A fost cel mai frumos 14 decembrie din viata mea…chiar a fost! Miracole sau minuni? Sa va dovedesc!

Am trecut de pragul de 33 de ani. In sfarsit, am scapat! Sunt bucuros :)) :)) Daca aveti rabdare sa cititi, veti afla niste lucruri foarte interesante…

7Povestea Bucegi Natura 2000 fara trandafiri nu merge 🙂 chiar nu merge, oricat am incerca :))

Unii nu au inteles multe articole, altii m-au acceptat in lumea lor, asa cum sunt, cu bune si rele…prietenii adevarati nu au intrebari.  Sunt multi prieteni aici pe blog, pe majoritatea nu-i cunosc, dar vorbim prin sms, mail, telefon, fizic…

Fiecare dintre noi avem spaime, temeri, a mea a fost varsta de 33 de ani. Povestea este prea lunga, pe sarite am sa vi-o spun. De vreo cativa ani, au aflat cate unii o poveste fantastica de prin Bucegi si ma asociaza cu ea. De aici si faptul ca le tai elanul multora cu piramida si alte chestii de prin Bucegi, create de oameni care nu au alte repere comparative. Este bine sa verifici ce afli cu anumite situatii pe care le-ai trait, vazut, si iti poti da seama de veridicitate. Bun! Si eu apar in visul unui calugar, de acum zeci de ani, o nebunie la care in ultima vreme am capatat o puternica alergie.  Pe de alta parte, au mai fost persoane care mi-au spus ca ele stiu cu siguranta ca la 33 ani, o voi incheia cu viata. Nu prea am luat in seama, cine are timp de tot felul de prostii. Spunand mai multi, iti cam intra insa prin minte… Si da, daca stau asa sa vorbesc de chestii personale, pot spune ca la 33 de ani am murit de cateva ori in interior, dar nu fizic 🙂 Pana la urma, gandul acesta a ajuns sa ma macine prin noiembrie, apoi s-au intamplat alte lucruri negative. Au trecut, a venit decembrie, a fost bine.

Era joi, 12.12.2013, si a doua zi venea ziua de vineri 13 🙂 Bineinteles ca eu am zis, sa vezi tu ca se intampla ceva maine. Am renuntat sa conduc, am renuntat la deplasari cu alte mijloace, am facut treburi fara grad de pericol. Dar nu le faceam cu o teama, ci cu gandul ca tot zicand unii, altii, treaba asta, cine mai stie…era si ultima zi 🙂

Gata, si a venit 14 decembrie, am 34 ani, respir usurat 🙂 Mare prostie, nu? :))

Seara pe 13, ma suna doi prieteni, sa-mi zica La Multi Ani. Primul a fost ca de obicei primul, al doilea era Micutzul morocanos. Nu ne mai auzisem de vreo 2 luni. Stiam ca este suparat, nu pe mine, pe alti prieteni, si am zis sa nu-l deranjez, sa nu intru in colimatorul lui 🙂 Temerea mea fata de el era insa nejustificata. M-am bucurat ca m-a sunat! Multumesc 😉 Seara de 13.12. a continuat cu persoane apropiate: Radu, Camelia, SNV si eu, evident 🙂

10Luna plina

Dimineata, ma trezesc si il pup prima oara pe Rares, ca doar el se trezise. Pe la 8 pornesc calculatorul sa postez anuntul ca se aprind luminile in Sinaia. Intru si pe mail…unde gasesc 2 mesaje, nu pot sa va spun cat m-au impresionat cele scrise. Doar va doresc sa aveti parte fiecare, de asemenea cuvinte, trairi si persoane. Apoi suna telefonul deseori sau veneau mesajele. Ma uit eu la un numar de telefon si zic: „cred ca este soacra-mea, cine stie cu ce ma ia la rost, mai bine nu raspund”.  Pana la urma primesc un sms de la mama-soacra de pe alt numar. Asa ca, oare al cui era numarul anterior. Cand m-a sunat inca o data, nu am auzit. Spre seara, pe la ora 20, din nou. Am raspuns, era Carmen, o doamna ce mai vine cu noi in excursii. Nici cu dumneaei nu mai vorbisem de mult…si nici o scuza nu imi venea in minte. Si ma trezesc auzindu-ma cum ii spun de ce nu i-am raspuns :)) …ca nu am vrut :)) Pana la urma, s-a obisnuit lumea cu prostiile mele si am dat-o la pace… Scuze lui Radu si lui Catalin de la Baia Mare, si or mai fi…

Dupa ce ziua a debutat atat de frumos, am continuat sa vorbesc cu Radu si Camelia, dl. Crisan, un alt prieten drag ce nu uita niciodata de mine, mi-a trimis niste mesaje deosebite.  Mai stiti cand in primavara a spus ca vine la concursul Vertical Trail Race din Busteni? Si in luna august, ma astepta la Babele cu o haina groasa sa nu imi fie frig dupa atata alergare, la acel concurs? 🙂 Ce om minunat!!! Eu uitasem ca o sa vina! Asa cum veti observa si din comentariile de la acest articol, minunile exista:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/12/09/cand-visele-imprumuta-forma-realitatii-exista-dumnezeu-o-constiinta-superioara/

…dl. Crisan si cu mine vorbeam de miracole. Deja acest termen in mintea unora are alta rezonanta…ca numim orice, miracol, ca totul are o explicatie stiintifica s.a.m.d. Nu pot sa va spun la ce se referea dl. Crisan, dar Dumnezeu in cazul lui a facut o minune. Daca va spun, o sa-mi dati dreptate, ati vazut unii si pe la televizor.

Vorbesc asadar cu prietenii acestia dragi, pe acasa cu altii, familie, bucurie, rude…si Tortul. Un super tort! Pe gustul meu, si la propriu si la figurat. A iesit perfect! 🙂 L-am taiat si partea regelui a ramas a regelui…adica muntii aceia, niste braduti si o floare de colt.

1

2Cata imaginatie si cata creativitate 🙂 Flori de colt, munti ce seamana cu piscurile Claia Mare si Claia Mica din Bucegi, padure, lac, peisaj de iarna…ce frumusete!!! Pe gustul meu, o placere sa te uiti la el…conceptia lui nu imi apartine.

