Alergatorul Dani H. Alexandru la Maratonul Borriol

Inca o performanta pentru tanarul alergator din statiunea Busteni…

Aflat in Spania, acesta a reusit sa obtina duminica 03.03.2019, un formidabil loc 3 la Maratonul Borriol.

Rezultatele au venit si vor mai veni pentru ca este un tanar ambitios, serios si cu mult bun simt…

Dani Hriscu din Busteni este consiliat si instruit de unul dintre cei mai valorosi sportivi ai Romaniei: d-l Radu Milea.

Finish

Festivitatea de premiere

Imagini preluate de pe contul de Facebook al alergatorului.

Nuşu, nu mai este printre noi…

Lumea maratoanelor montane din nou in doliu…

O veste ca un trasnet… Nuşu (Ion Neagoe), un sportiv renumit, admirat si cunoscut de mii si mii de oameni, nu mai este printre noi…

La 47 de ani, cel care participa la tot felul de concursuri, fiind un exemplu uman de urmat, cel care avea o vorba buna, un sfat pentru oricine, a plecat… Ce mai poate fi spus in astfel de momente? Ca viata e nedreapta, ca azi suntem si maine nu? Cum ar trebui sa traim? Asa cum simtim sau cum spune lumea, imbratisand aparente si fugind de noi insine? Nuşu a fost o persoana care nu a avut nevoie vreodata de o masca, el facea mereu ce simtea si spunea ce gandea… de aceea a ramas in inimile tuturor celor care l-au cunoscut. Abia poti citi ce scriu oamenii pe contul lui de Facebook, fiecare povesteste cate ceva…

Ce sa mai spun si eu… macar am alergat in unele concursuri la care alerga si el si ne-am strans mainile pe la Marathon 7500, Hit the Top, Ciucas… sau pur si simplu pe strada. Raman amintirile… fiecare vom fi candva in amintirile cuiva…

A plecat mult prea devreme… o moarte nemeritata!

Dumnezeu sa-l odihneasca!

Iata si cateva stiri:

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/a-murit-inecat-sub-ochii-fiului-de-14-ani-martorii-au-crezut-ca-totul-e-o-gluma.html

http://www.agmr.ro/lang/ro/detalii-noutate/Drum-bun-Nusu.html

Inceput de octombrie 2016

Fir-ar sa fie, pe munte miroase a iarna, pe la poale e frig si nu seamana a toamna deloc… De la o zi la alta, padurea isi schimba culoarea. Pe la Predeal a si nins putin prin oras…

Pe 1 octombrie a fost Maratonul Pietrei Craiului, au trecut 10 de ani de la primul MPC.  Sunt 10 de ani de cand intr-o Romanie amortita de atatea jafuri, unde politician sau pungas sunt sinonime, neexistand un drum clar catre ceva, se intampla si o chestie foarte interesanta. Un om a venit cu ideea alergatului prin munti. Usor-usor, febra maratoanelor montane a cuprins Romania, salvand de la manelizare si incultura generatii intregi. Lucian Clinciu, caci el este acest erou national a implementat prin propriul exemplu in mintile si sufletele tinerilor, copiilor si celor mai in varsta, principiile ce se afla la baza unei societati civilizate, normale. Am spus de ani de zile, omul acesta este un exemplu, un vizionar, cineva care a facut pentru tara aceasta un lucru care poate fi inteles cel mai bine de generatiile viitoare. Trebuie sa vezi o editie de MPC si iti dai seama ce a construit acest om special.

Mii si mii de oameni fac sport, si nu orice sport, ci alergare pe munte, depasindu-si astfel limitele, contrazicand orice sfat batranesc cu care ne obisnuisem: pe munte nu se alearga. Iata ca pe munte se alearga si inca bine de tot. Lucian Clinciu ne-a dat un motiv, a stiut sa se impuna prin bun simt si modestie. Pentru orice alergator montan, este un model… daca el ar zice celor aproape o mie de oameni ce alearga la MPC sa faca un anumit lucru, toti l-ar face, nimeni nu ar intreba de ce. E minunat ca in Romania noastra chinuita mai exista astfel de repere.

Pe 1 octombrie, a fost a 11-a editie de MPC, de alergare prin Piatra Craiului. Dupa un an de zile de absenta de la orice competitie montana, am fost si eu la start. Ce senzatie frumoasa printre sute de alergatori! Sa fii acolo, sa-i auzi, sa-i simti, toti un singur gand, o singura inima… si Lucian pregatit sa dea startul.

De data aceasta, traseul de maraton a fost in sens invers decat il parcursesem cu alte ocazii. Plec cu Razvan si alti cunoscuti spre schitul Coltul Chiliilor… parca sunt 7-8 km pana acolo. Ajung in 45 de minute de la start. Vine urcarea spre refugiul Diana, pe la jumatatea traseului aud incurajari, clopote, si ma mir ca am ajuns atat de repede. Doar ca nu era refugiul ci niste voluntari. Bravo lor!

Iata o prezentare superba a ceea ce inseamna MPC:

In imagini veti vedea oameni bine antrenati, net superiori multor cadre militare. De altfel, in tara, sunt mai multi maratonisti cu conditie fizica foarte buna decat militari.

Decat sa se introduca nu stiu ce stagiu militar de care vor fugi toti, mai bine ar fi obligati tinerii de o anumita varsta sa alerge 10 maratoane in 2 ani. Ca apoi nu se mai lasa ei, si ai o resursa umana apta ani de zile.

