Festivalul Sporturilor Montane din Sacele – varianta 2018

Unicul festival al sporturilor montane din Romania. Sau… autodepasire. Sau… Silviu Balan&alti oameni de munte.

Avem in tara noastra foarte multe concursuri care promoveaza miscarea in natura si care ies foarte bine. Aceasta pentru ca nu poti face nimic in viata aceasta daca nu pui suflet si nu ai echipa. Bineinteles ca pentru tine, ai nevoie doar de tine. Dar asta evident ca se aplica persoanelor carora le e bine doar cu ei.

Uita-te ce a facut un om pentru ceilalti si iti dai seama cine e acel om…

Spuneam ca lucrurile pentru altii, se fac cu suflet si doar cei capabili de anumite sentimente le pot face. Festivalul de la Sacele din week-end-ul ce a trecut, sprijinit de autoritati locale si sponsori de renume, organizat de o echipa puternica, tanara si dedicata… a iesit perfect.

Un scurt rezumat:

Au fost probe de orientare, alergare copii, orientare, maraton, semimaraton, parapanta, de vertical… te puteai inscrie la mai multe probe…

Nici pe trasee si nici prin oras, nici macar intr-o cladire, nu aveai cum sa te ratacesti pentru o secunda. Efectiv nu aveai cum. Cand se dadea startul la o proba prin oras, toate strazile de pe stanga sau dreapta erau inchise de cate o persoana. Se tragea o banda si traficul era oprit temporar. Astfel incat tu alergai pe traseul de concurs fara nicio problema. La capetele traseului, prin zona urbana, stateau Politia si Jandarmeria. Salvamontul era sus pe poteci…

Prin zona de start, prin cladiri unde se desfasurau evenimente, totul era marcat cu afise si sageti de o asemenea maniera incat sa fi venit direct din padure si nu aveai cum sa te duci in alta parte. Pe facebook, detaliile precise erau din abundenta 🙂 Tu esti aici, startul se da de acolo, dincolo poti dormi, kit-ul de participare se ridica de la… noi, organizatorii suntem la… Pentru cateva zile, precizia elvetiana s-a mutat la Sacele.

La start… cei mai buni alergatori montani ai Romaniei iar printre organizatori nume ca: Silviu Balan, Lucian Clinciu, Cornel Spiridon, Emanuel Dobrinoiu (cel cu sucurile naturale, un sponsor constant al competitiilor montane) si o intreaga echipa de oameni de aceeasi calitate.

Cum martie din post se spune ca nu lipseste, am zis sa mai petrec another day in paradise 🙂 Cursa Bunloc Trail Running mi se parea cea mai potrivita. Un 15 km prin Bunloc, Valea Musatului, alte vagauni si delusoare…

Pe la 9 se da startul, dupa o incalzire generala la care nu prea am miscat in front. La start se auzeau numai piese una si una. Cum ar fi:

Obiectivul meu dinainte de inscriere, a fost ca daca tot merg, sa nu ies in a doua jumatate a clasamentului, nici la categoria de varsta, nici la general. Adica e chiar bine, cand nu faci niciun antrenament serios de doi ani si doar te plimbi…

Ma gandeam ca acei 15 km de urcari si coborari, ii voi parcurge in 2 ore si un pic.

Luam startul si cei de la Bunloc Trail Running si cei de la Piatra Mare Mountain Runing. O armata de oameni la fuga pe strazile din Sacele. Erau vreo 3 km pe asfalt pana in padure si cum nu am nicio treaba cu alergatul pe asfalt, m-am straduit sa ma gandesc la altceva. Ma uitam la arhitectura caselor, la anii in care au fost realizate, la monumentul lui Martin Luther, la figurile localnicilor… La o intersectie, inainte de urcusul in padure spre cabana Sava, apuc sa dau mana cu Silviu, sa vorbim un pic…

In fine, urcusul… a fost perfect. Pentru prima oara in acest an, la un concurs, am reusit sa merg ca altadata bine la deal 🙂 De la cabana Sava unde era un punct de hidratare/alimentare, mai venea un urcus serios. Apoi urca, iar coboara, un pic de plat, traseu printr-o defrisare plus urcus, coborare vertiginoasa prin noroaie si frunze, cand pe o muche abrupta, pe un fir cu apa, prin niste poieni si hopa se vedea ultimul punct de hidratare, la o pensiune.

