Vreme buna, timp perfect pentru excursii. Ieri s-a aratat si ceva ploaie pe aici, dar primele zile ale lui septembrie chiar au fost perfecte. Intruna din aceste zile am facut si excursia de mai sus, o drumetie inceputa cam atipic pentru altii, destul de tipic pentru mine.

Itinerariul stabilit tot de mine… desi s-ar fi vrut altceva. Totusi m-am gandit ca este mai bine cum zic 🙂 fapt recunoscut apoi in unanimitate, asa ca am plecat din Busteni peste Bucegi la Simon. Eu dorind sa fac acest traseu exclusiv pe jos, am fixat intalnirea la Babele. Acelasi eu am uitat ca nu pot fi mereu punctual din cvasi-motive si ora 9 la Babele a fost de fapt un 9:40 pe la Baza de la Baba Mare. Nu mai conteaza cine te asteapta, fete sau baieti, batrani sau colegi, conteaza ca intarzii.  Pe la 7:40 eram abia in Busteni in centru 🙂 Si eu care trebuia sa fiu peste 80 de minute la Babele… nicio sansa.

Ulterior, am aflat eu ca inca o fata care a fost cu noi, urcase cu o zi inainte tot pe jos, singura, pe Jepii Mici. Foarte curios, am intrebat-o mai tarziu cand am aflat, de ce a mers, chestii din acestea, si mi-a zis ca a auzit ca este cel mai greu traseu si ca vrut pe acolo, ca a parcurs traseul in 4 ore. Pe masura ce povestea, in mintea mea a aparut contextul… deci cum statea asa intre blocuri, si-a zis „ce naiba fac eu pe aici, ia sa merg pe Jepii Mici ca este greu, de ce sa stau acasa” 🙂 . Am zis ca mor de ras si am necajit-o de cateva ori pe traseu cu treaba asta. Bine, i-am zis ca traseul de azi este un traseu lung dar a spus: „cu cat e mai lung, cu atat mai bine”, si mi-am dat seama ca se va descurca.

Deci am urcat repede Jepii Mici, pe la 8 am intrat in padure si pe la 9:25 eram iesit din Vale… mai exact, tin minte ca am primit un sms la 9:28 si semnal ai mai sus de cabana Caraiman, deci trecusem de aceasta locatie.

La 8:11 eram la indicator, cu multumiri pentru cei care au sters porcariile scrise pe indicatoarele aflate de-a lungul traseului. Probabil cei de la Salvamont… m-am gandit cand le-am zis ca trebuie sterse… ca s-ar putea sa nu inteleaga si sa o ia ca pe o gluma. Dar au facut o treaba foarte buna.

Treptele sapate

Cascada Caraiman fara apa… Aici eram la 9:08, nu am urcat chiar rau…

O capra neagra cobora prin spatele meu si… gata am ajuns 🙂

In traseul spre cabana si varful Omu, marcaj banda galbena… cabana se vede acolo unde este sageata rosie

O privire spre Coltii Morarului apoi pe sub Cerdac am continuat… sa ne apropiem de cabana Omu, intai cu privirea si apoi cu pasul 🙂

Nu parea cine stie ce animatie pe la cel mai inalt varf al Bucegilor

A aparut si un indicator nou, acesta cu cele trei trasee. Felicitari celor care au ridicat stalpul, l-au fixat si au adus indicatorul. Conteaza mult asemenea actiuni mici pentru ca ele decid niste evenimente… fiind indicatoare stie oricine unde merge.

Dupa „Pe aici coboram” ma uit spre vf. Bucura

si inteleg ca fie nu a vrut, fie ca a fost pe acel varf. Mai jos am aflat ca nu si-a dat seama ca acela este varful si de intors inapoi nu mai putea fi vorba, fiind deja foarte jos.

De la Omu, ne-am mai uitat asa de jur-mprejur:

Traseul ce coboara pe Bucsoiu Mare, coboara tocmai dupa acel varf din imagine

Traseul spre Bucsoiu are marcaj banda rosie si pe el se ajunge in Busteni in 4 ore… pe fundal se vede orasul Rasnov

Releul Costila… vedere peste gardul fostei rezervatii de la Vf. Omu care nu mai exista decat pe hartie

Cabana si refugiul Malaiesti

Traseul turistic Bucsoiu-Malaiesti, marcat cu triunghi albastru, denumit si Brana Caprelor. Adica treci de varful Bucsoiu, cobori vreo 20 minute cel mult si se face o poteca la stanga cu marcajul pe care vi l-am spus. Foarte pitoresc traseul. Se coboara in Valea Malaiesti pe unde vedeti sagetile din poza.