Dar nu am reusit sa stau prea mult langa tort, Rares deja se intindea spre el, sa apuce, sa-l vada, era cand pe scaun, cand pe jos…pana la urma l-am adus aproape de ispita:

3

4Va imaginati si cat a fost de bun…da, aproape a fost…ca mai am putin din el :))

Apoi pe la Sinaia cu cativa prieteni, ne-am pierdut unii de altii la lasarea intunericului, am ajuns pe la o cofetarie, prin locuri unde erau alti oameni ca si noi, multumim…

Va spuneam si de evenimentul de la Sinaia, cu iluminatul festiv:

5Pana sa se intunece, o multime de oameni faceau poze renilor si personajelor din apropiere. In cele din urma am facut o poza mai buna

8Am intrat putin la o cafea, dar Camelia imi facuse pofta dimineata cu o amandina, asa ca am luat una

9Asa arata Sinaia inainte de ora 18 cand au fost aprinse luminile. In centru, o atmosfera de sarbatoare, cum celor de acolo li se serveau bauturi calde, erau prezenti si multi jandarmi si politisti 🙂 La ora 18, linistea a fost sparta de focurile de artificii ce se auzeau de la kilometri distanta…

11

13

14

15

16Ce bine a iesit masina aceasta 🙂

Si sa mai si plecam…era atat de frumos incat nu as fi vrut sa se mai termine ziua 🙂 Am ajuns si in tren. In care altul? SNV, era trenul de 19:20 si ceva :)) Acela este trenul preferat, este un simbol, este parte din multe povesti…asa cum bucurestenii urca in trenul de 6:00 dimineata si vin la munte. Multi iubitori de munte din Capitala ce vin in Valea Prahovei urca in trenul de 6 a.m. Este trenul lor, toti il stiu, este un reper, ceva care ii duce catre… Asa si cu acest tren 🙂

17Trenul, eram in el de ceva vreme :))

18Musai sa pozez si locomotiva veche

Desi nu trebuia sa merg multe statii, ma hotarasem sa merg ca sa prind un alt tren la intoarcere, sa fiu in grafic 🙂 Eu sunt cu planurile, totul trebuie sa iasa cat mai aproape de Perfect.  Vine trenul de intoarcere, ma sui si eu in el, bucuros ca a fost o zi plina, cea mai frumoasa zi de nastere…abia asteptam sa ma asez pe un scaun sa cad in nostalgie :))

Trec de controlor, ma uit in compartimente, unul plin, altul murdar, gasesc pana la urma unul iluminat si ma asez. La fereastra ce sa fie? Parea o mica husa. Imi spun ca proprietarul este pana la toaleta sau fumeaza vreo tigara. Asa ca incerc sa ma relaxez. Vine controlorul ii dau biletul…si atat. Numai venea nimeni. Cand ajung in alta statie, imi dau seama ca obiectul a fost uitat de un calator grabit.  Ma uit la husa si imi zic: „in interior este un Ipad, o tableta ceva…”

19Un altfel de „cadou” 😉

Ii fac niste poze, o filmez, cine stie ce putea sa fie, asa ca mi-am luat cateva masuri de precautie. Poate era vreo inscenare :)) Iau obiectul, imi dau seama dupa greutate ca nu este o husa goala, o deschid si iata ce era:

21Poza este facuta acasa…acolo in tren nu i-am mai facut, am filmat-o doar

Inchid fermoarul si raman asa cu ochii tinta: „doar mie mi se pot intampla astfel de lucruri…de ziua mea, gasesc o tableta, poate mai performanta decat ce am eu”. Si stau asa…in ganduri…pentru mine a fost o zi perfecta. Dumnezeu a facut ca totul sa fie bine, nu vreau mai mult, am primit mai mult decat speram…pe mine ma intereseaza in primul rand gandurile prietenilor, intentiile apropiatilor, sentimentele lor.

Am avut o zi perfecta, de ce vrea acum Dumnezeu sa gasesc eu aceasta tableta, de ce m-am oprit tocmai acolo, de ce altcineva nu a vazut-o, trenul era destul de plin, de ce nu au vazut-o controlorii… Iau tableta si o pun in sacosa, o sa dezleg eu misterul acasa.

Ajung si acasa, o deschid, deci draga prietene Mihai Ciocan din Brasov, ce lucrezi la TOTAL si esti nascut pe 7 decembrie…tableta ta este pe la mine 🙂 Intru prin conturile omului, ca erau deschise, vad pozele din drumetiile sale, prin Piatra Craiului si prin Bucegi la Stana Regala, caut pe Facebook un numar de telefon, un contact ceva, si citesc la Despre Mine ca el este ATEU :)) Pai de aceea, si-a pierdut el tableta. Lasa ca a vrut Dumnezeu sa o gasesc eu si sa i-o returnez. Poate reusesc sa-i schimb poza de fundal a tabletei, el are un tanc :)) sa-i pun una cu manastirea Caraiman. Merg azi acolo si daca ma suna il astept pe la biserica. I-am lasat niste mesaje: lui, prietenei sale, unei colege de serviciu cu nr. meu…ca sa vina sa o recupereze.

Intrebarea este: Face Dumnezeu minuni sau nu face? 🙂 Vedeti doar ca oricat de necredinciosi am fi, se intampla atatea lucruri, dar in iuresul acesta al vietii nu le mai bagam in seama. Cati nu vor zice acum altceva despre mine?  Sa va spun dinainte ce vor spune:

1. Amicii ce ma cunosc oarecum, vor spune ca sunt fraier, ca nu trebuia sa vorbesc, ce imi strica mie o tableta? Stiti ca asa suntem noi, nu ne mai saturam, mereu am vrea cat mai mult. Mie mi se pare nepotrivit sa ma folosesc de bunul altuia, in timp ce poate acela plange dupa el…

2. Comentatorii anonimi, telecomandati, pe care i-am invins mereu prin puterea exemplului, nu vor intelege altceva decat ca postez ca sa ma laud 🙂  Intotdeauna au inteles gresit. Trebuie sa ne depasim conditia…care cum reusim 😉

Dumnezeu mi-a dat tot ce mi-am dorit in acea zi de 14 decembrie. La sfarsitul zilei m-a incercat.  Sa vada daca sunt nerecunoscator, imi dau seama ca pentru unii ce spun eu acum este limba straina, dar viata mea asa se deruleaza, cu credinta in Dumnezeu.  Noi, oamenii, mereu vrem mai mult, nu ne multumim, nu mai vedem cand ne ajunge 🙂

Nu am scris acest lucru pentru a ma lauda, nu simt nevoia, vreau doar sa dau un exemplu ca fara Dumnezeu nu se poate.  Si chiar nu am facut cine stie ce, mare lucru o tableta…ce daca este mai performanta decat a mea 🙂 Mi se pare important ca nu mi-am insusit-o desi „doar” EL ma vedea. Invatamintele sunt simple, proprietarul tabletei este fara credinta in Dumnezeu dupa cum marturiseste, eu pus din nou la incercare…si voi care priviti intamplarea 🙂

