Toamna pe muntii Baiului, intr-o zi cu un cer perfect!
Dimineata ma trezesc si eu bine, adica nu mai aveam dureri de gat. Ca mi se umflase ceva pe acolo de o vreme… si vorbitul, mancatul, respiratul devenisera problematice, iar noaptea dupa ce ca nu prea dormeam… ma trezeam si des 🙂 Merg dimineata la baie, ma uit in oglinda, concluzionez repede „am ceva, nu am nimic!”, ca sunt in regula si gata, ziua sa inceapa. Calculez putin si imi dau seama ca o sa intarzii… asa ca sun preventiv si mut mai tarziu plecarea pe munte.
Cand plecam mai multi imi pregatesc cele necesare de seara, apoi, de dimineata, ma trezesc cu 2 ore cel putin inainte de intalnire ca sa mai verific de „enspe” ori… oare am luat tot, nu mai trebuie x sau y, binoclul trebuie?, aparatul, telefoanele sunt incarcate?! Le verific sa nu se fi descarcat prea mult in cursul noptii 🙂 ies afara si ma uit la nori, poate sa ploua sau nu? sa iau o haina mai groasa sau si un tricou suplimentar? oare daca ploua or avea toti pelerine sau sa le iau eu pe ambele cu mine… si tot asa. Cand mi se pare ca este in regula plec multumit ca am rezolvat toate problemele. De data aceasta iesind la inaintare cu „am ceva-n-am nimic”, am reusit sa plec la ora 9. Un start bun, ce mai!
Repede prin cartierul Piatra Arsa, intram in padure pe o poteca dupa care incepem urcusul pe un drum forestier… care se numeste Drumul Forestier Coasta Cumpatu. Ati ghicit, iese pe la stana d-lui Geaca! Asta o spun asa, nu ca ar fi stiut cineva unde duce acel drum… nici mie nu mi-ar fi spus nimic denumirea 🙂 dar era scris pe un panou ascuns de crengi. Am urcat pe acel drum de cand ma stiu… cand eram mic, urcam la stana pe care acum o are omul amintit mai sus, pentru ca vecinii si prietenii nostri de familie erau in relatii bune cu ciobanii de acolo, ramaneam noaptea… frumos! Chiar frumos, cum priveam cerul plin de stele… 🙂
Urcam ce urcam pe drum si vad o scurtatura ce avea multe urme de mistreti… evident ne-am abatut mult de la drum sa mai vedem ce si cum. Am intalnit si o multime de ciuperci comestibile, rosiori, ghebe, creasta cocosului, dar nu aveam ce face cu ele. Doar nu le caram tot muntele dupa mine si de abia ce am scapat de cele de anul trecut. Anul acesta nu mai pun la borcan nicio gheaba ca nu prea le mancam si ocupa spatiu inutil 🙂 Daca ma apuca fantezia de vreo zacusca poate-poate adun si eu ghebe… Revenim in drum, nimeni nu zicea nimic ca umblasem brambura si stabilim ca „doar pe drum” 🙂 Si uite asa iesiram noi la golul alpin, la cativa pasi de stana.
Mi-aduc aminte de ultimul bulz gustat, undeva, recent, pe la Bran. Pana si razboiul de 100 de ani a durat mai putin decat am fost noi serviti, un ospatar la vreo 8 mese. Trebuia sa plecam fara sa platim, sau sa plecam dupa ce au pregatit totul, oricum, erau depasiti pe toate planurile, dar unii au mai multa educatie decat altii, si ma dau si eu dupa ei, chipurile… altfel, cine stie, daca ma dau in spectacol, nu mai merg cu mine sau eu cu ei 🙂 Sami de la Cota 1400 spunea odata ca „il incaruntesc si pe dra..” Este clar, cateodata sunt imposibil, trebuie sa stau in banca mea.
„Doar pe drum”
Iesirea din padure
Pe un picior de plai…
Continuam si auzim un caine care latra dupa ceva imaginar, eu am crezut ca l-au parasit ciobanii pe acolo, ma si gandeam daca l-am putea ajuta cu… niste suturi 🙂 mai vedem si 2 magari, altii 🙂 … macar daca erau 2 cai, sa fi incercat sa-i calarim, ca oricum nu era nimeni prin preajma… sa le fi dat bice pana sus in culme si de acolo ii trimiteam inapoi 🙂 Bine, fapta ar fi fost un atentat la starea de sanatate a d-lui Geaca si probabil ca buni crestini nu am fi infaptuit-o 🙂
Oricum, fata de alte stane cu multa mizerie, pe aici totul era mai aranjat. Undeva pe usa stanei, nu aceasta din imagine, ci mai este una veche, scria acum ani de zile „Va rugam, nu stricati”.
