Concursuri in Bucegi

Saptamana a debutat furtunos… cod la Sinaia, inundatie in zona podului de la Cumpatu dar si inundatie in centrul Busteniului:

In centrul Busteniului, in fata supermarketului Costila. Foto: FB Orasul Busteni

Au inceput inscrierile la celebrul si indragitul concurs al Bucegilor: Marathon 7500…

Daca acest concurs este in luna iulie inseamna ca… mai e ceva timp pentru antrenament si alegerea coechipierului.

Mult mai aproape este concursul de sambata, „Atinge Omu”.

Mai multe detalii pe http://carpatrace.ro/atinge-omu

Foarte fain si traseul acesta 🙂

Concursuri la orizont: Cupa Bustenarului, Predeal Vertical Race, Piatra Mare Trail Running, Cupa Salvamont Predeal

Cat mai „tine” zapada, se mai pot organiza si concursuri:

Cupa Bustenarului

Predeal Vertical Race

Au inceput inscrierile la Piatra Mare Trail Running…

Cupa Salvamont Predeal

Ce zice Parchetul dupa o ancheta de decenii, Piesa Regelui Mihai, Urmasii fostilor domnitori, „Boala secolului”, Concurs la Muzeul „Conacul Pana Filipescu”, O borna S.O.S…

Parchetul General a ajuns la concluzia ca Revolutia din 1989 a fost o lovitura de stat. In termenii lor, dupa ce au pierdut timpul ani de zile audiind si chemand tot felul de oameni, asa pot fi intelese lucrurile. Altfel, fara a incadra juridic niste actiuni, nu poti pedepsi vinovatii. Daca-i zici Revolutie, nu mai sunt vinovati. Chiar si-asa nu o sa-i vedem noi pe Iliescu sau pe Roman la puscarie. Vor muri de batranete… ca altii.

Adevarul mi se pare ca se plimba si in sfera loviturii de stat si a Revolutiei. E clar ca a existat o conspiratie ca sa fie preluata puterea. Acesti conspiratori, agenti ai rusilor, au profitat de revolta populara si s-au suit pe val pana au ajuns la conducere. Ca sa dea un aer de legitimitate, au raspandit dezinformari, s-a creat haos si au rezultat sute si sute de morti. Au confiscat revolta oamenilor si apoi au vandut la bucata Romania. Daca se dovedeste ca au fost initiatorii acelor dezinformari, se poate da dosarul mai departe… Mai trec vreo 10 ani, cel putin.

Mereu cand moare cineva, i se descopera la scurt timp, tot felul de calitati, realizari, care nu prea au interesat pe nimeni atunci cand raposatul traia. E logic si de ce: pentru ca vazandu-l in fata ochilor, nu intelegem ca poate mai si moare. Nu ne asteptam 🙂 Ii zic descoperire pentru ca eu acum o aud, dar descoperirea are ani multi.

Se pare ca regele Mihai a compus la Foisor o piesa muzicala. Aceasta se numea „Elegie”. Zic sa o ascult… si suna foarte bine! O postez mai jos.

Am vazut ca d-na Firea daca nu a putut redenumi Piata Victoriei, o sa schimbe acum numele parcului Herastrau… in parcul Regele Mihai 🙂 Iata ce poate face puterea cand ajunge pe mana unei femei, de educatia d-nei. Cand te uiti la interviurile pe care le da, ma intreb daca ceea ce vad e real. Pentru ca pare din alt film d-na primar. Mereu mi se pare ca este o regie special conceputa, cautandu-se a se surprinde personaje isterice, sanatoriale.

Tot din alt film este si principesa Margareta care zicea ceva… cum va urma ea principiile regelui Mihai. In lipsa de ceva mai bun, vorbea! In paralel, principele Nicolae, cel mai iubit personaj al Casei Regale, simte ca poate fi momentul si avocatul lui spune ca nu renunta, isi vrea titlul inapoi 🙂 Mi-ar placea ca acest cuplu Duda-Margareta sa-si traiasca ultimele zile, exilati cine stie pe unde… de viitorul rege Nicolae I. Speculez si eu 🙂

Si mor de ras cand imi amintesc cuvintele d-lui Mircea Ordean dintr-o postare a dansului, pe Facebook. Cica regele Carol al II-lea a fost o „delicioasa bestie” sau fiara, nu mai tin minte exact :))

Un sondaj realizat de cei de la Hotnews, scoate la iveala un aspect interesant:

Votez si eu… si iata rezultatele 🙂 Oamenii, prin excluderea principelui si acea lege dedicata asociaza Casa Regala cu  actualul partid de guvernamant. Eu sunt un fidel cititor Hotnews pentru ca ei dau informatii corecte, fara titluri care spun ceva neregasit in text. Informeaza simplu, obiectiv.

Nu ma mai uit la televizor de ani. Foarte rar mai prind un 10 minute de stiri, ca altceva nu vad ce ar fi interesant. Doar gasesti orice acum pe net. Insa am pierdut ceva. Nu intr-atat incat sa nu fie recuperat. Va invit, daca aveti timp, sa urmariti un documentar excelent realizat de Carmen Avram. O vreme am avut nr. de telefon al dansei, corespondam si pe mail, asta acum mai multi ani…

O sa vedeti ceva deosebit… ce fac si unde sunt Brancovenii, Rosetti… Sa va uitati la chipurile lor, sa-i ascultati… Si pentru cineva care nu are rabdare prea multa, de la isterie probabil 🙂 , trebuie sa-i subliniez ca e ceva si despre Martha Bibescu.

Muzeul „Pana Filipescu” de la Filipestii de Targ, -stiam eu ca intr-o zi, cumva, o sa ma leg de localitatea aceasta- 🙂 , a dat startul unui concurs inedit:

Deci ajutoarele lui Mos Craciun au pus deoparte pentru copii, niste premii si in luna ianuarie! Sursa imaginilor: pagina Facebook a muzeului 🙂

Intr-o zi, vad ceva pe la metrou. O chestie, un aparat. Citesc si eu sa ma lamuresc. Zic sa fac o poza si sa postez mai tarziu imaginea pe blog. Bine, gandul imi este ca stie toata lumea 🙂 Eu de ani de zile nu am vazut niciodata o astfel de borna S.O.S. Nu mai stiu de cate ori am fost cu metroul dar nu am observat-o niciodata. Cica apesi pe buton si te vede nu stiu care si-i spui problema 🙂 Dupa culoare si design, mi s-a parut de la distanta ca este un fel de cos de gunoi de pe vremea comunista 🙂 Ar trebui vopsite in galben astfel de borne, ar iesi in evidenta.

