Nu au fost prea multe zile in acest an despre care sa zic ca au fost pline, chiar daca poate asa au parut. Ultima a fost cu Transfagarasanul, ziua aceea a fost chiar plina 🙂
Sambata seara analizam un viitor capitol de carte si imi mai trebuiau cateva detalii la un subiect cu Parvu Mutu Zugravul, mare pictor de biserici, canonizat etc. Si cum pe aici prin zona le cam stiam, aflu ca mai erau si altele… in alte localitati. Imi zic sa ma duc a doua zi pe la acestea si fac un plan. Studiez o harta, imi dau seama ca mai mult de 10 km de mers pe jos nu sunt si renunt la bicicleta, nu avea rost sa o mai plimb pe tren. Ideea era sa ajung in gara Floresti Prahova, sa trec prin centrul acestei comune, pe langa ruinele palatului Micul Trianon, peste podul pe sub care curge Prahova, stanga la Calinesti la biserica, apoi revenire la o intersectie si continuat spre comuna Magureni… dupa care inapoi la gara. Mi s-a parut ca o bicicleta ma incurca, mai ales ca ma gandeam sa mai stau si prin bisericile acestea… pictate de Parvu Mutu cu cativa ani inainte de 1700.
Vine dimineata, ma trezesc fara niciun chef. Cu trenul CFR-ului stabilesc ca nu merg pentru ca nu ai cum sa pui in circulatie un tren compus din locomotiva si 2 vagoane pe ruta Bucuresti-Brasov, in varf de sezon, decat daca esti imbecil sau nesimtit. Plus alte aspecte niciodata remediate. Pierd un pic vremea si fug spre gara unde noroc ca a intarziat trenul particular 2 minute si asa l-am prins. Cei de la Regiotrans sunt mult mai atenti; cand isi dau seama ca e lume multa in Valea Prahovei leaga doua garnituri, nu doua vagoane si aduna toti calatorii de prin gari. Si au bun simt si preocupare in a rezolva problemele reale:
Inca o data subliniez faptul ca niciodata nu am facut si nici nu fac o sesizare ca nu am eu ce face. Cand scriu o sesizare sunt niste adevaruri in spate, nu spun ceva neadevarat, nu vanez greseli si chiar trebuie luata atitudine.
Biletele se dau in tren si platesc un bilet pana la Floresti Prahova. In tren este si wi-fi pentru cine nu are pe telefon. La 7:54 era trenul la mine, la 8:51 am ajuns. Cobor si merg spre centrul Florestiului. Singur… uneori nu e prea fain dar trebuia sa merg, ca sa castig ziua.
O parte din zidul ce inconjoara constructia ce trebuia sa fie o replica a palatului de la Trianon.
Campina vazuta de la Floresti. Mereu ma opresc pe podul de peste Prahova si fac poze gandindu-ma de cate ori m-am oprit pe acest pod si cu cine. Din pacate, viata si oamenii sunt cum sunt si putini ar avea o explicatie pentru asa ceva 🙂
Trec podul, iau cateva curbe si ajung la intersectia cu Filipestii, Magureni si Lunca Prahovei. Eu fac stanga pe langa ansamblul curtii boieresti Mavros-Cantacuzino, azi spital sau sanatoriu de glumeti. In afara de un turn situat la capatul proprietatii, o poza la poarta sau la zid, nu prea ai ce vedea:
Turnul care se vede chiar din sosea.
Ospiciu intrare
Tot zidul proprietatii. Nu are rost sa va plictisesc cu povestea, ca si eu am citit-o doar asa, cu ochiul stang. Si pe sub vreo 5 gene. Dar ideea e ca Mavros general grec s-a intalnit cu o Cantacuzino si s-au casatorit. Prin curtea ospiciului mai sunt si ruinele unei capele. Toti ii spun romano-catolica desi grecul si romanca pareau ortodocsi.
Primul obiectiv serios al zilei era biserica din satul Calinesti, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” la care pictase Parvu Mutu si ucenicii sai. Cand am vazut biserica in poze am ramas impresionat de cat de frumoasa poate fi 🙂
Biserica din Calinesti, construita intre 1636-1646.
E clar ca au rascolit curtea si toate oasele le-au pus intr-un singur loc. Nu am vazut o cruce veche, ceea ce mi se pare ciudat.
Aproape de intrarea in biserica este mormantul Elisabetei Cantacuzino care nu avea nici macar 1 an… dar unele site-uri o dau si ctitor 😉
Da, e o parte din stilul pictorului…
Nu am inceput sa o studiez, inca… e atat de alterata.
