Traseu cu bicicleta: Breaza – Adunati – Urseiu – Visinesti – Sultanu – Provita de Sus – Irimesti – Breaza – Comarnic

Posted on ianuarie 5, 2020 by buceginatura2000

Pana azi, zilele au fost asa: 01.01. zi libera, 02.01. zi de plimbare pana la Paltinu-Campina, 03.01. zi de lucru, 04.01. zi de biciclit, 05.01. zi de duminica 🙂

Ieri, sambata, 04.01.2020… a fost prima zi din acest an de excursie pe bicicleta. Vremea pe traseu a fost perfecta. Azi in Busteni, ca exemplu, a nins pana la ora 12. Nu cine stie ce dar e patura de zapada. Traseul pe bicicleta s-a desfasurat in zone in care inca e toamna 🙂

Bine, cunosc faptul ca mersul pe jos sau pe bicicleta este sanatos, este recomandat etc. dar nu de aceea plec eu. Mi s-ar parea ciudat de simplu sa invart doua roti doar pentru atat. Nici nu inteleg sa calatoresc dintr-un punct in altul pentru a bifa vreun traseu, pentru palmares. Nu ma intereseaza asa ceva. Nu ma intereseaza nici sa incarc nu stiu pe ce site-uri traseele parcurse, nu ma bag in comunitati de bikeri, fac numai ce cred, cand cred, cum cred. Nici nu ma intereseaza ce fac altii, pe unde se duc. Cand am ales traseul sunt si alte resorturi in spate pe care nu le prezint integral intr-un articol. Faptul ca inveti niste trasee, esti mai antrenat sunt consecinte nu scopuri.

Probabil ar fi mult mai interesante postarile detaliate dar… o dam in autosuficienta, alte intelesuri :))

Urseiu, Sultanu, Irimesti sunt niste denumiri care pentru majoritate spun niste povesti: primul este un sat izolat, al doilea intins pe niste dealuri, urci, cobori, se spune ca e cel mai greu traseu pentru bicicleta din zona dealurilor, Irimesti satul pierdut cu nu stiu cate stane de animale… Ca prezentare turistica, ca provocare, poate fi interesant. Dar mai trebuie adaugate ingrediente, nu doar atat.

…

Stabilesc traseul si ora de intalnire. Ne vedeam la trenul Regio Calatori de 7:27. Pentru ca este un tren in care stam linistiti, nici nu incurcam alti calatori, nici nu suntem incurcati. Mai este un tren Regio CFR la 7:08 dar nu te simti confortabil. Platesti 15 lei pe bicicleta, controlorii sunt adesea niste personaje cam sictirite, ai si bilet cu loc pentru ca asta este solutia CFR la nr. mare de calatori. In loc sa adauge vagoane suplimentare, a scos-o pe asta cu bilet cu loc. Nu o sa stau acum sa umblu prin tren Regio dupa un loc nenorocit.

La operatorul privat platesti 3 lei pe bicicleta, mai si glumesti cu controlorii, stai unde vrei, trenul are intotdeauna locuri suficiente. Nu stai sa cauti locuri, sa umbli prin tren aiurea. In libertatea mea sunt prea ocupat ca sa ma complic macar cu o virgula. Ma complic doar cand cred eu :)) De aceea, toate traseele ies perfect. Ici-colo sunt aspecte minuscule care pot fi perfectibile.

Coboram in Breaza constatand ca nu e asa frig ca la noi. Ne uitam de un panou cu mersul trenurilor dar nu l-am vazut. Nu era 🙂

Putin dupa ora 8 ajungem si in oras, urcand panta aceea de la gara pe langa biciclete. Undeva pe loc drept ne-am suit pe ele. Traseul avea suficiente urcari, nu avea rost sa incepem cu noaptea in cap. Cumparam ce ne trebuie si o luam pe str. Ocinei spre comuna Adunati.

In Breaza

La iesirea din Breaza spre Adunati

Loc de popas si de gratar

In zare, comuna Adunati

Urcam ceva si ajungem in comuna respectiva:

Biserica

La iesire din localitate, dupa niste curbe, vedem in fata un personaj cu un topor… pe care il tinea la spate. Mergea pe mijlocul drumului impleticit si zbiera 🙂 Doi caini, din aceia care intorc oile alergau speriati de ragetele lui prin tufisurile de pe marginea drumului :)) Cand striga mai tare, cainii fugeau speriati si iar se intorceau in apropiere de drum. O masina l-a ocolit usor, nu l-a claxonat nimeni pentru ca na, poti sa stii 🙂

Nici nu aveam cum sa-l ocolim prea mult ca sa nu creada ca ne este frica de el. Asa ca trec pe langa el, pe langa bicicleta, nefiind vorba de curaj ci de faptul ca era cea mai buna solutie. Daca esti la distanta, poti sa stii finalul :)) Dar nu se intampla nimic si dupa ce-l depasim, il vedem cum intra pe o carare prin niste poieni, cu cainii in spatele lui. Un oarecum regret tot am avut pentru ca pe betivi trebuie sa-i bati pe unde-i prinzi. In marea lor majoritate acestia ajung acasa si bat femeie, copii, animale… deci un rau nu ai cum sa faci.

Urcand, privire in spate

Ne depaseste si o masina a Politiei care dupa vreo 5 minute se intoarce. A fost in patrulare din centrul comunei si pana la limita cu judetul Dambovita.

Noi nu ajungem pana acolo pentru ca de acasa, vizualizasem partea de traseu de aici si pana la Urseiu. Cel mai probabil erau drumuri de pamant pana in sat insa, nu trebuia sa ne lasam in vai, nici in stanga si nici in dreapta ci, trebuia urmata cumpana apelor, linia care desparte bazinele. Google Earth ne aratase ca sunt doua culmi mari pe dreapta iar in mijlocul lor inca o culme. Foarte probabil traseul spre Urseiu a mai fost facut cu bicicleta si exista un track ce poate fi descarcat dar ce farmec mai are excursia? 🙂 Trebuie sa te orientezi tu. Ai gresit, ai compromis traseul 🙂 Mergi pana inveti sa te orientezi.

Imagine spre Gurguiatu si Talea

Pana la limita dintre judete urmam primul drum forestier cu pietris pe el, la stanga. Destul de repede se transforma intr-unul de pamant. In dreapta, se face un drum inchis cu bariera, nu trebuie urmat. Daca esti atent sa tii aproximativ linia de creasta este ok.

Drumul bun

Inselati de drumul care urmareste o curba de nivel si de frumusetea mersului prin frunze, o luam pe aici pentru 300 m. Ne dam seama ca suntem pe cale sa o comitem 🙂 si revenim pe o scurtatura mai sus, in drumul bun.

Alta privire in spate, drumul e clar conturat.

De acolo coborasem. Am lasat bicicleta mai jos si m-am intors putin sa filmez cum au rupt malul de pamant sa faca drum. Si totusi in poza nu se vede cum trebuie, nu a fost o munca prea usoara.

