Anterior excursiei, la gara din Busteni ma salut cu un prieten si ma reintalnesc intamplator in Brasov cu el, ceva mai tarziu. Atunci mi-a spus ca va urca pe Jepii Mici in week-end. In tren, stau langa alt prieten care, la fel, voia sa urce a doua zi pe Jepii Mici.
La telefon stabilisem o urcare pe munte cu o a treia persoana, Jepii Mici fiind parte din traseu 🙂
Evident, a doua zi, am urcat Jepii Mici toti, si ne-am intalnit fie pe la jumatatea traseului, fie pe la Cruce. De la Cruce am continuat impreuna. Fiind Ziua Crucii, nu avea cum sa lipseasca de pe munte si persoana care si-a fixat un scop in viata cu reabilitarea Crucii, d-l Marian Ilie, fostul administrator public al Busteniului.
Pe munte, oameni oriunde intorceai privirea. Ai zice ca nu a plecat nimeni din tara si ca populatia a sporit considerabil…
Pe la 8:30 intram pe str. Telecabinei si la 10:15 eram la cabana Caraiman care era deschisa.
Pe Jepii Mici:
„Cascada” Caraiman, evident fara apa
Iesirea din vale si continuare pe punct albastru spre Cruce-Monumentul Eroilor
Fosta cabana Caraiman deschisa
La odihna
Recunoasteti locul unde vor rasari niste constructii… acesta fiind si utilitatea reala a DJ 713, de accesibilizare a terenurilor aflate pe stanga si pe dreapta drumului. Drumul acesta nu a avut niciodata un scop normal, util. A fost un plan inteligent, intins pe o durata mai lunga de timp, doar cu timpul faci ce-ti propui, o mare afacere imobiliara.
Monumentul in proces de restaurare
Mai departe spre Cerdac-Omu:
Zona Baba Mare
Unii considerau cu mare spaima ca s-a ridicat o biserica in acel loc. De fapt, in jurul datei de 14.09. un schelet metalic este acoperit cu o copertina. Impotriva ridicarii unei biserici in zona aceea s-a facut acum niste ani o mare petitie, au fost tot felul de articole… Oare va fi la fel si cu proiectul imobiliar de langa Dj 713?!
Zona cabanei Babele
Era mort, lovit in cap…
Loc de servire a mesei 🙂 Frumos, nu-i asa…
Cabana Omu, Stanca, Statia meteo…
De la Omu coborare spre Malaiesti prin Horn, ca sa-l vada toata lumea :))
Indicatoare montate de Asociatia Carpati
Valea Gaura…
Intrare in horn
Un traseu care nu poate inlocui niciodata poteca de vara, ca peisaj 🙂 Este de evitat din cauza pietrelor ce stau sa cada peste cei aflati mai jos de tine, a cablurilor ruginite de care daca incerci sa te sprijini, risti sa ramai cu niste gauri in maini, de la sutele de sarmulite iesite din acestea…
Deci, nu va agatati de vreun cablu prin acest horn.
De unde coborasem.
Frumoasa este aceasta vale Malaiesti.
Pe acolo este Brana Caprelor, un alt traseu pitoresc.
Probabil, de la jumatatea lunii iunie si pana la 15 septembrie, nu a fost nicio zi fara minimum 100 de persoane pe zi la aceasta cabana… singura din Bucegi la care nu poti ajunge cu masina.
Cu un prieten am efectuat acum un timp, o excursie neasteptata, surprinzatoare si frumoasa, prin locuri pe unde nu as fi ajuns pentru ca nu as fi inteles motivatia. Stiti, in orice facem trebuie sa existe o motivatie, un impuls.
Pe undeva printre cele de doua Timisuri, de Sus si de Jos, in masivul Piatra Mare, este o vale considerata a celui rau.
Vremea la Busteni se anunta frumoasa, desi se anuntase ploaie.
Un buncar gasit in timp ce incercam in mod repetat si nereusit, sa traversam apa Timisului destul de mare…
Pe la Monumentul Honvezilor am ajuns si am inceput sa parcurgem bazinul hidrografic al vaii cu pricina.
Sunt niste pante pe acolo, de iti taie rasuflarea 🙂 Tot urcam si degeaba, benzinaria Petrom si o cladire din Timisul de Sus, a fostului Seminar, le tot vedeam… din ora in ora :))
Pentru o poza ca aceasta, buna de cuprins intr-o carte cu istoria locurilor, merita totusi. Cu toate ca nu acesta era obiectivul, s-a intamplat sa gasesc o pozitie buna.
Traseul s-a mai imblanzit dupa o vreme si am inceput sa vedem chestii frumoase:
Sa-i zicem „Rugaciune”
Postavarul
Zapada din iarna ce a fost si… care tot mai vine din cand in cand pe crestele muntilor.
Ajungem in capatul vaii, la un funicular de exploatare…
Nu stiu cum l-au adus pana in acest loc 🙂
Cam pe acolo iese valea, la niste case, cu vreo 500 m inainte de benzinaria Petrom.