Ultima poza inainte de plecarea de la aceasta biserica, de unde am luat o multime de detalii si informatii noi chiar daca seculare 🙂
Merg inapoi cam un kilometru pana la intersectie si ma duc spre comuna Magureni, la biserica de acolo. Pana in alta intersectie vad o cruce veche. Din masina nu vezi multe si am observat ca si pe bicicleta trebuie sa mergi incet pentru a vedea totul.
Cruce in satul Novacesti
Dateaza din anul 1889 si nu cred ca e monument istoric. Important mi se pare ca sunt oameni care conserva astfel de obiective.
O privire spre departe 🙂
Continui, intru in Magureni dupa vreo 2 km si tot inainte pe sosea, pe langa case, spre centrul comunei.
Cruce la o intersectie in Magureni. Nu are litere si nici cifre, pe nicio parte.
Intr-o curte vad ruinele acestea si le asociez tot cu Cantacuzinii, caramida este de pe la 1700… Cine stie ce anexe sau case or fi fost si pe aici, la vreo 500 metri de biserica si la 700 m de la ruinele palatului/conacului spatarului Draghici Cantacuzino. Mi-am propus sa sar gardul la intoarcere daca aveam timp si nu am avut. Dar vin eu cu bicicleta intr-o tura mai lunga si ma duc atunci mai aproape, sa vad ce este.
Ajung si la biserica fix la finalul slujbei. La Calinesti am stat ceva, mai o poza, mai o rugaciune, nici sa deranjez oamenii cu aparatul… Am gasit destul de repede ce ma interesa dar acolo e frumos sa ramai, nu sa treci in fuga. Deci am mai stat pe acolo, pozand colturi, cotloane etc iar aici am ajuns la final.
Biserica „Sf. Treime” din Magureni, construita intre 1671-1674, monument istoric clasa A.
Pana aici lucrurile au mers bine, urma sa vorbesc cu preotul paroh Alexandru Schiopu, venit in anul 1993 la aceasta biserica, fiind adus de la o parohia romaneasca din Sofia. Pentru ca la Magureni vorbim de Draghici Cantacuzino, Pauna Cantacuzino, Parvu Cantacuzino, cei care au ridicat si… biserica schitului Lespezi din Posada 😉 Cunostinte vechi si direct interesat…
Ma uit prin biserica si mi-aduc aminte de enoriasii si de preotul de la biserica Sf. Nicolae tot din Floresti Prahova, cum insistau acum vreo doi ani sa nu fac nicio poza. Nu doar in interior ci nici pe afara. De cate ori imi aduc aminte, ma gandesc ca este un bun exemplu ca prostia si avaritia fac ravagii. Mi-au si zis de ce sa nu fac poze dar nu scriu pentru ca padure fara uscaturi nu exista.
Aici, la Magureni este un intreg tablou de Cantacuzini, cu zecile, deci e de pozat, de studiat, trebuie timp, aprobare ca biserica nu se tine deschisa ca vreau eu. Vazand multitudinea de informatii care ma interesau, am uitat cel mai important aspect, ce anume trebuia sa caut. Ma duc insa sa vorbesc cu parintele care era in altar. Dansul m-a intrebat ceva despre istoria lacasului, Draghici etc si a vazut ca sunt documentat. I-am explicat ce intentionez si foarte amabil m-a poftit in altar, sa pozez, sa ma uit. Mi-a aratat apoi o multime de chestii… episoade pe care nu le stiam. Dupa aceasta m-a lasat cu un ajutor de-al sau sa-mi aprinda luminile, sa stea pana pozez.
Ctitori, pisanie, biserica. Stiu ca multi spun ca am luat-o pe calea Bisericii dar cata vreme mie mi se pare in regula, nu vad ce e rau in asta. Insa este o bucurie nu doar sa-L descoperi pe Dumnezeu ci si lucrarile altora semanate prin biserici. Stiu ca e dificil pentru unii sa inteleaga si mai stiu inutilitatea explicatiilor cand unele lucruri se simt si atat! Nu are a face cu spalarea pe creier, mersul in genunchi, scrisul fara numar pe pomelnice sau ce ne mai sare in ochi ca mita a vietii in care ne complacem… ci cu ceva mult prea serios, de necuprins in cuvinte.
Lungul sir al ctitorilor
In aceasta zi am facut cateva sute de poze. La biserica aceasta am ajuns cu aparatul foto care imi arata ca acumulatorii sunt pe duca. Ma gandeam ca de cand tot semnaliza problema, voi face doar cateva poze. Cu toate acestea am facut mai bine de 100 doar aici. Nu umbla nicio energie prin biserica, nu va speriati 🙂
Si pisania de deasupra aminteste de zidirea bisericii in timpul lui Antonie Voievod… cel care a ridicat si la manastirea Turnu o biserica, peste ruinele celei vechi a lui Vlad Tepes. Am fost si acolo pe jos din Ploiesti… fiind in Targsorul Vechi.
Detalii din catapeteasma. Exista si un proiect de restaurare a bisericii in general ce va demara curand.
Tot conversand diverse, am adus vorba si de Parvu Mutu cel care a fost canonizat oficial pe 6 august 2017 sub numele de Sf. Pafnutie. De altfel, in 1718, dupa moartea sotiei sale Tudora, Parvu Mutu se face calugar alaturi de fiul sau, la Manastirea Margineni. In 1731 moare si acest fiu iar Parvu, cunoscut drept monahul Pafnutie pe atunci, se retrage la schitul Robaia, un asezamant mai izolat si unde va muri peste 3 ani.
Mormantul sau nu se cunoaste. Insa, in urma sa au ramas o multime de biserici pictate, icoane pe lemn ce pot fi vazute la Muzeul Manastirii Sinaia. I se spunea Mutu pentru ca picta intr-o stare de rugaciune a mintii, a inimii si a trupului. Lucra o zi intreaga doar atent la ce facea. Seara manca. Iar daca era intrerupt in cursul zilei, nu mai lucra in acea zi. Omul acesta chiar pricepuse niste taine ale acestei lumi. Taine care azi sunt simple nimicuri, chestii ce starnesc ilaritate desi daca am putea vedea ca un film, evenimentele derulate de-a lungul sutelor de ani, fara alterarea realitatii acelor timpuri, altfel am aborda viitorul. Din pacate, asa ceva nu se poate deocamdata si mintea umana isi are limitele ei.
Icoana Sf. Pafnutie Parvu Mutu Zugravul
Am inteles ca in toate bisericile pictate de acesta se gaseste o astfel de icoana.
Uitasem de elementul principal pe care-l cautam insa, ajutorul preotului fara sa stie de gandul meu m-a dus exact acolo sa-l pozez. Nu l-as fi gasit pentru ca nu e chiar asa la vedere. Plus ca uitasem. Doar ca sunt zile in care culegi cu sacul si altele in care nu ramane nici praful pe degete.
Am plecat spre ruinele conacului lui Draghici Cantacuzino, aflat asa cum multi stiu, inconjurat de proprietati private. Povestea incepe cum initial un localnic s-a apropiat de ruine si a tot inaintat spre ele. Azi cu gardul, maine cu diverse ocupand terenul. Dupa el altii. Si uite asa, acea ruina, monument istoric este inconjurata de constructii, garduri si nu te poti apropia de acesta. Evident ca e ilegal, dar ce sa faci, sa le darami casele? Si asa sunt in pericol, ca le poate cadea o caramida in cap sau un intreg zid peste ei.
Acoperis lipit de zid
Mai spre toamna, cand cad frunzele, poate atunci sa mai vin pe aici, sa socializez, una-alta, ca sa ma apropii de zidurile acestea. Clar gandul ma duce la ce scria Nichita Stanescu… „daca timpul ar fi avut frunze, ce toamna!”
Trec pe langa primarie, pe langa bustul de mai jos, ocazie cu care ma si documentez un pic cine este:
A inventat un rucsac zburator si a spus ca el de meserie este roman. Evident s-a nascut in aceasta comuna.
Ma uit la ceas si era 12:25. Retinusem ca aveam tren inapoi la 13:13 si 15:51. Pe cel de 13 nici nu-mi propusesem sa-l prind pentru ca mi se paruse ca nu am timp sa cuprind totul. Asadar, vreo 45 de minute din centrul localitatii Magureni pana la gara din Floresti. Zic sa incerc sa prind trenul si merg la pas iute 🙂 Sunt cativa kilometri si mi se parea ca nu am cum sa ajung, era totusi cam departe. Culmea e ca am si ajuns si am mai si facut poze pe la gara. La ora 13 eram in gara, pe alocuri am mai si fugit 🙂
Ce transformare…
Mersul trenurilor in gara Floresti Prahova
Vine trenul particular, acelasi controlor, trenul aproape plin. Ma asez gandindu-ma cum le-am facut pe toate, cum s-au potrivit de bine. Ma uit pe telefon si vad un sms pe care nu-l auzisem fiind pe strada. Un repros al cuiva care refuza efectiv sa inteleaga vreun gest de-al meu. Orice as face il pune in oglinda, e altceva, nu intelege evidenta. Intotdeauna priveste din alt unghi, niciodata cel potrivit sau cel mai simplu. La inceput era oarecum amuzant, dupa aceea chestia aceasta mi-a scos multi peri albi 🙂 Pacea si prietenia se integreaza in atmosfera cand imi zice de expozitia cu regele Ferdinand de la castelul Peles, la care uitasem sa mai merg. Nici nu stabilisem o data anume ci ca trebuia mers. Doar ca uitasem.
Trenul ajungea la ora 14, expozitia se inchidea pe la ora 16, daca nu era lume multa ne incadram si prindeam deschis.
Deci ajung cu trenul… si pe aleile Pelesului ajungem la expozitie.
Aceasta expozitie, este organizata de Muzeul National Peles si se doreste a fi o reamintire a sacrificiilor facute pentru realizarea Marii Uniri din 1918. Aceasta institutie culturala are in plan tot felul de manifestari tematice, de constientizare a publicului. Orice actiune care aduce in atentia romanilor faptele inaintasilor, in acest vartej al nimicurilor de zi de zi, este binevenita.
O multime de exponate cu tot atatea povesti se gasesc in cadrul acestei expozitii, la care intrarea este libera. Se poate vizita de miercuri pana duminica intre orele 9:15-16:15.
Portret din 1910 cu regele Ferdinand I
Observam calaretii garzii regale pe aleea de la Pelisor
Ruperea barierelor de granita in august 1916 si intrarea pe pamantul romanesc al Transilvaniei.
Un extraordinar vas comemorativ din argint realizat in Suedia in anul 1919. Pe acesta sunt simbolurile provinciilor romanesti, numele copiilor si cuplului regal, numele si datele unor lupte ca Marasesti, Marasti etc.
Deci, merita sa ajungeti acolo, sa vedeti mantia regelui purtata cu ocazia incoronarii la Alba Iulia, in 1922 si multe altele.
Cand am iesit afara era ora 16 🙂 si ploua. Nu ploua chiar torential dar suficient sa te faca sa cauti adapost. Si mai bine decat la o cofetarie, unde? Cand s-a oprit ploaia putin, fuga la gara. Acolo constatam ca ziua nu se incheiase, si ne-am tot uitat cum ploua puternic si la trenul Orient Express. Cam asa a fost ziua de duminica 🙂 Evident discutand despre Parvu Mutu Zugravul si despre faptul ca mai trebuia mers pe la Buzau la schitul Berca. Fiind cam departe nu stiam cand vom sau voi ajunge. Cu schitul acesta tot am bodoganit intruna de vineri si pana duminica, fiindca la alte biserici mai aproape, pictate de Parvu Mutu, era mai lesne de ajuns. La aceasta, iti trebuie o zi intreaga.
Orient Express
Credeti ca s-a terminat? 🙂 Nu!
A doua zi, ieri, prietenul meu George Grigorescu imi trimite o multime de poze si de filmari facute duminica sau sambata… la schitul Berca. Nu vorbisem nimic cu el, de altfel, de mai mult de o saptamana nu ne mai auzisem. Tot ce imi trebuia era in ce imi trimisese el, inclusiv autoportretul lui Parvu Mutu. In afara de mine, nu stia nimeni ca sunt exact la pictorul acesta si ca imi puneam problema ajungerii la acel schit. Duminica dupa amiaza am mai zis si altei persoane. Na, ce face si „intamplarea” aceasta! 🙂
UPDATE, TOT AZI 🙂
Termin articolul de publicat pe la 10:20 a.m. si plec la dezbatere, intr-o sala. Stau ce stau, ascult, si dupa un timp ma uit pe pereti. Ce credeti? Undeva sus, erau pictati Draghici Cantacuzino, Pauna sotia sa si Parvu Cantacuzino :)) Habar nu aveam ca sunt acolo zugraviti. Va zic eu ca astia au avut o anume motivatie cand au ridicat schitul Lespezi din Posada…
Filed under: Jurnal | Tagged: biserica din calinesti, biserica din magureni prahova, cantacuzini, centenarul marii uniri, cruce veche magureni, cruce veche novacesti, ctitor, expozitie ferdinand la peles, floresti prahova, gara, monument istoric, mormant elisabeta cantacuzino, parvu mutu zugravul, pictura, pisanie calinesti, posada, regiotrans, ruine conac draghici cantacuzin, sf. pafnutie, spatar draghici cantacuzino, traseu cultural, turn mavros cantacuzino, valea prahovei, vas comemorativ, zid | 3 Comments »
Fostul tunel
Valea si amenajari
Toate aceste lucrari au fost necesare ca sa nu se infiltreze apa in tunel, tunel care are niste povesti reale si de care am mai vorbit.
Dintr-un punct panoramic privim mai bine.
Lasam valea pentru o poteca de culme.
Un drum mai vechi pe care continuam intr-o liniste desavarsita.
Valea Magarului sau Valea Dracului 🙂
Pe drum pana la Valea Larga…
De altfel, este si singura descoperire arheologica din Valea Prahovei din ultimii 50 de ani. Ca or fi gasit altii diverse si nu au predat, e alta treaba.