La coborare sunt prins in poza:

Hai si cu peretele acela stancos in spate:

E clar ca nu port casca si alte accesorii pentru ca nu sunt ciclist/biker.  Merg cum ma simt eu bine. Nici ochelari, nici colanti… in colanti nu mai intram prin muzee, case sau biserici :)))

Cum vazusem pe harta, la un moment dat venea o poiana din care drumul tot se ducea pe creasta. Se mai vedea unul mai jos langa un parau… ar fi insemnat o cale mai scurta spre sat si, totodata, parcurgerea unei zone care ma cam interesa. Gasesc destul de repede o cale de legatura, nu prea usoara. Pe vreo suta de metri luam bicicletele pe sus, pentru ca se defrisase un culoar si pe jos erau sute de crengi de catina taiate. Daca treci cu bicicleta printre ele, ai facut pana sigur. Arbustul de catina are niste tepi…

In linistea aceea din poieni aud un latrat de caine. Un caine ciobanesc era clar. Pana sa trecem un parau, apar doua namile de caini latrand. Daca astia pareau ciobanesti de-ai nostri, din stanga apare un caucazian impozant, o corcitura ceva 🙂 Dar imediat ce le zic: „Valea, la oi!” au si plecat. Dupa 5-10 secunde ii vedem mai sus de noi, dupa niste tufisuri. Cand ne uitam mai bine, cel putin 10 caini mari ciobanesti se uitau la noi prin jurul nostru. Na, valea :)) Noi sau ei?!

Era clar ca pe acolo rar trec oamenii deci, cainii de prin astfel de locuri sunt agresivi. Toata chestia este sa nu te simta ca-ti e frica si nu-ti este daca ai solutii. Totusi, in situatia de fata nu prea merge cu nimic. Treaba e sa-i ignori dar sa si fii pregatit. Unul mai indraznet a venit mai aproape dar i-am zis o injuratura si cainele a plecat :)) Deci, un pic de latrat si cam asta a fost. Am trecut printre niste namile de caini cum rar am vazut. Ne mestecau astia cu biciclete cu tot :)) Ciobanul era undeva departe… pana ar fi venit el.

Ne si ajuta Dumnezeu! Aici e „cheia” 😉 Nu am facut nici macar o pana pe unde am fost, in atatea excursii, totul a iesit bine-bine 🙂 🙂

Totusi, daca ajungi prin poienile acestea cand e mai cald afara, ai incurcat-o. Drumul are 5-6 portiuni de circa 100-300 metri care arata asa:

Am avut noroc ca era inghetat pamantul. Dar sigur pe la orele 13-14 nu mai e deloc inghetat. Chiar si asa, tot am ocolit din cauza denivelarilor.

Am ajuns si in satul Urseiu, in jurul orei 11:

Biserica din Urseiu

Trecem pe langa un car cu boi, case mai vechi, continuam… legatura dintre Urseiu, Visinesti, Dospinesti nu este semnalizata intr-un fel. Satele sunt oricum parti ale aceleiasi comune: Visinesti.

La intersectia cu satul Sultanu sau spre Moreni

O luam la stanga spre Sultanu

Umbla pe net tot felul de povesti cum ca zona este evitata de cei cu bicicletele ca este greu urcusul, ca nu stiu ce. La fel ne-a zis si un localnic la capatul satului, ca vine greul… Cand ii aud pe astia :)) Pentru foarte multi totul e greu, e dificil. Aici eram la 12:10.

Da, urci, cobori e chiar fain sa traversezi satul. Dupa sat vine un urcus solicitant dar nu e cine stie ce. De la panoul care marcheaza intrarea in sat si pana sus unde cobori la Provita de Sus, am facut 45 de minute. Evident ca nu m-am dus pe acolo in necunostinta de cauza, am vazut si o filmare integrala a drumului pe Youtube. Era din 2015. Nu am vazut nimic periculos sau dificil.

Dar, am stabilit asa: de unde incepe urcusul de care se teme „lumea”, nu urcam un metru pe biciclete ci doar pe jos. Sa vedem daca mergi pe jos, in cat timp parcurgi portiunea in cauza…

Monumente de eroi. La primul nu e casca de razboi ci este una folosita de pompieri prin anii ’80.

Scoala din Sultanu; inchisa evident. Romanii pleaca din tara lor din cauza politicienilor si a marii majoritati a patronilor care au ramas cu atitudini comuniste. Nu sta nimeni sa-ti lucreze ore suplimentare in prostie, sa faca de toate… Daca romanii au plecat, e din vina acestor banditi. Cu cat au posibilitatea sa voteze mai multi din Diaspora, cu atat mai multe cuie se bat la sicriele comuniste. Oricum, noi vom trai suficient pentru a-i vedea cum se duc acolo unde le este locul si cum tot ce au strans este risipit. Asa a fost mereu cu astfel de oameni care cred ca societatea este doar un fel de jungla unde fiecare il fura pe celalalt. Prostii astia au ajuns milionari in euro numai prin furaciuni… as scrie o carte intreaga despre mentalitatile unor asemenea impostori. A tine banul, a-l circula, a face ceva cu el, necesita scoala predata din generatie in generatie. Tac-tu fura viteii C.A.P.-ului sau G.A.Z.-ului, ce sa te invete altceva? Ce sa faci tu diferit? Furi si tu cat poti statul…

Biserica din Sultanu

Drumul are de toate, aici este iesirea din sat…

De aici incepe urcusul fantastic 🙂 Era 12:39.

Tot urcus

Am ajuns, s-a terminat urcusul pe jos. Ora 12:56. In 15 minute am urcat „spaima dealurilor” sau cum i se mai spune…

Cum am stabilit ca la orice excursie facem si un gratar, cum aici era unul… am aprins repede focul…

Intai niste carnaciori

Au venit si 3 localnici pe la 40-50 de ani, plecati de acasa sa bea cate un pahar de vin si de tuica, departe de ochii nevestelor. Ei au zis-o 🙂 Niste oameni cu mult bun simt, care nu doreau sa ne deranjeze in vreun fel si s-au asezat pe langa acea constructie. Ne-au zis ca ei sunt „bastinasi, de aici, din Plaiu”… Pana la urma ne-am asezat toti la povesti…

Ne spuneau „sa nu o luam spre Irimesti ca ne mananca cainii, ca sunt multe stane…” Ce sa le zicem, le-am zis ca nu o luam, ca o luam pe traseul propus de ei. Nu ai cum sa contrazici oameni inimosi de felul acesta. Ei ne indrumau numai pe drumuri cu asfalt, pe drumuri bune…

Coboram repede prin Plaiu, sat ce tine de Provita de Sus:

Fosta gradinita

Da, un scop de excursie…

Pe langa biserica din Provita de Sus. Clar ca urmam traseul stabilit initial dar nu aveam cum sa-i jignesc in vreun fel pe oamenii aceia faini. Era bine cum spuneau ei dar si mai bine cum faceam eu 🙂 Apoi, cand noi ne-am nascut si am copilarit, Poiana Tapului inca era un fel de sat de munte inglobat Busteniului… nu e asa cum pare :)) Si noi am sapat gradina, am carat lemne din padure, am cules mere din pomi, am dat mancare la animale, am facut fanul an de an…

In Provita conformatia terenului, daca te uiti peste case, iti arata pe unde sa o iei spre Irimesti. Daca nu, Google Maps iti arata strada repede. Nici nu am lasat bine in spate casele ca, pe dreapta se vedea un fel de saivan, animalele nu erau pe acasa, iar un caine negru lenevea langa drum. Abia daca ne-a bagat in seama.

