1 Decembrie… la Comarnic

Pana la urma am fost cu baietii la Comarnic. Pentru ca fiecare oras din Valea Prahovei isi are propria identitate, un specific… Mai mergeam si pentru istorie, oamenii de acolo dar si pentru prajituri la o cofetarie…

Monumentul Eroilor din Vatra Satului, biserica Sf. Nicolae

4 jandarmi la monument

Sosirea primarului, d-l Sorin Popa

Un cuvant frumos despre Unire, cum secole si milenii undeva in fiecare a pulsat gandul de a fi impreuna.

Aceasta ma duce cu gandul la o descriere medievala, post-Posada 1330, in care un strain spunea despre Tara Romaneasca ceva interesant. Ca este o tara care nu poate fi locuita decat de care s-au deprins cu ea 🙂

Depunere coroane

Primarul in dreapta si viceprimarul in stanga.

O interpretare de exceptie a imnului national

Romania ei o vor duce mai departe…

Lectia de istorie

Copiii au depasit gerul cu tot felul de poezii si cantece.

Drapelul de pe Plesuva

Comarnic – peste Prahova, cartierul Ghiosesti.

Eveniment de comemorare a eroilor pe Vf. Clabucetul Taurului

Este stiut faptul ca in ideea de sarbatori 100 de ani de la Marea Unire, Azuga si Predealul s-au trezit infratiti, uniti in aceleasi intentii si simtiri. Aceasta este una dintre cele mai frumoase realizari de Centenar din Valea Prahovei. Administratiile locale din cele doua statiuni, institutii si localnici plus alti patrioti, si-au dat mana inca o data, de data aceasta data in Vf. Clabucetul Taurului.

Fauritorul acestei  „mici uniri” a fost d-l Peticila, cabanierul de la Garbova. Dumnealui a avut ideea de a comemora eroii care au murit pe Clabucetul Taurului, idee nu de ieri de azi, ci de vreo 15-20 de ani. Imi plac oamenii care nu renunta la visele lor, care cred in ele si le duc pana la capat. Acestia sunt oameni adevarati 🙂 Cand ai asa o „nebunie” din aceasta. Uite ca a si implinit-o 🙂 Acesta isi poate trece la realizari inca un lucru frumos, iar cei din viitor isi vor aminti ca acela care a pus prima cruce pe varf a fost cabanierul de la Garbova. Eu ma refer la a fi visator cand vrei sa faci un lucru frumos, bun si pentru altii. Cand speri si faci tot ce poti sa-l realizezi.

Sambata, pe 13.10.2018, pe Vf. Clabucetul Taurului nu au venit doar cei mentionati mai sus, cabanier, institutii… ci si o multime de cercetasi si de turisti, de pasionati de istorie si de munte. Un total de peste 300 de persoane…

Un vagon CFR a fost ocupat in totalitate de Cercetasii Romaniei. Marea majoritate a participantilor s-a regrupat in parcul din Azuga si de acolo a pornit in traseu, spre varf.

Traseul tematic

Madalin de la CNIT Campina gasise prin arhive o alta frumoasa poveste.

Vanatorii de munte erau deja pe varf.

Sosirea Cercetasilor

Comandantul Batalionului 21 Vanatori de Munte „General Leonard Mociulschi”

Oficialitati locale

„Plantarea” bornei tricolore pe varf de catre un cercetas

Colonelul (r) Gheorghe Suman, autorul mai multor carti despre trecutul Predealului si vanatorilor de munte, desi bolnav, a reusit sa ajunga la aceasta ceremonie de cinstire a eroilor cazuti in urma cu 102 ani, aparand acel varf.

Peste toate, d-l Suman ramane un mare patriot.

Mai avea putin de vorbit dar… varsta, boala, anumite semne i-au pus in garda pe militari… Omul acesta ar fi murit acolo, pe loc, vorbind despre eroi si tara aceasta. Personal, am considerat mai multe aspecte din relatarile sale ca fiind exagerate, dar na, nimeni nu e perfect.  Insa, am tot respectul pentru acest personaj militar din momentul in care am vazut cum abia se tinea pe picioare, cum abia soptea ce s-a intamplat in zona aceasta. Daca nu-l luau de brate d-l Oros, plutonierul adjutant si comandantul vanatorilor, d-l Cristescu si nu-l duceau la medicul SMURD, colonelul Suman ar fi cazut acolo. Incapatanarea cu care tot tinea microfonul si tot voia dumnealui sa spuna tot, se cuvine a fi admirata.

Noua, societatii, ne trebuie oameni incapatanati, care sa ramana pe loc cand altii fug la primul semn de pericol. Romania de azi se sprijina pe cei care nu au fugit in anumite vremuri. Existam pentru ca altii au ales sa moara, nu sa fuga. A sta in patratica ta, a-ti urmari propriul interes si atat, duce la ce vedem azi. O tara fara directie, fara lideri. Noi avem nevoie de oameni care nu renunta la ceea ce cred. La 85 de ani ai sai a fost mai curajos ca multi altii mai tineri, care daca se taie la un deget, fug repede la medic si nu mai ies din casa cate o saptamana.

Cine ar fi crezut vreodata… ca peste fix 102 de ani de la bombardarea pozitiilor romanesti aflate pe Clabucetul Taurului, intr-o palnie de obuz vor sta niste copii veniti sa-i comemoreze pe eroii acestor locuri? Nestiute sunt caile Domnului… Din acesti copii, unii vor purta mai departe stafeta zilei de sambata, 13 octombrie 2018.

In aceeasi palnie de obuz, cei de la CNIT Predeal si CNIT Campina

Nelipsitul profesor d-l Campan, un alt mare patriot. Ca lucrurile bune sa se intample, e nevoie de astfel de oameni. Apar astfel de evenimente pentru ca intr-un loc sunt mai multi pentru care istoria nu este doar o materie scolara oarecare.

Cabanierul de la Garbova

Un patruped 🙂

Citirea unor liste cu eroi

Oficierea slujbei religioase

Sfintirea crucii ce va sta pe acest varf.

Politia, Jandarmeria

Vesnica pomenire…

Depunerea coroanelor de flori: primarul din Azuga, d-l George Barbu

Primarul din Predeal, d-l Sebastian Flesieru

Comandantul vanatorilor de munte, d-l colonel Cristian Cristescu

Acestia si altii au inteles ca viitorul se sprijina mai ales pe trecut. Toti cei prezenti au scris o noua fila de istorie pentru cei din viitor. Tot ceea ce facem, trebuie sa raspunda la niste intrebari esentiale: pentru cine si pentru ce facem ceea ce facem?

Cercetasii condusi de Diana Joita, un alt om cu suflet mare, au depus si ei coroane. In varful acelui Clabucet s-a petrecut un episod istoric atat de frumos pe care sunt sigur ca nu-l va uita niciun participant…

Si alte poze…

In sfarsit, ne-am intalnit 🙂 Dupa ani de zile, la un traseu si turistic si istoric. Cu Alex din Ploiesti, unul dintre primii prieteni ai acestui blog.

