Peisaje din zona Bobolia

De cand am fost acum niste zile, prin zona respectiva…

Pentru ca am aflat de niste colectii particulare unele vechi si de 150 de ani, pentru ca trebuie largit contextul. Inainte, invatai dintr-un manual, ce info se asezau in acel manual. Acum, pe masura ce cauti, descoperi multe alte info necuprinse in manuale, nici de profesori stiute, punctate cu noroc ici-colo, ca simple note de subsol, in carti mai vechi. Asa, afli de descoperiri in Valea Prahovei despre care nu s-a mai vorbit de aproape un secol… Mai ziceam eu, ca dupa mai bine de jumatate de secol, am fost primul dintre cei de pe Valea Prahovei, care a vazut si pus mana pe topoarele de bronz de la Sinaia, vechi de mai bine de 3000 de ani. Bine, mai exista si un al doilea, si cam atat…

Ei bine, sunt pe urmele a ceva mai vechi de atunci.

Asadar, caut locuri si oameni, culeg noutati despre monumente si biserici, utile in niste lucrari si proiecte, descopar zone noi, invat vechile drumuri, trec liber pe oriunde pe bicicleta unde simti totul altfel, fac poze diverse, mai adun si fructe de padure, cumpar amintiri si trimit amintiri, e si plimbare dar sunt si momente hilare… nu simti oboseala printre atatea lucruri, vii si cu tot felul de idei/initiative. Mai iese si un articol interesant…

Prahova la Bobolia

Bucegii

Biserica din Slobozia-Campina

Ispite… si concretizate

O egreta mica

„Se privea” in oglinda apei

Undeva, pe un deal, sunt niste case, fost catun in care acum mult timp, locuia o femeie care stia descantece etc.

Daca mi-as fi propus sau daca mi-ar fi zis cineva de unde sa adun mure, nu m-as fi dus, considerand ca nu are rost sa pierd ziua in asemenea mod. Dar cand sunt in drumul tau… De cumparat, nu as fi cumparat :)) Asa ca, le luam cum se intampla… Cu coarnele dam o proba de sirop, ca sa stim pe viitor 🙂 Corcodusele si prunele se transforma intr-un suc hidratant pentru alte ture cu bicicleta, adica maine. Mure pentru spuma, pentru gem, mure pur si simplu de mancat…

La Breaza, pe dealul Sinoiu

Acesta a fost un traseu simplu. Nu e cine stie ce… doar daca vrei sa te plimbi prin poienite…

Scopul era sa ajungem pe niste inaltimi pentru niste observatii.

Dealul Sinoiu este acel deal stancos ce se vede cum privesti de la gara Breaza spre DN 1. Este interesant de aflat de la ce vine aceasta denumire de „Sinoiu”.

O parte din deal si pasarela de peste DN1

Trecem podul metalic peste Prahova, o poza la un obstacol stancos, prin care au trecut apele raului:

Cred ca mult timp a fost un pod natural din piatra.

Trecem pasarela si urcam spre localitatea Cornu de Sus. Din str. Sinoiului incepem traseul turistic propriu-zis, acesta fiind semnalizat cu punct rosu inca din apropierea garii Breaza. Imediat, zarim un teren de sport:

Poze la versanti:

Urcusul este usor, traseul nu este prea circulat.

Jos, terenul sportiv si mai incolo, case din Cornu de Sus

Campina, mai departe

Se vedea chiar si Biserica Pelerinului/Calatorului de langa DN1.

Pe la varf si in multe locuri, vegetatia este atat de deasa incat va trebui sa mai revenim in toamna. Traseul turistic ajunge si la o intersectie de drumuri, pe unul din acestea se merge pana la Crucea din Cornu.

Peisajele fac insa totul:

Valea Prahovei

Dealul Frumos, in plan apropiat

Apoi, coborare prin poieni pana la DN 1, la gara Breaza si inapoi la Busteni 🙂 Nu a fost cine stie ce, vreo 2-3 ore tot acest circuit.

Parcul si lacul Noua

Brasov, de curand, intr-o zi cu soare 🙂

Incercand orice se gaseste prin parcul respectiv…

Despre Malaiesti, Caracal, Salvamont si munte

Nu am apucat sa postez evenimentele derulate in acest week-end adica: festivalul de film de la Sinaia, „Stafeta Muntilor” la Predeal sau festivalul de folk de la Malaiesti, preocupat sa incerc o coborare pe ape repezi cu niste oameni mai experimentati. Dar, apropo de Malaiesti, chiar eram curios cum a fost pentru ca in urma cu o saptamana, pe Facebook, se postase si se discutase despre urmele atacului unui urs la corturile de acolo.

