1 Decembrie… la Comarnic

Pana la urma am fost cu baietii la Comarnic. Pentru ca fiecare oras din Valea Prahovei isi are propria identitate, un specific… Mai mergeam si pentru istorie, oamenii de acolo dar si pentru prajituri la o cofetarie…

Monumentul Eroilor din Vatra Satului, biserica Sf. Nicolae

4 jandarmi la monument

Sosirea primarului, d-l Sorin Popa

Un cuvant frumos despre Unire, cum secole si milenii undeva in fiecare a pulsat gandul de a fi impreuna.

Aceasta ma duce cu gandul la o descriere medievala, post-Posada 1330, in care un strain spunea despre Tara Romaneasca ceva interesant. Ca este o tara care nu poate fi locuita decat de care s-au deprins cu ea 🙂

Depunere coroane

Primarul in dreapta si viceprimarul in stanga.

O interpretare de exceptie a imnului national

Romania ei o vor duce mai departe…

Lectia de istorie

Copiii au depasit gerul cu tot felul de poezii si cantece.

Drapelul de pe Plesuva

Comarnic – peste Prahova, cartierul Ghiosesti.

Serial turistic: 4 zile in Bucuresti

Vor fi 3-4 episoade despre: evenimente, targ de turism, hoteluri, solutii in turism, prezenta judetelor Prahova si Brasov la Romexpo, noutati, istorie, cultura si Centenar…

Azi, cateva imagini ca introducere, de la Targul de Turism al Romaniei, desfasurat la Romexpo intre 15-18 noiembrie 2018:

O noua aparitie editoriala despre Manastirea Sinaia

Pe 7 noiembrie 2018, parintele protosinghel dr. Mihail Harbuzaru de la Manastirea Sinaia, spunea ca a aparut o alta carte despre manastire.

Pe 11 noiembrie 2010, acum 18 ani, am cumparat prima mea carte despre Manastirea Sinaia. Era vorba de cartea „Manastirea Sinaia” a ieromonahului Nectarie Magureanu. Aseara am deschis cartea din anul 2000 si am vazut data cand am cumparat-o.

Revenind la noua carte, parintele Mihail nu a suflat o vorba ca are in pregatire ceva… Numai ce vedem postarea dansului pe Facebook 🙂

Orice carte despre Valea Prahovei este un castig pentru generatiile actuale si viitoare. Oricum mai este mult pana departe… poate dupa vreo 5 ani sa zicem ca s-a scris totusi cate ceva.

Cartea este mai degraba un album ilustrat, actual, cu fragmente istorice, cu text si in romana si in engleza. Din punct de vedere turistic este unul dintre cele mai bune produse de promovare de pe piata. Descrie perfect cel mai vechi obiectiv al Vaii Superioare a Prahovei, vine cu o bogatie de imagini si se constituie in cadoul perfect, in amintirea perfecta pentru oricine trece pragul manastirii.

Este cel mai bun material turistic-religios al zonei si e foarte bine gandit. Sa zicem ca este cea mai recenta „carte de vizita” a manastirii iar pretul este accesibil.

Am fost si am cumparat-o pe 10 noiembrie 🙂 Da, albumul trebuie sa-l ai in biblioteca pentru ca acopera peste 300 de ani de istorie a manastirii si nu numai.

Felicitari Parintelui Mihail… care dupa manuscrisele lui Ucenescu, dupa Catalogul Manuscriselor din manastire mai vine cu o surpriza frumoasa 🙂

La una din bisericile prinse intre blocuri

Se cunoaste aceasta poveste cu demolarea bisericilor, translatarea altora sau construirea de blocuri de jur-imprejurul acestora.

Am fost la o astfel de biserica fiind in trecere:

Prin curte…

Raman adesea uimit… cum de nu putem pastra chestiile mai vechi si le lasam asa, pe afara, ca pe niste gunoaie, drept lucruri nefolositoare?! Desi acestea sunt piese unicat, sunt parte din acel loc.

Am ajuns sa nu mai vedem urmele istoriei, sa ne uitam doar la bani si la ce este in clipa de fata. Prin aceasta, ne taiam orice radacina cu locurile pe care au trait vreo 2000 de ani cei pe care-i numim stramosi.

O sa spuna cineva ca sunt sute sau mii de astfel de placi pe langa biserici. Pai da, acesta este nivelul nostru de intelegere la acest moment, nivelul educational. Suntem in fata unor piese ce nu se vor mai face vreodata, care spun o poveste mica, mare, urata etc, nici nu conteaza tipul… ci pozitia in istoria locului. Si noi acum ne-am obisnuit cu ele, sa le vedem zilnic, incat nici nu ne punem problema ca peste 50 de ani, acestea nu vor mai putea fi identificabile. Nu doar ca lasam celor care vin dupa noi, o tara vanduta ci si goala de unele continuturi.

Imaginea de mai sus este una din miile care exista la nivel national. Parca pe la Biserica Sf. Gheorghe Nou (Bucuresti) incercasera sa faca un lapidarium ceva…

Traseu turistic printre Clabucete cu boncanit de cerb, episoade de istorie, peisaje, multe ciuperci si un bulz de exceptie

Un traseu foarte frumos… poate si pentru ca atunci cand gandesti pozitiv si universul iti intoarce tot la fel 🙂 Sau poate ca alaturi de oamenii potriviti si lucrurile se intampla frumos. Sau poate ca bucuria clipelor sta cumva si in propriile noastre maini. Poate toate acestea si nu numai 🙂

Vremea nu a fost ea cine stie ce dar important este sa iesi in natura…

Vorbisem sa ne intalnim in Azuga, la biserica Sf. Treime. Am ajuns un pic mai devreme pentru ca voiam sa fac niste poze…

Mijloacele de locomotie raman in parcarea de la biserica, desi noi mergeam pana la capatul Azugii, ca sa intram de langa pastravarie in traseul de pe Clabucetul Azugii. Totusi, am zis sa mergem pe jos pentru ca in drumul nostru sa mai cumparam ceva…si apoi Azuga nu e chiar asa de lunga si merge parcursa la o cafea 🙂

Prin zona pietei este un Mega Image sau un Profi, ceva de genul si am luat cate ceva de pe acolo… pufuleti 🙂 niste eclere pe care le-am mancat in parc, aveam la mine niste struguri dobrogeni luati din Busteni, alte deserturi… Cred ca magazinul e Profi daca am luat eclere 🙂

Am fixat pauza de masa la cabana Garbova, unde sa mancam un bulz. Adica noi voiam sa parcurgem Clabucetul Azugii, sa iesim la Susai, de aici la Clabucet plecare, apoi cabana Garbova si coborare tot la Azuga. Fixul meu cu inchisul cercului…

La 10 am plecat de la biserica, pe la 11:10 am intrat in traseu… doar plecasem la plimbare. Alesesem sa urcam Clabucetul Azugii pentru ca se urca puternic de tot 🙂 Chiar si asa am sporovait cam toata urcarea pana ne-a interupt boncanitul unui cerb.

Deci cine a fost sambata prin Valea Azugii sau a stat si duminica, a avut ce auzi sau vedea. Toata Valea Azugii a fost numai un boncanit, excluzand din asta, Limbaselul unde erau exploatari in toi. Din cand in cand auzeam din diferite vai sau culmi, cum se chemau/provocau cerbii.

Acelasi lucru de ani de zile

Intersectia Limbaselul cu Valea Azugii. Pe baietii cu motoarele i-am intalnit mai tarziu la Susai. Noi am urmat marcajul banda albastra.

Vreo 3 ore dureaza traseul, noua ne-a luat mult de tot… cred ca pe la 15:30 eram la Susai.

Peisaj spre Muntii Baiului

Drumul spre Sorica

Clabucetul Taurului si o cruce pe varf

Pe Clabucetul Azugii

Linistea nu o tulbura nimic, in afara de cerbii de prin vai. Un concert natural pe cinste… In Valea Prahovei cele mai bune filmari cu boncanitul cerbului apartin lui Valerică (Ninca Valeriu):

 

Cabana Garbova peste deal

Undeva, cam departe, se profila un fag superb. A crescut atat de frumos incat ai crede ca l-a toaletat cineva.

Pe unde au cazut obuzele in Primul Razboi Mondial. Calcand pe Clabucetul Azugii sau pe cel al Taurului, nu ai cum sa nu-ti amintesti de traducerile d-lui Razvan Neagoe din Azuga. Acesta a tradus din jurnalul unui ofiter neamt episoadele luptelor din aceasta zona. Iata un link:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2018/06/03/azuga-la-centenar-cercetatorul-razvan-neagoe-si-jurnalele-de-front-reconstituirea-luptelor-din-muntii-azugii-ii/

Se pare ca pe Clabucetul Azugii au curatat pasunea de ienuperi. Ceea ce este foarte bine. Pentru ca pasunea e pasune si padurea padure. Parca vad ca apar si pe aici, plantatori ocazionali sa impadureasca ei 🙂 In loc sa impadureasca terenuri degradate, padurile rase de tot felul de inconstienti, multi se trezesc sa impadureasca pasuni montane. Perdele forestiere pe la campie, pe margini de drumuri, nu ar planta…

O chestie din aceasta de inlaturare a vegetatiei lemnoase ce ocupa pasunea, trebuie facuta la Posada, pe muntele Florei. Acolo un intreg versant este pe cale sa se acopere de arbusti de paducel. Stana este astazi in mijlocul acestor tufe. Pentru ca nimeni nu a mai intretinut pasunea de acolo de peste 15 ani.

Undeva printre molizii din fata se vedea un fel de adapost. Am zis sa mergem sa vedem ce o fi.

E clar ca aici au stat cei care au curatat pasunea… Nici nu ai crede ca aici au locuit oameni din secolul XXI. Sa nu mai zic ca prin spate sunt niste adidasi cu crampoane, de fotbal 🙂

Am plecat mai departe…

O stana darapanata pe un versant

Stana de pe Clabucetul Azugii

Iata cum arata interiorul unei stane si ne mai intrebam de ce nu se mai face nimeni cioban. Cum este in aceasta stana este in peste 90% din stanele montane. Bine, se poate si mai rau…

S-au gandit ca poate trece unul mai flamand, ca poate are nevoie de ceva. Au lasat chibrituri, lemne, diverse, sa se descurce cine ajunge pe acolo. Acest aspect arata ca astia de la stana fac ciobanie de zeci de ani si vin cu niste chestii de demult. In fiecare stana, se lasa in alte timpuri un minim necesar ca la un refugiu…

Acum, pe mine m-a fascinat altceva:

Prin acele gauri mici-mici umbla de colo-colo niste si mai mici devoratori de lemn… ei produc rumegusul acela.

Deci la cum arata stanele in ziua de azi, nu prea gasesti amatori. Daca a dat si de Facebook, nu-i mai arde aluia de oierit.

Pe unde am umblat, am vazut o multime de ciuperci, fie comestibile, fie necomestibile. Imi zicea un prieten ca nu prea au iesit ciupercile. Cred ca prin zonele de ieri, adunam 30 kg de ciuperci comestibile, lejer.

Vinecior

Mitarci, mitarcute, doar denumirea latina conteaza si ca sunt comestibile.

Pe langa drum o bucata dintr-un obuz. Il iau si eu si-l asez pe o buturuga pentru poze.

Mai intalnim niste ciuperci, tot comestibile si apoi parasim poteca, pentru o alta mai veche:

La un moment dat vedem niste caramizi. In mijlocul padurii…

Pe acestea un MT

Ma uit de jur-imprejur, uitasem de cerbi, de orice 🙂 Vad un crater si zic: un pichet de graniceri distrus de bombardament. Niste ruine situate mai departe, ascunse de vegetatie, imi intregesc concluzia. Deci artileria germana a tras de la Timisul de Sus un singur obuz, in toamna anului 1916 si au distrus o cladire situata in imensitatea padurii. Obuzul a cazut la mica distanta de acea constructie (nu era pichet) si a pus-o la pamant.

Ceea ce ma duce cu gandul la artileria romaneasca amplasata pe Cioplea ca sa apere Predealul si la incendierea bisericii catolice de la Timisul de Sus. Catolicii si acum vorbesc ca artileria romana din Predeal le-a incendiat biserica si ca, in replica, artileria germana a bombardat manastirea ortodoxa Sf. Nicolae din Predeal. Este evident ca armata romana aflata in retragere si dotata prost la capitolul armament, avea o mana de tunuri amarate care foloseau altitudinea pentru a face si ei cat de cat, mai dificila inaintarea inamicului.

Cel mai probabil trageau la ochi si asa au dat foc bisericii catolice, dintr-o greseala. Ca daca voiau sa o incendieze, ii dadea cineva foc in timpul retragerii, ca doar atunci treceau pe langa aceasta.

Buun… si mai umblam creanga o vreme dupa care iesim in ceea ce azi poarta numele de „Drumul lui Ceausescu”… ca mai aveam un pic si am fi ajuns pe la cabana Trifoiul.

Triunghiul albastru vine de la Trifoiul si merge la Susai. Pe o buturuga ce sa fie, ce sa fie…

Niste veveriti si veverite plus un trib de pârşi… carau ciuperci. I-am lasat sa stranga cat mai multe si apoi m-am dus si le-am luat. In padure doar mai erau atatea?!?

Ce frumuseti, una si una.

Gata, nu am mai lasat una…

Mai departe, pe drumul acesta minunat… pacat ca nu l-a mai intretinut nimeni. Ce fain ai fi legat Susaiul de Trifoi… ce alee de promenada…

Cred ca ceva de la un dispozitiv de ochire… tot din WW1, tot pe drum.

In fine, la cativa metri de Susai, cabana si complex, unde a fost nunta celor doi: Evi si Mario sau Evi si Maria ca tot vine referendumul. Un referendum care nu-mi spune nimic si de care nu avem nevoie. Nu din cauza acestei problematici, merg rau lucrurile de peste 25 de ani in Romania. Se intelege de la sine ca doi barbati sau doua femei nu pot procrea un copil. Si prin referendum sau nu stiu cate legi, nu ai sa schimbi orientarile acestea, existente de mii de ani. Fiecare sa traiasca asa cum vrea el, ca nu mai suntem in dictatura. Fiecare e direct raspunzator de ceea ce face.

Aici erau baietii cu motoarele, la o cafea 🙂 Noi nu ne-am oprit… pentru ca aici merg doar astia din orase, mai obositi. Daca si Susaiul mai e „pe munte” atunci… 🙂 Desi are nume de cabana, nu are nicio treaba cu asa ceva. Esti ca la o terasa oarecare din oras. Nu are nimic special.

„Cabana” e mai spre dreapta, acesta este complexul Telefericului Prahova, inchis pentru renovare 🙂

Am marit pasul ca sa mai si ajungem la cabana Garbova, la bulz. Doar nu credeti faza de mai sus cu „veveriti” si triburi de parsi. Sunt ciupercile alese de mine pentru o tocanita. Am scris asa pentru ca vorbisem de acest scenariu pe traseu si pentru ca multi citesc trei cuvinte de sus, unul de la mijloc si finalul. Si vreau sa citesc cum am lasat animalele fara mancare :))

De la statia superioara a telescaunului Clabucet am intrat in ceata. Insa in 15 minute eram la cabana Garbova.

Si aici erau cativa cu motoarele. Ia uitati cum ii alearga cainii…

Intram in cabana, dam buna ziua desi se apropia bine seara. Cabanierul ne raspunde cu bine ati venit. Luam o cafea si asteptam bulzurile. Intre timp, descoperim ca avem la noi si fructe uscate: papaya si mango.

Suntem intrebati de unde venim si unde mergem. Venim de la Azuga si mergem tot la Azuga. Suntem toti de acord ca ne prinde noaptea. Dar e ok! :)) Cand ramanem singuri ne intrebam fiecare, ce naiba au atatia cu chestia asta cu prinsul noptii. E ok si noaptea.

Pana vin bulzurile, facem galagie, ne hlizim, vorbim de alte trasee. Gata… si vine „masa”. Ce dezamagire am fi trait sa nu fi fost bun, dupa atata drum :))

Farfuria nu conta dar nici pe bulz nu-l pune prea bine in evidenta. Dar e cel mai mare bulz si cel mai bine facut… mancat de cand ma stiu. Prin interior branza de burduf originala si costita, mamaliga nu era nici multa nici putina, mi s-a parut ca e mai multa branza decat mamaliga.

Pe la orele 18 am plecat, se mai ridicase si ceata. Oricum, de la vreme era destul de intunecat.

Pe punctul albastru am zis.

Cauta soareci prin iarba. Ii scana de la inaltime si apoi le dadea fatala :))

Crucea de pe Clabucetul Taurului… va fi sfintita curand dar e alt eveniment.

Eveniment care este in faza de pregatire…

Cam intr-o ora eram in Azuga, tot la iesirea spre Valea Azugii 🙂 Si ia-o iar la pas spre centru 🙂 Chiar era fain insa, cu vreo 10 minute inainte de a ajunge la biserica s-a pornit ploaia. Asa ca nu am folosit pelerinele pe traseu, le-am folosit in oras. Si aceasta a fost ziua…

Prin imprejurimile comunei Chiojdu

Intr-o zi, pe canicula, aproape am inconjurat vreo 3/4 din aceasta comuna superba 🙂 Un traseu de multe ore, am plecat dimineata si am fost preluati de o masina seara 🙂 … tocmai de pe la Bâsca Chiojdului.

Imaginile descriu povestea:

Prin livezi si poieni

Prunele din belsug la tot pasul, ne-au salvat de la deshidratare.

Si merele…

Ce poezie traieste omul acela acolo 🙂

Drumul ce se vede in imagine, vine de la Starchiojd la Chiojdu, localitatea din dreapta. Acolo, in muchia dealului este granita intre judetele Prahova si Buzau.

Tot Chiojdu, continuare spre dreapta

Printre stanci si o padure de mesteceni

O ciuperca gigantica

Vedere spre comuna

Alta lume, plantata

Pe aici locurile se numesc generic: Roma.

Loc de jertfa

De unde trageau… ai nostri!

De pe acolo am coborat.

Oameni la fân

Zici ca e pisica din filmul „Demoni printre noi”.

Casa cu blazoane in centru

De data aceasta, privim Chiojdu de langa granita dintre judete.

Ce minunatie… ce frumoase locuri mai sunt in tara asta.

Cand te afli prin astfel de zone, intelegi de ce mureau unii pentru astfel de locuri. Aici le erau casele, visele, stramosii si nu ai cum sa renunti la asa ceva. Si daca mureau, isi pierdeau doar viata, ei tot in acest pamant ramaneau…

Placerea urcusului prin peisaj

Intre Chiojdu si Starchiojd, un tinut nemuritor

Cum de nu am observat-o? M-am intors la ea… fiindca este un martor al istoriei acestor locuri. As vrea sa spun ca dupa 19 ani mi-am indeplinit un vis… nu am renuntat nicicand la el; dar, acesta si altele in urmatoarea perioada…

Biserica din Chiojdu

La trovanti

In coborare

Final de excursie, spatiu de depozitat amintiri…

Multumesc! 🙂

„Buna ziua, frati romani!” – 26.07.2018, inaugurarea bustului generalului Gheorghe Garoescu la Azuga

O frumoasa actiune desfasurata in aceasta zi la Azuga. Este evident ca lucrurile le pot face sa se intample numai oamenii care le si simt. Cam asa a fost la Azuga, unde oamenii s-au unit cu timpul si istoria:

Vanatorii de munte si cei de la asociatia „Traditia Militara”

D-l Ontanu si alti generali

Sosirea preotilor… au fost 10.

Sosirea primarului d-l George Barbu si onorul primit.

D-l primar si fiica generalului Garoescu, Roxandra, dezvelind bustul restaurat.

Emotie comuna

Asa arata monumentul…singurul monument ridicat la Centenar in Valea Prahovei.

Omul cu organizarea, d-l Oros -plutonier adjutant

Autorul moral, d-l consilier local Mihai Grama.

Prima a vorbit fiica generalului, azi in etate de vreo 90 de ani.

A avut o coerenta si o luciditate remarcabile.

Unul dintre cele mai frumoase discursuri ale zilei, necitit de pe foi ci din suflet.

Primarul George Barbu a fost si este o alegere fericita pentru azugeni.

La fel scria si pe vechiul monument. D-l Grama s-a chinuit ceva vreme pana a reusit sa gaseasca o poza de arhiva cu textul clar.

D-l Mihai Grama, un personaj care se simte perfect in apele si atmosfera istoriei.

Privind spre Crucea de pe muntele Caraiman, spre aceasta este orientat si monumentul.

D-l Ontanu inmanand o diploma primarului. Si dansul a tinut un discurs.

Depunerea coroanelor

Generalii

Reprezentantii Predealului, primar, viceprimar si d-l profesor Campan.

Moment de exceptie cu un copil cantand.

Generalul Gheorghe Turda citind o poezie patriotica si cantand apoi celebrele sale cantece.

Defilare

Primarii din Azuga si Predeal in discutie, o noua revedere comuna dupa aceea din Vf. Grecului cand au sfintit acolo o cruce dedicata eroilor.

Cel din stanga este restauratorul bustului

Dupa zeci de ani de la distrugerea monumentului generalului Gheorghe Garoescu, cel care pe cand era capitan al unei companii de mitraliere a aparat cu succes intrarea in Azuga si apoi un sector din Valea Cerbului in toamna anului 1916, la Azuga oficialitati locale, rude ale generalului, cadre militare, oameni sufletisti ce au dorit sa predea generatiilor viitoare niste valori, preoti, localnici, turisti etc, au reusit sa readuca la viata un monument dedicat unui mare erou al acestor locuri.

Au fost prezenti si cei din administratiile locale din Sinaia si Busteni, remarcandu-se echipa clasica a Busteniului, oameni nelipsiti si mereu apropiati de astfel de momente cultural-istorice, identitare: d-l viceprimar Nae Savel, d-l director Marian Ilie, seful Centrul Cultural din Busteni- d-l Spurcaciu… multi altii.

„Buna ziua, frati romani” apartine primarului sufletist din Azuga….

Iata ca, la moment aniversar, 100 de ani de la Marea Unire, se intampla tot felul de lucruri frumoase in Valea Prahovei. Si cum timpul trece, se strang randurile…. in sensul ca sunt anuntate si alte evenimente pana la sfarsit de an.