Ca de obicei, cand m-am vazut prin niste poieni, am lasat-o mai usor desi se mai putea. Dar eu tot cu gandul ca vine o saptamana plina, la mine mereu sunt o groaza de chestii de facut si daca nu le fac, se aduna si nu mi le face nimeni. Asa ca nu pot depasi o limita, e psihica treaba. Ma dezambalez automat dupa o vreme. De aceea, nu prea ma doare nimic niciodata dupa o cursa. M-am trezit totusi pana la punctul de hidratare si control si i-am dat bice. Am plecat la 9 in cursa, m-am intors la 10:44, nu e rau 🙂

La sosire, niste copii te asteptau sa-ti dea o medalie, niste corturi si mese intinse ale organizatorilor te invitau… sa te revitalizezi. Sau daca aveai nevoie de un masaj, te duceai la Centrul Multicultural…

Exact ca la Maratonul Pietrei Craiului si aici era alt film. Este acea Romanie frumoasa, civilizata pe care ne-o dorim cu totii. Si, in acest sens, dau 2 exemple traite personal. Nu zic de incurajari, de prietenii, zambete, strangeri in brate, intrebari daca esti bine, chestii de care fiecare alergator are parte sau de voluntari.

In timpul cursei, dupa 1 km de la start, un alergator aluneca pe asfalt si cade. Imediat langa el se opresc din grupul mare de alergatori cativa care il ridica, il scutura, il intreaba unde s-a lovit, daca e ok. Tot ce i-a cazut pe jos, bidon, telefon etc este adunat si pana se dezmeticeste omul bine ii si sunt puse la loc. Deci este un fair-play si o omenie cum rar vezi. Niciodata nu esti singur.

Dupa cursa, ma asez la un colt de strada sa prind in poze si organizatori si concurenti, fara sa imi dau seama ca incurc oarecum traficul pietonal. Ma depasesc cativa mai subtirei, dar unul mai voinic ma atinge usor ca nu avea pe unde ocoli. Imi dau seama ca stateam aiurea si imi cer scuze. Desi trecuse, se intoarce spre mine si imi spune: „nu, nu, tu sa ma scuzi!” ???!!!

Ma mut mai incolo, ma amestec printre cei sositi, mai fac niste poze. La o poza, cred ca lui Leonard Mitrica sau Andrei Preda, vad ca in stanga asteptau 4 persoane. Nu treceau fiindca eu faceam poze. Stateau pe loc. I-am poftit sa treaca, apoi am facut poza. Mi se parea jenant, sa stea atatia oameni dupa mine. Daca esti putin atent, o sa vezi zeci de astfel de chestii. Mi-am lasat rucsacul pe soclul monumentului de la biserica si m-am intors dupa 30 de minute, convins ca e tot acolo. Si era.

Era atat de mult bun simt pe metru patrat incat dadeai la toti politicienii nostri pentru o suta de ani 🙂 Tineri, varstnici, copii, erau uniformizati de acest festival. Conteaza enorm oamenii care organizeaza astfel de evenimente.

Ei sunt repere, modele, nu doar alearga ci si fac ceva pentru societate. Poate ca ne vor lua smecherii si ce a mai ramas din tara asta, dar noi nu vom disparea niciodata si, candva, cu astfel de oameni, le vom lua inapoi. Pentru ca nu doar la Sacele sau la Zarnesti gasesti astfel de oameni, si nu doar in zona sporturilor montane sunt astfel de oameni.

Se pare ca scurtul rezumat nu a fost deloc scurt.

Sacosele cu brauri, vouchere etc isi asteptau proprietarii. Semnai o declaratie, luai nr. de concurs… Masinarie elvetiana…

Livezile Dobrinou in prim plan

Cu albastru, traseul de concurs Bunloc Trail Running

O carte cu Sacele care nu trebuia sa-mi lipseasca.

Toate acestea erau amenajate in Centrul Multicultural.

La start

Apoi stiti… s-a alergat, pe traseu nu am pozat nimic. Mi s-a parut ca am ajuns repede din punct in punct 🙂

La sosire, m-am dat aproape de struguri si ciocolata…

Acolo te serveai…

Pregatirea medaliilor

Asteptand alergatorii

Socializare

Organizatori

Copii asteptand sportivii

Cate unul sau una, ori mai multi…

Leonard Mitrica in dreapta, locul 1 la traseul de 30 km si Andrei Preda locul 2. Locul 3 a fost ocupat de Alex Itu.

