Din Finlanda la Marathon 7500; povestea unei pasiuni!

Era pe la inceputul saptamanii trecute, cand ideea de participare la cel mai dificil maraton al tarii, parea irealizabila. La acest maraton se alearga in echipa de doua persoane, in acest an erau 3 curse, nici antrenament, nici partener de cursa, nici nu ma agitasem…

E frumos sa mergi in fiecare an la acest concurs, fie ca participant, voluntar, simplu spectator fiindca, in viata aceasta, evenimentul acesta este altceva. Mai bine zis, la scara mica, este lumea ideala 🙂

Sunt totusi persoane in lumea aceasta, suficient de…, incat sa dea niste starturi in vietile altora. Cred ca fiecare facem asta pentru altii.

Povestea din acest an referitoare la participarea la Marathonul 7500 incepe cu propunerea lui Razvan de a merge impreuna, el fiind in Finlanda cu serviciul, urmand sa debarce la Bucuresti tocmai in timpul desfasurarii maratonului mare. Discutii, ca „nu prea ne-am antrenat” si alte povesti, au fost evident. Insa, virusul evenimentului, dorinta de a alerga pe potecile Bucegilor, de a intalni organizatorii sau alti prieteni, a depasit orice obstacol. Ideea era de a participa la maratonul mic, adica la cel de 45 de km. Că in timpul cursei ne-am convins ca asa-zisul maraton mic este mult mai dificil decat Maratonul Pietrei Craiului, este alta treaba.

Startul era la ora 6:00 a.m., sambata, pe 13 iulie 2019. Noi vorbisem joi, vineri la ora 13 eu am plecat spre tabara de la Pestera, el la ora 14 urma sa aterizeze in tara, pana ajungea la Brasov, pana lua masina, pana ajungea si el la Pestera… In cele din urma, bagajele mele le-am lasat sa le ia el, si eu am inceput sa urc pe Jepii Mici. Ne-am intalnit pe la 12 noaptea cand am reusit si sa ne inscriem :))

Ce mi-a placut la inscriere, a fost faptul ca organizatorii controlau minutios fiecare concurent, in asa fel incat sa nu-ti lipseasca nimic din echipamentul obligatoriu. Cum lucrurile mele erau risipite in trei puncte, a durat un pic sa le adun. Insa, cu o zi inainte ninsese la Vf. Omu, iar noaptea precedenta la Pestera a fost destul de rece. Echipamentul obligatoriu era reprezentat de o lista destul de lunga de articole, toate necesare supravietuirii in caz de cine stie ce problema. Tocmai datorita acestei masuri stricte, la aceasta editie, nimeni nu a avut nicio problema si au fost peste 330 de echipe inscrise. De asemenea, in mijlocul concursului, la Vf. Omu, ti se controla la sange echipamentul. Nu aveai un articol, echipa era descalificata. Nu a fost cazul pentru nimeni fiindca, in cele din urma, era in interesul fiecaruia sa-l poarte, vremea fiind parca de final de toamna.

Si incepe povestea…

Nemaiavand rabdare pana vine Razvan, o iau spre Valea Jepilor, muntele era acoperit, parea ca ploaia este doar o chestiune de timp. Si pe la telecabina mi-au zis niste baieti: „unde te duci, nu vezi ce ploaie vine?!” Pe masura ce urcam, vremea nu mai parea atat de periculoasa 🙂

La intrare in traseu

Nici urma de nori suspecti… era parca aiurea sa mergi prin astfel de locuri sub amenintarea unei ploi.

Niste metri buni de zapada

Un mic firicel de apa pe unde a fost acum o luna de zile, o cascada celebra.

Initiere in coborarea de pe munte

Gata… nu mai e nimeni la fosta cabana Caraiman. Nimeni adica, nici picior de caine, nimic.

Pe Platou spre Babele

Nu era nici prea cald ca intr-o zi normala de vara.

M-am oprit la Babele, la o cafea in amintirea altor cafele de alta data, din alte trasee. Duminica, pe 14, erau vreo 6 ani de cand facusem un traseu spre Bran prin zona Clincea, prinsesem macul galben inflorit etc.

Tot aici la cabana, ma intalnesc cu un prieten de la Salvamont, mai stam de vorba si fiecare cu treburile lui. Spre Pestera am mers foarte incet ca sa ma bucur de peisaje 🙂

Tabara cu corturi de la Pestera, casa Marathonului 7500

Ajung, instalez cortul, revedere cu oameni dragi… si plec sa mananc. Ideea era la Coteanu dar nu am ajuns pana acolo. Era putin peste ora 17 si mai aveam si altceva de facut.

Trec pe langa micile terase din zona Horoabele, erau doar 2-3 clienti. Zic „hai ca nu o fi ca data trecuta”, tinand cont ca servirea o facea o doamna foarte prompta. Barbatii de data trecuta care faceau gratarul aveau doar o viteza, foarte incet. Erau ca sa decoreze peisajul. De data aceasta, erau la bere, la o anumita distanta, unde stau de regula din acestia, neispravitii :)) Precaut, am intrebat-o pe femeie, detaliile, daca are, ce are, cat dureaza, vin eu sau aduce ea comanda… Din vorba in vorba, i-am zis de tantalaii din preajma ei, a pus figura cu femeia obisnuita cu astfel de „barbati” si si-a vazut de treaba. Totul a fost perfect, evident 🙂

Mancarea e si mai buna intr-un peisaj, nu la o masa oarecare…

Acesta este secretul 🙂

Ma uit la ceas si hai ca mai e timp si pentru o mica expeditie, pe urmele istoriei 🙂 O sa detaliez in articolul urmator…

Prin padurile zonei am intalnit nu doar animale, ci si mai multi crini de padure despre care aveam sa povestesc cu Vali Balan de la Administratia Parcului, mare pasionat de flora. La el este mai complicat, eu ma axez doar pe localizarea si numaratul zambrului si tisei.

Spre tabara, in dreptul manastirii

Taman la sedinta tehnica

Sedinta a fost condusa de Silviu Balan… ce bucurie sa vezi atatia oameni tineri, cu aceleasi idei despre timp, viata, societate, in acelasi loc.

