Din nou Marathonul 7500

Ar fi a VI-a editie… daca merg si in acest an pot spune ca am participat la 5 editii.

Este cel mai frumos concurs de alergare montana din tara, in opinia mea 🙂  Strabate majoritatea traseelor turistice din Parcul Natural Bucegi…

In acest an competitia se va desfasura intre 17 si 20 iulie, participantii sunt grupati sub forma echipelor compuse din 2 persoane. Pana azi, sunt inscrise putin peste 200 echipe 🙂 Am remarcat ca nicio editie de Marathon 7500 nu seamana cu precedenta, fiecare este diferita… mare constatare 🙂

Totusi, in acest an, mi se pare cea mai echilibrata editie, sunt multi concurenti buni si foarte buni. Sunt doua sectiuni de concurs:  ELITA presupune parcurgerea unui traseu de 90 km iar la HOBBY trebuie realizat un traseu de 45 km.  Pentru ultramaratonul de 90 km limita de timp este de 40 ore, cei veniti dupa acest interval fiind descalificati, iar la maratonul de 45 km limita de timp este de 16 ore.

La traseul de 90 km sunt in echipa cu un prieten… clubul din care face parte este chiar acela care si organizeaza evenimentul. Am stabilit inca de anul trecut sa mergem impreuna, nu am reusit sa si alergam impreuna pe Bucegi 🙂 dar am alergat la diferite concursuri si ne cunoastem foarte bine… Obiectivul? Nu prea imi este clar… ideea este sa fiu acolo, in atmosfera acestui extraordinar concurs… 200 de echipe inseamna 400 de oameni, plus cei din posturile de control… ce mai, se trezesc din somn Bucegii 🙂 Si la acest eveniment am zis ca vreau sa merg pana la batranete, cat se va putea…

Deci ideea este sa fim acolo, apoi sa incheiem cu bine traseul, sa realizam un timp cat mai bun… si sa nu fim la coada clasamentului, mie imi place mereu mai in fata, dupa puterile fiecaruia… Atmosfera de la astfel de concursuri este greu sa o redai, totusi am intalnit o descriere perfecta pe blogul unui alt alergator. Bine, este vorba de impresiile de la un alt concurs, din Retezat. Dar pentru ca multi nu inteleg de ce sa alergi pe munte in cadrul unor competitii organizate, mi se pare edificatoare marturia de mai jos:

„A fost frumos, este o atmosfera aparte la evenimentele astea si in acelasi timp te detasezi de nimicia cotidianului. Vrei sa cumperi toate produsele de acolo, vrei sa alergi din nou a doua zi, vrei sa nu te intorci intre betoane. Sunt locuri in care traiesti. Asta iti aduce alergarea montana dincolo de orice rezultat…” Sursa: http://www.raducdumitru.blogspot.ro/

Iata insa si extrase din regulamentul competitiei Marathon 7500:

„Rutele sunt neamenajate si neprotejate, folosesc drumuri publice si drumuri forestiere, poteci marcate si nemarcate, pante cu inclinare mare si zone accidentate. Acestea trec prin localitati, pajişti, lacuri, rauri, zone impadurite si taieturi, gol alpin (creste, culoare, abrupturi, vai, grohotişuri, pasuni alpine, jnepenişuri). Parcurgerea acestora necesita experienta si cunostinte, cum ar fi:

-orice participant sa aiba cel putin experienta generala despre munte.
-orice participant sa aiba abilitatea sa parcurga in siguranta un traseu intr-o zona alpina.
-orice participant ar trebui sa fie indeajuns de experimentat sa parcurga un traseu alpin dificil.
-orice participant ar trebui sa aiba un bun simt al directiei in teren montan, chiar si in conditii de vreme rea si vizibilitate redusa. Aceasta inseamna ca fiecare participant sa fie capabil sa foloseasca o harta si informatiile despre trasee pentru a ajunge in siguranta.
-orice participant ar trebui sa cunoasca regulile de comportament in caz de pericol si urgenta in zona montana.
-orice participant ar trebui sa dea dovada de fair play si prietenie si sa actioneze in consecinta atunci cand situatia o cere.
-orice participant ar trebui sa ştie si sa aiba o atitudine care sa tina cont de faptul ca oricat de multe masuri de siguranta ar lua organizatorii, nu sunt si nu vor putea fi acoperite toate riscurile rezultate din natura competitiilor, mediul si conditiile in care se desfasoara acestea.
-orice participant trebui sa ştie si sa tina cont de faptul ca nici un premiu nu este mai presus de sanatatea si viata lui si/sau a altor participanti si sa actioneze in consecinta atunci cand simte sau observa un pericol.

Varsta minima pentru inscrierea in concurs este de 18 ani impliniti in ziua cursei.

Echipele participante trebuie sa fie formate din doua persoane. Echipa trebuie sa parcurga impreuna tot traseul. Distanta maxima admisa intre coechipieri este de maxim 50 metri. Distanta intre coechipieri poate fi masurata in orice moment al cursei.

