Imagini de la curatarea potecii regale spre Poiana Stanei si din Poiana Stanei; Nu se poate vizita Pelesul azi si maine…

Cum mergeam asa, printre multi turisti ce mergeau spre acel minunat loc din Parcul Natural Bucegi, cunoscut sub denumirea de Poiana Stanei Regale, am vazut o chestie frumoasa. Deci, asta a fost ieri.

Grupul sau asociatia sinaiana TinServ incepuse iar treaba la poteca regala. De cativa ani, vin cu mic cu mare, cu greble, lopeti si curata de frunze si de pamant poteca pavata care urca la fosta Stana regala.

In special, lumea urca pe jos pe poteca regala, azi traseu turistic sau cu masina pe un drum forestier. Si daca inainte se dusese vestea ce locatie turistica este la Stana Regala, actualmente, acel minunat restaurant existent pana acum vreo 2 ani, nu mai exista. Dar oamenii veneau si pentru peisaj, pentru a sta pe o patura prin poiana…

Ieri, duminica, intreaga zona era plina de oameni. Unii veneau, altii plecau. Sunt vreo 5 directii din care poti veni la Poiana Stanei Regale. Am enumerat poteca regala si drumul forestier. Mai sunt traseul marcat de pe Piciorul Pietrei Arse, de unde se coboara de pe Platoul Bucegilor, poteca nemarcata ce vine de la captarile Vaii Babei si traseul turistic din Poiana Tapului spre Poiana Stanei. Din toate aceste directii am vazut sosind grupuri.

Poate cine stie, intr-o zi, cineva va face un proiect si va reface balustrada.

O chestie foarte educativa…

Pentru ca tot eram pe poteca regala, am zis sa si pozam acei pastravi la care am facut referire intr-un articol anterior. In sensul ca am spus ca sunt inaccesibili:

Am ajuns la ei cu ajutorul aparatului foto si acolo sunt an de an, primavara.

Numai ca 🙂

Exact acolo sunt 🙂 Nu are cine sa-i culeaga niciodata.

Ajungem si in Poiana Stanei, spre locul nostru de unde speram ca vom privi „si peste 2000 de ani” :)) Bine, nu a mai ramas chiar atat. Mai sunt vreo 1995 de ani! Acum zboara si astia :))) :)))

Spanz

Niste adulti super rationali si-au adus copilasii si i-au lasat liberi prin Poiana Stanei. Le-au montat un cort si sa vezi ce era de ei 🙂 Fain exemplu!

Doua mici panorame din Poiana Stanei Regale, cu ce mai este pe acolo astazi…

Am coborat tot prin zona Pelesului:

Castelul… si as mai adauga cateva cuvinte.

Sinaia si Busteni gem de turisti, pe DN 1 in cateva ore va fi iar nebunie. Padurile, traseele, muntii Baiului, Bucegii, poienile, Valea Cerbului…vor fi luate si azi cu asalt. In zona Peles, dupa ora 9 va fi puzderie de oameni. Cei mai multi din acestia vor sa viziteze castelul Peles.

Ia ganditi-va un pic ce inseamna acest lucru!!!

Nu strigau si cei din Ministerul Culturii si cei de la Casa Regala ca nu sunt bani? Nu aruncau ei raspunderea unor reparatii de la unii la altii? De ani de zile nu face nimeni o reparatie pe afara, nu repara un gard, o terasa. Mai ocheste cate unul cate un castan, scrie ca sta sa cada si-l da jos. Daca se fac toaletari, neaparat trebuie sa se distruga balustradele de-a lungul aleilor.

De o saptamana, s-a prabusit o parte dintr-un zid:

Nu l-a vazut nimeni, nu intereseaza pe nimeni, nu e treaba cuiva. Si pana la castel ai sa vezi numai nenorociri. Luna aceasta ce se incheie, noroc cu niste sinaieni educati ca s-au mobilizat si au strans gunoaiele din acel areal regal. Ca turistii veniti in aceste zile ar fi vazut covoare de peturi si tot felul de ambalaje…

Tocmai azi si maine, cand Sinaia e plina de turisti, au inchis Castelele Peles si Pelisor:

Cred ca oricine isi da seama ca la Peles curge un rau de bani, bani care cunosc cine stie ce destinatie. Isi permit sa tina inchis fiindca nu au nevoie de bani.

