Traseu cu bicicleta: Busteni – Chitila – Bucuresti – Manastirea Comana – Giurgiu – Ruse – Giurgiu – Calugareni – Singureni – Biserica de la Draganescu – Bragadiru – Bucuresti Nord

Posted on iulie 8, 2019 by buceginatura2000

Ca in orice astfel de deplasare, trebuie sa existe un plan si niste reguli. Nu mergem nici prea repede dar nici prea incet, nici pentru performanta, nici sa nu te mai misti cateva zile din cauza febrei musculare. Ideea e alta. Luni e zi lucratoare deci, fiecare merge la serviciu. Daca te duci obosit…

Am avut castig de cauza cand am zis ca este evident ca ajungem cu bicicleta intr-o zi pana la Dunare, respectiv Giurgiu. Si ca nu are rost sa plecam cu dimineata in cap pe DN 1 pana la Ploiesti si de acolo prin niste sate si comune spre Bucuresti. Mai bine mergem cu trenul pana la Bucuresti. Pana la urma, stabilim sa coboram in Chitila si cine vrea sa o ia prin Bucuresti iar cine nu vrea, sa o ia pe langa Bucuresti 🙂 Erau nu stiu ce forturi pe acolo.  Oricum, de pe timpul lui Carol I.

Eu aleg traversarea Capitalei, ca sa vad cam cat dureaza cu bicicleta. La 9:30 coboram in Chitila. Bucurestiul destul de liber, cum era de asteptat.

Prin soseaua Giurgiului am iesit din Bucuresti, urmand sa ne intalnim prin localitatea Jilava. Cam o ora a durat traversarea Bucurestiului, mers destul de lejer.

Asteptarea poate fi placuta.

Pornim spre Giurgiu in sfarsit. Dar nu direct, ci cu ocolire pe la Comana. Altfel, am fi ajuns prea repede.

Oameni la scaldat in raul Arges.

De manastirea aceasta nu am auzit.

Trecem si Neajlovul. Pana la urma, in timpul excursiei, l-am trecut de 3 ori prin puncte diferite.

Neajlov

Manastirea Comana este foarte aproape de intrarea in localitatea cu acelasi nume.

Cred ca am stat o ora cel putin la aceasta manastire. Sunt multe chestii de vazut… am mai si cumparat diverse. Fata de alte manastiri, aici mi s-a parut cel mai scump loc 😉

Un obiectiv ce trebuie vizitat este Mausoleul Eroilor, realizat din initiativa Reginei Maria si a istoricului Nicolae Iorga, In acesta se gasesc osemintele unor ostasi cazuti in 1916, in lupta de la Neajlov. Societatea „Cultul Eroilor” a inceput constructia mausoleului in anul 1926 si a finalizat-o in anul 1932.

Pana la mausoleu sunt niste tunulete expuse:

In mausoleu. In fata, se observa fixat in podea, un suport din lemn. Pe acolo te uiti in cripta cu oseminte si vezi asa:

Sunt 516 eroi romani neidentificati plus 4 identificati, 13 germani, 51 de bulgari, 31 de turci; dintre straini nu e niciunul identificat. Alte surse spun de 416 eroi romani iar o statistica din 1943 arata ca, de fapt, aici sunt osemintele a 762 de soldati de diferite nationalitati.

In spatele bisericii este si un mic spatiu muzeal:

Cronologie

In biserica

Aici au fost aduse osemintele domnitorilor Radu Serban si Nicolae Patrascu , in 1640 sau 1641, in vremea domniei lui Matei Basarab, de catre Anca, sotia lui Nicolae Patrascu si de catre Elina, sotia lui Radu Serban. Interesant este faptul ca Radu Serban, continuator al politicii lui Mihai Viteazul nu prea il agrea pe Nicolae Patrascu, fiul lui Mihai Viteazul. In anul 1609, Radu Serban chiar il insemneaza la nas, practica obisnuita in acele timpuri, prin care se anula dreptul la domnie. In anul urmator insa, cei doi se impaca si fiica lui Radu Serban, Anca, se casatoreste cu Nicolae Patrascu. Destinul a facut ca amandoi domnitorii sa se regaseasca la Comana.

Elina Cantacuzino, fiica lui Radu Serban si nu sotia, casatorita cu marele postelnic Constantin Cantacuzino, il va inmormanta in anul 1667, la Comana pe fiul ei mai mare, spatarul Draghici Cantacuzino, primul ctitor al schitului Lespezi de la Posada.

Piatra tombala care se spune ca acopera trei morminte.

In perioada 1970-1971, arheologii Lia si Adrian Batrana, au descoperit in apropierea pronaosului bisericii ridicate in vremea lui Vlad Tepes, osemintele unui barbat care prezenta semnele decapitarii. In jurul sau erau monede din vremea lui Tepes. De atunci, se crede ca Vlad Tepes a fost inmormantat la Comana, ca acelea sunt chiar osemintele sale.

La aceasta manastire au fost de-a lungul timpului mai multe persoane ingropate insa, nu se mai stie exact unde a fost fiecare. In muzeu, mai sunt resturi de placi ce acopereau in trecut diferite locuri de veci. Biserica a fost refacuta din temelii in anul 1854 astfel ca… nu cred ca e sigur ce mai acopera piatra de mormant din imagine. Poate este doar piatra de mormant si atat.

Unele surse dau ca pierdut mormantul lui Nicoale Patrascu de la momentul 1854, acreditandu-se ideea ca totul a fost distrus de calugarii greci.

Totusi, in mormantul comun al lui Radu Serban si al nepotului sau Draghici, a mai ajuns si fiul lui Draghici, pe nume Constantin. Piatra de pe mormantul comun, existenta si azi, a fost pusa de catre un alt fiu al lui Draghici, vornicul Serban Cantacuzino (nu voievodul). Nici mormantul acestuia din urma (d.1709), nu se mai stie unde a fost.

Manastirea mai are si o alee amenajata spre Neajlov, amenajata cu banci si cruci de piatra pe margine.

Intre manastire si apa

De aici am plecat prin padurea Comana spre comuna Mihai Bravu:

Multe lanuri de grau, floarea soarelui, porumb pe tot parcursul acestei excursii. In multe locuri  incepusera treaba la grau…

Apropo de familia Cantacuzinilor, in timpul domniei lui Serban Cantacuzino (1678-1688), frate cu Draghici Cantacuzino dar si cu Mihail Cantacuzino (ctitorul manastirii Sinaia), a fost introdus in Tara Romaneasca, porumbul. Deci „mamaligarii” apar pe la 1700 :))

Mergem conform planului  pana la gara Mihai Bravu dorind sa continuam si mai departe, sa intersectam drumul dintre Giurgiu si Oltenita. Dupa gara, vreo 7 km mergem pe un drum plin de gropi, un cosmar pentru masini. Abia eviti cat de cat cu bicicleta nenumarate cratere. De altfel, nu am intalnit decat un apicultor, cu o rabla de Dacie, ce tot ducea apa la sutele de stupi risipite prin intinderile nesfarsite 🙂

Tot pe acolo am si facut poze si filmari la sute de fluturi albastri (Pollyommatus icarus, fam. Lycaenidae), cunoscuti sub diverse denumiri populare, din care cea mai frumoasa pare a fi… fluturasul cerului.

Pe circa 100 de metri din acel drum, zburau o multime de fluturi. Si pe aici am stat 20 minute.

Drumul si raza calauzitoare 🙂

In cele din urma, am iesit in drumul national, la 25 km distanta de Giurgiu, langa un panou pe care scria ca drumul pe care venisem este in reparatii 🙂 Nu era miscat pe acolo nimic 🙂

Cum ramasesem in urma, avand un mers prin care ma puteam opri oriunde, vad o terasa si ma opresc la un Pepsi. Din vorba in vorba, aud de la un localnic de o cruce frumoasa, din piatra, langa o biserica… asa ca, hai pana acolo:

Este scrisa pe toate partile. Nu am gasit undeva ca ar fi monument istoric, fiind evident ca se impune acest lucru.

