Din Finlanda la Marathon 7500; povestea unei pasiuni!

Era pe la inceputul saptamanii trecute, cand ideea de participare la cel mai dificil maraton al tarii, parea irealizabila. La acest maraton se alearga in echipa de doua persoane, in acest an erau 3 curse, nici antrenament, nici partener de cursa, nici nu ma agitasem…

E frumos sa mergi in fiecare an la acest concurs, fie ca participant, voluntar, simplu spectator fiindca, in viata aceasta, evenimentul acesta este altceva. Mai bine zis, la scara mica, este lumea ideala 🙂

Sunt totusi persoane in lumea aceasta, suficient de…, incat sa dea niste starturi in vietile altora. Cred ca fiecare facem asta pentru altii.

Povestea din acest an referitoare la participarea la Marathonul 7500 incepe cu propunerea lui Razvan de a merge impreuna, el fiind in Finlanda cu serviciul, urmand sa debarce la Bucuresti tocmai in timpul desfasurarii maratonului mare. Discutii, ca „nu prea ne-am antrenat” si alte povesti, au fost evident. Insa, virusul evenimentului, dorinta de a alerga pe potecile Bucegilor, de a intalni organizatorii sau alti prieteni, a depasit orice obstacol. Ideea era de a participa la maratonul mic, adica la cel de 45 de km. Că in timpul cursei ne-am convins ca asa-zisul maraton mic este mult mai dificil decat Maratonul Pietrei Craiului, este alta treaba.

Startul era la ora 6:00 a.m., sambata, pe 13 iulie 2019. Noi vorbisem joi, vineri la ora 13 eu am plecat spre tabara de la Pestera, el la ora 14 urma sa aterizeze in tara, pana ajungea la Brasov, pana lua masina, pana ajungea si el la Pestera… In cele din urma, bagajele mele le-am lasat sa le ia el, si eu am inceput sa urc pe Jepii Mici. Ne-am intalnit pe la 12 noaptea cand am reusit si sa ne inscriem :))

Ce mi-a placut la inscriere, a fost faptul ca organizatorii controlau minutios fiecare concurent, in asa fel incat sa nu-ti lipseasca nimic din echipamentul obligatoriu. Cum lucrurile mele erau risipite in trei puncte, a durat un pic sa le adun. Insa, cu o zi inainte ninsese la Vf. Omu, iar noaptea precedenta la Pestera a fost destul de rece. Echipamentul obligatoriu era reprezentat de o lista destul de lunga de articole, toate necesare supravietuirii in caz de cine stie ce problema. Tocmai datorita acestei masuri stricte, la aceasta editie, nimeni nu a avut nicio problema si au fost peste 330 de echipe inscrise. De asemenea, in mijlocul concursului, la Vf. Omu, ti se controla la sange echipamentul. Nu aveai un articol, echipa era descalificata. Nu a fost cazul pentru nimeni fiindca, in cele din urma, era in interesul fiecaruia sa-l poarte, vremea fiind parca de final de toamna.

Si incepe povestea…

Nemaiavand rabdare pana vine Razvan, o iau spre Valea Jepilor, muntele era acoperit, parea ca ploaia este doar o chestiune de timp. Si pe la telecabina mi-au zis niste baieti: „unde te duci, nu vezi ce ploaie vine?!” Pe masura ce urcam, vremea nu mai parea atat de periculoasa 🙂

La intrare in traseu

Nici urma de nori suspecti… era parca aiurea sa mergi prin astfel de locuri sub amenintarea unei ploi.

Niste metri buni de zapada

Un mic firicel de apa pe unde a fost acum o luna de zile, o cascada celebra.

Initiere in coborarea de pe munte

Gata… nu mai e nimeni la fosta cabana Caraiman. Nimeni adica, nici picior de caine, nimic.

Pe Platou spre Babele

Nu era nici prea cald ca intr-o zi normala de vara.

M-am oprit la Babele, la o cafea in amintirea altor cafele de alta data, din alte trasee. Duminica, pe 14, erau vreo 6 ani de cand facusem un traseu spre Bran prin zona Clincea, prinsesem macul galben inflorit etc.