Adi Iordache, Viorel Palici…

Intrarea in Centrul Multicultural

Ce va spuneam despre orientare. Asa era peste tot.

Un stand cu tot felul de obiecte utile… personalizate.

Rulota Selgros

Cam asta ar fi, in linii mari… Cateva poze din Sacele:

Zona de start/sosire a fost langa Biserica „Adormirea Maicii Domnului” si langa Lupoaica. Biserica are la exterior un panou cu afise diverse. Unul din acestea spunea ceva de genul: „Va invitam sa ne vizitati biblioteca…”. E primul locas de cult ortodox unde vad asa ceva.

Primaria

Ce monumente se faceau odata…

Si poza cu medalia si braul de la organizatori, plus albumul cumparat:

Cum se lucreaza la Crucea de pe Caraiman (partea a doua)

Toti asteptam de multa vreme sa se apuce cineva si de monumentul acesta. Pana la urma s-au apucat… Valoarea proiectului de restaurare: 13.750.923,13 lei. Ai crede ca o fac din nou!

Nu vreau sa fiu carcotas… Vreau sa am si rabdare… Insa, cand ma uit la niste poze facute de turisti imi dau seama ca am devenit foarte, foarte realist. Ca aproape peste tot, e vorba doar de bani.

Nu mediu, nu eroi, nu altceva. Cum sa fie altfel, cand imaginile vorbesc de la sine…

Deci, astia au spart placa de pe monument. Ba’ si pe aia ai spart-o?! Nu oricum, ci bucati-bucatele. Sigur vor pune alta mai frumoasa; frumoasa dar incomparabila cu valoarea originalului.

Si… au adus si un excavator?! Nu se bateau in hartii si declaratii reprezentantii mediului… ca nu ai voie sa te apuci de Cruce fiind interzis accesul auto? Si era vorba de un biet camion de armata care sa aduca materiale pana in varful Caraiman. Dar nu, accesul auto era interzis cu desavarsire…

In cele din urma, si-au bagat motoarele in legislatia de mediu, cine si ce sa-ti faca pana la urma? 🙂 Chiar asa… ce sa patesti? Nimic! Si au adus un excavator… Cum naiba l-au coborat pe panta aceea pana la Cruce? Cred ca a rupt tot pe acolo… uite asa o sa avem si drum pana la Crucea de pe Caraiman. E bine, e rau, depinde de fiecare… Tot uite asa, a ajuns si primul utilaj motorizat la Crucea de pe Caraiman. Unii nu coboara panta aceea pe jos si raman acolo sus sa admire Crucea… iar astia au coborat-o cu excavatorul 🙂

Ce sa mai zicem: Cinste armatei romane restauratoare! Sa vedem totusi ce va iesi pana la urma. Cine stie, poate vor reusi sa nu restaureze prin distrugere chiar totul pe acolo…

Crucea Dochiei de la Breaza de Jos

Unul dintre cele mai vechi monumente de pe Valea Prahovei se afla in Breaza de Jos… si este sau a fost, pentru ca nu stiu cum este mai bine de formulat, o cruce din piatra.

Aceasta se numeste Crucea Dochiei. Nu este foarte bine cunoscut acest mic obiectiv. Un vecin al monumentului spunea ca nu se numeste asa 🙂 Dar chiar asa se numeste!

Inca nu stiu daca sa spun ca este sau a fost… si aceasta pentru ca monumentul mai aminteste vag de cel de odinioara.

Despre aceasta cruce gasim o marturie inca din anul 1913. Nestor Urechia, cel care era inginerul dirigent al caii nationale Campina-Predeal, in cartea sa „Drumul Brasovului”, aparuta in 1913, ne da despre aceasta cruce cateva detalii:

E posibil ca Nestor Urechia sa fi gresit un pic numele autorului, in sensul ca nu-l chema Irimoiu ci Irimescu. Familia Irimescu de-a lungul timpului, a avut mai multi mesteri priceputi in daltuirea crucilor de piatra, printre care evident si un Pavel Irimescu. O alta cruce a lor dateaza din anul 1901.