Apropie bine aparatul, deosebeste si musuroaiele de furnici, care sunt negre care rosii :))
„A mierlit-o”…
Vorbim de o mierla pe care, George, in marea lui omenie, a ingropat-o repede.
L-au mai cautat si altii 🙂 Oricum, este un pic ciudat prin salbaticia aceea sa vezi urme de trecere umana.
Sunt si cascade interesante… Aici intrasem in firul vaii si coboram. Pe deasupra trece cablul funicularului.
Cateva ore prin muntii Baiului, cu plecare din Busteni inconjurand un bazin hidrografic si coborand prin alta vale, alt munte, la Sinaia.
Aceasta a fost ieri…
Dimineata… zi perfecta de primavara, cald, frumos, ciripituri de pasari vesele ca iarna nu e iarna. Pana pe la orele 11-12 a fost foarte bine. Cei de la Meteo inca de la inceput de saptamana anuntau pe aici tot felul, ba ploi, ba ninsori, insa nimic din acestea nu a aparut… si azi, a patra zi a saptamanii si a nu stiu cata dintr-un cod presupus, vad ca tot senin este…
Una se spune, alta se intampla, de unde si ideea mea de ani de zile, ca prognozele acestea trebuie ascultate doar cu o ureche. Ca daca te iei dupa ce se spune nu mai faci nimic…
Bine, eu sunt convins ca se mai dau si prognoze la comanda, sa mai fie pacaliti niste oameni de bun simt… ca se schiaza nu stiu pe unde in conditii minunate. Deci, nu am vazut un fulg cazand in aceste zile prin Valea Prahovei. Nici pe muntii de prin preajma nu am vazut vreo modificare de peisaj 😉
Imaginile din muntii Baiului:
Poiana Stanei Regale
O stana intr-un cadru deosebit. Cine isi aminteste, anul trecut a fost o disputa intre Sinaia si Busteni. Cineva si-a ridicat o stana si a pasunat pe muntele Cumpatu pe partea ce tine de orasul Sinaia. Dar a cerut autorizatie de la Busteni. Si banii tot la Busteni i-a dat 🙂
Cum s-a intamplat asta, nu-mi pot explica 🙂
Stana disputata de 2 orase
Intr-o zi, au trecut cei de la Primaria Sinaia pe aici si asa s-a descoperit ca se folosea pasunea dar se platea la Busteni 🙂 Nu stiu cum s-a rezolvat problema sau cum se va rezolva peste cateva luni.
Pe terasa stanei am facut un popas… stai, mananci, mai vorbesti, te mai uiti la Crucea de pe Caraiman. Nu-i rau, amplasamentul stanei este excelent.
Stana prezinta niste carateristici, fiecare usa are o placuta metalica unde scrie ce rol are camera aferenta. Sunt ghivece de flori, pe terasa si langa scara de acces, cineva s-a preocupat sa infrumuseteze acest loc. Peisajul antropic este intregit de… un balansoar. Asa ca seara stau ciobanii si se leagana privind la Crucea iluminata de pe munte 🙂
Se vede balansoarul 😉 De retinut ca terasa are niste scanduri lipsa, asa au construit-o. Cine sta in balansoar si vrea sa mearga pe terasa trebuie sa faca un pas mare, peste acel gol. Cine stie cati or fi cazut pe acolo, noaptea sau in alte circumstante 🙂
O ultima privire spre stana…
Apoi, am constatat ca s-a facut brusc frig. Bine, niste adieri ne avertizasera de ceva vreme ca se intampla ceva cu vremea. Tot priveam muntele Diham-Muchia Lunga unde o imensa mare de nori clocotea:
Intai, a fost asa. Parea ca se strecoara pe langa Capatana Porcului spre Poiana Izvoarelor.
Dupa care s-a revarsat partial
Si cam pe acel aliniament s-a oprit… dar o masa de aer venind dinspre acea mare de nori a adus un frig… groaznic 🙂 Ca atare, nu mai aveam ce cauta in zona de gol alpin.
