Toti asteptam de multa vreme sa se apuce cineva si de monumentul acesta. Pana la urma s-au apucat… Valoarea proiectului de restaurare: 13.750.923,13 lei. Ai crede ca o fac din nou!
Nu vreau sa fiu carcotas… Vreau sa am si rabdare… Insa, cand ma uit la niste poze facute de turisti imi dau seama ca am devenit foarte, foarte realist. Ca aproape peste tot, e vorba doar de bani.
Nu mediu, nu eroi, nu altceva. Cum sa fie altfel, cand imaginile vorbesc de la sine…
Deci, astia au spart placa de pe monument. Ba’ si pe aia ai spart-o?! Nu oricum, ci bucati-bucatele. Sigur vor pune alta mai frumoasa; frumoasa dar incomparabila cu valoarea originalului.
Si… au adus si un excavator?! Nu se bateau in hartii si declaratii reprezentantii mediului… ca nu ai voie sa te apuci de Cruce fiind interzis accesul auto? Si era vorba de un biet camion de armata care sa aduca materiale pana in varful Caraiman. Dar nu, accesul auto era interzis cu desavarsire…
In cele din urma, si-au bagat motoarele in legislatia de mediu, cine si ce sa-ti faca pana la urma? 🙂 Chiar asa… ce sa patesti? Nimic! Si au adus un excavator… Cum naiba l-au coborat pe panta aceea pana la Cruce? Cred ca a rupt tot pe acolo… uite asa o sa avem si drum pana la Crucea de pe Caraiman. E bine, e rau, depinde de fiecare… Tot uite asa, a ajuns si primul utilaj motorizat la Crucea de pe Caraiman. Unii nu coboara panta aceea pe jos si raman acolo sus sa admire Crucea… iar astia au coborat-o cu excavatorul 🙂
Ce sa mai zicem: Cinste armatei romane restauratoare! Sa vedem totusi ce va iesi pana la urma. Cine stie, poate vor reusi sa nu restaureze prin distrugere chiar totul pe acolo…
Se anunta o grozavie la meteo, insa se pare ca nu a fost chiar asa. In zona montana inalta e clar insa, ca iarna e la ea acasa. Pana pe la 1500 m altitudine cel putin, nu este inca zapada.
Printre informatiile referitoare la mediu care au trecut neobservate pe la noi, pe taramurile mioritice 🙂 se numara si conferinta desfasurata pe 17.10.2017 la sediul Parlamentului European, intitulata „‘Coexistenta cu marile carnivore – provocari si solutii’, organizata de Federatia Asociatiilor de Vanatoare si Conservarea Faunei Salbatice din UE.
In cadrul acestei conferinte, secretarul general al Directiei Generale de Mediu a Comisiei Europene, Nicola Notaro, adica nu orice politician roman sau ong-ist, a spus o chestie foarte interesanta: „Relocarea ursilor in alte state membre nu este o solutie, iar situatia acestora trebuie rezolvata de fiecare stat in parte.” Ceea ce este si normal, doar ca marile ONG-uri de mediu de la noi din tara manipuleaza oamenii de buna credinta, in sensul promovarii propriilor interese. Chiar daca pare un sablon stupid si comunist, smecherii astia cu falsa misiune de protectie a mediului, sunt in realitate sustinuti de cei interesati sa incurce lucrurile prin tara noastra.
Daca s-ar limita la a supraveghea autoritatile cum isi fac treaba si nu ar pune presiune pe acestea sa adopte sau sa nu adopte anumite acte normative, cu siguranta ca am avea o normalitate in domeniul faunei. Insa cum sa sustii recoltarea/impuscarea ursilor cand tu vinzi ursuleti de plus si ai o afacere din asta. Cat ar fi de normala aceasta sustinere, dat fiind faptul ca ursii sunt foarte multi si au atacat si ucis oameni, animale domestice, din punct de vedere comercial nu au cum sa faca acest lucru. Scopul lor este sa vanda ursuleti de plus si sa puna bete in roate autoritatilor. Pe langa nucleul care a pus la cale aceasta protectie a mediului de fatada, s-au atasat mii si mii de persoane, oameni de buna credinta care chiar cred ca bietele animale sunt pe cale de disparitie, ca numai rau li se intampla, ca sigur nu se mai opresc unii din jefuit bogatiile tarii si vechile poezii…
Muntele Furnica
S-a mai spus in cadrul acelei conferinte ca in Directiva Habitate, la articolele 14 si 16 se mentioneaza ca statele membre pot initia masuri de recoltare in vederea mentinerii la un stadiu corespunzator de conservare a speciilor de fauna. In lipsa unor astfel de cote de recoltare, speciile se degradeaza genetic iar nr. mare de exemplare conduce la aparitia unor conflicte cu oamenii.
