Traseul turistic: Cabana Diana – Manastirea Pestera Ialomitei – Cascada Doamnei – Muntele Batrana – Valea Horoabei – Refugiul Om pe Munte – Saua Strungulita – Muntele Tataru – Valea Tatarului – Cabana Diana

O bucla, un cerc prin zone pitoresti. Mereu „scot” cate un traseu din acesta 🙂

Intai am purces spre munte. Ne-am trezit taman in buricul intravilanului din Parcul Natural Bucegi, adica in Valea Ialomitei, zona Padina-Pestera. Unde sa parcam? Ca umblau aia de la Media Pro sau Castel Film ceva de genul, peste tot prin zona aia. Turnau un film, ca erau cu rulote, cu cafele in mana, aparatura. Vreun film sau vreo reclama fara succes 🙂 Glumesc.

Lasam masina pe langa cabana Diana si o luam la picior. Exprimarea cu luarea la picior mi-a ramas in minte dupa ce am citit relatarea luptei de la Posada. Cum a vazut-o regele maghiar. El a scris ca a luat-o la picior si toti istoricii nostri, astia marii, au inteles ca a fugit calare de a deselat bietul cal. Fara sa gandeasca o chestiune… rapele erau prea inclinate sa o ia la galop ala cu calul. A luat-o la picior inseamna ca a luat-o la sanatoasa, pe jos 🙂

Luand-o si noi la sanatoasa, tot pe jos, trecem pe langa un spatiu amenajat ca un cort cu tot felul de produse. Scria mare Magazin Alimentar. Noi am crezut ca este tot parte din scenariul de film, ne-am uitat si am plecat mai departe. Orice e posibil prin acest munte. Numai daca ma gandesc asa la mine, ca fapt divers 🙂

dscf5421

dscf5422Pe acolo, pe sus sunt izvoarele Ialomitei, se vede o parte din Mecetul Turcesc (in dreapta). Imagini luate imediat dupa ce am pornit in excursie.

Ajungem si prin zona manastirii, unde niste neni mestereau ceva pe la o instalatie:

dscf5427Intra apa prin canalul verde si invarte chestia aceea… ce or face cu energia electrica produsa nu stiu. Poate o folosesc la iluminarea pesterii Ialomitei…

dscf5428Mutand apa sa treaca printr-un canal, iata ca prin albie un firicel anemic se mai strecoara. Dar cred ca pentru 50 de metri nu e cine stie ce. Apa revine in albia un pic mai jos.

dscf5429Trei cu mapa, nimeni cu sapa. Sau tot dumnealor erau si cu una si cu alta. O fi eficienta chestia asta sau s-o fi inscriind pe aceeasi linie cu ce stim prin Bucegi?

Continuam pe langa manastire…

dscf5432

dscf5438Ce sa scriu? Transhumanta, frumusete, povestea mioritei? Nu! Un cioban cu o caruta cu coviltir, un card de caini, se duceau si ei asa… unde? La vale…

dscf5441Zona telecabinei Pestera-Babele. In cheile din spate este Pestera Ialomitei. Platforma alba poarta titlul de heliport si umbla vorba ca a costat o caruta de bani. Cred ca tot una cu coviltir ca sa nu se stie ce este inauntru.

dscf5444Pe acolo am mai stat eu mai de mult la un pranz. Frumos tare.

dscf5445

dscf5448Stana de sub Piciorul Doamnelor… acolo erau caini si ciori care mancau nu stiu ce printre acestia din urma…

dscf5449Remarcati peisajul de vis si ziua splendida ce am prins-o. De cand nu am mai fost intr-o astfel de excursie…

dscf5453Lac langa Cheile Ursilor, de fapt mai sunt si altele.

dscf5458

dscf5460

dscf5462

dscf5469

dscf5470Cascada Doamnei, destul de anemica in perioada aceasta. Primavara este splendida… E singura cascada din Bucegi pe sub care poti trece, fiind un spatiu intre caderea apei si stanca.

dscf5471Grota Cameliei

dscf5476Imagineaza-ti cum este sa stai jos, cateva clipe, langa apa…

dscf5477

dscf5481

dscf5485Drumul de pe muntele Batrana. Mereu mi-a placut acest drum, cine stie cand o fi si asta „dezvoltat durabil”. Durabil in Bucegi inseamna doua lucruri: bani multi in conturile unora, bani furati evident, dar sunt acolo unde trebuie… deci asta inseamna dezvoltarea durabila a propriilor interese si asternerea unui covor de asfalt, adica drum durabil si la propriu. Ca acum nu rezista asfaltul, e altceva, drumul e deja dezvoltat durabil se pot directiona bani pentru a fi si mai durabil. E simplu… iei notiuni de mediu si le distorsionezi sensurile in favoarea ta.

dscf5495

dscf5498Salba de lacuri mici din preajma Cheilor Ursilor. Nu sunt aceleasi cu cele postate mai sus.

dscf5499Acesta e acelasi cu unul din imaginea precedenta 🙂

dscf5510Sfinxul

dscf5516

dscf5518Cabana Diana, mai e masina noastra acolo 🙂 si constructiile aparute, ca doar ai voie sa construiesti… e intravilan, faci pensiune turistica, hotel ceva. Ca nu le mai clasifici si nu vor functiona niciodata, nu-i bai, nu intreaba nimeni… tu ti-ai atins scopul.

dscf5519O alta cruce, pe partea cealalta a Bucegilor. Fain! Are si o masuta cu banca langa ea.

dscf5524Valea Horoabei la baza stancii… si o luam pe acolo, facem stanga, si nu mai stiu ce…

dscf5534Acum pe partea cealalta

dscf5535Peisaj din Valea Horoabei

dscf5541Ce poezie, ce poveste. Iti dai seama cum e sa stai acolo? 😉

dscf5537Tura urmatoare mergem acolo, cu ceaunul.

dscf5545

dscf5546

dscf5549Locurile acestea asa trebuie sa ramana, nu dezvoltate in vreun fel.

dscf5551

dscf5553

dscf5558Varful Bucura are mantie alba… bine ca nu am fost pe acolo. Stiam eu ce stiam.

dscf5562Zbura dincolo de Saua Strunga

dscf5565

dscf5577De langa Saua Strunga spre Cheile Gradistei

dscf5580

dscf5585Popas pentru mancare. La refugiu inca se lucra. Noi cu gura mare pe acolo, sigur l-am deranjat pe baiatul care lucra la refugiu.

dscf5587

dscf5589Refugiul se numeste Om pe Munte. Sa speram ca nu mai tin ciobanii oile in el si ca unii turisti vor fi civilizati. Din toata excursia, acesta este singurul lucru durabil, in adevaratul sens al povestii. Unii au reparat un refugiu din banii lor, cu puterilor lor, pentru altii. Si nu lucreaza la vreo institutie cu atributii in Parcul Natural Bucegi. Durabil e ce ramane si pentru altii, marea majoritate. Dar bine, nu ai cum sa faci hotii sa inteleaga ca daca ne tot furam caciulile, nu doar ca ne suim unii mai sus ca altii si le facem rau celor de acelasi neam… insa in timp, se pune in pericol insasi existenta statului national. Un stat corupt este usor de ocupat.

dscf5596Din Saua Strungulita, pe unde se strecoara mereu un vant grozav dinspre Leaota, am coborat spre muntele Tataru, la acest lac.

dscf5607De aici traseul era marcat cu punct galben, apoi am lasat punctul pentru triunghi galben. Bine, teoretic, ca din creasta pana la vreun kilometru si jumatate in firul vaii, nu e neam de marcaj.

dscf5615Cartite puternice au scos pamantul asta 🙂

dscf5617Valea Tatarului cu stana… mirific peisaj.

dscf5618

dscf5622

dscf5628Vechea stana din Valea Tatarului

dscf5629Timpuri trecute…

dscf5632Si pe la marginea padurii ne astepta un drum din bolovani

dscf5635Pe care l-am coborat in 20 minute

dscf5636Iesind aici, la vreun kilometru de masina

dscf5637

dscf5638

dscf5639

dscf5646Dezvoltare durabila 🙂

dscf5647

dscf5649Aici s-a incheiat excursia. Nu stiu cat am facut… ca timp.