De ani de zile sunt de parere ca pe munte cand mergi cu cortul, aprinzi un foc seara. De regula, nu mergi singur ci cu niste prieteni. Ora de culcare este adesea pe la 11-12 noaptea. Daca fiecare sta apoi cate o ora la foc, sa puna lemne, nu vine niciun urs. Sau daca vine, totul este sa nu ai focul aici si cortul sa-l pui cine stie la ce mare distanta. Mi-am adus aminte de un astfel de foc:

Prin Leoata, acum niste ani, la 2 noaptea.

Saptamana trecuta, Salvamontul din Busteni a amenajat oarecum drumul ce coboara la fosta cabana Caraiman, pentru a ajunge si mai repede in caz de urgenta:

Am mai ajuns si pe la un gratar cu prieteni si cei mici:

Na, ciupercile nu mai are cine sa le curete perfect… poate intr-o alta viata viitoare.

Oriunde mergem, copiii trebuie sa-si faca focul lor. Sa stie sa aprinda un foc oriunde ar fi. La inceput e greu… dar cand esti dispus sa arati de vreo suta de ori :)) nu-i asa mare problema. E vital pe munte sa stii sa aprinzi focul.

Si niste filmari cu telefonul pe firul Vaii Jepilor… pentru a evita aglomeratia de pe traseul turistic. Coborare printre stanci, la peisaj, pana la intalnirea cu… ulterior, atmosfera devenind fantastica. Dar asta in alt articol 🙂

 

De incheiere,

Dupa ce am aflat cifre incredibile, cum ca… Romania in traficul de fiinte umane la nivel european conduce fara drept de apel, cu doua treimi din acesta…

Dupa ce am aflat ca numai in Italia sunt pana la 25.000 de femei romance exploatate sexual…

Dupa ce am citit interviul cu un proxenet care spunea ca: „cei mai usori bani ii faci cu femeile, ca atunci cand un prieten de-al lui ramane fara bani, ii imprumuta cateva femei pentru a-si reveni financiar…”…

Mai vezi si ca prima grija a adjunctului IJP Olt a fost sa ceara sprijin de la clanurile mafiote, in cautarea Alexandrei Macesan…

Te intrebi sau cel putin eu ma intreb: oare nu ar trebui sa optam pentru o vreme pentru un sistem militar, in care sa fie executat tot ce este proxenet, violator, criminal etc? Cum oare scapam o tara intreaga de aceste elemente bolnave?

Sute de persoane dispar de acasa in fiecare an, putine au norocul sa mai fie gasite. Infractorii sunt adanc conectati la institutiile legii… Nu stiu cine va fi in stare sa mai refaca increderea cetatenilor in anumite institutii. Poate doar numirea comisarului Traian Berbeceanu la conducerea Ministerului de Interne, un Marian Godina sef al Politiei Romane… Daca nu pui oameni onesti, inteligenti, nu se va schimba nimic. Se vede doar ca demisia este un alt tip de minciuna. Seful demis al Politiei Romane a fost numit seful Politiei de Frontiera. Bravo, ma’!

Codul Penal da, trebuie modificat, insa in alt sens: trafic de persoane, viol, crima, coruptie, divulgare de secrete etc., la minimum 25 de ani de inchisoare. Si oricine va sta numai in banca proprie deoarece gandul ca 25 de ani ii vei petrece la inchisoare sperie pe oricine.

De aceea se si petrec atatea nenorociri pentru ca pedepsele sunt mult prea mici. Multi infractori vad puscaria ca pe o recreatie, un mic concediu.

Va trece si cazul de la Caracal si intr-o saptamana, doua, se asterne uitarea. Probabil, pentru a nu oripila familia si opinia publica, nu se spune care a fost soarta fetelor ajunse pe mana psihopatului din Caracal. Acesta daca se uita la filme de groaza, foarte probabil ca facea ce faceau altii prin filme. Adica, e posibil sa fi transat acele fete si sa le fi dat la cainii pe care-i pripasea prin curte. Ce a ramas, a incinerat sau a aruncat prin cine stie ce apa curgatoare.

S-ar putea ca mare parte din comunistii care conduc tara, bagati in diferite partide si institutii, sa fi constientizat ca au mers prea departe cu furtul, coruptia, nepotismul. Atitudinile lor, multiplicate nu doar in sectorul public ci si in cel privat, au dus la exodul multor milioane de romani si, implicit, la nenorocirea a multor sute de mii de conationali de la Revolutie si pana acum.

