De la blog la avalanse… si alte lucruri de prin Valea Prahovei

Cum se poate observa, am facut de vreo saptamana, trecerea de la blog la site. Tot ziceam sa fac acest lucru pentru ca nu mai aveam spatiu. Numai ca tot amanam. Pana la urma, vrand-nevrand, intr-o seara din blog buceginatura2000 a devenit site buceginatura2000. Scanteia, ca sa zic asa, a pornit de la eforturile cuiva de a face el ceva pe aici, si cateva zile nu a avut liniste tot incercand sa caute vulnerabilitati. Asta e!

Am auzit si eu ca toata lumea de avalansa de pe Valea Morarului, din week-end. Vazusem anterior ca Salvamontul din Dambovita si un angajat de la statia meteo de la Omu, postasera niste imagini cu zapada gata sa se pravaleasca la vale, dadusera niste avertizari. Bine, zapada asa multa nu era. Dar, in anumite spatii nici nu trebuie sa fie foarte multa ca sa ucida.

Partea trista este ca tinerii care au fost surprinsi de avalansa, erau niste oameni de o anumita calitate.  Erau prieteni, oameni sufletisti, exemple pentru cei din jurul lor. Ironia este ca pe unul il chema chiar Morar ca denumirea vaii, iar celalalt donase sange de 50 de ori salvand cine stie cate vieti. Cand pier astfel de oameni este cu adevarat o tragedie. Nu stii ce sa spui… Pe de rost toti invatam, pe teren nu sunt suficiente doar notiunile. Nu prea cred ca ei au declansat avalansa, mai degraba aceasta i-a surprins intr-un spatiu ingust si nu au avut unde sa se retraga.

 

Foto: Andy Mihai

Semnalez aparitia unei monografii a Azugii, care va fi disponibila in curand…

Cartea a fost realizata cu sprijinul Primariei Azuga.

Si de incheiere doua imagini cu padurea Bucegilor… de azi, la 9 dimineata:

P.S. Si pentru cei care nu stiu, telecabina Busteni-Babele nu circula de exact o luna de zile. Se va anunta pe pagina de Facebook a  Telefericului Prahova daca va fi pornita instalatia de sarbatori.

Ziua Culturii Nationale si poduri in Valea Prahovei ca monumente istorice; Cumpene politice si montane

Cand incepi sa intelegi ca privitul la televizor, unele emisiuni, asteptarea stirilor de la o anumita ora, scandalul politic, vaitatul de stratul de zapada si altele asemenea, scormonitul pe Facebook sa vezi ce face unul sau altul, reprezinta doar timp pierdut din viata ta, pricepi talcul unei exprimari: „Cand am inteles ca totul depinde de mine, m-am linistit!” 🙂 Evident ca nu depinde chiar totul de tine dar in mare parte…

Am mai incercat sa mai prind cate o stire serioasa dar ti-ai gasit… Numai Tudose, unguri si Carmen Dan 🙂

Eu zic ca Tudose trebuie lasat sa mearga mai departe, ca altul din PSD sa-i ia locul, nu vad. Omul s-a obisnuit cu guvernarea, pana obisnuiesti altul… Si asa, daca si pe asta il schimba, lucrurile vor sta chiar rau pentru PSD. Poate le face Iohannis figura si nu mai nominalizeaza pe altul, reprosandu-le ca schimba premierii la semestru. Noi nu intram la socoteala…

Vad un sondaj pe Hotnews si vazand ca daca apas sunt al 11.000-lea zic gata, pe el, pe sondaj.

Intrebarea oricum e pusa nepotrivit, nu se da nicio batalie pentru conducere in PSD. Ideea este daca-l schimba sau nu pe Tudose. Eu zic ca nu-l schimba, ar fi o miscare politica foarte proasta.

Despre ministrul Carmen Dan ce mai poate fi zis? Este o greseala ca asemenea persoane ajung in astfel de functii. Am vazut orgoliile ei, razbunarea primitiva… Am vazut ca sta rau si la limba romana. Am zis ca oricare, cred: ok, nu a fost la niste lectii, se mai intampla. Hai ca se intampla inlocuirea lui „doar” cu „decat” sau ca nu deosebeste notiunile de prenume si pronume. Pana aici consider ca trebuie sa fim toleranti, acesta este nivelul educational. Insa…

Am vazut ceva care lamureste pe oricine in privinta acestui ministru. Daca nu mergi la scoala si fara sa pui mana pe creion, stilou, carte, tot stii ca primarul e ajutat de viceprimar, directorul de scoala are pe langa el profesori, preotul cate un dascal, prefectul e ajutat de subprefect si etc. Chestiile acestea nu se invata neaparat ci apar in viata de zi cu zi. Unii ziaristi au inceput sa rada de d-na ministru ca si-a trecut in declaratia de interese ca era SUPREFECT.

Din start m-am gandit la vreo inscenare. Adica trebuie sa fii din fundul tarii rau de tot ca sa scrii asa ceva. M-am gandit ca i-au sters bucla de la B, ca sa ramana P si sa o faca de rusine. Zic sa ma uit pe site-ul prefecturii Teleorman. Si da frate, asa si-a trecut in declaratie, ca e Suprefect. Pentru oricine e clar ca parcursul educational al ministrului de Interne este si minim si dificil.

Mai este tragedia din Bucegi, cu ghidul prins de avalansa. Nici nu stii ce sa mai zici. Orice se spune, apare cate cineva si pune altceva in partea cealalta. Ideea este ca fiecare este raspunzator pentru propriile decizii.