Am stat pana noaptea tarziu si am prins vreo 5 echipe care au trecut linia de sosire, incheind ultramaratonul de peste 90 km… Pe la ora 2 am adormit. Ce sa vrei mai mult? Un cort cald, latratul unui caine de la stana, cerul instelat, intre prieteni, si cu ochii inchisi ai recunoaste fiecare suier, miscare. Nu e un concurs, de fapt, sunt clipele vietii tale si tu alegi ce sa faci cu ele…

Vremea si evolutia ei, chiar daca aceasta conta mai putin, cel mai important este sa fii acolo, o primisem :)))

Trezirea a fost pe la 5:20 si la ora 6:00 dupa verificare echipament, din nou, am luat-o la deal, vreo 200 de oameni. Fain de tot! 🙂 Cand alergam, cand mergeam repede…

Mai sus de Cascada Obarsiei… muntele se trezea la viata.

Cum noi nu aveam niciun scop, nici limita de timp, ci participam pur si simplu, in ideea de a fi cat mai fain si de a ne resimti cat mai putin dupa concurs, chestii impuse de realitatile cotidiene, nu am tras cine stie ce. Noi lucram si 10 ore pe zi, nici antrenamente… nici nu aveam pretentii. Important era sa terminam concursul si taras daca se impunea 🙂

In vreo ora si jumatate am ajuns la Vf. Omu si tot atat am facut si pe Valea Cerbului pana la Gura Diham. Aici eram pe la 8:50 si am plecat la 9:10 spre Poiana Izvoarelor si Prepeleag. La ritmul nostru mai putin de 2 ore nu am facut pana la Prepeleag, unde era Iulica… bucuria revederii, el nu stia ca o sa participam…

In costum popular ca orice sacelean ce se respecta 🙂 Daca la MPC pe urcarea spre Diana ne astepta o fata in costum popular, iata ca la 7500 am dat de un baiat…

Razvan urmarind cu privirea niste alergatori aflati hat-departe, pe abruptul Bucsoiului. Na, mai trebuia sa-l urcam si noi :))

Ne-am despartit de prietenul nostru Iulica si am pornit-o printre jnepeni. Ulterior, la final de concurs a urcat si el pe Bucsoiu si ne-am regasit la tabara.

Cam pe acolo este poiana de la Prepeleag.

Zeci de participanti din acest loc si pana in varful acelei pante. Dupa aceasta mai vine inca una la fel. Precedenta si cea mai mare ati vazut-o intr-o imagine mai sus. Privita de sus in jos 🙂 Bucsoiu nu este deloc o joaca, insa este cel care face diferenta in acest concurs. Pana a iesit majoritatea din acest abrupt, primii au si incheiat concursul.

Si se vede Vf. Bucsoiu. Pana acolo am trait o alta revedere frumoasa… cu Marius Sendre, alt CPNT-ist. El statea intr-un punct periculos ca nu cumva vreun concurent sa iasa din traseu pe acolo si sa se accidenteze. Organizatorii maratonului sunt niste tineri care pun mult suflet in ceea ce fac, cu multa responsabilitate. Fiecare dintre cei care pun umarul la acest concurs este un exemplu. Fara calitate umana nu faci nimic. Oameni pe care-i daca privesti in ochi, te vezi in ei asa cum ei se vad in ai tai. Marathon 7500 si MPC sunt niste chestii pe care le intelegi doar atunci cand le traiesti. Cu oamenii de acolo vei fi prieten toata viata si dincolo de ea…

Iesirea din Bucsoiu si apropierea de Omu.

De aici, si pana la punctul de control din Poiana Gutanului, trecand de Refugiul Batrana, am facut un timp neverosimil pentru noi, o ora si 25 de minute. Inca o ora pana in Saua Strunga…

Coborarea din Sa spre Padina si apoi drumul pana la tabara, ne-a mai luat o ora.

La sosire ne asteptau Cornel, Manu, Silviu, era tot ce conta 🙂 Ne imbratisam si realizam ca suntem acasa 🙂

Exista si o zona special amenajata unde te duci dupa concurs si iti iei ce ai nevoie, mancare, apa, suc, dulciuri, toate puse la dispozitie de organizatori. Ultima jumatate de ora, am parcurs-o prin ploaie. Nu era prea serioasa dar era ploaie. Prilej de testare a noilor foite date de catre organizatori la inscriere, care au trecut testul. Ne-am dus la corturi sa ne schimbam… Eu parca as fi continuat pe jos pana acasa. Ploaia si norii adunati pe la Babele m-au facut insa sa ma razgandesc.

In timpul concursului, la un moment dat chiar am crezut ca la ritmul nostru, suntem exact ultimii 🙂 La final, am vazut si noi ca am iesit in prima jumatate a clasamentului chiar daca timpul era astronomic, peste 10 ore si noi eram pe la pozitia 47. Asa am ajuns la concluzia ca acest maraton mic, cu o diferenta de nivel de 3200 m, lung de vreo 45 km, nu e deloc mic, e chiar mai greu ca MPC-ul.

Dormim vreo ora in cort, inveliti de sunetele ploii si la un moment dat aud din cortul vecin, cum intreaba Razvan daca mergem sa mancam. Deliberam putin, ne luam la revedere de la prieteni, trec pe la Manu (cel de la Livezile Dobrinoiu) sa iau 2 cutii de suc natural, ne luam la revedere si de la agentii Parcului Natural Bucegi, Vali Balan si Alex Coltoiu, care si ei au fost de serviciu la Pestera in perioada Maratonului 7500 si o luam spre Padina.

Ne oprim la Coteanu, la pensiunea Gura de Rai, unde mancarea e facuta exact asa cum trebuie si comandam pastravi cu mamaliga si mujdei.

Cu 35 de lei, iei orice fel doi. Anterior, incercasem sarmalele cu mamaliga. Acum altceva.. sunt 2 pastravi la o portie, servire eficienta, oameni draguti, nu tertipuri…  🙂

Nostalgici si cu picioarele oarecum intepenite 🙂 am luat calea Dichiului sosind acasa… convinsi ca vom repeta si la anul aceeasi miscare 🙂

Au mai fost si alte momente… Tilea Pepi, un alt prieten, mare alergator montan, profesor de geografie in Zarnesti, ne spunea ca a simtit frigul in noaptea de 12.07. prin mai multe randuri de haine, deci nu era de glumit, trebuia sa ai neaparat echipamentul obligatoriu. Plus momente hilare pe traseu cu Razvan, noi am inceput cu rasul din liceu si nu o vom termina niciodata 🙂 Mai este si cand am fost sa cumpar o cafea cu lapte… cer o cafea cu lapte, vanzatorul imi spune: moccacino, trocacino, americana etc, vrajeala din asta :)) Eu: „Doar o cafea cu lapte!”. El: „De care?” Repet eu, repeta si el :))) Iau o hartie de 10 lei, i-o inmanez si ii spun „de banii astia tu da-mi orice cafea cu lapte”. Si aia a fost…

Iesirea in Saua Strunga 🙂

Traseu turistic pe Bucsoiu – Omu si coborare in Busteni pe Jepii Mici

Cu Razvan si Matrix pe carari de munte dupa ceva timp…

Ne-am intalnit pe la ora 8 a.m. in Busteni dar pana ne-am invartit sa cumparam toate „prostiile” am ajuns abia la 9 la bariera de pe Valea Cerbului.

