Biserica de lemn a Azugii

Azuga are doua biserici ortodoxe si una catolica.

Cea mai noua, este aceea din parcul „Ecaterina Teodoroiu”, de langa monumentul eroilor din Primul Razboi Mondial. Aceasta este din lemn, are hramul „Adormirea Maicii Domnului si apartine parohiei ortodoxe II Azuga (infiintata in anul 2011). Biserica se afla in cartierul Satul Nou al statiunii Azuga.

Piatra de temelie a fost pusa in anul 2004, demisolul a fost sfintit in anul 2010 si acolo s-au tinut de atunci slujbele. Incet-incet, biserica prinde contur:

Mai e de munca…

Biserica a aparut ca o necesitate, multi oameni mergeau vreo 2-3 kilometri pana in centrul statiunii, la vechea si impunatoarea biserica „Sf. Treime”. Asa, au biserica aproape.

Biserica vazuta de pe muntele Sorica

Peisaje din zona Bobolia

De cand am fost acum niste zile, prin zona respectiva…

Pentru ca am aflat de niste colectii particulare unele vechi si de 150 de ani, pentru ca trebuie largit contextul. Inainte, invatai dintr-un manual, ce info se asezau in acel manual. Acum, pe masura ce cauti, descoperi multe alte info necuprinse in manuale, nici de profesori stiute, punctate cu noroc ici-colo, ca simple note de subsol, in carti mai vechi. Asa, afli de descoperiri in Valea Prahovei despre care nu s-a mai vorbit de aproape un secol… Mai ziceam eu, ca dupa mai bine de jumatate de secol, am fost primul dintre cei de pe Valea Prahovei, care a vazut si pus mana pe topoarele de bronz de la Sinaia, vechi de mai bine de 3000 de ani. Bine, mai exista si un al doilea, si cam atat…

Ei bine, sunt pe urmele a ceva mai vechi de atunci.

Asadar, caut locuri si oameni, culeg noutati despre monumente si biserici, utile in niste lucrari si proiecte, descopar zone noi, invat vechile drumuri, trec liber pe oriunde pe bicicleta unde simti totul altfel, fac poze diverse, mai adun si fructe de padure, cumpar amintiri si trimit amintiri, e si plimbare dar sunt si momente hilare… nu simti oboseala printre atatea lucruri, vii si cu tot felul de idei/initiative. Mai iese si un articol interesant…

Prahova la Bobolia

Bucegii

Biserica din Slobozia-Campina

Ispite… si concretizate

O egreta mica

„Se privea” in oglinda apei

Undeva, pe un deal, sunt niste case, fost catun in care acum mult timp, locuia o femeie care stia descantece etc.

Daca mi-as fi propus sau daca mi-ar fi zis cineva de unde sa adun mure, nu m-as fi dus, considerand ca nu are rost sa pierd ziua in asemenea mod. Dar cand sunt in drumul tau… De cumparat, nu as fi cumparat :)) Asa ca, le luam cum se intampla… Cu coarnele dam o proba de sirop, ca sa stim pe viitor 🙂 Corcodusele si prunele se transforma intr-un suc hidratant pentru alte ture cu bicicleta, adica maine. Mure pentru spuma, pentru gem, mure pur si simplu de mancat…

Prin Valea Jepilor la Monumentul Eroilor

O scurta excursie cu intoarcere prin Sinaia:

Mai tarziu, cu 30 de minute, s-a prabusit acest pod de zapada. Zgomotul s-a propagat pana sus aproape de horn.

Fluturi Erebia

Azi sunt 45 de ani de cand un localnic, Mielus Triculescu, a murit lovit de trasnet prin aceasta vale. Multi au murit pe valea Jepilor… sef de formatie salvamont etc… Dumnezeu sa-i odihneasca!

Flori de colt pe Brana Caraimanului

Se lucreaza la Monumentul Eroilor.

La anul ar trebui sa se incheie lucrarea.

Cabana Babele

Pe Drumul de Vara

Pe langa Schitul Sf. Ana la Sinaia… exact la timp pentru a prinde pe cineva si sa comand un fel de antologie a Sinaiei, ce va aparea la sfarsitul lunii viitoare.

Traseu cu bicicleta: Busteni – Chitila – Bucuresti – Manastirea Comana – Giurgiu – Ruse – Giurgiu – Calugareni – Singureni – Biserica de la Draganescu – Bragadiru – Bucuresti Nord

Ca in orice astfel de deplasare, trebuie sa existe un plan si niste reguli. Nu mergem nici prea repede dar nici prea incet, nici pentru performanta, nici sa nu te mai misti cateva zile din cauza febrei musculare. Ideea e alta. Luni e zi lucratoare deci, fiecare merge la serviciu. Daca te duci obosit…

Am avut castig de cauza cand am zis ca este evident ca ajungem cu bicicleta intr-o zi pana la Dunare, respectiv Giurgiu. Si ca nu are rost sa plecam cu dimineata in cap pe DN 1 pana la Ploiesti si de acolo prin niste sate si comune spre Bucuresti. Mai bine mergem cu trenul pana la Bucuresti. Pana la urma, stabilim sa coboram in Chitila si cine vrea sa o ia prin Bucuresti iar cine nu vrea, sa o ia pe langa Bucuresti 🙂 Erau nu stiu ce forturi pe acolo.  Oricum, de pe timpul lui Carol I.