Dar, am stat 45 de ani in comunism, in mod sigur tranzitia va dura alti 45 de ani. Mai sunt asadar, vreo 15 ani…

Tot prin Valea Jepilor

Devirusarea Romaniei, salturi imaginare prin mlastini morale

Voiam sa scriu despre niste ursi, despre un traseu… asta ieri. Aseara am vazut ca oricare stirile. Fiecare unde obisnuieste sa le vada. Asa ceva te intoarce pe dos, e de necrezut.

Psihopatul acela din Caracal nu poate fi „inteles” decat daca ai vazut niste filme de groaza. Este un personaj desprins exact din acele filme, toate derulate dupa acelasi sablon. Un nene pe la 50-60 de ani, care traieste intr-o mizerie de nedescris, fara geamuri la casa, cu o sumedenie de caini, mediu izolat, tot felul de fiare prin curte si un junghi de masina cu care mai circula din cand in cand… dupa prada umana. Cand prinde cate o victima, o schingiuieste in fel si chip, o tine in agonie cat mai mult, o transeaza si o da mancare la porci, caini, o arde etc.

Exact la fel si acesta. Ce a facut el in viata reala este inspirat 100% din acele filme. Avea buncar sub casa, cine stie ce naiba o mai avea si este nedescoperit. Poate mai are inca o locatie! Deja din expresia ochilor iti dai seama ca omul e dus rau, e in alt film. Mare pacat ca nu i se poate aplica si lui niste procedee pe care el le aplica victimelor. Cine stie cate vieti a luat de-a lungul anilor…

Saraca fata… prin jertfa ei a pus capat nebuniei acelui monstru. Nu as da vina pe Politie, pe Parchet neaparat. Vina este a sistemului, acel sistem condus de comunistii actuali. Si cand zic comunisti, nu ma refer neaparat la cei aflati la guvernare. Si PDL-ul a fost o adunatura de comunisti oportunisti si fara scrupule. Vedem ca in tara aceasta, puterea apartine unor oameni trecuti de 50 de ani veniti din perioada comunista, cu mentalitatea de atunci. Nu neaparat ca vor raul tuturor… doar ca nu sunt obisnuiti cu democratia. Ei au trait intr-un regim de teroare, marea majoritate au inca acel instinct de a fura orice le cade la mana, de a strange o multime de lucruri nefolositoare, de a se orienta, de a incerca in fel si chip sa se eschiveze de la tot ce inseamna lege, sunt invatati sa apeleze la relatii, sunt dupa cum bate vantul… Nu ai cu cine schimba lucrurile pentru ca suntem condusi de 30 de ani de o generatie de oameni care prin progres considera ca despre ei este vorba! Oamenii de acest gen gandesc ca tractoristii, ii dam inainte, vedem noi atunci. Mint si cred tot ce spun.

Din cauza acestei generatii traumatizate, ahtiata dupa putere si care nu pricepe ca tara e libera si ca altceva trebuie, alte generatii, mai tinere, nu au in minti decat sa plece din tara. Sunt peste 9 milioane de romani in afara tarii si Teodorovici, strategul finantelor nationale, vrea sa taie bursele studentilor sau sa-i oblige cumva, cu o lege, sa stea in tara. Ca pensiile speciale, salariile nesimtite, ar trebui sa dispara, nici prin cap nu-i trece.

Fata care a sunat la 112 si nu a putut fi salvata arata, oare a nu stiu cata oara, ca oamenii acestia aflati la conducerea tarii, sunt rupti total de cursul normal al lumii si al lucrurilor. Ei doar gandesc primitiv: vor o casa, ceva mancare, niste functii, o spaga. Departe rau de idealurile nationale ale unei tari.

Acum sunt demisi unii dupa altii. Si? Inseamna ceva? Deloc! Nu inseamna absolut nimic!

Ce ai demis? Niste favorizati politic ce vor fi inlocuiti de altii la fel ca ei. Un politist tanar, competent, serios, nu ai sa-l vezi sef de inspectorat. Acolo trebuie unul care sa raspunda la comenzi.

