29 iunie: Peste Bucegi si inapoi

29 iunie, sarbatoare, drumetie prin Bucegi.

Stabilita inca de joi, 25 iunie, excursia aceasta a fost pretextul sa merg cu niste prieteni pe munte. Vremea a fost buna, totusi, ne-am luat si pelerinele de ploaie sa fie acolo, pentru orice eventualitate. Spre surprinderea generala, am reusit sa ajung primul la locul de intalnire… de regula, ajung penultimul sau ultimul. Pentru ca fie suna telefonul, fie ma intalnesc cu cineva care ma tine de vorba pe strada… una din acestea se intampla mereu. Destul de rar, ma intorc din drum sa iau ce mai uit pe acasa. Cu toate acestea, prietenii cred ca eu intarzii ca asa vreau 🙂 De fapt, eu plec ca sa ajung la timp, insa se mai intampla diverse. Nici nu imi place sa fug mancand pamantul ca sa ajung acolo, in termen. Merg fara graba, ca in excursie.

Intr-o vreme imi dadusem seama si ca ei veneau prea devreme… asa ca am profitat de acest lucru ca sa le spun ca nu eu am intarziat, ci ei au venit prea devreme. A tinut o perioada 🙂

De regula, cu 5 minute inainte de termenul limita, primesc sms sau telefon cu „pe unde sunt”. Iar eu sunt fie pe la rand la vreun magazin, fie casc ochii pe undeva si mai fac cate o poza, in niciun caz nu sunt la 5 minute distanta. Deci nu le raspund. Si daca sunt pe aproape tot nu le raspund.

De multe ori ei stau in capatul unei strazi lungi si ma vad. Ii vad si eu dar nu ma grabesc. Este o binecuvantare cand vad cate un caine, pana scot ceva din rucsac… ei se agita cu „hai, ba!”. Iar cand ajung, incep: „numai asa, faci”, „asta vrea sa ne enerveze tot timpul”… La mine timpul nu se masoara in ore cand este vorba de drumetie, mergem si ne intoarcem cand o fi sa ne intoarcem, plecam cand suntem toti, mai intarziem ca na, nu ne alearga nimeni, nici elvetieni nu as vrea sa fim. Le-am mai zis sa vina si ei cu vreo 15 minute mai tarziu decat ora stabilita, dar nu au astampar, ei sunt cu orele fixe.

De data asta am ajuns inaintea lor, cu toate ca am stat de vorba cu alte persoane care urcau pe munte, dar pe alte trasee. Li se parea aiurea traseul nostru. Nu a fost unul sa zica: „bai, ce misto este traseul vostru!”. Se uitau un pic ciudat. Ce sa cauti din Poiana Tapului pe la Stana Regala, sa urci Piciorul Pietrei Arse, apoi de pe Platou sa cobori la Padina, cand poti sa urci Jepii Mari, iesi la Piatra Arsa si direct la Pestera, varianta clasica?

Insa de vreun an de zile mi s-a parut mie, ca traseul pe Jepii Mari a devenit trist, monoton, multa vegetatie, putina deschidere, deci nu vezi prea mult, este lung, umbra… Asa ca mi s-a parut mai frumoasa varianta Stana Regala-Piciorul Pietrei Arse-Platoul Bucegi:

1Aici urcau… si eu radeam de ei ca au intarziat 🙂 🙂 I-am necajit o vreme… ei spuneau despre trecut, eu ziceam de prezent, ca acum plecam nu altadata… S-au obisnuit cu mine, altii ar fi fugit demult. Cred ca ei merg deoarece dupa ce-i enervez, ii fac sa rada.

Trecem paraul Piatra Arsa si urcam ditamai panta pana spre Stana Regala, la un moment dat zic eu sa dau haina jos si sa raman in maieu. Cum eram ultimul, ca deseori asa se intampla, pentru ca mai fac poze, ma mai uit pana uit pe unde sunt… ceilalti se intorc spre mine si unul dintre ei vede la vreo 10 metri in spatele meu, spre dreapta, un copac plin de ciuperci.

ciuperciNe uitam la ei, facem poze, agitatie pentru o asemenea descoperire, ce facem, ii luam, nu-i luam 🙂 Pana la urma i-am adus pe calea cea buna, ce atata fascinatie pentru niste bureti? Stam sa caram ciuperci dupa noi, sa schimbam traseul sau programul pentru a strange ciuperci… Ce naiba vedem peste tot numai mancare? 🙂 🙂

Am cazut de acord ca se fac praf prin rucsac, ca noi trecem muntele si ca sunt de ajuns niste poze, ca daca trece cineva sa-i ia bine, daca nu, sa ramana padurii. Deci i-am lasat acolo, impacand lumea cu niste nectarine, mult mai bune 🙂

nectarine

Apoi, am reusit sa iesim si in Poiana Stanei Regale, pe care pana am traversat-o a durat… este splendida poiana, plina de flori, fluturi, insecte…

2Poiana Stanei Regale

3

margarete

5Prin padurea de pe Piciorul Pietrei Arse la o ora si 20 minute de la plecarea din Poiana Tapului. In zare, Cota 1400.

6Banca realizata acum cativa ani de salvamontul din Sinaia. Trebuie alta. Pana aici am facut 2 ore fara graba si mai departe ne puteam bucura de privelisti.

7

8In 25 de minute de la banca eram foarte sus 🙂 mai aveam putin pana pe Platou.

Doar ca traseul nostru nu a fost cum se poate intelege. Cum am iesit langa albia seaca a Pelesului, am continuat pe ea intersectand traseul marcat Cota 2000 – Piatra Arsa. Asa ca nu ne-am dus inspre Piatra Arsa. Nici la Cota 2000 nu am ajuns. Am urmat o poteca conturata pana la un moment dat, coborand in… Valea Izvorul Dorului, intersectand traseul ce venea din Sinaia spre Padina, marcat cu banda rosie:

9

10Paraul Izvorul Dorului… ma uit la timp si zic ca 45 de minute din Piciorul Pietrei Arse si pana la albia acestui parau nu este chiar rau. Este un timp bun cand mergi la plimbare.

Mai departe am continuat pe traseul turistic, am traversat DJ 713, apoi am coborat prin Padurea Laptici pana la cabana Padina. De ce am umblat atat de ciudat? Pentru ca nu voiam sa mergem prin aglomeratie, masini, civilizatie, zgomot… cum este intre Piatra Arsa si intersectia DJ 713.

11Cabana Padina si oi… 1 ora Izvorul Dorului-Padina

terasaNe-am asezat la un suc, eu cu clasicul Pepsi, sucul copilariei. Stiu, e nasol, e rau, nu face bine. De acord, dar eu beau Pepsi 🙂

Am mers la Padina ca ne era sete, dar si sa vedem ce a facut pe aici Toni Bunea. A adus niste imbunatatiri vizibile, terase, termopane, mobilier… eu sunt curios daca va mai fi cautata cabana ca altadata de grupurile de montaniarzi. Pana acum am auzit ca da, la multi le place, eu nu am vazut ieri decat vreo 7 turisti. Cazarea in cladirea de langa cabana, o cladire mai noua este de 90 lei pe camera, iar in cabana fiind camere comune, patul este 30 lei.

De aici, ne-am dus la Pestera Ialomitei, sa vedem ce se mai intampla pe acolo, daca este deschis. Nu era! Ne-au zis doi muncitori ca mai dureaza putin, prin august o deschid… nu prea erau nici ei siguri.

12Cam cat a costat amenajarea pesterii

13Este un lucru bun, pare si bine facut la prima vedere

Intoarcerea a fost pe un traseu pe care nu-l mai facusem demult, la intrarea in acesta am dormit vreo 45 de minute la soare si daca mai stateam un pic, trebuia sa dormim acasa in picioare… si asa a trebuit sa facem dus cu apa rece… care tot calda parea.

Insa coborarea pe acel fir de vale salbatic a meritat… multe capre negre. Iata si 3 imagini:

15

16

17Tapul acesta avea mult curaj, suiera, statea inainte fara teama, am crezut ca urca panta pietroasa, dar el se uita dupa altceva, mai jos. Trist ca nu se temea de oameni, pana la urma l-am speriat ca sa fuga. Este mai bine sa fuga cand vede oameni.

14Jnepeni plini de conuri

Si cam asta a fost excursia in linii generale… fara dificultati, lejera.

2 răspunsuri

  1. Love your photographs!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: