LA MULTI ANI!
Sunt multe cautari pe aici dupa „mersul trenurilor” si m-am gandit ca este bine sa postez niste informatii de actualitate.
Panouri cu ‘Mersul trenurilor’ in Valea Prahovei:
Sinaia:
Poiana Tapului:
Predeal:
Busteni:
O sa mai completez cu Azuga, Comarnic…
Filed under: Jurnal | Tagged: mersul trenurilor, panou, valea prahovei | Leave a comment »
Primul traseu mai serios din acest an. Nu stiu cum, dupa ce anul acesta a debutat atat de furtunos si nu cred ca am avut doua zile libere, in afara de aceasta de ieri, am reusit sa parcurg un traseu. Oricum, e prima zi din 2018 in care am fost liber, fara niciun program sau obligatie, de dimineata si pana seara 🙂
Traseul nu era pe Bucegi, ca am fost ierni la randul pe aici… Astfel ca, am zis sa propun un traseu din Zarnesti si pana in Magura, dus-intors. Am mai intrebat pe Alex Itu cam cat dureaza, m-am mai uitat pe harta. Bine, pe mine ma prindea un traseu din Zarnesti prin Magura-Pestera si iesire in Moieciu de Jos. Invers, nu mi se parea in regula 🙂 Cand am fost ultima oara la Moieciu, am vazut pe ce deal era cocotat satul Pestera… si pana acolo erau 7 km. Ca sa fie ok pentru toata lumea era mai bine sa venim dinspre Zarnesti. Numai ca, traseul avea vreo 18-20 km dupa calculele mele si pana ajungeam din Busteni, pana ne intorceam cu un autobuz la Brasov, parea cam lung pentru anotimpul din prezent.
Dupa programari, in sfarsit a venit si ziua de azi. Pentru mine, traseu turistic inseamna mult mers pe jos. Cand esti pe jos, altfel se simte lumea, imprejurimile, natura, tot ce vrei 🙂 In masina esti in cutie, te enervezi ca trebuie sa opresti des, trebuie sa fii atent la drum, la ceilalti soferi. Masina este buna ca te duce din punctul A in punctul B, dar te si conditioneaza. In special, trebuie sa te intorci sa o iei de unde ai lasat-o…
Din Busteni, luam trenul IR care este aici aproape de ora 8 a.m. si, ca de obicei, trenul face aproape o ora pana la Brasov. E ceva incredibil cum un astfel de tren parcurge 40 de km in asemenea interval de timp. Merge ca un Regio. Pret bilet: 6,8 lei pentru ca este o oferta „Trenurile Zapezii”.
In Brasov, coboram si luam bilete la trenul spre Zarnesti, 4,4 lei/biletul. Trenul pleaca aproape de ora 9:30 si peste o jumatate de ora a ajuns in gara Zarnesti. Deci, de la ora 10 a inceput traseul propriu-zis. Trecem prin centrul orasului si o luam pe traseul de Maraton Piatra Craiului, spre Fantana lui Botorog.
Mersul trenurilor gara Zarnesti
Chiosc realizat de Administratia Parcului National Piatra Craiului
Cred ca este un indicator mai vechi, in teren marcajul era banda rosie.
Fantana lui Botorog
Iesim din padure si urmam forestierul… nu prea era nimeni 🙂 Mai sus ne-am dat seama de ce, oamenii de munte plecasera de dimineata in drumetii. Mai multe masini erau parcate la fantana lui Botorog, de unde poti alege drumul spre Prapastiile Zarnestilor, spre Magura, urca la cabana Curmatura sau merge spre Bran peste dealul Magura.
Urmam drumul spre Magura, un drum de pamant si pietris. Nasol ca in zilele noastre accesul spre unele localitati se mai face in felul acesta. Ne-am mai intalnit cu cateva persoane care coborau. Stiam ca din Zarnesti si pana in satul acesta sunt vreo 6 km.
Vremea era destul de rece, pe arbori statea zapada… ajungem insa si la primele constructii din Magura si destul de repede la o intersectie: inainte ajungeam la Moieciu de Jos dupa 6 km, la dreapta ajungeam la Manastirea „Sf. Treime” Pestera. Ne uitam la ceas si de la gara din Zarnesti pana aici, am facut o ora si 43 de minute. Daca o luam spre Moieciu parca se termina prea repede traseul. Hotaram sa nu mergem spre Moieciu pe acel drum, de care oricum nu stiam 🙂 In cele din urma tot pe acolo o luam :)) Pentru ca acolo era si biserica satului. O vazusem intr-o fotografie a lui Adrian Petrisor, intr-un calendar. Adrian Petrisor este un tip care face niste poze superbe… http://www.adrianpetrisor.ro/
Intersectie: cu sageata rosie drumul spre Moieciu, cu sageata verde spre satul Pestera si Manastirea „Sf. Treime”, apoi tot la Moieciu.
In vreo 10 minute ajungem si la biserica ridicata putin dupa anul 1900, ce are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. In curte se afla si un monument ridicat in cinstea eroilor din Primul Razboi Mondial si vedem pe acestea 4-5 nume de Coltea. Dintr-un panou aflasem ca satul Magura s-a constituit ca asezare de sine-statatoare prin 1820. Ma intrebam unde oare o fi fost prima biserica…
Biserica din Magura
Ne intoarcem la intersectie stabilind din mers sa ajungem la acel schit sau manastire Pestera si de acolo sa vedem, sa calculam daca ne incadram sa ajungem totusi pe ruta Pestera la Moieciu, asa cum imi propusem pentru o zi de vara. Banuiala mi se confirma pe drum si anume ca acest schit nu este chiar in satul Pestera, ca te abati de la drumul spre sat si mergi pe o vale incolo…
Un cal si un magar sau doi cai 🙂 Mie mi se pare ca era magar cel din vale. „Pasteau”…
Ne apropiam de manastire.
Pe drumul cu gheata, destul de ingust, ajungem si la acest locas religios. Aici ne astepta o poveste frumoasa. O doamna avea grija pe acolo, ne-a spus ca terenul a fost al dumneaei si l-a donat pentru ridicarea bisericii. Pe teren se afla si casa ei batraneasca pe care a demolat-o, numai ca sa se ridice biserica. Evident, a pus la dispozitie gratuit acel teren…
Facem niste poze, mai stam la povesti, mai vine un grup… La plecare, d-na de la biserica, ne arata un drumeag care urca un deal si ajungea in drumul spre Pestera. Toata lumea e de acord sa o ia pe acolo, eu insa las grupul in pace si aleg alt traseu. Dinainte de a intra in biserica observasem o linie de inalta tensiune sus pe un deal, mi-am dat seama ca pe acolo este drumul spre Pestera, dar am ales alt traseu nu cel recomandat. Ca de obicei, mie mi s-a parut mai bun traseul ales de mine. Noi ne-am dus pe un drum de pamant in stanga, ce urca in serpentine, ceilalti pe un drumeag si apoi au luat pieptis dealul. Cum eu voiam sa nu ne obosim fiindca mai avea de mers si obosit nu te mai poti bucura de peisaj, am insistat sa mergem la stanga. A fost o idee buna pentru ca nu ne-am obosit inutil si am ajuns la 100 de metri in spatele grupului. Efortul a fost insa diferit. Ma si gandeam la vorbele lui Razvan, ce ar fi zis daca ar fi fost cu noi… „clar, te-ai menajat” :)) E vorba doar de faptul ca nu trebuie sa faci lucruri inutile cand sunt solutii 🙂
Cu sageata rosie drumul spre manastire. Ne-am intors de la manastire tot pe drum pana la intersectia cu drumul de pamant ce urca in serpentine, marcat in imagine cu sageata verde.
Pe poteca aceea, merg oamenii la casele lor 🙂 Ca sa-ti dai seama pe unde stau unii oameni… Noi eram deja pe varianta aleasa, drumul de pamant.
Manastirea Sf. Treime de la Pestera-Moieciu
Iesind la drum, vad departe, peste dealuri o alta biserica. Nu mi-am dat seama ca era de fapt biserica satului Pestera, pe langa care aveam sa trecem peste o ora si ceva…
Drumul spre Pestera dinspre Magura, dupa ce l-am intersectat urcand dealul la baza caruia este manastirea.
Din Zarnesti spre Magura si pana la hotelul Nobilis din satul Pestera, drumul este destul de greu. Destule masini am vazut cum atingeau cu scutul de sol. Trebuie sa vii pe aici cu un jeep sau cu atv, sa aloci mare atentie la drum… Nu stiu cum de nu au reusit de la Revolutie si pana azi sa faca macar rigole la drum.
Mai verificam pe telefon, pe harti, cum stam, pe unde suntem… si ajungem in varful altitudinal maxim al traseului nostru, adica la hotelul Nobilis. De aici, am dat numai de coborare aproape, pe asfalt, pana in Moieciu de Jos. Poezie! 🙂
Hotel Nobilis
Opinia mea este ca orice zona o cunosti simtind-o la pas. Pot spune asadar, ca eu care folosesc bicicleta mergand la peisaj, nu o sa merg prin aceste locuri. Sunt evident multe trasee de mountain-bike in aceasta zona, te bagi prin tot felul de rape, sunt indicatoare care arata aceste trasee (din pacate nu au si panouri care sa explice traseul, unde ajungi!) dar, daca mergi la plimbare, impingi serios la bicicleta pe drumuri de pamant. In satul Magura nu este asfalt, sunt multe gropi, urci bine… Iar daca ai de gand sa urci cu bicicleta dinspre Moieciu spre Pestera atunci, o faci doar pentru antrenament 🙂 De la hotelul Nobilis, daca ai avea bicicleta, ai cobori vreo 7 km fara sa dai la pedale, pana in Moieciu. Deci, in prima parte, dinspre Magura, urci obosit, in a doua te tot duci la vale si peisajul curge in viteza. Nu e de mine 🙂 Bine ca am fost. Tot citisem tot felul de ture cu bicicletele pe acolo, pareau faine. Acum imi dau seama ca e mult mai fain daca strabati pe jos aceste distante.
