Nu de putine ori pe Platoul Bucegilor vremea este mai buna decat in Valea Prahovei. Sub plafonul ce acopera Valea Prahovei se poate desfasura in voie o ploaie zdravana, in timp ce pe Platou e liniste, soare, calm…
Intr-una din zilele trecute urcand pe Jepii Mari, (nu am gasit nicio portiune problematica, nu era nicaieri gheata), am constatat din nou acest lucru. In oras picura, sus era bine. Mai iesea soarele, vantul era slab…
Prima raza prin padure dupa multe zile, ca apoi, dupa cateva ore, sa vina ploaia. Asta a fost joi.
Cascada Urlatoarea, partea superioara
Apoi prin ceata
Acrobat fara voie
De „La Scari” in sus am facut cunostinta cu „praful” de zapada…
Ienupar
Jneapan
Canton Schiel, deci zapada nu e de luat in seama 🙂 Pe partea nordica a Bucegilor este mai multa si prin vai, pe unde nu ajunge soarele.
Panou nou… acum, din ce stiu eu, timpii aceia se fac la urcare. Daca mergi asa, fara sa ai cine stie ce experienta. Posibil sa fi incurcat panourile cineva. Cred ca acesta trebuia pus la Silva, pe sensul de urcare.
Pe la Babele era chiar bine. Aici, la Piatra Arsa, era limita plafonului.
Am zis eu ca oamenii astia au 10 constructii de 10 feluri 🙂 Si daca vor mai face inca 5, fiecare va fi construita in alt mod 🙂
De sub Furnica am intrat iar in ceata
Poate sa zica oricine orice 🙂 Dar da-o naibii cu timpii astia. Cum mai, sa vii pe sub Coltii lui Barbes, sa faci lacurile si sa ajungi intr-o ora si jumatate in Valea Soarelui. Bai si daca fug tot nu cred ca ajung in 1 1/2 ore in Valea Soarelui 🙂
Chiar am cautat acest traseu, sa vad cat am facut pe el:
https://buceginatura2000.wordpress.com/2011/11/07/pe-langa-coltii-lui-barbes-o-bucla-larga-in-jurul-varfului-cu-dor/
Pe 6.11.2011, la ora 9: 48 am ajuns la indicatorul care arata cat de cat un timp mai apropiat de realitate, adica 2 1/2 ore. O ora mai tarziu eram tot sub Coltii lui Barbes 🙂 Dupa o ora si 20 de minute am iesit de sub Colti. Acesta este timpul real de parcurgere a potecii pe sub Coltii lui Barbes, intre o ora si o ora jumatate. Asta daca mergi bine, fara opriri si cascat gura. Doua ore mai tarziu ne apropiam de lacuri. Si pe la un 12:40 eram in Valea Soarelui. Deci cam in vreo 3 ore parcurgi traseul acesta. Si asta sa mai si mergi ca altfel dureaza si mai mult. Niciodata nu il vei face in 1 1/2 ore, poate daca alergi ca nu ai ce face. Deci, retineti, traseul acesta se parcurge in minim 3 ore, daca vrei sa faci o drumetie. Mai adaugi ca marja de siguranta o ora pentru panorama, poze, si inca una pentru masa si in 5 ore il faci fara probleme.
Insa din Valea Soarelui, trebuie sa ai variante. Poti urca in Saua Vf. cu Dor in 20-25 de minute si de acolo fie urci in 15 minute la Cota 2000, fie cobori in 40 minute la Cota 1400. De retinut ca zona Cota 2000 nu ofera nimic primitor, restaurantul este inchis, cabana Miorita la fel, deci e mai sigura coborarea la Cota 1400. Sau, din Valea Soarelui se urmeaza drumul spre stanga, dincolo de apa, e si un marcaj, cruce galbena si se iese la DJ 713 in vreo 20 minute. Acolo poate sa va astepte un prieten, eu stiu… cineva.
Fosile… Da, un posibil loc fosilifer pe muntele Furnica.
Prin padure, am gasit si resturile mesei unui uliu
Si o mica creasta cocosului de culoare galbena. Unii zic ca nu e comestibila, eu am pus-o mereu la tocanita, deci e poveste… se vede, nu? 🙂
Peisaj necomestibil
Bureti negri de pamant
Creasta cocosului, alba, creste pe brad. Este una dintre cele mai sigure si mai curate ciuperci.
Nu prea am strans multe ciuperci… ca nu ma pasioneaza. Si azi trebuia sa merg cu niste prieteni la cules, dar nu am avut cum, fiind altele de facut. Dar oricum, as fi mers sa adun pentru un prieten, care mi-a zis de anul trecut si sa fac poze. Si de cate ori am mers, am venit cu cele mai putine, ca le aleg la locul faptei, le tai, daca e vreun izvor le si spal 🙂 Intotdeauna iau cate imi trebuie, adica pentru o tocanita de pofta, o data, de doua ori pe an.
Dar pentru acel prieten din Bucuresti, am un loc de unde culeg cate ii trebuie. Daca apar! Joi nu erau 🙂 Din ce vad, din cauza frigului, au aparut cu o luna mai tarziu.
Cam asa am strans, atunci, de acolo… numai bureti negri. Anul trecut erau la fel de multi, dar nu eram cu toti boii acasa si nu am strans nici macar unul.
Dar am una tare de tot 🙂
Acum cativa ani, gasisem un ulm pe care cresteau bureti negri in spirala. Cred ca adunai un sac atat de multi erau. Si eu am cules unul, pe cel mai mare, sa-l fac tocanita. Iar la restul… ma mai uitam eu din cand in cand, ca erau superbi 🙂 Bun… si ma gandeam eu ca vin in fiecare an si pozez. Ironia era ca in timp ce unii scotocesc padurea eu ma holbam ca berbecul la copac 🙂 🙂 🙂 Ironia si mai mare a fost ca… dupa vreo 2 ani a cazut copacul :)) Am ras cu lacrimi ca a cazut copacul… Nu am fost in stare sa scriu, era mult prea tare… I-a cazut copacul nebunului! :))
Filed under: Jurnal | Tagged: bucegi, bureti negri, canton schiel, ciuperci, fosila, piatra arsa, plafon, timpi, traseu pe la coltii lui barbes, valea prahovei | 2 Comments »
Mici ruine, probabil un fel de adapost
Cum au trecut niste animale…
Camuflaj aproape perfect. Nici nu vezi ghebele de atatea frunze…
Pe masura ce indepartai frunzele apareau altele.
Asa s-a nascut prima tocanita din acest an…