La 10 si un pic eram la refugiu si cobor destul de bine, ajungand la Plaiul Foii intr-o ora si 4o de minute. Imi zic: stai ca e bine, inchei povestea in 5 ore si ceva. Plec de la masa cu bunatati aflata in acest punct si o iau asa pe drumul forestier. Curand, ma las pagubas, e prea lung drumul asta, asa ca mai alerg, mai merg, padurea nu mai venea… Tot pe acolo era si prietenul Bubulu, nici lui nu-i placea suprafata plata.

Vine padurea, ma bucur, vad panta, imi piere cheful 🙂 Totusi, imi gasesc resursele necesare si urc bine, la 11:43 eram la refugiul Spirlea. O ora de la Plaiul Foii nu e chiar rau, tinand cont ca pe forestierul acela de nu stiu cati kilometri nu prea m-am descurcat.

Urmatorul punct era Vf. si Saua Funduri. Aici, urcusul, bolovanii si lungimea traseului mi-au pus capac. Cand am ajuns sub varf, ma uitam de jos, de la corzile intinse, la cei de sus, cum te uiti ca pieton la Intercontinental. Dar cum iarba rea nu piere, hop si eu pe la ora 13 si un pic pe varf. Cu muschii cat pepenii si cu limba pana la piept, nu avea cine sa mai alerge… la vale. Deci, acolo unde era de alergat, nu am alergat, ca nu prea voiau picioarele. Treaba era ca nu mai venea nici punctul La Table… Am mai si fugit ce este drept pe ici, pe colo, dar tot am facut o ora pana La Table.

fbLungul sir al alergatorilor. Poza luata de pe Facebook, din pacate, am uitat cine este autorul imaginii. Poate nu se supara.

Prietenul Cornelus ma ia repede in primire dar mi-am revenit numai cand l-am vazut 🙂 Ma si plictisisem grozav pana la acest punct. Beau vreo trei pahare de ceai si o intind. Pana la Casa Folea tot ritm anemic am avut. Casa Folea este in satul Magura. Printre doi versanti impaduriti se zarea oleaca din Zarnesti. Nu am reusit nici macar sa aproximez cati kilometri mai sunt pana acolo. Eram convins ca sunt vreo 10 km sigur.

Pe traseu de La Table si pana in Zarnesti, m-am intalnit cu oameni dragi dar cine sa le vorbeasca? Levitam 🙂 Uite asa, am trecut pe langa Teodora cu care am fost pe Vf. Moldoveanu, Andrei Tale urca din Magura si imi arata Bucegii, Claudia Gican era pe la Fantana lui Botorog. Ne-am salutat putin si cu gandul la acesti oameni minunati si la cuvintele lor am mai mers asa 🙂 De prin Zarnesti am alergat cu niste copii care venisera inaintea mea pana la final… si acesta a fost unul dintre cele mai faine momente. Am alergat MPC-ul in 6 ore si 25 minute. Mult, evident. Altii cica e bine. Cu antrenament, as fi putut scoate un timp mai bun cu vreo 45 de minute. Pe traseu am stat o vreme dupa Catalin Coltea si Emanuel Guralivu, cand la vorbe, cand la fuga, dar ei mai aveau niste viteze in plus si nu avea rost… 🙂

La Table eram pe la 14 si un pic, la sosire eram la 15:40 aproximativ. Cum am facut 15 km, cati sunt de La Table pana la sosire intr-o ora si ceva nu-mi explic. Doar ca uneori ma apuca fuga zdravana, cu gandul la cat am pierdut de la varf si pana in momentul de fata 🙂

Nu am stat mult pe margine, ca eu imi revin repede, asta pentru ca atunci cand simt ceva, nu mai fortez 🙂 Cum zice Razvan, asta iar a alergat in reluare 🙂 Si de ce mi-am revenit? Ca altfel mai stateam eu pe acolo gura-casca. Mi-a povestit cineva ceva de nu mai puteam de ras. M-ai traisem un moment din acesta la Marathon 7500, dar acolo am ras o jumatate de ora.

Deci la maratoanele montane, exista atat la start/sosire cat si pe traseu, oameni care scot un anumit sunet 🙂 Este sunetul-semnal omniprezent la competitii montane si seamana cu ceva de genul: piu-piu! Pentru aceia care vin pentru prima oara la concursuri din acestea, si aud acest semnal, li se pare ca se intampla ceva neobisnuit. Acum cativa ani, am ras cu lacrimi de un prieten, care nu intelegea ce se aude, de ce se aude. Eu ma faceam ca nu stiu si ma uitam la el ce ochi mari facea. Se agita pe langa cort sa inteleaga ce se intampla. De cate ori mi-aduc aminte de faza asta, vad un chip foarte mirat, intreband de ce fac asa si cine? :)) De data aceasta, o alta persoana traise ceva asemanator si povestindu-mi, am zis ca lesin de ras. Auzise pe cineva la microfon strigand asa, si se tot uita, in ideea ca poate patise cineva ceva :)) Nu-si explica :)) Rad si acum cand scriu…

Fain, maratonul din Piatra Craiului, chiar e bucurie, cum zicea Lucian. In clasament vad ca am ajuns si eu pe locul… 95 la categoria de varsta. Nu e rau, nu e nici bine. Am trecut linia si asta e important. MPC te trezeste la viata… 🙂

dscf5761

dscf5772Au fost si curse pentru copii

dscf5824Liceul din Zarnesti. Trebuie sa ma asez si eu langa un bec 🙂

Sa mai adaug si poze, ce am mai vazut zilele trecute:

dscf5091Un gutui pe la Comarnic

dscf4885Frumoasa si veche… in zona Predeal

dscf5867Ce monumente avem in Valea Prahovei si cresc boscheti pe ele…

dscf5706Zic sa ma bag pe paraiasul asta sa vedem cum este…

dscf5707

dscf5713O mierla de apa… cica pasarile acestea sunt fidele locului… deci, pe aici isi facea veacul.

dscf5721I-am facut 10 poze pana a iesit una cum trebuie

Si pe la Busteni a inceput reabilitarea statuii caporalului Musat. Asta mi-a placut, de asemenea.