Am coborat pe langa o stana avariata de timp si oameni spre Sinaia
Nici in oras nu era mai bine, dar asta este. Ceea ce vreau sa mai subliniez este diferenta mare de temperatura dintre anumite momente ale zilei. La ora 10 era foarte cald, apoi pe la ora 14 s-a facut foarte frig. De la tricou la geaca de iarna 🙂
Cum sa zic ca a fost traseul acesta??? A fost ceva, o iesire prin natura. Nici ceva prea scurt, nici prea lung. Nici prea frumos, nici prea plictisitor. Ma refer la componenta turistica. Eu m-am dus la drum bine determinat si cu scopuri clare; pana sa ajung in traseul turistic, am avut multe de facut prin Azuga, am cautat tot felul de lucruri, inclusiv prin cimitir, sa vad daca este ingropat cineva pe acolo, apoi prin alte locuri, ca sa caut niste legaturi cu istoria 🙂
Initial, adica inainte de a scrie titlul, am selectat mai multe poze pentru publicare, fara legatura cu traseul turistic. Dupa care le-am sters, sa nu le mai amestec pe toate. Altminteri, ziua a fost plina si am fost la toate obiectivele propuse. Dar, cu siguranta, este mai interesanta o prezentare turistica decat pe unde umblu eu…
Am pastrat totusi cateva poze cu un izvor de prin zona centrala a orasului Azuga, pe care l-am vazut din DN 1. Pare destul de vechi, trebuie sa ma interesez putin despre el, fiind, cum sa zic, deceptionat de faptul ca un minunat izvor a fost distrus. Daca va amintiti, prietenul meu Guest mi-a trimis niste poze din Azuga in care era un izvor ce curgea printr-o teava de tun din primul razboi mondial. Izvorul cu tot cu teava era pe proprietate privata. Degeaba insa! Au venit hotii intr-o noapte anul trecut, au taiat teava si au dus-o la fier vechi. Ce mai poate fi spus?! Va dati seama ca proprietarul a reclamat furtul la politie, dar nimeni nu a fost prins.
Izvorul observat insa de mine astazi este acesta:
Punctul de plecare in traseul mentionat in titlu este Gara Azuga
Gara Azuga
Mersul Trenurilor din respectiva gara
Marcajul nostru este triunghi galben, iar acest indicator se afla la capatul de nord al peronului
Mergem circa 200 metri si traversam un pod:
Traseul turistic urmeaza un drum forestier distrus in totalitate de exploatarile forestiere necontrolate:
Se merge doar prin noroaie, poduri prabusite, resturi de arbori abandonati si nelipsitele gunoaie
Pe acest drum, insa, am vazut ceva deosebit. Daca mi-ar spune cineva sa scriu pe niste foi ce cred ca as intalni intr-o zi pe un traseu turistic, eu, unul, as scrie o mie de lucruri, dar in niciun caz ce am vazut azi 🙂
Dar ce am vazut asa special? 🙂 Dom’ne, am vazut cum un melc venise la un izvor, ca sa bea apa si cum se apleca sa bea 🙂 A fost un adevarat spectacol, am facut zeci de poze si am si filmat. Le voi posta intr-un articol viitor.Eram pe drum, cand l-am vazut la cativa metri in stanga. Statea pe o piatra si se intindea deasupra apei. Se vedea cum atingea apa. Nu este ceva extraordinar, dar un melc venit la apa… 🙂 🙂 „Am vazut un melc cum bea apa!” 🙂 🙂 🙂 suna ciudat 🙂 Bine, pe acolo, radeam de nu mai puteam 🙂
Pe drumul acesta noroios, marcajele sunt destul de rare. Dar nu aveti cum sa va rataciti, daca urmati firul principal al apei. Asa, pe stanga si dreapta, mai sunt alte 2 drumuri recent create si mai multe izvoare. Noi am mers cam vreo 40 minute pe un astfel de teren plictisitor, dupa care am ajuns la acest marcaj.. Vedeti ca se face stanga.
De la marcajul cu sageata spre stanga, incepe urcusul. Multi spun ca „vine greul”. Nu stiu, dar mie mi se pare aceasta portiune mult mai frumoasa decat drumul. Astfel ca in circa 20 minute eram deja sus, in poienile de dincolo de padure, nu departe de Vf. Grecului si Leuca.
Uitasem, timpii de pe indicatoare sunt asa, relativi. Daca mergeti pe munte de ani de zile, nici nu trebuie sa-i bagati in seama. Timpii sunt pusi pentru toata lumea…
Iarna pe Bucegi
Copacul Micutzului morocanos, dar de data aceasta nu eram toti… asa ca doar eu l-am privit
Mai departe, pe Muchea Lunga spre Saua Baiului
Dupa padure, iar venea o poiana. Traseul merge prin stanga, nu urca dealul cu poiana. De fapt nici nu este recomandat sa se urce pe acolo, pentru ca imediat este o stana, iar vara este periculos. Acum nu era nimeni si asa am iesit din traseul turistic.