Tot aici la cabana, ma intalnesc cu un prieten de la Salvamont, mai stam de vorba si fiecare cu treburile lui. Spre Pestera am mers foarte incet ca sa ma bucur de peisaje 🙂

Tabara cu corturi de la Pestera, casa Marathonului 7500

Ajung, instalez cortul, revedere cu oameni dragi… si plec sa mananc. Ideea era la Coteanu dar nu am ajuns pana acolo. Era putin peste ora 17 si mai aveam si altceva de facut.

Trec pe langa micile terase din zona Horoabele, erau doar 2-3 clienti. Zic „hai ca nu o fi ca data trecuta”, tinand cont ca servirea o facea o doamna foarte prompta. Barbatii de data trecuta care faceau gratarul aveau doar o viteza, foarte incet. Erau ca sa decoreze peisajul. De data aceasta, erau la bere, la o anumita distanta, unde stau de regula din acestia, neispravitii :)) Precaut, am intrebat-o pe femeie, detaliile, daca are, ce are, cat dureaza, vin eu sau aduce ea comanda… Din vorba in vorba, i-am zis de tantalaii din preajma ei, a pus figura cu femeia obisnuita cu astfel de „barbati” si si-a vazut de treaba. Totul a fost perfect, evident 🙂

Mancarea e si mai buna intr-un peisaj, nu la o masa oarecare…

Acesta este secretul 🙂

Ma uit la ceas si hai ca mai e timp si pentru o mica expeditie, pe urmele istoriei 🙂 O sa detaliez in articolul urmator…

Prin padurile zonei am intalnit nu doar animale, ci si mai multi crini de padure despre care aveam sa povestesc cu Vali Balan de la Administratia Parcului, mare pasionat de flora. La el este mai complicat, eu ma axez doar pe localizarea si numaratul zambrului si tisei.

Spre tabara, in dreptul manastirii

Taman la sedinta tehnica

Sedinta a fost condusa de Silviu Balan… ce bucurie sa vezi atatia oameni tineri, cu aceleasi idei despre timp, viata, societate, in acelasi loc.

Am stat pana noaptea tarziu si am prins vreo 5 echipe care au trecut linia de sosire, incheind ultramaratonul de peste 90 km… Pe la ora 2 am adormit. Ce sa vrei mai mult? Un cort cald, latratul unui caine de la stana, cerul instelat, intre prieteni, si cu ochii inchisi ai recunoaste fiecare suier, miscare. Nu e un concurs, de fapt, sunt clipele vietii tale si tu alegi ce sa faci cu ele…

Vremea si evolutia ei, chiar daca aceasta conta mai putin, cel mai important este sa fii acolo, o primisem :)))

Trezirea a fost pe la 5:20 si la ora 6:00 dupa verificare echipament, din nou, am luat-o la deal, vreo 200 de oameni. Fain de tot! 🙂 Cand alergam, cand mergeam repede…

Mai sus de Cascada Obarsiei… muntele se trezea la viata.

Cum noi nu aveam niciun scop, nici limita de timp, ci participam pur si simplu, in ideea de a fi cat mai fain si de a ne resimti cat mai putin dupa concurs, chestii impuse de realitatile cotidiene, nu am tras cine stie ce. Noi lucram si 10 ore pe zi, nici antrenamente… nici nu aveam pretentii. Important era sa terminam concursul si taras daca se impunea 🙂

In vreo ora si jumatate am ajuns la Vf. Omu si tot atat am facut si pe Valea Cerbului pana la Gura Diham. Aici eram pe la 8:50 si am plecat la 9:10 spre Poiana Izvoarelor si Prepeleag. La ritmul nostru mai putin de 2 ore nu am facut pana la Prepeleag, unde era Iulica… bucuria revederii, el nu stia ca o sa participam…

In costum popular ca orice sacelean ce se respecta 🙂 Daca la MPC pe urcarea spre Diana ne astepta o fata in costum popular, iata ca la 7500 am dat de un baiat…

Razvan urmarind cu privirea niste alergatori aflati hat-departe, pe abruptul Bucsoiului. Na, mai trebuia sa-l urcam si noi :))

Ne-am despartit de prietenul nostru Iulica si am pornit-o printre jnepeni. Ulterior, la final de concurs a urcat si el pe Bucsoiu si ne-am regasit la tabara.

Cam pe acolo este poiana de la Prepeleag.

