Cum se incheie ultimul articol? Cu „renascut” 🙂 Azi, noroc cu CFR-ul ca am intalnit planta considerata…. a „renasterii” 🙂
Nuferi la munte, ok, uite ca sunt si pe aici… Ma astept sa se zica, aaa, pai e plin :)) Eu insa nu am vazut vreun nufar vreodata de la Comarnic la Predeal.
Acum, am vazut unul pentru ca toate trenurile aveau intarzieri mari. Si intarzierile acestea te obliga la tot felul de mijloace si rute alternative.
Asa ca…
Lacul din padure
Tot pe langa lac, vad niste frunze ce pareau nespecifice locului.
Un baraj impozant, un lac foarte frumos, o utilitate uriasa… apa de aici ajunge in municipiile Brasov si Sacele.
Acest baraj a fost construit intre anii 1971-1975. Este inalt de 45 m, are un volum de apa de 18,3 mil.m.c.
Lacul ocupa o suprafata de 148 de hectare.
Nu am ajuns la el dar de la distanta l-am pozat suficient cat sa-mi placa 🙂
Cu aceasta ocazie, vazand barajul orientat spre Sacele, ne-am lamurit noi si de sensul de curgere al raului Tarlung :)) Nu curge spre Cheia ci dinspre Cheia 🙂
Lume la gratar si plaja
Fiind o acumulare de apa destinata consumului populatiei… orice activitate de impurificare a apei este total interzisa.
O bucla, un cerc prin zone pitoresti. Mereu „scot” cate un traseu din acesta 🙂
Intai am purces spre munte. Ne-am trezit taman in buricul intravilanului din Parcul Natural Bucegi, adica in Valea Ialomitei, zona Padina-Pestera. Unde sa parcam? Ca umblau aia de la Media Pro sau Castel Film ceva de genul, peste tot prin zona aia. Turnau un film, ca erau cu rulote, cu cafele in mana, aparatura. Vreun film sau vreo reclama fara succes 🙂 Glumesc.
Lasam masina pe langa cabana Diana si o luam la picior. Exprimarea cu luarea la picior mi-a ramas in minte dupa ce am citit relatarea luptei de la Posada. Cum a vazut-o regele maghiar. El a scris ca a luat-o la picior si toti istoricii nostri, astia marii, au inteles ca a fugit calare de a deselat bietul cal. Fara sa gandeasca o chestiune… rapele erau prea inclinate sa o ia la galop ala cu calul. A luat-o la picior inseamna ca a luat-o la sanatoasa, pe jos 🙂
Luand-o si noi la sanatoasa, tot pe jos, trecem pe langa un spatiu amenajat ca un cort cu tot felul de produse. Scria mare Magazin Alimentar. Noi am crezut ca este tot parte din scenariul de film, ne-am uitat si am plecat mai departe. Orice e posibil prin acest munte. Numai daca ma gandesc asa la mine, ca fapt divers 🙂
Pe acolo, pe sus sunt izvoarele Ialomitei, se vede o parte din Mecetul Turcesc (in dreapta). Imagini luate imediat dupa ce am pornit in excursie.
Ajungem si prin zona manastirii, unde niste neni mestereau ceva pe la o instalatie:
Intra apa prin canalul verde si invarte chestia aceea… ce or face cu energia electrica produsa nu stiu. Poate o folosesc la iluminarea pesterii Ialomitei…
Mutand apa sa treaca printr-un canal, iata ca prin albie un firicel anemic se mai strecoara. Dar cred ca pentru 50 de metri nu e cine stie ce. Apa revine in albia un pic mai jos.
Trei cu mapa, nimeni cu sapa. Sau tot dumnealor erau si cu una si cu alta. O fi eficienta chestia asta sau s-o fi inscriind pe aceeasi linie cu ce stim prin Bucegi?
Continuam pe langa manastire…
Ce sa scriu? Transhumanta, frumusete, povestea mioritei? Nu! Un cioban cu o caruta cu coviltir, un card de caini, se duceau si ei asa… unde? La vale…
Zona telecabinei Pestera-Babele. In cheile din spate este Pestera Ialomitei. Platforma alba poarta titlul de heliport si umbla vorba ca a costat o caruta de bani. Cred ca tot una cu coviltir ca sa nu se stie ce este inauntru.
Pe acolo am mai stat eu mai de mult la un pranz. Frumos tare.
Stana de sub Piciorul Doamnelor… acolo erau caini si ciori care mancau nu stiu ce printre acestia din urma…
Remarcati peisajul de vis si ziua splendida ce am prins-o. De cand nu am mai fost intr-o astfel de excursie…
Lac langa Cheile Ursilor, de fapt mai sunt si altele.
Cascada Doamnei, destul de anemica in perioada aceasta. Primavara este splendida… E singura cascada din Bucegi pe sub care poti trece, fiind un spatiu intre caderea apei si stanca.
Grota Cameliei
Imagineaza-ti cum este sa stai jos, cateva clipe, langa apa…
Drumul de pe muntele Batrana. Mereu mi-a placut acest drum, cine stie cand o fi si asta „dezvoltat durabil”. Durabil in Bucegi inseamna doua lucruri: bani multi in conturile unora, bani furati evident, dar sunt acolo unde trebuie… deci asta inseamna dezvoltarea durabila a propriilor interese si asternerea unui covor de asfalt, adica drum durabil si la propriu. Ca acum nu rezista asfaltul, e altceva, drumul e deja dezvoltat durabil se pot directiona bani pentru a fi si mai durabil. E simplu… iei notiuni de mediu si le distorsionezi sensurile in favoarea ta.
Salba de lacuri mici din preajma Cheilor Ursilor. Nu sunt aceleasi cu cele postate mai sus.
Acesta e acelasi cu unul din imaginea precedenta 🙂
Sfinxul
Cabana Diana, mai e masina noastra acolo 🙂 si constructiile aparute, ca doar ai voie sa construiesti… e intravilan, faci pensiune turistica, hotel ceva. Ca nu le mai clasifici si nu vor functiona niciodata, nu-i bai, nu intreaba nimeni… tu ti-ai atins scopul.
O alta cruce, pe partea cealalta a Bucegilor. Fain! Are si o masuta cu banca langa ea.
Valea Horoabei la baza stancii… si o luam pe acolo, facem stanga, si nu mai stiu ce…
Acum pe partea cealalta
Peisaj din Valea Horoabei
Ce poezie, ce poveste. Iti dai seama cum e sa stai acolo? 😉
Tura urmatoare mergem acolo, cu ceaunul.
Locurile acestea asa trebuie sa ramana, nu dezvoltate in vreun fel.
Varful Bucura are mantie alba… bine ca nu am fost pe acolo. Stiam eu ce stiam.
Zbura dincolo de Saua Strunga
De langa Saua Strunga spre Cheile Gradistei
Popas pentru mancare. La refugiu inca se lucra. Noi cu gura mare pe acolo, sigur l-am deranjat pe baiatul care lucra la refugiu.
Refugiul se numeste Om pe Munte. Sa speram ca nu mai tin ciobanii oile in el si ca unii turisti vor fi civilizati. Din toata excursia, acesta este singurul lucru durabil, in adevaratul sens al povestii. Unii au reparat un refugiu din banii lor, cu puterilor lor, pentru altii. Si nu lucreaza la vreo institutie cu atributii in Parcul Natural Bucegi. Durabil e ce ramane si pentru altii, marea majoritate. Dar bine, nu ai cum sa faci hotii sa inteleaga ca daca ne tot furam caciulile, nu doar ca ne suim unii mai sus ca altii si le facem rau celor de acelasi neam… insa in timp, se pune in pericol insasi existenta statului national. Un stat corupt este usor de ocupat.
Din Saua Strungulita, pe unde se strecoara mereu un vant grozav dinspre Leaota, am coborat spre muntele Tataru, la acest lac.
De aici traseul era marcat cu punct galben, apoi am lasat punctul pentru triunghi galben. Bine, teoretic, ca din creasta pana la vreun kilometru si jumatate in firul vaii, nu e neam de marcaj.
Cartite puternice au scos pamantul asta 🙂
Valea Tatarului cu stana… mirific peisaj.
Vechea stana din Valea Tatarului
Timpuri trecute…
Si pe la marginea padurii ne astepta un drum din bolovani
Pe care l-am coborat in 20 minute
Iesind aici, la vreun kilometru de masina
Dezvoltare durabila 🙂
Aici s-a incheiat excursia. Nu stiu cat am facut… ca timp.
Ne-am intalnit la ceai pe la 8. Cum unii beau ceai fara zahar ca asa e mai bine, m-am dat si eu dupa ei. Ce sa fac 🙂 Apoi ei cu apa plata eu cu Pepsi. Dependenta, clar!
Pe la 9 ne-am urnit, pe la 10 am ajuns in Valea Ialomitei, dupa ora 18 eram acasa. Am plecat fara notiunea timpului, asa e bine…
Trebuia sa postez si o piesa muzicala, dar nu o mai gasesc… sa o mai caut un pic… trebuie sa mai caut si excursia cand am fost la acel pranz in Valea Ialomitei, cred ca prin 2013 sau 2014…
Dupa cum stiti, tara este sub fenomenul Arsenie Boca. Toata lumea are icoane, iconite, medalioane, carti, semne de carte etc, cu figura lui Arsenie Boca. Se fac pelerinaje, sunt cozi interminabile la mormantul parintelui! Este usor de pus etichete: delir religios, credinta oarba, incredere, minune. Nu as vrea sa judec, sa afirm ceva, fiecare e liber sa creada in ce doreste. Totusi, isi face loc intrebarea: Ce se intampla cu acesti oameni? Parca sunt prea multi! Evident ca filozofii si cei prinsi in realitatea aceasta prea adanc, pot gasi rapid o explicatie. Cum ca e genetic pentru romani, e traditie nationala.
Luna trecuta am fost cu niste prieteni in Tara Fagarasului, pe ruta Sinca Veche – cabana Sambata si chilia parintelui Arsenie Boca – Manastirea Brancoveanu. Despre aspecte din acea excursie am mai scris, nu si despre manastire. M-am tot gandit cum sa spun, ce se va intelege. Pana la urma, eu fiind cu… adevarul trebuie spus in orice situatie, fapt ce mi-a adus in timp o multime de probleme, zic ca fiecare sa inteleaga ce doreste.
Asadar:
Vizitam Sinca Veche si mai tarziu ocolim manastirea Brancoveanu pe un drum forestier pentru a ajunge in traseul spre cabana Sambata si chilia parintelui Arsenie Boca. Imediat dupa manastire m-a strabatut un fior, o stare de neliniste pe care am pus-o pe seama unor certuri/probleme cu persoane care au o anumita insemnatate pentru mine.
