Traseu cu bicicleta: Breaza – Adunati – Urseiu – Visinesti – Sultanu – Provita de Sus – Irimesti – Breaza – Comarnic

Pana azi, zilele au fost asa: 01.01. zi libera, 02.01. zi de plimbare pana la Paltinu-Campina, 03.01. zi de lucru, 04.01. zi de biciclit, 05.01. zi de duminica 🙂

Ieri, sambata, 04.01.2020… a fost prima zi din acest an de excursie pe bicicleta. Vremea pe traseu a fost perfecta. Azi in Busteni, ca exemplu, a nins pana la ora 12. Nu cine stie ce dar e patura de zapada. Traseul pe bicicleta s-a desfasurat in zone in care inca e toamna 🙂

Bine, cunosc faptul ca mersul pe jos sau pe bicicleta este sanatos, este recomandat etc. dar nu de aceea plec eu. Mi s-ar parea ciudat de simplu sa invart doua roti doar pentru atat. Nici nu inteleg sa calatoresc dintr-un punct in altul pentru a bifa vreun traseu, pentru palmares. Nu ma intereseaza asa ceva. Nu ma intereseaza nici sa incarc nu stiu pe ce site-uri traseele parcurse, nu ma bag in comunitati de bikeri, fac numai ce cred, cand cred, cum cred. Nici nu ma intereseaza ce fac altii, pe unde se duc. Cand am ales traseul sunt si alte resorturi in spate pe care nu le prezint integral intr-un articol. Faptul ca inveti niste trasee, esti mai antrenat sunt consecinte nu scopuri.

Probabil ar fi mult mai interesante postarile detaliate dar… o dam in autosuficienta, alte intelesuri :))

Urseiu, Sultanu, Irimesti sunt niste denumiri care pentru majoritate spun niste povesti: primul este un sat izolat, al doilea intins pe niste dealuri, urci, cobori, se spune ca e cel mai greu traseu pentru bicicleta din zona dealurilor, Irimesti satul pierdut cu nu stiu cate stane de animale… Ca prezentare turistica, ca provocare, poate fi interesant. Dar mai trebuie adaugate ingrediente, nu doar atat.

Stabilesc traseul si ora de intalnire. Ne vedeam la trenul Regio Calatori de 7:27. Pentru ca este un tren in care stam linistiti, nici nu incurcam alti calatori, nici nu suntem incurcati. Mai este un tren Regio CFR la 7:08 dar nu te simti confortabil. Platesti 15 lei pe bicicleta, controlorii sunt adesea niste personaje cam sictirite, ai si bilet cu loc pentru ca asta este solutia CFR la nr. mare de calatori. In loc sa adauge vagoane suplimentare, a scos-o pe asta cu bilet cu loc. Nu o sa stau acum sa umblu prin tren Regio dupa un loc nenorocit.

La operatorul privat platesti 3 lei pe bicicleta, mai si glumesti cu controlorii, stai unde vrei, trenul are intotdeauna locuri suficiente. Nu stai sa cauti locuri, sa umbli prin tren aiurea. In libertatea mea sunt prea ocupat ca sa ma complic macar cu o virgula. Ma complic doar cand cred eu :)) De aceea, toate traseele ies perfect. Ici-colo sunt aspecte minuscule care pot fi perfectibile.

Coboram in Breaza constatand ca nu e asa frig ca la noi. Ne uitam de un panou cu mersul trenurilor dar nu l-am vazut. Nu era 🙂

Putin dupa ora 8 ajungem si in oras, urcand panta aceea de la gara pe langa biciclete. Undeva pe loc drept ne-am suit pe ele. Traseul avea suficiente urcari, nu avea rost sa incepem cu noaptea in cap. Cumparam ce ne trebuie si o luam pe str. Ocinei spre comuna Adunati.

In Breaza

La iesirea din Breaza spre Adunati

Loc de popas si de gratar

In zare, comuna Adunati

Urcam ceva si ajungem in comuna respectiva:

Biserica

La iesire din localitate, dupa niste curbe, vedem in fata un personaj cu un topor… pe care il tinea la spate. Mergea pe mijlocul drumului impleticit si zbiera 🙂 Doi caini, din aceia care intorc oile alergau speriati de ragetele lui prin tufisurile de pe marginea drumului :)) Cand striga mai tare, cainii fugeau speriati si iar se intorceau in apropiere de drum. O masina l-a ocolit usor, nu l-a claxonat nimeni pentru ca na, poti sa stii 🙂

Nici nu aveam cum sa-l ocolim prea mult ca sa nu creada ca ne este frica de el. Asa ca trec pe langa el, pe langa bicicleta, nefiind vorba de curaj ci de faptul ca era cea mai buna solutie. Daca esti la distanta, poti sa stii finalul :)) Dar nu se intampla nimic si dupa ce-l depasim, il vedem cum intra pe o carare prin niste poieni, cu cainii in spatele lui. Un oarecum regret tot am avut pentru ca pe betivi trebuie sa-i bati pe unde-i prinzi. In marea lor majoritate acestia ajung acasa si bat femeie, copii, animale… deci un rau nu ai cum sa faci.

Urcand, privire in spate

Ne depaseste si o masina a Politiei care dupa vreo 5 minute se intoarce. A fost in patrulare din centrul comunei si pana la limita cu judetul Dambovita.

Noi nu ajungem pana acolo pentru ca de acasa, vizualizasem partea de traseu de aici si pana la Urseiu. Cel mai probabil erau drumuri de pamant pana in sat insa, nu trebuia sa ne lasam in vai, nici in stanga si nici in dreapta ci, trebuia urmata cumpana apelor, linia care desparte bazinele. Google Earth ne aratase ca sunt doua culmi mari pe dreapta iar in mijlocul lor inca o culme. Foarte probabil traseul spre Urseiu a mai fost facut cu bicicleta si exista un track ce poate fi descarcat dar ce farmec mai are excursia? 🙂 Trebuie sa te orientezi tu. Ai gresit, ai compromis traseul 🙂 Mergi pana inveti sa te orientezi.