Peste muntele Padina Crucii zarim Lacul Tiganesti precum si traseul turistic ce urca spre Saua Tiganesti

Lacul Tiganesti, considerat a fi singurul de origine glaciara din Bucegi

Si deja suntem pe Valea Gaura, in opinia mea valea cea mai pitoreasca din Bucegi

Pe stanga vedem bordeiul unde dorm noaptea ciobanii. De la Omu eu vazusem o turma de cai ce pasteau pe aici, insa ajunsi la fata locului caii erau de fapt magari :))

De acolo am inceput sa coboram

Cum spunea cineva mai jos: „De sus nici nu iti dai seama cat de frumoasa si de lunga este valea”

Aici, am cuprins un intreg univers intr-o fotografie. Aceasta este cea mai faina poza a traseului… din punctul meu de vedere 🙂 …un element introdus in acest cadru poate naste o lume noua, zic si eu 😉

Imagini pitoresti dupa depasirea segmentului abrupt de coborare, prevazut cu lanturi, care, spre surpriza mea a parut din punctul celorlalti de vedere, partea cea mai interesanta a traseului:

Insa dupa admirarea acestor „peisaje desenate” ne-am asezat la un popas:

Dupa ce am auzit de regim, de vegetarian, vegan si mai stiu eu ce… mi-am dat seama ce bine ma simt eu cu Pepsi si gratar. Probabil tot asa se simt si altii, important este sa faca fiecare ce crede.

Un coacaz rosu ni s-a aratat chiar in zona de deasupra cascadei Moara Dracului, cadere de apa inexistenta acum 🙂 Coacazele care nu erau coapte cum ar trebui, deci cine mai trece peste vreo 2 saptamani 🙂 Important este sa nu le confundati cu altceva.

Pana in Simon 1 ora si jumatate pe marcaj triunghi galben

Pe aici am aflat ca suntem prieteni pana la urs. Adica daca vine ursul nu mai suntem prieteni 🙂 scapa cine poate 🙂

Dupa o coborare destul de accentuata am ajuns si la firul apei, poteca urmareste acest fir, traverseaza poieni superbe si ajunge intr-un drum forestier:

Am trecut si pe la monumentul militarilor cazuti cu elicopterul in muntele Gutanu:

Constatam ca doar steagul Israelului mai este si ca lipseste al Romaniei. Poate trece cineva pe acolo si pune un steag…

Tratament cu apa rece de munte 🙂

Toamna, tu ne bati la geam sau deja ai venit pe nestiute…

Mergem ce mai mergem si vedem masina Jandarmeriei:

Vreo 4-5 taurasi pasteau, pe dreapta observam o casuta si un mar. De o creanga a pomului fructifer atarna o sacosa. In sacosa, se ghiceau niste mere. Concluzia? Cineva mai trece pe acolo din cand in cand si atunci cand se mai coace un fruct, il aduna si-l baga in traista 😉 Hai ca toamna e lunga…

Vestea buna este ca am ajuns in Simon. Vestea mai putin buna este ca urma un drum de cativa kilometri pana la statia de autobuz 🙂 Pentru mine era o placere, aveam de pozat cate ceva de prin Simon.

Tatal era foarte atent la noi, ca nu cumva sa pricinuim ceva familiei 🙂

I-am atras rand pe rand pe catelusii astia dupa noi, promitand ca vor fi parte din meniul de seara. Bietii caini, ce am mai ras de ei… Am vrut sa-i pacalesc si sa-i bag intr-o curte oarecare si sa-i inchid acolo, dar ideea mea a fost primita cu rasete si cu indemnul sa mergem ca ne ia lumea de pe acolo la bataie. Dintr-o curte, un mar isi intindea crengile peste gard venind in intampinarea dorintelor turistilor ca noi… Desi pornisem de la o casa cu un numar apropiat de 400, parca numerele scadeau foarte greu, abia am ajuns pe la 220, prin urmare mai era pana la statie… Eu ma vaitam cel mai tare, „cat mai e, ca nu mai ajungem” ca sa nu aiba loc nimeni de mine :))

„Nu-l pozezi, uite ce frumos este…” Eu da, dar nici nu-l vazusem 🙂

Asta voiam in mod special sa pozez. Este clar ca aici m-am rupt de grup, pentru vreo 20 de poze.

Biserica din Simon, parca mai trecusem pe langa una… sau nu?!

Aici trebuie sa mai vin… super poza.

Cand am ajuns la statia de microbuz, un nene de pe acolo ne-a spus ca trebuie sa apara si autobuzul, era vreo 17:35. Deci de la Omu si pana in Simon am facut circa 5 ore si jumatate de mers lejer.

Poza din autobuzul spre Brasov, un bilet costa 7 lei. In Simon, am ajuns la concluzia ca nu vom prinde trenul de 19:35 spre Busteni si ca abia la ora 21 vom mai avea un microbuz.

Insa nu a fost asa, un moment de geniu al unuia dintre noi si am coborat din autobuz langa un taxi, un mijloc mult mai rapid. Cu 10 lei am ajuns la 19:24 la gara din Brasov.

Deci am prins trenul 🙂 Si excursia s-a terminat cum trebuia.