Salvatori de monumente… dar si de oameni!

Toata lumea stie ca la Crucea de pe Caraiman se lucreaza, se restaureaza acest grandios monument.

Din fericire, de anumite lucrari cum ar fi… vopsirea scheletului metalic se ocupa niste localnici din Busteni si Azuga. E ceva sa locuiesti in zona si sa participi la asemenea actiune 🙂

In orice zi mergi la Cruce, ai sa-i vezi pe baietii acestia atarnati in hamuri si corzi, vopsind sau mesterind pe la inaltime. Ei lucreaza zilnic, asta voiam sa spun 🙂

Nici nu a trecut bine week-endul… ca vremea frumoasa a si adus la Monumentul de pe muntele Caraiman mai multi parapantisti. Acestia au inceput sa-si ia zborul unul dupa celalalt insa, unul dintre ei nu a reusit sa se inalte si a cazut la vreo 200 de metri distanta de Cruce.

Localnicii, oameni saritori, au lasat repede treaba si i-au acordat primul ajutor pana la sosirea salvamontistilor.

Asa procedeaza un om de munte… Nu te intorci si pleci sau lasi lucrurile asa. Te implici, ajuti!

Felicitari atat celor care lucreaza la Cruce cat si salvamontistilor din Busteni. Ultimii, chiar au avut niste luni dificile, pline de tot felul de actiuni…

P.S. Pozele apartin echipei Salvamont Busteni!

Dosar penal pentru o impadurire care nu s-a realizat; Stafeta Veteranilor; Proces pierdut de Jandarmeria Brasov; Legea 164/2019

Azi dimineata, s-au desfasurat perchezitii in judetele Brasov si Prahova, pe „tema” unor bani alocati pentru impadurire. Mai concret, s-au platit 1.000.000 lei pentru actiuni de impadurire.  Din pacate, a fost impadurita cam 60% din acea suprafata in cauza… desi au fost dati toti banii 🙂 Deci, au luat banii si au facut cam jumatate de treaba. Acum, lucrurile puteau ramane la acest stadiu, se putea chiar spune ca arbustii nu s-au prins, s-au uscat… numai ca dosarul a fost dat mai departe chiar de catre reprezentanti ai Ministerului  de resort care… au mers in teren si au observat ca nu exista arbusti plantati pe restul de 40% din suprafata 🙂

Politia si Parchetul au intrat pe fir pentru ca era evident ca receptia lucrarii a fost cel putin dubioasa. Asa ca, s-au derulat azi doua perchezitii in Prahova si una in Brasov, la sediul Garzii Forestiere.

Adica, in opinia mea, astia implicati si-au facut-o cu mana lor… pentru ca au fost lenesi. Cum este oare sa-ti faci un ONG si sa obtii astfel de lucrari? 🙂 De impadurire… Sa-ti dea si banii inainte 🙂 „Ia ma’, si fa tu!” :)) Si tu sa nu reusesti sa-ti faci treaba. Este mult de dezvoltat pe tema aceasta… chiar daca este una dintre cele mai simple metode de a castiga legal niste bani si nu putini.

Vineri, 18 octombrie, vor sosi in Valea Prahovei alergatorii care participa la deja renumita „Stafeta a Veteranilor”. Mai jos, mesajul Primariei din Comarnic:

Am postat „decupajul” pentru a afla si alte autoritati ca sosesc pe aici oamenii acestia 😉 Bine. monumentul de la gara Comarnic arata destul de rau si este realizat in memoria celor cazuti in anul 1989. Un monument mai bine intretinut si destinat eroilor se afla, ceva mai sus, langa biserica Sf. Nicolae.

