Traseu cu bicicleta: Breaza – Adunati – Urseiu – Visinesti – Sultanu – Provita de Sus – Irimesti – Breaza – Comarnic

Pana azi, zilele au fost asa: 01.01. zi libera, 02.01. zi de plimbare pana la Paltinu-Campina, 03.01. zi de lucru, 04.01. zi de biciclit, 05.01. zi de duminica 🙂

Ieri, sambata, 04.01.2020… a fost prima zi din acest an de excursie pe bicicleta. Vremea pe traseu a fost perfecta. Azi in Busteni, ca exemplu, a nins pana la ora 12. Nu cine stie ce dar e patura de zapada. Traseul pe bicicleta s-a desfasurat in zone in care inca e toamna 🙂

Bine, cunosc faptul ca mersul pe jos sau pe bicicleta este sanatos, este recomandat etc. dar nu de aceea plec eu. Mi s-ar parea ciudat de simplu sa invart doua roti doar pentru atat. Nici nu inteleg sa calatoresc dintr-un punct in altul pentru a bifa vreun traseu, pentru palmares. Nu ma intereseaza asa ceva. Nu ma intereseaza nici sa incarc nu stiu pe ce site-uri traseele parcurse, nu ma bag in comunitati de bikeri, fac numai ce cred, cand cred, cum cred. Nici nu ma intereseaza ce fac altii, pe unde se duc. Cand am ales traseul sunt si alte resorturi in spate pe care nu le prezint integral intr-un articol. Faptul ca inveti niste trasee, esti mai antrenat sunt consecinte nu scopuri.

Probabil ar fi mult mai interesante postarile detaliate dar… o dam in autosuficienta, alte intelesuri :))

Urseiu, Sultanu, Irimesti sunt niste denumiri care pentru majoritate spun niste povesti: primul este un sat izolat, al doilea intins pe niste dealuri, urci, cobori, se spune ca e cel mai greu traseu pentru bicicleta din zona dealurilor, Irimesti satul pierdut cu nu stiu cate stane de animale… Ca prezentare turistica, ca provocare, poate fi interesant. Dar mai trebuie adaugate ingrediente, nu doar atat.

Stabilesc traseul si ora de intalnire. Ne vedeam la trenul Regio Calatori de 7:27. Pentru ca este un tren in care stam linistiti, nici nu incurcam alti calatori, nici nu suntem incurcati. Mai este un tren Regio CFR la 7:08 dar nu te simti confortabil. Platesti 15 lei pe bicicleta, controlorii sunt adesea niste personaje cam sictirite, ai si bilet cu loc pentru ca asta este solutia CFR la nr. mare de calatori. In loc sa adauge vagoane suplimentare, a scos-o pe asta cu bilet cu loc. Nu o sa stau acum sa umblu prin tren Regio dupa un loc nenorocit.

La operatorul privat platesti 3 lei pe bicicleta, mai si glumesti cu controlorii, stai unde vrei, trenul are intotdeauna locuri suficiente. Nu stai sa cauti locuri, sa umbli prin tren aiurea. In libertatea mea sunt prea ocupat ca sa ma complic macar cu o virgula. Ma complic doar cand cred eu :)) De aceea, toate traseele ies perfect. Ici-colo sunt aspecte minuscule care pot fi perfectibile.

Coboram in Breaza constatand ca nu e asa frig ca la noi. Ne uitam de un panou cu mersul trenurilor dar nu l-am vazut. Nu era 🙂

Putin dupa ora 8 ajungem si in oras, urcand panta aceea de la gara pe langa biciclete. Undeva pe loc drept ne-am suit pe ele. Traseul avea suficiente urcari, nu avea rost sa incepem cu noaptea in cap. Cumparam ce ne trebuie si o luam pe str. Ocinei spre comuna Adunati.

In Breaza

La iesirea din Breaza spre Adunati

Loc de popas si de gratar

In zare, comuna Adunati

Urcam ceva si ajungem in comuna respectiva:

Biserica

La iesire din localitate, dupa niste curbe, vedem in fata un personaj cu un topor… pe care il tinea la spate. Mergea pe mijlocul drumului impleticit si zbiera 🙂 Doi caini, din aceia care intorc oile alergau speriati de ragetele lui prin tufisurile de pe marginea drumului :)) Cand striga mai tare, cainii fugeau speriati si iar se intorceau in apropiere de drum. O masina l-a ocolit usor, nu l-a claxonat nimeni pentru ca na, poti sa stii 🙂

Nici nu aveam cum sa-l ocolim prea mult ca sa nu creada ca ne este frica de el. Asa ca trec pe langa el, pe langa bicicleta, nefiind vorba de curaj ci de faptul ca era cea mai buna solutie. Daca esti la distanta, poti sa stii finalul :)) Dar nu se intampla nimic si dupa ce-l depasim, il vedem cum intra pe o carare prin niste poieni, cu cainii in spatele lui. Un oarecum regret tot am avut pentru ca pe betivi trebuie sa-i bati pe unde-i prinzi. In marea lor majoritate acestia ajung acasa si bat femeie, copii, animale… deci un rau nu ai cum sa faci.

Urcand, privire in spate

Ne depaseste si o masina a Politiei care dupa vreo 5 minute se intoarce. A fost in patrulare din centrul comunei si pana la limita cu judetul Dambovita.

Noi nu ajungem pana acolo pentru ca de acasa, vizualizasem partea de traseu de aici si pana la Urseiu. Cel mai probabil erau drumuri de pamant pana in sat insa, nu trebuia sa ne lasam in vai, nici in stanga si nici in dreapta ci, trebuia urmata cumpana apelor, linia care desparte bazinele. Google Earth ne aratase ca sunt doua culmi mari pe dreapta iar in mijlocul lor inca o culme. Foarte probabil traseul spre Urseiu a mai fost facut cu bicicleta si exista un track ce poate fi descarcat dar ce farmec mai are excursia? 🙂 Trebuie sa te orientezi tu. Ai gresit, ai compromis traseul 🙂 Mergi pana inveti sa te orientezi.

Imagine spre Gurguiatu si Talea

Pana la limita dintre judete urmam primul drum forestier cu pietris pe el, la stanga. Destul de repede se transforma intr-unul de pamant. In dreapta, se face un drum inchis cu bariera, nu trebuie urmat. Daca esti atent sa tii aproximativ linia de creasta este ok.

Drumul bun

Inselati de drumul care urmareste o curba de nivel si de frumusetea mersului prin frunze, o luam pe aici pentru 300 m. Ne dam seama ca suntem pe cale sa o comitem 🙂 si revenim pe o scurtatura mai sus, in drumul bun.

Alta privire in spate, drumul e clar conturat.

De acolo coborasem. Am lasat bicicleta mai jos si m-am intors putin sa filmez cum au rupt malul de pamant sa faca drum. Si totusi in poza nu se vede cum trebuie, nu a fost o munca prea usoara.