Si un articol interesant despre „boala secolului” care ar fi: Depresia. Cateva idei principale ca sa nu se plictiseasca cineva citind 🙂

  • in Romania, daca ai o boala emotionala esti nebun sau plictisit.
  • depresia omoara ca un sarpe care te strange de gat pana iti pierzi rasuflarea.
  • Romania are o veritabila epidemie de depresie.
  • peste un milion de romani sufera de asa ceva.
  • sunt tot felul de legende despre depresie.
  • e principala cauza de imbolnavire la nivel mondial, spune OMS.
  • la 40 de secunde cineva isi ia viata din cauza depresiei.

Aici este articolul:

https://www.digi24.ro/magazin/stil-de-viata/viata-sanatoasa/cristina-balan-despre-lupta-cu-depresia-in-romania-daca-ai-o-boala-emotionala-ori-esti-considerat-nebun-ori-plictisit-843270

In timpul alocat de voi citirii articolului, 8 oameni au pierdut lupta cu depresia. Fir-ar! Hai ca nu sunt eu, ca sunt deja la randul urmator 🙂 🙂

Bun!.. Citesc o carte nou-aparuta, despre un erou al Vaii Prahovei in Primul Razboi Mondial… si aflu resorturile ce l-au tinut in viata si care au facut din el un erou. Si sunt asa, putin stupefiat. Sa citez si din aceasta carte, ce gandea pe cand omul lupta in Valea Prahovei, pe linia Busteni-Azuga. Titlul si alte detalii, le voi posta intr-un articol viitor:

„Dupa-masa am fost prin Casino. Am intrat in Sala mare, sala de Baccara, am trecut prin balcon si m-am dus pana in coltul terasei, de unde se deschide privirea spre Valea Rea. Mi-am adus aminte de tot. Fiecare colt, fiecare locsor a fost martor neclintit al duioasei noastre iubiri. Fiecare coltisor purta o dragalasa aducere-aminte… Am iesit apoi prin parc. M-am oprit pe o banca in fata hotelului Palace, de unde aveam privirea spre Cazino si spre fundul parcului. Cate, cate amintiri dragi mi-au venit in minte. Realitatea insa le imbraca pe toate in cel mai trist vesmant”.

Aflat in muntii Baiului, scria despre un personaj feminin cunoscut al Sinaiei, astfel:

„N-am mai putut iubi niciodata si nici nu cred ca as mai putea sa-mi leg viata de vreo femeie. De atunci sunt trei-patru ani si mereu ma gandesc la ea ca si in primele zile ale iubirii noastre”.

In carte este publicata si o poezie gasita la Busteni, intr-o vila. O poezie lunga si frumoasa… Mai departe,

„Lison este singura mea bucurie, singura mea fericire pentru care mai traiesc… Pentru ea am luptat ca un erou, pentru ea am ambitia de a ajunge sus, sus pentru a fi mandru de dansa, pentru a fi „cineva” la bratul lui Lison…”.

„Odata, am fost victima iubirii sincere fata de-o femeie ascunsa, acum vreau sa vad daca voi fi victima unei iubiri statornice…”.

Ganduri nascute in special in transee. Era in toamna anului 1916, in timpul luptelor pentru apararea Vaii Prahovei si ele apartin unui viitor general. Ceea ce imi aminteste de unul dintre comentariile unei doamne, ce pusese un link catre piesa de mai jos si spunea: „Respect barbatilor! Ei iubesc dureros femeia…”.

Acum depinde, ca dureros poate avea tot felul de interpretari 🙂 Insa, viitorul general s-a casatorit pana la urma cu respectiva Lison, femeie celebra a Sinaiei… si au trait fericiti.

Tot azi, am fost chemat la o intalnire legata de sarbatorirea Centenarului. Se pare ca sunt autoritati care se mobilizeaza pentru a face o surpriza locuitorilor si turistilor. Voi reveni cu detalii…

Concursul „Atinge Omu” – o poveste reusita; Incidente cu ursi, ploi si diverse

O sa abordez subiectele treptat dar nu in ordinea din titlu 🙂

Tot mai multe persoane incep sa-si puna intrebari, sa arate spre padurea care a imprumutat la inceput de vara aspecte de toamna. Gandacei care ataca fagii sunt pretutindeni, pe ferestre pe la case, in mijloace de transport in comun… trebuie doar sa te uiti cu atentie.

Sambata a plouat pe Bucegi bine de tot, grindina, fulgere, trasnete, tot ce trebuia sa se intample la o asemenea altitudine, pe poteci siroiau apele pluviale creand adevarate santuri… nici in Sinaia nu a fost mai bine. Desi am fost pe Bucegi sambata, toata ziua, nu am prins nicio ploaie. Se pare ca nici in Busteni nu a plouat.

Vineri am citit un articol pe net cu un urs „mare cat patul” 🙂 care fugarise niste sportivi din lotul national de nu stiu ce, cantonat la Complexul Piatra Arsa de pe Platoul Bucegilor. Initial, gandul m-a dus la faptul ca fugeau baietii astia printre jnepenii de langa complex si s-au intalnit cu ursul. Dar, de fapt, ei alergau pe traseul turistic ce duce la Pestera Ialomitei si prin Padurea Cocora au dat nas in nas cu ursul. Am renuntat sa scriu un articol pe tema asta, chiar daca mai spre seara a avut loc un incident cu un alt urs, adica niste masini au accidentat mortal un urs pe DN 1 la Poiana Tapului; pentru ca urma sa ajung sambata in Valea Ialomitei. Si ma gandeam eu ca imi voi face o imagine corecta asupra a ce li s-a intamplat acelor sportivi.

Bineinteles ca am presupus ca acesti alergatori fugeau repede si in liniste prin acea padure, au surprins ursul si acesta s-a speriat si a pornit dupa ei, instinctiv. Sportivii spuneau ca i-a fugarit ursul vreo 50 m dar ei s-au oprit dupa vreun kilometru 🙂 Un nou record national a fost stabilit cu siguranta prin Padurea Cocora…

Si in Valea Ialomitei am aflat de la seful Salvamontului, dl. Doru Deaconescu… ca, prin padurea respectiva este o ursoaica, aceasta are doi pui, ca ei o stiu din primavara… deci asta a fost. Ursoaica si ursuletii pasteau pe langa traseul turistic, baietii astia in alergare au trecut pe aproape, logic ca ursoaica s-a luat dupa ei, logic ca i-a alergat o distanta mica pentru ca nu-si parasea puii. Articolul citit de mine era evident unul mult exagerat 🙂 Am intalnit si eu sambata seara un urs in preajma unui drum forestier, dar el a urcat la vreo 100 metri pe o panta si statea acolo, iar eu am trecut mai departe… fiecare cu treaba lui. El auzise ca vin, eu auzisem cand urca panta…