Departe, se vedea Giurgiu. Timpul final, dupa plan, ar fi trebuit sa fie ora 19 dar era clar ca ajungeam cu o ora mai devreme.

Am ajuns in oras la 17:40.

Statuia lui Mihai Viteazul

Ne-am grabit sa ne cazam, la o locatie aleasa prin Booking si care ne oferea si spatiu pentru biciclete. Pe noi asta ne interesa si sa aiba paturi si dus 🙂 Nu sa fie cine stie ce.

Nici nu am deschis fereastra ca sa nu intre tantarii. In cursul noptii, mi-am dat seama ca acestia zumzaiau teleghidati prin camera :))

Dupa instalare, baie, am plecat in port, sa mancam…

Turnul Ceasornicului

Prin Giurgiu nu am mers pe la obiective ca le stiam si am mai fost pe la ele, inclusiv la ruinele cetatii. Nu are rost sa mai spun cate insecte innaripate erau la tot pasul din Comana si pana in Giurgiu: gaze, muste, nu stiu cate feluri de tantari, „tigrii de platan” etc. Oricum, Giurgiu e foarte frumos ca oras si animat in perioada vacantelor.

Vine noaptea, zic eu ca e mai bine sa stau in camera cu Matrix, crezandu-l mai sanatos 🙂 Ce este drept, in timpul traseului spre Giurgiu, il mai vedeam disparand destul de repede din peisaj, adica il mai revedeam dupa niste kilometri, de regula asteptand la mica distanta sau in apropiere de cate o terasa. Cand ii era sete, o lua inainte la o bere rece :)))

Pe intuneric, ii spun ca am impresia ca sunt tantari prin camera. El: „Ce ai ma’, ca nu am deschis geamul”. Eu: „Poate au intrat si ei pe usa, o data cu noi”. El: „Ti se pare”. Undeva, la 1 noaptea, il aud bubuind prin camera dupa tantari, bombanind ca eu dorm bustean, ca nu am treaba cu tantarii. De regula, eram primul atacat de tantari dar de data asta nu se intampla nimic. Dimineata mi-am mirosit pielea si mi-a picat fisa. Cand am facut dus, imi luasem doar samponul meu, gelul fiind printre haine, nu l-am gasit atunci cand imi trebuia, folosind astfel sapunul hotelului. Deci, sapunul era secretul, in mod sigur.

Dispare Matrix la baie la 1 noaptea si se lasa linistea. Somn! Urmatoarea serie de zgomote a fost pe la 4 dimineata. Iesea Matrix de la baie :))) Dormise in apa, in cada, din cauza tantarilor :)) Ii dau cu „fir-ai al naibii de nebun” :)) si adorm la loc, mi-era prea somn ca sa rad. Am recuperat mai tarziu, cand l-am gasit instalat la o terasa :))

Pe la 6 dimineata, trezirea e data din nou. Dar de data aceasta de unul care se plimba cu avionul pe deasupra orasului. Imprastia nu stiu ce substante impotriva insectelor. Omul cu acel avion trezea pe oricine. Nu se mai auzeau cainii in Giurgiu, se auzea motorul aluia… trezind cetatenii duminica, la 6 dimineata :))

Cum seara vorbisem ca de dimineata mergem la o cafea in Ruse, am strans si am plecat spre vama. Apuc sa-i zic lui Matrix, ca pe acolo nu tine figura cu terasele, ca nu am roaming-ul activat, ca daca o ia aiurea, e pe cont propriu.

Cum ne astepta pe noi Ruse :))

La podul metalic recomand ceva: pe una din partile acestui pod este loc sa mergi cu bicicleta in voie. Pe cealalta este o tubulatura si e greu. Dar nu conteaza sensul, cand nu sunt masini sau e coloana, te poti duce pe partea mai lata. In acest fel, este mult mai safe decat pe langa masini. Tirurile trec foarte aproape de tine. Si, in principal, cine sta mult pe la vama nu prea are rabdare, tu cu bicicleta ii mai si incomodezi. Am avut noroc ca am prins doar 2 tiruri la intoarcere pe pod.

Luam primul bulevard la dreapta ca sa nu traversam tot orasul. Acesta te duce direct in centru, ruland pe un drum cunoscut de alta data. Cred ca sunt 5 km din vama pana in centru.

Primaria

Monumentul Libertatii

Leul rupand lantul robiei

Primii clienti ai terasei de langa cladirea teatrului „Sava Ogneanov”. Aici parca era si mai rau ca la noi, aerul era plin de mici zburatoare.

Dupa 2 ore de stat pe teritoriu bulgaresc, o luam inapoi spre Giurgiu.

Stop pentru poze. Am trecut prin punctele de control repede si mergem la locul planificat de intalnire… Kaufland din Giurgiu. Planul pe mai departe cuprindea si trecerea pe la biserica din Draganescu, pictata de parintele Arsenie Boca si, poate, depasirea capitalei ca sa ajungem la gara Buftea.

Luam masa de dimineata la o terasa tot in Giurgiu apoi usor spre Uzunu-Crucea de Piatra-Calugareni.

Izvorul de la Daia, pe langa care trecusem venind dinspre Oltenita, acum urma sa mergem direct spre Bucuresti. Cel putin pana la Calugareni.

Tot inainte

Cu o zi inainte, am surprins in traseul nostru peste 10 nunti, mirese, nuntasi, miri, lautari, masini, limuzine etc… Cea mai interesanta intalnire a fost intr-un sat, unde am vazut in fruntea unui alai compus din oameni care mergeau pe jos si masini in spatele lor, o fata.  Initial, eu am crezut ca merg in urma vreunui decedat. Costumatiile insa, pe masura ce ne apropiam de oameni, nu erau potrivite unui moment funerar. Cum ziceam, acest alai era condus de o fata imbracata intr-o rochie superba, de culoare mov, care… tinea o oglinda mare in brate. Pe fundal, cineva tot din grup, batea tobele ca la razboi :))

Una din crucile de piatra ale localitatii Crucea de Piatra

In fata primariei din Calugareni

Si aici am stat la un popas.

Din localitate, am parasit drumul national pentru a trece prin niste comune, urmand sa iesim in alt drum national. Mai exact pe acest traseu: Singureni-Iepuresti-Stalpu-Mihailesti-Draganescu. Un traseu foarte pitoresc…

Lantul rupt, libertatea adusa peste Carpati

Monumentele si mesajele de acum 100 de ani sunt inegalabile. Nu mai avem artisti care sa faca asa ceva. Sau, poate ca mai avem, dar nu castiga lucrarile…

4 berze si multe vrabii care isi facusera cuiburile… sub cuibul mare al berzelor.

Padurea dinspre Iepuresti iar a fost o traversare frumoasa, zona aceasta dintre drumuri nationale fiind foarte faina pentru biciclete.

In Mihailesti, popasul de pranz si pana la biserica din Draganescu am mai facut 15 minute.

Si pe aici am stat vreo 40 de minute.

Biserica

Argesul oprit in barajul de la Mihailesti

Ne-am intors in Mihailesti si ne-am oprit pe baraj. Unele persoane erau la plaja, altele inotau… eu am vazut un peste mare mort 🙂

Fiind foarte cald, in Bragadiru am stabilit sa mergem direct spre Bucuresti, la gara, sa nu mai ocolim capitala.

Catedrala

Gara de Nord. Mai aveam 45 de minute pana la trenul de 18:05 care ajunge in Busteni la 20:40.

Luam bilete de la casa RegioCalatori. A durat 1 minut de persoana+bicicleta.

Cand am plecat din Busteni, am zis sa alegem tot un tren al operatorului privat care era la 6 dimineata in Busteni, dar nefiind unanimitate pentru o ora asa de matinala, s-a convenit sa luam trenul de 7, al C.F.R. ca si acesta are vagon de biciclete. Plus ca oprea in Chitila, iar cel particular in Buftea. In fine, zic.

Vineri dupa-amiaza, ma gandesc sa-mi iau biletele pentru a doua zi. La casa de bilete, o doamna imi spune ca ea da numai bilete pentru Regio si Interegio. Ii spun ca trenul are in compunere vagon de biciclete dar ea imi spune ca din tren trebuie sa iau bilet pentru bicicleta 🙂 Eu ii spun ca biletele pentru biciclete se iau de la casele de bilete, ea ca nu e adevarat.

Iau nr. C.F.R-ului pentru relatii cu publicul si sun acolo. Mi se spune ca de la casa de bilete trebuie sa cumpar bilet si pentru bicicleta. Ii spun ca stiu foarte bine acest lucru, numai ca angajatii lor nu cunosc aceste reguli deci, cum au fost angajati asemenea incompetenti? Intre timp, ajunsesem in Poiana Tapului, la casa de bilete de acolo. Aceeasi poveste, ca biletele se dau in tren pentru biciclete. Sun inapoi la Bucuresti, d-na de acolo incerca sa le ia apararea, ca poate nu mai erau locuri. Eu ii zic ca nici macar nu au verificat in sistem, mi-au spus direct, asa ca ele sunt angajate degeaba la CFR, ca avand un astfel de comportament te determina ca si calator cinstit sa dai spaga la controlor. Ma declar convins ca totul este o smecherie doar ca sa dam spaga, care cine stie unde ajunge.

Mi se ia nr. de telefon si astept sa fiu sunat de un director ceva. Aud cum suna telefonul la casa de bilete din Poiana Tapului, cum doamna care imi spusese ca pentru ea nu conteaza cine suna, ca… „e cuvantul ei impotriva cuvantului unei voci” (??) o lasa moale, ca nu stia, ca ma iertati. Iese afara si imi spune, „nu am inteles, se poate, bineinteles!” Peste cateva minute aflu de la ea ca de la Bucuresti sunase cineva si pe la Busteni, sa-i ia la rost. Dupa ce seful din birourile CFR i-a certat pe angajatii din Busteni si Poiana Tapului, ma suna si pe mine si imi spune sa merg la orice casa de bilete. I-am multumit si asta a fost. A, am dat 15 lei la CFR si 5 lei la RegioCalatori pentru bicicleta.

Biletele la CFR le-am luat dupa 45 de minute, la RegioCalatori dupa circa 1 minut, adica nu a durat 1 minut!!!

Undeva pe la Brazi, surprind o conversatie intre controlorii din trenul nostru CFR cu altii din alt tren CFR. „Tot cu 2 vagoane si voi?”, „Tot. Au trimis tren cu 10 vagoane la mare si s-a umplut si ala de oameni”. Nu au vagoane suficiente, e clar.

…

In concluzie, traseul a fost simplu… nu cine stie ce. Mai am cateva ture cu bicicleta de facut si gata, am incheiat capitolul. Trecem la river rafting, am si comandat vestele 🙂

Filed under: Obiective si locuri de interes | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 Comments »

Predealul de Ziua Eroilor si filmul de la Valea Uzului

Posted on iunie 7, 2019 by buceginatura2000

Printre multe treburi si deplasari in doua municipii, am reusit sa ajung si la Predeal la momentul specific dedicat eroilor. Moment ce avea loc in Piata Garii, la Monumentul „Grupul Statuar Aparatorii Predealului”.

Ati vazut ce s-a intamplat si in Valea Uzului… Invrajbire, manipulare, haos, de altfel, cam ce se intampla in tara aceasta de cand Revolutia din 1989 a fost insusita de esaloanele secundare ale Partidului Comunist.

Partidele politice PNL si PSD. Fiecare lider a venit cu cate 20-30 de sustinatori.

Preotii si d-l profesor Ioan Campan… dar si elevii care depun flori la monument.

Defilare pe o ploaie care nu se mai oprea.

…

Iata si filmul realizat ieri de Hotnews la Valea Uzului:

„Nu e nimic pierdut in tara aceasta”!

Filed under: Eveniment | Tagged: , , , , | 4 Comments »

Traseu cu bicicleta: Campina – fostul penitenciar Doftana – Telega – Melicesti – Crucea Domnitorului – Bisericile din Telega – Urleta – Banesti – fosta Manastire Poiana – Breaza

Posted on martie 3, 2019 by buceginatura2000

O noua duminica, o alta excursie cu bicicleta.

Ca pe munti inca e zapada. E frumos si pe zapada dar cand sunt lucruri mai bune de facut, le facem pe acelea.

Urcam bicicletele in vagonul special al unui regio particular si ne dam jos in gara Campina, aproape de ora 9:00 a.m. Stiam, cum vom trece de Posada, este o alta „lume”, din punct de vedere climatic.

Urcam in Campina pe str. Pictor Grigorescu, trecem de Fibec, continuam pe langa „Moara”, coboram si trecem podul peste raul Doftana. Lasam Brebu in stanga si o luam drept inainte. Urcam putin si ma razgandesc…. uitasem de fostul penitenciar Doftana.

Oprire intai intr-un loc istoric:

Locul unde Nicolae Balcescu a adunat oameni incercand sa-i determine sa se rascoale.

Detinutii s-au incuiat pe dinauntru si au aruncat cheia 🙂 In timp ce schimbam glume proaste, a venit un domn si ne-a deschis ca sa pozam in curte. Nu ne-a lasat sa intram peste tot, doar pana la intrare…

Multumim si plecam.

In centrul comunei Telega ne oprim la o cafea si la niste mici cumparaturi. Aflam ca „drumetia nu are varsta, ca inchid magazinul si o sa plec si eu…”. Cafeaua… buna!

Anghel Saligny

Multe case vechi prin sate stau sa cada…

De asemenea, multi localnici au prin curti astfel de bolovani, trovanti, de diferite dimensiuni.

Continuam spre satul Melicesti, la Crucea Domnitorului, principalul obiectiv al excursiei de astazi…

De aici, incepe urcusul…

O vila cu farfurii superbe

Parleaz

Lasam asfaltul si urmam drumul de pamant… E ceva de urcat…

Unii au zis ca merge si cu masina de teren, parerea mea este ca nu are rost. Sunt noroaie, gropi, drumul e ingust…

Melicesti este un sat mic cu constructii situate in locuri in care este dificil de urcat cu piciorul… deci, cat au carat de materiale sa-si ridice casele, este alta poveste. Se mai remarca linistea totala…

Satul Pietriceaua

O batranica pleca dupa lemne in padure si se „agata” de noi de teama unor caini de la un fel de stana aflata langa drum. Imi povesteste tot felul… Aproape de monument, ea se duce la ale ei, noi la ale noastre.

Crucea Domnitorului…

Poate stiti ca aici s-a oprit domnitorul Carol in 1866. Unii spun ca aici calul lui nu stiu ce a patit, s-a interpretat ca e de rau augur si asa s-a luat decizia sa nu se construiasca viitorul castel (Peles) prin aceste locuri 🙂 Istoria aceasta este pe multe site-uri si din punctul meu de vedere… cred ca trebuie mai bine cercetata. Piatra de temelie la Peles s-a pus prin august 1875, deci lui Carol i-a luat cam un deceniu ca sa-si gaseasca loc de castel? 🙂 Povestea poate fi alta… o fi trecut omul pe acolo…

Crucea monument de la Melicesti

Monumentul a fost ridicat in anul 1866, sculptor fiind Paul Focseneanu.

Probabil a avut ceva metalic in centru

Monumentul are mai multe inscriptii, una dintre acestea fiind:

„Această sacră Cruce s–a ridicat spre menirea fericitei călătorii a Măriei sale Domnului Românilor Carol I, Principe de Hohenzollern, prin acestu județu Prahova și a trecerii înălțimei sale peste acestu piscu de la Milicești în anul 1866 mergând de la Telega”.

Si in soclu a avut ceva incastrat, vreo placa de marmura, vreun basorelief distruse de comunisti…

Adaugat dupa Revolutie, presupun.

Acolo este Crucea Domnitorului, pe dealul Macesu la circa 814 m altitudine, cu vedere spre muntii Bucegi, Baiului, Grohotis.

Pornim GPS-ul pentru ca alegem alt drum de coborare…. Il ratam sigur fara GPS, adica ocoleam vreo 2 km.