Iata stana… in dreapta, de copac, atarna o blana de animal salbatic…
De la distanta, eu am crezut ca este un cap de caine atarnat 🙂
Nicaieri in muntii Bucegi sau muntii Baiului nu exista o stana mai prapadita ca aceasta
Ne-am uitat peste acel mini-gard… ce cocina! Cred ca nici porcii nu locuiesc in asa ceva… La nicio stana nu am vazut atata mizerie
Nici celebrii etnici nu si-ar ridica o asemenea nenorocire…
Am plecat mai departe…
Noroc ca am gasit un covor de sute de orhidee. Bineinteles ca 15 fire am luat si eu, atat pentru poze, cat si asa 🙂 Nu trebuie sa plangeti, vai, bietele floricele, daca toti am fi la fel, unde s-ar ajunge 😉 Le-am luat ca trebuia sa le iau… mi s-ar parea ciudat sa pasesc printre sute de flori si sa merg asa, in contemplare aberanta, fara sa miros cateva, fara sa ma uit in detaliu la ele. Si daca este una mai mare, mai interesanta, o iau… de ce sa ma feresc si sa spun ca nu ating nimic? Mi s-ar parea cumva… Ca si cu mugurii de brad, pai sunt zeci de mii de brazi, cum naiba sa nu culeg o sacosa? Sau ceaiurile… pai eu culeg 15 plante pentru ceai 🙂 Ideea este sa nu faci ravagii in flora rara, sa nu distrugi tot ce prinzi…
Nu departe, se vedea unul din releele din Saua Baiului. Mai intai insa, aveam sa trecem pe langa complexul Dihamul militar al vanatorilor de munte
Pe marcajul banda albastra mergi la Predeal, la fel si pe cel cu triunghi rosu. Ultimul strabate Valea Iadului, denumita astfel pentru luptele crancene din primul razboi mondial…
Aici este intrarea spre complexul vanatorilor de munte… erau multe persoane pe acolo, cred ca familii de militari. Si stiti, eu cand vreau ceva, chiar vreau… In memoria celor cazuti prin aceste locuri in primul razboi mondial, s-a ridicat in curtea acestei zone militarizate, ca sa-i spun asa, un monument, un osuar. Deci, nu ai cum sa intri, scrie clar, dar unii oameni nou-veniti pe acolo erau amabili si asa am fost si la monument. Pur si simplu nu pot posta poze… monumentul este intr-o stare de degradare avansata, cu usa metalica deschisa, cu o icoana vai de ea, cu geamurile sparte. Este murdar si neingrijit, si constituia un peisaj dezolant. Doar vulturul negru din varf mai este intreg, in rest, a cazut tencuiala, s-au crapat peretii in multe locuri. O sa intreb de ce il tin asa…
Indicatoare spre toate directiile in Saua Baiului
Vedem si marcajele cu care noi ne-am intersectat ceva mai devreme, si stabilim ca de la gara Azuga si pana aici, cu opriri si pe la stana si pe la unitate pentru monument, cat si urcatul pe varfurile din afara traseului turistic, plus popas si privit cu binoclu spre Bucegi… am facut circa 2 ore si jumatate. La mers de turist obisnuit cu muntele, de la Gara Azuga si pana la acest stalp cu indicatoare din Saua Baiului, se poate face ca timp pana in 2 ore.
Pentru a ajunge la cabana Gura Diham, trebuie sa coboram pe marcaj triunghi albastru. In circa o ora, se ajunge la aceasta locatie turistica. Dar la propunerea mea, s-a abandonat traseul pe care am tot fost de zeci de ori si am coborat printr-o vale…
Aici era ce mai ramasese dintr-o caprioara, mancata in toamna/iarna de caini sau de lupi
Sa auzim si cantecul unui izvor, ca sa percepeti putin din atmosfera traseului 🙂
Mai departe,
Am ajuns la capatul drumului forestier ce vine de la Gura Diham. Pe aici ar trebui sa se faca o sosea care sa ajunga in Saua Baiului… In opinia mea, este nevoie de cel putin 2 ani ca sa se ajunga din acest punct si pana in Saua Baiului. Din acest loc de unde este facuta poza, deci, in spatele meu, sunt niste pante foarte inclinate…
Iar drumul acesta vechi are o lungime de circa 1,5 km, fiind degradat in proportie de 90%. Proiectul presupunea legarea Busteniului de Rasnov. Daca acest drum va fi realizat vreodata, multe milioane de euro vor fi necesare… si va dura mult timp. Mai bine fac autostrada de care se tot vorbeste, pentru ca o sosea spre Saua Baiului este greu de facut.
Iar eram ultimul 🙂
La Gura Diham…
Deja au venit cei cu rulotele, sunt zeci si zeci 🙂
Cam asta a fost excursia. Este un traseu destul de simplu… Pe Bucegi, este iarna in toata regula si acum este vremea unor astfel de trasee usoare 🙂
Desi plimbarea a fost ieri, va invit astazi sa o urmariti in imagini si filmari. Ca tot am adus vorba, numai plimbare nu a fost. A durat intre 5 si 6 ore, cat un maraton montan. De altfel, asa m-am si simtit 🙂 Ca si cum am parcurs un traseu de maraton.
Este bun un astfel de traseu, dupa o iarna asa lunga… a scos tot ce aveam rau in mine :)) Am transpirat ca la sauna pe versantii muntilor Jepii Mari si Piatra Arsa.