Imagine din cartea lui Nestor Urechia – 1913

Si astazi, Crucea Dochiei, imagini – 2018:

Str. Libertatii, cum se merge din Breaza spre Podul Vadului, se vede din masina pe stanga. Crucea este in centrul imaginii, in acel chiosc negru…

Cruce ridicata in anul 1812

Adica… te uiti la partea superioara si iti dai seama ca este Crucea Dochiei, indiferent ce se spune. Si daca masori drumul dupa caracteristicile acestuia mentionate de Nestor Urechia tot la ea ajungi. Numai ca… din pacate, a fost inconjurata cu ciment pana sus… o mare prostie… Cineva asa a considerat ca trebuie restaurata, brutal…

Descoperire la Azuga: Langa Fantana lui Nestor Urechia statea ingropata o banca de peste 100 de ani

Cred ca s-a sapat dupa una si s-a dat de alta 🙂 Dar nu se stie, posibil sa fi fost cineva bine documentat si sa fii sapat intentionat.

Oricum, si tine deja de fantastic, lucrarile s-au oprit. Regula pe la noi prin tara, este de a distruge tot pentru a nu mai aparea alte probleme, interpretari, reclamatii. Nivelezi tot si gata, „mortul de la groapa nu se mai intoarce”. Ramai un pic pe ganduri cand vezi astfel de chestii.

Deci nu a bagat vreunul buldozerul, nu a dat mai departe cu barosul, a lasat asa si probabil a si anuntat autoritatile. L-am si contactat pe Facebook pe d-l primar George Barbu sa aflu punctul sau de vedere referitor la acea descoperire. Sa vedem ce spune…

Nici prin carti mai vechi sau vederi nu am vazut sa fi fost vreo banca pe langa acea fantana.

Fantana, este o replica dupa aceea a mesterului Manole de la Curtea de Arges si a fost realizata in anul 1906, cand se celebrau 40 de ani de cand a venit la domnie Carol I. Modelul a fost luat de catre inginerul dirigent al caii nationale Campina-Predeal, renumitul Nestor Urechia, cel cu atatea carti despre Bucegi.

Astfel de banci, nu sunt la fel cu acelea realizate de-a lungul caii nationale, actual DN 1, in anul 1905, ci sunt dintr-o perioada ulterioara. Realizarea lor trebuie plasata undeva intre 1905 si 1910, pentru ca sunt vederi din anul 1910 si 1911 in care apare acest model de banca.

Fantana este pe partea dreapta cum mergi din Busteni spre Azuga. In prezent, nu mai are apa, probabil izvorul este infundat.

In spatele fantanii, mai sus, pe deal, la vreo 200 m, se afla ruinele unui monument inchinat eroilor din regimentul 4 Ilfov, cazuti prin aceste locuri in anul 1916. Monumentul de tipul unei capele a fost vandalizat, furata orice piesa metalica si azi arata jalnic.

Fantana, pana anul trecut, era si ea un monument paraginit, pana cand autoritati, agenti economici, azugeni si-au propus sa il refaca. Astfel, partea superioara si o placa au fost restaurate ca la carte. S-ar putea insa, am retinut fugitiv chestia aceasta si ulterior am mai auzit-o de la cineva, ca acoperisul fantanii sa fi fost initial din tigla si nu din sindrila. Oricum, nimeni nu cred ca a prins fantana cu un astfel de acoperis 🙂

Pe cand veneau cerbii la izvor. Na, povestile locului.

Dezgroparea bancii

Calatorii de altadata veneau la apa, se odihneau si pe banca… Nu cred ca era vreun arbore ceva, pe langa fantana.

Iata o banca intreaga, de acelasi tip, in centrul statiunii Azuga, chiar in fata Bisericii „Sf. Treime”:

Banca din ciment de Azuga, cu o vechime de peste 100 de ani.

Si o vedere din anul 1911:

Este aceeasi banca pe care am pozat-o ieri 🙂 Lemnul e diferit, logic!

Campina: Capela Hernea, podul de la Banesti, confluenta Doftana-Prahova…

Cateva imagini de prin Campina,  pana luni, cand va astept cu un subiect… as zice de exceptie, oarecum 🙂

Capela Hernea, un monument unic al municipiului Campina:

In curte sunt cel putin 8 caini, poarta era inchisa cu lacat.

Monumentul este de foarte mult timp in paragina… iar zvonuri ca se reabiliteaza au aparut de la an la an. Efortul financiar s-ar situa la multe sute de mii de euro.

Mai multe despre istoricul capelei: https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/capela-sfantul-dimitrie-hernea-143474.html

Nici nu mai stiu cand am fost ultima oara pe vechiul pod dintre Campina si Banesti, de peste raul Doftana. Cred ca undeva prin 2001-2002. In prezent arata… adica o sa-l ia apa.