Continuam pe drumul cu pietris. Numai ca acesta parea ca urca la o stana… chiar asa si era. Il abandonam pentru cel de pamant care mergea pe langa apa:

Alta privire in spate. Saivanul acela in fata si in stanga un colt din stana la care era sa urcam. De ce ma uit in spate? :)) Preventiv, ca sa nu ma uit prea mult in fata :)) ..si pentru ca peisajul e diferit de cel pe urcare. Iar daca ar fi sa cobori pe aici, trebuie sa ai niste repere.

Urcand spre Irimesti

Mai trecem pe langa o stana. A treia. Mai este una putin mai sus, tot pe langa apa. Au latrat niste caini de prin curte dar atat. La ultima stana erau si trei persoane care trebaluiau pe acolo…

Drumul te duce el, spre un sat parasit. In spate raman masive clai de fan:

Nu coboara oile, aici raman forever…

Dezastru, o ruina

Ridicata in 1914

Incerc sa aflu o justificare…

Ok, satul e cam izolat dar nu mai izolat ca altele.

Totul mi se pare destul de clar:

Satul avea vreo 20-30 gospodarii, au ramas cei batrani, cresterea animalelor ramanand ca ocupatie… Numai ca, s-au produs alunecari de pamant si casele au ajuns contorsionate astfel. In timp, cei cu casele afectate au plecat, apoi au plecat toti…

Undeva sus, spre culme mai sunt niste case locuite de cei care cresc animale. In rest, cate un proprietar de teren mai trece pe acolo sau isi ridica o casuta mica:

Drumul principal mai are el bifurcatii dar iti dai seama cum sta treaba. La un moment dat cum urci, ajungi la o intersectie. Inainte e calea cea mai scurta dar drumul are gard de plasa in stanga si in dreapta. Gardul e cam nou asa ca foarte probabil treci pe langa acele case locuite, probabil stane dupa nr. de animale vazute mai tarziu. Facem stanga ca e mai sanatos, convinsi ca e drumul cel bun. Pe drumul ales se vedeau si urme recente de biciclete adica din aceeasi zi.

Pe acolo am venit.

Dealul acela golas este cunoscut ca Dealul cu trovanti, o atractie din Breaza. Pana sa facem poza aceasta, am trecut pe langa doua grupuri de localnici, copii, femei, barbati, cu doua carute. Acestia taiasera copaci verzi si incarcau trunchiuri in caruta. Cum pe mine nu ma intereseaza cum isi exploateaza localnicii resursele prin unele zone, mi-am vazut de drum. Cred ca nu as suna niciodata ca taie un localnic un copac dintr-o mare de copaci. Cat taie el, nu inseamna nimic.

De asemenea, niciodata nu as suna sa anunt ca din padure iau localnici cetina de brad, indiferent de etnia lor. Trei masini daca pot lua, sa ia. Strica aspectul unui brad; raman zeci de mii. Astia iau sa-si incalzeasca locuintele sau sa-si intretina familiile. Iau din padure cat le trebuie pentru ca de generatii asta fac.

Cu totul altceva este cand ai de-a face cu exploatatori de padure. Astia taie cat pot si iau cat pot pentru ca este o afacere. Cu toate acestea, Jandarmeria din Valea Prahovei a prins pe Valea Azugii masini cu lemne si pentru fiecare masina a dat o amenda de 1000 de lei. Iar cand au prins oameni amarati cu cetina, i-au dat la televizor si le-au dat 2000 de lei amenda. La cateva zile distanta 😉 Mici cu hotii, mari cu amaratii!

Aproape de trovanti

Mai aproape de acest obiectiv.

Evident ca oamenii de la casele din fundal au auzit ca se taie lemne cu drujba si au chemat padurarul. Acesta astepta dupa deal intoarcerea acelora cu carutele. Cum nu era nici de aceasta data treaba noastra, ne-am vazut de drum.

Dam la o parte un fel de poarta pe dreapta si facem niste poze spre Breaza si Cornu.

La obiectivul turistic „Dealul cu trovanti” nu ai ce gasi decat bolovani aproape acoperiti de tufe de catina si foarte multe gunoaie.

Pentru cine nu stie cum sa ajunga in Irimesti din Breaza, e de ajuns sa urmeze marcajele spre Dealul cu trovanti. De aici, cum te uiti spre sud, acela e drumul care coboara in Irimesti si iese in Provita de Sus. E de bicicleta… mi s-a parut greu si de atv.

Nu are cine sa toaleteze vegetatia si sa stranga gunoaiele. O sa fac o adresa la Primarie, „ei vor spune ca vine zapada, la primavara nu vor uita sigur” :)) Si prin mai-iunie e si mai rau 🙂 Totul este sa insisti… cine stie, poate este vreun ONG local care va prelua initiativa…

Ii astepta 🙂

Pe panou nu scrie nimic.

La 15:10 am incheiat practic traseul. La 15:30 eram la parcul din Breaza, in str. Ocinei de unde pornisem la 8:30 spre Adunati.

Am luat-o usor spre o pizzerie din Comarnic… si asta a fost.

Filed under: Obiective si locuri de interes | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , | 11 Comments »

Incheiere de semestru la liceul din Predeal; Infiintarea unui cerc istoric; Lansarea unui nou calendar

Posted on decembrie 20, 2019 by buceginatura2000

Iata ca a sunat clopotelul pentru ultima oara pe anul 2019. A venit vacanta mult-asteptata de copii 🙂 Zapada ne saluta doar de pe muntii Bucegi, ii place acolo. Sunt zile frumoase de decembrie, cine stie, poate de sarbatori va fi ceva zapada 🙂

La Liceul Teoretic „Mihail Saulescu” din Predeal a fost o saptamana plina si as enumera cateva actiuni: vizita Politiei care a instruit elevii fiecarei clase, sa nu plece singuri si multe alte sfaturi utile; cei de la Carrefour Predeal au venit la fiecare clasa, dupa fiecare elev, costumati in fel si chip ca sa aduca daruri tuturor; cei din Consiliul Elevilor, elevii clasei a XII-a si cu diriginta lor au fost la gradinite, in special la Timisul de Jos sa aduca daruri celor mici; Biserica din localitate a fost gazda unui alt eveniment care s-a incheiat tot cu cadouri pentru copii; a aparut o „Pagina de Istorie” a liceului in format A3 cu activitati specifice dar au si inceput discutiile pentru formarea unui cerc de istorie al liceului, functional din semestrul urmator… Totul s-a incheiat cu o serbare de doua ore a claselor V-XII, unde elevi si diriginti au dat totul pe scena 🙂

Deci, la Predeal, unde multi spun ca nu se intampla nimic, se mai si intampla. Trebuie spus ca la liceul din Predeal sunt si elevi din Republica Moldova care aduc un plus de valoare. Foarte interesant ca aici, la vechea frontiera, simbol candva al despartirii, ajung elevi din Transilvania si Republica Moldova, devenind azi un simbol al unirii 🙂 Intotdeauna, cumva, peste timp, exista o revansa, o reparatie. Sangele miilor de romani cazuti pentru apararea Predealului si a Vaii Prahovei, sange care a sfintit pentru totdeauna aceste locuri, cheama si uneste poate intr-un fel nestiut si neinteles pe acest taram liber astazi.

