Cum programasem noi si cum a fost si vreme buna am pornit in tura de alergare, sa facem un ocol de munte 🙂 Ne-am miscat ca femeile in fata oglinzii la plecare, adica incet.

Plecam noi cu vreo 45 de minute intarziere…Babe!

Dar recuperam, in circa 40 de minute eram la Stana Regala

Continuam sa alergam si dupa circa 20 minute eram la Schitul Sf. Ana, adica fugeam tare 🙂

Mai departe, am trecut de Cota 1400, de Cota 1500, am intrat pe traseul turistic marcat cu banda rosie, am facut o mica oprire la Tintarul Hotilor pentru dezbateri, si am continuat urcusul pe Drumul de Vara.

Pe Drumul de Vara

Cum urcusul parea cam mic 🙂 l-am lungit urcand inca o panta din Curmatura Vf. cu Dor spre Cota 2000

Si ne pregatim sa abordam Valea Soarelui-Platoul pana in Saua Laptici. Cand ne uitam in departare vedem si ramura vestica a Bucegilor, unde trebuia sa ajungem.

Portiunea cu verde colorat reprezinta ce nu se vede, Padurea Laptici-Valea Ialomitei-Padurea Tataru, adica un coboras lung si un urcus pe masura, pana in locul unde iar reluam traseul rosu. Deci in fata este muntele Tataru.

Luam startul ajungem la un stalp de telescaun si evident urma iar o panta si inca una 🙂

Mai era ceva pana in saua Laptici de unde venea coborarea in Valea Ialomitei apoi urcusul pe muntele Tataru

Pana la urma ne-am vazut si la indicatoarele de la acea Sa, traversand Izvorul Dorului si DJ 713

Intram in padure si vedem in zare pajistile de pe muntele nostru, enervant de departe…

Gasim o scurtatura :))) adica o mica umblare prin salbaticie deasa, unde am facut slalom printre crengi, am sarit copaci cazuti si am traversat paraiase si mlastini. A durat cam zece minute apoi pe o poteca am iesit in  drumul auto din Valea Ialomitei si am inceput urcusul prin alta padure.

Inca nu ajunsesem la drumul auto

Nici nu am intrat bine in padure ca 6 caini ciobanesti mari ne iau la rost. Ciobanul care era pe acolo ne asigura ca am gresit drumul, eu i zic ca nu, el zice ca da, eu i explic, el ne insoteste cu grija cainilor. Va dati seama daca ne muscau bietii cainii :))) ? Clar ca ne-a crezut plecati cu sorcova si avea grija cainilor sa nu ne atinga 🙂

Grabim pasul si la deal si iesim in sfarsit din padure. Ne uitam la ceas, intreaga distanta din saua Laptici cu  suprafata mare impadurita o parcursesem in circa 40 minute

Mai urcam putin tot in fuga si inainte se vede Vf. Tataru, impozant. Il urcam? Il urcam, doar de aceea am venit 🙂

Potrivit planului urmam liziera padurii pana in varf. Dar planul nu se potriveste cu ce se intampla. Suna telefoanele cand unul cand altul, tricourile sunt ude, le punem la uscat si scoatem altele din rucsaci. Pana la urma cadem de acord ca peisajul este magnific si luam o pauza sa mancam. Tot pana la urma trece o ora pana ne miscam din acel loc…deci babe simulante 🙂

Si incepem sa urmam liziera padurii, in ritm alert

Mai aruncam si cate o privire spre coltul acesta de rai al Vaii Tatarului

Valea superioara a Tatarului

Urcusul devine tot mai dificil, dar continuam cu nadejde 🙂

Mai si radem de tot felul de prostii 🙂

Cand merg cu persoane cunoscute evident eu nu pot sta locului. Si hai pana acolo sa vedem nu stiu ce, dincolo este altceva, la stanga e un varf, o stanca plina de fisuri in dreapta…pana la urma am intrat pe o panta plina de pietre. Serpi? Nu…au fugit si aia cand au simtit ca venim 🙂

Marturii ale glaciatiunilor

Amprenta multi-milenara, de fapt noi intrasem intr-un loc fosilifer

Era de asteptat sa se intample tot felul de chestii, eu mereu patesc asta 🙂 Am urcat orice varf din zona, unul singur nu a ramas pana in Saua Strunga.

La un moment dat, dupa atata urcus se vedea in spate Lacul Bolboci

Si mai urma o creasta pana la varful cel mai inalt, asa ca din piatra in piatra a trebuit sa ajungem si acolo

De unde am pozat zona Moeciu, muntii Piatra Craiului

Ne apropiam cu pasi siguri de Saua Strunga, dupa ce in cateva ore venisem din Valea Prahovei, urcasem tot Abruptul Prahovean, traversasem Valea Ialomitei care imparte Bucegii in doua, si acum ne gaseam pe marginea Abruptului Vestic al Bucegilor.

De pe un alt varf priveam spre refugiul din Saua Strunga, ni s-a parut noua ca este mai multa lume ca de obicei 🙂

Coborâm, ne uităm mai bine si ce vedem? Ce nu ne asteptam vreodata sa vedem pe acolo…o mireasa in varf de munte, departe de orice drum de acces, si cu nuntasii dupa ea 🙂 Asa ca eu alerg repede spre mireasa 🙂

Deci este ceva superb, unic. De necrezut asa ceva, ma bag pe acolo in discutii, aflu ca ea este din Constanta, mirele care inca nu trecuse muchea si nu se vedea, era din Bucuresti si ca el organizase totul. Apoi aud ca ei sunt oameni ce iubesc muntele si ca amandoi au dorit sa faca cununia religioasa in acel loc, au adus si un preot cu ei. Accesul fiind dificil, o caruta a dus nuntasii pana unde s-a putut, adica pana mai jos cu un kilometru, doi. Si apoi au avut de urcat bine de tot.

Mireasa si cu o ruda probabil…au avut si vreme buna, si-au urcat si familiile, am trecut si noi pe acolo, deci o sa fie o relatie reusita…casa de piatra si numai bine 🙂 O adevarata nunta in Bucegi.

Noi ne-am vazut de alergare mai departe…fara sa stim traiam povesti ale muntelui, si dadeam pagina dupa pagina

Prin padure si pe niste poteci de oi am ajuns in Poiana Horoabei

Adica la cativa pasi de manastirea Pestera Ialomitei si de cladirile sale

De la manastire am mers pe drum pana la statia de telecabina de la Pestera cu scopul de a urca spre cabana Babele, adica undeva sus de tot, tocmai in muchea ultima din poza

Desi am crezut ca o sa facem mai mult decat estimasem, nu a fost asa, am urcat mult mai bine

Pe poteca de la Pestera Ialomitei spre Babele si Platoul Bucegilor

Ceva mai sus, un grup de tineri cantau la chitara

Aproape de Babele pe o stanca antropomorfa un grup de persoane stateau in meditatie cu palmele deschise spre cer

Dupa ce am platit dublul pretului normal la cabana Babele, pentru o ciocolata Poiana si una Mars, am coborat spre cabana Caraiman si de acolo in circa 40 de minute eram prin orasul Busteni. Inca doi kilometri pana acasa si asta a fost ziua de alergare.

Cabana Caraiman, dupa ea, Valea Jepilor apoi Busteniul

Ca o concluzie, cred ca a meritat un traseu atat de lung, ar trebui sa scriu ore in sir ce am vazut, vorbit, etc. A meritat orice efort, ne-am si antrenat intr-un mediu sanatos, am vazut atatea lucruri, am participat la multe evenimente din viata muntelui. Lucruri rele nu au fost, parca pe Bucegi cand mergem se intampla doar lucruri frumoase…exceptand invitatia primita de a ramane peste noapte :))) care nu stiu unde ar trebui incadrata, cert este ca nu e bine sa mergem cu haine stramte pe noi :)) Altii ar fi ramas…