Drumul de coborare

Dupa cateva curbe dam de un noroi cumplit 🙂 In momentul in care ne oprisem sa vedem cum facem, dintr-o livada apare o zana de fata cu doi catelusi si ne arata o poteca printre niste livezi. Aceasta intersecta mai jos drumul, chiar aproape de asfalt.

A trebuit sa fiu foarte atent la „poteca”, in fapt o mica dara prin iarba 🙂 Daca nu traiesti prin astfel de locuri, nu vezi o astfel de poteca indiferent cat te straduiesti. Tot peisajul pare la fel. In mod sigur nu o nimeream dar, ca sa nu ne ia fata de tantalai de oras, m-am dus inainte. Asta pentru ca ne-a zis ea ca este o poteca pe acolo, ca de 100 de ori daca treceam, noi nu am fi vazut-o din drum. I-am multumit si am intrat prin livezi…

Am iesit la asfalt si am zis sa vad si biserica satului:

Biserica din Melicesti

Monumentul Eroilor aflat la o curba.

Apoi a urmat o coborare lunga si frumoasa pana in centrul comunei Telega. Aici, am luat bisericile la rand…

La prima biserica, hram – Sf. Voievozi.

Deci aceasta e prima biserica, in cele 3 poze. Mai departe, erau o biserica noua pe stanga si alta veche intr-un cimitir pe dreapta.

Am mers la cea veche…

De aici, cuprindeam toate cele 3 biserici

Biserica din cimitir, care este in paragina si, in mod sigur, e cea mai veche biserica a comunei. Hram – Buna Vestire.

Interiorul este degradat, cu tavan ce sta sa cada… Prima mentiune ar fi din anul 1858 cand o rezideste cineva, asa ca e mult mai veche de 1858.

Plecam spre satul Mislea ce apartine de comuna Scorteni… numai ca, mai intalnim tot in Telega o a patra biserica:

Hram Sf. Nicolae sau

Biserica Telega Vale

Se termina si comuna aceasta si intram in Scorteni:

Dreapta spre Urleta

Bisericuta de la Urleta. Langa ea este o alta mult mai impozanta.

Pisania la biserica mare

Istoric…

Biserica mare a fost sfintita in anul 1980, fiind prezent printre consilierii patriarhali si un preot pe nume Vasile Bria. In comuna Telega am vazut o strada cu acest nume. Iar intr-unul din cimitire era un monument in paragina, pe care  o vaduva scria despre sotul ei, sergentul Vasile Bria cazut in luptele din toamna lui 1916 in zona Campulung. Tot pe monument mai era trecut un anume Gheorghe Bria decedat in anul 1914. Ramane de verificat daca este vreo legatura sau doar o coincidenta de nume…

Am pozat si o reproducere de pe acel monument:

Reprezentarea sergentului Vasile Bria

Din Urleta pornim spre Banesti, trecem vechiul pod de legatura cu Campina…

Podul este construit pe vremea lui Cuza. Incet, apele Doftanei il vor prabusi…

Prin Campina, o luam pe stradute ce trec si pe langa capela Hernea:

Un alt monument aflat in ruina.

Urmatorul nostru obiectiv era fosta manastire Poiana din Poiana Campina:

Pisania a fost transcrisa si de Nicolae Iorga.

Fosta manastire pastreaza si astazi imprejmuirea din caramida si piatra.

Luam directia Breaza prin Podul Vadului… pentru a ne opri la o pizzerie ceva. Ma gandeam la o tochitura sau peste 🙂 La ora 15 eram in restaurantul Havana… fost Temperanta, al generalului Ion Manolescu cel care a ridicat cunoscuta cruce monumentala (Micul Caraiman) de pe dealul Gurga – Breaza.

Pentru ca aveam tren la ora 16, zicem sa luam ceva rapid, cafele, bere fara alcool, suc, ce a vrut fiecare, pizza etc. Restaurantul acesta ar fi foarte cunoscut… ce pot sa spun este ca pe o scara de la 1 la 5, ii dai un 3.

Ajungem la gara, luam biletele, vine trenul si gata povestea. La ora 17 coboram la Busteni…

Timpi: aprox. ora 9:00 – Campina, 10:45 – Crucea Domnitorului, 12:45 – biserica Urleta, 13:55 – fosta manastire Poiana.

Lungime: circa 45 km.

Ar trebui sa spun ca aceste trasee nu le fac doar pentru plimbare, sport etc…ci sunt niste excursii de documentare/cercetare. Informatiile din acestea imi trebuiesc pentru o lucrare de profil, nu are treaba cu cartile mele, e altceva. Aproape ca stiu pe de rost harta cu drumurile judetene si comunale din Prahova. Desi, excursiile sunt prezentate la modul simplist, in spate sta totusi o organizare si sunt solutii pentru cam toate scenariile. Nu e nimic de genul, ne suim in tren si vedem pe acolo ce si cum! Tocmai de aceea, nu organizez ture cu biciclete. Pentru ca nu merg sa vad asfaltul si masini, sa bifez mersul pe sosea. Merg cu persoane care stiu ca pot face un traseu sau altul. Absolut toate deciziile, de la popasuri la obiective, se iau numai de mine. Intrucat, eu merg cu diverse scopuri, ma opresc pentru poze, luat coordonate GPS etc… si ca altii sa nu stea dupa mine, ii trimit inainte la un punct stabilit si usor de recunoscut, unde ne vom intalni ulterior. Cand respecti reguli, oameni si proceduri, lucrurile ies cum trebuie. Deci, mergem mai multi, dar ei merg cu mine si asta nu e deloc o dovada de superioritate, vreo aroganta ca stiu eu mai bine. Cine merge, stie ca este in siguranta cu mine, ca vedem chestii, ca mai e si adrenalina… si e perfect pentru toata lumea.

Filed under: Obiective si locuri de interes | Tagged: , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment »

1 Decembrie… la Comarnic

Posted on decembrie 2, 2018 by buceginatura2000

Pana la urma am fost cu baietii la Comarnic. Pentru ca fiecare oras din Valea Prahovei isi are propria identitate, un specific… Mai mergeam si pentru istorie, oamenii de acolo dar si pentru prajituri la o cofetarie…

Monumentul Eroilor din Vatra Satului, biserica Sf. Nicolae

4 jandarmi la monument

Sosirea primarului, d-l Sorin Popa

Un cuvant frumos despre Unire, cum secole si milenii undeva in fiecare a pulsat gandul de a fi impreuna.

Aceasta ma duce cu gandul la o descriere medievala, post-Posada 1330, in care un strain spunea despre Tara Romaneasca ceva interesant. Ca este o tara care nu poate fi locuita decat de care s-au deprins cu ea 🙂

Depunere coroane

Primarul in dreapta si viceprimarul in stanga.

O interpretare de exceptie a imnului national

Romania ei o vor duce mai departe…

Lectia de istorie

Copiii au depasit gerul cu tot felul de poezii si cantece.

Drapelul de pe Plesuva

Comarnic – peste Prahova, cartierul Ghiosesti.

Filed under: Jurnal | Tagged: , , , , , , | 3 Comments »

Eveniment de comemorare a eroilor pe Vf. Clabucetul Taurului

Posted on octombrie 14, 2018 by buceginatura2000

Este stiut faptul ca in ideea de sarbatori 100 de ani de la Marea Unire, Azuga si Predealul s-au trezit infratiti, uniti in aceleasi intentii si simtiri. Aceasta este una dintre cele mai frumoase realizari de Centenar din Valea Prahovei. Administratiile locale din cele doua statiuni, institutii si localnici plus alti patrioti, si-au dat mana inca o data, de data aceasta data in Vf. Clabucetul Taurului.

Fauritorul acestei  „mici uniri” a fost d-l Peticila, cabanierul de la Garbova. Dumnealui a avut ideea de a comemora eroii care au murit pe Clabucetul Taurului, idee nu de ieri de azi, ci de vreo 15-20 de ani. Imi plac oamenii care nu renunta la visele lor, care cred in ele si le duc pana la capat. Acestia sunt oameni adevarati 🙂 Cand ai asa o „nebunie” din aceasta. Uite ca a si implinit-o 🙂 Acesta isi poate trece la realizari inca un lucru frumos, iar cei din viitor isi vor aminti ca acela care a pus prima cruce pe varf a fost cabanierul de la Garbova. Eu ma refer la a fi visator cand vrei sa faci un lucru frumos, bun si pentru altii. Cand speri si faci tot ce poti sa-l realizezi.