Imagini de la gradinita „Muguri de brad”:

Elevi de la clasele a XI-a si a XII-a constientizand ca au responsabilitatea construirii unui viitor mai bun. Pozele au fost facute de d-na diriginta Crina Noslacan.

Serbarea:

Foto Facebook: Marius Campeanu, director C.N.I.T. Predeal

Vizita celor de la Carrefour:

Colinde si daruri la biserica din centrul Predealului:

Foto: Marius Campeanu

Cam asa a fost la Predeal, un liceu cu elevi si profesori care se straduiesc sa-si faca datoria pentru o societate mai buna. Plus diferiti reprezentanti ai comunitatii care nu doar fac bani intr-un oras turistic 🙂

…

Tot in cadrul Liceului Teoretic „Mihail Saulescu” a aparut si o „Pagina de Istorie”, aparitie lunara in format A3, in cadrul caruia sunt redate evenimente si actiuni cu specific istoric in care sunt implicati cei din unitatea scolara. De asemenea, au fost invitati in cadrul Cercului de Istorie al liceului elevi de la fiecare clasa. Criteriile de intrare sunt diverse: tangenta cu domeniul, notele la disciplina Istorie si la Purtare, elevi care stiu sa respecte memoria inaintasilor, nu au atitudini antisociale… Infiintarea si functionarea propriu-zisa a Cercului va demara in ianuarie 2020. Cercul de Istorie va avea 50 de membri si circa 30 de aspiranti.

Pagina de Istorie si carnete de membrii.

…

Pentru ca in fiecare an, realizez un calendar de birou, si in acest an a aparut unul.

Cel din anul 2018, titlu: „Centenar in Valea Superioara a Prahovei – 100 de ani de la Marea Unire 1918-2018”

Cel din anul 2019, titlu: „Parcul Natural Bucegi – Lumea de piatra a Bucegilor”

Cel din 2020

Acesta are titlul: „Valea Superioara a Prahovei – 12 luni in 12 povesti”.

Filed under: Eveniment | Tagged: , , , , , , , | 6 Comments »

De Ziua Crucii la Crucea de pe muntele Caraiman

Posted on septembrie 14, 2019 by buceginatura2000

14.09.2019

In zi de mare sarbatoare la Monumentul Eroilor, monument aflat in plin proces de restaurare. Iata cateva imagini de azi:

Alpinisti utilitari din Busteni si Azuga

Manastirea Caraiman vazuta de la Cruce si multimea de oameni venita la hram.

Cu detalii despre traseu in articolul viitor…

Filed under: Eveniment | Tagged: , , , | Leave a comment »

Traseu cu bicicleta: Busteni – Chitila – Bucuresti – Manastirea Comana – Giurgiu – Ruse – Giurgiu – Calugareni – Singureni – Biserica de la Draganescu – Bragadiru – Bucuresti Nord

Posted on iulie 8, 2019 by buceginatura2000

Ca in orice astfel de deplasare, trebuie sa existe un plan si niste reguli. Nu mergem nici prea repede dar nici prea incet, nici pentru performanta, nici sa nu te mai misti cateva zile din cauza febrei musculare. Ideea e alta. Luni e zi lucratoare deci, fiecare merge la serviciu. Daca te duci obosit…

Am avut castig de cauza cand am zis ca este evident ca ajungem cu bicicleta intr-o zi pana la Dunare, respectiv Giurgiu. Si ca nu are rost sa plecam cu dimineata in cap pe DN 1 pana la Ploiesti si de acolo prin niste sate si comune spre Bucuresti. Mai bine mergem cu trenul pana la Bucuresti. Pana la urma, stabilim sa coboram in Chitila si cine vrea sa o ia prin Bucuresti iar cine nu vrea, sa o ia pe langa Bucuresti 🙂 Erau nu stiu ce forturi pe acolo.  Oricum, de pe timpul lui Carol I.

Eu aleg traversarea Capitalei, ca sa vad cam cat dureaza cu bicicleta. La 9:30 coboram in Chitila. Bucurestiul destul de liber, cum era de asteptat.

Prin soseaua Giurgiului am iesit din Bucuresti, urmand sa ne intalnim prin localitatea Jilava. Cam o ora a durat traversarea Bucurestiului, mers destul de lejer.

Asteptarea poate fi placuta.

Pornim spre Giurgiu in sfarsit. Dar nu direct, ci cu ocolire pe la Comana. Altfel, am fi ajuns prea repede.

Oameni la scaldat in raul Arges.

De manastirea aceasta nu am auzit.

Trecem si Neajlovul. Pana la urma, in timpul excursiei, l-am trecut de 3 ori prin puncte diferite.

Neajlov

Manastirea Comana este foarte aproape de intrarea in localitatea cu acelasi nume.

Cred ca am stat o ora cel putin la aceasta manastire. Sunt multe chestii de vazut… am mai si cumparat diverse. Fata de alte manastiri, aici mi s-a parut cel mai scump loc 😉

Un obiectiv ce trebuie vizitat este Mausoleul Eroilor, realizat din initiativa Reginei Maria si a istoricului Nicolae Iorga, In acesta se gasesc osemintele unor ostasi cazuti in 1916, in lupta de la Neajlov. Societatea „Cultul Eroilor” a inceput constructia mausoleului in anul 1926 si a finalizat-o in anul 1932.

Pana la mausoleu sunt niste tunulete expuse:

In mausoleu. In fata, se observa fixat in podea, un suport din lemn. Pe acolo te uiti in cripta cu oseminte si vezi asa:

Sunt 516 eroi romani neidentificati plus 4 identificati, 13 germani, 51 de bulgari, 31 de turci; dintre straini nu e niciunul identificat. Alte surse spun de 416 eroi romani iar o statistica din 1943 arata ca, de fapt, aici sunt osemintele a 762 de soldati de diferite nationalitati.