Nu ai ce cauta prin Valea Costilei si pe alte trasee interzise iarna, spun salvamontistii. Abaterea de la traseele turistice este interzisa si de Regulamentul Parcul Natural Bucegi. In fapt, nimeni nu poate sa se ia de tine, sa te sanctioneze, sa-ti restranga dreptul constitutional la libera circulatie. Salvamontistii emit astfel de avertismente pentru a nu intampla accidente si pierderi de vieti omenesti. Cei de la Parcul Natural o spun pentru conservarea faunei si pentru ca unele zone sa ramana cat mai salbatice.

Daca privim mai analitic in societate, observam ca am devenit o societate a dublului standard. Am echipament, am facut toti muntii din tara, imi permit sa ignor salvamontistii, poate sunt chiar mai bun decat ei. Despre altii pot zice ca sunt neechipati si inconstienti. Pe mine nu ma vad.

Daca mor prin astfel de locuri, evident ca nu am vrut nici eu sa mor si nici pe altii care vor veni dupa mine sa-i pun in pericol. Nu am vrut deci nici nu m-am gandit ca se poate intampla. Uite ca uneori a nu vrea tu, nu e sinonim cu a nu vrea intreg universul.

Sau, in timp ce arati spre aceia care defriseaza fara nicio limita, tu sustii petitii, o dai cu nenorocirea de la Rosia Montana si microhidrocentrale ce ucid pestii, tu cotrobai prin orice cotlon din muntii Romaniei. Iubesti catelusii, indemni la atitudine, in timp ce tu vanezi peisaje salbatice si faci concurenta prin presiune faunei salbatice. Dar asta nu se pune cata vreme esti in „tabara corecta” si curg like-urile. Un exploatator taie in Bucegi 100 de arbori in cateva zile. Sa zicem ca in Bucegi se taie 100 de arbori pe zi. In acelasi timp, in afara traseelor turistice se plimba intr-un an de zile, cel putin 20.000 de persoane, cifra minima. Unii de jos imping animalele in sus, ma refer la altitudine si la exploatatori si altii de sus (civilizati) le imping iar in jos.

Am invatat insa sa ma delimitez de astfel de cunoscuti ai muntelui. Fiecare traieste asa cum doreste. Cu timpul dobandesti o anume filozofie a vietii si-ti dai seama de niste realitati. Nu mai cumperi ursuleti de plus, da-o naibii, ca e clara treaba…

Mie, accidentul acesta de pe Valea Costilei mi se pare de un ghinion incredibil. Pe valea aceasta curg avalanse ca pe orice vale de abrupt. Diferenta este ca aceasta este ingusta si cand vine suvoiul de zapada, are si viteza si greutate. Am urcat si eu iarna astfel de vai de nu stiu cate ori, cand eram mai inconstient. Mereu insa ma gandeam ca daca dintr-o intamplare, sus in varful muntelui se rupe vreo cornisa, noi nu avem de unde sa stim. Si te trezesti ca vine peste tine si nu ai unde fugi, in stanga perete, in dreapta perete.

Si cand ma uit la casca gasita si sparta a ghidului, nu-mi pare a fi una de alpinism. I-au gasit rucsacul, cei doi pioleti si cele doua manusi. Pe el, nu. Zici ca e cel mai afurisit ghinion. Nu reusesc sa-mi imaginez cum te ia avalansa si cum ti se gasesc doar manusile, pioletii, rucsacul si bucati mici din casca. Adica in marea alba gasim o manusa aici, mai incolo inca una… si alte chestii mai mici.

Prima oara cand am auzit ce s-a intamplat pe Valea Costilei si ca i-au gasit rucsacul, am zis ca sigur a scapat din avalansa si trebuie cautat mult mai la vale, in padure. La gerurile din ultimele zile si daca scapa din avalansa, ar fi murit insa de frig.

Sursa: Salvamont Prahova

Sa ajung si la initiativa culturala dintr-o astfel de zi. Ziua de nastere a poetului Mihai Eminescu devenita Ziua Nationala a Culturii…

Stim ca in Valea Superioara a Prahovei nu sunt constructii cu o vechime impresionanta. Si asta pentru ca abia dupa anul 1840 a inceput sa creasca interesul pentru zona aceasta. Pe la 1846 s-au apucat de realizarea unei sosele care sa lege Campina de Predeal. Pana atunci se circula fie prin defileul de la Posada, fie pe drumul greoi de deasupra defileului, realizat de armata austriaca dupa 1700. Abia au ridicat in 5 ani, biserica manastirii Sinaia si alte adiacente, intre 1690-1695. Deci, cu accesul era jale mare 🙂

In 1846, domnitorul Gheorghe Bibescu incepe la sosea, vine Revolutia din 1848, stagneaza lucrarile. Le reia domnitorul Barbu Stirbei, mai face ceva si Cuza, lucrarea se incheie la modul serios pe timpul lui Carol I. Aceasta este povestea in mare, a primei sosele de pe aici.

Insa, mai sunt martori vii ai acestei sosele!!

Adica mai sunt niste poduri din piatra ramase ici-colo, care nu au cine stie ce degradari. La ele au lucrat ingineri romani si francezi. Sunt scoase evident din circuitul rutier. Acestea sunt:

1. Podul de la Florei – Comarnic, cartier Posada

Realizat in anul 1855

2. Podul de la Izvor – Sinaia:

3. Podul de la Valea Marului ridicat in 1859 si ingropat in tot felul de resturi de la reabilitarea soselei.

Intr-o adresa catre mai multe institutii locale, judetene si nationale, am propus declararea acestora drept monumente istorice. Cu siguranta, nu va fi nimeni fericit de initiativa sau prea putini, dar ce sa facem? De-a lungul istoriei nu prea am pastrat prea multe, poate cine stie, incepem sa conservam. E vorba de niste frumuseti arhitecturale, niciodata nu se vor mai construi alte poduri din piatra pe aici 🙂 Oricum, doar o mana de oameni de la Comarnic la Predeal poate mai stiu ce reprezinta aceste constructii.