Am mers in Valea Ialomitei la concursul organizat de Salvamontul dambovitean si denumit „Atinge Omu”. Din august 2014, de cand am fost la Vertical Trail Race, nu am mai fost la vreun concurs de alergare montana… pentru ca nu am mai reusit sa-mi fac timp, nici sa ma antrenez… si merg doar cand stiu ca pot trece linia de sosire. Deocamdata nu am abandonat la vreun concurs. Este insa un inceput in toate 🙂 🙂

Un lucru interesant a inceput sa se intample cu mine de vineri. Parca se pregatea organismul de concurs, ceva independent de minte si vointa 🙂 Cred ca atunci cand nu este nici una si nici alta, se mai invart si alte rotite 🙂

Si aveam o pofta teribila de mancare, lichide beam continuu, somn imi era… ca de obicei, in ajun de orice concurs, un genunchi mai da semne ca nu vrea, desi pana acum nu „a zis” nimic…

Vine sambata, plec la concurs. Traseul de alergare unul binecunoscut: start de la refugiul Salvamont situat langa telecabina Pestera – urcare pe Valea Obarsiei Ialomitei pana la Vf. Omu – continuare pe ramura vestica a Bucegilor pana in Saua Batrana unde este un refugiu – coborare pe Valea Doamnele – sosire langa telecabina Pestera.

Startul s-a dat la ora 11, eu am urcat pe la 9 si ceva la Babele cu telecabina.

peisaj babele 1

peisaj babele 2Am coborat usor, admirand peisajele

peisaj babele 3

peisaj babele 4

peisaj babele 5

peisaj babele 6Cum aveam timp, m-am plimbat mai mult

peisaj babele 7Aici m-am oprit! Si am stat sa admir din iarba imprejurimile, privind spre lacul langa care am stat cu alta ocazie… sa mananc niste banane…

peisaj babele 8…cu un ochi la zona de start a concursului unde se vedeau sportivi, corturi, masini, dar cum era aproape de ora 10 si timp sa ajung mai aveam… am ramas intins pe acolo sa ascult muntele… 🙂 Nu am stat mult linistit ca…

peisaj babele 9…privind spre stana de la baza muntelui Doamnele (se observa in imagine), vedeam si auzeam caini latrand. Trei turisti ocolisera stana ca sa intre in traseul ce urca acel munte si cainii de la stana ii simtisera. Din ce vedeam asa de la distanta, un caine mare alb tot se tinea dupa ei, incercand sa-i prinda de picioare. Pe caine nu-l striga nimeni de la stana… la un moment dat aud un pocnet slab, cred ca unul dintre turisti a dat cu o petarda mica. Nu prea folosesc acestea, sunt bune cele cu trei focuri care se vand de Craciun. Cainele a fugit inapoi la stana, dar turistii nu s-au departat prea tare din cauza urcusului. Cred ca si obosisera putin la inceput incercand sa ia distanta fata de caine.

Cainele insa a revenit iar pe langa ei, latrand de zor 🙂 I-au mai dat o petarda, dupa care au mai urcat un pic si au facut un popas de 10-15 minute. Tot ma gandeam la ce spunea Ion Trandafir, organizatorul Hit the Top, care a cotonogit cainii de la mai toate stanele din Leaota 🙂 La cate pietre erau pe acolo… turistii nu or fi vazut niciuna 🙂

Vazand chestia asta, cand am ajuns la organizatorii concursului l-am intrebat pe Geo Badea, -in opinia mea, cel mai bun salvamontist din Parcul Natural Bucegi (cel mai bun inseamna si existenta multor altor calitati)-, pe unde ne intoarcem din Valea Doamnele: pe traseul turistic sau pe drumul ce trece pe sub stana de la baza muntelui Doamnele? Mi-a spus ca traseul de alergare este acelasi cu traseul turistic. Prin urmare, cine mergea pe drum o facea pe proprie raspundere, de altfel, toti concurentii semnau o astfel de declaratie, intelegand riscurile unei asemenea competitii.

bariera drum obarsia

panouDoua treburi bine facute… ce sa cauti cu atv-ul pe acolo?

tabara 1In asteptarea startului

tabara 2

Ma uit la vreme, era clar ca inspre Babele-Piatra Arsa ploua, nu si inspre Omu. Am stat cateva minute sa studiez cerul, muntele, vantul, ca sa imi dau seama: imi iau un rucsac mic cu mine sau nu imi iau? In acesta am toate accesoriile necesare pentru orice vreme. Tinand cont de vreme si de specificul concursului, adica unul de viteza, renunt la rucsac spunandu-mi ca oricum ajung la vf. Omu intr-o ora, deci nu am de ce sa-mi fac griji. De la Omu pana la refugiul Batrana mai mult de 30 de minute nu voi face… Daca este ploaie puternica raman fie la Omu, fie la refugiul din Saua Batrana.

Zis si facut. Imi iau doar telefonul, doi plasturi 🙂 🙂 si tricoul din Irak… imi place tricoul asta, este lejer, nu retine apa, se usuca repede… La 11 luam azimut varful Omu, unde era primul post de control. Constient de pregatirea mea 🙂 am si spus cu mai multe zile inainte ca este o minune daca intru in primii 10. La start insa, vazand ce nume grele ale competitiilor montane s-au aliniat, am realizat ca si minunile astea se produc si ele uneori, iar acum nu era cazul 🙂 Dar in primii 15-20 tot as fi iesit 🙂 🙂 Am o problema cu treaba asta, adica din reo 70 de concurenti, mi se pare aiurea sa ies pe la coada clasamentului. Mai bine stau acasa. Cand alergi cu sportivi renumiti este bine insa sa obtii un loc cat mai onorabil, in prima jumatate a clasamentului… parerea mea!

Fugim spre Cascada Obarsiei, eu cu gandul la fiecare potecuta, piatra, curba, imi era totul familiar, imi ziceam ca multe nu se mai pot schimba o data ce ai trecut de urcusul de pe langa aceasta cascada. In sensul ca… nu prea mai poti ajunge din urma pe altii. La aprecierea mea, eram in primii 20 inca de la acea cascada. Cand am ajuns pe poteca de deasupra vaii Cerbului spre Omu, l-am vazut pe Galiteanu, unul dintre cei mai buni, pe sub varful Gavanu.

