca se spune „ca unii ce viseaza noaptea, fac ziua”. Cateodata, mi se mai intampla 🙂 Nu e rau daca se si potriveste cu realitatea. As putea chiar sa si recomand 🙂 Dar, bine, in cazul meu unii dau vina pe diverse: intamplare, genialitate, nebunie, noroc, divinitate, idiotenie, filinguri etc. Deci, nimeni nu poate intelege exact. De fapt, cred ca problema este ca viata nu este exacta. Poate pe hartie unul plus unul dau doi, dar, in viata, poate sa dea si unul singur 🙂

O opinie, insa, pot sa emit cu certitudine: daca nu faci ce simti la timpul potrivit, ma refer la lucruri serioase, mai tarziu ori nu mai ai sansa, ori e foarte dificil.

Sambata se inrosesc ouale. Majoritatea le inrosesc in Joia Mare. Eu le fac mereu sambata, ca daca rosul inseamna sangele, Iisus nu a murit joi. Asa mi se pare mie ca are logica.

Dar, dupa procedeul acesta ce sa mai fac? Sa stau asa ca oamenii? Hai ca nu este de mine. Si am plecat sa fac sport: aruncatul cu privirea prin locuri potential istorice 🙂

Umbland… vad ceva care crestea intre radacinile unui fag. Primul gand a fost ca e ceva munitie neexplodata din vreun razboi mondial. Dar vad acel orificiu si imi dau seama ca obiectul, in acel loc trebuia sa aiba o parghie, un cui, ceva de siguranta. Daca nu mai este, inseamna ca nu este nimic periculos. Dupa ce m-am asigurat, nu de teama, ci pentru ca imi place sa fiu prudent de fel, m-am apropiat si am observat ca este incorporat in copac. Deoarece copacul il tinea fix 🙂 cu un bat mic l-am curatat:

Nu era cine stie ce. Nici nu cred in povestile si sfaturile cum vine doar cineva special, care nu stiu ce face si stie el. Sa fim dresati cu povesti ca este cineva care doar asta face. Suntem in Romania si aici prima regula este sa te bazezi in primul rand pe tine, pe propria judecata. Apoi… care cum ne sunt prioritatile si intelesurile. Avem o viata, ea trebuie traita, nu fugim de orice si nu vedem pericole la tot pasul. Ca sa scoti chestia aceea din copac, care nu se misca un milimetru, iti trebuie o dalta, deci la ce bun sa ranesti bietul copac… pentru nimic?!

Si daca era o mina, un obuz, orice altceva activ, intai ma uitam eu cat voiam, ca e viata mea si cata vreme eram singur pe acolo, era strict problema mea. Apoi, mai veneam si a doua zi, probabil pentru poze mai bune, dupa care anuntam pe acestia, abilitati 🙂

Mai departe? Vin acasa, mers la Inviere la Pestera, vine duminica, discutii cu prieteni… ideea de baza a fost si este:

„Tu da-mi firul, ca ghemul ti-l aduc eu!”

Va mai aduceti aminte de povestea recenta cu gunoaiele de la Sinaia, cu niste chestii logice prin care era posibil sa fie aflati aceia care depozitau zeci de saci prin padure? Era mult o zi intreaga… pentru ca in vreo 5 ore ii si aflam. Ma indoiesc ca a facut vreo autoritate ceva, dar si eu mi-am vazut de treaba pentru ca nu vreau sa se spuna ca ma bag eu, ca ei ce sunt! Unora daca le arati ca te duce mintea la lucruri pe care nici macar nu le pot imagina, te cred cu capul sau mai rau. Te poti trezi in niste buclucuri din care privesti stupefiat ce se intampla 🙂 Sistemul lucreaza adesea impotriva cetatenilor!

Duminica, pe la 12:30, se termina o discutie cu un prieten cu aceleasi pasiuni, cu acea „nebunie” care „face mereu diferenta”. Mai jos, veti vedea ce inseamna o frantura de informatie cand sti cat de cat istoria locurilor de pe aici. Dupa discutie, trec in revista in minte, dealuri, versanti, vai si firicele, ma uit la ceas dupa o vreme si era 13:10. Zic: „Mergem! Stiu unde!” La 13:40 vine maxi-taxi. Altora nu ca le-ar fi luat o zi sau mai multe ci, nu ar fi ajuns vreodata pe acolo…

Urcam pante, inaintam pe fire de vai, din fuga observam vegetatia, tipurile de roci, debitul de apa, nu este aceasta, nu este nici cealalta… versantul este sigur mai umbrit, acolo sunt alunecari pentru ca stratele sunt permeabile dar nici acolo nu era. Si, dupa chestiile de logica, pe la ora 15:10 gaseam o cale ferata ingusta care a fost realizata doar pe sub pamant si care nu apare ca fiind vreodata realizata prin acea zona. As putea explica fiecare detaliu, dar nu are rost sa plictisesc sau sa se creada ca ma dau eu rotund. Tu da-mi firul, ca ghemul ti-l aduc eu 🙂

O premiera in istoria Vaii Prahovei. Despre ea veti afla in decembrie, in a patra carte a proiectului „Pasi in Timp – un proiect de reconstituire istorica si promovare turistica a Vaii Prahovei si Parcului Natural Bucegi”.