Pozele sunt din cartea „100 de pasi in timp – un alt fel de ghid despre Valea Superioara a Prahovei si Parcul Natural Bucegi”.

O Lege a Muntelui si „realitatea” construita. Unde este viitorul?!

I-au ingropat/incinerat pe copiii morti in avalansa. Gata, de acum viata continua…

Ca de obicei, in astfel de cazuri, am avut mii si mii de opinii, puncte de vedere. Tocmai de aceea, spun unii, ar trebui o Lege a Muntelui. Corect, ar trebui! Daca peste un milion de turisti intra anual doar in Parcul Natural Bucegi, e clar ca trebuie asezate lucrurile.

Ce am inteles din aceasta nenorocire:

Că ii poti ignora pe salvamontisti cand ai mers pe muntii din afara tarii, ca poti spune ‘cine sunt astia’. Ca poti ignora prognozele institutiilor statului si chiar vremea care isi desfasoara episoadele ei in fata ta. Ce daca ninge, parca nu a mai nins si altadata.

Că televiziunile si mass-media in general cauta senzationalul si mai deloc etica. Adica daca ar fi loc in cosciug, s-ar baga cineva si acolo ca sa transmita live.

Că peste noapte, tot ce iti trebuie pentru a fi expert este doar un cont de Facebook. Ai cont, le stii pe toate.

Că exista o infima categorie de oameni care vad lucrurile clar si ar fi procedat altfel, dar si o larga categorie care, totusi, de teama, nu ar fi plecat pe o astfel de vreme, in drumetie montana.

Că stirile senzationale nu au acaparat doar importante spatii publice ci si mentale, ceea ce a dus la o falsa cunoastere a muntelui. Pe munte au aparut astfel, tot felul de scenaristi si televizionisti care dupa doua-trei ture aveau muntele la degetul mic. Anii au trecut, ei circuland cu orice altceva dar mai putin pe jos, si tot dand stiri montane, au devenit repere ale celor din orase, care tanjeau dupa un crampei de munte.

Că atunci cand te apuci de munte si ai o varsta, trebuie sa fii constient ca poate niciodata nu vei avea reflexele sau cunostintele pe care le are cineva nascut acolo, si care face asta de mic copil. Poti duce copilul mic pe munte daca stai la oras, insa nu este acelasi lucru ca si cum ar trai acolo. Chestiile acestea cu recorduri, omologari de cel mai nu stiu cum in nu stiu mai ce, sunt simple infantilitati, spoieli de experienta montana.

Că multi se uita prea mult la filme, la canale tv, vad tehnici de supravietuire, aventura prinde contur in cadrul imaginar conturat si apoi debarca la Busteni, in gara, cu rucsaci astronomici, plini de toate prostiile care nu vor fi de folos vreodata. Bandana, ochelarii, bocancii, pioletul, izoprenul, sunt la vedere, pentru a se intelege ca ei fac o chestie serioasa. Sunt echipati pentru „orice”, ca vremea, nu-i asa, se schimba rapid pe munte…

Mai sunt multi de „Că”…

Pentru ca e lumea lui fac ce vreau, trebuie o lege a Muntelui, trecuta prin Parlament. Ai ignorat avertismentele Salvamont, esti pe cont propriu. Ii suni sa te salveze, esti bun de plata s.a.m.d.

Iata mai jos, cateva capturi din discutiile montaniarzilor pe Facebook. Le asez aici, ca sa intelegeti ca nimeni nu poate lua decizii mai bune in locul tau.  Degeaba te raportezi la guru muntelui, nu vei fi ca el, nu va fi ca tine, sunt lumi separate. Inainte de a te masura cu muntele, alearga prin parcuri, margini de paduri, abordeaza apoi cu altii, trasee usoare cu rucsacul in spate, ia-ti cat mai putine la tine pe aceste trasee, ca sa simti lipsa la ce trebuie sa ai permanent la tine. Nevoia iti fixeaza in minte tot ce nu trebuie sa uiti cand te vei lua de o drumetie serioasa… si nu lista de sfaturi montane pe care o vezi pe tot felul de site-uri, nascute fie pentru publicitate, like-uri sau din cine stie ce frustrari.

Un om cu experienta care stie ce vorbeste. Pe Retezat au fost dupa o ninsoare zdravana, doua grupuri: unul mare, unul mic. Normal, niciunul nu avea ce sa caute in acea zi, mai bine mai asteptau 2-3 zile. Un grup a patit-o, altul nu. Supravietuitorii avalansei au fost salvati de cei din primul grup. Dupa mine, ambii lideri de grup au gresit grav. In asemenea conditii meteo iti asumi raspunderea pentru tine, nu duci si pe altii. Un lider bun este unul care le preda invataceilor prima regula a muntelui: prudenta. Evident, ca fara acel grup de 50 persoane, cei loviti de avalansa, cred ca ar fi murit de frig. Insa nu avem de a face cu eroi si salvati, ci doar cu persoane care au tras si pe altii dupa ei, in conditii in care se putea muri.

Vedem ce inseamna mass-media si recordurile, directiile gresite in abordarea si intelegerea muntelui. Nu inseamna ca nu trebuie sa mai faci performanta sau sa nu duci copilul pe munte. Inseamna ca tu poti pleca si la 2 noaptea, pe frigul cel mai cumplit, este strict treaba ta. Cand tragi pe altul dupa tine, nu mai este acelasi lucru…este o mare raspundere.