Nu a putut fi localizata fata pentru ca tot hotii astia care azi se dau emotionati si cer anchete, sunt vinovatii cu adevarat. Ei au tras sforile ca sa nu se mai faca descinderi intre orele 22-6. Nici nu e vorba ca STS-ul este incompetent si nu poate localiza un apel. E vorba de altceva… ca ai interzis serviciilor sa mai sustina anchetele penale. Deci, degeaba tu procuror ceri sprijin de specialitate ca nu-ti da nimeni. Au avut grija comunistii sa schimbe legislatia, au vorbit despre binoame si state paralele, aberatii scornite pentru a scapa ei de mana legii. La revedere, nimeni nu-ti mai localizeaza niciun telefon in tara asta. Ca protocoalele de cooperare intre institutii au fost prezentate lumii ca diabolesti, ca instrumente de presiune, urmarire ilegala. Bineinteles, ca daca se cerea sprijinul altor servicii din tara, apelul era localizat imediat. Insa nu mai au voie sa se implice in anchete, deci nu te pot ajuta pe tine ca procuror si, mai departe cu consecinta, omul de rand e condamnat poate la moarte. Cetateanul de rand este pe cont propriu… Serviciul X are tehnica performanta de interceptare dar o folosesc ei, in scopul lor! Nu o mai impart cu tine, nu te ajuta ca nu e voie, ca asa au vrut comunistii.

Este un balamuc total in tara asta. PSD-ul ar trebui sa iasa rapid de la guvernare sau sa alcatuiasca un alt guvern cu oameni intre 30 maximum 50 de ani. Sa puna peste tot, prin agentii, ministere, prefecturi, numai oameni tineri. Trebuie oameni care sa aiba curajul asumarii initiativelor, care sa umble prin tara, sa fie umani, sa puna tara si cetatenii mai presus de interesul personal. Pana si un guvern alcatuit din studenti in an terminal ar scoate Romania din criza asta morala. Doar sa-i iei pe cei mai buni. Ce naiba il pui pe tataie ministru cand el a fost carciumar sau te miri ce alt tip de speculant pe timpul lui nea Nicu? Fa un colectiv de 10-20 studenti pe fiecare minister, studenti care au rezultate pe afara si in tara, olimpici etc. Noi in 30 de ani nu am facut niciun schimb de generatie. Ajung in functii tineri doar daca sunt fii, fiice sau nepoti de comunisti si cum aschia nu sare departe de trunchi, e aceeasi Marie cu alta palarie.

Bine, eu nu ma refer acum sa pui un anumit ONG sa conduca Mediul in Romania. Astia nu ar taia un copac si nu ar vana un soarece. Un astfel de minister trebuie condus de tineri care provin din facultati de mediu, de silvicultura, ca exemplu, renumiti pentru rezultate si initiative care in niciun caz nu trebuie sa fie de forma petitiilor pe Facebook. S-a defrisat masiv in Romania pentru ca hotii doar asta stiu sa faca insa, acest lucru nu trebuie nici pe departe inteles ca nu mai taiem acum niciun copac.

Si, mai era ceva. Nu pot sa cred ca fata aceea striga dupa ajutor in casa si politistii stateau pe afara si ascultau, chipurile nu puteau intra ca nu era inca 6 dimineata. Cat de grasi, cat de incompetenti sau cat de mai hoti ca hotii ar fi unii dintre acestia, nu pot sa cred asta. Cel mai prost sau cel mai corupt dintre politisti daca auzea tipete si tot ii darama aluia poarta si intra peste el. Dar asa ne place, pana nu-i terfelim pe toti, de tot si in orice, nu ne simtim bine. Cel mai probabil, cei aflati la fata locului nu au intrat pentru ca nu se auzea nimic. De asemenea si pentru ca erau inspaimantati ca poate ajung in vreo cercetare ceva, din cauza faptului ca au spart poarta mai devreme de ora stabilita. Schimbarile acestea legislative, in favoarea politicienilor, demiterile ca asa vrea nu stiu ce factor politic, i-au demoralizat pe multi politisti.

Acum, toata lumea asteapta concluzii.

Concluzia este una singura: aceasta este tara condusa de cei cu mentalitate comunista, modul lor de a fi regasindu-se implementat pe toate palierele in institutiile publice, cu consecinte devastatoare pentru intreaga societate. Poti demite un intreg inspectorat si un intreg parchet, rezultatul e nul, problema nu se rezolva. De fapt, nu e chiar nul: mai te trezesti si prin procese platind despagubiri ca i-ai concediat fara motiv.

Solutia nu sta in ce recomanda CSAT-ul, primul ministru, mai stiu eu cine. Solutia este predarea stafetei, schimbul intre generatii; noi plecam acasa, e randul vostru. Nu sa stai intr-o functie pana uiti cum te cheama si sa ajungi sa consideri ca asa trebuie sa fie, ti se cuvine…

Cautati 3000 de tineri pentru o alta Romanie, numai unul si unul (nu in partide!) si dupa 5 ani avem intors acasa primul milion de romani.

Prin Valea Ialomitei „dupe”: casele Burlacului, casa de adapost Decebal, cabana Coltii

Pana la transformarea iremediabila a Vaii Superioare a Prahovei, adica dupa anii 1990, mai existau pe aici oameni care vorbeau ca la inceput de secol XX. Acestia mergeau la padure dupa „vârghii”, luau cu ei „şaităul”; mergem „dupe” ei… Fiind copii, noi retineam repede astfel de termeni insa, scoala, progresul, ne inregimenta in randurile sale si cele auzite deveneau arhaisme ori greseli gramaticale…

Era ziua cand ne-am inscris la Marathonul 7500, orele 18. Aveam in plan sa merg „pe urmele acestor case de adapost” despre care s-au scris foarte putine. Le mai vazusem dar am obiceiul de a merge in aceleasi locuri de mai multe ori. Casele zise „ale Burlacului” erau de fapt ale unui localnic din Pietrosita, pe care il chema Ion Enescu. Acesta avea in stapanire mai multi munti din Valea Ialomitei (Bucegi): muntele Coltii, muntele Batrana. Cu urmasi ai acestuia am stat de vorba in zona Moeciu, iar altii din zona Dambovitei am inteles ca au si primit cu ani in urma, prin retrocedare, suprafete importante din muntii mentionati.

Acest Ion Enescu avea pe la inceput de secol XX in Valea Ialomitei diferite constructii: case si stane. Se va casatori mai tarziu decat era considerat normal in acele vremuri, de aici si porecla de „Burlacul”, cu o fata din Zarnesti, Ilinca Manolescu. Cei doi vor avea un fiu, Lucian, care a reconstruit in 1931, Casa de adapost Coltii, considerata apoi cabana.

Diferite obiective de pe Valea Horoabei au purtat mult timp denumiri legate de personalitatea lui Ion Enescu: Cascada mare a Horoabei era numita Cascada Burlacului, izvorul permanent din vale se numea Izvorul Burlacului. Aceste denumiri le-a notat Mihai Haret.

Pe urmele fostelor constructii

Ruinele fostei cabane Coltii. Cabană i-au zis in special comunistii cand au nationalizat-o insa, pe ea, scria „Casa de Adapost Coltii, Restaurant, Proprietar Costica Enescu”. Asta dupa ce am reusit cu o lupa puternica sa disting textul de pe o imagine.

In fata acestei cabane, au facut niste poze si vestitii alpinisti din Busteni: Niculae Baticu si Costica Contes. Din ce am vazut, nu se recunoaste locul, unii l-au considerat a fi in alti munti insa, fara niciun dubiu este in fata casei de adapost Coltii. Aceasta constructie nu are nicio legatura cu actuala cabana Padina sau cu vecinatatile acesteia. Cabana Padina a fost ridicata de un alt locuitor al Pietrositei, Serghie Popescu, in 1928. Exista si un parau in zona, numit si azi  valea lui Serghie etc…

Nicu Baticu este cel din stanga, are bratul dupa gatul lui Costica Contes. Vedem mai in spate echipament de schi, probabil si niste bere Azuga. Sunt in discutii cu cineva care spunea ca are imaginile de mai sus la o rezolutie mai buna.

Lucian Manolescu va mai reface si alte constructii ale tatalui sau, aflate tot in zona, la care cred ca si locuia. Toate au fost nationalizate in 1948. Cabana Coltii se pare ca va fi demolata dupa anii 1950, iar o constructie masiva, in trepte, posibil si cu rol de cazare, va fi distrusa intr-o singura noapte de ninsoarea abundenta, in anul 1954. Am zis posibil pentru ca avea o pozitie pitoreasca insa, nu avea elemente prin care ar fi fost legata serios de fundatie… Si din spatele acestei constructii exista o poza cu Costica Contes:

Costica Contes in stanga. Pentru cei din zona… se observa cat de bine seamana cu d-l Nae Contes, cel de la pensiunea Doi Ponei.

Ce a mai ramas din „Casele Burlacului”:

In ceea ce priveste casa de adapost Decebal, asa cum se stie, la inceput de secol XX In Valea Ialomitei, erau doua lacase de cult. Cel din Pestera Ialomitei tinea de Dambovita si cel din Poiana Cocorei de Manastirea Sinaia. Casa de adapost a fost ridicata de cei de la Pestera Ialomitei, nefiind singura de acest fel. Nu am gasit prea multe date care sa ateste o folosinta prea mare a acesteia. A mai ramas doar fundatia si presupun ca peste aceasta s-a mai ridicat ceva in perioada in care in Bucegi se realizau niste scene pentru un film cu dacii.

Interesant este si faptul ca pe o harta tot de inceput de secol XX, schitul de la Pestera Ialomitei purta si numele de Decebal.