20La Busteni

Acum la final, nu stiu cum vi se pare, personal mi s-a parut foarte frumos. Ziua incepe si se deruleaza perfect, la final cand sa-ti tragi sufletul, apare ceva suplimentar. In opinia unora este altceva, in opinia mea si foarte probabil a majoritatii, Dumnezeu a vrut sa vada daca am o limita, daca stiu sa mai disting unele lucruri, sau inteleg ca totul mi se cuvine :)) Si pentru proprietarul tabletei este un semn, o invatatura…

A fost bine, a fost perfect pe 14.12, niciodata nu am vrut altceva decat ce este al meu, ce cred eu ca este al meu! Dar ce este al meu, este doar al meu, ma refer insa la cu totul alte lucruri! Sa ne auzim cu bine la anul 🙂

Abia astept sa-l cunosc pe baiatul acesta, are vreo 27 de ani. La manastirea Caraiman mi se pare cel mai potrivit 🙂

O duminica frumoasa!

Prin Bucegi, la intamplare ;)

Trebuia sa ajung intr-un loc si am ajuns in altul, ca asa se mai intampla, se mai sucesc lucrurile si oamenii 🙂 Dar mainee…, adica peste vreo 10 ore sunt iar pe sus, pe munte 🙂

Poze vreo 30 de publicat, poate si putine vorbe la acest articol, ca in paralel ma gandesc la articolul viitor, la sarbatoarea de maine, mai adaug niste idei intr-un word, la traseul tot de maine cum si pe unde sa trec pentru a imbina mai multe lucruri…o sa ajung in Valea Tatarului ca exemplu, cu Razvan si Iulica si altii. Astia vor sa alerge, sa vedem daca ma tin picioarele inca 30 km 🙂 si maine 🙂

Iar vin acasa si stau o ora la masa, parca vad. Azi am baut cel putin 4 litri de lichid. Doar acasa am baut 2 litri de limonada. Eu „m-am setat” sa merg si 8 ore pe caldura ca azi, fara sa beau apa, in concursuri de altfel nici nu prea beau apa, recuperez ulterior. Mi se pare ca te oboseste apa :)) mai ales la urcare.

1In Poiana Tapului, schimband traseul si urcand spre Cascada Urlatoarea

2A doua schimbare de traseu. In loc sa urc pe Jepii Mari, am ales Jepii Mici, fiind asa mai directi si mai abrupti, pe Jepii Mari te tot pierzi in serpentine, traseul este mai lin, mai impadurit si deci mai sigur. Dar eu voiam si peisaje si sa urc mai repede.

3Aici eram pe traseul turistic ce leaga Cascada Urlatoarea de Busteni. Salvamontul la sugestia … 😉 a eliberat traseul de copacii cazuti…dupa un an de zile. Este bine si asa 🙂 Bine ca are cine sa le spuna si cine sa faca! Ati vazut acei varstnici din poza de mai sus, ce frumos se plimba…lor sa le fie bine!

4Peste vreo 20 de minute eram in drept cu cascadele din Valea Spumoasa, urcand niste trepte din piatra, trecand pe langa un izvor…si o scara din lemn

5Pod de zapada in afara traseului turistic

6Pod de zapada pe traseu

7

8Cum va spuneam intr-un articol anterior…turistii traverseaza podul de zapada, pentru ca asa face toata lumea

9La cativa metri insa este haul, ritmul de topire este rapid, Doamne Fereste de cine stie ce. Pentru ca daca se rupe zapada, cazi printre niste stanci si este la noroc. Ori iti rupi picioarele si scapi, ori cazi in cap si nu mai scapi. Dar cine sa se gandeasca la asta? Dupa aceea, Salvamontul se vaita ca are actiune…pai daca nu previi, nu atentionezi la intrare in traseu, sau sa afisezi un avertisment. Azi cred ca au urcat vreo 200-300 persoane pe Jepii Mici…

Imi sta mintea numai la podul asta…tine atata popor umbland, cat s-o topi oare de repede, poate se prabuseste noaptea si nu ziua…totul este la noroc???!!!

10Bine ca nu se urca pe firul vaii, adevarate capcane podurile acestea

11Aproape de Cascada Caraiman. La intrarea in traseul turistic pe Jepii Mici, am pornit cronometrul si am urcat destul de repede. L-am oprit cand ajungeam in spatele unor persoane, in puncte unde nu aveai loc decat unul singur. Pana la urma tot oprind si pornind am ajuns la cabana Caraiman. Cronometrul arata 58 de minute si 33 de secunde. Adica la o fuga sanatoasa pe Valea Caraimanului se scoate un timp si mai bun.

Concluzia mea este ca acel concurs, Busteni Trail Race, are o problema majora. Ora de start nu este potrivita. Ora 9 ar trebui sa devina ora 7, sau nu ar trebui lasati alti turisti sa urce inainte de start, ceea ce este destul de problematic. Dar daca intalnesti turisti cum am intalnit eu astazi, cine stie cand ajungi la Babele…ii poti accidenta si te poti accidenta, te mai certi pe acolo, ei vor sa mearga linistiti, tu fuga…trebuie gandit cumva!

Oricum la aprecierea mea, daca vin acei sportivi renumiti, distanta Busteni-Babele va fi parcursa sub o ora.

12Iesirea din Valea Caraimanului, la doua ore de la plecarea din Poiana Tapului

13

14Stana

15Statia Agentiei pentru Protectia Mediului de la Babele

17Statia de telecabina de la Babele, in spate cabana Babele, cu acoperis verde.

18

19Jnepenisul de la Piatra Arsa 🙂 Acum eu ii astept pe unii pe acolo 😉

20Crucea Eroilor

21Cuplu in drum spre Babele. Am vrut sa pun mana pe cainele acesta, dar a facut la mine hhîîîî! si era sa-i dau un sut. A plecat el…stiti treaba cu cine cedeaza primul 🙂

22

23O mamica foarte curajoasa, impingea sau lua pe sus caruciorul cu un bebe

24

25Drum pe langa bariera de la Piatra Arsa. Am auzit ca haiducul Nani de la telecabina Babele „se da” cu Atv-ul  pe aici…inca un personaj care nu are vreo treaba cu muntele, chiar daca traieste pe el, aproape zilnic. Eu chiar asa am zis, ca isi va da obstescul sfarsit, cu ATV-ul, rasturnat pe undeva

26Noroc cu bariera, va dati seama ce tupeu golanesc…daca si-a bagat masina pana aproape de ea. Unor astfel de „educati” trebuie sa le acorzi maximum de amenda pe unde ii prinzi. Si cum pe panou se vede ca s-a marit miza :)) Nu mai este 3000 lei minimum, ci 5000 lei.

