Generatia de primari de pe Valea Superioara a Prahovei

Cred ca… de cand sunt localitatile acestea infiripate, ma refer la Comarnic, Sinaia, Busteni, Azuga si Predeal, avem acum cea mai buna generatie de primari. Si vorbesc la modul general, nu pentru fiecare oras in parte. Azi vreau sa ma refer putin la primarul din Comarnic, d-l Sorin Popa. Un om absolut minunat… L-am cunoscut cu mult inainte de a fi primar. Functia nu l-a schimbat dupa cum se vede mai jos si dupa cum am constatat de fiecare data cand am stat de vorba. Ce a declarat mai jos este purul adevar, la el totul pleaca din suflet, este omul comunitatii…

De 1 Decembrie a spus asa, in fata tuturor:

„Si pentru ca suntem in postul Craciunului, vreau sa-mi cer iertare fata de toti cetatenii carora nu am putut sa le satisfac dorintele. Pentru ca, cat m-as stradui de mult… nu am cum sa pot sa ajut pe toata lumea. Pentru aceasta, pentru ca ne aflam in sfantul post, vreau sa-mi cer iertare tuturor. Si vreau sa va asigur de toata buna mea credinta si ca voi face tot ce tine de mine, pentru ca orasul Comarnic sa infloreasca. La multi ani!”.

Sorin Popa e altceva, va fi mereu altceva!

Imaginile apartin Primariei Comarnic (contul de Facebook).  Anul trecut de Ziua Nationala am fost la Comarnic, in acest an la Predeal cu elevii… la anul, cine stie unde 🙂

Concurs de Istorie intre scolile din Comarnic

Intr-un oras in care toate institutiile colaboreaza foarte bine, se intampla si lucruri frumoase, utile comunitatii.

Continuand o traditie mai veche, azi, la Comarnic, s-a desfasurat concursul anual de istorie locala intre elevii scolilor din oras.

Castigatori au fost cu totii, evident…

A existat si un clasament:

1. Scoala din Vatra Sat

2. Liceul „Simion Stolnicul”

3. Scoala din „Poiana”.

Pozele au fost publicate pe Facebook, pe contul Primariei Comarnic.

Asociatia „OM pe MUNTE” la Comarnic; mesajul Politiei Romane de Ziua Armatei; Alte aspecte negative din Parcul Natural Bucegi

De maine, adica de sambata, la Comarnic, cunoscuta asociatie „OM PE MUNTE” (cei cu refugiile Strunga din Bucegi si Florei din Baiului) alaturi de administratia locala si alti parteneri, deruleaza diverse activitati la care oricine este binevenit:

De Ziua Armatei, mi-a placut mesajul Politiei Romane:

Si deja alte incidente prin Parcul Natural Bucegi:

Acum vreo 2 zile, localnicul Mihai Kelemen, cunoscut alpinist si bun cunoscator al muntelui, florei etc., a descoperit trupul decapitat al unei capre negre. Nu, nu a fost un act de braconaj, este „opera” cuiva dintr-un ocol silvic. Despre care am mai scris si eu in urma cu niste ani, pentru ca facea la fel si prin alte locuri din Bucegi. Nu mai dau nume pentru ca, oricum, a fost deja reclamat la cel mai inalt nivel din Minister chiar de catre colegii sai:

In mod sigur, cadavrul animalului a fost ridicat de autoritati, dupa cum mi s-a transmis. A doua zi dupa aparitia imaginilor au si fost la fata locului.

Insa, nu doar acest incident atrage atentia si socheaza ci si altul, referitor tot la „fauna” umana. Cititi mai jos, si da, nici nu ai crede ca asa ceva este posibil intr-o tara civilizata:

Se aude ca va veni o iarna grea, cu zapezi… Poate, cine stie, prabuseste sandramaua denumita cabana Omu…

Intre Comarnic si Talea

Fiind vreme inchisa am ales un traseu simplu. De dimineata am fost putin ocupat… dar dupa pranz am plecat la Comarnic. Si de acolo prin niste pajisti, drumuri, paraul Belia etc…

Vreo 4 ore…

Comarnic, centru, DN1

A mai ramas doar numele….

Valea Beliei

Un jder sau dihor putrezit prin copaci…

Talea cam departe

Cateva ore de liniste. Nu a plouat! 😉

Traseu cu bicicleta: Comarnic – Posada – drumul forestier Floreiu – Secaria – Vistieru – Sotrile – Muscel (Campina) – Cornu – Crucea din Cornu – drumul de pamant Frasinet – Nistoresti – Comarnic

…fericirea de a te bucura de orice lucru. De un copac, de adierea vantului, mirosul de conifere, de iarba verde, de casele risipite, de gura de cola… De a trece dintr-un peisaj in altul. Orice chestie motorizata este prea rapida pentru a te introduce intr-un peisaj unde trebuie o privire mai de detaliu.

Stabilim patru acest traseu, pana la urma plecam doi. Traseul destul de dificil…pana la urma chiar l-am parcurs aproape integral 🙂

Sosim la Comarnic pe la 8:20 cu un regio particular, ne apucam sa cumparam ce ne mai trebuia… si pana la urma plecam doi cum spuneam. Traseul avea de toate si ne-am trezit in si mai multe. Cum acest regio nu oprea in Posada, ne-am intors pe sosea pana la drumul forestier Floreiu. Acest drum trebuia sa lege Secaria de DN1, s-a lucrat mult la el, s-au investit multi bani insa… lucrarea nu s-a finalizat. Azi circula pe acest drum doar masini cu lemne pe primii 3-4 km. Drumul iese in poienile Secariei dupa vreo 5,5 km. La ora actuala, nu mai poti trece nici macar cu atv sau caruta, pentru ca s-au produs in toamna niste alunecari de teren masive.

De aici drumul trece pe celalalt versant.

Poezia se termina si circa 1 km mergem pe gheata pe langa biciclete.

Dar nu peste mult timp, iesim la liman.

Drumul ce coboara spre Secaria.

Parleazul clasic

Desi am pozat drumul de coborare, optam pentru un altul, pe niste ulite. La scurt timp apar si noroaiele… asa ca, ba sus pe biciclete, ba jos sa ocolim… O alegere neinspirata 🙂

Iesim la asfalt.

Pe acolo am coborat.

Asfaltul

Traversam soseaua ce duce in dreapta la Comarnic, la stanga spre Valea Doftanei… mergem drept inainte. Vazusem de departe ca o sa intram iar prin noroaie dar na, traseu sa fie…

Ne bucuram insa de punctele panoramice:

Secaria si muntii Baiului

Barajul Paltinu, o parte infima…

Vreo 45 de minute ocolim noroaie sau intram prin ele. Cand gaseam zapada bicicletele se curatau… dupa 5-10 minute iar se murdareau si tot asa :))

Mici popasuri prin astfel de locuri pentru cornuri, ciocolata, poze, discutii…

Continuam spre Sotrile, pe un drum de pamant pe care nu cred ca mai revenim 🙂 Desi, cea a doua jumatate a acestuia a fost chiar faina, cu coborari prin padure, poieni…

Pozele urmatoare sunt din a doua jumatate evident 🙂

Acolo era comuna Sotrile.

Prin frunze. Aici m-am murdarit mai rau decat prin noroaie. Frunzele erau pline de praf…

Hai ca nu-i rau.

Numai ca… aici o comitem si jalonand printre arbori ne tot ducem. Aproape convinsi ca „aia e”, mai continuam. Cand ne uitam pe gps, mai aveam putin si ne trezeam printr-un cartier al Comarnicului: Podul Lung 🙂

Ne orientam pe alte drumuri de pamant, iar urcam, trecem printr-o poiana cu o stana… si in sfarsit Sotrile. Asta ca sa ne tinem de traseul propus.

Numai ca nu era Sotrile unde trebuia sa ajungem fiindca pierdusem drumul ci, satul Vistieru al comunei Sotrile… adica am ocolit vreo 45 de minute.