La coborare sunt prins in poza:

Hai si cu peretele acela stancos in spate:

E clar ca nu port casca si alte accesorii pentru ca nu sunt ciclist/biker.  Merg cum ma simt eu bine. Nici ochelari, nici colanti… in colanti nu mai intram prin muzee, case sau biserici :)))

Cum vazusem pe harta, la un moment dat venea o poiana din care drumul tot se ducea pe creasta. Se mai vedea unul mai jos langa un parau… ar fi insemnat o cale mai scurta spre sat si, totodata, parcurgerea unei zone care ma cam interesa. Gasesc destul de repede o cale de legatura, nu prea usoara. Pe vreo suta de metri luam bicicletele pe sus, pentru ca se defrisase un culoar si pe jos erau sute de crengi de catina taiate. Daca treci cu bicicleta printre ele, ai facut pana sigur. Arbustul de catina are niste tepi…

In linistea aceea din poieni aud un latrat de caine. Un caine ciobanesc era clar. Pana sa trecem un parau, apar doua namile de caini latrand. Daca astia pareau ciobanesti de-ai nostri, din stanga apare un caucazian impozant, o corcitura ceva 🙂 Dar imediat ce le zic: „Valea, la oi!” au si plecat. Dupa 5-10 secunde ii vedem mai sus de noi, dupa niste tufisuri. Cand ne uitam mai bine, cel putin 10 caini mari ciobanesti se uitau la noi prin jurul nostru. Na, valea :)) Noi sau ei?!

Era clar ca pe acolo rar trec oamenii deci, cainii de prin astfel de locuri sunt agresivi. Toata chestia este sa nu te simta ca-ti e frica si nu-ti este daca ai solutii. Totusi, in situatia de fata nu prea merge cu nimic. Treaba e sa-i ignori dar sa si fii pregatit. Unul mai indraznet a venit mai aproape dar i-am zis o injuratura si cainele a plecat :)) Deci, un pic de latrat si cam asta a fost. Am trecut printre niste namile de caini cum rar am vazut. Ne mestecau astia cu biciclete cu tot :)) Ciobanul era undeva departe… pana ar fi venit el.

Ne si ajuta Dumnezeu! Aici e „cheia” 😉 Nu am facut nici macar o pana pe unde am fost, in atatea excursii, totul a iesit bine-bine 🙂 🙂

Totusi, daca ajungi prin poienile acestea cand e mai cald afara, ai incurcat-o. Drumul are 5-6 portiuni de circa 100-300 metri care arata asa:

Am avut noroc ca era inghetat pamantul. Dar sigur pe la orele 13-14 nu mai e deloc inghetat. Chiar si asa, tot am ocolit din cauza denivelarilor.

Am ajuns si in satul Urseiu, in jurul orei 11:

Biserica din Urseiu

Trecem pe langa un car cu boi, case mai vechi, continuam… legatura dintre Urseiu, Visinesti, Dospinesti nu este semnalizata intr-un fel. Satele sunt oricum parti ale aceleiasi comune: Visinesti.

La intersectia cu satul Sultanu sau spre Moreni

O luam la stanga spre Sultanu

Umbla pe net tot felul de povesti cum ca zona este evitata de cei cu bicicletele ca este greu urcusul, ca nu stiu ce. La fel ne-a zis si un localnic la capatul satului, ca vine greul… Cand ii aud pe astia :)) Pentru foarte multi totul e greu, e dificil. Aici eram la 12:10.

Da, urci, cobori e chiar fain sa traversezi satul. Dupa sat vine un urcus solicitant dar nu e cine stie ce. De la panoul care marcheaza intrarea in sat si pana sus unde cobori la Provita de Sus, am facut 45 de minute. Evident ca nu m-am dus pe acolo in necunostinta de cauza, am vazut si o filmare integrala a drumului pe Youtube. Era din 2015. Nu am vazut nimic periculos sau dificil.

Dar, am stabilit asa: de unde incepe urcusul de care se teme „lumea”, nu urcam un metru pe biciclete ci doar pe jos. Sa vedem daca mergi pe jos, in cat timp parcurgi portiunea in cauza…

Monumente de eroi. La primul nu e casca de razboi ci este una folosita de pompieri prin anii ’80.

Scoala din Sultanu; inchisa evident. Romanii pleaca din tara lor din cauza politicienilor si a marii majoritati a patronilor care au ramas cu atitudini comuniste. Nu sta nimeni sa-ti lucreze ore suplimentare in prostie, sa faca de toate… Daca romanii au plecat, e din vina acestor banditi. Cu cat au posibilitatea sa voteze mai multi din Diaspora, cu atat mai multe cuie se bat la sicriele comuniste. Oricum, noi vom trai suficient pentru a-i vedea cum se duc acolo unde le este locul si cum tot ce au strans este risipit. Asa a fost mereu cu astfel de oameni care cred ca societatea este doar un fel de jungla unde fiecare il fura pe celalalt. Prostii astia au ajuns milionari in euro numai prin furaciuni… as scrie o carte intreaga despre mentalitatile unor asemenea impostori. A tine banul, a-l circula, a face ceva cu el, necesita scoala predata din generatie in generatie. Tac-tu fura viteii C.A.P.-ului sau G.A.Z.-ului, ce sa te invete altceva? Ce sa faci tu diferit? Furi si tu cat poti statul…

Biserica din Sultanu

Drumul are de toate, aici este iesirea din sat…

De aici incepe urcusul fantastic 🙂 Era 12:39.

Tot urcus

Am ajuns, s-a terminat urcusul pe jos. Ora 12:56. In 15 minute am urcat „spaima dealurilor” sau cum i se mai spune…

Cum am stabilit ca la orice excursie facem si un gratar, cum aici era unul… am aprins repede focul…

Intai niste carnaciori

Au venit si 3 localnici pe la 40-50 de ani, plecati de acasa sa bea cate un pahar de vin si de tuica, departe de ochii nevestelor. Ei au zis-o 🙂 Niste oameni cu mult bun simt, care nu doreau sa ne deranjeze in vreun fel si s-au asezat pe langa acea constructie. Ne-au zis ca ei sunt „bastinasi, de aici, din Plaiu”… Pana la urma ne-am asezat toti la povesti…

Ne spuneau „sa nu o luam spre Irimesti ca ne mananca cainii, ca sunt multe stane…” Ce sa le zicem, le-am zis ca nu o luam, ca o luam pe traseul propus de ei. Nu ai cum sa contrazici oameni inimosi de felul acesta. Ei ne indrumau numai pe drumuri cu asfalt, pe drumuri bune…

Coboram repede prin Plaiu, sat ce tine de Provita de Sus:

Fosta gradinita

Da, un scop de excursie…

Pe langa biserica din Provita de Sus. Clar ca urmam traseul stabilit initial dar nu aveam cum sa-i jignesc in vreun fel pe oamenii aceia faini. Era bine cum spuneau ei dar si mai bine cum faceam eu 🙂 Apoi, cand noi ne-am nascut si am copilarit, Poiana Tapului inca era un fel de sat de munte inglobat Busteniului… nu e asa cum pare :)) Si noi am sapat gradina, am carat lemne din padure, am cules mere din pomi, am dat mancare la animale, am facut fanul an de an…

In Provita conformatia terenului, daca te uiti peste case, iti arata pe unde sa o iei spre Irimesti. Daca nu, Google Maps iti arata strada repede. Nici nu am lasat bine in spate casele ca, pe dreapta se vedea un fel de saivan, animalele nu erau pe acasa, iar un caine negru lenevea langa drum. Abia daca ne-a bagat in seama.

Continuam pe drumul cu pietris. Numai ca acesta parea ca urca la o stana… chiar asa si era. Il abandonam pentru cel de pamant care mergea pe langa apa:

Alta privire in spate. Saivanul acela in fata si in stanga un colt din stana la care era sa urcam. De ce ma uit in spate? :)) Preventiv, ca sa nu ma uit prea mult in fata :)) ..si pentru ca peisajul e diferit de cel pe urcare. Iar daca ar fi sa cobori pe aici, trebuie sa ai niste repere.