Zeci de participanti din acest loc si pana in varful acelei pante. Dupa aceasta mai vine inca una la fel. Precedenta si cea mai mare ati vazut-o intr-o imagine mai sus. Privita de sus in jos 🙂 Bucsoiu nu este deloc o joaca, insa este cel care face diferenta in acest concurs. Pana a iesit majoritatea din acest abrupt, primii au si incheiat concursul.

Si se vede Vf. Bucsoiu. Pana acolo am trait o alta revedere frumoasa… cu Marius Sendre, alt CPNT-ist. El statea intr-un punct periculos ca nu cumva vreun concurent sa iasa din traseu pe acolo si sa se accidenteze. Organizatorii maratonului sunt niste tineri care pun mult suflet in ceea ce fac, cu multa responsabilitate. Fiecare dintre cei care pun umarul la acest concurs este un exemplu. Fara calitate umana nu faci nimic. Oameni pe care-i daca privesti in ochi, te vezi in ei asa cum ei se vad in ai tai. Marathon 7500 si MPC sunt niste chestii pe care le intelegi doar atunci cand le traiesti. Cu oamenii de acolo vei fi prieten toata viata si dincolo de ea…

Iesirea din Bucsoiu si apropierea de Omu.

De aici, si pana la punctul de control din Poiana Gutanului, trecand de Refugiul Batrana, am facut un timp neverosimil pentru noi, o ora si 25 de minute. Inca o ora pana in Saua Strunga…

Coborarea din Sa spre Padina si apoi drumul pana la tabara, ne-a mai luat o ora.

La sosire ne asteptau Cornel, Manu, Silviu, era tot ce conta 🙂 Ne imbratisam si realizam ca suntem acasa 🙂

Exista si o zona special amenajata unde te duci dupa concurs si iti iei ce ai nevoie, mancare, apa, suc, dulciuri, toate puse la dispozitie de organizatori. Ultima jumatate de ora, am parcurs-o prin ploaie. Nu era prea serioasa dar era ploaie. Prilej de testare a noilor foite date de catre organizatori la inscriere, care au trecut testul. Ne-am dus la corturi sa ne schimbam… Eu parca as fi continuat pe jos pana acasa. Ploaia si norii adunati pe la Babele m-au facut insa sa ma razgandesc.

In timpul concursului, la un moment dat chiar am crezut ca la ritmul nostru, suntem exact ultimii 🙂 La final, am vazut si noi ca am iesit in prima jumatate a clasamentului chiar daca timpul era astronomic, peste 10 ore si noi eram pe la pozitia 47. Asa am ajuns la concluzia ca acest maraton mic, cu o diferenta de nivel de 3200 m, lung de vreo 45 km, nu e deloc mic, e chiar mai greu ca MPC-ul.

Dormim vreo ora in cort, inveliti de sunetele ploii si la un moment dat aud din cortul vecin, cum intreaba Razvan daca mergem sa mancam. Deliberam putin, ne luam la revedere de la prieteni, trec pe la Manu (cel de la Livezile Dobrinoiu) sa iau 2 cutii de suc natural, ne luam la revedere si de la agentii Parcului Natural Bucegi, Vali Balan si Alex Coltoiu, care si ei au fost de serviciu la Pestera in perioada Maratonului 7500 si o luam spre Padina.

Ne oprim la Coteanu, la pensiunea Gura de Rai, unde mancarea e facuta exact asa cum trebuie si comandam pastravi cu mamaliga si mujdei.

Cu 35 de lei, iei orice fel doi. Anterior, incercasem sarmalele cu mamaliga. Acum altceva.. sunt 2 pastravi la o portie, servire eficienta, oameni draguti, nu tertipuri…  🙂

Nostalgici si cu picioarele oarecum intepenite 🙂 am luat calea Dichiului sosind acasa… convinsi ca vom repeta si la anul aceeasi miscare 🙂

Au mai fost si alte momente… Tilea Pepi, un alt prieten, mare alergator montan, profesor de geografie in Zarnesti, ne spunea ca a simtit frigul in noaptea de 12.07. prin mai multe randuri de haine, deci nu era de glumit, trebuia sa ai neaparat echipamentul obligatoriu. Plus momente hilare pe traseu cu Razvan, noi am inceput cu rasul din liceu si nu o vom termina niciodata 🙂 Mai este si cand am fost sa cumpar o cafea cu lapte… cer o cafea cu lapte, vanzatorul imi spune: moccacino, trocacino, americana etc, vrajeala din asta :)) Eu: „Doar o cafea cu lapte!”. El: „De care?” Repet eu, repeta si el :))) Iau o hartie de 10 lei, i-o inmanez si ii spun „de banii astia tu da-mi orice cafea cu lapte”. Si aia a fost…