Maratoane si competitii montane, dar si evaluari de habitate

Intai ceva de ras… si de plans.

La sfarsitul lunii trecute, Consiliul Stiintific al Parcului Natural Bucegi a luat o serie de decizii, majoritatea pozitive pentru aria protejata. Una dintre ele, poate cea mai importanta, a fost respingerea proiectului de ridicare a statiunii Nucet. Personal, din ratiuni de protectia mediului, sunt de acord cu decizia Consiliului. Mai ales ca eu nu cred ca acea statiune era viabila, nu cred ca s-ar fi ridicat… Consiliul Stiintific al Parcului a vazut cum a „dezvoltat”  CJ Dambovita Bucegii pe timpul pdl-istului Florin Popescu. Nicio cabana nu functioneaza, nu aduce profit, sunt doar gauri negre… o mare  smecherie ce este de ajuns sa o vezi si nu mai crezi alte povesti.

Ok, atunci au pacalit conducerea Parcului Natural cu „strategii de dezvoltare durabila”, ca se face ceva pentru turism. Eu am zis de la inceput ca nu vor face nimic, bine ca acum ma cred foarte multi, nu ma refer la prieteni, ci la institutii si reprezentanti ai mediului. Cand am sesizat Ministerul Mediului acum, de curand, ca desteptul ala de primar din Predeal da foc la deseuri in mijlocul orasului, imediat s-a delegat personal sa vada despre ce este vorba. Sper sa-i dea cateva zeci de mii de lei amenda „educatului”.

1

2

Care este treaba cu rasul si plansul?  Sa vedeti! Pentru sustinerea proiectului statiunii Nucet au venit cei interesati cu catel si purcel, cu reprezentanti din Consiliul Judetean Dambovita, sa-i bata la cap pe cei de la Parc cu locuri de munca de ordinului miilor (niste visatori, cine poate crede asa ceva?!) si alte bazaconii. Proiectul a fost, evident, respins!

Printre sustinatorii proiectului s-au numarat nu doar acele firme asociate pentru a „ridica” padurea, pardon statiunea, ci si parlamentari. Chemarea naturii si-a spus insa cuvantul si unul dintre ei a plecat acolo unde se duce regele singur. Nimic anormal pana aici. Insa, din toaleta razbateau niste zgomote. Cand s-a deschis usa, alesul se vaita pe jos, iar langa el era vasul de toaleta rasturnat… cazuse zapacitul 🙂 Ce se presupune ca s-a intamplat? Fie a cazut in wc, lucru destul de greu de facut, fie s-a suit in picioare pe colac si a cazut cu totul prin baie. S-a lovit, s-a stropit, era vai de capul lui. Cand am auzit, am ras o ora, rad si acum. Astia cad prin wc-uri si au pretentia sa aplice proiecte de sute de milioane de euro prin Bucegi. Doamne, Dumnezeule… Daca sunt lasati, vor polua Bucegii, ar trebui vazuti ca un factor de risc, ca daca nu… ne luam adio de la aerul pur de munte 🙂 Parca sunt desprinsi din bancurile despre  perioada comunista… se zice ca era un tip internat la nebuni pe motiv ca incercase sa treaca fraudulos granita. Mda, el nu a fost trimis la puscarie, cu toate ca asa se pedepseau pe atunci astfel de tentative. Deoarece el fusese prins pe cand incerca sa treaca in URSS 😉

3

4

5

Hai sa trec la maratoane…

Primul concurs la care vreau sa particip este Hit the Top, adica parcurgerea traseului Bran-Valea Ciubotea-Vf. Scara-Vf. Omu si retur. Este nemaipomenit. Parcurgerea traseului turistic ca om normal, pe distanta Bran-Omu ar fi de circa 6-7 ore, asa scrie pe indicatoare. Insa eu am facut dus-intors 2 ore si un pic. Nu inseamna ca sunt bun, sunt altii si mai si, ei se antreneaza, eu cand am timp, de fapt sunt antrenat deja 🙂 🙂

Organizatorii, Asociatia Outdoor Romania, au anuntat data concursului, respectiv, 31 mai 2014. Locurile de inscriere sunt ca numar 80, din motive de siguranta. Acest traseu este foarte solicitant, iti scoti plamanii pe pante, sus in creasta curg apele pe tine si acolo te ia in primire vantul rece, versanti inclinati, pietre, genunchi solicitati, dar totul este foarte frumos… o intrecere cu tine, cu ceilalti, cu muntele, cand stii ca o poti face.  Taxa de inscriere este de 40 lei.

Vor fi 4 categorii: baieti ELITE open, baieti AMATORI sub 35 de ani (nascuti dupa 31.05.1979), baieti AMATORI peste 35 ani (nascuti inainte de 31.05.1979) si fete open (aici nu conteaza varsta). Detalii: http://www.outdoorromania.ro/htt/index.html

7

6

Al doilea concurs este organizat tot in Bucegi, de catre Asociatia Salvamont Dambovita, si cuprinde doua probe. Una de Ultramaraton si alta de Semimaraton. La Ultramaraton, cel putin, traseul este superb, are o lungime de 55 km, se ajunge pe varfurile Omu si Leaota. Acesta ar fi traseul: Padina-Pestera-Vf. Omu-Drumul Granicerilor-Saua Strunga-Saua Strungulita-Vf. Omu-valea Bratei si canton Bratei-Saua Lucacila-cabana Bolboci-Cheile Tatarului-Padina.