Apropo de „decupaje”, retine atentia o stire pentru cei multi. Vorbim de oameni din presa, oameni animati de niste principii, oameni care nu renunta cu una, cu doua, in fata unor abuzuri sau a unor masuri de forta, ceva de genu’ 🙂 Sunt totusi oameni pe lumea aceasta care au curaj sa schimbe lucruri si mentalitati, indiferent de timp, costuri sau presiuni. Si chiar le vor schimba 😉

Cuprinsi de „nebunia” puterii, a banilor… ori a mentalitatii comuniste, unii au uitat ca lumea inca se invarte in jurul Soarelui si nu dupa ei. Dar, logica lucrurilor si normalitatea, ii aduce mai devreme sau mai tarziu, pe toti acestia cu picioarele pe pamant, separati de scenariile si lumea fictiva in care traiesc. Sa revin la stire:

Foarte frumos mesajul d-nei Gabriela de la o cunoscuta televiziune 🙂

Putini au auzit, in acest context, al motiunii de cenzura si al desemnarii unui nou premier, despre Legea 164/2019, publicata in Monitorul Oficial acum circa o saptamana. Niste articole din lege atrag foarte mult atentia, fiind cu bataie lunga… pentru cine este atent si la altceva decat la circul politic.

Ideea este ca in cazul instituirii unei stari de asediu sau de urgenta, pot aparea niste surprize cum ar fi:

– se pot rechizitiona anumite bunuri

– institutiile cu atributii in domeniile apararii, ordinii publice si securitatii nationale… pot mobiliza rezervisti sau pot chema pentru diferite activitati persoane apte fizic.

In traducere… doar aceste chestiuni ar insemna in principal… poate tu ai fabrica de haine si eu nu am caciuli si manusi pentru cei mobilizati. Iau si de la tine, si de la altul, tot asa…

Sau, am nevoie de inca 10 oameni care sa patruleze pe strada, ii aleg, ei sunt obligati sa vina…

Poate unii au experienta militara, ii chem si pe ei, sa zicem pentru niste misiuni de interes public. Denumirea fiind atat de generica, orice poate fi o misiune de interes public intr-o astfel de conjunctura 🙂

Toate acestea s-ar intelege si explica intr-o tara normala, intr-o societate cu adevarat democratica. Pentru ca fiecare, intr-un fel, avem o datorie fata de acest spatiu in care ne-am nascut si format. Problema nu este ca romanii nu ar respecta legi sau ar fugi de responsabilitati. Problema rezida in faptul ca populatia, in procent covarsitor, posibil peste 95%, masoara textele legii cu unitatea de masura a realitatii cotidiene. Si ce sa vezi? Realitatea nu face casa buna cu astfel de texte. Deoarece, Romania a fost pradata timp de 30 de ani, jefuita de o clica de factura comunista si nu numai, un trib care sta strecurat intr-un fel sau altul la butoanele societatii. Prin urmare, in virtutea normalitatii, intai prinzi si condamni banditii care au jefuit tara, le confisti averile nejustificate, instaurezi domnia legii si asezi lucrurile in niste domenii vitale… in asa fel incat sa vada oricine ca orizontul este credibil.

Abia apoi, poti sa vii in fata societatii cu texte despre rechizitii si mobilizari; pentru ca oamenii evident, vor sa apere o tara care este a tuturor. Fiind doar a unora, care fura si nu platesc pentru acest lucru, ea nu poate fi a tuturor.

Acum, in afara de cei angajati in uniforma statului, nu vad cine ar pleca chiar si pe mii de euro, in anumite actiuni 🙂 Acum, cand toata lumea a invatat jocul: „cei care ne conduc, mint si se rotesc la furat”.

Du-te oriunde in tara asta si ai sa descoperi intr-un substrat… o atitudine de non-combat. Oamenii au trait tot felul de minciuni timp de 30 de ani… asa ca, inainte de texte de lege, normale pentru societatea care atinge un anumit nivel, trebuie realizata o profunda reforma sau revolutie morala, fiecare cum vrea sa-i spuna. Populatia a ajuns la un asemenea nivel de neincredere si de saturatie incat… tot ceea ce o va incanta vor fi imaginile cu coloane de hoti in drum spre puscarie si liste cu averi confiscate. Dorinta cea mai mare a populatiei este ca toate acele personaje controversate, binecunoscute pentru tot felul de smecherii cu banul public, sa ajunga dupa gratii. Este maxima dorinta a romanului contemporan. Ca promiti ca faci, ca vrei tu sa schimbi nu stiu ce, nu suna deloc convingator. Se uita cu un ochi, asculta cu o ureche. Oamenii vor puscarie pentru hoti si corupti si confiscarea averilor acestora. Acest lucru ori il va face o noua clasa politica, ori il va face un viitor razboi… care se cam aseaza pe la granitele Romaniei. Este logica viitorului ca si continuitate a logicii trecutului. Intr-un fel, acest lucru chiar se va intampla.