Cu Ioana din Campina, Matrix, Alex, copiii si pentru mine… marele istoric Madalin Focsa. La fel, si el are „nebunia” lui dar e un om fain de tot. Si peste toate, patriot.

Catalin de la CNIT Predeal, d-l Campan un excelent observator al zilelor noastre, cu multe vorbe intelepte, Diana de la Cercetasi (ne-am intalnit tot dupa mult timp!) si Madalin.

Numai oameni superbi. Si cati mai stiu 🙂 Deci va dati seama cati oameni de calitate mai are tara aceasta… daca eu enumar lejer 100 🙂 A fi alaturi de astfel de persoane, este una dintre cele mai mari impliniri pentru mine. Mai lipseau George din Bucuresti si sotia, Razvan, George venit din America, Radu….multi altii, nu-i mai enumar ca sa nu uit pe vreunul si astfel sa jignesc fara intentie pe cineva.

Placa montata pe cruce

Crucea

Coborarea spre cabana Garbova

O privire spre Clabucetul Azugii, alt loc strategic pentru care s-au dat lupte acum 102 ani.

Cabana Garbova

Masa organizata de cabanier, tot felul de gustari, ciorbe…

Noi ne-am deplasat pe traseul turistic cu tinta… cofetaria hotelului Carmen din Predeal:

Undeva pe un mic panou scria „Potecuta Taurului” si… culmea! Langa potecuta pastea si un taur :))

O panorama cu Bucegii si nu numai:

Intr-o ora si ceva eram in Predeal:

Aproape de cel mai frumos si mai primitor hotel din Predeal.

Cofetaria de la Carmen… cea mai mare din Predeal, unde ne-am bagat la prajituri, fondante si sucuri. Pentru ca atmosfera si prietenii conteaza in astfel de momente. Un alt loc mai fain decat cofetaria de la Carmen unde sa servesti o prajitura, nu exista in Predeal. Parerea mea, care stiu toate cofetariile de la Comarnic la Predeal, este urmatoarea:

Cea mai tare cofetarie din aceasta zona este aceea din Comarnic. A doua e cea de la Carmen din Predeal. A treia cea de langa parcul din Sinaia. A patra cea din magazinul Costila din Busteni. Insa, ca spatiu confortabil, relaxant, atmosfera, cofetaria hotelului Carmen bate tot ce e in Valea Prahovei. Aici un articol mai detaliat despre aceasta cofetarie:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2018/06/10/pe-la-cofetaria-carmen-din-predeal-o-poveste-dulce-intr-un-decor-cultural-si-multe-muscate-rosii/

Cam asa a aratat filmul acestei zile de 13.10.2018. Mi-am luat copiii, prietenii si am plecat alaturi de alti oameni inimosi sa ne amintim si sa vorbim de faptele eroilor in si din Varful Clabucetul Taurului.

Azuga la Centenar: Cercetatorul Razvan Neagoe si jurnalele de front; Reconstituirea luptelor din muntii Azugii (II)

Al doilea episod din traducerea de exceptie, realizata de d-l Razvan Neagoe, referitoare la luptele din muntii Azugii.

Multumesc pentru acordul publicarii integrale!

Articolul se numeste: „Azuga în Primul Război Mondial – în viziunea inamicului (partea II)” si a fost publicat la data de 23 mai 2018, pe Facebook.

Introducere:

Așa cum v-am promis săptămâna trecută, în această notă continuăm relatarea luptelor din preajma Azugii din toamna anului 1916, așa cum sunt ele redate de pana ofițerului german Wolf Jan Dose în cartea sa de memorii „Regimentul 187 Pe Câmpul De Bătălie – Din Povestirile Camarazilor De Regiment” (1922), netradusă până acum în limba română.

Prin această traducere, încerc să aduc și eu o mică contribuție la aniversarea unui Secol de la Unirea pe care ne-a adus-o încheierea în același an (1918) a Primului Război Mondial.
Luptele din jurul Azugii (duse pe o vreme aspră, bine-cunoscută azugenilor) sunt completate de un scurt raport al unui pluton dislocat temporar la Sibiu și care revine la compania de care aparținea pentru a lua parte la lupte aici.
Vom afla detalii tactice despre luptele de pe înălțimi, care au lăsat urme foarte vizibile până astăzi în zonele de vârf ale Clăbucetelor Taurului și Azugii, în Sorica și Susai, precum și relatări despre zone mai puțin cunoscute, cum ar fi Clăbucetul Pădurii sau cimitirul din Satu Nou, care astăzi nu mai există (se afla în zona Rondului).
Apoi vom însoți trupele inamice până în curtea (la acel moment puternic fortificată) bisericii din centru, urmând ca în cea de-a treia și ultima parte să citim despre ocupația propriu-zisă a orășelului nostru.