Eu aleg traversarea Capitalei, ca sa vad cam cat dureaza cu bicicleta. La 9:30 coboram in Chitila. Bucurestiul destul de liber, cum era de asteptat.

Prin soseaua Giurgiului am iesit din Bucuresti, urmand sa ne intalnim prin localitatea Jilava. Cam o ora a durat traversarea Bucurestiului, mers destul de lejer.

Asteptarea poate fi placuta.

Pornim spre Giurgiu in sfarsit. Dar nu direct, ci cu ocolire pe la Comana. Altfel, am fi ajuns prea repede.

Oameni la scaldat in raul Arges.

De manastirea aceasta nu am auzit.

Trecem si Neajlovul. Pana la urma, in timpul excursiei, l-am trecut de 3 ori prin puncte diferite.

Neajlov

Manastirea Comana este foarte aproape de intrarea in localitatea cu acelasi nume.

Cred ca am stat o ora cel putin la aceasta manastire. Sunt multe chestii de vazut… am mai si cumparat diverse. Fata de alte manastiri, aici mi s-a parut cel mai scump loc 😉

Un obiectiv ce trebuie vizitat este Mausoleul Eroilor, realizat din initiativa Reginei Maria si a istoricului Nicolae Iorga, In acesta se gasesc osemintele unor ostasi cazuti in 1916, in lupta de la Neajlov. Societatea „Cultul Eroilor” a inceput constructia mausoleului in anul 1926 si a finalizat-o in anul 1932.

Pana la mausoleu sunt niste tunulete expuse:

In mausoleu. In fata, se observa fixat in podea, un suport din lemn. Pe acolo te uiti in cripta cu oseminte si vezi asa:

Sunt 516 eroi romani neidentificati plus 4 identificati, 13 germani, 51 de bulgari, 31 de turci; dintre straini nu e niciunul identificat. Alte surse spun de 416 eroi romani iar o statistica din 1943 arata ca, de fapt, aici sunt osemintele a 762 de soldati de diferite nationalitati.

In spatele bisericii este si un mic spatiu muzeal:

Cronologie

In biserica

Aici au fost aduse osemintele domnitorilor Radu Serban si Nicolae Patrascu , in 1640 sau 1641, in vremea domniei lui Matei Basarab, de catre Anca, sotia lui Nicolae Patrascu si de catre Elina, sotia lui Radu Serban. Interesant este faptul ca Radu Serban, continuator al politicii lui Mihai Viteazul nu prea il agrea pe Nicolae Patrascu, fiul lui Mihai Viteazul. In anul 1609, Radu Serban chiar il insemneaza la nas, practica obisnuita in acele timpuri, prin care se anula dreptul la domnie. In anul urmator insa, cei doi se impaca si fiica lui Radu Serban, Anca, se casatoreste cu Nicolae Patrascu. Destinul a facut ca amandoi domnitorii sa se regaseasca la Comana.

Elina Cantacuzino, fiica lui Radu Serban si nu sotia, casatorita cu marele postelnic Constantin Cantacuzino, il va inmormanta in anul 1667, la Comana pe fiul ei mai mare, spatarul Draghici Cantacuzino, primul ctitor al schitului Lespezi de la Posada.

Piatra tombala care se spune ca acopera trei morminte.

In perioada 1970-1971, arheologii Lia si Adrian Batrana, au descoperit in apropierea pronaosului bisericii ridicate in vremea lui Vlad Tepes, osemintele unui barbat care prezenta semnele decapitarii. In jurul sau erau monede din vremea lui Tepes. De atunci, se crede ca Vlad Tepes a fost inmormantat la Comana, ca acelea sunt chiar osemintele sale.

La aceasta manastire au fost de-a lungul timpului mai multe persoane ingropate insa, nu se mai stie exact unde a fost fiecare. In muzeu, mai sunt resturi de placi ce acopereau in trecut diferite locuri de veci. Biserica a fost refacuta din temelii in anul 1854 astfel ca… nu cred ca e sigur ce mai acopera piatra de mormant din imagine. Poate este doar piatra de mormant si atat.

Unele surse dau ca pierdut mormantul lui Nicoale Patrascu de la momentul 1854, acreditandu-se ideea ca totul a fost distrus de calugarii greci.

Totusi, in mormantul comun al lui Radu Serban si al nepotului sau Draghici, a mai ajuns si fiul lui Draghici, pe nume Constantin. Piatra de pe mormantul comun, existenta si azi, a fost pusa de catre un alt fiu al lui Draghici, vornicul Serban Cantacuzino (nu voievodul). Nici mormantul acestuia din urma (d.1709), nu se mai stie unde a fost.

Manastirea mai are si o alee amenajata spre Neajlov, amenajata cu banci si cruci de piatra pe margine.

Intre manastire si apa

De aici am plecat prin padurea Comana spre comuna Mihai Bravu:

Multe lanuri de grau, floarea soarelui, porumb pe tot parcursul acestei excursii. In multe locuri  incepusera treaba la grau…

Apropo de familia Cantacuzinilor, in timpul domniei lui Serban Cantacuzino (1678-1688), frate cu Draghici Cantacuzino dar si cu Mihail Cantacuzino (ctitorul manastirii Sinaia), a fost introdus in Tara Romaneasca, porumbul. Deci „mamaligarii” apar pe la 1700 :))

Mergem conform planului  pana la gara Mihai Bravu dorind sa continuam si mai departe, sa intersectam drumul dintre Giurgiu si Oltenita. Dupa gara, vreo 7 km mergem pe un drum plin de gropi, un cosmar pentru masini. Abia eviti cat de cat cu bicicleta nenumarate cratere. De altfel, nu am intalnit decat un apicultor, cu o rabla de Dacie, ce tot ducea apa la sutele de stupi risipite prin intinderile nesfarsite 🙂

Tot pe acolo am si facut poze si filmari la sute de fluturi albastri (Pollyommatus icarus, fam. Lycaenidae), cunoscuti sub diverse denumiri populare, din care cea mai frumoasa pare a fi… fluturasul cerului.