Inainte de asta, fiind cu un microbuz, ne-am oprit intr-un sat dinainte de manastire, parca Voievodeni, sa luam cu noi pe fratele unui preot. Acesta ne-ar fi povestit destule despre obiective, parintele Arsenie. O data cu acesta se urca in masina si o doamna in varsta, vecina cu acel domn. Si se scuza femeia, si vorbeste intruna, si la fiecare 5 cuvinte il pomenea pe parintele Arsenie Boca. Fiind de fel tolerant, adica nu face si nu spune ceva ce ar jigni fara motiv pe altul, mi-am vazut de treaba, ascultam intr-o doara. Spunea femeia ca a doua zi va vorbi la catedrala din Fagaras, ca e mare evlavioasa, ce inseamna parintele pentru ea, ca a fost la Viena, ca nu stiu ce.
Dupa introducere a trecut sa ne miruiasca, sa ne dea niste iconite cu parintele plangand. Celor care purtau ochelari le dadea cu mir si pe ochi. Uite asa, intre rasete si vorbe am ajuns la capatul drumului forestier. Nu o data am zis ca nu cred ca ne intoarcem inapoi in aceeasi zi daca stam dupa acea femeie, al carui vis si scop era sa urce la chilia parintelui. Mi s-a parut imposibil, ca asa este cand judeci pripit, cand realitatea imediata te insala si cand uiti niste lucruri.
Pana la chilie am vazut tot felul de varstnici, gospodine scoase din casa de ideea de a merge la chilia parintelui… si am inteles ca acesti oameni sunt condusi de o credinta incredibila, greu de inteles.
Am ajuns la cabana… acea portiune de traseu cat si cea spre chilie, fiind pentru mine ca om care merge mult pe munte, floare la ureche. Tot urcand nu aveam pace, aveam ceva si nu stiam ce… Apoi am stiut ce aveam, ma chema ceva la manastire. Simteam puternic ca trebuie sa ajung acolo. Nici la urcare si nici la cabana, nu am reusit sa stau pe langa ceilalti. Mi-am cautat explicatii: ca sunt afectat de niste discutii, ca nu am vazut destul din munte, ca traseul e prea scurt…
Ajung la chilie, stau pe acolo cu cativa si cand apare fratele parintelui ascult putin… dupa care plec pur si simplu la vale. Ii spun prietenului ce conducea grupul ca ne vedem la manastire, l-am suparat putin… si am plecat. De la cabana intr-o ora si un pic eram la manastirea situata la vreo 12-15 km. Pe cand coboram de la chilie, la baza traseului o vad pe femeia din microbuz cum urca. In preajma ei trei tineri, o ajutau. Ma intorc, privesc si ma intreb daca nu ar fi bine sa ma ofer sa-i duc rucsacul pana sus la chilie, pentru ca niciunul nu se gandise la asta. Gandul si statul pe loc nu ma tine mult, pentru ca mi-am spus ca fiind trei, unde ma mai duc si eu al patrulea, trebuia sa fac asta de la inceput.
Pe drum aceeasi stare ciudata, zic sa sun pe cineva si gasesc semnal in sfarsit. Ma mai linistesc si merg mai departe. Tot nu intelegeam ce am. Incercam sa-mi domolesc bataile inimii de teama sa nu mai patesc cine stie ce. Prin oras mai gasesti pe cate cineva, pe acolo nu era nimeni.
Intru pe poarta manastirii si m-am linistit. M-am gandit ca daca tot am ajuns, acum sa vad si de ce, deci sa iau manastirea la pas, bucata cu bucata. Vad o cruce mare:
Ridicata in memoria celor care s-au opus comunistilor, in zona muntilor Fagaras.
Vad undeva in stanga si cimitirul, intre mine si el, un calugar pe un tractor aduna baloti de iarba. Merg pe o alee spre cimitir, sa vad cine este ingropat pe acolo. Undeva retrasa, statea o femeie. Nu facea nimic, doar statea. Mi s-a parut putin ciudat dar am continuat sa fac poze, sa citesc pe cruci:
Mormantul parintelui Teofil Paraian
Si plec, trecand si pe langa acea femeie de data aceasta. Ii spun saru-mana, imi raspunde si ma trezesc intreband-o ce face acolo. Stiti ce mi-a spus?.. ca de cateva ore nu putea sa plece de acolo. Ma astepta. Ma astepta o femeie pe care nu am vazut-o si nu am auzit de ea in viata mea. Nici nu mai imi simteam picioarele de la genunchi in jos. Mi-am dat seama ca asta era explicatia starii mele.
Si imi spune femeia „sunt Elena C. din cartea parintelui… pe mine m-a vindecat de cancer… si etc”. Imi zic ca poate povestea asta o spune tuturor celor care trece pe acolo. Dar de ce statea retrasa si nu la intrare in cimitir?.. ma intrebam in acelasi timp. M-am hotarat sa o ascult si mi-a zis ceva despre mine, despre ce fac, incat am avut aceeasi raceala de la genunchi in jos. M-am intrebat acolo pe loc daca chiar ea vorbea. Si am inteles atunci ca aceasta femeie chiar are o legatura cu parintele Arsenie Boca iar eu eram acolo cu un rost, cat de putin credibil pare ce spun pentru altii. Nu as putea sa povestesc totul pentru ca ma priveste doar pe mine. Insa, cand simti asa ceva, marturia ochilor nu mai conteaza, are aceeasi putere. Asa ca fenomenul Arsenie Boca nu este o impresie, ceva se intampla… nu sunt la prima dovada.