REGIMENTUL 187 PE CÂMPUL DE BĂTĂLIE

Din povestirile camarazilor de regiment
Wolf Jan Dose
Capitolul 4: Bătălia de la Trecătoarea Timișului – Continuare
„S-a întunecat și, deși ziua fusese călduroasă, a început să ningă. M-am ghemuit cum am putut și am încercat să adorm în tranșeea pe care o acoperisem cu ce am avut la îndemână. Zăpada s-a transformat în lapoviță și a început să curgă apă din lateral în interiorul tranșeei. Ne-am udat și ne era îngrozitor de frig, dar mie tot îmi era somn, atât eram de epuizat.
Nu știu dacă am dormit o jumătate de ceas sau un ceas. Cineva m-a trezit. „Cred că se retrage toată compania”, a spus cineva. Am scos capul din tranșee. Nu vedeam pe nimeni, era întuneric complet. Am ieșit cu totul și ploaia a început să-mi cadă pe față.
„E al naibii de întuneric”, s-a plâns cineva.
Un picior a călcat chiar lângă mine.
„Unde te duci?”
„Nu știu.”
Camaradul s-a întors repede. Abia a reușit să ne mai găsească. Ne-a spus că toată compania se retrăgea în vale și că urma să ocupăm o casă acolo.
Am împachetat cât am putut de repede, dar eram mult mai încărcați acum din cauza celor 17 cutii de conserve de carne pe care le strânseserăm din lucrurile abandonate de români.
Soldați nemți pe crestele Munților Neamțului.
Apoi am început să coborâm în vale, să ne regrupăm cu restul companiei.
Era complet întuneric; nu-ți vedeai mâna nici dacă o țineai în dreptul feței. Poteca era foarte alunecoasă din pricina ploii. Părea să fie pământ lutos; mai mult alunecam decât mergeam.
Într-un loc deosebit de periculos, acolo unde începeau stâlpii și cablurile funicularului, a trebuit să aprindem o lumină. Coborârea nu era ușoară, dar eram cu toții bucuroși că urma să petrecem noaptea într-o casă. Jos erau câteva case, ne aminteam că nu arătau prea grozav dar cu siguranță urma să fie mai bine decât să dormim afară.
Poteca nu se mai termina. În ziua anterioară urcaserăm și coborâserăm muntele de două ori, echipați complet. În asemenea momente ai o mie de lucruri în minte și îți e frică tot timpul, toate acestea fiind mult mai importante decât confortul personal.
Într-un sfârșit am ajuns jos. Casa noastră nu avea uși sau ferestre, dar asta nu era prea important. Deschiderile au fost curând acoperite cu foile noastre de cort. Am scos niște lumânări din ranițe și le-am aprins. În camera noastră era și o sobă; am aprins-o și în curând s-a făcut cald. Am deschis o conservă românească de carne și am pus-o la încălzit pe capacul unui ceaun.
Apoi am stat și am mâncat. Vântul flutura foile de cort, dar nouă ne era cald și ne bucuram că suntem întregi și sănătoși. Cât de confortabil puteam să ne simțim în această cocioabă!… Putea să fie furtună, putea să plouă, aveam un acoperiș. Ne-am luat păturile și după ceva conversație și comentarii glumețe, am adormit simțindu-ne în totală siguranță.”
În după-amiaza zilei următoare, s-a hotărât ca soldații unguri să ocupe Muntele Susai. Aceasta pentru că acum era posibil ca Batalionul al II-lea, care până acum fusese pe partea vestică a frontului, să vină spre sud către linia Clăbucetului Azugii, și apoi să facă joncțiunea cu forțele ungare. Batalionul al II-lea fusese încununat de succes, dar batalionul al III-lea nu-și îndeplinise misiunea.
Trupe ale Regimentului 187 pe Vârful Șteviei, în Munții Neamțului.
La ora 3 a dimineții zilei de 17 octombrie, batalionul începu să avanseze peste altitudinea de 1910 metri, pentru a înainta spre Clăbucetul Azugii. Urcușul era foarte dificil. Am trecut peste vârful Paltinu (1908 m) [1900 m în realitate; aproape toate valorile de altitudine diferă puțin față de valorile recunoscute astăzi] și apoi am ajuns la altitudinea de 1862 m înainte de a ajunge la 1910 m. Batalionul era acum în spatele bateriilor inamice care trăgeau către vale. Sub noi, trenul românesc circula liniștit încărcat cu trupe. Alte trupe mărșăluiau încolonate. Câtă vreme batalionul al II-lea a atacat și a preluat partea superioară a funicularului, trei companii ale batalionului al III-lea și compania a II-a de mitraliere de la punctul 1910 m, au fost trimise împotriva poziției 1110 m aflate la sud-est de Clăbucetul Azugii.
Restul batalionului, precum și plutonul de mitraliere de câmp Grothues au asigurat flancul contra poziției de la cota 1905 m. Plutonul de mitraliere de câmp ar fi trebuit să fie împreună cu batalionul al II-lea, dar pe timpul marșului în spatele batalionului al III-lea, încărcătura unuia dintre animalele de povară era să cadă. Locotenentul Grothues însuși a rămas în urmă, încercând să repună mitraliera la loc și să reia marșul. În acest timp, plutonul de mitraliere a mers înainte cu batalionul al III-lea și a ratat poziția în batalionul al II-lea.
Două dintre animalele de povară ale regimentului.
Pe timpul avansului către vale, artileria românească a tras în mod constant asupra trupelor care și-au continuat însă drumul, ba chiar au tras și asupra câtorva români întâlniți pe drumul văii. Pe Clăbucetul Taurului (1523 m) erau tranșee de pușcași și o baterie de artilerie.
Cratere de obuz și urme de tranșee pe Clăbucetul Taurului, în zilele noastre. Imagine compozită, generată cu ajutorul Google Earth Pro.
La acel moment, Clăbucetul Azugii nu era încă ocupat, dar din poziția de la altitudinea de 1336 m, care fusese ocupată de batalionul al II-lea, puteam vedea cum inamicul se adăpostea către vârf. Nu am primit ordinul de a prelua Clăbucetul Azugii printr-un atac-surpriză. În schimb, la ora 16 a venit ordinul de a retrage tot batalionul la cota 1910 m pentru a asigura cota 1905 m. Mișcarea a fost posibilă după căderea întunericului, la ora 17:30. Batalionul a ajuns la acea înălțime după un marș printr-o ploaie torențială care s-a transformat apoi într-un viscol puternic, după care s-a lăsat o ceață deasă. Au înnoptat pe partea din spate a vârfului. Frigul îngrozitor a degerat mâinile și picioarele câtorva soldați. A doua zi n-a fost nicio schimbare. Inamicul ocupase înălțimea de 1905 m din flancul batalionului. Acțiunile prudente dar decisive ale patrulei companiei a XII-a au eliminat acest pericol. Caporalul Bahr și soldatul Christiansen s-au remarcat în mod deosebit în această acțiune. Batalionul le-a apreciat vitejia și i-a răsplătit după această faptă de arme cu promovări: sergent major, respectiv caporal.
Pe 19 octombrie, batalionul s-a deplasat prin zăpadă adâncă peste înălțimile 1926 m, 1900 m, apoi către Lacurosu (1726 m) [vârf de lângă Turcu, aproape de muntele Lacul Roșu din apropierea lacului cu același nume dar care are numai 1511 m], după care a coborât la Clăbucetul Pădurii (punct din vale de 1165 m altitudine), după care a ajuns la muntele Susaiu (1483 m) și la punctul 1322 m, unde a întâlnit regimentul 306 Honvéd de infanterie ungară pe care l-a înlocuit. În aceeași seară, compania a XII-a, o parte din compania a XI-a și compania a II-a de mitraliere au respins trei atacuri puternice din partea inamicului.
În ziua de 19 octombrie, batalionul I a fost mutat de asemenea la Clăbucetul Pădurii. Asigurarea trecătorilor a fost preluată de către companiile Regimentului 188 de infanterie.
Atacul asupra Clăbucetului Azugii a trebuit să fie amânat. Fie companiile necesare nu puteau fi aduse în locul stabilit la timpul potrivit, fie reușeau să ajungă dar inamicul ataca din altă poziție și le obligau să se repoziționeze pentru a proteja trupele atacate. Pe 19 octombrie, batalionul al III-lea a fost pregătit pentru atac și a fost pus sub comanda lui Farkas. În dimineața zilei de 20, batalionul I și secțiuni ale batalionului al III-lea erau poziționate între batalioanele al II-lea și al III-lea, pentru că se credea că acolo urmau să atace mai puternic forțele române.
Cu siguranță, ținta atacurilor românești urma să fie cota 1322 m și de-a lungul Susaiului (1483 m), pe un front larg. Fiecare soldat trebuia să-și folosească toată puterea, îndemânarea și sacrificiul personal pentru a împiedica succesul puternicelor încercări românești de străpungere a frontului.
Cam la 10 metri în fața plutonului locotenentului Spethmann, care fusese ucis în luptă, în fața mitralierei sublocotenentului Schmidt și, de asemenea, în fața companiei locotenentului Bentz, s-a construit un adevărat zid din cadavrele inamicului. Acestea nu fuseseră numărate.
Și companiile suferiseră multe pierderi. Mai multe mitraliere fuseseră lovite în mod repetat, una avea 36 de lovituri, dar în ciuda acestor lucruri au putut fi repuse în funcție. Tot în acest loc s-a întors și plutonul locotenenților Müller și Meier la compania a XII-a, după ce până atunci luptaseră cu compania a IV-a din Regimentul 189.
Muntele Susai, lângă Predeal.
Raportul evenimentelor a fost următorul:
Pe 22 septembrie a rămas pe loc, conform ordinelor de la batalion, un pluton de la compania a XII-a, Regimentul 187, comandat de locotenenții Müller și Meier cu 69 de oameni. Aceștia trebuiau să asigure securitatea flancului pe dealurile din sudul localității Grabendorf (Vale) [actualul sat Vale din comuna Săliște, din Mărginimea Sibiului] pe timpul marșului către Hermannstadt [Sibiu]. Pozițiile individuale erau răspândite pe o distanță de mai mulți kilometri, de-a lungul crestei muntelui. Soldații au avut parte de cea mai frumoasă vreme pe care o întâlniseră vreodată în experiența lor de război. Nu a existat nicio acțiune de-a inamicului care să-i fi deranjat. Pe 25 septembrie am primit ordinul de repliere la Grabendorf și sprijinirea batalionului I de infanterie al Regimentului 189, pentru că batalionul nostru era la o distanță prea mare, la Ursului.