Si o panorama din zona Banesti spre segmentul dintre Pietrisu-Bobolia:

Auzind ca din cauza precipitatiilor se vor elibera cantitati mari de apa din barajul Paltinu, m-am gandit ca daca tot sunt in apropiere, sa pozez confluenta raurilor Doftana si Prahova:

Doftana in stanga, Prahova in dreapta

Raul Doftana

Adaug doua poze cu calea ferata ce intra in municipiul Campina, azi nu pare a mai fi functionala:

La 100 de ani de la Marea Unire si la 2 pasi de Cotroceni, celebrul monument „Leul” indeplineste si rol de toaleta publica; Gara regala Cotroceni; Statuia generalului doctor Carol Davila

Ca 100 de ani de la Marea Unire nu mai spune multora ceva, este un lucru mai mult decat evident.

In mintile conduse de sistemul digestiv, Unire a insemnat ca a venit maramureseanul cu palinca, basarabeanul cu slanina, regateanul a adus lautarii si tot asa, iscandu-se o „unire” de pomina. La atat se rezuma semnificatia unui act istoric, pentru cei care vad viata cu „ochii” stomacului.

Intamplarea face ca fiind in Bucuresti cu o problema urgenta, sa ajung si intr-un loc istoric. Asa s-a nimerit. Auzisem, dar nu stiam de la ce vine denumirea de Bulevardul Geniului. Auzisem si de Piata Leu dar nu ma gandeam ca este vreun leu pe acolo. Si ce sa vezi? Langa o intersectie trona un monument impunator.

Cum oare se face ca in trecut, se realizau niste monumente serioase, durabile, si azi nu mai este nimeni in stare sa faca unul cat de cat la fel?

Cu toate ca azi se pun la dispozitie pentru astfel de ocazii, sume si mai mari, realizarile sunt niste nimicuri fara forma, fara expresie. Politicienii si alti analfabeti le numesc opere de arta, le dezvelesc cu pompa. Daca le compari cu ceva ce s-a ridicat in perioada regala, iti dai seama ca rebuturile realizate pe bani grei in zilele noastre, sunt apreciate pentru ca, de niste decenii, nimeni nu mai este in stare sa faca un monument serios. Si pentru ca tot felul de prosti le lauda.

La o aruncatura de bat de intrarea la Cotroceni, cea dinspre Piata Leu evident, troneaza acest impresionant Leu.

Monumentul este inalt, are 4 soldati dispusi la cele 4 colturi ale soclului si este dedicat eroilor din Arma Geniu. Imediat m-am gandit la d-l Aliosa, colonelul din Turnu Magurele, prieteni de blog, si la reprezentarile de pe Transfagarasan, intalnite cand am parcurs acel drum pe bicicleta.

Ce mi-a atras atentia imediat este faptul ca Leul este reprezentat la o scara mare, tocmai pentru a ilustra forta. De asemenea, ca Leul Geniului sta victorios peste o teava rupta de tun. Si tunul nu e romanesc, la prima vedere pare unul german. Tot sub Leu, stau o casca de inspiratie prusaca iar absenta simbolului Regatului Romaniei de pe aceasta, arata clar ca este a inamicului. Cum probabil este si mantia soldateasca sau bucata de steag, aflata tot sub „puterea” Leului. Iata 3 simboluri alese foarte bine pentru a ilustra inamicul invins.

Pe fiecare statuie se vede un nume: Spiridon Georgescu.. in mod evident, sculptorul monumentului. Statuile si Leul au fost turnate in bronz la fabrica V.V. Rascanu din Bucuresti in anul 1927. Si asta am vazut fiindca scrie la baza unei statui. Posibil la toate 🙂

Mesajul spre viitor

Pe fiecare latura a monumentului este si cate o reprezentare a actiunilor desfasurate pe timpul Primul Razboi Mondial: construirea unui pod de vase, lucrari la calea ferata, instalare cabluri…

Si apropo de calea ferata, aveam sa aud de la un ghid al Muzeului National Cotroceni, ca prima gara regala a Romaniei a fost gara Cotroceni… care s-a desfiintat prin 1960. Aceasta se afla… chiar peste drum de Monumentul Leului. Spunea ca nu mai este nicio urma. Eu cred ca s-ar putea sa nu fie chiar asa. Locul unde fac unii proteste, mai exact cladirea de la Cotroceni unde se protesta, face nota discordanta cu orice alta constructie din zona. As zice asa, la o logica primara ca e fosta gara transformata, careia i s-a dat o alta destinatie.

