Traseu cu bicicleta: Busteni – Chitila – Bucuresti – Manastirea Comana – Giurgiu – Ruse – Giurgiu – Calugareni – Singureni – Biserica de la Draganescu – Bragadiru – Bucuresti Nord

Ca in orice astfel de deplasare, trebuie sa existe un plan si niste reguli. Nu mergem nici prea repede dar nici prea incet, nici pentru performanta, nici sa nu te mai misti cateva zile din cauza febrei musculare. Ideea e alta. Luni e zi lucratoare deci, fiecare merge la serviciu. Daca te duci obosit…

Am avut castig de cauza cand am zis ca este evident ca ajungem cu bicicleta intr-o zi pana la Dunare, respectiv Giurgiu. Si ca nu are rost sa plecam cu dimineata in cap pe DN 1 pana la Ploiesti si de acolo prin niste sate si comune spre Bucuresti. Mai bine mergem cu trenul pana la Bucuresti. Pana la urma, stabilim sa coboram in Chitila si cine vrea sa o ia prin Bucuresti iar cine nu vrea, sa o ia pe langa Bucuresti 🙂 Erau nu stiu ce forturi pe acolo.  Oricum, de pe timpul lui Carol I.

Eu aleg traversarea Capitalei, ca sa vad cam cat dureaza cu bicicleta. La 9:30 coboram in Chitila. Bucurestiul destul de liber, cum era de asteptat.

Prin soseaua Giurgiului am iesit din Bucuresti, urmand sa ne intalnim prin localitatea Jilava. Cam o ora a durat traversarea Bucurestiului, mers destul de lejer.

Asteptarea poate fi placuta.

Pornim spre Giurgiu in sfarsit. Dar nu direct, ci cu ocolire pe la Comana. Altfel, am fi ajuns prea repede.

Oameni la scaldat in raul Arges.

De manastirea aceasta nu am auzit.

Trecem si Neajlovul. Pana la urma, in timpul excursiei, l-am trecut de 3 ori prin puncte diferite.

Neajlov

Manastirea Comana este foarte aproape de intrarea in localitatea cu acelasi nume.

Cred ca am stat o ora cel putin la aceasta manastire. Sunt multe chestii de vazut… am mai si cumparat diverse. Fata de alte manastiri, aici mi s-a parut cel mai scump loc 😉

Un obiectiv ce trebuie vizitat este Mausoleul Eroilor, realizat din initiativa Reginei Maria si a istoricului Nicolae Iorga, In acesta se gasesc osemintele unor ostasi cazuti in 1916, in lupta de la Neajlov. Societatea „Cultul Eroilor” a inceput constructia mausoleului in anul 1926 si a finalizat-o in anul 1932.

Pana la mausoleu sunt niste tunulete expuse:

In mausoleu. In fata, se observa fixat in podea, un suport din lemn. Pe acolo te uiti in cripta cu oseminte si vezi asa:

Sunt 516 eroi romani neidentificati plus 4 identificati, 13 germani, 51 de bulgari, 31 de turci; dintre straini nu e niciunul identificat. Alte surse spun de 416 eroi romani iar o statistica din 1943 arata ca, de fapt, aici sunt osemintele a 762 de soldati de diferite nationalitati.

In spatele bisericii este si un mic spatiu muzeal:

Cronologie

In biserica

Aici au fost aduse osemintele domnitorilor Radu Serban si Nicolae Patrascu , in 1640 sau 1641, in vremea domniei lui Matei Basarab, de catre Anca, sotia lui Nicolae Patrascu si de catre Elina, sotia lui Radu Serban. Interesant este faptul ca Radu Serban, continuator al politicii lui Mihai Viteazul nu prea il agrea pe Nicolae Patrascu, fiul lui Mihai Viteazul. In anul 1609, Radu Serban chiar il insemneaza la nas, practica obisnuita in acele timpuri, prin care se anula dreptul la domnie. In anul urmator insa, cei doi se impaca si fiica lui Radu Serban, Anca, se casatoreste cu Nicolae Patrascu. Destinul a facut ca amandoi domnitorii sa se regaseasca la Comana.

Elina Cantacuzino, fiica lui Radu Serban si nu sotia, casatorita cu marele postelnic Constantin Cantacuzino, il va inmormanta in anul 1667, la Comana pe fiul ei mai mare, spatarul Draghici Cantacuzino, primul ctitor al schitului Lespezi de la Posada.

Piatra tombala care se spune ca acopera trei morminte.

In perioada 1970-1971, arheologii Lia si Adrian Batrana, au descoperit in apropierea pronaosului bisericii ridicate in vremea lui Vlad Tepes, osemintele unui barbat care prezenta semnele decapitarii. In jurul sau erau monede din vremea lui Tepes. De atunci, se crede ca Vlad Tepes a fost inmormantat la Comana, ca acelea sunt chiar osemintele sale.

La aceasta manastire au fost de-a lungul timpului mai multe persoane ingropate insa, nu se mai stie exact unde a fost fiecare. In muzeu, mai sunt resturi de placi ce acopereau in trecut diferite locuri de veci. Biserica a fost refacuta din temelii in anul 1854 astfel ca… nu cred ca e sigur ce mai acopera piatra de mormant din imagine. Poate este doar piatra de mormant si atat.

Unele surse dau ca pierdut mormantul lui Nicoale Patrascu de la momentul 1854, acreditandu-se ideea ca totul a fost distrus de calugarii greci.

Totusi, in mormantul comun al lui Radu Serban si al nepotului sau Draghici, a mai ajuns si fiul lui Draghici, pe nume Constantin. Piatra de pe mormantul comun, existenta si azi, a fost pusa de catre un alt fiu al lui Draghici, vornicul Serban Cantacuzino (nu voievodul). Nici mormantul acestuia din urma (d.1709), nu se mai stie unde a fost.

Manastirea mai are si o alee amenajata spre Neajlov, amenajata cu banci si cruci de piatra pe margine.

