Traseu cu bicicleta: Busteni – Predeal – Sacele – Manastirea Bradet – Pasul Predelus – Traisteni – Tesila – Barajul Paltinu – Campina

Toate lucrurile se fac la timpul lor…

Am anuntat seara cativa prieteni de acest traseu dar fiind seara… unii au raspuns dupa ce am adormit eu si dimineata nu m-am mai uitat ce au spus. Asa ca am plecat cum ne-am nimerit, eu ultimul, cam ca de obicei.

Pe la 8:30 plecam din Busteni dar la Azuga ne oprim la o cafea. Dupa chestia asta, la care am stat vreo 15 minute, o pornim spre Predeal. Pana la intrare in judetul Brasov, drumul a fost foarte rau, s-a decopertat asfaltul si pe margine sunt o multime de denivelari. Daca mergeai prea tare si trageai de ghidon sa eviti o groapa sau un morman de asfalt riscai sa te acroseze vreo masina. Plus ca decopertarea nu a fost efectuata perfect si sunt colturi ascutite ramase, era aiurea sa facem vreo pana pe acolo.

Ne-am oprit putin la fosta Vama romaneasca din Predeal:

Cladirea fostei vami… in paragina, ca de altfel, mare parte din Predeal. Ultimele reportaje tv arata ce se intampla in aceasta statiune…

Apoi inca o oprire la monumentul poetului-erou Mihail Saulescu:

Postavaru… si am stabilit sa ne mai oprim la Dambul Morii. Oricum, traseul acesta Busteni-Brasov este ceva ce nici nu merita adus in discutie. E foarte usor sa ajungi cu bicicleta in 2 ore din Busteni la Brasov. Pe la 16 ani il facusem cu un Pegas si mi se paruse atunci o mare performanta.

La 10:30 eram prin Sacele, pozand o biserica:

Era si o sarbatoare a municipiului, se chema Santilia…

Traversam in cele din urma acest lung municipiu si ajungem langa barajul de Tarlung:

Cam intr-o ora eram pe aici… pentru ca mai pierdusem timpul printr-un supermarket.

Intram in localitatea Bradet si facem dreapta spre manastire.

Trei kilometri pana la manastire

De aici, de la Fortul Doftanei, se termina asfaltul. Mai departe, trebuie sa nu-ti pese de masina, daca e mica. De altfel, pana in Pasul Predelus si dincolo de acesta, nu prea ai ce cauta cu o masina mica. Nici cu jeep nu sunt sigur ca ajungi in Valea Doftanei.

Pana aici vedem o singura masina mica. Aceasta cu greu ocolea gropile si, totusi, pana la manastire mai e cum mai e. Mai departe sunt in multe zone drumuri paralele pe care localnicii merg cu caruta…

Biserica a fost sfintita in anul 2002.

Pe aici, am stat putin la povesti cu un parinte, cam uimit de traseul nostru, am vizitat ce erau pe acolo de vazut, ne-a binecuvantat… si plecam prin poieni de vis, cu animale la pascut, liniste totala…

Sunt vreo 3 locuri in care se gasesc diferite asezari.

Pe aici, drumul e foarte bun

Doftana transilvaneana

Penultima asezare… pe aici a trebuit sa alergam cativa caini de stana.

Foarte multi caini vagabonzi pe portiunea de drum dintre Tesila si Lunca Mare, deci dincolo de comuna Valea Doftanei. A trebuit sa mai cotonogim din ei ca sa nu fim noi muscati. Regula este asa, cand un caine se repede la o bicicleta, oprim toti si pornim in urmarirea cainelui/cainilor. Ca sa-i/le dam fault 🙂 Unii scapa cu fuga, altii pana fug incaseaza cate un sut, piatra, lemn, petarda, ce e la indemana.

Treaba se schimba pe munte, daca dai cu petarde iti asumi niste consecinte… cu ciobanii. Insa, daca umbli doar cu pacea la tine, stii cum e, nu esti capabil de razboi 🙂 Mai am un aparat cu ultrasunete dar unii caini cred ca sunt surzi :)), un prieten ceva neprobat cu electrosocuri. Intr-o seara, coboram cu masina, undeva pe la ora 19 pe DJ 713 si la o curba doua, mai jos de cabana Dichiu stateau in drum 5-6 caini de la stana din apropiere. Pai, treci tu asa cu pacea si cu iubirea de animale pe bicicleta, pe langa ei, sa vezi ce se intampla… Fara petarde sau fara plata tributului, adica mancarea din rucsaci data lor, stai pe acolo… astepti sa plece ei, sa-i cheme la stana… Din masina par a fi niste „bieti catelusi” care poate nu au ce sa manance :)) Vai, sa luam unul acasa…

Drumul pe portiunea finala, pana in Pas, are mai multe serpetine.

Bun, si ajungem noi unde drumul acceptabil se cam termina si vine o panta abrupta, de urcat pe langa bicicleta. Exact acolo, la curba, intr-un tarc erau puzderie de oi. Printre ele si pe langa tarc vreo 8-10 persoane, cam toti ciobani. Astia ar fi facut si vioara lui Strauss sa planga de ciuda la asemenea strigate. Ma si gandeam, pe vremuri, cand se alcatuia o armie din vreo cateva mii de astfel de oameni si plecau ei la razboi, pai astia cand incepeau sa zbiere, si dracii isi pierdeau incaltarile in timpul fugii. Ce mai, exista cate un Tarzan in fiecare cioban 🙂 Dar este si explicatia prin care 10.000 de romani invingeau 50.000 de turci. Pai cand apareau astia, primele randuri de soldati turci cu tot cu cai se speriau, se crea o invalmaseala, toti cu groaza in oase… si cand apareau mioriticii bateau la ei ca la fasole.

Pana la ciobani ne ia in primire un caine mare, seful haitei, care totusi mirosise el ca nu prea e bine sa se apropie. De sub masinile parcate ies altii, de pe la umbra unor molizi mai latrau cativa, in total cam vreo 10 caini. Un baiat mai tanar a strigat insa la caini si acestia si-au reluat locurile, ba chiar ne-a condus pana mai sus, povestindu-ne ca ei sunt de la stana din Paltinu si sunt acolo cu oile pentru un tratament. I-a speriat si pe ei pesta si alte boli cel mai probabil sadite artificial pe la noi. Ca in tara asta si straini si romani, fura cot la cot si tot bogata ramane 🙂

Cum strigatele ciobanilor in timpul muncii erau chiar hilare, urcam pe langa biciclete si radeam. Nu dupa mult timp, pe neasteptate, ne-a prins si pe noi virusul si ne-am apucat de zbierat ca ei prin padure, pana aproape de Pas, cand am intalnit un grup de turisti. Probabil acestia ne-au considerat avariati serios :))

In sfarsit, in Pasul Predelus, la ora 13:45. Aici a fost pichet de graniceri si punct vamal. In mod sigur, in vremurile acelea, drumul dintre Valea Doftanei prin acest pas si pana la Sacele, era in stare mai buna ca azi.

Pe unde este stalpul cu marcaj se merge spre Cheia. Se vede si drumul care coboara spre Valea Doftanei. Traseul spre Cheia vine dinspre Predeal, trece Valea Azugii, Vf. Paltinu… si dureaza cam 8-9 ore, pe jos evident.

Inca se resimteau influentele mioritice 🙂

Dupa popas, incepem coborarea fara sa ne gandim vreo clipa la drum. Dupa o curba, hop si surpriza:

Jumatate de kilometru numai asa era. Doar daca puneai putin piciorul, scapai in noroi dincolo de glezne. Evident se trasesera busteni…

Undeva mai jos, m-am oprit sa spal bicicleta, am un fix cu treaba asta. Ce daca sunt mai jos alte noroaie, o spal de cate ori cred, iar se murdareste, iar o spal. Cu ocazia asta, am vazut cum din cauza noroiului cuiva i-a sarit lantul. Am scapat insa de noroaie si am dat mai jos de tot felul de gropi. A mai venit si ploaia la un moment dat. Nu ne-a udat ca ne-am adapostit.

Drumul continua pe langa case, vile, pensiuni, risipite ici-colo. Multi turisti si sute de corturi pana la intrare in Traisteni. Ziceai ca e Valea Cerbului. Nu exista nici cea mai elementara amenajare a drumului catre aceste proprietati.

Izvor amenajat langa un loc de popas

Aici am spalat ultima oara bicicleta. Eu sunt si singurul care are aripi la bicicleta si singurul caruia nu i se pare fain sa vii murdar de noroi 🙂 Nu trebuie sa dovedesc nimic nimanui… trebuie sa fac traseul cum mi-am propus.

Mai erau doua ore de mers pe jos pana in Valea Doftanei, deci, atentie, drumul e destul de lung.

Intalnim si traseul care traverseaza muntii Baiului, iesind in centrul Busteniului, pe langa Castelul Cantacuzino. Mereu mi s-a parut un traseu nefericit, aiurea gandit. Dupa ce ai trecut muntii, si ai ajuns la drum, in Valea Doftanei, mai ai kilometri buni pana in localitate. Oricum, decenii la randul s-a trecut din Traisteni in Busteni dar nu pe aici. Stiu sigur pentru ca in Traisteni am o gramada de rude, evident toti ciobani :)) Un unchi cum cobora de pe munte, cum o punea de un copil si primavara ieseau acestia ca miei 🙂 Vreo 7 copii avea numai el. Plus copiii care acum sunt mari si au si ei copii…

Multe poieni pline de masini si de corturi

Si drumul pana in Traisteni se tot lungeste.

Am facut 2 ore pe coborare, din Pasul Predelus pana in Traisteni 🙂

La ruinele vechii biserici din Traisteni

Se spune ca biserica a fost construita prin anii 1830, ceea ce pare destul de evident. In sfarsit, dupa ani buni, acest monument istoric sau mai bine zis ce a ramas din el, a fost imprejmuit.

Langa biserica, probabil o fosta casa de preot.

Cruce de pomenire

Biserica noua, inceputa in 1926. Aici a inceput ploaia, din nou, dar statia de autobuz era in apropiere si am depasit lejer momentul.

Nicolae Milu, localnic si comandant al bricului Mircea

Primaria si bustul lui Ferdinand I

Am continuat spre Tesila, care impreuna cu Traisteni formeaza comuna Valea Doftanei.

Biserica din Tesila

Spre Campina

Cam de pe aici incepe lacul de la Paltinu

Loc de popas pe malul lacului, oameni, gratare, vaci…

La barajul Paltinu

Inghesuiala mare pe baraj, toata lumea sa faca poze. Cred ca 5% din cei care fac poze si citesc caracteristicile 🙂

Continuam spre Campina. Initial am vrut sa intram prin Brebu dar nu am gasit aderenti 🙂

Moara din Campina, cum se vine dinspre Valea Doftanei.

Ratacind pe la piata dupa shaorme…

Ideea este ca pe la 18:30 eram la gara Campina, asteptand trenul. Asadar, Busteni 8:30, Sacele 10:30, Pasul Predelus 13:45, Traisteni 15:45, Campina 18:30. Gara Campina

8 ore pe biciclete, 2 ore pentru poze si popasuri, cam 110 km.

Predealul de Ziua Eroilor si filmul de la Valea Uzului

Printre multe treburi si deplasari in doua municipii, am reusit sa ajung si la Predeal la momentul specific dedicat eroilor. Moment ce avea loc in Piata Garii, la Monumentul „Grupul Statuar Aparatorii Predealului”.

Ati vazut ce s-a intamplat si in Valea Uzului… Invrajbire, manipulare, haos, de altfel, cam ce se intampla in tara aceasta de cand Revolutia din 1989 a fost insusita de esaloanele secundare ale Partidului Comunist.

Partidele politice PNL si PSD. Fiecare lider a venit cu cate 20-30 de sustinatori.

Preotii si d-l profesor Ioan Campan… dar si elevii care depun flori la monument.

Defilare pe o ploaie care nu se mai oprea.

Iata si filmul realizat ieri de Hotnews la Valea Uzului:

„Nu e nimic pierdut in tara aceasta”!

Incheierea sezonului de schi la Predeal si concursul Piatra Mare Trail Running

La Predeal, saptamana aceasta au fost oprite instalatiile de tip teleschi. Va ramane insa functional telescaunul.

Stiti cum este, pentru unii este nefericire… pentru altii bucurie. A fost asa de lunga iarna aceasta… bine ca s-a dus. Amintirea ei ramane insa prinsa in realitatea cotidiana pentru ca muntii inca pastreaza mantia alba. Zapada mai este si pe partii, deci cu sania inca merge bine 🙂

Predeal

Pe 27 aprilie avem aproape de Predeal, la Dambul Morii, startul in concursul de alergare montana Piatra Mare Trail Running. Chiar daca ai facut miscare iarna aceasta, o alergare pe muntele Piatra Mare, pe un traseu spectaculos, reprezinta cea mai buna forma de dezmortire si de intampinare a primaverii.

Traseul: Start de la bariera de la Dambul Morii – Prapastia Ursilor – Sirul Stancilor – Cabana Piatra Mare – Varful Piatra Mare – Stana – Piatra Scrisa – Sosire Cabana Piatra Mare.

Inscrierile se fac pe pagina de Facebook: Piatra Mare Trail Running.

Evenimente la Busteni si Predeal

La Busteni:

La Predeal:

Concursuri la orizont: Cupa Bustenarului, Predeal Vertical Race, Piatra Mare Trail Running, Cupa Salvamont Predeal

Cat mai „tine” zapada, se mai pot organiza si concursuri:

Cupa Bustenarului

Predeal Vertical Race

Au inceput inscrierile la Piatra Mare Trail Running…

Cupa Salvamont Predeal

Cum l-a sarbatorit Predealul pe Eminescu

Pai, cand ai un mare impatimit de opera lui Eminescu, ca profesorul de fizica, d-l Campan, cum poate iesi un eveniment? 🙂 Este clar, daca mai era nevoie de vreo dovada ca in unii oameni versurile eminesciene pulseaza zilnic. D-l profesor este dedicat total, de cine stie cati ani, fenomenului Eminescu…

La eveniment, tinut intr-un cadru cultural, au participat oficialitati, elevi de clasele XI, XII si nu numai, alti invitati. La deschidere, d-l profesor a anuntat ca participa toti elevii de la clasele mentionate si, dupa cateva secunde de pauza a spus: „Ia sa-mi dati prezenta, sa vad daca sunteti toti, ca sa stiu pe cine ascult maine!” :)) Tot cateva secunde s-a facut liniste totala, ca apoi d-l profesor sa izbucneasca in ras :)))

Am aflat tot felul de lucruri noi despre marele poet: cand a trecut prin Predeal si unde mergea, ca tatal sau i-a daruit la un moment dat un ceas de aur, ca Eminescu fiind copil isi speria parintele prinzand serpi, ca exista chiar si o moneda ruseasca, omagiala, cu efigia lui Eminescu, ca nu-i placea matematica, ca o ruda a acestuia a predat zeci de ani in Predeal, franceza si romana. Sau ca Eminescu este considerat prima jertfa politica pe altarul Romaniei Mari…

Elevii au recitat apoi multe poezii, iar unele au fost chiar lungi. Este impresionant in zilele noastre, sa auzi cum un elev, recita, are intonatie, simte poezia, timp de 10-15 minute. Mai ales cand vezi nu citeste de pe ceva. Toate acestea nu au cum sa se nasca, fara profesori de o anumita calitate. Cred ca la liceul teoretic sunt multi profesori interesati si devotati actului didactic. Eu am regasit acolo acea atmosfera de scoala de altadata, o scoala pe bune.

Iata si niste imagini:

In sala

Pe acolo urma sa apara toata lumea…

Laptop-ul si prezentarea unui invitat special, tot un pasionat de creatia „Luceafarului”.

Profesorul Ioan Campan

Prezentand o carte de veche de peste 100 de ani, cu poeziile lui Eminescu.

Cartea rasfoita de d-na directoare a liceului si de d-l primar.

Copii spunand poezii.

Multa, foarte multa pasiune pentru Eminescu.

Nu se vad chiar toti cei prezenti, mai erau patru spatii, 2 pe stanga si 2 pe dreapta.

Un elev care a recitat minute in sir din Eminescu.

La fel, un 15 minute recitand din Eminescu. Moment care m-a dus cu gandul la niste cuvinte, citite recent, cred ca ale lui Eliade. Spunea acesta, aproximativ, „ca daca noi ca popor nu am mai exista si ar mai fi doar o carte cu Eminescu, toata lumea ar sti cine am fost noi!”.

Invitatul special, un alt cunoscator al operei eminesciene.

Proiectii, articole, documente…

Placa existenta in holul liceului.

Da, viata merge mai departe, mergem mai departe. Poate ca schiorii prin ceata sau poate ca e buna si ceata aceasta la ceva 🙂 Poza spre domeniul schiabil al Predealului.

Dupa acel moment, cu o atmosfera calda, am iesit afara unde era rece, vant, ceata si ningea usor. Cum e si realitatea! Cred ca alegerea de a trai unde dorim ne mai si apartine!

Ziua „Luceafarului” si imagini cu vanatori de munte prin paduri de basm

Locuind in Valea Prahovei, de cate ori vine 15 ianuarie, ma gandesc la… mai multe dar as enumera doar doua (doua oricum sunt mai multe :)) )

Una este o imagine cu Eminescu la Castelul Peles, idee pe care mi-am propus sa o dezvolt candva.

De asemenea, imi amintesc de pasionatul profesor d-l Ioan Campan, de la Liceul Teoretic „Mihail Saulescu” din Predeal, autorul unor studii cuprinse intr-o carte despre poetul nostru.

La momentul cand ma documentam in vederea scrierii cartii „Predealul prin ochii tai”, undeva prin 2015-2016, la Predeal mai traia o doamna ruda cu Mihai Eminescu. Era destul de bolnava, destul de inaintata in varsta si nu am reusit atunci sa o cuprind in paginile acelei carti. D-l profesor Campan, cred ca are si dansul vreo 40-50 de ani de activitate didactica, a cunoscut-o. Dansul organizeaza astazi un moment aniversar cu elevii, dedicat lui Eminescu. Ma gandesc: atunci cand astfel de oameni nu vor mai fi, ca sunt din ce in ce mai putini in Valea Prahovei, daca astfel de momente se vor mai marca…

In mod sigur si la bustul poetului din parcul „Dimitrie Ghica” din Sinaia, vor fi depuse azi flori de catre scriitori, oameni de cultura, fosti profesori…

Cei de la Brigada 2 Vanatori de Munte „Sarmizegetusa”, in subordinea careia care se afla si Batalionul 21 din Predeal, au postat pe Facebook niste poze superbe, din cadrul unui exercitiu derulat pe muntele Diham. Din acestea, am selectat cateva: