Traseu cu bicicleta: Comarnic – Posada – drumul forestier Floreiu – Secaria – Vistieru – Sotrile – Muscel (Campina) – Cornu – Crucea din Cornu – drumul de pamant Frasinet – Nistoresti – Comarnic

…fericirea de a te bucura de orice lucru. De un copac, de adierea vantului, mirosul de conifere, de iarba verde, de casele risipite, de gura de cola… De a trece dintr-un peisaj in altul. Orice chestie motorizata este prea rapida pentru a te introduce intr-un peisaj unde trebuie o privire mai de detaliu.

Stabilim patru acest traseu, pana la urma plecam doi. Traseul destul de dificil…pana la urma chiar l-am parcurs aproape integral 🙂

Sosim la Comarnic pe la 8:20 cu un regio particular, ne apucam sa cumparam ce ne mai trebuia… si pana la urma plecam doi cum spuneam. Traseul avea de toate si ne-am trezit in si mai multe. Cum acest regio nu oprea in Posada, ne-am intors pe sosea pana la drumul forestier Floreiu. Acest drum trebuia sa lege Secaria de DN1, s-a lucrat mult la el, s-au investit multi bani insa… lucrarea nu s-a finalizat. Azi circula pe acest drum doar masini cu lemne pe primii 3-4 km. Drumul iese in poienile Secariei dupa vreo 5,5 km. La ora actuala, nu mai poti trece nici macar cu atv sau caruta, pentru ca s-au produs in toamna niste alunecari de teren masive.

De aici drumul trece pe celalalt versant.

Poezia se termina si circa 1 km mergem pe gheata pe langa biciclete.

Dar nu peste mult timp, iesim la liman.

Drumul ce coboara spre Secaria.

Parleazul clasic

Desi am pozat drumul de coborare, optam pentru un altul, pe niste ulite. La scurt timp apar si noroaiele… asa ca, ba sus pe biciclete, ba jos sa ocolim… O alegere neinspirata 🙂

Iesim la asfalt.

Pe acolo am coborat.

Asfaltul

Traversam soseaua ce duce in dreapta la Comarnic, la stanga spre Valea Doftanei… mergem drept inainte. Vazusem de departe ca o sa intram iar prin noroaie dar na, traseu sa fie…

Ne bucuram insa de punctele panoramice:

Secaria si muntii Baiului

Barajul Paltinu, o parte infima…

Vreo 45 de minute ocolim noroaie sau intram prin ele. Cand gaseam zapada bicicletele se curatau… dupa 5-10 minute iar se murdareau si tot asa :))

Mici popasuri prin astfel de locuri pentru cornuri, ciocolata, poze, discutii…

Continuam spre Sotrile, pe un drum de pamant pe care nu cred ca mai revenim 🙂 Desi, cea a doua jumatate a acestuia a fost chiar faina, cu coborari prin padure, poieni…

Pozele urmatoare sunt din a doua jumatate evident 🙂

Acolo era comuna Sotrile.

Prin frunze. Aici m-am murdarit mai rau decat prin noroaie. Frunzele erau pline de praf…

Hai ca nu-i rau.

Numai ca… aici o comitem si jalonand printre arbori ne tot ducem. Aproape convinsi ca „aia e”, mai continuam. Cand ne uitam pe gps, mai aveam putin si ne trezeam printr-un cartier al Comarnicului: Podul Lung 🙂

Ne orientam pe alte drumuri de pamant, iar urcam, trecem printr-o poiana cu o stana… si in sfarsit Sotrile. Asta ca sa ne tinem de traseul propus.

Numai ca nu era Sotrile unde trebuia sa ajungem fiindca pierdusem drumul ci, satul Vistieru al comunei Sotrile… adica am ocolit vreo 45 de minute.

Si ne tot ducem prin satul asta si prin toata comuna…

Urcand spre un punct panoramic. Anul trecut nu era nimic pe el, acum este un releu.

Sotrile si barajul Paltinu

Paltinu

De pe acolo de undeva am venit dinspre Secaria. Cred ca din Secaria si pana aici la punctul panoramic cel vestit… am facut 2 ore sigur 🙂

Releul Costila si Crucea de pe Caraiman, ultima se observa un pic mai greu.

Bucegii

Talea in stanga departe, Leaota si Gurguiatu in dreapta

Niste coborari pe sosea spre Campina ne pozitioneaza in spatele unor masini. Fiind ridicol sa te ajunga niste biciclete fie si la vale, astia au apasat pedalele si dusi au fost…

Dincolo de lacuri este Brebu…

1839

Vin apoi Plaiul Campinei, spitalul Voila… pe langa care trecem razand 🙂 ca niste „glumeti” veritabili ce ne simteam :)) Tot hlizindu-ne asa, ne trezim cu o masina in spatele nostru care statea dupa noi. Cum noi mergeam pe mijlocul soselei, soferul, un tanar educat nu ne deranja. In mod sigur, apropierea de spitalul respectiv crease in mintea omului niste justificari 🙂 Ma si gandeam sa-i strig cand trece, ca „ne-au lasat astia de aici, un pic pe afara!” :)) dar sigur ieseam pe undeva in decor.

