Parcul Natural Bucegi, acest colt de rai intins pe vreo 300 kmp, nu este doar ceea ce se vede la o prima vedere… o arie protejata si atat! Are ceva pentru fiecare, noi momente, noi ipostaze care, de fapt, sunt lectii mai vechi scrise mereu in alt mod. Nou dar totul foarte vechi.

As face, daca as avea timp, un sondaj printre cei care merg pe munte. Pentru a afla de ce merg. Cred ca nu am afla ceva nemaiauzit dar ne-am da seama ca in spate sta o chemare, o magie, ceva inexplicabil… ca o intoarcere la origini de care mintea si propria persoana par oarecum straine, in sensul ca nu avem cuvinte pentru a descrie cum trebuie ce simtim… ca un imbold genetic de parca acolo trebuie sa fii, evident fara a sti prea bine sa explici.

Dar, gata cu filozofia 🙂 Important este sa ne regasim cat mai multi in tot ceea ce inseamna Muntele.

Am facut duminica o excursie de 12 ore pe Bucegi, o sa revin ulterior cu imagini. In articolul de azi, ideea este de a vedea o minune a naturii in mai multe cadre… incercand gandul vesniciei unor momente 🙂

Un peisaj cu stanci si specii forestiere… Cu sageti rosii: molizi

Acestia

Si mai aproape

Acesta este subiectul central… acele chestii rosiatice sau rozalii… care nu sunt muguri, ci conuri de molid. Observati ca ele cresc preponderent pe la varful acestor arbori. Poate ca de aceea nu s-a prea vorbit despre ei. Ca sunt prea sus.

Multi se uitau si nu intelegeau de unde iese ceaţa intr-o zi asa senina, cand nu era un nor de ploaie 🙂 De fapt, ce se intampla? Valuri de polen erau puse in miscare la o simpla adiere a vantului. Daca erai prin preajma, ti se infundau narile, gura, se depunea pe haine. Oricum, si fara sa fii pe aproape, tot te ajungeau particulele galbene. Nu as zice ca mi-a displacut, o ploaie cu polen nu o vezi mereu.

Magnifici… Va imaginati ce putere au acele conuri orientate spre cer?

„Insira-te, margaritare” 🙂

Domnul a dat, omul a luat 🙂 Intai imagini…

Ce splendoare! Ce folos sa urc prin arbori, cand era logic ca gasim la anumite altitudini si conuri mai la indemana…

Nu ma mai saturam de privit, mirosit, pozat. Cum nu prea imi impartasea nimeni romantismul si privitul in nestire, la inceput m-am cam grabit. Plus ca mai aveam traseu de parcurs.

Ati recunoscut departe zona Babele-Sfinx. Pai te poti satura repede de asemenea daruri naturale? 🙂

Alt val de polen, frumusete la cel mai inalt nivel 🙂

Pana aici 🙂 Adica, hai ca am stat prea putin si la poze si la cules. Nu exista animal ca sa manance din acestea, nu sunt protejate si nici nu ar avea de ce, nu dau niciun exemplu negativ pentru ca putini s-ar urca dupa ele, iar ca sa gasesti asa, ca in imagini, trebuie sa bati ceva potecile. Daca pleci cu scopul sa aduni, umbli o zi intreaga…

Am ramas, evident, mai mult timp aici.

Imbietori si peste orice specie si parte din rasinoase. Peste muguri de brad, de jneapan, conuri de pin sau jneapan etc. Conurile de molid in aceasta forma frageda, pline de rasina, sunt un medicament natural. Cat de amator ai fi, culoarea este un indicator perfect 🙂

Am mai lasat, o creanga plina, una goala, una tie, trei mie 🙂

Vedeti? Fiecare specie are mijloacele ei de protectie 🙂 Cine s-ar sui pe acolo?

Pensiunea Cocora pe fundal. Nici pe acestea nu le-am cules, e clar, varful e prea subtire si se rupe daca te sui aproape de conuri. Apoi, daca incerci sa urci, te faci galben de la polen, este imposibil sa nu te atingi de crengi, sa nu le misti. Cum le misti, cum se scutura saculetii cu polen.

Minunea de la inceput de iunie

Chiar si dupa ce am cules si am facut peste 50 de poze la aceste conuri… tot am continuat sa le admir pana am iesit din zona lor.

Absolut superbe… nu doar conurile ci si peisajele aferente. Locuri cu poluare zero, locuri aproape de cer, locuri ca in Geneza. Doar ideea de a merge prin astfel de locuri, te vindeca 🙂  …Totul este sa nu te agati de problemele fizice: ca e mult de mers, comoditate, mancare, nu rezolv nimic etc.

Facusem planul din timpul culesului: o parte pentru sirop si alta in borcane cu miere peste conuri.

A fost ceva 🙂 Uneori nu ajunge pana nu ramane. Cum nu a ramas… 🙂

Cu miere

Din timpul pregatirii. Intai pui niste conuri, torni un strat de miere, si tot asa. Ii lasi la intuneric vreo saptamana sau 10 zile, apoi filtrat totul. O sa vedeti ca mierea este diluata de sucul conurilor. Din ce rezulta iei dimineata cate 2 linguri.

Acum vreo trei-patru ani mai facusem asa ceva, si stabilisem eu o cura de o luna de zile. Nu prea am avut rabdare si cura s-a redus la cateva zile. Pentru ca din ce luam de aceea mai voiam 🙂 Am mai exagerat eu in chestii din acestea. La un antrenament de alergare imi luam apa cu magneziu. Indicatiile erau… un plic la nu stiu cata apa. Eu puneam patru plicuri la un pic mai multa apa. Ce putea sa se intample? 🙂

Din alte conuri am facut un sirop… au iesit vreo 4 litri. Culoarea siropului, dupa ce se fierbe si se prepara cu miere sau zahar, este roza, fara impuritati. Pe sticla mai sunt resturi de ambalaj, ca este o sticla de suc Teddy… dar siropul este limpede, dulce, aromat. Mult peste mugurii de brad culesi de la marginea padurii.