Trecem de caminul cultural din Pestera, de scoala, mai pozam peisaje, cate un monument si ajungem la biserica satului…
Pe drumul din dreapta, cu rosu, este o varianta alternativa la sosea. Evident o scurtatura pentru cei care merg pe jos sau cu bicicleta. Intersecteaza soseaua mult mai jos. Noi nu am stiut atunci si oricum am urmam doar soseaua cum ne propusesem.
Prapastiile Zarnestilor, o sa ajungem neaparat si acolo 🙂
Singura cruce veche din piatra pe care am vazut-o in zona Magura-Pestera. este inainte sa ajungi la biserica din satul Pestera.
Mioare intr-o curte invecinata cu biserica.
Coborand de la biserica, observam un teren plin cu mesteceni. Aici, observam „casuta cu povesti” 🙂
Acolo este casa oamenilor
Mic monument…
Tot coborand, ajungem si la monumentul principal al satului Pestera:
Monumentul ciobanului Ghicuta din satul Pestera
Monument realizat de Ion Duicu in anul 1970
Ne facem o imagine si unde ar fi celebra Pestera a Liliecilor unde s-au gasit urme de locuire umana tocmai din Paleolitic, dar ne propunem pentru la vara sa incercam o mica vizita. Observam ca nu este niciun indicator deci Administratia Parcului National Piatra Craiului, nu prea ar dori sa fie vizitata de prea multi… cred ca este o idee buna deocamdata 🙂 Cine stie ce specii valoroase de lilieci sunt pe acolo…
Aici o descriere: https://sites.google.com/site/romanianatura35/carpatii-meridionali/culoarul-rucar–bran/pestera-liliecilor-din-satul-pestera
Vedem putin din Bucegi
Spre iesirea din satul Pestera
Bucegii par ingropati sub zapezi vesnice
Cu un ochi la iarna de pe Bucegi si cu altul la primavara de langa noi 🙂
Moarte in timp
Ajungem din ce in ce mai aproape de Moieciu de Jos si la ora 16 si cateva minute eram la drumul national. Verificam la un magazin la cat trece autobuzul spre Brasov, aflam ca la 16:30, cumparam niste banane, cornuri si halvita si hai mai departe, in statie la Simon, ca sunt doar vreo 2 km. In 15 minute eram in statie. Vine si autobuzul, ne instalam cat mai bine, era si cald… Problema era ca din ce stiam, urma sa ne lase la autogara Bartolomeu din Brasov… si mai era ceva pana la gara, trebuia sa luam alt autobuz. Numai ca soferul a mers pana la gara, am mai stat vreo 20 de minute dupa tren si la ora 19 eram in Busteni.
La vara, trebuie repetat iar acest traseu…
Moieciu de Jos
Valea cu Calea, interesanta denumire
Satul Magura ar fi fost atestat pe la 1657… asta inseamna doar mentiunea documentara, ca oamenii pe acolo cine stie de cand traiau…
Traseul l-am parcurs in circa 6 ore.
Filed under: Obiective si locuri de interes | Tagged: bicicleta, biserica din magura, biserica din satul pestera, bucegi, drum, fantana lui botorog, hotel nobilis, ion duicu, manastirea sf. treime pestera moieciu, mersul trenurilor zarnesti, moieciu de jos, monumentul lui ghicuta sat pestera, panou, parcul national piatra craiului, peisaje magura pestera, prapastiile zarnestilor, satul magura, satul pestera, traseu turistic, zapada, zarnesti | 6 Comments »
Prin luna mai, un prieten special dadea nastere unei idei de excursie in… „Ţara Luanei”. Cu timpul, s-a informat, a organizat totul, a stabilit data plecarii si am tinut legatura cei implicati, pana in ziua plecarii. Am stiut de la inceput ca voi merge, deci cu o luna inainte, i-am si zis! 🙂 Pentru ca stiam ca trebuie sa ajung acolo, sa nu pierd o ocazie unica. Ca unele lucruri ne sosesc in viata doar la un moment dat… le iei sau nu le iei, asa se pune problema. Este vorba de o constientizare a… timpului!
„La Curbura Buzaului se afla „Athos-ul romanesc”, un panteon natural si spiritual cu locuri mitice si mistice, in care, odata intrat simti fiorii primelor ceremonii arhaice” -din spusele celor care au cercetat. Ce mai spun cei care au scris despre aceasta zona?
„Acest spatiu reprezinta vatra sihastriilor din muntii Buzaului, constituita se pare, pe un perimetru sacru geto-dac in care erau venerate soarele si apa – izvoare de viata si putere. Locul ascetilor geto-daci fiind luat mai tarziu de crestini, astfel ca manastirile ortodoxe aparute in sec. IV au preluat sihastriile geto-dacice, dobandind un rol important in procesul continuitatii vietii spirituale in acest spatiu.” – I. Mandricel, „Chemarea clopotelor scufundate”, pag. 40).
„Vestitul ansamblu sihastresc Alunis-Nucu-Ruginoasa reprezinta cel mai vechi centru calugaresc din Carpati” – Ioanichie Balan, „Vetre de sihastrie romaneasca”.
„Inchipuiti-va un stup de bisericute agatate de trupul muntelui, forfotind de rucodelii (corvoade), patruns de zumzetul cantarilor dar mai ales de sunetul toacelor si clopotelor, zdrobind marginile zilelor si noptile veacuri de-a randul” – Brosura „Vestigiile rupestre din muntii Buzaului” a Consiliului Judetean Buzau.
Oameni si oameni am pornit spre aceste locuri definitorii. Cum se face accesul? Venind dinspre Bucuresti, Valcea, Busteni am gasit numitor comun orasul Ploiesti apoi pe ruta: Valeni de Munte-Drajna de Sus-Posesti-Calvini-Cislau-Viperesti-Bozioru-Fisici-Nucu, intoarcere prin Alunis-Colti-Patarlagele…
Din comuna Bozioru, drumurile sunt vai si amar. Apar in cateva puncte de pe raza comunei, panouri de promovare a zonei cu asezari rupestre, unele asezari se spune ca dateaza inca din Paleolitic. Toate aceste asezari se mai numesc si Agatoane, termen generic care desemneaza biserici, chilii sau monumente de arta crestina sapate sau sculptate direct in piatra.
Harta agatoanelor din zona satului Nucu, o harta care circula si pe net… si care se afla si pe panouri, ultimul fiind in satul Nucu.
Pana in satul Nucu am mers de nu mai ajungeam, pe un drum ce greu poate fi numit cale de acces pentru masini. Ok, pana la urma si ajungem.
In Nucu si pe durata parcurgerii acestui traseu nu am vazut sa fie semnal la telefonia mobila.
Este foarte interesant ce a cuprins proiectul european care, chipurile, a pus in valoare acest loc, de la Nucu. Probabil s-au facut doar panouri, pentru ca in teren starea traseelor este una deosebit de proasta. Mai mult de atat pe o tablita metalica am citit ca un profesor si o mana de elevi au marcat aceasta zona, ici-colo. Sunt de parere ca vreo 4-6 persoane, pot marca intr-o singura zi, foarte bine, intreaga zona.
Deci traseele pe care le vedeti pe panou, au o valoare pur orientativa, nu va pot ajuta prea mult in teren. Traseul rosu este cel cu banda rosie si care inconjoara tot acest bazin al asezarilor rupestre… dar marcajul apare si acolo unde nu ar trebui sa fie. Traseul cu galben pe panou nici nu are echivalent in teren. Adica este o chestie asa, pur distinctiva, facuta doar pe panou. Probabil urma sa aiba banda galbena. Proiectul acesta s-a incheiat acum cativa ani. Dupa ce scriu articolul o sa fac o cerere sa vedem ce contine procesul verbal de incheiere a lucrarilor. Vad ca nimeni nu si-a pus problema pana acum.
Recomandarea este ca masinile, chiar si cele de teren, sa fie lasate, la ultima casa din Nucu:
Aici, la ultimul panou. Mai departe vine un drum de pamant, mocirlos, degradat total de explotarile forestiere si de animalele satenilor. Daca nu ai tractor, buldozer, nu e vorba ca nu ajungi, problema este ca nu prea mai poti nici sa te intorci… 🙂 Drumul este un dezastru.
Parcam, trecem un parau, inaintam prin noroaie, mai intram prin fanete, ne mai capteaza atentia cate un peisaj…
Pini nascuti prin crapaturile stancilor masive
Trebuia sa ajungem in Poiana Cozanei si am ajuns in vreo 20 de minute:
Poiana Cozanei
O mica bisericuta… cred este pusa asa, doar pentru decor.
Pana in poiana am auzit de un fel de cub de piatra, situat pe un varf in apropiere, care avea o poveste interesanta:
Cubul
Adica acolo situat
Bisericuta… pe aici umblam prin acea poiana incercand sa ajungem la obiective, conform unui plan… care nu se potrivea cu ce vazusem pe panou. Poiana are multe mlastini… dar ocolite este o placere sa te plimbi printre atatea plante.
Si incepem cautarile:
Urcam putin de la panou si facem stanga, apoi un alt urcus de 2 minute si vedem scara de acces catre chilie.
Un buchet de garofite albe
Fereastra
Din ce am observat noi, la intrare exista un fel de usa, peretii au fost „tapetati” cu lut, probabil sa retina caldura si a existat si o soba.
Fostul altar
De la aceasta grota, langa care intalnim marcajele triunghi albastru si banda rosie, foarte probabil de la chilie incep, dupa cum reiese din teren… coboram pe unde am urcat in poiana.