Traseul de semimaraton este urmatorul: Padina-Saua Strunga-Saua Strungulita-pe sub Vf. Tataru-culmea Deleanu-Lucacila-drumul ce vine de la Podul cu Flori-cabana Bolboci-Cheile Tatarului-Padina.

Taxa de participare este de 100 lei, si sunt 2 sectiuni, baieti si fete, pe diferite categorii de varsta. Ultramaratonul trebuie incheiat in mai putin de 15 ore. La aprecierea mea, poate fi parcursa aceasta distanta de 55 km in 6 -7 ore.

Evenimentul sportiv va avea loc pe 14 iunie 2014. Aici detalii: http://salvamontdbv.ro/utmb/

8

9

Al treilea concurs important este Marathonul 7500, al celor de la CPNT Brasov, competitia mea de suflet. Se va desfasura intre 17 si 20 iulie si are circa 90 km lungime. Este prea renumita aceasta competitie ca sa mai dau detalii. Sa vii din trei directii la Vf. Omu este incredibil, sa parcurgi cele mai lungi trasee turistice din Bucegi, toate in 24-25 de ore este de domeniul fantasticului… sa alergi noaptea prin paduri si printre stanci, sa fii una cu muntele… sa fii asteptat pe la cabane, sa cauti sa lipesti cat mai repede timbrul pe fisa de concurs, sa treci prin 17 posturi de control… sa auzi povestile altora si zgomotele padurii, este ceva ce iti ramane intiparit pe veci in minte, si vrei la anul sa repeti isprava. Anul acesta, Razvan fiind prin Norvegia, voi alerga foarte probabil cu Iulian de la CPNT.

Am zis ca ma duc pana la batranete la acest concurs anual. Am „in picioare” 3 Marathoane7500, curse de 90 kilometri incheiate, si una de semimaraton, de 45 km. In acest an iar merg la cursa de 90 km. Este magnifica acea cursa, la prima editie imi spuneam dupa vreo 50 km ca nu m-a obligat nimeni sa alerg, ca mai bine stateam linistit, apoi, dupa ce depasesti acest prag, gandesti altfel. Ceva de genul: Da’ de ce sa nu o fac si pe asta? Si pui capul in piept si te duci inainte mai abitir 🙂 Detalii: http://www.marathon7500.ro/

In august vine Vertical Trail Race, concurs cu sustinerea Primariei Busteni, organizat pe traseul Busteni-Jepii Mici-Babele. Aici este o chestie de orgoliu 🙂 Anul trecut, din vreo 100 de concurenti, 8-9 erau bustenari ca si mine. Si unora dintre ei le parea rau ca eu i-am intrecut… „oricine sa-i intreaca, dar nu eu” 🙂 De aceea ma si duc anul acesta, sa-i intrec iar 🙂 In 2013 am facut 73 de minute de la Busteni la Babele, anul acesta trebuie sa vin cu 10 minute mai repede. Si o sa vin, ca nu conteaza decat sa ies inaintea lor 🙂 🙂 La acest concurs nu conteaza pentru mine miscarea, sportul, frumusetea naturii, alte povesti, ci doar sa zic la final: „Iar i-am intrecut, iar isi vor ineca amarul in bere la statia de telecabina de la Babele”.

10

11

Despre evaluari de habitate, se pot studia imaginile ce insotesc articolul.

12

13Foc din soare

14Cine sapa?!

15Daunatorii copacilor sunt totusi niste artisti consacrati

16La kilometri prin padure, in locuri salbatice, departe de traseele turistice… cine si-a pierdut pantoful? Sau atat a mai ramas din „el”?

18

19

17

9 Mai – Lucian Clinciu, legenda muntilor Romaniei

Exista un om care face pentru societatea noastra mai mult decat fac politicienii sau edilii locali. Exista un om care a reusit sa se impuna prin exemplul personal, sa fie admirat si sa schimbe destine. Exista un om care a salvat de la manelizare si incultura mii de oameni, invatandu-i sa alerge pe poteci montane, sadindu-le iubirea si apropierea de natura, scotand la iveala tot ce are cineva mai bun in el.

Acest om aduna la un loc sute de tineri la Maratonul Pietrei Craiului. Acea poveste de o zi, pare ireala. A doua zi dupa concurs, in realitatea de zi cu zi, te intrebi daca a fost adevarat sau ti-ai imaginat. Alergi la un loc cu oameni necunoscuti, dar care fiecare te-ar ajuta de ai avea nevoie, printre turisti si localnici pe care nu i-ai vazut niciodata si care iti spun vorbe frumoase si diferite incurajari.

B

Te nasti cu asa ceva, cu un astfel de spirit ca al lui Lucian Clinciu. Scriu astfel pentru ca acest om nu imi este doar prieten, imi este un reper, un exemplu. Sunt mii de oameni in tara care il pretuiesc. El este o valoare nationala. Generatia actuala mai are ce sa arate celor mai in varsta, care au trait si alte timpuri. Nu toti scuipam pe strada, nu toti citim stiri vulgare, stim sa dam buna ziua, nu traim pentru a distruge sau a fura…

A

Lucian Clinciu a sadit in fiecare un pom al altor valori. In prezent, Lucian alearga de saptamani bune pe intreg arcul carpatic romanesc, o performanta foarte greu de egalat. Am sa citez din cuvintele celei mai apropiate fiinte de el, Andreea Dan:

„In acest proiect Lucian alearga pentru o viata petrecuta mai aproape de natura si protejarea acesteia, pentru a atrage atentia asupra numeroaselor destinatii eco-turistice din Romania, pentru placerea de a descoperi inca o data frumusetea tarii noastre, pentru a fi luat exemplu si a incuraja alti pasionati in a-si urma visele!”.