Echipament obligatoriu:
-Rucsac sau borseta (individual)
-Bentita / caciula (individual)
-Haina de ploaie (individual)
-Bluza cu maneca lunga (individual)
-Pantaloni lungi (individual)
-Folie de supravietuire (individual)
Telefon mobil functional (individual)
Lanterna frontala functionala (individual)
Recipient apa cu sau fara capac de minim 200 ml (pentru folosire in punctele de hidratare, organizatorii nu vor asigura pahare de unica folosinta) – (individual)
-Trusa de prim ajutor: fasa elastica, bandaj steril, leucoplast (echipa)
-Harta, fisa de concurs si numar de concurs (vor fi distribuite de catre organizatori)

Penalizari:
– lipsa unui obiect din echipamentul obligatoriu – descalificare
– ratarea unui punct de control – descalificare
– nerespectarea regulilor competitiei – descalificare
– comportament nesportiv fata de alti participanti, oficiali, public, alte persoane – descalificare
– modificarea sau schimbarea numerelor de concurs – descalificare
– pierderea fisei de concurs – descalificare
– nerespectarea distantei dintre coechipieri – descalificare”

Sursa: http://www.marathon7500.ro/

 

Vertical Trail Race Busteni…si se lucreaza in Busteni si Sinaia

Daca Primarul sportiv al statiunii Busteni, nu a fost in stare sa faca un concurs de alergare macar pentru elevi, se gasesc alti iubitori ai muntelui care sa vina si sa organizeze, competitii sportive de anduranta montana, prin zona noastra.

Ironia este ca primarul ii face pe toti sportivii pe care-i vede el la televizor, in majoritate batausi, cetateni de onoare ai orasului. Unii mai sunt si improprietariti cu terenuri. In schimb, nu face nimic pentru sport, pe plan local, in afara de a alerga dumnealui cu mingea prin sala de sport, alaturi de cativa asa-zisi sportivi. Ca si cum, adun eu cativa prieteni si facem un meci de fotbal, il numim finala, dupa care ne premiem intre noi 🙂

1In fine, cand isi va da seama ca Busteniul are o zestre naturala ce trebuie valorificata durabil, va mai trece apa multa pe Prahova si poate va fi prea tarziu. Deocamdata el tolereaza taierile de padure, vrea asfalt pana in golul alpin al muntilor Baiului, este limpede ca nu intelege ca un oras de munte nu poate fi administrat la fel ca o comuna de la Dunare.

Asociatia Sport la Orice Varsta, Silviu Balan si Radu Milea, nume consacrate in lumea trail-runingului vin in Parcul Natural Bucegi pe 11 august sa organizeze: Vertical Trail Race Busteni.  Cine ajunge primul din Busteni la Babele, este castigatorul concursului. Se doreste stabilirea unui record national. Aceasta cursa are urmatoarele caracteristici: 5 km lungime si 1300 m diferenta de nivel.

foto evenimentDupa Azuga Trail Race, trebuia si un Busteni Trail Race 🙂 Doar astfel de oameni pot face asemenea lucruri, cand esti milionar in euro ca primarul nostru, nu mai intelegi ce doresc cetatenii, ce trebuie pentru un oras. Vrei doar bani de la ministere cum ai fost obisnuit, sa dai drumul la tot felul de lucrari, povesti din acestea…putine sustenabile.

Nici nu are cine sa-l traga de maneca, sa-i spuna ca nu e bine un lucru, sau ca trebuie alt lucru. Toti il lauda pentru orice si el crede ca asa este cum zic cei din jurul sau. O sa-i spuna cineva, pentru ca dumnealui nu stie sa foloseasca netul, ca am scris de rau de el :)) O sa ma sune maine, sa injure, de ce am scris de el de rau :). Eu am scris adevarul, acum daca deranjeaza cine este de vina? :)) Sa-i dati numarul meu de telefon, acela mai nou, ca acela vechi nu mai este functional, si o sa-l „prinda” casuta vocala daca va suna acolo…ii mai ia si banii, Doamne fereste :)))

3

Spuneam ca se lucreaza, sa vedem si cum se lucreaza 🙂

2Betoniera omului acela arestat, din Comarnic.  Mai polueaza si ei putin raul Prahova. Ma mai gandesc daca sa anunt Garda de Mediu sau nu,  zic eu sa fim oameni. Cred ca trebuie sa-i mai vad inca o data, apoi nu-i mai las. Nu-i fac o sesizare acum, pentru ca omul este oricum in necaz, chiar daca datorita lui… Se intampla chestii din acestea pentru ca la Busteni, autoritatile nu au auzit de mediu, chestii asemanatoare…fiecare face ce doreste. Pe linie de mediu, cred ca suntem ultima localitate din judet.

4Primaria isi schimba acoperisul 🙂

5Daca ne uitam mai bine, oamenii aceia nu au echipament de protectie/siguranta, nu tu casca, nu tu coarda, ham. Dar, un moment, uitasem, suntem la Busteni, aici poti face orice, conditia este sa fie ilegal…legile astea ne omoara pe toti 😉

6Prin centrul orasului, aspect din gluma proasta denumita „Busteni, o statiune renascuta”

7Deci au facut un proiect utopic denumit de dezvoltare, ca sa ia banii,  si apoi au cumparat flori si gazon. Nu stiu daca pentru atat se merita sa distrugi parcul cu buldozerul… Mentalitati!

O veste buna este ca se lucreaza la blocurile sociale din zona Fierastrau:

8

9Mai sunt si lucruri bune in Busteni

Sa ne mutam insa cu privirea si gandul pe Bucegi pentru a urmari cateva imagini:

10

11Varful Furnica

12A tunat dar nu a plouat

Si sa ajugem si in Sinaia, unde pe mai multe strazi se lucreaza, dar circulatia este deviata pe rute ocolitoare, este si targul acela de bunatati acum in week-end, am fost pe acolo dar nu am gasit chec, sa fi luat vreo 3-4 bucati 🙂

13Unul dintre ei a tinut mortis sa mearga cu mine 😉

14Macar acestia stiu sa o spuna!

