Zi de week-end, traseu simplu, din Busteni la Predeal pe trasee turistice.
Vreo 4 ore de mers lejer.
O ora din Busteni pana la Gura Diham. O ora pana la releele de la Dihamul militar. Alta ora pana in traseul spre Trei Brazi. Si inca una pana la Trei Brazi.
Iar de la Trei Brazi mai faci o ora pana in Predeal, asta daca o iei pe jos.
Prima ora 🙂
Vedere spre Costila
Vedere spre Bucsoiu
Vedere spre Caraiman
In padurea de pe Diham
Traseul spre Dihamul militar
Stana din Saua Baiului… ce a mai ramas din ea.
Tot stana
Pe langa drum
Cabana Diham Phoenix
Cabana Steaua si mai departe: Postavarul si Piatra Mare
Ici-colo cate un turist sau un grup…
Marcajele turistice refacute in vara…
In traseul spre Trei Brazi, dupa ce am traversat drumul national ce leaga Rasnovul de Predeal. Sau „Soseaua Reginei” cum i s-a spus initial.
De la DN 73A mergi vreo 10 minute dupa care vine un urcus sanatos pe pantele Fitifoiului… de vreo 15-20 minute.
Un traseu foarte frumos… poate si pentru ca atunci cand gandesti pozitiv si universul iti intoarce tot la fel 🙂 Sau poate ca alaturi de oamenii potriviti si lucrurile se intampla frumos. Sau poate ca bucuria clipelor sta cumva si in propriile noastre maini. Poate toate acestea si nu numai 🙂
Vremea nu a fost ea cine stie ce dar important este sa iesi in natura…
Vorbisem sa ne intalnim in Azuga, la biserica Sf. Treime. Am ajuns un pic mai devreme pentru ca voiam sa fac niste poze…
Mijloacele de locomotie raman in parcarea de la biserica, desi noi mergeam pana la capatul Azugii, ca sa intram de langa pastravarie in traseul de pe Clabucetul Azugii. Totusi, am zis sa mergem pe jos pentru ca in drumul nostru sa mai cumparam ceva…si apoi Azuga nu e chiar asa de lunga si merge parcursa la o cafea 🙂
Prin zona pietei este un Mega Image sau un Profi, ceva de genul si am luat cate ceva de pe acolo… pufuleti 🙂 niste eclere pe care le-am mancat in parc, aveam la mine niste struguri dobrogeni luati din Busteni, alte deserturi… Cred ca magazinul e Profi daca am luat eclere 🙂
Am fixat pauza de masa la cabana Garbova, unde sa mancam un bulz. Adica noi voiam sa parcurgem Clabucetul Azugii, sa iesim la Susai, de aici la Clabucet plecare, apoi cabana Garbova si coborare tot la Azuga. Fixul meu cu inchisul cercului…
La 10 am plecat de la biserica, pe la 11:10 am intrat in traseu… doar plecasem la plimbare. Alesesem sa urcam Clabucetul Azugii pentru ca se urca puternic de tot 🙂 Chiar si asa am sporovait cam toata urcarea pana ne-a interupt boncanitul unui cerb.
Deci cine a fost sambata prin Valea Azugii sau a stat si duminica, a avut ce auzi sau vedea. Toata Valea Azugii a fost numai un boncanit, excluzand din asta, Limbaselul unde erau exploatari in toi. Din cand in cand auzeam din diferite vai sau culmi, cum se chemau/provocau cerbii.
Acelasi lucru de ani de zile
Intersectia Limbaselul cu Valea Azugii. Pe baietii cu motoarele i-am intalnit mai tarziu la Susai. Noi am urmat marcajul banda albastra.
Vreo 3 ore dureaza traseul, noua ne-a luat mult de tot… cred ca pe la 15:30 eram la Susai.
Peisaj spre Muntii Baiului
Drumul spre Sorica
Clabucetul Taurului si o cruce pe varf
Pe Clabucetul Azugii
Linistea nu o tulbura nimic, in afara de cerbii de prin vai. Un concert natural pe cinste… In Valea Prahovei cele mai bune filmari cu boncanitul cerbului apartin lui Valerică (Ninca Valeriu):
Cabana Garbova peste deal
Undeva, cam departe, se profila un fag superb. A crescut atat de frumos incat ai crede ca l-a toaletat cineva.