Pe 13 aprilie 2013 a luat startul, deloc intamplator, ca un mare patriot, de la Sarmizegetusa Regia.  In aceasta aventura a fost si este insotit de prieteni, care il ajuta in diferite locuri, un fel de asistenta la nevoie. Se apropie cu pasi repezi de o luna de zile de alergare prin muntii Romaniei iar azi, maine sau sambata va incheia si acest proiect. Iata cateva din impresiile Andreei Dan, care l-a insotit pe o parte din traseu:

„Fritz-cainele fratelui meu Dani nu se dezlipeste de noi, in zadar il gonim…va fi o zi grea, chiar si pentru el! Urmam nordul, vrem sa ajungem la Cugir, sa trecem Muresul…apoi zicem noi, mai departe….Drumuri si drumulete, urcus pana la varful lui Patru 2130. Zapada din plin, picioarele intra pana mai sus de genunchi, ploua in continuu si bate un vant aspru! E cam trist, vizibilitate slaba, frig si umezeala, personal ma cam strange tricoul….Lucian inainteaza calm, iar eu incerc sa tin pasul”

C

„Localnicii din Acmariu, de la poalele muntilor Metaliferi, care ies de la biserica ne invita sa stam de ploaie insa noi abia am inceput ziua (stim, cam tarziu!), asadar nu, nu ne vom adaposti! Urcam vreo 800m+ si iesim pe o muchie frumoasa, plina de mesteceni…ea ne conduce intr- o zona de o frumusete simpla si patrunzatoare…catunul Racatau la poalele unei stanci imense ce pare rasarita de nicaieri – Piatra Tomii…si inca o rafala de grindina! Insa nu dureaza, soarele apare si incalzeste tot in jur! E libertate, e joaca, e fericire sa fim aici impreuna!”

„Terasele sunt parca un amfiteatru urias aflat pe Luna, iar sterilul ne determina sa-l coboram ca pe schiuri….hotaram sa vizitam satul Geamana, adica ce a mai ramas din el, acum fiind sub ape si mal, cu biserica ingropata, careia ii poti zari doar turnul! Doar cateva case mai sunt locuite, una din ele de o femeie de 67 de ani care ne imbie cu placinta cu branza si apa rece! Zabovim vreme de un ceas ascultand povestea ei, timp in care Lucian ii crapa niste lemne”

„Sunt ultimele ore din povestea noastra comuna….Lerescu, Berevoescu, curmatura Bratilei…si despartirea e grea, cu toti am vrea sa fugim dupa el…Silviu Balan il mai conduce pana la Zarna…si lui ii este greu sa-l vada pe Luci indepartandu-se….poate asa trebuie sa fie! de aici esti din nou singur Lucian, vei fi singur pana la sfarsit …o perioada am fost cu tine, ne-ai transmis incredere, optimism, fiecare vorba a ta a fost o lectie de viata si cu siguranta ceva s-a schimbat si in noi, suntem mai increzatori, stim ca imposibilul paleste uneori in fata frumusetii si a credintei, iar mai presus de toate stim ca prietenia este ceva foarte pretios! Vom pastra aceste amintiri de-a lungul timpului si poate chiar te vom astepta joi la Sarmisegetuza, sa dai timpul inapoi, sa ne spui finalul povestii la un pahar de vin! Acum esti din nou singur Lucian si ai destula forta pentru inca o zi de Fagaras, una de Cindrel si ultima de Sureanu! Ai din nou timp sa te gandesti, sa adulmeci natura, sa te incante apusul, sa te transformi intr-un calator smerit si intelept ce vorbeste putin si cu talc, intr-un calator care accepta viata, timpul, natura, intamplarea, firesc, asa cum ar trebui sa o facem cu toti! Doamne Ajuta!”

D

„Dupa aproximativ 500km cu 8000m+ alergati, cu schiuri sau role, de-a lungul a 9 zile, se poate spune ca DA – A MERITAT….pentru rufele inca spalate in rau, pentru “Doamne Ajuta” cu care saluta aici localnicii, pentru reflexiile din vocea lor, pentru simplitatea vietii de aici, pentru gustoasele placinte cu branza, pentru verdele crud si mugurii ce stau sa pocneasca, pentru ploaia care curata si limpezeste, pentru cerul ce poate avea culori nebanuite, pentru coarnele unui cerb trufas, pentru urmele de urs si lup, pentru dansul cocosului de munte, pentru plantele miraculoase, pentru formatiunile de piatra parca sculptate intentionat pentru a aprinde imaginatia, ……asa cum un prieten tocmai mi-a scris……”pentru prieteni, pentru cei care se gandesc la tine, pentru un vis care ii inspira si pe altii, pentru generatiile viitoare, pentru pastratorii de frumos, prietenie si bucurie”…pentru energia care e in toate ale naturii, iar atunci cand te apropii de ea, vine firesc catre tine…DOAMNE AJUTA!”

Textele incadrate de ghilimele sunt decupaje realizate de mine din articolele postate pe blogul expeditiei. De asemenea, pozele sunt luate tot de pe:

http://transcarpathiansrun.wordpress.com/2013/05/08/ziua-26/

Mai este putin si povestea se va incheia cu succes. Va ramane o performanta, un exemplu pentru toti aceia care iubesc muntele! Felicitari, atat lui cat si echipei sale!