De la Omu, pentru majoritatea alergatorilor montani este ceva facil, se zboara 🙂 pe ramura vestica a Bucegilor. Nici nu am intreabat la punctul de control cati sunt in fata, m-am oprit pentru notarea nr. de concurs si am plecat mai departe. Este foarte greu sa mai prinzi pe cineva din urma pe astfel de portiuni. Cand sa ajung pe Saua Doamnele il vad in spate pe Mihai Godeanu… asa a fost pana la finish, eu fugeam de el, el dupa mine 🙂

Am vazut o ploaie puternica spre Pestera si zona Horoabele, dar din fericire norul avea o directie de deplasare opusa noua si nu am fost udati deloc pe traseu.

Nu stiu cum naiba am reusit iar performanta de a alerga singur prin plaiurile acelea… totusi Mihai era prea departe… iar in fata nu vedeam pe nimeni 🙂 🙂 Cat vedeai cu ochii nu era nimeni. Nici dupa Mihai nu se vedea cineva. La maratonul din muntii Ciucas, unde iesisem pe locul 7 sau 8, tot asa, fugisem prin paduri singur mai bine de o ora, nu mi-a placut deloc si nici nu am mai fost prin acele locuri de atunci.

Intru prin jnepenii la capatul carora se afla refugiul Batrana si un alt post de control, ies dintre ei, mi se noteaza iar nr. de concurs, si continui pe Valea Doamnele. Nu prea poti alerga bine pe aici, nefiind o poteca lata, trebuie sa fii un pic atent, dar am reusit sa pastrez distanta fata de urmaritor. Trec pe deasupra cascadei monument natural in prezent fara apa si vad la distanta mare alti alergatori. Pe coborare, doar in cazuri exceptionale am mai intrecut si eu cate un concurent, de-a lungul timpului.

La iesire din Valea Doamnei, era Geo Badea si un coleg de-al sau, vorbim putin si pornesc mai departe… intrezarind o chestie…

Mai multi alergatori nu au urmat traseul turistic ci au luat-o pe drum. Tot alergand la vale nu prea eram cine stie ce obosit, si mi-am facut de sus, de cand i-am vazut pe cei din fata, urmatoarea socoteala: daca alerg mai tare, ii ajung acolo unde traseul intersecteaza drumul. O iau asadar pe traseul turistic, Alin Tanase ma incurajeaza, imi zice ca vine cineva din spate foarte tare. Nu avea cine sa fie decat Mihai Godeanu, dar mi-am dat seama ca nu are cum sa ma mai ajunga si nici nu ma mai gandeam la el… ci la ce voi face cand voi ajunge langa acel grup de alergatori, daca voi avea resursele necesare pentru a-i depasi.

Am iesit la vreo 100 metri in spatele lor 🙂 dar nu mai erau toti, am mai vazut inca un sportiv in spate si 4 in fata. In grupul din fata i-am recunoscut pe Gianina Tanase (locul 2 la feminin ulterior) si Florin Totalca, nu stiu cine erau ceilalti doi… Pana la finish din grupul de 4 am depasit 3 sportivi… am ajuns pe locul 14 la Open. Am inchis cercul Pestera-Omu-Batrana-Doamnele-Pestera in 2 ore si 4 secunde. Pentru mine un timp foarte bun 🙂

Primul a ajuns Viorel Palici cu vreo 30 de minute inainte 🙂 Cel de pe locul 5 a venit la o ora si 45 de minute. Apoi in 15 minute alti 10-15 sportivi. Deci cam asa sta treaba cu valoarea si antrenamentul! La o astfel de cursa, mai poti spune ca nu ai fost in forma, etc, sa zicem ca pierzi 10 minute, dar la 20-30 minute diferenta de primul loc nu ai ce sa spui. Ca mai erau voci care sustineau diverse, faceau comparatii, ca alearga mai bine nu stiu pe unde 🙂

Primii 5 sositi de la cursele de viteza, sunt cam apropiati ca valoare, vine apoi un esalon pana la locurile 10-15, un altul 15-20 sau 15-25 chiar 30. Dupa care se rupe filmul, de regula dupa a doua jumatate a clasamentului… cand incep sa apara si altii, care fie alearga mai incet ca nu au antrenament sau ca le place sa priveasca peisajul, sau se menajeaza, ori raman sa se hidrateze pe la punctele de control, ori s-au accidentat si totusi vor sa continue…

A fost o cursa foarte frumoasa, bine organizata, cu voluntari aflati la intersectii de trasee ca sa nu se rataceasca nimeni, cu masina Jandarmeriei pe traseu, Salvare, o mica petrecere cu bulz si lapte inainte de premiere.

Dupa sosire, m-am gandit eu ca este bine sa merg pe jos o vreme… ca sa nu am a doua zi febra musculara. Pe la ora 14 privind din nou cerul si directia norilor, am plecat spre Babele. Dupa cum se comporta natura, ploaia se ducea spre Cheile Tatarului-Bolboci. Cred ca in jur de ora 15 eram la Babele:

babele

ploaie spre bolbociCum ma asteptasem, ploaia se ducea la Bolboci, totusi atinsese si Padina… am vazut seara imagini cu grindina de pe la cabanele de acolo. La Babele insa nu ploua.

Privesc Platoul Bucegilor spre Piatra Arsa si imi spun ca in 30-40 de minute o sa ploua si la Piatra Arsa. Mai plouase si pe la ora 11.

platouDar in 30-40 de minute as fi ajuns la Piatra Arsa, deci am plecat intr-acolo

intersectia cu jepii mariAjung la intersectia cu Jepii Mari, la cateva minute de complexul Piatra Arsa. Inca nu ploua. Spre Cota 2000 era urgie. Fulgerele apareau la 5-10 secunde distanta unul de celalalt. Era o prostie sa merg mai departe. Pana trece ploaia m-am gandit eu ca pot astepta la un ceai cu lamaie la Piatra Arsa:

ceai la piatra arsaPloaia 🙂 Pe aici am mai vorbit cu unul, cu altul, timpul a trecut, ies afara, privesc si plec spre Cota 2000. Dupa efort un ceai cu lamaie este perfect 🙂

spre cota 2000Varful Furnica… se vedea cum se elibereaza de nori, unii mergeau in dreapta, altii in stanga

varful furnicaFrumos si liniste… daca totusi intervenea neprevazutul, era o stana la 10 minute in dreapta si o alta in spate pe langa stadion. Este bine sa stii chestiile astea, sa nu stai in fata trasnetelor, sub grindina… ca la stiri asa s-a dat „rupere de nori prin Bucegi”…

poteca munte furnicaPe muntele Furnica privind in spate spre Platou

gheataCe se mai pastra prin iarba

urme ploaiePe Drumul de Vara, in urma ploii ce urma directia Cota 1000-Posada-Comarnic

cota 1400Cota 1400

Apoi pe la schitul Sf. Ana, drumul vechi al Cotei… am ajuns la cabana Schiori:

cabana schiori

manastirea sinaiaManastirea Sinaia…

Am luat un maxi-taxi spre Busteni si… asta a fost ziua de 13 iunie 🙂

medalie

Concert si Concursuri; Se ofilesc frunzele si vremuri de altadata; Cantonul silvic de la Valea Cerbului