Biserica de lemn a Azugii

Azuga are doua biserici ortodoxe si una catolica.

Cea mai noua, este aceea din parcul „Ecaterina Teodoroiu”, de langa monumentul eroilor din Primul Razboi Mondial. Aceasta este din lemn, are hramul „Adormirea Maicii Domnului si apartine parohiei ortodoxe II Azuga (infiintata in anul 2011). Biserica se afla in cartierul Satul Nou al statiunii Azuga.

Piatra de temelie a fost pusa in anul 2004, demisolul a fost sfintit in anul 2010 si acolo s-au tinut de atunci slujbele. Incet-incet, biserica prinde contur:

Mai e de munca…

Biserica a aparut ca o necesitate, multi oameni mergeau vreo 2-3 kilometri pana in centrul statiunii, la vechea si impunatoarea biserica „Sf. Treime”. Asa, au biserica aproape.

Biserica vazuta de pe muntele Sorica

Peisaje din zona Bobolia

De cand am fost acum niste zile, prin zona respectiva…

Pentru ca am aflat de niste colectii particulare unele vechi si de 150 de ani, pentru ca trebuie largit contextul. Inainte, invatai dintr-un manual, ce info se asezau in acel manual. Acum, pe masura ce cauti, descoperi multe alte info necuprinse in manuale, nici de profesori stiute, punctate cu noroc ici-colo, ca simple note de subsol, in carti mai vechi. Asa, afli de descoperiri in Valea Prahovei despre care nu s-a mai vorbit de aproape un secol… Mai ziceam eu, ca dupa mai bine de jumatate de secol, am fost primul dintre cei de pe Valea Prahovei, care a vazut si pus mana pe topoarele de bronz de la Sinaia, vechi de mai bine de 3000 de ani. Bine, mai exista si un al doilea, si cam atat…

Ei bine, sunt pe urmele a ceva mai vechi de atunci.

Asadar, caut locuri si oameni, culeg noutati despre monumente si biserici, utile in niste lucrari si proiecte, descopar zone noi, invat vechile drumuri, trec liber pe oriunde pe bicicleta unde simti totul altfel, fac poze diverse, mai adun si fructe de padure, cumpar amintiri si trimit amintiri, e si plimbare dar sunt si momente hilare… nu simti oboseala printre atatea lucruri, vii si cu tot felul de idei/initiative. Mai iese si un articol interesant…

Prahova la Bobolia

Bucegii

Biserica din Slobozia-Campina

Ispite… si concretizate

O egreta mica

„Se privea” in oglinda apei

Undeva, pe un deal, sunt niste case, fost catun in care acum mult timp, locuia o femeie care stia descantece etc.

Daca mi-as fi propus sau daca mi-ar fi zis cineva de unde sa adun mure, nu m-as fi dus, considerand ca nu are rost sa pierd ziua in asemenea mod. Dar cand sunt in drumul tau… De cumparat, nu as fi cumparat :)) Asa ca, le luam cum se intampla… Cu coarnele dam o proba de sirop, ca sa stim pe viitor 🙂 Corcodusele si prunele se transforma intr-un suc hidratant pentru alte ture cu bicicleta, adica maine. Mure pentru spuma, pentru gem, mure pur si simplu de mancat…

Prin Valea Jepilor la Monumentul Eroilor

O scurta excursie cu intoarcere prin Sinaia:

Mai tarziu, cu 30 de minute, s-a prabusit acest pod de zapada. Zgomotul s-a propagat pana sus aproape de horn.

Fluturi Erebia

Azi sunt 45 de ani de cand un localnic, Mielus Triculescu, a murit lovit de trasnet prin aceasta vale. Multi au murit pe valea Jepilor… sef de formatie salvamont etc… Dumnezeu sa-i odihneasca!