Cladirea cu rosu pare sa fi fost o veche gara. Ramane de verificat, cand voi avea timp, daca este asa si daca ar fi prima gara regala.

(Ar trebui sa mai precizez ca nu prea scriu articole dupa alte articole. Nu ma intereseaza sa dau inaltimea leului, ce pusca avea soldatul, ce nr. in LMI are monumentul. Efectiv nu ma intereseaza la acest moment atatea detalii, fiind suficiente cele vazute la fata locului. Nu imi place sa fiu precis, la gramaj, la virgula, matematic, la reteta, sa simulez documentarea. Mi se pare pierdere de timp si nu ma reprezinta. Daca imi placea, eram matematician, doctor, altele… Mie uneori, nu imi da unul plus unul doi. Pe hartie da, dar eu nu traiesc pe hartie. Daca era un subiect de carte, il intorceam pe toate partile si citeam orice. Asa, atat cat stiu despre acest monument, imi este prea suficient ca si cultura generala. Mai sunt prieteni bineintentionati care imi zic: colo mai trebuie o virgula, dincolo mai mergea si un detaliu. Numai ca pe mine nu ma intereseaza sa fiu exact ca Big Ben. Nu este un blog stiintific, de savant. Nu ma apuc acum sa caut pe net o mie de detalii, doar pentru a da bine la cititori si a le uita a doua zi. Nu e vorba ca sunt superficial, ci ca nu ma intereseaza mai mult in anumite situatii, intrucat nu vad la ce si cui ar folosi. Cand ma intereseaza ceva, am eu fixurile mele, stau cate 10 ore/zi si caut anumite cuvinte in toate volumele Documenta Romaniae Historica si… altele care ar descuraja un om axat pe documentare.)

Ceva mai incolo, la vreo 15 minute distanta… sta o constructie de proportii, care dupa infatisare arata ca e ridicata pe vremea regelui Carol I. Se faceau pe atunci niste constructii cu un anumit farmec, aveau o logica. Acum totul este dreptunghi, patrat sau are o forma care nu spune mai nimic. Mai degraba acestea se plaseaza in zona lipsei… de idei, a bunului simt, a oricarui simt estetic… un fel de magazii moderne.

Bineinteles ca privirile mi-au cazut pe statuia generalului doctor Carol Davila. Un soclu serios, o statuie reprezentativa. Cauta azi un sculptor, un arhitect, care sa aiba macar o asemenea idee, cu aplecare spre detalii… Nu mai zic sa si existe cine sa-l realizeze fizic. Cred ca rascolim toata Romania si sfarsim prin a-l turna pe afara, prin Austria poate, ori Italia.

Statuia este in fata fostei facutati de Medicina, actuala Universitate de Medicina „Carol Davila”.

Aici este o lista cu initiativele generalului doctor, ce a lasat in urma.

Sa ne intoarcem la acel Leu al Geniului. In fata monumentului, ca sa vada trecatorii, unul la 100 poate, sunt niste flori. Dupa cum bine stie oricine, doar autorii respectivi nu stiu, cei care depun coroane, in procent de peste 90%, depun ca asa se face, nu pentru ca inteleg de ce. Luati la intrebari, majoritatea nu stiu absolut nimic, nu cunosc un detaliu, un an, o imprejurare, un nume de batalie. Depun coroane pentru a fi vazuti de presa si pentru a se vedea seara la televizor. Nu inainte de a-si suna rudele si alti cunoscuti, sa se uite la stirile de la ora 19 🙂

In spatele monumentului, gasim un copac cazut si… un wc in aer liber. La o aruncatura de bat de locul unde statornicesc presedintii Romaniei, dupa un fastuos monument dedicat eroilor care au luptat/murit pentru Marea Unire, in mijlocul Bucurestiului asadar, unii nu au nicio problema in transforma un astfel de spatiu istoric in toaleta publica. Acest lucru este posibil pentru ca nicio autoritate nu vrea sa se deranjeze, sa gandeasca vreo masura, de vreun fel.

Probabil, dupa cativa ani, „la Leu” va fi sinonim cu „la toaleta”. Cand se va spune „la Leu”, nu se va mai gandi nimeni la vreun monument, ci la un loc unde oamenii merg cu alte „treburi”.