Iesirea in Saua Strunga 🙂

Alegeri europarlamentare, prezenta la vot in Valea Prahovei; Peisaje

Au fost niste cozi incredibile la sectiile de votare din Valea Prahovei…

Se pare ca Romania normala, a respectului reciproc, a democratiei, a corectitudinii, acea Romanie pro-europeana, intelectuala, de bun simt a avut azi o zi istorica…

Cauzele ar fi multiple: celebrele ordonante, dublul limbaj, comunism, gazare, bataie etc… adica metode din Romania de dinainte de 1989. Numai ca sunt alte vremuri. Nu mai suntem intr-o singura oala in care noi punem ce vrem si tot noi mestecam deci, iese cum vrem. Suntem intr-o oala mult mai mare, Europa, si ai milioane de cetateni care nu au plecat de bine din tara, care pun si ei in ea. Nu mai merge cum mergea odata. E alta lume. Cine intelege bine, cine nu… In 3-4 ani va fi altceva. Timpul invinge pe oricine.

Ce rezultate a comunicat B.E.C.-ul, prezenta la vot la ora 21, in Valea Prahovei:

Europarlamentare:

Sinaia – 76,18%

Busteni – 74,62%

Predeal – 69,79%

Azuga – 58,41%

Comarnic – 49,03%

 

Referendum:

Sinaia – 68,69%

Busteni – 66,10%

Predeal – ?

Azuga – 52,47%

Comarnic – 45,11%

 

….

Un caprior statea nemiscat, astepta sa trecem.

Saptamana Mare: Actul comemorativ din 2018

Gata, suntem in Saptamana speciala, aceea care trebuie sa ne apropie unii de altii si impreuna de Dumnezeu…

Nu am scris despre subiectul din titlu pana acum… insa, anul trecut fiind si Centenarul m-am gandit sa adun intr-un act niste semnaturi ale unor persoane din Valea Prahovei.

O initiativa similara a apartinut Arhimandritului Nifon Popescu (stiti ca am cartea lui de vizita originala! 🙂 ) pe la 1895, cand se implineau 200 de ani de la ridicarea Manastirii Sinaia. Actul inramat de atunci, apartine Manastirii respective si este expus la Muzeul Orasului Sinaia. Pe acesta apar semnaturile unor personalitati ale vremii si nu doar acestea. Acesta a fost sursa mea de inspiratie…

Acest act din 1895 este publicat in cartea „100 de Stiati ca despre Valea Superioara a Prahovei” la pagina 106, carte aparuta in anul 2018.

In 2018 credeam ca ceva aproximativ va aplica vreo autoritate prin Valea Prahovei…. dar nu s-a intamplat. Motiv pentru care am zis sa incerc eu ceva. Evident ca ar fi trebuit facut un astfel de ACT pe fiecare oras in parte, insa nu aveam cum sa fac eu asta. Dar, prin prisma faptului ca ma cunosteam cu unii edili, personalitati etc., mi-am zis, mai ales ca se incheia si anul, sa ma iau de treaba aceasta. Mi s-a parut mie ca acest Centenar o sa treaca fara sa fie prea bine marcat. Si cum 100 de ani de Romanie Mare nu vor mai fi, macar cativa dintre contemporanii acestui moment sa se afle pe o hartie, pentru altii care vor cauta despre acest moment… peste inca 100 de ani 🙂

Nu am reusit sa-i prind chiar pe toti pe care ii vizam. Fie nu am avut eu timp, drum, fie ei erau plecati din zona. Nici nu am stat sa bat toba cu uite ce fac eu 🙂 Pe fiecare semnatar l-am cautat personal, multi cred ca nu au inteles foarte bine despre ce era vorba… dar, na, ei sunt acolo.