Incep sa cred ca varianta cea mai buna pentru acest muzeu, este darea lui in administrare, unui privat. Este evident ca Ministerul Culturii nu poate administra un asemenea bun. La fel de evident este ca politica de management a obiectivului turistic nu se potriveste cu interesele statiunii Sinaia. Ai orasul plin si principalul obiectiv se inchide asa, pur si simplu.

Mai degraba, Casa Regala trebuie sa incerce o discutie cu Primaria Sinaia, tot nu au semnat contractul de prelungire cu Ministerul Culturii. Chiar o sa-i atrag atentia d-lui primar asupra acestui aspect 🙂

Plimbare pe langa munte si afise la intrarea in padure

Update. Afisele au fost date jos la prima ora de Jandarmeria Montana.

Plimbare fara un scop anume.

Pe langa munte, prin vaile Urlatoarea Mare, Urlatoarea Mica, Seaca dintre Clai, iesire in traseul de pe Jepii Mici:

Bine ca nu am luat aparatul foto, ca nu era niciun burete negru

Banca Marie-Therese

Cobor, cobor si ajung la drumul forestier ce ajunge la captarile Vaii Jepilor. Iata ce sta pe acolo, prinse de brazi cu cuie zdravene:

Cica sa ceri de la Jandarmerie escorta inarmata contra-cost. Sa nu intri neinarmat in padure. Ce prostie!!!

Bietul autor, nu intelege semnificatia termenului omnivor. Cine stie de la ce spital a scapat, tratamentul nu si l-a mai luat! Uite cuie ce a bagat in bietul copac…

Si eu care venisem dinspre Valea Babei spre Urlatori, pe langa munte si nu am vazut picior de urs din acesta, omnivor. In schimb, am reusit ca din pastravii gasiti sa fac o salata cu maioneza si patrunjel. Mi se pare cea mai buna reteta de ciuperci…

Pana de curand nu ma pasiona sa le pregatesc, nu ca mi-am revenit, dar tot imi facea cineva aceasta reteta… asa ca am zis de ce poate el si eu de ce nu. Totul e sa vrei.

Ziua Veteranilor la Busteni si Azuga

Brigada 2 Sarmizegetusa in subordinea careia se afla si Batalionul 21 Vanatori de Munte „General Leonard Mociulschi” a publicat imagini si de la Busteni, si de la Azuga, referitoare la Ziua Veteranilor.

Asadar, trecand peste momentul nepotrivit de la Sinaia, in toate statiunile Vaii Superioare a Prahovei s-au omagiat veteranii de razboi.

Mai sunt 2 veterani la Predeal, si cate unul la Azuga, Busteni si Sinaia.

Primarul Busteniului d-l Irinel Ghita, d-l Pascovici veteranul… apoi, comandantul vanatorilor de munte, d-l colonel Cristescu si plutonierul major Oros.

Primarul din Azuga, d-l George Barbu, veteranul Vasile Glesnea si comandantul Batalionului 21

D-l colonel este un om deosebit, care simte, constient de pozitia sa, un profesionist si un mare patriot… si care s-a tot implicat in viata Vaii Prahovei. Sa ne amintim totusi ca primul comandant care a scos batalionul prin statiuni realizand o unitate populatie-militari a fost d-l colonel Ovidiu Conduruta. A fost urmat de d-l colonel Adrian Buzea. Batalionul a avut asadar numai comandanti unul si unul…

Pentru mine aceasta este imaginea acestei Zile a Veteranilor. D-l Barbu nu poate fi altfel, e genul de politician care ramane om. Cand esti om, chestiile esentiale vin de la sine.

Ziua Veteranilor, ziua cand Predealul a depasit Sinaia; Atitudini si realitati la Centenar!!!

Cand realitatea bate filmul si privirile arata cine suntem…

Evenimentele prin Valea Superioara a Prahovei sunt realizate cel mai bine la „poli”, respectiv la Sinaia si la Predeal. Cu toate ca nici Busteniul nu sta rau. Doar de Azuga nu prea se aude…desi ar avea cu ce si cu cine.

Ziua aceasta a veteranilor de razboi a stralucit la Predeal si a asfintit la Sinaia. Batalionul 21 vanatori de munte „General Leonard Mociulschi” din Predeal a fost cu acest prilej, al Zilei Veteranilor, si initiator si organizator de evenimente in statiunile din zona noastra. Aceasta si pentru ca eroii se cuvin a fi cinstiti, reamintiti, pomeniti dar, si pentru ca zona intra in sfera de actiune a batalionului in cauza. Garnizoana Predeal ca intindere este pana hat-departe spre Leaota…

Pentru mine, nu e obligatoriu si pentru alte persoane, dar pentru mine orice actiune trebuie sa aiba o motivatie bine intemeiata si o finalitate care sa intreaca sau cel putin sa egaleze asteptarea. De ce se face si pentru ce se face? Facem o actiune ca sa bifam ceva intr-o lista? Facem o actiune pentru ca asa trebuie? Cui ne adresam si ce vrem sa ramana post-actiune?!

O sa vedeti de ce zic ca Predealul a intrecut la acest eveniment Sinaia.

Poate ca fiind mai aproape fizic de fosta granita, predelenii sunt un pic mai uniti, mai constienti. Spun asta si pentru ca in toate discursurile se face si s-a facut vorbire la tanara generatie care nu stiu ce valori trebuie sa inteleaga. Aproape ca nu era picior de generatie tanara prin publicul de la Sinaia. Ceea ce este destul de trist!

E ok, cinstesti eroii morti sau in viata, dar nu e suficient. Era perfect sa fie adusi elevi. Procesul educational nedublat de iubirea de tara este incomplet. Nu a fost sa fie astazi! Poate ii vedem de Ziua Independentei, de Ziua Eroilor…

La Predeal, d-l profesor Campan si-a adus elevii… pe care i-a tot initiat de-a lungul anilor si in actiuni de protejare a naturii si in actiuni culturale. Copiii aceia spun poezii, curata prin cimitire mormintele eroilor…

Primarul Predealului, comandantul vanatorilor de munte, veteranii, d-l Campan, copiii

La Monumentul Eroilor Ceferisti

Pozele apartin Centrului National de Informare si Promovare Turistica Predeal.

La Sinaia:

Chiar daca nu este prea inspirat, exista un afis cu evenimentul. Si, mai ales, are sigla Centenarului.

La Cimitirul Eroilor de langa Casino. Militari, consilieri locali, viceprimarul, un grup de femei, o doamna de la Primarie dirija circulatia… nici urma de Politie. Una dintre cele mai slabe organizari de evenimente vazute la Sinaia in ultimii 10 ani.

Publicul

Oficialitati, absenti Politia si I.S.U.

Viceprimarul rostind un mic discurs. Mai erau reprezentantii Jandarmeriei, un veteran de razboi, d-l Ghiculescu daca am inteles corect, reprezentantii Batalionului 21…seful de Stat-Major, preoti, consilieri locali.

Dupa discursul d-lui viceprimar a urmat un moment care arata pur si simplu cine suntem si ce gandim!

D-l viceprimar i-a intins microfonul veteranului de razboi. Acesta nu a stiut cum sa-l foloseasca si l-a pus la ureche:

Si vorbea asa. Cea mai decenta reactie a fost a ofiterului de la Jandarmerie situat in vecinatatea sa. Acest domn nu a schitat un zambet, spre deosebire de multi altii care au vazut scena. Figura lui spune totul. Bunul simt, educatia, decenta nu sunt in apanajul oricui…

Chiar nu sunt pentru oricine…

Partea buna pentru veteran este ca are totusi o anumita varsta si nu isi mai da seama cum trebuie de niste lucruri. Partea proasta pentru noi este ca una facem si cu totul altceva gandim. Atat ne este limita valorilor!!!

Poate ca e mai bine ca nu au venit si copii! Ce sa-i invatam?!

