Diverse… de prin oras, de prin natura

O serie de surprize au pregatit organizatorii Festivalului Sinaia Forever, eveniment ce va avea loc saptamana viitoare. In fiecare zi, acestia mai dezvaluie cate un artist:

Un prieten imi semnalase un fel de constructie, situata prin padure:

Prin statiile de autobuz/maxi-taxi de prin Valea Prahovei au aparut niste afise cu excursii:

Acestea le-am vazut si prin microbuze, deci operatorul principal de transport persoane de pe aici, le organizeaza.

Poate ca nu li se pare la multi dar aceasta nu poate fi catalogata decat ca o minunatie a naturii. Concluziile se desprind de la sine.

Observand pisica aceasta printr-un cimitir, m-am gandit instantaneu la superbul film „Demoni printre noi” 🙂

O panorama spre orasul Comarnic:

Centrul Predealului

Traseul turistic: Busteni – Jepii Mici – Sfinxul – Baza Salvamont Baba Mare – Vf. Omu – Valea Gaura – satul Şimon

Vreme buna, timp perfect pentru excursii. Ieri s-a aratat si ceva ploaie pe aici, dar primele zile ale lui septembrie chiar au fost perfecte. Intruna din aceste zile am facut si excursia de mai sus, o drumetie inceputa cam atipic pentru altii, destul de tipic pentru mine.

Itinerariul stabilit tot de mine… desi s-ar fi vrut altceva. Totusi m-am gandit ca este mai bine cum zic 🙂 fapt recunoscut apoi in unanimitate, asa ca am plecat din Busteni peste Bucegi la Simon. Eu dorind sa fac acest traseu exclusiv pe jos, am fixat intalnirea la Babele. Acelasi eu am uitat ca nu pot fi mereu punctual din cvasi-motive si ora 9 la Babele a fost de fapt un 9:40 pe la Baza de la Baba Mare. Nu mai conteaza cine te asteapta, fete sau baieti, batrani sau colegi, conteaza ca intarzii.  Pe la 7:40 eram abia in Busteni in centru 🙂 Si eu care trebuia sa fiu peste 80 de minute la Babele… nicio sansa.

Ulterior, am aflat eu ca inca o fata care a fost cu noi, urcase cu o zi inainte tot pe jos, singura, pe Jepii Mici. Foarte curios, am intrebat-o mai tarziu cand am aflat, de ce a mers, chestii din acestea, si mi-a zis ca a auzit ca este cel mai greu traseu si ca vrut pe acolo, ca a parcurs traseul in 4 ore. Pe masura ce povestea, in mintea mea a aparut contextul… deci cum statea asa intre blocuri, si-a zis „ce naiba fac eu pe aici, ia sa merg pe Jepii Mici ca este greu, de ce sa stau acasa” 🙂 . Am zis ca mor de ras si am necajit-o de cateva ori pe traseu cu treaba asta. Bine, i-am zis ca traseul de azi este un traseu lung dar a spus: „cu cat e mai lung, cu atat mai bine”, si mi-am dat seama ca se va descurca.

Deci am urcat repede Jepii Mici, pe la 8 am intrat in padure si pe la 9:25 eram iesit din Vale… mai exact, tin minte ca am primit un sms la 9:28 si semnal ai mai sus de cabana Caraiman, deci trecusem de aceasta locatie.

1La 8:11 eram la indicator, cu multumiri pentru cei care au sters porcariile scrise pe indicatoarele aflate de-a lungul traseului. Probabil cei de la Salvamont… m-am gandit cand le-am zis ca trebuie sterse… ca s-ar putea sa nu inteleaga si sa o ia ca pe o gluma. Dar au facut o treaba foarte buna.

2

3Treptele sapate

4Cascada Caraiman fara apa… Aici eram la 9:08, nu am urcat chiar rau…

5O capra neagra cobora prin spatele meu si… gata am ajuns 🙂

6In traseul spre cabana si varful Omu, marcaj banda galbena… cabana se vede acolo unde este sageata rosie

7O privire spre Coltii Morarului apoi pe sub Cerdac am continuat… sa ne apropiem de cabana Omu, intai cu privirea si apoi cu pasul 🙂

8Nu parea cine stie ce animatie pe la cel mai inalt varf al Bucegilor

9A aparut si un indicator nou, acesta cu cele trei trasee. Felicitari celor care au ridicat stalpul, l-au fixat si au adus indicatorul. Conteaza mult asemenea actiuni mici pentru ca ele decid niste evenimente… fiind indicatoare stie oricine unde merge.

10Dupa „Pe aici coboram” ma uit spre vf. Bucura

11si inteleg ca fie nu a vrut, fie ca a fost pe acel varf. Mai jos am aflat ca nu si-a dat seama ca acela este varful si de intors inapoi nu mai putea fi vorba, fiind deja foarte jos.

De la Omu, ne-am mai uitat asa de jur-mprejur:

12Traseul ce coboara pe Bucsoiu Mare, coboara tocmai dupa acel varf din imagine

13Traseul spre Bucsoiu are marcaj banda rosie si pe el se ajunge in Busteni in 4 ore… pe fundal se vede orasul Rasnov

14Releul Costila… vedere peste gardul fostei rezervatii de la Vf. Omu care nu mai exista decat pe hartie

15Cabana si refugiul Malaiesti

16Traseul turistic Bucsoiu-Malaiesti, marcat cu triunghi albastru, denumit si Brana Caprelor. Adica treci de varful Bucsoiu, cobori vreo 20 minute cel mult si se face o poteca la stanga cu marcajul pe care vi l-am spus. Foarte pitoresc traseul. Se coboara in Valea Malaiesti pe unde vedeti sagetile din poza.

17Peste muntele Padina Crucii zarim Lacul Tiganesti precum si traseul turistic ce urca spre Saua Tiganesti

18Lacul Tiganesti, considerat a fi singurul de origine glaciara din Bucegi

19Si deja suntem pe Valea Gaura, in opinia mea valea cea mai pitoreasca din Bucegi

20Pe stanga vedem bordeiul unde dorm noaptea ciobanii. De la Omu eu vazusem o turma de cai ce pasteau pe aici, insa ajunsi la fata locului caii erau de fapt magari :))

22De acolo am inceput sa coboram

23Cum spunea cineva mai jos: „De sus nici nu iti dai seama cat de frumoasa si de lunga este valea”

24Aici, am cuprins un intreg univers intr-o fotografie. Aceasta este cea mai faina poza a traseului… din punctul meu de vedere 🙂 …un element introdus in acest cadru poate naste o lume noua, zic si eu 😉

25

Imagini pitoresti dupa depasirea segmentului abrupt de coborare, prevazut cu lanturi, care, spre surpriza mea a parut din punctul celorlalti de vedere, partea cea mai interesanta a traseului:

26

27

28

29

Insa dupa admirarea acestor „peisaje desenate” ne-am asezat la un popas:

30Dupa ce am auzit de regim, de vegetarian, vegan si mai stiu eu ce… mi-am dat seama ce bine ma simt eu cu Pepsi si gratar. Probabil tot asa se simt si altii, important este sa faca fiecare ce crede.

31Un coacaz rosu ni s-a aratat chiar in zona de deasupra cascadei Moara Dracului, cadere de apa inexistenta acum 🙂 Coacazele care nu erau coapte cum ar trebui, deci cine mai trece peste vreo 2 saptamani 🙂 Important este sa nu le confundati cu altceva.

32

33Pana in Simon 1 ora si jumatate pe marcaj triunghi galben

34Pe aici am aflat ca suntem prieteni pana la urs. Adica daca vine ursul nu mai suntem prieteni 🙂 scapa cine poate 🙂

Dupa o coborare destul de accentuata am ajuns si la firul apei, poteca urmareste acest fir, traverseaza poieni superbe si ajunge intr-un drum forestier:

35

36

Am trecut si pe la monumentul militarilor cazuti cu elicopterul in muntele Gutanu:

37

38Constatam ca doar steagul Israelului mai este si ca lipseste al Romaniei. Poate trece cineva pe acolo si pune un steag…

39Tratament cu apa rece de munte 🙂

40

41

42Toamna, tu ne bati la geam sau deja ai venit pe nestiute…

Mergem ce mai mergem si vedem masina Jandarmeriei:

43

44Vreo 4-5 taurasi pasteau, pe dreapta observam o casuta si un mar. De o creanga a pomului fructifer atarna o sacosa. In sacosa, se ghiceau niste mere. Concluzia? Cineva mai trece pe acolo din cand in cand si atunci cand se mai coace un fruct, il aduna si-l baga in traista 😉 Hai ca toamna e lunga…

45Vestea buna este ca am ajuns in Simon. Vestea mai putin buna este ca urma un drum de cativa kilometri pana la statia de autobuz 🙂 Pentru mine era o placere, aveam de pozat cate ceva de prin Simon.

46Tatal era foarte atent la noi, ca nu cumva sa pricinuim ceva familiei 🙂

47I-am atras rand pe rand pe catelusii astia dupa noi, promitand ca vor fi parte din meniul de seara. Bietii caini, ce am mai ras de ei… Am vrut sa-i pacalesc si sa-i bag intr-o curte oarecare si sa-i inchid acolo, dar ideea mea a fost primita cu rasete si cu indemnul sa mergem ca ne ia lumea de pe acolo la bataie. Dintr-o curte, un mar isi intindea crengile peste gard venind in intampinarea dorintelor turistilor ca noi… Desi pornisem de la o casa cu un numar apropiat de 400, parca numerele scadeau foarte greu, abia am ajuns pe la 220, prin urmare mai era pana la statie… Eu ma vaitam cel mai tare, „cat mai e, ca nu mai ajungem” ca sa nu aiba loc nimeni de mine :))

48„Nu-l pozezi, uite ce frumos este…” Eu da, dar nici nu-l vazusem 🙂

49

50Asta voiam in mod special sa pozez. Este clar ca aici m-am rupt de grup, pentru vreo 20 de poze.

51Biserica din Simon, parca mai trecusem pe langa una… sau nu?!

52Aici trebuie sa mai vin… super poza.

Cand am ajuns la statia de microbuz, un nene de pe acolo ne-a spus ca trebuie sa apara si autobuzul, era vreo 17:35. Deci de la Omu si pana in Simon am facut circa 5 ore si jumatate de mers lejer.

53Poza din autobuzul spre Brasov, un bilet costa 7 lei. In Simon, am ajuns la concluzia ca nu vom prinde trenul de 19:35 spre Busteni si ca abia la ora 21 vom mai avea un microbuz.

Insa nu a fost asa, un moment de geniu al unuia dintre noi si am coborat din autobuz langa un taxi, un mijloc mult mai rapid. Cu 10 lei am ajuns la 19:24 la gara din Brasov.

Deci am prins trenul 🙂 Si excursia s-a terminat cum trebuia.

Traseul turistic: Busteni – Vf. Omu – scena de poveste a Vaii Malaiesti

Din nou la Malaiesti, la exact o saptamana dupa ce am mai fost… Parca prea este frumos acel loc 🙂

Mai intai am urcat din Busteni cu telecabina la Babele, dupa care am aruncat o privire pe la Sfinx:

sfinx

Din acest loc, am urmat traseul spre Varful Omu, pe care nu-l poti pierde nici pe ceata si cred ca nici noaptea, fiind lat si cu multi stalpi. Marcajul este banda galbena.

Pana la Omu, iata ce am intalnit:

desen piatraCe reprezinta nu stiu…

stanca 1Cam toate stancile cu anumite forme au o denumire. Dupa cum li s-a parut unor oameni. Denumirile sunt folositoare ca repere in orientare, nu ca ar semnifica nu stiu ce. In timp, probabil, poteca de langa stanca din imagine va capata denumirea de: Aleea Icarului Cazut… si tot asa.

peisaj 1Pe acolo, pe jos, am vazut 3 exemplare de vanturel rosu, specie protejata de legislatia comunitara… sunt niste pasari ca niste ulii mici.

cerdacAndrei prin zona Cerdacului Vaii Cerbului. Multi spun „Ceardac” 🙂 dar DEX-ul ne spune cum este corect…

SaturnCu sageata rosie cabana Omu. Stanca din fata este Saturn, deci v-ati dat seama cum sta treaba 🙂 Prin stanga stancii, mergeti pe str. Saturn, bifurcatie imediat cu b-dul Ialomitei care coboara vertiginos, dar dvs continuati sa urcati si pana la Omu mergeti pe str. Intreitul Stalp al Cerului… adica strada asta trece si ea pe sub varfurile Gavanu-Bucura-Omu.

Ajunsi pe la Omu, am dat pe acolo tururi de cabana si de stanca, eu cu ideea ca o ciocolata calda este 7 lei, de fapt Cola era 7 lei la 0,5 l. Pana la urma ciocolata nu era atat dar nici nu stiu cat… oricum nu am stat mult ca voiam sa facem un mare popas la cabana Malaiesti, insa 20 de minute tot am stat 🙂

salvamont omuBaza salvamont de la Omu. A costat vreo 4 miliarde lei vechi daca tin bine minte 🙂 La aprecierea mea, evident eronata 🙂 cu un miliard lei vechi, aduci si materiale, faci si o jucarie mult mai mare. Deci chestia asta permanent inchisa nu e buna de nimic 🙂 Serios! 🙂 De cand merg eu la Omu, daca am vazut deschisa de 2 ori sandramaua aceasta. Acum mai este o parte amuzanta 🙂 Intrucat nu au gandit la momentul respectiv, pe timpul iernii „baza” nu poate fi folosita… deoarece au pus usa spre nord, pe directia vantului dominant. Daca totusi reusesti sa intri, nu ai cum sa mai iesi pentru ca ingramadeste vantul nametii in fata usii. Cum o dai nu e bine.

vf. bucuraSa privim mai bine spre varful Bucura

valea gauraSi spre Valea Gaura…

In cele din urma si spre traseul nostru:

vedere de la omuCam de pe acolo incepe coborarea pe poteca de vara spre Malaiesti… sau bulevardul Malaiesti

indicatoareNe dam seama ca suntem bine 🙂 Hornul Mare este un pic mai departe de aceasta intersectie, la cel mult 7 minute… spun asta pentru ca am intalnit niste turisti care au preferat sa urce cu rucsacii prin horn, pe motiv ca distanta dintre locul unde iese poteca de vara in creasta si locul de iesire din horn ar fi de 30 minute 🙂 Asa ca au luat-o prin horn pentru a castiga cele 30 de minute. Fain!

Am inceput sa coboram, este superba valea, sa prinzi zi buna ai ce vedea, te bucuri de liniste, de peisaje, de floricele, de zborul fluturasilor… de observatiile pertinente ale unora ca mine, care observase o banda de struti mergand incolonati pe Brana Caprelor 🙂

aeroportPare un aeroport, eu de ce sa nu am naluciri? Deci, poteca nu trece pe langa el, din motive de securitate: Zona de Decolare a Viselor. Traseul turistic este undeva in stanga.

poteca de varaIata ce frumos serpuieste poteca de vara, perfecta pentru o drumetie in care nu alergi, nu te grabesti, cand mergi ca turistul obisnuit. Pe acolo am coborat, de la o curba am pozat stanca aceea „aeroport”.

macul galbenMacul galben, alta specie ocrotita, o floare gingasa de munte

cruciAndrei citind ce scrie pe o cruce… adica povesti despre niste copii care nu au fost cuminti si nu au ascultat de parinti, ce sa zic si eu. El a venit acasa cu versurile de pe crucea aflata pe stanca Saturn, „ca aceia iubiti de zei, mor tineri”…

hornul mareIntersectia cu Hornul Mare

drept inainteCelebrul nostru indicator „Drept Inainte”… reper de unde stiam ca vom intra foarte curand chiar acolo, la mama viselor. Adica aici:

vis 1

vis2

vis 3

vis 4

vis 5

vis 6

vis 7

vis 8Am privit doar, ca nu trebuie sa vorbesti in asemenea peisaje. Acolo unde sunt stancile cazute ma gandeam daca ar fi si cred ca este, un petec de iarba, sa asezi cortul. Oare cum ar fi sa stai o noapte prin acea lume de piatra si sa privesti la stele? 🙂 De incercat pe viitor…

Hai ca in sfarsit am vazut ca ne apropiem si de cabana, mult a fost, tot la fel a ramas:

cabana malaiesti

cal alb

cai

drumetiCabana de munte, oameni de munte. Nu este un peisaj antropic frumos? 🙂 Pentru ca nu ajunge chiar oricine la Malaiesti

zapada varaDoua pete de zapada

Am stat circa o ora si 45 de minute, un popas adevarat 🙂 Intr-un final, cateva tunete ne-au trezit la realitate si am pornit spre Prepeleag-Pichetul Rosu, pe marcaj triunghi rosu:

malaiesti 1Privind inapoi… prin urmare mai venim 🙂

peisaj 2

stanca 2Alt chip stancos, cum sa-i zicem, cum sa-i zicem? Fofează! 🙂

peisaj 3Mult incolo se vede Magura Codlei

la prepeleag

bancaBanca ridicata in memoria lui Traian Murgilas, mort pe Valea Bucsoiului in 2012. Dumnezeu sa-l odihneasca!

pichet indicatoareAm ajuns si la intersectia de trasee de la Pichetul Rosu. Tabla cu apa ar trebui data jos si amplasata pe la Poiana Izvoarelor, ca in acest loc nu foloseste la nimic… pentru ca nu ai o sursa de apa la indemana. Daca ai ajuns pana aici, ce faci, te intorci dupa apa la cabanele din spate? Nu mai bine pui anunt la acele cabane? Bine, tabla este de peste 10 ani, ca ne obisnuim asa.

costilaConcert peste muntele Costila, cu lumini, tunete

cruceLa Gura Diham, dupa o coboare frumoasa, printre cativa stropi anemici de ploaie… apoi pe drum pana la gara, ca fiind si duminica si dupa orele 18, cei cu minicarul care asigurau transportul intre gara Busteni si Gura Diham nu au mai circulat, dar nu a fost asta cine stie ce mare problema. A fost o excursie reusita! 🙂

O excursie stupida pe muntele Postavaru

Cand ai la doi pasi Bucegii este de-a dreptul stupid sa mergi pe Postavaru. Si mai ales pe partea acestuia unde sunt numai peisaje antropizate. Trebuie fie sa nu ai nicio notiune montana, fie sa fii de la extremitatea satului din extremitatea tarii, unde nu se intampla nimic si unde vezi doar spatii largi, drepte.

Din punctul meu de vedere, nu am de ce merge pe acest munte. Poate sa mai parcurg vreun traseu prin zonele mai salbatice, de la Timisul de Jos spre varf, ceva de genul. Dupa anul 2002, am gandit niste excursii superbe spre Postavaru. Plecare din Busteni-Gura Diham-cabana Forban- DN73- fosta cabana Fraga – Trei Brazi- cab. Poiana Secuilor – Spinarea Calului -varful Postavaru- Poiana Brasov etc. Altadata din zona Spinarea Calului ne-am dus prin Cheile Rasnoavei pana in Rasnov, la cetate, apoi pe jos in Poiana Brasov – Drumul Vechi al Poienii – Brasov – gara. Excursii de o zi, cu plecare dimineata si cu punct de sosire la gara Brasov, ca sa luam trenul acasa. Deci, asa vad eu care locuiesc de cand ma stiu la poalele Bucegilor, mersul pe Postavaru.

18

Nici nu stiu cum sa incep mai bine expunerea excursiei, pentru ca ma deranjeaza foarte mult cand imi dau seama ca sunt idiot. Nu a mai contat ca pe la 6 ani urcam cu parintii pe Brana Caraimanului, ca intre 12-14 ani plecam deseori de acasa pe munte cu alti baieti de varsta mea, atrasi de vederea Cantonului Schiel sau de Crucea de pe Caraiman. Cu o harta veche si incompleta, ajungeam pe la lacul Scropoasa, fara sa fi implinit 14 ani. Practic fugeam de acasa indemnand si alti copii. Ne feream de salvamontisti, de politie, de ciobani, de oamenii mari. Acasa cand ne intorceam tocana noastra nu si-o lua nimeni. Intre 6 ani si 18 ani am stat pe langa niste oameni mai in varsta care traisera toata viata pe Bucegi. Acestia fie ploaie, soare, zapada, plecau in week-end de acasa, prin padure sau pe munte. Dormeau in padure, la cabane, la stane, adica unde se nimerea. Am fost cu ei cam prin toate cotloanele acestui munte. Plecau aparent fara notiunea timpului. Printre atatia oameni cu atata experienta, vrei nu vrei inveti o multime de chestii, te formezi ca om de munte. As povesti in sute de pagini, imi amintesc fiecare intamplare, ce haine purtau, purtam, unde mancam, ce vorbeau. Le-am inregistrat in minte pentru totdeauna. Ce stiau ei stiu si eu; de la ei.

De aceea multi zic ca sunt o persoana dificila, imprevizibila si pun diferite actiuni ale mele pe seama mai multor persoane. Nu accepta ca pot face foarte multe si cauta explicatii sau sa vada doar defectele. In plus, eu de-a lungul anilor am avut preocupari diverse, am citit mii de carti, am fost prin multe locuri din tara asta si nu numai. Deci a merge pe Postavaru, urcand din Poiana Brasov mi se pare o copilarie, ceva ce se face in perioada scolara… cand am fost cu profesorul de geografie Gherman din Azuga. Cum sa urc pe un drum, printre partii,  cu enspe instalatii de transport pe cablu, totul antropizat cand am Bucegii cu tot ce vrei atat de aproape?

19

Totusi, pentru ca au fost persoane care spun ca gata, am stabilit deci, trebuie sa fim consecventi si sa mergem, am plecat. Eu am o problema cu aceste tipuri de „consecvente” montane. Adica vorbim o saptamana cum sa ajungem de exemplu in Valea Malaiesti, pentru week-end si, dupa ce stabilim, eu vin in ultima zi si propun un traseu putin modificat spre acea vale. Ma gandesc eu bine ca tinand cont de lungimea traseului si de participanti, ar fi mai bine sa schimbam un pic traseul ca toata lumea sa fie multumita si daca se poate sa vedem si mai multe atractii naturale. Insa de data aceasta nu am putut sa schimb traseul, desi in Bucegi se intamplau o sumedenie de chestii interesante, ca doar stabilisem 🙂 Si ia, sa nu ma mai sucesc eu si sa fiu consecvent!! Ce prostie! Ca si cum ma duc sa cumpar oua mereu de la un magazin si le iau cu 1 leu bucata. Si intr-o zi, se deschide un alt magazin si ala vinde aceleasi oua cu 50 bani bucata. Iar eu ca sa fiu consecvent, trebuie sa iau tot cu 1 leu bucata. Sau imi ridic o casa si caut materiale de constructie. Vorbesc cu o firma, negociem si pana cand ajungem la bani, vine un altul cu o oferta mai buna. Pai degeaba am negociat eu cu primul, ca banii ajung la acela cu oferta mai buna. A venit X cu o oferta mai buna, la revedere cu primul. Asa si cu traseele. Mergem pe traseul cel mai bun, chiar daca este decis in ultimul moment. Si pe 300 kmp cat au Bucegii chiar ai ce face pentru toata viata 🙂 Consecventa inseamna sa te tii de un contract, de un program, de ceva batut in cuie. Nefiind asa ceva, nu vad de ce sa fiu nu stiu cum, de dragul de a vorbi.

La joburi, de-a lungul anilor mi s-a dat masina de serviciu, mi s-a promis, mi s-a aratat, s-au rugat de mine, au insistat. Nu m-a incantat niciodata. Nu pot sta in coloana, nu pot sta intr-o cutie pe roti. Pot sta milioane de oameni, mie mi se pare stupid, fara nicio legatura cu modul meu de a trai si de a intelege viata. Nu am nevoie de o masina, nu am chef sa fiu tras pe dreapta, sa prezint acte, sa umblu dupa asigurari si prin service-uri, sa bag benzina, sa salut politistii ca si cum suntem prieteni pentru a nu ma opri, deoarece eu stiu ca nu am totul in regula, sa semnalizez cu farurile ca nu stiu cine este dupa colt… ce imi trebuie mie atata nebunie si stres? De ce sa-mi complic viata cu lucruri inutile? Vreau sa merg undeva, iau trenul. Pe munte nu am cum folosi masina ca nu ma intorc pe acelasi traseu. Nu-mi place viteza, nu-mi place sa merg prin toate gropile, sa circul gandilandu-mi constiinta ca na, asa sunt drumurile la noi. Viata mea pana la 35 de ani s-a compus doar din lucruri strict necesare. Nu ma intereseaza sa ma dau mare cu nu stiu ce, nu vreau sa fiu in rand cu lumea ca sa fac nu stiu ce impresie, important este sa fac lucruri bune si sa traiesc asa cum vreau, lasand niste urme in spate, sa nu fi trecut degeaba prin viata asta. Eu zic ca muntele te face sa vezi viata asa cum este, sa-ti clarifici prioritatile, visele. In natura si nu intre betoane, viata are alte dimensiuni, aici iti gasesti echilibrul, sensul.

Am plecat spre Postavaru cu celebrul 3001, stiti, acel Regio cu care montaniarzii din Bucuresti, Ploiesti, Campina vin in Valea Prahovei. In perioada asta trenul este plin ochi cu oameni de munte. De la Azuga, am gasit loc unde sa stam jos. In Brasov, suie-te intr-un autobuz pana in Livada Postei, plin de oameni, ca sardelele. Din Livada Postei, alt autobuz pana in Poiana Brasov. La fel, plin de tot felul de oameni, cu un controlor care vorbea continuu, cu o tanti ce locuia in Poiana Brasov si facea piata zilnic din Brasov. Si isi plangea de mila. Daca iti permiti sa dai zilnic 10 lei pe transportul in comun, ca sa mergi la piata in Brasov, nu vad de ce te plangi 🙂 O baba simulanta!

Deci toate conditiile ca pe mine sa ma ia capul 🙂 In Brasov, oriunde as merge, de regula merg pe jos. Nu vreau sa ma inghesui si sa stau atarnat de o curea sau de o bara. Nici nu ma deranjeaza ca stau altii, fiecare face ce doreste.

In Poiana Brasov, stabilim sa mergem pe traseul turistic initial marcat cu cruce rosie. Bun, si??? Mergem! 🙂 Ajungem langa padure, noi pe drum, eu ultimul ca imi tuna si imi fulgera, cand apare si marcajul pe un brad. Sub marcaj o sageata rosie. Se aude: „Uitati, acesta este marcajul pe care vom merge!”. Toti ne uitam si vedem marcajul. Apoi o luam mai departe pe drum. Toti! Deci noi am pierdut marcajul inca de dinainte de a intra pe traseul turistic :))) Era clar ca excursia se desfasura sub cele mai bune auspicii. Asa se intampla cand le stii pe toate si nu-ti dai seama de niste lucruri pe lumea asta. Cand mergi degeaba pe munte si nu vrei sa asculti.

1Marcajul. Bine, nu este primul arbore de langa drum. Acesta este un pic mai sus.

Asa ceva este antologic! Sa nu realizezi ca marcajul se aplica pe arbori in asa fel incat sa-l vezi din fata. Logic ca pe cealalta parte este alt marcaj ca sa-l vezi la coborare. Dar nici nu se punea problema de logica. Sageata de sub marcaj arata clar ca trebuie sa facem dreapta, sa iesim din drum si sa intram in padure. Noi ne-am dus mai departe pe drum. Nici de antropizatul Postavaru nu eram de fapt buni. Am deschis gura sa zic ca mergem in alta directie, gresita, si am intrat astfel in traseu.

2

4Mese la cabana Julius Romer. Le-am pozat pe toate cele pictate.

5Cabana J. Romer

Mai tarziu am ajuns pe la cabana Postavaru-Julius Romer, apoi la varful Postavaru. Plin de oameni, pantofari, turisti de tot felul, sandale, tocuri, oameni cu sacose. Ne asezăm si noi pe varful imprejmuit, am vrut sa deschid gura sa zic ca varful are 1799 m si ca a fost turnata o borna special pentru a se atinge 1800 m. Dar am tacut, nu avea niciun rost. Nu dupa mult timp se aude din grupul nostru: „De aici putem tine o excelenta lectie de geografie!”. Am zis ca ma duc sa sar peste balustrada 🙂 Era exact ce scria intr-un articol pe net. In conditiile existente, noi am fi reusit foarte bine sa tinem o excelenta lectie despre prostie si obtuzitate, cat si despre imprumutarea punctelor de vedere ale altora, copierea exprimarilor acestora pentru ca noi nu suntem invatati sa spunem ce simtim. Doamne fereste! 🙂

7

6

10Preocupati cu excelenta lectia de geo-prostie nu am zarit de pe varf, schitul parintelui Onufrie. Nu stim sa ne orientam, privim ca toata lumea spre departari doar pentru ca se vede frumos 🙂 Schitul este cel cu acoperis rosu.

La coborare pentru a vedea si altceva am zis sa trecem si pe la schitul acesta:

12

13Parintele Onufrie, de vreo 20 de ani prin aceste locuri. Daca mergeti, atentie ca are o ceata de caini prin preajma schitului, dar daca te faci spre ei fug toti. Nu am apucat sa dau dupa niciunul ca a venit parintele si oricum cainii erau tupilati prin padure. Ne-a povestit cate ceva, apoi am intrat un pic si prin schit. Acolo, s-a dat si un pomelnic, pe care sper sa se fi trecut si rugamintea catre Tatal sa ne dea si noua minte. Deci: „Tata Ceresc, pentru sfintii prosti care ti-au trecut pragul… stii Tu, mai departe!.. da-ne noua ce n-avem!” :)))

Frumos locul unde este schitul. Doi porumbei albi zburau de colo-colo, ca intr-un loc binecuvantat. M-am asezat pe o piatra si am stat asa, pana au venit ceilalti, observand imprejurimile, ascultand acest loc:

15

17

16Aici si-a pregatit mormantul parintele. Dansul ne-a zis.

Din 2-3 vorbe, mi-am dat seama ca trecerea pe la schit nu a schimbat nimic in sufletele participantilor 🙂 asa ca am continuat coborarea pe drum, spre Poiana Brasov, ca berbecii. Mai intram si prin padure cand nimeream traseul turistic. Pe turnanta am prins si autobuzul spre Brasov, ne-a luat soferul banii, daca mai stateam sa fim corecti si sa luam bilete de la casa, pleca. De fapt, cand ne-a vazut ca mergem spre casa de bilete a dat sa plece, cand a vazut ca ne razgandim, a oprit 🙂 Bai, in orasele mari ai de-a face cu tot felul de oameni 🙂 Am platit pentru amabilitatea de a-l ajuta si pe el sa bage niste lei in buzunar si am stat in picioare pana in Brasov. Alaturi de alti nefericiti. Noroc ca avea o oglinda si ma uitam des in ea, sa ma vad: „Tu esti ma’?” 🙂 Macar oamenii aia din autobuz nu aveau poate alta solutie, dar noi aveam atatea. Un alt autobuz era peste 30 minute.

O clipa, sa fac o completare: intr-o zi am fost pe Tampa. Duc binoclul la ochi si naiba stie cum se face ca mi se opreste privirea la un domeniu intins cu o constructie de tip palat. De cand am scris o carte, cica saptamana aceasta este gata si chiar m-as bucura… ca m-a terminat din toate punctele de vedere 🙂 … parca ne mana ceva prin astfel de locuri. Asa ca, autobuzul din Poiana Brasov ne-a lasat din nou in Brasov. Am coborat la Livada Postei, pe la ora 18.  Ce sa facem si noi, o luam pe strazi spre domeniul acela vazut de pe Tampa intr-o zi. Bine ca nu am mers toti. Incepea o alta aventura, dupa ce mersesem ca disperatii pe Postavaru, prin soare, partii, incapabili sa facem un popas pentru masa, doar am fost in contratimp, desi nu ne alerga nimeni.

Si o luam prin curtile unor oameni care se uitau cu ochii cat cepele, ce mama naibii e cu noi pe acolo, unde naiba mergem. Inconjuram domeniul, cea mai mai mare parte prin tufisuri si padure, unde in afara de caini vagabonzi si tot felul de personaje dubioase nu are sau nu au ce sa stea, si nu vedem nimic… dar iesim la vreo 2 km de oras 🙂 Nu am gasit pe nimeni sa-si faca mila de noi, sa ne duca naibii la cel mai apropiat spital pentru controalele aferente.

20Cand ne intorceam iar la Brasov 🙂

21Am trecut si pe langa casa acestui scriitor, de care evident nu stia nimeni, bagajele culturale fiind la anumite persoane compuse doar din ce spun unii despre altii. Tipul asta a scris o carte faina, o adevarata drama, despre deportarea sasilor din Romania in perioada comunista. Nu mai stiu exact cum se numeste, dar o am si eu in biblioteca.

In timp ce coboram din nou in Brasov, trece pe langa noi soferul care ne adusese din Poiana Brasov. De data asta se intorcea in Poiana. Va dati seama ce a gandit cand ne-a vazut pe langa oras :))) „Prostii astia s-au intors ca sa vina pe jos”. A urmat o alta asteptare, sa mai luam un alt autobuz spre gara. Primul autobuz in care am reusit si noi sa stam jos, noroc cu ora mai inaintata, putin peste ora 20. Cum se dusese naibii trenul, am asteptat autobuzul spre Bucuresti care era la ora 21. Vreo 40 de minute am stat in picioare, printre altii asteptand sa ne ia si pe noi, nenea cu autobuzul, sa mergem acasa. Jale mare!!! O baba semi-nebuna ne-a impuiat capul cu tot felul de tampenii pentru ca tot noi o bagasem in seama. Nu a tacut o secunda. Cineva dintre noi, i-a dat numele si nr. de telefon pentru ca simteau probabil ambele persoane o nevoie acuta de comunicare. Ce m-as bucura sa sune baba in fiecare zi, pe la 10 noaptea. Nu ai cum sa fii atat de fraier incat sa-ti dai numele si nr. de telefon, asa, la oricine.

Prin urmare, am ajuns noaptea acasa si nu am inteles nimic din ziua aceea! Bine, ca am nimerit drumul inapoi! Vai de capul nostru! 🙂 Dar de acum inainte, fac doar trasee compuse de mintea mea, pe care le schimb cand doresc, cine mai merge bine, cine nu sa stea acasa. Dar o asemenea excursie, nu voi mai face in viata asta!

Sper sa nu citeasca despre excursia asta vreunul de la Castel Film daca mai sunt prin Valea Prahovei sau de la Hollywood, pentru ca ori vin dupa noi, ori incep sa planga de invidie! 🙂

Stiu ca finalul trebuia sa fie de genul: „si ne-am impuscat naibii, sa nu ne mai chinuim atat!” :)) dar na, cine stie, poate altadata! 🙂

29 iunie: Peste Bucegi si inapoi

29 iunie, sarbatoare, drumetie prin Bucegi.

Stabilita inca de joi, 25 iunie, excursia aceasta a fost pretextul sa merg cu niste prieteni pe munte. Vremea a fost buna, totusi, ne-am luat si pelerinele de ploaie sa fie acolo, pentru orice eventualitate. Spre surprinderea generala, am reusit sa ajung primul la locul de intalnire… de regula, ajung penultimul sau ultimul. Pentru ca fie suna telefonul, fie ma intalnesc cu cineva care ma tine de vorba pe strada… una din acestea se intampla mereu. Destul de rar, ma intorc din drum sa iau ce mai uit pe acasa. Cu toate acestea, prietenii cred ca eu intarzii ca asa vreau 🙂 De fapt, eu plec ca sa ajung la timp, insa se mai intampla diverse. Nici nu imi place sa fug mancand pamantul ca sa ajung acolo, in termen. Merg fara graba, ca in excursie.

Intr-o vreme imi dadusem seama si ca ei veneau prea devreme… asa ca am profitat de acest lucru ca sa le spun ca nu eu am intarziat, ci ei au venit prea devreme. A tinut o perioada 🙂

De regula, cu 5 minute inainte de termenul limita, primesc sms sau telefon cu „pe unde sunt”. Iar eu sunt fie pe la rand la vreun magazin, fie casc ochii pe undeva si mai fac cate o poza, in niciun caz nu sunt la 5 minute distanta. Deci nu le raspund. Si daca sunt pe aproape tot nu le raspund.

De multe ori ei stau in capatul unei strazi lungi si ma vad. Ii vad si eu dar nu ma grabesc. Este o binecuvantare cand vad cate un caine, pana scot ceva din rucsac… ei se agita cu „hai, ba!”. Iar cand ajung, incep: „numai asa, faci”, „asta vrea sa ne enerveze tot timpul”… La mine timpul nu se masoara in ore cand este vorba de drumetie, mergem si ne intoarcem cand o fi sa ne intoarcem, plecam cand suntem toti, mai intarziem ca na, nu ne alearga nimeni, nici elvetieni nu as vrea sa fim. Le-am mai zis sa vina si ei cu vreo 15 minute mai tarziu decat ora stabilita, dar nu au astampar, ei sunt cu orele fixe.

De data asta am ajuns inaintea lor, cu toate ca am stat de vorba cu alte persoane care urcau pe munte, dar pe alte trasee. Li se parea aiurea traseul nostru. Nu a fost unul sa zica: „bai, ce misto este traseul vostru!”. Se uitau un pic ciudat. Ce sa cauti din Poiana Tapului pe la Stana Regala, sa urci Piciorul Pietrei Arse, apoi de pe Platou sa cobori la Padina, cand poti sa urci Jepii Mari, iesi la Piatra Arsa si direct la Pestera, varianta clasica?

Insa de vreun an de zile mi s-a parut mie, ca traseul pe Jepii Mari a devenit trist, monoton, multa vegetatie, putina deschidere, deci nu vezi prea mult, este lung, umbra… Asa ca mi s-a parut mai frumoasa varianta Stana Regala-Piciorul Pietrei Arse-Platoul Bucegi:

1Aici urcau… si eu radeam de ei ca au intarziat 🙂 🙂 I-am necajit o vreme… ei spuneau despre trecut, eu ziceam de prezent, ca acum plecam nu altadata… S-au obisnuit cu mine, altii ar fi fugit demult. Cred ca ei merg deoarece dupa ce-i enervez, ii fac sa rada.

Trecem paraul Piatra Arsa si urcam ditamai panta pana spre Stana Regala, la un moment dat zic eu sa dau haina jos si sa raman in maieu. Cum eram ultimul, ca deseori asa se intampla, pentru ca mai fac poze, ma mai uit pana uit pe unde sunt… ceilalti se intorc spre mine si unul dintre ei vede la vreo 10 metri in spatele meu, spre dreapta, un copac plin de ciuperci.

ciuperciNe uitam la ei, facem poze, agitatie pentru o asemenea descoperire, ce facem, ii luam, nu-i luam 🙂 Pana la urma i-am adus pe calea cea buna, ce atata fascinatie pentru niste bureti? Stam sa caram ciuperci dupa noi, sa schimbam traseul sau programul pentru a strange ciuperci… Ce naiba vedem peste tot numai mancare? 🙂 🙂

Am cazut de acord ca se fac praf prin rucsac, ca noi trecem muntele si ca sunt de ajuns niste poze, ca daca trece cineva sa-i ia bine, daca nu, sa ramana padurii. Deci i-am lasat acolo, impacand lumea cu niste nectarine, mult mai bune 🙂

nectarine

Apoi, am reusit sa iesim si in Poiana Stanei Regale, pe care pana am traversat-o a durat… este splendida poiana, plina de flori, fluturi, insecte…

2Poiana Stanei Regale

3

margarete

5Prin padurea de pe Piciorul Pietrei Arse la o ora si 20 minute de la plecarea din Poiana Tapului. In zare, Cota 1400.

6Banca realizata acum cativa ani de salvamontul din Sinaia. Trebuie alta. Pana aici am facut 2 ore fara graba si mai departe ne puteam bucura de privelisti.

7

8In 25 de minute de la banca eram foarte sus 🙂 mai aveam putin pana pe Platou.

Doar ca traseul nostru nu a fost cum se poate intelege. Cum am iesit langa albia seaca a Pelesului, am continuat pe ea intersectand traseul marcat Cota 2000 – Piatra Arsa. Asa ca nu ne-am dus inspre Piatra Arsa. Nici la Cota 2000 nu am ajuns. Am urmat o poteca conturata pana la un moment dat, coborand in… Valea Izvorul Dorului, intersectand traseul ce venea din Sinaia spre Padina, marcat cu banda rosie:

9

10Paraul Izvorul Dorului… ma uit la timp si zic ca 45 de minute din Piciorul Pietrei Arse si pana la albia acestui parau nu este chiar rau. Este un timp bun cand mergi la plimbare.

Mai departe am continuat pe traseul turistic, am traversat DJ 713, apoi am coborat prin Padurea Laptici pana la cabana Padina. De ce am umblat atat de ciudat? Pentru ca nu voiam sa mergem prin aglomeratie, masini, civilizatie, zgomot… cum este intre Piatra Arsa si intersectia DJ 713.

11Cabana Padina si oi… 1 ora Izvorul Dorului-Padina

terasaNe-am asezat la un suc, eu cu clasicul Pepsi, sucul copilariei. Stiu, e nasol, e rau, nu face bine. De acord, dar eu beau Pepsi 🙂

Am mers la Padina ca ne era sete, dar si sa vedem ce a facut pe aici Toni Bunea. A adus niste imbunatatiri vizibile, terase, termopane, mobilier… eu sunt curios daca va mai fi cautata cabana ca altadata de grupurile de montaniarzi. Pana acum am auzit ca da, la multi le place, eu nu am vazut ieri decat vreo 7 turisti. Cazarea in cladirea de langa cabana, o cladire mai noua este de 90 lei pe camera, iar in cabana fiind camere comune, patul este 30 lei.

De aici, ne-am dus la Pestera Ialomitei, sa vedem ce se mai intampla pe acolo, daca este deschis. Nu era! Ne-au zis doi muncitori ca mai dureaza putin, prin august o deschid… nu prea erau nici ei siguri.

12Cam cat a costat amenajarea pesterii

13Este un lucru bun, pare si bine facut la prima vedere

Intoarcerea a fost pe un traseu pe care nu-l mai facusem demult, la intrarea in acesta am dormit vreo 45 de minute la soare si daca mai stateam un pic, trebuia sa dormim acasa in picioare… si asa a trebuit sa facem dus cu apa rece… care tot calda parea.

Insa coborarea pe acel fir de vale salbatic a meritat… multe capre negre. Iata si 3 imagini:

15

16

17Tapul acesta avea mult curaj, suiera, statea inainte fara teama, am crezut ca urca panta pietroasa, dar el se uita dupa altceva, mai jos. Trist ca nu se temea de oameni, pana la urma l-am speriat ca sa fuga. Este mai bine sa fuga cand vede oameni.

14Jnepeni plini de conuri

Si cam asta a fost excursia in linii generale… fara dificultati, lejera.

O mica excursie prin verdele unor pajisti de munte

„Va fi vreme buna, dar pe ici-colo vor fi averse de ploaie”… adica nici alba, nici neagra 🙂 Totusi, multi turisti nu s-au lasat intimidati si au coborat „cu sutele” din trenurile ce au oprit in statiunile Vaii Prahovei, urmand apoi diverse trasee prin padure, munti…

De 9 mai ce sa facem si noi, am pornit intr-o mica excursie. Masina a ramas la intersectia cu DJ 713, noi pe jos mai departe si urma sa coboram prin zona Cotei 1000 inapoi la masina… o bucla perfecta.

Intai am facut cunostinta cu o mica lume acvatica:

acvatic

Mai departe pe un drum facut fara niciun simt de raspundere:

pietre pe drumNu au stabilizat versantul si pietre cad continuu pe drum, este vorba de DJ 713

3Bine, ei nu au vrut sa faca un lucru rau, dar nici ceva bun nu a iesit 🙂 Au pornit o morisca de cheltuit bani, multi sunt pe hartie

4In multe locuri, apa se infiltreaza prin gaurile din asfalt, sau ce o fi asta… pe hartie apar 3 straturi turnate de asfalt. Pana la urma… or fi si astea turnate de vreme ce nu i-a luat nimeni la intrebari.  Sub alta forma, evident.

In sfarsit, dupa cativa kilometri, scapam si de drumul pe care mai treceau uneori si masini, din cate am inteles se poate ajunge cu masina pana la bariera de la Piatra Arsa.

5

6

7Pe aici a venit primavara mai tarziu

8Si din acest loc incepe poezia 🙂

9DJ 713 se vede din ce in ce mai in spate… urca spre Saua Dichiului

10

11

12

13

14

15

16Frumos tare… sa dai astfel de curbe 🙂

17

18

19

20

21Se tinuse dupa noi de la Cuibul Dorului, o cabana pe care am vazut-o inchisa si de aceasta data

22Cota 1000

23Sinaia, zona Malul Spitalului

24Continuand pe drumul vechi

25Urma unui trasnet

26De cate ori trecem pe aici ne oprim la acest arbore batran… pare stapanul locului 🙂

28Voia sa dea o alta lovitura demna de analele vanatorii 🙂 Asta era un caine care manca orice: iarba, flori, gandaci, soareci. Cand se odihnea savura furnici.

29Din poienile acestea am traversat apoi padurea si asta a fost.

Despre ceremoniile din Valea Prahovei, doar Busteniul a iesit in evidenta, dar in ceea ce priveste 10 Mai, primul 10 Mai recunoscut ca sarbatoare nationala dupa anul 1947… a fost liniste peste tot. Nimeni nu a desfasurat vreun eveniment, asta asa de incheiere, ca sa vedem cat de crunt ne lovesc timpul, uitarea… Nestiind nu intelegem si neintelegand nu avem cum sa apreciem.

Opinii despre aproape orice…

Am vazut si eu, ca multi altii, executia jurnalistului american in Iraq… de o barbarie specifica Evului Mediu. Filmarea, aproape integrala, era sau mai este pe liveleak.com. Acest gest, chiar daca ar fi urmat de altele asemenea, nu are cum sa schimbe politica americana, nu stiu ce si-au inchipuit autorii ucigand un om nevinovat. De altfel, nici nu comentez prea mult, altii ii vaita pe copiii palestinieni ucisi de armata israeliana, fara sa stie ca sunt asezati in calea obuzelor, fiind scuturi umane… moartea lor fiind folosita pentru a arata ca evreii nu au limite. In fapt, aia cu figurile acoperite trag cate o racheta, israelienii localizeaza locul de unde trag si raspund la fel… doar ca intre timp aia aduc acolo copii, batrani, femei… Povestea cineva pe Facebook ca nu exista islamisti moderati sau radicali, ci doar islamisti… care considera femeile simple bunuri si le cara acestora pumni si picioare. Mai dadea un exemplu cu un arab moderat din SUA, un bancher, care isi batea sotia periodic… pana cand, intr-o zi, aceasta a fugit de acasa. Naratorul provoca cititorii sa-si dea seama de urmare, propunand 3 situatii finale: sotul si-a cerut iertare, sotul a intentat divort, sotul i-a taiat capul „necredincioasei”. Este foarte clar ce s-a intamplat.

O stire interesanta este ca Csibi Barna, iredentistul maghiar care a spanzurat o papusa ce-l reprezenta pe Avram Iancu, in public, nefiind tras la raspundere pentru asta, s-ar fi alaturat separatistilor din estul Ucrainei.  Daca as fi fost un milionar, as fi dat o suma imensa acelora care l-ar fi „imprietenit” cu destinul papusii Avram Iancu 🙂 Dar cred ca sansele ca el sa scape de acolo sunt destul de reduse, daca, totusi, scapa si vine inapoi in tara, ar trebui arestat pentru terorism, predat autoritatilor ucrainiene, sa manance paine de la ei, nu de la noi.

SAMSUNGPartea buna cu ploile din aceasta vara este ca si-au revenit arborii de tisa din fata fostei Fabrici de Hartie din Busteni. In anii trecuti aratau foarte urat, cu multe ramuri uscate sau pline de praf… doar DN 1 este la vreo 3 metri distanta

Ieri, cand veneam de la Brasov, am vazut o multime de filtre ale Politiei si Jandarmeriei, si in Busteni erau doua masini, la Nae Contes, cunoscutul exploatator de padure. A fost o operatiune de amploare orientata impotriva acelora care taie padurile… nu stiu inca rezultatele, pe pariu ca exploatatorii din Busteni sunt in regula 🙂 🙂 De nu au fost astia anuntati de dinainte, sa-mi spuneti mie cum vreti… probabilitatea sa ma insel, ca o actiune a Politiei, Jandarmeriei, Romsilvei, Garzii de Mediu, in domeniul silvic, sa nu fie stiuta de cei de la Busteni, este nula. Cred ca cel putin 3 persoane i-au anuntat pe fiecare in parte 🙂 Dar, evident, totul era legal si inainte, si dupa, si in prezent.

SAMSUNG

Tot de prin Bucegi, cred ca ati aflat stirea cu grupul ce a cules nu stiu cate flori de colt si acum autoritatile roaga cetatenii sa le spuna cine sunt cei din imagini… adica niste turisti au fotografiat grupul cu florile de colt si au postat fotografiile indignati, iar autoritatile vor sa-si faca treaba, doar daca le spune cineva cine sunt cei din imagini 🙂 Traim intr-o lume a incompetentei… ma indoiesc ca vor fi sanctionati „culegatorii”.

http://www.observatorulph.ro/viata-prahovei/41842-flori-de-colt-rupte-de-turisti-in-bucegi , link-ul este al unei publicatii din Prahova, asa, sa mai stim si noi cine mai scrie prin judet.

Legat de sanctiuni, o actiune inopinata a Administratiei Parcului Natural Bucegi a dus la depistarea unor ciobani care incalcau regulamentul ariei protejate. Acesti ciobani duceau dimineata devreme oile prin habitatele caprelor negre sau seara tarziu, cand nu mai era nimeni pe munte sa-i prinda. Ziua erau cuminti, se faceau ca respecta legea… ma bucur ca au fost prinsi si sanctionati, pentru ca deseori au fost iertati, motivand ca se duc oile singure si ei abia reusesc sa le opreasca, tot felul de scuze. Cum de data aceasta turmele au fost manate cu buna stiinta prin zonele interzise pasunatului, suprafete destinate faunei salbatice, au fost amendati… eu sper sa primeasca 6000 lei si de la gestionarul fondului cinegetic. Dar atat cei de la Parc, cat si alte institutii, sunt, in opinia mea, prea tolerante… pentru a face lucrurile sa functioneze in Bucegi, sunt necesare masuri concrete, rapide, iar in astfel de cazuri, multe amenzi. Azi 6000 lei, maine iar la fel, sa plateasca oricine ar fi el, cioban, turist, etc. Ai gresit, de genul rupi flori de colt, umbli cu masina pe oriunde crezi, pastoresti prin locuri interzise… atunci amenda trebuie sa fie maxima.

SAMSUNG

Am aflat pentru prima oara ca a fost utila la ceva si baza salvamont de la Zanoaga, o cladire in care „s-au dus” vreo 20 miliarde lei vechi 🙂 O data pe an, sau la doi ani, este si aceasta baza folosita in scopul declarat 🙂 Pentru ca, in rest, nu ai cum sa te accidentezi prin acea zona, nu este decat un traseu turistic, un drum auto si padure. Niste turisti  straini, pe biciclete, au fost surprinsi de ploaie pe muntele Dichiu, adica pe drum, si si-au gasit salvarea la aceasta baza. Bine, alte surse prezinta ca, de fapt, a fost o actiune de recuperare a Jandarmeriei 🙂 Va dati seama ca nu este adevarat, reporterii fac exces de zel si tot redau stiri mult cosmetizate, pe placul celor scosi in fata 🙂 Nu zic ca salvatorii montani nu trebuie laudati sau ca nu ar interveni cu succes… dar parca este prea de tot sa scrii intruna despre extraordinare interventii 🙂 Real, intre cabana Dichiu si baza de la Zanoaga nu este semnal la telefonie mobila, posibil biciclistii, fiind in coborare, au vazut baza salavamont si au cerut adapost. Astia ai nostri au fost saritori, primitori, le-au dat haine si paturi, ca le era frig, cate un ceai… adica frumos, dar, totusi, nimic periculos 🙂 Mai spunea cineva: „ma’ , dar de ce pleaca atat de multi intr-o actiune de salvare?” Vazuse ca la unele actiuni participa si 15 persoane 🙂 Pai se duc si ei, ca la o actiune, fiecare ia 50 lei in plus la salariu, mai se inlocuiesc la caratul targii cu accidentatul, fiecare duce ce poate… dar, in principal, numarul mare reprezinta faptul ca se plateste fiecare actiune.

Am inteles, insa, ca la anumite echipe salvamont, in actiunile de salvare se tot duc aceiasi oameni profesionisti, insa cand vine fluturasul de salariu, acestia observa ca seful de echipa a bifat la altii, care nu au chef de deplasari, o parte din actiunile lor, ca sa nu bata la ochi ca merg mereu aceiasi oameni animati de ideea ca salveaza vieti. Asadar, nu este deloc in regula ca unii sa-si riste vietile si banii cuveniti sa-i ia altii, prieteni mai buni cu seful.

SAMSUNGNucul din capatul curtii 🙂

Am urmarit cu interes si doua excursii: una a unui prieten plecat in Retezat, alta a unei persoane publice, asa zice el, spun si eu ca el 🙂 … desfasurata in Bucegi. La prima, abia am asteptat sa se intoarca, sa intreb cum a fost si daca a fost frig 🙂 Eu sunt cu frigul… vazusem peisajul, corturi pe marginea unui lac glaciar, dimineata. Idilic, ce mai… insa eu am presupus ca a fost foarte frig. Ceea ce s-a si adeverit, dimineata sufla vantul pe lac si toata raceala o baga in cort… cred ca nu as fi iesit din sacul de dormit de la sosire si pana la plecare 🙂 Dom’ne, trebuie sa fie soare pe munte ca sa te poti bucura cum trebuie de unele peisaje.

Cu excursia de pe Bucegi, am devenit un fan al ei, in sensul ca urmaream ce spuneau vreo 100 de persoane… care si ele urmareau expeditia. Eu, de fel, nu rad de nimeni, adica fiecare face ce doreste cat timp respecta legea si nu deranjeaza pe altii, insa recunosc ca m-am tavalit de ras, dar nu asa un ras a desconsiderare, ci de amuzament. Cuceritorii muntelui voiau sa determine nu stiu ce, sa intre in munte, pornind de la ce a scris un domn intr-o carte, ca este o sala cu secretele omenirii, ca americanii stau prin Valea Jepilor, ca suntem mintiti si manipulati (aici sunt de acord 🙂 ) ca multe altele… Si oamenii care urmareau expeditia, participau virtual… erau tot felul de exprimari. Nu mi-am permis sa iau pe nimeni peste picior,  pentru ca nu fac niciun rau, ei cred ca pe acolo este ceva, ca totul este o conspiratie, ca vrea Zamolxe, ca SRI-ul nu va putea tine ascunsa descoperirea, doar din acestea… si totul pleaca de la o carte, in opinia mea, o fabulatie ce s-a pliat perfect pe latura conspirationista a natiei noastre.

SAMSUNG

Inchei cu o ultima stire, cum ca sunatoarea ar vindeca boala secolului XXI, care ar fi depresia… in urma unui tratament de 4 saptamani 🙂 Asa ca am de dat si la altii, cred ca la sunatoare ma refer… ca acum in luna august se recolteaza.

SAMSUNG

SAMSUNGPozele sunt realizate ieri… uitasem cum este la tara 🙂 Nu este prea fain, adica este de ajuns sa stai o zi-doua…