Si ne tot ducem prin satul asta si prin toata comuna…

Urcand spre un punct panoramic. Anul trecut nu era nimic pe el, acum este un releu.

Sotrile si barajul Paltinu

Paltinu

De pe acolo de undeva am venit dinspre Secaria. Cred ca din Secaria si pana aici la punctul panoramic cel vestit… am facut 2 ore sigur 🙂

Releul Costila si Crucea de pe Caraiman, ultima se observa un pic mai greu.

Bucegii

Talea in stanga departe, Leaota si Gurguiatu in dreapta

Niste coborari pe sosea spre Campina ne pozitioneaza in spatele unor masini. Fiind ridicol sa te ajunga niste biciclete fie si la vale, astia au apasat pedalele si dusi au fost…

Dincolo de lacuri este Brebu…

1839

Vin apoi Plaiul Campinei, spitalul Voila… pe langa care trecem razand 🙂 ca niste „glumeti” veritabili ce ne simteam :)) Tot hlizindu-ne asa, ne trezim cu o masina in spatele nostru care statea dupa noi. Cum noi mergeam pe mijlocul soselei, soferul, un tanar educat nu ne deranja. In mod sigur, apropierea de spitalul respectiv crease in mintea omului niste justificari 🙂 Ma si gandeam sa-i strig cand trece, ca „ne-au lasat astia de aici, un pic pe afara!” :)) dar sigur ieseam pe undeva in decor.

Undeva pe coborarea de la spital spre Muscel este un loc de recreere, cu banci si multe gratare. Cum era multa animatie, gratare fumegand, ma trezesc strigand spre colegul de bicicleala: „care zici ca e al nostru?” Imediat, aproape toti de la gratare s-au uitat spre noi :))

In fine, iata-ne pe Muscel, unde este alt loc fain de recreere:

Facem dreapta spre Cornu, coboram niste serpentine, trecem un pod metalic pe care incape doar o masina si gata, hop in Cornu. Fiind panta mare, cobor de pe bicicleta si ma apuc de mancat o rulada. Pana la loc drept am mancat o rulada intreaga 🙂

Urcam spre manastirea Cornu dar nu pentru a o vizita… desi este un urcus solicitant, din directia noastra era calea cea mai scurta spre Crucea din Cornu. Urcusul e rau-rau si a durat vreo 10-15 minute. Dincolo de manastire surpriza… au asfaltat pana la Cruce. Si ce noroaie, si ce salbaticie erau anul trecut pe acolo…

De acolo am venit, un pic mai jos este manastirea.

Crucea de la Cornu

Mai facem un popas si aici… dupa care urmam un drum de pamant ce trebuia sa ne scoata in cartierul Frasinet ce tine de Breaza.

Drumul urca un timp dar apoi numai coboara….

Exista si un marcaj punct rosu dar nu stiu de unde vine si unde duce… ca nu are relevanta pentru mine zona in cauza 🙂

La un moment dat, o muzica data la maximum ne anunta ca ne apropiem de cartier. Vine si o intersectie de drumuri de pamant, ne oprim sa consultam gps-ul… parca ocolea ceva dar tot in Frasinet ajungea. Ce zicem noi? Hai pe aici, la vale…

Se vedea o ditamai casa, cu aspect de ferma…un gard dat intr-o parte… Cum era vale, ne tot ducem din inertie. Primul caine observat stationa linistit pe stanga, cred ca surprins. Din dreapta vad niste ciobanesti, unii legati, vreo 2-3 liberi, niste oameni prin curte… Era clar, noi treceam binemersi prin curtea unor bastinasi :)) Acestia au potolit cainii insa nu pe toti si ne trezim cu patrupezi pe langa biciclete. La mintea mea… iau mana de pe frana in ideea de a intra cu viteza intr-unul. Si asa erau hopuri, denivelari… abia a scapat cainele. Treaba este ca daca il buseam zburam cu bicicleta cu tot peste colegul din fata. Cainele poate scapa el dar noi pe panta aceea sigur ne rupeam ceva. Noroc ca a fost cainele mai destept…

Am iesit la asfalt si tot coborare pana la DN 1, iesind langa halta Nistoresti. Consultand mersul trenurilor am vazut ca aveam un tren peste 2 ore. Prin urmare, am mai facut 3 kilometri pe sosea pana in Comarnic ca sa ne oprim la o terasa….