O marturie credibila, venita chiar din grupul celor 50. Liderul scolii de ghizi ca multi alti oameni de munte, poate strabate muntii cam pe orice vreme. Are antrenament, experienta, urmareste iarna liniile de creasta si nu traseele de vara inzapezite. Cand ai o vreme nenorocita si pericol de avalansa iminent, te uiti insa la cei 50 de oameni si zici: „hopa! ce naiba fac? unde-i duc pe astia 50?” Cand e vorba de tine e usor, cand e vorba de altii, te apasa o enorma responsabilitate. Daca te apasa, daca nu, ii iei ca pe oi si la drum…

Apoi, cineva a cautat pe site-ul ANT sa vada daca sunt autorizati acesti ghizi care umbla pe munti. Unii spun ca nu au gasit. Ma cam indoiesc sa faci de capul tau scoli de ghizi fara sa fii tu insuti autorizat. Dar e posibil!

Un ghid bun il formezi dupa ani de zile, de aceea si costa destul de mult astfel de servicii. Un ghid face foarte multe: fise, programe, tabele, stie legislatia, cunoaste oamenii care-i conduce, vorbeste cu toti, e primul care rezerva, care aseaza turistii in autocar, la masa etc si apoi se gandeste la el. Cand lucrezi cu agentii si hoteluri renumite, aia nu accepta sa o dai in bara sau sa fii iresponsabil. Niciun operator de turism serios nu lucreaza cu persoane care nu sunt autorizate de catre ANT. Scolile astea de ghizi pentru multi inseamna tehnici de supravietuire, mers incolonat, carat de rucsaci, haiducie. Ce lectii de management al riscurilor sa dai, cand pleci pe munte cu 50 de tineri, in asemenea conditii? Departe de mine gandul ca omul nu stie muntele, el insa are mentalitate de Legiune Straina, de luptator, iar aspirantii la titlul de ghid nu sunt si nici nu vor fi niste soldati.

Un punct de vedere extraordinar.

Multi au indemnat la liniste si la respect fata de victime si fata de cei care au scapat cu viata. Sa fim nu stiu cum, sa dovedim respect, sa ne oprim, ca este o tragedie…

Deci, in viata asta una din chei, ca sa o parcurgi asa cum trebuie, este sa ai bun simt. Cu bun simt faci cu mult mai multe decat daca ai fi pragmatic. Pragmatici si nepasatori sunt ucigasii, oamenii fara scrupule, care la finalul vietii vad ce au pierdut dar nu mai pot schimba nimic. Insa, nu trebuie sa confundam bunul simt cu spusul adevarului in fata. Nu o sucim acum, ca bietul parinte trebuie sa-si planga copila, traieste marcat pe viata. De fel, nu doresc raul nimanui, merg pe ideea ca timpul, Dumnezeu, viata, rezolva aceasta problema mult mai bine decat noi. Dar, acest om, maniac dupa recorduri, trebuie sa-si aline durerea la Puscarie. Acolo ii este locul. El si-a ucis propriul copil, el este autorul moral, pentru ca el i-a bagat in zona de avalansa.

Evident ca nu a vrut asta, dupa cum ce sofer vrea sa ucida pietoni?.. Asa cum unul se suie beat la volan sau calca neatent un om pe trecere, asa si altii umbla zapaciti prin tot felul de locuri periculoase. Ai omorat oameni beat, te duci la puscarie. Asa trebuie si in zona montana cand mor unii din cauza altora. Sa lasam mila si compasiunea pentru acest inconstient care nu este la prima abatere, el tot recidiveaza. Multi nu inteleg cum la experienta lui a gresit astfel. Uite ca se poate! Pentru ca mergi de 999 de ori in zone de risc si nu se intampla nimic, apoi intervine obisnuinta, simturile nu mai sunt in alerta. In mod sigur, din cauza cetii dense nu a vazut zona in care se angajase, altfel nu s-ar fi bagat pe acolo. A fost o decizie eronata, de moment. Si cand din cauza ta mor oameni, ca ai vrut sau ca nu ai vrut, te duci la Puscarie. Ai omorat niste oameni, ce sa faci in libertate???

Vlad Petreanu in articolul sau, pune punctul pe i, cu acest domn cu experienta montana, patimas al recordurilor.

http://www.petreanu.ro/omorat-copiii-retezat/

Intai umbla cu copilul in spate fara casca, apoi i-a dus prin zona de avalansa. Insa, acest episod sa fie oare singurul? Mai sunt pe net, marturii ale unora care spun cum prin alti munti, nu ai tarii, forta copila cea mare la efort, cum trecusera un curs de apa, pe frig si cum copila fiind la o anumita perioada a racit puternic…

http://adevarul.ro/locale/hunedoara/traumele-cumplite-spatele-marilor-succese-copiilor-alpinisti-fost-desfiintat-tatal-dor-getei-popescu-modul-si-a-tratat-fiica-1_58ff478e5ab6550cb88ac8d1/index.html?ref=yfp

Prin urmare, sa terminam cu povestile ca parintii trebuie sa-si doreasca nu stiu ce de la proprii copii, impingandu-i la nu stiu ce fel de eforturi. Cand chinui astfel copiii, nu cred ca te mai poti numi parinte. Copiii nu sunt soldati, nu sunt animale, nu se instruiesc cum esti tu format.

Acest domn este foarte posibil sa fie personajul principal dintr-un alt accident, intamplat in Bucegi in anul 2005. Atunci un tata si o fetita de 10 ani, au ramas izolati, noaptea, pe un traseu spre varful Omu. Si tot iarna. Tare mi-e teama ca tot de acest om e vorba, doar ca era cu fata cea mare, nascuta in 1994.