Undeva pe coborarea de la spital spre Muscel este un loc de recreere, cu banci si multe gratare. Cum era multa animatie, gratare fumegand, ma trezesc strigand spre colegul de bicicleala: „care zici ca e al nostru?” Imediat, aproape toti de la gratare s-au uitat spre noi :))

In fine, iata-ne pe Muscel, unde este alt loc fain de recreere:

Facem dreapta spre Cornu, coboram niste serpentine, trecem un pod metalic pe care incape doar o masina si gata, hop in Cornu. Fiind panta mare, cobor de pe bicicleta si ma apuc de mancat o rulada. Pana la loc drept am mancat o rulada intreaga 🙂

Urcam spre manastirea Cornu dar nu pentru a o vizita… desi este un urcus solicitant, din directia noastra era calea cea mai scurta spre Crucea din Cornu. Urcusul e rau-rau si a durat vreo 10-15 minute. Dincolo de manastire surpriza… au asfaltat pana la Cruce. Si ce noroaie, si ce salbaticie erau anul trecut pe acolo…

De acolo am venit, un pic mai jos este manastirea.

Crucea de la Cornu

Mai facem un popas si aici… dupa care urmam un drum de pamant ce trebuia sa ne scoata in cartierul Frasinet ce tine de Breaza.

Drumul urca un timp dar apoi numai coboara….

Exista si un marcaj punct rosu dar nu stiu de unde vine si unde duce… ca nu are relevanta pentru mine zona in cauza 🙂

La un moment dat, o muzica data la maximum ne anunta ca ne apropiem de cartier. Vine si o intersectie de drumuri de pamant, ne oprim sa consultam gps-ul… parca ocolea ceva dar tot in Frasinet ajungea. Ce zicem noi? Hai pe aici, la vale…

Se vedea o ditamai casa, cu aspect de ferma…un gard dat intr-o parte… Cum era vale, ne tot ducem din inertie. Primul caine observat stationa linistit pe stanga, cred ca surprins. Din dreapta vad niste ciobanesti, unii legati, vreo 2-3 liberi, niste oameni prin curte… Era clar, noi treceam binemersi prin curtea unor bastinasi :)) Acestia au potolit cainii insa nu pe toti si ne trezim cu patrupezi pe langa biciclete. La mintea mea… iau mana de pe frana in ideea de a intra cu viteza intr-unul. Si asa erau hopuri, denivelari… abia a scapat cainele. Treaba este ca daca il buseam zburam cu bicicleta cu tot peste colegul din fata. Cainele poate scapa el dar noi pe panta aceea sigur ne rupeam ceva. Noroc ca a fost cainele mai destept…

Am iesit la asfalt si tot coborare pana la DN 1, iesind langa halta Nistoresti. Consultand mersul trenurilor am vazut ca aveam un tren peste 2 ore. Prin urmare, am mai facut 3 kilometri pe sosea pana in Comarnic ca sa ne oprim la o terasa….

Doua cafele Julius Meinl, o limonada, o pizza mare…. partea mea :))

Ne suim in tren, la casa de bilete ne-au spus ca nu aveau vagon de biciclete, chestia asta apare si pe site deci… nu ne-au dat bilete de bicicleta. Vine trenul si vedem ca exista un astfel de vagon, pentru biciclete 🙂 Oricum nu a venit controlorul si nu i-am dat niciun ban.

Filmari printr-o padure de basm

Doua filmari scurte realizate pe traseul ce pleaca de langa gara Azuga prin Valea Grecului, marcaj triunghi galben:

 

 

Traseul turistic: Busteni – Gura Diham – Diham militar – cabana Steaua – muntele Fitifoi – Trei Brazi – Predeal

Zi de week-end, traseu simplu, din Busteni la Predeal pe trasee turistice.

Vreo 4 ore de mers lejer.

O ora din Busteni pana la Gura Diham. O ora pana la releele de la Dihamul militar. Alta ora pana in traseul spre Trei Brazi. Si inca una pana la Trei Brazi.

Iar de la Trei Brazi mai faci o ora pana in Predeal, asta daca o iei pe jos.

Prima ora 🙂

Vedere spre Costila

Vedere spre Bucsoiu

Vedere spre Caraiman

In padurea de pe Diham

Traseul spre Dihamul militar

Stana din Saua Baiului… ce a mai ramas din ea.

Tot stana

Pe langa drum

Cabana Diham Phoenix

Cabana Steaua si mai departe: Postavarul si Piatra Mare

Ici-colo cate un turist sau un grup…

Marcajele turistice refacute in vara…

In traseul spre Trei Brazi, dupa ce am traversat drumul national ce leaga Rasnovul de Predeal. Sau „Soseaua Reginei” cum i s-a spus initial.

De la DN 73A mergi vreo 10 minute dupa care vine un urcus sanatos pe pantele Fitifoiului… de vreo 15-20 minute.

Cand traseul devine si mai lejer.

GEST Predeal

Biserica Fratilor Conventuali

Cabana noua si cabana veche de la Trei Brazi….

O fi murit de frig.