Nu inainte de a poza si acest vechi podet

Pe la Poiana Izvoarelor eram pe la ora 11… mergeam ca niste turisti 🙂 Pe la aceasta cabana nu vezi tipenie de om pentru ca nu s-a stiut niciodata sa se faca vreun turism pe aici. Dar pentru proprietar nu este o problema pentru ca mai are si cabana Omu care duduie…

In Poiana Bucsoiului, un loc care imi place, foarte pitoresc. Nu am stat prea mult pentru ca nu aveam de ce, la ritmul nostru nu aveam cum sa fim obositi.

Si de aici incepe un traseu spectaculos spre Malaiesti, pe curba de nivel in mare parte, cu perspective pitoresti uriase…

Intersectia „La Prepeleag”, de unde am inceput sa urcam pe Bucsoiu.

Matrix

Razvan… Sunt niste portiuni de urcat serioase pe Bucsoiu. Am avut o vreme foarte buna, mai erau si alti turisti pe traseu… Nu la fel de multi ca pe altele din Bucegi pentru ca Abruptul Bucsoiului ramane cel mai greu traseu turistic din acest Parc Natural. Dar daca nu te axezi pe dificultate si fiecare pas este o bucurie, un prilej de a trai inaltimile, chiar e superb :))

Toata panta asta este de urcat 🙂

Multe poze le-am facut cu aparatul foto si le voi posta ulterior… pe la ora 14 am ajuns la vf. Omu, unde erau peste 100 de persoane. Iar pana la Babele am mers ca pe bulevard… lume, lume.

Am intrat pe Valea Jepilor unde am intalnit iar o multime de oameni… la anumite pasaje se astepta la coada ca la paine pe vremuri…

Aici am avut noroc… dar daca ajungi undeva pe la orele 12-15 s-ar putea sa astepti ceva 🙂

Concluzia: merge lumea pe munte la greu 🙂 Ceea ce sa fim seriosi, e foarte bine!

La 17:22 ajungeam si noi la telecabina din Busteni.

Traseul turistic: Busteni – Jepii Mici – Sfinxul – Baza Salvamont Baba Mare – Vf. Omu – Valea Gaura – satul Şimon

Vreme buna, timp perfect pentru excursii. Ieri s-a aratat si ceva ploaie pe aici, dar primele zile ale lui septembrie chiar au fost perfecte. Intruna din aceste zile am facut si excursia de mai sus, o drumetie inceputa cam atipic pentru altii, destul de tipic pentru mine.

Itinerariul stabilit tot de mine… desi s-ar fi vrut altceva. Totusi m-am gandit ca este mai bine cum zic 🙂 fapt recunoscut apoi in unanimitate, asa ca am plecat din Busteni peste Bucegi la Simon. Eu dorind sa fac acest traseu exclusiv pe jos, am fixat intalnirea la Babele. Acelasi eu am uitat ca nu pot fi mereu punctual din cvasi-motive si ora 9 la Babele a fost de fapt un 9:40 pe la Baza de la Baba Mare. Nu mai conteaza cine te asteapta, fete sau baieti, batrani sau colegi, conteaza ca intarzii.  Pe la 7:40 eram abia in Busteni in centru 🙂 Si eu care trebuia sa fiu peste 80 de minute la Babele… nicio sansa.

Ulterior, am aflat eu ca inca o fata care a fost cu noi, urcase cu o zi inainte tot pe jos, singura, pe Jepii Mici. Foarte curios, am intrebat-o mai tarziu cand am aflat, de ce a mers, chestii din acestea, si mi-a zis ca a auzit ca este cel mai greu traseu si ca vrut pe acolo, ca a parcurs traseul in 4 ore. Pe masura ce povestea, in mintea mea a aparut contextul… deci cum statea asa intre blocuri, si-a zis „ce naiba fac eu pe aici, ia sa merg pe Jepii Mici ca este greu, de ce sa stau acasa” 🙂 . Am zis ca mor de ras si am necajit-o de cateva ori pe traseu cu treaba asta. Bine, i-am zis ca traseul de azi este un traseu lung dar a spus: „cu cat e mai lung, cu atat mai bine”, si mi-am dat seama ca se va descurca.

Deci am urcat repede Jepii Mici, pe la 8 am intrat in padure si pe la 9:25 eram iesit din Vale… mai exact, tin minte ca am primit un sms la 9:28 si semnal ai mai sus de cabana Caraiman, deci trecusem de aceasta locatie.

1La 8:11 eram la indicator, cu multumiri pentru cei care au sters porcariile scrise pe indicatoarele aflate de-a lungul traseului. Probabil cei de la Salvamont… m-am gandit cand le-am zis ca trebuie sterse… ca s-ar putea sa nu inteleaga si sa o ia ca pe o gluma. Dar au facut o treaba foarte buna.

2

3Treptele sapate

4Cascada Caraiman fara apa… Aici eram la 9:08, nu am urcat chiar rau…

5O capra neagra cobora prin spatele meu si… gata am ajuns 🙂

6In traseul spre cabana si varful Omu, marcaj banda galbena… cabana se vede acolo unde este sageata rosie

7O privire spre Coltii Morarului apoi pe sub Cerdac am continuat… sa ne apropiem de cabana Omu, intai cu privirea si apoi cu pasul 🙂

8Nu parea cine stie ce animatie pe la cel mai inalt varf al Bucegilor

9A aparut si un indicator nou, acesta cu cele trei trasee. Felicitari celor care au ridicat stalpul, l-au fixat si au adus indicatorul. Conteaza mult asemenea actiuni mici pentru ca ele decid niste evenimente… fiind indicatoare stie oricine unde merge.

