Valea Horoabei: scarile metalice, canionul, tunelul, portita, izbucul si… se cauta „Esteticianul” refugiului din Saua Strunga

La anumite perioade, apar pe munte oameni care mai repara un podet, remarcheaza un traseu, desfasoara actiuni de ecologizare sau refac un refugiu. Asa s-a intamplat si cu refugiul din Saua Strunga… a intrat in 2016 pe mainile unor iubitori de munte si a fost refacut.

Ma gandeam anul trecut ca principalul pericol pentru acest refugiu ar fi ciobanii. Intai fura ce este prin interior, azi iau patul, maine usa, dupa care baga oile… si cainii, la umbra. Nu inseamna ca azi cred altfel. Pe mai departe cred asta… si, intr-o zi de vara, o sa vad sau vom vedea, vreun cioban si oile prin refugiu. Insa, pana atunci mai este… de abia au urcat turmele.

Din pacate, s-a miscat cineva mai repede: un zapacit, nu ai cum sa-l numesti altfel, pentru ca nu pot pricepe cum cineva poate avea in rucsac un spray pentru vopsit, a trecut pe langa refugiul nou si l-a mazgalit. Greu sa etichetezi asa ceva. Un om de munte nu-si umple rucsacul cu fel si fel de prostii, cum ar fi un astfel de spray.

Mazgaliciul de serviciu este un anume Emil N., care a trecut pe acolo, duminica 04.06.2017. Sunt sute de distribuiri pe Facebook, in ideea ca individul va fi identificat. Se ofera toata gama: de la bataie, la recompensa si chiar la stergerea din proprie initiativa a scrisului. Adica unii l-au rugat frumos 🙂 Probabil dintre aceia care cred ca niciun urs nu trebuie impuscat, toate animalele au o prietenie cu omul, putini visatori dupa mine. Pai un astfel de plimbaret, nu are nicio treaba cu natura, frumosul, el mazgaleste orice pentru ca simte satisfactie cand isi bate joc de munca altora.

Sunt si eu insa pentru acordarea unei recompense… aceluia care-l identifica si mai apoi, il vopseste tot de o asemenea maniera. Pentru ca aceia care merg pe munte, buni sau rai, sunt prieteni cam toti pe Facebook si sigur cineva e prieten si cu omul asta. Trebuie cautat un Emil N. care a postat poze de duminica de prin Saua Strunga. Evident nu a postat cu mazgaleala, dar daca il cheama Emil N. si a trecut pe acolo, pe 04.06.2017, el este.

Tot duminica, in jurul orei 12, eram pe terasa la cabana Padina. Nu am vazut pe nimeni urcand spre refugiu. Pe la 12:30 am plecat si noi pe acelasi traseu. Dar, de la prima stana noi am facut dreapta, spre bazinul Horoabei. Chiar si cand am ajuns pe puncte mai inalte, tot nu am vazut pe nimeni pe acel traseu. Imi spunea cineva ca doua grupuri separate de biciclisti au traversat Platoul Bucegi si au trecut prin Saua Strunga spre Moieciu. Mi-e greu sa cred ca un pasionat de munte, impinge o bicicleta pana in Sa, iar acolo scoate un spray si mazgaleste refugiul. Cu siguranta, este unul care are doar chestia asta in cap, de a face rele!

Mai departe, imagini de poveste din bazinul Horoabei. Am intersectat dupa mers pe la gol alpin, valea, coborand pe un fir impadurit pana la ea:

Cam pe aici am ajuns, pe la jumatatea vaii.

Ultima scara cum se urca

Pe acolo se continua

Se coboara tot pe o scara…

Adica aceasta scara. In fiecare an vad grupuri de montaniarzi, mari si tari in postari, neintrecuti in aprecieri, care stiu tot ce misca pe munte… si mereu si-o iau prin aceste locuri 🙂 Am evitat mereu sa scriu, sa nu se creada altceva. De fapt, pe munte faci cunostinta cu realitatea si e posibil sa devii mai normal 🙂

Montaniarzi super tari, contabili de cat mai multe ture, vin prin Valea Horoabei sa vada cascada, apa, ca e de vis si tare de tot canionul 🙂 Vin primavara ca sunt prostiti initial de tot felul de experimentati, sa mai bifeze o tura. Si toti la gramada fac niste bai zdravene. Toate aceste scari sunt acoperite de apa si ei, saracii, urca prin suvoiul de apa rece. Le cade apa in cap, se mureaza pana la piele. La final, niciunul nu posteaza ce nasol a fost ci… super tare, suntem buni, am trait o aventura, extraordinar, chiar a meritat 🙂 Si altii ii admira si se vor duce si ei. Acolo realizeaza toti ca au fost fraieri, inconstienti, dar cum sa scrii pe Facebook: bai, ce mari prosti suntem? Evident, cand ai zeci si zeci de ture, suna totul cum vrei sa sune… asa au vrut ei, sa treaca prin apa 🙂 Ca nu e pentru oricine 🙂

Cea mai inalta scara, aici le este Golgota 🙂 Da’ e bine asa!

Prin canion

Aici este frumusetea, cand poti sta linistit, nu in apa, sa te bucuri de peisaj.

Suntem pe valea principala si se vede ca nu e apa. Foarte multi montaniarzi nu stiu ca suvoiul permanent de apa al Horoabei, nu vine din firul vaii principale, ci de undeva din dreapta acesteia, din versant.

Asadar, Cascada Horoabei spre care s-a facut poteca buna de tot, e acolo mai mereu 🙂 Sursa permanenta de apa care o alcatuieste iese de la vreo 300 metri cel mult distanta.

Izbucul Horoabei

In drum spre firul principal, care se vede ceva mai jos.

Traseul te poarta pe sub aceasta portita. O sa vedeti un marcaj cruce verde, el nu este insa turistic. E desenat demult prin aceasta vale. Traseu turistic nu exista pentru ca suntem in tara in care putini isi asuma responsabilitati. Plus ca ar trebui si alte amenajari, desi, la aprecierea mea, un montaniard nu intampina probleme pe aici. Sunt lanturi, cordeline, scari…

Intrarea/originile tunelului… cum era denumit de primii montaniarzi, ne-a dus in preajma unor tineri care faceau alpinism. Adica se iese undeva la un gol, vine un perete, apoi in rapel. Surpriza mea a fost sa vad si fete pe acolo. Nu ca nu ar avea voie… dar judecand dupa aspectul intrarii, eu am crezut ca doar barbatii sunt atrasi in interior. Chiar nu mi-am inchipuit ca si aici, pe munte, a ajuns discutia despre componenta unei familii. Nici muntele, nu mai este ce era odata 🙂 🙂

Cascada Horoabei

Din Poiana Horoabei ne-am indreptat spre Padina pentru a urca prin padurea Laptici… o sa revin cu traseul, cum am zis anterior… Din poienile de la Padina se auzea o voce inconfundabila. Era tipul de la „Stelele Bucurestiului” cu o piesa de prin anii ’90… „poti sa pleci acum ca nu mai imi pasa, voi gasi alta mireasa” 🙂 De altfel, nu am auzit o muzica prea diferita pe aici, de-a lungul anilor… Vorbesc din proprie experienta, din 1995 si pana in 2008, am venit cu corturile la Padina, an de an, cu vecini si prieteni, de nu stiu cate ori. Deci, de atunci si pana in prezent, chiar am auzit orice. In general, peste 90% dintre cei care ajung aici… sunt oameni care asculta manele sau rock. Restul, sunt cei care nu asculta nimic, vin sa se recreeze. Eu am fost in orice categorie de grup.

O data, mi-am mutat cortul pentru ca o familie asculta langa mine doar Radio Romania Actualitati. Ce-ti mai trebuie radio nu stiu care si stiri, cand vii pe munte? Ideea este sa te rupi un pic de ce se mai intampla.

Altadata, mergeam pe drumul forestier si, pe acel platou unde acum scrie Padina Fest, putin mai spre drum, era un cuplu care statea pe langa o masina. Din masina razbatea o muzica, el statea pe un scaun la o masuta mica, cu o sticla de bere in mana si misca sticla in acord cu muzica. Ea… voluminoasa. In fine, privesc putin si trec mai departe, nu era cine stie ce. Eram si cu rucsacul in spate, ramasesem iar in urma…

Cand? Prind cu urechea niste versuri, imposibil de uitat de atunci 🙂 „La sufletul care-l ai si la frumuseteee, Langa mine ai trai ca intr-o povesteee”. Cu aceste cuvinte in minte, imi intorc privirea spre ei. Cum naiba de nu bagasem de seama? 🙂

El un sac de oase, pitic, aproape beat, zambind idiot, ea uriasa, rotindu-si mainile stilul morisca, in fata. Sa fie cumva Baloo din Cartea Junglei? Naaaa, era consoarta tipului cu berea. Daca isi punea coana mare mintea si-l acrosa, il zbura peste masina cu scaun si cu bere cu tot. Cine poate sti cate somnifere de dreapta ii acordase omului de-a lungul povestii…

Dupa vreo 3 metri mi-am dat rucsacul si am tras o portie de ras cu lacrimi. Asemenea luciditate ca sa apreciezi „povestea” si „frumusetea” din ea, mai rar 🙂 Mai imi vin cateodata in minte, versurile acelea :))

Traseul turistic: Busteni – Valea Jepilor – fosta cabana Caraiman – Babele – Hotel Pestera – Manastirea Pestera Ialomitei si retur

29 iunie, o deplasare traditionala pana la Pestera. Bine, nu mai este ca altadata ca traditia s-a cam pierdut. In trecut, se pleca cu corturi cu o zi inainte sau la cabane. Acum… sunt alte „prioritati”!

Bineinteles ca nu am mers… doar ca este hramul manastirii, mai aveam niste treburi pe acolo.

Intrare in traseu la 8:22. Nu inainte de a analiza un pic albia Vaii Jepilor. De cand seful Salvamont Busteni, d-l Gigel Haiduc, a postat un torent peste cascada Caraiman, ne uitam cam toti la apa asta dupa fiecare ploaie. Si cum tot a plouat… 🙂

a

bViitura suprinsa de d-l Haiduc. Mi-aminteste de acum cativa ani de cea din valea Gaura… cand auzeam stancile cum se lovesc unele de altele sub apa.

Deci privirea de control asupra apei 🙂

DSCF0933In noaptea precedenta, venise apa mare, asa cum se observa in dreapta… iarba este culcata. Asa ca, daca nu ploua prea tare nu se intampla nimic. Si ploua marunt, usor, era in regula, apa era limpede.

La intrare in padure, un panou nou, cum ar trebui sa existe peste tot in Bucegi:

DSCF0935

Poze din Valea Jepilor:

DSCF0937

DSCF0938

DSCF0945

DSCF0946

DSCF0947

DSCF0950

DSCF0952Cascada Caraiman

Pana aici ploaie marunta, mai departe ceata…

Trec de fosta cabana Caraiman, o intalnire neplacuta cu niste caini de stana… neplacuta pentru ei, evident! De la Babele coborare spre Valea Ialomitei la Pestera. Parca era alta lume. In Valea Ialomitei, nu era ceata, ploaie, era un timp frumos. Mai erau nori dar nu chiar ca in Valea Prahovei, unde abia spre seara s-a mai luminat.

Mai jos de zona Cimitirul Elefantilor, o denumire cel putin prosteasca in opinia mea, alta era denumirea in trecutul cand mai erau oamenii normali, vad ceva tolanit chiar in traseu. Cainele incepe sa latre, insa cum mancam niste biscuiti ii arunc si lui unul, apoi si inca unul altuia. Dar nimic! 🙂 Sau cum ar spune iubitorii de animale de orice fel: isi faceau datoria. Cum tin la hainele mele mi-am zis sa nu caut cu dinadinsul sa vad cum isi fac datoria asta a lor. Deci, daca treceti pe traseul Babele-Pestera si vedeti patrupede din acestea mergand in trei picioare sa-mi multumiti. Ideea era ca acesti caini nu stateau langa turma de oi ci mult mai sus, in traseul turistic. Ce turist trecea, il atacau. In acest timp ciobanul statea undeva mai jos, la somn.

M-am gandit ca de ce sa umblu eu pe la doctor din cauza unor caini, prietenii omului? Nu am chef! Sa umble ei in trei picioare! Pacat ca doar atat am reusit!

DSCF0962Dupa ce am trecut, tot in traseu au ramas… se mai dadeau si la alti turisti. Chiar imi spunea un prieten, ca pe munte sunt mult mai mari sansele sa fii atacat de caini decat de ursi 🙂 Corect! Acum depinde si daca stai sa fii atacat, sa vina ciobanul, ca bietii caini… sa iubim animalele chiar daca ne ataca. Trebuie sa fii inconstient sa te bazezi pe cioban, pe bucuria animalelor de a te vedea, alte basme din acestea.

DSCF0966

DSCF0961Si ciobanul somn de voie 🙂

DSCF0968Zona Pestera-Padina

DSCF0971Coborare printre oile altei turme… ce avea caini mai constienti, latrau de la distanta.

DSCF0972

DSCF0973

DSCF0974

DSCF0977

DSCF0978

DSCF0979Padurea Cocora, pe unde trece traseul spre Piatra Arsa

DSCF0980Cascada Doamnei

DSCF0987Cu albastru… postul Jandarmeriei

DSCF0988Se lucra la drumul spre manastire si hotel

DSCF0989

DSCF0991

DSCF0998Un loc excelent amenajat

DSCF0995

DSCF0997Frumos de tot 🙂

Putin de vorba cu parintele staret, vizitat biserica veche, apoi la altele ca timpul e scurt.

DSCF0992Biserica veche, locul unde gasiti cruci cu semiluna.

Crucile cu semiluna nu semnifica victoria crestinismului asupra islamismului. O sulita in care se gaseste semiluna semnifica de fapt acest lucru. Istoria acestor cruci este detaliata in cartea „100 de pasi in timp…” la paginile 162-165.

DSCF1002

DSCF1004Asta mi s-a parut geniala 🙂 Cum trage acela…

DSCF1005

DSCF1007

DSCF1011Biserica noua, Sf. Nifon

DSCF1015Hotelul Pestera

DSCF1016Pensiunea Cocora

DSCF1017Pensiunea Octavian

DSCF1019Un punct de informare turistic…

DSCF1020Sediul Salvamont Dambovita

DSCF1021Pensiunea Piciorul Babelor

DSCF1023La urcare spre Babele

DSCF1027Cladirea manastirii din fata intrarii in Pestera Ialomitei

DSCF1031

DSCF1033

DSCF1036Babele.. evident am intrat in alt timp, ceata, umezeala… Coborare tot pe Valea Jepilor, ca e mai scurt traseul.

DSCF1039

DSCF1041

DSCF1043

DSCF1046Macesul de acest tip are niste flori parfumate, diferit…

DSCF1049

DSCF1050

DSCF1052

Printre tufisuri si o capra neagra venita de la apa:

DSCF1055

DSCF1058

DSCF1060

DSCF1064Imagine spre Valea Spumoasa… pe la 15:30 ieseam din padure… peste cateva ore eram prin alt oras deja…

Traseul turistic: Busteni – Babele – Pestera – Cabana Padina – Saua Strunga – Saua Strungulita – La Bancuta – Vf. La Bisericuta – Moieciu de Sus

Un alt traseu spre zona Bran-Rucar cu plecare din Valea Prahovei. Initial ideea a fost sa ajungem in Fundatica dar mai apoi am recalculat… desi am urcat cu telecabina din Busteni si ne-am oprit la Babele unde domnii Marian si Catalin ne-au dat o multime de detalii despre acest traseu… si chiar daca am ajuns la Pestera tot cu telecabina, ei bine, de la Padina plecam la ora 10:40, asadar, foarte tarziu pentru un astfel de traseu.

Prin urmare a ramas traseul din titlu. Ziua se anunta perfecta si a fost perfecta si din multe alte aspecte 🙂 La Busteni, la Babele si in zona Pestera-Padina era foarte, foarte multa lume… am vazut un cetatean care cerea de pomana pe drumul de la Pestera. Nu am mai vazut pana acum in Parcul Natural Bucegi astfel de oameni.

1Plecare de la cabana Padina

2Pensiunea Cocora situata vizavi de statia de telecabina de la Pestera

3

4Una dintre cele mai mari constructii din Bucegi se ridica langa cabana Diana

5Stana unde au fost trasnite circa 100 de oi, acum vreo luna de zile. Traseul turistic nu este pe unde suntem noi, dar toata lumea urca pe langa stana pentru ca este mai usor… se ajunge intr-o poteca ce urmareste curba de nivel.

6Traseul turistic ar fi pe unde arata acele sageti rosii, curba de nivel urmata de mai toata lumea este indicata de sagetile galbene.

7

9Refugiul din Saua Strunga… a fost periodic degradat de turisti necivilizati, ploua prin el, arata destul de rau in interior

10

11Am ajuns aici dupa vreo 50 de minute, nelipsitul Pepsi iar ne-a insotit, am facut un mic popas, apoi pe la 12 ieseam din Bucegi si treceam in Leaota.

De la acest refugiu, se urmeaza marcajul banda rosie, in stanga, nu se merge inainte sau la dreapta. Vine un stalp cu indicatoare, se urmeaza directia aratata de indicatorul spre cabana Leaota.

12Refugiul din Saua Strunga vazut din traseul spre Leaota, noi ne apropiam de Saua Strungulita

13Saua Strungulita, poarta dintre Bucegi si Leoata, este situata la 15-20 minute de Saua Strunga

14Vedere spre Babele si Sfinx de langa Saua Strungulita… pariu pe ce vreti, bine eu am si poza mult mai mare si o pot apropia 🙂 dar este unul certat cu regulile Parcului Natural Bucegi urcat pe Sfinx

15Intrand pe taramul Leaotei. Unde este sageata rosie este locul „La Bancuta” pentru ca acolo a fost o vreme o mica banca. In prezent, este doar un loc de foc si niste lemne risipite, arse partial. De acolo, urma sa facem dreapta pe un picior de plai, o muchie prin padure.

16In timp ce coboram, vedeam in dreapta traseul turistic ce pleaca din Saua Strunga spre Poiana Gutanului si nu numai…

17Ne uitam si in spate de unde am iesit din Bucegi, atrasi de strigatele ciobanului care ne spunea ca nu a coborat din Bucegi deloc in aceasta vara. Ne ceruse bomboane, noi i-am dat niste ciocolata.

Cum unul dintre prieteni nu prea socializeaza cu cainii, nu ca eu ma dau in vant dupa ciobanesti, tot puneam paie pe foc cand intalneam cate o turma… el ca „sa stam unii langa altii”, eu apeland ciobanii cu: „Bre, da’ niste caini asa mai mari, mai rai, nu ai? Care sa latre…” 🙂 Bine, prietenul ramanea foarte serios cand auzea ce debitez dar la intoarcere mi-a zis ca nu s-a suparat ca l-am necajit. Treaba era ca am intalnit doar caini care leneveau, obisnuiti cu turistii si care stateau doar pe langa ciobani.

18

19Saua Strungulita, in spatele nostru

Si… atentie: de mai jos de Sa, se urmeaza linia de creasta, pe acolo trece traseul turistic. Este si un drum care usureaza deplasarea si intersecteaza traseul ceva mai departe. Dar, desi te scapa de mici urcusuri, privelistea nu mai este aceeasi. In plus, scapi din vedere acest traseu, putin cunoscut:

20Este un alt traseu spre Moieciu, ce pleaca din traseul spre Leaota, dupa ce ai trecut de Saua Strungulita. Veti gasi pe multe forumuri si site-uri tot felul de greseli sau ca pareri ca nu exista acest traseu. Ca sa va faceti o imagine corecta, trebuie sa stiti:

  1. In Saua Strunga intalniti trei trasee marcate cu banda rosie. In dreapta urca traseul cunoscut drept „Drumul Granicerilor” si ajunge la Omu. Inainte, traseul cu banda rosie ne scoate pe langa Poiana Gutanului la Simon. Traseul spre Simon este comun cu un traseul ce coboara la Moieciu. In stanga, se ajunge in Leaota.
  2. Acum traseele spre Moieciu. Din Saua Strunga spre Poiana Gutanului coboara 2 marcaje, banda rosie-Simon, si triunghi rosu-Moieciu de Sus. La vreo 20 minute cel mult distanta de Saua Strunga, traseul spre Moieciu coboara abrupt in stanga. Acesta este primul traseu spre Moieciu. Mai departe, ajungeti aproape de Poiana Gutanului, continuati pe langa o ruina ce era odinioara fostul canton Bangaleasa si veti vedea prin aceasta zona alt marcaj triunghi rosu care de asemenea duce tot la Moieciu 🙂 Insa acesta vine de la Pestera-Valea Doamnei-Saua Batrana-Poiana Gutanului. Deci avem 2 trasee care duc la Moieciu de Sus, ambele cu triunghi rosu. Ce va spuneam eu mai sus, este al treilea traseu spre Moieciu, acesta pleaca de mai jos de Saua Strungulita, din culme, nu din drum, asadar din traseul spre Leaota.