Iata afisele catorva evenimente ce se vor desfasura in perioada urmatoare:

posterAici mai multe detalii: http://www.primaria-sinaia.ro/2015/06/05/pe-14-iunie-road-grand-tour-sinaia-infernul-muntelui/

afis 1Duatlonul Tarii Barsei 🙂 Fain concursul acesta 🙂

afis 2Nici acest concert nu trebuie ratat. De d-na Olivia Papa ma leaga ceva amuzant. La un concert, acum cativa ani, sosisem in sala inaintea unor cunostinte si le tineam si locurile acestora… desi nu era nimeni pe tot randul 🙂 🙂 Nu mai bine ca aceasta doamna se opreste si se aseaza langa mine. In fata ei era pliantul cu programul concertului. Si au inceput sa ma treaca toate cele doar-doar sa nu deschida pliantul… in care eu neavand ce face gasisem de cuviinta sa fac niste adnotari. Bineinteles ca a pus mana pe pliant si l-a deschis.

Si mi-am zis ca nu mai trebuie sa fac d-astea, nefiind la prima intamplare de acest gen. Dar na, mintea vine pe urma 🙂 D-na si-a dat seama ca mesajul nu i se adreseaza si foarte calma l-a pus la loc. Acum nu stiu cat de bine se regasea acel mesaj in acea atmosfera dar mie mi s-a parut potrivit. Hai ca am tinut minte de atunci si pana acum, tot e ceva 🙂

Am mai scris eu destul de recent ca am vazut frunze palite, de ziceai ca se apropie toamna. Acum se vede o padure intreaga de foioase cu frunze in culori ruginii:

munte 1

munte 2Sunt niste semne de intrebare… poate aflu si o explicatie de la cei din domeniu. Frunzele sunt pe jumatate verzi, pe jumatate uscate.

Si acum o provocare 🙂 Pe Facebook este un domn pe nume Viorel Simionescu, un vechi fotograf. Am luat de la dansul o imagine din Busteni, exact din anul 1970. Acum sa vedem daca mai recunoaste cineva acest loc! Eu l-am recunoscut, desi nu eram nascut pe atunci, dar vreau sa vad cati stiu…

busteni 1970Frumoasa fotografie

Cum treceam asa intr-o zi pe str. Nestor Urechia din Busteni, vad ca a disparut gardul cantonului silvic 🙂 M-am tot gandit, or fi vandut terenul, le-a furat cineva gardul sau nu au lemn sa faca un alt gard? I-am intrebat si pe dansii, sa vedem…

canton 1Nici nu zici ca a fost gard

canton 2

Si inca niste imagini:

cladire politie predealCladirea Politiei din Predeal… pare veche cladirea, trebuie sa aflu cine a construit-o si cine au fost proprietarii 🙂 Sigur nu este monument istoric, pentru ca Predealul are doar 2 monumente istorice… deocamdata.

hartaO harta bine realizata de catre Administratia Parcului Natural Bucegi si amplasata langa traseele ce urca pe Jepi.

Inchei cu o poza frumoasa cu Manastirea Caraiman:

Manastirea CaraimanParca este chiar la baza muntelui…

Actiuni de salvare si un eveniment de alergare montana pe timp de noapte

„Pilotul, copilotul, medicul şi asistentul medical SMURD au murit îngheţaţi, echipajele de intervenţie dovedindu-se, din nou, neputincioase în gestionarea unui accident aviatic. Tragedia de pe lacul Siutghiol din Mamaia încheie un an catastrofal pentru instituţiile cu rol în intervenţia de urgenţă din România.” Sursa: http://www.adevarul.ro

Nu sunt un fan al institutiilor cu atributii in salvarea persoanelor si nici nu cred ca voi fi… ceea ce nu ma impiedica sa-i apreciez pe acei oameni care isi fac datoria fata de altii.  Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei de la SMURD care au cazut ieri cu elicopterul in lacul Siutghiol. Mass-media a relatat pe larg aseara si toata noaptea despre ce se intampla acolo. De fapt, corpul medicului a fost adus la mal de un pescar si nu de cei de la ISU, care si-au asumat acest merit. Dar se stie ca ISU nu prea are credibilitate… doar daca ne aducem aminte de felul lamentabil in care au actionat la incendiul din Bucegi (Creasta cu Zâmbri), cand au avut nevoie de o luna de zile sa stinga un foc… pe care tot ploaia l-a lichidat in cele din urma. Mai spuneau niste constanteni si ca Salvarea a ajuns la 40 de minute distanta de momentul apelului la 112, in conditiile in care ar fi trebuit sa ajunga in 5-10 minute. Lucrul acesta ramane de verificat de altii… daca in Valea Prahovei, Salvarea se misca foarte bine, s-ar putea ca lucrurile sa nu fie asa peste tot…

Acolo, insa, unde salvatorii isi pun vietile in pericol, salvand persoane care dintr-o pornire ciudata au ajuns in pericol, gasesc de cuviinta ca trebuie scris. O echipa a Salvamontului din Busteni si-a riscat viata pentru a-i salva, sambata noaptea, pe cei 2 alpinisti ce ramasesera blocati in perete. Vor zice unii ca asta fac de regula salvamontistii, isi risca viata. Ei bine, lucrurile nu stau, de fapt, asa… In urma cu cativa ani, un mare sef al Salvamontului de la noi din tara spunea asa: „nu riscam vieti pentru cadavre”… deci, salvamontistii nu-si vor risca vietile inutil, pe timp de noapte, de exemplu, daca persoana in cauza este decedata. Ce s-a intamplat, insa, pe o mica vale de sub Crucea de pe Caraiman?… Acolo unde 2 oameni, neavand ce face, au inceput o lupta cu muntele si au ramas epuizati, blocati si demoralizati, intr-un perete, in bataia vantului rece, la temperaturi negative…