Cainele cand latra, cand tacea, avea un defect la sonorizare… si mi-am amintit cat am ras de un prieten cand am auzit ce nume i-a dat cainelui sau: Oituz! Sa ai un caine pe care sa-l cheme Oituz :))) :))) Dar acest lucru este ceva minor. Prin 2000 si ceva ma potrivesc la schimbat buletinul cu un vecin in varsta. Eu, politicos, il las pe el primul si astept la mica distanta. Vecinul vorbea cam tare, dar eu daca il cunosteam ma obisnuisem cu tonul sau. Politistul insa l-a rugat sa vorbeasca mai incet. Dupa putin timp, vecinul iar l-a intrebat ceva cu voce ridicata. Cel de la buletine i-a zis ca-l da afara daca mai zbiara asa. Atunci vecinul, a bagat putin capul pe ghiseu si i-a zis, aratandu-i si cu degetele spre ureche: „Nu taticule, eu nu vorbesc tare sa ma auzi tu, vorbesc tare ca sa ma aud eu!”. Am zis ca lesin de ras. Am iesit pe afara si cat m-am straduit, nu reuseam sa redevin serios ca sa pot intra. Doar cand ii vedeam figura vecinului nu ma puteam opri din ras. Eu am o problema mare cu rasul asa prosteste peste tot 🙂 La liceu, radeam cu Razvan in ora dirigintelui de ne muscam buzele incercand sa ne abtinem, dar degeaba, radeam aproape de lesin, cu sughituri. Dirigintele ne vedea deseori, doar eram in banca de langa el, uneori ne ignora, alteori ne dadea exemplu: „sa nu faceti ca astia doi, care se hlizesc aici, ca astia nu or sa ia niciun examen”. Era vorba de bacalaureat dar noi cand il auzeam dandu-ne exemple radeam si mai tare. Oricum era prea ingust la minte, eu si Razvan invatam dupa ore suplimentar si eram mult inainte cu subiectele de bacalaureat. Faceam echipa buna si la carte nu doar la ras 🙂 De altfel, am luat bacalaureatul in primii 10… la Busteni erau clase de liceu/zi si seral plus cei de la liceul din Azuga… probabil vreo 200 in total.
Lasam in spate stana omului cu magarii si un caine ce latra a pustiu, si pozam in toate directiile, privim peisajele superbe, aveam si un binoclu… cand, in calea noastra, vad 2 caini mari si negri. Prin binoclu constat ca unul are o capatana foarte mare, asa tolanit cum statea in varf de deal. Ne apropiem si nu dadeau niciun semn… nu voiau nimic, stateau asa, eu insa nu stateam ca ei, le-as fi dat cateva imediat ce ar fi latrat. Cainii au fost insa mai inteligenti… imi plac si mie cainii, dar prin curti sau legati, pe cei de prin paduri, daca as avea cum, i-as impusca pe toti. Intr-un an, eram prin padure si traversam un desis. Prin acesta, o multime de oase… si cum ma minunam eu oare de unde atatea oase si cum de tocmai pe acolo, numai bine ca incep sa se miste tufisurile din preajma si sa navaleasca spre mine mai multi caini salbaticiti… pai acolo ma devorau 🙂 am avut niste petarde si i-am servit cu promptitudine. De atunci, sunt „prietenul” cainilor de prin paduri. Pe strada mai iau cate un catelus de pe drum sa nu-l calce masina, le mai dau mancare altora, dar in padure… este altceva.