Sambata, pe 13.10.2018, pe Vf. Clabucetul Taurului nu au venit doar cei mentionati mai sus, cabanier, institutii… ci si o multime de cercetasi si de turisti, de pasionati de istorie si de munte. Un total de peste 300 de persoane…

Un vagon CFR a fost ocupat in totalitate de Cercetasii Romaniei. Marea majoritate a participantilor s-a regrupat in parcul din Azuga si de acolo a pornit in traseu, spre varf.

Traseul tematic

Madalin de la CNIT Campina gasise prin arhive o alta frumoasa poveste.

Vanatorii de munte erau deja pe varf.

Sosirea Cercetasilor

Comandantul Batalionului 21 Vanatori de Munte „General Leonard Mociulschi”

Oficialitati locale

„Plantarea” bornei tricolore pe varf de catre un cercetas

Colonelul (r) Gheorghe Suman, autorul mai multor carti despre trecutul Predealului si vanatorilor de munte, desi bolnav, a reusit sa ajunga la aceasta ceremonie de cinstire a eroilor cazuti in urma cu 102 ani, aparand acel varf.

Peste toate, d-l Suman ramane un mare patriot.

Mai avea putin de vorbit dar… varsta, boala, anumite semne i-au pus in garda pe militari… Omul acesta ar fi murit acolo, pe loc, vorbind despre eroi si tara aceasta. Personal, am considerat mai multe aspecte din relatarile sale ca fiind exagerate, dar na, nimeni nu e perfect.  Insa, am tot respectul pentru acest personaj militar din momentul in care am vazut cum abia se tinea pe picioare, cum abia soptea ce s-a intamplat in zona aceasta. Daca nu-l luau de brate d-l Oros, plutonierul adjutant si comandantul vanatorilor, d-l Cristescu si nu-l duceau la medicul SMURD, colonelul Suman ar fi cazut acolo. Incapatanarea cu care tot tinea microfonul si tot voia dumnealui sa spuna tot, se cuvine a fi admirata.

Noua, societatii, ne trebuie oameni incapatanati, care sa ramana pe loc cand altii fug la primul semn de pericol. Romania de azi se sprijina pe cei care nu au fugit in anumite vremuri. Existam pentru ca altii au ales sa moara, nu sa fuga. A sta in patratica ta, a-ti urmari propriul interes si atat, duce la ce vedem azi. O tara fara directie, fara lideri. Noi avem nevoie de oameni care nu renunta la ceea ce cred. La 85 de ani ai sai a fost mai curajos ca multi altii mai tineri, care daca se taie la un deget, fug repede la medic si nu mai ies din casa cate o saptamana.

Cine ar fi crezut vreodata… ca peste fix 102 de ani de la bombardarea pozitiilor romanesti aflate pe Clabucetul Taurului, intr-o palnie de obuz vor sta niste copii veniti sa-i comemoreze pe eroii acestor locuri? Nestiute sunt caile Domnului… Din acesti copii, unii vor purta mai departe stafeta zilei de sambata, 13 octombrie 2018.

In aceeasi palnie de obuz, cei de la CNIT Predeal si CNIT Campina

Nelipsitul profesor d-l Campan, un alt mare patriot. Ca lucrurile bune sa se intample, e nevoie de astfel de oameni. Apar astfel de evenimente pentru ca intr-un loc sunt mai multi pentru care istoria nu este doar o materie scolara oarecare.

Cabanierul de la Garbova

Un patruped 🙂

Citirea unor liste cu eroi

Oficierea slujbei religioase

Sfintirea crucii ce va sta pe acest varf.

Politia, Jandarmeria

Vesnica pomenire…

Depunerea coroanelor de flori: primarul din Azuga, d-l George Barbu

Primarul din Predeal, d-l Sebastian Flesieru

Comandantul vanatorilor de munte, d-l colonel Cristian Cristescu

Acestia si altii au inteles ca viitorul se sprijina mai ales pe trecut. Toti cei prezenti au scris o noua fila de istorie pentru cei din viitor. Tot ceea ce facem, trebuie sa raspunda la niste intrebari esentiale: pentru cine si pentru ce facem ceea ce facem?

Cercetasii condusi de Diana Joita, un alt om cu suflet mare, au depus si ei coroane. In varful acelui Clabucet s-a petrecut un episod istoric atat de frumos pe care sunt sigur ca nu-l va uita niciun participant…

Si alte poze…

In sfarsit, ne-am intalnit 🙂 Dupa ani de zile, la un traseu si turistic si istoric. Cu Alex din Ploiesti, unul dintre primii prieteni ai acestui blog.

Cu Ioana din Campina, Matrix, Alex, copiii si pentru mine… marele istoric Madalin Focsa. La fel, si el are „nebunia” lui dar e un om fain de tot. Si peste toate, patriot.

Catalin de la CNIT Predeal, d-l Campan un excelent observator al zilelor noastre, cu multe vorbe intelepte, Diana de la Cercetasi (ne-am intalnit tot dupa mult timp!) si Madalin.

Numai oameni superbi. Si cati mai stiu 🙂 Deci va dati seama cati oameni de calitate mai are tara aceasta… daca eu enumar lejer 100 🙂 A fi alaturi de astfel de persoane, este una dintre cele mai mari impliniri pentru mine. Mai lipseau George din Bucuresti si sotia, Razvan, George venit din America, Radu….multi altii, nu-i mai enumar ca sa nu uit pe vreunul si astfel sa jignesc fara intentie pe cineva.

Placa montata pe cruce

Crucea

Coborarea spre cabana Garbova

O privire spre Clabucetul Azugii, alt loc strategic pentru care s-au dat lupte acum 102 ani.

Cabana Garbova

Masa organizata de cabanier, tot felul de gustari, ciorbe…

Noi ne-am deplasat pe traseul turistic cu tinta… cofetaria hotelului Carmen din Predeal:

Undeva pe un mic panou scria „Potecuta Taurului” si… culmea! Langa potecuta pastea si un taur :))

O panorama cu Bucegii si nu numai:

Intr-o ora si ceva eram in Predeal:

Aproape de cel mai frumos si mai primitor hotel din Predeal.

Cofetaria de la Carmen… cea mai mare din Predeal, unde ne-am bagat la prajituri, fondante si sucuri. Pentru ca atmosfera si prietenii conteaza in astfel de momente. Un alt loc mai fain decat cofetaria de la Carmen unde sa servesti o prajitura, nu exista in Predeal. Parerea mea, care stiu toate cofetariile de la Comarnic la Predeal, este urmatoarea:

Cea mai tare cofetarie din aceasta zona este aceea din Comarnic. A doua e cea de la Carmen din Predeal. A treia cea de langa parcul din Sinaia. A patra cea din magazinul Costila din Busteni. Insa, ca spatiu confortabil, relaxant, atmosfera, cofetaria hotelului Carmen bate tot ce e in Valea Prahovei. Aici un articol mai detaliat despre aceasta cofetarie:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2018/06/10/pe-la-cofetaria-carmen-din-predeal-o-poveste-dulce-intr-un-decor-cultural-si-multe-muscate-rosii/

Cam asa a aratat filmul acestei zile de 13.10.2018. Mi-am luat copiii, prietenii si am plecat alaturi de alti oameni inimosi sa ne amintim si sa vorbim de faptele eroilor in si din Varful Clabucetul Taurului.

Filed under: Eveniment | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 Comments »

Azuga la Centenar: Cercetatorul Razvan Neagoe si jurnalele de front; Reconstituirea luptelor din muntii Azugii (II)

Posted on iunie 3, 2018 by buceginatura2000

Al doilea episod din traducerea de exceptie, realizata de d-l Razvan Neagoe, referitoare la luptele din muntii Azugii.