In spatele bisericii este si un mic spatiu muzeal:

Cronologie

In biserica

Aici au fost aduse osemintele domnitorilor Radu Serban si Nicolae Patrascu , in 1640 sau 1641, in vremea domniei lui Matei Basarab, de catre Anca, sotia lui Nicolae Patrascu si de catre Elina, sotia lui Radu Serban. Interesant este faptul ca Radu Serban, continuator al politicii lui Mihai Viteazul nu prea il agrea pe Nicolae Patrascu, fiul lui Mihai Viteazul. In anul 1609, Radu Serban chiar il insemneaza la nas, practica obisnuita in acele timpuri, prin care se anula dreptul la domnie. In anul urmator insa, cei doi se impaca si fiica lui Radu Serban, Anca, se casatoreste cu Nicolae Patrascu. Destinul a facut ca amandoi domnitorii sa se regaseasca la Comana.

Elina Cantacuzino, fiica lui Radu Serban si nu sotia, casatorita cu marele postelnic Constantin Cantacuzino, il va inmormanta in anul 1667, la Comana pe fiul ei mai mare, spatarul Draghici Cantacuzino, primul ctitor al schitului Lespezi de la Posada.

Piatra tombala care se spune ca acopera trei morminte.

In perioada 1970-1971, arheologii Lia si Adrian Batrana, au descoperit in apropierea pronaosului bisericii ridicate in vremea lui Vlad Tepes, osemintele unui barbat care prezenta semnele decapitarii. In jurul sau erau monede din vremea lui Tepes. De atunci, se crede ca Vlad Tepes a fost inmormantat la Comana, ca acelea sunt chiar osemintele sale.

La aceasta manastire au fost de-a lungul timpului mai multe persoane ingropate insa, nu se mai stie exact unde a fost fiecare. In muzeu, mai sunt resturi de placi ce acopereau in trecut diferite locuri de veci. Biserica a fost refacuta din temelii in anul 1854 astfel ca… nu cred ca e sigur ce mai acopera piatra de mormant din imagine. Poate este doar piatra de mormant si atat.

Unele surse dau ca pierdut mormantul lui Nicoale Patrascu de la momentul 1854, acreditandu-se ideea ca totul a fost distrus de calugarii greci.

Totusi, in mormantul comun al lui Radu Serban si al nepotului sau Draghici, a mai ajuns si fiul lui Draghici, pe nume Constantin. Piatra de pe mormantul comun, existenta si azi, a fost pusa de catre un alt fiu al lui Draghici, vornicul Serban Cantacuzino (nu voievodul). Nici mormantul acestuia din urma (d.1709), nu se mai stie unde a fost.

Manastirea mai are si o alee amenajata spre Neajlov, amenajata cu banci si cruci de piatra pe margine.

Intre manastire si apa

De aici am plecat prin padurea Comana spre comuna Mihai Bravu:

Multe lanuri de grau, floarea soarelui, porumb pe tot parcursul acestei excursii. In multe locuri  incepusera treaba la grau…

Apropo de familia Cantacuzinilor, in timpul domniei lui Serban Cantacuzino (1678-1688), frate cu Draghici Cantacuzino dar si cu Mihail Cantacuzino (ctitorul manastirii Sinaia), a fost introdus in Tara Romaneasca, porumbul. Deci „mamaligarii” apar pe la 1700 :))

Mergem conform planului  pana la gara Mihai Bravu dorind sa continuam si mai departe, sa intersectam drumul dintre Giurgiu si Oltenita. Dupa gara, vreo 7 km mergem pe un drum plin de gropi, un cosmar pentru masini. Abia eviti cat de cat cu bicicleta nenumarate cratere. De altfel, nu am intalnit decat un apicultor, cu o rabla de Dacie, ce tot ducea apa la sutele de stupi risipite prin intinderile nesfarsite 🙂

Tot pe acolo am si facut poze si filmari la sute de fluturi albastri (Pollyommatus icarus, fam. Lycaenidae), cunoscuti sub diverse denumiri populare, din care cea mai frumoasa pare a fi… fluturasul cerului.

Pe circa 100 de metri din acel drum, zburau o multime de fluturi. Si pe aici am stat 20 minute.

Drumul si raza calauzitoare 🙂

In cele din urma, am iesit in drumul national, la 25 km distanta de Giurgiu, langa un panou pe care scria ca drumul pe care venisem este in reparatii 🙂 Nu era miscat pe acolo nimic 🙂

Cum ramasesem in urma, avand un mers prin care ma puteam opri oriunde, vad o terasa si ma opresc la un Pepsi. Din vorba in vorba, aud de la un localnic de o cruce frumoasa, din piatra, langa o biserica… asa ca, hai pana acolo:

Este scrisa pe toate partile. Nu am gasit undeva ca ar fi monument istoric, fiind evident ca se impune acest lucru.

Departe, se vedea Giurgiu. Timpul final, dupa plan, ar fi trebuit sa fie ora 19 dar era clar ca ajungeam cu o ora mai devreme.

Am ajuns in oras la 17:40.

Statuia lui Mihai Viteazul

Ne-am grabit sa ne cazam, la o locatie aleasa prin Booking si care ne oferea si spatiu pentru biciclete. Pe noi asta ne interesa si sa aiba paturi si dus 🙂 Nu sa fie cine stie ce.

Nici nu am deschis fereastra ca sa nu intre tantarii. In cursul noptii, mi-am dat seama ca acestia zumzaiau teleghidati prin camera :))

Dupa instalare, baie, am plecat in port, sa mancam…

Turnul Ceasornicului

Prin Giurgiu nu am mers pe la obiective ca le stiam si am mai fost pe la ele, inclusiv la ruinele cetatii. Nu are rost sa mai spun cate insecte innaripate erau la tot pasul din Comana si pana in Giurgiu: gaze, muste, nu stiu cate feluri de tantari, „tigrii de platan” etc. Oricum, Giurgiu e foarte frumos ca oras si animat in perioada vacantelor.

Vine noaptea, zic eu ca e mai bine sa stau in camera cu Matrix, crezandu-l mai sanatos 🙂 Ce este drept, in timpul traseului spre Giurgiu, il mai vedeam disparand destul de repede din peisaj, adica il mai revedeam dupa niste kilometri, de regula asteptand la mica distanta sau in apropiere de cate o terasa. Cand ii era sete, o lua inainte la o bere rece :)))

Pe intuneric, ii spun ca am impresia ca sunt tantari prin camera. El: „Ce ai ma’, ca nu am deschis geamul”. Eu: „Poate au intrat si ei pe usa, o data cu noi”. El: „Ti se pare”. Undeva, la 1 noaptea, il aud bubuind prin camera dupa tantari, bombanind ca eu dorm bustean, ca nu am treaba cu tantarii. De regula, eram primul atacat de tantari dar de data asta nu se intampla nimic. Dimineata mi-am mirosit pielea si mi-a picat fisa. Cand am facut dus, imi luasem doar samponul meu, gelul fiind printre haine, nu l-am gasit atunci cand imi trebuia, folosind astfel sapunul hotelului. Deci, sapunul era secretul, in mod sigur.