Traseul 🙂 Ora este de fapt 8:49, nici acum nu am modificat
Mergem asadar la al doilea Sfinx al Pietrei Arse si cel mai mare dintre cei doi. Se vad doua vai, una urca pana la Sfinx, a doua trece la mica distanta. Valea principala nu se vede in imagine. Ea se numeste Valea Babei si este ascunsa de padure, undeva in dreapta. In cele din urma, nu am ales niciuna dintre cele doua vai secundare 🙂
Intrasem in padure, si nu am scapat prilejul de a fotografia valea pe care credeam ca o vom urma
Ciuperci, nu erau doar acestea, erau mai multe, dar nu stiu daca sunt comestibile. S-ar putea sa nu fie. Eu nu le cunosc pe acestea 🙂 De fapt, nici nu prea culeg ciuperci. Totusi imi par necomestibile: au piciorul subtire si nu aveau mirosul specific
O pasare ce se ascundea printre crengile unui brad cazut. Era foarte mica, s-ar putea sa fie Ausel, o specie de pasare despre care se spune ca nu coboara pe pamant. Eu insa nu cred acest lucru. Trebuie sa coboare si ea :)) Marimea ei? Cat o cutie de chibrituri, putin poate mai mare, foarte putin.
Mai bine, ascultati putina muzica, un concert natural. Auziti cum isi vorbesc pasarelele. Putine lucruri sunt la fel de frumoase 🙂
Insa filmarea, dupa cum ati observat are si o surpriza. Va vine sa credeti? Ei bine, asa se alimenteaza cu apa un cartier intreg. De mai bine de 10 ani de zile exista acea spartura in conducta…si cei de la Apa nu o repara 🙂 Nu le pasa. Ar trebui ajutati putin 😉
Traversand Valea Babei I, se observa ca abia aici am gasit zapada
Sa urmarim insa si o filmare pana la sosirea in aceasta vale:
Suntem deja in Valea Babei II. De aici se alimenteaza alta localitate din Valea Prahovei. Priviti cum!
Oamenii platesc apa degeaba…hotii nu fac nimic prin paduri, prin orase peticesc ici-colo. I-am denumit hoti, pentru ca nu te poti numi om cinstit cand doar incasezi bani si nu faci nimic! Nici nu pot sa postez tot; ce am vazut ar ingrozi pe oricine.
O cascada…acum depinde la ce se uita fiecare 🙂
Cat de frumos poate sa iasa un izvor din stanca…aici iese el la zi
In urcus
Dar atenti prin imprejurimi…, pana la urma il zarim. Barlogul de care spuneam acum cativa ani.
Aici suntem la o intersectie. Firul principal este in dreapta, cel secundar ce iese la Sfinxul Pietrei Arse sau Sfinxul Unicorn, este inainte. Pe unde se vede urcand un prieten. El urcase dupa cum stabilisem. Numai ca mi s-a parut mie ca la o apreciere rapida imi da cu eroare 🙂
Zapada era mai groasa la baza firului secundar decat aceea de la firul principal. Din ce vazusem la plecare, mai era inca zapada suficienta pe firele secundare, pentru a se produce o avalansa. Firul secundar avea aspect de culoar si o avalansa ne-ar fi maturat rapid, fara vreo sansa de scapare. Pe firul principal stiam ca sunt multe curbe in care se mai poate opri avalansa, este si spatiul mai larg, sunt mai multe sanse. Noi nu aveam cum sa stim daca undeva mai sus cu un kilometru, sa presupunem, ar fi plecat o avalansa. Fiind pe firul secundar, ingust, totul este la noroc, daca pleaca sau nu pleaca avalansa, tocmai cand suntem noi pe acolo. O avalansa, acum primavara, poarta numele de lavina. Zapada este mult mai grea, sunt sanse minime sa scapi cu viata. Pe firul principal, o avalansa nu ar fi avut panta prea inclinata pe care sa prinda viteza. Oricum ar fi fost, existau cai de scapare in lateral. Asa ca am urmat firul principal, schimband traseul. Ocolind cu o ora mai mult.
O privire inapoi m-a convins ca este mult mai bine pe firul principal, unde exista un amfiteatru natural ce opreste zapada sa curga, curbe multe, o saritoare uriasa la baza careia se poate opri o avalansa
Pe firul principal. Oricand din cativa pasi am fi ajuns in lateral, la multi metri inaltime. De altfel, iti si spune instinctul pe munte, unde este pericol si unde este in regula. Trebuie sa privesti cu atentie. Apoi o lavina cand pleaca este insotita in deplasarea ei de un zgomot. Este un suier, cum sufla vantul prin crengile bradului, jneapanului. Nu prea vine in tacere…
Inainte este saritoarea de care spuneam, un perete vertical de zeci de metri. Nu ne-am dus pana la baza ei, sa vedeti de ce. Intr-o primavara, urcam pe aici. Cand am ajuns la baza acelui perete am avut o surpriza. Eu eram pe zapada, la un metru de perete. Intre mine si perete era o adancitura de vreo 20 metri facuta in stratul de zapada de catre apa scursa de pe perete. Deci peretele este mai inalt decat ce vedeti in imagine. Insa avalansele in cadere depun aici multa zapada. Nu avea rost sa mergem pana langa perete, se auzea apa curgand pe acesta…, cine stie, se mai rupea si marginea cu noi. Asumarea de riscuri inutile nu face casa buna cu…mine.