Pe unde au cazut obuzele in Primul Razboi Mondial. Calcand pe Clabucetul Azugii sau pe cel al Taurului, nu ai cum sa nu-ti amintesti de traducerile d-lui Razvan Neagoe din Azuga. Acesta a tradus din jurnalul unui ofiter neamt episoadele luptelor din aceasta zona. Iata un link:
Se pare ca pe Clabucetul Azugii au curatat pasunea de ienuperi. Ceea ce este foarte bine. Pentru ca pasunea e pasune si padurea padure. Parca vad ca apar si pe aici, plantatori ocazionali sa impadureasca ei 🙂 In loc sa impadureasca terenuri degradate, padurile rase de tot felul de inconstienti, multi se trezesc sa impadureasca pasuni montane. Perdele forestiere pe la campie, pe margini de drumuri, nu ar planta…
O chestie din aceasta de inlaturare a vegetatiei lemnoase ce ocupa pasunea, trebuie facuta la Posada, pe muntele Florei. Acolo un intreg versant este pe cale sa se acopere de arbusti de paducel. Stana este astazi in mijlocul acestor tufe. Pentru ca nimeni nu a mai intretinut pasunea de acolo de peste 15 ani.
Undeva printre molizii din fata se vedea un fel de adapost. Am zis sa mergem sa vedem ce o fi.
E clar ca aici au stat cei care au curatat pasunea… Nici nu ai crede ca aici au locuit oameni din secolul XXI. Sa nu mai zic ca prin spate sunt niste adidasi cu crampoane, de fotbal 🙂
Am plecat mai departe…
O stana darapanata pe un versant
Stana de pe Clabucetul Azugii
Iata cum arata interiorul unei stane si ne mai intrebam de ce nu se mai face nimeni cioban. Cum este in aceasta stana este in peste 90% din stanele montane. Bine, se poate si mai rau…
S-au gandit ca poate trece unul mai flamand, ca poate are nevoie de ceva. Au lasat chibrituri, lemne, diverse, sa se descurce cine ajunge pe acolo. Acest aspect arata ca astia de la stana fac ciobanie de zeci de ani si vin cu niste chestii de demult. In fiecare stana, se lasa in alte timpuri un minim necesar ca la un refugiu…
Acum, pe mine m-a fascinat altceva:
Prin acele gauri mici-mici umbla de colo-colo niste si mai mici devoratori de lemn… ei produc rumegusul acela.
Deci la cum arata stanele in ziua de azi, nu prea gasesti amatori. Daca a dat si de Facebook, nu-i mai arde aluia de oierit.
Pe unde am umblat, am vazut o multime de ciuperci, fie comestibile, fie necomestibile. Imi zicea un prieten ca nu prea au iesit ciupercile. Cred ca prin zonele de ieri, adunam 30 kg de ciuperci comestibile, lejer.
Vinecior
Mitarci, mitarcute, doar denumirea latina conteaza si ca sunt comestibile.
Pe langa drum o bucata dintr-un obuz. Il iau si eu si-l asez pe o buturuga pentru poze.
Mai intalnim niste ciuperci, tot comestibile si apoi parasim poteca, pentru o alta mai veche:
La un moment dat vedem niste caramizi. In mijlocul padurii…
Pe acestea un MT
Ma uit de jur-imprejur, uitasem de cerbi, de orice 🙂 Vad un crater si zic: un pichet de graniceri distrus de bombardament. Niste ruine situate mai departe, ascunse de vegetatie, imi intregesc concluzia. Deci artileria germana a tras de la Timisul de Sus un singur obuz, in toamna anului 1916 si au distrus o cladire situata in imensitatea padurii. Obuzul a cazut la mica distanta de acea constructie (nu era pichet) si a pus-o la pamant.