Intre manastire si apa

De aici am plecat prin padurea Comana spre comuna Mihai Bravu:

Multe lanuri de grau, floarea soarelui, porumb pe tot parcursul acestei excursii. In multe locuri  incepusera treaba la grau…

Apropo de familia Cantacuzinilor, in timpul domniei lui Serban Cantacuzino (1678-1688), frate cu Draghici Cantacuzino dar si cu Mihail Cantacuzino (ctitorul manastirii Sinaia), a fost introdus in Tara Romaneasca, porumbul. Deci „mamaligarii” apar pe la 1700 :))

Mergem conform planului  pana la gara Mihai Bravu dorind sa continuam si mai departe, sa intersectam drumul dintre Giurgiu si Oltenita. Dupa gara, vreo 7 km mergem pe un drum plin de gropi, un cosmar pentru masini. Abia eviti cat de cat cu bicicleta nenumarate cratere. De altfel, nu am intalnit decat un apicultor, cu o rabla de Dacie, ce tot ducea apa la sutele de stupi risipite prin intinderile nesfarsite 🙂

Tot pe acolo am si facut poze si filmari la sute de fluturi albastri (Pollyommatus icarus, fam. Lycaenidae), cunoscuti sub diverse denumiri populare, din care cea mai frumoasa pare a fi… fluturasul cerului.

Pe circa 100 de metri din acel drum, zburau o multime de fluturi. Si pe aici am stat 20 minute.

Drumul si raza calauzitoare 🙂

In cele din urma, am iesit in drumul national, la 25 km distanta de Giurgiu, langa un panou pe care scria ca drumul pe care venisem este in reparatii 🙂 Nu era miscat pe acolo nimic 🙂

Cum ramasesem in urma, avand un mers prin care ma puteam opri oriunde, vad o terasa si ma opresc la un Pepsi. Din vorba in vorba, aud de la un localnic de o cruce frumoasa, din piatra, langa o biserica… asa ca, hai pana acolo:

Este scrisa pe toate partile. Nu am gasit undeva ca ar fi monument istoric, fiind evident ca se impune acest lucru.

Departe, se vedea Giurgiu. Timpul final, dupa plan, ar fi trebuit sa fie ora 19 dar era clar ca ajungeam cu o ora mai devreme.

Am ajuns in oras la 17:40.

Statuia lui Mihai Viteazul

Ne-am grabit sa ne cazam, la o locatie aleasa prin Booking si care ne oferea si spatiu pentru biciclete. Pe noi asta ne interesa si sa aiba paturi si dus 🙂 Nu sa fie cine stie ce.

Nici nu am deschis fereastra ca sa nu intre tantarii. In cursul noptii, mi-am dat seama ca acestia zumzaiau teleghidati prin camera :))

Dupa instalare, baie, am plecat in port, sa mancam…

Turnul Ceasornicului

Prin Giurgiu nu am mers pe la obiective ca le stiam si am mai fost pe la ele, inclusiv la ruinele cetatii. Nu are rost sa mai spun cate insecte innaripate erau la tot pasul din Comana si pana in Giurgiu: gaze, muste, nu stiu cate feluri de tantari, „tigrii de platan” etc. Oricum, Giurgiu e foarte frumos ca oras si animat in perioada vacantelor.

Vine noaptea, zic eu ca e mai bine sa stau in camera cu Matrix, crezandu-l mai sanatos 🙂 Ce este drept, in timpul traseului spre Giurgiu, il mai vedeam disparand destul de repede din peisaj, adica il mai revedeam dupa niste kilometri, de regula asteptand la mica distanta sau in apropiere de cate o terasa. Cand ii era sete, o lua inainte la o bere rece :)))

Pe intuneric, ii spun ca am impresia ca sunt tantari prin camera. El: „Ce ai ma’, ca nu am deschis geamul”. Eu: „Poate au intrat si ei pe usa, o data cu noi”. El: „Ti se pare”. Undeva, la 1 noaptea, il aud bubuind prin camera dupa tantari, bombanind ca eu dorm bustean, ca nu am treaba cu tantarii. De regula, eram primul atacat de tantari dar de data asta nu se intampla nimic. Dimineata mi-am mirosit pielea si mi-a picat fisa. Cand am facut dus, imi luasem doar samponul meu, gelul fiind printre haine, nu l-am gasit atunci cand imi trebuia, folosind astfel sapunul hotelului. Deci, sapunul era secretul, in mod sigur.

Dispare Matrix la baie la 1 noaptea si se lasa linistea. Somn! Urmatoarea serie de zgomote a fost pe la 4 dimineata. Iesea Matrix de la baie :))) Dormise in apa, in cada, din cauza tantarilor :)) Ii dau cu „fir-ai al naibii de nebun” :)) si adorm la loc, mi-era prea somn ca sa rad. Am recuperat mai tarziu, cand l-am gasit instalat la o terasa :))

Pe la 6 dimineata, trezirea e data din nou. Dar de data aceasta de unul care se plimba cu avionul pe deasupra orasului. Imprastia nu stiu ce substante impotriva insectelor. Omul cu acel avion trezea pe oricine. Nu se mai auzeau cainii in Giurgiu, se auzea motorul aluia… trezind cetatenii duminica, la 6 dimineata :))

Cum seara vorbisem ca de dimineata mergem la o cafea in Ruse, am strans si am plecat spre vama. Apuc sa-i zic lui Matrix, ca pe acolo nu tine figura cu terasele, ca nu am roaming-ul activat, ca daca o ia aiurea, e pe cont propriu.

Cum ne astepta pe noi Ruse :))

La podul metalic recomand ceva: pe una din partile acestui pod este loc sa mergi cu bicicleta in voie. Pe cealalta este o tubulatura si e greu. Dar nu conteaza sensul, cand nu sunt masini sau e coloana, te poti duce pe partea mai lata. In acest fel, este mult mai safe decat pe langa masini. Tirurile trec foarte aproape de tine. Si, in principal, cine sta mult pe la vama nu prea are rabdare, tu cu bicicleta ii mai si incomodezi. Am avut noroc ca am prins doar 2 tiruri la intoarcere pe pod.

Luam primul bulevard la dreapta ca sa nu traversam tot orasul. Acesta te duce direct in centru, ruland pe un drum cunoscut de alta data. Cred ca sunt 5 km din vama pana in centru.

Primaria

Monumentul Libertatii

Leul rupand lantul robiei

Primii clienti ai terasei de langa cladirea teatrului „Sava Ogneanov”. Aici parca era si mai rau ca la noi, aerul era plin de mici zburatoare.

Dupa 2 ore de stat pe teritoriu bulgaresc, o luam inapoi spre Giurgiu.