21Unde este sageata galbena este traseul cu banda rosie spre cabana Leaota. De acolo se vede acest al treilea traseu spre Moieciu, altfel, nu exista vreun indicator. In imagine este primul stalp al traseului spre Moieciu.

Multi recomanda tot felul de site-uri, de genul emunte, alpinet, etc, mie, in domeniul Bucegilor, mi se par destul de slabute. Fie au tot felul de povesti fantastice, fie a postat fiecare ce a dorit si gasesti tot felul de variante, astfel ca nu mai stii care este cea corecta. Recomandari de site-uri nu prea am, probabil forumul de pe carpati.org dar si acolo trebuie sa diseminezi un pic. Cel mai sigur este sa te bazezi pe tine 🙂 Dar o persoana care nu comunica informatii trunchiate si are trasee batute cu piciorul prin acesti doi munti este Cezar Partheniu, are si un blog de drumetii montane.

22Vedere spre Abruptul vestic al Bucegilor. Saua Strunga cu rosu, Saua Batrana cu galben.

23Traseul cu banda rosie continua spre stanga, noi ne-am oprit unde arata acea sageata rosie, in locul unde era in trecut o banca mica

24Din locul „La Bancuta” privind spre Piatra Craiului si zona Bran-Moieciu. Ca sa ajungem in Fundatica ar fi trebui sa continuam pe banda rosie pana in Curmatura Fiarelor si sa coboram pe unde este sageata rosie. In fata noastra vedeam stana din Poiana Lacului si cu galben Vf. Gorganu (alt. 1598 m).

Noi insa am facut dreapta pe singura poteca existenta. Spun asta pentru ca nu ai cum sa te ratacesti, e doar o poteca.

25Ultima privire spre Bucegi, de acolo venisem

26Imediat am si coborat, tinta fiind locul unde arata sageata rosie: varful La Bisericuta. Ideea era sa traversam acele poieni pitoresti.

27Apropiem un pic stana noua din Poiana Lacului, pe acolo este o varianta mult mai directa si mai rapida spre Moieciu, dar si o poteca nemarcata spre Fundatica. Noi am preferat sa ajungem in acele poieni din Moieciu lasand pe alta data si acest traseu.

28Trecem printr-o mica poienita cu aceasta constructie darapanata dar totusi frumoasa 🙂 mentionand ca in coborarea din locul unde a fost bancuta, poteca intersecteaza mai jos drumul spre stana, un drum facut probabil de vreun an-doi cu buldozeul. Am coborat mai bine de o ora pe acel drum pana sa iesim in poienile cu acele constructii pentru fan.

29De vis 🙂

29bIncadrat in vis

30Aici ar fi trebuit sa fie doi prieteni pasionati de fotografie: Micutul si Cezar, sigur plecam noaptea din aceste locuri de basm, dar poate-i conving cu pozele acestea 🙂

31

32Valea Gaura din Bucegi

33

34Sagetile rosii arata pe unde venisem, bine nu am pozat eu din dorinta de a relata traseul cat mai detaliat. Ci, precum in basme, cum ma uitam eu asa, ceilalti erau deja integrati in aceasta panorama de poveste, vad o fata frumoasa (aveam si binoclul 🙂 ) in pantaloni scurti, cu parul in vant, zburdand ca o caprioara prin poieni spre constructiile acelea pline cu fan. Si tot urca spre constructii… la un moment dat a ajuns la una si nu a mai iesit de acolo 😦 :))  Am incercat sa-i fac atenti pe prieteni dar nu era un subiect important asa ca nu am fost bagat prea mult in seama 🙂 Ei sunt si foarte seriosi, de fel.

35Spre varful La Bisericuta

36

37Mai jos de varf, continuand drumetia.

38

39

40

41

42

43Zici ca esti pe la poalele Alpilor… Transilvaneni ce-i drept, dar nu-i nici un bai. Important este ca sunt romanesti.

44

45Sa stai asa pe o astfel de margine verde, sa privesti si sa tot privesti, sa te destrami in particule si sa te recompui aidoma unei renasteri. Cam asa, cum spun „Holografii” 🙂

46

47

48

49Popas sa mancam si sa stam la soare tot prin aceasta zona am facut…

Apoi am coborat in localitate, nu departe de pensiunea MC, la bere rece, Pepsi si inghetata. Intreb si eu ce inseamna MC si mi se spune: „Monte Carlo”. Imi dau seama ca este de la aer si de la peisaj si ca de fapt denumirea corecta ar fi Moieciu Cald.

50Aceasta este pensiunea MC aflata pe partea cu paraul Moieciu Cald 🙂 Prietenii au ramas la umbra, eu am continuat mai departe pe jos, desi patronul pensiunii, foarte amabil, mi-a spus ca mai sunt multi kilometri pana la DN.

Cezar plecase cu masina din Busteni si trebuia sa soseasca in circa 30 minute. Ultima oara cand il sunasem era pe la Rasnov. Deci mai aveam timp sa mai pozez cate ceva, sa iau pulsul vietii de pe acolo 🙂

M-am dus vreo 4 km pana m-am intalnit cu el. Pe primul loc trebuie mentionat ca oamenii de pe acolo sunt foarte credinciosi, toti au cruci pe case, am vazut tot felul de troite pe la porti…

51

52„Crede si vei birui, lupta si vei invinge”

53Cum ar fi sa stai acolo, intr-un astfel de loc? Cred ca mi-as face un perete din sticla spre munte, undeva la etaj 🙂 Sa vezi peisajul cat mai bine. Cata inspiratie si cata energie cred ca ai intr-un asemenea loc 🙂 Mai trebuie un telescop, un fotoliu care sa se legene singur… mai trebuie… Ce mai, sunt faini Bucegii din orice parte i-ai privi 🙂

55Un prieten, tot vazand atatea constructii noi se intreba si intreba: „Bai, dar unde sunt localnicii?” Aveai impresia ca doar orasenii si-au facut pensiuni si vile prin aceste locuri. Dar mai sunt, ca in imaginea de mai sus, si case de localnici.

Mai revin eu si cu alte poze in zilele urmatoare.

29 iunie: Peste Bucegi si inapoi

29 iunie, sarbatoare, drumetie prin Bucegi.

Stabilita inca de joi, 25 iunie, excursia aceasta a fost pretextul sa merg cu niste prieteni pe munte. Vremea a fost buna, totusi, ne-am luat si pelerinele de ploaie sa fie acolo, pentru orice eventualitate. Spre surprinderea generala, am reusit sa ajung primul la locul de intalnire… de regula, ajung penultimul sau ultimul. Pentru ca fie suna telefonul, fie ma intalnesc cu cineva care ma tine de vorba pe strada… una din acestea se intampla mereu. Destul de rar, ma intorc din drum sa iau ce mai uit pe acasa. Cu toate acestea, prietenii cred ca eu intarzii ca asa vreau 🙂 De fapt, eu plec ca sa ajung la timp, insa se mai intampla diverse. Nici nu imi place sa fug mancand pamantul ca sa ajung acolo, in termen. Merg fara graba, ca in excursie.

Intr-o vreme imi dadusem seama si ca ei veneau prea devreme… asa ca am profitat de acest lucru ca sa le spun ca nu eu am intarziat, ci ei au venit prea devreme. A tinut o perioada 🙂

De regula, cu 5 minute inainte de termenul limita, primesc sms sau telefon cu „pe unde sunt”. Iar eu sunt fie pe la rand la vreun magazin, fie casc ochii pe undeva si mai fac cate o poza, in niciun caz nu sunt la 5 minute distanta. Deci nu le raspund. Si daca sunt pe aproape tot nu le raspund.

De multe ori ei stau in capatul unei strazi lungi si ma vad. Ii vad si eu dar nu ma grabesc. Este o binecuvantare cand vad cate un caine, pana scot ceva din rucsac… ei se agita cu „hai, ba!”. Iar cand ajung, incep: „numai asa, faci”, „asta vrea sa ne enerveze tot timpul”… La mine timpul nu se masoara in ore cand este vorba de drumetie, mergem si ne intoarcem cand o fi sa ne intoarcem, plecam cand suntem toti, mai intarziem ca na, nu ne alearga nimeni, nici elvetieni nu as vrea sa fim. Le-am mai zis sa vina si ei cu vreo 15 minute mai tarziu decat ora stabilita, dar nu au astampar, ei sunt cu orele fixe.

De data asta am ajuns inaintea lor, cu toate ca am stat de vorba cu alte persoane care urcau pe munte, dar pe alte trasee. Li se parea aiurea traseul nostru. Nu a fost unul sa zica: „bai, ce misto este traseul vostru!”. Se uitau un pic ciudat. Ce sa cauti din Poiana Tapului pe la Stana Regala, sa urci Piciorul Pietrei Arse, apoi de pe Platou sa cobori la Padina, cand poti sa urci Jepii Mari, iesi la Piatra Arsa si direct la Pestera, varianta clasica?

Insa de vreun an de zile mi s-a parut mie, ca traseul pe Jepii Mari a devenit trist, monoton, multa vegetatie, putina deschidere, deci nu vezi prea mult, este lung, umbra… Asa ca mi s-a parut mai frumoasa varianta Stana Regala-Piciorul Pietrei Arse-Platoul Bucegi:

1Aici urcau… si eu radeam de ei ca au intarziat 🙂 🙂 I-am necajit o vreme… ei spuneau despre trecut, eu ziceam de prezent, ca acum plecam nu altadata… S-au obisnuit cu mine, altii ar fi fugit demult. Cred ca ei merg deoarece dupa ce-i enervez, ii fac sa rada.