Imagine spre Gurguiatu si Talea

Pana la limita dintre judete urmam primul drum forestier cu pietris pe el, la stanga. Destul de repede se transforma intr-unul de pamant. In dreapta, se face un drum inchis cu bariera, nu trebuie urmat. Daca esti atent sa tii aproximativ linia de creasta este ok.

Drumul bun

Inselati de drumul care urmareste o curba de nivel si de frumusetea mersului prin frunze, o luam pe aici pentru 300 m. Ne dam seama ca suntem pe cale sa o comitem 🙂 si revenim pe o scurtatura mai sus, in drumul bun.

Alta privire in spate, drumul e clar conturat.

De acolo coborasem. Am lasat bicicleta mai jos si m-am intors putin sa filmez cum au rupt malul de pamant sa faca drum. Si totusi in poza nu se vede cum trebuie, nu a fost o munca prea usoara.

La coborare sunt prins in poza:

Hai si cu peretele acela stancos in spate:

E clar ca nu port casca si alte accesorii pentru ca nu sunt ciclist/biker.  Merg cum ma simt eu bine. Nici ochelari, nici colanti… in colanti nu mai intram prin muzee, case sau biserici :)))

Cum vazusem pe harta, la un moment dat venea o poiana din care drumul tot se ducea pe creasta. Se mai vedea unul mai jos langa un parau… ar fi insemnat o cale mai scurta spre sat si, totodata, parcurgerea unei zone care ma cam interesa. Gasesc destul de repede o cale de legatura, nu prea usoara. Pe vreo suta de metri luam bicicletele pe sus, pentru ca se defrisase un culoar si pe jos erau sute de crengi de catina taiate. Daca treci cu bicicleta printre ele, ai facut pana sigur. Arbustul de catina are niste tepi…

In linistea aceea din poieni aud un latrat de caine. Un caine ciobanesc era clar. Pana sa trecem un parau, apar doua namile de caini latrand. Daca astia pareau ciobanesti de-ai nostri, din stanga apare un caucazian impozant, o corcitura ceva 🙂 Dar imediat ce le zic: „Valea, la oi!” au si plecat. Dupa 5-10 secunde ii vedem mai sus de noi, dupa niste tufisuri. Cand ne uitam mai bine, cel putin 10 caini mari ciobanesti se uitau la noi prin jurul nostru. Na, valea :)) Noi sau ei?!

Era clar ca pe acolo rar trec oamenii deci, cainii de prin astfel de locuri sunt agresivi. Toata chestia este sa nu te simta ca-ti e frica si nu-ti este daca ai solutii. Totusi, in situatia de fata nu prea merge cu nimic. Treaba e sa-i ignori dar sa si fii pregatit. Unul mai indraznet a venit mai aproape dar i-am zis o injuratura si cainele a plecat :)) Deci, un pic de latrat si cam asta a fost. Am trecut printre niste namile de caini cum rar am vazut. Ne mestecau astia cu biciclete cu tot :)) Ciobanul era undeva departe… pana ar fi venit el.

Ne si ajuta Dumnezeu! Aici e „cheia” 😉 Nu am facut nici macar o pana pe unde am fost, in atatea excursii, totul a iesit bine-bine 🙂 🙂

Totusi, daca ajungi prin poienile acestea cand e mai cald afara, ai incurcat-o. Drumul are 5-6 portiuni de circa 100-300 metri care arata asa:

Am avut noroc ca era inghetat pamantul. Dar sigur pe la orele 13-14 nu mai e deloc inghetat. Chiar si asa, tot am ocolit din cauza denivelarilor.

Am ajuns si in satul Urseiu, in jurul orei 11:

Biserica din Urseiu

Trecem pe langa un car cu boi, case mai vechi, continuam… legatura dintre Urseiu, Visinesti, Dospinesti nu este semnalizata intr-un fel. Satele sunt oricum parti ale aceleiasi comune: Visinesti.

La intersectia cu satul Sultanu sau spre Moreni

O luam la stanga spre Sultanu

Umbla pe net tot felul de povesti cum ca zona este evitata de cei cu bicicletele ca este greu urcusul, ca nu stiu ce. La fel ne-a zis si un localnic la capatul satului, ca vine greul… Cand ii aud pe astia :)) Pentru foarte multi totul e greu, e dificil. Aici eram la 12:10.

Da, urci, cobori e chiar fain sa traversezi satul. Dupa sat vine un urcus solicitant dar nu e cine stie ce. De la panoul care marcheaza intrarea in sat si pana sus unde cobori la Provita de Sus, am facut 45 de minute. Evident ca nu m-am dus pe acolo in necunostinta de cauza, am vazut si o filmare integrala a drumului pe Youtube. Era din 2015. Nu am vazut nimic periculos sau dificil.

Dar, am stabilit asa: de unde incepe urcusul de care se teme „lumea”, nu urcam un metru pe biciclete ci doar pe jos. Sa vedem daca mergi pe jos, in cat timp parcurgi portiunea in cauza…

Monumente de eroi. La primul nu e casca de razboi ci este una folosita de pompieri prin anii ’80.

Scoala din Sultanu; inchisa evident. Romanii pleaca din tara lor din cauza politicienilor si a marii majoritati a patronilor care au ramas cu atitudini comuniste. Nu sta nimeni sa-ti lucreze ore suplimentare in prostie, sa faca de toate… Daca romanii au plecat, e din vina acestor banditi. Cu cat au posibilitatea sa voteze mai multi din Diaspora, cu atat mai multe cuie se bat la sicriele comuniste. Oricum, noi vom trai suficient pentru a-i vedea cum se duc acolo unde le este locul si cum tot ce au strans este risipit. Asa a fost mereu cu astfel de oameni care cred ca societatea este doar un fel de jungla unde fiecare il fura pe celalalt. Prostii astia au ajuns milionari in euro numai prin furaciuni… as scrie o carte intreaga despre mentalitatile unor asemenea impostori. A tine banul, a-l circula, a face ceva cu el, necesita scoala predata din generatie in generatie. Tac-tu fura viteii C.A.P.-ului sau G.A.Z.-ului, ce sa te invete altceva? Ce sa faci tu diferit? Furi si tu cat poti statul…

Biserica din Sultanu

Drumul are de toate, aici este iesirea din sat…

De aici incepe urcusul fantastic 🙂 Era 12:39.