elicopter

Ca sa ajunga la ei si sa-i salveze, fiecare minut fiind important… salvamontistii din Busteni, atunci cand nu le-au mai ajuns corzile de asigurare, au renuntat la ele si au urcat la liber, pentru a-i salva pe cei care atarnau de perete. Desi poate parea o alta nebunie, nu au avut ce face, prin telefon nu poti aprecia situatia, cel aflat in pericol spune ceva, la fata locului lucrurile stau deseori diferit. Fie inghetau toti acolo, fie isi asumau niste riscuri… Cu toate ca aceste lucruri nu se spun in mod public si nu ar trebui sa fie publice, in opinia unora, eu vreau sa fie publice. In loc sa se dea comunicate cu interventie dificila si nu mai stiu ce, mai bine sa se spuna si astfel de lucruri… ca o echipa de salvamontisti putea plati cu viata din cauza inconstientei altora. Ar trebui sa nu existe situatii din acestea, dar asa procedeaza un om de munte adevarat, cu atat mai mult un salvamontist! Mare pacat ca astfel de intamplari sfarsesc in anonimat… pentru mine, astfel de momente fac cinste orasului Busteni. Trist ca oamenii acestia tac… trist ca alegem sa nu vorbim atunci cand trebuie. Lucrurile bune sau lucrurile rele fac parte din vietile noastre. Spuse, sunt doar ocazii de a invata, de a imbunatati, de a constientiza, de a nu repeta unele greseli… Raman consecvent acelei opinii, cand este de bine, trebuie laudati, cand este de rau, trebuie mustrati 🙂 Felicitari acelor salvamontisti!

rasarit

Acum adaug a doua parte a postarii de astazi, si anume ca la Sinaia se va organiza, in data de 21 februarie 2015, un concurs de alergare montana pe timp de noapte. Organizatori sunt Outdoor Romania si Primaria Sinaia si mi se pare o initiativa excelenta 🙂 Outdoor Romania organizeaza de ani buni competitia „Hit the Top”, ce presupune parcurgerea in alergare a traseului Bran-Valea Ciubotea-Vf. Omu si retur, unul dintre cele mai frumoase concursuri din zona noastra.

Pentru concursul de la Sinaia, inscrierile au si inceput, subliniind ca exista si o proba alternativa… cine vrea, urca pe schiuri. Cine nu, alearga. Traseul pleaca de la Primaria Sinaia spre statia de jos a telegondolei, se urca Partia Noua pana la Cota 1400, de unde se continua pe partia Drumul de Vara, sosirea fiind la cabana Miorita. Va fi ceva foarte provocator, atractiv, multe luminite care alearga prin noapte 🙂

Site-ul evenimentului:

http://www.outdoorromania.ro/ma2015/index.html

A 6-a editie de Marathon 7500

… a venit si a trecut! 🙂 La anul vine urmatoarea…

Cum a fost aceasta editie? Se pot spune multe, eu consider ca a fost cel mai greu concurs de alergare montana la care am participat pana acum. Cu toate ca alergam a patra oara pe acel traseu, mi s-a parut foarte dificil.

8Am plecat joi, pe 17 iulie, pe la pranz, ca sa fiu acolo vineri dimineata la ora 6, cand se dadea startul in cursa de 90 km. Pe la telecabina am stat de vorba cu dl. Panac pe tema unui ghid turistic, apoi de la Babele am coborat usor spre Pestera.

Pe acolo, pe la Babele, era ceata, umezeala, liniste… m-am simtit insa bine, parca eram acasa 🙂 o senzatie ce nu poate fi descrisa. Pana la Pestera mai coborau cateva persoane, le vedeam mai jos de mine.

SAMSUNGLa Babele

SAMSUNG

SAMSUNGZona Pestera

Am ajuns la tabara si am inceput sa montez cortul. Picura usor, iarba era uda, am gasit un loc care mi-a placut si gata si cortul. Langa cortul meu mai era spatiu si pentru cortul lui Iulica, prietenul cu care alergam. El a venit mai pe seara si atunci am si fost sa luam numerele de concurs, harta traseului, etc. Pana atunci, insa, am stat intins in cort, cred ca a fost prima oara din luna iulie cand am simtit ca ma odihnesc pe bune 🙂 Era liniste, era perfect, vantul mai zguduia uneori cortul, ploaia cadea usor si o auzeam… si, la un moment dat, mi s-a facut foame. Dar de o asemenea maniera de parca as fi tinut post nu stiu cat timp… mai bine de 30 de minute am mancat continuu. Bulimie, ce mai :)Insa cred ca din cauza ca simteam apropierea concursului… si trebuia sa am resurse, cred ca era un semnal de la creier 🙂

SAMSUNG

SAMSUNGCortul, ma gandesc ceva pana il amplasez… sa fie ceva deosebit in decor, iarba, etc… sa ai senzatia ca te afli in natura 🙂

Bun, vine Iulica, am stat de vorba, am fost si la sedinta tehnica, mi-am dat seama ca a doua zi vremea va fi instabila, dar pe noi, care cunosteam Bucegi, ne avantaja. In cursul noptii a fost foarte rau, ploaie si vant, dimineata era rece… si plecam catre start. Ni se spune sa luam cu noi un polar, o haina in plus.  La start ni s-a controlat echipamentul, daca eram imbracati adecvat, aveam frontale, folie de supravietuire, etc…

SAMSUNGSedinta tehnica

Vine ora 6 a.m. si incepem… Circa 60-70 echipe Elita masculin, la care se mai adauga cateva echipaje Elita feminin si Elita mixt, fugim pe drumul forestier pe la hotelul Pestera, apoi facem stanga pe marcaj banda rosie, prin Padurea Laptici. Pana la acea intersectie, conversez cu Bubulu, apoi ne despartim. Urcam Padurea Laptici pentru a iesi in Platoul Bucegilor. Sus, la golul alpin cand iesim, ne ia vantul in primire, continuam spre Valea Dorului si ajungem la primul post de control la ora 7:05. Eram in primele 25 de echipe.