După o scurtă odihnă la Grabendorf, ne-am continuat marșul spre Orlat, iar acolo, dimineața devreme, am avut parte de o primă luptă la Sibiu, care începuse din 26 septembrie. Pe dealurile din sud-vestul localității Poplaca, o patrulă mare formată din plutoanele noastre a avut parte de primul foc de luptă cu românii. A fost o luptă intensă la Poplaca, în jurul localității. Inamicul, în ciuda pregătirii noastre puternice cu artileria, a apărat zona cu îndârjire. Chiar dacă frontul a fost străpuns aici, luptele nu s-au oprit deloc, inamicul opunând o rezistență considerabilă. Avansând cu greu, i-am urmărit în retragerea lor prin Resina [Rășinari], Kis-Disnod [Cisnădioara], Heltau [Cisnădie], Czod [Sadu] și apoi înainte către Talmesch [Tălmaciu]. Fără să ne oprim, i-am împins în Pasul Rothenturm [Trecătoarea Turnu Roșu, din Defileul Oltului], care fusese deja blocată de Alpenkorps [vânători de munte din armata imperială germană]. Aici, inamicul a fost distrus. N-o să uităm niciodată ziua fericită în care am mărșăluit în Heltau [Cisnădie], unde locuitorii eliberați se bucurau de plecarea inamicului. Pe 29 septembrie, soarta Armatei Întâi române fusese pecetluită.
Batalionul I al Regimentului 189 a primit ordinul de a proteja granița de pe linia Vârful Muma și de a ocupa poziții acolo. Plutonul nostru a rămas acolo ca rezervă, la 100 m de creasta muntelui. Împânziserăm pădurea din fața noastră, spre nord, având câțiva subofițeri și câteva posturi de santinelă. Această precauție s-a dovedit a fi întemeiată. În dimineața zilei de 30 septembrie la ora 11, posturile au fost atacate de o puternică forță românească. Plutonul a trebuit să iasă repede din corturi și să se ascundă de focul inamic care trăgea de la mică distanță, din pădure. Românii au încercat de multe ori să ne ocupe pozițiile prin atacuri grele. Au fost respinși de fiecare dată de loviturile noastre. După ce am suferit pierderi grele timp de aproape douăzeci de minute, o forță mare de întărire a venit în ajutorul nostru dinspre vârful muntelui, dintre care cele mai importante erau două mitraliere. Inamicul a fost nevoit să renunțe la încercările de atac și s-a retras. Patrulele noastre i-au urmărit imediat pe români și au luat prizonieri patru ofițeri și 160 soldați. Erau din aceeași unitate care fusese învinsă de batalionul al III-lea la Götzenberg [Măgura Cisnădiei]. Încercau să scape fugind către granița de creastă cu România. Locotenentul Müller și alți trei camarazi și-au găsit în această luptă o moarte eroică.
Dimineața devreme pe 1 octombrie ne-am deplasat împreună cu batalionul I al Regimentului 189 spre câmpie, iar seara am ajuns la Alsosebes [Sebeșu de Jos, sat din comuna Turnu Roșu], un mic sat aflat la est de Pasul Rothenturm. În timp ce batalionul a continuat marșul mai departe în munții de graniță, noi am rămas în sat timp de câteva zile și am asigurat paza și am făcut lucrări de aprovizionare. Pe 6 octombrie am înlocuit o coloană din munții acoperiți cu zăpadă, care avea ca misiune apărarea împotriva românilor care ocupau încă granița din munte. Ne umpleam timpul cu patrularea. Singura schimbare văzută a fost apariția unui singur tun românesc pe vârf. Pe 10 octombrie ne-am întors la cazarma rezervelor din Felsosebes [Sebeșu de Sus] și am fost bucuroși să auzim că urma să ne întoarcem pe 15 octombrie la divizia noastră, care se afla acum aproape de Kronstadt [Brașov]. Așa că ne-am întors la compania noastră.
Calea ferată ungară, ca de obicei fără grabă, ne-a adus de la Talmesch [Tălmaciu] prin Fogaras [Făgăraș] până la Kronstadt [Brașov], unde am ajuns pe 17 octombrie. De aici ne-am continuat drumul, mărșăluind către Hosszufalu [Satulung, pe atunci sat din comuna Săcele] într-o noapte neagră ca smoala, pe o ploaie torențială. Am fost foarte bucuroși când am găsit acolo bagajele companiei noastre. Acum ne puteam ocupa puțin de echipamentul nostru, să-l așezăm pe cât posibil într-o așa-zisă ordine.
Trupele germane pe străzile din Satulung, Săcele.
Pe 19 octombrie am trecut prin Altschanzpass [Pasul Predeluș] și am înaintat într-un marș forțat epuizant către cota 1322 m de la Lacurosu [muntele Lacul Roșu, altitudine la vârf 1511 m], unde ne-am reunit cu restul companiei pe data de 20 octombrie. În dimineața zilei de 21 octombrie noi am oprit trei atacuri românești care le provocaseră mari pierderi.
Munții din jurul Azugii.
Mai târziu în aceeași zi, atacurile românilor s-au repetat. A doua zi, două companii ale batalionului al II-lea au putut fi înlocuite și s-au mutat înapoi la Hosszufalu [Satulung, Săcele] după ce au sosit companiile Regimentului de infanterie 189. Această înlocuire era necesară. Lipsa unui adăpost adecvat, ploaia, zăpada și frigul împreună cu hrana necorespunzătoare, din cauza izolării care punea probleme deosebite de aprovizionare, au făcut viața soldaților extrem de grea. În plus, lipsa trupelor de rezervă făcea ca rotația unităților să fie foarte lentă.
Trupele n-au apucat să se acomodeze. Atacurile inamicului s-au repetat până pe 25 octombrie. Nouă ni se ordonase să cucerim Clăbucetul Azugii, dar atacul a trebuit amânat pentru că unitățile venite de la Regimentul 189 nu s-au putut pregăti la timp.
În fața batalionului al III-lea, inamicul s-a retras fiind afectat de pierderea Predealului. Companiile a XII-a și a IX-a, împreună cu Regimentul 302 de infanterie Honvéd, au urcat până la cota 1457 m. În Valea Predealului puteam vedea trupele inamice retrăgându-se. În gara din Azuga, trupele erau încărcate și trenurile plecau unele după celelalte.
Din nefericire, artileria noastră nu era gata să facă o schimbare de poziție suficient de rapidă pentru a trage asupra acestor trenuri. Infanteria a trebuit să fie repoziționată rapid pe flancurile descoperite și a fost foarte dureros pentru soldați să vadă evenimentele din vale, deoarece cuceriseră Clăbucetul Taurului (1553 m) iar acesta era acum reocupat de inamic. După ce ambele companii au petrecut noaptea la cota 1457 m, a doua zi au fost plasate ca rezervă în spatele Regimentului 302 Honvéd, pentru atacul acestora bine pregătit asupra cotei 1523 m. În acest atac, companiile a X-a și a XI-a au avansat în Valea Limbășelului. Prizonierii capturați la Clăbucetul Taurului, peste 200 de oameni, erau membri ai poliției – proaspăt sosiți ca întărire de la București. Aceasta arăta gravitatea pierderilor pe care le suferiseră românii.
Batalionul a poposit la marginea pădurii, la est de cota 1523 m, după ce patrula companiei a IX-a a fost chemată înapoi. Această patrulă se deplasase de la cota 1122 m până la Azuga și asigurase apărarea flancului și spatelui Regimentului 302 Honvéd. Batalioanele I și II (companiile a V-a și a VII-a) erau pregătite în dimineața zilei de 26 octombrie să atace Clăbucetul Azugii. Din cauza deficiențelor și performanțelor slabe ale bateriilor austriece de artilerie asupra pozițiilor întărite ale dușmanilor, situația nu a fost considerată mulțumitoare pentru inițierea unui atac victorios. Așa că batalioanele nu au atacat atunci. În acea după-amiază, companiile a V-a și a VII-a au fost înlocuite cu două companii ale Regimentului 189 și s-au întors la Clăbucetul Pădurii pentru a servi ca rezerve.
Pe 27 octombrie s-au ordonat din nou pregătiri de atac asupra Clăbucetului Azugii. După ce Clăbucetul Taurului a fost ocupat de unguri pe 26 octombrie, românii și-au abandonat pozițiile în mod voluntar. Batalionul I al Regimentului 189 și batalionul I al Regimentului 187 au avansat imediat în acea direcție. Batalionul al III-lea a primit ordin să atace Clăbucetul Azugii prin Valea Limbășelului. De aici se intenționa trimiterea unor soldați contra flancurilor și spatelui inamicului, pentru a se preveni sprijinirea trupelor române din spate. Dimineața devreme, companiile a IX-a și a XII-a au revenit la batalion din Valea Limbășelului. Compania a X-a era în față și avansa contra unor grupuri de case care se aflau la cota 1002 m. După ce au întâmpinat o rezistență aprigă din partea inamicului, i-au atacat din desișuri și au capturat cam 30 de prizonieri. Până la prânz, atacul se încheiase cu succes. Au fost trimise patrule, iar batalionul a așteptat pe versantul muntelui. Puteam vedea pe versantul opus al muntelui Sorica cum puternice forțe inamice coborau în Azuga. Grupul de case menționat mai devreme a fost bombardat de propria noastră artilerie, pentru că vestea situației actuale nu ajunsese încă la artileriști.
Spre seară am avansat până la curtea bisericii din Azuga, puternic fortificată dar abandonată; am pus santinele și posturi de gardă iar mai târziu în noapte am contactat trupele ungare la cota 1122 m. Celelalte trei companii au pus santinele către sud-estul și nordul cimitirului, și au început o patrulare activă. Personalul regimentului și batalionul al II-lea (companiile V și VII) s-au retras la Hosszufalu [Satulung]. Comanda acestei linii și a batalionului I a revenit personalului de la Regimentul german de Infanterie 189.
Ilustrată cu biserica dintr-o perioadă apropiată războiului.
VA URMA…
Multumim, Razvan!