Dispare Matrix la baie la 1 noaptea si se lasa linistea. Somn! Urmatoarea serie de zgomote a fost pe la 4 dimineata. Iesea Matrix de la baie :))) Dormise in apa, in cada, din cauza tantarilor :)) Ii dau cu „fir-ai al naibii de nebun” :)) si adorm la loc, mi-era prea somn ca sa rad. Am recuperat mai tarziu, cand l-am gasit instalat la o terasa :))

Pe la 6 dimineata, trezirea e data din nou. Dar de data aceasta de unul care se plimba cu avionul pe deasupra orasului. Imprastia nu stiu ce substante impotriva insectelor. Omul cu acel avion trezea pe oricine. Nu se mai auzeau cainii in Giurgiu, se auzea motorul aluia… trezind cetatenii duminica, la 6 dimineata :))

Cum seara vorbisem ca de dimineata mergem la o cafea in Ruse, am strans si am plecat spre vama. Apuc sa-i zic lui Matrix, ca pe acolo nu tine figura cu terasele, ca nu am roaming-ul activat, ca daca o ia aiurea, e pe cont propriu.

Cum ne astepta pe noi Ruse :))

La podul metalic recomand ceva: pe una din partile acestui pod este loc sa mergi cu bicicleta in voie. Pe cealalta este o tubulatura si e greu. Dar nu conteaza sensul, cand nu sunt masini sau e coloana, te poti duce pe partea mai lata. In acest fel, este mult mai safe decat pe langa masini. Tirurile trec foarte aproape de tine. Si, in principal, cine sta mult pe la vama nu prea are rabdare, tu cu bicicleta ii mai si incomodezi. Am avut noroc ca am prins doar 2 tiruri la intoarcere pe pod.

Luam primul bulevard la dreapta ca sa nu traversam tot orasul. Acesta te duce direct in centru, ruland pe un drum cunoscut de alta data. Cred ca sunt 5 km din vama pana in centru.

Primaria

Monumentul Libertatii

Leul rupand lantul robiei

Primii clienti ai terasei de langa cladirea teatrului „Sava Ogneanov”. Aici parca era si mai rau ca la noi, aerul era plin de mici zburatoare.

Dupa 2 ore de stat pe teritoriu bulgaresc, o luam inapoi spre Giurgiu.

Stop pentru poze. Am trecut prin punctele de control repede si mergem la locul planificat de intalnire… Kaufland din Giurgiu. Planul pe mai departe cuprindea si trecerea pe la biserica din Draganescu, pictata de parintele Arsenie Boca si, poate, depasirea capitalei ca sa ajungem la gara Buftea.

Luam masa de dimineata la o terasa tot in Giurgiu apoi usor spre Uzunu-Crucea de Piatra-Calugareni.

Izvorul de la Daia, pe langa care trecusem venind dinspre Oltenita, acum urma sa mergem direct spre Bucuresti. Cel putin pana la Calugareni.

Tot inainte

Cu o zi inainte, am surprins in traseul nostru peste 10 nunti, mirese, nuntasi, miri, lautari, masini, limuzine etc… Cea mai interesanta intalnire a fost intr-un sat, unde am vazut in fruntea unui alai compus din oameni care mergeau pe jos si masini in spatele lor, o fata.  Initial, eu am crezut ca merg in urma vreunui decedat. Costumatiile insa, pe masura ce ne apropiam de oameni, nu erau potrivite unui moment funerar. Cum ziceam, acest alai era condus de o fata imbracata intr-o rochie superba, de culoare mov, care… tinea o oglinda mare in brate. Pe fundal, cineva tot din grup, batea tobele ca la razboi :))

Una din crucile de piatra ale localitatii Crucea de Piatra

In fata primariei din Calugareni

Si aici am stat la un popas.

Din localitate, am parasit drumul national pentru a trece prin niste comune, urmand sa iesim in alt drum national. Mai exact pe acest traseu: Singureni-Iepuresti-Stalpu-Mihailesti-Draganescu. Un traseu foarte pitoresc…

Lantul rupt, libertatea adusa peste Carpati

Monumentele si mesajele de acum 100 de ani sunt inegalabile. Nu mai avem artisti care sa faca asa ceva. Sau, poate ca mai avem, dar nu castiga lucrarile…

4 berze si multe vrabii care isi facusera cuiburile… sub cuibul mare al berzelor.

Padurea dinspre Iepuresti iar a fost o traversare frumoasa, zona aceasta dintre drumuri nationale fiind foarte faina pentru biciclete.

In Mihailesti, popasul de pranz si pana la biserica din Draganescu am mai facut 15 minute.

Si pe aici am stat vreo 40 de minute.

Biserica

Argesul oprit in barajul de la Mihailesti

Ne-am intors in Mihailesti si ne-am oprit pe baraj. Unele persoane erau la plaja, altele inotau… eu am vazut un peste mare mort 🙂

Fiind foarte cald, in Bragadiru am stabilit sa mergem direct spre Bucuresti, la gara, sa nu mai ocolim capitala.

Catedrala

Gara de Nord. Mai aveam 45 de minute pana la trenul de 18:05 care ajunge in Busteni la 20:40.

Luam bilete de la casa RegioCalatori. A durat 1 minut de persoana+bicicleta.

Cand am plecat din Busteni, am zis sa alegem tot un tren al operatorului privat care era la 6 dimineata in Busteni, dar nefiind unanimitate pentru o ora asa de matinala, s-a convenit sa luam trenul de 7, al C.F.R. ca si acesta are vagon de biciclete. Plus ca oprea in Chitila, iar cel particular in Buftea. In fine, zic.

Vineri dupa-amiaza, ma gandesc sa-mi iau biletele pentru a doua zi. La casa de bilete, o doamna imi spune ca ea da numai bilete pentru Regio si Interegio. Ii spun ca trenul are in compunere vagon de biciclete dar ea imi spune ca din tren trebuie sa iau bilet pentru bicicleta 🙂 Eu ii spun ca biletele pentru biciclete se iau de la casele de bilete, ea ca nu e adevarat.

Iau nr. C.F.R-ului pentru relatii cu publicul si sun acolo. Mi se spune ca de la casa de bilete trebuie sa cumpar bilet si pentru bicicleta. Ii spun ca stiu foarte bine acest lucru, numai ca angajatii lor nu cunosc aceste reguli deci, cum au fost angajati asemenea incompetenti? Intre timp, ajunsesem in Poiana Tapului, la casa de bilete de acolo. Aceeasi poveste, ca biletele se dau in tren pentru biciclete. Sun inapoi la Bucuresti, d-na de acolo incerca sa le ia apararea, ca poate nu mai erau locuri. Eu ii zic ca nici macar nu au verificat in sistem, mi-au spus direct, asa ca ele sunt angajate degeaba la CFR, ca avand un astfel de comportament te determina ca si calator cinstit sa dai spaga la controlor. Ma declar convins ca totul este o smecherie doar ca sa dam spaga, care cine stie unde ajunge.