Ceea ce ma duce cu gandul la artileria romaneasca amplasata pe Cioplea ca sa apere Predealul si la incendierea bisericii catolice de la Timisul de Sus. Catolicii si acum vorbesc ca artileria romana din Predeal le-a incendiat biserica si ca, in replica, artileria germana a bombardat manastirea ortodoxa Sf. Nicolae din Predeal. Este evident ca armata romana aflata in retragere si dotata prost la capitolul armament, avea o mana de tunuri amarate care foloseau altitudinea pentru a face si ei cat de cat, mai dificila inaintarea inamicului.
Cel mai probabil trageau la ochi si asa au dat foc bisericii catolice, dintr-o greseala. Ca daca voiau sa o incendieze, ii dadea cineva foc in timpul retragerii, ca doar atunci treceau pe langa aceasta.
Buun… si mai umblam creanga o vreme dupa care iesim in ceea ce azi poarta numele de „Drumul lui Ceausescu”… ca mai aveam un pic si am fi ajuns pe la cabana Trifoiul.
Triunghiul albastru vine de la Trifoiul si merge la Susai. Pe o buturuga ce sa fie, ce sa fie…
Niste veveriti si veverite plus un trib de pârşi… carau ciuperci. I-am lasat sa stranga cat mai multe si apoi m-am dus si le-am luat. In padure doar mai erau atatea?!?
Ce frumuseti, una si una.
Gata, nu am mai lasat una…
Mai departe, pe drumul acesta minunat… pacat ca nu l-a mai intretinut nimeni. Ce fain ai fi legat Susaiul de Trifoi… ce alee de promenada…
Cred ca ceva de la un dispozitiv de ochire… tot din WW1, tot pe drum.
In fine, la cativa metri de Susai, cabana si complex, unde a fost nunta celor doi: Evi si Mario sau Evi si Maria ca tot vine referendumul. Un referendum care nu-mi spune nimic si de care nu avem nevoie. Nu din cauza acestei problematici, merg rau lucrurile de peste 25 de ani in Romania. Se intelege de la sine ca doi barbati sau doua femei nu pot procrea un copil. Si prin referendum sau nu stiu cate legi, nu ai sa schimbi orientarile acestea, existente de mii de ani. Fiecare sa traiasca asa cum vrea el, ca nu mai suntem in dictatura. Fiecare e direct raspunzator de ceea ce face.
Aici erau baietii cu motoarele, la o cafea 🙂 Noi nu ne-am oprit… pentru ca aici merg doar astia din orase, mai obositi. Daca si Susaiul mai e „pe munte” atunci… 🙂 Desi are nume de cabana, nu are nicio treaba cu asa ceva. Esti ca la o terasa oarecare din oras. Nu are nimic special.
„Cabana” e mai spre dreapta, acesta este complexul Telefericului Prahova, inchis pentru renovare 🙂
Am marit pasul ca sa mai si ajungem la cabana Garbova, la bulz. Doar nu credeti faza de mai sus cu „veveriti” si triburi de parsi. Sunt ciupercile alese de mine pentru o tocanita. Am scris asa pentru ca vorbisem de acest scenariu pe traseu si pentru ca multi citesc trei cuvinte de sus, unul de la mijloc si finalul. Si vreau sa citesc cum am lasat animalele fara mancare :))
De la statia superioara a telescaunului Clabucet am intrat in ceata. Insa in 15 minute eram la cabana Garbova.
Si aici erau cativa cu motoarele. Ia uitati cum ii alearga cainii…
Intram in cabana, dam buna ziua desi se apropia bine seara. Cabanierul ne raspunde cu bine ati venit. Luam o cafea si asteptam bulzurile. Intre timp, descoperim ca avem la noi si fructe uscate: papaya si mango.
Suntem intrebati de unde venim si unde mergem. Venim de la Azuga si mergem tot la Azuga. Suntem toti de acord ca ne prinde noaptea. Dar e ok! :)) Cand ramanem singuri ne intrebam fiecare, ce naiba au atatia cu chestia asta cu prinsul noptii. E ok si noaptea.
Pana vin bulzurile, facem galagie, ne hlizim, vorbim de alte trasee. Gata… si vine „masa”. Ce dezamagire am fi trait sa nu fi fost bun, dupa atata drum :))
Farfuria nu conta dar nici pe bulz nu-l pune prea bine in evidenta. Dar e cel mai mare bulz si cel mai bine facut… mancat de cand ma stiu. Prin interior branza de burduf originala si costita, mamaliga nu era nici multa nici putina, mi s-a parut ca e mai multa branza decat mamaliga.