Urcand spre Irimesti

Mai trecem pe langa o stana. A treia. Mai este una putin mai sus, tot pe langa apa. Au latrat niste caini de prin curte dar atat. La ultima stana erau si trei persoane care trebaluiau pe acolo…

Drumul te duce el, spre un sat parasit. In spate raman masive clai de fan:

Nu coboara oile, aici raman forever…

Dezastru, o ruina

Ridicata in 1914

Incerc sa aflu o justificare…

Ok, satul e cam izolat dar nu mai izolat ca altele.

Totul mi se pare destul de clar:

Satul avea vreo 20-30 gospodarii, au ramas cei batrani, cresterea animalelor ramanand ca ocupatie… Numai ca, s-au produs alunecari de pamant si casele au ajuns contorsionate astfel. In timp, cei cu casele afectate au plecat, apoi au plecat toti…

Undeva sus, spre culme mai sunt niste case locuite de cei care cresc animale. In rest, cate un proprietar de teren mai trece pe acolo sau isi ridica o casuta mica:

Drumul principal mai are el bifurcatii dar iti dai seama cum sta treaba. La un moment dat cum urci, ajungi la o intersectie. Inainte e calea cea mai scurta dar drumul are gard de plasa in stanga si in dreapta. Gardul e cam nou asa ca foarte probabil treci pe langa acele case locuite, probabil stane dupa nr. de animale vazute mai tarziu. Facem stanga ca e mai sanatos, convinsi ca e drumul cel bun. Pe drumul ales se vedeau si urme recente de biciclete adica din aceeasi zi.

Pe acolo am venit.

Dealul acela golas este cunoscut ca Dealul cu trovanti, o atractie din Breaza. Pana sa facem poza aceasta, am trecut pe langa doua grupuri de localnici, copii, femei, barbati, cu doua carute. Acestia taiasera copaci verzi si incarcau trunchiuri in caruta. Cum pe mine nu ma intereseaza cum isi exploateaza localnicii resursele prin unele zone, mi-am vazut de drum. Cred ca nu as suna niciodata ca taie un localnic un copac dintr-o mare de copaci. Cat taie el, nu inseamna nimic.

De asemenea, niciodata nu as suna sa anunt ca din padure iau localnici cetina de brad, indiferent de etnia lor. Trei masini daca pot lua, sa ia. Strica aspectul unui brad; raman zeci de mii. Astia iau sa-si incalzeasca locuintele sau sa-si intretina familiile. Iau din padure cat le trebuie pentru ca de generatii asta fac.

Cu totul altceva este cand ai de-a face cu exploatatori de padure. Astia taie cat pot si iau cat pot pentru ca este o afacere. Cu toate acestea, Jandarmeria din Valea Prahovei a prins pe Valea Azugii masini cu lemne si pentru fiecare masina a dat o amenda de 1000 de lei. Iar cand au prins oameni amarati cu cetina, i-au dat la televizor si le-au dat 2000 de lei amenda. La cateva zile distanta 😉 Mici cu hotii, mari cu amaratii!

Aproape de trovanti

Mai aproape de acest obiectiv.

Evident ca oamenii de la casele din fundal au auzit ca se taie lemne cu drujba si au chemat padurarul. Acesta astepta dupa deal intoarcerea acelora cu carutele. Cum nu era nici de aceasta data treaba noastra, ne-am vazut de drum.

Dam la o parte un fel de poarta pe dreapta si facem niste poze spre Breaza si Cornu.

La obiectivul turistic „Dealul cu trovanti” nu ai ce gasi decat bolovani aproape acoperiti de tufe de catina si foarte multe gunoaie.

Pentru cine nu stie cum sa ajunga in Irimesti din Breaza, e de ajuns sa urmeze marcajele spre Dealul cu trovanti. De aici, cum te uiti spre sud, acela e drumul care coboara in Irimesti si iese in Provita de Sus. E de bicicleta… mi s-a parut greu si de atv.

Nu are cine sa toaleteze vegetatia si sa stranga gunoaiele. O sa fac o adresa la Primarie, „ei vor spune ca vine zapada, la primavara nu vor uita sigur” :)) Si prin mai-iunie e si mai rau 🙂 Totul este sa insisti… cine stie, poate este vreun ONG local care va prelua initiativa…

Ii astepta 🙂

Pe panou nu scrie nimic.

La 15:10 am incheiat practic traseul. La 15:30 eram la parcul din Breaza, in str. Ocinei de unde pornisem la 8:30 spre Adunati.

Am luat-o usor spre o pizzerie din Comarnic… si asta a fost.

Incheiere de semestru la liceul din Predeal; Infiintarea unui cerc istoric; Lansarea unui nou calendar

Iata ca a sunat clopotelul pentru ultima oara pe anul 2019. A venit vacanta mult-asteptata de copii 🙂 Zapada ne saluta doar de pe muntii Bucegi, ii place acolo. Sunt zile frumoase de decembrie, cine stie, poate de sarbatori va fi ceva zapada 🙂

La Liceul Teoretic „Mihail Saulescu” din Predeal a fost o saptamana plina si as enumera cateva actiuni: vizita Politiei care a instruit elevii fiecarei clase, sa nu plece singuri si multe alte sfaturi utile; cei de la Carrefour Predeal au venit la fiecare clasa, dupa fiecare elev, costumati in fel si chip ca sa aduca daruri tuturor; cei din Consiliul Elevilor, elevii clasei a XII-a si cu diriginta lor au fost la gradinite, in special la Timisul de Jos sa aduca daruri celor mici; Biserica din localitate a fost gazda unui alt eveniment care s-a incheiat tot cu cadouri pentru copii; a aparut o „Pagina de Istorie” a liceului in format A3 cu activitati specifice dar au si inceput discutiile pentru formarea unui cerc de istorie al liceului, functional din semestrul urmator… Totul s-a incheiat cu o serbare de doua ore a claselor V-XII, unde elevi si diriginti au dat totul pe scena 🙂

Deci, la Predeal, unde multi spun ca nu se intampla nimic, se mai si intampla. Trebuie spus ca la liceul din Predeal sunt si elevi din Republica Moldova care aduc un plus de valoare. Foarte interesant ca aici, la vechea frontiera, simbol candva al despartirii, ajung elevi din Transilvania si Republica Moldova, devenind azi un simbol al unirii 🙂 Intotdeauna, cumva, peste timp, exista o revansa, o reparatie. Sangele miilor de romani cazuti pentru apararea Predealului si a Vaii Prahovei, sange care a sfintit pentru totdeauna aceste locuri, cheama si uneste poate intr-un fel nestiut si neinteles pe acest taram liber astazi.

Imagini de la gradinita „Muguri de brad”:

Elevi de la clasele a XI-a si a XII-a constientizand ca au responsabilitatea construirii unui viitor mai bun. Pozele au fost facute de d-na diriginta Crina Noslacan.