Multumesc pentru acordul publicarii integrale!

Articolul se numeste: „Azuga în Primul Război Mondial – în viziunea inamicului (partea II)” si a fost publicat la data de 23 mai 2018, pe Facebook.

Introducere:

„Așa cum v-am promis săptămâna trecută, în această notă continuăm relatarea luptelor din preajma Azugii din toamna anului 1916, așa cum sunt ele redate de pana ofițerului german Wolf Jan Dose în cartea sa de memorii „Regimentul 187 Pe Câmpul De Bătălie – Din Povestirile Camarazilor De Regiment” (1922), netradusă până acum în limba română.

Prin această traducere, încerc să aduc și eu o mică contribuție la aniversarea unui Secol de la Unirea pe care ne-a adus-o încheierea în același an (1918) a Primului Război Mondial.
Luptele din jurul Azugii (duse pe o vreme aspră, bine-cunoscută azugenilor) sunt completate de un scurt raport al unui pluton dislocat temporar la Sibiu și care revine la compania de care aparținea pentru a lua parte la lupte aici.
Vom afla detalii tactice despre luptele de pe înălțimi, care au lăsat urme foarte vizibile până astăzi în zonele de vârf ale Clăbucetelor Taurului și Azugii, în Sorica și Susai, precum și relatări despre zone mai puțin cunoscute, cum ar fi Clăbucetul Pădurii sau cimitirul din Satu Nou, care astăzi nu mai există (se afla în zona Rondului).
Apoi vom însoți trupele inamice până în curtea (la acel moment puternic fortificată) bisericii din centru, urmând ca în cea de-a treia și ultima parte să citim despre ocupația propriu-zisă a orășelului nostru.