Pe la orele 18 am plecat, se mai ridicase si ceata. Oricum, de la vreme era destul de intunecat.
Pe punctul albastru am zis.
Cauta soareci prin iarba. Ii scana de la inaltime si apoi le dadea fatala :))
Crucea de pe Clabucetul Taurului… va fi sfintita curand dar e alt eveniment.
Eveniment care este in faza de pregatire…
Cam intr-o ora eram in Azuga, tot la iesirea spre Valea Azugii 🙂 Si ia-o iar la pas spre centru 🙂 Chiar era fain insa, cu vreo 10 minute inainte de a ajunge la biserica s-a pornit ploaia. Asa ca nu am folosit pelerinele pe traseu, le-am folosit in oras. Si aceasta a fost ziua…
Intr-o zi, pe canicula, aproape am inconjurat vreo 3/4 din aceasta comuna superba 🙂 Un traseu de multe ore, am plecat dimineata si am fost preluati de o masina seara 🙂 … tocmai de pe la Bâsca Chiojdului.
Imaginile descriu povestea:
Prin livezi si poieni
Prunele din belsug la tot pasul, ne-au salvat de la deshidratare.
Si merele…
Ce poezie traieste omul acela acolo 🙂
Drumul ce se vede in imagine, vine de la Starchiojd la Chiojdu, localitatea din dreapta. Acolo, in muchia dealului este granita intre judetele Prahova si Buzau.
Tot Chiojdu, continuare spre dreapta
Printre stanci si o padure de mesteceni
O ciuperca gigantica
Vedere spre comuna
Alta lume, plantata
Pe aici locurile se numesc generic: Roma.
Loc de jertfa
De unde trageau… ai nostri!
De pe acolo am coborat.
Oameni la fân
Zici ca e pisica din filmul „Demoni printre noi”.
Casa cu blazoane in centru
De data aceasta, privim Chiojdu de langa granita dintre judete.
Ce minunatie… ce frumoase locuri mai sunt in tara asta.
Cand te afli prin astfel de zone, intelegi de ce mureau unii pentru astfel de locuri. Aici le erau casele, visele, stramosii si nu ai cum sa renunti la asa ceva. Si daca mureau, isi pierdeau doar viata, ei tot in acest pamant ramaneau…
Placerea urcusului prin peisaj
Intre Chiojdu si Starchiojd, un tinut nemuritor
Cum de nu am observat-o? M-am intors la ea… fiindca este un martor al istoriei acestor locuri. As vrea sa spun ca dupa 19 ani mi-am indeplinit un vis… nu am renuntat nicicand la el; dar, acesta si altele in urmatoarea perioada…
Cu Razvan si Matrix pe carari de munte dupa ceva timp…
Ne-am intalnit pe la ora 8 a.m. in Busteni dar pana ne-am invartit sa cumparam toate „prostiile” am ajuns abia la 9 la bariera de pe Valea Cerbului.
Nu inainte de a poza si acest vechi podet
Pe la Poiana Izvoarelor eram pe la ora 11… mergeam ca niste turisti 🙂 Pe la aceasta cabana nu vezi tipenie de om pentru ca nu s-a stiut niciodata sa se faca vreun turism pe aici. Dar pentru proprietar nu este o problema pentru ca mai are si cabana Omu care duduie…
In Poiana Bucsoiului, un loc care imi place, foarte pitoresc. Nu am stat prea mult pentru ca nu aveam de ce, la ritmul nostru nu aveam cum sa fim obositi.
Si de aici incepe un traseu spectaculos spre Malaiesti, pe curba de nivel in mare parte, cu perspective pitoresti uriase…
Intersectia „La Prepeleag”, de unde am inceput sa urcam pe Bucsoiu.