Domeniul Mogosoaia in vremea irisilor

Inca o excursie… de acum aproape o luna de zile despre care nu am reusit sa scriu!

As putea sa spun ca m-a impresionat acest loc foarte mult…

Pana sa intri intr-un parc superb unde sunt atatea de vazut, se trece pe langa un monument dedicat eroilor.

Covorul de irisi

Toate cladirile plus palatul brancovenesc au fost ridicate de domnitorul Constantin Brancoveanu. Domeniul a fost restaurat de Martha Bibescu, ulterior l-au luat comunistii.

Pisania bisericii ridicata tot de domnitorul amintit

Biserica cu hramul Sf. Gheorghe a fost inceputa de Brancoveanu din 1688, cand inca era domnitor Serban Cantacuzino.

Odata, acopereau morminte. Azi nici mormintele nu mai sunt, nici ce scria pe aceste placi nu se mai cunoaste.

Anul 1797

Biblioteca

Brancoveanu si copiii sai

Brancoveanu si Doamna Maria

Se spune ca aceste picturi sunt de pe la 1700.

Mormantul lui George Valentin Bibescu

Palatul de la Mogosoaia

Casa de oaspeti

Cuhnia… adica bucataria

Cand am fost, am prins un festival:

Ultimele concerte sunt poimaine.

Pare a fi o lisita…

Mai am si o parte a doua pentru data viitoare.

Daca treceti prin zona Mogosoaia, nu ar trebui ratata plimbarea prin fostul domeniu brancovenesc. Chiar e fain, nici nu stiu cand a trecut timpul…

Zilele Predealului 2018: intre concursuri, concerte, vanatori de munte si prezentarea personalitatilor locale

Episodul 2 de la Predeal. Ziua de sambata a fost si ea la inaltimea celei de vineri.