Stop pentru poze. Am trecut prin punctele de control repede si mergem la locul planificat de intalnire… Kaufland din Giurgiu. Planul pe mai departe cuprindea si trecerea pe la biserica din Draganescu, pictata de parintele Arsenie Boca si, poate, depasirea capitalei ca sa ajungem la gara Buftea.

Luam masa de dimineata la o terasa tot in Giurgiu apoi usor spre Uzunu-Crucea de Piatra-Calugareni.

Izvorul de la Daia, pe langa care trecusem venind dinspre Oltenita, acum urma sa mergem direct spre Bucuresti. Cel putin pana la Calugareni.

Tot inainte

Cu o zi inainte, am surprins in traseul nostru peste 10 nunti, mirese, nuntasi, miri, lautari, masini, limuzine etc… Cea mai interesanta intalnire a fost intr-un sat, unde am vazut in fruntea unui alai compus din oameni care mergeau pe jos si masini in spatele lor, o fata.  Initial, eu am crezut ca merg in urma vreunui decedat. Costumatiile insa, pe masura ce ne apropiam de oameni, nu erau potrivite unui moment funerar. Cum ziceam, acest alai era condus de o fata imbracata intr-o rochie superba, de culoare mov, care… tinea o oglinda mare in brate. Pe fundal, cineva tot din grup, batea tobele ca la razboi :))

Una din crucile de piatra ale localitatii Crucea de Piatra

In fata primariei din Calugareni

Si aici am stat la un popas.

Din localitate, am parasit drumul national pentru a trece prin niste comune, urmand sa iesim in alt drum national. Mai exact pe acest traseu: Singureni-Iepuresti-Stalpu-Mihailesti-Draganescu. Un traseu foarte pitoresc…

Lantul rupt, libertatea adusa peste Carpati

Monumentele si mesajele de acum 100 de ani sunt inegalabile. Nu mai avem artisti care sa faca asa ceva. Sau, poate ca mai avem, dar nu castiga lucrarile…

4 berze si multe vrabii care isi facusera cuiburile… sub cuibul mare al berzelor.

Padurea dinspre Iepuresti iar a fost o traversare frumoasa, zona aceasta dintre drumuri nationale fiind foarte faina pentru biciclete.

In Mihailesti, popasul de pranz si pana la biserica din Draganescu am mai facut 15 minute.

Si pe aici am stat vreo 40 de minute.

Biserica

Argesul oprit in barajul de la Mihailesti

Ne-am intors in Mihailesti si ne-am oprit pe baraj. Unele persoane erau la plaja, altele inotau… eu am vazut un peste mare mort 🙂

Fiind foarte cald, in Bragadiru am stabilit sa mergem direct spre Bucuresti, la gara, sa nu mai ocolim capitala.

Catedrala

Gara de Nord. Mai aveam 45 de minute pana la trenul de 18:05 care ajunge in Busteni la 20:40.

Luam bilete de la casa RegioCalatori. A durat 1 minut de persoana+bicicleta.

Cand am plecat din Busteni, am zis sa alegem tot un tren al operatorului privat care era la 6 dimineata in Busteni, dar nefiind unanimitate pentru o ora asa de matinala, s-a convenit sa luam trenul de 7, al C.F.R. ca si acesta are vagon de biciclete. Plus ca oprea in Chitila, iar cel particular in Buftea. In fine, zic.

Vineri dupa-amiaza, ma gandesc sa-mi iau biletele pentru a doua zi. La casa de bilete, o doamna imi spune ca ea da numai bilete pentru Regio si Interegio. Ii spun ca trenul are in compunere vagon de biciclete dar ea imi spune ca din tren trebuie sa iau bilet pentru bicicleta 🙂 Eu ii spun ca biletele pentru biciclete se iau de la casele de bilete, ea ca nu e adevarat.

Iau nr. C.F.R-ului pentru relatii cu publicul si sun acolo. Mi se spune ca de la casa de bilete trebuie sa cumpar bilet si pentru bicicleta. Ii spun ca stiu foarte bine acest lucru, numai ca angajatii lor nu cunosc aceste reguli deci, cum au fost angajati asemenea incompetenti? Intre timp, ajunsesem in Poiana Tapului, la casa de bilete de acolo. Aceeasi poveste, ca biletele se dau in tren pentru biciclete. Sun inapoi la Bucuresti, d-na de acolo incerca sa le ia apararea, ca poate nu mai erau locuri. Eu ii zic ca nici macar nu au verificat in sistem, mi-au spus direct, asa ca ele sunt angajate degeaba la CFR, ca avand un astfel de comportament te determina ca si calator cinstit sa dai spaga la controlor. Ma declar convins ca totul este o smecherie doar ca sa dam spaga, care cine stie unde ajunge.

Mi se ia nr. de telefon si astept sa fiu sunat de un director ceva. Aud cum suna telefonul la casa de bilete din Poiana Tapului, cum doamna care imi spusese ca pentru ea nu conteaza cine suna, ca… „e cuvantul ei impotriva cuvantului unei voci” (??) o lasa moale, ca nu stia, ca ma iertati. Iese afara si imi spune, „nu am inteles, se poate, bineinteles!” Peste cateva minute aflu de la ea ca de la Bucuresti sunase cineva si pe la Busteni, sa-i ia la rost. Dupa ce seful din birourile CFR i-a certat pe angajatii din Busteni si Poiana Tapului, ma suna si pe mine si imi spune sa merg la orice casa de bilete. I-am multumit si asta a fost. A, am dat 15 lei la CFR si 5 lei la RegioCalatori pentru bicicleta.

Biletele la CFR le-am luat dupa 45 de minute, la RegioCalatori dupa circa 1 minut, adica nu a durat 1 minut!!!

Undeva pe la Brazi, surprind o conversatie intre controlorii din trenul nostru CFR cu altii din alt tren CFR. „Tot cu 2 vagoane si voi?”, „Tot. Au trimis tren cu 10 vagoane la mare si s-a umplut si ala de oameni”. Nu au vagoane suficiente, e clar.