Trecem paraul Piatra Arsa si urcam ditamai panta pana spre Stana Regala, la un moment dat zic eu sa dau haina jos si sa raman in maieu. Cum eram ultimul, ca deseori asa se intampla, pentru ca mai fac poze, ma mai uit pana uit pe unde sunt… ceilalti se intorc spre mine si unul dintre ei vede la vreo 10 metri in spatele meu, spre dreapta, un copac plin de ciuperci.

ciuperciNe uitam la ei, facem poze, agitatie pentru o asemenea descoperire, ce facem, ii luam, nu-i luam 🙂 Pana la urma i-am adus pe calea cea buna, ce atata fascinatie pentru niste bureti? Stam sa caram ciuperci dupa noi, sa schimbam traseul sau programul pentru a strange ciuperci… Ce naiba vedem peste tot numai mancare? 🙂 🙂

Am cazut de acord ca se fac praf prin rucsac, ca noi trecem muntele si ca sunt de ajuns niste poze, ca daca trece cineva sa-i ia bine, daca nu, sa ramana padurii. Deci i-am lasat acolo, impacand lumea cu niste nectarine, mult mai bune 🙂

nectarine

Apoi, am reusit sa iesim si in Poiana Stanei Regale, pe care pana am traversat-o a durat… este splendida poiana, plina de flori, fluturi, insecte…

2Poiana Stanei Regale

3

margarete

5Prin padurea de pe Piciorul Pietrei Arse la o ora si 20 minute de la plecarea din Poiana Tapului. In zare, Cota 1400.

6Banca realizata acum cativa ani de salvamontul din Sinaia. Trebuie alta. Pana aici am facut 2 ore fara graba si mai departe ne puteam bucura de privelisti.

7

8In 25 de minute de la banca eram foarte sus 🙂 mai aveam putin pana pe Platou.

Doar ca traseul nostru nu a fost cum se poate intelege. Cum am iesit langa albia seaca a Pelesului, am continuat pe ea intersectand traseul marcat Cota 2000 – Piatra Arsa. Asa ca nu ne-am dus inspre Piatra Arsa. Nici la Cota 2000 nu am ajuns. Am urmat o poteca conturata pana la un moment dat, coborand in… Valea Izvorul Dorului, intersectand traseul ce venea din Sinaia spre Padina, marcat cu banda rosie:

9

10Paraul Izvorul Dorului… ma uit la timp si zic ca 45 de minute din Piciorul Pietrei Arse si pana la albia acestui parau nu este chiar rau. Este un timp bun cand mergi la plimbare.

Mai departe am continuat pe traseul turistic, am traversat DJ 713, apoi am coborat prin Padurea Laptici pana la cabana Padina. De ce am umblat atat de ciudat? Pentru ca nu voiam sa mergem prin aglomeratie, masini, civilizatie, zgomot… cum este intre Piatra Arsa si intersectia DJ 713.

11Cabana Padina si oi… 1 ora Izvorul Dorului-Padina

terasaNe-am asezat la un suc, eu cu clasicul Pepsi, sucul copilariei. Stiu, e nasol, e rau, nu face bine. De acord, dar eu beau Pepsi 🙂

Am mers la Padina ca ne era sete, dar si sa vedem ce a facut pe aici Toni Bunea. A adus niste imbunatatiri vizibile, terase, termopane, mobilier… eu sunt curios daca va mai fi cautata cabana ca altadata de grupurile de montaniarzi. Pana acum am auzit ca da, la multi le place, eu nu am vazut ieri decat vreo 7 turisti. Cazarea in cladirea de langa cabana, o cladire mai noua este de 90 lei pe camera, iar in cabana fiind camere comune, patul este 30 lei.

De aici, ne-am dus la Pestera Ialomitei, sa vedem ce se mai intampla pe acolo, daca este deschis. Nu era! Ne-au zis doi muncitori ca mai dureaza putin, prin august o deschid… nu prea erau nici ei siguri.

12Cam cat a costat amenajarea pesterii

13Este un lucru bun, pare si bine facut la prima vedere

Intoarcerea a fost pe un traseu pe care nu-l mai facusem demult, la intrarea in acesta am dormit vreo 45 de minute la soare si daca mai stateam un pic, trebuia sa dormim acasa in picioare… si asa a trebuit sa facem dus cu apa rece… care tot calda parea.

Insa coborarea pe acel fir de vale salbatic a meritat… multe capre negre. Iata si 3 imagini:

15

16

17Tapul acesta avea mult curaj, suiera, statea inainte fara teama, am crezut ca urca panta pietroasa, dar el se uita dupa altceva, mai jos. Trist ca nu se temea de oameni, pana la urma l-am speriat ca sa fuga. Este mai bine sa fuga cand vede oameni.

14Jnepeni plini de conuri

Si cam asta a fost excursia in linii generale… fara dificultati, lejera.

A trecut si prima editie a Ultramaratonului Bucegi – Leaota…

In ziua de 14 iunie 2014, Asociatia Salvamont Dambovita a organizat doua evenimente de alergare montana… un semimaraton prin Parcul Natural Bucegi si un ultramaraton, deci mai mare de 40 km, al carui traseu a cuprins o mare parte din Bucegi plus creasta muntelui Leaota.

Am zis eu sa particip la ultramaraton. Traseul parea complicat, prin locuri cunoscute, cat si prin locuri prin care am mai fost pe vreme inchisa, ceata, deci era ca si cum nu am fost. Joi, ma uit pe harta cu traseul, analizez lucrurile in detaliu, mereu asa fac, o cursa de alergare montana nu este niciodata o fuga prin curtea scolii, iei startul si gata, cine fuge mai bine, ajunge primul. Imi fac planul de alergare pe fiecare segment dintre posturile de control si, evident, rucsacul. Vineri, aproape de ora 13, am pornit la drum.

SAMSUNG

Startul se dadea de pe platoul de la Padina, Valea Ialomitei. Am plecat pe la 12:30 din Busteni, pe traseul cel mai direct spre Padina, adica pe Jepii Mici. Intai, pe traseul Poiana Tapului-Cascada Urlatoarea-Busteni-Valea Jepilor.

3Spre Busteni…

La 13:30 urcam pe traseul marcat cu cruce albastra, pe Jepii Mici. Nu m-am grabit sa urc, mai aveam la activ cateva zile anterioare de urcat si coborat de pe munte, dar mi-am propus sa urc cu un rucsac mare pe un traseu mai dificil, ca un antrenament… moral 🙂 Cum-necum, tot nu am reusit sa depasesc timpul scris pe indicator, ca la coborare se fac 2-3 ore. Eu la urcare am facut putin peste 2 ore…

4O scena pe Valea Jepilor. Omul si cainele, doi parteneri despartiti de apa. M-am oprit si am urmarit de la inaltime actiunea:

5Cainele nu avea curaj sa treaca, asa ca a trebuit ca omul sa-l ajute

6Mai departe, impreuna

7

8Cascada Caraiman

9Un miriapod

10Privire inapoi

11Irisii mei/nostri 🙂

12In fata cabanei Caraiman

13Trecusem de Babele

14Clar, aici a invins ursul, a rupt gardul, a incercat din orice punct sa ajunga la pubele

15Ialomita

16„Viata este acolo unde te regasesti” – cum zice Samsara 🙂

Apoi, tot usor, ma trezesc ajuns si la Padina… cand, acolo vad doar un cort 🙂 Ma asez putin si ma gandesc, montez cortul sau ma cazez la cabana? Dupa 20 de minute, ca si ganditul necesita timp la cate unii 🙂 , iau decizia. Si tocmai ce ma intrebase cineva cum se procedeaza cand pui cortul in locuri neamenajate, cum te aperi de urs. Era acelasi lucru ca amplasam cortul acolo sau printr-un loc mai izolat 🙂 Foc nu aveam chef sa fac, pentru ca nu venisem sa ma odihnesc… pana la urma a fost castigatoare varianta cu cortul. Mie imi place sa stau pe burta si sa ma uit la padure, cat si la apa Ialomitei cum curge 🙂 Ursul a devenit o problema secundara… foc, deci, nu am facut, mancare multa nu mi-am luat, pentru ca mi-am propus sa mananc la cabana, iar seara am pus la circa un metru de cort niste pietre, vreo 10, dispuse in cerc, pe care am dat cu un spray care se spune ca este eficient la urs. Nu a venit nimeni noaptea… am auzit ca ursul a fost totusi prin zona, dar nu am auzit nimic. Pe la 11 noaptea cortul era plin de lumina si am crezut ca este vreo masina cu farurile aprinse prin apropriere, doar ca era Luna. A fost ceva magic, sa stai in cort si sa-l vezi iluminat natural, ca intr-o poveste. Cel putin o ora nu am mai avut somn, stateam si ma gandeam la cursa de peste cateva ore.

SAMSUNG

SAMSUNGMie mi se pare ca da foarte urat acest banner, acopera ferestrele cabanei inutil. Mai bine il asezau pe gard, in alta parte, nu este o idee buna sa-l agati de toata cladirea…

SAMSUNG

SAMSUNGPiept de pui si cartofi prajiti, plus ceai…vreo 15 lei, am mai luat o ciocolata de 6 lei… era mai rentabil sa iau masa aici, decat sa cumpar din oras mancare… asa mi-a dat mie bine 🙂

SAMSUNGUn curcubeu mic 🙂

Pentru a nu-mi induce o stare aiurea, nu m-am uitat cine si cati s-au inscris 🙂 Nu doream sa vad cine stie ce campioni 🙂 Acasa imi propusesem un loc pe podium, adica era o cursa lunga si la astfel de curse am si eu sanse, cunoscand muntele, avand rezistenta, eu am plecat foarte determinat sa dovedesc ca ies pe podium. Aici este o alta poveste, dar doar acel gand ma facea sa nu simt oboseala, ma motiva incredibil, in asa fel incat nici nu reuseam sa dorm bine 🙂 La ora 5 eram treaz, startul era la ora 6.

Imi iau un rucsac mic, dar cu tot ce credeam ca este necesar. Strang totul prin cort, cu gandul ca imediat ce vin de la concurs, sa ma intorc acasa pe directia Babele-Caraiman, pe unde venisem.

Traseul de concurs a fost: Padina-Pestera-Cascada Obarsia Ialomitei-Vf. Omu-ramura vestica a Bucegilor cu Saua Batrana-Saua Strunga-Saua Strungulita-creasta Leaotei si vf. Leaota-Vf. Ratei-Canton Bratei-Saua Lucacila-drumul forestier Podu cu Flori-Bolboci-Padina.

SAMSUNGTraseul de concurs

Seara, la sedinta tehnica, dl. Geo Badea, organizatorul, ne-a explicat in detaliu traseul, cum marcase in masivul Leaota brane de oi, ca sa nu mai urcam niste pante, ce mai, a fost extrem de implicat si atent. Atat in timpul concursului, cat si ulterior sosirii mele, am avut ocazia sa constat ca este un bun organizator si eu sunt foarte atent la unele detalii. Si-a ales oamenii cu grija, prin posturi am gasit doar tineri extraordinari, inimosi, saritori, oameni adevarati de munte… din punctul meu de vedere, organizatorilor, la aceasta prima editie, nu are nimeni ce sa le reproseze.