Vedeti asadar ca este de ajuns un om ca sa dea startul lucrurilor bune. Astazi, si Comunitatea Bucegilor a lansat a 4-a actiune de protejare a Bucegilor. Bineinteles ca noi lucram la scara mult mai mica decat Lucian, dar fiecare isi are locul sau. Putin cat face fiecare, este important pentru viitorul muntilor Romaniei. Cu ce am mai deranjat autoritatile statului puteti citi pe:

http://comunitateabucegilor.wordpress.com/2013/05/09/actiunea-cu-nr-4-a-comunitatii-bucegilor/

Pentru mine si pentru multi altii, Lucian Clinciu inseamna un reper moral, cultural, educativ, spirit de invingator…, el a adus la noi in tara acest concept al alergarilor montane. Oriunde vedeti in tara un concurs pe munte, sa stiti ca de la el s-a propagat ideea. Sper sa incheie aceasta alergare prin Carpatii Romanesti cu bine, sa ajunga sanatos si sa ne invete in continuare despre Viata, adevarata viata, acolo unde ne regasim!

Un articol mai bun, pentru ziua de 9 mai, sa stiti ca nu se gasea! De Ziua Independentei, este mai cuvenit sa scrii despre oameni care reprezinta Romania, nu despre politicieni ce depun coroane de flori din obligatie!

Este duminica, haideti la plimbare! Pana la al doilea si cel mai mare Sfinx de pe muntele Piatra Arsa!

Desi plimbarea a fost ieri, va invit astazi sa o urmariti in imagini si filmari. Ca tot am adus vorba, numai plimbare nu a fost. A durat intre 5 si 6 ore, cat un maraton montan. De altfel, asa m-am si simtit 🙂 Ca si cum am parcurs un traseu de maraton.

Este bun un astfel de traseu, dupa o iarna asa lunga… a scos tot ce aveam rau in mine :)) Am transpirat ca la sauna pe versantii muntilor Jepii Mari si Piatra Arsa.

1Traseul 🙂 Ora este de fapt 8:49, nici acum nu am modificat

2Mergem asadar la al doilea Sfinx al Pietrei Arse si cel mai mare dintre cei doi. Se vad doua vai, una urca pana la Sfinx, a doua trece la mica distanta. Valea principala nu se vede in imagine. Ea se numeste Valea Babei si este ascunsa de padure, undeva in dreapta. In cele din urma, nu am ales niciuna dintre cele doua vai secundare 🙂

3Intrasem in padure, si nu am scapat prilejul de a fotografia valea pe care credeam ca o vom urma

4Ciuperci, nu erau doar acestea, erau mai multe, dar nu stiu daca sunt comestibile. S-ar putea sa nu fie. Eu nu le cunosc pe acestea 🙂 De fapt, nici nu prea culeg ciuperci. Totusi imi par necomestibile: au piciorul subtire si nu aveau mirosul specific

5O pasare ce se ascundea printre crengile unui brad cazut. Era foarte mica, s-ar putea sa fie Ausel, o specie de pasare despre care se spune ca nu coboara pe pamant. Eu insa nu cred acest lucru. Trebuie sa coboare si ea :)) Marimea ei? Cat o cutie de chibrituri, putin poate mai mare, foarte putin.

Mai bine, ascultati putina muzica, un concert natural. Auziti cum isi vorbesc pasarelele. Putine lucruri sunt la fel de frumoase 🙂

Insa filmarea, dupa cum ati observat are si o surpriza. Va vine sa credeti? Ei bine, asa se alimenteaza cu apa un cartier intreg. De mai bine de 10 ani de zile exista acea spartura in conducta…si cei de la Apa nu o repara 🙂 Nu le pasa. Ar trebui ajutati putin 😉

7

8

9Traversand Valea Babei I, se observa ca abia aici am gasit zapada

Sa urmarim insa si o filmare pana la sosirea in aceasta vale:

Suntem deja in Valea Babei II. De aici se alimenteaza alta localitate din Valea Prahovei. Priviti cum!

12Oamenii platesc apa degeaba…hotii nu fac nimic prin paduri, prin orase peticesc ici-colo. I-am denumit hoti, pentru ca nu te poti numi om cinstit cand doar incasezi bani si nu faci nimic! Nici nu pot sa postez tot; ce am vazut ar ingrozi pe oricine.

13O cascada…acum depinde la ce se uita fiecare 🙂

15Cat de frumos poate sa iasa un izvor din stanca…aici iese el la zi

16In urcus

17Dar atenti prin imprejurimi…, pana la urma il zarim. Barlogul de care spuneam acum cativa ani.

18Aici suntem la o intersectie. Firul principal este in dreapta, cel secundar ce iese la Sfinxul Pietrei Arse sau Sfinxul Unicorn, este inainte. Pe unde se vede urcand un prieten. El urcase dupa cum stabilisem. Numai ca mi s-a parut mie ca la o apreciere rapida imi da cu eroare 🙂

Zapada era mai groasa la baza firului secundar decat aceea de la firul principal. Din ce vazusem la plecare, mai era inca zapada suficienta pe firele secundare, pentru a se produce o avalansa. Firul secundar avea aspect de culoar si o avalansa ne-ar fi maturat rapid, fara vreo sansa de scapare. Pe firul principal stiam ca sunt multe curbe in care se mai poate opri avalansa, este si spatiul mai larg, sunt mai multe sanse. Noi nu aveam cum sa stim daca undeva mai sus cu un kilometru, sa presupunem, ar fi plecat o avalansa. Fiind pe firul secundar, ingust, totul este la noroc, daca pleaca sau nu pleaca avalansa, tocmai cand suntem noi pe acolo. O avalansa, acum primavara, poarta numele de lavina. Zapada este mult mai grea, sunt sanse minime sa scapi cu viata. Pe firul principal, o avalansa nu ar fi avut panta prea inclinata pe care sa prinda viteza. Oricum ar fi fost, existau cai de scapare in lateral. Asa ca am urmat firul principal, schimband traseul. Ocolind cu o ora mai mult.