Serbarea:

Foto Facebook: Marius Campeanu, director C.N.I.T. Predeal

Vizita celor de la Carrefour:

Colinde si daruri la biserica din centrul Predealului:

Foto: Marius Campeanu

Cam asa a fost la Predeal, un liceu cu elevi si profesori care se straduiesc sa-si faca datoria pentru o societate mai buna. Plus diferiti reprezentanti ai comunitatii care nu doar fac bani intr-un oras turistic 🙂

Tot in cadrul Liceului Teoretic „Mihail Saulescu” a aparut si o „Pagina de Istorie”, aparitie lunara in format A3, in cadrul caruia sunt redate evenimente si actiuni cu specific istoric in care sunt implicati cei din unitatea scolara. De asemenea, au fost invitati in cadrul Cercului de Istorie al liceului elevi de la fiecare clasa. Criteriile de intrare sunt diverse: tangenta cu domeniul, notele la disciplina Istorie si la Purtare, elevi care stiu sa respecte memoria inaintasilor, nu au atitudini antisociale… Infiintarea si functionarea propriu-zisa a Cercului va demara in ianuarie 2020. Cercul de Istorie va avea 50 de membri si circa 30 de aspiranti.

Pagina de Istorie si carnete de membrii.

Pentru ca in fiecare an, realizez un calendar de birou, si in acest an a aparut unul.

Cel din anul 2018, titlu: „Centenar in Valea Superioara a Prahovei – 100 de ani de la Marea Unire 1918-2018”

Cel din anul 2019, titlu: „Parcul Natural Bucegi – Lumea de piatra a Bucegilor”

Cel din 2020

Acesta are titlul: „Valea Superioara a Prahovei – 12 luni in 12 povesti”.

Traseu pe biciclete: Floresti Prahova – Nedelea – Aricestii Rahtivani – Darmanesti – Vladeni – Coada Izvorului – Manesti – Baltita – Postarnacu – Stancesti – Targsoru Vechi – Manastirea Turnu – Strejnic – Ploiesti – Paulesti – Gageni – Baicoi – Urleta – Banesti – Campina

Un traseu de pomina 🙂 Am incercat sa-l desenez pe o harta dar e prea sucit si rasucit…

Sablonul clasic, adica plecat cu RegioCalatori la 8:00 a.m. si intors tot cu RegioCalatori la 8:40 p.m. Biletul de bicicleta e vreo 4 lei…

Pana in ora 9 sau ceva de genul, eram in Floresti. Ocolim niste zeci de metri un tren de marfa parcat aiurea de mecanic, acesta depasise cu mult zona de trecere printre linii destinata celor aflati pe jos. Nu e prima oara, de multe ori am vazut chestia aceasta. Si oamenii, tineri si batrani, mame cu copii, ocolesc trenul pe alte linii…

Cumparam ce ne mai trebuia in Floresti si plecam spre Nedelea, sat din comuna Aricestii Rahtivani.

Pe la iesire din Floresti

Biserica din Nedelea

Biserica din Aricestii Rahtivani

Biserica veche

Traversam comuna aceasta frumoasa si interesanta in care voi mai reveni… si facem dreapta pe drumul national spre Darmanesti. Parca erau vreo 4 km.

Trecem raul Prahova

In orasul Darmanesti urmand indicatorul spre Vladeni.

Monumentul eroilor de la Vladeni. In aceasta zi, am pozat circa 10 astfel de obiective.

Intre Vladeni-jud. Dambovita si Coada Izvorului-jud. Prahova este drum neasfaltat, cu sute de gropi.

Biserica din Coada Izvorului, era hramul bisericii, noi am fost pe 15 august. Credinciosii erau dupa biserica, la niste mese.

Viitorul pod peste Cricovul Dulce de la Coada Izvorului

De aici, ne-am indreptat spre Manesti:

Biserica din Manesti

Pisanie

Cladiri langa biserica

Si cum stateam noi pe aici la poze, apare preotul paroh. Venea de undeva de pe o strada. Ne vede, intram in conversatie si nu apucam sa spunem prea multe ca dumnealui ne roaga insistent sa mergem la o cladire aflata la vreo 100 m distanta. Fiind hramul manastirii se facea acolo un praznic/pomana. Incercam sa scapam, ca ne grabim, ca nu stiu ce, dar nu aveam nicio portita. Parintele, ne spunea ceva ca asa se face, calatorii pe la manastiri care nu stiu ce… O luam pe langa biciclete spre directia indicata, noi stiam cladirea ca doar trecusem anterior pe langa ea si o vazusem ticsita de lume. Observam ca parintele se urca in masina, anterior ne promisese ca dupa masa, ne deschide biserica sa pozam. Pleaca parintele la treaba lui, plecam si noi dupa el 🙂 Foarte frumos gestul parintelui dar nu suntem genul… Cred ca daca era vreo strada prin apropiere adica sa fi fost nevoit sa ocolim cu 100 km, pe acolo as fi luat-o :))) Noroc ca nu ne-am mai intersectat cu parintele… Dansul, om fain, dar nu ai cu cine… 🙂 Post nu tinusem si ochii ne mai fugeau dupa localnice, asa ca…

Doi kilometri pana la Baltita, biserica de aici mi-o semnalase candva Madalin Focsa.

Trecand din nou Cricovul Dulce.

Biserica din Baltita

Traversam micul sat Baltita si ne deplasam spre Postarnacu pentru a intersecta DN 1. Iesim in acesta, vazand ca spre Bucuresti sunt 48 km si pana la Ploiesti 22 km.

Acelasi Cricov

Aceeasi Prahova

„Vechituri”

O troita inchinata eroilor din WW2

Sergentul Herea a murit la Kerci, Rotaru Dumitru la Cotul Donului…

Ne indreptam spre Targsoru Vechi, la Manastirea Turnu:

Biserica in Targsorul Vechi

Ajungem si la Manastirea Turnu.

Cetatea Targsor este semnalata pentru prima oara in vremea lui Mircea cel Batran. Aceasta nu inseamna ca de atunci exista locuire umana in zona ci, pur si simplu, atunci se scrie intr-un act de existenta acesteia. Biserica din cetate a fost ridicata de catre Vlad Tepes in anul 1461. Ulterior, si alti domnitori si-au adus contributia la dezvoltarea zonei.

La portile Manastirii

Biserica

De aici se poate cumpara renumita miere „Turnu”.

Piatra de mormant a postelnicului Neagu, tatal sotiei lui Constantin Brancoveanu.

Io Antonie Voievod Domn al Tarii Romanesti Tarsor

Racla cu moaste

Plecam, mai departe, spre Strejnic. Oprire in locul in care a fost asasinat Nicolae Iorga:

Langa troita a aparut si un mic tablou cu o fata, dupa trasaturile chipului, e posibil sa fie vreo stranepoata a istoricului.

Mai este un tablou in care apare un preot intr-o biserica.

De la troita, pornim pe ruta Ploiesti (Soseaua Vestului) pe directia Paulesti – Baicoi.

Ploiesti

Paulesti

Mai pozam ba o biserica, ba un monument, traversam lungul oras Baicoi, intram in Urleta-Banesti si urcam in Campina, pentru shaorme…

In Campina, privind spre Centrul National de Informare Turistica 🙂

Pe langa Primarie, apoi dreapta si coborare la gara. Peste 20 minute venea trenul. In tren, intalnim un baiat cu fractura de clavicula, cazuse pe DN 1, pe langa Ploiesti. Ne-a povestit intamplarea un timp… apoi l-am lasat in pace sa se odihneasca. Pentru biciclete a fost zi perfecta…daca era cald nu faceam traseul decat pana la Ploiesti. Pe la Breaza se vedea ca incepuse ploua…

Vreo 100 de kilometri si in aceasta zi…

Traseu cu bicicleta: Busteni – Predeal – Sacele – Manastirea Bradet – Pasul Predelus – Traisteni – Tesila – Barajul Paltinu – Campina

Toate lucrurile se fac la timpul lor…

Am anuntat seara cativa prieteni de acest traseu dar fiind seara… unii au raspuns dupa ce am adormit eu si dimineata nu m-am mai uitat ce au spus. Asa ca am plecat cum ne-am nimerit, eu ultimul, cam ca de obicei.