Flori de colt pe Brana Caraimanului

Se lucreaza la Monumentul Eroilor.

La anul ar trebui sa se incheie lucrarea.

Cabana Babele

Pe Drumul de Vara

Pe langa Schitul Sf. Ana la Sinaia… exact la timp pentru a prinde pe cineva si sa comand un fel de antologie a Sinaiei, ce va aparea la sfarsitul lunii viitoare.

Traseu cu bicicleta: Busteni – Chitila – Bucuresti – Manastirea Comana – Giurgiu – Ruse – Giurgiu – Calugareni – Singureni – Biserica de la Draganescu – Bragadiru – Bucuresti Nord

Ca in orice astfel de deplasare, trebuie sa existe un plan si niste reguli. Nu mergem nici prea repede dar nici prea incet, nici pentru performanta, nici sa nu te mai misti cateva zile din cauza febrei musculare. Ideea e alta. Luni e zi lucratoare deci, fiecare merge la serviciu. Daca te duci obosit…

Am avut castig de cauza cand am zis ca este evident ca ajungem cu bicicleta intr-o zi pana la Dunare, respectiv Giurgiu. Si ca nu are rost sa plecam cu dimineata in cap pe DN 1 pana la Ploiesti si de acolo prin niste sate si comune spre Bucuresti. Mai bine mergem cu trenul pana la Bucuresti. Pana la urma, stabilim sa coboram in Chitila si cine vrea sa o ia prin Bucuresti iar cine nu vrea, sa o ia pe langa Bucuresti 🙂 Erau nu stiu ce forturi pe acolo.  Oricum, de pe timpul lui Carol I.

Eu aleg traversarea Capitalei, ca sa vad cam cat dureaza cu bicicleta. La 9:30 coboram in Chitila. Bucurestiul destul de liber, cum era de asteptat.

Prin soseaua Giurgiului am iesit din Bucuresti, urmand sa ne intalnim prin localitatea Jilava. Cam o ora a durat traversarea Bucurestiului, mers destul de lejer.

Asteptarea poate fi placuta.

Pornim spre Giurgiu in sfarsit. Dar nu direct, ci cu ocolire pe la Comana. Altfel, am fi ajuns prea repede.

Oameni la scaldat in raul Arges.

De manastirea aceasta nu am auzit.

Trecem si Neajlovul. Pana la urma, in timpul excursiei, l-am trecut de 3 ori prin puncte diferite.

Neajlov

Manastirea Comana este foarte aproape de intrarea in localitatea cu acelasi nume.

Cred ca am stat o ora cel putin la aceasta manastire. Sunt multe chestii de vazut… am mai si cumparat diverse. Fata de alte manastiri, aici mi s-a parut cel mai scump loc 😉

Un obiectiv ce trebuie vizitat este Mausoleul Eroilor, realizat din initiativa Reginei Maria si a istoricului Nicolae Iorga, In acesta se gasesc osemintele unor ostasi cazuti in 1916, in lupta de la Neajlov. Societatea „Cultul Eroilor” a inceput constructia mausoleului in anul 1926 si a finalizat-o in anul 1932.

Pana la mausoleu sunt niste tunulete expuse:

In mausoleu. In fata, se observa fixat in podea, un suport din lemn. Pe acolo te uiti in cripta cu oseminte si vezi asa:

Sunt 516 eroi romani neidentificati plus 4 identificati, 13 germani, 51 de bulgari, 31 de turci; dintre straini nu e niciunul identificat. Alte surse spun de 416 eroi romani iar o statistica din 1943 arata ca, de fapt, aici sunt osemintele a 762 de soldati de diferite nationalitati.