Tot urcus

Am ajuns, s-a terminat urcusul pe jos. Ora 12:56. In 15 minute am urcat „spaima dealurilor” sau cum i se mai spune…

Cum am stabilit ca la orice excursie facem si un gratar, cum aici era unul… am aprins repede focul…

Intai niste carnaciori

Au venit si 3 localnici pe la 40-50 de ani, plecati de acasa sa bea cate un pahar de vin si de tuica, departe de ochii nevestelor. Ei au zis-o 🙂 Niste oameni cu mult bun simt, care nu doreau sa ne deranjeze in vreun fel si s-au asezat pe langa acea constructie. Ne-au zis ca ei sunt „bastinasi, de aici, din Plaiu”… Pana la urma ne-am asezat toti la povesti…

Ne spuneau „sa nu o luam spre Irimesti ca ne mananca cainii, ca sunt multe stane…” Ce sa le zicem, le-am zis ca nu o luam, ca o luam pe traseul propus de ei. Nu ai cum sa contrazici oameni inimosi de felul acesta. Ei ne indrumau numai pe drumuri cu asfalt, pe drumuri bune…

Coboram repede prin Plaiu, sat ce tine de Provita de Sus:

Fosta gradinita

Da, un scop de excursie…

Pe langa biserica din Provita de Sus. Clar ca urmam traseul stabilit initial dar nu aveam cum sa-i jignesc in vreun fel pe oamenii aceia faini. Era bine cum spuneau ei dar si mai bine cum faceam eu 🙂 Apoi, cand noi ne-am nascut si am copilarit, Poiana Tapului inca era un fel de sat de munte inglobat Busteniului… nu e asa cum pare :)) Si noi am sapat gradina, am carat lemne din padure, am cules mere din pomi, am dat mancare la animale, am facut fanul an de an…

In Provita conformatia terenului, daca te uiti peste case, iti arata pe unde sa o iei spre Irimesti. Daca nu, Google Maps iti arata strada repede. Nici nu am lasat bine in spate casele ca, pe dreapta se vedea un fel de saivan, animalele nu erau pe acasa, iar un caine negru lenevea langa drum. Abia daca ne-a bagat in seama.

Continuam pe drumul cu pietris. Numai ca acesta parea ca urca la o stana… chiar asa si era. Il abandonam pentru cel de pamant care mergea pe langa apa:

Alta privire in spate. Saivanul acela in fata si in stanga un colt din stana la care era sa urcam. De ce ma uit in spate? :)) Preventiv, ca sa nu ma uit prea mult in fata :)) ..si pentru ca peisajul e diferit de cel pe urcare. Iar daca ar fi sa cobori pe aici, trebuie sa ai niste repere.

Urcand spre Irimesti

Mai trecem pe langa o stana. A treia. Mai este una putin mai sus, tot pe langa apa. Au latrat niste caini de prin curte dar atat. La ultima stana erau si trei persoane care trebaluiau pe acolo…

Drumul te duce el, spre un sat parasit. In spate raman masive clai de fan:

Nu coboara oile, aici raman forever…

Dezastru, o ruina

Ridicata in 1914

Incerc sa aflu o justificare…

Ok, satul e cam izolat dar nu mai izolat ca altele.

Totul mi se pare destul de clar:

Satul avea vreo 20-30 gospodarii, au ramas cei batrani, cresterea animalelor ramanand ca ocupatie… Numai ca, s-au produs alunecari de pamant si casele au ajuns contorsionate astfel. In timp, cei cu casele afectate au plecat, apoi au plecat toti…

Undeva sus, spre culme mai sunt niste case locuite de cei care cresc animale. In rest, cate un proprietar de teren mai trece pe acolo sau isi ridica o casuta mica:

Drumul principal mai are el bifurcatii dar iti dai seama cum sta treaba. La un moment dat cum urci, ajungi la o intersectie. Inainte e calea cea mai scurta dar drumul are gard de plasa in stanga si in dreapta. Gardul e cam nou asa ca foarte probabil treci pe langa acele case locuite, probabil stane dupa nr. de animale vazute mai tarziu. Facem stanga ca e mai sanatos, convinsi ca e drumul cel bun. Pe drumul ales se vedeau si urme recente de biciclete adica din aceeasi zi.

Pe acolo am venit.

Dealul acela golas este cunoscut ca Dealul cu trovanti, o atractie din Breaza. Pana sa facem poza aceasta, am trecut pe langa doua grupuri de localnici, copii, femei, barbati, cu doua carute. Acestia taiasera copaci verzi si incarcau trunchiuri in caruta. Cum pe mine nu ma intereseaza cum isi exploateaza localnicii resursele prin unele zone, mi-am vazut de drum. Cred ca nu as suna niciodata ca taie un localnic un copac dintr-o mare de copaci. Cat taie el, nu inseamna nimic.

De asemenea, niciodata nu as suna sa anunt ca din padure iau localnici cetina de brad, indiferent de etnia lor. Trei masini daca pot lua, sa ia. Strica aspectul unui brad; raman zeci de mii. Astia iau sa-si incalzeasca locuintele sau sa-si intretina familiile. Iau din padure cat le trebuie pentru ca de generatii asta fac.

Cu totul altceva este cand ai de-a face cu exploatatori de padure. Astia taie cat pot si iau cat pot pentru ca este o afacere. Cu toate acestea, Jandarmeria din Valea Prahovei a prins pe Valea Azugii masini cu lemne si pentru fiecare masina a dat o amenda de 1000 de lei. Iar cand au prins oameni amarati cu cetina, i-au dat la televizor si le-au dat 2000 de lei amenda. La cateva zile distanta 😉 Mici cu hotii, mari cu amaratii!