Evenimentul de la Predeal, din week-end-ul ce s-a incheiat, a avut tot ce trebuia si a fost pentru oricine. Si pentru localnici, si pentru turisti. Cine a ales sa viziteze Predealul in aceste zile a avut multe de vazut.

Sambata, de la ora 10 a inceput Crosul:

Baieti la start

Alergare pe strazile orasului

Statiunea celor 4 anotimpuri

Castigatorul, un vanator de munte

Cei mici-mici

Nici nu conta ploaia 🙂

Fetele cu nimic mai prejos decat baietii

Baietii incurajand fetele concurente

Mica dar atat de inimoasa… o manifestare live a spiritului predelean

Eroii din prezent

Vanatorii de munte au organizat un exercitiu, o simulare cu niste teroristi care iau un ostatic… Ulterior, echipele de vanatori de munte actioneaza pentru eliberarea ostaticului si eliminarea teroristilor:

Momente de prietenie inainte de actiune…

Pompierii si ei la posturi

Cateva persoane se ascundeau de ploaia marunta.

Si gata, ostaticul ajunge pe mana teroristilor si intervin vanatorii… organizati in 2 echipe.

Focuri de arma…

Un Aro ajunge pe pozitie si cu ajutorul lui se monteaza o tiroliana…

Ostaticul e salvat si coborat in siguranta.

Vanatorii se retrag, misiunea e indeplinita.

Concluzia: a iesit perfect!

Lumea aplauda indelung…

Monumentul Eroilor Ceferisti

Au urmat alte concursuri si apoi tot felul de premieri, pentru ca inainte de concerte sa se puna in scena un admirabil „recital” de vedete locale. Organizatorii au dorit sa-i prezinte tuturor, pe cei care au facut anumite lucruri pentru Predeal. De la educarea a generatii de copii la investitori, la sportivi etc.

In spate, o alta persoana de mare anvergura a Predealului… a fost peste tot in aceste zile. E clar, Predealul are echipa si aceasta organizeaza tot felul de actiuni…

„Sufletul Centenarului la Predeal”, aceasta e clar 🙂 Vorbind despre Cartea Centenarului ce va trece in acest an pe la fiecare localnic.

Directorul Centrului National de Informare si Promovare Turistica si primarul in functie, d-l Flesieru

D-l Zangor: „Eu sunt a 4-a generatie, familia Zangor a fost prima familie stabilita la Predeal”.

Rand pe rand, au fost strigate si invitate pe scena tot felul de personalitati predelene…

Din multime, d-l Cocos vechiul primar, urmarea cu bucurie momentele in care localnicii urcau pe scena. Ii cunostea evident pe toti!

In asteptarea lui Alex Velea, primul care concerta.

De undeva din multime, un mare iubitor al locurilor predelene, un model uman remarcabil, zambea fericit. E vorba de d-l profesor Campan inscris si el pentru totdeauna in cartea de aur a acestor locuri…

Daca vi se par multe poze, multe cuvinte, sa stiti ca nu am redat nici pe departe tot ce trebuia spus despre intamplarile din acele zile!!!

Centenar la Predeal: „Bucuria de a nu mai exista granita in inima tarii!”

Eveniment special la Predeal ocazionat atat de Centenar cat si de Zilele Orasului. A iesit un program special, unic pe Valea Prahovei ca valoare istorica si culturala.

A fost un moment in care am vazut cum membrii comunitatii predelene si-au scos in fata valorile si le-au prezentat generatiilor tinere. Cu edili, profesori, preoti, sportivi, politisti, vanatori de munte, jandarmi etc si etc, s-a creat un cadru rareori vazut in zona Vaii Prahovei. Oamenii acestia, indiferent ce reprezentau, au conlucrat perfect, si-au dat mainile si au marcat 100 de ani de la Marea Unire, exact asa cum trebuie facut oriunde in tara aceasta.

Au vorbit si de eroi, si de unire, si de Romania dar nu au uitat nici de cei din prezent, inca printre noi, care si-au adus aportul la dezvoltarea localitatii.

Primul episod al evenimentului s-a consumat vineri, 18 mai, la Manastirea Sf. Nicolae, locul de unde a inceput sa pulseze viata la Predeal, prima asezare a viitorului oras. La 1774, calugarul Ioanichie cu sprijinul mocanilor din Sacele, ridica un schit mic. Asa isi are inceputurile aceasta localitate.

Pana la acest moment, Predealul a a avut cele mai multe actiuni dedicate Centenarului, din zona Vaii Superioare a Prahovei.

Colonelul Stefanescu, veteran de razboi alaturi de liantul generatiilor: Catalin Campeanu, directorul Centrului National de Informare si Promovare a Turismului din Predeal.

Categorii de predeleni

Doamnele din Liga Pensionarilor din Predeal au pregatit o multime de deserturi

Pe toate scriau Predeal, Zilele Orasului Predeal…

Biserica veche a manastirii din Predeal. Evenimentul s-a desfasurat loc chiar langa aceasta. La anul, biserica va implini 200 de ani existenta, fiind refacuta total in anul 1819.

Portul popular de la Predeal

Foarte multi copii implicati

Ce mi-a placut foarte mult a fost faptul ca tineri si batrani, adulti si copii, s-au regasit in acelasi loc, socializand si bucurandu-se unii de prezenta altora. Evenimentul a fost incarcat de multa emotie.

Se vad mormintele staretilor Predealului: Panteleimon Vidrighinescu si Antonie Naescu, mai in spate mormantul eroului politist Lepadatu Gheorghe, ucis in luptele de la Brasov din anul 1989, si o parte din monumentul si fostul cimitir legionar. Acolo au fost ingropati circa 100 de legionari ucisi in vremea lui Carol al II-lea. In perioada comunista, cimitirul a fost distrus. A fost reconstituit cat de cat dupa 1990.

Soldatii romani in Razboiul de Intregire. Nu stiu de unde poate fi imaginea, poate fi chiar in Valea Prahovei, la Azuga sau intre Predeal si Azuga.

Momentul in care a fost introdus in scena, un alt veteran de razboi.

„Scena”

Toti cei aflati in curtea manastirii, un alt loc mai bun nici ca putea fi ales, au putut sa-si vada eroii inca in viata, sa vorbeasca si sa se pozeze alaturi de ei. Atmosfera nu a fost una protocolara ci una de prietenie. Standardele, etichetele nu-si aveau locul, oamenii prezenti simteau momentul deci, fiecare stia ce are de facut.

Profesoare si alte doamne implicate periodic in viata comunitatii.

Parintele Teofil de la Manastirea Predeal, cel care a si initiat amplele restaurari ale locasului religios din ultimii ani.