O turma mica de oi
Si despre acest loc am mai scris eu, cu alta ocazie… acum multi ani, stana de care vorbeam mai sus, nu avea apa… si cei de acolo mergeau dupa apa traversand padurea aceea rara de mai jos. Era o placere sa merg pe acolo, bineinteles ca nu prea caram eu cine stie ce, ca eram copil, dar mereu eram gata de plecare… pentru ca imi placeau acele locuri
Foarte frumos este pe acolo, de fiecare data cand trec prin preajma fac multe poze 🙂
Pana la urma am ajuns si in drumul de pe culmea muntilor Baiului:
Valea Zamorei
Culmea Zamora marcata cu cruce rosie, semn care scoate turistul in Busteni, pe langa Castelul Cantacuzino… asta daca se coboara din acest loc cu indicatoare. Daca se face dreapta se merge pe drum si apoi se coboara in Valea Doftanei
O zi foarte frumoasa, peisaje desprinse din povesti, de aceea am si facut atat pe drum, tot ne uitam
Valea Fetei si Bucegii pe fundal… se vede ca s-a topit zapada. La Omu se mai vedeau cateva portiuni albe dar daca si maine este la fel vremea, atunci nu vor mai fi
Privire si inspre Valea Doftanei (bazinul afluentului Orjogoaia)
Acolo este ramificatia asa-zisului Transbaiu. Din acel punct, de unde se unesc drumurile ce pornesc din Azuga si Busteni, se coboara in dreapta spre Valea Doftanei. Este aproape imposibil ca acel drum sa fie realizat in urmatorii 5 ani
Spre muntele Sorica
Tot mergand privirea imi ajunge si pe o mica piatra modelata impresionant de natura
Transbaiu, dar partea de la Azuga
Undeva departe, mult departe, se vede doar cu binoclul… am observat doua constructii ce par din beton desi ma cam indoiesc ca ar fi beton, tocmai departe prin padure. Se gasesc intr-o mica poiana si par abandonate, nu stiu ce au fost, trebuie sa intreb, dar din acest punct, de la Sorica si pana acolo se fac sigur 7 ore. Probabil o fi vreo cabana de vanatoare paraginita plus o anexa, din perioada comunista.
La coborare a fost frumos pana am intrat in padure, apoi prin defrisari si noroaie am trecut rapid iesind pe la partia Cazacu
La 15:16 eram la telegondola Azuga. Ideea era ca daca ar fi suflat vantul am fi parcurs traseul pornind de aici. Am fi urcat cu telegondola pana pe muntele Sorica si apoi spre Busteni. Dar vremea fiind perfecta am ales sa urcam din Busteni. Oricum, mai am in plan un super-traseu… dar doar daca reusesc sa duc cu bine la capat doua initiative incepute. Am vazut ceva, undeva :)) foarte interesant!
Erau 19 grade, o zi calda, placuta, potrivita pentru o drumetie
Aici stateam in statie pe scaune… reusite refugiile realizate de Primaria din Azuga… pe cele de la DN 1 le vor rupe utilajele de deszapezire imediat ce vor arunca prima zapada pe ele. Natarai mai mari ca aia care deszapezesc DN 1 de la Sinaia la Azuga nu am vazut. Au o baza pe la iesire din Sinaia.
Tocmai cand am ajuns noi in statie sosise si microbuzul, ce trebuia sa plece spre Sinaia. Dar nu pleca imediat fiind capat de linie. Mai statea un pic, incerca sa respecte programul 🙂 Asa, in general, cred ca nici soferii de microbuze nu au o parere buna despre aceasta firma ce asigura transportul de persoane pe Valea Prahovei. Mai prost de atat nu exista… Noroc ca sunt trenuri si ca eu cel putin, cunosc programul microbuzelor ce vin dinspre Bucuresti, Craiova sau Targoviste si merg spre Brasov, Sibiu, Targu-Mures si retur. Aceia macar respecta programul… astia de pe la noi, comunica mereu prin telefon ca nu sunt oameni, ca nu au facut bani, se injura intre ei, stau prin statii minute bune si trag de timp, lumea se enerveaza, dau oamenii jos si-i pun sa se suie in alt microbuz, ca are soferul vreo treaba sau este coloana de la Azuga la Sinaia… nu am vazut niciodata sa se mai si faca unele curse dupa ora 21… logic, oamenii nu merg pe jos ci aleg alte mijloace de transport, ceva mai serios: tren, alti transportatori.
Excursia s-a incheiat asadar cu bine! 🙂
Filed under: Obiective si locuri de interes | Tagged: bucegi, Busteni, culmea zamora, drum, munte, muntii baiului, oi, padure, sorica, stana, transbaiu, transport persoane, traseu, valea prahovei | 20 Comments »
