Traseul turistic: Azuga – Valea Grecului – Muchia Lunga – Diham militar – Cabana Poiana Izvoarelor – Gura Diham – Busteni

Un traseu prin zapezi, un decor natural de basm, o ocazie destul de rara…

Duminica, 27.01.2019.

Faptul ca te nasti si cresti la poalele unui munte, te ajuta sa intelegi niste lucruri poate un pic mai bine ca altii. Pentru ca tu te uiti la munte zilnic si iti cam dai seama de unele chestii. De multe ori ma uitam in ianuarie spre Poiana Izvoarelor-Saua Baiului si intr-o zi era de mers pe acolo, in alte trei nu prea. Adica, in ce sens era de mers?

Cand ai mai fost prin zona aceea de cine stie mai cate ori, te mai duci pe acolo in anumite conditii. In cazul de fata, sa fie senin dar nu prea cald, iar zapada sa stea pe copaci. Daca prinzi un moment din acesta chiar esti norocos.

Se face 9 dimineata, ma uit, toate conditiile erau intrunite, plus ca eram si liber… lucru uimitor 🙂

Astept un prieten sa-mi raspunda daca merge, el nu raspunde, dar raspunde altcineva. Plecam cu un tren regio particular la 10:50 in Busteni si peste 5 minute coboram in Azuga. Cumparam cate ceva de la o magazin, apoi mergem spre traseul marcat cu triunghi galben situat in apropierea garii.

Gara Azuga, pe fundal Caraimanul, Costila

Crucea

Prin padure. Zapada aproape de marcajul turistic…

Fereastra spre Releul Costila

Si acesta era taramul in care speram sa intram 🙂

Vreo 2 ore de poezie din aceasta…

Marcajul la nivel cu genunchiul

Se mergea perfect, poteca era batatorita.

Printr-o alta fereastra se vedeau niste persoane la Crucea din lemn de pe Vf. Grecului.

Cerdacul, Vf Obarsiei

Alta planeta 🙂

Langa Saua Grecului

Intinzi mana si atingi Moraru

Bucsoiu? Ornat cu totul…

Pe acolo am venit

Molizi specia zombi 😉

Grupul care era pe varf

Aproape de Dihamul militar

La relee, in Saua Baiului

Aici ne-am intalnit cu seful Salvamontului Busteni, d-l Gigel Haiduc si cu ajutorul sau, d-l Viorel. Stam un pic la povesti, eu eram mai dezbracat… geaca era prin rucsac. Ei pornesc apoi spre Muchia Lunga-Busteni, noi spre Poiana Izvoarelor.

Salvamontistii

Apoi, de pe aici nu am mai prins soare, ca sa ne mai bucuram de peisaje cum trebuie.

Aproape de cabana

Cum este in cabana am spus intr-un articol anterior…

Pe langa indicatoare, apoi pe la Gura Diham… sosire pe la ora 16 in Busteni.

Traseul turistic: Busteni – Jepii Mici – Sfinxul – Baza Salvamont Baba Mare – Vf. Omu – Valea Gaura – satul Şimon

Vreme buna, timp perfect pentru excursii. Ieri s-a aratat si ceva ploaie pe aici, dar primele zile ale lui septembrie chiar au fost perfecte. Intruna din aceste zile am facut si excursia de mai sus, o drumetie inceputa cam atipic pentru altii, destul de tipic pentru mine.

Itinerariul stabilit tot de mine… desi s-ar fi vrut altceva. Totusi m-am gandit ca este mai bine cum zic 🙂 fapt recunoscut apoi in unanimitate, asa ca am plecat din Busteni peste Bucegi la Simon. Eu dorind sa fac acest traseu exclusiv pe jos, am fixat intalnirea la Babele. Acelasi eu am uitat ca nu pot fi mereu punctual din cvasi-motive si ora 9 la Babele a fost de fapt un 9:40 pe la Baza de la Baba Mare. Nu mai conteaza cine te asteapta, fete sau baieti, batrani sau colegi, conteaza ca intarzii.  Pe la 7:40 eram abia in Busteni in centru 🙂 Si eu care trebuia sa fiu peste 80 de minute la Babele… nicio sansa.

Ulterior, am aflat eu ca inca o fata care a fost cu noi, urcase cu o zi inainte tot pe jos, singura, pe Jepii Mici. Foarte curios, am intrebat-o mai tarziu cand am aflat, de ce a mers, chestii din acestea, si mi-a zis ca a auzit ca este cel mai greu traseu si ca vrut pe acolo, ca a parcurs traseul in 4 ore. Pe masura ce povestea, in mintea mea a aparut contextul… deci cum statea asa intre blocuri, si-a zis „ce naiba fac eu pe aici, ia sa merg pe Jepii Mici ca este greu, de ce sa stau acasa” 🙂 . Am zis ca mor de ras si am necajit-o de cateva ori pe traseu cu treaba asta. Bine, i-am zis ca traseul de azi este un traseu lung dar a spus: „cu cat e mai lung, cu atat mai bine”, si mi-am dat seama ca se va descurca.

Deci am urcat repede Jepii Mici, pe la 8 am intrat in padure si pe la 9:25 eram iesit din Vale… mai exact, tin minte ca am primit un sms la 9:28 si semnal ai mai sus de cabana Caraiman, deci trecusem de aceasta locatie.

1La 8:11 eram la indicator, cu multumiri pentru cei care au sters porcariile scrise pe indicatoarele aflate de-a lungul traseului. Probabil cei de la Salvamont… m-am gandit cand le-am zis ca trebuie sterse… ca s-ar putea sa nu inteleaga si sa o ia ca pe o gluma. Dar au facut o treaba foarte buna.

2

3Treptele sapate

4Cascada Caraiman fara apa… Aici eram la 9:08, nu am urcat chiar rau…

5O capra neagra cobora prin spatele meu si… gata am ajuns 🙂

6In traseul spre cabana si varful Omu, marcaj banda galbena… cabana se vede acolo unde este sageata rosie

7O privire spre Coltii Morarului apoi pe sub Cerdac am continuat… sa ne apropiem de cabana Omu, intai cu privirea si apoi cu pasul 🙂

8Nu parea cine stie ce animatie pe la cel mai inalt varf al Bucegilor

9A aparut si un indicator nou, acesta cu cele trei trasee. Felicitari celor care au ridicat stalpul, l-au fixat si au adus indicatorul. Conteaza mult asemenea actiuni mici pentru ca ele decid niste evenimente… fiind indicatoare stie oricine unde merge.

10Dupa „Pe aici coboram” ma uit spre vf. Bucura

11si inteleg ca fie nu a vrut, fie ca a fost pe acel varf. Mai jos am aflat ca nu si-a dat seama ca acela este varful si de intors inapoi nu mai putea fi vorba, fiind deja foarte jos.

De la Omu, ne-am mai uitat asa de jur-mprejur:

12Traseul ce coboara pe Bucsoiu Mare, coboara tocmai dupa acel varf din imagine

13Traseul spre Bucsoiu are marcaj banda rosie si pe el se ajunge in Busteni in 4 ore… pe fundal se vede orasul Rasnov

14Releul Costila… vedere peste gardul fostei rezervatii de la Vf. Omu care nu mai exista decat pe hartie

15Cabana si refugiul Malaiesti

16Traseul turistic Bucsoiu-Malaiesti, marcat cu triunghi albastru, denumit si Brana Caprelor. Adica treci de varful Bucsoiu, cobori vreo 20 minute cel mult si se face o poteca la stanga cu marcajul pe care vi l-am spus. Foarte pitoresc traseul. Se coboara in Valea Malaiesti pe unde vedeti sagetile din poza.

17Peste muntele Padina Crucii zarim Lacul Tiganesti precum si traseul turistic ce urca spre Saua Tiganesti

18Lacul Tiganesti, considerat a fi singurul de origine glaciara din Bucegi

19Si deja suntem pe Valea Gaura, in opinia mea valea cea mai pitoreasca din Bucegi

20Pe stanga vedem bordeiul unde dorm noaptea ciobanii. De la Omu eu vazusem o turma de cai ce pasteau pe aici, insa ajunsi la fata locului caii erau de fapt magari :))

22De acolo am inceput sa coboram

23Cum spunea cineva mai jos: „De sus nici nu iti dai seama cat de frumoasa si de lunga este valea”

24Aici, am cuprins un intreg univers intr-o fotografie. Aceasta este cea mai faina poza a traseului… din punctul meu de vedere 🙂 …un element introdus in acest cadru poate naste o lume noua, zic si eu 😉

25

Imagini pitoresti dupa depasirea segmentului abrupt de coborare, prevazut cu lanturi, care, spre surpriza mea a parut din punctul celorlalti de vedere, partea cea mai interesanta a traseului:

26

27

28

29

Insa dupa admirarea acestor „peisaje desenate” ne-am asezat la un popas:

30Dupa ce am auzit de regim, de vegetarian, vegan si mai stiu eu ce… mi-am dat seama ce bine ma simt eu cu Pepsi si gratar. Probabil tot asa se simt si altii, important este sa faca fiecare ce crede.

31Un coacaz rosu ni s-a aratat chiar in zona de deasupra cascadei Moara Dracului, cadere de apa inexistenta acum 🙂 Coacazele care nu erau coapte cum ar trebui, deci cine mai trece peste vreo 2 saptamani 🙂 Important este sa nu le confundati cu altceva.