Parintele paroh Lucian Vitan prezentand o carte veche cu Poeziile lui Eminescu, gasita nu stiu pe unde. I-a prezentat-o d-lui profesor Campan, liderul incontestabil al istoriei la Predeal. Pentru ca una este sa stii istorie si alta sa o si sadesti in sufletele elevilor. Generatii de elevi s-au indragostit iremediabil de Predeal, istorie si natura datoria lui. In acest an, va face jumatate de veac de activitate didactica… Tot cu aceasta ocazie, am mai cunoscut un domn care avea jumatate de secol de activitate didactica.

D-na Ioana Bran, creatoarea portului popular de la Predeal

Vanatorii de munte

Personaje predelene la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire: Catalin Campeanu – sufletul Centenarului la Predeal, parintele Teofil – restauratorul vetrei vechi a orasului, prof. Campan – cel mai prolific cadru didactic al orasului Predeal.

Prof. Campan, vorbind despre Unire, despre azi, despre viitor. Uitandu-se prin curte ne-a aratat 5 generatii…

Da, cel mai mic avea cateva luni.

D-l Liviu Cocos, fost primar al Predealului. Omul sub care orasul a inceput sa se miste si care a dat credit unor tineri ca d-l Catalin Campeanu, sa se ocupe de anumite probleme ale orasului. Imi este clar observand nu doar viata la Predeal, ca orice comunitate are nevoie de o echipa tanara care sa initieze lucrurile. Tinerii au energie, sunt impetuosi, aduc progresul…

Pe oriunde a fost si am fost, l-am vazut pe d-l Cocos inconjurat de oameni. Acestia il cauta, il pretuiesc.

Mai sus, l-ati vazut cu o carte mare. Era de fapt o carte dedicata Centenarului pe care dansul a tinut sa o doneze comunitatii. Aceasta carte va circula din casa in casa, pentru ca fiecare predelean sa transmita un gand spre viitor, celor care vor veni dupa noi… peste 100 de ani. Atunci vor fi 200 de ani de la Marea Unire, moment in care „noi, cu totii, vom fi uniti, dincolo de gard”– cum spunea d-l profesor Campan. Adica in cimitir 🙂

Parohul Lucian Vitan cel care a indemnat tanara generatia sa citeasca. „Sa citeasca orice si mult, sa miroasa a carte in camerele voastre; mirosul de carte e cel mai frumos miros!”

D-na Ungureanu, sefa Ligii Pensionarilor, o femeie omniprezenta in viata orasului. Ea a rugat asistenta si mai ales elevii, sa raspunda cu prezent atunci cand sunt solicitati la evenimentele din Predeal, asa cum o fac si ei, pensionarii, de ani de zile.

Maica stareta Spiridona, o persoana care nu prea se afiseaza in public, un exemplu de smerenie.

I s-a dat cuvantul si unui mic elev, sa spuna ce crede despre acum si despre viitor. Am vazut cu totii un copil coerent, cu idei bine fixate…„Vreau sa ne pastram traditiile si sa fim cu totii mai buni, mai uniti!”

Cei de fata au oferit apoi diplome elevilor

Copiii si nu numai vibrau de emotie langa veteran. Au fost momente in care copiii se apropiau de acesta, sa-i vorbeasca, sa-l vada… cand vor fi mari el va fi mort demult… Buna treaba au facut organizatorii evenimentului, punand fata in fata generatiile, in contextul sarbatoririi a 100 de ani de la Marea Unire.

Elev, primar, profesor

Reprezentantul Federatiei Romane de Bob si Sanie

Iesirea din scena a veteranului

Si au inceput sa curga randurile in Cartea de Aur a Centenarului…

Primul cetatean al Predealului care a scris in aceasta carte a fost celalalt autor al proiectului Pasi in Timp. Apoi au venit sa scrie copiii…

Poza de final a doamnelor aflate la pensie dar mai active ca oricand in viata comunitatii.

O sa revin cu alte episoade intamplate in aceste zile la Predeal! Marea Unire si Centenarul se simt evident mai puternic acolo unde a fost o granita seculara, nedreapta, care ne-a separat de ceilalti frati ai nostri!

Nu mai e granita in inima tarii, la Predeal!

Mai mult de atat, bariera de la fosta granita a fost descoperita in urma cu niste ani si este la MApN. O sa va povestesc ce se va face cu aceasta!

„Memoria locurilor” – Sarbatorirea Centenarului la Busteni

A doua mare manifestare de Centenar din Valea Superioara a Prahovei, dupa Simpozionul de la Predeal, a fost organizata vineri, 11 mai, la Busteni.

Organizatorul a fost Centrul de Pregatire pentru Personalul din Industrie, prin d-l director Marian Ilie, cunoscut om de cultura al zonei noastre.

O intalnire despre eroii locului si nu numai, cu alocutiuni ale unor profesori, preoti, edili… Un mare si emotionant moment, cu oameni cu aceleasi ganduri de cinstire a inaintasilor…

Programul simpozionului, in linii mari a fost acesta:

In jurul orei 10, evenimentul a demarat cu intonarea imnului national inclusiv a strofei finale cu „Preoti cu crucea in frunte…” S-a auzit apoi poezia „Nu plange, maica Romanie”…

Au urmat, cuvintele d-lui Marian Ilie, emotionat de moment ca oricine care simte ceva, atunci cand se gandeste la cei care cu pretul vietii au facut o Romanie Mare. Dansul spunea ca trebuie sa ramanem uniti si sa lucram cu totii pentru acest lucru….

Sala pana sa vina participantii.

Sosirea altor bustenari. Dar, au fost invitati din toate localitatile de pe Valea Prahovei.

Organizatorul si moderatorul

Moderator a fost d-l profesor Focseneanu Viorel. Pe un ecran inainte de alte cuvantari s-au derulate diferite scene din filme istorice sau din cursul Primului Razboi Mondial. Cateva am pozat si eu:

Primul care a deschis seria comunicarilor, a fost preotul paroh de la Biserica Domneasca, parintele Virgil Grigore, autor al unei carti deosebite despre acea biserica.

Ce a spus parintele? Iata cateva idei din discursul sau:

Ca rascoala lui Horea, Closca si Crisan a fost o resurectie a ortodoxiei in Transilvania. Horea, de cate ori mergea la Viena, era insotit de preotul Ionita din Certeze. Biserica a fost mereu alaturi de popor si toti alcatuim Biserica. A mentionat ca de cate ori se canta imnul, trebuie cantata si strofa „Preoti cu crucea in fruntea…” pentru ca si preotii au suferit alaturi de soldati, multi au si murit prin lagare ca prizonieri. Dansul ne-a adus in atentie, o initiativa a Patriarhiei care a cautat sa alcatuiasca o lista, carti, despre preotii care au participat la Primul Razboi Mondial si la Marea Unire. Astfel, s-a descoperit ca parintele Iustin Serbanescu de la Cernica mergea cu crucea in fata trupelor romane.

De asemenea, la 2.X.1916, acesta a preluat comanda unui regiment care apara muntele Susai de la Predeal si care ramasese fara ofiteri, toti acestia murind in lupte. Preluand comanda, fara arma, a reusit sa mobilizeze fortele noastre si sa respinga inamicul. In anul 1918, a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a”.

Urmatorul a fost d-l profesor Albert Mircea de la o scoala gimnaziala din Busteni, care a vorbit despre politica de neutralitate a Guvernului roman.

D-l Albert Mircea

D-l profesor Dragnea Laurentiu de la o scoala din Comarnic a prezentat campania din anul 1916, luptele din Carpati, din Valea Prahovei…

Profesorul din Comarnic, in dreapta.

A venit si un moment foarte interesant pentru mine cand d-l profesor Sandu Valeriu, a inceput sa prezinte niste documente originale:

Profesorul Sandu Valeriu

Daca aveai o gaina, trebuia sa dai 2 oua pe saptamana… In acea vreme, Valea Prahovei era inca sub ocupatie germana.

Si ceva foarte frumos, un document original, foarte rar desi au exista cu miile, ce vorbeste de infiintarea  sectiei Predeal a Ligii pentru Unitatea Culturala a Tuturor Romanilor.

Un mesaj pentru viitor:

„Spre a tuturor viitorilor Romani stiinta si pentru a urmasilor nostri propovaduitori ai neamului acesta, cunostinta.”

D-l Sandu Valeriu a prezentat cateva cifre: Primul Razboi Mondial a durat 1551 de zile, a implicat 28 de state si au murit 25 de milioane de oameni. Armata romana a intrat in razboi cu un efectiv de 850.000 de militari din care doar  350.000 aveau pusti. In luptele pentru apararea Vaii Prahovei, au murit 8000 de oameni. Cimitirul din Azuga este ridicat chiar pe locul unde a murit primul erou al Azugii, Ioan M. Babes.

Tot dansul considera o minciuna, zvonul cu propunerea in comunism de taiere a bratelor Crucii de pe Caraiman si de punere in varf a unei stele mari, rosii. A precizat ca s-a adresat la acea vreme Patriarhului Justinian Marina, care i-a dat o suma de bani din care s-au cumparat tot felul de materiale necesare iluminarii Crucii.

Mai spunea ca in tunelul dezafectat in prezent, situat la iesirea din Busteni spre Azuga existau 2 tunuri situate pe platforma feroviara. Se pregateau tunurile, apoi o locomotiva le impingea la exterior, se trageau cateva salve, apoi iar intrau la adapost. Intr-un astfel de mod, s-a tinut pe loc ofensiva inamicului nu stiu cat, vreo 2 saptamani 🙂

A mai vorbit de Wilhelm Kremnitz, cel a carui cruce este in Poiana Tapului, dumnealui spunand ca din timpul vietii, acesta si-a amenajat mormantul….

Povestea despre un drapel vechi, romanesc, dus in Ungaria, a carui urma dansul a luat-o si s-a dus pana intr-o localitate pe acolo, dar drapelul se pierduse.

Si senatorul Savin si primarul Busteniului, d-l Ghita au rostit cateva cuvinte cu aceasta ocazie.

Senatorul, fost primar la BusteniPrimarul Busteniului: „Avem datoria de a cunoaste adevarul istoric, de a-l duce mai departe generatiilor viitoare. Cred in continuitate, ca o cale de a duce mai departe societatea noastra.”

D-l profesor Nicoara Narcis din Breaza a citit tuturor despre viata generalului Ion Manolescu, care a condus in timpul Primului Razboi Mondial, Divizia 12 Infanterie. Dansul a subliniat rolul acestui general in dezvoltarea localitatii Breaza, mentionand ca in 1877 si in Primul Razboi Mondial, au murit in lupte 162 de brezeni.

Profesorul Narcis Nicoara

D-l profesor Grivescu Eugen din Sinaia a prezentat un material referitor la Regina Maria. Spunea ca in acele momente dificile pentru tara noastra din 1916-1918, cuplul regal a actionat solidar, ignorau amenintarile bolilor si se duceau printre soldati, ca in acea perioada a fost o relatie stransa intre natiune si familie regala.

Profesorul Eugen Grivescu

In fata auditoriului au mai prezentat teme si d-na profesor Haiduc Ioana si d-l arhitect Dan Manea. Ultimul a vorbit despre restaurarile bancilor din piatra datate la 1905, restaurari realizate de dansul alaturi de Rotary Club. A vorbit frumos si despre Crucea de pe Caraiman prezentand diverse poze, lasand impresia corecta ca mai sunt si oameni care nu raman impasibili si se implica in tot felul de actiuni de protejare a patrimoniului cultural.

Profesor Ioana Haiduc

Arhitect Dan Manea

Prezentarea mea a inclus imagini si scurte povesti cu eroi necunoscuti din zona noastra. La momentul prezentarii unui erou din Azuga, l-am invitat din sala pe d-l consilier local Mihai Grama care pregatise un material complex cu poze si multe informatii. Domnul respectiv este cel care restaureaza fantana monumentala a lui Nestor Urechia si care tine legatura cu familia fostului general Gheorghe Garoescu, cel care a luptat pe la Azuga si a avut aici un bust ridicat. Voi reveni pe viitor cu mai multe amanunte.

S-au prezentat imagini facute chiar de general, unele de familie, altele de pe front. Cu ajutorul d-lui arhitect de mai sus, s-a gasit si un amplasament nou, al bustului ce va fi refacut. Monumentul generalului a fost distrus de comunisti si bustul eroului abandonat prin spatele fostei Primarii. Acolo a fost descoperit de d-l consilier care l-a amplasat in curtea spitalului din Azuga, unde exista si azi.

D-l Claudiu Istrate, reprezentatntul Asociatiei Excelsior, cei care fac tot felul de evenimente culturale in Valea Prahovei a vorbit tuturor despre viata lui Badea Cartan, cel care se odihneste in cimitirul din Sinaia, subliniind ca in toamna se va face o deplasare pe urmele acestuia, pana la Columna. Evident, nu pe jos. Se va lua legatura cu comunitati de romani, se vor duce carti…

D-l Istrate

Ultimul cuvant l-a avut d-l economist Marius Seceleanu, o alta personalitate cunoscata a zonei. Dansul avand o vasta cultura, ne-a prezentat aspecte inedite din viata transilvanenilor, a Bisericii de acolo, a vorbit despre Tratatul de la Belgrad si alte lucruri mai putin cunoscute de cei prezenti.

D-l Seceleanu

Nu in ultimul rand, sa-i prezint si pe baietii de la Tehnic, cei care au stat in spatele bunei organizari:

D-l Adrian Buzatu

D-l Valentin Gheorghiu

Discutiile au durat pana pe la ora 15, marcandu-se astfel asa cum trebuie momentul Centenarului si la Busteni. Am inteles ca un alt simpozion, pe aceeasi tema, va fi prin toamna, tot la Busteni. Toate lucrarile prezentate vor fi stranse si incluse intr-o carte.