Inmanarea unei diplome. Si Primaria i-a dat apoi o medalie…

Veteran la Centenar

Preotii au adus masura timpului. In stanga, parintele Benone Tanase cel care a sfintit icoana de la Sf. Ana, un om cald, iubitor de oameni…

Maiorul Lucian Miu, un alt om fain. Un tip serios, modest, bun militar…

Veteranul a vorbit putin. A spus ca a luptat la Odessa, Sevastopol, a intrebat cand vine primarul, a zis ca dupa ce au trecut granita la unguri aceia credeau ca o sa le fure tot…

Garda de la Monument

La depunere de coroane

In spate… crucea si imaginea sublocotenentului erou Drosescu Nicolae…

Defilarea

Finalul este acesta:

Cand toti au iesit din cimitir, o doamna a intrat, a scos din geanta niste lumanari si le-a aprins. Se pare ca tot mana de femeie desavarseste!

Printre povesti cu pastravi, padure si castravan

Stiti cum facea Chirila cu plecatul in Vama?.. „Gata, plec!” 🙂 Asa am zis si eu de curand, cand mi s-a nazarit ca trebuie sa fac niste poze la buretii de primavara. Numai ca plecatul vine la pachet si cu povestile sale. Tot vazand ca posteaza unii montaniarzi poze cu pastravi si bureti negri, zic sa merg sa pozez si eu. Cu adunatul mai greu pentru ca nu m-a pasionat vreodata subiectul. Cunosc persoane cu pasiunea asta, imi place, ii respect, dar nu o pot intelege in profunzime 🙂

Ca orice poveste trebuie sa treci mai intai prin tot felul de locuri, cu atat mai bine daca sunt regale. Foste sau actuale 🙂

Cred ca aveam mai degraba nevoie de o alergare prin padure, aer curat, alte alea. Destul de ciudat pentru ca tocmai avusesem un traseu lung-lung. O sa scriu despre el in zilele urmatoare…

Mi-am propus sa merg spre Poiana Stanei si de acolo sa urc pe Piciorul Pietrei Arse o vreme… Ca de acolo pe o poteca, hop la un paltin pe care se fac pastravi. Mie mi se parea din ce postasera ceilalti ca sunt cam mici pastravii, buretii negri, dar zic ca daca merg pentru poze, nu e asta o problema.

Pe la ora 16 si ceva eram prin Poiana Stanei. Atentie pe acolo ca sunt multi caini liberi, nu stiu de unde provin, care sunt destul de periculosi. Acum vreo 2 saptamani au sfartecat cainele unui localnic care trecea prin poiana. In Bucegi, ca de altfel si in alti munti, nu ursul este un pericol ci cainii.

Traseul spre Piatra Arsa este oarecum blocat:

Poiana Stanei Regale

Evident am trecut pe langa fosta Vulparie regala, poiana aceea cu cateva constructii, situata in padure, mai sus de Peles. Poate stiti ca la tv s-a tot dat o actiune de impadurire cu figuri regale si alte prostii. Deci astia au fost acolo si au umplut poiana cu puieti. Cat de usor pot fi prostiti astfel de oameni si opinia publica!!! Si-au impadurit propria poiana din padure. O poiana aveau si ei 🙂 Nicio defrisare prin apropiere, macar la 2-3 km nu era. Ei au plantat in mijlocul padurii, pentru imagine si viitorul prostiei. Sunt mii de terenuri degradate in tara asta si tu plantezi unde nu are nicio logica. Du-te si planteaza o perdea forestiera pe la campie, spre Slobozia incolo, spre Giurgiu, nu in inima padurii… Cand „destinul” vrea sa pedepseasca pe cineva, il face prost. Ca sa devina exemplu pentru ceilalti!

Urc prin padure, ajung si la paltin. Intre timp vad 2 caprioare… s-au inmultit bine si acestea. Ceea ce e foarte bine…

Cum credeam, pastravii erau destul de mici.

Erau 24 de buchete. Pe cele mai serioase le-am pozat. Daca mai trec dupa o saptamana pe acolo, e recolta 🙂 Daca nu, nu e asa important. Mai mari mi s-au parut pastravii care se vad din poteca regala, an de an, pe la jumatatea unui fag. Nu-i culege nimeni ca nu se poate ajunge pana acolo unde cresc.