Priviti cati oameni si-au riscat vietile si atunci.

http://ileanachindia.blogspot.ro/2005/03/teste-la-frig-16-februarie-1-martie.html

Dragostea de munte se poate insufla in diferite moduri, nu sa dormi cu un copil in zapada, pe la 2400 m altitudine. Se poate verifica pe cine au salvat in 2005, salvamontistii, intre 26-27 februarie. Daca este acelasi personaj, omul isi poate plange durerea, ca evident ca este o durere, pe patul unei Puscarii, de unde isi poate scrie memoriile vaste. Nu e vorba ca-l judec eu, ca nu am mila, nu stiu ce. Problema este, ma intreb asa, ca parinte: ce mai trebuie sa mai faca acest domn, ca sa-l ia cineva la intrebari? Sper sa fie omul de la cele mai mari altitudini care face puscarie; sa mai doboare un record.

Iar daca de Legea aceasta a Muntelui, se apuca vreodata cineva, se va face vreun colectiv de lucru, atunci ca sa functioneze si sa se intample ceva, trebuie ales un lider. Cea mai abilitata persoana din Romania, care a dovedit ca poate uni oameni cu aceleasi pasiuni, un om de o calitate morala superioara, un super om, persoana care este un exemplu pentru mii de oameni de munte, este d-l Lucian Clinciu.

Mai jos, cum vorbeste, cine este, ce gandeste. In opinia mea, acest OM este cel mai bun lider montan din tara:

Pe la minutul 7:50… „in momentul in care incerci sa dezvolti ceva, nu faci lucruri care-i distrug pe oameni…”. Asa gandeste un om responsabil…

Prin zapada si padure

Ziua de ieri a fost una neagra pentru alpinismul romanesc. Doi copii, mari sperante, au fost ucisi de o avalansa in muntii Retezat. Ce munti au urcat copiii acestia si cate mai aveau de facut…

De vineri si ai mei imi ziceau sa mergem intr-o expeditie, ca noi asa numim orice iesire in natura cu o oarecare extravanganta. Ideea mea de baza este ca tu, singur, adult, poti face orice iti trece prin minte, cata vreme nu implica alte persoane, nu deranjeaza pe nimeni. Le-am zis ca mergem sambata, ceea ce s-a si intamplat. Impreuna am gandit prin padure…. si o noua expeditie prin Dobrogea, la vara…

Aseara, citeam incremenit cum niste copii au murit in Retezat. Ma gandeam ce cauta niste copii tocmai pe acolo. Cand am vazut ca este vorba de sora Crinei Coco Popescu si de inca un baiat, am ramas asa, adica nu e posibil. Am vazut tot felul de pareri, cu muntele care nu iarta, tributul, ceasul rau etc, niste baliverne si idiotenii adanc inradacinate in mentalitatea noastra. Realitatea este simpla: a nins abundent pe munte si tu strabati zone clasice de avalanse. Deci ce poate sa se intample, nu-i asa?

Nu muntele i-a ales, i-a ucis, ci alegerile adultilor. Intamplarea si accidentul tin de sf-urile pe care le avem in constiinta balcanica. Pe munte dai de natura bruta, nu de copaci toaletati si gradini zoologice, unde „deszapezirea” pe vai inseamna mai mereu avalansa… asa ca mergi cand se poate, tocmai ca sa te poti bucura de munte ani la randul.

Bineinteles ca, dupa ce „faci” Aconcagua, Retezatul poate fi un fleac, mai ales cand orgoliul creste proportional cu altitudinea si putem face orice. Cuvintele nu-si mai au rostul, evident. Insa muntele este superb in orice perioada, doar ca nu ai ce cauta uneori prin anumite locuri. Nu respecti muntele ca pe o chestie care are nas, gat, ochi, urechi, cum ne invata cei experimentati, care merg pe munte de ceva vreme si care scriu articole stupide si petitii infantile… ci, respecti acel sanctuar inca natural, forta divina care l-a creat, te adaptezi la regulile lui, care nu sunt la fel ca acelea din curtea scolii sau de la coltul blocului. Deciziile, cand implica si alte persoane, trebuie luate cu maxima responsabilitate. E de bun simt „sa nu le rupi” picioarele la oameni… doar pentru a le arata tu nu stiu ce taine are muntele 😉 Acest bun simt nici nu ne dam seama cat de mult cantareste in relatiile de zi cu zi…

Revenind la excursia cu copiii, ca nici lor nu le place prea mult in casa, dar nici prin locuri periculoase nu am sa-i duc, sub pretextul „sa invete”… plecam de acasa sambata, cu rucsacii de „expeditie”. Locul ales era un platou impadurit, cu destule spatii ca sa le zburde mintea in special, si in acelasi timp, un cadru natural in care nu era nimic periculos.

Nici departe, nici aproape.

Prima regula: in padure nu se face focul din motive binecunoscute. A doua regula: in padure se poate aprinde focul cand este zapada sau cand ne ratacim.

Ca sa aprinzi un foc in zapada moale, ca temperatura era cu plus, natura ne statea la dispozitie. Din zapada ieseau varfuri de crengi uscate iar bonusurile stateau rezemate de diferiti arbori, ca in poza de mai sus. Deci nu scoatem de prin zapada lemne ca sa le curatam apoi de omat si sa constatam ceea ce era evident: ce este sub zapada, este ud. Topor pentru lemne nu trebuie fiindca crengile uscate se rup in diferite moduri.

Din zapada moale facem o banca si asezam un izopren, sa avem unde ne odihni.

