Mare de nori si gratar prin muntii Baiului

Aveam planificate alte activitati… dincolo de Valea Superioara a Prahovei. Numai ca, vremea nu era chiar potrivita pentru biciclete. Aceasta din punctul meu de vedere care am o anumita doza de comoditate 🙂 Nu-mi place sa merg pe frig si vant rece pe bicicleta, sa ma invart chiciurit pe la monumente, la ce fac eu trebuie ceva rabdare, pierdut timpul. Nu fac ciclism doar ma folosesc de o bicicleta pentru a realiza ce mi-am propus. Am verificat si sambata si duminica starea vremii reale… de la cei care locuiau pe unde ma interesa si coroborat cu camerele live mi-am dat seama ca lumea de mai jos de Sinaia se afla sub un plafon urias de nori, cu frigul aferent 🙂

Am facut altele cat si o drumetie usoara pe muntii Baiului:

Drumurile forestiere sunt acoperite de gheata.

Sau de zapada… pe masura ce urci in altitudine.

Ori si una si alta 🙂

Vremea era perfecta, dupa cum se vede.

Cota 1400

Poiana Stanei Regale

Marea aceea alba de nori era blocata de munti si nu intra in Valea Prahovei.

Versantul estic al muntelui Furnica

Tabloul meu periodic. Pozez acolo de cate ori trec prin zona. Nu stiu de ce prea bine :))

Inspre Valea Doftanei… Marea de nori a acoperit o parte din Romania, mai putin muntii.

Ciucasul

Puţin din muntii Baiului plus Bucegii

Postavarul si Piatra Mare blocau marea de nori spre Predeal.

Monumentul Eroilor – Caraiman

Releul Costila

Lupiii 🙂

Acestea nu stiu, ca erau cam departe si neclare. Posibil tot un lup.

Dupa ce vreo ora tot vazusem urme de lupi, ne-am dat seama si ce directie aveau, cum se deplasau si cam ce urmareau… Cu rosu urme de lup, cu galben cerb sau mistret.

Viitoarea victima sau poate ca deja a fost prinsa… cine stie…

Bine, in cateva ore am vazut o multime de chestii dar se face dimineata pana scriu tot…

Cum am stabilit ca oriunde mai mergem, facem un gratar, fie si dupa blocuri, in apa 🙂 oriunde… ne-am oprit la un foc.

Am luat din padure doua crengi mai serioase de fag si gata focul…

Asteptand sa „se faca” jar.

Carnatii se fac mai repede si i-am luat mai repede…

Dupa care am gasit si loc cu peisaj de admirat. Ca si aceasta e important, sa mananci si sa privesti :))) Daca e si soare, e perfect. Nu adia nici vant, am lasat gecile pe un scaun…

Privind 🙂

A, dar intai de toate, focul stins neaparat. Aceasta e prima grija ca sa poti sta linistit. La urma, curatenie, sa nu ramana vreo punga, ambalaj…

La ce priveam…

Urme de mers leganat 🙂 …cine sa fie, cine sa fi fost… 🙂

Mersul trenurilor in Valea Prahovei – 2020

LA MULTI ANI!

Sunt multe cautari pe aici dupa „mersul trenurilor” si m-am gandit ca este bine sa postez niste informatii de actualitate.

Panouri cu ‘Mersul trenurilor’ in Valea Prahovei:

Sinaia:

Poiana Tapului:

Predeal:

Busteni:

O sa mai completez cu Azuga, Comarnic…

Ultima zi din anul 2019

Azi mai este… ca de la 12 noaptea intram in 2020.

Intai de toate, pentru ca nu imi plac chestiile banale, cum ar fi postari, desene, scrieri, articole cu La multi ani pe 1 ianuarie, tin sa multumesc de azi… tuturor acelora care si-au luat din timpul lor pentru a citi pe acest blog. Desi daca e .com cica nu ar mai fi blog 🙂 Sa va aduca 2020 implinirea planurilor/gandurilor bune; de asemenea sa fiti sanatosi si, in masura puterilor fiecaruia, sa facem fiecare in jurul nostru, o lume mai buna. LA MULTI ANI si ceva incredere… pentru ca deasupra tuturor, lucruri si oameni, exista Cineva de care depinde totul.

As vrea sa multumesc mai ales acelora care mi-au fost alaturi in diverse, ca eu fac tot felul…

2019 a fost un an foarte interesant. Au disparut de pe ecrane figurile unora care printr-o eroare de neam au ajuns in fruntea tarii, gen: Nicolae, Carmen Dan, Olguta, Mitraliera, Tudorel, multi altii care nu aveau treaba normala cu tara aceasta. Au fost si niste decese ale unor reprezentanti ai societatii civile pe care personal le pun sub semnul intrebarii: Zsolt Torok si Rares Demian.

Am mai auzit ca s-au dublat alocatiile copiilor, nu ca ar fi vrut cineva asta ci, pentru ca PSD a raspuns PNL cu aceeasi moneda 🙂 Cand partidele se cearta mai castiga si cei mici. Acum, chiar se vor face copii pentru alocatie :)) Eu nu am crezut si nici nu cred ca se intalneau un el si o ea si se apucau de un copil pentru alocatie. De-a lungul timpului multi prieteni mi-au spus ca asa este, eu refuz sa cred. Dar acum da, cred ca e posibil.

Dublarea alocatiilor este o masura ce influenteaza oarecum natalitatea. De ce spun oarecum? Pentru ca nu neaparat romanii se vor apuca de facut copii. Ar trebui introdusa o „prima de natalitate”, care sa se acorde in paralel cu alocatia… doar daca tatal si mama au un anumit nivel de studii, un zece clase fiecare. Adica nu nivel primar sau gimnaziu. Sa nu se aplice decat daca amandoi au acelasi nivel de studii. Asa nu o sa mai iasa „prost ca tac-su” sau „tuta ca ma-sa” :))) :))) Iese ambele :))))

Plus multe alte stiri care arata ca omenirea a progresat mult in explorarea Universului…

Cu berbecul pe Bucegi… romantismul din privire e inegalabil…

2019 a fost un an plin din multe puncte de vedere. Am facut o gramada de excursii de explorare a judetului Prahova si nu numai, am descoperit  diverse, multe publicabile la anul din diverse cauze care nu tin de mine. Am inteles ca atunci cand unii nu cunosc ce inseamna a trai in pace trebuie sa le oferi acel razboi de care au nevoie, chiar daca rezultatul este din primul moment limpede. Daca nu e limpede pentru toti, nu ai ce face.

Un an in care destinul sa-i zicem, m-a trimis profesor nu oriunde si nu de orice. Trebuie putina incredere in Dumnezeu si apoi intelegi niste lucruri, de ce asa si de ce nu altfel. Intelegi ca viata nu este doar despre mancare, masina etc. Ca in niciun caz povestea nu se incheie cu profesor la vechea frontiera desi este un lucru absolut minunat.

Sa fim sanatosi cu totii!

Multumesc tuturor si LA MULTI ANI!

Pauza in Paradis 🙂

Craciun fericit!

Fiecare… cu pomul lui 🙂

De Ajun vreme rece in Valea Prahovei. Ici-colo cate o fulguiala slaba, nici pomeneala insa de zapada. Aceasta sta numai sus pe munte.

De Craciun cam la fel, se vede ca pe munte iar a nins.

Cel mai frumos Craciun este acela in care te vezi cu cei dragi, rude, prieteni… sau iti scrii si altceva decat chestii clasice si stupide 🙂

Ieri am avut o intalnire faina cu istoricul Gheorghe Niculescu, autorul cartii „Valea Prahovei”, aparuta inainte de 1989 si nu numai cu dansul. Ca asa este frumos, sa te intalnesti pe final de an cu prietenii etc 🙂

In aceste momente trebuie sa ne amintim si de Craciunul insangerat de acum 30 de ani, de oamenii care au murit pentru libertate. De asemenea, sa ne gandim ca si azi mai sunt printre noi personaje care au speculat aceste jertfe si care, si in prezent, au mentalitati comuniste de asuprire, de reprimare a libertatii de orice fel, manipuland si mintind.

Cele mai frumoase cadouri sunt acelea pe care le oferim, nu acelea pe care le primim. Desi, pot fi aceleasi, sub alta forma evident.

Tipuri de cadouri 🙂

Nu mai este steagul pe Peles.

Dar il gasim pe Casino. Este dupa cum ne intereseaza si simtim.

Anuarul Societatii de Stiinte Istorice

Din diferite „peisaje” deduci cate putem face fiecare in domeniul in care ne desfasuram activitatea:

Sau:

Ori niste vesti foarte bune din domeniul mediului 🙂

Dar,

fiecare zi este despre ceea ce fiecare construim pe termen lung. Multi vor doar o pensie mare sau doua chiar, altii aduna bani intruna, sa fie acolo. Nu e nimic rau in asta. Problema este daca astfel de depozite sunt numai pentru supravietuirea personala sau… si pentru a face si lucruri bune pentru alte persoane. Oricum, pe Dumnezeu nu ai cum sa-L inseli. Minti pe altii, pe tine, creezi felurite impresii dar acestea sunt valabile in ochii oamenilor. Chiar si asa, in aceasta lume, Dumnezeu face dreptate intr-un mod pe care nici nu-L banuim. Credem ca uite, cel care concediaza oameni in postul Craciunului sau vaduve in acelasi post, fara nicio vina a acestora, nu primeste nicio pedeapsa. Asta ca exemplu 🙂

Dar nu este asa! 🙂 Acela nu poate dormi, nu se poate odihni, sta in miez de noapte si tot cugeta cum sa faca bani. Si mai multi. Chiar daca are de nici nu mai stie pe unde i-a pus. Nu are prieteni, nu-l iubeste nimeni decat pentru bani, e singur si nu stie prea bine de ce. Dau bani pentru a tine aproape persoane care imediat dupa ce-i primesc ii cheltuie la jocuri de noroc. Astfel de oameni prinsi in propriul lor univers, (mint si sunt mintiti), nu au cum sa inteleaga de ce ei traiesc 🙂 Traiesc pentru ca Timpul a nascut deja actiunea prin care cineva le va risipi toti banii si le va anula munca si anii, cum se intampla intotdeauna cu astfel de persoane; traiesc pentru a constitui pentru cat mai multi exemple negative si ca toti acestia sa devina un fel de martori; au zile pentru ca din acele salarii date angajatilor cu strangere de inima depind niste familii.

Deci nu traiesc pentru ca banii le permit nu stiu ce chestii superioare de viata/trai. Ei se mint asa. Vedem bine ca sunt tot felul de amarati care dorm prin frig si mananca resturi si, la fel, si ei traiesc. Suntem toti in acelasi timp atat exemple cat si martori.

Traiesti pentru ca la raul pe care tu-l faci altora, Dumnezeu demult a gasit o solutie.

CRACIUN FERICIT!

O zi de „fericit castigator” :)

„Fericit castigator” este, de altfel, o exprimare brevetata :)) de la acordarea unui premiu subsemnatului. Pe seama acestei exprimari m-am amuzat ceva vreme… si pe la serviciu, si prin alte medii. Nu doar eu! :)) De atunci, am mai iesit eu fericit castigator dar mi-am vazut de treaba ca sa nu ridic tensiunea unora. Ei nestiind si neintelegand ca totul vine din credinta, din ceea ce faci, din motivatie… Ei daca traiesc cu mentalitati comuniste cred ca viata este doar despre cei care fura si mint, cei cu dublu limbaj si dubla masura, care se orienteaza.

M-am incapatanat mereu sa cred ca este Cineva „deasupra” vietilor noastre si ca buturuga mica este de fapt altceva in calea carului mare 🙂 Adesea, lucrurile se intampla cu un sens in vietile noastre dar ne scapa intelesul. Este foarte posibil ca fiecare sa fim chiar acolo unde ne este locul: bolnavul la spital, controlorul X in trenul Y, enorias langa preot, hot langa alt hot… Suntem acolo unde mecanismele acestei lumii o cer: la scoala, pe strada, la furat, la munca… Cei mai multi au si sansa de a-si alege drumul. Spunea celebrul actor Jean Marais (nascut pe 11 decembrie 1913 si mort in 1998) ceva de genul: „Viata e nedreapta; am avut tot ce mi-am dorit!” 🙂 🙂 🙂

M-au intrebat cativa prieteni despre o lucrare care se afla in „durerile facerii”; nu o dau la tipar in acest an pentru ca am altele, obligatorii. Continutul nu-l devoalez acum pentru ca este o carte de colectie.

Mai am un semestru pana inchei masteratul in Istorie si Patrimoniu dar nu pierd deloc vremea, mai particip la un concurs, mai scriu o carte-doua, mai descopar o asezare veche, vreun sit… mai discut cu specialisti in domeniu. Nu sunt agitat deloc, nu urmaresc ceva, fac tot ce imi iese in cale, daca am o idee, o verific, o aplic. „Rumeg” acum ideea de a aplica la un doctorat in afara tarii, in istorie, oferta primita de la o personalitate in domeniu. Cand i-am auzit numele, imi spuneam ia uite cine ma suna pe mine… Eu insa ma mai gandesc 🙂 desi nu ma costa nimic, mai primesc si o bursa cat vreo 2 salarii pe aici. Multi altii s-ar fi repezit imediat ca asa i-a invatat viata de pe la noi.