In spatele bisericii este si un mic spatiu muzeal:

Cronologie

In biserica

Aici au fost aduse osemintele domnitorilor Radu Serban si Nicolae Patrascu , in 1640 sau 1641, in vremea domniei lui Matei Basarab, de catre Anca, sotia lui Nicolae Patrascu si de catre Elina, sotia lui Radu Serban. Interesant este faptul ca Radu Serban, continuator al politicii lui Mihai Viteazul nu prea il agrea pe Nicolae Patrascu, fiul lui Mihai Viteazul. In anul 1609, Radu Serban chiar il insemneaza la nas, practica obisnuita in acele timpuri, prin care se anula dreptul la domnie. In anul urmator insa, cei doi se impaca si fiica lui Radu Serban, Anca, se casatoreste cu Nicolae Patrascu. Destinul a facut ca amandoi domnitorii sa se regaseasca la Comana.

Elina Cantacuzino, fiica lui Radu Serban si nu sotia, casatorita cu marele postelnic Constantin Cantacuzino, il va inmormanta in anul 1667, la Comana pe fiul ei mai mare, spatarul Draghici Cantacuzino, primul ctitor al schitului Lespezi de la Posada.

Piatra tombala care se spune ca acopera trei morminte.

In perioada 1970-1971, arheologii Lia si Adrian Batrana, au descoperit in apropierea pronaosului bisericii ridicate in vremea lui Vlad Tepes, osemintele unui barbat care prezenta semnele decapitarii. In jurul sau erau monede din vremea lui Tepes. De atunci, se crede ca Vlad Tepes a fost inmormantat la Comana, ca acelea sunt chiar osemintele sale.

La aceasta manastire au fost de-a lungul timpului mai multe persoane ingropate insa, nu se mai stie exact unde a fost fiecare. In muzeu, mai sunt resturi de placi ce acopereau in trecut diferite locuri de veci. Biserica a fost refacuta din temelii in anul 1854 astfel ca… nu cred ca e sigur ce mai acopera piatra de mormant din imagine. Poate este doar piatra de mormant si atat.

Unele surse dau ca pierdut mormantul lui Nicoale Patrascu de la momentul 1854, acreditandu-se ideea ca totul a fost distrus de calugarii greci.

Totusi, in mormantul comun al lui Radu Serban si al nepotului sau Draghici, a mai ajuns si fiul lui Draghici, pe nume Constantin. Piatra de pe mormantul comun, existenta si azi, a fost pusa de catre un alt fiu al lui Draghici, vornicul Serban Cantacuzino (nu voievodul). Nici mormantul acestuia din urma (d.1709), nu se mai stie unde a fost.

Manastirea mai are si o alee amenajata spre Neajlov, amenajata cu banci si cruci de piatra pe margine.

Intre manastire si apa

De aici am plecat prin padurea Comana spre comuna Mihai Bravu:

Multe lanuri de grau, floarea soarelui, porumb pe tot parcursul acestei excursii. In multe locuri  incepusera treaba la grau…

Apropo de familia Cantacuzinilor, in timpul domniei lui Serban Cantacuzino (1678-1688), frate cu Draghici Cantacuzino dar si cu Mihail Cantacuzino (ctitorul manastirii Sinaia), a fost introdus in Tara Romaneasca, porumbul. Deci „mamaligarii” apar pe la 1700 :))

Mergem conform planului  pana la gara Mihai Bravu dorind sa continuam si mai departe, sa intersectam drumul dintre Giurgiu si Oltenita. Dupa gara, vreo 7 km mergem pe un drum plin de gropi, un cosmar pentru masini. Abia eviti cat de cat cu bicicleta nenumarate cratere. De altfel, nu am intalnit decat un apicultor, cu o rabla de Dacie, ce tot ducea apa la sutele de stupi risipite prin intinderile nesfarsite 🙂

Tot pe acolo am si facut poze si filmari la sute de fluturi albastri (Pollyommatus icarus, fam. Lycaenidae), cunoscuti sub diverse denumiri populare, din care cea mai frumoasa pare a fi… fluturasul cerului.

Pe circa 100 de metri din acel drum, zburau o multime de fluturi. Si pe aici am stat 20 minute.