Iesim langa o salcie ce seamana dupa mine, cu un porc spinos 🙂
De retinut ca de la bisericuta din lemn, cum te uiti spre dreapta vezi 2 panouri: primul este despre Chilia lui Dionisie Torcatorul si al doilea, ceva mai in dreapta spune o poveste despre o grota denumita impropriu pestera:
Asa cum se vede mai jos, monumentul istoric este inchis datorita valorii mari a inscriptiilor.
Aici a existat schitul Fundul Pesterii sau Profiru, una dintre atestari fiind de pe la 1639. Inscriptiile insa sunt si din vremea geto-dacilor.
Un grilaj metalic protejeaza intrarea.
De la pestera inchisa te uiti la deal si vezi o panta destul de inclinata. Cu siguranta, multi nu mai urca pe acolo, pentru ca nu prea are logica, nu exista marcaj sau vreun indicator. Totusi, am urcat spre „Scaunele lui Negru Voda”, mai ales ca pe mine ma interesau foarte tare.
Dupa 5 minute de urcus sustinut ajungem la un panou:
Scaunele la care nu se poate ajunge fara o coarda
Intre timp, profitand de un moment de ragaz, vazand si cubul de piatra printre frunze, undeva paralel cu mine, zic sa merg pana acolo. Trec muchia, intru pe valea de langa peretele stancos si incep sa urc. Dureaza ceva urcusul, ajung in creasta stancoasa…
Pe creasta
Celebrul cub si o scara care nu suporta cel mai probabil mai mult de 100 kg.
Pe cub constat ca pot vorbi la telefon si ca este singurul loc de prin zona unde ai semnal.
Poiana Cozanei
Nu am mai coborat pe unde am urcat, ci pe cealalta vale, de dincolo de creasta.
Intai vad o creasta cocosului
Apoi acestea si iar mai multe, incat am umplut o sacosa si o bucata uriasa, cea mai mare ciuperca creasta cocosului vazuta pana la acel moment, am tinut-o separat.
Vorba unui prieten: „e mult mai mare decat capul meu”. Si au mai ramas pe acel bustean circa 5kg.
Traseul spre cub
Prima sageata, cea de langa panou arata pe unde se urca la Chilia lui Dionisie, a doua, pe unde se urca la Fundul Pesterii si Scaunele lui Negru Voda. Revenim aproape de chilie, in traseul cu triunghi albastru.
Poteca urca prin poiana, trece de un crang de salcii batrane, urca un mic deal si ajungem tot in poiana dar pe un platou unde vedem doua stanci solitare. Facem dreapta inainte de ele, si vedem pe un copac triunghiul albastru. Cine nu este obisnuit cu muntele cat de cat, slabe sanse. Pe aici trebuiau niste stalpi metalici si o sageata metalica.
Urcam vreo 5 minute spre Bisericuta lui Iosif, un alt important vestigiu rupestru…
Am ajuns si aici, nu inainte de a scoate de sub pamant un ciob de oala de lut, destul de vechi.
In fata fostei biserici se afla un brad monumental, secular, cel mai probabil adus din alte parti si plantat. Aici a existat odinioara schitul Ioan Bogoslov, atestat la 1587. Evident vechimea acestui loc religios este mult mai mare.
Se spune ca acesta ar fi fost „ochiul care vede totul”.
Dupa cum observati sunt niste nise sapate in perete. Acelea sustineau un acoperis ce se prelungea mai multi metri catre exterior, unde astazi sunt copaci, fagi. Celelalte gauri, patrate, sustineau grinzile din lemn ale acoperisului.
Chiar deasupra intrarii este acel peste de care se vorbeste in panou
Altarul
Peretele
Verticalitatea este impresionanta
Multiple inscriptii pe pereti, majoritatea pana in 1900
Incepem sa urcam spre Agatonul Vechi si Agatonul Nou pe marcaj triunghi albastru. Conform panoului cu harta traseelor nu avea ce sa caute pe aici marcajul banda rosie. Acesta urca pe o alta varianta pana aproape de un lac, denumit Lacul Mistretilor. La acel lac trebuia pus un panou si sageti indicatoare.
Urcam o panta inclinata, se porneste o ploaie puternica, mergem prin ploaie cu pelerinele pe noi, poteca devine din ce in ce mai dificila, ca o silueta se vede undeva in stanga Agatonul Vechi, de fapt, urmele unui schi mai vechi… si ajungem la Agatonul Nou. Cum ploua torential nu mai scot aparatul foto ci pozez cu telefonul:
Din interior razbatea incredibil de frumos, glasul unui preot acompaniat de niste adolescenti. Aproape ca am uitat toti de ploaie. Probabil era un acatist al Sf. Agaton. Dar ne miscam si incepem coborarea putin ocolitor… ca panta cu traseul era plina de noroi. Trecem de Lacul Mistretilor, iesim din padure si ajungem la drumul de pamant care dupa ce ca era distrus si vai de el, acum era deja calamitat 🙂
Dupa ce am framantat lut in picioare, cat pentru 10 sobe fiecare, coboram in tandem cu o cireada de vaci. Ele prin noroi, noi prin noroi. Acum, na, trebuie sa iei lucrurile cu calm si sa-ti vezi de treaba 🙂 La casele oamenilor ne-am curatat in paraul de acolo si am plecat spre Alunis.
Pe drumuri comunale am facut pana la pensiune… nu stiu, destul de mult 🙂 mai bine de o ora. Pana acolo am tot incercat sa-mi fixez toate informatiile si permanent m-am intrebat cum pot trai oamenii in zona asta. Este o splendida izolare, o liniste totala, o atmosfera coplesitoare. Nu sunt animale salbatice, nu vezi pasari, la Nucu sunt o mana de case ascunse de vegetatie interminabila, bagate toate intr-un fund de vale. Ori tragi lemne din padure, ori duci vacile la pascut. Alta activitate…
Ca incarcatura istorica, religioasa, zona este nemaipomenita. Accesul insa este jalnic. E bine sa stai prin astfel de locuri cateva zile, dar niciun animal salbatic sanatos nu cred ca vietuieste pe acolo 🙂 Am vazut o urma de la o caprioara… si mult mai departe niste urme de mistreti. Te uiti de acasa spre poieni situate pe versanti plini de vegetatie si mereu acelasi peisaj… Nimic! 🙂
Ma si gandeam: cine naiba sa marcheze trasee pe aici? 🙂 Sau daca te accidentezi cred ca o interventie se realizeaza de pe la 50 de km, din orasul Nehoiu. Nu are cine sa te ia de pe acolo… Salvamont, Jandarmerie Montana, deja vorbim de stiinta avansata 🙂
Bun, ajungem la pensiunea Nicoara din Alunis, comuna Colti. Luam camerele in primire, dusurile, masa… si filmul nu dureaza mai mult. Era o liniste atat de perfecta ca nu ai cum sa nu adormi. Mi-am dat seama ca nu am mai dormit de mult atat de bine. Ma trezesc pe la 6 dimineata, deschid geamul si vad ca rasare soarele:
De la geam se mai vedeau:
Peste drum o fosta sectie de votare
La dreapta, strada
La stanga, o parte din pensiune si intrarea in curtea bisericii din Alunis, functionala de pe la 1277.
Pensiunea Nicoara cred ca este si singura unitate de cazare din sat:
Toate holurile au niste decoratiuni speciale… aici pare o vanatoare la care participa soldati austrieci. Tabloul este tesut de mana, nu este o pictura sau altceva.
Foarte scump 🙂
Iesim un pic din pensiune in ideea de a merge la biserica din apropiere, pozez o cruce de piatra si se porneste iar ploaia.
In aceasta excursie am numarat 67 si de cruci din piatra, vazute de aproape sau din masina.
Pensiunea
Ploaia
In camera am stat mai mult in picioare… pentru ca de la atata liniste adormi imediat 🙂 Dupa ce am facut pozele la rasarit, am adormit iar. Si iar m-am trezit, si iar am adormit. Deci da-o incolo de treaba 🙂 Cred ca pe aici, o mare parte din timp il dormi. Pentru somn si odihna recomand zona! Masini nu prea sunt, tren nici atat, pasari nu canta, oamenii nu tipa ca nu sunt multi… e pace totala.
Cred ca daca as sta pe aici, dupa o luna vorbesc singur: „ce faci ba’ Adriane?”, „uite ma duc sa mai dorm!” 🙂 Aaa, si toate lumea merge in cizme. Recomand celor care merg prin zona sa aiba cizme. Cand voi mai merge imi iau cizme, nu ai ce face cu bocanci sau adidasi.
In sfarsit, se opreste ploaia dar luam totusi pelerinele…
Intrarea in curtea bisericii
Biserica
Pana in biserica, o cruce si in spate ei o grota
Imagini din biserica:
Aici vedeti istoricul
Catapeteasma
Pisania
Icoanele importante sunt insa pe tabla pictata.
Iosif cu Pruncul sau Sf. Anton cu Pruncul, nu stiu… nu am vazut pana acum o astfel de icoana in bisericile ortodoxe. Iosif cu Pruncul am vazut la catolici.
Maica Domnului unde de obicei este Pantocratorul
In dreapta bisericii este o alta chilie:
In stanga se observa „patul” din piatra
Mai sus de grota aceasta mai vine inca una sapata in stanca:
Aceste trei grote sunt in jurul bisericii si in ele locuiau vechii calugari
De mai sus, se vede satul Alunis, in dreapta cu acoperis verde… o parte din pensiune.
Crucea de pe biserica a fost smulsa sigur de un vant mai puternic. Nu o mai pune nimeni la loc.