In concluzie, traseul a fost simplu… nu cine stie ce. Mai am cateva ture cu bicicleta de facut si gata, am incheiat capitolul. Trecem la river rafting, am si comandat vestele 🙂

Traseu cu bicicleta: Busteni – Sinaia – DJ 713 – Cabana Dichiu – DJ 714 – Sanatoriul Moroeni – Manastirea Sf. Ioan Iacob Hozevitul – Pietrosita – Fieni – Bela – Varfuri – Iedera – Magureni – Bobolia – Gara Campina

Dupa o iarna lunga si o primavara tomnatica… mai vine si anotimpul calatoriilor.

Un nou traseu pitoresc, lung de circa 100 km…

La 8:10 am plecat din Busteni spre Sinaia, pe la 8:30 eram la gara din Sinaia, apoi am oprit pe Malul Spitalului la niste cumparaturi si am continuat pe DN 71 spre Targoviste.

La Sinaia, vazand masina din imagine, ne-am adus aminte ca peste cateva ore incepea un concurs de eleganta, cu multe masini de epoca. Un concurs pe care noi il ratam…

La 9:25 eram la fosta cabana Cuibul Dorului, intrand asadar pe DJ 713 ce urca pe Platoul Bucegilor.

Ca de obicei, pustiu. Am auzit ca era cat pe aici sa se vanda dar proprietarul s-a razgandit.

Urcam noi linistiti, surprinsi ca parca nu erau cine stie ce masini si, la un moment dat, o coloana de masini ne-a ajuns din urma. Ei bine, asa a fost pana la cabana Dichiu. Exact ca pe DN 1.

Se lucra la drum si masinile asteptau mult si bine, pana se deschidea un fir. Mai era si hramul manastirii de la Pestera Ialomitei, fiind sarbatoarea Sf. Petru si Pavel asa ca, mii de oameni in mod sigur urcau pe munte. Cand este aceasta sarbatoare, mai ales in week-end, trebuie sa ai nervi de otel ca sa mergi cu masina in Bucegi.

Iar il repara 🙂 Am mai scris eu cand s-a asfaltat acest drum, ca e perfect acest drum pentru multi, il vor repara toata viata lor si a noastra. Cand repara aici, se strica mai sus si tot asa…

La 10:10 eram in punctul panoramic de la limita dintre judetele Dambovita si Prahova. Pana si oile treceau dupa cum se vede, dintr-un judet in celalalt 🙂

Cabana Dichiu mai sus. Acolo ne-am oprit sa cumparam niste cascaval. D-na care vindea ni l-a si feliat…

La 10:30 am ajuns la cabana Dichiu, unde am stat 5 minute. Portiunea dintre Cuibul Dorului si Dichiu am parcurs-o in circa o ora. Imaginea de mai sus e la plecarea de la cabana Dichiu. Se vede cum pe DJ 713 urca o multime de masini. Ce nebunie o fi fost pe la pranz.

Mai departe, am coborat spre intersectia cu Zanoaga-Pestera si Moroeni. O coborare foarte frumoasa printre zeci de masini obligate sa parcurga cu atentie portiunile neasfaltate de la poduri, timp in care noi zburam pe langa ele. Multe microbuze din Brasov, Prahova, Bucuresti. Un sofer de microbuz din Bucuresti ne-a recunoscut mai tarziu prin comuna Iedera…

Ajungem la intersectie si facem stanga spre Moroeni:

Am lasat asfaltul pentru drum forestier. De aici am tot coborat, cu mici portiuni de urcare, circa 15 km pana la acel sanatoriu ce apartine comunei Moroeni. O ora am facut pe acest drum, amintindu-mi de plictiseala maxima incercata cu masina pe acest drum care pare ca nu se mai termina. E acelasi sentiment ca la Vidraru. Ocolirea lacului se face pe un drum de circa 20 km 🙂 Nici nu stiu cat am facut cu masina. Evident cu bicicleta am facut si mai mult numai ca, e altceva cu bicicleta. Te opresti, vezi ceva…

La intersectia cu Scropoasa

Dintr-un punct panoramic pe care s-ar putea sa-l ratezi cu masina, am admirat vreo 10 minute cariera de la Lespezi si o parte din Cheile Zanoagei, imprejurimile Scropoasei.  Cascavalul d-nei de la Dichiu era foarte bun…

M-am uitat pe acest drum pana la sanatoriu, de 2 cruci de piatra, dar nu am vazut nimic. Probabil si din cauza vegetatiei si pentru ca in mod sigur autorul contemporan ce scria lucrul acesta, le preluase dintr-o sursa de pe la 1910. Foarte probabil nu sunt in preajma acestui drum ci pe langa fostul drum de plai din apropiere.

Sanatoriul… la cladirea cea mare cred ca se efectueaza niste lucrari. Ca si in alte locuri sanatoriale, cei de pe la poarta nu pareau deloc bolnavi… ci in vacanta. Important este sa fie omul sanatos 🙂

Sanatoriul a fost inaugurat in anul 1938 si avea tot felul de terase si fantani prin curte.

Un fost izvor amenajat, azi o ruina

Plecam spre Moroeni pe un drum cu asfalt dezastruos, cu atentie la curbe unde era mult nisip… daca intri cu viteza, nisipul este calea cea mai sigura de a te catapulta in decor… Bine, asfaltul este denivelat rau, gaurit…

Satul Glod. Din acest punct, nu continuam pe drum, ci iesim din drum pentru a cobori la o manastire ortodoxa de rit vechi.

Vreo 5 minute coboram pe langa biciclete pe aici…

Biserica

Am stat ceva si pe aici, vorbind cu maicile, aprinzand lumanari, cumparand mir, la poze…

Moaste, fiecare cu o poveste aparte

Sf. Mucenita Elisabeta din familia Tarului Nicolae. Elisabeta, a fost de fapt, marea ducesa a Rusiei, asasinata alaturi de familia tarului Nicolae al II-lea, de catre comunisti.

Cam asa arata marea ducesa a Rusiei, sora tarinei Alexandra.

Din intersectia de mai sus am iesit in DN 71 care leaga Targovistea de Sinaia.

Continuam spre zona Moroeni-Pietrosita, trecem pe langa Casa Memoriala Cioranescu…

Biserica – hramul „Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil”.

Si la ora 13 ajungem in Pietrosita:

Casa Constantin Marmandiu

Sediul Primariei Pietrosita, fosta cladire de odinioara a Vamii.

Centrul comunei Pietrosita mereu mi-a placut datorita aerului istoric impus de cladiri. E logic sa fie asa pentru ca aici a fost Vama.