REGIMENTUL 187 PE CÂMPUL DE BĂTĂLIE

Din povestirile camarazilor de regiment
Wolf Jan Dose
Capitolul 4: Bătălia de la Trecătoarea Timișului – Continuare
„S-a întunecat și, deși ziua fusese călduroasă, a început să ningă. M-am ghemuit cum am putut și am încercat să adorm în tranșeea pe care o acoperisem cu ce am avut la îndemână. Zăpada s-a transformat în lapoviță și a început să curgă apă din lateral în interiorul tranșeei. Ne-am udat și ne era îngrozitor de frig, dar mie tot îmi era somn, atât eram de epuizat.
Nu știu dacă am dormit o jumătate de ceas sau un ceas. Cineva m-a trezit. „Cred că se retrage toată compania”, a spus cineva. Am scos capul din tranșee. Nu vedeam pe nimeni, era întuneric complet. Am ieșit cu totul și ploaia a început să-mi cadă pe față.
„E al naibii de întuneric”, s-a plâns cineva.
Un picior a călcat chiar lângă mine.
„Unde te duci?”
„Nu știu.”
Camaradul s-a întors repede. Abia a reușit să ne mai găsească. Ne-a spus că toată compania se retrăgea în vale și că urma să ocupăm o casă acolo.
Am împachetat cât am putut de repede, dar eram mult mai încărcați acum din cauza celor 17 cutii de conserve de carne pe care le strânseserăm din lucrurile abandonate de români.
Soldați nemți pe crestele Munților Neamțului.
Apoi am început să coborâm în vale, să ne regrupăm cu restul companiei.
Era complet întuneric; nu-ți vedeai mâna nici dacă o țineai în dreptul feței. Poteca era foarte alunecoasă din pricina ploii. Părea să fie pământ lutos; mai mult alunecam decât mergeam.
Într-un loc deosebit de periculos, acolo unde începeau stâlpii și cablurile funicularului, a trebuit să aprindem o lumină. Coborârea nu era ușoară, dar eram cu toții bucuroși că urma să petrecem noaptea într-o casă. Jos erau câteva case, ne aminteam că nu arătau prea grozav dar cu siguranță urma să fie mai bine decât să dormim afară.
Poteca nu se mai termina. În ziua anterioară urcaserăm și coborâserăm muntele de două ori, echipați complet. În asemenea momente ai o mie de lucruri în minte și îți e frică tot timpul, toate acestea fiind mult mai importante decât confortul personal.
Într-un sfârșit am ajuns jos. Casa noastră nu avea uși sau ferestre, dar asta nu era prea important. Deschiderile au fost curând acoperite cu foile noastre de cort. Am scos niște lumânări din ranițe și le-am aprins. În camera noastră era și o sobă; am aprins-o și în curând s-a făcut cald. Am deschis o conservă românească de carne și am pus-o la încălzit pe capacul unui ceaun.
Apoi am stat și am mâncat. Vântul flutura foile de cort, dar nouă ne era cald și ne bucuram că suntem întregi și sănătoși. Cât de confortabil puteam să ne simțim în această cocioabă!… Putea să fie furtună, putea să plouă, aveam un acoperiș. Ne-am luat păturile și după ceva conversație și comentarii glumețe, am adormit simțindu-ne în totală siguranță.”
În după-amiaza zilei următoare, s-a hotărât ca soldații unguri să ocupe Muntele Susai. Aceasta pentru că acum era posibil ca Batalionul al II-lea, care până acum fusese pe partea vestică a frontului, să vină spre sud către linia Clăbucetului Azugii, și apoi să facă joncțiunea cu forțele ungare. Batalionul al II-lea fusese încununat de succes, dar batalionul al III-lea nu-și îndeplinise misiunea.
Trupe ale Regimentului 187 pe Vârful Șteviei, în Munții Neamțului.
La ora 3 a dimineții zilei de 17 octombrie, batalionul începu să avanseze peste altitudinea de 1910 metri, pentru a înainta spre Clăbucetul Azugii. Urcușul era foarte dificil. Am trecut peste vârful Paltinu (1908 m) [1900 m în realitate; aproape toate valorile de altitudine diferă puțin față de valorile recunoscute astăzi] și apoi am ajuns la altitudinea de 1862 m înainte de a ajunge la 1910 m. Batalionul era acum în spatele bateriilor inamice care trăgeau către vale. Sub noi, trenul românesc circula liniștit încărcat cu trupe. Alte trupe mărșăluiau încolonate. Câtă vreme batalionul al II-lea a atacat și a preluat partea superioară a funicularului, trei companii ale batalionului al III-lea și compania a II-a de mitraliere de la punctul 1910 m, au fost trimise împotriva poziției 1110 m aflate la sud-est de Clăbucetul Azugii.
Restul batalionului, precum și plutonul de mitraliere de câmp Grothues au asigurat flancul contra poziției de la cota 1905 m. Plutonul de mitraliere de câmp ar fi trebuit să fie împreună cu batalionul al II-lea, dar pe timpul marșului în spatele batalionului al III-lea, încărcătura unuia dintre animalele de povară era să cadă. Locotenentul Grothues însuși a rămas în urmă, încercând să repună mitraliera la loc și să reia marșul. În acest timp, plutonul de mitraliere a mers înainte cu batalionul al III-lea și a ratat poziția în batalionul al II-lea.
Două dintre animalele de povară ale regimentului.
Pe timpul avansului către vale, artileria românească a tras în mod constant asupra trupelor care și-au continuat însă drumul, ba chiar au tras și asupra câtorva români întâlniți pe drumul văii. Pe Clăbucetul Taurului (1523 m) erau tranșee de pușcași și o baterie de artilerie.
Cratere de obuz și urme de tranșee pe Clăbucetul Taurului, în zilele noastre. Imagine compozită, generată cu ajutorul Google Earth Pro.
La acel moment, Clăbucetul Azugii nu era încă ocupat, dar din poziția de la altitudinea de 1336 m, care fusese ocupată de batalionul al II-lea, puteam vedea cum inamicul se adăpostea către vârf. Nu am primit ordinul de a prelua Clăbucetul Azugii printr-un atac-surpriză. În schimb, la ora 16 a venit ordinul de a retrage tot batalionul la cota 1910 m pentru a asigura cota 1905 m. Mișcarea a fost posibilă după căderea întunericului, la ora 17:30. Batalionul a ajuns la acea înălțime după un marș printr-o ploaie torențială care s-a transformat apoi într-un viscol puternic, după care s-a lăsat o ceață deasă. Au înnoptat pe partea din spate a vârfului. Frigul îngrozitor a degerat mâinile și picioarele câtorva soldați. A doua zi n-a fost nicio schimbare. Inamicul ocupase înălțimea de 1905 m din flancul batalionului. Acțiunile prudente dar decisive ale patrulei companiei a XII-a au eliminat acest pericol. Caporalul Bahr și soldatul Christiansen s-au remarcat în mod deosebit în această acțiune. Batalionul le-a apreciat vitejia și i-a răsplătit după această faptă de arme cu promovări: sergent major, respectiv caporal.
Pe 19 octombrie, batalionul s-a deplasat prin zăpadă adâncă peste înălțimile 1926 m, 1900 m, apoi către Lacurosu (1726 m) [vârf de lângă Turcu, aproape de muntele Lacul Roșu din apropierea lacului cu același nume dar care are numai 1511 m], după care a coborât la Clăbucetul Pădurii (punct din vale de 1165 m altitudine), după care a ajuns la muntele Susaiu (1483 m) și la punctul 1322 m, unde a întâlnit regimentul 306 Honvéd de infanterie ungară pe care l-a înlocuit. În aceeași seară, compania a XII-a, o parte din compania a XI-a și compania a II-a de mitraliere au respins trei atacuri puternice din partea inamicului.
În ziua de 19 octombrie, batalionul I a fost mutat de asemenea la Clăbucetul Pădurii. Asigurarea trecătorilor a fost preluată de către companiile Regimentului 188 de infanterie.
Atacul asupra Clăbucetului Azugii a trebuit să fie amânat. Fie companiile necesare nu puteau fi aduse în locul stabilit la timpul potrivit, fie reușeau să ajungă dar inamicul ataca din altă poziție și le obligau să se repoziționeze pentru a proteja trupele atacate. Pe 19 octombrie, batalionul al III-lea a fost pregătit pentru atac și a fost pus sub comanda lui Farkas. În dimineața zilei de 20, batalionul I și secțiuni ale batalionului al III-lea erau poziționate între batalioanele al II-lea și al III-lea, pentru că se credea că acolo urmau să atace mai puternic forțele române.
Cu siguranță, ținta atacurilor românești urma să fie cota 1322 m și de-a lungul Susaiului (1483 m), pe un front larg. Fiecare soldat trebuia să-și folosească toată puterea, îndemânarea și sacrificiul personal pentru a împiedica succesul puternicelor încercări românești de străpungere a frontului.
Cam la 10 metri în fața plutonului locotenentului Spethmann, care fusese ucis în luptă, în fața mitralierei sublocotenentului Schmidt și, de asemenea, în fața companiei locotenentului Bentz, s-a construit un adevărat zid din cadavrele inamicului. Acestea nu fuseseră numărate.
Și companiile suferiseră multe pierderi. Mai multe mitraliere fuseseră lovite în mod repetat, una avea 36 de lovituri, dar în ciuda acestor lucruri au putut fi repuse în funcție. Tot în acest loc s-a întors și plutonul locotenenților Müller și Meier la compania a XII-a, după ce până atunci luptaseră cu compania a IV-a din Regimentul 189.
Muntele Susai, lângă Predeal.
Raportul evenimentelor a fost următorul:
Pe 22 septembrie a rămas pe loc, conform ordinelor de la batalion, un pluton de la compania a XII-a, Regimentul 187, comandat de locotenenții Müller și Meier cu 69 de oameni. Aceștia trebuiau să asigure securitatea flancului pe dealurile din sudul localității Grabendorf (Vale) [actualul sat Vale din comuna Săliște, din Mărginimea Sibiului] pe timpul marșului către Hermannstadt [Sibiu]. Pozițiile individuale erau răspândite pe o distanță de mai mulți kilometri, de-a lungul crestei muntelui. Soldații au avut parte de cea mai frumoasă vreme pe care o întâlniseră vreodată în experiența lor de război. Nu a existat nicio acțiune de-a inamicului care să-i fi deranjat. Pe 25 septembrie am primit ordinul de repliere la Grabendorf și sprijinirea batalionului I de infanterie al Regimentului 189, pentru că batalionul nostru era la o distanță prea mare, la Ursului.
După o scurtă odihnă la Grabendorf, ne-am continuat marșul spre Orlat, iar acolo, dimineața devreme, am avut parte de o primă luptă la Sibiu, care începuse din 26 septembrie. Pe dealurile din sud-vestul localității Poplaca, o patrulă mare formată din plutoanele noastre a avut parte de primul foc de luptă cu românii. A fost o luptă intensă la Poplaca, în jurul localității. Inamicul, în ciuda pregătirii noastre puternice cu artileria, a apărat zona cu îndârjire. Chiar dacă frontul a fost străpuns aici, luptele nu s-au oprit deloc, inamicul opunând o rezistență considerabilă. Avansând cu greu, i-am urmărit în retragerea lor prin Resina [Rășinari], Kis-Disnod [Cisnădioara], Heltau [Cisnădie], Czod [Sadu] și apoi înainte către Talmesch [Tălmaciu]. Fără să ne oprim, i-am împins în Pasul Rothenturm [Trecătoarea Turnu Roșu, din Defileul Oltului], care fusese deja blocată de Alpenkorps [vânători de munte din armata imperială germană]. Aici, inamicul a fost distrus. N-o să uităm niciodată ziua fericită în care am mărșăluit în Heltau [Cisnădie], unde locuitorii eliberați se bucurau de plecarea inamicului. Pe 29 septembrie, soarta Armatei Întâi române fusese pecetluită.
Batalionul I al Regimentului 189 a primit ordinul de a proteja granița de pe linia Vârful Muma și de a ocupa poziții acolo. Plutonul nostru a rămas acolo ca rezervă, la 100 m de creasta muntelui. Împânziserăm pădurea din fața noastră, spre nord, având câțiva subofițeri și câteva posturi de santinelă. Această precauție s-a dovedit a fi întemeiată. În dimineața zilei de 30 septembrie la ora 11, posturile au fost atacate de o puternică forță românească. Plutonul a trebuit să iasă repede din corturi și să se ascundă de focul inamic care trăgea de la mică distanță, din pădure. Românii au încercat de multe ori să ne ocupe pozițiile prin atacuri grele. Au fost respinși de fiecare dată de loviturile noastre. După ce am suferit pierderi grele timp de aproape douăzeci de minute, o forță mare de întărire a venit în ajutorul nostru dinspre vârful muntelui, dintre care cele mai importante erau două mitraliere. Inamicul a fost nevoit să renunțe la încercările de atac și s-a retras. Patrulele noastre i-au urmărit imediat pe români și au luat prizonieri patru ofițeri și 160 soldați. Erau din aceeași unitate care fusese învinsă de batalionul al III-lea la Götzenberg [Măgura Cisnădiei]. Încercau să scape fugind către granița de creastă cu România. Locotenentul Müller și alți trei camarazi și-au găsit în această luptă o moarte eroică.
Dimineața devreme pe 1 octombrie ne-am deplasat împreună cu batalionul I al Regimentului 189 spre câmpie, iar seara am ajuns la Alsosebes [Sebeșu de Jos, sat din comuna Turnu Roșu], un mic sat aflat la est de Pasul Rothenturm. În timp ce batalionul a continuat marșul mai departe în munții de graniță, noi am rămas în sat timp de câteva zile și am asigurat paza și am făcut lucrări de aprovizionare. Pe 6 octombrie am înlocuit o coloană din munții acoperiți cu zăpadă, care avea ca misiune apărarea împotriva românilor care ocupau încă granița din munte. Ne umpleam timpul cu patrularea. Singura schimbare văzută a fost apariția unui singur tun românesc pe vârf. Pe 10 octombrie ne-am întors la cazarma rezervelor din Felsosebes [Sebeșu de Sus] și am fost bucuroși să auzim că urma să ne întoarcem pe 15 octombrie la divizia noastră, care se afla acum aproape de Kronstadt [Brașov]. Așa că ne-am întors la compania noastră.
Calea ferată ungară, ca de obicei fără grabă, ne-a adus de la Talmesch [Tălmaciu] prin Fogaras [Făgăraș] până la Kronstadt [Brașov], unde am ajuns pe 17 octombrie. De aici ne-am continuat drumul, mărșăluind către Hosszufalu [Satulung, pe atunci sat din comuna Săcele] într-o noapte neagră ca smoala, pe o ploaie torențială. Am fost foarte bucuroși când am găsit acolo bagajele companiei noastre. Acum ne puteam ocupa puțin de echipamentul nostru, să-l așezăm pe cât posibil într-o așa-zisă ordine.
Trupele germane pe străzile din Satulung, Săcele.
Pe 19 octombrie am trecut prin Altschanzpass [Pasul Predeluș] și am înaintat într-un marș forțat epuizant către cota 1322 m de la Lacurosu [muntele Lacul Roșu, altitudine la vârf 1511 m], unde ne-am reunit cu restul companiei pe data de 20 octombrie. În dimineața zilei de 21 octombrie noi am oprit trei atacuri românești care le provocaseră mari pierderi.
Munții din jurul Azugii.
Mai târziu în aceeași zi, atacurile românilor s-au repetat. A doua zi, două companii ale batalionului al II-lea au putut fi înlocuite și s-au mutat înapoi la Hosszufalu [Satulung, Săcele] după ce au sosit companiile Regimentului de infanterie 189. Această înlocuire era necesară. Lipsa unui adăpost adecvat, ploaia, zăpada și frigul împreună cu hrana necorespunzătoare, din cauza izolării care punea probleme deosebite de aprovizionare, au făcut viața soldaților extrem de grea. În plus, lipsa trupelor de rezervă făcea ca rotația unităților să fie foarte lentă.
Trupele n-au apucat să se acomodeze. Atacurile inamicului s-au repetat până pe 25 octombrie. Nouă ni se ordonase să cucerim Clăbucetul Azugii, dar atacul a trebuit amânat pentru că unitățile venite de la Regimentul 189 nu s-au putut pregăti la timp.
În fața batalionului al III-lea, inamicul s-a retras fiind afectat de pierderea Predealului. Companiile a XII-a și a IX-a, împreună cu Regimentul 302 de infanterie Honvéd, au urcat până la cota 1457 m. În Valea Predealului puteam vedea trupele inamice retrăgându-se. În gara din Azuga, trupele erau încărcate și trenurile plecau unele după celelalte.
Din nefericire, artileria noastră nu era gata să facă o schimbare de poziție suficient de rapidă pentru a trage asupra acestor trenuri. Infanteria a trebuit să fie repoziționată rapid pe flancurile descoperite și a fost foarte dureros pentru soldați să vadă evenimentele din vale, deoarece cuceriseră Clăbucetul Taurului (1553 m) iar acesta era acum reocupat de inamic. După ce ambele companii au petrecut noaptea la cota 1457 m, a doua zi au fost plasate ca rezervă în spatele Regimentului 302 Honvéd, pentru atacul acestora bine pregătit asupra cotei 1523 m. În acest atac, companiile a X-a și a XI-a au avansat în Valea Limbășelului. Prizonierii capturați la Clăbucetul Taurului, peste 200 de oameni, erau membri ai poliției – proaspăt sosiți ca întărire de la București. Aceasta arăta gravitatea pierderilor pe care le suferiseră românii.
Batalionul a poposit la marginea pădurii, la est de cota 1523 m, după ce patrula companiei a IX-a a fost chemată înapoi. Această patrulă se deplasase de la cota 1122 m până la Azuga și asigurase apărarea flancului și spatelui Regimentului 302 Honvéd. Batalioanele I și II (companiile a V-a și a VII-a) erau pregătite în dimineața zilei de 26 octombrie să atace Clăbucetul Azugii. Din cauza deficiențelor și performanțelor slabe ale bateriilor austriece de artilerie asupra pozițiilor întărite ale dușmanilor, situația nu a fost considerată mulțumitoare pentru inițierea unui atac victorios. Așa că batalioanele nu au atacat atunci. În acea după-amiază, companiile a V-a și a VII-a au fost înlocuite cu două companii ale Regimentului 189 și s-au întors la Clăbucetul Pădurii pentru a servi ca rezerve.
Pe 27 octombrie s-au ordonat din nou pregătiri de atac asupra Clăbucetului Azugii. După ce Clăbucetul Taurului a fost ocupat de unguri pe 26 octombrie, românii și-au abandonat pozițiile în mod voluntar. Batalionul I al Regimentului 189 și batalionul I al Regimentului 187 au avansat imediat în acea direcție. Batalionul al III-lea a primit ordin să atace Clăbucetul Azugii prin Valea Limbășelului. De aici se intenționa trimiterea unor soldați contra flancurilor și spatelui inamicului, pentru a se preveni sprijinirea trupelor române din spate. Dimineața devreme, companiile a IX-a și a XII-a au revenit la batalion din Valea Limbășelului. Compania a X-a era în față și avansa contra unor grupuri de case care se aflau la cota 1002 m. După ce au întâmpinat o rezistență aprigă din partea inamicului, i-au atacat din desișuri și au capturat cam 30 de prizonieri. Până la prânz, atacul se încheiase cu succes. Au fost trimise patrule, iar batalionul a așteptat pe versantul muntelui. Puteam vedea pe versantul opus al muntelui Sorica cum puternice forțe inamice coborau în Azuga. Grupul de case menționat mai devreme a fost bombardat de propria noastră artilerie, pentru că vestea situației actuale nu ajunsese încă la artileriști.
Spre seară am avansat până la curtea bisericii din Azuga, puternic fortificată dar abandonată; am pus santinele și posturi de gardă iar mai târziu în noapte am contactat trupele ungare la cota 1122 m. Celelalte trei companii au pus santinele către sud-estul și nordul cimitirului, și au început o patrulare activă. Personalul regimentului și batalionul al II-lea (companiile V și VII) s-au retras la Hosszufalu [Satulung]. Comanda acestei linii și a batalionului I a revenit personalului de la Regimentul german de Infanterie 189.
Ilustrată cu biserica dintr-o perioadă apropiată războiului.
VA URMA…
Multumim, Razvan!