Drumul si raza calauzitoare 🙂

In cele din urma, am iesit in drumul national, la 25 km distanta de Giurgiu, langa un panou pe care scria ca drumul pe care venisem este in reparatii 🙂 Nu era miscat pe acolo nimic 🙂

Cum ramasesem in urma, avand un mers prin care ma puteam opri oriunde, vad o terasa si ma opresc la un Pepsi. Din vorba in vorba, aud de la un localnic de o cruce frumoasa, din piatra, langa o biserica… asa ca, hai pana acolo:

Este scrisa pe toate partile. Nu am gasit undeva ca ar fi monument istoric, fiind evident ca se impune acest lucru.

Departe, se vedea Giurgiu. Timpul final, dupa plan, ar fi trebuit sa fie ora 19 dar era clar ca ajungeam cu o ora mai devreme.

Am ajuns in oras la 17:40.

Statuia lui Mihai Viteazul

Ne-am grabit sa ne cazam, la o locatie aleasa prin Booking si care ne oferea si spatiu pentru biciclete. Pe noi asta ne interesa si sa aiba paturi si dus 🙂 Nu sa fie cine stie ce.

Nici nu am deschis fereastra ca sa nu intre tantarii. In cursul noptii, mi-am dat seama ca acestia zumzaiau teleghidati prin camera :))

Dupa instalare, baie, am plecat in port, sa mancam…

Turnul Ceasornicului

Prin Giurgiu nu am mers pe la obiective ca le stiam si am mai fost pe la ele, inclusiv la ruinele cetatii. Nu are rost sa mai spun cate insecte innaripate erau la tot pasul din Comana si pana in Giurgiu: gaze, muste, nu stiu cate feluri de tantari, „tigrii de platan” etc. Oricum, Giurgiu e foarte frumos ca oras si animat in perioada vacantelor.

Vine noaptea, zic eu ca e mai bine sa stau in camera cu Matrix, crezandu-l mai sanatos 🙂 Ce este drept, in timpul traseului spre Giurgiu, il mai vedeam disparand destul de repede din peisaj, adica il mai revedeam dupa niste kilometri, de regula asteptand la mica distanta sau in apropiere de cate o terasa. Cand ii era sete, o lua inainte la o bere rece :)))

Pe intuneric, ii spun ca am impresia ca sunt tantari prin camera. El: „Ce ai ma’, ca nu am deschis geamul”. Eu: „Poate au intrat si ei pe usa, o data cu noi”. El: „Ti se pare”. Undeva, la 1 noaptea, il aud bubuind prin camera dupa tantari, bombanind ca eu dorm bustean, ca nu am treaba cu tantarii. De regula, eram primul atacat de tantari dar de data asta nu se intampla nimic. Dimineata mi-am mirosit pielea si mi-a picat fisa. Cand am facut dus, imi luasem doar samponul meu, gelul fiind printre haine, nu l-am gasit atunci cand imi trebuia, folosind astfel sapunul hotelului. Deci, sapunul era secretul, in mod sigur.

Dispare Matrix la baie la 1 noaptea si se lasa linistea. Somn! Urmatoarea serie de zgomote a fost pe la 4 dimineata. Iesea Matrix de la baie :))) Dormise in apa, in cada, din cauza tantarilor :)) Ii dau cu „fir-ai al naibii de nebun” :)) si adorm la loc, mi-era prea somn ca sa rad. Am recuperat mai tarziu, cand l-am gasit instalat la o terasa :))

Pe la 6 dimineata, trezirea e data din nou. Dar de data aceasta de unul care se plimba cu avionul pe deasupra orasului. Imprastia nu stiu ce substante impotriva insectelor. Omul cu acel avion trezea pe oricine. Nu se mai auzeau cainii in Giurgiu, se auzea motorul aluia… trezind cetatenii duminica, la 6 dimineata :))

Cum seara vorbisem ca de dimineata mergem la o cafea in Ruse, am strans si am plecat spre vama. Apuc sa-i zic lui Matrix, ca pe acolo nu tine figura cu terasele, ca nu am roaming-ul activat, ca daca o ia aiurea, e pe cont propriu.