19O privire inapoi m-a convins ca este mult mai bine pe firul principal, unde exista un amfiteatru natural ce opreste zapada sa curga, curbe multe, o saritoare uriasa la baza careia se poate opri o avalansa

20Pe firul principal. Oricand din cativa pasi am fi ajuns in lateral, la multi metri inaltime. De altfel, iti si spune instinctul  pe munte, unde este pericol si unde este in regula. Trebuie sa privesti cu atentie. Apoi o lavina cand pleaca este insotita in deplasarea ei de un zgomot. Este un suier, cum sufla vantul prin crengile bradului, jneapanului. Nu prea vine in tacere…

21Inainte este saritoarea de care spuneam, un perete vertical de zeci de metri. Nu ne-am dus pana la baza ei, sa vedeti de ce. Intr-o primavara, urcam pe aici. Cand am ajuns la baza acelui perete am avut o surpriza. Eu eram pe zapada, la un metru de perete. Intre mine si perete era o adancitura de vreo 20 metri facuta in stratul de zapada de catre apa scursa de pe perete. Deci peretele este mai inalt decat ce vedeti in imagine. Insa avalansele in cadere depun aici multa zapada. Nu avea rost sa mergem pana langa perete, se auzea apa curgand pe acesta…, cine stie, se mai rupea si marginea cu noi. Asumarea de riscuri inutile nu face casa buna cu…mine.

Am preferat sa urcam undeva in dreapta locului de unde am pozat. Langa aceasta saritoare, cea mai mare denivelare existenta in firul Vaii Babei, am ajuns la circa 2 ore de la plecarea in drumetie.

22Urcam fara griji mari, bucurandu-ne si de vreme si de peisaj. Ne-a luat 20 minute sa urcam niste pante mai problematice, unde am si intins de doua ori o coarda, ca sa nu alunecam, fiind umezeala cat si gradul de inclinare destul de mare. Acest segment, de la saritoare si pana aici, la reintoarcerea in firul vaii, face diferenta intre drumetie si ascensiune. Fara o coarda iti asumi niste riscuri…

23Am ajuns in amfiteatrul de care va spuneam…este locul aproape drept, mai multe poieni

24Vara pe aici este superb, am iesit din vale si am urcat pe versant pentru a vedea peisajul

25La scurt timp vedem si tinta excursiei: Al doilea si cel mai mare Sfinx de pe muntele Piatra Arsa. Insa mai era pana acolo 🙂

27Un paianjen…urat. O fi si el o vietate, dar era urat. Statea contorsionat ciudat, probabil isi revenea la soare. Vara l-am vazut pe diferiti arbusti.

28„Coltul din Jurasic” – asa i-am spus acestui loc, cand l-am vazut pentru prima oara, in anul 2001. Tot la fel a ramas.

Desi zapada era mare, nu te afundai prea mult in ea.

30Umblet de urs

31La cat de tare era zapada si la cat de impadurite erau pantele din apropiere, greu s-ar fi produs o cadere mare de zapada

32Urmele Martinului care traversase valea

33Molidul din dreapta se inclinase la presiunea stratului de zapada

34Asa ca mai bine sa iesim definitiv din firul vaii 🙂

35Privire spre Valea Prahovei. Sageata rosie semnifica locul de unde am facut prima imagine…in urma cu circa 3 ore

36Varful si Creasta Jepilor Mari, in dreapta

38Inainte, printre jnepeni…, am mai vazut urmele unui urs mare

39Ne apropiem de un obiectiv ce nu apare nicaieri ca fiind pozat de aproape. Vara nimeni nu poate ajunge la el. O jungla de jnepenis impiedica accesul. Asa ca fiecare il pozeaza dupa diferite inaltimi.

Vreti sa va spun ceva? Stiti de cate ori m-am oprit? Nici eu nu mai stiu 🙂 Am avut un hanorac subtire, un tricou profesional si tot am transpirat ca intr-o zi caniculara. V-ati oprit odata pe un versant montan si v-ati pus intrebarea cum mai ies de aici? Eu mi-am spus: cum naiba am ajuns si pe aici? 🙂 Oricum, aveam in minte sa ajung la acel Sfinx, si desi inaintam cam greu prin jnepeni, nu aveam cum sa renunt. Eu voiam la acel Sfinx 🙂

40Inca putin 😉

41Si am ajuns in sfarsit…dupa cam trei ore si jumatate de acasa. Imi place acest urias din piatra. Il pozasem din diferite locuri, acum am ajuns si la el. Sa pun mana pe el 🙂

Momentul trebuia imortalizat asa ca:

42Bine ca i-am spus sa mai imi faca o poza…parca stiam ca in poza aceasta ma prinsese somnul. „La somn langa Sfinxul Unicorn”

43Dar nici poza asta nu este cine stie ce, sa dau putin vina pe aparat si pe prietenul care a facut pozele. Am vrut poze, imortalizarea momentului, dar cred ca nu imi ardea de asa ceva :)) Eram cu gandurile plecate 😉

44Nu-i asa ca este frumos, expresiv? I-am facut vreo 50 de poze va dati seama!