Un act original va ajunge la Muzeul Orasului Sinaia, iar celalalt la Muzeul Orasului Predeal ce se construieste in incinta scolii vechi de langa Manastirea Sf. Nicolae. Copii de pe originale, nici nu-ti dai seama ca sunt copii, vor ajunge si la alte institutii semnatare. Una dintre acestea este deja la Batalionul 21 Vanatori de Munte din Predeal. De la Comarnic la Predeal sunt doar 2 muzee, acesta fiind si criteriul de baza al distribuirii originalelor.

Copii mai mici, adica A3, vor ajunge la fiecare semnatar. Originalele si copiile sunt facute pe acelasi tip de hartie de tipar, deci nu e foaie subtire.

Originalele sunt inramate si autoritatile mai pot trece pe acestea, inclusiv pe copii, pe aceia neprinsi cu semnatura, ca mai sunt ici-colo cate un loc.

Sunt multe intamplari legate de acest act, am notat ora, data, subiecte… si poate, peste ani, vom povesti 🙂

Regretul meu este ca nu i-am prins pe toti cei care as fi vrut. Poate daca ma gandeam sa demarez actiunea prin vara lui 2018 pana in decembrie 2018 ii prindeam. Fiind realizata in ultimele saptamani de Centenar, atat s-a putut…

Am mai avut si ideea sa fac o lansare de carte si cu aceasta ocazie sa-i chem si pe respectivii, sa dau si copiile si originalele si etc. Dupa ce m-am sfatuit cu cateva persoane mai apropiate, mi-am dat seama ca intr-adevar, eu nu vreau nimic. Cine vrea o carte, stie unde sa intrebe. Cine voia o copie de pe acel act, i-am spus ca ii voi aduce. Originalele le-am spus la toti ce voi face cu ele. Important mi se pare ca am retinut o parte din noi si din aceste timpuri, in carti, calendare sau in acel Act comemorativ. Probabil si acest Act va trebui peste o vreme sa aiba brosurica proprie… cum s-a creat, cine a contribuit cu idei, unde a fost produs, cine sunt cei care l-au semnat si ce au gandit…

Oricum, toti primarii din Valea Prahovei sunt in acel act…

Si vom mai vorbi pe acest subiect! 🙂

Traseul turistic religios: Manastirile din preajma DN 1A – Zamfira, Suzana, Cheia…

Cum mergi din Ploiesti spre Brasov pe la Cheia, asadar pe DN 1A, nu ai cum sa nu vezi pe primii 50 de km cel putin un indicator spre o manastire. Eu cred ca am vazut vreo 7, deci sunt 🙂

Pentru unii nu sunt obiective importante, nu le spun nimic. Altii merg ca si turisti, altii ca pelerini, altii cu diferite ganduri sperand la diverse rezolvari… Fiecare om isi are propriul univers, in cea mai mare parte fiind alcatuit prin raportarea la ce aude, vede, la mediul in care traieste. Nu prea ai cum sa zici, ca X traieste cum trebuie si Y nu traieste. Fiecare traieste cum doreste, cum crede ca lui ii este bine, consecinte in principal ale alegerilor noastre, a experientei acumulate sau invatate…sau 🙂

Mai jos, sunt niste manastiri pe la care am trecut, fara ca acest fapt sa constituie un indemn pentru cineva. Daca nu simti si nu intelegi ratiunea de a merge prin astfel de locuri, nu ai de ce sa mergi. Poate te regasesti in altceva.

In week-end-ul trecut, am fost in cateva zone de unde poti cuprinde cu privirea mari intinderi de pamant. Si am doua concluzii, mai vechi de altfel. Prima: noi si daca am fi de trei ori mai multi ca populatie, tot am incapea lejer in tara aceasta, care este atat de frumoasa si inca atat de bogata. A doua: in trecut, noi nu eram atat de multi si stateam risipiti prin tot felul de locuri, mai izolate sau mai putin izolate. Asa am si supravietuit si format ca popor, cine sa te gaseasca printre atatea vai si dealuri… Si cat de aiurea pare, raportat la ce se intampla in tara asta din 1989, asa cum suntem sau cum ni se mai spune, nimeni in afara de noi nu poate stapani acest teritoriu. Este scris in codul nostru genetic :)) Cumva iesim la suprafata. De aici si inexplicabilul… ca nu ne intelege nimeni si uneori nici noi.