Evident ca s-a pus pe primul plan viata oamenilor care ar trebui sa constituie o prioritate. Ceea ce in cazul Romaniei se vede ca nu prea exista, mai ales aceste ONG-uri de la noi asezand mereu ursul inaintea omului. Pe retelele sociale unde sunt active astfel de organizatii, apar uneori postari ca un urs a mai ucis cate un om. Zeci de comentarii de la oameni care tin cu ursul se ordoneaza unul sub altul. Altii si-au fabricat justificari imaginare: sigur ursul a scapat dintr-o capcana pusa de om, nu mai exista padure…
Muntele Piatra Arsa
Cantonul Schiel
In Suedia, anual se impusca circa 300 de ursi, ceea ce inseamna ca populatia de ursi atinge cifra de 3000 de exemplare. In Croatia se impusca un nr. de circa 100 de ursi si populatia este pe la 1500 exemplare. In Finlanda situatia este similara ca in Croatia.
In Romania, tara cu cel mai mare efectiv de ursi, sunt sigur 7000 de exemplare cat de neserios sau neprofesionist ar fi realizat un astfel de recensamant, si nu se impusca decat in cazuri exceptionale. La anul vor fi 8000 de ursi si tot asa…
Autoritatile cedeaza pentru ca politicienii nu vor sa piarda voturi. Asa ca azi se face placul ong-urilor, maine se mai impusca un urs, iar incurcam treburile, iar nu se face nimic, mai moare cate un om, se mai distrug niste cotete… se mai vand ursuleti de plus 🙂 In general, nu avem politicieni rationali. Ei inca merg pe ideea ca se mai poate fura si pacali lumea. Daca esti PSD si esti la guvernare este absolut inutila acordarea de gratuitati studentilor la CFR. In proportie de peste 90%, acesti tineri vor vota tot tineri, adica USR si ce o mai aparea. ONG-urile de mediu oricat ai ceda in fata lor si le-ai apara de consecintele legii, nu vor vota niciodata PSD. E logica treaba. Voteaza cu partidul unde se duce d-na aceea care a fost ministru si provenea chiar din randurile lor. Noua ne trebuie un guvern si niste autoritati responsabile, dedicate cetateanului si tarii, astfel incat aceste ONG-uri sa nu-si mai aiba locul pe aceasta scena a mediului.
Ministerul Mediului are nu stiu cate institutii subordonate pe linie de mediu: Garzi Forestiere, Ocoale si Directii Silvice, Agentii de Protectia Mediului, Comisariate de Garzi de Mediu…plus altii, gestionari de padure, fonduri cinegetice, administratii de arii protejate, custozi… Daca toti acestia nu au un cuvant de zis si mereu se promoveaza doar manipularile grosolane ale ong-urilor cu bietul ursulet, saracul mistret, atunci care mai este rolul acestor institutii? Cand te iei dupa zisele unui oarecare de pe strada, expert in ursii de pe National Geographic, in conditiile in care tu esti specializat in domeniu si ai si experienta pe teren, mai si lucrezi in institutie de mediu, inseamna efectiv ca nu ai minte si prin urmare nu ai ce cauta acolo.
Nu mai vorbesc ca traznaile acestor ecologisti de fatada, care navalesc in orice zona unde se exploateaza padurea legal, au condus la mari pagube pentru acest sector economic si la o schimbare de perceptie. Cam oricine vede un camion cu lemne spune ori tare, ori in gand: „uite cum trec hotii; sunt toti mana in mana, politicieni, politie, mediu…” 🙂 Astia care conduc marile ONG-uri de mediu de la noi din tara, sunt niste mici Puigdemont(i). Ii lasi in voia lor si in timp te trezesti cu cine mai stie ce. Intrebarea este: daca politicienii vaneaza doar capital electoral si ong-urile acestea denaturand tot felul de situatii atrag mereu noi si noi simpatizanti, cine mai poate lua masuri echilibrate pentru bunul mers al societatii?
Peretele Urlatorii Mari
Valea Comorilor, partea superioara
Caraimanul si Crucea
Tot Caraiman
Refugiul Costila, peste vai si paduri.
Ideea e ca acum la 9 dimineata, nu umbla picior de cod prin Bucegi, cum zic la meteo. Vedem mai pe seara, dar cel putin acum este senin si bine.
P.S. 18:30. De pe la ora 16 valuri de ninsoare vin peste munte, dinspre nord spre sud. Pe Bucegi ninge, in Valea Prahovei ploua usor.
E vacanta, e vara… sunt tot felul de evenimente in Valea Prahovei si nu numai:
Unii spun ca nu e legala perceperea unei taxe de vizitare la Pestera Ialomitei, obiectiv reabilitat in special cu fonduri europene. Trebuie intrebat Ministerul:
Nu stiu cu taxa, mie nu prea imi ies calculele pana la suma totala. Parca restul sumelor nu dau valoarea totala.
Cine a fost ieri la Manastirea Caraiman, a avut parte pe langa o frumoasa slujba oficiata de parintele staret David si de zborul unor indrazneti ce s-au avantat din inaltimi prin abrupturile Bucegilor, unii dintre ei trecand si prin preajma manastirii.
Prima biserica a manastirii
„Decolarea” se realiza din zona Crucii de pe muntele Caraiman
O vreme se plimbau prin abrupturi, vrajiti de splendoarea acestor munti deosebiti
Se poate spune fara niciun dubiu ca traseul turistic pe Valea Jepilor este cel mai dificil din intregul Abrupt Prahovean. Dar, valea, are in aceasta perioada si o sumedenie de elemente atractive: peisaje, cascade, pasari, fluturi, mirosul ierbii, capre negre, telecabina trece pe deasupra, poduri de zapada, flori diverse etc… efortul parca trece pe un plan secund cand vezi atatea minunatii. Sa mai fie si vreme buna…
Cateva poze de ieri:
Cam de pe aici incepe mai serios traseul
O poienita in care dimineata devreme pasc caprele negre
Ce scara naturala superba!
Pe acolo te strecori in imparatia nordica a Jepilor Mici, salbaticie pura
Inceputul vaii… la poza ne gandim
Mici praguri de apa, fiecare cu propria poveste. Ai nevoie de o zi intreaga sa le asculti, sa urci si sa cobori fara a iesi din vale.
Sa fii in acest peisaj, parca simti asa cu totul altceva 🙂
Multi metri de zapada, dedesubt cad intruna picaturi de apa din acest pod… si totusi mai dureaza pana se topeste.
Inca nu dorim sa ne prezentam, cautam o cale sa fugim 🙂
De aici este bine, este o distanta convenabila 🙂
Sa mai si urcam ca daca nu ar fi un pic dificil… nu ar fi frumos
Cascada Caraiman sau a Vaii Jepilor, este cunoscuta sub mai multe denumiri. O frumusete… sa o privesti. Din cand in cand, vantul se baga si el in seama si atunci ii azvarle apa in evantai…
O sa inchei cu niste fluturasi surprinsi la o sueta:
Se mai numesc popular si fluturasii cerului… lesne de imaginat cat am stat privindu-i, pozandu-i.
Clar ca m-am reintors prin padurea de basm de pe muntele Diham – Parcul Natural Bucegi 😉 Am revenit pentru un traseu de duminica, asa, usurel, fara graba, sa privim in voie, sa ne miscam, sa mancam in natura si pe la cabane, sa nu mai imbatranim niciodata 😉
Muntele ne-a oferit diverse peisaje, dar ne-a prezentat si cateva din caracteristicile sale: brazi imbracati in alb, dar si nameti pana la ei, poteci batatorite, dar si urcus, privelisti minunate, dar si vant rece… a fost o splendoare pe taramul „Catedralei Albe”.
Vorba cuiva: „de acasa, cand vezi muntii plini de zapada, pare ca nu poti ajunge nicaieri, nici nu te incumeti sa gandesti ca ai putea urca”. Si totusi, se poate, dupa ce ai un plan de drumetie, din care inlaturi, sa zicem, „eroarea umana”. Adica, nu pleci in adidasi, nu mergi doar cu mainile in buzunar, stii destinatia si cam cat ai face de la o cabana la alta, sunt destule aspecte ce trebuie luate in seama. Evident ca poti pleca cu mainile in buzunar si adidasi doar daca pleci la o alergare… trebuie sa te tina insa fizicul, picioarele, inima, plamanii…
Deocamdata, nu m-am ingrasat si nu debordez de super-energie, ca sa simt ca trebuie sa fug pe traseele turistice de pe muntele Diham… in doua ore, cel mult parcurgi aceasta bucla. Este interesant, dar pentru alta data.
Din Busteni, in circa o ora eram la cabana Gura Diham, de aici incepe traseul „Bucla Dihamului”. Dar pana acolo, am dat mana cu mediul inconjurator in vederea unor fotografii:
Astfel, am inceput excursia. Ca sa iasa bine o drumetie, trebuie sa stii ce vrei sa vezi si daca poti sa ajungi sa vezi ceea ce doresti 🙂
Paraul Valea Cerbului
Muntele Costila… debutul zilei era multumitor, vremea era buna
Muntele Caraiman si Monumentul Eroilor… in dreapta se observa cum zapada este spulberata de vant, acolo sus, la altitudine
De la Gura Diham am inceput sa urcam pe traseul marcat cu banda rosie, spre cabana Poiana Izvoarelor. Nu inainte de…
… a ne opri pentru a scoate o lumanare de prin rucsac si a o aprinde in acest loc… in memoria unui mare om al muntelui, Petre Petrescu
Apoi am abordat urcusul mai accentuat de pe acest traseu, pentru circa 20 minute:
A fost coplesit
Eram pe loc acceptabil, aici scapasem de urcus… chiar am facut si un mic popas, pe un bustean cazut. Am dat zapada de pe acesta, am pus ceva pe care sa ne asezam si am stat la o cafea fierbinte, la povesti… cafeaua fierbinte era in termos. Lucrurile pe munte trebuie realizate calculat, gradual, adecvat imprejurarilor. Nu mergem asa, la intamplare si vedem noi pe acolo ce si cum.
Si gata, am ajuns in padurea de basm
Sunt atat de frumosi… am zis sa vedem si cabana Poiana Izvoarelor, aflata in apropiere… Nu ca sa intram, ca, de regula, oamenii de munte care stiu ce este pe acolo, o evita.
Cabanierul de aici este unul dintre cei mai slabi oameni ce activeaza in turismul montan. Nu stie sa exploateze cadrul natural, nu are viziune, nimic… nici macar simple idei nu are… sta asa. Logic, nefacand nimic, nu pica de undeva incasari. Cand stie lumea ca esti si ghiolban, cine sa vina pe la tine? Sa-i dau cateva idei, poate nu mai plimba prin Busteni masina aia inutil si face si el ceva serios. Mai intai, sa mai mananc o bomboana de ciocolata, m-am intors cu o pofta teribila de pe munte 🙂 Deci:
„- chemi pe unul din baietii aceia care au sanii trase de cai si fac curse intre Busteni si Gura Diham. Il platesti sa urce cu un cal pana la cabana. Tu, la cabana, pregatesti o chestie solida, eventual trei busteni de fag, la 1,5 metri lungime fiecare, ii prinzi in triunghi cu scoabe si-l pui pe acela cu calul sa-ti faca poteca. Nu pe la tine, ci de la tine pe traseul turistic. Coboara si trage dupa el chestia aceea, si ai o poteca lata pe care sa vina lumea la tine. Unii vor sa vina, dar stiu ca niciodata nu ai facut nimic.
– nu deszapezesti pana la Gura Diham, ci pana la intersectia cu traseul spre cabana Diham Phoenix, astfel incat cine urca de la Gura Diham sa vada ca la tine se ajunge mai repede 😉 Suplimentar, montezi si tu un panou ca traseul spre tine este deszapezit de cate ori ninge, mai scrii ca turistii ajunsi la tine, nu platesc ceaiul. Nici pentru tine si nici pentru ei nu inseamna mare lucru, dar este un gest de bun simt.
– iti faci si tu un site, blog, ceva serios, nu mai stai tu ca fraierul, sau altul, sa vedeti ce scriu altii despre voi, ca deja lumea are parerea formata. Scrie tu despre tine. Pe prima pagina, trebuie neaparat sa scrii ca ai fost nepasator, etc., si nu ai inteles ca tu traiesti datorita turistilor, scrii ca le ceri scuze pentru comportamentul tau deficitar. A, si nu te ocupi tu, le lasi pe doamnele acelea de la cabana Omu, acolo oricum este inchisa cabana acum. Daca nu reusesti sa iei din „traficul” spre cabana Diham si din cei sositi la Gura Diham, esti condamnat 🙂 Tu nu ai avut in acest week-end 30 de turisti, cei de la cabana Diham, au avut 30 pe ora 🙂 „
Vedere de la Poiana Izvoarelor
Una dintre anexele vechi ale cabanei… ce este vechi nu inseamna ca trebuie neaparat demolat
Releul de pe muntele Costila… se pare ca exista cineva care l-a pozat de la aproape 200 km, adica de pe muntele Ceahlau. O sa revin cu acest subiect, pe larg, intr-un articol, am si poza, nu stiu, poate este posibil, pare posibil
Un ocean de nori se pregatea sa vina peste Valea Prahovei
Coltii Morarului
Muntele Bucsoiu, vazut din poienile padurii albe
Zbuciumul naturii
Coborarea pe traseul turistic ce ajunge la cabana Diham Phoenix
Asa cum ma asteptam, era poteca foarte buna
Pe aici, sa tot stai si sa privesti
Ce sa mai spunem? Daca nu pot cei responsabili sa se ocupe de doua indicatoare, oare ce pot sa faca, daca asta nu pot?
Cu sageata verde, Magura Codlei… deja privim spre Transilvania, am lasat in spate Muntenia.
Cat de frumos este sa ai o asa casa, prin astfel de locuri. Mi-ar placea 🙂 Sa ma uit de la fereastra, dintr-un fotoliu, spre zarile acelea, ale depresiunii Brasovului… sa fie un semineu in camera, arzand cu lemne ce trosnesc. Nu mai plec, acolo m-as pensiona 🙂
Si gata, s-a rupt filmul dupa atatea privelisti minunate si dupa atata drum 🙂 Repede, focul, ca ne este foame… si nimic nu se compara cu a manca in natura. Mai ales sa mananci ce vrei, cand vrei… pentru mine conteaza mult sa mananc ce am pofta, cand am pofta.
Am facut o „vraja” si gata lemnele, focul 🙂
In 15 minute de la aprinderea focului faceam gratarul 🙂 Sa va explic: cand este iarna, mai este si ger, focul nu are aceeasi putere. Pana ard toate lemnele si astepti sa ramana doar jarul, te ia frigul. Trebuie sa fii rapid, eficient. Poti face focul, dupa ce gasesti un loc drept si-l eliberezi de zapada. Chiar si asa, jarul in contact cu solul inghetat nu rezista mult. Deci, nu mai bine dau eu lemnele aprinse intr-o parte si ma folosesc de jar? Pana cand consum puterea calorica a jarului, gasesc un altul in stanga, doar ard lemnele intre timp. Pe o astfel de vreme, sa te apuci sa faci gratare cu focuri mari este prostie curata.
Mai este timp si sa privesti cum arde un lemn in zapada
Ma abonasem bine cand a trebuit sa ma gandesc si sa fac o poza
Si cum focul nu prea mai avea flacara, am mai tras jar pentru un nou gratar. Vedeti, avem si o tabla, ca sa izolam putin jarul de pamantul inghetat, sa tina jarul mai mult. Au mai trecut cativa turisti pe langa noi, dar asta este, cand ti-e foame, mananci. Se cam uitau ei asa, de la distanta, cam ciudat 😉 dar nu este cine stie ce, nimica toata… sunt altele si mai si… Bine, ce mai incoace si incolo, va dati seama ce gandeau 🙂 Romanica este tara surprizelor 🙂
Muntele Postavaru
Cabana Diham Phoenix. In sfarsit, am ajuns si noi. Am retinut ca o portie de piept de pui costa 17 lei. Pai, noi acolo, la foc, am facut cateva portii…
Cand sa intram in cabana, vedem si o ceata de snowmobile, interesant sa te plimbi si asa, dar cat sa te plimbi?
Am nimerit bine, aici este un loc cu bun simt, unde lucreaza oameni din bransa muntelui
Holul cabanei
V-am introdus putin in atmosfera unei cabane
Am intrat sa bem ceai si ciocolata calda. Ceaiul avea, ca de obicei, gust de esenta de rom, asa il fac ei. Unora le place, altora nu.
Nu am stat mult si la 14:50 am plecat spre cabana Gura Diham, sa incheiem acest traseu „Bucla Dihamului”. Afara insa, am nimerit in plina agitatie… vantul venea in rafale puternice. Cat putea insa sa ne „sufle”? Cel mult 10 minute, pana urcam o panta si intram in padure. Asa ca, privirea in fata dar capul in piept si directia: Inainte!
Dar si vantul isi are partea lui de frumusete… nu trebuie sa ne speriem acum ca sufla si el 🙂
Cadoul de la ora 15 fix, ca putin vant nu strica niciodata. Sa vedem si „faţa” aceasta a muntelui
Dar mai bine, o mica filmare, cat de cat, sa va faceti o imagine. Vedeti ca incepe filmarea cu un bubuit 🙂
Mie imi placea cum spulbera zapada, in rest nu aveai la ce te uita 🙂
Am ajuns si in padure… pe acolo, vantul abandonase, nu reusise sa se strecoare printre arbori:
Iarna la ea acasa
O veche stana, mereu imi place sa o pozez… este un reper vizual de peste 10 ani. Stana nu mai este locuita…
Traseul turistic marcat cu triunghi albastru, asigura legatura intre cabanele Diham Phoenix si Gura Diham
Si ce credeti? Parca imi era iar foame, cabana Gura Diham fiind aproape, ne-am oprit si aici:
Prin interior, destul de primitor, rustic…
Ne asezam la o masa si asteptam. Ospatarii coborau cu privirea in pamant, stresati, pe scara din imagine, traversau sala, apoi urcau alta scara si se intorceau la punctul de plecare, la bucatarie.
Bun, stam o vreme, nu venea nimeni cu un meniu sau sa ne intrebe ceva. Ma uit la celelalte mese, nimeni nu avea vreun meniu. Au intrat si altii si s-au asezat la o masa. Nici pe ei nu-i vedea nimeni. Incepem sa cotrobaim prin sala cu privirile, doar-doar vom vedea vreun meniu. Nimic!
Il vad pe un ospatar, intr-o secunda de neatentie a lui, si-l intreb de un meniu. El zice ca „Doamna!” si imi arata o tanti care probabil indeplinea functia de sef de sala si umbla pe acolo, cu o atitudine de robot. Baiatul nu avea nicio putere, ierarhia la romani, de…
Pana vine doamna, ma hotarasc eu sa dau o fuga pana unde se vedea un fel de bar. Intreb acolo, se serveste la masa sau dam comanda la bar… ca sa stiu o treaba. Nu imi place sa stau asa… Baiatul de acolo imi spune ca vine cineva la masa.
Ajung la masa, trece tanti, dar nu cu gand sa ne intrebe ceva, eu repede, politicos, ea nu stiu ce a bolborosit acolo si a plecat mai departe. Altii poate ar fi plecat, dar nu eu. Hai sa vedem ce pot face ei! De ce sa ma enervez eu, clientul? Eu stau bine cu nervii in astfel de situatii. Zaresc intr-un colt, pe un scaun, un meniu. Pentru o sala, ei aveau un singur meniu si nici de acela nu stiau pe unde l-au pus. Ma ridic si ma duc sa-l adjudec. Ce pretentii sa ai de la un asemenea personal? Vin la masa, constient ca o sa dureze o mie de ani pana ne va lua cineva comanda. Ne hotaram, alegem, inchid meniul si asteptam. Scot telefonul, ca romanul, sa sun pe unul, pe altul, sa-i bage putin in priza pe simulanti. Ma gandeam pe cine este mai de bun simt sa sun, pe patron sau pe prietenul patronului… dar numai bine ca la vreo 2-3 minute, ne trezim cu un ospatar cu un carnetel, langa noi.