Prin nisa din dreapta se poate privi in altar
Si de aici ne-am intors la pensiune… nu inainte sa… Vad eu o stanca inalta cu steaguri pe ea si imi zic ca nu ar fi rau… pana acolo sa dau o fuga. Nu a mai fost insa ca la cubul de piatra. A fost mult mai dificil 🙂 Varful Zboiu parca se numeste… Nu mai postez ca lungesc mult articolul, mai revin eu cu completari. Dar daca ati vazut mocirle imense in care se balacesc mistretii ganditi-va ca e nimica toata. Practic a trebuit sa sar din curte in alta curte, pe drum nu se putea merge 🙂
Pornim spre Muzeul Chihlimbarului unde o gasim pe celebra Diana Liana Gavrila… „mama” enigmelor si a asezarilor rupestre din Muntii Buzaului, cu carti scrise, tururi cu ghid, o enciclopedie. Stie tot! Eu am ascultat povestea chihlimbarului, cu pinul de acum 60 milioane de ani care azi este disparut si care secreta rasina, am intrebat ce ma interesa si discret am sters-o afara 🙂 Nu puteam asculta totul, desi era foarte interesant.
Pana la muzeu, vedeam mereu panouri cu acelasi continut:
Adica asa se numeste drumul, ca pe aici se duceau unii dupa chihlimbar. Nu este cine stie ce… este asa, ca sa stii pe unde esti 🙂
Muzeul se afla la etaj, este compus din 3 camere mici dar este mare prin piesele unicat pe care le are. A fost inaugurat la 14 iulie 1980 si este singurul de acest gen din tara.
Intrarea costa 6 lei/persoana. Camera din fata este cu chihlimbar, cea din stanga are unelte si fosile, cea din dreapta tot felul roci.
Coliere din chihlimbar
Am cerut detalii pentru ca am vazut undeva o descriere a unei descoperiri asemanatoare.
Ma strecor eu afara, nu inainte de a constata ca aveam pe casa o piatra usoara, neagra, gasita pe o vale din Bucegi… de fapt era un chihlimbar negru. Aveau una identica la muzeu… bine, un pic mai mica. Am vrut sa o postez dar nu mai stiu pe unde am pus-o. Trebuie neaparat o completare 🙂
Aici este o fosta mina… o doamna de pe acolo zicea de o exploatare a chihlimbarului, eu stiu… 🙂
Sunt si niste sine de trenulet… cine stie ce utilizare a fost. Mai trebuie citit.
Plecam si ne oprim in orasul Nehoiu. Centrul National de Informare si Promovare Turistica era deschis. Hop si noi sa vedem, daca ne-a scapat ceva… Ne scapase, dar era prin alta zona a judetului Buzau: chilia lui Ambrozie.
In interior o gasim pe Florina Fetic, foarte amabila, care ne-a trecut in revista tot judetul, toate imprejurimile. Ne-a pus la dispozitie harti, brosuri si ne-a raspuns la toate intrebarile. Cum aveau si un caiet de impresii, nu am ratat ocazia de a scrie primul. Mai ales ca acel viitor registru avea o imbracaminte dintr-o panza taraneasca, faina. Si era si ideea de a scrie primul, important este sa fii primul cand conteaza, filozofai eu 🙂
Bineinteles ca am batut toba de drumurile comunale si de starea jalnica a traseelor de la Nucu…
O biserica in apropiere de centrul de informare…
Tot cu aceasta ocazie am gasit o harta detaliata a judetului Tulcea. Mai aveam eu ceva similar, dar asta era mult mai completa. Am programat de vreo 2 ani o excursie acolo de 2-3 zile. Pe bicicleta nu altfel, ca se simt altfel lucrurile, viata, de pe bicicleta. Pe distanta Tulcea-Constanta, 2 nopti pe la cate o pensiune, si stanga-dreapta catre diferite obiective.. Bine, distanta in linie dreapta o parcurgi intr-o zi lejer cu bicicleta, dar sunt multe abateri de la drum, tot felul de chestii de vazut. Treaba ar fi sa pun bicicleta intr-un Interregio pana la Tulcea…
Deci fain si profi la acel Centru. Ma uit mai bine si ce vad? O mapa cu Predealul 🙂 Imi zic: sa vezi ca a fost Catalin de la centrul din Predeal si aici 🙂 Intreb si gata, brusc a devenit lumea mica. Nu-l mai sunam pe Catalin, ramane sa vorbesc eu cu el… apoi plecam spre Siriu, la cascada Casoca. Nu auzisem de ea pana aici, dar organizatorul, facuse un plan superb.
Ajungem pe o ploaie torentiala ca in filme. Cascada fiind la 5 minute de masina, luam pelerinele si coboram sa o vedem.
Cascada… era urgie ce mai 🙂
Ma si gandeam sa vezi ce este pe drumul spre Brasov, pe la Intorsura Buzaului. Bine ca noi nu am luat-o pe acolo, ca acasa am vazut la tv o stire cu un utilaj ce intervenea sa curete drumul de aluviuni. Ne-am intors la Nehoiu, unde nu cazuse o picatura de ploaie, apoi Patarlagele-Valeni de Munte-Ploiesti… Pe drum, povesteam amuzati din intamplarile lui Alexandru Fosile, cu dormitul in biserica, de prin munti…
Mai este de povestit…
Filed under: Obiective si locuri de interes | Tagged: altar, alunis, asezari rupestre, athosul romanesc, biserica alunis, bisericuta lui iosif, bozioru, cascada casoca, chihlimbar, chilia lui dionisie torcatorul, chilii sapate, cnipt nehoiu, comuna colti, creasta cocosului, cruci de piatra, cub de piatra, drum, inscriptii, lacul mistretilor, maica domnului, muzeul chihlimbarului, nehoie, noroi, nucu, panou, pensiunea nicoara, picturi pe tabla, ploaie, poiana cozanei, scara, scaunele lui negru voda, schitul agatonul nou, schitul profiru, semnal, siriu, stanca, tara luanei | 14 Comments »
Am pus denumirea de traseu turistic acestei excursii lungi desi, in mare parte nu prea se potriveste. A fost o zi acordata muntelui, nu neaparat doar pe trasee turistice. Insa am vazut ca sunt oameni interesati de excursiile postate aici si, cine stie, poate gasesc un element de legatura cu propriul lor traseu 🙂
Am plecat pe la 7:30, tinta fiind Pestera cu Oalele din muntele Lespezi, aflat in extremitatea sudica a Bucegilor. De ce m-am dus pana acolo, nu as putea sa va spun pentru ca si eu am analizat treaba asta si nu pot spune cu certitudine de ce am vrut sa merg. Ideea imi incoltise in minte de pe la inceputul saptamanii, „sa merg pana acolo” asa, din senin.
Busteanul pe care am stat odata, a putrezit
Initial am vrut sa plec miercuri singur, apoi chiar nu aveam atat timp liber, si prin urmare am comasat toate treburile, in miercuri, joi si vineri, astfel incat sambata sa fiu liber. Cum traseul era foarte lung, am vorbit cu prieteni de cursa lunga 🙂 Astfel de persoane daca este vorba de munte, merg oriunde, munte sa fie 🙂
Am fixat locul de intalnire si la 7:30 am ajuns acolo primul 🙂 Dupa o ora si ceva treceam de Stancile Sf. Ana – drumul spre Stana Regala si intram pe Drumul Vechi al Cotei 1400. La ora 9:00 cand se dadea startul la concursul de biciclete On Top of The World, tot pe ultimul drum eram. Ziua se anunta ca aceea de ieri, innorata, dar asta nu inseamna ca nu se poate merge pe munte. Cu echipament adecvat se poate, adica o pelerina de ploaie, o haina de schimb… Bine, echipamentul meu adecvat a ramas prin rucsac pana ne-am intors de pe muntele Lespezi. Pentru ca eram atat de nerabdator sa ajung incat nu mai contau ploaia marunta, umezeala, ceata, vantul, frigul, picaturile de pe molizii care se scuturau pe mine.
Cred ca a vrut cineva sa scape de acest panou si l-a montat in loc gresit. Valea Babei este la cativa kilometri, iar drumul de mai jos se numeste deja „Vulparie” 😉 Se vede panoul pus de ani buni, mai jos, cu albastru.
Din acest anunt amplasat la inceputul drumului spre Stana Regala, se intelege ca s-a deschis o noua locatie: Maria Chalet. De pe Facebook, am luat si ofertele lor…
Panouri aproape de Cota 1400
Trecem de Cota 1400, intram pe Drumul de Vara si ne indreptam spre Curmatura Vf. cu Dor. La 10:15 eram in dreptul ruinelor cabanei Vf. cu Dor si niciun participant de la concursul de biciclete nu ne-a ajuns din urma. Mi s-a parut cam ciudat… s-o fi dat startul mai tarziu.
Traseul de concurs mergea pe langa acel indicator
Trecem pe langa niste caini ce insoteau o turma de ovine, acestia stateau tolaniti pe drum, i-am observat cand am ajuns la cativa metri de ei.
Panou langa ruinele fostei cabane Vf. cu Dor
Panou turistic la Curmatura Vf. cu Dor
Dincolo de Curmatura Vf. cu Dor am vazut ca se risipea si ceata si am putut cuprinde inca 3 turme de oi risipite pe pajistile montane.
Trecem DJ 713, intram pe traseul turistic marcat cu cruce galbena ce iese la Bolboci, niste caini ne latra de la o stana, ceata insa venise… asa ca nu i-am vazut. Apoi am trecut pe langa niste tarcuri, puse exact la un metru de traseul turistic… un caine negru statea prin iarba apatic. Mergem ce mergem, cu gandul ca va iesi soarele, dar a fost o iluzie si inainte de a ajunge intr-o mare poiana, incerc sa sar peste un sant, figura nu-mi iese si imbratisez de mama focului pamantul, iarba, totul ud. Cum aveam o durere de spate de vreo 2 zile, ma iluzionez cu gandul ca „mi-am pus oasele la loc” 🙂 Ce este drept nu o mai simt, deci iluzia chiar isi face treaba…
Poiana de dinainte de a se intra in padure.