Cum ne astepta pe noi Ruse :))

La podul metalic recomand ceva: pe una din partile acestui pod este loc sa mergi cu bicicleta in voie. Pe cealalta este o tubulatura si e greu. Dar nu conteaza sensul, cand nu sunt masini sau e coloana, te poti duce pe partea mai lata. In acest fel, este mult mai safe decat pe langa masini. Tirurile trec foarte aproape de tine. Si, in principal, cine sta mult pe la vama nu prea are rabdare, tu cu bicicleta ii mai si incomodezi. Am avut noroc ca am prins doar 2 tiruri la intoarcere pe pod.

Luam primul bulevard la dreapta ca sa nu traversam tot orasul. Acesta te duce direct in centru, ruland pe un drum cunoscut de alta data. Cred ca sunt 5 km din vama pana in centru.

Primaria

Monumentul Libertatii

Leul rupand lantul robiei

Primii clienti ai terasei de langa cladirea teatrului „Sava Ogneanov”. Aici parca era si mai rau ca la noi, aerul era plin de mici zburatoare.

Dupa 2 ore de stat pe teritoriu bulgaresc, o luam inapoi spre Giurgiu.

Stop pentru poze. Am trecut prin punctele de control repede si mergem la locul planificat de intalnire… Kaufland din Giurgiu. Planul pe mai departe cuprindea si trecerea pe la biserica din Draganescu, pictata de parintele Arsenie Boca si, poate, depasirea capitalei ca sa ajungem la gara Buftea.

Luam masa de dimineata la o terasa tot in Giurgiu apoi usor spre Uzunu-Crucea de Piatra-Calugareni.

Izvorul de la Daia, pe langa care trecusem venind dinspre Oltenita, acum urma sa mergem direct spre Bucuresti. Cel putin pana la Calugareni.

Tot inainte

Cu o zi inainte, am surprins in traseul nostru peste 10 nunti, mirese, nuntasi, miri, lautari, masini, limuzine etc… Cea mai interesanta intalnire a fost intr-un sat, unde am vazut in fruntea unui alai compus din oameni care mergeau pe jos si masini in spatele lor, o fata.  Initial, eu am crezut ca merg in urma vreunui decedat. Costumatiile insa, pe masura ce ne apropiam de oameni, nu erau potrivite unui moment funerar. Cum ziceam, acest alai era condus de o fata imbracata intr-o rochie superba, de culoare mov, care… tinea o oglinda mare in brate. Pe fundal, cineva tot din grup, batea tobele ca la razboi :))

Una din crucile de piatra ale localitatii Crucea de Piatra

In fata primariei din Calugareni

Si aici am stat la un popas.

Din localitate, am parasit drumul national pentru a trece prin niste comune, urmand sa iesim in alt drum national. Mai exact pe acest traseu: Singureni-Iepuresti-Stalpu-Mihailesti-Draganescu. Un traseu foarte pitoresc…

Lantul rupt, libertatea adusa peste Carpati

Monumentele si mesajele de acum 100 de ani sunt inegalabile. Nu mai avem artisti care sa faca asa ceva. Sau, poate ca mai avem, dar nu castiga lucrarile…

4 berze si multe vrabii care isi facusera cuiburile… sub cuibul mare al berzelor.

Padurea dinspre Iepuresti iar a fost o traversare frumoasa, zona aceasta dintre drumuri nationale fiind foarte faina pentru biciclete.

In Mihailesti, popasul de pranz si pana la biserica din Draganescu am mai facut 15 minute.

Si pe aici am stat vreo 40 de minute.

Biserica

Argesul oprit in barajul de la Mihailesti

Ne-am intors in Mihailesti si ne-am oprit pe baraj. Unele persoane erau la plaja, altele inotau… eu am vazut un peste mare mort 🙂

Fiind foarte cald, in Bragadiru am stabilit sa mergem direct spre Bucuresti, la gara, sa nu mai ocolim capitala.

Catedrala

Gara de Nord. Mai aveam 45 de minute pana la trenul de 18:05 care ajunge in Busteni la 20:40.

Luam bilete de la casa RegioCalatori. A durat 1 minut de persoana+bicicleta.