10Dupa „Pe aici coboram” ma uit spre vf. Bucura

11si inteleg ca fie nu a vrut, fie ca a fost pe acel varf. Mai jos am aflat ca nu si-a dat seama ca acela este varful si de intors inapoi nu mai putea fi vorba, fiind deja foarte jos.

De la Omu, ne-am mai uitat asa de jur-mprejur:

12Traseul ce coboara pe Bucsoiu Mare, coboara tocmai dupa acel varf din imagine

13Traseul spre Bucsoiu are marcaj banda rosie si pe el se ajunge in Busteni in 4 ore… pe fundal se vede orasul Rasnov

14Releul Costila… vedere peste gardul fostei rezervatii de la Vf. Omu care nu mai exista decat pe hartie

15Cabana si refugiul Malaiesti

16Traseul turistic Bucsoiu-Malaiesti, marcat cu triunghi albastru, denumit si Brana Caprelor. Adica treci de varful Bucsoiu, cobori vreo 20 minute cel mult si se face o poteca la stanga cu marcajul pe care vi l-am spus. Foarte pitoresc traseul. Se coboara in Valea Malaiesti pe unde vedeti sagetile din poza.

17Peste muntele Padina Crucii zarim Lacul Tiganesti precum si traseul turistic ce urca spre Saua Tiganesti

18Lacul Tiganesti, considerat a fi singurul de origine glaciara din Bucegi

19Si deja suntem pe Valea Gaura, in opinia mea valea cea mai pitoreasca din Bucegi

20Pe stanga vedem bordeiul unde dorm noaptea ciobanii. De la Omu eu vazusem o turma de cai ce pasteau pe aici, insa ajunsi la fata locului caii erau de fapt magari :))

22De acolo am inceput sa coboram

23Cum spunea cineva mai jos: „De sus nici nu iti dai seama cat de frumoasa si de lunga este valea”

24Aici, am cuprins un intreg univers intr-o fotografie. Aceasta este cea mai faina poza a traseului… din punctul meu de vedere 🙂 …un element introdus in acest cadru poate naste o lume noua, zic si eu 😉

25

Imagini pitoresti dupa depasirea segmentului abrupt de coborare, prevazut cu lanturi, care, spre surpriza mea a parut din punctul celorlalti de vedere, partea cea mai interesanta a traseului:

26

27

28

29

Insa dupa admirarea acestor „peisaje desenate” ne-am asezat la un popas:

30Dupa ce am auzit de regim, de vegetarian, vegan si mai stiu eu ce… mi-am dat seama ce bine ma simt eu cu Pepsi si gratar. Probabil tot asa se simt si altii, important este sa faca fiecare ce crede.

31Un coacaz rosu ni s-a aratat chiar in zona de deasupra cascadei Moara Dracului, cadere de apa inexistenta acum 🙂 Coacazele care nu erau coapte cum ar trebui, deci cine mai trece peste vreo 2 saptamani 🙂 Important este sa nu le confundati cu altceva.

32

33Pana in Simon 1 ora si jumatate pe marcaj triunghi galben

34Pe aici am aflat ca suntem prieteni pana la urs. Adica daca vine ursul nu mai suntem prieteni 🙂 scapa cine poate 🙂

Dupa o coborare destul de accentuata am ajuns si la firul apei, poteca urmareste acest fir, traverseaza poieni superbe si ajunge intr-un drum forestier:

35

36

Am trecut si pe la monumentul militarilor cazuti cu elicopterul in muntele Gutanu:

37

38Constatam ca doar steagul Israelului mai este si ca lipseste al Romaniei. Poate trece cineva pe acolo si pune un steag…

39Tratament cu apa rece de munte 🙂

40

41

42Toamna, tu ne bati la geam sau deja ai venit pe nestiute…

Mergem ce mai mergem si vedem masina Jandarmeriei:

43

44Vreo 4-5 taurasi pasteau, pe dreapta observam o casuta si un mar. De o creanga a pomului fructifer atarna o sacosa. In sacosa, se ghiceau niste mere. Concluzia? Cineva mai trece pe acolo din cand in cand si atunci cand se mai coace un fruct, il aduna si-l baga in traista 😉 Hai ca toamna e lunga…

45Vestea buna este ca am ajuns in Simon. Vestea mai putin buna este ca urma un drum de cativa kilometri pana la statia de autobuz 🙂 Pentru mine era o placere, aveam de pozat cate ceva de prin Simon.

46Tatal era foarte atent la noi, ca nu cumva sa pricinuim ceva familiei 🙂

47I-am atras rand pe rand pe catelusii astia dupa noi, promitand ca vor fi parte din meniul de seara. Bietii caini, ce am mai ras de ei… Am vrut sa-i pacalesc si sa-i bag intr-o curte oarecare si sa-i inchid acolo, dar ideea mea a fost primita cu rasete si cu indemnul sa mergem ca ne ia lumea de pe acolo la bataie. Dintr-o curte, un mar isi intindea crengile peste gard venind in intampinarea dorintelor turistilor ca noi… Desi pornisem de la o casa cu un numar apropiat de 400, parca numerele scadeau foarte greu, abia am ajuns pe la 220, prin urmare mai era pana la statie… Eu ma vaitam cel mai tare, „cat mai e, ca nu mai ajungem” ca sa nu aiba loc nimeni de mine :))

48„Nu-l pozezi, uite ce frumos este…” Eu da, dar nici nu-l vazusem 🙂

49

50Asta voiam in mod special sa pozez. Este clar ca aici m-am rupt de grup, pentru vreo 20 de poze.

51Biserica din Simon, parca mai trecusem pe langa una… sau nu?!

52Aici trebuie sa mai vin… super poza.

Cand am ajuns la statia de microbuz, un nene de pe acolo ne-a spus ca trebuie sa apara si autobuzul, era vreo 17:35. Deci de la Omu si pana in Simon am facut circa 5 ore si jumatate de mers lejer.

53Poza din autobuzul spre Brasov, un bilet costa 7 lei. In Simon, am ajuns la concluzia ca nu vom prinde trenul de 19:35 spre Busteni si ca abia la ora 21 vom mai avea un microbuz.