Ma incanta mai degraba ideea unui doctorat in istorie la noi in tara, pentru ca fiind si profesor am descoperit niste elevi deosebiti… de olimpiade si nu doar. Si acum, descoperim impreuna istoria, cum de regula pot face fac mai multe, parca nu i-as lasa pe copiii acestia. Am dat din octombrie cu termen de predare in decembrie, un proiect semestrial absolut fabulos. In fiecare lucrare il descoperi pe elev asa cum este, acesta fiind unul dintre scopurile proiectului, cu ce propune el, ce gandeste, ce ar vrea. Nu-i pregatesc doar la Istorie ci si pentru viata. Sunt ca si copiii mei, avem multe de facut, de descoperit. Societatea are nevoie de ei, de mentalitatile lor curate, de ideile lor, de energia lor, de iubirea lor de tara… Multi si-au predat proiectele in folie de plastic, cu esarfe tricolore strecurate in interior…

Vorbeam de concurs…

Proiectul „Elevi si studenti in anul Centenarului” a fost inca de la inceput un proiect spectaculos si interesant, demarat de Primaria Municipiului Bucuresti in parteneriat cu Universitatea din Bucuresti.

In cadrul acestuia a existat si un concurs foto pe teme legate de Centenar. La sectiunea „Fotoreportaj” m-am incadrat si eu pe podium. Cei din Facultatea de Istorie nu aveau cum sa nu prinda podiumul la un asemenea concurs 🙂

Mai departe?

Banii s-au intors in Istorie. Nu sunt ei multi dar poti face niste chestii pentru mai multi. Mai ales ca fiind ai tai, nu dai explicatii nimanui, ce faci sau cum faci. Povestea saptamana viitoare, pentru ca nu doresc sa stric o surpriza. Faptul ca scriu, nu inseamna ceva, e ca si cum ai cunoaste copacul 43.217 dintr-o padure. Lucrurile serioase nu se fac la scara momentului ci la aceea a timpului.

Am sa inchei cu un citat scris de o eleva de la clasa a XII-a in proiectul sau:

„Raurile nu-si beau propria apa; pomii nu-si mananca propriile fructe. Soarele nu straluceste pentru el insusi; iar florile nu-si raspandesc mireasma doar pentru ele.

A trai pentru altii este o lege a naturii. Viata e frumoasa cand esti fericit, dar viata e si mai buna atunci cand altii sunt fericiti din cauza ta.”

Sunt elevi care dau clasa multor adulti… iesiti din comunism cu ura fata de Dumnezeu, cu gandul doar la ei, duplicitari, cu tot felul de apucaturi. Trebuie invatati si ajutati astfel de elevi sa deprinda mersul prin viata, cum functioneaza un stat, altfel sacalii care distrug Romania de 30 de ani, le vor frange aripile si ei, dezamagiti, vor lua calea strainatatii!

Multumesc tuturor celor care mi-au fost mai mereu aproape! 🙂

Pe un munte din Posada

Stii cum e…

Vremea are propria poveste, cam ca majoritatea oamenilor, asa…

Pe la 2000 m altitudine se da lumea pe schiuri, pe la 800 m tot altitudine este un fel de toamna mai rece… pe masura ce cobori in altitudine e si mai cald.

Sau, daca te orientezi pe versantii sudici ai unui munte mai scund prinzi ore bune si faine de soare si drumetie. Cam asa a fost acum cateva zile:

Urcam pe un drum forestier…

Primavara si vara pe aici este un tunel de verdeata.

Abia se mai cunoaste drumul de atatea frunze… ce inca mai cad… 🙂

Iesire la golul alpin cum se spune. In fapt, un versant sudic usor accesibil.

Stana

Stana si imprejurimi

In urcare usoara 🙂

Padurice de macesi

Un fag intre molizi; el a fost primul…

Pajiste

Popas pentru peisaje

De la Posada in jos

Refugiul Florei construit in special de catre Asociatia „Om pe Munte”, cu sprijinul autoritatilor locale si de mediu.

Soarele ne da primele semne ca suntem totusi intr-un alt anotimp.

Cladirea binecunoscuta a Muzeului Cinegetic din Posada

La 2000 m iarna sta bine pozitii. Acolo sa stea…

Un nostalgic de acum niste ani care s-a semnat „Daniel Sihastru, 13 ani, Posada”. Posibil fiul vreunui cioban…

Aici e coborare…

E bine pe aici…

Cascada la prima vedere

Ce-ai facut, prietene… tentacule cu care se agata de viata.

Cat de cat am prins peisajul pe care-l asteptam candva.

Cum apune soarele, cum vine frigul. Uneori este placut, mai stai asa la o cafea… Dar nu foarte mult 🙂

Un copac cu… scorbura

In care pot intra 4 persoane 🙂

Marturie vie despre fostii codrii ai Vlasiei

Erau vreo 5-6 astfel de copaci; fiecare pastrand urmele a sutelor de anotimpuri care au trecut peste ei…