Pe circa 100 de metri din acel drum, zburau o multime de fluturi. Si pe aici am stat 20 minute.

Drumul si raza calauzitoare 🙂

In cele din urma, am iesit in drumul national, la 25 km distanta de Giurgiu, langa un panou pe care scria ca drumul pe care venisem este in reparatii 🙂 Nu era miscat pe acolo nimic 🙂

Cum ramasesem in urma, avand un mers prin care ma puteam opri oriunde, vad o terasa si ma opresc la un Pepsi. Din vorba in vorba, aud de la un localnic de o cruce frumoasa, din piatra, langa o biserica… asa ca, hai pana acolo:

Este scrisa pe toate partile. Nu am gasit undeva ca ar fi monument istoric, fiind evident ca se impune acest lucru.

Departe, se vedea Giurgiu. Timpul final, dupa plan, ar fi trebuit sa fie ora 19 dar era clar ca ajungeam cu o ora mai devreme.

Am ajuns in oras la 17:40.

Statuia lui Mihai Viteazul

Ne-am grabit sa ne cazam, la o locatie aleasa prin Booking si care ne oferea si spatiu pentru biciclete. Pe noi asta ne interesa si sa aiba paturi si dus 🙂 Nu sa fie cine stie ce.

Nici nu am deschis fereastra ca sa nu intre tantarii. In cursul noptii, mi-am dat seama ca acestia zumzaiau teleghidati prin camera :))

Dupa instalare, baie, am plecat in port, sa mancam…

Turnul Ceasornicului

Prin Giurgiu nu am mers pe la obiective ca le stiam si am mai fost pe la ele, inclusiv la ruinele cetatii. Nu are rost sa mai spun cate insecte innaripate erau la tot pasul din Comana si pana in Giurgiu: gaze, muste, nu stiu cate feluri de tantari, „tigrii de platan” etc. Oricum, Giurgiu e foarte frumos ca oras si animat in perioada vacantelor.

Vine noaptea, zic eu ca e mai bine sa stau in camera cu Matrix, crezandu-l mai sanatos 🙂 Ce este drept, in timpul traseului spre Giurgiu, il mai vedeam disparand destul de repede din peisaj, adica il mai revedeam dupa niste kilometri, de regula asteptand la mica distanta sau in apropiere de cate o terasa. Cand ii era sete, o lua inainte la o bere rece :)))

Pe intuneric, ii spun ca am impresia ca sunt tantari prin camera. El: „Ce ai ma’, ca nu am deschis geamul”. Eu: „Poate au intrat si ei pe usa, o data cu noi”. El: „Ti se pare”. Undeva, la 1 noaptea, il aud bubuind prin camera dupa tantari, bombanind ca eu dorm bustean, ca nu am treaba cu tantarii. De regula, eram primul atacat de tantari dar de data asta nu se intampla nimic. Dimineata mi-am mirosit pielea si mi-a picat fisa. Cand am facut dus, imi luasem doar samponul meu, gelul fiind printre haine, nu l-am gasit atunci cand imi trebuia, folosind astfel sapunul hotelului. Deci, sapunul era secretul, in mod sigur.

Dispare Matrix la baie la 1 noaptea si se lasa linistea. Somn! Urmatoarea serie de zgomote a fost pe la 4 dimineata. Iesea Matrix de la baie :))) Dormise in apa, in cada, din cauza tantarilor :)) Ii dau cu „fir-ai al naibii de nebun” :)) si adorm la loc, mi-era prea somn ca sa rad. Am recuperat mai tarziu, cand l-am gasit instalat la o terasa :))

Pe la 6 dimineata, trezirea e data din nou. Dar de data aceasta de unul care se plimba cu avionul pe deasupra orasului. Imprastia nu stiu ce substante impotriva insectelor. Omul cu acel avion trezea pe oricine. Nu se mai auzeau cainii in Giurgiu, se auzea motorul aluia… trezind cetatenii duminica, la 6 dimineata :))

Cum seara vorbisem ca de dimineata mergem la o cafea in Ruse, am strans si am plecat spre vama. Apuc sa-i zic lui Matrix, ca pe acolo nu tine figura cu terasele, ca nu am roaming-ul activat, ca daca o ia aiurea, e pe cont propriu.

Cum ne astepta pe noi Ruse :))

La podul metalic recomand ceva: pe una din partile acestui pod este loc sa mergi cu bicicleta in voie. Pe cealalta este o tubulatura si e greu. Dar nu conteaza sensul, cand nu sunt masini sau e coloana, te poti duce pe partea mai lata. In acest fel, este mult mai safe decat pe langa masini. Tirurile trec foarte aproape de tine. Si, in principal, cine sta mult pe la vama nu prea are rabdare, tu cu bicicleta ii mai si incomodezi. Am avut noroc ca am prins doar 2 tiruri la intoarcere pe pod.