La masa veche din lemn din poiana, decretam popas si ne punem pe mancat rosii cu branza si ceapa 🙂 Traseul insa ne astepta, trecem pe langa ruinele unui stalp de funicular, cand vine o scurtatura eu prefer sa nu ma ud la picioare si pe pantaloni si mai mult, prin tot felul de vegetatie, asa ca ocolesc de unul singur si ne intalnim dupa vreo 15 minute. In pas grabit, nu am bagat de seama ca ajung imediat in drumul asfaltat si tot tropaind, dau o curba, si vad o tanti fugind in fundul gol spre masina. Bine ca nu a trecut nicio masina atunci ca sigur o lovea. Am un „noroc” fantastic la treburile astea. M-am dus mai departe bombanind… incepuse si o ploaie marunta, dar nu era cine stie, asa ca am continuat tot in tricou.
Fundatii stalp
Am ajuns cam aici, pe drumul Bolboci Mal Stang
Lacul Bolboci, cabana…
La digul lacului Bolboci puzderie de masini, de oameni, toti pe baraj sa faca poze. Ne facem loc printre ei, cand un domn ne intreaba de unde venim. Deosebit de politicos ii raspund ca de acasa, el insista cu de unde am coborat, ii spun ca de la Cota 2000, el face o legatura imaginara, o impartaseste sotiei, ne salutam, la revedere si oricum niciodata nu va face acel traseu… nu parea genul, si era si in slapi, deci avea masina pe acolo. Cea mai tare faza a fost cand urechile au prins intrebarea unui domn catre prietenii sai: „Cum ii zice la lacul asta?” 🙂 Eu chiar nu stiu de ce mai pleaca unii de acasa, daca nu stiu unde merg!?
Crapaturi, na, din 1988 si pana acum a trecut ceva
Eu imi faceam loc printre cetatenii de pe dig pentru ca vazusem ceva foarte interesant: barci pe lac. Imi place la culme sa merg cu barca pe lac. As vasli ore in sir fara sa ma plictisesc, mi se pare o chestie foarte faina. Bineinteles, cu masuri de siguranta, sa nu ajung precum submarinul 🙂 De retinut ca apa acestui lac, indiferent cat este de cald afara, are doar cateva grade, 8-10 ceva de genu’.
Ochii mi s-au lipit de o barca alba si in loc sa urcam spre Podu cu Florile, eu am coborat la lac sa studiez barca. Vazusem ca nu are vasle si nici pe ce sa stai in ea. Dar asta nu era o problema, cabana Bolboci era in apropiere, cateva scanduri sa le modelez as fi gasit pe acolo. Ajung la barca, o studiez un pic, o misc, imi dau seama ca o pot impinge si singur si ma uit prin jur dupa figuri cunoscute, ca sa facem planul cum o luam si sa iesim pe lac cu ea, pe neintrebate. Numai ca figurile cunoscute disparusera din peisaj, deloc incantate de o astfel de aventura. In opinia mea, nu avea nimeni ce sa-ti faca, am gasit o barca abandonata, am facut niste vasle, faceam un tur complet de lac si o aduceam inapoi. Bine, nu tot de unde am luat-o, ca nu eram atat de tampit. Un pic mai sus, apoi sunam la cabana sa vina sa o ia 🙂 Aderenti la idee nu am gasit, ba mai mult, mi s-a spus ca exista si o barca… cu motor prin preajma. Logic! Cu atatea caiace pe lac, trebuia sa existe si o astfel de barca. Ma duc, vad barca, si eu care ma gandeam ca o data ajuns la cativa metri de mal, nu are nimeni cum sa ajunga la tine…
Ca fain 🙂
Poate totusi barca fara vasle nu era a lor, poate ca era a celor de la cabana. Trebuie sa intreb pe un sofer de jeep ca ei tot merg pe acolo, daca mai este barca pe mal.
Bun, si plecam pe drumul spre cabana Podu cu Florile, trecem de cabana aceasta unde cica au intrat 20 miliarde lei vechi, banii cetatenilor, pe vremea cand se taiau salariile oamenilor pentru a se acoperi furturile celor aflati la conducerea tarii… moment in care ultimii isi stabilizau macroeconomic propriile buzunare…
Cabana Podu cu Florile
O viitura a stricat drumul putin mai sus de cabana spre cariera Podu cu Florile.
Urat amplasament, urata constructie, intai au rupt muntele cu buldozerele… Viitura a adus bustenii pana aproape de gardul acestei vile. Poate urmatoarea ii ia de acolo sau macar versantul acela sa vina peste ei… In afara de sanatoriu pentru nebuni alta destinatie mai buna pentru acea constructie nu exista…
Pe unde trebuie sa treci cu masina, depinde si de masina
Alta portiune a drumului unde apa a sapat
Am lasat drumul pentru drumeagul marcat cu cruce rosie ce duce la cantonul Bratei. Cand ajungem in Sa, nu stiu de unde naiba au aparut valuri de ceata, de nu vedeai la 3 metri. In zapaceala de acolo, noi vorbeam intruna, unii cu un jeep de Bucuresti si cu un Renault Scenic urcasera la o stana, cainii latrau de zor, vaci pe langa noi si treceam la un pas de ele, pe unele mangaindu-le… astfel ca ne-am pierdut in ceata. Nu am intrat pe poteca nemarcata pe care trebuia. Prin urmare, am haladuit pe poteci si pe pante vreo 30 de minute, cand am luat initiativa si nedorind sa iesim prin Cheile Zanoagei, am schimbat unghiul/directia si am inceput sa urcam mult spre stanga… iesind sub platoul Podu cu Florile. Trebuia sa ajung eu si pe acolo, dar nu atunci si nu in astfel de conditii. Cateva vorbe adecvate intamplarii si ajungem iar de unde plecasem 🙂 🙂 Stam 5 minute si cand s-a creat o bresa in ceata, vad un reper mai vechi si gata, gasisem traseul. A fost cu noroc, pentru ca de jur-mprejur totul era la fel: iarba, ceata, animale, molizi.
Pe poteci din acestea umblam
Sub Podu cu Florile
O luam din loc, eu primul, grabit sa recuperez timpul pierdut 🙂 intru in padure, si un caine ciobanesc cat toate zilele tasneste brusc din decor si se pierde in padure. Imi zic ca nu sunt eu fioros sa se sperie, deci o fi vreun urs prin preajma. Dar ce sa vezi prin 5-10 metri, cat se putea vedea? Asa ca, mergem mai departe, mai vedem caini risipiti pe langa poteca, la fel de socati, nu stiu ce naiba aveau, dar cum ne vedeau fugeau prin padure 🙂
Ceata nu mai voia sa plece, burnita usor, schimbam potecile una dupa alta pe masura ce recunosteam reperele, am luat pe parcurs puncte si cu GPS-ul sa fim siguri ca nimerim la intoarcere… stiti ca din sens opus se schimba peisajul 🙂 si pe ceata este foarte nasol.
Vizitam putin pestera, si pornim spre niste stanci necercetate de noi, le venise si lor randul. Eu ma duc mereu cu cate un scop, cum zice Micutul morocanos, si acasa adun datele, iar apoi, in alta zi, merg pentru altceva dar tot acolo, si tot asa, pana pot sta linistit ca am inchis subiectul. Nu contabilizez pesteri, nu intretin un palmares, fac lucrurile asa, mai detaliat, dupa cum cred. Prin acele locuri, este doar natura virgina, neatinsa, cu muschi gros si de 40-50 cm pe stanci, locuri unde viata se naste in tacere si moare la fel, locuri pe unde intri ca intr-o biserica a naturii… este altceva. Nici nu am mai simtit ca sunt in tricou, ca apa rece de pe crengi se scutura pe mine, a fost o splendoare sa te strecori printre stanci uriase, pline de grote, inca necercetate toate, gasind si un aven. Clar ca nu este Avenul Lespezi, acesta este in zona carierei, si din unele surse este mic, neinteresant, si chiar infundat…
Taram de propagat visuri
Avenul… nu aveam o coarda la noi, ca nu ne-am gandit ca ne va folosi la un astfel de traseu, deci, nu am coborat in acel intuneric. Data viitoare…
Am iesit si la Claia de Piatra, daca va uitati pe harta pare greu sa ajungi intr-o zi, noi ne-am si dus pana acolo, ne-am si intors… nu este chiar ceva de speriat. La intoarcere am mai facut 2 popasuri pentru hrana, dulciuri, pe parcursul excursiei nu am baut niciun strop de apa ca nu mi-a fost sete, in schimb am gasit o multime de fragi.
In mijlocul unui platou inierbat se ridica un bloc masiv de piatra
Tot prin acea zona
Stana parasita
Pe la ora 16 eram langa Campingul Zanoaga, o multime de oameni, corturi si masini acolo, chestia chiar functioneaza. Mie mi s-a parut un proiect util de la inceput, dar m-am aratat si sunt foarte curios cum naiba au obtinut avizele? Un astfel de camping este necesar mai ales in zona Padina. Teoretic, nu ai voie sa amplasezi constructii in zonele pe unde sunt diguri, ca daca se rupe digul, dispare orice aflat in proximitatea sa. Ori campingul este la cativa metri de albie si la vreo 300-400 metri distanta de baraj. Stiam ca in astfel de locuri sunt permise de Legea Apelor doar constructii provizorii. Autorii proiectului or fi considerat ca oamenii nu stau in corturi si casute din lemn iarna, deci se incadreaza la provizoriu 🙂
Langa baza Salvamont Zanoaga, si aici au intrat vreo 20 miliarde lei vechi 🙂 🙂 supraveghea circulatia o masina de Politie 🙂
Peste drum de Baza Salvamont a mai aparut o imprejmuire. Se vede si o parte din Camping ceva mai departe. Suprafata imprejmuita este 80% acoperita cu molizi, sunt vreo 200 si mai mari si mai mici. Cu siguranta vor fi taiati. Pana luni nu-i vor taia, asa ca este timp sa intrebam la Ministerul Mediului, ce naiba au astia de gand prin Valea Ialomitei, ca in fiecare an apar noi constructii, cu fundatii din beton, ziduri, etaje.
Acolo unde au imprejmuit era un loc de popas amenajat de Administratia Parcului. Dincoace unde sunt stalpii fara scanduri este doar padure.
Pana la Zanoaga DJ 714 a fost asfaltat, nu va ganditi ca si curbele acelea nasoale spre cabana Bolboci au avut aceeasi soarta 🙂 Cred ca urmeaza.
Am ajuns la intersectie de drumuri, in stanga mergi la Sinaia, in dreapta spre Moroeni:
Cred ca am mers si noi vreo 45 km: 5 km are drumul forestier Poiana Tapului, mai punem 4 km pana la Cota 1400, inca vreo 3 km pana in Curmatura Vf. cu Dor, vreo 2 km pana la Dj 713, alti 4 km pana la lacul Bolboci, 2 km pe drumul de acolo, 3 km pana la cabana Podu cu Florile, vreo 6 km minimum la Lespezi dus-intors, alti 3 km pana la Bolboci, vreo 2 pana la intersectia din poza de mai sus… plus ce scrie pe panou 23 km, plus inca 2 km pana la Gara Sinaia. Deci: 59 km. Mai taiem din scurtaturi, erori si lasam 50 km sa fie cifra rotunda 🙂
Distante inapoi
Cabana Dichiu
La ora 17 eram in Saua Dichiului si pe la ora 19:15 prin centrul Sinaiei, am luat IR 1643 ce mergea in directia Mures-Beclean, pleca la 19:45, am coborat in Busteni ca mai aveam treburi si pe la ora 21 eram pe acasa: baie, masina de spalat, poze de descarcat, niste placinte, Pepsi, concluzii si obiective atinse, adidasi plini de apa de la iarba mare de pe Platoul Lespezi, a fost bine, ce mai! 🙂
Ca un sfat, in week-end, CFR a avut o idee geniala si o tine functionala de vreo cativa ani. Daca veniti in Valea Prahovei si doriti sa calatoriti intre statiunile Sinaia, Busteni, Azuga, Predeal, se poate renunta la propria masina sau la maxi-taxi si folosi trenurile Regio sau IR. Biletele la trenurile IR, intre statiunile mentionate au pret de Regio. Deci Sinaia-Predeal este vreo 4 lei. Nu mai stai in coloana pe DN 1, ajungi mai repede… In cursul saptamanii, tarifele sunt normale pentru IR.
Filed under: Obiective si locuri de interes | Tagged: aven, barca, bolboci, bucegi, Busteni, cabana, caini, ceata, claia de piatra, dj 713, dj 714, funicular, lespezi, maria chalet, masa, molid, munte, padure, panou, ploaie, Podu cu Florile, traseu turistic, zanoaga | 6 Comments »
„Este zapada mare… au anuntat ploi…” si alte asemenea. Pana la urma din grupul de 4 am ramas 2, din care Matrix avea mana rupta 🙂 Dar evident ca am plecat…
Pe la 8 si 15 minute am plecat… trebuia la ora 7, dar pana am stat la discutii la telefon, unii cu altii, despre vreme, despre grosimea stratului de zapada de pe Platoul Bucegilor, etc, a trecut timpul. Matrix era insa primul la locul de intalnire, si el ar fi mers oricum
Aproape de Stana Regala
Leurda
Mai trec si ursi pe poteca turistica
Crucea lui Sorin Golopenta de pe Piciorul Pietrei Arse
La iesirea din padure ne astepta zapada
Ceva mai sus, printre acesti nameti, aveam sa gasim 2 doamne trecute de 40 de ani, echipate de iarna, care urcau foarte bine spre Complexul Piatra Arsa
I se spune „Broasca”
„Sfinxul Pietrei Arse”
Complexul Piatra Arsa. Vedeti ca jnepenii sunt sub zapada ceea ce arata ca momentul drumetiilor pe Platou inca nu a venit 🙂 Ma refer la cui nu-i place prin zapada, mie imi este totuna, daca trebuie sa ajung undeva nu conteaza cum este si ce este. Cu alte persoane, in afara de Matrix sau cunoscuti care stiu ca pot merge, nu m-as aventura…
Aici am inteles de ce ne priveau pe geam personalul de la acel Complex. Pai ei erau izolati acolo de dinainte de Paste, drumul era plin de zapada. Nici noi nu ne asteptam la asta…adica dupa ce scapasem din troienele de pe Piciorul Pietrei Arse si de pe Platou era clar ca pana la Pestera Ialomitei tot prin astfel de zapezi am fi mers.
Iata-ne si la bariera ce inchide drumul spre Babele. Drumul pe o lungime foarte mare, cat mai vazut noi cu ochii, este plin de zapada. Ma refer la DJ 713 ce se opreste la bariera. Nici pe poteca spre Pestera Ialomitei nu se vedea vreo urma, dar asta era, am facut noi urme
La o cruce careia i-a fost smulsa tablita cu numele si cu o poezie. Vreun tacanit nu a avut ce face si a tras de acea tablita pana a rupt-o. Probabil a aruncat-o prin imprejurimi si la cat jnepenis este, va fi foarte greu de gasit. Multi ajunsi in acest loc incercau niste senzatii stranii… poezia era scurta si sinistra, peisajul este destul de salbatic, parca pluteste moartea prin locurile acelea. In urma cu multi ani, cand am venit prima oara pe aici, mi s-a parut un loc ciudat, te simti oarecum, dar nu am zis nimic la nimeni. Ulterior, dupa alti ani, un prieten ce are un ziar imi spunea ce emotii l-au incercat in acest loc. Apoi au fost altii si altii… pana la urma s-a oprit cineva si a rupt tablita. Bine ca am poze cum era inainte. Aici a murit in conditii neelucidate o eleva pe nume Bia Mariana. Unii au zis ca a fost abandonata de profesor.
Prin padurea Cocora
Un semn timid de primavara
Traseul turistic… urme de pasi de ursi am vazut in multe locuri
Aproape am ajuns… de aici am coborat spre hotelul Pestera iar la marginea padurii am facut primul popas al zilei
Hotelul
Nimic surprinzator… ursul a rupt gardul de ani de zile si vine periodic la gunoaie. Eu le-am zis de la inceput ca trebuie o imprejmuire metalica acoperita, dar nu ai cu cine vorbi fiind doar orientati dupa furat. In plus, nu le poti cere unor magari sa gandeasca, acestia doar trag unde li se nazare sau se opun pentru ca le trebuie cativa ani sa inteleaga de ce o panta trebuie urcata.
La cladirile manastirii Pestera Ialomitei
Biserica Sf. Nifon
Pana aici unde drumul era deszapezit, am facut din Busteni peste munte si Platou aproape 6 ore. Vara am fi facut cel mult 5 ore.
Ne uitam putin pe acolo, cu gandul de a merge apoi in biserica din Pestera Ialomitei, situata la o distanta de 10 minute din acest loc. Ca de obicei, eu sunt fie prea in fata, fie in spate cu mult, preocupat de diferite aspecte, peisaje, foto… De data aceasta eram cam la 50 metri de Matrix, cu spatele la el si la cladirea staretiei. Matrix a vrut sa treaca un pod cand o doamna ce lucra la manastire i-a spus ca nu pe acolo apoi i-a zis asa: „daca sunteti turist, luati-o pe jos” si i-a aratat o alee pe sub pod. Ma intorc si eu, ma uit la ea, la un calugar si la un cetatean ce statea aproape de o usa. In mintea mea deja era intrebarea: „De ce sa nu treaca pe pod?”
Ma uit apoi la pod , vad la capatul lui un gard din barne ce nu era in toamna si un drum ce se prefigura mai departe. Asa ca, nu mai conta parerile cucoanei sau ale cuiva. Cobor cu Matrix pe alee doar ca sa ajung sub acel gard, urc niste trepte si apoi intru pe acel drum bine-mersi pe langa alte case ale manastirii. Doar nu trebuia sa-mi dea voie nimeni…
Dupa biserica veche, aceasta este cea mai veche cladire a manastirii. Aici am stat de zeci de ori, in alta perioada. Undeva, putin in stanga este o cladire ridicata fara acte prin 2012. Tot in stanga, se face un alt drum, creat cu buldozerul anul trecut chipurile pentru reparatii la niste bazine de apa. Aici, de unde am pozat, trecusem de gardul din barne. Deci astia nu puneau gard daca nu i-ar fi apasat ilegalitatile. Nu au acte pe multe din ce au ridicat prin zona…
Merg mai departe pe drum, cu mentiunea ca de Paste, stiind ca oamenii sunt ocupati, am intrat intr-un perimetru pazit, doar ca sa ma uit eu dincolo de un gard unde era un obiectiv privat ce trebuia pozat… si cum nu aveam pe unde trece… s-a intamplat sa intru, asa ca nu aveam nicio problema in a intra pe „proprietatea” ilegal dobandita a sfintilor parinti. Ca stiti ce se intampla? Astia nu au cumparat nimic, doar s-au extins an de an prin paduri si poieni, ca nimeni nu are curaj sa spuna ceva, doar vorbim de sfanta biserica, etc. Pe mine, desi ortodox, merg la biserica, ascult unele lucruri, admir unii preoti, ma enerveaza smecheriile acestea. Vine nu stiu ce sfant parinte si vrea el nu stiu ce, motivand ca este pentru Domnul. Ce treaba are Dumnezeu cu astfel de acte banditesti? Nu le zice nimeni nimic… de frica „pedepsei divine”. Nu are nicio treaba Dumnezeu cu nascocirile unor slujbasi ai Bisericii.
Asa ca merg mai departe, Matrix a ramas undeva la distanta, un domn se holba de la geam spre mine… si ajung aici:
Cel mai probabil, o „noua fabrica de bani”. Foarte interesant de aflat cine ridica acest sfant locas si cine sunt cei care cu credinta si evlavie intra intransa… fara a poseda vreun act. Pentru ca este Sf. Gheorghe astazi, gasesc foarte nimerit sa-i intreb pe cei din Ministerul Mediului si pe cei din Inspectoratul de Stat in Constructii, chiar astazi… despre aceasta binecuvantata cladire, adapost pentru nevoiasii care platesc…
Am facut circa 10 poze si am plecat spre Pestera
Copacul acesta pe sub care trec atat acei sfinti parinti ce cu osardie realizeaza „intocmai” lucrarea Domnului… pe care in tot ce fac il iau in desert, degraba golitori de buzunare cat si enoriasi credinciosi pupatori de maini sfintite prin munca, nu s-a gandit nimeni sa-l taie si sa elibereze drumul. Dar o minune se poate intampla oricand 🙂 iar o minune care sa nu coste ar fi perfect, ia sa vina cineva de bunavoie si sa puna umarul la lupta impotriva celui care pune astfel de obstacole in drumul binecredinciosilor
La Pestera Ialomitei
Prin bisericuta din Pestera
Nu am stat prea mult, am intrat cam 200 metri in pestera, venisem sa vad cateva inscriptii vechi, eu retin in timp diferite imagini, detalii, etc si intr-o zi cand aflu ceva concret, stabilisesc o legatura, stiu unde sa caut. Am stat putin, odata ce am vazut si pozat unul dintre scopurile acestei excursii. O poza pot sa postez:
1857
Proiectul de amenajare a Pesterii… sume astronomice, in teren vor fi cu siguranta realizari mici ca si cost, supradimensionate pe hartie. Deocamdata, desi trebuia sa se inceapa lucrarile, nu se vede nimic… le-or fi inceput deja prin birouri. Astia nu vor fi niciodata capabili sa faca lucruri utile, doar sa risipeasca aiurea banii. Unde te uiti, nu au facut nimic util, cimitire de bani… nu au dezvoltat niciun turism, nu s-a intamplat nimic de ani de zile in Parcul Natural Bucegi, doar strategii ale vorbelor goale. O sa vin mereu pe aici imediat ce dau drumul la lucrari 🙂 Acestea trebuiau demarate din 2012, peste cateva zile trebuie finalizat proiectul.
Bineinteles ca ar fi extrem de ridicol sa merg eu sau alti prieteni ce umblam de mici pe munte, printr-un astfel de loc, si sa cerem asistenta salvamont. In primul rand, ca la viteza noastra ei nu se pot tine dupa noi, deci nu stiu cine pe cine ar ajuta. Mi-a venit o idee 🙂 🙂
Au pus acest panou, un mare multumesc. Pentru ca atunci cand se mai topeste putin zapada voi face o cerere la Consiliul Judetean Dambovita in subordinea caruia este Serviciul Salvamont. Sunt un turist iubitor de frumusetile naturii si vreau sa merg prin acel canion, evident ca solicit asistenta salvamont. Da’ de ce sa nu mergem pe acolo sa ne uitam unii la altii, mai socializam 🙂 Bineinteles ca asistenta este gratuita, se subintelege, alfel nu se ofereau ei…
Panoul acesta dincolo de utilitatea sa, ca avertisment pentru incepatori, este o chestie de ghidaj, adica ne suni, platesti si te ducem pe acolo… bon fiscal sau altceva nu-ti va da nimeni. Am un var la Fisc in Bucuresti, nu ar fi rau sa-l invit pe aici cu niste colegi, sunam la numarul acela, vine asistenta salvamont si cand va fi sa platim, astia vor face ochii mari ca nu primesc nicio hartie…
Poza aceasta o voi incarca pe Facebook si voi multumi pentru serviciile turistice gratuite oferite de prietenii salvamontisti damboviteni. Vor crede zeci de oameni ca este un serviciu la care poate apela oricine, oricand 🙂 🙂 Cinste salvatorilor, adevarati oameni de munte.
Am glumit, va dati seama, se trezesc oamenii acestia cu tot felul de telefoane 🙂 Iar varul meu merge mult prea bine ca sa aiba nevoie de sprijin, era prin Mont Blanc acum de Paste…
Pe langa cabana Padina…
Drumul arata groaznic, plin de gropi, apa, noroaie. Ambele drumuri ce inconjoara lacul Bolboci sunt curatate de zapada, dar cel dinspre cabana Bolboci, adica acesta din dreapta, neasfaltat, este vai mama lui. La fel si de aici pana la Padina si Pestera. Extrem de putini turisti, circa 100 de turisti au vizitat Pestera Ialomitei in aceste zile, am intrebat eu pe acolo. Un bilet este 8 lei pentru adulti si 4 lei pentru copii
In Cheile Tatarului… vremea a fost toata ziua inchisa, la un moment dat ne parea rau ca nu a fost ca a doua zi de Paste, dar ar fi fost un cosmar traversarea Platoului si a muntelui Cocora… si asa am mai scapat prin troiene pana la brau, dar mie mi-a placut, nu am plecat de acasa cu ideea de a fi totul cum vreau. Luam lucrurile cum se prezinta. Ne-am udat pana la genunchi, motiv pentru care nu am mai vizitat pestera, in aceasta perioada apa in Pestera are un nivel ridicat, noi mergem si prin locuri unde este apa, asa ca de doua ori baie rece nu prea era in regula.
Raul Ialomita la intrarea in Chei
Peste 4 zile se vor implini 39 de ani de cand a fost montata aceasta placuta… cred ca nici aceia care au asezat-o nu mai stiu de ea
Lacul Bolboci
Au sapat pe marginea drumului ca sa ia astfel de bucati de piatra. Date cu un lac de piatra arata foarte bine, dupa ce sunt zidite. Mi se par oricum prea mici, am vazut si mai mari dar nu in Bucegi
O alunecare de teren, stanci imense s-au prabusit pe drum dar cineva le-a impins cu un utilaj in vale. Dupa ce am trecut noi, se auzea un motor de buldozer cred ca incerca sa mai repare cate ceva pe aici. Stanca aceea mare in niciun caz nu putea fi urnita
Un peisaj care mie imi place foarte mult, cum cresc acei molizi mici peste muschi, la inaltime, pe stanca
O parte din lac… cum mergeam, aud un zgomot. Ma opresc apoi plec si iar se auzea. Febril, am scos binoclul si repede sa caut pe intinderea lacului… pe lac, pe la mijlocul sau erau gaste salbatice. Nu mai vazusem pe aceasta mare din mijlocul Bucegilor gaste salbatice.
Cabana Bolboci… din pacate desi locatia este frumoasa, placuta, drumul este prost, stricat in timp si in principal de cei care exploateaza padurea. Peste tot unde se exploateaza padurea, raman in urma nu doar peisaje dezolante ci si drumuri deteriorate si nimeni nu le repara vreodata.
Poate ati auzit cum padurile statului cad sub drujbele padurarilor… bine, reportajul este in judetul Dolj, unde un grup infractional reunea si sigur mai reuneste vreo 100 de silvicultori 😉
Bine ca i-au dat jos sigla cu „Baza Salvamont Zanoaga”. Cladirea aceasta care a inghitit 20 miliarde lei vechi a fost ridicata pentru a veni in sprijinul turistilor, adica pentru siguranta lor 🙂 Aceasta era justificarea din acte pe timpul cand se cereau banii pentru acest proiect „deosebit de util”. Nimeni in ultimii zeci de ani, nu s-a accidentat prin aceste locuri, neexistand asadar niciun istoric, niciun accident, pentru ca nu ai unde sa te accidentezi. Si beat daca ai fi nu ai unde sa cazi, neexistand nici macar cunoscutele santuri de pe marginea drumului… Neavand ce face cu aceasta cladire au inchiriat anume spatii Jandarmeriei Montane. Foarte rar sa fie vreun salvamontist in acest loc, nu este nimeni nebun sa stea prin aceste locuri unde nu se intampla nimic. De altfel, au un sediu mult mai util salvarilor montane la Pestera, la circa 10 km distanta de aici. Turistii, pe munte, se accidenteaza in general in zona stancoasa, nu pe locuri netede, prin paduri si poieni. Asa se risipesc banii cetatenilor…
Incepuse si ploaia, dar chiar nu conta, vazusem atatea in aceasta zi.
Un peisaj cu ploaie. Putin mai sus, din urma ne-a ajuns un domn ce administreaza cabana Dichiu. El nu ne cunostea, eu il cunosteam 🙂 De o politete putin banuita prin Valea Ialomitei, s-a oferit sa ne transporte dansul pana in Saua Dichiului. Chiar insista vazand ca ploua. Doar ca noi plecasem sa ne plimbam pe jos, nu cu masina. Apoi au trecut alti cunoscuti cu masinile si cum alt drum nu era a trebuit sa ne oprim cu fiecare de vorba si sa le multumim.
Aici, la intersectie de drumuri, soarele incerca sa iasa din nori. I-a reusit pana mai tarziu.
La o ora de la plecarea din zona „Bazei Salvamont Zanoaga” am ajuns la cabana Dichiu. Am fi putut ajunge mult mai repede dar nu ne grabea nimeni. Pana aici mersesem probabil cam 35 km. Ne-am oprit sa cumparam cate ceva. In interior, curatenie si politete, oameni amabili. Cabana aceasta este asezata la intersectia drumurilor judetene 714 si 713, adica poti derula o afacere cu sanse mari de reusita. Am ramas cu o buna impresie despre acest loc.