Prima a fost cand nu luam in serios povestile cu acesta si cineva l-a rugat sa-mi dea un semn ca sa cred. Am si scris atunci, nu mai insist. A doua oara eram intr-un concurs si m-am rugat la el, cumva i-am depasit pe cei mai buni si am ajuns pe locul doi. Apoi i-a aparut in vis unei persoane apropiate si i-a spus sa merg in excursie prin tara cu bicicleta ca totul va fi bine. Nu demult, dupa o discutie aprinsa, in care conteaza fiecare cuvant, nu am dormit toata noaptea. Dimineata trebuia sa fiu in alt oras si inima dadea tot felul semne. Pe acolo, inainte de face cunostinta cu asfaltul, ultima imagine a fost cu acea icoana binecunoscuta cu parintele. Nu-mi explic cum de mi-a venit in minte chiar acel lucru. Noroc cu o doamna care fusese la cursuri de prim ajutor, care trecea pe acolo intamplator, pana a venit salvarea. Apoi mai este aceasta cu manastirea…
Acum poze de la manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, loc in care a staretit si parintele Arsenie Boca:
Un panou-schita cu manastirea te ajuta sa cunosti intreg complexul manastiresc. Am stat cateva ore…
Am fost exact cand se comemorau eroii din munti
Biserica veche, ctitoria lui Constantin Brancoveanu:
Probabil anul unei reconstructii
Imagine de altadata
Constantin Brancoveanu
Maria Doamna, sotia voievodului
Regele Mihai I
Sfinti luptatori… la Curtea de Arges ascultasem stupefiat cum un ghid povestea unor creduli, cum un astfel de personaj era un cavaler negru sau fara cap 🙂 Faza era ca nu se mai vedea chipul sfantului, sters in timp, si de aici aberatia… pentru ca oamenii nu mai cauta adevarul ci senzationalul.
Icoana veche, binecunoscuta de cei care au mers pe la manastire…
Fantana
Palatul brancovenesc
Stegarul din Bucuresti
O vizita prin muzeu… o multime de icoane si carti vechi.
Lacul si o masa din piatra
In fata clopotnitei o cruce din 1842:
O replica o gasim si la Sinaia
Si la izvorul parintelui, aflat la circa 1,5 km distanta de manastire:
Mda… si la final, pe la ora 19 sau ora 20 au venit si ceilalti la manastire, inclusiv femeia din microbuz ce dorea sa ajunga la chilia din munte. La poarta manastirii si-a desertat rucsacul si a oferit tot ce era in el de mancare… tuturor. Deci la carat plin pana la chilie si l-a golit la poarta manastirii. Eram in microbuz si urmaream festinul nedorind sa ma misc de pe scaun, analizand episoadele zilei. Femeia carase mancare si doze de bere pentru nu stiu cate persoane.
Da, vedem si nu intelegem! Se intampla la doi pasi si degeaba! Cat de evident ar fi, daca esti setat doar pe bani si castiguri din orice pozitie, nu vezi, nu simti!
Din nou va prezint unul dintre acele trasee in urma carora…nu ai cum sa nu te indragostesti de munte, de Parcul Natural Bucegi…
Dupa vremea imposibila din timpul Marathonului 7500, ziua de duminica a fost atat de frumoasa, incat a sters amintirea celor precedente, cu vant-ploaie-frig.
Mai intai, cateva lumanari de aprins si rugaciuni de multumire pe la Biserica Domneasca din Busteni
Din oras am ajuns la Babele cu telecabina, mijlocul cel mai rapid si mai sigur de a ajunge pe Platoul Bucegilor. Am observat ca nu mai era nimeni la tabara de corturi de la Pestera, intrucat totul se incheiase sambata, si maratonul mic, si festivitatea de premiere, nu mai era, deci, nimeni.
Babele… imposibil sa fie creatii naturale, realizate de vant sau de inghet-dezghet… acum vreo 4 ani aveam in cap o idee pe aici, legata de sirul lui Fibonacci… poate ca intr-o zi, cand voi avea timp.
De la statia de telecabina, in cateva minute se ajunge la Babele si in alte 5 minute la Sfinx:
Eu cred ca anumite parti anatomice din acest chip au fost realizate in preajma anilor 1930… Daca Densusianu, autorul acelei carti gigantice denumita „Dacia Preistorica”, ar fi vazut acest chip, pentru el ar fi constituit dovada suprema. Nu l-au vazut nici asociatiile turistice care au scris primele ghiduri despre Bucegi si note de drumetie, asociatii care au ridicat cabane si marcat trasee turistice… nu l-a vazut nimeni pana prin anii 1930… Bine, fara el, Platoul Bucegilor ar fi fost astazi mult mai „sarac”… daca ma refer la obiective turistice.
Daca Babele existau in formatul actual si acum 100 de ani, si toti vorbeau despre ele, Sfinxul a fost realizat mult mai tarziu. De ce l-au realizat, inca nu stiu…
Cel mai probabil l-au realizat pentru ca, fara niciun dubiu, in aceste locuri exista un loc de cult stravechi
Multa lume pe munte… de la Sfinx se coboara si se urmeaza un drum auto ce este intersectat de traseul ce urca la Vf. Omu (marcaj banda galbena). Daca se urmeaza drumul acesta, ajungem chiar la releul de pe muntele Costila
Bolovanul lui Radu… il salutam de la distanta, azi nu trecem pe langa el
Muntele Obarsia
Releul
Crucea de pe Caraiman undeva spre sud-est
La ora 11 eram pe la Babele. Pana la releu, cu trecere si pe la Sfinx, poze, etc, se fac maximum 2 ore
Vedem Predealul in departare si muntii Piatra Mare si Postavaru
Releul situat pe varful muntelui Costila, varf cu o altitudine de 2498m… este de admirat acest simbol al Bucegilor, de privit in detaliu, daca ajungeti pe acolo, cat s-au chinuit unii sa-l ridice… si cum se prezinta astazi.
Generatii trec, generatii vin
O turma de oi „cucerise” curtea si imprejurimile releului… mii si mii de flori erau prin aceste pajisti, o splendoare… sau „cate floricele frumoase si nu le vad decat oitele si ciobanii”
In departare, Magura Codlei si orasul Rasnov undeva in dreapta
De la releu am coborat intersectand traseul marcat cu cruce rosie Babele-Monumentul Eroilor-Cerdac. Din acest loc, priveam spre Sfinx, se vede stanca indicata de sageata. Noi eram pe traseul enuntat mai sus iar mai jos, era acelasi traseu, care trece si pe la Monumentul Eroilor. Insa cine nu vrea sa mai ajunga si la Cruce, o poate lua pe aici spre poteca de mai jos care il va scoate la Babele. Noi am continuat inspre stanga, spre Monument, exact cum am propus traseul.
De pe varful Caraiman privim Monumentul ridicat in cinstea eroilor… pe varf, pentru ca se vedea splendid, am si facut popas sa mancam ceva…
Floricele mici de colt
Crucea vazuta mai de aproape, noi de aici facem dreapta pe marcaj punct albastru…asa numita Brana a Caraimanului, un traseu spectaculos Brana la inceputContinuandO inscriptie din anul 1953-21 iulie… noi eram aici pe 20 iulie 2014In clasa I am fost pe aceasta brana cu parintii si cu niste rude… am facut popas tot pe acel varf CaraimanCu sageata rosie, Creasta cu Zambri, locul in care cineva a pus foc in 2012, ca si in cazul incendiului de pe Bucsoiul Mic din 2011, ca si in cazul incendiului din Piciorul Babelor… dandu-se vina pe fulger sau pe turisti care au aruncat o tigara aprinsa… au dat foc pentru ca asa au vrut, au avut un scop.Privelisti spre Valea JepilorAltii urcau Brana Caraimanului deplasandu-se spre Crucea EroilorIar unii o coborau cu atentie, tinandu-se de cabluri
Poze pentru prietenii de pe Facebook 🙂 Multi fac poze in acel loc…
Fosta cabana Caraiman si traseul turistic pe care urma sa ajungem de la cabana… la Piatra Arsa
Dupa un urcus de 5-7 minute se ajunge pe pajisti si este foarte usor de mers, peisaje de admirat…
Trecem prin jnepeni, de intersectiile cu Piatra Arsa si cu Jepii Mari, privim in urma si vedem drumul printre jnepeni, pe care venisem de la cabana Caraiman. Imediat ajungem la terenul sportiv si la un mic lac:Pana aici am mers pe drum, insa, vedem stalpii cu marcaj banda albastra ce coboara spre Stana Regala prin Piciorul Pietrei Arse si mergem intr-acolo. La scurt timp, inainte de coborare, vedem un varf pe partea stanga. Iesim din traseu pentru a vedea Valea Prahovei de pe vf. Piatra Arsa: Sub noi, al doilea si cel mai mare Sfinx al Pietrei Arse…
Coborarea pe Piciorul Pietrei Arse, un traseu accesibil
Am trecut pe langa acel bloc masiv stancos
Poteca merge prin astfel de poieni, dupa care intra in padure
Fluturele Ochi de Paun de zi (Inachis Io)
Ce frumuseti 🙂 🙂
Lumanarica
Din acest loc se intra in padure…
Pe un copac… cresteau ghebe. Da, ghebe in mijlocul verii…
Patru frati
In Poiana Stanei Regale… a treia oara, ca sa ne mai intrebam daca vom fi aici peste cine stie cat timp 🙂
Poiana era plina de flori, este ceva de poveste…
Tot in poiana, dar privind pe unde venisem…
Apoi, o trecere pe la Stana Regala inseamna si ca nu trebuie ratat unul dintre produsele consacrate: Bulzul!
Ma urmareste imaginea asta…desi am mai postat-o de cateva ori 🙂 Este foarte bun!
Bun! Asta a fost, a apus soarele, s-a incheiat traseul 🙂 De la Stana Regala am coborat pe poteca regala marcata cu banda albastra, apoi pe langa Vulparie, tot inainte, pana am facut dreapta iesind in curtea Pelesului. Mai departe, pe aleea Carmen Sylva-Manastire-banca de pe aleea Nifon si la gara… trenul venea in 10 minute. Prea perfect totul ca sa dam „vina” doar pe oameni 😉
Doua citate si apoi imagini… unul al meu si altul al unui prieten, legate asa de viata, intre ele in general… si nu numai 🙂
„Indiferent cat iti greseste cineva, nu-i raspunzi luandu-i cea mai mare bucurie pe care o are!” si „Decat primul intre pacalici, mai bine ultimul dintre lupi!” -Bogdan „Bubulu”.
Din nou, Cascada Urlatoarea… azi am urcat Jepii Mari, incredibil de liniste pe tot traseul, nu se misca o frunza, nu canta o pasare, a fost asa pana in Saua Urlatorilor
O buburuza cuminte
Silene acaulis sau iarba rosioara… ca un covoras
Tarc cu ovine
Micul lac de la Piatra Arsa
Undeva, mai departe… Sfinxul Pietrei Arse
In bazinul Vaii Babei… vedere spre un cartier al Busteniului
Platoul, stana si terenul sportiv de la Piatra Arsa
Ca sa realizezi un traseu turistic pana la Cascada Mare a Vanturisului, ar fi nevoie de multi, multi bani 🙂 Probabil nimeni nu va face un traseu turistic pe acolo, datorita reliefului…
Am prins un moment liber si, cu doi prieteni, am plecat spre muntele Vanturis. Nu stiu a cata oara din viata asta, am ajuns la cascadele din Vanturis… cine mai stie… Ideea este ca am ajuns mereu, pe orice vreme si indiferent cat era de mare apa.
Initial, am plecat din Busteni… in timp, daca locuiesti pe la poalele unor munti, iti faci tot felul de variante de trasee. Mie imi este cel mai usor sa ajung in Poiana Vanturisului pe drumurile forestiere Poiana Tapului-Vulparie-Calea Codrului… sunt 10 km.
Dimineata, prin padure. Desi stabilisem o ora de intalnire, un prieten a venit cu 30 minute mai devreme… sa asculte padurea, asa zicea el 🙂 Frumos, nu? 🙂 Nu am zis nimic, si eu mai fac din acestea…
Iar pe langa lacul verde, ca si in alti ani
Am zis sa pozez podul acesta facut in perioada comunista si sa-l compar cu pozele din anii trecuti
Cararea ce vine din Valea Zgarbura
Masa si bancile din Poiana Vanturisului
Am plecat privind in urma, este superb acest loc, doar ca aici este un alt „pol al ploilor”, aici ploua frecvent, la fel ca si in Valea Rea. Azi, insa, nu a plouat 🙂
Fiind cu oameni pe care-i cunosteam… am lungit traseul, ne-am dus hat-departe de firul apei. Stiti, acum cativa ani, scriam despre o floare mai rara in Bucegi decat floarea de colt. Aceasta se numeste Iris aphilla ssp. hungarica. Intr-un an, am gasit-o eu prin muntele Vanturis… nu mai fusese observata din anul 1982 sau 1985, nu mai retin exact. Altii mi-au zis ca nu s-a mai auzit de ea de pe vremea botanistului Alexandru Beldie, care umbla din floare in floare, prin Bucegi, prin anii ’70. Gasisem o statiune importanta de irisi si am anuntat pe cei in masura…
In fine, am luat si acasa doi irisi, nu au inflorit in primul an, ci in al doilea… un iris a ajuns la Agentia pentru Protectia Mediului Prahova, altul la un prieten, doi sunt la mine… pentru ca s-au mai inmultit si irisii acestia. Ma gandeam eu prin 2012 si spuneam pe blog, daca o fi bine sau nu, sa-i replantez prin alte zone. Unii au zis ca sa ii duc tot acolo de unde i-am luat, au fost tot felul de pareri. I-am ascultat pe toti si apoi am concluzionat ca tot ca mine este bine 🙂 🙂
Intai, tot in 2012, si apoi si in 2013, am taiat niste arbusti care-i umbreau… molizii, daca se intind si cresc, nu se mai dezvolta ceva la baza lor, deci plantele acestea ar fi murit, dupa ce ca nu sunt atat de raspandite. Apoi, in 2012, am presarat cateva zeci de irisi mai sus de locul principal, extinzand statiunea 🙂 Prin 2013 mi-a venit mie ideea, vazand ca s-au prins in ghiveci, sa-i mai cobor putin altitudinal… si am plantat cativa si in locul de mai sus… ideea este ca i-am replantat doar in muntele Vanturis si exista, in prezent, in 3 locuri diferite. De fapt, nici banii nu se tin intr-un singur buzunar 🙂
Intamplarea face ca azi, in cautare de diverse aspecte, sa mai vad in alt loc cateva exemplare de iris, in asociatie cu alte plante. Acum sunt sigur ca nu mai au cum sa dispara, in plus, toate cele 4 locuri cu irisi le-am marcat pe GPS.
Astazi a fost o zi foarte interesanta… pe langa faptul ca doar Matrix mai intreba, din cand in cand, pe unde suntem, dar ii placea si lui peisajul salbatic, am avut o stare foarte buna, as fi mers continuu prin astfel de locuri… La un moment dat, vad ceva. Aceasta este o captare… din zona Vanturisului.
Niciodata nu mi-am pus problema cum ar arata captarile din Vanturis, pentru ca am vazut cum se capteaza apa pe intreg Abruptul Prahovean. Au montat comunistii conducte si acelea sunt functionale si azi. Nimeni nu a facut vreo investitie serioasa, apa curge, unii iau banii, simplu! Credeam ca si pe aici, este la fel, iese apa, fac un camin din ciment, pun o teava si gata. In plus, stiam ca toate conductele ce vin din Vanturis pierd apa pe traseu si doua dintre ele sunt doar de decor. Deci, nu m-a interesat niciodata cum arata sau unde or fi captarile. Conductele le-am vazut, fie gaurite, fie indoite de viituri sau avalanse. In imaginea de mai sus, vedeti o astfel de captare, la care banuiesc ca nu a mai fost nimeni de vreo 20 de ani. Nimeni dintre cei abilitati. Evident ca si eu calc prima oara pe acolo… si din intamplare.
Poarta are in loc de balamale, doua talpi de ghete 🙂 🙂 Bine, totul este ruginit, putrezit, cazut, prin acel loc.
Din interior razbatea un zgomot puternic. De unde sunt sagetile rosii, de acolo venea cu putere un suvoi de apa. Deci, acum zeci de ani, unii oameni destepti, au ridicat o constructie mare, la naiba prin padure, taman acolo de unde iese apa din stanca muntelui. Sursa de apa este de calitatea intai si, in mare parte, se risipeste prin padure. In plus, asemenea amenajari nu au sisteme de inchidere, nu sunt intretinute, nu sunt in vreun fel ingrijite. Atat Sinaia, cat si Busteniul au probleme cu apa, in prima localitate se mai intrerupe alimentarea cu apa in unele cartiere, iar Busteniul importa o parte din apa de la Azuga. Astfel de izvoare, captate exact la locul de iesire din munte, nu prea sufera modificari de debit, problema este la conducte, cele mai multe trebuie inlocuite, pentru ca apa se pierde pe traseu.
O filmare din interior:
Daca aceasta captare a constituit un element de atractivitate, cea de-a doua captare intalnita mi s-a parut o realizare extraordinara. Imaginati-va ca dintr-un perete de stanca ies o multime de izvoare, ce au un debit important, si cineva a ridicat de-a lungul peretelui o constructie, fara sa se mai oboseasca sa faca tot felul de chestii inutile si costisitoare, de genul bazine, gratare, nu mai stiu ce. Au ridicat o constructie utila, adaptata terenului… Eu cred ca oamenii acestia, care administreaza in prezent resursele de apa, nici nu stiu de unde vine apa 🙂
A doua captare, zidul trebuie refacut…
Usa metalica nu se mai poate inchide, pentru ca un izvor a tot curs pe langa captare si a colmatat intrarea, iar de sus cade un alt izvor, ca o perdea de apa peste intrare. Nici nu mai conta cata apa cadea sau era pe jos, trebuia sa intru, sa vad… am intrat singur imediat.
Stanca din interior
Dar sa va prezint si o filmare:
Un loc foarte frumos, greu de ajuns, situat departe de orice poteca… bine ca am ajuns si pe aici
Am vrut sa fac poza aceasta mai devreme, dar nu aveam cu ce… pierdusem aparatul foto. Asa ca, am dat „filmul” inapoi si am facut reconstituirea pas cu pas. L-am gasit in 10 minute 🙂
Cred ca este de prin anii ’40-50, conducta aceasta… va spuneam ca sunt mai multe conducte
Dupa ce i-am purtat prin tot felul de locuri pe cei doi prieteni, am ajuns si in firul vaii
Primul prag de apa mai important de pe acest curs de apa… mai important si mai cunoscut, unii ajung pana aici si o numesc Cascada Mica a Vanturisului, dar este o eroare, fiind doar un prag de apa.
Alta cascada mica, sunt multe din acestea
Si se vede Cascada Mare a Vanturisului
Circa 45 de minute, distanta de „cascada mica”. Asa cum am mai spus in anii trecuti, sunt 3 cascade importante pe acest curs de apa al Izvorului Dorului. Se numesc Cascadele Vanturisului de la muntele vecin… poate ca trebuiau sa se numeasca altfel, Cascadele Izvorului Dorului.
Asta nu inseamna ca traseul este usor… Matrix, o avea el mana dreapta rupta, dar are tricou de Marathon 7500 🙂 spune ceva si chestia asta 🙂 Tot urcand, insa, de ani de zile pe acest traseu, cunosti fiecare piatra, stii pe unde sa traversezi, sa ocolesti, este sentimentul ca esti acasa, nu in necunoscut…
Si lasam Cascada Mare, dupa ce o admiram, filmare nu mai postez, ca nu are rost, mi se pare chiar mai mica apa ca in trecut… am facut niste poze, cobor eu la un moment dat, prietenii de drum imi cerusera sa le fac niste poze cu aparatele lor si ce vad? Ei se uitau la mine, eu mai jos de mine, in stanga… Un urs iesise din padure si, in cateva secunde, a traversat linistit apa, exact pe acolo pe unde un om, daca ar calca, ar aluneca. Ursul a trecut linistit si a intrat sub o stanca. Nu a mai iesit. Noi am crezut ca vine dupa noi, dar nu cred ca ne-a vazut sau auzit, din cauza vuietului apei. Dupa cateva minute, am coborat sa vad ce face sub stanca… numai ca nu era acolo. Sunt doua variante, ambele posibile, fie a cazut in pragul de apa mare de mai jos, fie s-a strecurat pe langa stanci si nu l-am vazut noi, astfel ca a intrat in padure.