Pe la 8:30 plecam din Busteni dar la Azuga ne oprim la o cafea. Dupa chestia asta, la care am stat vreo 15 minute, o pornim spre Predeal. Pana la intrare in judetul Brasov, drumul a fost foarte rau, s-a decopertat asfaltul si pe margine sunt o multime de denivelari. Daca mergeai prea tare si trageai de ghidon sa eviti o groapa sau un morman de asfalt riscai sa te acroseze vreo masina. Plus ca decopertarea nu a fost efectuata perfect si sunt colturi ascutite ramase, era aiurea sa facem vreo pana pe acolo.

Ne-am oprit putin la fosta Vama romaneasca din Predeal:

Cladirea fostei vami… in paragina, ca de altfel, mare parte din Predeal. Ultimele reportaje tv arata ce se intampla in aceasta statiune…

Apoi inca o oprire la monumentul poetului-erou Mihail Saulescu:

Postavaru… si am stabilit sa ne mai oprim la Dambul Morii. Oricum, traseul acesta Busteni-Brasov este ceva ce nici nu merita adus in discutie. E foarte usor sa ajungi cu bicicleta in 2 ore din Busteni la Brasov. Pe la 16 ani il facusem cu un Pegas si mi se paruse atunci o mare performanta.

La 10:30 eram prin Sacele, pozand o biserica:

Era si o sarbatoare a municipiului, se chema Santilia…

Traversam in cele din urma acest lung municipiu si ajungem langa barajul de Tarlung:

Cam intr-o ora eram pe aici… pentru ca mai pierdusem timpul printr-un supermarket.

Intram in localitatea Bradet si facem dreapta spre manastire.

Trei kilometri pana la manastire

De aici, de la Fortul Doftanei, se termina asfaltul. Mai departe, trebuie sa nu-ti pese de masina, daca e mica. De altfel, pana in Pasul Predelus si dincolo de acesta, nu prea ai ce cauta cu o masina mica. Nici cu jeep nu sunt sigur ca ajungi in Valea Doftanei.

Pana aici vedem o singura masina mica. Aceasta cu greu ocolea gropile si, totusi, pana la manastire mai e cum mai e. Mai departe sunt in multe zone drumuri paralele pe care localnicii merg cu caruta…

Biserica a fost sfintita in anul 2002.

Pe aici, am stat putin la povesti cu un parinte, cam uimit de traseul nostru, am vizitat ce erau pe acolo de vazut, ne-a binecuvantat… si plecam prin poieni de vis, cu animale la pascut, liniste totala…

Sunt vreo 3 locuri in care se gasesc diferite asezari.

Pe aici, drumul e foarte bun

Doftana transilvaneana

Penultima asezare… pe aici a trebuit sa alergam cativa caini de stana.

Foarte multi caini vagabonzi pe portiunea de drum dintre Tesila si Lunca Mare, deci dincolo de comuna Valea Doftanei. A trebuit sa mai cotonogim din ei ca sa nu fim noi muscati. Regula este asa, cand un caine se repede la o bicicleta, oprim toti si pornim in urmarirea cainelui/cainilor. Ca sa-i/le dam fault 🙂 Unii scapa cu fuga, altii pana fug incaseaza cate un sut, piatra, lemn, petarda, ce e la indemana.

Treaba se schimba pe munte, daca dai cu petarde iti asumi niste consecinte… cu ciobanii. Insa, daca umbli doar cu pacea la tine, stii cum e, nu esti capabil de razboi 🙂 Mai am un aparat cu ultrasunete dar unii caini cred ca sunt surzi :)), un prieten ceva neprobat cu electrosocuri. Intr-o seara, coboram cu masina, undeva pe la ora 19 pe DJ 713 si la o curba doua, mai jos de cabana Dichiu stateau in drum 5-6 caini de la stana din apropiere. Pai, treci tu asa cu pacea si cu iubirea de animale pe bicicleta, pe langa ei, sa vezi ce se intampla… Fara petarde sau fara plata tributului, adica mancarea din rucsaci data lor, stai pe acolo… astepti sa plece ei, sa-i cheme la stana… Din masina par a fi niste „bieti catelusi” care poate nu au ce sa manance :)) Vai, sa luam unul acasa…

Drumul pe portiunea finala, pana in Pas, are mai multe serpetine.

Bun, si ajungem noi unde drumul acceptabil se cam termina si vine o panta abrupta, de urcat pe langa bicicleta. Exact acolo, la curba, intr-un tarc erau puzderie de oi. Printre ele si pe langa tarc vreo 8-10 persoane, cam toti ciobani. Astia ar fi facut si vioara lui Strauss sa planga de ciuda la asemenea strigate. Ma si gandeam, pe vremuri, cand se alcatuia o armie din vreo cateva mii de astfel de oameni si plecau ei la razboi, pai astia cand incepeau sa zbiere, si dracii isi pierdeau incaltarile in timpul fugii. Ce mai, exista cate un Tarzan in fiecare cioban 🙂 Dar este si explicatia prin care 10.000 de romani invingeau 50.000 de turci. Pai cand apareau astia, primele randuri de soldati turci cu tot cu cai se speriau, se crea o invalmaseala, toti cu groaza in oase… si cand apareau mioriticii bateau la ei ca la fasole.

Pana la ciobani ne ia in primire un caine mare, seful haitei, care totusi mirosise el ca nu prea e bine sa se apropie. De sub masinile parcate ies altii, de pe la umbra unor molizi mai latrau cativa, in total cam vreo 10 caini. Un baiat mai tanar a strigat insa la caini si acestia si-au reluat locurile, ba chiar ne-a condus pana mai sus, povestindu-ne ca ei sunt de la stana din Paltinu si sunt acolo cu oile pentru un tratament. I-a speriat si pe ei pesta si alte boli cel mai probabil sadite artificial pe la noi. Ca in tara asta si straini si romani, fura cot la cot si tot bogata ramane 🙂

Cum strigatele ciobanilor in timpul muncii erau chiar hilare, urcam pe langa biciclete si radeam. Nu dupa mult timp, pe neasteptate, ne-a prins si pe noi virusul si ne-am apucat de zbierat ca ei prin padure, pana aproape de Pas, cand am intalnit un grup de turisti. Probabil acestia ne-au considerat avariati serios :))

In sfarsit, in Pasul Predelus, la ora 13:45. Aici a fost pichet de graniceri si punct vamal. In mod sigur, in vremurile acelea, drumul dintre Valea Doftanei prin acest pas si pana la Sacele, era in stare mai buna ca azi.

Pe unde este stalpul cu marcaj se merge spre Cheia. Se vede si drumul care coboara spre Valea Doftanei. Traseul spre Cheia vine dinspre Predeal, trece Valea Azugii, Vf. Paltinu… si dureaza cam 8-9 ore, pe jos evident.