Luam primul bulevard la dreapta ca sa nu traversam tot orasul. Acesta te duce direct in centru, ruland pe un drum cunoscut de alta data. Cred ca sunt 5 km din vama pana in centru.

Primaria

Monumentul Libertatii

Leul rupand lantul robiei

Primii clienti ai terasei de langa cladirea teatrului „Sava Ogneanov”. Aici parca era si mai rau ca la noi, aerul era plin de mici zburatoare.

Dupa 2 ore de stat pe teritoriu bulgaresc, o luam inapoi spre Giurgiu.

Stop pentru poze. Am trecut prin punctele de control repede si mergem la locul planificat de intalnire… Kaufland din Giurgiu. Planul pe mai departe cuprindea si trecerea pe la biserica din Draganescu, pictata de parintele Arsenie Boca si, poate, depasirea capitalei ca sa ajungem la gara Buftea.

Luam masa de dimineata la o terasa tot in Giurgiu apoi usor spre Uzunu-Crucea de Piatra-Calugareni.

Izvorul de la Daia, pe langa care trecusem venind dinspre Oltenita, acum urma sa mergem direct spre Bucuresti. Cel putin pana la Calugareni.

Tot inainte

Cu o zi inainte, am surprins in traseul nostru peste 10 nunti, mirese, nuntasi, miri, lautari, masini, limuzine etc… Cea mai interesanta intalnire a fost intr-un sat, unde am vazut in fruntea unui alai compus din oameni care mergeau pe jos si masini in spatele lor, o fata.  Initial, eu am crezut ca merg in urma vreunui decedat. Costumatiile insa, pe masura ce ne apropiam de oameni, nu erau potrivite unui moment funerar. Cum ziceam, acest alai era condus de o fata imbracata intr-o rochie superba, de culoare mov, care… tinea o oglinda mare in brate. Pe fundal, cineva tot din grup, batea tobele ca la razboi :))

Una din crucile de piatra ale localitatii Crucea de Piatra

In fata primariei din Calugareni

Si aici am stat la un popas.

Din localitate, am parasit drumul national pentru a trece prin niste comune, urmand sa iesim in alt drum national. Mai exact pe acest traseu: Singureni-Iepuresti-Stalpu-Mihailesti-Draganescu. Un traseu foarte pitoresc…

Lantul rupt, libertatea adusa peste Carpati

Monumentele si mesajele de acum 100 de ani sunt inegalabile. Nu mai avem artisti care sa faca asa ceva. Sau, poate ca mai avem, dar nu castiga lucrarile…

4 berze si multe vrabii care isi facusera cuiburile… sub cuibul mare al berzelor.

Padurea dinspre Iepuresti iar a fost o traversare frumoasa, zona aceasta dintre drumuri nationale fiind foarte faina pentru biciclete.

In Mihailesti, popasul de pranz si pana la biserica din Draganescu am mai facut 15 minute.

Si pe aici am stat vreo 40 de minute.

Biserica

Argesul oprit in barajul de la Mihailesti

Ne-am intors in Mihailesti si ne-am oprit pe baraj. Unele persoane erau la plaja, altele inotau… eu am vazut un peste mare mort 🙂

Fiind foarte cald, in Bragadiru am stabilit sa mergem direct spre Bucuresti, la gara, sa nu mai ocolim capitala.

Catedrala

Gara de Nord. Mai aveam 45 de minute pana la trenul de 18:05 care ajunge in Busteni la 20:40.

Luam bilete de la casa RegioCalatori. A durat 1 minut de persoana+bicicleta.

Cand am plecat din Busteni, am zis sa alegem tot un tren al operatorului privat care era la 6 dimineata in Busteni, dar nefiind unanimitate pentru o ora asa de matinala, s-a convenit sa luam trenul de 7, al C.F.R. ca si acesta are vagon de biciclete. Plus ca oprea in Chitila, iar cel particular in Buftea. In fine, zic.

Vineri dupa-amiaza, ma gandesc sa-mi iau biletele pentru a doua zi. La casa de bilete, o doamna imi spune ca ea da numai bilete pentru Regio si Interegio. Ii spun ca trenul are in compunere vagon de biciclete dar ea imi spune ca din tren trebuie sa iau bilet pentru bicicleta 🙂 Eu ii spun ca biletele pentru biciclete se iau de la casele de bilete, ea ca nu e adevarat.

Iau nr. C.F.R-ului pentru relatii cu publicul si sun acolo. Mi se spune ca de la casa de bilete trebuie sa cumpar bilet si pentru bicicleta. Ii spun ca stiu foarte bine acest lucru, numai ca angajatii lor nu cunosc aceste reguli deci, cum au fost angajati asemenea incompetenti? Intre timp, ajunsesem in Poiana Tapului, la casa de bilete de acolo. Aceeasi poveste, ca biletele se dau in tren pentru biciclete. Sun inapoi la Bucuresti, d-na de acolo incerca sa le ia apararea, ca poate nu mai erau locuri. Eu ii zic ca nici macar nu au verificat in sistem, mi-au spus direct, asa ca ele sunt angajate degeaba la CFR, ca avand un astfel de comportament te determina ca si calator cinstit sa dai spaga la controlor. Ma declar convins ca totul este o smecherie doar ca sa dam spaga, care cine stie unde ajunge.