Continuam urcand spre Saua Vf. cu Dor, apoi coboram pe versantul estic al muntelui Furnica. Trecem de Cota 1400, de schitul Sf. Ana, unde stau putin de vorba cu parintele Nicolae, dumnealui voia sa ma ajute cumva, dar nu stia cum, frumos gestul 🙂 Ajungem si la al doilea post de control, situat la Poiana Stanii, la ora 7:53, asadar, eram in grafic… trebuia sa fim la ora 8, insa eram putin mai devreme. De fapt, nu contau 5-10 minute in plus sau in minus.  Important era sa nu fugim foarte tare, pentru ca partea mai dificila incepea abia cand alergam pe traseele din jurul varfului Omu. Pana atunci „ne puteam juca” pe Piciorul Pietrei Arse si pe Jepii Mari si Mici… ca o incalzire 🙂

Depasim alte echipe, folosim scurtaturi si ne alegem cu mai multe observatii, dar asta este, scurtaturile erau permise de regulamentul competitiei… important era sa atingi punctele de control. La 9:03 eram la Complexul Piatra Arsa de unde ne grabeam spre Jepii Mari ca sa ajungem la Busteni. Coboram bine si pe Jepii Mari si la ora 10:05 eram la Busteni, la intrarea in traseul pe Jepii Mici. Planul era sa sosim la tabara, in postul 6, la ora 12:30. Nu ne-am grabit pe Jepii Mici, dar nici nu am mers la pas usor, am tinut acelasi ritm… Iulica stie mai bine de ce am impus acel ritm, pentru ca dupa mai multe participar, inveti traseul pe de rost si cunosti toate problemele. Trebuie sa stii unde sa alergi si unde sa te odihnesti mergand repede… daca mizezi totul pe viteza, este foarte greu sa ai acelasi ritm pe 90 km. Marathon 7500 este o cursa inteligenta, daca reusesti sa nu fugi de disperat la vale si de nauc la deal, poti incheia concursul intr-un timp de care sa fii multumit.

10Iulica pe Jepii Mici

11Tot pe acolo si eu

La 12:04 eram la Babele, unde era un frig patrunzator, vantul sufla puternic si cei din postul de control erau inghetati. Organizatorii, CPNT Brasov, au facut eforturi considerabile pentru ca totul sa fie cat mai bine… Silviu Balan, cel care prezentase traseul la sedinta tehnica, se afla la iesirea din Piciorul Pietrei Arse, deoarece fiind ceata, concurentii se puteau rataci. Apoi l-am regasit pe Jepii Mici, dupa care la Omu… mai multi CPNT-isti patrulau pe trasee pentru ca totul sa fie cat mai in regula… alaturi de cativa salvatori montani damboviteni.

La 12:39 eram in tabara la cort, sa luam ce mai era nevoie pentru partea a doua a traseului. Tocmai atunci s-a pornit o ploaie torentiala puternica… asa ca am decis sa mancam ceva, eu nu mancasem de dimineata din motive lesne de inteles. Cu o zi in urma mancasem prea mult 🙂 La ora 13:04 am plecat spre Vf. Omu, mai ploua, dar usor. Insa, mai sus, pe la Mecetul Turcesc, a venit peste noi o ploaie similara. La ora 14:47 eram in cabana Omu bifand postul cu nr. 7. Eram in regula, nu eram obositi, stiam ca in ritmul acesta am fi scos un timp sigur de 23 ore. Cornel de la CPNT ne-a incurajat mereu, si in alte posturi, si pe traseu, atat el, cat si alti prieteni…

Iesim din cabana si fugim prin ceata spre Valea Cerbului. Datorita faptului ca stiam fiecare curba si stanca mare, am reusit sa taiem serpentinele si sa ajungem mai jos de stana, acolo unde nu mai era ceata. Ne-am bucurat insa degeaba, nu dupa mult timp a venit iar ploaia, care a cazut peste noi pana mai jos de Plaiul Fanului. Totul era ud, cum atingeai verdeata, aceasta se scutura pe tine, picura de peste tot, insa aveam suficienta determinare sa nu ne oprim. Astfel, am sosit la postul de la Gura Diham… trebuia sa fim la ora 17, insa eram la 16:39. Am stat putin acolo si am inceput sa urcam spre Poiana Izvoarelor. Langa cabana, noroc cu niste molizi desi, sub care am stat de ploaie. Parca ploua si mai rau 🙂 Am stabilit sa urcam mai repede si la Omu sa stam un timp, sa ne schimbam, sa ne incalzim, si apoi sa plecam spre Ciubotea. Nu eram obositi, pentru ca nu am fortat nici pe urcari si nici pe coborari, era un ritm pe care il puteam duce pana la capat. Asteptam iesirea din Valea Gaura ca sa fugim pe Drumul Granicerilor, si ne pregatisem pentru ea… era un moment psihologic. Insa…

Ne-am ascuns sub copaci, am mers mai usor, in speranta ca ploaia se va opri pana la Abruptul Bucsoiului… Am ajuns alte echipe, ne-au ajuns alte echipe, asa ca pana la postul 9, situat La Prepeleag, am mers toti la distante apropiate.  Intr-o discutie cu un membru al altei echipe, el fiind suparat foarte tare pe vreme, i-am spus ca sper sa fi ajuns toti cu bine care erau inaintea noastra la cabana Omu si ca poate reusesc si ceilalti. El a spus ca nu-l intereseaza de nimeni si ca important este sa ajunga ei bine. Am crezut ca mi s-a parut ce aud si i-am spus ca eu cred ca mai important este sa ajungem cu totii in regula la Omu. Insa mi-a spus ca pe el il intereseaza sa ajunga ei bine, adica echipa lui. Din acel moment nu am mai mers in ritm cu ei… sa se duca, asadar, pe cont propriu.Totusi, pana La Prepeleag, am ajuns la cativa metri distanta unii de altii.

La postul de control, ploua torential, viza pe fisa de concurs se punea intr-un cort, ce mai, vremea era foarte urata… Iulica si-a schimbat o haina si noi am ramas mai in urma, adica acolo, la post. Am plecat in cateva minute pe Abruptul Bucsoiului, in spatele a catorva echipe. Cu noi a venit si unul dintre arbitrii, Andrei, care amplasase o coarda pe Bucsoiu. Am avut mare noroc cu el…

Eu eram in fata si urcam printre jnepeni. Dupa ce ca ploua, toata apa de pe jnepeni se scutura pe mine… eram ud pana la piele, cred ca toti concurentii au fost la fel, niciun echipament nu avea cum sa reziste la asemenea ploi… echipament de alergare. Ca altfel, luai cizme, pelerine si umblai bine-mersi… Aproape de iesirea din jnepeni ploaia s-a oprit, insa era foarte frig si vantul sufla foarte tare. Cand eram in jnepeni, am observat o chestie interesanta… toate crengile erau pline de apa. Oricat ar ploua, este imposibil sa se umple cu apa in cateva minute… deci de ce nu le scuturasera echipele ce plecasera cu cateva minute inaintea noastra??? M-am uitat in spate, in fata, nu se prea vedea ceva, pentru ca era ceata, nici glasuri nu se auzeau… deci se intamplase ceva.