Un alt obiectiv atins, biserica cu trei hramuri de la Fieni, ridicata in anul 1804. Biserica, monument istoric este inchisa din anul 1948 si in interior totul este in stare de degradare.

Biserica este inchisa cu grilaj metalic dar te poti uita in interior… o mizerie de nedescris.

Este si o cruce de piatra impozanta langa biserica, tot monument istoric, datare 1660. Pe ea se afla chipul Maicii Domnului dar nu se mai cunoaste asa de bine. Crucea este de pomenire si se crede ca a fost ridicata in momentul in care s-a construit si prima biserica a Fienului. Biserica de la 1804 ar fi a treia.

Centrul Cultural din Fieni si ora 14 ne-a prins la o terasa.

Dupa 30 de minute, am plecat mai departe…

Carpatcement

Ca sa nu mergem pana la Pucioasa, am intrat pe alt drum, prin cartierul Berivoiesti.

Asa arata drumul prin acest cartier. Mergem pe el pana se transforma in forestier…

Spre satul Bela; dupa cateva curbe drumul se schimba radical si noroc ca e bicicleta nu altceva.

Mergem prin sat o vreme apoi ajungem la indicatoarele pozate din tura trecuta.

Un prieten pe Facebook, cunoscator al acestor zone, d-l Gabi Prundaru, imi spusese ca spre Moreni este un traseu pitoresc. Asa a si fost. Dupa ce am intrat pe aceasta ruta, la scurt timp, incepe un urcus dar la cat urcasem noi pe Dichiu 🙂

Foarte multe cruci din lemn… dar nicio biserica pana la Valea Lunga.

Monumentul eroilor langa primaria Valea Lunga

Si un alt obiectiv despre care citisem in carti mai vechi… o biserica veche, de cand o parte din actuala comuna Valea Lunga apartinea de Plaiul Campinei. Comuna azi este inclusa in judetul Dambovitei, in trecut era o parte din ea in Prahova.

Ruinele bisericii vechi

Crucea de la mormantul preotului Policarp Popescu

Bolta altarului

Ajungem si in comuna Iedera, nu stam prea mult si urmam un drum asfaltat ce ne va scoate in comuna Magureni din judetul Prahova, localitate cantacuzineasca odinioara… Aici a locuit unul dintre personajele mele istorice preferate, spatarul Draghici Cantacuzino 🙂

Citim poezia, mergem bine si, dupa vreo 3-4 km la revedere cu asfaltul 🙂

Din ce te apropii de limita intre judete iti dai seama ca nu merge nimeni pe aici cu masina. Vin niste denivelari uriase…

Drumul acesta l-am parcurs in circa o ora, iesind in zona Satul Banului. Multi oameni cu corturi, la gratare, rulote, masini etc prin poienile din preajma drumului, pe partea prahoveana.

Forestierul, in partea damboviteana, are si niste serpentine. Dupa acestea vine o troita cu doua cruci, mai dai o curba si vezi asfaltul. Urmeaza numai coborare cativa kilometri…

Biserica din Magureni. Ca si aceea de la Lespezi si aceasta a intrat in renovare.

Era 18:10, dupa o oprire la un supermarket.

Au urmat apoi Cocorastii Caplii – Bobolia – Gara Campina.

Spre Campina, la iesire din Cocorastii Caplii

Biserica din Bobolia

Gara Campina, sosire la 19:05. Aici am stat vreo 20 de minute pana a venit trenul spre Busteni.

Masurand cat de cat…

Am urcat Bucegii ca sa ajungem la Pietrosita-Fieni si sa ne intoarcem pe la Iedera-Magureni in Campina :))

(Continuare) Traseu cu bicicleta: Breaza – Adunati – Bezdead – Pucioasa – Doicesti – Manastirea Viforata – Manastirea Dealu – Razvad – Moreni – Filipestii de Padure – Floresti Prahova (Partea a II-a)

De la Manastirea Viforata am plecat pe la ora 12 spre Manastirea Dealu unde am ajuns cam in 30 minute.

Inainte spre Manastirea Dealu, principalul obiectiv al zilei. Dreapta, spre Ploiesti.

Urcusul spre locasul de cult are o lungime de 1,5 km 🙂 Dar nu este cine stie ce inclinatie…

Monumentul ofiterilor, profesorilor si elevilor din cadrul fostului colegiu militar „Nicolae Filipescu”, colegiu ce a fost stramutat dupa cutremurul din 1940, la Predeal.

Se spune ca traditia colegiului ar fi continuata de actualul colegiu militar din Breaza.

Biserica manastirii

Mici detalii

Aici se gaseste capul lui Mihai Viteazul.

In partea opusa se afla un sarcofag similar cu osemintele lui Radu cel Mare:

Mitropolitul Macarie, o figura legendara a Bisericii Ortodoxe Romane

Ne-am tot plimbat pe acolo, am vizitat si intrebat tot ce ni se parea interesant. Am intalnit si aici niste maici politicoase.

Acesta era un mare patriot, visa la tot felul, la inscaunare chiar s-a imbracat intr-un costum ca al lui Mihai Viteazul. Apoi s-a preocupat de refacerea Manastirii Dealu.

A donat chiar o icoana din marmura. La o privire mai atenta am observat ca s-a pus si pe el in icoana:

Din istoric…

Cruce daruita de Matei Basarab

Brusc, dupa atata pedalat prin istorie, orase si manastiri, o intoarcem ca la Ploiesti. Mergem sa mancam ceva. Si pe traseu ne mai oprisem noi dar nu cine stie ce. In timp ce urcam spre Manastirea Dealu, vazusem o unitate turistica interesanta. Stateai undeva la etaj si admirai Targovistea in zare. „Casa Noastra” parca se numea 🙂 Cat am umblam prin manastire, gandul deja prinsese radacini…

Unii parcheaza masinile, altii bicicletele 🙂 Urcam la etaj si dupa ora 14 ne-am gandit sa mai si plecam…

Partea cea mai demna de retinut este un enorm papanas:

Smantana si dulceata de calitate. Ca te mai duci pe ici, pe colo, parca la Buftea, si parca e mult diferit…

In sfarsit, o apucam spre casa, numai ca pana acasa, mai era…

Intai, oprire in Razvad, unde vad o cruce imensa:

Mai departe spre Gura Ocnitei:

Scurta oprire la intrare in Moreni:

Este municipiu…

Aduce putin cu „Soldatul” din Campina.