De la „piramida” Sfinxului la actiuni de ecologizare… si pana la biserica Balasei

Nu neaparat titlul si respecta ordinea intamplarilor. Dar e ca la ciorba, o mana de legume puse toate la fiert in aceeasi oala. Stiti ca numele ne cam prinde…

De luni, a inceput cate un fulg asa sa cada… intai a fost o ploaie bunicica. Luni s-au incheiat si cateva actiuni de ecologizare desfasurate intre Sinaia si Busteni, in padurea Bucegilor. Scopul a fost unul simplu: o padure fara gunoaie. Daca mai multi am aduna cateva ambalaje, peturi, aruncate de altii la intamplare, prin Bucegi, cu siguranta am avea un munte cu mult mai curat. Fiecare astfel de gest conteaza, pentru ca in Bucegi cel putin, s-a schimbat raportul… sunt mai multi cei care fac curatenie sau o pastreaza decat aceia care arunca pe jos. Comparativ cu anii trecuti, in acest an ca exemplu, nu a mai fost atata mizerie intre Piatra Arsa si Babele. Iar drumurile forestiere… acestea mai au pe stanga si pe dreapta diferite depozite de deseuri aduse de… localnici in special. Mai noi adica bucuresteni sau mai vechi. Adica nea Gica… in loc sa le duca undeva la o pubela, le suie in masina si le arunca in padure. Nu se intoarce dupa isprava cu mana goala ci, mai ia si ce lemne gaseste pe langa drum. Pentru ca asa face de cand se stie.

Pe ultimii poluatori i-a prins Jandarmeria. Evident erau localnici, din Sinaia. Jandarmii nu au vrut sa le faca numele publice. Cine stie pentru cine „lucrau”…

Drumurile forestiere nu prea pot fi inchise cu bariera.

Pentru ca vine cate unul, iti taie lacatul si ti-l lasa drept exemplu de: „sa nu mai faci asa!” 🙂 Cred ca a mai facut cineva asa, adica a inchis iar drumul, pentru ca acum si bariera a disparut 🙂

In actiunile recente de curatire a padurii s-au implicat mai multi. Scriu acest articol doar pentru a trezi in cate unii imboldul de a ridica un pet, o doza aruncata la intamplare prin padure. Cand te intorci din drumetie, intr-o sacosa poti pune 5 chestii si sa le arunci unde le este locul. O faci pentru tine, pentru ceilalti, pentru un viitor comun. Inspiri pe altii care poate te vad.

Peste 50 de saci si diverse cutii si acareturi s-au strans. Si nu pentru like-uri stupide, laude, alte prostii. Asa trebuia! Mult, putin, ideea este ca poti circula pentru o vreme prin locuri mai curate. Dar, viitorul pare mai bun… sunt din ce in ce mai putini cei care aduc gunoaie cu masinile si le lasa pe acel drum. Probabil imbatranesc si ei…

Discret, am contactat si oameni de munte mai cunoscuti, in marea lor majoritate au zis ca sunt ocupati, si azi, si maine, si mereu 🙂 Nici platiti nu au vrut sa vina dar muntele il iubesc pe Facebook de nu mai pot 😉 Este unul din motivele pentru care nu cred in marile ong-uri de mediu sau in iubirea de natura a localnicilor. Primele sunt pline de ecologisti de ocazie care nu au in spate nicio o poveste cu mediul. Marile impaduriri, marile lucruri utile pentru mediu le fac altii care nu se agita asa…sa pacaleasca lumea. Nu ma refer la mine sau la ceva de prin zona Bucegilor ci, sunt locuri in tara unde autoritati si asociatii, elevi, planteaza mii si mii de puieti exact acolo unde trebuie. Nu ca la noi pe Platoul Bucegilor 🙂 ONG-urile de pe FB, profita de orice protest, mai vand maimutoi din plus, mai posteaza afise prin gari ca „ne-ar arata ei un copac dar nu mai sunt”… Niste copii fara minte, purtati de colo-colo de tot felul de grupuri de interese.

Ieri a fost o zi cu mai multe conotatii: moartea parintelui Arsenie Boca, asasinarea lui Iorga etc dar… si aparitia unei piramide pe la Sfinxul din Bucegi. Ma uitam la munte ieri si mi-am zis ca in mod sigur vor ramane oameni blocati pe la Sfinx. Pentru ca ningea abundent, vizibilitatea era redusa. Cum au fost stirile post-aparitie piramida?