Pe harta mai apar linia de frontiera si: punctul vamal din Saua Strunga, Crucea Ciobanului (azi pierduta), Crucea din zona Poiana Gutanului din care se mai pastreaza azi un ciot, pe marginea fostului drum vamal.

Sunt multe de spus… parerea mea este ca acestea se constituie intai de toate intr-un material serios, documentat, din care apoi iei cate ceva si scrii pe net. Cartea ramane, postarea pe retelele de socializare azi este, maine poate nu mai este. Site-ul la fel… lucrurile durabile nu se pastreaza pe net. Acum fiecare cu parerea lui 🙂

Din Finlanda la Marathon 7500; povestea unei pasiuni!

Era pe la inceputul saptamanii trecute, cand ideea de participare la cel mai dificil maraton al tarii, parea irealizabila. La acest maraton se alearga in echipa de doua persoane, in acest an erau 3 curse, nici antrenament, nici partener de cursa, nici nu ma agitasem…

E frumos sa mergi in fiecare an la acest concurs, fie ca participant, voluntar, simplu spectator fiindca, in viata aceasta, evenimentul acesta este altceva. Mai bine zis, la scara mica, este lumea ideala 🙂

Sunt totusi persoane in lumea aceasta, suficient de…, incat sa dea niste starturi in vietile altora. Cred ca fiecare facem asta pentru altii.

Povestea din acest an referitoare la participarea la Marathonul 7500 incepe cu propunerea lui Razvan de a merge impreuna, el fiind in Finlanda cu serviciul, urmand sa debarce la Bucuresti tocmai in timpul desfasurarii maratonului mare. Discutii, ca „nu prea ne-am antrenat” si alte povesti, au fost evident. Insa, virusul evenimentului, dorinta de a alerga pe potecile Bucegilor, de a intalni organizatorii sau alti prieteni, a depasit orice obstacol. Ideea era de a participa la maratonul mic, adica la cel de 45 de km. Că in timpul cursei ne-am convins ca asa-zisul maraton mic este mult mai dificil decat Maratonul Pietrei Craiului, este alta treaba.

Startul era la ora 6:00 a.m., sambata, pe 13 iulie 2019. Noi vorbisem joi, vineri la ora 13 eu am plecat spre tabara de la Pestera, el la ora 14 urma sa aterizeze in tara, pana ajungea la Brasov, pana lua masina, pana ajungea si el la Pestera… In cele din urma, bagajele mele le-am lasat sa le ia el, si eu am inceput sa urc pe Jepii Mici. Ne-am intalnit pe la 12 noaptea cand am reusit si sa ne inscriem :))

Ce mi-a placut la inscriere, a fost faptul ca organizatorii controlau minutios fiecare concurent, in asa fel incat sa nu-ti lipseasca nimic din echipamentul obligatoriu. Cum lucrurile mele erau risipite in trei puncte, a durat un pic sa le adun. Insa, cu o zi inainte ninsese la Vf. Omu, iar noaptea precedenta la Pestera a fost destul de rece. Echipamentul obligatoriu era reprezentat de o lista destul de lunga de articole, toate necesare supravietuirii in caz de cine stie ce problema. Tocmai datorita acestei masuri stricte, la aceasta editie, nimeni nu a avut nicio problema si au fost peste 330 de echipe inscrise. De asemenea, in mijlocul concursului, la Vf. Omu, ti se controla la sange echipamentul. Nu aveai un articol, echipa era descalificata. Nu a fost cazul pentru nimeni fiindca, in cele din urma, era in interesul fiecaruia sa-l poarte, vremea fiind parca de final de toamna.

Si incepe povestea…

Nemaiavand rabdare pana vine Razvan, o iau spre Valea Jepilor, muntele era acoperit, parea ca ploaia este doar o chestiune de timp. Si pe la telecabina mi-au zis niste baieti: „unde te duci, nu vezi ce ploaie vine?!” Pe masura ce urcam, vremea nu mai parea atat de periculoasa 🙂

La intrare in traseu

Nici urma de nori suspecti… era parca aiurea sa mergi prin astfel de locuri sub amenintarea unei ploi.

Niste metri buni de zapada

Un mic firicel de apa pe unde a fost acum o luna de zile, o cascada celebra.

Initiere in coborarea de pe munte

Gata… nu mai e nimeni la fosta cabana Caraiman. Nimeni adica, nici picior de caine, nimic.

Pe Platou spre Babele

Nu era nici prea cald ca intr-o zi normala de vara.

M-am oprit la Babele, la o cafea in amintirea altor cafele de alta data, din alte trasee. Duminica, pe 14, erau vreo 6 ani de cand facusem un traseu spre Bran prin zona Clincea, prinsesem macul galben inflorit etc.