Aproape de trovanti

Mai aproape de acest obiectiv.

Evident ca oamenii de la casele din fundal au auzit ca se taie lemne cu drujba si au chemat padurarul. Acesta astepta dupa deal intoarcerea acelora cu carutele. Cum nu era nici de aceasta data treaba noastra, ne-am vazut de drum.

Dam la o parte un fel de poarta pe dreapta si facem niste poze spre Breaza si Cornu.

La obiectivul turistic „Dealul cu trovanti” nu ai ce gasi decat bolovani aproape acoperiti de tufe de catina si foarte multe gunoaie.

Pentru cine nu stie cum sa ajunga in Irimesti din Breaza, e de ajuns sa urmeze marcajele spre Dealul cu trovanti. De aici, cum te uiti spre sud, acela e drumul care coboara in Irimesti si iese in Provita de Sus. E de bicicleta… mi s-a parut greu si de atv.

Nu are cine sa toaleteze vegetatia si sa stranga gunoaiele. O sa fac o adresa la Primarie, „ei vor spune ca vine zapada, la primavara nu vor uita sigur” :)) Si prin mai-iunie e si mai rau 🙂 Totul este sa insisti… cine stie, poate este vreun ONG local care va prelua initiativa…

Ii astepta 🙂

Pe panou nu scrie nimic.

La 15:10 am incheiat practic traseul. La 15:30 eram la parcul din Breaza, in str. Ocinei de unde pornisem la 8:30 spre Adunati.

Am luat-o usor spre o pizzerie din Comarnic… si asta a fost.

Din Posada la barajul Paltinu, Brebu si Campina

Anul acesta a inceput bine :))

De la o excursie simpla am ajuns tocmai pe la Campina, pe jos 🙂 Planul era simplu: din Posada prin Florei la Secaria. Din Secaria direct spre barajul Paltinu de pe raul Doftana. Dupa care cu un maxi la Campina. Din Posada la baraj, pe jos, faci 3 ore, plimbare usoara.

Am stabilit sa mergem cu trenul de 7 dimineata pana la Posada, pentru ca in aceasta perioada trenul ramane solutia cea mai sigura. Dupa vreo 20 minute am coborat in Posada. O luam paralel cu apa Prahovei pana la intersectia cu valea Florei, apoi pe langa niste case, pe sub marele pod de piatra… si tot asa, pe drumul de pamant realizat pe langa apa.

Marele pod de piatra

Traversam apa de cateva ori, vantul nu sufla ca pe la noi, nici nu l-am simtit cat a durat traseul… vreme insorita…

Vedem diferite animale, caprioare, mistreti, o vulpe… lasam drumul care oricum se termina la un mic dig si urcam pe o poteca. Preocupat de niste poze ma urc pe o mica inaltime…

Iau tubul, scria pe el DWN 477, ma uit in el si parea plin de pamant.  Imi trece un gand sa-l curat cu un betisor dar zic ca mai incolo si il bag in buzunar. Prin Campina imi amintesc, ma uit la el si cand ma uit mai atent la mana care-l tinea, pe ea umblau ametite vreo 20 de furnici minuscule 🙂 Tot traseul purtasem furnici prin buzunar :)) Si stiam chestia aceasta… dar atunci, pe moment, o uitasem. In tuburi de cartuse, in pet-uri, cutii etc, aruncate pe suprafata solului, stau peste iarna diferite vietati…

Era 9 cand am iesit sus, prin poieni. Am pierdut timpul cu poze 🙂

Aparitie spectaculoasa pe un copac, minune :))

Coboram in Secaria

Biserica

Cumparam ceva pentru un gratar pe care-l vom face mai tarziu si… parasim Secaria la ora 10.

Prin paduri, poieni si vai

Peisajele absolut superbe sunt intrerupte de o imbaiere spectaculoasa :)) Sub un covor de 50 cm de frunze se afla un strat de gheata. Si daca eram atent nu as fi prevazut asta. Si prin frunze direct intr-un ochi de apa pana la genunchi. Noroc ca am fost inspirat sa-mi iau bocancii, cu adidasii foarte probabil ma taiam prin gheata.

Continuam fara ca momentul sa conteze prea mult 🙂

Coboram prin padure direct la lac:

Cum nu prea era cine stie ce si nici ce ma interesa, mai propun o urcare printr-o padure de amestec: fag si mesteacan.

Gasim si un drumeag…

Iar poieni si iar lac:

Fiind priveliste faina facem primul popas, era 12.

Coboram in drumul de Valea Doftanei printr-o vale stancoasa.

Nu era nici ora 13…

Mergem usor si calculam: din Campina mergem acasa fie cu maxi, fie cu trenul. Cu maxi era de fapt ultima varianta, dupa care am cazut de acord ca e si cea mai proasta. Iar tren era pe la 18:20.

Mergem sa facem un gratar si o luam asa, in jos, pe langa Doftana. Cu tot cu gratar, cu cascat gura si ochii, ne trezim pe la intrare in Brebu. Pe drum vedeam sute si sute de masini deci, aglomeratie a fost si in Valea Doftanei.

Cum nu avea rost sa asteptam un maxi in asemenea aglomeratie, cum mai erau niste ore, urcam in Brebu. Dar nu pe acest podet, acesta parca suie in Podul Cheii.

Vedem o casa parasita si un tablou cu un personaj aruncat pe casa!!? Eu zic: O fi Ceausescu… Dar nu era el, probabil vreun fost proprietar sau ruda cu acesta.

Cu aceasta ocazie mai adaug 3 cruci la un catalog: una din 1902, alta din 1911 si una din 1918.