Mi se ia nr. de telefon si astept sa fiu sunat de un director ceva. Aud cum suna telefonul la casa de bilete din Poiana Tapului, cum doamna care imi spusese ca pentru ea nu conteaza cine suna, ca… „e cuvantul ei impotriva cuvantului unei voci” (??) o lasa moale, ca nu stia, ca ma iertati. Iese afara si imi spune, „nu am inteles, se poate, bineinteles!” Peste cateva minute aflu de la ea ca de la Bucuresti sunase cineva si pe la Busteni, sa-i ia la rost. Dupa ce seful din birourile CFR i-a certat pe angajatii din Busteni si Poiana Tapului, ma suna si pe mine si imi spune sa merg la orice casa de bilete. I-am multumit si asta a fost. A, am dat 15 lei la CFR si 5 lei la RegioCalatori pentru bicicleta.

Biletele la CFR le-am luat dupa 45 de minute, la RegioCalatori dupa circa 1 minut, adica nu a durat 1 minut!!!

Undeva pe la Brazi, surprind o conversatie intre controlorii din trenul nostru CFR cu altii din alt tren CFR. „Tot cu 2 vagoane si voi?”, „Tot. Au trimis tren cu 10 vagoane la mare si s-a umplut si ala de oameni”. Nu au vagoane suficiente, e clar.

…

In concluzie, traseul a fost simplu… nu cine stie ce. Mai am cateva ture cu bicicleta de facut si gata, am incheiat capitolul. Trecem la river rafting, am si comandat vestele 🙂

Filed under: Obiective si locuri de interes | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 Comments »

Predealul de Ziua Eroilor si filmul de la Valea Uzului

Posted on iunie 7, 2019 by buceginatura2000

Printre multe treburi si deplasari in doua municipii, am reusit sa ajung si la Predeal la momentul specific dedicat eroilor. Moment ce avea loc in Piata Garii, la Monumentul „Grupul Statuar Aparatorii Predealului”.

Ati vazut ce s-a intamplat si in Valea Uzului… Invrajbire, manipulare, haos, de altfel, cam ce se intampla in tara aceasta de cand Revolutia din 1989 a fost insusita de esaloanele secundare ale Partidului Comunist.

Partidele politice PNL si PSD. Fiecare lider a venit cu cate 20-30 de sustinatori.

Preotii si d-l profesor Ioan Campan… dar si elevii care depun flori la monument.

Defilare pe o ploaie care nu se mai oprea.

…

Iata si filmul realizat ieri de Hotnews la Valea Uzului:

„Nu e nimic pierdut in tara aceasta”!

Filed under: Eveniment | Tagged: , , , , | 4 Comments »

Traseu cu bicicleta: Campina – fostul penitenciar Doftana – Telega – Melicesti – Crucea Domnitorului – Bisericile din Telega – Urleta – Banesti – fosta Manastire Poiana – Breaza

Posted on martie 3, 2019 by buceginatura2000

O noua duminica, o alta excursie cu bicicleta.

Ca pe munti inca e zapada. E frumos si pe zapada dar cand sunt lucruri mai bune de facut, le facem pe acelea.

Urcam bicicletele in vagonul special al unui regio particular si ne dam jos in gara Campina, aproape de ora 9:00 a.m. Stiam, cum vom trece de Posada, este o alta „lume”, din punct de vedere climatic.

Urcam in Campina pe str. Pictor Grigorescu, trecem de Fibec, continuam pe langa „Moara”, coboram si trecem podul peste raul Doftana. Lasam Brebu in stanga si o luam drept inainte. Urcam putin si ma razgandesc…. uitasem de fostul penitenciar Doftana.

Oprire intai intr-un loc istoric:

Locul unde Nicolae Balcescu a adunat oameni incercand sa-i determine sa se rascoale. Sau poate este vreo „inventie” mai recenta, din comunism 🙂

Detinutii s-au incuiat pe dinauntru si au aruncat cheia 🙂 In timp ce schimbam glume proaste, a venit un domn si ne-a deschis ca sa pozam in curte. Nu ne-a lasat sa intram peste tot, doar pana la intrare…

Multumim si plecam.

In centrul comunei Telega ne oprim la o cafea si la niste mici cumparaturi. Aflam ca „drumetia nu are varsta, ca inchid magazinul si o sa plec si eu…”. Cafeaua… buna!

Anghel Saligny

Multe case vechi prin sate stau sa cada…

De asemenea, multi localnici au prin curti astfel de bolovani, trovanti, de diferite dimensiuni.

Continuam spre satul Melicesti, la Crucea Domnitorului, principalul obiectiv al excursiei de astazi…

De aici, incepe urcusul…

O vila cu farfurii superbe

Parleaz

Lasam asfaltul si urmam drumul de pamant… E ceva de urcat…

Unii au zis ca merge si cu masina de teren, parerea mea este ca nu are rost. Sunt noroaie, gropi, drumul e ingust…

Melicesti este un sat mic cu constructii situate in locuri in care este dificil de urcat cu piciorul… deci, cat au carat de materiale sa-si ridice casele, este alta poveste. Se mai remarca linistea totala…

Satul Pietriceaua

O batranica pleca dupa lemne in padure si se „agata” de noi de teama unor caini de la un fel de stana aflata langa drum. Imi povesteste tot felul… Aproape de monument, ea se duce la ale ei, noi la ale noastre.

Crucea Domnitorului…

Poate stiti ca aici s-a oprit domnitorul Carol in 1866. Unii spun ca aici calul lui nu stiu ce a patit, s-a interpretat ca e de rau augur si asa s-a luat decizia sa nu se construiasca viitorul castel (Peles) prin aceste locuri 🙂 Istoria aceasta este pe multe site-uri si din punctul meu de vedere… cred ca trebuie mai bine cercetata. Piatra de temelie la Peles s-a pus prin august 1875, deci lui Carol i-a luat cam un deceniu ca sa-si gaseasca loc de castel? 🙂 Povestea poate fi alta… o fi trecut omul pe acolo…

Crucea monument de la Melicesti

Monumentul a fost ridicat in anul 1866, sculptor fiind Paul Focseneanu.

Probabil a avut ceva metalic in centru

Monumentul are mai multe inscriptii, una dintre acestea fiind:

„Această sacră Cruce s–a ridicat spre menirea fericitei călătorii a Măriei sale Domnului Românilor Carol I, Principe de Hohenzollern, prin acestu județu Prahova și a trecerii înălțimei sale peste acestu piscu de la Milicești în anul 1866 mergând de la Telega”.

Si in soclu a avut ceva incastrat, vreo placa de marmura, vreun basorelief distruse de comunisti…

Adaugat dupa Revolutie, presupun.

Acolo este Crucea Domnitorului, pe dealul Macesu la circa 814 m altitudine, cu vedere spre muntii Bucegi, Baiului, Grohotis.

Pornim GPS-ul pentru ca alegem alt drum de coborare…. Il ratam sigur fara GPS, adica ocoleam vreo 2 km.