Cand am plecat din Busteni, am zis sa alegem tot un tren al operatorului privat care era la 6 dimineata in Busteni, dar nefiind unanimitate pentru o ora asa de matinala, s-a convenit sa luam trenul de 7, al C.F.R. ca si acesta are vagon de biciclete. Plus ca oprea in Chitila, iar cel particular in Buftea. In fine, zic.

Vineri dupa-amiaza, ma gandesc sa-mi iau biletele pentru a doua zi. La casa de bilete, o doamna imi spune ca ea da numai bilete pentru Regio si Interegio. Ii spun ca trenul are in compunere vagon de biciclete dar ea imi spune ca din tren trebuie sa iau bilet pentru bicicleta 🙂 Eu ii spun ca biletele pentru biciclete se iau de la casele de bilete, ea ca nu e adevarat.

Iau nr. C.F.R-ului pentru relatii cu publicul si sun acolo. Mi se spune ca de la casa de bilete trebuie sa cumpar bilet si pentru bicicleta. Ii spun ca stiu foarte bine acest lucru, numai ca angajatii lor nu cunosc aceste reguli deci, cum au fost angajati asemenea incompetenti? Intre timp, ajunsesem in Poiana Tapului, la casa de bilete de acolo. Aceeasi poveste, ca biletele se dau in tren pentru biciclete. Sun inapoi la Bucuresti, d-na de acolo incerca sa le ia apararea, ca poate nu mai erau locuri. Eu ii zic ca nici macar nu au verificat in sistem, mi-au spus direct, asa ca ele sunt angajate degeaba la CFR, ca avand un astfel de comportament te determina ca si calator cinstit sa dai spaga la controlor. Ma declar convins ca totul este o smecherie doar ca sa dam spaga, care cine stie unde ajunge.

Mi se ia nr. de telefon si astept sa fiu sunat de un director ceva. Aud cum suna telefonul la casa de bilete din Poiana Tapului, cum doamna care imi spusese ca pentru ea nu conteaza cine suna, ca… „e cuvantul ei impotriva cuvantului unei voci” (??) o lasa moale, ca nu stia, ca ma iertati. Iese afara si imi spune, „nu am inteles, se poate, bineinteles!” Peste cateva minute aflu de la ea ca de la Bucuresti sunase cineva si pe la Busteni, sa-i ia la rost. Dupa ce seful din birourile CFR i-a certat pe angajatii din Busteni si Poiana Tapului, ma suna si pe mine si imi spune sa merg la orice casa de bilete. I-am multumit si asta a fost. A, am dat 15 lei la CFR si 5 lei la RegioCalatori pentru bicicleta.

Biletele la CFR le-am luat dupa 45 de minute, la RegioCalatori dupa circa 1 minut, adica nu a durat 1 minut!!!

Undeva pe la Brazi, surprind o conversatie intre controlorii din trenul nostru CFR cu altii din alt tren CFR. „Tot cu 2 vagoane si voi?”, „Tot. Au trimis tren cu 10 vagoane la mare si s-a umplut si ala de oameni”. Nu au vagoane suficiente, e clar.

In concluzie, traseul a fost simplu… nu cine stie ce. Mai am cateva ture cu bicicleta de facut si gata, am incheiat capitolul. Trecem la river rafting, am si comandat vestele 🙂

Predealul de Ziua Eroilor si filmul de la Valea Uzului

Printre multe treburi si deplasari in doua municipii, am reusit sa ajung si la Predeal la momentul specific dedicat eroilor. Moment ce avea loc in Piata Garii, la Monumentul „Grupul Statuar Aparatorii Predealului”.

Ati vazut ce s-a intamplat si in Valea Uzului… Invrajbire, manipulare, haos, de altfel, cam ce se intampla in tara aceasta de cand Revolutia din 1989 a fost insusita de esaloanele secundare ale Partidului Comunist.

Partidele politice PNL si PSD. Fiecare lider a venit cu cate 20-30 de sustinatori.

Preotii si d-l profesor Ioan Campan… dar si elevii care depun flori la monument.

Defilare pe o ploaie care nu se mai oprea.

Iata si filmul realizat ieri de Hotnews la Valea Uzului:

„Nu e nimic pierdut in tara aceasta”!