Dam comanda, eu tot sceptic. Ma gandeam ca le va lua ceva timp sa proceseze informatia. Probabil patronul nu le da bani suficienti, de erau toti asa de deprimati, lipsiti de ospitalitate fata de orice nou sosit. Sau cucoana aceea ii stresa la maximum. Ori, si una si alta. Unii turisti au si plecat, dar de ce sa plecam? 🙂 Este drept ca atunci cand vezi ca tot trec ospatari pe langa masa ta, ce privesc doar in jos, te cam ridici si pleci.
Nu a durat mult, poate 10 minute, si a sosit baiatul cu ceea ce comandasem. La final, ca sa platim, cerem nota. Vine ospatarul cu o cartulie in care era nota. Aceasta: 🙂
O foaie lipsita de valoare 🙂 Evaziune pe fata 🙂 Nici macar nu stiu sa ia banii clientilor. Dupa ce ca nu le dai bon fiscal, nu stii nici sa fii amabil. Pai, cam oriunde mergi prin Bucegi, vine cineva imediat si te intreaba ce doresti. La o astfel de cabana cu pretentii, aflata la doar 4 km distanta de oras, accesibila cu orice masina, nu sunt in stare sa ofere servicii simple, de bun simt. Daca esti tratat civilizat, mancarea este buna, nu prea te mai gandesti ca in fata ta ai un bon fiscal sau o chestie ce nu se mai foloseste, o foaie lipsita de valoare. Trebuie sa stii sa iei banul clientului…
Nestiind ei ce sa faca, m-am si gandit sa iau legatura cu niste prieteni ziaristi din Bucuresti, sa le faca o filmare cu camera ascunsa 🙂 Ma gandesc ca nici celor de la Fisc nu le-ar strica o excursie pe la munte… in interes de serviciu. Cei de la Centru, nu cei de pe aici. Nu trebuie sa facem scandal, statul are destule institutii, mai bine sa privim putin ce se intampla 😉
Eh, ne-am obisnuit asa. Dar invatul are si dezvat…
Pe altii, i-ar fi enervat, pe mine, nu… imi place! Este tot o „faţă” a muntelui ce se impune corectata. Nu vad de ce sa lasi capul in piept si sa pleci ca fraierul 🙂
Concluzia: mancarea este buna la cabana Gura Diham, insa personalul este foarte slab pregatit…! Erau crispati, zici ca-i astepta cineva in bucatarie si cum intrau, le dadea la fiecare cate doua palme si-i trimitea inapoi. Ei umblau zapaciti prin sala, se intorceau si iar pac-pac 🙂 🙂
Am pornit spre Busteni, observand luna 😉
„Crai Nou”
Eram curios cand „dispare” dupa munte… undeva pe la 19 si ceva
A fost o zi superba, plina, asa este frumos, sa aiba de toate. Cu cat sunt mai diverse aspectele, cu atat mai mult iti vei aminti cu placere de o drumetie. Evident ca acum voi merge de cate ori voi avea ocazia la acea cabana 🙂 Super nota lor de plata, pe cuvant ca o pastrez 🙂
Acasa, banuiti ca primul lucru a fost sa caut ceva de mancare… ma gandeam la orez cu lapte, dar nu aveam rabdare pana se pregateste. Am ales altceva, apoi o cafea, niste bomboane… Nimic insa nu echivaleaza cu gratarul acela 🙂
Toate textele şi imaginile aflate pe acest blog sunt proprietatea autorului şi nu pot fi folosite integral sau parţial fără permisiunea acestuia în concordanţă cu Legea nr. 8/1996, privind drepturile de autor și drepturile conexe.
Deci, astia au spart placa de pe monument. Ba’ si pe aia ai spart-o?! Nu oricum, ci bucati-bucatele. Sigur vor pune alta mai frumoasa; frumoasa dar incomparabila cu valoarea originalului.
Si… au adus si un excavator?! Nu se bateau in hartii si declaratii reprezentantii mediului… ca nu ai voie sa te apuci de Cruce fiind interzis accesul auto? Si era vorba de un biet camion de armata care sa aduca materiale pana in varful Caraiman. Dar nu, accesul auto era interzis cu desavarsire…