45„Periscop”

46Am plecat spre Piciorul Pietrei Arse, sa coboram pe traseul turistic. O urma??? Nu stiu de ce poate fi :)) Pare de vulpe.

48Urmele mergeau dupa o culme, cred ca de vulpe erau…

49In traseul turistic am facut un popas de 15 minute

50

51Cu sageata rosie Poiana Stanei Regale…mai aveam pana acolo circa o ora. Am stat eu si m-am gandit ca noi suntem oameni de munte, participanti la maratoane montane si ca poate fi si o alta cale mai rapida de a cobori 🙂 Ideea daca a venit, am pus-o evident in aplicare.

52Astfel ca am intrat pe Valea Piatra Arsa, sa vedeti unde eram peste o ora si ceva 🙂 Fiind zapada multa si destul de stabila, am ales sa coboram alunecand 🙂

O filmare cu un astfel de moment superb:

53Procedand asa, am ajuns in padurea de foioase de langa Stana Regala…in 23 minute :)) Mai aveam treburi fiecare si pe acasa…, si asa ma furase somnul la Sfinxul acela urias 🙂

54La tot pasul fiind puzderie de ghiocei, m-am gandit sa adun si eu un buchet, ca ecologistu’ 😉 Dar nu pentru mine…am adunat nici mai mult dar nici mai putin decat 101 ghiocei. Am si eu fixurile mele 😉 Tot mergeam asa cu buchetul in mana ezitand sa-l asez intr-o punga, si apoi in rucsac. Mergeam ce mergeam, ma mai uitam la el. Ii mai trebuia ceva. I-am facut repede un vesmant din muschi si gata, mi-a placut. Avea ceva estetic, nu era doar o floare simpla 🙂

Dupa care, fiindca imi placea cum arata, l-am mai tinut putin in mana, sa ma mai holbez la el 🙂 Am constatat eu ca mai avea nevoie si de un dram de romantism. Deci priviti cum se odihnea bietul buchetel langa tulpina unui falnic copac 🙂 Glumesc eu dar chiar mi-a placut buchetul :))

55Inca il mai tineam in mana cand am ajuns in traseul turistic Poiana Tapului-Poiana Stanii. Deci din Piciorul Pietrei Arse si pana in acest traseu, am facut exact 50 de minute…am mai cules si ghiocei, am si filmat, si pozat, si privit 🙂

56Intr-o ora si ceva, din golul alpin eram aproape in oras, fara sa fi alergat…ne-am dat pe picioare :))

57Acesta a fost traseul, poza de pe acelasi drum ca la plecare.

Sper ca v-a placut plimbarea aceasta, virtuala pentru dvs, reala pentru mine. Am ajuns acasa, o baie repede, 1 litru de limonada, 2 ceaiuri si gata. Acum mi-am revenit la forma fizica obisnuita. Aveam nevoie de un traseu asa mai dur, sa-mi revin dupa o iarna groaznic de lunga 🙂

Ma trezesc eu azi pe la 4 dimineata cu o idee, cate luni de zile am? :)) Mi-au iesit ca azi am 400 de luni de viata, iar Rares 15 luni :)) Radeam pe la 4 dimineata 🙂

Sa aveti o duminica placuta si o saptamana cat mai buna!

Video-Remember Parcul Natural Bucegi

Dintre atatea filmari sa postez cateva, pe care nu le-ati vazut 🙂 Mai postez eu 🙂

Intai de la Ziua Sfinxului. Cat de cumplit a fost…cu oameni la plaja, un eveniment ce arata gradul nostru de (in)cultura 🙂

Un eveniment de tip picnic, turistii nu intelegeau ce se intampla.

….

O filmare cand eram in muntii Baiului, se vad si Bucegii… sufla un vant…

….

Daca va amintiti, ne intrebam prin vara, daca o stanca are un jgheab natural sau a fost sapat de cineva. La baza acelui jgheab se afla un vechi piton de alpinism.

….

Unii au filmat mare de nori, eu am filmat un ocean intreg…la un moment dat a sunat telefonul si deci filmarea este destul de scurta 😉

….

V-am vorbit si despre degradarea Monumentului Eroilor de pe muntele Caraiman, acum o sa vedeti si filmarea. Pentru a-l repara a fost avansata suma de 2 milioane de euro. Adica intelegeti ca un milion este pus asa ca sa fie furat. De aceea, nu se gasesc bani. Cine te mai lasa pe vremurile acestea sa furi un milion de euro? 🙂

….

Si pentru cei care cred ca pe munte se merge in tacere sau doar se priveste 🙂 Se fac insa atatea lucruri…un mic moment deocamdata, pentru ca sunt si altele unde razi cu lacrimi. Era cu o zi inainte de Maratonul de 92 km din Bucegi…cea mai tare competitie de anduranta montana de la noi din tara.

Stati linistiti, ca nu ne bagam la „Just for Laughs” pentru ca ii lasam fara job pe oamenii aceia :))

25Pana la urma am ocupat locul 4 la categoria Elita. La anul cine stie, sau la…celalalt an, ca ne-am propus sa mergem pana la batranete. Este o experienta despre care niciodata nu poti sa spui totul…92 de km de alergare pe Bucegi, prin vai si creste…Abia asteptam si maratonul din 2013 🙂

….

Ca si incheiere, o ploaie pe Valea Caraiman, ne-a prins chiar intr-un adapost perfect…sub o arcada stancoasa, asa am filmat in voie, inclusiv Creasta cu Zambri unde se vedea fum.