Ardea cum trebuie

Copii fiind, sa-si faca ei o cazemata, un iglu

Pana invatam, vom arde carnati si tot felul, fumul parca vine dupa noi si nu ne lasa in pace… Dar si cand invatam 🙂

Canile in zapada raceau ceaiul din plantele si fructele Bucegilor

Pana se mai faceau pe gratar una-alta, ei gata, ca daca ar ramane in padure nu stiu ce si nu stiu cum. Si zic bine, uite o bricheta, niste hartie, carnatii… aprinde un foc si sa vedem cu carnatii. Lucrurile nu s-au potrivit in realitate cu gandurile si dupa 20 minute… nimic nu se aprindea 🙂 Regula nu stiu a cata: ca sa faci un foc mare, intai trebuie sa faci un foc mic. Asa ca intai ne trebuie betisoare, betigase si alte chestii micute. Mai incolo trebuie lemne mai groase.

Dupa ce am ars cativa, acum pastram distanta.

Ca sa fie simplu, trebuie tratat orice cu atentie. Carnatii erau ei afumati dinainte, ca sa nu se astepte prea mult. Oricum nu prea se dau ei batuti, mai ales cand sunt amandoi.

Ce era gata, disparea destul de repede, ca erau calde.

La final, tot dulciurile au primat… iar napolitanele Joe se stie ca bat orice :))

Ideea este sa fii acolo in natura, sa aprinzi un foc, sa faci ce vrei, mancarea este mai putin importanta ca trairea. Nu se compara…

Pana sa plecam, copiii si-au imaginat un fel de om de zapada, pe care l-au „aranjat” in fel si chip:

Este duminica, haideti la plimbare! Pana la al doilea si cel mai mare Sfinx de pe muntele Piatra Arsa!

Desi plimbarea a fost ieri, va invit astazi sa o urmariti in imagini si filmari. Ca tot am adus vorba, numai plimbare nu a fost. A durat intre 5 si 6 ore, cat un maraton montan. De altfel, asa m-am si simtit 🙂 Ca si cum am parcurs un traseu de maraton.

Este bun un astfel de traseu, dupa o iarna asa lunga… a scos tot ce aveam rau in mine :)) Am transpirat ca la sauna pe versantii muntilor Jepii Mari si Piatra Arsa.

1Traseul 🙂 Ora este de fapt 8:49, nici acum nu am modificat

2Mergem asadar la al doilea Sfinx al Pietrei Arse si cel mai mare dintre cei doi. Se vad doua vai, una urca pana la Sfinx, a doua trece la mica distanta. Valea principala nu se vede in imagine. Ea se numeste Valea Babei si este ascunsa de padure, undeva in dreapta. In cele din urma, nu am ales niciuna dintre cele doua vai secundare 🙂

3Intrasem in padure, si nu am scapat prilejul de a fotografia valea pe care credeam ca o vom urma

4Ciuperci, nu erau doar acestea, erau mai multe, dar nu stiu daca sunt comestibile. S-ar putea sa nu fie. Eu nu le cunosc pe acestea 🙂 De fapt, nici nu prea culeg ciuperci. Totusi imi par necomestibile: au piciorul subtire si nu aveau mirosul specific

5O pasare ce se ascundea printre crengile unui brad cazut. Era foarte mica, s-ar putea sa fie Ausel, o specie de pasare despre care se spune ca nu coboara pe pamant. Eu insa nu cred acest lucru. Trebuie sa coboare si ea :)) Marimea ei? Cat o cutie de chibrituri, putin poate mai mare, foarte putin.

Mai bine, ascultati putina muzica, un concert natural. Auziti cum isi vorbesc pasarelele. Putine lucruri sunt la fel de frumoase 🙂

Insa filmarea, dupa cum ati observat are si o surpriza. Va vine sa credeti? Ei bine, asa se alimenteaza cu apa un cartier intreg. De mai bine de 10 ani de zile exista acea spartura in conducta…si cei de la Apa nu o repara 🙂 Nu le pasa. Ar trebui ajutati putin 😉

7

8

9Traversand Valea Babei I, se observa ca abia aici am gasit zapada

Sa urmarim insa si o filmare pana la sosirea in aceasta vale:

Suntem deja in Valea Babei II. De aici se alimenteaza alta localitate din Valea Prahovei. Priviti cum!

12Oamenii platesc apa degeaba…hotii nu fac nimic prin paduri, prin orase peticesc ici-colo. I-am denumit hoti, pentru ca nu te poti numi om cinstit cand doar incasezi bani si nu faci nimic! Nici nu pot sa postez tot; ce am vazut ar ingrozi pe oricine.

13O cascada…acum depinde la ce se uita fiecare 🙂

15Cat de frumos poate sa iasa un izvor din stanca…aici iese el la zi

16In urcus

17Dar atenti prin imprejurimi…, pana la urma il zarim. Barlogul de care spuneam acum cativa ani.

18Aici suntem la o intersectie. Firul principal este in dreapta, cel secundar ce iese la Sfinxul Pietrei Arse sau Sfinxul Unicorn, este inainte. Pe unde se vede urcand un prieten. El urcase dupa cum stabilisem. Numai ca mi s-a parut mie ca la o apreciere rapida imi da cu eroare 🙂

Zapada era mai groasa la baza firului secundar decat aceea de la firul principal. Din ce vazusem la plecare, mai era inca zapada suficienta pe firele secundare, pentru a se produce o avalansa. Firul secundar avea aspect de culoar si o avalansa ne-ar fi maturat rapid, fara vreo sansa de scapare. Pe firul principal stiam ca sunt multe curbe in care se mai poate opri avalansa, este si spatiul mai larg, sunt mai multe sanse. Noi nu aveam cum sa stim daca undeva mai sus cu un kilometru, sa presupunem, ar fi plecat o avalansa. Fiind pe firul secundar, ingust, totul este la noroc, daca pleaca sau nu pleaca avalansa, tocmai cand suntem noi pe acolo. O avalansa, acum primavara, poarta numele de lavina. Zapada este mult mai grea, sunt sanse minime sa scapi cu viata. Pe firul principal, o avalansa nu ar fi avut panta prea inclinata pe care sa prinda viteza. Oricum ar fi fost, existau cai de scapare in lateral. Asa ca am urmat firul principal, schimband traseul. Ocolind cu o ora mai mult.