Luam startul, ne mentinem intr-un grup compact pana pe la telecabina Pestera, apoi ne intindem intr-un lant uman. Nu doream sa intru in alt ritm, impus de vreun participant, alergam in ritmul propriu, stiind ca este de ajuns o greseala si gata concursul. Fiind o cursa de ultramaraton, si nu una de viteza, pe distanta Padina-Omu, daca alergi cat poti, sus te opresti si asta este, nu mai poti pleca, sau daca pleci, mai te duci in virtutea inertiei o vreme. Insa pe acolo, pe Valea Ialomitei, mereu mi-a placut, cunosteam foarte bine traseul, astfel ca pe urcusul de langa Cascada Obarsiei eram primul. Am ajuns la cabana Omu la 7:35, deci, nu m-am grabit, cand a fost concursul Directia Omu, am ajuns mult mai repede, dar acum era altceva. In postul de la Omu, arbitru era Andrei, un prieten foarte bun al lui Lucian Clinciu.

21Atingerea primului punct de control

Lucian venise seara cu mai multe persoane, a fost unul dintre promotorii acestui concurs, este extraordinar acest om… o legenda a Carpatilor romanesti, mereu voi avea cuvinte de lauda, pentru ca a scos din manelizare si incultura mii si mii de tineri, carora le-a indus o alta viziune asupra vietii… sa alergi prin munti, in cadrul unor competitii organizate, cu oameni de o anume calitate. Stiti, cand urcam spre Omu, din spate striga un concurent: „Cine a pierdut un telefon?”… pe strada nu te striga aproape nimeni, pe munte sansele sunt uriase ca sa-ti fie inapoiat ce ai pierdut 🙂 Deci unde gasim anumite valori, civilizatie…

Plec mai departe, trec de Vf. Bucura si Gavanu, ies din Valea Ialomitei si alerg pe pantele de pe ramura vestica a Bucegilor, spre jnepenisul dinainte de refugiul din Saua Batrana. Ma uit in spate: nimeni! Printre jnepeni nu am mai alergat, mi se parea ca alerg prea tare, nu aveam la ce sa ma raportez, ma gandeam ca sunt subiectiv 🙂 In 30 minute de la Omu eram in Saua Batrana, adica fugeam prea repede. Dar degeaba, ma simteam foarte bine si nici macar o secunda nu am avut gandul ca nu o sa ies printre primii… eu stiam de dinainte de concurs ca o sa dau tot ce pot, nu conta nimic, eram setat. Pana in Saua Strunga am trecut la ceva distanta de o stana, cainii latrau, nu stiu si daca au venit dupa mine, ca m-am trezit pe la refugiul din Saua Strunga… fugeam ca berbecul, vedeam doar in fata. Apoi un urcus pana la Saua Strungulita unde am gasit postul de control si niste oameni deosebiti.

22Refugiul Batrana

23Refugiul Strunga

Am mancat mai multe bucati de banane, cascaval si 3 pahare de energizant, fara graba, stiam cat de lunga va fi portiunea urmatoare, pe Leaota. Cat am stat eu acolo in post, au si trecut doi sportivi, Mihai Zlavog, cunoscut organizator al maratoanelor din muntele Ciucas, si un francez despre care auzisem ca a fost pe la ultramaratoanele din Mont Blanc. I-am lasat sa se duca mai departe, urmarindu-i cu privirea de la distanta. Usurel am pornit si eu, dar in asa fel incat sa-i pot vedea pe cei doi, care incepusera o competitie stransa, francezul tot statea in coasta lui Mihai 🙂 Cum in Leaota mai fusesem, dar pe timp de ceata, nu eram prea avantajat. Totusi, organizatorul ne ajutase foarte mult marcand niste brane de oi. Dar pastrand distanta fata de primii doi, nu aveam cum sa gresesc si sa-mi irosesc puterile daca rataceam traseul. Ii vedeam pe ei pe o panta, imi luam de acolo un reper si ma duceam pana la acel reper.

Am incercat pe cat posibil sa nu ma obosesc, sa nu alerg foarte tare, alergam si alternam cu mersul rapid, ca sa imi reglez respiratia, nu ma durea nimic, desi cazusem, etc 🙂 Era foarte cald, mie asa mi s-a parut, am baut tot ce aveam la mine, mi-am dat cu zapada, am mestecat zapada, si… am dat cu bolovani dupa cine mai stie cati caini. Muntele Leaota este plin de turme de ovine, pe acolo esti pe cont propriu, nimeni nu poate face nimic, nu ai cum sa vorbesti cu ciobanii, stanele sunt risipite pe toate culmile… ne mai grupam cate doi-trei ca sa trecem de cainii ciobanesti, dar deseori fiecare era singur. Pana la urma am scos spray-ul si am dat pe caini, ciobanii injurau… asa cum le-am explicat si altor concurenti, prin astfel de locuri primeaza protectia omului, nu a animalelor, caini sau ciobani. Si apoi, nu imi permiteam sa pierd vremea pana vine ciobanul sau ciobanii sa cheme in dorul lelii cainii… eu aveam un traseu de incheiat.

24Pe acolo, pe undeva, ar fi varful Omu, sagetile orizontale arata culmea Leaotei. Eram aproape de Vf. Leaota

Spre Vf. Leaota (alt. 2133m) am redus ritmul, ca sa nu ajung cu inima saltand din piept la postul de control de pe varf. Acolo voiam sa ma si hidratez… si daca ajungeam acolo abia sufland, as fi coborat cu totul saltand prin stomac 🙂 La varf eram al cincilea… imediat ce am ajuns, alti doi au si pornit ca din pusca. Unul dintre baietii din posturi mi-a zis ca au fugit pentru ca au vazut ca vin… i-am zis ca degeaba fug, pentru ca am sa ajung inaintea lor la Finish. M-am asezat la discutii cu baietii de acolo, povesteau de EcoMarathon, am baut doua energizante, am mancat niste cascaval, smochine si banane. Cu un ochi eram la ceilalti ce fugeau spre varful Ratei. Pentru mine era o placere sa-i privesc, stiam ca eu, cu fortele refacute, dupa 10 minute alerg ca la inceput… La un moment dat mi s-a parut ca nu i-am mai vazut, si am mai intrebat, inca o data, pe unde este traseul. „Faci dreapta nu de la prima momaie din piatra, ci de la a doua!” – mi-au explicat cei din punctul de control.

25Baietii de la punctul de control de pe Vf. Leaota

Plec, in spate oricum nu se vedea nimeni, in fata aveam 4 persoane. Cobor usor, trec pe langa doi fotografi, unul cu o drona, si tot ma duc, trec de varful Ratei si nimic, nimeni in fata. „S-au ratacit!”, asa mi-am zis. Incerc sa-i sun pe Mihai Zlavog si pe organizator, dar constat ca nu este semnal. Dintre toti concurentii de la ultramaraton, am auzit ulterior ca doar unul sau doi nu s-au ratacit. Eu nu m-am numarat printre aceia care nu s-au ratacit. Aproape de stana din Ratei, il vad pe francez. Un domn, un turist, ma opreste si imi da niste indicatii foarte pretioase. Incercase si cu francezul, dar nu reusise. Ii multumesc, urc prin iarba inalta si nimeresc poteca marcata prin padure. Aici parca am prins aripi… Il las pe francez in urma si, in circa 50 de minute de la vf. Leaota, am ajuns in fata cantonului Bratei. Putin mai jos era postul de control. Trebuia sa trec podul de lemn peste apa, sa fac dreapta si sa merg cel mult 200 m pana la postul de control. In asa fel am trecut podul si m-am dus spre stanga, pe drumul forestier in sus, ca nici nu a apucat sa ma zareasca arbitrul sa ma intoarca. Am gonit ca nebunul pe acel drum vreo 3 kilometri, pana am ajuns la panoul cu limita Parcului Natural Bucegi. Sa te tii injuraturi si blesteme… eu fiind expeditorul, cat si destinatarul.

M-am intors inapoi in viteza si mai mare, curbele erau destule, dar nici urma de post, urcasem mult… ratacisem aiurea, dar fugeam de nervi. Ajung la post si aflu ca francezul trecuse de 20 minute… si eu care-l lasasem in urma, hat-sus. Beau un energizant, de suparare imi tremura mainile si imi cade banana din mana, o las incolo si o iau la fuga. Dar arbitrul fuge dupa mine si imi aduce alta… Stiam ca vine o panta „criminala” de la postul de control, pana aproape de Saua Lucacila… si cum urcusul inclinat constituie un avantaj pentru mine, am recuperat timpul pierdut pe acel drum forestier. In Saua Lucacila l-am ajuns pe francez… am povestit cu el pana la Bolboci, avea sub 30 de ani, il chema Louis, el nu concura direct cu mine si cu Mihai Zlavog… putin dupa ora 14, eram la postul de control de la Bolboci… m-am uitat cand trecuse Mihai, era clar ca nu mai aveam cum sa-l ajung, nici daca eram motorizat 🙂 El se apropia de Padina.

26Cantonul Bratei

27Pe panta spre Saua Lucacila… ruinele funicularului ce venea acum 100 de ani de la Busteni peste Bucegi

28La cabana Bolboci, la ultimul post de control

In postul de control de la Bolboci era tot Andrei pe care-l vazusem si la Omu, la fel si aici, am baut un energizant, am luat o banana si am plecat nici prea repede si nici prea incet spre Padina. Era clar, Mihai obtinea locul 1, eu locul 2 si francezul locul 1 la categoria lui de varsta… de aici nu mai conta altceva decat sa nu ma ajunga altcineva din urma. Cu un minut inainte de ora 15, am trecut linia de sosire…deci, distanta Bolboci-Padina, vreo 8 km, am parcurs-o in circa o ora. Adica este bine, dupa zeci de kilometri… dar nu as fi renuntat pentru nimic la pozitia secunda. Atunci putea fi facuta o gluma, doar sa apara in urma mea cineva care sa para cat de cat sportiv, concurent, ca as fi fugit mancand pamantul, ca sa nu fiu ajuns 🙂 🙂

A fost cel mai frumos cadou pe care-l puteam obtine si oferi pentru ziua de 14 iunie 2014, o zi cu multiple semnificatii pentru mine, intr-o astfel de zi, odata, pe langa altele… Nu aveam cum sa pierd podiumul, nu aveam cum… nu am stiut ce premii sunt, nu am stiut cine participa, am stiut doar ca trebuie sa ies printre primii. A fost un concurs special, greu, dar frumos, in care Salvamontul din Dambovita s-a implicat, iar d-lui Badea, felicitari si multimiri pentru ocazia oferita de a participa la o asemenea competitie.