32

33Pana in Simon 1 ora si jumatate pe marcaj triunghi galben

34Pe aici am aflat ca suntem prieteni pana la urs. Adica daca vine ursul nu mai suntem prieteni 🙂 scapa cine poate 🙂

Dupa o coborare destul de accentuata am ajuns si la firul apei, poteca urmareste acest fir, traverseaza poieni superbe si ajunge intr-un drum forestier:

35

36

Am trecut si pe la monumentul militarilor cazuti cu elicopterul in muntele Gutanu:

37

38Constatam ca doar steagul Israelului mai este si ca lipseste al Romaniei. Poate trece cineva pe acolo si pune un steag…

39Tratament cu apa rece de munte 🙂

40

41

42Toamna, tu ne bati la geam sau deja ai venit pe nestiute…

Mergem ce mai mergem si vedem masina Jandarmeriei:

43

44Vreo 4-5 taurasi pasteau, pe dreapta observam o casuta si un mar. De o creanga a pomului fructifer atarna o sacosa. In sacosa, se ghiceau niste mere. Concluzia? Cineva mai trece pe acolo din cand in cand si atunci cand se mai coace un fruct, il aduna si-l baga in traista 😉 Hai ca toamna e lunga…

45Vestea buna este ca am ajuns in Simon. Vestea mai putin buna este ca urma un drum de cativa kilometri pana la statia de autobuz 🙂 Pentru mine era o placere, aveam de pozat cate ceva de prin Simon.

46Tatal era foarte atent la noi, ca nu cumva sa pricinuim ceva familiei 🙂

47I-am atras rand pe rand pe catelusii astia dupa noi, promitand ca vor fi parte din meniul de seara. Bietii caini, ce am mai ras de ei… Am vrut sa-i pacalesc si sa-i bag intr-o curte oarecare si sa-i inchid acolo, dar ideea mea a fost primita cu rasete si cu indemnul sa mergem ca ne ia lumea de pe acolo la bataie. Dintr-o curte, un mar isi intindea crengile peste gard venind in intampinarea dorintelor turistilor ca noi… Desi pornisem de la o casa cu un numar apropiat de 400, parca numerele scadeau foarte greu, abia am ajuns pe la 220, prin urmare mai era pana la statie… Eu ma vaitam cel mai tare, „cat mai e, ca nu mai ajungem” ca sa nu aiba loc nimeni de mine :))

48„Nu-l pozezi, uite ce frumos este…” Eu da, dar nici nu-l vazusem 🙂

49

50Asta voiam in mod special sa pozez. Este clar ca aici m-am rupt de grup, pentru vreo 20 de poze.

51Biserica din Simon, parca mai trecusem pe langa una… sau nu?!

52Aici trebuie sa mai vin… super poza.

Cand am ajuns la statia de microbuz, un nene de pe acolo ne-a spus ca trebuie sa apara si autobuzul, era vreo 17:35. Deci de la Omu si pana in Simon am facut circa 5 ore si jumatate de mers lejer.

53Poza din autobuzul spre Brasov, un bilet costa 7 lei. In Simon, am ajuns la concluzia ca nu vom prinde trenul de 19:35 spre Busteni si ca abia la ora 21 vom mai avea un microbuz.

Insa nu a fost asa, un moment de geniu al unuia dintre noi si am coborat din autobuz langa un taxi, un mijloc mult mai rapid. Cu 10 lei am ajuns la 19:24 la gara din Brasov.

Deci am prins trenul 🙂 Si excursia s-a terminat cum trebuia.

A trecut si prima editie a Ultramaratonului Bucegi – Leaota…

In ziua de 14 iunie 2014, Asociatia Salvamont Dambovita a organizat doua evenimente de alergare montana… un semimaraton prin Parcul Natural Bucegi si un ultramaraton, deci mai mare de 40 km, al carui traseu a cuprins o mare parte din Bucegi plus creasta muntelui Leaota.

Am zis eu sa particip la ultramaraton. Traseul parea complicat, prin locuri cunoscute, cat si prin locuri prin care am mai fost pe vreme inchisa, ceata, deci era ca si cum nu am fost. Joi, ma uit pe harta cu traseul, analizez lucrurile in detaliu, mereu asa fac, o cursa de alergare montana nu este niciodata o fuga prin curtea scolii, iei startul si gata, cine fuge mai bine, ajunge primul. Imi fac planul de alergare pe fiecare segment dintre posturile de control si, evident, rucsacul. Vineri, aproape de ora 13, am pornit la drum.

SAMSUNG

Startul se dadea de pe platoul de la Padina, Valea Ialomitei. Am plecat pe la 12:30 din Busteni, pe traseul cel mai direct spre Padina, adica pe Jepii Mici. Intai, pe traseul Poiana Tapului-Cascada Urlatoarea-Busteni-Valea Jepilor.

3Spre Busteni…

La 13:30 urcam pe traseul marcat cu cruce albastra, pe Jepii Mici. Nu m-am grabit sa urc, mai aveam la activ cateva zile anterioare de urcat si coborat de pe munte, dar mi-am propus sa urc cu un rucsac mare pe un traseu mai dificil, ca un antrenament… moral 🙂 Cum-necum, tot nu am reusit sa depasesc timpul scris pe indicator, ca la coborare se fac 2-3 ore. Eu la urcare am facut putin peste 2 ore…

4O scena pe Valea Jepilor. Omul si cainele, doi parteneri despartiti de apa. M-am oprit si am urmarit de la inaltime actiunea:

5Cainele nu avea curaj sa treaca, asa ca a trebuit ca omul sa-l ajute

6Mai departe, impreuna

7

8Cascada Caraiman

9Un miriapod

10Privire inapoi

11Irisii mei/nostri 🙂

12In fata cabanei Caraiman

13Trecusem de Babele

14Clar, aici a invins ursul, a rupt gardul, a incercat din orice punct sa ajunga la pubele

15Ialomita

16„Viata este acolo unde te regasesti” – cum zice Samsara 🙂

Apoi, tot usor, ma trezesc ajuns si la Padina… cand, acolo vad doar un cort 🙂 Ma asez putin si ma gandesc, montez cortul sau ma cazez la cabana? Dupa 20 de minute, ca si ganditul necesita timp la cate unii 🙂 , iau decizia. Si tocmai ce ma intrebase cineva cum se procedeaza cand pui cortul in locuri neamenajate, cum te aperi de urs. Era acelasi lucru ca amplasam cortul acolo sau printr-un loc mai izolat 🙂 Foc nu aveam chef sa fac, pentru ca nu venisem sa ma odihnesc… pana la urma a fost castigatoare varianta cu cortul. Mie imi place sa stau pe burta si sa ma uit la padure, cat si la apa Ialomitei cum curge 🙂 Ursul a devenit o problema secundara… foc, deci, nu am facut, mancare multa nu mi-am luat, pentru ca mi-am propus sa mananc la cabana, iar seara am pus la circa un metru de cort niste pietre, vreo 10, dispuse in cerc, pe care am dat cu un spray care se spune ca este eficient la urs. Nu a venit nimeni noaptea… am auzit ca ursul a fost totusi prin zona, dar nu am auzit nimic. Pe la 11 noaptea cortul era plin de lumina si am crezut ca este vreo masina cu farurile aprinse prin apropriere, doar ca era Luna. A fost ceva magic, sa stai in cort si sa-l vezi iluminat natural, ca intr-o poveste. Cel putin o ora nu am mai avut somn, stateam si ma gandeam la cursa de peste cateva ore.

SAMSUNG

SAMSUNGMie mi se pare ca da foarte urat acest banner, acopera ferestrele cabanei inutil. Mai bine il asezau pe gard, in alta parte, nu este o idee buna sa-l agati de toata cladirea…

SAMSUNG

SAMSUNGPiept de pui si cartofi prajiti, plus ceai…vreo 15 lei, am mai luat o ciocolata de 6 lei… era mai rentabil sa iau masa aici, decat sa cumpar din oras mancare… asa mi-a dat mie bine 🙂

SAMSUNGUn curcubeu mic 🙂

Pentru a nu-mi induce o stare aiurea, nu m-am uitat cine si cati s-au inscris 🙂 Nu doream sa vad cine stie ce campioni 🙂 Acasa imi propusesem un loc pe podium, adica era o cursa lunga si la astfel de curse am si eu sanse, cunoscand muntele, avand rezistenta, eu am plecat foarte determinat sa dovedesc ca ies pe podium. Aici este o alta poveste, dar doar acel gand ma facea sa nu simt oboseala, ma motiva incredibil, in asa fel incat nici nu reuseam sa dorm bine 🙂 La ora 5 eram treaz, startul era la ora 6.

Imi iau un rucsac mic, dar cu tot ce credeam ca este necesar. Strang totul prin cort, cu gandul ca imediat ce vin de la concurs, sa ma intorc acasa pe directia Babele-Caraiman, pe unde venisem.

Traseul de concurs a fost: Padina-Pestera-Cascada Obarsia Ialomitei-Vf. Omu-ramura vestica a Bucegilor cu Saua Batrana-Saua Strunga-Saua Strungulita-creasta Leaotei si vf. Leaota-Vf. Ratei-Canton Bratei-Saua Lucacila-drumul forestier Podu cu Flori-Bolboci-Padina.