Am preferat sa urcam undeva in dreapta locului de unde am pozat. Langa aceasta saritoare, cea mai mare denivelare existenta in firul Vaii Babei, am ajuns la circa 2 ore de la plecarea in drumetie.
Urcam fara griji mari, bucurandu-ne si de vreme si de peisaj. Ne-a luat 20 minute sa urcam niste pante mai problematice, unde am si intins de doua ori o coarda, ca sa nu alunecam, fiind umezeala cat si gradul de inclinare destul de mare. Acest segment, de la saritoare si pana aici, la reintoarcerea in firul vaii, face diferenta intre drumetie si ascensiune. Fara o coarda iti asumi niste riscuri…
Am ajuns in amfiteatrul de care va spuneam…este locul aproape drept, mai multe poieni
Vara pe aici este superb, am iesit din vale si am urcat pe versant pentru a vedea peisajul
La scurt timp vedem si tinta excursiei: Al doilea si cel mai mare Sfinx de pe muntele Piatra Arsa. Insa mai era pana acolo 🙂
Un paianjen…urat. O fi si el o vietate, dar era urat. Statea contorsionat ciudat, probabil isi revenea la soare. Vara l-am vazut pe diferiti arbusti.
„Coltul din Jurasic” – asa i-am spus acestui loc, cand l-am vazut pentru prima oara, in anul 2001. Tot la fel a ramas.
Desi zapada era mare, nu te afundai prea mult in ea.
Umblet de urs
La cat de tare era zapada si la cat de impadurite erau pantele din apropiere, greu s-ar fi produs o cadere mare de zapada
Urmele Martinului care traversase valea
Molidul din dreapta se inclinase la presiunea stratului de zapada
Asa ca mai bine sa iesim definitiv din firul vaii 🙂
Privire spre Valea Prahovei. Sageata rosie semnifica locul de unde am facut prima imagine…in urma cu circa 3 ore
Varful si Creasta Jepilor Mari, in dreapta
Inainte, printre jnepeni…, am mai vazut urmele unui urs mare
Ne apropiem de un obiectiv ce nu apare nicaieri ca fiind pozat de aproape. Vara nimeni nu poate ajunge la el. O jungla de jnepenis impiedica accesul. Asa ca fiecare il pozeaza dupa diferite inaltimi.
Vreti sa va spun ceva? Stiti de cate ori m-am oprit? Nici eu nu mai stiu 🙂 Am avut un hanorac subtire, un tricou profesional si tot am transpirat ca intr-o zi caniculara. V-ati oprit odata pe un versant montan si v-ati pus intrebarea cum mai ies de aici? Eu mi-am spus: cum naiba am ajuns si pe aici? 🙂 Oricum, aveam in minte sa ajung la acel Sfinx, si desi inaintam cam greu prin jnepeni, nu aveam cum sa renunt. Eu voiam la acel Sfinx 🙂
Inca putin 😉
Si am ajuns in sfarsit…dupa cam trei ore si jumatate de acasa. Imi place acest urias din piatra. Il pozasem din diferite locuri, acum am ajuns si la el. Sa pun mana pe el 🙂
Momentul trebuia imortalizat asa ca:
Bine ca i-am spus sa mai imi faca o poza…parca stiam ca in poza aceasta ma prinsese somnul. „La somn langa Sfinxul Unicorn”
Dar nici poza asta nu este cine stie ce, sa dau putin vina pe aparat si pe prietenul care a facut pozele. Am vrut poze, imortalizarea momentului, dar cred ca nu imi ardea de asa ceva :)) Eram cu gandurile plecate 😉
Nu-i asa ca este frumos, expresiv? I-am facut vreo 50 de poze va dati seama!
„Periscop”
Am plecat spre Piciorul Pietrei Arse, sa coboram pe traseul turistic. O urma??? Nu stiu de ce poate fi :)) Pare de vulpe.
Urmele mergeau dupa o culme, cred ca de vulpe erau…
In traseul turistic am facut un popas de 15 minute
Cu sageata rosie Poiana Stanei Regale…mai aveam pana acolo circa o ora. Am stat eu si m-am gandit ca noi suntem oameni de munte, participanti la maratoane montane si ca poate fi si o alta cale mai rapida de a cobori 🙂 Ideea daca a venit, am pus-o evident in aplicare.