Mi se ia nr. de telefon si astept sa fiu sunat de un director ceva. Aud cum suna telefonul la casa de bilete din Poiana Tapului, cum doamna care imi spusese ca pentru ea nu conteaza cine suna, ca… „e cuvantul ei impotriva cuvantului unei voci” (??) o lasa moale, ca nu stia, ca ma iertati. Iese afara si imi spune, „nu am inteles, se poate, bineinteles!” Peste cateva minute aflu de la ea ca de la Bucuresti sunase cineva si pe la Busteni, sa-i ia la rost. Dupa ce seful din birourile CFR i-a certat pe angajatii din Busteni si Poiana Tapului, ma suna si pe mine si imi spune sa merg la orice casa de bilete. I-am multumit si asta a fost. A, am dat 15 lei la CFR si 5 lei la RegioCalatori pentru bicicleta.

Biletele la CFR le-am luat dupa 45 de minute, la RegioCalatori dupa circa 1 minut, adica nu a durat 1 minut!!!

Undeva pe la Brazi, surprind o conversatie intre controlorii din trenul nostru CFR cu altii din alt tren CFR. „Tot cu 2 vagoane si voi?”, „Tot. Au trimis tren cu 10 vagoane la mare si s-a umplut si ala de oameni”. Nu au vagoane suficiente, e clar.

In concluzie, traseul a fost simplu… nu cine stie ce. Mai am cateva ture cu bicicleta de facut si gata, am incheiat capitolul. Trecem la river rafting, am si comandat vestele 🙂

Predealul de Ziua Eroilor si filmul de la Valea Uzului

Printre multe treburi si deplasari in doua municipii, am reusit sa ajung si la Predeal la momentul specific dedicat eroilor. Moment ce avea loc in Piata Garii, la Monumentul „Grupul Statuar Aparatorii Predealului”.

Ati vazut ce s-a intamplat si in Valea Uzului… Invrajbire, manipulare, haos, de altfel, cam ce se intampla in tara aceasta de cand Revolutia din 1989 a fost insusita de esaloanele secundare ale Partidului Comunist.

Partidele politice PNL si PSD. Fiecare lider a venit cu cate 20-30 de sustinatori.

Preotii si d-l profesor Ioan Campan… dar si elevii care depun flori la monument.

Defilare pe o ploaie care nu se mai oprea.

Iata si filmul realizat ieri de Hotnews la Valea Uzului:

„Nu e nimic pierdut in tara aceasta”!

Traseu cu bicicleta: Campina – fostul penitenciar Doftana – Telega – Melicesti – Crucea Domnitorului – Bisericile din Telega – Urleta – Banesti – fosta Manastire Poiana – Breaza

O noua duminica, o alta excursie cu bicicleta.

Ca pe munti inca e zapada. E frumos si pe zapada dar cand sunt lucruri mai bune de facut, le facem pe acelea.

Urcam bicicletele in vagonul special al unui regio particular si ne dam jos in gara Campina, aproape de ora 9:00 a.m. Stiam, cum vom trece de Posada, este o alta „lume”, din punct de vedere climatic.

Urcam in Campina pe str. Pictor Grigorescu, trecem de Fibec, continuam pe langa „Moara”, coboram si trecem podul peste raul Doftana. Lasam Brebu in stanga si o luam drept inainte. Urcam putin si ma razgandesc…. uitasem de fostul penitenciar Doftana.

Oprire intai intr-un loc istoric:

Locul unde Nicolae Balcescu a adunat oameni incercand sa-i determine sa se rascoale.

Detinutii s-au incuiat pe dinauntru si au aruncat cheia 🙂 In timp ce schimbam glume proaste, a venit un domn si ne-a deschis ca sa pozam in curte. Nu ne-a lasat sa intram peste tot, doar pana la intrare…

Multumim si plecam.

In centrul comunei Telega ne oprim la o cafea si la niste mici cumparaturi. Aflam ca „drumetia nu are varsta, ca inchid magazinul si o sa plec si eu…”. Cafeaua… buna!

Anghel Saligny

Multe case vechi prin sate stau sa cada…

De asemenea, multi localnici au prin curti astfel de bolovani, trovanti, de diferite dimensiuni.

Continuam spre satul Melicesti, la Crucea Domnitorului, principalul obiectiv al excursiei de astazi…

De aici, incepe urcusul…

O vila cu farfurii superbe

Parleaz

Lasam asfaltul si urmam drumul de pamant… E ceva de urcat…

Unii au zis ca merge si cu masina de teren, parerea mea este ca nu are rost. Sunt noroaie, gropi, drumul e ingust…

Melicesti este un sat mic cu constructii situate in locuri in care este dificil de urcat cu piciorul… deci, cat au carat de materiale sa-si ridice casele, este alta poveste. Se mai remarca linistea totala…

Satul Pietriceaua

O batranica pleca dupa lemne in padure si se „agata” de noi de teama unor caini de la un fel de stana aflata langa drum. Imi povesteste tot felul… Aproape de monument, ea se duce la ale ei, noi la ale noastre.

Crucea Domnitorului…

Poate stiti ca aici s-a oprit domnitorul Carol in 1866. Unii spun ca aici calul lui nu stiu ce a patit, s-a interpretat ca e de rau augur si asa s-a luat decizia sa nu se construiasca viitorul castel (Peles) prin aceste locuri 🙂 Istoria aceasta este pe multe site-uri si din punctul meu de vedere… cred ca trebuie mai bine cercetata. Piatra de temelie la Peles s-a pus prin august 1875, deci lui Carol i-a luat cam un deceniu ca sa-si gaseasca loc de castel? 🙂 Povestea poate fi alta… o fi trecut omul pe acolo…

Crucea monument de la Melicesti

Monumentul a fost ridicat in anul 1866, sculptor fiind Paul Focseneanu.

Probabil a avut ceva metalic in centru

Monumentul are mai multe inscriptii, una dintre acestea fiind:

„Această sacră Cruce s–a ridicat spre menirea fericitei călătorii a Măriei sale Domnului Românilor Carol I, Principe de Hohenzollern, prin acestu județu Prahova și a trecerii înălțimei sale peste acestu piscu de la Milicești în anul 1866 mergând de la Telega”.

Si in soclu a avut ceva incastrat, vreo placa de marmura, vreun basorelief distruse de comunisti…

Adaugat dupa Revolutie, presupun.

Acolo este Crucea Domnitorului, pe dealul Macesu la circa 814 m altitudine, cu vedere spre muntii Bucegi, Baiului, Grohotis.

Pornim GPS-ul pentru ca alegem alt drum de coborare…. Il ratam sigur fara GPS, adica ocoleam vreo 2 km.

Drumul de coborare

Dupa cateva curbe dam de un noroi cumplit 🙂 In momentul in care ne oprisem sa vedem cum facem, dintr-o livada apare o zana de fata cu doi catelusi si ne arata o poteca printre niste livezi. Aceasta intersecta mai jos drumul, chiar aproape de asfalt.

A trebuit sa fiu foarte atent la „poteca”, in fapt o mica dara prin iarba 🙂 Daca nu traiesti prin astfel de locuri, nu vezi o astfel de poteca indiferent cat te straduiesti. Tot peisajul pare la fel. In mod sigur nu o nimeream dar, ca sa nu ne ia fata de tantalai de oras, m-am dus inainte. Asta pentru ca ne-a zis ea ca este o poteca pe acolo, ca de 100 de ori daca treceam, noi nu am fi vazut-o din drum. I-am multumit si am intrat prin livezi…

Am iesit la asfalt si am zis sa vad si biserica satului:

Biserica din Melicesti

Monumentul Eroilor aflat la o curba.

Apoi a urmat o coborare lunga si frumoasa pana in centrul comunei Telega. Aici, am luat bisericile la rand…

La prima biserica, hram – Sf. Voievozi.

Deci aceasta e prima biserica, in cele 3 poze. Mai departe, erau o biserica noua pe stanga si alta veche intr-un cimitir pe dreapta.

Am mers la cea veche…

De aici, cuprindeam toate cele 3 biserici

Biserica din cimitir, care este in paragina si, in mod sigur, e cea mai veche biserica a comunei. Hram – Buna Vestire.

Interiorul este degradat, cu tavan ce sta sa cada… Prima mentiune ar fi din anul 1858 cand o rezideste cineva, asa ca e mult mai veche de 1858.

Plecam spre satul Mislea ce apartine de comuna Scorteni… numai ca, mai intalnim tot in Telega o a patra biserica:

Hram Sf. Nicolae sau

Biserica Telega Vale

Se termina si comuna aceasta si intram in Scorteni:

Dreapta spre Urleta

Bisericuta de la Urleta. Langa ea este o alta mult mai impozanta.

Pisania la biserica mare

Istoric…

Biserica mare a fost sfintita in anul 1980, fiind prezent printre consilierii patriarhali si un preot pe nume Vasile Bria. In comuna Telega am vazut o strada cu acest nume. Iar intr-unul din cimitire era un monument in paragina, pe care  o vaduva scria despre sotul ei, sergentul Vasile Bria cazut in luptele din toamna lui 1916 in zona Campulung. Tot pe monument mai era trecut un anume Gheorghe Bria decedat in anul 1914. Ramane de verificat daca este vreo legatura sau doar o coincidenta de nume…

Am pozat si o reproducere de pe acel monument:

Reprezentarea sergentului Vasile Bria

Din Urleta pornim spre Banesti, trecem vechiul pod de legatura cu Campina…

Podul este construit pe vremea lui Cuza. Incet, apele Doftanei il vor prabusi…

Prin Campina, o luam pe stradute ce trec si pe langa capela Hernea:

Un alt monument aflat in ruina.

Urmatorul nostru obiectiv era fosta manastire Poiana din Poiana Campina:

Pisania a fost transcrisa si de Nicolae Iorga.

Fosta manastire pastreaza si astazi imprejmuirea din caramida si piatra.

Luam directia Breaza prin Podul Vadului… pentru a ne opri la o pizzerie ceva. Ma gandeam la o tochitura sau peste 🙂 La ora 15 eram in restaurantul Havana… fost Temperanta, al generalului Ion Manolescu cel care a ridicat cunoscuta cruce monumentala (Micul Caraiman) de pe dealul Gurga – Breaza.

Pentru ca aveam tren la ora 16, zicem sa luam ceva rapid, cafele, bere fara alcool, suc, ce a vrut fiecare, pizza etc. Restaurantul acesta ar fi foarte cunoscut… ce pot sa spun este ca pe o scara de la 1 la 5, ii dai un 3.

Ajungem la gara, luam biletele, vine trenul si gata povestea. La ora 17 coboram la Busteni…

Timpi: aprox. ora 9:00 – Campina, 10:45 – Crucea Domnitorului, 12:45 – biserica Urleta, 13:55 – fosta manastire Poiana.

Lungime: circa 45 km.

Ar trebui sa spun ca aceste trasee nu le fac doar pentru plimbare, sport etc…ci sunt niste excursii de documentare/cercetare. Informatiile din acestea imi trebuiesc pentru o lucrare de profil, nu are treaba cu cartile mele, e altceva. Aproape ca stiu pe de rost harta cu drumurile judetene si comunale din Prahova. Desi, excursiile sunt prezentate la modul simplist, in spate sta totusi o organizare si sunt solutii pentru cam toate scenariile. Nu e nimic de genul, ne suim in tren si vedem pe acolo ce si cum! Tocmai de aceea, nu organizez ture cu biciclete. Pentru ca nu merg sa vad asfaltul si masini, sa bifez mersul pe sosea. Merg cu persoane care stiu ca pot face un traseu sau altul. Absolut toate deciziile, de la popasuri la obiective, se iau numai de mine. Intrucat, eu merg cu diverse scopuri, ma opresc pentru poze, luat coordonate GPS etc… si ca altii sa nu stea dupa mine, ii trimit inainte la un punct stabilit si usor de recunoscut, unde ne vom intalni ulterior. Cand respecti reguli, oameni si proceduri, lucrurile ies cum trebuie. Deci, mergem mai multi, dar ei merg cu mine si asta nu e deloc o dovada de superioritate, vreo aroganta ca stiu eu mai bine. Cine merge, stie ca este in siguranta cu mine, ca vedem chestii, ca mai e si adrenalina… si e perfect pentru toata lumea.

Festivalul Sporturilor Montane din Sacele – varianta 2018

Unicul festival al sporturilor montane din Romania. Sau… autodepasire. Sau… Silviu Balan&alti oameni de munte.

Avem in tara noastra foarte multe concursuri care promoveaza miscarea in natura si care ies foarte bine. Aceasta pentru ca nu poti face nimic in viata aceasta daca nu pui suflet si nu ai echipa. Bineinteles ca pentru tine, ai nevoie doar de tine. Dar asta evident ca se aplica persoanelor carora le e bine doar cu ei.

Uita-te ce a facut un om pentru ceilalti si iti dai seama cine e acel om…

Spuneam ca lucrurile pentru altii, se fac cu suflet si doar cei capabili de anumite sentimente le pot face. Festivalul de la Sacele din week-end-ul ce a trecut, sprijinit de autoritati locale si sponsori de renume, organizat de o echipa puternica, tanara si dedicata… a iesit perfect.

Un scurt rezumat:

Au fost probe de orientare, alergare copii, orientare, maraton, semimaraton, parapanta, de vertical… te puteai inscrie la mai multe probe…

Nici pe trasee si nici prin oras, nici macar intr-o cladire, nu aveai cum sa te ratacesti pentru o secunda. Efectiv nu aveai cum. Cand se dadea startul la o proba prin oras, toate strazile de pe stanga sau dreapta erau inchise de cate o persoana. Se tragea o banda si traficul era oprit temporar. Astfel incat tu alergai pe traseul de concurs fara nicio problema. La capetele traseului, prin zona urbana, stateau Politia si Jandarmeria. Salvamontul era sus pe poteci…

Prin zona de start, prin cladiri unde se desfasurau evenimente, totul era marcat cu afise si sageti de o asemenea maniera incat sa fi venit direct din padure si nu aveai cum sa te duci in alta parte. Pe facebook, detaliile precise erau din abundenta 🙂 Tu esti aici, startul se da de acolo, dincolo poti dormi, kit-ul de participare se ridica de la… noi, organizatorii suntem la… Pentru cateva zile, precizia elvetiana s-a mutat la Sacele.

La start… cei mai buni alergatori montani ai Romaniei iar printre organizatori nume ca: Silviu Balan, Lucian Clinciu, Cornel Spiridon, Emanuel Dobrinoiu (cel cu sucurile naturale, un sponsor constant al competitiilor montane) si o intreaga echipa de oameni de aceeasi calitate.

Cum martie din post se spune ca nu lipseste, am zis sa mai petrec another day in paradise 🙂 Cursa Bunloc Trail Running mi se parea cea mai potrivita. Un 15 km prin Bunloc, Valea Musatului, alte vagauni si delusoare…

Pe la 9 se da startul, dupa o incalzire generala la care nu prea am miscat in front. La start se auzeau numai piese una si una. Cum ar fi:

Obiectivul meu dinainte de inscriere, a fost ca daca tot merg, sa nu ies in a doua jumatate a clasamentului, nici la categoria de varsta, nici la general. Adica e chiar bine, cand nu faci niciun antrenament serios de doi ani si doar te plimbi…

Ma gandeam ca acei 15 km de urcari si coborari, ii voi parcurge in 2 ore si un pic.

Luam startul si cei de la Bunloc Trail Running si cei de la Piatra Mare Mountain Runing. O armata de oameni la fuga pe strazile din Sacele. Erau vreo 3 km pe asfalt pana in padure si cum nu am nicio treaba cu alergatul pe asfalt, m-am straduit sa ma gandesc la altceva. Ma uitam la arhitectura caselor, la anii in care au fost realizate, la monumentul lui Martin Luther, la figurile localnicilor… La o intersectie, inainte de urcusul in padure spre cabana Sava, apuc sa dau mana cu Silviu, sa vorbim un pic…

In fine, urcusul… a fost perfect. Pentru prima oara in acest an, la un concurs, am reusit sa merg ca altadata bine la deal 🙂 De la cabana Sava unde era un punct de hidratare/alimentare, mai venea un urcus serios. Apoi urca, iar coboara, un pic de plat, traseu printr-o defrisare plus urcus, coborare vertiginoasa prin noroaie si frunze, cand pe o muche abrupta, pe un fir cu apa, prin niste poieni si hopa se vedea ultimul punct de hidratare, la o pensiune.