Doua cafele Julius Meinl, o limonada, o pizza mare…. partea mea :))

Ne suim in tren, la casa de bilete ne-au spus ca nu aveau vagon de biciclete, chestia asta apare si pe site deci… nu ne-au dat bilete de bicicleta. Vine trenul si vedem ca exista un astfel de vagon, pentru biciclete 🙂 Oricum nu a venit controlorul si nu i-am dat niciun ban.

Comarnic si Prahova, plimbare pe la apus…

Plimbare scurta de sfarsit de august, la Comarnic, pe langa raul Prahova.

Strate „framantate”

„Pod” peste Prahova, mutat cu timpul de apa…

Zid din fosta fabrica a lui G.V.Bibescu

O cafea la o terasa pana a apus soarele, apoi la tren si acasa. Simplu de tot 🙂

179 de ani de la arborarea tricolorului pe Vf. Plesuva din Comarnic – drumetie de duminica

29 iulie 1839. Francezul J.A. Vaillant, directorul Colegiului Sf. Sava din Bucuresti, alaturi de cativa localnici, arboreaza tricolorul pe Vf. Plesuva din zona Comarnic. Initial, intentia sa a fost de a-l aseza la Vf. Omu, insa vremea a fost potrivnica.

De cativa ani, cateva persoane din Comarnic cu respect fata de istorie si cultura, au amplasat un steag exact pe Vf. Plesuva, dorind ca aceasta intamplare, sa nu ramana doar in documente.

Cum astazi a fost 29 iulie 2018, s-a stabilit o drumetie spre acel varf, la drapel.

Ora de intalnire a venit si o data cu aceasta si ploaia. Fiindca vara nu mai vine, oamenii se adapteaza: umbrele, pelerine, mai stau o vreme la adapost. Dupa vreo ora si jumatate, timp in care am stat intr-un adapost silvic bine aranjat, la discutii, amintiri… s-a oprit ploaia.

Cu Dumnezeu inainte cum se spune si cum se intampla, am urcat toti, in frunte cu primarul din Comarnic, d-l Sorin Popa, spre varf.

Dupa ploaie…

Apa inca se mai scurgea.

Primarul si localnici. Acestia din urma veneau de la ciuperci si de la zmeura.

Stana de pe muntele Plesuva

Izvor

Pe masura ce urcam, vremea devenea si mai frumoasa.

Biserica din Vatra Satului – Comarnic

Tricolorul… este mai mare decat acela din centrul Busteniului.

Vedere spre Comarnic-Breaza si Campina

Inca putin si am ajuns la cel mai mare steag din Valea Prahovei.

Principalul artizan al ridicarii acestui simbol, din nou pe Vf. Plesuva, este tanarul Andrei Paunescu, cel din stanga.

Urcand pe Plesuva

Dupa cel putin o ora am coborat. Pana jos, am intalnit si alte persoane in urcare, semn ca acest loc devine treptat, un obiectiv turistic.

Am ajuns, am vazut, am plecat.

D-l cu caruta

Mi s-a parut mie ca se vede un colt din Sotrile dar am zis ca acasa, voi vedea mai bine. Da, este un colt din comuna Sotrile. Nu pot fi contrazis, fiindca pe vf. din imagine, din localitate, am urcat cu bicicleta 🙂

In coborare; parca nici nu plouase.

Comarnicul este in mod evident, poarta de intrare in Valea Superioara a Prahovei.

Tot spre drapel si varf si aceasta familie. Tatal avea tricou de la Maratonul Pietrei Craiului…

Un tauras

Gasite pe drum la coborare… piesa din mijloc este un rest de la o potcoava de bou. Le-am pozat dupa ce am ajuns la locul de popas initial, unde am depanat iar povesti, discutat idei de viitor.

Asteptand trenul, privind varful, nimic nu este intamplator.