19O privire inapoi m-a convins ca este mult mai bine pe firul principal, unde exista un amfiteatru natural ce opreste zapada sa curga, curbe multe, o saritoare uriasa la baza careia se poate opri o avalansa

20Pe firul principal. Oricand din cativa pasi am fi ajuns in lateral, la multi metri inaltime. De altfel, iti si spune instinctul  pe munte, unde este pericol si unde este in regula. Trebuie sa privesti cu atentie. Apoi o lavina cand pleaca este insotita in deplasarea ei de un zgomot. Este un suier, cum sufla vantul prin crengile bradului, jneapanului. Nu prea vine in tacere…

21Inainte este saritoarea de care spuneam, un perete vertical de zeci de metri. Nu ne-am dus pana la baza ei, sa vedeti de ce. Intr-o primavara, urcam pe aici. Cand am ajuns la baza acelui perete am avut o surpriza. Eu eram pe zapada, la un metru de perete. Intre mine si perete era o adancitura de vreo 20 metri facuta in stratul de zapada de catre apa scursa de pe perete. Deci peretele este mai inalt decat ce vedeti in imagine. Insa avalansele in cadere depun aici multa zapada. Nu avea rost sa mergem pana langa perete, se auzea apa curgand pe acesta…, cine stie, se mai rupea si marginea cu noi. Asumarea de riscuri inutile nu face casa buna cu…mine.

Am preferat sa urcam undeva in dreapta locului de unde am pozat. Langa aceasta saritoare, cea mai mare denivelare existenta in firul Vaii Babei, am ajuns la circa 2 ore de la plecarea in drumetie.

22Urcam fara griji mari, bucurandu-ne si de vreme si de peisaj. Ne-a luat 20 minute sa urcam niste pante mai problematice, unde am si intins de doua ori o coarda, ca sa nu alunecam, fiind umezeala cat si gradul de inclinare destul de mare. Acest segment, de la saritoare si pana aici, la reintoarcerea in firul vaii, face diferenta intre drumetie si ascensiune. Fara o coarda iti asumi niste riscuri…

23Am ajuns in amfiteatrul de care va spuneam…este locul aproape drept, mai multe poieni

24Vara pe aici este superb, am iesit din vale si am urcat pe versant pentru a vedea peisajul

25La scurt timp vedem si tinta excursiei: Al doilea si cel mai mare Sfinx de pe muntele Piatra Arsa. Insa mai era pana acolo 🙂

27Un paianjen…urat. O fi si el o vietate, dar era urat. Statea contorsionat ciudat, probabil isi revenea la soare. Vara l-am vazut pe diferiti arbusti.

28„Coltul din Jurasic” – asa i-am spus acestui loc, cand l-am vazut pentru prima oara, in anul 2001. Tot la fel a ramas.

Desi zapada era mare, nu te afundai prea mult in ea.

30Umblet de urs

31La cat de tare era zapada si la cat de impadurite erau pantele din apropiere, greu s-ar fi produs o cadere mare de zapada

32Urmele Martinului care traversase valea

33Molidul din dreapta se inclinase la presiunea stratului de zapada

34Asa ca mai bine sa iesim definitiv din firul vaii 🙂

35Privire spre Valea Prahovei. Sageata rosie semnifica locul de unde am facut prima imagine…in urma cu circa 3 ore

36Varful si Creasta Jepilor Mari, in dreapta

38Inainte, printre jnepeni…, am mai vazut urmele unui urs mare

39Ne apropiem de un obiectiv ce nu apare nicaieri ca fiind pozat de aproape. Vara nimeni nu poate ajunge la el. O jungla de jnepenis impiedica accesul. Asa ca fiecare il pozeaza dupa diferite inaltimi.

Vreti sa va spun ceva? Stiti de cate ori m-am oprit? Nici eu nu mai stiu 🙂 Am avut un hanorac subtire, un tricou profesional si tot am transpirat ca intr-o zi caniculara. V-ati oprit odata pe un versant montan si v-ati pus intrebarea cum mai ies de aici? Eu mi-am spus: cum naiba am ajuns si pe aici? 🙂 Oricum, aveam in minte sa ajung la acel Sfinx, si desi inaintam cam greu prin jnepeni, nu aveam cum sa renunt. Eu voiam la acel Sfinx 🙂

40Inca putin 😉

41Si am ajuns in sfarsit…dupa cam trei ore si jumatate de acasa. Imi place acest urias din piatra. Il pozasem din diferite locuri, acum am ajuns si la el. Sa pun mana pe el 🙂

Momentul trebuia imortalizat asa ca:

42Bine ca i-am spus sa mai imi faca o poza…parca stiam ca in poza aceasta ma prinsese somnul. „La somn langa Sfinxul Unicorn”

43Dar nici poza asta nu este cine stie ce, sa dau putin vina pe aparat si pe prietenul care a facut pozele. Am vrut poze, imortalizarea momentului, dar cred ca nu imi ardea de asa ceva :)) Eram cu gandurile plecate 😉

44Nu-i asa ca este frumos, expresiv? I-am facut vreo 50 de poze va dati seama!

45„Periscop”

46Am plecat spre Piciorul Pietrei Arse, sa coboram pe traseul turistic. O urma??? Nu stiu de ce poate fi :)) Pare de vulpe.