Lacul Manastirii

Manastirea

Muzeul si Biserica, constructii de pe vremea lui Matei Basarab

Telega… traversam podul de peste Doftana si intram in Campina. Nici nu am stat dupa vreun microbuz si am vazut doar unul… spre Brebu 🙂

Ne orientam spre shaormerie, luam si o cafea… si hai la gara. Tot ajungem cu vreo 45 minute mai repede decat ora preconizata drept sosire a trenului. Luam bilete dupa ce stam la o coada de 3 persoane. Niciuna din acestea nu a cumparat bilet. Nu stiau sa citeasca panourile sau nu erau hotarate 🙂

Ma uit la telefon si mai erau 30 minute, zic sa facem cumparaturi din Poiana Campina, fiind un supermarket la vreo 10 minute distanta de gara. Ideea e foarte buna ca sa nu mai umblam pe la noi prin oras. Trecem liniile de cale ferata, urmam o poteca prin intuneric, apoi cumparam si ne incadram cu timpul.

In tren, ma uit cat am mers 🙂

Pana la urma nu a fost cine stie ce…

In Florei… intre Posada, Comarnic si Secaria

Drumetie de Sf. Stefan, ziua in care zapada batea la usile Vaii Prahovei pentru ca sa vina de-a binelea a doua zi, pe 28.12.2019.

Aveam de facut niste observatii, chiar si poze pentru diferite proiecte, mai voiau si altii sa mearga… asa ca, sa le facem pe toate. Am trimis traseul cui dorea sa mearga dar cum nimeni nu-l cunostea, nici macar eu in totalitate, am plecat cu baietii :)) In principal ai mei…

Cea mai tare faza (recenta) am trait-o pe la scoala, cand stateam de vorba cu un elev si mama acestuia m-a crezut un coleg de la clasele mai mari 🙂 Cand am zis ca am un baiat mai mare ca fiul ei se uita la mine cu niste ochi… M-a intrebat cati ani am, eu ca 40 maine-poimaine. Bine, nu stia ca in viata asta, planificarea e totul :))

Si primisem un tricou cu cel mai nu stiu cum sot la 40 de ani. Bine, nu ca ar fi adevarat dar na… era de la varul meu :)) Si am instituit o regula, dam tricoul mai departe la urmatorul care face 40. El l-a purtat o ora, eu 5 minute, e de ajuns… asteptam urmatorul.

Plecam cu un maxi spre Comarnic. Initial, vazand ce urat era la noi, la Busteni, am luat bilete pana la Comarnic. Dupa ce am vazut ca „dinjos” de Sinaia e chiar bine, am coborat la Posada :)) Trebuie sa stai bine cu nervii, ca mie cand mi se pare ceva… fac altceva, schimb traseu, plan… Mi s-a parut ca e mult mai bine sa incepem traseul din Posada, in special pentru ca nu am fi mers cu vantul in fata etc…

Una-doua ne trezim cu copiii in fata a ceea ce odata constituia intrarea in una din lumile Marthei Bibescu:

Intrarea dinspre Florei

Pana in poienile dinspre Secaria intalnim de mai multe ori caini. Unii au fost chemati de stapani, altii, mai putin prevazatori s-au tinut dupa noi. Cum e perioada in care cainii nu trebuie sa umble liberi, acestia au sfarsit fugind zapaciti. Am mai intalnit si altii pentru ca zona este specifica, inclusiv pe la stane sau adaposturi pastorale dar pe astia mai agresivi ii lansam in atletism :))

Nu este casuta din povesti, este parte din proiectul baiatului cel mic 🙂 Povestea, soon!

Rareshul, asa-l strigam

Andrei, „multi au incercat dar nu au reusit, ca e greu”… cu expresia lui l-am necajit tot drumul 🙂

Ce vreme faina

Si Matrix…

Pierdut prin iarba

Adapost pastoral 1

Alt adapost

In acestea se locuieste vara si cred ca si iarna. De la un secarean am aflat ca „nici cel mai sarac de la noi, nu locuieste in ele”. Adica nu sta permanent, eu asa am inteles 🙂 Satele Secaria si Talea au fost unele dintre cele mai bogate sate de munte din zona aceasta a judetului Prahova. Cred ca mai sunt, ca acestia sunt toti muncitori…

Pana acolo era urgia care matura zona Predeal-Sinaia si muntii invecinati.  De acolo venea un vant rece fiind clar ca exact atunci si ningea 🙂

In varf de munte au fost depozitate deseuri inclusiv un televizor. Munca nu inseamna neaparat educatie, bun simt 😉

Dadea cu pudra dintr-un nor

Viscol in departare

Cum traseul trecea pe langa un astfel de adapost, cum copiii trebuiau sa vada…

„Ce urat miroase!” Uite asa am ajuns sa prezentam camerele unui astfel de adapost, mai ales pe unde iese fumul 🙂

Am iesit in Comarnic pe la… „Magarul tavalit” 🙂 Cat am ras cand am auzit prima oara denumirea…

Absolut superba arhitectura montana traditionala

Pe langa locul primei biserici din Comarnic

Talea si Ghiosesti spre stanga, muntele Plesuva cu Podul lui Neag si in dreapta defileul Prahovei.

Crezusem pana de curand ca serialul se termina cu aceasta lupta…

Traseu prin muntii Baiului: Izvorul Rece – Fruntea lui Vasii – Piciorul Cainelui – Gara Sinaia

Ieri, un ultim traseu, probabil… Tot asa, unul specific, nici sa stam prea mult, sa si vedem ceva. Pentru ca ideea este, acum in sezonul rece, sa faci un traseu mai mic, in intervalul 8:30 – 14:30. Daca dureaza intre 9 si 14 e si mai bine. Iti mai ramane o parte din zi sa mai faci si altceva, poate prinzi si vreme buna…

Aveam un alt plan pentru sambata dar m-am gandit eu ca pot face si traseu si plan 🙂

La 8:30 asteptam un microbuz „de Ploiesti”, cica atunci trece sigur. O fi fost noroc sau programul respectat nu stiu dar chiar a venit. Coboram pe la Izvorul Rece… mai ca as fi inceput ziua cu o cafea dar nu m-am mai deranjat sa urc pana la restaurantul motelului sau ce este.