Oamenii Bucegilor (VI)

Spuneam de o editie mai interesanta decat precedenta, asa mi se pare mie, oricum ipostazele nu au cum sa fie aceleasi 🙂

Duminica, 19.03. mergeam de la Babele spre Piatra Arsa…cand am fost depasiti de un schior. Pe loc drept l-am ajuns din urma, el a rugat pe unul dintre noi sa-i faca o poza. Am fost si eu pe faza…si l-am luat la intrebari, politicoase evident 🙂

Dupa cum se observa nu intreb pe oricine ce face pe munte si alte detalii…oarecum cunosc oamenii, unii nu sunt comunicativi, altii doresc liniste, discretie…

Si tanarul din imagine era din orasul Campina, situat la circa 35 de km de Sinaia, toata vara a umblat week-end de week-end prin Bucegi. In spate purta un rucsac impresionant. Intrebat de mine de ce s-a echipat astfel, mi-a raspuns ca pentru orice eventualitate…deci nota 10. Mai intai de toate era prudent. Nu avea el echipament de firma, dar mintea si caracterul nu se cumpara din acele locuri…

Venise cu trenul pana la Busteni si de acolo urcase cu telecabina pana la Babele. Planul lui era sa traverseze Platoul spre Cota 2000 si sa coboare pe partia Drumul de Vara pana la Cota 1400, apoi pe Partia Noua pana in Sinaia. Tot cu trenul se intorcea acasa…

A plecat mai departe, dar l-am ajuns din urma pe versantul muntelui Furnica, unde urca destul de greu, cu schiurile si rucsacul in spate.

Cand ne depasea

Urcusul de pe Furnica

La putin timp dupa ce ne-am despartit de acest tanar, am auzit motorul unui snowmobil: Ma intorc, scot aparatul si…in raza sa „cade” un alt impatimit al drumetiilor montane, seful politiei din Busteni. Era imposibil sa stiu eu ca trece pe acolo, asa a fost sa fie 🙂 Abia cand a ajuns in dreptul nostru l-am recunoscut. Cateva vorbe schimbate cu noi si snowmobilul a plecat spre Piatra Arsa…

Evident la aceasta postare trebuie sa intre si baietelul meu Andrei…care nu s-a resimtit deloc dupa excursia asta. In spatele lui nu era prapastie cum pare ci un loc plat cu zapada…pe fundal Valea Prahovei.

Mereu voi vedea situatii surprinzatoare, unele pe care nu mi le-as fi imaginat posibile niciodata…cum a fost intalnirea de anul trecut cu o mireasa in Saua Strunga. De data aceasta, stateam cu totii la o masa la Cota 2000. La un moment dat parca incremenise totul, toata lumea se uita la un alt tanar.

Tanarul avea in spate intr-un rucsac special un copilas. Nu mi-am propus sa judec pe cineva…dar eu desi sunt capabil de lucruri de care te inchini cu doua maini nu as fi capabil de asa ceva. Cred ca nici daca as fi campionul mondial la schi.

De unul singur poti face ce vrei, parerea mea. Mereu, pe munte, pentru mine exista o diferenta: eu stiu ce pot si ce nu pot, cu o a doua persoana langa tine lucrurile deja stau altfel. Ce poti face de unul singur nu poti aplica in doi, celalalt poate nu este in stare de lucrurile pe care le poti face. Si atunci, faci doar ceea ce poate el sa faca si astfel incat  excursia sa fie un moment placut nu presarat de riscuri. Pe un traseu de prin Bucegi eu nu ma gandesc la mine pentru ca stiu fiecare stanca si curba a unui traseu ci la celalalt, inca de dinainte de a se gandi el la ceea ce poate fi considerat drept obstacol. Niciodata nu am pus in pericol pe nimeni…

Despre acest tanar nu ma pronunt…nu aducem copii pe lume pentru a decide noi ce facem cu ei. Îi creştem, educam şi îi lăsăm în viaţă să facă ce vor, ce li se potriveşte, ce au învatat de la noi, daca au avut ce invata si daca au vrut sa invete…iar dacă greşesc, ei să o facă din proprie iniţiativă si tot ei sa-si asume deciziile.

Pregatirea

Astfel de situatii sunt imprevizibile, iar cand apare cuvantul „poate” te opresti, mai ales cand nu este vorba de tine. Poate, indiferent cat de bun ai fi, să intalnesti o portiune de pamant sau o piatra de pe care zapada s-a topit si poti cadea de pe schiuri, te poti dezechilibra traversand cu schiurile o denivelare, poate da un alt schior mai neatent peste tine…copilul este oricum prea mic ca sa inteleaga ca taticul lui coboara pe schiuri de la Cota 2000 la Cota 1400…nu stiu daca merita, mie mi se pare totusi ca nu merita. Acum cum i se pare fiecaruia…nu este vorba ca sufli si in iaurt, dar sunt lucruri care se fac si lucruri care nu se fac…

Daca nu ma insel, tanarul a refuzat sa dea un interviu pentru ProTv si Valea Prahovei TV, am vazut doi reporteri abordandu-l…intr-un loc public poti filma si poza pe cine vrei…chiar daca el nu vrea 😉

La Vf. Omu, iarna…

Da, am fost pe cel mai inalt varf al Bucegilor…ar trebui sa incep cu povestea clasica, respectiv, cum sunt unii cu ani multi de munte in spate si care-i privesc pe toti de sus, chipurile ei, dom’ne, au experienta cu carul 🙂 . Stiti ca orice lucru de pe lumea asta, poti sa-l stapanesti oricat de bine, daca nu te ajuta mintea, tot degeaba 🙂

Ar trebui sa incep cu indemnul ca iarna este interzis acel traseu, altfel se supara salvatorii montani si considera ca incit lumea la deplasari pe trasee interzise 🙂 , bineinteles ca nu spun nici “Mergeti!” si nici “Nu mergeti!”, este la aprecierea fiecaruia.

Ar urma introducerea cu echipamentul super-super, coltari, piolet, corzi, telefoane pentru a afla starea vremii, a zapezii…dar si chestia asta o voi face in felul meu.

Parerea mea este ca e bine sa asculti sfaturile tuturor, dupa care, stiind la ce esti bun si la ce esti prost…sa faci ca tine. Cu sfaturile iti perfectionezi intentiile 🙂 Si asa, in general, daca tot te iei dupa unul si altul, nu mai faci nimic in viata, o sa ai nevoie de cineva mereu care sa te sfatuiasca 🙂

Am plecat la Vf. Omu pentru ca voiam sa ajung acolo, telecabina functiona, cunosteam ce pot, stiam definitia riscului in ceea ce ma priveste…asa ca, rucsacul, o cagula impotriva vantului, manusi, bocanci de tura, o coarda, ceva mancare…si repede in telecabina de ora 13. Noni de la statia de la Babele mi-a zis ca nu  este poteca spre Omu si a intrebat cand ne intoarcem. I-am zis ca la telecabina de ora 15, daca nu, mai tarziu si vom cobori spre Sinaia.

Statia de telecabina din Busteni

Hornul si Valea Caraiman sunt pline de zapada

Am vazut ca zapada este tare si ca putem merge pe deasupra ei, fara sa ne afundam…pana in zona Cerdac, unde este aproape jumatatea traseului, era clar ca vom ajunge fara probleme.

La Cerdac am aruncat o privire spre Omu, traseul turistic nici nu se cunostea, intreg versantul era uniform si aproape vertical. Niciodata nu as fi mers in astfel de conditii pe acolo, nici cu cel mai tare echipament 🙂

Am facut repede un plan sa ajungem pe Vf. Gavanu, urcand dinspre Valea Ialomitei, dupa care am fi parcurs creasta spre Omu. Planul ar fi cazut daca: nu puteam traversa Cerdacul din cauza verticalitatii, si de asemenea, daca pantele spre Valea Ialomitei ar fi fost prea inclinate, asemanatoare cu cele din imaginea pe unde ar fi fost traseul turistic.

Traseul cu rosu este cel parcurs de noi acum iarna, cel roz este traseul turistic pe care se merge vara, punctul galben este Vf. Gavanu, punctul albastru este Vf. Bucura, punctul verde este Vf. Omu.

Mai jos, doua poze cu traseul spre Omu in alte perioade din an.

Cerdacul, locul unde ne-am si intalnit cu schiorii prezentati in postul de ieri, l-am traversat usor si repede. O privire spre Valea Ialomitei si riscul alunecarii pe pante era cu mult-mult mai mic decat pe pantele dinspre Valea Cerbului. Totusi, nu am riscat…am zis ca daca spre Vf. Gavanu nu este zapada mai moale ca sa te afunzi in ea si sa ai astfel un echilibru, ne vom intoarce. Eu pot merge 8 ore, chiar si mai multe, pana la un obiectiv…dar daca pe ultimele minute se traverseaza o zona periculoasa, cu risc mare, ma intorc fara nicio ezitare inapoi…niciodata nu risc nimic cand nu exista un temei solid. Pe munte mergi de placere, nu sa nu te mai intorci.

Apoi, in cazul nostru, am mers si cam repede, pentru ca la o asemenea altitudine vremea se schimba repede, iar acum iarna trebuie sa fii prevazator…excursiile acestea nu le poti face la intamplare, se porneste vantul puternic, nu continui, ca te zboara din creasta, daca vine ceata si nu stii starea traseului, trebuie sa renunti, cine stie in ce prapastie mai cazi.

Deci pe munte, iarna, pe astfel de trasee, se moare repede…pana vine Salvamontul sa te ia, ai murit inghetat.

In saua ce desparte Valea Cerbului de Valea Ialomitei si pana sa urcam spre Vf. Gavanu, m-am oprit pentru analizarea riscului in caz de alunecare accidentala  inspre Valea Ialomitei…consecintele erau minore. In urcus, zapada s-a dovedit perfecta pentru echilibru…nu am avut nevoie de coarda, coltari, pana si manusile le-am tinut in rucsac tot traseul. Aproape de varf era o portiune ceva mai periculoasa, dar bocancii de tura unde-i asezi, acolo raman. Imediat pe varf ne-a luat in primire vantul nord-vestic, rece si dur, am coborat putin pentru a urca si pe Vf. Bucura, unde am intalnit un domn despre care am scris ieri…si am continuat, nici chiar pe creasta, ci undeva la 10 metri de aceasta, urcusul spre Vf. Omu. Vantul era cel mai mare pericol pe acest segment de traseu, intrucat te putea dezechilibra…

Cabana Omu

Statia meteo de pe varf

Pe undeva pe acolo este si intrarea in statia meteorologica

La 2507 metri, cat se crede ca are varful Omu, am stat vreo 15 minute, am umblat de colo-colo, poze, vorbe, nimeni decat noi, se respira cam greu din cauza presiunii, vantului…am pornit inapoi…daca la ora 13 eram in telecabina spre Babele, la Vf. Omu eram in jur de ora 15. Vara traseul poate fi parcurs in 2 ore, deci am fost pe acolo, inapoi la Babele eram la 16:28, evident peste programul de functionare de la telecabina, dar aveam si alte variante.

Jnepenii din zona Piatra Arsa

Acelasi drum vara 🙂

In zare, Complexul Sportiv de la Piatra Arsa

Complexul … vara

Si iar Complexul, de mai aproape…jnepenii aproape acoperiti

Am continuat spre Piatra Arsa, jnepenii erau acoperiti in cea mai mare parte de zapada, dupa cum se vede mai sus…mai departe, pe sub Cota 2000,  si am coborat pe partia Carp. Recomandat acum iarna este ocolirea acestei zone, am vazut ca trebuie doar putine grade peste zero si sunt cateva locuri de unde pot cadea avalanse.

Vf. Jepii Mari…nici urma de jnepeni, sunt sub zapada

In zare, Vf. Furnica

Muntii Baiului…aproape de apusul soarelui

Si spre Drumul de Vara, pe sub Furnica si Cota 2000

Statia de telecabina de la Cota 2000

Ajunsi la Cota 1400

La 2 ore distanta de la Babele, eram la Schitul Sf. Ana…in Sinaia am coborat noaptea, era luna plina, nu a fost nevoie de aprinderea frontalelor…pe acasa am ajuns pe la 20:30.

Riscul cu consecinte incalculabile nu a facut parte din traseu. Unde nu se putea, gaseam variante, solutii, nu existau, ne intorceam foarte simplu. La intamplare nu o sa merg niciodata 🙂

Mai sunt cate unii care se incarca cu echipament, cum au vazut ei ca merg alpinistii prin Alpi sau pe Everest, inutil in multe cazuri, omul face orice echipament. Altii ar rade de cate analize fac eu pe un traseu, increzatori in fortele proprii, dovedite in nu stiu cate drumetii…numai ca, indiferent cat de bun esti, o mica greseala facuta si muntele te-a luat. Bucegii sunt plini de cruci, de la cei mai experimentati alpinisti la incepatori in ale muntelui, nu exista diferenta, toti mor la fel…asa ca ori mergi sa vezi ceva si sa-ti foloseasca fiecare deplasare montana, ori mergi fara sa iei in calcul ca trebuie sa te mai si intorci 😉

Deci, iarna spre Vf. Omu accesul este interzis, nu prin lege, ca nu exista un astfel de cadru legal, este o recomandare, pentru ca sunt zone cu mare potential de risc. Acum depinde de pregatirea fizica si psihica a fiecaruia…trebuie sa parcurgi gradual un astfel de traseu, luand in calcul ca asumarea riscului macar o data, poate insemna si taierea caii de retragere…si atunci, daca in fata va fi un obstacol si mai mare, previziune logica in cazul unor astfel de trasee, te vei intoarce si vei risca de doua ori in aceeasi zona! Pe munte nu este bine sa te bazezi pe noroc, intamplare…Prudenta este cel mai mare atu al unui om de munte 😉 in adevaratul sens, nu in acela de a te speria de fiecare umbra, animal…

Week-end-ul ce a trecut…Parcul Natural Bucegi

Si s-a incheiat week-end-ul…sambata a fost o zi superba, cei care au fost la schi in Valea Dorului si Valea Soarelui stiu asta. Unii dintre ei au stat la soare pe sezlongurile de la terasa lui Mitirita 🙂

Ca toata lumea am urmarit evolutia situatiei cu turistii unguri blocati pe un varf montan din Bucegi. Dar nu cu mare atentie…eu intotdeauna sfatuiesc pe orice turist caruia i place muntele sa fie prudent si sa nu riste inutil.

Cunosc salvamontisti extraordinari, oameni care ar face totul pentru a salva niste turisti aflati in pericol, dupa cum stiu si oameni de munte care sunt departe de notiunea de salvator montan. Cel mai bine este sa te bazezi doar pe tine in orice situatie…si apoi pe ceilalti. Stii ca nu ai experienta montana mai bine abordezi trasee scurte, usoare, sau faci altceva.

Si aceasta salvare montana a fost plina de tot felul de ciudatenii, eu niciodata nu cred ca o actiune de salvare se deruleaza asa cum se relateaza.

Aparuse unul pe la televizor ce spunea ca salvamontistii au plecat din Bran prin padure (evident ca prin padure ca prin alta parte nu aveau cum!), ca turistii sunt in zona refugiului Tiganesti (din pacate singurul refugiu de pe acolo este cel aflat la Vf. Scara), ca au fost surprinsi de o avalansa si ca s-au retras pe un varf (parerea mea este ca daca erau suprinsi de o avalansa erau morti de mult, dar cine stie ce a inteles cel care a primit apelul, poate ca era pericol de avalansa). In sfarsit, s-au dus cu elicopterul sa-i ia de acolo, de pe varf…nu mai ca surpriza, elicopterul nu a reusit sa aterizeze.

Daca era cineva care sa cunoasca acea zona Vf. Omu-Bran stia ca in zona de creasta pe timpul iernii nu ai unde ateriza, dar si ca vibratiile elicopterului pot produce avalanse in mai multe vai invecinate: Valea Ciubotea, Valea Gaura.

Au plecat acolo si au vazut ca nu pot ateriza si le-au lasat un rucsac cu diverse, in loc sa ia cu ei o scara de franghie ca sa se urce turistii in elicopter. Se mai spunea ca au plecat dupa turisti o echipa de salvatori…problema este ca acestia au ajuns abia a doua zi alaturi de alte echipe de salvare.

Asadar, daca turistii aceia nu aveau echipament nu aveau nicio sansa de supravietuire. Nu poti rezista o noapte in plin varf montan doar cu hainele de pe tine. Probabil au avut noroc si cu ce le-au aruncat cei din elicopter…dar asta nu scuza faptul ca echipele de salvare au ajuns a doua zi.

Chestia cu pericolul de alte avalanse este bagata asa, ca sa para ca se desfasoara o vasta operatiune de salvare cu riscuri uriase. Cand colo, vrajeala pe fata…in zona Omu-Bran se poate interveni iarna si pe timp de noapte. Din contra este mai bine noaptea pentru ca temperatura scade si o data cu acestea si riscul de avalansa.

Dar multi salvatori montani au salarii mediocre si probabil nu au de ce sa se agite, vina in aceasta situatie o au edilii locali care nu-i remunereaza corespunzator si le traseaza sarcini care nu au nicio treaba cu activitatea de salvamontist.

Astia care intoxica lumea cu reportaje au preluat tot felul de prostii si le-au dat pe post…pana se va gasi cineva suficient de destept ca sa le faca o bucurie. Sa le dea o stire neadevarata cu niste chestii care sa starneasca atentia, si sa vezi cum se fac de ras, pentru ca pentru ei Bucegii inseamna un munte compact, doar atat, si nu o zona montana desfasurata pe 300 kmp.

Duminica a fost o zi exact cum a fost prognozata, ninsoare si vant. Un timp telecabinele nu au circulat, apoi au pornit pentru cateva ore instalatiile de transport pe cablu.

Spre seara, grupuri razlete de turisti coborau de la Cota 2000 spre Cota 1400 si mai departe spre Sinaia. Dupa un grup de 5 persoane alerga ceva. Am iesit sa ma uit mai bine si era un urs care se tinea dupa ei neobservat, pe langa copaci. I-a urmat pana la Cota 1400 de la distanta.

Atentie asadar la drumetiile pe jos pentru ca sunt cel putin doi ursi in zona amintita. Unul mare ce da tarcoale pe la Stana Tarle si altul mai mic ce sta pe la Cota 1400. Mic, mare, important este ca animalul e urs 🙂

Pe la Cota 1400

P.S. UITASEM CE ERA MAI IMPORTANT 🙂

Turistii maghiari au coborat pana la urma singuri 🙂

Intre timp „salvatorii” salvasera si ei…dar pe cine nu trebuia 🙂 evident a doua zi.

Au vazut alti turisti si au zis „Gata! I-am recuperat!” 🙂

Unde s-au intalnit pana la urma salvatii cu salvatorii?

La marginea unei partii.

Stiti unde este partia aceea? Nu foarte departe de marginea padurii…deci aia daca salvau ceva o faceau in reluare…

O sa inaintez o cerere zilele acestea ca acei salvamontisti si  jandarmii montani din prima echipa ce trebuia sa urce pe munte inca de sambata seara, sa nu fie platiti pentru aceasta actiune si sa fie sanctionati cu 10% din salariu pe trei luni. Adica te suna aia sa-i salvezi, indiferent ce sunt si cum sunt, si tu nu ajungi nici macar a doua zi…tot aia ce trebuiau salvati au dat peste salvatori.

Prin Bucegi, de unul singur :) …si siguranta turistului pe partiile Sinaiei

Mai sunt si zile din acestea…unii plecau la schi, altii la o cabana, ceilalti la un gratar nebunesc pe ninsoare. Astazi nu m-am regasit in nicio echipa de prieteni, nu aveam chef de schi, de stat prin cabane, cu atat mai putin de gratare…

Pana la urma o idee si-a facut loc in mintea mea, incet-incet a prins radacini…si daca prinde radacini atunci asta e, totul pare ca este posibil.

Nu prea ma demoralizez si in vocabularul meu nu prea exista cuvantul nu se poate. Buun, si pun mana pe rucsac si plec pe munte. Imi fixez tintele de atins fac un program, etc…si asa am ajuns in Sinaia. Urc repede pe  langa Castelul Peles, apoi constat ca nu ma alearga nimeni deci pot merge mai incet.

Castelul Peles

Si incepuse sa ninga strasnic, eu mai departe intru in Drumul Cotei 1400 evident nedeszapezit, fac dreapta spre Stana Regala, ceva mai bine intretinut acest drum, apoi dupa cam 2 km stanga spre Schitul Sf. Ana. Ma plictisesc rapid de inotat prin zapada pe drum, eu eram singurul nebun matinal pe acolo si o iau direct la deal, efortul fiind mai mic in opinia mea.

Ma uit la ceas 10:23, traversez de cateva ori drumul si iar urc de-a dreptul si peste 10 minute ajung la ultima curba dinaintea schitului. Scot un mar si incep sa mananc din el, evident nu eram obosit.Trag cu coada ochiului spre geamurile altarului si vad un preot cunoscut, nu stiu de ce dar omul acela mi s-a parut mereu ciudat…nu ma refer la parintele Ioanichie. Probabil ca si eu i par lui la fel. 🙂

Ajung aproape de usa schitului cand o ceata de vreo 6 caini ma iau in primire. Daca latra unul atunci latra toti. Renunt la ideea de a le face o surpriza, le-as fi dat un buum dar as fi deranjat prin zgomot pe cei aflati la slujba in biserica, motiv pentru care i dau cu marul in cap la cel mai zgomotos dintre caini…apoi fug toti.

La Cota 1400

Ajung la Cota 1400, ma intalnesc cu ratracul pe Drumul de Vara…culmea, soferul, angajat al Telefericului, dadea bolovanii de pe partie. Acest lucru ar fi trebuit sa il faca societatea ce a distrus drumul si nu ei, ajuti pe cineva cand merita si in aceasta situatie probabil s-au gandit la turisti. Totul este in van pentru ca sub zapada sunt sute de bolovani si dupa ce au trecut cativa schiori iar rasar pietrele si uite asa nu mai vine turistul la Sinaia, ca isi zgarie echipamentul de cateva sute de euro.

Ratracul si cel care inlatura bolovanii

Incep sa urc si ma gandesc la ceva: daca ratracul Telefericului a facut drum si pana la stana primariei? Ar fi prea de tot, ma gandesc eu. Si continui…trecerea ratracului mi-a ingreunat deplasarea asa ca pare o mie de ani pana ajung la intersectia cu stana Tarle. Observ ca nu au facut drum si ma linistesc, parca era prea-prea 🙂 Ma uit in sus spre partia Tarle, nimeni nu coborase, cine sa fie atat de nebun?

Mai stau cateva minute si privesc spre varful pantei: Nu ar fi de mirare sa ninga o data mult si sa porneasca de acolo o avalansa. Calculez putin traiectoria si da, se poate duce pe Stana Tarle. Era un banc cu Da-o Doamne, Ia-o Drace 🙂

Continui sa urc,vad ca nu sunt plase de sigurante pe marginea partiei Drumul de Vara, acolo unde a murit un tanar acum doi ani, s-a uitat pesemne…siguranta turistului este pe alt plan.

In stanga imaginii doar stalpii, fara plasa protectoare. Dincolo de stalpi, in vale, a murit Mircea Mocanu, tot cu placa de snwboard se dadea…

Nu avea rost sa ma uit la ceas, mai vorbesc la telefon cu niste prieteni, probabil se inchinau cand au auzit pe unde sunt si pe vremea care era: ceata, ninsoare deasa.

Uite asa am ajuns in Saua VF. cu Dor, era ora 11:53. Mai ma uit o data, nu imi venea sa cred, cam o ora si douazeci de minute de la Schitul Sf. Ana…Niste prieteni erau la Cota 2000, le zic sa nu ma astepte ca am altceva de facut…si ma reped spre Valea Dorului. Nu exista nicio urma pe intinderea alba. Gasesc intr-un tarziu niste urme de schiuri si ma tin dupa ele pentru ca stiam ca sunt niste gropi ascunse de zapada. Prin nameti ajung in fata cabanei, cateva vorbe cu niste cunoscuti, niste poze, si plec mai departe…spre Valea Soarelui.

Telescaunul din Valea Dorului

Ceata, totul alb, ninsoare, un valcel periculos cu cateva mici cornise de zapada. Ma gandesc de cateva ori pe unde sa merg, totul semana in jur, nu era niciun reper. Mintea cauta topografia zonei asa cum o stia dinainte sa cada zapada. Pana la urma las stalpii cu marcajul turistic si ma decid sa nu intru pe firul valcelului. Incerc zapada si vad ca dedesubt este un strat inghetat deci zapada nou cazuta poate aluneca pe acest strat.

La cabana din Valea Dorului

Stau pe ganduri umblu o vreme pe la marginea valcelui unde nu era pericol, apoi vad zona potrivita de urcat, nici prea inclinata si cu sanse reduse de a porni o mica avalansa. Parca nu mai ajungeam sus, in muchea acelei pante…ma opresc la jumatate, privesc peste tot, si intr-adevar alesesem cel mai bun loc de urcat, fara riscuri inutile. Aproape de varf aud ruperea caracteristica a stratului de zapada paralel cu mine. Din cativa pasi sunt sus…nu stiu daca s-a pornit vreo mica avalansa…este de-ajuns zapada de pe 10 mp ca sa fii acoperit.

Pe o astfel de vreme, zapada aluneca spre tine in liniste, pe nevazute. Ajung si in Valea Soarelui, cateva poze pe acolo, vad indicatoarele turistice, cobor pana la ele si vad ca nu au reusit sa le schimbe si tot rupte sunt. Pana sa inchid aparatul foto cineva de la statia telescaunului imi striga: „Sa lasati nr. de telefon daca plecati mai departe”. I multumesc pentru grija si il asigur ca nu plec mai departe. Nu plecam pentru ca nu vroiam, nu stiu daca cineva ar fi putut sa ma convinga sa nu plec mai departe, daca eu as fi avut acest gand…dar aveam alte obiective de atins.

Ma duc langa cei de la telescaun, trei angajati, si ma fac si eu ca nu prea am priceput sensul vorbelor si il intreb de ce sa las nr. de telefon. Omul cu seriozitate imi spune ca sa ma poata suna, ca in caz ca nu ajung unde vreau, sa alerteze salvamontul.

Cei de la telescaunul din Valea Soarelui

Il intreb daca asa face mereu, si el ma asigura ca asa face cu toti cei care trec pe acolo. Il felicit, pentru ca este un om adevarat de munte, i pasa de ceilalti chiar daca nu-i cunoaste. Sper sa nu-l dea cineva afara pentru acest gest 😉

Apoi urc spre Cota 2000 pe langa gardul ce desparte partia Valea Soarelui 1 de partia Valea Soarelui 2, pe o ceata atat de deasa ca nu stiu cum schiau turistii. Eu parca eram la mine acasa, nu aveam nicio problema, mai mancam un mar, ba o ciocolata 🙂

Niciun semn ca ai stii unde este partia. Totul are o singura culoare…

Dupa ce se termina gardul, se pare ca se termina si lipsa de idei a celor ce administreaza cele doua partii de mai sus. Nu stiu cum de nu au creat un culoar marginit de plase ca sa nu iasa schiorul din partie pe o astfel de vreme. Nu se vedea nimic clar, abia distingeai ceva la doi metri si pe schiuri te derutai repede. Schiorii se strigau, se incurajau, ca sa se auda, pentru a nu se rataci, si ma gandesc cate mai sunt de facut pana sa vorbim ca domeniul schiabil al Sinaiei este unul in care siguranta turistului este prioritara. Un incepator si in ale schiului si in ale muntelui poate disparea repede in decor, nu stie unde este, poate sa-l caute 10 echipe salvamont ca tot nu-l gasesc. Unde este totul alb, nu ai cum sa dai repere…asa ca mai bine previi, pui plase pe lateralele partiei.

Undeva, din ceata, mai aparea cate un stalp, dar asa ceva nu poate substitui niciodata o plasa de protectie pe margine…

La 13:23 ajung la Cota 2000, nu zabovesc prea mult si cobor spre Cota 1400. Cobor pe partia Tarle ajung in fata Stanei unde nu era nimeni, chiar nu stiu de ce au pus indicatoare ca este un restaurant acolo daca este inchis.

Statia de sus a telescaunului din Valea Dorului

In nicio ora de la Cota 2000 ajung si la Cota 1400. Acum, nu stiu cum de am mers asa bine, la fel ca vara, nu am alergat. Prietenii la telefon spuneau, ba sa ne iei si pe noi week-end-ul viitor ca ne ramolim, d-astea. Pe la 15:30 am coborat spre Sinaia, unde am ajuns la gara pe la 16:50. Am avut cateva tentative sa folosesc telecabina sau telescaunul astazi dar am zis daca merg pe jos, atunci merg pe jos 🙂

Adresez aici doua intrebari ale unor oameni cu experienta montana:

1. Cine este administratorul partiilor din Valea Soarelui?

2. Si ce a facut el pana acum?

Oamenii erau nemultumiti evident de cum se schia pe acele partii, problema principala fiind orientarea pe ceata.

RATACITE PE PLATOUL BUCEGILOR

In urma cu cateva zile doua fete au plecat de la cabana Padina sa ajunga in Valea Dorului, asadar pe traseul marcat cu banda rosie.

Cine a mai fost pe munte stie ce inseamna iarna acest traseu. Padurea Laptici, deasa, uscata, si plina de licheni ce atarna de crengile molizilor nu este un loc pe care vrei sa-l vezi deseori. Vara, padurea este plina de tot felul de animale, si nici acum iarna lucrurile nu stau altfel.

Tinand cont ca multi ursi ies din barloguri in plina de iarna, de culoarele de deplasare ale lupilor la care cei abilitati nu fac referire pentru ca nici ei nu stiu de unde vin lupii si unde se duc, deplasarea iarna pe acest traseu devine problematica mai ales daca la acest lucru se incumeta doua fete.

Datorita cetii s-au ratacit, si jandarmii montani au trebuit sa intervina ca sa le recupereze. Nr. de telefon la care cei din urma pot fi contactati este: 0749.034.639.

Pe o astfel de vreme, ceata densa, tot ce te inconjoara devine alb, te poti rataci cu usurinta asa ca daca nu cunosti, nu pleci la drum.

Personal imi place sa merg prin ceata 🙂 Nu stiu cat de mult m-as putea rataci, dar nu de putine ori, pe Platoul Bucegilor, iarna, am fost cu prieteni care se considerau buni cunoscatori ai muntelui…si de multe ori pierdeau traseul. Daca ai fost de multe ori pe Bucegi, cat ar fi de ceata, mai mult de ora nu te poti rataci.

Problema nu sta in faptul ca trebuie sa detii un echipament de munte super elaborat. Acesta nu suplineste gandirea. Sunt oameni bine echipati si fara niciun pic de experienta montana, cu echipament sau nu, raman aceiasi. Am vazut si oameni doar cu o pereche de bocanci si care umblau la bustul gol in toiul iernii pe munte.

Oricum initiativa acelor tinere de a ajunge din Valea Ialomitei in Valea Dorului a fost una categoric curajoasa 🙂