Prin dreptul Primariei, tragem la o terasa pentru racoritoare… Stam si pe acolo vreo 30 de minute.

Intram in judetul Prahova, pe care-l parasisem cu niste ore bune inainte. Acum era aproape ora 16.

Prahova la Floresti

Ora 17 ne gaseste la niste magazine situate pana in gara Floresti. Venisem mai devreme cu 2 ore 🙂 De la un supermarket facem cumparaturi pentru acasa, ca sa nu le mai facem la Busteni. Tot mai ramasese timp. Asa ca, sa mai mancam ceva :))) Am trecut de gara si ne-am dus la complexul acela din DN1, Paralela 45.

Vad ca au si pe Valea Doftanei, in zona Traisteni, o pensiune… Este in plan si ceva pe acolo.

Pana a venit trenul Regio Calatori ne-am odihnit si am ajuns acasa chiar bine. Cu amintiri, informatii noi, poze dar si arsi de soare 🙂

Ma mai gandisem la un traseu pentru candva, in viitor: sa atingem linia Dunarii intr-o zi, cu bicicletele, plecand din Busteni, fara tren evident. Si cu obiectivele de rigoare pe traseu, ca sa nu o dam in competitie, viteza sau sa fie drumul cu participanti la trafic…

Traseu cu bicicleta: Breaza – Adunati – Bezdead – Pucioasa – Doicesti – Manastirea Viforata – Manastirea Dealu – Razvad – Moreni – Filipestii de Padure – Floresti Prahova (Partea I)

Mi-a luat vreo trei zile pana am gandit traseul acesta :)) Cum sa ajung la Manastirea Dealu intr-o zi si sa ma si intorc in aceeasi zi? Nu cu masina, ci ceva frumos.

Si m-am gandit asa: iau trenul de 6 dimineata in Busteni si cobor la Breaza. Ora 7 a.m. ma va prinde in centrul Brezei. De acolo pe drum judetean spre Ocina-Adunati-Costisata si coborare in Bezdead. Am mai fost pe acest drum cu masina si nu prea mi-a placut, ca fiind drum judetean nu era chiar ok. Am fost si cu bicicleta pana in Adunati si imi aduceam aminte de un urcus serios. Mai este unul de vreo 1,5 km spre Costisata.

Din Bezdead spre Pucioasa, unde trebuia sa intersectez DN 71, care leaga Sinaia de Targoviste. Continuare spre Doicesti, intrare prin Aninoasa ca sa nu stau in zgomotul de pe DN 71. Viforata si apoi Dealu. Mie imi iesea ca am fi pe la orele 12-13 la Manastirea Dealu.

De la ultima manastire urma sa o luam spre Ploiesti o vreme pe DN 72, adica pana la Razvad. Dupa care pe drumuri judetene spre Moreni si Floresti la gara. Din Floresti sa luam trenul de ora 19 spre casa. Obligatoriu si la dus si la intorsc cu operatorul feroviar Regio Calatori pentru ca e vorba de atitudine si educatie. Evit pe cat posibil sa folosesc CFR-ul. Unele trenuri CFR nu au vagon de bicicleta, stai sa negociezi cu nasul. Plus ca bunul simt lipseste. Cu Regio Calatori nu am avut niciodata o problema. La CFR pun trei vagoane dupa locomotiva si sunt 2 controlori. Daca te sui dintr-o gara unde nu exista casa de bilete… si imediat ce te-ai urcat in tren, nu te-ai dus la controlori, iti vor taia bilet la pret dublu sau o dai la mica intelegere. La Regio Calatori te urci in tren, stai unde vrei, vine controlorul care e doar unul, si-ti taie bilet. Daca ai bicicleta, iti arata el vagonul special, iti mai deschide si usile. Vara, cand dau drumul la aer conditionat prin vagoanele CFR, sunt dese cazurile in care in sistem intra si aerul din toalete care, evident, se risipeste prin tot trenul. Daca vrei sa iei un tren CFR din Gara de Nord garantat ca stai 20-30 minute la coada. Cand te duci la orice alt operator, stai 5 minute cel mult.

Deci, fixez traseul si incep sa vorbesc despre el. Nu am auzit decat ca nu sunt sanatos 🙂 🙂 E mult pana se constientizeaza ca da, traseul poate fi parcurs intr-o zi, cu bicicleta, ca apoi… Nici nu merg cu oricine, pentru ca eu ma opresc cand vreau si unde vreau, deci nu as vrea sa supar pe cineva cu toanele mele. Stabilim ziua plecarii si, seara, nu stiu, parca imi venea mie sa renunt 🙂

Dar lucrurile se intampla cum stabilisem, ne urcam in tren, nu nimerim vagonul de biciclete si, la Sinaia, ne dam jos ca sa lasam bicicletele unde le este locul, in vagonul potrivit. Evident, cum ziceam mai sus, controlorul era deja la acel vagon si ne deschisese usile.  Coboram in Breaza, urcam in centru pe langa biciclete ca sa povestim mai bine traseul. Cand sa o luam spre Ocina, intalnim un grup de tineri cu berile in mana. Schimbam cateva vorbe cu ei, iar acestia se hotarasc sa plece acasa, spre Adunati pe jos. Ne oprim si ne uitam daca vorbesc serios. Cum vorbeau serios, ii credem mai nebuni ca noi. Pe la jumatatea drumului ne-a depasit un microbuz si cred ca i-a cules si pe ei 🙂

Iesim din Breaza

Aici realizam/contemplam cat de fain este cu bicicleta. Sa simti natura de dimineata, libertatea de a te opri oriunde, de a face ce vrei 🙂 Sa te suiere vantul, sa surprinzi live aspecte din viata de zi cu zi a unor oameni, sa treci prin comunitati, sa te arda soarele, sa tragi cand vrei pe dreapta sa culegi un fruct, sa iei o floare, sa cumperi ceva. Sa te poti aseza pe marginea drumului sa asculti sau sa te sui pe inaltimea din apropiere…

Peste pod

Cum arata…

Biserica din Adunati

Monumentul eroilor

Cruce de piatra… putini realizeaza ce inseamna aceste monumente pentru istoria si cultura noastra. Toate crucile de acest fel, seculare, ar trebui sa aiba un chiosc din lemn protector. Altfel, le distruge timpul. Partea buna este ca sunt in practica la un muzeu… loc in care invat sa fac o sumedenie de chestii faine.