Bureti negri nu am gasit decat doua manunchiuri pipernicite si decolorate, cat un pumn asa. Urati si fara valoare foto! E, as fi putut merge sa pozez copacii altora, poate faceam poze mai ca lumea. Dar, merg la ce gasesc eu, nu la ai altora. Stiu de exemplu, de vreo 3 ani, fagul lui Bebe, in opinia mea cel mai mare buretar al zonei, de unde a cules peste 20 kg de bureti, dar este al lui, e bucuria lui. Bine, nu scrie pe el ca e al lui, dar e fain sa se bucure el. Ca si alte persoane pe care le stiu, ei pornesc de acasa, cu mancare, cateva beri, spre copacii lor. Se creaza o anumita atmosfera si bucuria lor e si mai mare cand vad ca acel copac are si bureti.

Si cu niste domni profesori cand mergeam, tot cu pozele eram si niciodata nu m-am dus la copacii lor fara ei. Nu mi se pare mie corect. Fiecare om isi are bucuriile sale, e drept ca nu prea le inteleg in cazul buretilor, dar vazand de copil ce inseamna pentru unii, nu le-as culege niciodata pe ale altora. De ani de zile, iti dai seama al cui este copacul X, copacul Y… E nasol tare sa-i iei bucuria unui om, ca asa vrei tu, de foame sau alt orgoliu stupid. E fain sa auzi ca ei traiesc aceeasi bucurie an de an…

Am coborat si spre Valea Pelesului dar la fel, buretii negri erau foarte mici. Deci nu am avut noroc cu sedinta foto, e prea devreme. Poate dupa o saptamana, doua, daca mai am timp si chef sa mai plec asa. Probabil nu, ca sigur am de facut altele mai utile.

Insa, nu de mult, parca saptamana trecuta, vorbeam cu o persoana imposibila despre niste verdeturi. Ca pe aici nu prea se culege stevia ci mai degraba castravanul si mai rar macrisul. Bineinteles, ca foarte putini mai stiu ce este acela castravan. Denumirea latina a plantei nu o stiu, nici nu am cautat-o, dar o recunosc oriunde. Cand eram mic-mic, 7-8 ani, vedeam pe acasa si pe la vecini cum se facea ciorba de castravan… cu lapte batut, parca si ou… Nu mai stiu exact, pentru ca de fel, nu mananc ciorbe. Se mai intampla totusi dar destul rar si atunci ciorba nu trebuie sa fie prea lunga…cine stie care e contextul! La mine mancarea este o problema foarte dificila. Eu mananc ce vad ca mananca altii, altfel nu prea stiu ce vreau. Intr-un loc public, intai ma uit ce mananca altii si daca pare interesant iau la fel… Plus ca nu mananc la orice ora ci cand am pofta. Nu mi-e foame, nu mananc. Nu respect nicio ora de masa. Dupa 65 de ani, ma gandesc totusi sa-mi pun astfel de probleme.

La mancare si la haine sunt praf. Imi ia ore bune sa aleg o pereche de pantaloni. Noroc ca mai am repere prin apropiere. Daca vad o pereche faina la cineva, il intreb si ma duc sa iau una la fel 🙂 E moarte sigura sa ma plimb prin nu stiu ce mall. Ies in depresie de acolo. Nici nu am habar ce marimi am la haine :)) Cred ca „destinul” da un bis, ziceam eu ceva mai sus de o paralela intre destin si exemple! 😉 Incep sa cred ca sunt chiar in perfecta cunostinta de cauza :))

Castravan… se culege planta cand e mica si in special frunzele de un verde crud, care sunt foarte moi. Ar parea un fel de spanac.