Extrag cateva aspecte pentru a vedea ce inseamna lipsa de educatie, cititul de articole realizate de oricine pe net, propriile adevaruri in detrimentul celor spuse de colective de specialisti. Nu ne cunoastem istoria, fabulam cu dacii sau alte civilizatii pana la absurd. Cand o lasam cu dacii, aflam tot felul de conspiratii impotriva tarii pe care nici cei mai mari dusmani nu le-ar putea imagina. Totul se rezolva insa pana la urma cu ganduri de lumina si semne ale muntelui :))

Cine sa ne ia tara, ma intreb si eu? Suntem aici de vreo 2000 de ani cel putin, prinsi ca pirul si nu a scapat nimeni de noi. Au mai taiat paduri, ne-au muncit, au luat bunuri, animale, am ramas fara tezaure si suntem vai de noi. Cuza si Carol I au reusit cat de cat sa ne alfabetizeze, proces neincheiat din pacate nici in zilele noastre. Toti au trecut, noi am supravietuit 🙂 Asa va fi mereu…

Ce s-a petrecut la Sfinx ieri:

Jandarmii si salvamontistii au avut 24 de ore foarte nasoale. Interventii, transport de persoane, salvari, orientari… pentru ca nimeni nu i-a luat sfaturile in serios.

„Sase aventurieri au urcat la peste 2.200 de metri pentru a se încărca şi ei energetic.”

„100 de turişti au mers ieri pe traseul montan Peştera-Babele din Munţii Bucegi, pentru a vizita obiectivele turistice şi pentru a se încărca cu energie de la Sfinx, au avut nevoie de ajutorul salvamontiştilor şi jandarmilor pentru a ieşi din nămeţi.”
 
„Din cauza viscolului, turiştii au cerut ajutor, iar salvatorii au plecat în căutarea lor, pe jos. Unul dintre turişti a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit o ruptură de muşchi.”

„Se spune că 28 noiembrie este singura zi din an când, la apusul soarelui, deasupra Sfinxului de pe Platoul Bucegi, razele formează un fel de piramidă cu vârful întors, considerată magică. Oamenii vin aici să se încarce cu energie pentru tot restul anului.” Ultima exprimare e antologica. Nici aia, analfabetii, de acum 100 de ani, nu erau dominati de atata „magie” :))

Sau sa cadem in alta extrema, s-a razbunat Muntele 🙂 „Ia ziceti ma’, care-i treaba?” 🙂 Dar bine, totul a fost o incercare pentru a le masura credinta si, evident, initiatii in taina fulgului de nea, nu au avut nicio problema. Se asteptau sa fie supusi la un astfel de examen. Din acea zi sunt mai puternici :))

Bietii oameni au ajuns sa se refugieze in tot felul de povesti si nu-si mai pun intrebari elementare. Sunt asa amagiti de unul si de altul si cred orice. Sfinxul desi este superb, nu are nici macar un secol de cand exista in aceasta forma. Adevaratul Sfinx, in mod evident sculptat acum mult timp pentru a juca un rol in cadrul unor ceremonii religioase este in apropierea Babelor. Actualul Sfinx este rodul eroziunii si al muncii unor pasionati care i-au mai sculptat mici forme ici-colo. Daca judeci cat de cat si nu cazi in campul prostiilor, te duci langa el si te uiti unde este orbita. Te uiti sus si apoi jos la pamant unde vezi un bolovan imens. Forma si dimensiunea iti arata clar ca el a cazut de unde azi e „ochiul”. Si atat! E super simplu. Te uiti sus-te uiti jos si gata povestea! Care mama naibii magie…
Din ce vad toata lumea vorbeste despre „pedeapsa muntelui”:
 Catapeteasma unei biserici din Brebu este asemanatoare cu aceea de la biserica Domnitei Balasa, loc in care a fost botezat printul George Valentin Bibescu, cel care a bombardat puturile de petrol de la Campina, in 1916, ca sa nu puna germanii mana pe ele, cel cu castelul din Posada…
Am fost pe la biserica Domnitei sa vedem ce si cum. Era sa zic… ce piramide se mai formeaza si pe aici. Am luat-o si noi usor, atenti sa nu ne impiedicam de vreo dala mai iesita si sa o consideram  magica 🙂
Biserica e bagata printre blocuri, o placere pentru enoriasii de prin apartamente sa auda atat de aproape sunetele clopotelor 🙂 Atata magie…
 
Mic monument ce marcheaza altarul constructiei ridicate de Domnita Balasa.
Zoe, Safta, Grigore si Manolache Brancoveanu
Zoe Brancoveanu
George descifrand pisania de la 1842…