Insa nu a fost asa, un moment de geniu al unuia dintre noi si am coborat din autobuz langa un taxi, un mijloc mult mai rapid. Cu 10 lei am ajuns la 19:24 la gara din Brasov.

Deci am prins trenul 🙂 Si excursia s-a terminat cum trebuia.

Pe Braul lui Raducu, intr-o zi cu mult soare

In afara de astazi, desi nu a trecut ziua :), am fost in fiecare zi pe Bucegi… bun si serviciul acesta, mai sunt si astfel de lucruri 🙂 Am prins in aceste zile vant, frig, zapada, o vreme caineasca… dar ieri a venit si recompensa. O zi frumoasa de toamna, calda, daca nu ar fi fost vegetatia deasa, nu ai fi avut nevoie de tricou.

Iata cateva poze de ieri… un traseu nu foarte problematic pentru oamenii care merg constant pe munte, desi atrag atentia ca nu este pentru toata lumea… care a mers pana la Cascada Urlatoarea sau Poiana Izvoarelor. Am urcat pe Jepii Mari, am mers pe acest brau pana in Valea Jepilor, asadar, am coborat pe Jepii Mici in Busteni.

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNGPe acolo am urcat prima oara pe la 16 ani, ca sa iesim in Platou… vegetatia era atunci mult mai mica. Unii stiu cum se numeste acest loc 🙂 Nu am folosit niciodata o coarda pe acolo 🙂 Se urmeaza diagonala aceea verde…

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNGO capra neagra ne studia

SAMSUNGA coborat pe partea cealalta…

SAMSUNG…regasind-o putin mai jos de poteca. Privea in alta directie, nu de noi se ferea.  Si cand am trecut mai departe, la fel, nu avea nicio treaba cu noi, se uita dupa altceva

SAMSUNGUn arbore denumit Zâmbru (Pinus Cembra), un relict glaciar, conifer putin raspandit in Bucegi.

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNGAm plecat pe la ora 9 si cel mult pe la ora 14 si ceva eram inapoi, in oras. Raman la ideea ca acest brau se poate parcurge cel mai bine venind dinspre Jepii Mari.

Povesti in imagini: Vertical Trail Race Busteni 2014

Sambata inca vuia lumea de arestarea lui Dan Voiculescu si a baronului de Braila, am vrut sa spun doua vorbe si eu… dar apoi m-am linistit.  Ce rost are sa vorbim asa la nesfarsit…  s-au publicat peste 10.000 de articole cu aceasta tema, citeam o statistica 🙂 Important este ca s-au dat niste exemple puternice, ca exista lege si se mai si aplica. Parca ne-am saturat sa tot vedem cum puterea mitei depaseste puterea legii, in general vorbesc…

Sa incep cu concursul de la Busteni, cursa pe verticala de pe Jepii Mici. Daca anul trecut cei din Busteni erau intre locurile 20-30, in acest an s-a mai avansat un pic. Acum s-a intrat in primii 20… poate la anul vom veni in primii 10, cine stie, nicio editie nu seamana una cu alta.

SAMSUNGIntai au plecat fetele… daca am retinut bine, fata in echipament negru este Elena Perju si aceea dinaintea ei este Alina Coltiadis

Castigatorii au fost Silviu Balan de la CPNT, urmat de Vlad Florin Danut si Andrei Preda. Acestia au sosit fiecare cu putin peste o ora. In acest an, insa, nimeni nu a reusit sa soseasca sub o ora. Primii trei clasati la editia din 2013 au venit in 50 si ceva de minute. Asadar, recordul de 52 de minute, stabilit in 2013, nu a fost doborat. Din Busteni au participat 4 baieti si o fata, daca am retinut bine, timpul cel mai bun fiind al lui Florin Treaba,  o ora si 14 minute, Stanciu Radu sosind exact la un minut dupa Florin, eu la distanta de 18 secunde de Radu, Marius Bugulescu intr-o ora si 22 minute si Alina Coltiadis intr-o ora si 53 de minute.

SAMSUNGApoi au luat startul baietii, in ordinea descrescatoare a numerelor de concurs

SAMSUNG

SAMSUNGEu eram deja pe culoar, avand numarul 35

Poze de la Babele:

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNGRadu Milea, unul dintre organizatori… nu are cum sa nu mearga totul bine cand este el prezent

La acest concurs au fost inscrise 153 de persoane, startul efectuandu-se la intervale de 20 secunde intre participanti.  Deocamdata, ramane timpul de o ora si 13 minute, ca timp de referinta pentru noi cei de la Busteni, timp stabilit in 2013… insa eu sunt sigur ca toti cei patru bustenari pot veni sub o ora si 10 minute… poate la anul va fi mai bine 🙂 In ceea ce ma priveste, m-am bucurat de cursa, este foarte frumoasa pentru ca este dificila. Pe traseu, la urcare, am intrecut multi participanti, dar acest aspect nu este relevant, pentru ca nu conta cine ajunge primul, ci, cine parcurge traseul in cel mai scurt timp. Startul s-a dat la ora 9, insa eu am plecat potrivit listei la ora 9:39:20.  Poteca era umeda, a fost si foarte cald la un moment dat, dar daca te afli in acele momente pe acel traseu turistic, cred ca asisti la un spectacol. In timp ce ca turist urci din Busteni pana la Babele in cel mult 4 ore, altii se intrec, sar din piatra in piatra, depasesc obstacole, urca agatandu-se de radacini si stanci, curg „apele” pe ei… este ceva superb. Adica asa mi se pare mie 🙂 Cand ma uitam in fata, erau multi concurenti, in spate veneau altii, vedeam un tricou mai deschis la culoare si imi propuneam sa-l ajung pe acela din urma, si tot asa… foarte atractiv. Sper sa se faca intr-o zi si un concurs Gura Diham-Vf. Omu, pe Abruptul Bucsoiului 🙂 Ar fi ceva si mai interesant…

Am si cateva poze luate de pe Facebook, realizate de dl. Petre Bitoiu:

Cornel SpiridonCornel Spiridon de la CPNT… langa el Radu Milea. Cornel este un tip foarte de treaba, pe placul meu 🙂

Stan TurcuUitati-l si pe dl. Stan Turcu, domnul care mai scrie si pe aici. Un exemplu de urmat…

Florin TreabaSi pe prietenul Florin Treaba… poza o postez mai ales pentru o anume persoana 🙂 Are un fan pe aici, feminin, evident 🙂