27„Stadionul” de la Piatra Arsa

28Fluturi! Despre specia aceasta trebuie sa scriu un articol intreg

29Turma mica de vaci. Mie imi place sa fie pajistile Bucegilor pline de animale. Evident, un pastorit dupa niste reguli, mai bine stane, decat proiecte din care fura unul si altul banii tuturor. Mai bine stane turistice…

30Acasa! Privind la o ploaie cu ceva grindina, marunta

31

32Am mai schimbat traseul pana acasa, stati linistiti, nu am coborat pe Piciorul Pietrei Arse ci pe Partia Carp, nu am ajuns in Sinaia coborand de la Cota 1400, ci m-am dus pana la Stana Regala…etc 🙂

Fara prea multe cuvinte… Rares, OZN-uri filmate de ISS, o piatra, un calugar, Eminescu

Nu are rost sa mai prezint filmul evenimentelor de ieri…am uitat un lucru esential: aschia nu sare departe de trunchi, chiar daca uneori este dovedit ca mai sare 🙂

De regula, mie de ziua mea nu imi place sa primesc cadouri. Mi se pare nu stiu cum…dar nu mi se pare la fel cand este ziua altuia. Uneori au mai incercat cativa prieteni tot felul de surprize…destul de prost primite 🙂 Nu-mi doresc nimic pentru ca nu stiu ce, nici macar nu ma gandesc…este complicat. Iar in viata de zi cu zi, pot asculta o mie de persoane, apoi daca mi se pare mie bine, tot ca mine fac 🙂

Si ne-am gandit noi cu Rares in fel si chip, eu il mai si antrenam in secret sa sufle in lumanare. Uitasem, el nu avea cum sa faca lucrurile decat in stil propriu. Inutile toate pregatirile si regiile…cui sa semene?!

aUn tort diplomat cu fructe…nimic deosebit pana aici

bVine momentul…cei prezenti erau cu la multi ani in cantari…Rares privea lumanarea

cSi cand ne asteptam sa sufle…macar acolo de impresie, s-a gandit el ca este sarbatoritul, astfel ca a ales un alt procedeu

dLa ce bun sa se oboseasca si sa faca precum vor oamenii mari? :)) Nu lumanarea era elementul principal. Nu-i trebuia, nu-l interesa 🙂 A ales ceea ce il interesa :)) Poate il convingem la anul sa mai sufle si in lumanare!

eRares seamana cu Andrei. Le-am adaugat si prenumele mele, echitabil evident, pe Rares il mai cheama si Adrian iar pe Andrei il mai cheama si Gabriel. In imagine, mai sus este Andrei cand era mic…ii facusem niste tunele prin zapada, intra pe unul si iesea pe celalalt. Mai jos este Rares la botez.

….

Sunt de parere ca orice se intampla trebuie sa ne intereseze, macar asa ca si curiozitate. Cred ca este destul de pagubos sa mergi pe principiul „ce nu stiu nu ma afecteaza”. Ascult, citesc tot felul de teorii despre viata extraterestra, nu trag niciodata concluzii… sunt cercetatori care probabil privesc la noi, la fel cum noi privim la triburile primitive din jungla amazoniana. Pot sa ne arate o aberatie, daca noi nu am vazut-o pana in prezent, o luam de buna. Asa ca pana sa-ti formezi o opinie este nevoie de mult timp, multe dovezi. Am vazut aseara o filmare de pe statia spatiala internationala…nu stiu ce sa spun. 🙂

Au fost surprinse niste obiecte ce se deplaseaza cu o viteza uimitoare, care intra, ies, sau se indreapta spre Pamant. De ce cred ca filmarea este pe bune? Pentru ca in toata lumea sunt mii de oameni ce urmaresc constant transmisiile live de pe aceasta statie, si ei ar fi spus daca este sau nu o facatura, apoi  nu aparea filmarea in jurnalele de stiri. Ia priviti:

Trei meteoriti nu zboara in formatie 🙂

….

Ieri cand mutam ceva am gasit o piatra intr-o cutie. Uitasem de ea.  Am gasit-o prin 2005 pe o vale langa refugiul Costila.

fAre putin peste 1 kg 🙂

….

Si inchei cu ceva destul de amuzant si de prostesc. Cunosc un personaj monahal. De curand, adica saptamana trecuta, eram de vorba cu un grup de persoane, printre care si acest calugar. Bine, el este putin ratacit…imi spunea odata ca a calatorit cu duhul prin munte, a intrat intr-un tunel si s-a indreptat spre Tibet. Cand a ajuns la o grota inspre dreapta o voce i-a soptit sa nu se duca acolo pentru ca ajunge in India si sunt multi pagani…ce citise si el prin cartile lui Cinamar. Patologia era deci binecunoscuta…

A inceput sa povesteasca tuturor un lucru, pentru ca deja el crede ca i se intampla ceea ce gandeste 🙂 Fotografiase ceva noaptea. Ca si cum ne impartasea un mare secret al omenirii ne-a facut atenti sa privim. Cand apropia poza se vedea ceva…stiti ce pozase tembelul? Un liliac. Turistii, priveau unii dintre ei uimiti, patrunsi de momentul adevarului. Pentru ca, personajul bisericesc le-a spus ca forma din fotografie nu era altceva decat un diavol mic. Apoi a urmat desfasurarea actiunii, povestita de el:

„I-am chemat pe frati si am inceput sa rostim rugaciuni. Am sunat la Ierusalim dupa sfaturi si ne-a sunat episcopul de acolo si mi-a zis asa: Mai Serafime, stiti ma ce ati facut voi acolo? Ati starpit o legiune intreaga de draci”.

Ascultam si il priveam si pe el si pe turisti. Majoritatea credeau ce spune. Nu am ras, nu am plans, nu am miscat. Nu puteam face nimic, eram consternat. Va dati seama ca poate vreun frate imaginar de al lui ar fi cantat sub un copac cu el. Sau ca a sunat vreun episcop de pe undeva…din alta parte decat din mintea lui. Nu il cheama Serafim evident, nu-i pot spune numele ca multi merg pe la el…sa obtina „sfaturi si mila cereasca”.

gBucegii, acum de dimineata

….

Eminescu, ziua lui astazi, 163 de ani de la nasterea sa…Marele poet, -asasinat dupa unii-, a lasat urme pentru totdeauna…

Poate ca nimeni nu a stiut sa-l cante mai bine decat sotii Teodorovici, moartea acestora fiind de asemenea considerata un asasinat. Nici nu ar trebui sa ne mire daca am afla ca acesta este adevarul. Cam la toate personalitatile de marca ale neamului, fie le-am luat noi viata, fie i-am lasat pe altii sa o faca…

Imi permit sa inchei cu o expresie, existenta pe o placuta metalica la Vf. Bucura (2503 m alt.), Parcul Natural Bucegi … „Pentru eroii români cazuti in trecut, prezent si in viitor”.

7 situatii…

Cabana Bradet…inchisa de peste un deceniu va fi integrata curand in circuitul turistic. Lucrarile de renovare sunt aproape incheiate. Investitorul este patronul terasei “La Sami” de la Cota 1400.

Pe acest drum din muntii Baiului…le-am propus prietenilor de competitii montane sa alergam. Ajunge undeva prin Valea Doftanei…dar este superb, urmareste un timp curba de nivel. Ulterior, daca se dovedeste interesant pana la capat, vom merge pe el si cu mountain-bike-urile.

In Sinaia, un oras strabatut de un râu si de multi afluenti ai acestuia, nu este apa la robinete. Motivul: societatea Hidro Valea Prahovei, o calamitate pentru zona turistica Valea Prahovei…cei mai mari nenorociti :)) si este foarte putin spus. La ceea mai mica schimbare a vremii li se intampla cate ceva…in imagine se vede cum o conducta a devenit arteziana in centrul Sinaiei. La fata locului sosise Jandarmeria, Politia, adica erau prezente toate institutiile…dupa o vreme, ultimii, apar si cei de la Apa. Daca oamenii lor de pe teren sunt neprofesionisti este limpede ca birourile lor gem de prosti 🙂 Cu ocazia aceasta prezint si o informatie utila: un taxi si un nr. de telefon din Sinaia 🙂

Aceasta a fost casa lui Nicolae Iorga de la Sinaia…acum ar fi a unor urmasi ai sai, ceva cu Pipidi, parca asa i cheama. Oricum nu are vreo placa comemorativa, putini mai stiu de ea…prin 2000 si ceva, cand lucram la o revista nationala de turism am vrut sa scriu un articol despre casele memoriale din Sinaia. Am dat in aceasta curte de un batranel pe care l-am convins sa ma lase in biroul lui Iorga…domnea praful in birou, m-am asezat pe scaunul istoricului, la masa pe care scria, am pus mana pe un stilou lung pe care-l folosea…stiti ca românul pana nu face asa nu se simte el bine 🙂

In poza aceasta, facuta in urma cu ani buni, cu un aparat cu film, este o pestera necunoscuta din Abruptul Prahovean…se vede si o lumanare. Am mai scris despre ea, nu foarte detaliat pentru ca mi-am propus sa revin in vara aceasta cu o filmare…

Rares  :)))…dupa ce-i dadusem mar cu biscuite. Acum stiu cum sa-mi recunosc copiii :))) Ma uit la gene, daca sunt lungi si razvratite sunt ai mei. Si Rares si Andrei au la fel genele :)))

Si l-am prins 🙂 In imagine, angajatul Telefericului Prahova, dl.Adrian. Un om responsabil, constiincios, pe care il gasiti la statia de telecabina din Sinaia. Veti observa cand veti cobori de pe munte ca dumnealui se urca pe niste suporti si trage telecabina cu tot cu turisti in statie. Mai exact, i da echilibru cabinei, nu se mai face balans si turistii nici nu simt cand telecabina intra in statie. Daca el nu ar stabiliza telecabina printr-un astfel de gest, aceasta s-ar atinge de margini si turistii ar fi zdruncinati. Bine, nu ar fi ceva rau dar ar fi un oarecare disconfort, unii se mai sperie… De data aceasta l-am prins chiar cand se urca sa echilibreze telecabina. Este de remarcat faptul ca acest om poate sa-si vada de servici si fara a trage de telecabina, nu-l obliga nimeni. Cine stie de cate mii de ori a facut acest gest! Pe mine nu ma impresioneaza doar repetabilitatea gestului său, o actiune unica in tot Parcul Natural Bucegi ci si motivul. In timp, multi s-au obisnuit cu acest domn, insa daca privesti mai profund…vei vedea un om cu grija fata de altii, constiincios, in opinia mea este un profesionist in acest domeniu. Poti invata biblioteci intregi de carti daca nu ai anumite calitati umane nu poti fi un profesionist…

 

La Vf. Omu, iarna…

Da, am fost pe cel mai inalt varf al Bucegilor…ar trebui sa incep cu povestea clasica, respectiv, cum sunt unii cu ani multi de munte in spate si care-i privesc pe toti de sus, chipurile ei, dom’ne, au experienta cu carul 🙂 . Stiti ca orice lucru de pe lumea asta, poti sa-l stapanesti oricat de bine, daca nu te ajuta mintea, tot degeaba 🙂

Ar trebui sa incep cu indemnul ca iarna este interzis acel traseu, altfel se supara salvatorii montani si considera ca incit lumea la deplasari pe trasee interzise 🙂 , bineinteles ca nu spun nici “Mergeti!” si nici “Nu mergeti!”, este la aprecierea fiecaruia.

Ar urma introducerea cu echipamentul super-super, coltari, piolet, corzi, telefoane pentru a afla starea vremii, a zapezii…dar si chestia asta o voi face in felul meu.

Parerea mea este ca e bine sa asculti sfaturile tuturor, dupa care, stiind la ce esti bun si la ce esti prost…sa faci ca tine. Cu sfaturile iti perfectionezi intentiile 🙂 Si asa, in general, daca tot te iei dupa unul si altul, nu mai faci nimic in viata, o sa ai nevoie de cineva mereu care sa te sfatuiasca 🙂

Am plecat la Vf. Omu pentru ca voiam sa ajung acolo, telecabina functiona, cunosteam ce pot, stiam definitia riscului in ceea ce ma priveste…asa ca, rucsacul, o cagula impotriva vantului, manusi, bocanci de tura, o coarda, ceva mancare…si repede in telecabina de ora 13. Noni de la statia de la Babele mi-a zis ca nu  este poteca spre Omu si a intrebat cand ne intoarcem. I-am zis ca la telecabina de ora 15, daca nu, mai tarziu si vom cobori spre Sinaia.

Statia de telecabina din Busteni

Hornul si Valea Caraiman sunt pline de zapada

Am vazut ca zapada este tare si ca putem merge pe deasupra ei, fara sa ne afundam…pana in zona Cerdac, unde este aproape jumatatea traseului, era clar ca vom ajunge fara probleme.

La Cerdac am aruncat o privire spre Omu, traseul turistic nici nu se cunostea, intreg versantul era uniform si aproape vertical. Niciodata nu as fi mers in astfel de conditii pe acolo, nici cu cel mai tare echipament 🙂

Am facut repede un plan sa ajungem pe Vf. Gavanu, urcand dinspre Valea Ialomitei, dupa care am fi parcurs creasta spre Omu. Planul ar fi cazut daca: nu puteam traversa Cerdacul din cauza verticalitatii, si de asemenea, daca pantele spre Valea Ialomitei ar fi fost prea inclinate, asemanatoare cu cele din imaginea pe unde ar fi fost traseul turistic.

Traseul cu rosu este cel parcurs de noi acum iarna, cel roz este traseul turistic pe care se merge vara, punctul galben este Vf. Gavanu, punctul albastru este Vf. Bucura, punctul verde este Vf. Omu.

Mai jos, doua poze cu traseul spre Omu in alte perioade din an.

Cerdacul, locul unde ne-am si intalnit cu schiorii prezentati in postul de ieri, l-am traversat usor si repede. O privire spre Valea Ialomitei si riscul alunecarii pe pante era cu mult-mult mai mic decat pe pantele dinspre Valea Cerbului. Totusi, nu am riscat…am zis ca daca spre Vf. Gavanu nu este zapada mai moale ca sa te afunzi in ea si sa ai astfel un echilibru, ne vom intoarce. Eu pot merge 8 ore, chiar si mai multe, pana la un obiectiv…dar daca pe ultimele minute se traverseaza o zona periculoasa, cu risc mare, ma intorc fara nicio ezitare inapoi…niciodata nu risc nimic cand nu exista un temei solid. Pe munte mergi de placere, nu sa nu te mai intorci.

Apoi, in cazul nostru, am mers si cam repede, pentru ca la o asemenea altitudine vremea se schimba repede, iar acum iarna trebuie sa fii prevazator…excursiile acestea nu le poti face la intamplare, se porneste vantul puternic, nu continui, ca te zboara din creasta, daca vine ceata si nu stii starea traseului, trebuie sa renunti, cine stie in ce prapastie mai cazi.

Deci pe munte, iarna, pe astfel de trasee, se moare repede…pana vine Salvamontul sa te ia, ai murit inghetat.

In saua ce desparte Valea Cerbului de Valea Ialomitei si pana sa urcam spre Vf. Gavanu, m-am oprit pentru analizarea riscului in caz de alunecare accidentala  inspre Valea Ialomitei…consecintele erau minore. In urcus, zapada s-a dovedit perfecta pentru echilibru…nu am avut nevoie de coarda, coltari, pana si manusile le-am tinut in rucsac tot traseul. Aproape de varf era o portiune ceva mai periculoasa, dar bocancii de tura unde-i asezi, acolo raman. Imediat pe varf ne-a luat in primire vantul nord-vestic, rece si dur, am coborat putin pentru a urca si pe Vf. Bucura, unde am intalnit un domn despre care am scris ieri…si am continuat, nici chiar pe creasta, ci undeva la 10 metri de aceasta, urcusul spre Vf. Omu. Vantul era cel mai mare pericol pe acest segment de traseu, intrucat te putea dezechilibra…

Cabana Omu

Statia meteo de pe varf

Pe undeva pe acolo este si intrarea in statia meteorologica

La 2507 metri, cat se crede ca are varful Omu, am stat vreo 15 minute, am umblat de colo-colo, poze, vorbe, nimeni decat noi, se respira cam greu din cauza presiunii, vantului…am pornit inapoi…daca la ora 13 eram in telecabina spre Babele, la Vf. Omu eram in jur de ora 15. Vara traseul poate fi parcurs in 2 ore, deci am fost pe acolo, inapoi la Babele eram la 16:28, evident peste programul de functionare de la telecabina, dar aveam si alte variante.

Jnepenii din zona Piatra Arsa

Acelasi drum vara 🙂

In zare, Complexul Sportiv de la Piatra Arsa

Complexul … vara

Si iar Complexul, de mai aproape…jnepenii aproape acoperiti

Am continuat spre Piatra Arsa, jnepenii erau acoperiti in cea mai mare parte de zapada, dupa cum se vede mai sus…mai departe, pe sub Cota 2000,  si am coborat pe partia Carp. Recomandat acum iarna este ocolirea acestei zone, am vazut ca trebuie doar putine grade peste zero si sunt cateva locuri de unde pot cadea avalanse.

Vf. Jepii Mari…nici urma de jnepeni, sunt sub zapada

In zare, Vf. Furnica

Muntii Baiului…aproape de apusul soarelui

Si spre Drumul de Vara, pe sub Furnica si Cota 2000

Statia de telecabina de la Cota 2000

Ajunsi la Cota 1400

La 2 ore distanta de la Babele, eram la Schitul Sf. Ana…in Sinaia am coborat noaptea, era luna plina, nu a fost nevoie de aprinderea frontalelor…pe acasa am ajuns pe la 20:30.

Riscul cu consecinte incalculabile nu a facut parte din traseu. Unde nu se putea, gaseam variante, solutii, nu existau, ne intorceam foarte simplu. La intamplare nu o sa merg niciodata 🙂

Mai sunt cate unii care se incarca cu echipament, cum au vazut ei ca merg alpinistii prin Alpi sau pe Everest, inutil in multe cazuri, omul face orice echipament. Altii ar rade de cate analize fac eu pe un traseu, increzatori in fortele proprii, dovedite in nu stiu cate drumetii…numai ca, indiferent cat de bun esti, o mica greseala facuta si muntele te-a luat. Bucegii sunt plini de cruci, de la cei mai experimentati alpinisti la incepatori in ale muntelui, nu exista diferenta, toti mor la fel…asa ca ori mergi sa vezi ceva si sa-ti foloseasca fiecare deplasare montana, ori mergi fara sa iei in calcul ca trebuie sa te mai si intorci 😉

Deci, iarna spre Vf. Omu accesul este interzis, nu prin lege, ca nu exista un astfel de cadru legal, este o recomandare, pentru ca sunt zone cu mare potential de risc. Acum depinde de pregatirea fizica si psihica a fiecaruia…trebuie sa parcurgi gradual un astfel de traseu, luand in calcul ca asumarea riscului macar o data, poate insemna si taierea caii de retragere…si atunci, daca in fata va fi un obstacol si mai mare, previziune logica in cazul unor astfel de trasee, te vei intoarce si vei risca de doua ori in aceeasi zona! Pe munte nu este bine sa te bazezi pe noroc, intamplare…Prudenta este cel mai mare atu al unui om de munte 😉 in adevaratul sens, nu in acela de a te speria de fiecare umbra, animal…

Sa nu ne resemnam, sa nu confundam lucrurile…

M-am gandit ce sa scriu azi…

Despre faptul ca in aceast zi se pronunta instanta de judecata asupra Telegondolei din Sinaia, despre politici prin Bucegi, despre copacii taiati ilegal intr-o zona de protectie speciala si o comisie, despre zapada, ca pe munte ninge si aici in Valea Prahovei este un frig patrunzator…pana la urma m-am hotarat sa scriu despre resemnare si despre un exemplu simplu ca fiecare din noi putem face ceva pentru societate…despre acesta mai jos. Pana acolo sa mai vorbesc putin, sa ma aflu in treaba 🙂

Am vazut mitingul revolutionarilor, de exemplu, ei isi striga drepturile, le vor inapoi, amintesc de multe lucruri…striga hotii, etc. Unii dintre ei au dreptate, altii nu, unii sunt revolutionari, altii falsi revolutionari.

De ce se revolta si cand se revolta majoritatea romanilor este o intrebare la care nu se poate da un raspuns normal, simplu. Cand statul le umbla la banii unii striga ca ne fura, sa facem proteste…asa o fi…

Cand a fost vorba de vanzarea gigantilor din economia nationala la preturi derizorii si mai recent de exploatarea aurului de la Rosia Montana s-au gasit doar cativa romani care sa iasa in strada. Deci majoritatea romanilor nu ies in strada pentru a se opune acestor hotii prin urmare nu sunt deranjati ca liderii tarii de la Revolutie incoace fura. Ei ies in strada revoltati de faptul ca fura altii mai mult, sunt invidiosi, nu ca este anormal furtul.

Mai este si o alta categorie de oameni care vad toate acestea si se resemneaza…gandesc ca nu se mai poate face nimic, ca niciodata nu va fi bine, ca o sa le arate la alegeri…prostii, inactiunea este cel mai rau lucru ce poate aparea intr-o societate.

O sa va dau exemplul de care spuneam, sa vedeti cum fiecare ne putem implica, daca vrem. Nu trebuie sa facem lucruri mari, doar gesturi mici, simple.

In Sinaia, pe raul Prahova este un baraj, statie de apa…localnicii i spun „la statie la Valea Rea” pentru ca in apropiere este confluenta paraului Valea Rea cu raul Prahova.

In ultimul an sute de mii de oameni au trecut prin fata acesteia cu un mijloc de transport intrucat este aproape de calea ferata si de DN1. Dar sa-i lasam pe cei in tranzit…

Niciun localnic, si nicio institutie de mediu nu s-a implicat in nenorocirea ce se intampla acolo…

Din amonte, adica din Busteni, Azuga, Predeal, apa Prahovei aduce tot felul de gunoaie, pet-uri in majoritate. Acestea se opresc in grilajele barajului.

Cand se aduna o cantitate mare, cineva ridica grilajul si le lasa sa se duca mai departe, nu le strange nimeni…probabil s-ar simti jigniti, ce ei sunt gunoieri? Sunt doar niste… nepasatori…

Gunoaie in ambele parti ale grilajului…in loc sa opreasca poluarea raului, ei o propaga

Astfel de lucruri nu se abordeaza direct, cu entuziasmul de a te implica. Problema trebuie studiata in timp, stranse dovezi si facute sesizari la institutiile abilitate…si am strans toate acestea in timp, si acum am chemat Garda de Mediu sa-i amendeze putin si prin aceasta sa se clarifice in sarcina cui cade igienizarea acelui baraj.

Vedeti? E simplu! Aia care au grija de baraj probabil toata ziua se uitau la tv, acum viitorul nu mai este la fel. Este in drumul meu, si vad zilnic…initial am scris articole in presa, pe ei i-a tinut febra dupa cate un astfel de articol, vreo cateva saptamani, apoi au uitat…acum cand le va da Garda de Mediu cateva sute de milioane nu vor mai uita 🙂 Zambesc, eu pe astfel de oameni i-as amenda zilnic, acesta ar fi singurul drept pe care-l au ei…dreptul de a fi amendati periodic, pana devin civilizati!

Indiferent de amenda, mica sau mare, de la plecarea Garzii de Mediu gunoaiele nu vor mai trece de acel baraj spre localitatile din aval. Sa vedeti cum apare si aici o stare de normalitate! Bineinteles ca trebuie stat mai departe cu ochii pe ei, ca naravul din fire nu are lecuire.

„Marsul” spre Podu cu Flori

Dupa cateva zile de „las-o mai usor si mai astampara-te” am evadat 🙂 De fapt cum se produse evadarea? Simulam eu ca sunt din asta care tace, asculta si executa, deloc incantat, mai trebuia sa plimb vreun catel in lesa, sa dau buna ziua la alti bipezi cu patrupezi, sa ne mai intrebam ce mai facem, politica si meciuri…si gata ala eram, cosmarul din visele mele.

Nu m-as vedea „executand” astfel activitati, „cuţu-cuţu” prin parc, ce naiba doar nu am iesit la pensie.

Linistea a trecut si a venit furtuna. Intr-o seara inainte de somn ma rugam eu…radeti care vreti, „ba saracul, e pierdut, nu? 😉 ” Ce imi place sa fiu pierdut pentru unii, si sa ma regasesc eu …asa, si nu mai stiu eu ce ma rugam, in sfarsit mi-a venit ideea dintr-o data sa merg la Podu cu Flori, un munte. De ce acolo si nu in alta parte nu stiu…

Am incercat sa aleg alt traseu, dar parca ma tragea ceva spre muntele asta. Asa ca am pornit…”pana aici, e aproape, vin repede”. Da’ de unde, dus-intors sunt zeci de kilometri. Prietenii cu alte treburi, nu i-am sunat pe toti ca m-a enervat unul, cica sa-l sun eu dimineata ca el nu se poate trezi. Rol de ceas desteptator nu mai aveam…

Si am plecat eu tiptil, repede, singur…ca doar merg pe Bucegi de mic copil, singur este impropriu spus, ca nu ma avantam in teren necunoscut.

Ajung in Sinaia si urc pe Aleea Pelesului. Pe la 8:13 eram langa castelul Peles. Nimeni prin zona. Continui mai departe pe drumul auto spre Stana Regala.

Drumul regal

Apoi pe drumul vechi al Cotei am ajuns si la Schitul Sf Ana, destul de repede, cam in 20 minute

Jos, statia de telecabina de la Cota 1400, de la Peles pana aici circa o ora

Cota 2000, cabana Miorita, refugiul salvamont…vedere de la Vf. cu Dor. Tot urcam eu pe partia Drumul de Vara cand m-am plictisit si am zis sa urc spre Masa Ciobanului si Vf. cu Dor. Un om normal mergea frumusel pe poteca turistica spre Lacul Bolboci, ce cobora…

Dar am urcat eu pe varf, sa fiu sus, sa masor orizontul…este o distanta de cam de aici si pana acolo

Si am pornit peste culmile inierbate, prelungirile varfului, care cand coboara, cand urca…o placere sa-ti sucesti picioarele prin musuroaiele acestea acoperite cu iarba 🙂

Pe langa paraul Izvorul Dorului, o albie seaca de fapt in aceasta perioada, am zarit si increngatura asta, s-a uscat bietul copac, nici el nu mai stia ce „brat” sa mai foloseasca.

Valea Izvorul Dorului

Dupa ce am trecut albia fara apa si am urcat o panta, a mai urmat una, a unui afluent, care avea apa

Si in sfarsit, dupa rataciri prin pajisti, am ajuns si in traseul turistic…se vede si muntele acela frumos, Podu cu Flori

Apoi am intrat in padure…ca o curiozitate din Sinaia si pana la lacul Bolboci, nu era tipenie de om, doar vreo 10 ulii ce zburau in toate directiile, in rest liniste

Padurea are un sol acoperit cu muschi, un covor original

O sa va spun eu, odata, si povestea marcajului acesta. Nu este cel spre lacul Bolboci. Marcajul turistic este cruce galbena. Triunghiul rosu este cu totul alt traseu, mult mai lung si pitoresc. Dar astia, care au remarcat traseele turistice din zona damboviteana, l-au ras de pe copaci. A mai scapat ici-colo cate un marcaj.

Daca nu stiau nimic despre turism sau mediu, l-au sters, astia nu sunt buni nici la strans gunoaie, ca nici pe acelea nu le cunosc. Sunt zero pe toata linia, si cu oameni din acestia face Consiliul Judetean Dambovita dezvoltare turistica durabila. Ce poveste idioata, nu le-ar fi rusine…

Fundatia unui stalp de la fostul funicular ce pleca din Busteni traversa Platoul Bucegi si ajungea in Valea Bratei, acum 100 de ani

Si muntele ce strajuieste lacul…dar mai este pana la el

Cabana Bolboci…cum m-am uitat la lac mi-am si amintit de plimbarea cu barca, plimbare superba dar aducatoare de multe probleme

Asta este probabil ca sa nu se supere pestii. Daca stationez oare pun presiune pe baraj sau ce? Ce idiotenii, niciodata nu as respecta asa ceva…

Asta e cabana Podu cu Flori, a Consiliului Judetean Dambovita. De cand ma stiu nu am vazut un mai prost amplasament ca al acestei constructii.

Au bagat cabana sub o rapa, apoi au tot facut terase ca venea pamantul peste ei, au cerut bani pentru stabilizarea versantului, culmea este ca Ministerul Turismului le-a dat imediat…trebuia le dea una peste ceafa, cine naiba i-a pus sa faca cabana acolo?!

Eu v-am mai zis: ca un proiect sa se aplice in Bucegi el trebuie sa indeplineasca o conditie elementara… SA COSTE!

Daca nu costa nu e bun! Sa fie cat mai multi bani ca de cheltuit sunt destui priceputi. Daca pe niste marcaje prost executate, un indicator si niste bare metalice s-a platit peste un miliard lei vechi, ce sa mai vorbim de cabanele de acest tip unde s-au investit foarte multe miliarde lei vechi, banii prostilor de rand, buni doar sa voteze si apoi sa taca.

Continuand pe drumul spre platoul de la Podu cu Flori

La un moment dat o explozie a zguduit imprejurimile, a spart linistea. Se dinamita in cariera de la muntele Lespezi. Cred ca daca mai vietuieste ceva prin padurile din fata atunci fie este surd, fie nu mai are niciun fir de par pe el.

Si asta e Podu cu Flori, odinioara erau multe flori. Prin anii ’80 aici s-a inceput o exploatare de piatra, necesara ridicarii barajului de la Bolboci

Este superb lacul…dupa circa 4 ore si vreo 25 minute  de la Castelul Peles am ajuns si la tinta traseului. Asa ca distanta, pana la Cota 1400 sunt circa 5 km, pana la Vf. cu Dor alti 5, de la varf pana la lac sunt sigur vreo 10 km, de la lac si pana la drumul ce urca spre Pod mai sunt 2 km, drumul spre Pod are si el 4 km si ceva, deci aproximativ 25 km, poate sunt chiar mai multi…

Si asta era motivul pentru care nu stiam eu de ce nu puteam sta linistit. Toata crema silviculturii romanesti era la acest punct panoramic. Acum sosise si momentul sa ma intalnesc cu directorul Parcului care era prezent printre silvicultorii de cariera. Am dat mana dupa doi ani, am discutat una-alta si asta a fost. Probabil s-a mirat cum ajunsesem pana acolo, exact in acel moment…daca-i ziceam ca asa trebuia sa fie, oare ce-ar fi inteles…

Daca nu vorbea dumnealui primul cu mine, eu cat de…sunt, nu cred ca as fi facut-o. Dar e bine ca dansul e mai matur 🙂

Stiu ca e cineva din domeniul mediului caruia fotografia i spune ceva, dar stati linistit, nu e cazul sa fac si chestia asta 😉

Cum arata lacul, de vis!…cred ca, daca citesti postul asta si stiu ca o faci, ar trebui sa pregatesti barca. Mergem in plina zi, ce poate sa se intample 😉

Lacul se formeaza de la iesirea Ialomitei din Cheile Tatarului

Trebuie sa pun si eu un panou „Cu placere!”

De la lac am mers spre Padina pe drumul acela lung, nimeni nici pe acest drum, acum doar in week-end mai vine cineva. De la Padina am mers spre manastirea Pestera Ialomitei dupa care am urcat la Babele pentru a cobori in Busteni

Cabana Babele

Jos, se vede Busteniul. Este cam abrupt traseul pe Jepii Mici dar ajungi mai repede decat pe altele, in oras. Pe la ora 18 si 15 eram prin cartierul Silva.