Deplasarea pe la manastiri, a fost inclusa in cadrul unui traseu pe munte. Intai am trecut pe la manastiri, apoi am facut traseul si, la intoarcere, am mai trecut pe la inca o manastire.

Prima manastire la care ne-am propusa sa ajungem, a fost Manastirea Suzana. Este situata la vreo 60 km distanta de Ploiesti, dincolo de barajul Teleajenului de la Maneciu. Poate ca e cel mai frumos loc de acest gen de pe Valea Teleajenului. Multa liniste, o alta atmosfera. Manastirea este de maici, fiind ridicata pe la 1740 de o femeie din Sacele pe nume Suzana. De-a lungul secolelor, locuitorii din Sacele, desi aflati in Austro-Ungaria, au contribuit la ridicarea multor biserici situate in Tara Romaneasca. De exemplu, si manastirea din Predeal tot de saceleni este ctitorita.

Arhitectura munteneasca este bine conservata.

Biserica manastirii. Cand am ajuns noi nu incepuse slujba.

„Cand acest sfant lacas pasea in cel de-al 232-lea an al existentei sale…”, frumos spus.

Despartirea intunericului de lumina

Casa pelerinului

Muzeul manastirii

Izvorul

Patrulaterul manastiresc iti da impresia unei alte masuri a timpului. Fiecare traim si simtim timpul diferit.

Mai departe am continuat spre Cheia, cu gandul sa mai revenim. De ce nu, poate pentru o zi sau doua.

In statiunea Cheia, am oprit la manastire. Prima biserica de pe aici se spune ca a fost ridicata pe la 1770 si era din lemn. De regula, cand se vorbeste de o data cand s-a ridicat o biserica, se face referire la atestarea documentara. Cum noi nu prea scriam si daca scriam, documentele fie piereau in flacari la primul razboi, fie cine stie unde pe unde ajungeau, in marea majoritate aceste atestari documentare nu inseamna ca de atunci exista prin acele locuri o biserica. Aceasta putea exista de si mai multi ani, azi era arsa, maine reconstruita… nu mai statea nimeni sa socoteasca.

Ajungem si la Manastirea Cheia, asezata chiar langa drumul national. La Manastirea Suzana urci un pic de la drum.

Actuala biserica a fost ridicata in anul 1835 si, de-a lungul timpului, a suferit mici modificari. In interior, sunt inmormantati doi stareti.

Aici am prins slujba.

Un patrulater si aici, un spatiu trasat in care faci ca timpul sa capete o alta valoare.

Chilii, manastirea este de calugari.

Biserica manastirii

O mica bisericuta ridicata in anul 1927, in care se tin iarna slujbele.

„Sfanta Troita” a fost hramul unei biserici din lemn, arsa in trecut.

Cum sa nu intelegi timpul, viata, cum sa nu fii linistit si sa nu ai inspiratie, intr-o asemenea casuta? 🙂

Dupa parerea mea, este cea mai frumoasa icoana a manastirii Cheia. O icoana inaccesibila, as mai adauga.

O parte din muntii Ciucas

De aici, am pornit in traseul la care am facut partial referire in cele doua articole anterioare. La intoarcere, nu se cuvenea sa nu intram si la o alta manastire renumita: Manastirea Zamfira, cu biserica sa pictata de Nicolae Grigorescu.

Ne-am abatut vreo 500 m din DN 1A si, initial, ne-am oprit la aceasta biserica a satului Zamfira, aflata chiar langa manastire. Biserica tot de manastire tine.

Construirea acestei biserici, care e cea mai veche din manastire, a inceput pe timpul domnitorului Nicolae Mavrocordat, pe la 1721 si s-a finalizat dupa vreo 20 de ani. Ctitorul initial a fost evident  o femeie pe nume Zamfira. Lucrarile au fost continuate de o nepoata a domnitorului Serban Cantacuzino, Smaranda. Ca atare, si manastirea este una de maici.

De aici se zice ca o duci ca in sanul lui Avram 🙂 Ia uite cum stau copiii acolo :))

Intrarea in manastire

Aflam ca este un proiect in derulare, deci biserica e inchisa sigur.

Si aici a intervenit focul

Cand ne-am apropiat, am vazut ca mai este un gard tras in jurul bisericii.