SAMSUNGTraseul de concurs

Seara, la sedinta tehnica, dl. Geo Badea, organizatorul, ne-a explicat in detaliu traseul, cum marcase in masivul Leaota brane de oi, ca sa nu mai urcam niste pante, ce mai, a fost extrem de implicat si atent. Atat in timpul concursului, cat si ulterior sosirii mele, am avut ocazia sa constat ca este un bun organizator si eu sunt foarte atent la unele detalii. Si-a ales oamenii cu grija, prin posturi am gasit doar tineri extraordinari, inimosi, saritori, oameni adevarati de munte… din punctul meu de vedere, organizatorilor, la aceasta prima editie, nu are nimeni ce sa le reproseze.

Luam startul, ne mentinem intr-un grup compact pana pe la telecabina Pestera, apoi ne intindem intr-un lant uman. Nu doream sa intru in alt ritm, impus de vreun participant, alergam in ritmul propriu, stiind ca este de ajuns o greseala si gata concursul. Fiind o cursa de ultramaraton, si nu una de viteza, pe distanta Padina-Omu, daca alergi cat poti, sus te opresti si asta este, nu mai poti pleca, sau daca pleci, mai te duci in virtutea inertiei o vreme. Insa pe acolo, pe Valea Ialomitei, mereu mi-a placut, cunosteam foarte bine traseul, astfel ca pe urcusul de langa Cascada Obarsiei eram primul. Am ajuns la cabana Omu la 7:35, deci, nu m-am grabit, cand a fost concursul Directia Omu, am ajuns mult mai repede, dar acum era altceva. In postul de la Omu, arbitru era Andrei, un prieten foarte bun al lui Lucian Clinciu.

21Atingerea primului punct de control

Lucian venise seara cu mai multe persoane, a fost unul dintre promotorii acestui concurs, este extraordinar acest om… o legenda a Carpatilor romanesti, mereu voi avea cuvinte de lauda, pentru ca a scos din manelizare si incultura mii si mii de tineri, carora le-a indus o alta viziune asupra vietii… sa alergi prin munti, in cadrul unor competitii organizate, cu oameni de o anume calitate. Stiti, cand urcam spre Omu, din spate striga un concurent: „Cine a pierdut un telefon?”… pe strada nu te striga aproape nimeni, pe munte sansele sunt uriase ca sa-ti fie inapoiat ce ai pierdut 🙂 Deci unde gasim anumite valori, civilizatie…

Plec mai departe, trec de Vf. Bucura si Gavanu, ies din Valea Ialomitei si alerg pe pantele de pe ramura vestica a Bucegilor, spre jnepenisul dinainte de refugiul din Saua Batrana. Ma uit in spate: nimeni! Printre jnepeni nu am mai alergat, mi se parea ca alerg prea tare, nu aveam la ce sa ma raportez, ma gandeam ca sunt subiectiv 🙂 In 30 minute de la Omu eram in Saua Batrana, adica fugeam prea repede. Dar degeaba, ma simteam foarte bine si nici macar o secunda nu am avut gandul ca nu o sa ies printre primii… eu stiam de dinainte de concurs ca o sa dau tot ce pot, nu conta nimic, eram setat. Pana in Saua Strunga am trecut la ceva distanta de o stana, cainii latrau, nu stiu si daca au venit dupa mine, ca m-am trezit pe la refugiul din Saua Strunga… fugeam ca berbecul, vedeam doar in fata. Apoi un urcus pana la Saua Strungulita unde am gasit postul de control si niste oameni deosebiti.

22Refugiul Batrana

23Refugiul Strunga

Am mancat mai multe bucati de banane, cascaval si 3 pahare de energizant, fara graba, stiam cat de lunga va fi portiunea urmatoare, pe Leaota. Cat am stat eu acolo in post, au si trecut doi sportivi, Mihai Zlavog, cunoscut organizator al maratoanelor din muntele Ciucas, si un francez despre care auzisem ca a fost pe la ultramaratoanele din Mont Blanc. I-am lasat sa se duca mai departe, urmarindu-i cu privirea de la distanta. Usurel am pornit si eu, dar in asa fel incat sa-i pot vedea pe cei doi, care incepusera o competitie stransa, francezul tot statea in coasta lui Mihai 🙂 Cum in Leaota mai fusesem, dar pe timp de ceata, nu eram prea avantajat. Totusi, organizatorul ne ajutase foarte mult marcand niste brane de oi. Dar pastrand distanta fata de primii doi, nu aveam cum sa gresesc si sa-mi irosesc puterile daca rataceam traseul. Ii vedeam pe ei pe o panta, imi luam de acolo un reper si ma duceam pana la acel reper.

Am incercat pe cat posibil sa nu ma obosesc, sa nu alerg foarte tare, alergam si alternam cu mersul rapid, ca sa imi reglez respiratia, nu ma durea nimic, desi cazusem, etc 🙂 Era foarte cald, mie asa mi s-a parut, am baut tot ce aveam la mine, mi-am dat cu zapada, am mestecat zapada, si… am dat cu bolovani dupa cine mai stie cati caini. Muntele Leaota este plin de turme de ovine, pe acolo esti pe cont propriu, nimeni nu poate face nimic, nu ai cum sa vorbesti cu ciobanii, stanele sunt risipite pe toate culmile… ne mai grupam cate doi-trei ca sa trecem de cainii ciobanesti, dar deseori fiecare era singur. Pana la urma am scos spray-ul si am dat pe caini, ciobanii injurau… asa cum le-am explicat si altor concurenti, prin astfel de locuri primeaza protectia omului, nu a animalelor, caini sau ciobani. Si apoi, nu imi permiteam sa pierd vremea pana vine ciobanul sau ciobanii sa cheme in dorul lelii cainii… eu aveam un traseu de incheiat.

24Pe acolo, pe undeva, ar fi varful Omu, sagetile orizontale arata culmea Leaotei. Eram aproape de Vf. Leaota

Spre Vf. Leaota (alt. 2133m) am redus ritmul, ca sa nu ajung cu inima saltand din piept la postul de control de pe varf. Acolo voiam sa ma si hidratez… si daca ajungeam acolo abia sufland, as fi coborat cu totul saltand prin stomac 🙂 La varf eram al cincilea… imediat ce am ajuns, alti doi au si pornit ca din pusca. Unul dintre baietii din posturi mi-a zis ca au fugit pentru ca au vazut ca vin… i-am zis ca degeaba fug, pentru ca am sa ajung inaintea lor la Finish. M-am asezat la discutii cu baietii de acolo, povesteau de EcoMarathon, am baut doua energizante, am mancat niste cascaval, smochine si banane. Cu un ochi eram la ceilalti ce fugeau spre varful Ratei. Pentru mine era o placere sa-i privesc, stiam ca eu, cu fortele refacute, dupa 10 minute alerg ca la inceput… La un moment dat mi s-a parut ca nu i-am mai vazut, si am mai intrebat, inca o data, pe unde este traseul. „Faci dreapta nu de la prima momaie din piatra, ci de la a doua!” – mi-au explicat cei din punctul de control.

25Baietii de la punctul de control de pe Vf. Leaota

Plec, in spate oricum nu se vedea nimeni, in fata aveam 4 persoane. Cobor usor, trec pe langa doi fotografi, unul cu o drona, si tot ma duc, trec de varful Ratei si nimic, nimeni in fata. „S-au ratacit!”, asa mi-am zis. Incerc sa-i sun pe Mihai Zlavog si pe organizator, dar constat ca nu este semnal. Dintre toti concurentii de la ultramaraton, am auzit ulterior ca doar unul sau doi nu s-au ratacit. Eu nu m-am numarat printre aceia care nu s-au ratacit. Aproape de stana din Ratei, il vad pe francez. Un domn, un turist, ma opreste si imi da niste indicatii foarte pretioase. Incercase si cu francezul, dar nu reusise. Ii multumesc, urc prin iarba inalta si nimeresc poteca marcata prin padure. Aici parca am prins aripi… Il las pe francez in urma si, in circa 50 de minute de la vf. Leaota, am ajuns in fata cantonului Bratei. Putin mai jos era postul de control. Trebuia sa trec podul de lemn peste apa, sa fac dreapta si sa merg cel mult 200 m pana la postul de control. In asa fel am trecut podul si m-am dus spre stanga, pe drumul forestier in sus, ca nici nu a apucat sa ma zareasca arbitrul sa ma intoarca. Am gonit ca nebunul pe acel drum vreo 3 kilometri, pana am ajuns la panoul cu limita Parcului Natural Bucegi. Sa te tii injuraturi si blesteme… eu fiind expeditorul, cat si destinatarul.

M-am intors inapoi in viteza si mai mare, curbele erau destule, dar nici urma de post, urcasem mult… ratacisem aiurea, dar fugeam de nervi. Ajung la post si aflu ca francezul trecuse de 20 minute… si eu care-l lasasem in urma, hat-sus. Beau un energizant, de suparare imi tremura mainile si imi cade banana din mana, o las incolo si o iau la fuga. Dar arbitrul fuge dupa mine si imi aduce alta… Stiam ca vine o panta „criminala” de la postul de control, pana aproape de Saua Lucacila… si cum urcusul inclinat constituie un avantaj pentru mine, am recuperat timpul pierdut pe acel drum forestier. In Saua Lucacila l-am ajuns pe francez… am povestit cu el pana la Bolboci, avea sub 30 de ani, il chema Louis, el nu concura direct cu mine si cu Mihai Zlavog… putin dupa ora 14, eram la postul de control de la Bolboci… m-am uitat cand trecuse Mihai, era clar ca nu mai aveam cum sa-l ajung, nici daca eram motorizat 🙂 El se apropia de Padina.

26Cantonul Bratei

27Pe panta spre Saua Lucacila… ruinele funicularului ce venea acum 100 de ani de la Busteni peste Bucegi

28La cabana Bolboci, la ultimul post de control

In postul de control de la Bolboci era tot Andrei pe care-l vazusem si la Omu, la fel si aici, am baut un energizant, am luat o banana si am plecat nici prea repede si nici prea incet spre Padina. Era clar, Mihai obtinea locul 1, eu locul 2 si francezul locul 1 la categoria lui de varsta… de aici nu mai conta altceva decat sa nu ma ajunga altcineva din urma. Cu un minut inainte de ora 15, am trecut linia de sosire…deci, distanta Bolboci-Padina, vreo 8 km, am parcurs-o in circa o ora. Adica este bine, dupa zeci de kilometri… dar nu as fi renuntat pentru nimic la pozitia secunda. Atunci putea fi facuta o gluma, doar sa apara in urma mea cineva care sa para cat de cat sportiv, concurent, ca as fi fugit mancand pamantul, ca sa nu fiu ajuns 🙂 🙂

A fost cel mai frumos cadou pe care-l puteam obtine si oferi pentru ziua de 14 iunie 2014, o zi cu multiple semnificatii pentru mine, intr-o astfel de zi, odata, pe langa altele… Nu aveam cum sa pierd podiumul, nu aveam cum… nu am stiut ce premii sunt, nu am stiut cine participa, am stiut doar ca trebuie sa ies printre primii. A fost un concurs special, greu, dar frumos, in care Salvamontul din Dambovita s-a implicat, iar d-lui Badea, felicitari si multimiri pentru ocazia oferita de a participa la o asemenea competitie.

SAMSUNG

SAMSUNGMai soseau si alti sportivi

SAMSUNG

SAMSUNGDl. Badea si unul dintre fotografii de la Sosire

La un ultramaraton, cea mai mare realizare este sa inchei traseul, pozitia in clasament nu mai este asa importanta. Totusi, locul 2 la un astfel de concurs de anduranta, prin doi munti, Bucegi si Leaota, este cat de cat semnificativ… pentru cate unii, in special.

Cand am trecut linia de sosire, am aflat si ca ultimii concurenti trecusera de varful Leaota. Am plecat spre cabana Padina sa cumpar ceva. Era pe la ora 16. Ma asez si eu la rand, in spatele meu vine un grup de 8-9 persoane, si ei se uitau pe meniu ce sa comande. Cum stateam noi asa, iese o d-na de la bucatarie si ne pune in fata, adica pe tejghea, sub meniu, o foaie de hartie 🙂 Pe ea era afisat programul restaurantului 🙂 Micul dejun se servea intre anumite ore, pranzul pana la 15:30 si cina, de la 18:30 pana pe la 20:00. Prin urmare, noi nu ne incadram 🙂 🙂 Fiind dupa ora 16, na, trebuia sa programam stomacul pentru 18:30 🙂 Asta da mentalitate, ne uitam unii la altii, toti la personalul cabanei… ceva de genul: „Astia sunt prosti si tragedia este ca nu isi mai dau seama!” 🙂 Grupul din spatele meu, oameni trecuti de 45 de ani, a fost extrem de nemultumit si isi promiteau intre ei sa nu mai treaca vreodata pe la cabana Padina… Nu ti se intampla des sa vezi asa ceva la o cabana din Bucegi… administratorii nu aveau chef sa incaseze bani, mai bine scriau altceva, ca merg la culcare :). Dar de ce sa ne suparam? Pe mine m-a amuzat ca sunt prosti… stiti vorba aceea, cand vezi pe cate unii 😉 …apoi am aflat ca se poate servi masa si la Centrul National Salvamont, aflat mai jos…

In aceeasi zi de concurs a avut loc si premierea, dupa care mi-am strans cortul si am plecat acasa, cu un prieten, Cristi Flueraru. O baie, mi-am spalat hainele, s-a facut de 12 noaptea, a doua zi, duminica, urcam la Stana Regala… nu si-a dat nimeni seama ca alergasem zeci de kilometri. Niste dureri post-concurs, dar usoare, am avut pe langa rotula, dar atat. In rest, nu am nimic, nici febra… nimic 🙂 Cred ca am debifat din minte optiunea ” febra musculara”…

Nu m-am surprins cu nimic, stiam ca pot face multe, si bune, si rele, ca multi altii, dar am ramas consecvent unui crez personal, enervant pentru unii, definitoriu pentru mine: „Eu daca trebuie sa fiu la ora 1 noaptea la vf. Omu, la ora aceea sunt acolo; ca sa nu fiu, ar trebui ca acel varf sa nu mai existe!”

Francezul este cel in portocaliu, locul I la categoria 18-30 ani

35

36O parte din organizatori si participanti…

Traseul turistic: Azuga – Valea Grecului – Muchea Lunga – Saua Baiului – Gura Diham – Busteni

Cum sa zic ca a fost traseul acesta??? A fost ceva, o iesire prin natura. Nici ceva prea scurt, nici prea lung. Nici prea frumos, nici prea plictisitor. Ma refer la componenta turistica. Eu m-am dus la drum bine determinat si cu scopuri clare; pana sa ajung in traseul turistic, am avut multe de facut prin Azuga, am cautat tot felul de lucruri, inclusiv prin cimitir, sa vad daca este ingropat cineva pe acolo, apoi prin alte locuri, ca sa caut niste legaturi cu istoria 🙂

Initial, adica inainte de a scrie titlul, am selectat mai multe poze pentru publicare, fara legatura cu traseul turistic. Dupa care le-am sters, sa nu le mai amestec pe toate. Altminteri, ziua a fost plina si am fost la toate obiectivele propuse. Dar, cu siguranta, este mai interesanta o prezentare turistica decat pe unde umblu eu…

Am pastrat totusi cateva poze cu un izvor de prin zona centrala a orasului Azuga, pe care l-am vazut din DN 1. Pare destul de vechi, trebuie sa ma interesez putin despre el, fiind, cum sa zic, deceptionat de faptul ca un minunat izvor a fost distrus. Daca va amintiti, prietenul meu Guest mi-a trimis niste poze din Azuga in care era un izvor ce curgea printr-o teava de tun din primul razboi mondial. Izvorul cu tot cu teava era pe proprietate privata. Degeaba insa! Au venit hotii intr-o noapte anul trecut, au taiat teava si au dus-o la fier vechi. Ce mai poate fi spus?! Va dati seama ca proprietarul a reclamat furtul la politie, dar nimeni nu a fost prins.

Izvorul observat insa de mine astazi este acesta:

1

3

Punctul de plecare in traseul mentionat in titlu este Gara Azuga

5Gara Azuga

4Mersul Trenurilor din respectiva gara

6Marcajul nostru este triunghi galben, iar acest indicator se afla la capatul de nord al peronului

Mergem circa 200 metri si traversam un pod:

7

Traseul turistic urmeaza un drum forestier distrus in totalitate de exploatarile forestiere necontrolate:

8

11Se merge doar prin noroaie, poduri prabusite, resturi de arbori abandonati si nelipsitele gunoaie

12

Pe acest drum, insa, am vazut ceva deosebit. Daca mi-ar spune cineva sa scriu pe niste foi ce cred ca as intalni intr-o zi pe un traseu turistic, eu, unul, as  scrie o mie de lucruri, dar in niciun caz ce am vazut azi 🙂

Dar ce am vazut asa special? 🙂 Dom’ne, am vazut cum un melc venise la un izvor, ca sa bea apa si cum se apleca sa bea 🙂 A fost un adevarat spectacol, am facut zeci de poze si am si filmat. Le voi posta intr-un articol viitor.9Eram pe drum, cand l-am vazut la cativa metri in stanga. Statea pe o piatra si se intindea deasupra apei. Se vedea cum atingea apa. Nu este ceva extraordinar, dar un melc venit la apa… 🙂 🙂  „Am vazut un melc cum bea apa!” 🙂 🙂 🙂 suna ciudat 🙂 Bine, pe acolo, radeam de nu mai puteam 🙂

13Pe drumul acesta noroios, marcajele sunt destul de rare. Dar nu aveti cum sa va rataciti, daca urmati firul principal al apei. Asa, pe stanga si dreapta, mai sunt alte 2 drumuri recent create si mai multe izvoare. Noi am mers cam vreo 40 minute pe un astfel de teren plictisitor, dupa care am ajuns la acest marcaj.. Vedeti ca se face stanga.

14De la marcajul cu sageata spre stanga, incepe urcusul. Multi spun ca „vine greul”. Nu stiu, dar mie mi se pare aceasta portiune mult mai frumoasa decat drumul. Astfel ca in circa 20 minute eram deja sus, in poienile de dincolo de padure, nu departe de Vf. Grecului si Leuca.

16Uitasem, timpii de pe indicatoare sunt asa, relativi. Daca mergeti pe munte de ani de zile, nici nu trebuie sa-i bagati in seama. Timpii sunt pusi pentru toata lumea…

17Iarna pe Bucegi

18Copacul Micutzului morocanos, dar de data aceasta nu eram toti… asa ca doar eu l-am privit

19Mai departe, pe Muchea Lunga spre Saua Baiului

Dupa padure, iar venea o poiana. Traseul merge prin stanga, nu urca dealul cu poiana. De fapt nici nu este recomandat sa se urce pe acolo, pentru ca imediat este o stana, iar vara este periculos. Acum nu era nimeni si asa am iesit din traseul turistic.

20Iata stana… in dreapta, de copac, atarna o blana de animal salbatic…

22De la distanta, eu am crezut ca este un cap de caine atarnat 🙂

23Nicaieri in muntii Bucegi sau muntii Baiului nu exista o stana mai prapadita ca aceasta

24Ne-am uitat peste acel mini-gard… ce cocina! Cred ca nici porcii nu locuiesc in asa ceva… La nicio stana nu am vazut atata mizerie

25Nici celebrii etnici nu si-ar ridica o asemenea nenorocire…

Am plecat mai departe…

26Noroc ca am gasit un covor de sute de orhidee. Bineinteles ca 15 fire am luat si eu, atat pentru poze, cat si asa 🙂 Nu trebuie sa plangeti, vai, bietele floricele, daca toti am fi la fel, unde s-ar ajunge 😉 Le-am luat ca trebuia sa le iau… mi s-ar parea ciudat sa pasesc printre sute de flori si sa merg asa, in contemplare aberanta, fara sa miros cateva, fara sa ma uit in detaliu la ele. Si daca este una mai mare, mai interesanta, o iau… de ce sa ma feresc si sa spun ca nu ating nimic? Mi s-ar parea cumva… Ca si cu mugurii de brad, pai sunt zeci de mii de brazi, cum naiba sa nu culeg o sacosa? Sau ceaiurile… pai eu culeg 15 plante pentru ceai 🙂 Ideea este sa nu faci ravagii in flora rara, sa nu distrugi tot ce prinzi…

27Nu departe, se vedea unul din releele din Saua Baiului. Mai intai insa, aveam sa trecem pe langa complexul Dihamul militar al vanatorilor de munte

28Pe marcajul banda albastra mergi la Predeal, la fel si pe cel cu triunghi rosu. Ultimul strabate Valea Iadului, denumita astfel pentru luptele crancene din primul razboi mondial…

29Aici este intrarea spre complexul vanatorilor de munte… erau multe persoane pe acolo, cred ca familii de militari. Si stiti, eu cand vreau ceva, chiar vreau… In memoria celor cazuti prin aceste locuri in primul razboi mondial, s-a ridicat in curtea acestei zone militarizate, ca sa-i spun asa, un monument, un osuar. Deci, nu ai cum sa intri, scrie clar, dar unii oameni nou-veniti pe acolo erau amabili si asa am fost si la monument. Pur si simplu nu pot posta poze… monumentul este intr-o stare de degradare avansata, cu usa metalica deschisa, cu o icoana vai de ea, cu geamurile sparte. Este murdar si neingrijit, si constituia un peisaj dezolant. Doar vulturul negru din varf mai este intreg, in rest, a cazut tencuiala, s-au crapat peretii in multe locuri. O sa intreb de ce il tin asa…

30Indicatoare spre toate directiile in Saua Baiului

31Vedem si marcajele cu care noi ne-am intersectat ceva mai devreme, si stabilim ca de la gara Azuga si pana aici, cu opriri si pe la stana si pe la unitate pentru monument, cat si urcatul pe varfurile din afara traseului turistic, plus popas si privit cu binoclu spre Bucegi… am facut circa 2 ore si jumatate. La mers de turist obisnuit cu muntele, de la Gara Azuga si pana la acest stalp cu indicatoare din Saua Baiului, se poate face ca timp pana in 2 ore.

Pentru a ajunge la cabana Gura Diham, trebuie sa coboram pe marcaj triunghi albastru. In circa o ora, se ajunge la aceasta locatie turistica. Dar la propunerea mea, s-a abandonat traseul pe care am tot fost de zeci de ori si am coborat printr-o vale…

32Aici era ce mai ramasese dintr-o caprioara, mancata in toamna/iarna de caini sau de lupi

Sa auzim si cantecul unui izvor, ca sa percepeti putin din atmosfera traseului 🙂

Mai departe,

34Am ajuns la capatul drumului forestier ce vine de la Gura Diham. Pe aici ar trebui sa se faca o sosea care sa ajunga in Saua Baiului… In opinia mea, este nevoie de cel putin 2 ani ca sa se ajunga din acest punct si pana in Saua Baiului. Din acest loc de unde este facuta poza, deci, in spatele meu, sunt niste pante foarte inclinate…

33Iar drumul acesta vechi are o lungime de circa 1,5 km, fiind degradat in proportie de 90%. Proiectul presupunea legarea Busteniului de Rasnov. Daca acest drum va fi realizat vreodata, multe milioane de euro vor fi necesare… si va dura mult timp. Mai bine fac autostrada de care se tot vorbeste, pentru ca o sosea spre Saua Baiului este greu de facut.

35

37

38Iar eram ultimul 🙂

39La Gura Diham…

40Deja au venit cei cu rulotele, sunt zeci si zeci 🙂

Cam asta a fost excursia. Este un traseu destul de simplu… Pe Bucegi, este iarna in toata regula si acum este vremea unor astfel de trasee usoare 🙂

De incheiere, o piesa muzicala:

Traseul turistic: Busteni – Babele – Vf. Omu – cabana Malaiesti – La Prepeleag – Pichetul Rosu – Poiana Izvoarelor – Gura Diham – Busteni

Un nou traseu prin Parcul Natural Bucegi. Anul acesta este anul descrierilor de trasee :)) Intai, sa va spun ceva de ieri. Rares a facut un parc intreg sa rada…fugea el pe acolo, si la un moment dat s-a plictisit, asa ca…? Fuga-fuga spre caruciorul lui. Sub privirile tuturor, s-a catarat pe roti si s-a suit in carut. Acolo s-a asezat mai bine, ca sa doarma :)) La un an si jumatate face tot felul de chestii, lista este prea lunga, asa ca revin la traseu.

Noi am urcat cu telecabina, impartiti in grupulete, care cum i-a fost norocul, raportat la numarul mare de turisti ce asteptau sa le vina randul…

Si cafeaua de dimineata trebuia sa o bem la Babele, gata, ne-am obisnuit in batatura omului acela :)) Cum va spuneam anterior, recomandabil este sa cumperi un expresso la 5 lei, decat de la aparatul cu fise.

Mai departe am trecut de Babele, am zabovit putin la Sfinx si am pornit mai departe spre Varful Omu, unde trebuia sa ajungem cam in 2 ore.

1

2Muntele Obarsia

3Aici este zona La Cerdac, bine, de aici incepe. Din acest loc, se bifurca traseul spre Omu, in stanga este mai lung, fiind o varianta de iarna. Traseul Babele-Omu fiind inchis iarna, va dati seama ca este improprie aceasta denumire de traseu de iarna. Totusi este o alternativa utila primavara cand inca mai este zapada pe asa-zisa poteca de vara.

4Dupa unii, acesta este Saturn. Adica mai-marele zeilor, intelegeti, tampenii din acestea. Este frumos sa pozezi stanci cu anumite chipuri, frumos asa ca dovada a ceea ce face natura. Dar sa ajungi sa consideri stanca aceasta drept nu stiu ce zeu, trebuie sa nu fii intreg la minte. Chiar spuneam unei persoane apropiate, ce s-ar fi intamplat daca autorii unor albume ar fi avut conditie fizica si ar fi mers prin tot muntele, probabil ca din cauza acelor nebuni, ar fi mers tipografiile non-stop. Astfel de idioti, prezentand tot felul de stanci sub diverse denumiri, nu sporesc misterul Bucegilor, ci reprezinta un atentat la bunul-simt. Nu poti sa fii atat de idiot…

Datorita acestora si altora care ii copiaza, Dumnezeu nu mai conteaza, pentru ca inainte de el a fost Saturn, atlantii, acum sunt reptilienii, iar ceea ce trebuie inteles si reprezinta realul, dar mai greu de acceptat, este si mai mult incalcit. „Acum vorbeste invidia din mine!” 😉 🙂

5bAcest chip este mult mai real decat acel „saturnian”…si nu lui i s-a adus o floare, simbolului

6Valea Morarului; cu rosu, traseul Omu-Bucsoiu-Busteni ce trece pe marginea acestei vai

7Spate in spate cu Valea Morarului se afla Valea Gaura. Pe acolo, pe unde vedeti sagetile este traseul spre Bran

8La cabana Omu, am baut cate un ceai, „am luat toate cabanele la rand” :)). Ceaiul era foarte bun…erau trei femei in bucataria cabanei, ele tin aceasta cabana cu mult mai bine decat proprietarul, cabanierul Popa. Bine ca in ultimii doi ani nu l-am mai vazut pe acest incurca-lume pe acolo.

Am ajuns la indicatorul aflat la circa 500 metri distanta de cabana Omu. Atentie, pe timp de ceata se poate sa nu vedeti poteca. Marcajele sunt indeosebi pe bolovani. Va recomand sa evitati traseul prin Hornul Mare. Daca ar fi dupa mine, as inchide acel traseu, daca este sa cobori unul dupa altul, cine stie cum desprinzi o piatra si-l accidentezi pe cel de mai jos…acesta nu se poate feri. Vara, mai bine evitati acel horn.

9Asa incepe poteca

10Salutam destul de repede si primul Bolovan 🙂

11Se vede poteca mai jos. Inca de la intrarea in acest traseu ce coboara Valea Malaiesti, se observa ca poteca descrie o bucla larga, accesibila, desi poate exista iluzia de verticalitate accentuata. Daca ramai pe poteca nu ai ce sa patesti. Ma intreba un prieten daca sunt pietre pe poteca, da sunt, si multe, pana la baza Hornului Mare, dupa care cobori mult mai bine. Problema este daca vrei sa mergi, mergi, daca gasesti cusur si probleme in si la orice, nu vei gasi determinarea necesara de a vedea un loc superb ca Valea Malaiesti.