Dupa o curba doua, intram pe drumul forestier Valea lui Bogdan dar nu pe cel oficial ci pe acela de pe langa canton si apa. Nu aveam de gand sa mergem pe acolo ci sa traversam valea si sa intersectam drumul oficial. De pe acesta din urma, cand mi se parea ca e momentul, urma sa parasim drumul pentru o poteca „de muche” sau „de hotar”. La fel, mai multe curbe si parasim drumul pentru poteca.

Lasam drumul

Urcam frumos de tot… cu regretul oarecum ca va fi o zi in care nu vedem soarele. Peisajele montane fara soare sunt parca mai putin frumoase…

Cred ca era 9:30 cand auzim dinspre valea lui Bogdan un foc de arma urmat de un altul. Apoi de o galagie mare, goarne, strigate… Era clar semnalul inceperii unei partide de vanatoare.

Imi dau seama ca vanatoarea era in versantul drept (geografic) al vaii, ca vanatul e gonit in vale unde sunt vanatorii, ca zona e destul de mare si ca foarte sigur vor scapa animale din zona aceea. Speriate, acestea vor incerca sa fuga cat mai departe, sa iasa din bazinul hidrografic al vaii. Iar cum noi mergeam pe poteca de hotar ce animal scapa, intersecta poteca noastra pentru a se adaposti in bazinul vecin. Adica sanse foarte mari de a intalni vreo turma de mistreti speriati sau ursi la fel de speriati.

Iesim la pajistea montana

Undeva in fata, aproape de padure, pe o carare care cobora in valea impadurita din centrul imaginii… erau multe urme proaspete de mistreti. Atat pe pamant cat si pe zapada; fugisera din valea lui Bogdan.

Parea ca vrea sa iasa si soarele…

Acolo este punctul de belvedere de pe DJ 713, cel de la limita dintre judetele Dambovita si Prahova.

Cascada Mare a Vanturisului, inghetata.

De la Posada in jos

Refugiul Florei

Sanatoriul Moroieni

Releul de pe Costila

Versantii Pelesului si Piciorul Pietrei Arse

„Iese” soarele 🙂 moment marcat automat de telefon.

Popas

Ciobano-mobil

 

La circa 100 m distanta aveam sa gasim:

Bocanci de cioban. Cum naiba sa mai intre unii in ciobanie cu astfel de conditii…

Urs trecut recent, fugit si acesta din valea lui Bogdan. Ia uite fuga ce avea pe el… Am avut noroc ca nu ne-am vazut. In astfel de situatii ursul te ataca aproape sigur daca te vede. Nici noi nu am vrut sa schimbam traseul cum ar fi fost normal. Mai si radeam ca: „Sa mai ies la munte sus/ Sa pui cainii dupa urs” :)))

In spatele nostru am lasat mai multe persoane, cred ca dormisera la refugiul Florei.

Ciucasul

Grohotisul

Jumatate iarna, jumatate toamna. Pe versantii sudici e toamna, pe nordici iarna.

Pe Piciorul Cainelui la Sinaia.

Bazinul Vaii Rele

Vreo 30 minute am mers sicanati de un vant rece din directia SV.

Stana de la Piscul Cainelui. Vedem o masa afara si stabilim sa coboram pentru un popas mai lung.

Ajungem, inspectam imprejurimile ca sa stim ca totul e in regula, prilej cu care facem diverse observatii; folositoare, de altfel. Pentru ca de la ras ne-a venit pofta de mancare, apoi ce e mai bun decat o bere Tuborg si o Milka cu lapte? :)))

Deci, intai luam contact cu ganduri ciobanesti, neortodoxe:

Ma trezesc pe la masa dezvoltand ideea: „Iti dai seama ca dupa ce a scris, ciobanul a dat buzna in tarcul oilor si si-a ales de acolo o miţoasa mai galbejita, sa aduca a Udrea si… sub ochii stupefiati ai suratelor behaitoare, a dus-o colo jos la adapostul padurii…” :)))

Stam, mancam si radem de toate prostiile. Gasim chiar si o piesa ciobaneasca pe Youtube…

Facem un pic ca ala din cantec… si plecam 🙂

Lasam stana cu pricina in spate, tot cu glume proaste… „ca striga din valea Cainelui (cea din imagine) copiii dupa fanul lui Udrea” :)))

Intram in padure, nimeni pe aici, liniste totala.

Drumul ce ajunge la fosta cabana Piscul Cainelui, azi locatie privata.

Proprietate particulara

Ajungem la gara cu 15 minute inainte sa soseasca un tren IR spre Busteni. La 14:30 eram acasa…

Traseu pe biciclete: Ploiesti – Manastirea Ghighiu – Moara Noua – Ploiestiori – Blejoi – Gageni – Cocorastii Mislii – Valcanesti – Cosminele – Bustenari – Doftana – Campina

In ideea sa mai realizam un traseu prin judetul Prahova, -trebuie sa trec prin fiecare sat si comuna, nici nu sunt multe 🙂 cam 100 de comune si cateva sute de sate-, si in contextul unui octombrie superb, am plecat cu RegioCalatori spre Ploiesti. Bicicletele in tren si traseul fixat pe undeva dincolo de Ploiesti cu retur tot la Ploiesti… dupa circa 100 km.

Am observat eu ca pentru a face un traseu perfect adica, pentru a te bucura de peisaj, de obiective, pentru a sta la cate o terasa sau la un popas pe camp sau etc, fara graba, este perfect un traseu care are intre 80-100 km.