Si cam atat 🙂

Nuferi in flora Vaii Superioare a Prahovei

Cum se incheie ultimul articol? Cu „renascut” 🙂 Azi, noroc cu CFR-ul ca am intalnit planta considerata…. a „renasterii” 🙂

Nuferi la munte, ok, uite ca sunt si pe aici… Ma astept sa se zica, aaa, pai e plin :)) Eu insa nu am vazut vreun nufar vreodata de la Comarnic la Predeal.

Acum, am vazut unul pentru ca toate trenurile aveau intarzieri mari. Si intarzierile acestea te obliga la tot felul de mijloace si rute alternative.

Asa ca…

Lacul din padure

Tot pe langa lac, vad niste frunze ce pareau nespecifice locului.

Din ce in ce mai aproape…

Nufarul :))

Si cand se va deschide 🙂

Dezbaterea publica asupra Planului de Actiune pentru conservarea speciei urs brun din Romania, cand inca ne mai intrebam ce sa protejam mai intai: Omul sau Ursul?

09.05.2018. Bucuresti, Palatul Parlamentului, sala Avram Iancu, ora 12.

Comisia de Mediu a Senatului Romaniei a facilitat aceasta dezbatere prin punerea la dispozitiei a unei sali. Dezbaterea s-a referit in special la specia urs brun dar, s-a adus in discutie si Planul de Actiune la specia lup. Unii au cerut o alta dezbatere la specia lup, motivand diverse, ca se amesteca lucrurile, ca este o discutie separata, ca mai trebuie timp, ca sa vina toata lumea interesata. Nu stiu daca va mai fi o dezbatere, inca una, si pe tema lupului.

Dezbaterea a fost condusa de d-na director Croitoru, de alti reprezentanti ai ministerului, de presedintele si de vicepresedintele Comisiei de Mediu a Senatului (d-l senator Savin Emanoil)…

Au participat senatori, presedinti de consilii judetene, specialistii I.C.A.S.-ului, reprezentanti ai O.N.G.-urilor, Romsilva, gestionari de fonduri cinegetice, televiziuni… crescatori de animale pagubiti de urs, oameni raniti de urs, multi altii.

Desi d-na director Croitoru, persoana care a condus si dezbaterea cu Planul de Management de la Busteni, a incercat sa aduca la aceeasi masa toate partile si sa adune toate propunerile utile, acest lucru i-a reusit doar intr-o oarecare masura, spre final discutiile capatand anumite accente.

Eu nu am identificat doua tabere cum spuneau unii, cei care protejeaza ursul si cei care vor sa-l impuste, ci mai multe. Cea mai echilibrata tabara, ca sa zic asa, este cea in care se afla si Ministerul Mediului si care pune pe primul plan protejarea omului. Nu e vorba doar de urs, protejare sau vanatoare ci de ce facem din acest moment cu oamenii care traiesc in localitati montane, pe munti, au animale etc.

O sa va enumar mai jos, concluziile, ideile principale ale celor care au luat cuvantul, astfel incat sa-si faca fiecare o imagine cat de cat, sa nu se mai cada prada dezinformarilor si manipularilor. Chiar acolo, la Palatul Parlamentului, au fost persoane pe care nu le-am vazut niciodata, inclusiv din Minister, care m-au felicitat pentru articole, pentru pozitiile echilibrate luate. Lucrurile trebuie spuse asa cum sunt, ascultat ce spune fiecare si, apoi, gasita solutia corecta. Trebuie sa inteleaga oricine ca discutiile pe tema ursului nu pleaca de la faptul ca este o specie pe cale de disparitie la noi in tara.  Sunt foarte multi ursi, mult peste efectivul optim, nu mai au spatiul necesar din tot felul de cauze…

Deci, daca o spun cam toti specialistii din tara asta ca ursul s-a inmultit foarte mult, specialisti care au studiat in facultati de profil si lucreaza in teren de zeci de ani, atunci asa este! Oricat ar spune toate ONG-urile la un loc ca nu este asa. Daca toate institutiile statului cu atributii pe linie de mediu sustin acest lucru, da-o incolo de treaba ca nu sunt toti prosti, inculti, orbi, vanatori, spagari si mai stiu eu ce. Ca sa ai rezultate pozitive trebuie sa aplici masuri adecvate si ambele trebuie asezate pe realitati. Mie mi se pare ca o data cu acest Plan incepe sa se aseze lucrurile si la specia urs.

Institutul de Cercetari si Amenajari Silvice este elaboratorul acestui Plan de Actiune, care poate fi imbunatatit cu propunerile facute in cadrul dezbaterii. Planul va deveni apoi parte dintr-un Ordin de Ministru. Asa cum se cuvenea, acest plan a fost prezentat mai bine de 30 de minute, de cunoscutul Ramon Jurj. Dumnealui a prezentat obiectivele si actiunile la specia urs, pe care le redau mai jos:

Apoi, a luat cuvantul un domn din Vrancea, dansul s-a referit la specia lup si la un proiect derulat de Agentia pentru Protectia Mediului Vrancea, finantat din fonduri europene si de Ministerul Mediului. In cadrul proiectului s-au identificat 14 amenintari in ceea ce priveste conservarea lupului si au fost propuse si discutate 27 de masuri cu factorii interesati.

Presedintele Consiliului Judetean Brasov, d-l Adrian Vestea,  a spus ca la nivel de judet efectivul optim este de 340 de ursi si ca in prezent sunt vreo 600, creand o atmosfera de nesiguranta cetatenilor, afectand anumite sectoare economice, ex. turismul.

Alte exprimari:

  • vanatoarea a fost din pacate pana acum, o reactie si nu o activitate ca la carte.
  • in cazul unor situatii problematice, sa se intervina in maximum 24 ore, ca apoi poate ursul in cauza nu mai poate fi gasit. Unii au zis ca interventia trebuie facuta in 4-5 ore. Ministerul a spus ca in cazul in care amenintarile sunt iminente, nu se tergiverseaza ca in alti problema ci se emite de indata ordin de interventie.
  • viata omului este mult mai importanta decat viata unui animal.
  • la nivel national trebuie impuscati, ca sa aducem situatia cat de cat la un echilibru, 1000 de ursi. 500 din acestia provin din sporul natural si 500 sunt o consecinta a neefectuarii vanatorii la aceasta specie in ultimii ani din cauza ONG-urilor. (Parere din judetul Harghita)
  • in protejarea lupului trebuie atrasi vanatori, prin acordarea de cote de recolta, altfel nimeni nu are interes sa-l protejeze considerandu-l daunator etc. Circa 300 de lupi ar trebui impuscati pe an. (Parere din judetul Harghita)
  • Aceasta stare de haos atat legislativ cat si in teren este intretinuta de tot felul de pseudo-specialisti care au tot felul de interese.
  • Vrem sa avem un management real al speciei urs dar si sa mentinem siguranta cetateanului. (D-na Croitoru)
  • Nr. optim de ursi la noi in tara este de 4000 de exemplare si noi avem peste 6000.
  • Nr. de ursi, cifra de 6000, a fost considerata de reprezentantii O.N.G.-urilor nereala. S-a propus si nu doar de ei, metoda markerilor genetici. In opinia mea, ne va lua 5 ani sa o aplicam la nivel national, presupunand ca am avea fondurile necesare. Nici atunci nu poti spune ca ai o baza de date cu toti ursii.
  • Planul I.C.A.S.-ului a fost oarecum contestat de reprezentanta Institutului de Biologie al Academiei Romane, care a evidentiat probleme si a propus diferite masuri. In cele din urma, si parerea acesteia se fundamenta pe niste situatii care nu mai exista in prezent.
  • „Voi credeti ca a numara ursi este farmacie?”- spunea cineva.
  • S-a solicitat public asumarea raspunderii, in cadrul dezbaterii, a ONG-urilor. „Noi nu mai impuscam daca va asumati public raspunderea, ca aveti grija de urs, ca platiti pagubele produse de acesta. Noi platim, gestionarii fondurilor cinegetice in solidar cu Ministerul Mediului, acest pagube.” (Reprezentant fond cinegetic). Evident s-a dat vina pe ONG-uri pentru despagubirile de miliarde lei vechi platite pana acum. In mare parte chiar asa si este. ONG-urile au pus presiune pe Minister si unii ursi problema nu au mai fost impuscati si au creat pagube in continuare. Pulsul luat de mine, daca pot spune asa, este ca toti specialistii, autoritati, gestionari de fonduri cinegetice, padurari, primari etc. si-au dat mana. Cineva chiar a spus-o deschis, fiind chiar aplaudat: „Astia ne iau pe toti de prosti si de incompetenti, neavand nici studii, nici experienta in teren. Toti suntem prosti si hoti in tara asta?”
  • Nu au cum sa ne invete pe noi cum sa gestionam ursul, tari care au 10-50 de ursi.
  • Stiu cum actioneaza un urs de 10 ani, de 20 ani. Dupa cativa ani de obisnuinta cu omul, si va trece de o varsta, nu va avea nicio teama de om. Un urs de 10-20 de ani omoara nu raneste.
  • Cum sa numeri toti ursii exact cand avem cazuri monitorizate si stim ca poti sa ai in fondul cinegetic saptamana aceasta 10 ursi si in cealalta 3 ursi. Un urs monitorizat, de exemplu, a plecat din Brasov si l-am gasit la sute de kilometri distanta. Nu stiti despre ce vorbiti. Noi ne ocupam de specia asta de zeci de ani…

A fost invitat si fostul ministru Attila Korodi… dumnealui a spus ca ministerul trebuie sa plateasca relocarea ursului acesta fiind de interes national. El a incercat o pozitie prin care sa nu deranjeze nicio parte.

S-a mai spus de infiintarea de zone tampon, in padure, unde sa se infiinteze plantatii de zmeura, aluni, mere padurete, alte specii care fructifica, pentru a tine animalele la distanta de zonele locuite de oameni.