48Urmele mergeau dupa o culme, cred ca de vulpe erau…

49In traseul turistic am facut un popas de 15 minute

50

51Cu sageata rosie Poiana Stanei Regale…mai aveam pana acolo circa o ora. Am stat eu si m-am gandit ca noi suntem oameni de munte, participanti la maratoane montane si ca poate fi si o alta cale mai rapida de a cobori 🙂 Ideea daca a venit, am pus-o evident in aplicare.

52Astfel ca am intrat pe Valea Piatra Arsa, sa vedeti unde eram peste o ora si ceva 🙂 Fiind zapada multa si destul de stabila, am ales sa coboram alunecand 🙂

O filmare cu un astfel de moment superb:

53Procedand asa, am ajuns in padurea de foioase de langa Stana Regala…in 23 minute :)) Mai aveam treburi fiecare si pe acasa…, si asa ma furase somnul la Sfinxul acela urias 🙂

54La tot pasul fiind puzderie de ghiocei, m-am gandit sa adun si eu un buchet, ca ecologistu’ 😉 Dar nu pentru mine…am adunat nici mai mult dar nici mai putin decat 101 ghiocei. Am si eu fixurile mele 😉 Tot mergeam asa cu buchetul in mana ezitand sa-l asez intr-o punga, si apoi in rucsac. Mergeam ce mergeam, ma mai uitam la el. Ii mai trebuia ceva. I-am facut repede un vesmant din muschi si gata, mi-a placut. Avea ceva estetic, nu era doar o floare simpla 🙂

Dupa care, fiindca imi placea cum arata, l-am mai tinut putin in mana, sa ma mai holbez la el 🙂 Am constatat eu ca mai avea nevoie si de un dram de romantism. Deci priviti cum se odihnea bietul buchetel langa tulpina unui falnic copac 🙂 Glumesc eu dar chiar mi-a placut buchetul :))

55Inca il mai tineam in mana cand am ajuns in traseul turistic Poiana Tapului-Poiana Stanii. Deci din Piciorul Pietrei Arse si pana in acest traseu, am facut exact 50 de minute…am mai cules si ghiocei, am si filmat, si pozat, si privit 🙂

56Intr-o ora si ceva, din golul alpin eram aproape in oras, fara sa fi alergat…ne-am dat pe picioare :))

57Acesta a fost traseul, poza de pe acelasi drum ca la plecare.

Sper ca v-a placut plimbarea aceasta, virtuala pentru dvs, reala pentru mine. Am ajuns acasa, o baie repede, 1 litru de limonada, 2 ceaiuri si gata. Acum mi-am revenit la forma fizica obisnuita. Aveam nevoie de un traseu asa mai dur, sa-mi revin dupa o iarna groaznic de lunga 🙂

Ma trezesc eu azi pe la 4 dimineata cu o idee, cate luni de zile am? :)) Mi-au iesit ca azi am 400 de luni de viata, iar Rares 15 luni :)) Radeam pe la 4 dimineata 🙂

Sa aveti o duminica placuta si o saptamana cat mai buna!

Ascultand murmurul unei ape de munte

Natura revine la viata, desi pe munte zapezile se masoara de la 1, 5 metri in sus. Pe vai, stratul de zapada depaseste 5 metri, jnepenii de langa Complexul Piatra Arsa aflat pe Platoul Bucegilor, ce sunt mai inalti decat un om, sunt astazi sub zapada.

Pare ca s-a produs zilele acestea o lavina impresionanta pe Valea Comorilor:

14

Sa continui insa cu povestea paraului:

4

5

7Foarte frumos sa privesti dar…,

Paraul isi poate spune si singur povestea 🙂 Ascultati:

Tot primavara mor si ghioceii…probabil de la vremea capricioasa :)

Este si ceva adevar in treaba asta, chiar acum pe la 17:30 am vazut ghiocei ofiliti, prin curtea unui prieten…mi-a zis ca de la frig, zapada de acum cateva zile.

Azi a fost o zi de primavara autentica:

1

2

3Cascada Urlatoarea

5Un prag de apa mai sus de cascada

6Vf. Claia Mare

7Spre Banca Maria Tereza, se mai vede fostul marcaj cruce rosie

8Banca

9De pe stanca curgea apa pe ea…nu prea este bine

11Azi au vestit primavara si in acest loc

12

14

15

16Copaci cazuti prin preajma bancii…peisaj salbatic

17Privire spre cer

Inainte sa plecam ne-am oprit putin la Valea Comorilor…cand colo, ce sa vedem? :))

20Disparuse podul 🙂 O avalansa l-a luat si din el a ramas doar un lemn atarnat de un cablu. A facut si Salvamontul din Busteni un lucru bun…si tocmai pe acela l-a luat avalansa. Acum trebuie sa faca altul :))

21Pe acolo a venit avalansa…destul de mica. Inseamna ca nu au facut bine podul. Lasa ca fac altul din nou :)) Mereu cate unul… Daca ar fi fost vorba de plimbat cu jeepul turisti prin locuri protejate din Bucegi, nu ar fi stiut care sa se duca primul…, sa-i vedem acum la pod, cum se mai inghesuie sa-l faca :)) :))

22

23O alta banca, putini stiu de ea, desi este langa traseul turistic…trebuie un indicator.

Cam asta a fost povestea de astazi…, ideea este ca si ghioceii mai mor uneori 🙂 Cu ocazia asta m-am uitat mai bine la banca Maria Tereza, scrie nu 1 septembriu, ci 7 septembriu…, spatarul nu poate fi reparat decat daca se face un mic stalp din beton care sa-l sustina…