Ca de obicei, cand m-am vazut prin niste poieni, am lasat-o mai usor desi se mai putea. Dar eu tot cu gandul ca vine o saptamana plina, la mine mereu sunt o groaza de chestii de facut si daca nu le fac, se aduna si nu mi le face nimeni. Asa ca nu pot depasi o limita, e psihica treaba. Ma dezambalez automat dupa o vreme. De aceea, nu prea ma doare nimic niciodata dupa o cursa. M-am trezit totusi pana la punctul de hidratare si control si i-am dat bice. Am plecat la 9 in cursa, m-am intors la 10:44, nu e rau 🙂

La sosire, niste copii te asteptau sa-ti dea o medalie, niste corturi si mese intinse ale organizatorilor te invitau… sa te revitalizezi. Sau daca aveai nevoie de un masaj, te duceai la Centrul Multicultural…

Exact ca la Maratonul Pietrei Craiului si aici era alt film. Este acea Romanie frumoasa, civilizata pe care ne-o dorim cu totii. Si, in acest sens, dau 2 exemple traite personal. Nu zic de incurajari, de prietenii, zambete, strangeri in brate, intrebari daca esti bine, chestii de care fiecare alergator are parte sau de voluntari.

In timpul cursei, dupa 1 km de la start, un alergator aluneca pe asfalt si cade. Imediat langa el se opresc din grupul mare de alergatori cativa care il ridica, il scutura, il intreaba unde s-a lovit, daca e ok. Tot ce i-a cazut pe jos, bidon, telefon etc este adunat si pana se dezmeticeste omul bine ii si sunt puse la loc. Deci este un fair-play si o omenie cum rar vezi. Niciodata nu esti singur.

Dupa cursa, ma asez la un colt de strada sa prind in poze si organizatori si concurenti, fara sa imi dau seama ca incurc oarecum traficul pietonal. Ma depasesc cativa mai subtirei, dar unul mai voinic ma atinge usor ca nu avea pe unde ocoli. Imi dau seama ca stateam aiurea si imi cer scuze. Desi trecuse, se intoarce spre mine si imi spune: „nu, nu, tu sa ma scuzi!” ???!!!

Ma mut mai incolo, ma amestec printre cei sositi, mai fac niste poze. La o poza, cred ca lui Leonard Mitrica sau Andrei Preda, vad ca in stanga asteptau 4 persoane. Nu treceau fiindca eu faceam poze. Stateau pe loc. I-am poftit sa treaca, apoi am facut poza. Mi se parea jenant, sa stea atatia oameni dupa mine. Daca esti putin atent, o sa vezi zeci de astfel de chestii. Mi-am lasat rucsacul pe soclul monumentului de la biserica si m-am intors dupa 30 de minute, convins ca e tot acolo. Si era.

Era atat de mult bun simt pe metru patrat incat dadeai la toti politicienii nostri pentru o suta de ani 🙂 Tineri, varstnici, copii, erau uniformizati de acest festival. Conteaza enorm oamenii care organizeaza astfel de evenimente.

Ei sunt repere, modele, nu doar alearga ci si fac ceva pentru societate. Poate ca ne vor lua smecherii si ce a mai ramas din tara asta, dar noi nu vom disparea niciodata si, candva, cu astfel de oameni, le vom lua inapoi. Pentru ca nu doar la Sacele sau la Zarnesti gasesti astfel de oameni, si nu doar in zona sporturilor montane sunt astfel de oameni.

Se pare ca scurtul rezumat nu a fost deloc scurt.

Sacosele cu brauri, vouchere etc isi asteptau proprietarii. Semnai o declaratie, luai nr. de concurs… Masinarie elvetiana…

Livezile Dobrinou in prim plan

Cu albastru, traseul de concurs Bunloc Trail Running

O carte cu Sacele care nu trebuia sa-mi lipseasca.

Toate acestea erau amenajate in Centrul Multicultural.

La start

Apoi stiti… s-a alergat, pe traseu nu am pozat nimic. Mi s-a parut ca am ajuns repede din punct in punct 🙂

La sosire, m-am dat aproape de struguri si ciocolata…

Acolo te serveai…

Pregatirea medaliilor

Asteptand alergatorii

Socializare

Organizatori

Copii asteptand sportivii

Cate unul sau una, ori mai multi…

Leonard Mitrica in dreapta, locul 1 la traseul de 30 km si Andrei Preda locul 2. Locul 3 a fost ocupat de Alex Itu.

Adi Iordache, Viorel Palici…

Intrarea in Centrul Multicultural

Ce va spuneam despre orientare. Asa era peste tot.

Un stand cu tot felul de obiecte utile… personalizate.

Rulota Selgros

Cam asta ar fi, in linii mari… Cateva poze din Sacele:

Zona de start/sosire a fost langa Biserica „Adormirea Maicii Domnului” si langa Lupoaica. Biserica are la exterior un panou cu afise diverse. Unul din acestea spunea ceva de genul: „Va invitam sa ne vizitati biblioteca…”. E primul locas de cult ortodox unde vad asa ceva.

Primaria

Ce monumente se faceau odata…

Si poza cu medalia si braul de la organizatori, plus albumul cumparat: