Da, am fost pe cel mai inalt varf al Bucegilor…ar trebui sa incep cu povestea clasica, respectiv, cum sunt unii cu ani multi de munte in spate si care-i privesc pe toti de sus, chipurile ei, dom’ne, au experienta cu carul 🙂 . Stiti ca orice lucru de pe lumea asta, poti sa-l stapanesti oricat de bine, daca nu te ajuta mintea, tot degeaba 🙂

Ar trebui sa incep cu indemnul ca iarna este interzis acel traseu, altfel se supara salvatorii montani si considera ca incit lumea la deplasari pe trasee interzise 🙂 , bineinteles ca nu spun nici “Mergeti!” si nici “Nu mergeti!”, este la aprecierea fiecaruia.

Ar urma introducerea cu echipamentul super-super, coltari, piolet, corzi, telefoane pentru a afla starea vremii, a zapezii…dar si chestia asta o voi face in felul meu.

Parerea mea este ca e bine sa asculti sfaturile tuturor, dupa care, stiind la ce esti bun si la ce esti prost…sa faci ca tine. Cu sfaturile iti perfectionezi intentiile 🙂 Si asa, in general, daca tot te iei dupa unul si altul, nu mai faci nimic in viata, o sa ai nevoie de cineva mereu care sa te sfatuiasca 🙂

Am plecat la Vf. Omu pentru ca voiam sa ajung acolo, telecabina functiona, cunosteam ce pot, stiam definitia riscului in ceea ce ma priveste…asa ca, rucsacul, o cagula impotriva vantului, manusi, bocanci de tura, o coarda, ceva mancare…si repede in telecabina de ora 13. Noni de la statia de la Babele mi-a zis ca nu  este poteca spre Omu si a intrebat cand ne intoarcem. I-am zis ca la telecabina de ora 15, daca nu, mai tarziu si vom cobori spre Sinaia.

Statia de telecabina din Busteni

Hornul si Valea Caraiman sunt pline de zapada

Am vazut ca zapada este tare si ca putem merge pe deasupra ei, fara sa ne afundam…pana in zona Cerdac, unde este aproape jumatatea traseului, era clar ca vom ajunge fara probleme.

La Cerdac am aruncat o privire spre Omu, traseul turistic nici nu se cunostea, intreg versantul era uniform si aproape vertical. Niciodata nu as fi mers in astfel de conditii pe acolo, nici cu cel mai tare echipament 🙂

Am facut repede un plan sa ajungem pe Vf. Gavanu, urcand dinspre Valea Ialomitei, dupa care am fi parcurs creasta spre Omu. Planul ar fi cazut daca: nu puteam traversa Cerdacul din cauza verticalitatii, si de asemenea, daca pantele spre Valea Ialomitei ar fi fost prea inclinate, asemanatoare cu cele din imaginea pe unde ar fi fost traseul turistic.

Traseul cu rosu este cel parcurs de noi acum iarna, cel roz este traseul turistic pe care se merge vara, punctul galben este Vf. Gavanu, punctul albastru este Vf. Bucura, punctul verde este Vf. Omu.

Mai jos, doua poze cu traseul spre Omu in alte perioade din an.

Cerdacul, locul unde ne-am si intalnit cu schiorii prezentati in postul de ieri, l-am traversat usor si repede. O privire spre Valea Ialomitei si riscul alunecarii pe pante era cu mult-mult mai mic decat pe pantele dinspre Valea Cerbului. Totusi, nu am riscat…am zis ca daca spre Vf. Gavanu nu este zapada mai moale ca sa te afunzi in ea si sa ai astfel un echilibru, ne vom intoarce. Eu pot merge 8 ore, chiar si mai multe, pana la un obiectiv…dar daca pe ultimele minute se traverseaza o zona periculoasa, cu risc mare, ma intorc fara nicio ezitare inapoi…niciodata nu risc nimic cand nu exista un temei solid. Pe munte mergi de placere, nu sa nu te mai intorci.

Apoi, in cazul nostru, am mers si cam repede, pentru ca la o asemenea altitudine vremea se schimba repede, iar acum iarna trebuie sa fii prevazator…excursiile acestea nu le poti face la intamplare, se porneste vantul puternic, nu continui, ca te zboara din creasta, daca vine ceata si nu stii starea traseului, trebuie sa renunti, cine stie in ce prapastie mai cazi.

Deci pe munte, iarna, pe astfel de trasee, se moare repede…pana vine Salvamontul sa te ia, ai murit inghetat.

In saua ce desparte Valea Cerbului de Valea Ialomitei si pana sa urcam spre Vf. Gavanu, m-am oprit pentru analizarea riscului in caz de alunecare accidentala  inspre Valea Ialomitei…consecintele erau minore. In urcus, zapada s-a dovedit perfecta pentru echilibru…nu am avut nevoie de coarda, coltari, pana si manusile le-am tinut in rucsac tot traseul. Aproape de varf era o portiune ceva mai periculoasa, dar bocancii de tura unde-i asezi, acolo raman. Imediat pe varf ne-a luat in primire vantul nord-vestic, rece si dur, am coborat putin pentru a urca si pe Vf. Bucura, unde am intalnit un domn despre care am scris ieri…si am continuat, nici chiar pe creasta, ci undeva la 10 metri de aceasta, urcusul spre Vf. Omu. Vantul era cel mai mare pericol pe acest segment de traseu, intrucat te putea dezechilibra…

Cabana Omu

Statia meteo de pe varf

Pe undeva pe acolo este si intrarea in statia meteorologica

La 2507 metri, cat se crede ca are varful Omu, am stat vreo 15 minute, am umblat de colo-colo, poze, vorbe, nimeni decat noi, se respira cam greu din cauza presiunii, vantului…am pornit inapoi…daca la ora 13 eram in telecabina spre Babele, la Vf. Omu eram in jur de ora 15. Vara traseul poate fi parcurs in 2 ore, deci am fost pe acolo, inapoi la Babele eram la 16:28, evident peste programul de functionare de la telecabina, dar aveam si alte variante.

Jnepenii din zona Piatra Arsa

Acelasi drum vara 🙂

In zare, Complexul Sportiv de la Piatra Arsa

Complexul … vara

Si iar Complexul, de mai aproape…jnepenii aproape acoperiti

Am continuat spre Piatra Arsa, jnepenii erau acoperiti in cea mai mare parte de zapada, dupa cum se vede mai sus…mai departe, pe sub Cota 2000,  si am coborat pe partia Carp. Recomandat acum iarna este ocolirea acestei zone, am vazut ca trebuie doar putine grade peste zero si sunt cateva locuri de unde pot cadea avalanse.

Vf. Jepii Mari…nici urma de jnepeni, sunt sub zapada

In zare, Vf. Furnica

Muntii Baiului…aproape de apusul soarelui

Si spre Drumul de Vara, pe sub Furnica si Cota 2000

Statia de telecabina de la Cota 2000

Ajunsi la Cota 1400

La 2 ore distanta de la Babele, eram la Schitul Sf. Ana…in Sinaia am coborat noaptea, era luna plina, nu a fost nevoie de aprinderea frontalelor…pe acasa am ajuns pe la 20:30.

Riscul cu consecinte incalculabile nu a facut parte din traseu. Unde nu se putea, gaseam variante, solutii, nu existau, ne intorceam foarte simplu. La intamplare nu o sa merg niciodata 🙂

Mai sunt cate unii care se incarca cu echipament, cum au vazut ei ca merg alpinistii prin Alpi sau pe Everest, inutil in multe cazuri, omul face orice echipament. Altii ar rade de cate analize fac eu pe un traseu, increzatori in fortele proprii, dovedite in nu stiu cate drumetii…numai ca, indiferent cat de bun esti, o mica greseala facuta si muntele te-a luat. Bucegii sunt plini de cruci, de la cei mai experimentati alpinisti la incepatori in ale muntelui, nu exista diferenta, toti mor la fel…asa ca ori mergi sa vezi ceva si sa-ti foloseasca fiecare deplasare montana, ori mergi fara sa iei in calcul ca trebuie sa te mai si intorci 😉

Deci, iarna spre Vf. Omu accesul este interzis, nu prin lege, ca nu exista un astfel de cadru legal, este o recomandare, pentru ca sunt zone cu mare potential de risc. Acum depinde de pregatirea fizica si psihica a fiecaruia…trebuie sa parcurgi gradual un astfel de traseu, luand in calcul ca asumarea riscului macar o data, poate insemna si taierea caii de retragere…si atunci, daca in fata va fi un obstacol si mai mare, previziune logica in cazul unor astfel de trasee, te vei intoarce si vei risca de doua ori in aceeasi zona! Pe munte nu este bine sa te bazezi pe noroc, intamplare…Prudenta este cel mai mare atu al unui om de munte 😉 in adevaratul sens, nu in acela de a te speria de fiecare umbra, animal…