Inca se resimteau influentele mioritice 🙂

Dupa popas, incepem coborarea fara sa ne gandim vreo clipa la drum. Dupa o curba, hop si surpriza:

Jumatate de kilometru numai asa era. Doar daca puneai putin piciorul, scapai in noroi dincolo de glezne. Evident se trasesera busteni…

Undeva mai jos, m-am oprit sa spal bicicleta, am un fix cu treaba asta. Ce daca sunt mai jos alte noroaie, o spal de cate ori cred, iar se murdareste, iar o spal. Cu ocazia asta, am vazut cum din cauza noroiului cuiva i-a sarit lantul. Am scapat insa de noroaie si am dat mai jos de tot felul de gropi. A mai venit si ploaia la un moment dat. Nu ne-a udat ca ne-am adapostit.

Drumul continua pe langa case, vile, pensiuni, risipite ici-colo. Multi turisti si sute de corturi pana la intrare in Traisteni. Ziceai ca e Valea Cerbului. Nu exista nici cea mai elementara amenajare a drumului catre aceste proprietati.

Izvor amenajat langa un loc de popas

Aici am spalat ultima oara bicicleta. Eu sunt si singurul care are aripi la bicicleta si singurul caruia nu i se pare fain sa vii murdar de noroi 🙂 Nu trebuie sa dovedesc nimic nimanui… trebuie sa fac traseul cum mi-am propus.

Mai erau doua ore de mers pe jos pana in Valea Doftanei, deci, atentie, drumul e destul de lung.

Intalnim si traseul care traverseaza muntii Baiului, iesind in centrul Busteniului, pe langa Castelul Cantacuzino. Mereu mi s-a parut un traseu nefericit, aiurea gandit. Dupa ce ai trecut muntii, si ai ajuns la drum, in Valea Doftanei, mai ai kilometri buni pana in localitate. Oricum, decenii la randul s-a trecut din Traisteni in Busteni dar nu pe aici. Stiu sigur pentru ca in Traisteni am o gramada de rude, evident toti ciobani :)) Un unchi cum cobora de pe munte, cum o punea de un copil si primavara ieseau acestia ca miei 🙂 Vreo 7 copii avea numai el. Plus copiii care acum sunt mari si au si ei copii…

Multe poieni pline de masini si de corturi

Si drumul pana in Traisteni se tot lungeste.

Am facut 2 ore pe coborare, din Pasul Predelus pana in Traisteni 🙂

La ruinele vechii biserici din Traisteni

Se spune ca biserica a fost construita prin anii 1830, ceea ce pare destul de evident. In sfarsit, dupa ani buni, acest monument istoric sau mai bine zis ce a ramas din el, a fost imprejmuit.

Langa biserica, probabil o fosta casa de preot.

Cruce de pomenire

Biserica noua, inceputa in 1926. Aici a inceput ploaia, din nou, dar statia de autobuz era in apropiere si am depasit lejer momentul.

Nicolae Milu, localnic si comandant al bricului Mircea

Primaria si bustul lui Ferdinand I

Am continuat spre Tesila, care impreuna cu Traisteni formeaza comuna Valea Doftanei.

Biserica din Tesila

Spre Campina

Cam de pe aici incepe lacul de la Paltinu

Loc de popas pe malul lacului, oameni, gratare, vaci…

La barajul Paltinu

Inghesuiala mare pe baraj, toata lumea sa faca poze. Cred ca 5% din cei care fac poze si citesc caracteristicile 🙂

Continuam spre Campina. Initial am vrut sa intram prin Brebu dar nu am gasit aderenti 🙂

Moara din Campina, cum se vine dinspre Valea Doftanei.

Ratacind pe la piata dupa shaorme…

Ideea este ca pe la 18:30 eram la gara Campina, asteptand trenul. Asadar, Busteni 8:30, Sacele 10:30, Pasul Predelus 13:45, Traisteni 15:45, Campina 18:30. Gara Campina

8 ore pe biciclete, 2 ore pentru poze si popasuri, cam 110 km.

Traseu cu bicicleta: Busteni – Sinaia – DJ 713 – Cabana Dichiu – DJ 714 – Sanatoriul Moroeni – Manastirea Sf. Ioan Iacob Hozevitul – Pietrosita – Fieni – Bela – Varfuri – Iedera – Magureni – Bobolia – Gara Campina

Dupa o iarna lunga si o primavara tomnatica… mai vine si anotimpul calatoriilor.

Un nou traseu pitoresc, lung de circa 100 km…

La 8:10 am plecat din Busteni spre Sinaia, pe la 8:30 eram la gara din Sinaia, apoi am oprit pe Malul Spitalului la niste cumparaturi si am continuat pe DN 71 spre Targoviste.

La Sinaia, vazand masina din imagine, ne-am adus aminte ca peste cateva ore incepea un concurs de eleganta, cu multe masini de epoca. Un concurs pe care noi il ratam…

La 9:25 eram la fosta cabana Cuibul Dorului, intrand asadar pe DJ 713 ce urca pe Platoul Bucegilor.

Ca de obicei, pustiu. Am auzit ca era cat pe aici sa se vanda dar proprietarul s-a razgandit.

Urcam noi linistiti, surprinsi ca parca nu erau cine stie ce masini si, la un moment dat, o coloana de masini ne-a ajuns din urma. Ei bine, asa a fost pana la cabana Dichiu. Exact ca pe DN 1.

Se lucra la drum si masinile asteptau mult si bine, pana se deschidea un fir. Mai era si hramul manastirii de la Pestera Ialomitei, fiind sarbatoarea Sf. Petru si Pavel asa ca, mii de oameni in mod sigur urcau pe munte. Cand este aceasta sarbatoare, mai ales in week-end, trebuie sa ai nervi de otel ca sa mergi cu masina in Bucegi.

Iar il repara 🙂 Am mai scris eu cand s-a asfaltat acest drum, ca e perfect acest drum pentru multi, il vor repara toata viata lor si a noastra. Cand repara aici, se strica mai sus si tot asa…

La 10:10 eram in punctul panoramic de la limita dintre judetele Dambovita si Prahova. Pana si oile treceau dupa cum se vede, dintr-un judet in celalalt 🙂

Cabana Dichiu mai sus. Acolo ne-am oprit sa cumparam niste cascaval. D-na care vindea ni l-a si feliat…

La 10:30 am ajuns la cabana Dichiu, unde am stat 5 minute. Portiunea dintre Cuibul Dorului si Dichiu am parcurs-o in circa o ora. Imaginea de mai sus e la plecarea de la cabana Dichiu. Se vede cum pe DJ 713 urca o multime de masini. Ce nebunie o fi fost pe la pranz.

Mai departe, am coborat spre intersectia cu Zanoaga-Pestera si Moroeni. O coborare foarte frumoasa printre zeci de masini obligate sa parcurga cu atentie portiunile neasfaltate de la poduri, timp in care noi zburam pe langa ele. Multe microbuze din Brasov, Prahova, Bucuresti. Un sofer de microbuz din Bucuresti ne-a recunoscut mai tarziu prin comuna Iedera…

Ajungem la intersectie si facem stanga spre Moroeni:

Am lasat asfaltul pentru drum forestier. De aici am tot coborat, cu mici portiuni de urcare, circa 15 km pana la acel sanatoriu ce apartine comunei Moroeni. O ora am facut pe acest drum, amintindu-mi de plictiseala maxima incercata cu masina pe acest drum care pare ca nu se mai termina. E acelasi sentiment ca la Vidraru. Ocolirea lacului se face pe un drum de circa 20 km 🙂 Nici nu stiu cat am facut cu masina. Evident cu bicicleta am facut si mai mult numai ca, e altceva cu bicicleta. Te opresti, vezi ceva…

La intersectia cu Scropoasa

Dintr-un punct panoramic pe care s-ar putea sa-l ratezi cu masina, am admirat vreo 10 minute cariera de la Lespezi si o parte din Cheile Zanoagei, imprejurimile Scropoasei.  Cascavalul d-nei de la Dichiu era foarte bun…

M-am uitat pe acest drum pana la sanatoriu, de 2 cruci de piatra, dar nu am vazut nimic. Probabil si din cauza vegetatiei si pentru ca in mod sigur autorul contemporan ce scria lucrul acesta, le preluase dintr-o sursa de pe la 1910. Foarte probabil nu sunt in preajma acestui drum ci pe langa fostul drum de plai din apropiere.

Sanatoriul… la cladirea cea mare cred ca se efectueaza niste lucrari. Ca si in alte locuri sanatoriale, cei de pe la poarta nu pareau deloc bolnavi… ci in vacanta. Important este sa fie omul sanatos 🙂

Sanatoriul a fost inaugurat in anul 1938 si avea tot felul de terase si fantani prin curte.

Un fost izvor amenajat, azi o ruina

Plecam spre Moroeni pe un drum cu asfalt dezastruos, cu atentie la curbe unde era mult nisip… daca intri cu viteza, nisipul este calea cea mai sigura de a te catapulta in decor… Bine, asfaltul este denivelat rau, gaurit…

Satul Glod. Din acest punct, nu continuam pe drum, ci iesim din drum pentru a cobori la o manastire ortodoxa de rit vechi.

Vreo 5 minute coboram pe langa biciclete pe aici…

Biserica

Am stat ceva si pe aici, vorbind cu maicile, aprinzand lumanari, cumparand mir, la poze…

Moaste, fiecare cu o poveste aparte

Sf. Mucenita Elisabeta din familia Tarului Nicolae. Elisabeta, a fost de fapt, marea ducesa a Rusiei, asasinata alaturi de familia tarului Nicolae al II-lea, de catre comunisti.

Cam asa arata marea ducesa a Rusiei, sora tarinei Alexandra.

Din intersectia de mai sus am iesit in DN 71 care leaga Targovistea de Sinaia.

Continuam spre zona Moroeni-Pietrosita, trecem pe langa Casa Memoriala Cioranescu…

Biserica – hramul „Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil”.

Si la ora 13 ajungem in Pietrosita:

Casa Constantin Marmandiu

Sediul Primariei Pietrosita, fosta cladire de odinioara a Vamii.

Centrul comunei Pietrosita mereu mi-a placut datorita aerului istoric impus de cladiri. E logic sa fie asa pentru ca aici a fost Vama.

Un alt obiectiv atins, biserica cu trei hramuri de la Fieni, ridicata in anul 1804. Biserica, monument istoric este inchisa din anul 1948 si in interior totul este in stare de degradare.

Biserica este inchisa cu grilaj metalic dar te poti uita in interior… o mizerie de nedescris.

Este si o cruce de piatra impozanta langa biserica, tot monument istoric, datare 1660. Pe ea se afla chipul Maicii Domnului dar nu se mai cunoaste asa de bine. Crucea este de pomenire si se crede ca a fost ridicata in momentul in care s-a construit si prima biserica a Fienului. Biserica de la 1804 ar fi a treia.

Centrul Cultural din Fieni si ora 14 ne-a prins la o terasa.

Dupa 30 de minute, am plecat mai departe…

Carpatcement

Ca sa nu mergem pana la Pucioasa, am intrat pe alt drum, prin cartierul Berivoiesti.

Asa arata drumul prin acest cartier. Mergem pe el pana se transforma in forestier…

Spre satul Bela; dupa cateva curbe drumul se schimba radical si noroc ca e bicicleta nu altceva.

Mergem prin sat o vreme apoi ajungem la indicatoarele pozate din tura trecuta.

Un prieten pe Facebook, cunoscator al acestor zone, d-l Gabi Prundaru, imi spusese ca spre Moreni este un traseu pitoresc. Asa a si fost. Dupa ce am intrat pe aceasta ruta, la scurt timp, incepe un urcus dar la cat urcasem noi pe Dichiu 🙂

Foarte multe cruci din lemn… dar nicio biserica pana la Valea Lunga.

Monumentul eroilor langa primaria Valea Lunga

Si un alt obiectiv despre care citisem in carti mai vechi… o biserica veche, de cand o parte din actuala comuna Valea Lunga apartinea de Plaiul Campinei. Comuna azi este inclusa in judetul Dambovitei, in trecut era o parte din ea in Prahova.

Ruinele bisericii vechi

Crucea de la mormantul preotului Policarp Popescu

Bolta altarului

Ajungem si in comuna Iedera, nu stam prea mult si urmam un drum asfaltat ce ne va scoate in comuna Magureni din judetul Prahova, localitate cantacuzineasca odinioara… Aici a locuit unul dintre personajele mele istorice preferate, spatarul Draghici Cantacuzino 🙂

Citim poezia, mergem bine si, dupa vreo 3-4 km la revedere cu asfaltul 🙂

Din ce te apropii de limita intre judete iti dai seama ca nu merge nimeni pe aici cu masina. Vin niste denivelari uriase…

Drumul acesta l-am parcurs in circa o ora, iesind in zona Satul Banului. Multi oameni cu corturi, la gratare, rulote, masini etc prin poienile din preajma drumului, pe partea prahoveana.

Forestierul, in partea damboviteana, are si niste serpentine. Dupa acestea vine o troita cu doua cruci, mai dai o curba si vezi asfaltul. Urmeaza numai coborare cativa kilometri…

Biserica din Magureni. Ca si aceea de la Lespezi si aceasta a intrat in renovare.

Era 18:10, dupa o oprire la un supermarket.

Au urmat apoi Cocorastii Caplii – Bobolia – Gara Campina.

Spre Campina, la iesire din Cocorastii Caplii

Biserica din Bobolia

Gara Campina, sosire la 19:05. Aici am stat vreo 20 de minute pana a venit trenul spre Busteni.

Masurand cat de cat…

Am urcat Bucegii ca sa ajungem la Pietrosita-Fieni si sa ne intoarcem pe la Iedera-Magureni in Campina :))

Traseu cu bicicleta: Breaza – Adunati – Bezdead – Pucioasa – Doicesti – Manastirea Viforata – Manastirea Dealu – Razvad – Moreni – Filipestii de Padure – Floresti Prahova (Partea I)

Mi-a luat vreo trei zile pana am gandit traseul acesta :)) Cum sa ajung la Manastirea Dealu intr-o zi si sa ma si intorc in aceeasi zi? Nu cu masina, ci ceva frumos.

Si m-am gandit asa: iau trenul de 6 dimineata in Busteni si cobor la Breaza. Ora 7 a.m. ma va prinde in centrul Brezei. De acolo pe drum judetean spre Ocina-Adunati-Costisata si coborare in Bezdead. Am mai fost pe acest drum cu masina si nu prea mi-a placut, ca fiind drum judetean nu era chiar ok. Am fost si cu bicicleta pana in Adunati si imi aduceam aminte de un urcus serios. Mai este unul de vreo 1,5 km spre Costisata.

Din Bezdead spre Pucioasa, unde trebuia sa intersectez DN 71, care leaga Sinaia de Targoviste. Continuare spre Doicesti, intrare prin Aninoasa ca sa nu stau in zgomotul de pe DN 71. Viforata si apoi Dealu. Mie imi iesea ca am fi pe la orele 12-13 la Manastirea Dealu.