Matrix
Razvan… Sunt niste portiuni de urcat serioase pe Bucsoiu. Am avut o vreme foarte buna, mai erau si alti turisti pe traseu… Nu la fel de multi ca pe altele din Bucegi pentru ca Abruptul Bucsoiului ramane cel mai greu traseu turistic din acest Parc Natural. Dar daca nu te axezi pe dificultate si fiecare pas este o bucurie, un prilej de a trai inaltimile, chiar e superb :))
Toata panta asta este de urcat 🙂
Multe poze le-am facut cu aparatul foto si le voi posta ulterior… pe la ora 14 am ajuns la vf. Omu, unde erau peste 100 de persoane. Iar pana la Babele am mers ca pe bulevard… lume, lume.
Am intrat pe Valea Jepilor unde am intalnit iar o multime de oameni… la anumite pasaje se astepta la coada ca la paine pe vremuri…
Aici am avut noroc… dar daca ajungi undeva pe la orele 12-15 s-ar putea sa astepti ceva 🙂
Concluzia: merge lumea pe munte la greu 🙂 Ceea ce sa fim seriosi, e foarte bine!
La 17:22 ajungeam si noi la telecabina din Busteni.
Nu este un loc chiar foarte cunoscut dar este un loc care merita vizitat. Este un complex amenajat in salbaticie, la niste kilometri buni de localitatea Basca Chiojdului.
Probabil, cum trecea pe acolo omul acesta, d-l Girbea, cel cu produsele de panificatie, celebru prin judetul Prahova, Buzau etc, i s-a parut ca poate face un pod peste un hau de vreo 10 metri, o stanca merge integrata intr-un fel in peisaj, un lac etc 🙂 Presupun ca asa a fost logica.
De pe drumul forestier a analizat peisajul de vizavi si asa a aparut complexul de la Basca Chiojdului. Un pod suspendat, ancorat cu cabluri serioase a accesibilizat zona forestiera ce a fost apoi transformata intr-un decor de poveste, impactul asupra padurii fiind minim. Nu credeam ca sunt prea multe exemple in tara asta in care un afacerist realizeaza o investitie prietenoasa cu mediul.
Ce cautam pe acolo? Era un moment unic, o chestie frumoasa pregatita de doi oameni care-si traiesc o poveste frumoasa de ani de zile. El credea ca nimeni sau aproape nimeni nu stie ca urmeaza ziua sa de nastere. Fara sa banuiasca nimic a ajuns la acest domeniu, unde erau stransi toti cei din familie si prietenii. A fost ceva foarte reusit…
Podul ce leaga drumul forestier de complex.
De pe pod cobori niste scari si te uiti cum sar pestii in cascada.
Treci podul si ajungi aici… spatii de cazare, terase, hamace intre copaci, tot felul de amenajari…
Intr-o zi de vara pe la acest obiectiv turistic situat in comuna Chiojdu, jud. Buzau.
Casa a stat in paragina multa vreme, a fost cumparata de un localnic apoi restaurata de Uniunea Arhitectilor din Romania… sunt pagini cu povesti frumoase si mai putin frumoase. Obiectivul se viziteaza gratuit timp de 5 ani, fiind refacut cu fonduri europene. Bine, nu mai sunt 5 ani ci mai putini 🙂 Te poti si caza in aceasta casa…
Mai multe despre istoricul obiectivului se poate afla la fata locului de la un ghid, participant si la lucrarile de restaurare.
Imagini:
Se spune ca aceasta casa apare pe bancnota de 10 lei. De fapt, nu este aceasta ci o alta casa tot din Chiojdu. Acum, sunt 2 variante cu respectiva constructie: casa a fost demontata si dusa la un muzeu… iar a doua, a localnicilor, casa exista si azi dar refacuta total, astfel incat nu mai aminteste de aceea de pe bancnota.
Asa arata obiectivul inainte de restaurare… adica o ruina.
Data cand s-a refacut aceasta casa in sec. XIX.
In interior, cam toate obiectele provin de la localnicii din zona Chiojdului.
Camera pentru turisti…
Si Casa cu blazoane nu avea cum sa nu aiba un caine… care se numeste, ghiciti? Blazon, evident! 🙂
In urma unui afis 🙂 Cum eram intr-o zi pe la Ploiesti si ma indreptam spre gara din Ploiesti Vest, am vazut un afis:
Duminica, 22.07.2018, curse de cai… si zic ca le-ar place copiilor. Gandesc ideea cateva zile, sa vedem daca mergem si ce mai facem. Ca sa nu mergem doar pentru atat…
Vine duminica, luam trenul si plecam la Ploiesti.