12Ca o pista de decolare, frumos acest colt de stanca ce pare suspendat

Rotind aparatul foto, prin imprejurimi, vedem si noi un chip. Nu-i punem nume acum, poate vin fotografii profesionisti din Valea Prahovei. Parerea mea este ca in tinerete au fost ei prosti, dar la batranete au atins un nivel ce este practic imposibil de egalat. Fantezia lor, povestea lor, nu este asezata pe vreun crampei de realitate. Iar daca vreun copil vede albumele lor si ce au scris, trebuie sa li se atraga atentia ca sunt mai bune povestile lui Creanga, basmele lui Ispirescu…

13

14

15

16Aspect poteca

17Zapada destul de multa prin imprejurimile traseului

18In departare, traseul turistic din Valea Tiganesti, ce porneste de la cabana Malaiesti pana la refugiul din Saua Tiganesti, marcajul este banda galbena

19Jos, se vede cabana Malaiesti

20Aspect din muntele Padina Crucii, ce desparte vaile Malaiesti si Tiganesti. Dupa cum se observa exista o imensa despicatura…multi au zis ca vor sa parcurga culmea acestui munte. Le-am zis deseori de aceasta despicatura, fara echipament de alpinism nu ai cum sa treci dintr-o parte in alta

21

22

23Nu-ma-uita, unul dintre cele mai clare exemple de melanism

24Intrarea in Hornul Mare

25Asa arata hornul

26Drept inapoi cum o fi?

27

28

29Pe la jumatatea acestui versant se afla Brana Caprelor, traseu marcat cu triunghi albastru

30Macul galben, una dintre cele mai superbe flori din Parcul Natural Bucegi. Observati un mic manunchi de maci, in mijlocul grohotisului

31Maci galbeni, relicte glaciare

32Cimbrisor, un alt pionier

33

35Aici incepe visul 🙂

34

36

37

38Mai postez si cruci, pentru a se intelege cat mai multe…

39

40

41

42O floare de colt, cum mergeam sa vedem buchetul de mai jos de garofite, era si ea in drumul nostru

43

44Cele mai frumoase garofite vazute vreodata in Bucegi, multe si superbe

45Din nou, floarea de colt

46Valea Malaiesti ramane una dintre cele mai frumoase vai din Bucegi. Daca ma credeti, nu am zarit un gunoi, un pet, nimic, desi traseul este unul circulat. Probabil din cauza ca doar turisti cu rucsacul in spate ajung pe aici…adica oameni educati. Cabana Malaiesti ramane singura locatie turistica din Bucegi unde nu se poate ajunge cu masina.

47Mai avem putin pana la cabana.

48Bucsoiu, din orice parte l-ai privi, ramane un munte impunator

49Ferigi foarte mici

50Molizi, parca lipiti de stanca muntelui

51Indicatoare langa cabana

52O privire inapoi, de unde venisem

53Preturi la cabana Malaiesti

54Sala cabanei

55Mancarea noastra, ceaiul lor

56Refugiul Malaiesti situat in imediata vecinatate a cabanei

57Nu se poate descrie in cuvinte cat de frumos este in aceasta vale, la cabana. Unii vin si monteaza cortul, sunt putin sau mai putin inspirati. Cred ca este o greseala sa amplasezi cortul la doi pasi de albia unui parau, fie ea si seaca. Daca noaptea ploua si te ia vreo viitura?!

58

59Superbe picturi prin interiorul cabanei…dar, aici a gresit pictorul, observati ca eu imi dau cu parerea la multe :)) , pai i-a facut coada acestei pasari prea lunga. Mie imi seamana a pasare rapitoare de zi, pare o acvila, ori pasarile de acest gen nu au ditamai coada 🙂 Si acvila nu are dusmani naturali sa priveasca in sus, ea de regula cand se afla pe un colt de stanca priveste in jos, dupa prada…gata, l-am criticat si pe omul acesta 🙂

60

61O replica a cetatii de la Rasnov

62Aici plecam, dar sa pozam si indicatorul traseului nostru. Acum este randul salvamontului, ce naiba este scris acolo? Spre Pichetul Rosu prin cabana Poiana Izvoarelor…o prostie. Intai ajungi la Pichetul Rosu, dupa aceea vine cabana aceea. Exprimarea este total eronata. Pichetul Rosu este o intersectie de trasee, o mica poienita. De acolo, faci dreapta spre Busteni prin Poiana Costilei, inainte continui spre Poiana Izvoarelor, in stanga pe punct rosu mergi la cabana Diham Phoenix, deci abia acolo apare punctul rosu…le-au incurcat si oamenii acestia 🙂

63Nu-i asa ca sunt frumoase aceste locuri? 🙂

64Eu daca alerg pot spune ca sunt in 4 ore in Rasnov, altii cu rucsacul in spate nu cred ca reusesc 🙂 Pana la Valea Glajariei intalnesti un drum forestier…lung de 17 km 🙂 Daca abordati acest traseu calculati-va sosirea in Rasnov dupa 6 ore, cel putin, pentru ca pana la acel drum mai este de mers. Apoi vin cei 17 km

65Traseul spre Valea Glajariei si Rasnov, ca sa urcati la cabana Diham trebuie abordat marcajul cruce albastra de la valea mentionata…urmeaza un urcus de 45 minute- o ora

66Traseul nostru, marcaj triunghi rosu. Recomandarea mea, daca vreti sa mergeti vara la cabana Diham Phoenix, este sa urmati acest traseu. Este mai pitoresc, mai usor…decat sa-ti fortezi picioarele prin padure pana la Glajarie, privind la copaci, mai bine mergi pe curba de nivel, mai cobori, este mult mai frumos…si sa urci toata panta aceea de la Glajarie, nu este nicio placere, cand esti la plimbare.

67Turisti spre Glajerie

68

69Cabana si refugiul de la Malaiesti

71Rasnovul este undeva mult in dreapta 🙂

72O banca montata de curand pe acest traseu, intr-un loc pitoresc. Pe ea asteptau niste persoane sosirea salvamontului. Nu mai puteau sa mearga, asa am inteles ulterior. Dar nici noua si nici altor turisti, oamenii acestia, accidentatii, nu ne-au zis nimic. Mie nu mi s-a parut ca au ceva. Dar totusi ceva de mancare, o fasa elastica, etc, o vorba buna, cred ca aveam la noi. Mai jos, am intalnit si salvamontisti din Busteni si jandarmi montani si voluntari, plecati sa-i salveze. Ar trebui sa existe cadrul legal sa fie puse astfel de persoane la plata actiunii. Nu poti chema atatea persoane…pentru ca nu mai ai chef sa mergi sau ai febra musculara. Sunt tot felul de copii de bani gata care nu stiu nimic pe lumea asta, li se pare ca orice se poate cumpara cu bani, si ca pot face orice…aici sunt de acord sa le fi dat cineva vreo doua suturi in fund, ori amendati pentru apelarea nejustificata a nr. 112

73

74

75Cabana Diham Phoenix, traseul din Glajarie urca toata padurea din stanga

76

77Indicatoarele acestea doua reprezinta intersectia La Prepeleag. Pe banda rosie urci pe Bucsoiu, noi am continuat spre Pichetul Rosu pe marcaj triunghi rosu

78Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti care au murit pe munte

79Hribi uriasi

80Banca amplasata de prietenii lui Traian Murgilas, prins anul trecut de o viitura pe Valea Bucsoiului, din apropiere. In acea zi, cand a murit, 23 iunie, si noi am dat de o alta viitura pe Valea Gaura, dar am scapat, uzi pana la piele am ajuns in Bran

81Cred ca era masina salvamontului, dar nu am pierdut ocazia sa ma pozez in ea, ca sa ma vada ei :)) Cum pui mana pe volan simti diferenta intre Atv si masinuta aceasta. Este mai puternica si mai sigura aceasta 🙂

82Aici este Pichetul Rosu, mai departe se merge foarte lejer spre cabana Diham Phoenix, noi am mers insa inainte

83Tringhiul rosu continua tot spre Busteni, dar prin Poiana Costilei. Nu avea rost sa mai umblam si pe acolo, asa ca am luat varianta mai simpla spre Busteni, pe marcaj banda rosie

84Printre ierburi Atv-ul Jandarmeriei…

85M-am urcat si pe el, pentru o poza. Cu acordul lor 🙂

86Coltii Morarului

87Indicatoarele noi montate de Salvamontul din Busteni la Poiana Izvoarelor

88Observati pe gardul cabanei Poiana Izvoarelor si indicatorul spre cabana Diham Phoenix. Mai stiti de cate ori am scris si cate sesizari am facut ca a fost montat pe acel stalp metalic, in directie gresita? In sfarsit, dupa vreo 2 ani l-a dat cineva jos de acolo, probabil salvamontistii, si acum arata directia corecta. Cine stie pana cand…

89Crucea cu ochi, aici suntem la Gura Diham

90Toate poienile Vaii Cerbului sunt pline de rulote si corturi

91

92Incheiere superba de zi, eram in Busteni

Astfel, am mai descris un traseu, nu baliverne si povesti insirate, ci realitati. Drum bun si atentie maxima pe munte, la orice 🙂

Jandarmeria, Salvamontul si parintele Nicolae…actiuni in muntii Sinaiei

As scrie la fel si despre Busteni, daca lucrurile s-ar intampla macar pe sfertul celor din Sinaia. Despre Jandarmeria din Busteni nu am ce scrie pentru ca nu se aude nimic de ei, pe munte i-am vazut rar…despre echipa salvamont a orasului cunoasteti ca au nevoie sa se deplaseze cu mijloc motorizat chiar si pe distante de cateva sute de metri, se mai stie ca abuzand de numele de Salvamont incalca periodic legislatia de mediu.

Asa ca scriu ce vad, la Sinaia, in cazul de faţă. Nu scriu nici din minte si nici din amintiri. Este realitatea pe care o vede toata lumea si rezultatul politicii locale dusa de fiecare edil in parte. La aceasta se adauga evident si calitatea oamenilor. Tu ca salvator montan nu incerci sa accidentezi oameni cum este cazul celor de la Busteni cand tu esti platit sa salvezi oameni, deja sunt diferente majore…intre formatiile Salvamont din Parcul Natural Bucegi. Ar fi normal sa vedem jandarmi montani la Babele sanctionand zecile de acte zilnice de incalcare a legislatiei de mediu…dar nu-i vedem. Nu pentru ca nu ar vrea ci pentru ca probabil ar fi inlocuiti daca si-ar face treaba. La Busteni orice este posibil!

Comparatii sunt multiple. In timp ce Sinaia isi asfalteaza impecabil centrul si a accesat un proiect de peste 22 milioane euro, la Busteni centrul arata ca dupa bombardament, parcuri rase, betoane, un amalgam inestetic. Bine, macar ca a inceput sa creasca iarba pe partia Kalinderu 2. Mai spun unii ca nu scriu de bine despre Busteni, pai sa-mi zica si mie cineva daca se face ceva prietenos cu mediul in oras si scriu. Pana una alta sa trecem la Sinaia, sa va prezint ce doream de la inceput.

Coboram de pe Platoul Bucegilor:

Cabana Valea cu Brazi si statia meteo de la Cota 1500

Cota 1400…daca priviti mai atent, o masina blocheaza drumul

Inchiderea acestui segment de partie, dintre cele doua cote, a dus la inierbarea versantului

Se vede clar, o masina blocheaza drumul

Este normal sa blocheze drumul pentru ca acesta nu este un drum public, permis mijloacelor motorizate. Drumul de Vara este traseu turistic si partie de schi. Din ce am vazut, toti bolovanii mari de pe acest „drum” au fost indepartati pentru a avea o partie cat mai buna, la iarna.

Exista la intrare, dupa cum se poate observa, un panou montat de Administratia Parcului Natural Bucegi ce explica de ce accesul este interzis si ce lege de mediu se incalca. Prezenta Jandarmeriei arata ca panourile de acest tip sunt doar pentru oamenii de bun-simt, educati. Logic ca atat edilii Sinaiei cat si jandarmii inteleg ca permiterea atv-urilor si a jeep-urilor prin aceasta parte a muntelui, nu doar ca dauneaza mediului ci are repercursiuni si asupra starii partiilor de pe muntele Furnica.Jandarmii supravegheau zona din preajma telegondolei. Cred ca daca lasi un asemenea panou la Babele ar fi demontat rapid prin interventiile unor edili. Exista o problema de perceptie. Atat la Busteni cat si la Sinaia nu ai ce sa faci decat turism. Or, turismul fara protectia mediului nu merge. Deoarece faci turism doar in cadrul natural al Bucegilor. Cum ai grija de el asa il ai.

In timp ce la Busteni edilii orasului sunt autorii morali ai distrugerii cu masinile a zonei Babele-Sfinx-Releu Costila si Monumentul Eroilor, la Sinaia se lucreaza la intretinerea muntelui, domeniul schiabil al orasului. Se amenajeaza de luni bune fiecare partie pentru ca de aici vin banii…

Deocamdata, remarc cu tristete ca zona Babele-Monumentul Eroilor nu aduce un ban bugetului local al orasului Busteni… nu stiu ce sa faca si cum sa faca! Autorizatiile emise de Primarie, unor transportatori auto sunt ilegale…este o intreaga poveste. Intr-o alta zi va trebui sa fac lumina si aici. As vrea sa va amintesc ca au incercat si altii. Intr-o singura zi, un jandarm curajos a aplicat peste 20 de amenzi, adica aproape pe jumatate cat ar trebui aplicate zilnic in zona Babele. De atunci nu s-a mai intamplat o asemenea minune. Pentru ca jandarmul, nu am o poza inca cu el sa-l pun la rubrica „Montaniarzi”, a avut o multime de greutati. Ideea este ca asemenea actiuni in beneficiul mediului, al tuturor, sunt rapid inabusite pe aici. Jandarmul este evident bustenar dar lucreaza la Postul de Ordine Publica din Sinaia…i-a amendat elegant. Le-a spus sa nu incalce legea si totusi multi au facut-o.

Ar trebui sa stiti ca legea este asa cum v-am spus de multe ori. Depinde cu cine esti prieten. Dai un telefon si nu ai probleme cu reprezentantii legii. Jandarmul a considerat ca nu este platit de stat sa ingaduie toate aceste fapte. I-a asteptat la intoarcere si le-a dat…fiecaruia zeci de milioane lei vechi, amenda. Numele lui: Eugen Pietroi. Probabil acesta nu va spune niciodata cate injuraturi, amenintari si telefoane a primit. Oricum ramane un profesionist, un om ce contribuie dupa „posibilitati” la pastrarea mediului, la prevenirea faptelor anti-sociale in Valea Prahovei si Parcul Natural Bucegi.

Vorbeam de Salvamont. Toti muntii ce tin de Salvamont Sinaia au traseele curatate si remarcate. Fiecare intersectie este marcata corespunzator, cat de incepator ai fi, nu ai cum sa te ratacesti. Sunt montate panouri, indicatoare noi, de la inceputul verii. In muntii Sinaiei este organizare, asta lipseste Busteniului. Ati vazut doar cum au fost impanziti muntii Baiului cu tot felul de vile si stane ilegale.

Asa incep traseele Sinaiei, din orice punct le-ai aborda. La Busteni, Salvamontul nu a reusit sa schimbe de la Revolutie, indicatoarele turistice de la Pichetul Rosu, Poiana Izvoarelor, Valea Bucsoiului, Bucsoiu spre Brana Caprelor, etc….si pe acelea tot altii le-au pus, nu ei. Ar trebui marcate multe intersectii, de genul aceleia de la Cerdac, unde se unesc traseele banda rosie si banda galbena. Sunt necesare indicatoare cu timpi pe la mijlocul Vaii Jepilor…sunt atatea de facut in muntii Busteniului. Bani de plimbat mijloace auto prin zone interzise din Bucegi au, de indicatoare si de lucruri normale nu au.

L-am lasat la urma pe parintele Nicolae, staretul de la Sf. Ana, nu pentru ca este mai putin important. Ci pentru ca toate lucrurile trebuie prezentate succesiv, sa arate ca independent unul de altul, fiecare simte ca trebuie sa faca ceva pentru turisti si implicit pentru comunitatea locala. Este drept si la Busteni se intampla lucruri asemanatoare pana la un punct. Dar actiunile independente, de genul vila d-lui Contes sau drumul ilegal al d-lui Geaca se opresc la nivelul de independent. Ei sunt comunitatea locala, devreme ce nimeni din Primarie, Politie, Jandarmerie, Ocol Silvic, Directie Silvica, Inspectoratul de Stat in Constructii nu le-a spus nimic. Intr-o zi, cand am vazut ca vor sa-si acopere prin forta si alte metode faptele, am anuntat si alte institutii. Pentru ca mie cand imi zice cineva sa stau linistit ca o voi pati, eu caut sa o patesc. La fel, cu orice amenintare, cu impuscatul de exemplu. Eu caut sa fiu impuscat. Pentru ca nu exista limite cand vorbesc de protejarea mediului, de lege, de interesul statului, comunitatea locala!

Trecand duminica, in jurul pranzului, pe langa Schitul Sf. Ana, m-am oprit la o vorba cu staretul Nicolae.

Micul monument este gata, el aminteste de parintele Ioanichie

In vara, va aratam diverse afise plastifiate in zona dintre Schit-Stana Regala-Sinaia. Acestea, scoase la imprimanta color, aveau si au diferite detalii folositoare celor ce trec prin acea zona. Timpii pana in Sinaia, scurtaturi, puncte panoramice. Autorul acestora este staretul Schitului Sf. Ana.

Este bine de stiut ca din spate pot sosi biciclisti in viteza

Ia sa vedeti ce este Balconul

Este o stanca uriasa, cu balustrada din piatra. Dincolo de asa zisa balustrada este un hau de vreo 100 metri cel putin. Practic stai pe poteca si zidul de piatra iti vine pana la piept, aproximativ. Admiri o mare parte din Sinaia. Staretul Nicolae a numit aceasta stanca „Balconul”. O denumire potrivita, tot nu avea stanca un nume!

Castele in Sinaia: Foisor, Pelisor, Peles…vazute de pe stanca „Balconul”

End! Deocamdata! Maine va astept cu un ANUNT IMPORTANT! 🙂 😉

Vanatoare de imagini pe muntele Bucsoiu…in loc de poieni „superbe”, alunari

Cum a inceput? Asa: „Mergem maine?”, „Nu pot, lucrez, raspund eu”, „Atunci poimaine?”…si a ramas sa trimit un mesaj. Mesajul a venit pe la 8, pana am plecat s-a facut 9, la locul de intalnire am ajuns pe la 10. Adica tarziu, fie si pentru o excursie de cateva ore. La ora 15 trebuia sa ajung in Sinaia, bineinteles ca nu am mai ajuns la ora respectiva ci pe la ora 18.

Plecam cu gandul la acele poieni pozate acum vreo 10 zile…sa vedem daca se poate organiza un picnic in acestea. Pe Valea Bucsoiului asadar…

Poienile cu pricina

Plecam din Busteni, ne uitam pe Valea Cerbului si constatam ca din sute de corturi si rulote au mai ramas o mana de curajosi, maximum 20… ne regrupam mai sus de cabana Gura Diham si incepem urcusul spre Poiana Izvoarelor. Pana la cabana aceasta, Matrix nu are ce face si numara toate izvorasele traversate de poteca…mai multe zeci, asa ca ramane el si statistica 🙂 , noi cu privirea la el, curiosi.

Iar a sucit cineva indicatorul de cabana Diham in directie gresita…in acel sens nu exista niciun traseu marcat cu cruce albastra. Este usor de imaginat cine il tot schimba…cateva indicatoare noi nu l-ar duce mintea sa monteze.

Vizavi de cabana Poiana Izvoarelor

Din poteca vad un panou…tot noi l-am prins ultima oara, acum vreo 2 ani. De vreun an, nici noi nu ne-am mai uitat dupa el, nici cei care l-au pus initial, cu atat mai putin angajati cu responsabilitati in aceasta zona a Bucegilor. Ies din poteca manat de un gand: „cum naiba se face ca nimeni nu-l poate pune la loc?”. Pana sa ajung la el, ma gandesc la faptul ca nimeni nu are cuie mari prin rucsac, probabil de aceea… Panoul era prins de un copac, dar fie turisti, fie vreun cioban, au tras de el si l-au dat jos…

Pana la urma, vad ca panoul mai pastreaza doua cuie mari, rasucite, probabil cum au fost strambate cand au tras de el. Ma uit dupa o piatra, bat cuiele spre exterior, ridic panoul si-l tin cu o mana, bat cuiele si gata…mare lucru nu a fost. Interesant este ca de anul trecut tot zace prin balarii…

Doar daca iti dai interesul…fie si 2 minute, tot este ceva.. Mare lucru nu am facut, dar asa mic lucru cum a fost, nimeni de un an de zile nu a miscat panoul de pe pamant…si au trecut mii de oameni 🙂 …la asta ma refer cu 2 minute.

Valea Bucsoiului, poienile mai sus…

In Poiana Bucsoiului, banca lui Traian Murgilas…in toponimia montana va fi introdus acest loc foarte curand

La 20 de minute dupa intrarea pe vale eram destul de sus…

Vedere in spatele nostru…Postavarul si Piatra Mare, parca sunt doi frati, strajeri ai depresiunii Brasovului

Vedere inainte…ce taram mirific!

Un canion spre stanga, iese undeva prin Creasta Balaurului…aici s-a produs momentul 🙂 Pentru ca trebuie de fiecare data sa se intample. Aud un zgomot, apoi un fel de pasi, eram singur…pentru ca ramasesem de caruta…eu cu ideile mele, dincolo ce este, o privire mai atenta spre altceva. Cum ascultam eu asa in liniste, ma conving repede ca este o vietate prin preajma…si merg mai repede spre acel loc. In gand imi spun: „si daca este urs si vine dupa mine tot il intrec pe valea asta denivelata”…pe o astfel de vale daca esti mai iute de picior nu prea ai vreun stres de urs, adica am probat asta pe o vale de langa Cariera Piatra Arsa si pe valea Izvorul Dorului spre cascada Vanturis. Ursul a ramas departe in urma, fiind incomodat de stanci si copaci prabusiti.

Ies din vale, intru printre jnepeni, soarele imi batea in fata si nu vedeam inainte prea bine…nu se mai auzea niciun zgomot. Ma uit in jur, numai jnepeni, cum naiba ies dintre ei :)) Dupa cum mirosea prin preajma altceva in afara de urs nu avea cum sa fie pe acolo…pana la urma, vad ceva zburand dupa un jneapan mare. Merg mai aproape dar incet sa vad ce ar fi…dincolo de jneapan un copac cu frunze…

Privesc copacul aflat pe marginea prapastiei si uit instantaneu de urs, uit instantaneu de prieteni, de timp. Priveam un copac incarcat de… pasari. Cu zecile prin el, mancau, topaiau pe crengi, o frumusete…ma las jos, sa scot aparatul si aud niste strigate din valea invecinata…pasarile aud si ele si o parte isi iau zborul. Injuraturile imi trec cu viteza luminii prin minte :)), scot aparatul foto resemnat, vina este a mea ca iau dupa mine cate un astfel de panicat, care striga, ma striga…

Privesc de dupa jnepeni, imi spun ca tot mai sunt cel putin 10 pasari in copac si sa le filmez mai intai. Nu am filmat decat 2-3 secunde si deja aveam fundal muzical. Eram sunat pe mobil. „Doua anotimpuri” rasună prin muntele Bucsoiu, spre disperarea mea si spaima pasarilor care zboara care unde nimereste. Ma asez pe iarba resemnat, nici nu ma uit cine m-a sunat, in afara de tembelul din vale nu avea cine sa fie…si urmeaza apel dupa apel. Nici nu scot telefonul, la gura mea sunt numai mame, morti, un intreg amestec.

Imi spun ca niciodata nu o sa scot casuta vocala…ma bucur ca suna de cateva ori si-l ia casuta. Stau, privesc, ma intind, ma gandesc cum s-a dus momentul, incapabil sa mai aud ceva in jurul meu. Ma ridic pana la urma sa plec mai departe.  Doar ca, una cate una, pasarile de alun reveneau la acel copac.

Evident, m-a vazut, dar nu a plecat. Trei se intorsesera inapoi…nu era totul pierdut :))

Erau cu ochii pe mine, dar nu zburau…

Gata, nu eram o amenintare 🙂 au inceput sa manance, fiecare tinea in gheare cate ceva. Nimic mai frumos in acele momente…decat sa fii la 5 metri de niste pasari care cand vad omul nu stiu unde sa se ascunda mai repede.

Un spectacol minunat chiar daca nu mai erau toti actorii

Si totusi priviri curioase :)) …am plecat dupa cateva minute si zeci de poze…ca „musafirii, vin putin, stau oleaca dar mai si pleaca”. Le-am lasat in pace, destul au fost deranjate…mai rasuna cate un strigat, acelasi…imediat ce l-am vazut pe zapacit a intrat in gura mea :)) Cred ca de aceea si a pierdut si telefonul, de gura mea :)) Eu coboram ultimul si-i vad telefonul…era si pe abonament, il chem, eu cu gandul sa-l impozitez pentru faza cu pasarile. Se uitau la mine nedumeriti, eu: „nu tu ma’, balaurul ala tipator”. Asa ca ii spun „ti-ai pierdut telefonul zapacitule”. In sfarsit, urca dupa telefon, ii spun dupa care stanca este…plecam.

Aici este poiana superba…nici gand sa adun prietenii in acest loc, cand vor vedea ce canioane, prapastii, stanci, sunt pana aici :))

Tot in poiana

Cred ca aici suntem pe la jumatatea vaii…la aprecierea mea, mai aveam o ora pana ieseam in creasta

Prin canion inapoi spre Poiana Bucsoiului. Este lesne de imaginat, pe aici daca te surprinde o viitura nu ai cum sa scapi, nu ai unde…

Parca bolovanul asta nu era aici acum circa 2-3 ani

Sa mai mergem si pe poteca paralela cu valea

Adieri de vant si sosirea norilor…adica vremea se va schimba

Intersectia de trasee de la Pichetul Rosu, indicatoarele ca vai de ele. Salvamontul din Busteni este in concediu, relaxare pe bani publici la baza salvamont de la Baba Mare, excursii cu Atv-ul…trebuie sa-i aduc cu picioarele pe pamant si pe „simtitii” acestia, care nu a nicio treaba nici cu turismul, nici cu muntele, cu atat mai putin cu protectia mediului. Deocamdata cu ajutorul Garzii Nationale de Mediu le-am taiat cheful de a se mai plimba oriunde li se nazarea prin Parcul Natural Bucegi. Li s-a transmis o adresa prin care sunt avertizati sa foloseasca mijloacele de transport din dotare doar in actiunile de salvare. Pana nu demult li se parea ca Garda de Mediu este ceva asa care nu-i dai nicio importanta, vreun ONG :)) Cand le-or da vreo 3000 lei amenda pentru tranzit ilegal prin zone interzise sa-i vezi cu ce respect o sa-i priveasca :)) De cand au astfel de mijloace motorizate nici nu mai merg pe jos, nici macar de la telecabina Babele si pana la baza lor, adica 10 minute pe jos nu mai sunt in stare sa parcurga. Daca ar face economie la combustibil le-ar ramane bani si de indicatoare, zona Busteni a Parcului Natural Bucegi fiind singura din toata aria protejata care nu are indicatoare noi…sunt aceleasi in unele locuri de mai bine de 10 ani. Le vedeti prin imaginile de mai sus…

A, si tot vorbeam de Pichetul Rosu, azi, intamplator, am gasit fundatia fostului pichet graniceresc din primul razboi mondial, dar acesta este deja alt subiect! 🙂 Cam asta a fost si cu zburatoarele acestea de prin Bucsoiu, ca acesta este subiectul principal!