Si am primit si bon pentru ce cumparasem, ceva extraordinar in Parcul Natural Bucegi. Doar la hotelurile Pestera si Cota 1400 si la Stana Regala primesti bon, in rest nimeni nu are vreo treaba cu asa ceva 🙂 Nu prea poti spune ca este ilegal sau nu, deoarece statul in ultimii ani a inventat tot felul de taxe si impozite, pentru a acoperi furturile unor oameni numiti politic sau pentru a finanta prin mijloace elevate clientela de partid. Asa ca daca sunt prinsi sunt amendati, daca nu sunt prinsi… Interesanta mi se pare propunerea legislativa prin care sa nu platesti daca nu ti se da bon si ma intrebam eu asa… „oare o fi viabila chestia asta in societatea noastra?”.
Trasee vechi si pierdute prin padure, care insa ne-au scurtat considerabil drumul spre Sinaia. Fiecare marcaj are o poveste lunga si frumoasa
Am ajuns si in partea prahoveana a lui DJ 713, unde am intalnit sinonimele cuvantului dezastru
Si s-a surpat… pentru ca idiotii nu s-au gandit ca nu poti face un drum fara sa ai fundatii, terasamente, ziduri de sprijin. Smecheria a fost sa se toarne repede asfaltul pana in varf de munte, aici era combinatia. Ulterior, s-au apucat de amenajarea zonelor invecinate. Prin urmare, nu stiu daca vor inaugura vreodata acest drum. Cand fac treaba la km X, cade ceva pe la km Y.
Este la noroc, doar nu va cadea o stanca exact atunci cand treci 😉 Ce cade este dat pe margine 🙂
Mai jos, la fel:
Trebuia sa cheme niste specialisti ca sa gaseasca solutii tehnice de amenajare a versantilor
Namol si stanci, lasa ca mai vine de cateva ori. Zona este atat de intinsa incat le va lua ani sa o amenajeze
Nici balustrade nu au pus peste tot
Ce munte mare si ce zid pentru furnici au facut ei 🙂 Ei de abia in acest an vor cauta solutii, la vreo 3 ani de la inceperea lucrarilor la drum. S-a cuibarit atat de mult furtul in ei incat nu au nicio teama de lege, de puscarie, nu cauta decat tot felul de metode de capusat bani publici. Vor directiona alti bani pentru amenajarea versantilor, „cheltuieli neprevazute de vreo 2 milioane de lei”.
Paraiasul acela de ce credeti ca vine el asa pe sosea? Deoarece nu exista o subtraversare 🙂 Pentru tampiti a fost prioritar asfaltul, apoi cand au venit sa amenajeze cat de cat marginilem s-au trezit ca nu au pus un tub sub drum ca sa curga apa paraului, asa ca l-au directionat pe sosea 🙂 In timp, adica intr-un an-doi, paraiasul aduce tot felul de materiale, pietre, lemne, frunze si la o ploaie puternica le va imprastia pe toate pe drum… dar tot raul spre binele… altora. Va fi de lucru an de an la acest drum, de carpit. Lasa, ca se fac bani si din chestii d’astea 🙂 🙂
Daca mergeti prin paduri, doar trebuie sa va uitati in poza, la cetina de pe drum. Stiti cat timp ii ia unui brad cazut sa-si lepede acele? Destul! Adica nu o zi, doua, o saptamana. Deci de atunci a cazut copacul peste balustrada si peste drum. Nimeni nu are nicio problema, pe fata sau pe la spate, toata lumea stie ca acest drum a fost facut doar pentru a se imparti niste bani. Au bagat gargara ieftina cu utilitatea drumului si dezvoltarea Bucegilor si acum sunt multumiti ca s-au vazut cu sacii in caruta. O sa le zic de bradul cazut pe drum, sigur vor zice ca a cazut intre timp, adica ieri, alaltaieri 🙂 Doar ca nu este niciun intre timp ci este de mai mult timp…
Pe podul de pe Izvorul Dorului
Si s-a terminat excursia 🙂 🙂 da’ mai sunt zile…
Filed under: De la sine putere..., Uncategorized | Tagged: apa, bariera, baza salvamont zanoaga, biserica, bolboci, bon fiscal, bucegi, cabana dichiu, canion, cladire, complex, consiliu judetean, drum, leurda, munte, padina, padure cocora, panou, Parcul Natural Bucegi, peisaj, pestera ilaomitei, piciorul pietrei arse, salvamont, sorin golopenta, Stana Regala, urs, zapada | Leave a comment »
Castelul Marthei Bibescu din Posada
O poveste incredibila in 3 imagini si cateva cuvinte. Sotul a murit in primul razboi mondial, fiul in cel de-al doilea, sotia/mama a mai trait mult dupa aceea… se poate spune ca aceasta familie s-a jertfit pe altarul patriei. Sunt sigur ca politicienii de astazi nu vad nimic mai mult decat o simpla placa de marmura
Cruce adusa de pe Bucegi si asezata in curtea unei manastiri
Panou nou amplasat de catre Administratia Parcului Natural Bucegi
Pictura veche
Antrenament jandarmi montani
Un mar artificial pus de vreun glumet prin padure… pare ca a si muscat vreun animal mic din el
Una dintre tablitele de la Sinaia… este destul de mare probabilitatea ca acestea sa fie niste falsuri
Drum regal
Filed under: Jurnal | Tagged: bucegi, castelul martha bibescu, drum regal, jandarmi, panou, pictura, placa de marmura, tablitele de la sinaia, trecut | 2 Comments »
Am citit acum cateva zile un articol interesant. Fiind pasionat de istorie, citesc diverse lucruri ce ma intereseaza, cum ar fi al doilea razboi mondial, fuga nazistilor si cautarea lor prin toata lumea, lagarele de concentrare, teatrele de operatiuni, memoriile unor generali din acea perioada, sau lumea geto-daca, antichitate, viata in primele secole de crestinism…am destule subiecte 🙂 Si cu zvonurile, legendele locale, demult le-am studiat, cautat prin arhive, carti, corespondente si paralele :)) Astept sa imbatranesc, sa ma mai scrantesc putin si apoi sa incep sa caut si pe teren mai in detaliu…deocamdata am destule de facut in domeniul mediului si al turismului.
Articolul de care spuneam, ne arata ca seful politiei secrete naziste, Heinrich Muller, probabil cel mai feroce inamic al evreilor, nu ar fi scapat in anul 1945 ca si alti nazisti, ci ar fi murit in imprejurari necunoscute si ar fi fost inmormantat in …cimitirul evreiesc din Berlin, intr-o groapa comuna. In prezent, cei care administreaza cimitirul, s-au aratat ofensati ca seful Gestapoului este ingropat acolo 🙂
Ce sa spun, calaul si victimele la un loc, sau somnul vesnic printre cei pe care i-a urat si exterminat.
…
Acum detalii din Parcul Natural Bucegi:
Muntele, la picioare
Ca lucru bun, s-au ridicat hranitori pentru caprioare, cerbi…care sunt aprovizionate cu lucerna si sare:
Pe de alta parte, sa aruncam o privire si la panourile montate de Administratia Parcului:
Cascada Urlatoarea
Lucruri bune de stiut!
Tot in legatura cu aceasta cunoscuta cascada, pot sa va mai arat ceva, ce tine de bunul simt, de civilizatie, educatie. Iata ce face un om care in opinia mea nu are nici unele din cele de mai sus:
Suntem pe traseul turistic Poiana Tapului-Cascada Urlatoarea, traseu marcat cu punct albastru. Ne aflam la circa 1 km de marginea padurii. Ce ar putea fi ascuns printre acei copaci?!
De mai aproape se vede si mai bine…par gunoaie
Patru saci cu tot felul de gunoaie, unii dintre ei rupti, mai trebuie cateva animale sa raspandeasca totul. Deci a urcat unul cu masina si a aruncat gunoaiele tocmai aici. De ce in acel loc, mi se pare inexplicabil…nu este numai nesimtit, ci si cam nebun.
Este vina acelora care nu inchid bariera de pe drumul de acces. Nu stiu ce ar fi in saci, dar daca sunt peturi, hartii, ar putea proveni de la un personaj ce transporta la cascada niste persoane ce fac un fel de comert pe acolo. Nici nu vreau sa-i acuz pe acei oameni, fara dovezi, dar daca sunt deseuri de acel tip, numai ei le-ar fi putut genera. Altfel, trebuie sa fie vreun localnic cu ceva probleme.
Acesta fiind un lucru rau…insa sa trec si la alt lucru bun:
Nici caprele negre nu sunt uitate din ce observ 🙂
De incheiere, postez o dilema personala, eu am din acestea destule :))
Copacii de jos cu fructe rosii, sunt scorusi.
Multi spun ca le mananca ursii, ca le adora nu stiu ce pasare sau alt animal. Real, eu nu am vazut sa manance in afara de alunari, astfel de fructe, si asta cu o singura ocazie. Sunt in prezent o multime de copaci plini de fructe si nu se atinge nicio specie de ele. Unii montaniarzi mai batrani spuneau ca ursul rupe copacii sa ajunga la fructe, nu am vazut niciodata un scorus cu urme de gheare de urs pe el…si i-am luat la rand, pe toti cei intalniti, nu de ieri, de azi.
Ideea este ca desi nu peste tot, sunt locuri in Parcul Natural Bucegi unde se mai intampla si lucruri bune pentru mediu
Filed under: Eveniment | Tagged: bun, capre negre, caprioare, cascada urlatoarea, gunoaie, istorie, munte, natura, panou, Parcul Natural Bucegi, rau, scorus | 24 Comments »