La anul se mai intra…

Slujbele se tin in paraclisul din fata

George vs. paunul 🙂 Ceva isi spuneau ei 🙂

Aceasta a fost partea religioasa a traseului, intr-o forma mai distanta, unde fiecare poate crede si interpreta cam cum doreste. Treaba este ca daca te afli prin apropiere de astfel de locuri, cine stie, poate nu e timp pierdut sa intri putin! Poate chiar prinzi „acea” masura a timpului…

Peste timp: „intalnirea” cu Nadejda Stirbey

Stirbey e cu Y si nu cu I.

Romania a avut niste femei puternice intr-o anumita perioada iar acestea se mai si cunosteau intre ele 🙂 Sa enumar cateva personalitati binecunoscute: Regina Maria, Martha Bibescu, Nadejda Stirbey…

Nadejda, nascuta in anul 1876, venea din neamul Bibestilor, fiind nepoata domnitorului Gheorghe Bibescu, cel care a parasit tara in anul 1848. S-a casatorit in anul 1895 cu varul ei de gradul al II-lea, Barbu Stirbey. Nimeni altul decat viitorul apropiat al Reginei Maria si administrator dupa moartea lui Ioan Kalinderu (in 1913) al Domeniilor Coroanei. De altfel, copiii Reginei, Ileana si Mircea au fost copiii lui Barbu, nu ai lui Ferdinand.

Barbu Stirbey alaturi de Ionel I.C. Bratianu, au fost si ei niste barbati adevarati, adecvati vremurilor pe care le traversau. Cei doi se si inrudeau: Ionel Bratianu era casatorit cu Elisa Stirbey, sora lui Barbu Stirbey; anterior aceasta a fost casatorita cu Alexandru Marghiloman dar Bratianu a convins-o ca isi pierde vremea cu acesta. Asa ca, Elisa si Ionel s-au organizat si au format un cuplu de succes 🙂 Prin urmare, politica romaneasca era configurata de cei mentionati 🙂 Sa nu uitam ca Nadejda era sora lui George Valentin Bibescu cel care avea castelul de la Posada, adica era cumnata cu Martha Bibescu. Cea din urma nu prea o agrea 🙂 In schimb, Regina Maria era in relatii bune cu amandoua 🙂 Dupa cum si Barbu Stirbey a fost prieten bun cu Regele Ferdinand I.

Printesa Nadejda intr-o fotografie data chiar de aceasta lui George Toparceanu. Sursa: ziarul Adevarul.

Pentru ca subiectul articolului este Nadejda (Bibescu) Stirbey trebuie sa adaug ca era pasionata de fotografie, scria poezii si proza. Jurnalul sau scris intre anii 1916-1919, a fost descoperit de Oana Marinache in arhive, tradus din franceza si publicat in anul 2014, sub titlul de „Jurnal de printesa”.

Barbu Stirbey moare in anul 1946. Cu toate ca alte familii de vita nobila au parasit in graba Romania dupa venirea comunistilor, Nadejda a refuzat sa plece. In anul 1948 i se confisca toate proprietatile si din vasta sa avere, ramane cu cateva camere in care va locui alaturi de copiii sai. In ultimii ani ai vietii, se deplasa cu mare greutate din cauza unor probleme la picioare. Cea care a fost o mama si o sotie exemplara, printesa Nadejda (Bibescu) Stirbey a murit in anul 1955.

Intamplarea a facut ca intr-o zi, pasii nostri sa ajunga la mormantul sau.

Va mai amintiti de parintele Ioanichie Somcutean? Sase ani de la moartea acestuia…

Anii tot trec, timpul parca zboara… unii spun ca de fapt ziua nu mai are atatea ore ca altadata…

De ieri, ma tot gandeam ca se implinesc 6 ani (pe 20.02.2018) de cand ultimul pustnic al Bucegilor s-a mutat in alta lume.

Fotografia am primit-o de la actualul staret, parintele Nicolae. De-a lungul timpului, am postat si imaginile pe care le aveam cu parintele Ioanichie Somcutean, primul staret al schitului Sf. Ana din Bucegi, o persoana monahala de o mare smerenie si credinta.