Astfel ca am intrat pe Valea Piatra Arsa, sa vedeti unde eram peste o ora si ceva 🙂 Fiind zapada multa si destul de stabila, am ales sa coboram alunecand 🙂
O filmare cu un astfel de moment superb:
Procedand asa, am ajuns in padurea de foioase de langa Stana Regala…in 23 minute :)) Mai aveam treburi fiecare si pe acasa…, si asa ma furase somnul la Sfinxul acela urias 🙂
La tot pasul fiind puzderie de ghiocei, m-am gandit sa adun si eu un buchet, ca ecologistu’ 😉 Dar nu pentru mine…am adunat nici mai mult dar nici mai putin decat 101 ghiocei. Am si eu fixurile mele 😉 Tot mergeam asa cu buchetul in mana ezitand sa-l asez intr-o punga, si apoi in rucsac. Mergeam ce mergeam, ma mai uitam la el. Ii mai trebuia ceva. I-am facut repede un vesmant din muschi si gata, mi-a placut. Avea ceva estetic, nu era doar o floare simpla 🙂
Dupa care, fiindca imi placea cum arata, l-am mai tinut putin in mana, sa ma mai holbez la el 🙂 Am constatat eu ca mai avea nevoie si de un dram de romantism. Deci priviti cum se odihnea bietul buchetel langa tulpina unui falnic copac 🙂 Glumesc eu dar chiar mi-a placut buchetul :))
Inca il mai tineam in mana cand am ajuns in traseul turistic Poiana Tapului-Poiana Stanii. Deci din Piciorul Pietrei Arse si pana in acest traseu, am facut exact 50 de minute…am mai cules si ghiocei, am si filmat, si pozat, si privit 🙂
Intr-o ora si ceva, din golul alpin eram aproape in oras, fara sa fi alergat…ne-am dat pe picioare :))
Acesta a fost traseul, poza de pe acelasi drum ca la plecare.
Sper ca v-a placut plimbarea aceasta, virtuala pentru dvs, reala pentru mine. Am ajuns acasa, o baie repede, 1 litru de limonada, 2 ceaiuri si gata. Acum mi-am revenit la forma fizica obisnuita. Aveam nevoie de un traseu asa mai dur, sa-mi revin dupa o iarna groaznic de lunga 🙂
Ma trezesc eu azi pe la 4 dimineata cu o idee, cate luni de zile am? :)) Mi-au iesit ca azi am 400 de luni de viata, iar Rares 15 luni :)) Radeam pe la 4 dimineata 🙂
Sa aveti o duminica placuta si o saptamana cat mai buna!
In acest week-end conform unui act primit, Comisariatul Judetean Prahova al Garzii Nationale de Mediu va organiza in comun cu alte institutii cu atributii in Parcul Natural Bucegi, diferite actiuni, in vederea stoparii actelor ilegale ce se produc in aceasta arie protejata de interes european. Este vizat in principal accesul auto prin zone interzise prin lege.
Probabil ca vine un timp asa in care toti ne gandim, ca intr-o zi trebuie sa fim responsabili, ca nu merge mereu sa ne facem ca nu vedem, ca nu este bine sa spunem „nu ma intereseaza, ce nu stiu nu ma afecteaza”.
Pentru Zamoreanul: „Roberto Condei este angajat al APM PH, dar nu are drept de sanctiune in domeniul mediului. Poate, ce este drept, sa ceara interventia comisarilor de mediu, dar mai degraba este problema Ocolului Silvic Azuga si a Administratiei Parcului. Si el chiar este baiat de treaba, nu are treaba cu nimeni. Daca totusi vrei sa anunti pe cineva din institutiile de mediu, ii recomand pe d-nii comisarii Enoae Florin, prietenul meu :)) dar mai ales pe Stefan Popescu. Doar sa-mi spui cand crezi ca vine acesta ultimul, ca am 2-3 vorbe sa-i spun. Sunt foarte profesionisti. Imediat ce o sa faci sesizare, il vor suna pe dl. Geaca sa-l anunte 🙂 „.
Pentru unii de la Primarie, alde Bangu si d-na Crivat: „Oameni buni, usurel, mie putin imi pasa de ce faceti, nu va cunosc si nu ma cunoasteti, motiv pentru care nu am scris si nici nu voi scrie de voi vreun cuvant. Linistiti-va!”.
Sa mai scriu si ca fiecare oras se pregateste pentru Ziua Nationala. Prin Busteni nu am vazut vreun anunt, in schimb am gasit in Sinaia:
Probabil la Busteni va incepe o ceremonie pe la ora 10, ca in fiecare an.
Mai trebuie sa adaug ca este pentru a a 21-a oara cand cei de la Beton Construct Grup polueaza raul Prahova, in ultimele luni. Acest lucru se intampla din vina comisarului de mediu Stefan Popescu. Omul acesta smecher, total dedicat ideii anti-mediu, a acoperit in vara un control la aceasta statie de betoane. Dar in loc sa-l invete de bine pe patron a ales sa minta. Din nefericire pentru amandoi, cei de la Bucuresti au mirosit ca nu este totul cum ar trebui sa fie si au venit…inopinat. Apoi i-au dat 500 milioane lei vechi amenda patronului.
Si degeaba, ca tot isi spala utilajele pe marginea raului si betonul in plus il varsa in apa.