SAMSUNG

SAMSUNGMai soseau si alti sportivi

SAMSUNG

SAMSUNGDl. Badea si unul dintre fotografii de la Sosire

La un ultramaraton, cea mai mare realizare este sa inchei traseul, pozitia in clasament nu mai este asa importanta. Totusi, locul 2 la un astfel de concurs de anduranta, prin doi munti, Bucegi si Leaota, este cat de cat semnificativ… pentru cate unii, in special.

Cand am trecut linia de sosire, am aflat si ca ultimii concurenti trecusera de varful Leaota. Am plecat spre cabana Padina sa cumpar ceva. Era pe la ora 16. Ma asez si eu la rand, in spatele meu vine un grup de 8-9 persoane, si ei se uitau pe meniu ce sa comande. Cum stateam noi asa, iese o d-na de la bucatarie si ne pune in fata, adica pe tejghea, sub meniu, o foaie de hartie 🙂 Pe ea era afisat programul restaurantului 🙂 Micul dejun se servea intre anumite ore, pranzul pana la 15:30 si cina, de la 18:30 pana pe la 20:00. Prin urmare, noi nu ne incadram 🙂 🙂 Fiind dupa ora 16, na, trebuia sa programam stomacul pentru 18:30 🙂 Asta da mentalitate, ne uitam unii la altii, toti la personalul cabanei… ceva de genul: „Astia sunt prosti si tragedia este ca nu isi mai dau seama!” 🙂 Grupul din spatele meu, oameni trecuti de 45 de ani, a fost extrem de nemultumit si isi promiteau intre ei sa nu mai treaca vreodata pe la cabana Padina… Nu ti se intampla des sa vezi asa ceva la o cabana din Bucegi… administratorii nu aveau chef sa incaseze bani, mai bine scriau altceva, ca merg la culcare :). Dar de ce sa ne suparam? Pe mine m-a amuzat ca sunt prosti… stiti vorba aceea, cand vezi pe cate unii 😉 …apoi am aflat ca se poate servi masa si la Centrul National Salvamont, aflat mai jos…

In aceeasi zi de concurs a avut loc si premierea, dupa care mi-am strans cortul si am plecat acasa, cu un prieten, Cristi Flueraru. O baie, mi-am spalat hainele, s-a facut de 12 noaptea, a doua zi, duminica, urcam la Stana Regala… nu si-a dat nimeni seama ca alergasem zeci de kilometri. Niste dureri post-concurs, dar usoare, am avut pe langa rotula, dar atat. In rest, nu am nimic, nici febra… nimic 🙂 Cred ca am debifat din minte optiunea ” febra musculara”…

Nu m-am surprins cu nimic, stiam ca pot face multe, si bune, si rele, ca multi altii, dar am ramas consecvent unui crez personal, enervant pentru unii, definitoriu pentru mine: „Eu daca trebuie sa fiu la ora 1 noaptea la vf. Omu, la ora aceea sunt acolo; ca sa nu fiu, ar trebui ca acel varf sa nu mai existe!”

Francezul este cel in portocaliu, locul I la categoria 18-30 ani

35

36O parte din organizatori si participanti…

Liniste si alb. Iarna pe Bucegi. Pestera Ialomitei. O noua „fabrica de bani”. DJ 713 are iar nevoie de reparatii

„Este zapada mare… au anuntat ploi…” si alte asemenea. Pana la urma din grupul de 4 am ramas 2, din care Matrix avea mana rupta 🙂 Dar evident ca am plecat…

1Pe la 8 si 15 minute am plecat… trebuia la ora 7, dar pana am stat la discutii la telefon, unii cu altii, despre vreme, despre grosimea stratului de zapada de pe Platoul Bucegilor, etc, a trecut timpul. Matrix era insa primul la locul de intalnire, si el ar fi mers oricum

2Aproape de Stana Regala

3Leurda

4Mai trec si ursi pe poteca turistica

5Crucea lui Sorin Golopenta de pe Piciorul Pietrei Arse

6La iesirea din padure ne astepta zapada

7

8Ceva mai sus, printre acesti nameti, aveam sa gasim 2 doamne trecute de 40 de ani, echipate de iarna, care urcau foarte bine spre Complexul Piatra Arsa

9I se spune „Broasca”

10„Sfinxul Pietrei Arse”

11Complexul Piatra Arsa. Vedeti ca jnepenii sunt sub zapada ceea ce arata ca momentul drumetiilor pe Platou inca nu a venit 🙂 Ma refer la cui nu-i place prin zapada, mie imi este totuna, daca trebuie sa ajung undeva nu conteaza cum este si ce este. Cu alte persoane, in afara de Matrix sau cunoscuti care stiu ca pot merge, nu m-as aventura…

12Aici am inteles de ce ne priveau pe geam personalul de la acel Complex. Pai ei erau izolati acolo de dinainte de Paste, drumul era plin de zapada. Nici noi nu ne asteptam la asta…adica dupa ce scapasem din troienele de pe Piciorul Pietrei Arse si de pe Platou era clar ca pana la Pestera Ialomitei tot prin astfel de zapezi am fi mers.

13Iata-ne si la bariera ce inchide drumul spre Babele. Drumul pe o lungime foarte mare, cat mai vazut noi cu ochii, este plin de zapada. Ma refer la DJ 713 ce se opreste la bariera. Nici pe poteca spre Pestera Ialomitei nu se vedea vreo urma, dar asta era, am facut noi urme

14La o cruce careia i-a fost smulsa tablita cu numele si cu o poezie. Vreun tacanit nu a avut ce face si a tras de acea tablita pana a rupt-o. Probabil a aruncat-o prin imprejurimi si la cat jnepenis este, va fi foarte greu de gasit. Multi ajunsi in acest loc incercau niste senzatii stranii… poezia era scurta si sinistra, peisajul este destul de salbatic, parca pluteste moartea prin locurile acelea. In urma cu multi ani, cand am venit prima oara pe aici, mi s-a parut un loc ciudat, te simti oarecum, dar nu am zis nimic la nimeni. Ulterior, dupa alti ani, un prieten ce are un ziar imi spunea ce emotii l-au incercat in acest loc. Apoi au fost altii si altii… pana la urma s-a oprit cineva si a rupt tablita. Bine ca am poze cum era inainte. Aici a murit in conditii neelucidate o eleva pe nume Bia Mariana. Unii au zis ca a fost abandonata de profesor.

15Prin padurea Cocora

16Un semn timid de primavara

17Traseul turistic… urme de pasi de ursi am vazut in multe locuri

18Aproape am ajuns… de aici am coborat spre hotelul Pestera iar la marginea padurii am facut primul popas al zilei

19Hotelul

20Nimic surprinzator… ursul a rupt gardul de ani de zile si vine periodic la gunoaie. Eu le-am zis de la inceput ca trebuie o imprejmuire metalica acoperita, dar nu ai cu cine vorbi fiind doar orientati dupa furat. In plus, nu le poti cere unor magari sa gandeasca, acestia doar trag unde li se nazare sau se opun pentru ca le trebuie cativa ani sa inteleaga de ce o panta trebuie urcata.

21La cladirile manastirii Pestera Ialomitei

22Biserica Sf. Nifon

Pana aici unde drumul era deszapezit, am facut din Busteni peste munte si Platou aproape 6 ore. Vara am fi facut cel mult 5 ore.

Ne uitam putin pe acolo, cu gandul de a merge apoi in biserica din Pestera Ialomitei, situata la o distanta de 10 minute din acest loc. Ca de obicei, eu sunt fie prea in fata, fie in spate cu mult, preocupat de diferite aspecte, peisaje, foto… De data aceasta eram cam la 50 metri de Matrix, cu spatele la el si la cladirea staretiei. Matrix a vrut sa treaca un pod cand o doamna ce lucra la manastire i-a spus ca nu pe acolo apoi i-a zis asa: „daca sunteti turist, luati-o pe jos” si i-a aratat o alee pe sub pod. Ma intorc si eu, ma uit la ea, la un calugar si la un cetatean ce statea aproape de o usa. In mintea mea deja era intrebarea: „De ce sa nu treaca pe pod?”

Ma uit apoi la pod , vad la capatul lui un gard din barne ce nu era in toamna si un drum ce se prefigura mai departe. Asa ca, nu mai conta parerile cucoanei sau ale cuiva. Cobor cu Matrix pe alee doar ca sa ajung sub acel gard, urc niste trepte si apoi intru pe acel drum bine-mersi pe langa alte case ale manastirii. Doar nu trebuia sa-mi dea voie nimeni…

23Dupa biserica veche, aceasta este cea mai veche cladire a manastirii. Aici am stat de zeci de ori, in alta perioada. Undeva, putin in stanga este o cladire ridicata fara acte prin 2012. Tot in stanga, se face un alt drum, creat cu buldozerul anul trecut chipurile pentru reparatii la niste bazine de apa. Aici, de unde am pozat, trecusem de gardul din barne. Deci astia nu puneau gard daca nu i-ar fi apasat ilegalitatile. Nu au acte pe multe din ce au ridicat prin zona…

Merg mai departe pe drum, cu mentiunea ca de Paste, stiind ca oamenii sunt ocupati, am intrat intr-un perimetru pazit, doar ca sa ma uit eu dincolo de un gard unde era un obiectiv privat ce trebuia pozat… si cum nu aveam pe unde trece… s-a intamplat sa intru, asa ca nu aveam nicio problema in a intra pe „proprietatea” ilegal dobandita a sfintilor parinti. Ca stiti ce se intampla? Astia nu au cumparat nimic, doar s-au extins an de an prin paduri si poieni, ca nimeni nu are curaj sa spuna ceva, doar vorbim de sfanta biserica, etc. Pe mine, desi ortodox, merg la biserica, ascult unele lucruri, admir unii preoti, ma enerveaza smecheriile acestea. Vine nu stiu ce sfant parinte si vrea el nu stiu ce, motivand ca este pentru Domnul. Ce treaba are Dumnezeu cu astfel de acte banditesti? Nu le zice nimeni nimic… de frica „pedepsei divine”. Nu are nicio treaba Dumnezeu cu nascocirile unor slujbasi ai Bisericii.

Asa ca merg mai departe, Matrix a ramas undeva la distanta, un domn se holba de la geam spre mine… si ajung aici:

24Cel mai probabil, o „noua fabrica de bani”. Foarte interesant de aflat cine ridica acest sfant locas si cine sunt cei care cu credinta si evlavie intra intransa… fara a poseda vreun act. Pentru ca este Sf. Gheorghe astazi, gasesc foarte nimerit sa-i intreb pe cei din Ministerul Mediului si pe cei din Inspectoratul de Stat in Constructii, chiar astazi… despre aceasta binecuvantata cladire, adapost pentru nevoiasii care platesc…

Am facut circa 10 poze si am plecat spre Pestera

25Copacul acesta pe sub care trec atat acei sfinti parinti ce cu osardie realizeaza „intocmai” lucrarea Domnului… pe care in tot ce fac il iau in desert, degraba golitori de buzunare cat si enoriasi credinciosi pupatori de maini sfintite prin munca, nu s-a gandit nimeni sa-l taie si sa elibereze drumul. Dar o minune se poate intampla oricand 🙂 iar o minune care sa nu coste ar fi perfect, ia sa vina cineva de bunavoie si sa puna umarul la lupta impotriva celui care pune astfel de obstacole in drumul binecredinciosilor

26La Pestera Ialomitei

27Prin bisericuta din Pestera

28Nu am stat prea mult, am intrat cam 200 metri in pestera, venisem sa vad cateva inscriptii vechi, eu retin in timp diferite imagini, detalii, etc si intr-o zi cand aflu ceva concret, stabilisesc o legatura, stiu unde sa caut. Am stat putin, odata ce am vazut si pozat unul dintre scopurile acestei excursii. O poza pot sa postez:

291857

30Proiectul de amenajare a Pesterii… sume astronomice, in teren vor fi cu siguranta realizari mici ca si cost, supradimensionate pe hartie. Deocamdata, desi trebuia sa se inceapa lucrarile, nu se vede nimic… le-or fi inceput deja prin birouri. Astia nu vor fi niciodata capabili sa faca lucruri utile, doar sa risipeasca aiurea banii. Unde te uiti, nu au facut nimic util, cimitire de bani… nu au dezvoltat niciun turism, nu s-a intamplat nimic de ani de zile in Parcul Natural Bucegi, doar strategii ale vorbelor goale. O sa vin mereu pe aici imediat ce dau drumul la lucrari 🙂 Acestea trebuiau demarate din 2012, peste cateva zile trebuie finalizat proiectul.

31Bineinteles ca ar fi extrem de ridicol sa merg eu sau alti prieteni ce umblam de mici pe munte, printr-un astfel de loc, si sa cerem asistenta salvamont. In primul rand, ca la viteza noastra ei nu se pot tine dupa noi, deci nu stiu cine pe cine ar ajuta. Mi-a venit o idee 🙂 🙂

Au pus acest panou, un mare multumesc. Pentru ca atunci cand se mai topeste putin zapada voi face o cerere la Consiliul Judetean Dambovita in subordinea caruia este Serviciul Salvamont. Sunt un turist iubitor de frumusetile naturii si vreau sa merg prin acel canion, evident ca solicit asistenta salvamont. Da’ de ce sa nu mergem pe acolo sa ne uitam unii la altii, mai socializam 🙂 Bineinteles ca asistenta este gratuita, se subintelege, alfel nu se ofereau ei…

Panoul acesta dincolo de utilitatea sa, ca avertisment pentru incepatori, este o chestie de ghidaj, adica ne suni, platesti si te ducem pe acolo… bon fiscal sau altceva nu-ti va da nimeni. Am un var la Fisc in Bucuresti, nu ar fi rau sa-l invit pe aici cu niste colegi, sunam la numarul acela, vine asistenta salvamont si cand va fi sa platim, astia vor face ochii mari ca nu primesc nicio hartie…

Poza aceasta o voi incarca pe Facebook si voi multumi pentru serviciile turistice gratuite oferite de prietenii salvamontisti damboviteni. Vor crede zeci de oameni ca este un serviciu la care poate apela oricine, oricand 🙂 🙂 Cinste salvatorilor, adevarati oameni de munte.

Am glumit, va dati seama, se trezesc oamenii acestia cu tot felul de telefoane 🙂 Iar varul meu merge mult prea bine ca sa aiba nevoie de sprijin, era prin Mont Blanc acum de Paste…

32Pe langa cabana Padina…

33Drumul arata groaznic, plin de gropi, apa, noroaie. Ambele drumuri ce inconjoara lacul Bolboci sunt curatate de zapada, dar cel dinspre cabana Bolboci, adica acesta din dreapta, neasfaltat, este vai mama lui. La fel si de aici pana la Padina si Pestera. Extrem de putini turisti, circa 100 de turisti au vizitat Pestera Ialomitei in aceste zile, am intrebat eu pe acolo. Un bilet este 8 lei pentru adulti si 4 lei pentru copii

34

35In Cheile Tatarului… vremea a fost toata ziua inchisa, la un moment dat ne parea rau ca nu a fost ca a doua zi de Paste, dar ar fi fost un cosmar traversarea Platoului si a muntelui Cocora… si asa am mai scapat prin troiene pana la brau, dar mie mi-a placut, nu am plecat de acasa cu ideea de a fi totul cum vreau. Luam lucrurile cum se prezinta. Ne-am udat pana la genunchi, motiv pentru care nu am mai vizitat pestera, in aceasta perioada apa in Pestera are un nivel ridicat, noi mergem si prin locuri unde este apa, asa ca de doua ori baie rece nu prea era in regula.

36Raul Ialomita la intrarea in Chei

37Peste 4 zile se vor implini 39 de ani de cand a fost montata aceasta placuta… cred ca nici aceia care au asezat-o nu mai stiu de ea

38Lacul Bolboci

39Au sapat pe marginea drumului ca sa ia astfel de bucati de piatra. Date cu un lac de piatra arata foarte bine, dupa ce sunt zidite. Mi se par oricum prea mici, am vazut si mai mari dar nu in Bucegi

39bO alunecare de teren, stanci imense s-au prabusit pe drum dar cineva le-a impins cu un utilaj in vale. Dupa ce am trecut noi, se auzea un motor de buldozer cred ca incerca sa mai repare cate ceva pe aici. Stanca aceea mare in niciun caz nu putea fi urnita

40Un peisaj care mie imi place foarte mult, cum cresc acei molizi mici peste muschi, la inaltime, pe stanca

41O parte din lac… cum mergeam, aud un zgomot. Ma opresc apoi plec si iar se auzea. Febril, am scos binoclul si repede sa caut pe intinderea lacului… pe lac, pe la mijlocul sau erau gaste salbatice. Nu mai vazusem pe aceasta mare din mijlocul Bucegilor gaste salbatice.

42Cabana Bolboci… din pacate desi locatia este frumoasa, placuta, drumul este prost, stricat in timp si in principal de cei care exploateaza padurea. Peste tot unde se exploateaza padurea, raman in urma nu doar peisaje dezolante ci si drumuri deteriorate si nimeni nu le repara vreodata.

Poate ati auzit cum padurile statului cad sub drujbele padurarilor… bine, reportajul este in judetul Dolj, unde un grup infractional reunea si sigur mai reuneste vreo 100 de silvicultori 😉

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/padurarii-doljeni-pusi-pe-butuci-de-romsilva-666423.html#

43Bine ca i-au dat jos sigla cu „Baza Salvamont Zanoaga”. Cladirea aceasta care a inghitit 20 miliarde lei vechi a fost ridicata pentru a veni in sprijinul turistilor, adica pentru siguranta lor 🙂 Aceasta era justificarea din acte pe timpul cand se cereau banii pentru acest proiect „deosebit de util”. Nimeni in ultimii zeci de ani, nu s-a accidentat prin aceste locuri, neexistand asadar niciun istoric, niciun accident, pentru ca nu ai unde sa te accidentezi. Si beat daca ai fi nu ai unde sa cazi, neexistand nici macar cunoscutele santuri de pe marginea drumului… Neavand ce face cu aceasta cladire au inchiriat anume spatii Jandarmeriei Montane. Foarte rar sa fie vreun salvamontist in acest loc, nu este nimeni nebun sa stea prin aceste locuri unde nu se intampla nimic. De altfel, au un sediu mult mai util salvarilor montane la Pestera, la circa 10 km distanta de aici. Turistii, pe munte, se accidenteaza in general in zona stancoasa, nu pe locuri netede, prin paduri si poieni. Asa se risipesc banii cetatenilor…

Incepuse si ploaia, dar chiar nu conta, vazusem atatea in aceasta zi.

44Un peisaj cu ploaie. Putin mai sus, din urma ne-a ajuns un domn ce administreaza cabana Dichiu. El nu ne cunostea, eu il cunosteam 🙂 De o politete putin banuita prin Valea Ialomitei, s-a oferit sa ne transporte dansul pana in Saua Dichiului. Chiar insista vazand ca ploua. Doar ca noi plecasem sa ne plimbam pe jos, nu cu masina. Apoi au trecut alti cunoscuti cu masinile si cum alt drum nu era a trebuit sa ne oprim cu fiecare de vorba si sa le multumim.

45Aici, la intersectie de drumuri, soarele incerca sa iasa din nori. I-a reusit pana mai tarziu.

46La o ora de la plecarea din zona „Bazei Salvamont Zanoaga” am ajuns la cabana Dichiu.  Am fi putut ajunge mult mai repede dar nu ne grabea nimeni. Pana aici mersesem probabil cam 35 km. Ne-am oprit sa cumparam cate ceva. In interior, curatenie si politete, oameni amabili. Cabana aceasta este asezata la intersectia drumurilor judetene 714 si 713, adica poti derula o afacere cu sanse mari de reusita. Am ramas cu o buna impresie despre acest loc.

47

48Si am primit si bon pentru ce cumparasem, ceva extraordinar in Parcul Natural Bucegi. Doar la hotelurile Pestera si Cota 1400 si la Stana Regala primesti bon, in rest nimeni nu are vreo treaba cu asa ceva 🙂 Nu prea poti spune ca este ilegal sau nu, deoarece statul in ultimii ani a inventat tot felul de taxe si impozite, pentru a acoperi furturile unor oameni numiti politic sau pentru a finanta prin mijloace elevate clientela de partid. Asa ca daca sunt prinsi sunt amendati, daca nu sunt prinsi… Interesanta mi se pare propunerea legislativa prin care sa nu platesti daca nu ti se da bon si ma intrebam eu asa… „oare o fi viabila chestia asta in societatea noastra?”.

49

50Trasee vechi si pierdute prin padure, care insa ne-au scurtat considerabil drumul spre Sinaia. Fiecare marcaj are o poveste lunga si frumoasa

51Am ajuns si in partea prahoveana a lui DJ 713, unde am intalnit sinonimele cuvantului dezastru

52Si s-a surpat… pentru ca idiotii nu s-au gandit ca nu poti face un drum fara sa ai fundatii, terasamente, ziduri de sprijin. Smecheria a fost sa se toarne repede asfaltul pana in varf de munte, aici era combinatia. Ulterior, s-au apucat de amenajarea zonelor invecinate. Prin urmare, nu stiu daca vor inaugura vreodata acest drum. Cand fac treaba la km X, cade ceva pe la km Y.

53

54Este la noroc, doar nu va cadea o stanca exact atunci cand treci 😉 Ce cade este dat pe margine 🙂

Mai jos, la fel:

55Trebuia sa cheme niste specialisti ca sa gaseasca solutii tehnice de amenajare a versantilor

56Namol si stanci, lasa ca mai vine de cateva ori. Zona este atat de intinsa incat le va lua ani sa o amenajeze

57Nici balustrade nu au pus peste tot

58Ce munte mare si ce zid pentru furnici au facut ei 🙂 Ei de abia in acest an vor cauta solutii, la vreo 3 ani de la inceperea lucrarilor la drum.  S-a cuibarit atat de mult furtul in ei incat nu au nicio teama de lege, de puscarie, nu cauta decat tot felul de metode de capusat bani publici. Vor directiona alti bani pentru amenajarea versantilor, „cheltuieli neprevazute de vreo 2 milioane de lei”.

59Paraiasul acela de ce credeti ca vine el asa pe sosea? Deoarece nu exista o subtraversare 🙂 Pentru tampiti a fost prioritar asfaltul, apoi cand au venit sa amenajeze cat de cat marginilem s-au trezit ca nu au pus un tub sub drum ca sa curga apa paraului, asa ca l-au directionat pe sosea 🙂 In timp, adica intr-un an-doi, paraiasul aduce tot felul de materiale, pietre, lemne, frunze si la o ploaie puternica le va imprastia pe toate pe drum… dar tot raul spre binele… altora. Va fi de lucru an de an la acest drum, de carpit. Lasa, ca se fac bani si din chestii d’astea 🙂 🙂

60Daca mergeti prin paduri, doar trebuie sa va uitati in poza, la cetina de pe drum. Stiti cat timp ii ia unui brad cazut sa-si lepede acele? Destul! Adica nu o zi, doua, o saptamana. Deci de atunci a cazut copacul peste balustrada si peste drum. Nimeni nu are nicio problema, pe fata sau pe la spate, toata lumea stie ca acest drum a fost facut doar pentru a se imparti niste bani. Au bagat gargara ieftina cu utilitatea drumului si dezvoltarea Bucegilor si acum sunt multumiti ca s-au vazut cu sacii in caruta. O sa le zic de bradul cazut pe drum, sigur vor zice ca a cazut intre timp, adica ieri, alaltaieri 🙂 Doar ca nu este niciun intre timp ci este de mai mult timp…

61

62Pe podul de pe Izvorul Dorului

63Si s-a terminat excursia 🙂 🙂 da’ mai sunt zile…

Traseul turistic: Sinaia – Cota 1400 – Cota 2000 – Valea Izvorul Dorului – Padurea Laptici – Manastirea Pestera Ialomitei – Platoul Padina

Maine, am sa postez un ANUNT interesant.

Pana atunci, sa va prezint un traseu turistic parcurs ieri. Traseul are marcaj banda rosie si fiind ziua scurta, am ales sa intrebuintam la plecare telecabina, apoi mersul pe jos, iar la intoarcere masina.

1Bucegii de dimineata

2Hai ca ies ghioceii 🙂

3Vedere spre hotelul Cota 1400 din telecabina Sinaia -Cota 1400

4Programul telecabinei Cota 1400 – Cota 2000

5Vedere din telecabina Cota 1400 – Cota 2000 spre Piciorul Pietrei Arse. Daca doriti sa urcati pe Platoul Bucegilor pe jos, atunci, dupa cum observati, cea mai buna alternativa este traseul turistic ce suie Piciorul Pietrei Arse, marcaj banda albastra. Nu este zapada, gheata…

6Pe muntele Furnica, la mica distanta de statia de telecabina de la Cota 2000

7Muntii din planul indepartat sunt muntii Fagarasului. Nu mereu se vad la fel de bine, depinde de conditiile meteorologice

8Cu sageata rosie, stanca Turnul Seciului, monument al naturii. Se afla intre cabana Horoabele si Valea Horoabele

9In plan apropiat muntele Tataru (Bucegi), mai departe muntii Fagarasului

11Un fenomen mai rar. Pe zapada erau o multime de puncte. In opinia mea, -s-ar putea si sa nu fie asa-, s-a intamplat urmatorul lucru: pe munte era foarte cald, imediat ce apune soarele se raceste brusc. Soarele „a trecut” de munte, iar un nor s-a scuturat aproape imediat…picaturile de apa au cazut si au inghetat pe zapada. Intre apusul soarelui si caderea ploii a fost un interval foarte scurt de timp. Presupunerea mea…

12Sus se observa statia telescaunului de langa Vf. Furnica. Cum nu se schiaza deocamdata, era buna o sanie, ajungeam mai repede jos in vale…si o lasam pe acolo 🙂

13Un mic varf 😉

14Pe varf

15Coborare de la varf

16Stanca plata

17Ce soare mare 😉 🙂

18Valea Izvorul Dorului

19Indicatoarele au fost rupte…erau prea aproape de DJ 713. O fi coborat vreunul din masina si s-o fi intrebat: „De ce or fi pus si prostii astia indicatorul asta, cand pe aici este numai sosea?”… Si l-a rupt. Ca distanta, de la drum pana la cabana Valea Dorului se fac cam 45 de minute,  si circa 1 ora in sens opus, pana la cabana Padina

20DJ 713

21Ce padure frumoasa este acolo in fata. Stiti cum este pe acolo? 🙂 Jungla, pietre, multe uscaturi la nivel cu solul, plin de ursi…salbaticie autentica. Am traversat padurea aceea din toate directiile, asa cum se vede de aici, compacta, este superba. Cand intri in ea, nu stii cum sa iesi mai repede 🙂 Bine, nu la toti li se pare asa…

22Cand vad caini prin padure…ma intreb cate caprioare mai prind si in aceasta iarna?

23Prin Padurea Laptici

24Poteca

25Licheni pe copaci…frumos peisaj. Trebuie sa traiasca si lichenii acestia, pai nu?

26Alte flori de gheata

27Aici au trebuit mai multe poze, frumos loc

28Traseul traverseaza o poiana intinsa

29Molizi verzi si30Molizi albi. La unii ajunge soarele, la altii nu

31Da, dar este mai bine ca noi sa ajungem la Padina dupa ce facem un mic ocol, adica pe la Pestera Ialomitei

32De la indicatoare, dreapta pe acest drum de acces spre hotelul Pestera

33La Manastire, aceasta este biserica noua, ca sunt mai multe

34Staretia si spatiile de cazare

35Biserica veche

36Dar ce se vede? Unui prieten i-am spus ca sunt carnivori. Se uita mirat, credea ca vorbesc serios. I-am zis ca mai mult de un deget nu pot mananca 🙂 Chiar daca erau multi

37Priviti ce-i acolooo 🙂 O colonie de paianjeni. Nu am vazut asa ceva niciodata 🙂 Stau toti la un loc, se ating cu picioarele. Nu este o imagine placuta, dar toti, asa, la un loc, ideea ca sunt o comunitate, mi se pare demna de adus in atentia tuturor. Trebuie sa mai merg acolo sa filmez, pozez, vreo jumatate de ora…

38Intr-o zi au taiat-o si au dus-o acasa, era prea frumoasa cred

39De la Manastirea si Pestera Ialomitei am ajuns in drept cu Turnul Seciului, am scris pe la inceputul articolului despre el

40Sediul Politiei de la Padina. Acolo sta seful de post…una dintre imaginile negative din Parcul Natural Bucegi

41Centrul National Salvamont din zona Padina. Aici excursia pe jos a luat sfarsit. Ne-am suit in masina si am plecat spre casa

42Nu inainte de a arunca o privire spre Valea Ialomitei, traseul spre Vf. Omu

43In fata cabanei Bolboci, privire spre lacul omonim, care era plin de fisuri

44Foarte frumos Lacul Bolboci, dar si periculos sa te incumeti sa calci gheata

45Amatori sunt insa mereu. Baiatul de mai jos a vrut sa-i faca prietenei o poza si s-a dus pe gheata. Imediat a alunecat si cred ca gheata este inclinata acolo, ca a ajuns greu cu mainile pe teren mai stabil. Ne si gandeam ca aluneca asa pana la borna aceea de beton si acolo se rupe gheata cu el. Deja zarisem un lemn lung, sa-l scoatem pe inconstient de acolo. Dar nu a mai fost cazul, si-a dat seama de pericol…

46Acesta Peisaj 🙂

47Ultima oprire, la limita dintre judetele Dambovita si Prahova

Acesta a fost traseul, pe jos dura foarte mult…vara da, merge, dar iarna ideea este sa nu stai prea mult prin frig. Mai transpiri, mai faci popas, mai te uzi la picioare, nu este bine sa stai mult afara 🙂 Trebuie putina grija, planificat totul bine, in detaliu. Asa, ne-am bucurat de o vreme splendida, ne-am atins obiectivele si cand a fost sa vina frigul, repede in masina si acasa.

Am fost surprins sa aflu ca exista cineva care cumpara un ziar la care eu scriam acum ceva ani, doar pentru ca-i placea ultima pagina. Acolo erau doar articole cu trasee turistice din Bucegi. Si el acasa avea toata colectia 🙂 Imi povestea ca mergea pe munte cu foaia de ziar in buzunar. M-a si laudat ca nu s-a ratacit niciodata 🙂

Bine, dupa o vreme, m-a intrebat daca merg cu busola la mine 🙂 Ar fi o rusine sa imi iau o busola prin Bucegi, cel putin mie asa mi se pare 🙂 Dar cine stie la ce fel de busola se referea el… 😉