Alegem traseul si ajungem in Ploiesti. De pe la Buda, cu o statie inainte de Ploiesti, deja eram schimbati in atitudini si opinii 🙂

Aceasta pentru ca traseul nostru se prefigura a se derula prin ceata. Bun! Coboram din tren si dam de un frig de nedescris. Si ce frumos era la noi, la munte…

Scoatem caciuli, manusi, foite termice si din gara am si schimbat traseul. Nu o mai luam spre sud, ci spre nord, spre Campina pe la Bustenari dar nu imediat 🙂 … dupa ce ajungem la manastirea Ghighiu. Traversam un Ploiesti plin de ceata, lasam drumul spre Tatarani si ocolind hipodromul iesim la manastire. Aici, lume, lume. Ne risipim, fiecare cu ale lui…

Scurt istoric al manastirii

Cum arunca unii uite asa, cu caini si cu pisici 🙂

Bicicletele le lasam la intrare, legate cu niste cabluri inchise cu cheie, dupa o metoda brevetata de omul cu idei diverse 🙂 Roata din fata a unei biciclete se leaga de roata din spate a bicicletei nr. 2 apoi se da dupa un fier, stalp, ce gasesti. Cu un alt cablu legi a treia bicicleta de cadrele metalice… Bine, la manastire le-am legat doar cu un cablu 🙂 De regula, unde ne oprim, ori le supraveghem, ori le asezam sub o camera video, ori le legam… Nu lasam nimic, gps etc pe ghidon. In niciun oras sau loc, nu am avut probleme.

In biserica mare, inca inchisa, este pictura lui Tattarescu.

Au si un mic muzeu interesant.

Slujbele se tin intr-un paraclis, loc in care se afla si celebra icoana „Siriaca”. Evident sute de oameni asteptau sa intre la icoana, dupa slujba.

Pe aici…

Pentru ca mai trebuia eliminata si o ultima ipoteza. Crucea aceasta mica mi-a fost semnalata in legatura cu o cercetare mai veche dar… nu era ce ma interesa. Oricum, pentru ca am adus vorba si am lamurit si ce mai era de lamurit cu cimitirul de la Ghighiu, pe aceasta scrie… Aici repauzeaza roaba lui Dumnezeu Ana Radulescu din Bucuresti…” Nu are treaba cu numele cautat de mine.

Plecam destul de repede pentru a iesi din ceata. Asa era planul… Continuam spre Moara Noua-Ploiestiori-Blejoi. Ma opresc putin la micul monument ridicat in amintirea celor din bateria 86 AA comandata de capitanul Istrate Corneliu, morti in timpul operatiunii americane Tidal Wave.

Ma gandeam ca undeva pe la Blejoi-Paulesti o sa iesim din ceata, numai ca la Ploiestiori deja era vreme buna… Scapasem 🙂 Am renuntat la echipament suplimentar si am luat-o usor la pedalat. In fine, incepea traseul 🙂 Prin ceata si prin frig, nu e fain deloc. Si daca nu era frig tot schimbam traseul. Ceata e frumoasa cand te plimbi prin parc, nu pe drumuri.

Ajungem pe la Blejoi, neaparat sa vedem statuia Reginei Maria inaugurata anul trecut:

De cand am vazut „sculpturile” de Centenar afisate langa gara Campina, am ramas cu impresia gresita ca nimeni nu mai poate sa faca nimic serios in tara asta, in domeniul respectiv 🙂

Intru apoi si pe la biserica din Cocosesti, interesat de niste aspecte…

Cateva monumente pentru eroi nu aveau cum sa lipseasca:

Cateva notite specifice si mai departe…

Aici am facut popasul principal.

Prevazator, nu imi las bicicleta la sosea ci cat mai aproape :)) Recomand si altora dar… degeaba. Peste vreo 5 minute opreste unul cu o duba, interesat evident de o bicicleta abandonata pe marginea drumului 🙂 Eu am zis! :))

Uite asa ajungem si in comuna Cosminele:

Fosta scoala

Multe case parasite prin aceasta comuna. Desi, imi plac unele locuri mai izolate, nu as sta pe aici o clipa. In afara de peisaje, nu e altceva…

Apoi, vine partea mai grea a traseului: urcusul spre Bustenari. Nici acum nu-mi dau seama pe unde este mai usor, sa vii dinspre Campina sau dinspre Cosminele. Mie mi se pare cam la fel…

La Cosminele macar era scoala, chiar daca era inchisa :)) Am ras multe curbe de prostia asta scrisa. Iti dai seama ce e in mintea celui care a scris…

Am urcat mai bine de un kilometru pe langa biciclete ca nu avea rost sa ne obosim… Calculul meu era asa: daca urc pe bicicleta, castig 10 minute, apoi trebuie sa stau sa ma odihnesc. Dar cum nu ma alearga nimeni, nu ma grabesc, nu exista palmares… nu are rost sa ma obosesc. La ce bun, cand pot sa urc si sa ajung odihnit. Fiind la Bustenari am facut si noi o „jmecherie” :)))

Urcus spre Bustenari

Monumentul eroilor, evident oprire

Si celebrele sonde…

Urmaresc un domn pe Facebook care s-a documentat foarte mult despre Bustenari, sonde, petrol… multe poze cu regele Carol I la Bustenari, vederi cu sondele incendiate in WW1. In prezent, unele sonde au supraveghere video ceea ce explica faptul ca nu au fost furate si duse la fier vechi…

Pana la urma a iesit un traseu interesant. Nu spectaculos dar cu niste detalii care ma ajuta in proiectul meu. Poate va fi vreme buna si in noiembrie ca sa pot incheia cu tot judetul.

Traseul turistic: Busteni – Jepii Mici – Vf. Omu – Refugiul Tiganesti – Lacul Tiganesti – Cabana Malaiesti – Cabana Poiana Izvoarelor – Gura Diham – Busteni

„Sa mergem, poate, chiar pana la Bran”.

Plecam pe la 7 si ceva, intram la un supermarket si 7:50 ne prinde la intrarea in traseul pe Jepii Mici. Incepem urcusul pe Valea Caraimanului (Jepilor):

Cabana Caraiman deschisa… aici eram dupa vreo ora si 40 minute.