Andreea CiobanuAndreea Ciobanu… fata care ne cauta dupa sosire pentru a ne oferi doze de Red Bull

Inchei multumind celor care au contribuit la acest splendid concurs, organizatorilor, participantilor, voluntarilor si turistilor. Mai ales, multumiri speciale reporterului Marian Negotei pentru setul de poze 🙂 Asta inseamna sa fii un fotograf profesionist… sa stii sa surprinzi toate detaliile.

a🙂

b

c

d

eCea mai tare poza :)) Nu stiu de ce eram asa de amuzat :))

Ce se mai intampla cu lucrarile la DJ 713, Accident mortal pe Jepii Mici si Potopul de la Padina

Drumul Judetean 713 este drumul asfaltat ce ajunge pe Platoul Bucegilor, oprindu-se brusc, la o intersectie.  Acest drum, despre care am mai scris de atatea ori, a fost realizat doar dintr-un singur motiv… sa stiti ca real nu exista altul. In spatele realizarii DJ 713, cu asfalt si lucrari adiacente, au stat doar interesele unor politicieni care au dat de lucru anumitor firme de casa. Si de aici, firul poate fi urmarit lesne… suplimentar au accesibilizat si terenurile de pe stanga si dreapta drumului, facilitand accesul la acestea… A fost doar un pretext de cheltuire a banilor, ani de zile se vor dirija sume importante de bani, necesare intretinerii drumului.

O declaratie preluata de pe http://www.tvpartener.ro, stirea fiind din 20 iulie, ne arata ca politicienii au ajuns sa se certe intre ei pe tema acestui drum:

„Suntem într-o stare conflictuală cu Consiliul Județean Prahova care refuză să asigure sumele necesare finalizării lucrărilor, iar refuzul acesta ne împiedică să punem în funcțiune investiția și generează riscul degradării lucrărilor deja executate și ne creează în principal probleme nouă, celor din Dâmbovița, pentru că suntem principalii interesați ca acest drum să funcționeze și vara și iarna, în condiții care să asigure accesul mai ușor al turiștilor în zona montană. Am avut discuții cu președintele CJ Prahova, dânsul invocă lucruri pe care eu nu le știu, înțelegeri pe care le-ar fi avut cu fostul președinte al CJ – ca banii să fie luați integral de Dâmbovița pe OUG 28/2013, fosta HG 577. Din documente nu rezultă o astfel de înțelegere, iar CJ Prahova nu și-a prevăzut, nici din bugetul propriu și nici din surse guvernamentale, alocări financiare în acest an pentru acest obiectiv de investiții. Soluția va fi în final să ajungem la un litigiu, la instanțele de judecată, pentru că nu vreau ca eu sau altcineva din CJ Dâmbovița să suporte consecințele legale ale acestui refuz.”

De fapt, in anii in care PDL a guvernat -si acum acuza PSD ca duce tara rapa, desi este numai vina lor ca s-a intors PSD-ul la guvernare, oamenii saturandu-se de furturile din care nu se mai puteau opri- Florin Popescu, pe atunci presedintele Consiliului Judetean Dambovita, a avut ideea cu asfaltarea. Cum era un mare smecher, un fel de Bercea Mondial de Bucegi, sa va uitati la figura lui, sunt destule similitudini cu Bercea… bine, acum de cand l-au prins cu puii dati mita electorala, seamana mai mult a pui fript… a reusit sa faca tot ce a dorit. Bineinteles ca nu ma refer la ceva in sens pozitiv, omul acesta numai de rele a fost bun 🙂 Mai sus, actualul presedinte al CJ Dambovita descrie ce a vorbit cu omologul sau de la Prahova: „Am avut discuții cu președintele CJ Prahova, dânsul invocă lucruri pe care eu nu le știu, înțelegeri pe care le-ar fi avut cu fostul președinte al CJ – ca banii să fie luați integral de Dâmbovița pe OUG 28/2013, fosta HG 577„. Ne dam seama ca Popescu avea planurile bine facute. Astia, de la Prahova, s-au lasat si ei dusi de val. Certurile intre partide sunt doar de ochii alegatorilor, sa se dea impresia ca ei ar figura in agenda acestor partide. Real, toate partidele de la noi au propriile scopuri… pe cine punem sef la Vama, la Fisc, mai schimbam un sef de politie incomod… nu au nicio treaba cu guvernarea tarii.

Acum, judetul Prahova nu mai vrea sa dea bani. Pai daca presedintele CJ a avut o intelegere cu fostul de la Dambovita si acela nu mai este, cum sa se increada el in altul, care nu stie despre ce este vorba? 🙂 Mai ales ca a si trecut recent prin sita DNA-ului din alte motive, si a fost cat pe aici sa fie inchis. Eu cred ca nici nu mai vrea sa auda de acel drum… deci, acel drum va trebui mereu reparat, niciodata adus la standarde normale. Si-asa, drumul nu poate fi impartit in doua benzi, circula fiecare cum se orienteaza, pentru ca daca s-ar trasa o banda… ar semana cu o pista de biciclete putin-putin mai lata.  Dar nu trebuie sa ne asteptam niciodata ca talharii de acest gen sa faca vreun lucru bun…

Sambata dimineata am urcat pe Jepii Mici spre Babele, apoi am coborat la Padina. Am si scris si detaliat in articolul de ieri. Multe persoane mi-au spus ca de ce tot urc pe acolo, ca daca nu am umblat pe acel traseu de s-au saturat ei citind 🙂 Ei bine, revin tot cu acel traseu, pentru a nu se induce cumva ideea falsa de lejeritate, ca este un traseu accesibil. Deoarece nu este deloc asa… pe indicator scrie minim 4 ore pana la Babele, ca eu urc in 85 de minute, nici nu trebuie luat in seama, decat asa, ca o mica realizare. Am mers de ani de zile pe acel traseu si cunosc fiecare curba, este explicabil in cazul meu.

In aceeasi zi, cateva ore mai tarziu, pe aceasta vale a Jepilor, s-a produs o tragedie. Un grup de turisti urca spre Platoul Bucegilor… la un moment dat, unul dintre ei, mai curios sau mai temerar, s-a abatut de la traseul turistic si a cazut in gol. Se pare ca ar fi abordat o scurtatura, o mica brana ce trecea pe deasupra unui hau de zeci de metri, a alunecat, cazut si zdrobit intre pietrele paraului Valea Jepilor. Salvamontistii l-au gasit a doua zi…

SAMSUNGValea Jepilor

Deci, nu faceti niciodata imprudenta de a va face un rucsac asa cum si-l face colegul, de a merge pe unde vrea prietenul… Pe munte trebuie sa stii ce poti si ce vrei, de multe ori te inseli si-ti formezi o imagine gresita, crezi ca poti face orice traseu, dar nu este asa. Daca ai mers de cateva ori, esti putin mai avansat ca altii, dar nu te ridici la un alt nivel. Dupa mai multi ani de mers pe munte, incepi sa vezi lucrurile cum trebuie… asta daca vrei sa simti muntele si ce are el, ca altfel iei o masina si mergi pe drum ca toata lumea, ne uitam unii la altii, mancam din portbagaj…

Deci, bietul tanar de 36 ani a alunecat si a murit. Daca ramai pe traseul turistic, esti in siguranta, daca pleci de capul tau, esti singurul responsabil de ceea ce ti se poate intampla. Ce mi se pare interesant este faptul ca nu l-a auzit nimeni cazand sau tipand, abia seara si-au dat seama prietenii lui ca lipseste.

O alta stire este ca azi-noapte a plouat bine de tot in Valea Prahovei si Parcul Natural Bucegi. Stateam si priveam ploaia cu niste prieteni si unul dintre ei, participant la Marathonul 7500, spunea ca seamana cu ce s-a intamplat la acel concurs, doar ca au lipsit trasnetele. Cu aceasta ocazie, jandarmii montani din partea damboviteana a Bucegilor au fost solicitati sa intervina, deoarece mai multe corturi au fost inundate, iar turistii au ramas blocati: si cu apa in cort si cu masinile prinse in noroi. Echipajele de jandarmi i-au scos insa din necaz, incidentele avand loc in zona Padina-Cheile Tatarului.

Ca idee, cand pleci pe munte, indiferent ce cort ai avea, este neaparat necesar sa ai la tine o folie lata si mai groasa de plastic, a carei suprafata sa poata acoperi lejer cortul. Si daca asezi cortul cum trebuie si intr-un loc potrivit, poate sa ploua, ca nu se intampla nimic. Cand eram mic, mergeam an de an intr-o anume zi pe munte, cu vecinii. Era o traditie. Cu noi era un domn pe nume Cornel Tunaru, traieste si astazi, are vreo 55 de ani. Intotdeauna el dormea pe langa corturi, afara, pe o patura, invelit intr-un plastic. Nu a fost nicio noapte in care sa nu ma trezesc si sa nu ma uit la el, curios cum de poate dormi asa… Indiferent cat ploua sau cum era afara, el dormea linistit 🙂 Dimineata nu avea nimic…SAMSUNGCu albastru, postul jandarmilor montani din zona Pestera.

M-am uitat pe clasamentul de la Padina Fest, si da, este corect cum am spus ieri, la categoria de varsta 30-39 de ani am sosit pe locul 4 din 34 de concurenti din acelasi segment de varsta. Tot corecta a fost si concluzia ca Geo Badea, salvamontistul de la Dambovita, a obtinut locul 3 la categoria 40-49 de ani. Din pacate pentru ocupantii locurilor 2 si 3 la aceste categorii de varsta, organizatorii nu au dorit sa le acorde premii, cum se face, de regula, la competitiile de alergare montana. Organizatorii unor concursuri mult mai mici decat acesta la care ma refer, asa fac, asa se face… altfel nu ar exista categoriile de varsta. Dar, probabil, organizatorii au facut niste calcule si au vazut ca taxa de participare, in valoare de 100 lei/participant, nu acopera costurile 🙂 si au dat doar trei premii, primilor 3 sositi, indiferent de varsta lor.  La un eveniment asa de mare, ca Padina Fest, festivitatea de premiere trebuia sa fie ceva mai grandios, mai de durata si mai elevata. La maratonul din Piatra Craiului, aceasta festivitate dureaza pana la orele tarzii 🙂 SAMSUNGEvenimentul Padina Fest este guvernat de niste reguli, afisate pe gardurile ce ii delimiteaza pe cei care platesc de aceia care nu platesc 🙂 In plus, sunt multi agenti de paza, care te verifica daca porti bratara la mana. Ai bratara, intri, nu ai, te duci si cumperi biletul, adica bratara. Bine ca s-au gandit sa nu repete figura cu nepremierea si a doua zi, cand a fost cursa biciclistilor… sau poate le-au dat lor premiilor acestora de care spun 🙂 Eu, care am participat la multe, multe concursuri, cred ca ideea, initial, a fost sa premieze pe primii trei clasati la fiecare categorie de varsta… insa cand au facut calculele, ca in spatele la Padina Fest sta un geniu financiar, daca nu v-ati dat inca seama de atatia ani 🙂 … au vazut ca nu prea ies bine 🙂 Ca organizator, iti iei niste masuri din timp, consulti lista de participanti, intrebi si cauti sa afli cine are sanse mari, ca poate iti castiga un sportiv de talie nationala si te faci de rusine, iese acela pe post, spune cateva cuvinte si mare parte din alergatori, cand il vor auzi, nu mai vin la urmatoarea competitie. Nu cunosc foarte multe despre cel care a luat locul I, stiu ca este un sportiv legitimat la un club din Campina, dar pot sa spun ca acela care conducea festivitatea nu a mai avut niciodata de-a face cu un astfel de eveniment. In fine, ocupantul locului 2 era un ofiter de politie, schiul, de exemplu, l-a consacrat… si sa-l lasi sa plece cu baxul de suc dupa el, este foarte interpretabil, deloc potrivit… sau sa-l intrebi pe cel de pe locul 3, adica pe Radu Milea, alt sportiv renumit, de unde este… in conditiile in care a stat 5 zile acolo langa ei, cu ei, in tabara 😉 Pai, in aceste 5 zile nu a reusit nimeni sa afle de unde este, trebuia sa-l intrebe pe scena? 🙂 Normal ca l-a deranjat intrebarea si  ca i-a raspuns prezentatorului exact cum trebuia.

 

Jepii Mici, deja devine clasic

O plimbare asa, cu diverse ganduri…

Intai, m-am panicat inutil, crezand ca m-am trezit la 9, dar era de fapt vreo 7 si ceva. Noroc ca nu am daramat tot prin casa, evident in astfel de situatii, ultimul lucru ar fi servirea mesei. De regula, daca ma grabesc, nu mai mi-e foame 🙂

Plec de acasa, iau niste cornuri cu ciocolata, doi litri de limonada, o alta ciocolata si drept inainte spre munte. Pana la Cascada Urlatoarea nu era nimeni. Ajung acolo, erau doi oameni mai in varsta care faceau tot felul de observatii curioase la natura inconjuratoare… cascada mi s-a parut bogata in apa.

1In alti ani, cascada era cam pe jumatate, nu avea atata apa, erau niste muschi in partea stanga peste care se scurgea apa superb…

2Urc pe poteca mai sus de cascada, mai fac cateva poze si la fosta statie de funicular ma opresc sa aleg traseul de urcare: Jepii Mari sau Jepii Mici?

Am urcat pana aici pentru a nu merge prin toate noroaiele ce sunt intre cascada si Busteni, pe marcaj punct rosu. Deci, traseul pe Jepii Mari a inceput sa nu-mi mai placa, este prea lung, are prea multe curbe… mergi mult si urci putin in altitudine, nu ai peisaj ca vegetatia tot s-a extins in ultimii 3 ani… suplimentar, cand am coborat ultima oara, am vazut „urme” dese de ursi 🙂 Bine, ei sunt la ei acasa, pe Jepii Mari sansele sa te intalnesti cu ursi sunt mai mari decat pe Jepii Mici… si ca o observatie, in opinia mea, urmele erau de la cel putin 5 ursi, ursi care nu vin la punctele de hrana amenajate prin padure, deci ei pe acolo locuiesc… stiu eu ca asa este, nu intrebati de unde stiu, dar sunt sigur 100% 🙂 Ursii acestia nu trec pe la punctele de hrana amenajate de cei responsabili.

Fac un calcul… in timp ce ajung in Saua Urlatorilor pe Jepii Mari, pot ajunge la cabana Caraiman urcand pe Jepii Mici, in acelasi interval de timp. Asa ca am mers spre Valea Jepilor… socoteala nu s-a potrivit pana la urma, pentru ca fiind duminica si vacanta, gemea valea de turisti si am mai stat in spatele unora la traversari… dar m-am bucurat de peisaj, am mai lucrat la planul de alergare pentru Vertical Trail Race din august. Anul trecut am alergat portiunea dintre telecabina Busteni si telecabina Babele in 73 minute. Daca in acest an nu alerg mai repede cu 10 minute, ma las de sportul acesta… asadar, imi fac planul pe vreo 20-30 de bucatele, unde alerg tare si unde trebuie abordat altfel traseul… mai trebuie sa merg de vreo 3 ori, ca sa vad ce se poate face si cum. Ca eu nu sunt ca astia de performanta 🙂 ei nu vad decat inainte si fug pe oriunde… mie imi trebuie un plan, trebuie sa ma gandesc, daca o iau pe o scurtatura, oare ma oboseste sau castig timp, aici conteaza fiecare secunda, pentru ca pana la Babele se aduna in minute…

3Valea Spumoasa… izvoarele principale, acelea cu debit mare, ies chiar de sub stancile de mai sus

SAMSUNGCiuperci… nu stiu ce sunt dar nu am auzit si nici nu am vazut sa culeaga cineva asa ceva

SAMSUNG

SAMSUNGCascada Caraiman in stanga, turisti pe traseu si hornurile Caraiman in dreapta, unde este acea despicatura

SAMSUNG

8O poza de mai jos… pare ca nu mai ajungi, dar este o parere doar, fiecare pas conteaza pe aceasta vale

8bInapoi

SAMSUNGSuperbe aceste gentiene

SAMSUNGAici este aproape de iesirea din vale… este un urcus superb 🙂

SAMSUNGUltima panta spre cabana Caraiman care se afla in stanga

12De la Cascada Urlatoarea si pana in fata cabanei Caraiman… circa 2 ore, fara efort deosebit… sigur o sa scot 63 de minute de la telecabina din Busteni si pana la Babele

13Cu apa acum, chiar trebuie sa va spun… in niciun caz nu beti apa din Valea Jepilor. Bine, unii vor zice ca nu are nimic, ca dupa nu stiu cate pietre apa se filtreaza, na, fiecare cu ce stie… eu nu beau deloc apa din aceasta vale. In cadrul unui concurs lung pe munte, organizatorii au luat apa din aceasta vale, nestiind ca nu trebuie… si multi concurenti au abandonat cursa avand felurite simptome… eu cu mare chinuiala am reusit sa urc aceasta vale… nu mi-am revenit ore bune si abia am prins locul 4.

14Mie imi place sa beau apa chiar de la sursa, de unde iese izvorul, asadar, pentru a fi safe, parerea mea este urmatoarea: cum urcati pe traseul marcat cu cruce albastra o sa intalniti la un moment dat o scara din lemn montata de salvamontisti… este cam la 30 de minute de la inceperea urcusului prin padure. In stanga scarii, vin doua izvoare, unul dupa altul. Aici este singurul loc pana la cabana Babele (de unde puteti cumpara apa), unde apa este sigura. Primul izvor, daca veti cuprinde apa in mana veti vedea ca este curat. La al doilea, veti gasi deseori o cana, un pahar… dar cu putina atentie veti observa diverse vietati sau impuritati in apa. Mai bine primul…

Apoi pana sus nu mai este apa de munte ci apa cu peturi, butoaie ruginite, etc si etc. Nici macar mai sus de cabana Caraiman, unde veti intalni niste izvoare pe dreapta nu este sigura apa. Din traseul Babele-Cruce ajung aici tot felul de gunoaie aruncate de turisti… cum se vede in pozele de mai sus.

15Cabana Caraiman…

16Stana lui Vasilica… ma uit mereu de acasa cu un binoclu sa vad cand duce oile in habitatele caprelor negre, ca si-a facut un obicei, prost evident… si trebuie corectat.

17Lacul de la Piatra Arsa

18Gata, muntele s-a trezit la viata 🙂 Imi place cand sunt animale, mai este si vacanta… acum sa fie vremea buna

19Nu mai sunt 2000 de ani, ci 1999 🙂 …vedere spre Stana Regala

20Cat de mult au crescut ierburile pe aici…

22

23Si trebuia sa iasa putin si soarele, doar este unul dintre locurile mele favorite 🙂