Cred ca este cea mai reprezentativa imagine a Ploiestiului la Centenar.
Ajungem si la hipodrom. O data cu biletul/biletele, se inmana si un program pe 4 pagini. Biletul a fost 5 lei. Copiii sub 14 ani nu platesc.
Biletul fata-verso
Hipodromul este pe la iesire din Ploiesti spre Bucuresti.
Cursele de galop in partea de sus si, mai jos, curse de trap:
Evenimentul a fost superb, atmosfera intretinuta de niste profesionisti care dadeau detalii foarte interesante. Multi cai proveneau din herghelia de la Radauti, ca in 8 luni de zile s-a reusit sa avem un reprezentant intr-un concurs mondial… Si foarte multa lume, foarte multi copii. Organizatorii au adus un ponei care sa-i plimbe pe cei mici. Ideea este ca a fost ceva bine organizat din toate punctele de vedere.
Dupa ce ne-am bucurat de aceste curse frumoase, am iesit din hipodrom in… str. Ghighiului. In vreo 20 de minute eram la manastire.
La biserica mare inca se lucreaza. Oamenii stateau la rand, erau foarte multi, ca sa ajunga la acea celebra icoana „Siriaca”, icoana pictata pe lemn de santal prin secolul XVI si adusa la Ghighiu in anii ’50 de patriarhul Antiohiei, daca am retinut. Am mai scris despre aceasta icoana facatoare de minuni.
Reprezentarea icoanei la exterior
Ne-am indreptat apoi spre izvorul manastirii:
Apoi, am plecat spre satul Tatarani, oprindu-ne la timp la Hanul Dacilor. Dupa 10 minute, cadea o ploaie cu grindina…
Pe la ora 16, am plecat si de aici spre un vestigiu istoric din Tatarani.
Ruinele conacului Brancoveanu-Mavrocordat:
Conacul, ce a mai ramas din acesta. Imaginea e clasica, asa cum stim ca apare pe internet, in diferite surse culturale.
Dar, daca tot am venit, am zis sa vedem mai amanuntit.
Nici nu ai cum sa intri, bagi o mana si faci poza cu telefonul. Sunt straturi si straturi de deseuri.
Romania la Centenar, Romania in Uniunea Europeana, monument istoric de clasa A… Cod LMI: PH-II-m-A-16771. Deci nu este crucea de pomenire a nu stiu cui, ci o chestie de importanta nationala. Nu e vorba ca nu ne mai facem bine, ci ca nu ne intereseaza!
Conacul a fost demolat, ca mai pastra niste ziduri, dupa Revolutie. Asa se scrie. Treaba este ca proprietarul, un descendent al familiei Mavrocordat, la un moment dat il vindea pe net la pachet cu un teren. Adica iei terenul la un pret si bonus erau ruinele conacului.
Chiar si asa, conacul nu a fost transformat in altceva decat intr-o mare groapa de gunoi.
Toate textele şi imaginile aflate pe acest blog sunt proprietatea autorului şi nu pot fi folosite integral sau parţial fără permisiunea acestuia în concordanţă cu Legea nr. 8/1996, privind drepturile de autor și drepturile conexe.
Vedere spre Costila
Vedere spre Bucsoiu
Vedere spre Caraiman
In padurea de pe Diham
Traseul spre Dihamul militar
Stana din Saua Baiului… ce a mai ramas din ea.
Tot stana
Pe langa drum
Cabana Diham Phoenix
Cabana Steaua si mai departe: Postavarul si Piatra Mare
Marcajele turistice refacute in vara…
In traseul spre Trei Brazi, dupa ce am traversat drumul national ce leaga Rasnovul de Predeal. Sau „Soseaua Reginei” cum i s-a spus initial.
Cand traseul devine si mai lejer.
GEST Predeal
Biserica Fratilor Conventuali
Cabana noua si cabana veche de la Trei Brazi….
O fi murit de frig.
Si cam atat 🙂