In vreo 20 de minute eram prin altfel de locuri…
Un prieten a vazut ceva pe o stanca, se pare ca ghintura…
O traversare periculoasa, daca aluneci… orice este posibil. Nu se vede bine, dar distanta dintre sageti nu este mica deloc, pietrele sunt alunecoase. Accesul spre aceste cascade nu este unul facil, eu nu as merge niciodata cu persoane necunoscute prin astfel de locuri, mi se pare foarte periculos, trebuie sa ai o buna conditie fizica, sa stii sa iei decizii cand trebuie sa te intorci, ce faci, in ce fel, etc. Nu ai semnal la telefon, in caz de accident, este greu sa se intervina… te joci cu viata prin astfel de locuri, daca nu ai experienta montana, cu tot ce inseamna aceasta. In plus, zona este plina de ursi, care trec, vin, neauziti sau nevazuti. Pot sta pe margine, pot dormi pe langa apa, trebuie sa fii atent…
A doua cascada a Vanturisului, aceasta imi place mie mai mult decat prima
Mai este inca o cascada, mult mai mica, in amonte, si care formeaza Lacul Mare… La ora 14 ieseam intr-o poiana sub Coltii lui Barbes, loc in care am facut un popas mai lung… Timpul de pe poze poate induce ideea ca se ajunge repede de la cascade la traseul turistic de sub Colti. Sunt intre cele doua puncte niste versanti inclinati ce te lasa fara suflu. Cei mai multi dintre aceia care ajung la Cascada Mare a Vanturisului, folosesc o alta ruta de iesire, o vale aflata in partea stanga, cum urci spre cascada… Si pe acolo se face mult ca timp, dar este mai sigur si se iese nu departe de Stana din Vanturis. Noi nu aveam cum sa mergem pe acolo, deoarece am fi pierdut timp. Asa, in loc sa iesim la Stana din Vanturis, am iesit in acelasi interval de timp in Drumul de Vara, la circa 20-25 minute de Cota 1400.
Pe sub Coltii lui Barbes, la circa 15 minute de Drumul de Vara… aproape 30 de minute am stat in poiana, la masa si la soare. Ceva mai departe, se observa DJ 713, prin padurea muntelui Paduchiosu
Ca o alta precizare, eu nu realizez aici o antiteza cu altii, si nici nu prezint o extravaganta, aventura. Pur si simplu asa vad lucrurile. Pot merge prin tot felul de locuri, pentru ca le cunosc si nu-mi asum riscuri inutile. Probabil, cu voia lui Dumnezeu, voi mai merge de multe ori prin aceste locuri, dar niciodata nu o sa cred ca este ceva simplu de facut… dimpotriva. Sambata, pe 17.05, un prieten aflat la cules de ciuperci a vazut zeci de persoane ce urcau spre Cascada Mare… nu stiu si cati ajung pana acolo, sper sa nu fie nimeni nebun si sa creada ca trebuie bifat acest obiectiv doar pentru a pune o poza, doua, pe Facebook… sa mergi pentru palmares 🙂
Ziua, insa, nu se putea incheia fara un alt urs 🙂 Pe acesta nu l-a mai ratat aparatul foto:
O ursoaica si doi pui mici
Aici incerca sa-si dea seama ce este cu mine. Initial, trecusem foarte aproape, dar nu am scos aparatul, ca sa nu fac prea multe miscari, dar apoi, m-am oprit. Si ea adulmeca, privea, sa inteleaga daca sunt un pericol sau nu pentru pui
Ii privea pe prietenii care se impacientasera putin… cred ca a intrat prea adanc in noi groaza asta de ursi 🙂 Ca in orice lucru, trebuie sa manifesti prudenta, iar in acest caz, nu era un pericol. Aproape de ursoaica erau doi caini care o latrau, puii erau de anul acesta, si nu sunt buni alergatori, cand vor creste, da, trebuie sa tii o distanta mult mai mare. Apoi, eu fug destul de bine, ursul este un alergator bun pe cateva sute de metri, ursoaica, indiferent cum ii paream eu, nu avea cum sa-si paraseasca puii si sa ma alerge pe mine. Pentru ca daca ii parasea, i-ar fi prins cainii. Aceasta logica era si in capul ursoaicei, noua ni se pare ca este doar un animal care umbla asa, de colo-colo, prin padure. Suplimentar, terenul era denivelat, avantajat fiind tot eu. Daca ar fi fost teren neted, as fi stat la peste 100 metri distanta.
Pe la ora 17 eram la Poiana Stanei Regale si pe la 18 acasa, incheind o bucla de peste 30 km, mergand prin tot felul de locuri. Circa 2 ore au fost pierdute din cauza mea, eu umbland aiurea si schimband traseul pe unde mi se parea interesant… cred ca nu as avea cum sa plec de acasa, doar cu gandul ca merg sa vad o cascada de apa, trebuie sa vezi multe altele… Am venit multumit acasa, am vazut si facut tot ce mi-am propus 🙂
Toate textele şi imaginile aflate pe acest blog sunt proprietatea autorului şi nu pot fi folosite integral sau parţial fără permisiunea acestuia în concordanţă cu Legea nr. 8/1996, privind drepturile de autor și drepturile conexe.
Asa ca…
Lacul din padure
Tot pe langa lac, vad niste frunze ce pareau nespecifice locului.
Din ce in ce mai aproape…
Nufarul :))
Si cand se va deschide 🙂