Ocolim Babele, Sfinxul…

Privim in Valea Ialomitei

Se vad cabana si statia de la Omu

Predealul si Piatra Mare

Traseul de la Omu spre refugiul Tiganesti… de unde am facut dreapta spre Valea Tiganesti. Pentru ca?.. stateam si priveam la zona Bran si cum ajungeam prea repede acolo… am zis sa o mai lungim cu Tiganesti-Malaiesti-Busteni.

Valea si lacul Tiganesti

Demult, am mancat un tort pe acel platou… nu e chiar atat de demult dar asa pare cand ma gandesc azi… pare oarecum ireal.

Primul loc de popas mai serios… la iaurt cu fructe si 2 banane, vinete si snitel… Privind spre Valea Ciubotei.

Vara, pe aici, printre maci galbeni suspendati este ceva greu de reprodus.

Baba in Clincea

Refugiul Tiganesti. Fiindca Branul era prea aproape, am ales sa ne intoarcem acasa, tot pe jos. Chiar si asa, la ora 18 eram acasa…

In refugiu…

Mai departe…

Prea aproape…

Padina Crucii

Lacul

La privit lacul… Multi veneau de la Malaiesti doar sa vada lacul.

Valea Malaiesti

Ca de obicei, aici isi da intalnire lumea civilizata din Bucegi.

Nu am reusit sa cumparam ceva pentru ca ne venea randul dupa vreo 30 de minute, cel putin…

Malaiesti, o poveste frumoasa

Pe „Take Ionescu” ne-am dus pana la Pichet si ne-am oprit la cabana Poiana Izvoarelor.

De acolo, am coborat la Gura Diham unde erau vreo 150 de masini :))

Inca mai sunt fagi verzi

Pe coborarea de la Poiana Izvoarelor

Mda, s-a dus si podetul acesta… se duc toate.

Mai intram la Penny si avem surpriza sa vedem mai multe masini cu roata blocata. Intreb si eu pentru un prieten care este motivul…

Motivul: nu sunt clienti… na, cu ce au ajuns sa se ocupe si astia…

Traseu cu bicicleta: Gara Scrovistea – Burias – Bujoreanca – Crivatu – Tinosu – Brazi – Strejnic – Floresti – Banesti – Campina

De vreo luna si jumatate nu mai parcursesem niciun traseu pe bicicleta. Am zis sa mai recuperam, pentru ca si vremea era perfecta.

Asteptam trenul RegioCalatori, controlorul ne spune sa ne urcam unde o fi, pentru ca la vagonul de biciclete e plin. Facem asa, calculand: pana unde mergem noi doar o statie sau doua, Campina si Ploiesti au peron pe stanga, restul fiind pe dreapta. Asa ca mutam bicicletele pe stanga si nu incurcam pe nimeni. Doar la Ploiesti le-am mutat putin pe dreapta.

Se anuntase o zi perfecta din punct de vedere al vremii. De acasa, pana sa plecam, ma uitam spre Bucegi, sigur era o vreme perfecta de munte dar… toate la timpul lor.

Coboram in halta Scrovistea si o luam spre satul Burias.

Pe langa un camp, apoi printr-o padure si ajungem in Burias.

Satul e chiar frumos, ingrijit.

Scoala din Burias

Biserica satului

Continuam spre satele Ologeni si Tatarai:

Biserica din Ologeni

Monumentul eroilor

La iesire din Tatarai… un dezastru. Plin de gunoaie pe ambele parti ale drumului. Pana acolo, toate bune si la locul lor.

Continuam si ajungem in Bujoreanca, deci in DN 1A. Nu mergem prea mult si facem dreapta spre Crivatu:

Din Crivatu continuam spre Habud.

Monumentul eroilor si gradinita din Habud

Mai departe spre Tinosu:

Intersectie Tinosu

Pana in Tinosu, pe o inaltime, facem un popas. Mai erau si niste baloti frumos asezati asa ca… ne suim pe ei si stam asa… privim, mancam, soare…

Plecam pana la urma…

Prahova la Tinosu

Biserica din Tinosu

Pisania bisericii

Dupa Tinosu urmeaza comuna Brazi:

Cumpana

Primaria din Brazi

Spre Conacul Nicolau

Intreaga suprafata din jurul conacului este un imens santier. In jurul conacului se va crea un parc de distractii… nu stiu ce functionalitate va avea cladirea…

Conacul… macar este ingradit in prezent.

As putea spune ca Peris si Brazi sunt doua comune bine dezvoltate. Brazi-ul cel putin depaseste multe orase 🙂

Scoala in Brazi

Asa sunt statiile comunei 🙂

Mai departe… spre Strejnic:

Biserica din Strejnic. De aici, continuam pe langa ruinele palatului Micul Trianon spre satul Cap Rosu…

Bucegii departe… ii vazusem foarte bine si din traseul Burias-Ologeni-Tatarai.

Mergem o vreme buna pe langa… intinsul zid de piatra ce imprejmuia proprietatea Nababului.

Zidul are numai pietre mijlocii, nici prea mari, nici prea mici.

Trecem de Floresti-Cap Rosu, urmam un drum de pamant pana la Banesti:

Din Banesti, trecem Doftana peste podul partial distrus, construit pe vremea lui Cuza. Ca de obicei, ruta clasica atunci cand mergem in Campina. Numai ca de data aceasta era ceva diferit…

S-au apucat de reparat podul, din ce se vede:

Vor consolida podul…

Urcam in Campina oarecum bucurosi ca se mai repara lucrurile vechi si mergem… sa luam shaorma clasica… mai luam cateva si acasa 🙂 Mai aveam timp si ne oprim sa mancam cate una. Locul e acelasi ca de atatea ori: pe o banca, privind la un monument si amuzandu-ne de traseu etc…

Trenul a avut o intarziere de vreo 30 minute dar ce mai conta…

Ar mai fi vreo 2-3 ture si am acoperit tot judetul Prahova; si m-am si plimbat, am si facut niste lucrari/proiecte originale…