S-a prabusit tunelul in urma alunecarilor de teren.

Din pacate, sina de la exterior a fost afectata de factorii naturali. Daca o cureti, tot nu vezi unde a fost fabricata.

In schimb, sigur merge curatata sina prabusita in vale, pentru ca a stat mereu in umezeala. Zis si facut 🙂 La aprecierea mea, sub calea ferata era si un canal colector. Gaurile din teava sunt facute in mare parte intentionat, ca sa se scurga apa.

Am zis ca nu e in regula sa facem cine stie ce treaba in ziua de Paste, dar un metru de sina hai ca merge curatat. Nu scria insa nimic, ramane mai putin cu un metru pentru data viitoare. Dupa ce voi vedea ce scrie, fac o poza si o acopar la loc 🙂

Creanga buna de urcat 🙂 se si vad urmele.

Am dat si doua pietre la o parte ca sa ne uitam mai bine 🙂

Meritul descoperirii apartine prietenilor, Sorin Bugan si doi alpinisti: Miermorica si Mihai, carora le multumesc. Pana in ora 17 eram acasa…

Din pacate, acum la 8:50 a.m. in Valea Prahovei ploua. De pe la orele 22 a inceput. La Predeal ninge. Pe Bucegi, de asemenea ninge. Mantia alba ce acopera cu un strat subtire padurea a coborat pana la 1000 m altitudine. Astfel, excursia prognozata pentru azi, pe Bucegi, se amana… ca sa nu umblam aiurea prin ceata si sa nu vedem nimic. Deci, trebuie sa stam acasa prin jurul mesei, cum fac oamenii. Ce stupid mi se pare, trebuie sa ma gandesc la ceva neaparat…

Asteptand sa le privesti!

Chiar asa si este! Privesti lucruri, cladiri, peisaje etc si totusi nu vezi totul. Poate ca suntem prea ocupati cu altele.

dscf8536Fara cuvinte si totusi… se pastreaza dupa 100 de ani.

Si asta imi aminteste ca in urma cu niste ani, cineva mi-a dat o vaza sa i-o umplu cu diverse chestii. Nu dupa mult timp a si fost gata, doar ca nu avea unde sa o aseze 🙂 A venit insa momentul, deci sunt consecvent unor lucruri chiar daca timpul trece 😉

dscf8497

dscf8502Multe povesti stranse aici…

Dar sa revin la subiect…

dscf8528Model de banca, aproape disparut din Valea Prahovei. Dupa suruburi se vede ca vine dinainte de 1950. Nu mai are cui folosi in prezent…

dscf8538

dscf8539Avem tot felul de frumuseti in Valea Prahovei, unele sub nasul nostru si habar nu avem ca trecem prin preajma lor.

Dar cel mai interesant este:

dscf8543Cumva dam peste ele…

dscf8547Cum ma asteapta sa le pozez in detaliu 🙂

Si tot pe aici, la noi, o chestie ciudata:

dscf8553Mie mi se pare ca este un ochi … cam de soparla, parca are multe pleoape.

Imagini de Craciun… prin Valea Prahovei!

Ma trezesc eu de Craciun intr-o pasa aiurea, ca ramasesem asa, setat. Ma uit pe telefon si deja incepuse treaba cu minunile si fericirile. In fine, pana la urma ma dezmeticesc, era totusi Craciunul… In prima zi de Craciun, a suflat un vant rece la Busteni, apoi au fost doua zile calde.

Cea mai frumoasa imagine de Craciun pe care am surprins-o in Valea Prahovei, in aceste zile… o vedeti mai jos:

1Parcul Dimitrie Ghica, Sinaia, 26.12.2015

2O poveste ca la Sinaia! Sinaia, printre multe altele, este si orasul romanticilor 🙂

Mai departe, din excursii, drumuri, obiective, locuri:

3

4

5

6O Bijuterie din multe puncte de vedere

7

8

9

treiNu m-am hotarat ce poza sa las, si le-am pus pe toate.

Ramasesem dator copacului si nu numai… In acest loc, in urma cu 2 ani si 9 luni mai facusem o poza… si aveam o stare de spirit tare aiurea 🙂 🙂

Cum-necum, fara intentie, am nimerit de Sf. Stefan iar copacul.

12Ultimele raze pe muntele Sorica