In imagine, crucea nu pare chiar mare insa…

Iesim din Adunati si din judetul Prahova.

La Costisata

Am recunoscut din poze zona aceea. Se numea Malul de Rasuna 🙂

Ce-o rasuna, nu stiu, dar na…

Primaria comunei Bezdead

Biserica, una din ele.

Turele pe bicicleta sunt in fapt, excursii tematice, de atingere a unor obiective turistice-istorice-culturale-religioase. Nu merg nicaieri doar sa misc bicicleta ca la un concurs 🙂  Nici nu pot detalia foarte multe. Urmaresc diferite piste. Ca exemplu: la Adunati mai trebuia sa ajung pentru a vedea unde se gasesc o parte din eroii Regimentului 47 Infanterie. Asa cum in urma cu o duminica, am fost pe Bucegi sa gasesc o parte din „urmele” Grupului de acoperire „Moroeni”, grup care facea legatura intre fortele romanesti din zona Bran cu cele din zona Vaii Prahovei. Acest grup avea vreo 2000 de oameni.

O casuta din povesti

Obiective in Bezdead, o comuna mare-mare 🙂

Pana la Pucioasa am trecut si pe langa Putul lui Stefan:

Scrie clar data…

Pe panou scria str. Florin Popescu 🙂 Astia or fi pus denumirea strazii dupa numele fostului presedinte al CJ Dambovita? Ar fi prea de tot :))

La 9:50 eram langa barajul de la Pucioasa.

La gara din Pucioasa

Asadar, 3 ore din Breaza pana la gara Pucioasa.

Mai departe, pe DN 71 spre Doicesti:

Nu stiam ce miroase asa…

In Aninoasa, o comuna ingrijita…

Intai la stanga, sa mergem la manastirea Viforata.

Cruce de piatra marcata ca monument istoric. Aceasta sta prin acele locuri din anul 1717. Pacat ca nu este acoperita, pentru a se pastra si mai mult in timp.

La manastire

Istoric

Asa ceva, de minim 200 de ani, il tii in muzeu… Cu siguranta, nu este inventariat ca obiect de patrimoniu :)))

Biserica manastirii

Se vede ca este manastire de maici.

Mormantul ieromonahului Macarie (1780-1836), „dascal de muzichie si portarie”.

Protopsaltul Macarie

Pe la 11:25 eram la manastirea Viforata. Aici am stat ceva timp…

Urmarea in articolul viitor.

Bucegi: Podu’ cu Florile si Claia de Piatra

Povestea de cateva ore a inceput de la cabana Dichiu, loc de parcare a masinii.

De aici, pe jos spre Zanoaga-Bolboci-Podu’ cu Florile-Claia de Piatra si retur.

Returul ar fi trebuit sa fie: Claia de Piatra-Scropoasa-Dichiu pe triunghi albastru, numai ca vremea nu a tinut cu planul nostru si am revenit tot pe traseul initial.

La Zanoaga

Stancarii superbe decorate cu molizi… pe alocuri si cu cate un exemplar de zâmbru.

Asa-zisa „cabana” Podu’ cu Florile. O investitie de peste 22 miliarde lei vechi, inutila din nastere, bani ingropati pe veci.

Drum de acces mai sus de „cabana”

Aici e de Jeep, nu de orice masina.

O parte din muntele Lespezi: Claia de Piatra

Aspect din muntele Lespezi pe fundal.

Panorama din drumul spre punctul panoramic Podu’ cu Florile

Selenar de Bucegi

Prim plan cu muntele Tataru

Stanele s-au deschis pe Bucegi 🙂

Lacul Bolboci vazut de la Podu’ cu Florile

Zona Zanoaga

Noi ne uitam la acest lac chiar din zona de unde a fost luata piatra pentru digul lacului.

Jandarmi in patrulare

Dupa niste peripetii, am ajuns si la Claia de Piatra. Chiar daca nu pare, zona este destul de salbatica, fauna bogata in ursi, lupi si caprioare 🙂

In apropiere este si cariera functionala de la Lespezi (a Fabricii de Ciment Fieni).

Platoul Carstic Lespezi

Borna veche

O privire spre Obarsia Ialomitei cu Mecetul Turcesc

Camp de izma (menta).

Si… ploaia ne incurca planurile, asa ca printre trasnete si bubuituri asurzitoare, ne-am intors pe acelasi drum. Am incercat fara succes sa prindem in poze astfel de fenomene insa, cum ploua cu galeata, am abandonat ideea destul de repede.

Pe la Podu’ cu Florile s-a oprit ploaia. Pana a venit urmatoarea repriza trecusem de Bolboci si ne-a prins cu o curba inainte de cabana Dichiu. Ca ploua sau nu ploua, la Bolboci si pe DJ 713 era ca pe DN 1, masini foarte multe.

Sa mai si calcam pe digul lacului 🙂

Lacul

In partea cealalta, langa drumul asfaltat erau niste comercianti care vindeau porumb fiert si fructe de padure. Atat de multa lume era incat cei de acolo au vandut tot porumbul din oala, din portbagaj. Daca mai aveau, mai vindeau inca pe atat :))

O privire spre Cheile Zanoagei, de unde se ridica o ceata… 🙂

De la masina ne-am mai oprit putin prin Sinaia si pe la ora 16 eram acasa.

Filmari prin Valea Jepilor si Abruptul Caraimanului

Foarte frumoasa zona aceasta (Jepii Mici+Caraiman) si mereu surprinzatoare:

Filmare de pe Brana Caraimanului

Probabil, prin toamna, un ras i-a sarit in spate dar capra a reusit sa scape…

Cascade pe Valea Jepilor

Asadar, mici filmari cu capre negre, iezi, cascade… Sa tot stai prin zonele acelea 🙂

Interesant… iezi alergand, caderi de apa, poduri de zapada, flori, fluturi, liniste…

Traseul turistic: Sinaia – Cota 2000 – Complex Piatra Arsa – Babele din Plaiul lui Pacala – Babele – Cascada Doamnei – Manastirea si Pestera Ialomitei – Hotel Pestera – Padurea Cocora – Complex Piatra Arsa – Piciorul Pietrei Arse – Stana Regala – Castelul Peles – Sinaia

Duminica pe Bucegi. O zi de munte fara ploaie. O zi in care multi au facut insolatie iar noi ne-am intors cu fetele rosii… dar si multumiti de un traseu atat de frumos.