Ce se intamplase cu ei, nu mai aveam cum sa gandesc, pentru ca imi era foarte frig. Era ca si cum te stropea cineva cu un furtun cu apa in mijlocul iernii 🙂 Pe haine deja se depunea ceva alb, inghetau… Nu aveam cum sa pastrez acelasi ritm cu Iulica si arbitrul, astfel ca Andrei a ramas cu Iulica, iar eu mergeam mai in fata. Cu toate acestea, organismul nu producea suficienta energie, oricat as fi alergat sau urcat de repede, pentru a contracara efectele agentilor externi. Dupa o stanca, in cateva secunde, mi-am dat tricoul jos, haina de ploaie, si mi-am luat din rucsac un polar gros… Am tot urcat, doar cunosteam Bucsoiu si il descrisesem de atatea ori in detaliu, si simteam ca oarecum este mai bine. Eu cu frigul nu m-am avut niciodata bine… era ceata, vant puternic si ploaia se oprise. Daca eram singur, as fi doborat orice record pana la Omu, urcam foarte repede… de altfel, la aceasta editie, din cauza vremii, multi ar fi scos niste rezultate extraordinare. Vremea te silea sa alergi cat mai repede…

Ma gandeam ca sigur se va intampla ceva cu unele echipe… ma gandeam si ca vom avea un avantaj urias, din cauza vremii, multi vor abandona, iar noi, dupa o ora de pauza la Omu, suntem ca noi…

Cum am ajuns la cabana Omu, am luat cate un ceai… apoi inca unul si inca unul. Cam degeaba totusi 🙂 Abia dupa 30 de minute m-am incalzit. La cabana am aflat ca totul s-a incheiat, concursul se oprise si toate echipele erau scoase din trasee. Discutiile intre organizatori infatisau un peisaj al cursei exact asa cum mi-l imaginam… concurentii erau uzi din cap pana in picioare, putine echipe mai erau apte sa incheie traseul, frigul, ploaia, vantul, totul i-a convins pe organizatori sa puna capat acestei curse. A fost cea mai buna decizie ce se putea lua… ii vedeam pe cate unii cum soseau la Omu, imagini ingrozitoare… iar cand l-am vazut pe un domn in pantaloni scurti, m-a luat frigul si mai tare 🙂 M-am dus si mi-am luat o ciocolata calda…

La un moment dat, ne intreaba unul dintre organizatori daca am depasit vreo echipa pe Bucsoiu. Ii spun ca La Prepeleag eram mai multe echipe si ca am plecat ultimii sau penultimii de la acel post, dar ca nu am depasit pe nimeni pe Bucsoiu… mai mult de atat, nu am vazut nicio echipa in fata sau in urma. Atat lui Andrei cat si lui Iulica le-am spus ca echipele din fata noastra au ratat urcarea pe Bucsoiu si s-au pierdut spre Malaiesti. Probabil nu m-au crezut atunci, dar eu care vedeam crengile jnepenilor pline cu apa, stiam ca nu este nimeni inainte… poate trecuse cineva in urma cu 30 minute sau o ora. In niciun caz de cateva minute, cat trebuia sa fie intre noi si ceilalti. S-a adeverit, in cele din urma, ca toate acele echipe pornisera in alta directie… dupa ce au ratacit pe acolo, au revenit La Prepeleag si au urcat si ei pe Bucsoiu, ajungand dupa o ora la vf. Omu. Printre acestia, si echipa cu acel domn pe care il interesa propria persoana. Sincer, desi toti ii compatimeau ca au venit uzi, s-au ratacit, etc, eu sunt singurul care a spus „Asa le-a trebuit!”. Fiind egoisti, au patit ceea ce meritau… ei voiau sa ajunga doar ei bine la cabana si de restul nu-i interesa. La cabana, tipul egoist i-a spus lui Iulian ca noi i-am vazut ca se duc in alta directie, fiind doar la un minut, doua in spatele lor, si ca nu am strigat dupa ei sa se intoarca. De fapt, nici nu conta ca-i vedeam sau nu… eu sigur nu i-as fi chemat inapoi, doar ca nu i-am vazut… Pana la urma, ar fi ajuns la cabana Malaiesti, mult mai safe decat sa urce pe Bucsoiu. Da, stiu, sunt rau, dar astfel de oameni asta merita… deci nu m-as fi deranjat, daca i-as fi vazut, sa-i intorc din drum. Daca te-ai fi accidentat pe traseu, asemenea persoane ar fi trecut pe langa tine si te-ar fi  lasat acolo… aceia care au facut cunostinta cu muntele stiu bine ca am dreptate.

Apoi, ne-am deconectat de la concurs si am iesit din atmosfera… nu mai aveam chef de nimic, am vrut sa raman la cabana peste noapte, dar nu avea cine sa coboare unele echipe spre tabara de baza, asa ca, desi nu voiam sa mai fac cunostinta cu frigul, totusi am plecat cu ei din cabana. A fost bine, pentru ca asa mi-am dat seama cat de buna a fost decizia organizatorilor. Nu mai ploua, in schimb era ceata densa. Absolut toti concurentii, inclusiv eu, ne-am fi ratacit noaptea. Lumina frontalelor se reflecta pe ceata, nu vedeai marcajele, la Mecetul Turcesc ne-am risipit in evantai sa cautam marcajele pe pietre, abia la cascada Obarsiei am scapat de ceata si apoi a fost usor pana la tabara. Totusi, valea aceasta, daca o urci in fuga, o parcurgi intr-o ora si 15 minute, cam asa, pe cand noi, in coborare, am facut 2 ore din cauza cetii.

La 12 noaptea intram in cortul din tabara de baza. Imi era bine, o diferenta de aproape 10 grade intre Vf. Omu si Pestera… A mai plouat si in cursul noptii, astfel ca startul la maratonul cel mic, de 45 km, s-a amanat pana la ora 9. La 7:20 am plecat din tabara spre casa, vantul sufla tare, ploua usor, zona Babele spre care trebuia sa ajung era in ceata, deci acolo era vreme rea… M-am despartit de Iulica, de organizatori si am plecat. Intr-o ora, chiar daca aveam un rucsac mare, eram la Babele, iar la 9:45 ieseam din padure in Busteni…

12Langa Babele

13Fosta cabana Caraiman

14O capra neagra

15Pe Jepii Mici… tot pe aici m-am intalnit si cu Mihai Zlavog si cu multa lume…

Asa s-a incheiat aceasta editie… am aflat mai tarziu ca s-a dat totusi startul la maratonul mic, dar pe un alt traseu. Important este ca toti participantii au iesit mai puternici din aceasta lupta cu natura… si sper sa ne revedem cu totii, sanatosi, la anul. Duminica, insa, muntele si-a luat revansa printr-o zi perfecta…

Povestea prietenului Iulian poate fi citita aici:

http://lulianintaraminunilor.blogspot.ro/2014/07/marathon-7500.html