Drumul de coborare

Dupa cateva curbe dam de un noroi cumplit 🙂 In momentul in care ne oprisem sa vedem cum facem, dintr-o livada apare o zana de fata cu doi catelusi si ne arata o poteca printre niste livezi. Aceasta intersecta mai jos drumul, chiar aproape de asfalt.

A trebuit sa fiu foarte atent la „poteca”, in fapt o mica dara prin iarba 🙂 Daca nu traiesti prin astfel de locuri, nu vezi o astfel de poteca indiferent cat te straduiesti. Tot peisajul pare la fel. In mod sigur nu o nimeream dar, ca sa nu ne ia fata de tantalai de oras, m-am dus inainte. Asta pentru ca ne-a zis ea ca este o poteca pe acolo, ca de 100 de ori daca treceam, noi nu am fi vazut-o din drum. I-am multumit si am intrat prin livezi…

Am iesit la asfalt si am zis sa vad si biserica satului:

Biserica din Melicesti

Monumentul Eroilor aflat la o curba.

Apoi a urmat o coborare lunga si frumoasa pana in centrul comunei Telega. Aici, am luat bisericile la rand…

La prima biserica, hram – Sf. Voievozi.

Deci aceasta e prima biserica, in cele 3 poze. Mai departe, erau o biserica noua pe stanga si alta veche intr-un cimitir pe dreapta.

Am mers la cea veche…

De aici, cuprindeam toate cele 3 biserici

Biserica din cimitir, care este in paragina si, in mod sigur, e cea mai veche biserica a comunei. Hram – Buna Vestire.

Interiorul este degradat, cu tavan ce sta sa cada… Prima mentiune ar fi din anul 1858 cand o rezideste cineva, asa ca e mult mai veche de 1858.

Plecam spre satul Mislea ce apartine de comuna Scorteni… numai ca, mai intalnim tot in Telega o a patra biserica:

Hram Sf. Nicolae sau

Biserica Telega Vale

Se termina si comuna aceasta si intram in Scorteni:

Dreapta spre Urleta

Bisericuta de la Urleta. Langa ea este o alta mult mai impozanta.

Pisania la biserica mare

Istoric…

Biserica mare a fost sfintita in anul 1980, fiind prezent printre consilierii patriarhali si un preot pe nume Vasile Bria. In comuna Telega am vazut o strada cu acest nume. Iar intr-unul din cimitire era un monument in paragina, pe care  o vaduva scria despre sotul ei, sergentul Vasile Bria cazut in luptele din toamna lui 1916 in zona Campulung. Tot pe monument mai era trecut un anume Gheorghe Bria decedat in anul 1914. Ramane de verificat daca este vreo legatura sau doar o coincidenta de nume…

Am pozat si o reproducere de pe acel monument:

Reprezentarea sergentului Vasile Bria

Din Urleta pornim spre Banesti, trecem vechiul pod de legatura cu Campina…

Podul este construit pe vremea lui Cuza. Incet, apele Doftanei il vor prabusi…

Prin Campina, o luam pe stradute ce trec si pe langa capela Hernea:

Un alt monument aflat in ruina.

Urmatorul nostru obiectiv era fosta manastire Poiana din Poiana Campina:

Pisania a fost transcrisa si de Nicolae Iorga.

Fosta manastire pastreaza si astazi imprejmuirea din caramida si piatra.

Luam directia Breaza prin Podul Vadului… pentru a ne opri la o pizzerie ceva. Ma gandeam la o tochitura sau peste 🙂 La ora 15 eram in restaurantul Havana… fost Temperanta, al generalului Ion Manolescu cel care a ridicat cunoscuta cruce monumentala (Micul Caraiman) de pe dealul Gurga – Breaza.

Pentru ca aveam tren la ora 16, zicem sa luam ceva rapid, cafele, bere fara alcool, suc, ce a vrut fiecare, pizza etc. Restaurantul acesta ar fi foarte cunoscut… ce pot sa spun este ca pe o scara de la 1 la 5, ii dai un 3.

Ajungem la gara, luam biletele, vine trenul si gata povestea. La ora 17 coboram la Busteni…

Timpi: aprox. ora 9:00 – Campina, 10:45 – Crucea Domnitorului, 12:45 – biserica Urleta, 13:55 – fosta manastire Poiana.

Lungime: circa 45 km.

Ar trebui sa spun ca aceste trasee nu le fac doar pentru plimbare, sport etc…ci sunt niste excursii de documentare/cercetare. Informatiile din acestea imi trebuiesc pentru o lucrare de profil, nu are treaba cu cartile mele, e altceva. Aproape ca stiu pe de rost harta cu drumurile judetene si comunale din Prahova. Desi, excursiile sunt prezentate la modul simplist, in spate sta totusi o organizare si sunt solutii pentru cam toate scenariile. Nu e nimic de genul, ne suim in tren si vedem pe acolo ce si cum! Tocmai de aceea, nu organizez ture cu biciclete. Pentru ca nu merg sa vad asfaltul si masini, sa bifez mersul pe sosea. Merg cu persoane care stiu ca pot face un traseu sau altul. Absolut toate deciziile, de la popasuri la obiective, se iau numai de mine. Intrucat, eu merg cu diverse scopuri, ma opresc pentru poze, luat coordonate GPS etc… si ca altii sa nu stea dupa mine, ii trimit inainte la un punct stabilit si usor de recunoscut, unde ne vom intalni ulterior. Cand respecti reguli, oameni si proceduri, lucrurile ies cum trebuie. Deci, mergem mai multi, dar ei merg cu mine si asta nu e deloc o dovada de superioritate, vreo aroganta ca stiu eu mai bine. Cine merge, stie ca este in siguranta cu mine, ca vedem chestii, ca mai e si adrenalina… si e perfect pentru toata lumea.

Filed under: Obiective si locuri de interes | Tagged: , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment »

1 Decembrie… la Comarnic

Posted on decembrie 2, 2018 by buceginatura2000

Pana la urma am fost cu baietii la Comarnic. Pentru ca fiecare oras din Valea Prahovei isi are propria identitate, un specific… Mai mergeam si pentru istorie, oamenii de acolo dar si pentru prajituri la o cofetarie…

Monumentul Eroilor din Vatra Satului, biserica Sf. Nicolae

4 jandarmi la monument

Sosirea primarului, d-l Sorin Popa

Un cuvant frumos despre Unire, cum secole si milenii undeva in fiecare a pulsat gandul de a fi impreuna.

Aceasta ma duce cu gandul la o descriere medievala, post-Posada 1330, in care un strain spunea despre Tara Romaneasca ceva interesant. Ca este o tara care nu poate fi locuita decat de care s-au deprins cu ea 🙂

Depunere coroane

Primarul in dreapta si viceprimarul in stanga.

O interpretare de exceptie a imnului national

Romania ei o vor duce mai departe…

Lectia de istorie

Copiii au depasit gerul cu tot felul de poezii si cantece.

Drapelul de pe Plesuva

Comarnic – peste Prahova, cartierul Ghiosesti.

Filed under: Jurnal | Tagged: , , , , , , | 3 Comments »

Pagina următoare »