De la ultima manastire urma sa o luam spre Ploiesti o vreme pe DN 72, adica pana la Razvad. Dupa care pe drumuri judetene spre Moreni si Floresti la gara. Din Floresti sa luam trenul de ora 19 spre casa. Obligatoriu si la dus si la intorsc cu operatorul feroviar Regio Calatori pentru ca e vorba de atitudine si educatie. Evit pe cat posibil sa folosesc CFR-ul. Unele trenuri CFR nu au vagon de bicicleta, stai sa negociezi cu nasul. Plus ca bunul simt lipseste. Cu Regio Calatori nu am avut niciodata o problema. La CFR pun trei vagoane dupa locomotiva si sunt 2 controlori. Daca te sui dintr-o gara unde nu exista casa de bilete… si imediat ce te-ai urcat in tren, nu te-ai dus la controlori, iti vor taia bilet la pret dublu sau o dai la mica intelegere. La Regio Calatori te urci in tren, stai unde vrei, vine controlorul care e doar unul, si-ti taie bilet. Daca ai bicicleta, iti arata el vagonul special, iti mai deschide si usile. Vara, cand dau drumul la aer conditionat prin vagoanele CFR, sunt dese cazurile in care in sistem intra si aerul din toalete care, evident, se risipeste prin tot trenul. Daca vrei sa iei un tren CFR din Gara de Nord garantat ca stai 20-30 minute la coada. Cand te duci la orice alt operator, stai 5 minute cel mult.

Deci, fixez traseul si incep sa vorbesc despre el. Nu am auzit decat ca nu sunt sanatos 🙂 🙂 E mult pana se constientizeaza ca da, traseul poate fi parcurs intr-o zi, cu bicicleta, ca apoi… Nici nu merg cu oricine, pentru ca eu ma opresc cand vreau si unde vreau, deci nu as vrea sa supar pe cineva cu toanele mele. Stabilim ziua plecarii si, seara, nu stiu, parca imi venea mie sa renunt 🙂

Dar lucrurile se intampla cum stabilisem, ne urcam in tren, nu nimerim vagonul de biciclete si, la Sinaia, ne dam jos ca sa lasam bicicletele unde le este locul, in vagonul potrivit. Evident, cum ziceam mai sus, controlorul era deja la acel vagon si ne deschisese usile.  Coboram in Breaza, urcam in centru pe langa biciclete ca sa povestim mai bine traseul. Cand sa o luam spre Ocina, intalnim un grup de tineri cu berile in mana. Schimbam cateva vorbe cu ei, iar acestia se hotarasc sa plece acasa, spre Adunati pe jos. Ne oprim si ne uitam daca vorbesc serios. Cum vorbeau serios, ii credem mai nebuni ca noi. Pe la jumatatea drumului ne-a depasit un microbuz si cred ca i-a cules si pe ei 🙂

Iesim din Breaza

Aici realizam/contemplam cat de fain este cu bicicleta. Sa simti natura de dimineata, libertatea de a te opri oriunde, de a face ce vrei 🙂 Sa te suiere vantul, sa surprinzi live aspecte din viata de zi cu zi a unor oameni, sa treci prin comunitati, sa te arda soarele, sa tragi cand vrei pe dreapta sa culegi un fruct, sa iei o floare, sa cumperi ceva. Sa te poti aseza pe marginea drumului sa asculti sau sa te sui pe inaltimea din apropiere…

Peste pod

Cum arata…

Biserica din Adunati

Monumentul eroilor

Cruce de piatra… putini realizeaza ce inseamna aceste monumente pentru istoria si cultura noastra. Toate crucile de acest fel, seculare, ar trebui sa aiba un chiosc din lemn protector. Altfel, le distruge timpul. Partea buna este ca sunt in practica la un muzeu… loc in care invat sa fac o sumedenie de chestii faine.

In imagine, crucea nu pare chiar mare insa…

Iesim din Adunati si din judetul Prahova.

La Costisata

Am recunoscut din poze zona aceea. Se numea Malul de Rasuna 🙂

Ce-o rasuna, nu stiu, dar na…

Primaria comunei Bezdead

Biserica, una din ele.

Turele pe bicicleta sunt in fapt, excursii tematice, de atingere a unor obiective turistice-istorice-culturale-religioase. Nu merg nicaieri doar sa misc bicicleta ca la un concurs 🙂  Nici nu pot detalia foarte multe. Urmaresc diferite piste. Ca exemplu: la Adunati mai trebuia sa ajung pentru a vedea unde se gasesc o parte din eroii Regimentului 47 Infanterie. Asa cum in urma cu o duminica, am fost pe Bucegi sa gasesc o parte din „urmele” Grupului de acoperire „Moroeni”, grup care facea legatura intre fortele romanesti din zona Bran cu cele din zona Vaii Prahovei. Acest grup avea vreo 2000 de oameni.

O casuta din povesti

Obiective in Bezdead, o comuna mare-mare 🙂

Pana la Pucioasa am trecut si pe langa Putul lui Stefan:

Scrie clar data…

Pe panou scria str. Florin Popescu 🙂 Astia or fi pus denumirea strazii dupa numele fostului presedinte al CJ Dambovita? Ar fi prea de tot :))

La 9:50 eram langa barajul de la Pucioasa.

La gara din Pucioasa

Asadar, 3 ore din Breaza pana la gara Pucioasa.

Mai departe, pe DN 71 spre Doicesti:

Nu stiam ce miroase asa…

In Aninoasa, o comuna ingrijita…

Intai la stanga, sa mergem la manastirea Viforata.

Cruce de piatra marcata ca monument istoric. Aceasta sta prin acele locuri din anul 1717. Pacat ca nu este acoperita, pentru a se pastra si mai mult in timp.

La manastire

Istoric

Asa ceva, de minim 200 de ani, il tii in muzeu… Cu siguranta, nu este inventariat ca obiect de patrimoniu :)))

Biserica manastirii

Se vede ca este manastire de maici.

Mormantul ieromonahului Macarie (1780-1836), „dascal de muzichie si portarie”.

Protopsaltul Macarie

Pe la 11:25 eram la manastirea Viforata. Aici am stat ceva timp…

Urmarea in articolul viitor.

Restaurarea bisericii fostului schit Lespezi

Eu o mai numesc si biserica spatarului Draghici Cantacuzino. Piatra de temelie a fost pusa in anul 1661.

Dupa vreo 14 ani de incercari, cei de la parohia schitului Lespezi, au reusit sa acceseze fonduri si sa porneasca acum, in primavara anului 2019, restaurarea monumentului istoric.

Trebuia sa trec si eu pe acolo ca sa vad zidurile originale si orice altceva…

Urcand spre fostul schit

Tencuiala celei mai vechi biserici din Valea Superioara a Prahovei a fost indepartata.

Trecem peste „valuare”

Prima impresie conteaza… dar nu mereu 🙂 Pe panou nu sunt trecute anumite date despre cine realizeaza restaurarea insa, in apropiere, gasim si ceva ce tine de o anumita „privire”. Crucea veche de la intrarea in curte a fost acoperita… ceea ce este foarte bine.

Biserica

Sus, pictura lui Parvu Mutu

Pot sta mult si bine sa privesc aceste ziduri 🙂

O poveste pe care nu am cum sa o ratez.

Voi mai reveni.

Se vedea o linie prin iarba… Ma uit putin surprins cat de mult a mers o cartita sau un soarece pe sub pamant.

Insa, era altceva…

Era de fapt o autostrada de furnici…