Filed under: Eveniment, Uncategorized | Tagged: , , , , , , | 2 Comments »

Domeniul Mogosoaia in vremea irisilor

Posted on iunie 1, 2018 by buceginatura2000

Inca o excursie… de acum aproape o luna de zile despre care nu am reusit sa scriu!

As putea sa spun ca m-a impresionat acest loc foarte mult…

Pana sa intri intr-un parc superb unde sunt atatea de vazut, se trece pe langa un monument dedicat eroilor.

Covorul de irisi

Toate cladirile plus palatul brancovenesc au fost ridicate de domnitorul Constantin Brancoveanu. Domeniul a fost restaurat de Martha Bibescu, ulterior l-au luat comunistii.

Pisania bisericii ridicata tot de domnitorul amintit

Biserica cu hramul Sf. Gheorghe a fost inceputa de Brancoveanu din 1688, cand inca era domnitor Serban Cantacuzino.

Odata, acopereau morminte. Azi nici mormintele nu mai sunt, nici ce scria pe aceste placi nu se mai cunoaste.

Anul 1797

Biblioteca

Brancoveanu si copiii sai

Brancoveanu si Doamna Maria

Se spune ca aceste picturi sunt de pe la 1700.

Mormantul lui George Valentin Bibescu

Palatul de la Mogosoaia

Casa de oaspeti

Cuhnia… adica bucataria

Cand am fost, am prins un festival:

Ultimele concerte sunt poimaine.

Pare a fi o lisita…

Mai am si o parte a doua pentru data viitoare.

Daca treceti prin zona Mogosoaia, nu ar trebui ratata plimbarea prin fostul domeniu brancovenesc. Chiar e fain, nici nu stiu cand a trecut timpul…

Filed under: Obiective si locuri de interes | Tagged: , , , , , , , , | Leave a comment »

Pagina următoare »