Astazi…soferul nu stia ca sunt la doi pasi. O sa pun toate filmarile si pozele la un loc, si apoi vom vedea ce se va mai intampla. Desi i-am transmis, desi i-au zis multi, el tot asta face…asa au facut si altii, cum ar fi aceia de la statia de apa din Sinaia. Dar eu pot trece o zi pe acolo, sau un an, sau zece, cat este nevoie…
Isprava…am facut vreo 30 de poze… Nici nu prea le da randament mintea…adica daca tot stii ca faci prostii, incerci cumva sa le acoperi. Ei sunt probabil atat de siguri ca vine iar Popescu…
Aseara incepuse ploaia cu tunete si fulgere, era de asteptat ca astazi sa vedem un strat de zapada pe creste:
….
Acum sa scriu despre captura de bureti negri. Cel mai tare lucru despre bureti negri l-am auzit nu de mult…in mijlocul Capitalei cineva a cules o sacosa…de pe un copac, dintr-un parc :))
Azi, mergeam grabit. Dar la trecerea unui pod in padure mi s-a parut ca miroase a ciuperci. M-am uitat in toate directiile dar nu am vazut nimic. Apoi mi-am dat seama ca venea acel miros adus de curentul de pe vale…si sa urc atat amar de vale pentru ceva ce nu ma prea pasioneaza…pana la urma am vazut departe un fag cazut. Mi l-am fixat ca reper si am zis ca urc doar pana acolo. Voiam sa ma uit pe trunchiul lui cazut. Dupa vreo 200 metri de urcus i-am vazut…erau pe un ulm batran, secular.
Pana la ulm, am gasit cativa rataciti pe un trunchi cazut
Ulmul
Ce frumosi sunt asa…crenelati 🙂
Bine, i-am cules…intr-o „mie de ani” 🙂
Au crescut asemenea unei cruci
O culoare sanatoasa 🙂
Pe acestia nu i-am dat cuiva…i-am pastrat. Azi ii pun la borcan. Si o reteta simpla mai jos…doar ca la mine isi pastreaza culoarea 😉
Toate textele şi imaginile aflate pe acest blog sunt proprietatea autorului şi nu pot fi folosite integral sau parţial fără permisiunea acestuia în concordanţă cu Legea nr. 8/1996, privind drepturile de autor și drepturile conexe.
„Cascada” Caraiman, evident fara apa
Iesirea din vale si continuare pe punct albastru spre Cruce-Monumentul Eroilor
Fosta cabana Caraiman deschisa
La odihna
Recunoasteti locul unde vor rasari niste constructii… acesta fiind si utilitatea reala a DJ 713, de accesibilizare a terenurilor aflate pe stanga si pe dreapta drumului. Drumul acesta nu a avut niciodata un scop normal, util. A fost un plan inteligent, intins pe o durata mai lunga de timp, doar cu timpul faci ce-ti propui, o mare afacere imobiliara.
Monumentul in proces de restaurare
Zona Baba Mare
Unii considerau cu mare spaima ca s-a ridicat o biserica in acel loc. De fapt, in jurul datei de 14.09. un schelet metalic este acoperit cu o copertina. Impotriva ridicarii unei biserici in zona aceea s-a facut acum niste ani o mare petitie, au fost tot felul de articole… Oare va fi la fel si cu proiectul imobiliar de langa Dj 713?!
Zona cabanei Babele
Era mort, lovit in cap…
Loc de servire a mesei 🙂 Frumos, nu-i asa…
Cabana Omu, Stanca, Statia meteo…
Indicatoare montate de Asociatia Carpati
Valea Gaura…
Intrare in horn
Un traseu care nu poate inlocui niciodata poteca de vara, ca peisaj 🙂 Este de evitat din cauza pietrelor ce stau sa cada peste cei aflati mai jos de tine, a cablurilor ruginite de care daca incerci sa te sprijini, risti sa ramai cu niste gauri in maini, de la sutele de sarmulite iesite din acestea…
De unde coborasem.
Frumoasa este aceasta vale Malaiesti.
Pe acolo este Brana Caprelor, un alt traseu pitoresc.
Probabil, de la jumatatea lunii iunie si pana la 15 septembrie, nu a fost nicio zi fara minimum 100 de persoane pe zi la aceasta cabana… singura din Bucegi la care nu poti ajunge cu masina.
Cabana Malaiesti si refugiul
Astazi…soferul nu stia ca sunt la doi pasi. O sa pun toate filmarile si pozele la un loc, si apoi vom vedea ce se va mai intampla. Desi i-am transmis, desi i-au zis multi, el tot asta face…asa au facut si altii, cum ar fi aceia de la statia de apa din Sinaia. Dar eu pot trece o zi pe acolo, sau un an, sau zece, cat este nevoie…
Isprava…am facut vreo 30 de poze… Nici nu prea le da randament mintea…adica daca tot stii ca faci prostii, incerci cumva sa le acoperi. Ei sunt probabil atat de siguri ca vine iar Popescu…
Pana la ulm, am gasit cativa rataciti pe un trunchi cazut
Ulmul
Ce frumosi sunt asa…crenelati 🙂
Bine, i-am cules…intr-o „mie de ani” 🙂
Au crescut asemenea unei cruci
O culoare sanatoasa 🙂
Produs la Stana Regala, Sinaia