Pe vremuri, adica inainte de 1989, cand Poiana Tapului era plina de poieni, acum toate sunt cu sute de constructii pe ele, oamenii de pe aici aveau si animale de tot felul. Tin minte ca plecau cu sacii la cules de castravan, apoi faceau un foc mare din lemne, puneau niste cazane… in acestea era apa, adaugau porumb, tarate, paine, coji de cartofi si tot fierbeau si mestecau cateva ore. Apoi se dadea porcilor de mancare. Noi, copiii, eram prezenti mereu pentru ca la foc ne lasau sa coacem cartofi…

Traseul turistic religios: Manastirile din preajma DN 1A – Zamfira, Suzana, Cheia…

Cum mergi din Ploiesti spre Brasov pe la Cheia, asadar pe DN 1A, nu ai cum sa nu vezi pe primii 50 de km cel putin un indicator spre o manastire. Eu cred ca am vazut vreo 7, deci sunt 🙂

Pentru unii nu sunt obiective importante, nu le spun nimic. Altii merg ca si turisti, altii ca pelerini, altii cu diferite ganduri sperand la diverse rezolvari… Fiecare om isi are propriul univers, in cea mai mare parte fiind alcatuit prin raportarea la ce aude, vede, la mediul in care traieste. Nu prea ai cum sa zici, ca X traieste cum trebuie si Y nu traieste. Fiecare traieste cum doreste, cum crede ca lui ii este bine, consecinte in principal ale alegerilor noastre, a experientei acumulate sau invatate…sau 🙂

Mai jos, sunt niste manastiri pe la care am trecut, fara ca acest fapt sa constituie un indemn pentru cineva. Daca nu simti si nu intelegi ratiunea de a merge prin astfel de locuri, nu ai de ce sa mergi. Poate te regasesti in altceva.

In week-end-ul trecut, am fost in cateva zone de unde poti cuprinde cu privirea mari intinderi de pamant. Si am doua concluzii, mai vechi de altfel. Prima: noi si daca am fi de trei ori mai multi ca populatie, tot am incapea lejer in tara aceasta, care este atat de frumoasa si inca atat de bogata. A doua: in trecut, noi nu eram atat de multi si stateam risipiti prin tot felul de locuri, mai izolate sau mai putin izolate. Asa am si supravietuit si format ca popor, cine sa te gaseasca printre atatea vai si dealuri… Si cat de aiurea pare, raportat la ce se intampla in tara asta din 1989, asa cum suntem sau cum ni se mai spune, nimeni in afara de noi nu poate stapani acest teritoriu. Este scris in codul nostru genetic :)) Cumva iesim la suprafata. De aici si inexplicabilul… ca nu ne intelege nimeni si uneori nici noi.

Deplasarea pe la manastiri, a fost inclusa in cadrul unui traseu pe munte. Intai am trecut pe la manastiri, apoi am facut traseul si, la intoarcere, am mai trecut pe la inca o manastire.

Prima manastire la care ne-am propusa sa ajungem, a fost Manastirea Suzana. Este situata la vreo 60 km distanta de Ploiesti, dincolo de barajul Teleajenului de la Maneciu. Poate ca e cel mai frumos loc de acest gen de pe Valea Teleajenului. Multa liniste, o alta atmosfera. Manastirea este de maici, fiind ridicata pe la 1740 de o femeie din Sacele pe nume Suzana. De-a lungul secolelor, locuitorii din Sacele, desi aflati in Austro-Ungaria, au contribuit la ridicarea multor biserici situate in Tara Romaneasca. De exemplu, si manastirea din Predeal tot de saceleni este ctitorita.

Arhitectura munteneasca este bine conservata.

Biserica manastirii. Cand am ajuns noi nu incepuse slujba.

„Cand acest sfant lacas pasea in cel de-al 232-lea an al existentei sale…”, frumos spus.

Despartirea intunericului de lumina

Casa pelerinului

Muzeul manastirii

Izvorul

Patrulaterul manastiresc iti da impresia unei alte masuri a timpului. Fiecare traim si simtim timpul diferit.

Mai departe am continuat spre Cheia, cu gandul sa mai revenim. De ce nu, poate pentru o zi sau doua.

In statiunea Cheia, am oprit la manastire. Prima biserica de pe aici se spune ca a fost ridicata pe la 1770 si era din lemn. De regula, cand se vorbeste de o data cand s-a ridicat o biserica, se face referire la atestarea documentara. Cum noi nu prea scriam si daca scriam, documentele fie piereau in flacari la primul razboi, fie cine stie unde pe unde ajungeau, in marea majoritate aceste atestari documentare nu inseamna ca de atunci exista prin acele locuri o biserica. Aceasta putea exista de si mai multi ani, azi era arsa, maine reconstruita… nu mai statea nimeni sa socoteasca.

Ajungem si la Manastirea Cheia, asezata chiar langa drumul national. La Manastirea Suzana urci un pic de la drum.

Actuala biserica a fost ridicata in anul 1835 si, de-a lungul timpului, a suferit mici modificari. In interior, sunt inmormantati doi stareti.

Aici am prins slujba.

Un patrulater si aici, un spatiu trasat in care faci ca timpul sa capete o alta valoare.

Chilii, manastirea este de calugari.

Biserica manastirii

O mica bisericuta ridicata in anul 1927, in care se tin iarna slujbele.

„Sfanta Troita” a fost hramul unei biserici din lemn, arsa in trecut.

Cum sa nu intelegi timpul, viata, cum sa nu fii linistit si sa nu ai inspiratie, intr-o asemenea casuta? 🙂

Dupa parerea mea, este cea mai frumoasa icoana a manastirii Cheia. O icoana inaccesibila, as mai adauga.

O parte din muntii Ciucas

De aici, am pornit in traseul la care am facut partial referire in cele doua articole anterioare. La intoarcere, nu se cuvenea sa nu intram si la o alta manastire renumita: Manastirea Zamfira, cu biserica sa pictata de Nicolae Grigorescu.

Ne-am abatut vreo 500 m din DN 1A si, initial, ne-am oprit la aceasta biserica a satului Zamfira, aflata chiar langa manastire. Biserica tot de manastire tine.

Construirea acestei biserici, care e cea mai veche din manastire, a inceput pe timpul domnitorului Nicolae Mavrocordat, pe la 1721 si s-a finalizat dupa vreo 20 de ani. Ctitorul initial a fost evident  o femeie pe nume Zamfira. Lucrarile au fost continuate de o nepoata a domnitorului Serban Cantacuzino, Smaranda. Ca atare, si manastirea este una de maici.

De aici se zice ca o duci ca in sanul lui Avram 🙂 Ia uite cum stau copiii acolo :))

Intrarea in manastire

Aflam ca este un proiect in derulare, deci biserica e inchisa sigur.

Si aici a intervenit focul

Cand ne-am apropiat, am vazut ca mai este un gard tras in jurul bisericii.

La anul se mai intra…

Slujbele se tin in paraclisul din fata

George vs. paunul 🙂 Ceva isi spuneau ei 🙂

Aceasta a fost partea religioasa a traseului, intr-o forma mai distanta, unde fiecare poate crede si interpreta cam cum doreste. Treaba este ca daca te afli prin apropiere de astfel de locuri, cine stie, poate nu e timp pierdut sa intri putin! Poate chiar prinzi „acea” masura a timpului…

Momente si peisaje prin zona Sacele-Tarlung

Daca tot eram pe acolo 🙂 Si ce traseu ar iesi sa te intorci din Sacele la Predeal…

Deci pe Plaiul Batranei spre Vf. Vaida, neajungand totusi pana la acel varf, ziua respectiva incluzand multe altele. Pe aici a fost un scurt episod al zilei. Mai urcasem dealuri, mai vizitasem si alte obiective.

Am si gasit un punct panoramic de unde sa pozam destul de bine barajul de la Sacele. Se cam interpune vegetatia prin zonele acestea. Numai ca au defrisat unii un versant intreg si am coborat la liziera si de acolo am facut pozele de la articolul anterior.

Nu ar trebui sa zic de coborarea la drumul national. Dar trebuie pentru ca in Bucegi sau in muntii Baiului, nu exista panta abrupta pe care sa urce cineva cu buldozerul atat de lunga, asa cum am vazut pe plaiul acesta… Un tobogan natural… Un fel de partie Sorica de la jumatate in sus. Cred ca e mai abrupta si decat Sorica.

Bataie pe flori cu albinele…

Mda! Asta e… 😉

Mersi, George, pentru poze 🙂

Floricele pe campii, nu doar in copaci

Si noi pe aici…