Parca „ieri” a fost si 6 august 2008, cand s-a efectuat sfintirea schitului de catre Varsanufie Prahoveanul si parintele Ioanichie iesea printre oameni, ajutat de carje… cu aceeasi atitudine modesta…

Si „alaltaieri” ca sa zic asa, cand prin 1993-1994 descopeream la o curba a Drumul Vechi al Cotei, intr-o poiana, cum niste oameni, condusi de acest parinte, sapau o fundatie… Prin 1997 exista deja un mic schit… chiar daca peste ani au intervenit alti ctitori si au largit schitul…

Asa trece timpul si ramane bucuria/amintirea ca ai fost contemporan cu astfel de evenimente, ca ai vorbit cu acest pustnic, ca ai participat uneori la slujbele de la schit… Sau ca fotografia pe care i-am facut intr-o zi de 6 iunie 2010, este si fotografia ce sta la mormantul sau.

Dumnezeu sa-l odihneasca! As crede, mai degraba, ca e deja in cer, la locul lui.

29 decembrie 2017: Revarsarea drapelului pe partia Clabucet si Predealul striga „Unire” dar si Depunere de coroane in memoria marelui patriot I.G.Duca

Motto: „Istoria-ntreaga cu lupte si jertfe, Traieste-n Unirea de azi…”

O sa incep cu… inceputul 🙂

Intai la Sinaia, reprezentantii organizatiilor liberale din Valea Prahovei au depus coroane in memoria lui I.G. Duca, primul ministru asasinat la 29 decembrie 1933 pe peronul garii din Sinaia. In fiecare an, se realizeaza acest lucru, momentul fiind organizat de Primaria Sinaia.

Pe mine insa, ma intereseaza mai mult un alt moment, acela cand niste oameni mai diferiti, depun si ei o coroana. De cand stiu acest lucru, mi se pare unul dintre cele mai frumoase momente din zona noastra. Istoria si cultul inaintasilor se simt altfel… nu e doar o simpla depunere de coroane.

Undeva, sus, este o coroana de trandifiri superba.

Sa ne imaginem ca I.G. Duca, marele om politic, este rosul si… albul este o esarfa, ca aceea de primar, care ii acopera pieptul.

Ca in fiecare an, discret, urmaresc acest moment. Multe felicitari acelora pentru care Timpul Nu Conteaza!

Timpul se simte altfel si la Predeal. Oamenii de acolo simt sa marcheze 100 de ani de la Marea Unire. Un suflu patriotic se asterne peste orasul dintre 4 munti si asta pentru ca, asa cum am mai spus, un tanar entuziast, dedicat orasului, a tras de clopotul „desteptarii” si, alaturi de alte personalitati ale locului, fac exact ceea ce trebuie. Marius Catalin Campeanu, initiatorul acestei „desteptari” este… un fel de Cristi Negulescu sau o Maria Floricica din Sinaia. Adica un tanar care pus in locul potrivit face o treaba perfecta.

Intai, vanatorii de munte si alte institutii, au dezvelit o placa la Monumentul Eroilor Ceferisti de langa gara Predeal:

A urmat dupa ora 17, un concert la partia Clabucet. Cred ca in zona partiei au fost ieri seara, peste 2000 de persoane, estimare proprie:

Acest eveniment avea rolul sa marcheze si Anul Centenarului cat si deschiderea oficiala a sezonului de schi. Cel mai asteptat moment a sosit mai spre final…

Mii de oameni au vazut cum un imens drapel, lung de 100 metri, se revarsa pe partie:

Vanatorii de munte il purtau…

Curgea un tricolor pe partie la Predeal 

In premiera, in Romania, reprezentantii I.S.U. au efectuat o coborare pe schiuri.

Anterior, o echipa de 4 vanatori de munte au facut la fel. Nu stiu daca a imortalizat cineva coborarea. A fost o adevarata incantare, o dovada de mare profesionalism. Cat de frumos au coborat!! Am si uitat sa pozez. O coborare perfecta in formatie de patru!

Nici jandarmii si salvamontistii nu au fost mai prejos…

Jos, lumea era extaziata… traia o mare emotie, bucurie.

O fantoma? Nu, un viraj fulgerator al unui predelean care cobora cu torte…

Coborarea cu torte…

Apoi, s-a oprit nocturna si din noapte s-au auzit o multime de scandari si cantece. Sute de persoane s-au prins de drapel si au inceput sa strige…. Iata momentul cand se striga „Unire”:

„Cu sabii facura Unirea ce-i-n inimi, Spre Alba cu totii mergeam…”