Am plecat ca niste turisti obisnuiti dar cu solutii pentru diferite situatii, de la pelerine de ploaie la variante de traseu, de intoarcere. Ca de obicei, adica. Cum cred ca se merge pe munte.

Am plecat in adidasi si blugi ca la o plimbare prin oras, traseul nefiind problematic ci doar lung.

Din Sinaia am luat prima telecabina spre Cota 1400 si de acolo la Cota 2000. O revedere cu angajatii de la Teleferic si… aproape de ora 9:00 ieseam din statie, pe Bucegi. Incepea ziua 🙂

Refugiul Salvamont de la Cota 2000

Ne-am indreptat spre Vf. Furnica pentru a vedea Platoul si nu numai…

In prim plan, Podul cu Florile, azi doar un peisaj selenar, florile disparand prin anii ’80. Cand s-au apucat de exploatare.

Mai e ceva zapada pe Platoul Bucegilor.

Zona Babele, departe Vf. Omu…

Coboram de la Vf. Furnica, ocolind portiunile mari de zapada.

Spre Piatra Arsa

Continuam spre intersectia DJ 713 cu drumul de pamant ce urca la Babele:

Cateva masini, era cam 09:40.

Primii spre Babele

Branduse la apa

Iesim din drum si urcam spre Babele din Plaiul lui Pacala:

Iar de aici niste imagini spre Valea Ialomitei:

Mergem mai departe spre telecabina Babele, care nu functioneaza in aceasta perioada.

Podet

Inscriptii „turistice”

Cladirea de la intrarea in Pestera Ialomitei. Imagine din Piciorul Babelor.

Zona telecabinei Pestera. Nici pe aceasta nu am vazut-o miscandu-se…

Si gata, in Valea Ialomitei…

Cascada Doamnei

Aruncam o privire si spre Obarsia Ialomitei:

Cascada Obarsiei

Langa raul Ialomita

Spre Cascada Doamnei:

O brandusa alba

Covoras de viorele

Peisaj in muntele Doamnele

La Cascada Doamnei:

In spatele cascadei

O privire spre Grota Cameliei. Apropo de aceasta denumire, parca nu-mi vine sa cred ca a murit acea mare maestra a cuvintelor… Intr-o zi de iarna, acum vreo 4-5 ani, ne-am intalnit mai multi, ea, Radu-Un Bolovan si celalalt autor de carti „Pasi in Timp” la cofetaria de la Silva-Busteni. Am stiu de atunci, pentru ca unele lucruri cat de neverosimil pare, se simt… si le-am si zis atunci, ca noi intr-o astfel de formula nu ne vom mai intalni niciodata.

Un podet realizat foarte bine peste raul Ialomita, de catre Salvamontul dambovitean. Exista si un avertisment, sa nu fie pe pod 5 persoane in acelasi timp.

Brebenei

Statia de telecabina de la Pestera

Mergand spre Pestera Ialomitei am surprins actiunea de ecologizare a celor de la Hotelul Pestera:

Mai departe pe langa cladirile Manastirii:

Cea mai veche constructie a zonei.

Din nou langa raul Ialomita, admirand aceasta forta a naturii.

Dupa circa 5 ore de mers, am ajuns in fata Pesterii Ialomitei.

Nu am intrat in pestera deoarece o mai vizitasem de mai multe ori. Am luat niste biscuiti de casa, mici suveniruri, am mai stat de vorba pe acolo, am intrat in biserica, apoi pe marginea raului…

Da, aici eram, o statiune turistica la inceputuri.

Despre ursi

Statie de incarcare masini electrice in parcarea hotelului Pestera

Hotelul Pestera

Coboram pe niste scari, trecem apa Cocorei si intram in padure pe traseul turistic marcat cu banda albastra. Acesta ne va duce peste Platoul Bucegi in Sinaia.

Din padurea Cocora poza spre Cascada Doamnei.

Pe un stalp altii au „inaltat” numele.

Caldura era atenuata de padurea de molid.

Adaptare la conditiile montane

Aproape de DJ 713, drumul asfaltat de pe Platoul Bucegilor.

Inca putin pana la Piatra Arsa

La bariera de la capatul DJ 713

Avertisment sa nu mergi mai departe cu masina.

Vreo 80 de masini parcate iar oamenii mergeau pe jos spre Babele si Sfinx. Evident doar sa vada aceste formatiuni, ca nu e nimic deschis pe acolo.

La Piatra Arsa facem stanga pe unde venisem, pentru circa 200-300 m.

Si urmam traseul cu banda albastra, stabilind ca durata traseului arata cam ciudat. Trei ore pana la Sinaia este un timp real. Daca de la Piatra Arsa la Sinaia, unde traseul inseamna in proportie de 90% coborare, faci 5 ore, cat faci din Sinaia la Piatra Arsa? 🙂 Eu cred ca timpii de pe panou sunt de fapt timpii de urcare… chiar si la urcare mi se pare mult de tot sa faci 5 ore si jumatate.

Pentru mine 5 ore inseamna sa ajungi din Valea Prahovei in Valea Ialomitei peste Platoul Bucegilor. Adica Sinaia-Padina, Sinaia-Pestera, Busteni-Piatra Arsa-Pestera, Busteni-Babele-Pestera. Traseele acestea sunt de parere ca pot fi parcurse de oricine merge pe munte de ceva timp, in circa 5 ore.

Sfinxul din Piatra Arsa

Sinaia vazuta din Piciorul Pietrei Arse… unde am facut penultimul popas.

Softrans-ul intre Casa Memoriala „George Enescu” si bisericuta de pe Cumpatu – Sinaia.

Oameni la Stana Regala

Loc de popas pe Piciorul Pietrei Arse la intrarea in padure, cum cobori.

In Poiana Stanei era prea frumos ca sa nu ramanem o jumatate de ora. Dupa care, pe vechile alei regale am iesit la Castelul Peles. Deci Sinaia… dupa un traseu de circa 8-9 ore.