Tot aici la cabana, ma intalnesc cu un prieten de la Salvamont, mai stam de vorba si fiecare cu treburile lui. Spre Pestera am mers foarte incet ca sa ma bucur de peisaje 🙂

Tabara cu corturi de la Pestera, casa Marathonului 7500

Ajung, instalez cortul, revedere cu oameni dragi… si plec sa mananc. Ideea era la Coteanu dar nu am ajuns pana acolo. Era putin peste ora 17 si mai aveam si altceva de facut.

Trec pe langa micile terase din zona Horoabele, erau doar 2-3 clienti. Zic „hai ca nu o fi ca data trecuta”, tinand cont ca servirea o facea o doamna foarte prompta. Barbatii de data trecuta care faceau gratarul aveau doar o viteza, foarte incet. Erau ca sa decoreze peisajul. De data aceasta, erau la bere, la o anumita distanta, unde stau de regula din acestia, neispravitii :)) Precaut, am intrebat-o pe femeie, detaliile, daca are, ce are, cat dureaza, vin eu sau aduce ea comanda… Din vorba in vorba, i-am zis de tantalaii din preajma ei, a pus figura cu femeia obisnuita cu astfel de „barbati” si si-a vazut de treaba. Totul a fost perfect, evident 🙂

Mancarea e si mai buna intr-un peisaj, nu la o masa oarecare…

Acesta este secretul 🙂

Ma uit la ceas si hai ca mai e timp si pentru o mica expeditie, pe urmele istoriei 🙂 O sa detaliez in articolul urmator…

Prin padurile zonei am intalnit nu doar animale, ci si mai multi crini de padure despre care aveam sa povestesc cu Vali Balan de la Administratia Parcului, mare pasionat de flora. La el este mai complicat, eu ma axez doar pe localizarea si numaratul zambrului si tisei.

Spre tabara, in dreptul manastirii

Taman la sedinta tehnica

Sedinta a fost condusa de Silviu Balan… ce bucurie sa vezi atatia oameni tineri, cu aceleasi idei despre timp, viata, societate, in acelasi loc.

Am stat pana noaptea tarziu si am prins vreo 5 echipe care au trecut linia de sosire, incheind ultramaratonul de peste 90 km… Pe la ora 2 am adormit. Ce sa vrei mai mult? Un cort cald, latratul unui caine de la stana, cerul instelat, intre prieteni, si cu ochii inchisi ai recunoaste fiecare suier, miscare. Nu e un concurs, de fapt, sunt clipele vietii tale si tu alegi ce sa faci cu ele…

Vremea si evolutia ei, chiar daca aceasta conta mai putin, cel mai important este sa fii acolo, o primisem :)))

Trezirea a fost pe la 5:20 si la ora 6:00 dupa verificare echipament, din nou, am luat-o la deal, vreo 200 de oameni. Fain de tot! 🙂 Cand alergam, cand mergeam repede…

Mai sus de Cascada Obarsiei… muntele se trezea la viata.

Cum noi nu aveam niciun scop, nici limita de timp, ci participam pur si simplu, in ideea de a fi cat mai fain si de a ne resimti cat mai putin dupa concurs, chestii impuse de realitatile cotidiene, nu am tras cine stie ce. Noi lucram si 10 ore pe zi, nici antrenamente… nici nu aveam pretentii. Important era sa terminam concursul si taras daca se impunea 🙂

In vreo ora si jumatate am ajuns la Vf. Omu si tot atat am facut si pe Valea Cerbului pana la Gura Diham. Aici eram pe la 8:50 si am plecat la 9:10 spre Poiana Izvoarelor si Prepeleag. La ritmul nostru mai putin de 2 ore nu am facut pana la Prepeleag, unde era Iulica… bucuria revederii, el nu stia ca o sa participam…

In costum popular ca orice sacelean ce se respecta 🙂 Daca la MPC pe urcarea spre Diana ne astepta o fata in costum popular, iata ca la 7500 am dat de un baiat…

Razvan urmarind cu privirea niste alergatori aflati hat-departe, pe abruptul Bucsoiului. Na, mai trebuia sa-l urcam si noi :))

Ne-am despartit de prietenul nostru Iulica si am pornit-o printre jnepeni. Ulterior, la final de concurs a urcat si el pe Bucsoiu si ne-am regasit la tabara.

Cam pe acolo este poiana de la Prepeleag.