Foarte important, s-a subliniat ca in Plan si nu numai, nu exista modalitatea de despagubire a omului atacat de urs. Si cum bine s-a spus, „daca ursul in curtea mea imi rupe o mana, un picior, el nu pateste ulterior nimic. Daca eu ii rup lui un picior, ma duc la puscarie. Deci ce protejam mai intai, omul sau ursul?” Treaba este ca omul ranit nu stie incotro sa se indrepte pentru despagubire, fiind purtat de colo-colo.

Pentru a inchide subiectul definitiv cu exportul ursilor in alte tari europene, Ministerul s-a adresat mai multor ambasade si a primit numai raspunsuri de respingere. Strainilor nu le trebuie niciun urs. Intr-unul din raspunsurile primite se spunea: „Noi nu putem avea politici de mediu in detrimentul protejarii omului”. Sau ca aducerea de ursi ar starni protestele fermierilor.

D-l Marian Ilie din Busteni a sustinut ca pentru Valea Prahovei este bine ca exista acest Plan.

D-l Octavian Anghelescu, tot din Busteni, dar care lucreaza in Bucuresti a spus ca in Alpi ursul nu are habitat, muntii fiind fragmentati de partii, zone turistice, lucru perfect adevarat. A dat si exemplu de functionare a unei masuri, aceea cu garduri electrice, observat de dansul pe Valea Suru, unde un apicultor si-a adus rulota cu stupi si a inconjurat-o cu gard si ursul nu i-a facut nicio paguba. In replica, cineva a strigat ca ce facem, impanzim Romania cu garduri electrice?

D-l Savin: „Trecem ursul in patrimoniul ONG-urilor si platiti voi despagubirile!”

Ce am propus:

Am trimis pe adresa ministerului 5 propuneri:

  1. Infiintarea unui sistem functional de compensare a pagubelor produse de urs. Sa fie platite despagubiri de catre Ministerul Mediului pentru ca este in curtea lor, specia lor…
  2. Interventie rapida la exemplarele-problema si nu dupa luni de zile
  3. Includerea in viitorul Ordin de Ministru a doua prevederi:

a) “în ariile naţionale sau naturale protejate în scopul păstrării zonelor de linişte a faunei, este interzis tranzitul uman în afara traseelor marcate turistic sau abaterea din drumurile forestiere fără aprobarea administraţiilor acelor arii protejate şi a gestionarilor fondurilor cinegetice”.

b) “în vederea bunei aplicari a prezentului Ordin, instituţiile subordonate ministerului mediului şi gestionarii fondurilor de vânătoare pot aplica sancţiuni persoanelor depistate în habitatele specifice ursului brun, în afara traseelor turistice şi a drumurilor forestiere”.

Nu consider ca reducerea prin impuscare a nr. de ursi rezolva problema pe termen lung. O rezolva pe termen scurt. Daca omul continua sa invadeze si sa umble prin zonele de liniste ale ursului, ursii ramasi, vor cauta sa coboare spre localitati, obisnuindu-se cu omul.

4. Asigurarea de fonduri ministeriale pentru relocare si tranchilizare. Actualmente, pentru aceste actiuni platesc Primaria si gestionarii fondurilor cinegetice. Pentru mine, contribuabilul de rand, nu mi se pare in regula acest lucru.

5. Interventie dupa caz si in zonele protejate sau strict protejate, in vederea mentinerii efectivului optim de ursi si a recoltarii sau relocarii ursilor habituati. Adica, de ce sa stai o mie de ani la panda, prin oras, pe strazi, fiindca nu poti intra dupa el in padure din cauza ca nu-l poti impusca/tranchiliza acolo. Dar o poti face in oras. Deci, in momentul in care s-au identificat ursul problematic si solutiile, nu mai stai pana vine acesta, te duci si il iei si gata, s-a rezolvat problema. Asa e de exemplu la Silva, pe str. Cezar Petrescu etc in Valea Prahovei…sau cand e vorba de un urs ce ataca stanele noaptea, apoi fuge in padure. Fiind zona de protectie stricta, nu poti sa te duci dupa el. In cazuri din acestea, trebuie mers dupa el.

Concluzii:

Dintotdeauna controlul faunei s-a facut prin vanatoare. Vrem nu vrem, ursii nu sunt albine ca sa-i tot inmultim.

Alte tari, de exemplu Ungaria, scot mai multi bani din vanatoare si nu au zestrea noastra nationala.

Fara vanatoare, speciile isi pierd din simturi si ne vom transforma intr-o mare gradina zoologica, mergand unii pe langa altii pe strazi si prin paduri.

Planul e clar ca se va aproba, urmand apoi sa se decide unde, cat si in ce fel trebuie intervenit.

Cetatenii inca mai pot depune propuneri.

Parerea mea, strict in ceea ce priveste zona Valea Prahovei-Bucegi, este ca relocarea nu mai este o solutie, daca a fost vreodata. Desi iubesc natura, pentru mine omul are prioritate. Nu-mi place evident ca vor trebui impuscati ursi, dar nu putem convietui cu ei. De ani de zile observ problema si solutiile oferite de ONG-uri mi se par nerealiste. Tot dupa mine, in perimetrul Parcului Natural Bucegi ar trebui impuscati un nr. de circa 30 de ursi si peste 100 de mistreti. La fel, aceasta actiune nedublata de punerea in practica a acelei prevederi din Regulamentul Parcului, de a nu se mai merge prin Bucegi in afara traseelor turistice, nu va fi o solutie decat de moment. Daca sustii ca iubesti ursii/fauna/natura, nu mergi prin zone salbatice.  E voie in alti munti, care nu sunt arii protejate. Iar in cazul Bucegilor, exploatarile forestiere nu au luat din habitatul ursului, taierile aici fiind minime comparativ cu alte Parcuri si aceasta in special datorita Administratiei Parcului Natural Bucegi.

Apreciez politica Ministerului de a nu se mai lasa atras in petitii, actiuni pe Facebook si alte aberatii. E clar ca daca stai la povesti, vor muri oameni in cele din urma. Planul ministerului, completat cu propunerile celor prezenti, indiferent de tabara lor, poate pune bazele pe viitor unui management real la aceasta specie.Toate actiunile trebuie derulate in acelasi timp, de la vanatoare, la educare, informare, solutii de protejare a bunurilor si animalelor domestice, recensaminte reale… Daca doar vanezi, nu ai facut nimic. Daca nu vanezi deloc, cine stie ce se mai intampla.

Nu in ultimul rand, protejarea/conservarea/controlul faunei este treaba institutiilor statului. Noi, ceilalti, ne putem da cu parerea, propune si intreba.

Printre povesti cu pastravi, padure si castravan

Stiti cum facea Chirila cu plecatul in Vama?.. „Gata, plec!” 🙂 Asa am zis si eu de curand, cand mi s-a nazarit ca trebuie sa fac niste poze la buretii de primavara. Numai ca plecatul vine la pachet si cu povestile sale. Tot vazand ca posteaza unii montaniarzi poze cu pastravi si bureti negri, zic sa merg sa pozez si eu. Cu adunatul mai greu pentru ca nu m-a pasionat vreodata subiectul. Cunosc persoane cu pasiunea asta, imi place, ii respect, dar nu o pot intelege in profunzime 🙂

Ca orice poveste trebuie sa treci mai intai prin tot felul de locuri, cu atat mai bine daca sunt regale. Foste sau actuale 🙂

Cred ca aveam mai degraba nevoie de o alergare prin padure, aer curat, alte alea. Destul de ciudat pentru ca tocmai avusesem un traseu lung-lung. O sa scriu despre el in zilele urmatoare…

Mi-am propus sa merg spre Poiana Stanei si de acolo sa urc pe Piciorul Pietrei Arse o vreme… Ca de acolo pe o poteca, hop la un paltin pe care se fac pastravi. Mie mi se parea din ce postasera ceilalti ca sunt cam mici pastravii, buretii negri, dar zic ca daca merg pentru poze, nu e asta o problema.

Pe la ora 16 si ceva eram prin Poiana Stanei. Atentie pe acolo ca sunt multi caini liberi, nu stiu de unde provin, care sunt destul de periculosi. Acum vreo 2 saptamani au sfartecat cainele unui localnic care trecea prin poiana. In Bucegi, ca de altfel si in alti munti, nu ursul este un pericol ci cainii.

Traseul spre Piatra Arsa este oarecum blocat:

Poiana Stanei Regale

Evident am trecut pe langa fosta Vulparie regala, poiana aceea cu cateva constructii, situata in padure, mai sus de Peles. Poate stiti ca la tv s-a tot dat o actiune de impadurire cu figuri regale si alte prostii. Deci astia au fost acolo si au umplut poiana cu puieti. Cat de usor pot fi prostiti astfel de oameni si opinia publica!!! Si-au impadurit propria poiana din padure. O poiana aveau si ei 🙂 Nicio defrisare prin apropiere, macar la 2-3 km nu era. Ei au plantat in mijlocul padurii, pentru imagine si viitorul prostiei. Sunt mii de terenuri degradate in tara asta si tu plantezi unde nu are nicio logica. Du-te si planteaza o perdea forestiera pe la campie, spre Slobozia incolo, spre Giurgiu, nu in inima padurii… Cand „destinul” vrea sa pedepseasca pe cineva, il face prost. Ca sa devina exemplu pentru ceilalti!

Urc prin padure, ajung si la paltin. Intre timp vad 2 caprioare… s-au inmultit bine si acestea. Ceea ce e foarte bine…

Cum credeam, pastravii erau destul de mici.

Erau 24 de buchete. Pe cele mai serioase le-am pozat. Daca mai trec dupa o saptamana pe acolo, e recolta 🙂 Daca nu, nu e asa important. Mai mari mi s-au parut pastravii care se vad din poteca regala, an de an, pe la jumatatea unui fag. Nu-i culege nimeni ca nu se poate ajunge pana acolo unde cresc.

Bureti negri nu am gasit decat doua manunchiuri pipernicite si decolorate, cat un pumn asa. Urati si fara valoare foto! E, as fi putut merge sa pozez copacii altora, poate faceam poze mai ca lumea. Dar, merg la ce gasesc eu, nu la ai altora. Stiu de exemplu, de vreo 3 ani, fagul lui Bebe, in opinia mea cel mai mare buretar al zonei, de unde a cules peste 20 kg de bureti, dar este al lui, e bucuria lui. Bine, nu scrie pe el ca e al lui, dar e fain sa se bucure el. Ca si alte persoane pe care le stiu, ei pornesc de acasa, cu mancare, cateva beri, spre copacii lor. Se creaza o anumita atmosfera si bucuria lor e si mai mare cand vad ca acel copac are si bureti.

Si cu niste domni profesori cand mergeam, tot cu pozele eram si niciodata nu m-am dus la copacii lor fara ei. Nu mi se pare mie corect. Fiecare om isi are bucuriile sale, e drept ca nu prea le inteleg in cazul buretilor, dar vazand de copil ce inseamna pentru unii, nu le-as culege niciodata pe ale altora. De ani de zile, iti dai seama al cui este copacul X, copacul Y… E nasol tare sa-i iei bucuria unui om, ca asa vrei tu, de foame sau alt orgoliu stupid. E fain sa auzi ca ei traiesc aceeasi bucurie an de an…

Am coborat si spre Valea Pelesului dar la fel, buretii negri erau foarte mici. Deci nu am avut noroc cu sedinta foto, e prea devreme. Poate dupa o saptamana, doua, daca mai am timp si chef sa mai plec asa. Probabil nu, ca sigur am de facut altele mai utile.

Insa, nu de mult, parca saptamana trecuta, vorbeam cu o persoana imposibila despre niste verdeturi. Ca pe aici nu prea se culege stevia ci mai degraba castravanul si mai rar macrisul. Bineinteles, ca foarte putini mai stiu ce este acela castravan. Denumirea latina a plantei nu o stiu, nici nu am cautat-o, dar o recunosc oriunde. Cand eram mic-mic, 7-8 ani, vedeam pe acasa si pe la vecini cum se facea ciorba de castravan… cu lapte batut, parca si ou… Nu mai stiu exact, pentru ca de fel, nu mananc ciorbe. Se mai intampla totusi dar destul rar si atunci ciorba nu trebuie sa fie prea lunga…cine stie care e contextul! La mine mancarea este o problema foarte dificila. Eu mananc ce vad ca mananca altii, altfel nu prea stiu ce vreau. Intr-un loc public, intai ma uit ce mananca altii si daca pare interesant iau la fel… Plus ca nu mananc la orice ora ci cand am pofta. Nu mi-e foame, nu mananc. Nu respect nicio ora de masa. Dupa 65 de ani, ma gandesc totusi sa-mi pun astfel de probleme.

La mancare si la haine sunt praf. Imi ia ore bune sa aleg o pereche de pantaloni. Noroc ca mai am repere prin apropiere. Daca vad o pereche faina la cineva, il intreb si ma duc sa iau una la fel 🙂 E moarte sigura sa ma plimb prin nu stiu ce mall. Ies in depresie de acolo. Nici nu am habar ce marimi am la haine :)) Cred ca „destinul” da un bis, ziceam eu ceva mai sus de o paralela intre destin si exemple! 😉 Incep sa cred ca sunt chiar in perfecta cunostinta de cauza :))

Castravan… se culege planta cand e mica si in special frunzele de un verde crud, care sunt foarte moi. Ar parea un fel de spanac.

Pe vremuri, adica inainte de 1989, cand Poiana Tapului era plina de poieni, acum toate sunt cu sute de constructii pe ele, oamenii de pe aici aveau si animale de tot felul. Tin minte ca plecau cu sacii la cules de castravan, apoi faceau un foc mare din lemne, puneau niste cazane… in acestea era apa, adaugau porumb, tarate, paine, coji de cartofi si tot fierbeau si mestecau cateva ore. Apoi se dadea porcilor de mancare. Noi, copiii, eram prezenti mereu pentru ca la foc ne lasau sa coacem cartofi…

Traseul turistic: Muzeul Cinegetic Posada – Muntele Florei – Noul Refugiu Florei – Culmea Baiului – Piscul Cainelui – Sinaia

PRECIZARE. Podul din busteni de peste Valea Cerbului, din articolul anterior, a fost construit de un exploatator silvic la cererea Jandarmeriei Montane Busteni. O echipa a postului de jandarmi din Busteni, condusa de seful postului d-l Sasu, a purtat discutii atat cu operatorul silvic cat si cu cei de la Ocolul Silvic Azuga, dorindu-se ca viitoarea exploatare silvica sa nu afecteze albia paraului Valea Cerbului.

Acum, traseul…

Florei, unul dintre sau poate cel mai vechi toponim din Valea Superioara a Prahovei. In niciun caz aceasta denumire nu vine de la „flora”, termen din zilele noastre ce desemneaza totalitatea plantelor… Nu stiu de la ce vine dar nu este un munte al florei. De altfel, localnicii nu pronunta „Florei” ci se aude „Flo-rei”.

Florei, muntele indragit de Martha Bibescu la poalele caruia a locuit si pe potecile caruia s-a plimbat.

Tot acest traseu de la Posada la Sinaia, l-am parcurs in 5 ore ca am mers noi mai repede, fortati uneori de ploaie, alteori de vant. Ca sa iasa o drumetie frumoasa, ai nevoie de 8 ore.

Am plecat cu un microbuz spre Posada iar acesta ne-a lasat la intrarea in curtea Muzeului Cinegetic. Daca nu ati fost sa-l vizitati, nu ar trebui ratat. Cu o cautare pe acest blog, gasiti mai multe articole si poze din interior. Ca sa intri in traseu si sa nu ocolesti nu stiu cat pana intri pe drumul forestier Florei, suni la Muzeu si ceri voie sa treci prin curtea lor. Au ei un drum prin spate ce intersecteaza forestierul in 2 minute. E posibil sa-ti dea voie sa treci 🙂

Continuam pe drum si dupa vreo 10 minute ajungem la niste constructii, canton etc. Pana acolo vezi pe dreapta si marcajul banda rosie. E al nostru! De la gara din Posada a mai facut cineva un marcaj, banda galbena. Toate ajung la refugiu, cu conditia sa le si vezi. Niciodata nu am luat in seama marcajele de pe aici si nu le vad utilitatea. Daca nu cunosti zona, ai toate sansele sa le pierzi pe amandoua.

Cum ai ajuns la acele constructii, vezi in stanga o potecuta ce suie in serpentine. Incepe chiar de la gardul cantonului. O sa vezi si marcajul lesne de urmarit pana intr-o poiana.

Prin dreapta drumului, daca mergi in liniste, auzi mai mereu cum fuge cate ceva: mistreti, urs, caprioare, ce mai e pe acolo.

Narcisele

Noi am tot continuat pe drum, varianta cea mai faina, pana am avut proasta inspiratie sa revenim in poteca marcata. In ideea ca de cand nu am mai fost pe acolo sigur s-a conturat ca lumea.

Facem dreapta pe un alt drum, trecem printr-o poiana, lasam tot pe dreapta o constructie a Ocolului Silvic si cum intram in padure intersectam poteca turistica.

Pe o parte era marcaj rosu, pe cealalta galben 🙂 Poteca… plina de copaci sau crengi cazute.

Nici de intors nu mai avea rost, noroc ca nu mai era mult pana in alt luminis.

Ne mai uitam si in spate.

Se vedea printre molizi, noul refugiu Florei al celor de la „Om pe Munte”.

Noul refugiu Florei ridicat cu multa munca.

Fundatia vechiului refugiu si panta ce trebuia urcata…

Din ce se vede, versantii sunt plini de arbusti, specia paducel, pe care nu are cine sa-i taie si in cativa ani ai pierdut pasunea.

Vanturisul din Bucegi, oare curgea cascada?!

Ne uitam de unde venim… in spate, refugiul, Comarnicul…

Cu galben, Traisteni din Valea Doftanei si cu rosu un colt din Secaria.

Destul de departe, pe alta culme vedem ceva miscandu-se… o vulpe ce parea ca ar tine ceva in gura.

In sfarsit, intersectam drumul ce vine dinspre Secaria si urmam culmea Baiului pana la intersectia cu muntele Piscul Cainelui… mai era pana acolo 🙂

Inainte

Drumul se vedea in departare si mai avea zapada pe el.

Posada, jos

Ciucasul

Gata, vedem Cascada Mare a Vanturisului…

De acolo venim.

Cabana din Valea lui Bogdan… cate iesiri nu am facut acolo cand traiau nea Costica, paznicul de acolo si Lucica…

Zapada mai era dar am trecut lejer peste ea, ca era tare. Nu mi-as fi luat in niciun caz bocancii, in adidasii te misti mult mai lejer. Pentru cateva portiuni de zapada chiar nu merita. Si oricum, noi veneam de la joburi in ziua aceea, nu s-a mai intors nimeni acasa sa se schimbe.

Valea Cainelui… parca era tentanta o coborare dar cum picura din ce in ce mai rar, am continuat pe drum.

Un corb trece pe langa noi si se da peste cap in aer 🙂 Hai ca pe asta nu o mai vazusem, se duce un pic mai departe si repeta figura. Faina treaba! 🙂

Gasim un loc panoramic si ferit de vant pentru masa, langa varful de mai jos… Apoi, continuam pe culmea din fata. Pe aici este si traseul marcat cu punct albastru ce vine din Sinaia.

Releul Costila si Crucea Eroilor

Plin de ghiocei si branduse

Cum am ajuns pe aici, auzim in stanga un galop puternic. Ne ducem sa ne uitam… era o turma intreaga de mistreti care fugea in vale 🙂

De la intrarea in padure si pana la fosta cabana Piscul Cainelui, vine o coborare solicitanta. O simti bine in genunchi. Dar, daca te tine si nu te dai dupa copaci, de la gol alpin in 15-20 minute esti in drumul auto ce urca la fosta cabana.

Azi e proprietate privata. Fain tunul 🙂

Am iesit din padure si ne-am dus spre statia de maxi-taxi… a venit in 10 minute microbuzul si am parasit Sinaia.