Zeci de participanti din acest loc si pana in varful acelei pante. Dupa aceasta mai vine inca una la fel. Precedenta si cea mai mare ati vazut-o intr-o imagine mai sus. Privita de sus in jos 🙂 Bucsoiu nu este deloc o joaca, insa este cel care face diferenta in acest concurs. Pana a iesit majoritatea din acest abrupt, primii au si incheiat concursul.

Si se vede Vf. Bucsoiu. Pana acolo am trait o alta revedere frumoasa… cu Marius Sendre, alt CPNT-ist. El statea intr-un punct periculos ca nu cumva vreun concurent sa iasa din traseu pe acolo si sa se accidenteze. Organizatorii maratonului sunt niste tineri care pun mult suflet in ceea ce fac, cu multa responsabilitate. Fiecare dintre cei care pun umarul la acest concurs este un exemplu. Fara calitate umana nu faci nimic. Oameni pe care-i daca privesti in ochi, te vezi in ei asa cum ei se vad in ai tai. Marathon 7500 si MPC sunt niste chestii pe care le intelegi doar atunci cand le traiesti. Cu oamenii de acolo vei fi prieten toata viata si dincolo de ea…

Iesirea din Bucsoiu si apropierea de Omu.

De aici, si pana la punctul de control din Poiana Gutanului, trecand de Refugiul Batrana, am facut un timp neverosimil pentru noi, o ora si 25 de minute. Inca o ora pana in Saua Strunga…

Coborarea din Sa spre Padina si apoi drumul pana la tabara, ne-a mai luat o ora.

La sosire ne asteptau Cornel, Manu, Silviu, era tot ce conta 🙂 Ne imbratisam si realizam ca suntem acasa 🙂

Exista si o zona special amenajata unde te duci dupa concurs si iti iei ce ai nevoie, mancare, apa, suc, dulciuri, toate puse la dispozitie de organizatori. Ultima jumatate de ora, am parcurs-o prin ploaie. Nu era prea serioasa dar era ploaie. Prilej de testare a noilor foite date de catre organizatori la inscriere, care au trecut testul. Ne-am dus la corturi sa ne schimbam… Eu parca as fi continuat pe jos pana acasa. Ploaia si norii adunati pe la Babele m-au facut insa sa ma razgandesc.

In timpul concursului, la un moment dat chiar am crezut ca la ritmul nostru, suntem exact ultimii 🙂 La final, am vazut si noi ca am iesit in prima jumatate a clasamentului chiar daca timpul era astronomic, peste 10 ore si noi eram pe la pozitia 47. Asa am ajuns la concluzia ca acest maraton mic, cu o diferenta de nivel de 3200 m, lung de vreo 45 km, nu e deloc mic, e chiar mai greu ca MPC-ul.

Dormim vreo ora in cort, inveliti de sunetele ploii si la un moment dat aud din cortul vecin, cum intreaba Razvan daca mergem sa mancam. Deliberam putin, ne luam la revedere de la prieteni, trec pe la Manu (cel de la Livezile Dobrinoiu) sa iau 2 cutii de suc natural, ne luam la revedere si de la agentii Parcului Natural Bucegi, Vali Balan si Alex Coltoiu, care si ei au fost de serviciu la Pestera in perioada Maratonului 7500 si o luam spre Padina.

Ne oprim la Coteanu, la pensiunea Gura de Rai, unde mancarea e facuta exact asa cum trebuie si comandam pastravi cu mamaliga si mujdei.

Cu 35 de lei, iei orice fel doi. Anterior, incercasem sarmalele cu mamaliga. Acum altceva.. sunt 2 pastravi la o portie, servire eficienta, oameni draguti, nu tertipuri…  🙂

Nostalgici si cu picioarele oarecum intepenite 🙂 am luat calea Dichiului sosind acasa… convinsi ca vom repeta si la anul aceeasi miscare 🙂

Au mai fost si alte momente… Tilea Pepi, un alt prieten, mare alergator montan, profesor de geografie in Zarnesti, ne spunea ca a simtit frigul in noaptea de 12.07. prin mai multe randuri de haine, deci nu era de glumit, trebuia sa ai neaparat echipamentul obligatoriu. Plus momente hilare pe traseu cu Razvan, noi am inceput cu rasul din liceu si nu o vom termina niciodata 🙂 Mai este si cand am fost sa cumpar o cafea cu lapte… cer o cafea cu lapte, vanzatorul imi spune: moccacino, trocacino, americana etc, vrajeala din asta :)) Eu: „Doar o cafea cu lapte!”. El: „De care?” Repet eu, repeta si el :))) Iau o hartie de 10 lei, i-o inmanez si ii spun „de banii astia tu da-mi orice cafea cu lapte”. Si aia a fost…

Iesirea in Saua Strunga 🙂