Ne-am intalnit la ceai pe la 8. Cum unii beau ceai fara zahar ca asa e mai bine, m-am dat si eu dupa ei. Ce sa fac 🙂 Apoi ei cu apa plata eu cu Pepsi. Dependenta, clar!

Pe la 9 ne-am urnit, pe la 10 am ajuns in Valea Ialomitei, dupa ora 18 eram acasa. Am plecat fara notiunea timpului, asa e bine…

Trebuia sa postez si o piesa muzicala, dar nu o mai gasesc… sa o mai caut un pic… trebuie sa mai caut si excursia cand am fost la acel pranz in Valea Ialomitei, cred ca prin 2013 sau 2014…

Parca asta era:

Traseul turistic: Busteni – Babele – Pestera – Cabana Padina – Saua Strunga – Saua Strungulita – La Bancuta – Vf. La Bisericuta – Moieciu de Sus

Un alt traseu spre zona Bran-Rucar cu plecare din Valea Prahovei. Initial ideea a fost sa ajungem in Fundatica dar mai apoi am recalculat… desi am urcat cu telecabina din Busteni si ne-am oprit la Babele unde domnii Marian si Catalin ne-au dat o multime de detalii despre acest traseu… si chiar daca am ajuns la Pestera tot cu telecabina, ei bine, de la Padina plecam la ora 10:40, asadar, foarte tarziu pentru un astfel de traseu.

Prin urmare a ramas traseul din titlu. Ziua se anunta perfecta si a fost perfecta si din multe alte aspecte 🙂 La Busteni, la Babele si in zona Pestera-Padina era foarte, foarte multa lume… am vazut un cetatean care cerea de pomana pe drumul de la Pestera. Nu am mai vazut pana acum in Parcul Natural Bucegi astfel de oameni.

1Plecare de la cabana Padina

2Pensiunea Cocora situata vizavi de statia de telecabina de la Pestera

3

4Una dintre cele mai mari constructii din Bucegi se ridica langa cabana Diana

5Stana unde au fost trasnite circa 100 de oi, acum vreo luna de zile. Traseul turistic nu este pe unde suntem noi, dar toata lumea urca pe langa stana pentru ca este mai usor… se ajunge intr-o poteca ce urmareste curba de nivel.

6Traseul turistic ar fi pe unde arata acele sageti rosii, curba de nivel urmata de mai toata lumea este indicata de sagetile galbene.

7

9Refugiul din Saua Strunga… a fost periodic degradat de turisti necivilizati, ploua prin el, arata destul de rau in interior

10

11Am ajuns aici dupa vreo 50 de minute, nelipsitul Pepsi iar ne-a insotit, am facut un mic popas, apoi pe la 12 ieseam din Bucegi si treceam in Leaota.

De la acest refugiu, se urmeaza marcajul banda rosie, in stanga, nu se merge inainte sau la dreapta. Vine un stalp cu indicatoare, se urmeaza directia aratata de indicatorul spre cabana Leaota.

12Refugiul din Saua Strunga vazut din traseul spre Leaota, noi ne apropiam de Saua Strungulita

13Saua Strungulita, poarta dintre Bucegi si Leoata, este situata la 15-20 minute de Saua Strunga

14Vedere spre Babele si Sfinx de langa Saua Strungulita… pariu pe ce vreti, bine eu am si poza mult mai mare si o pot apropia 🙂 dar este unul certat cu regulile Parcului Natural Bucegi urcat pe Sfinx

15Intrand pe taramul Leaotei. Unde este sageata rosie este locul „La Bancuta” pentru ca acolo a fost o vreme o mica banca. In prezent, este doar un loc de foc si niste lemne risipite, arse partial. De acolo, urma sa facem dreapta pe un picior de plai, o muchie prin padure.

16In timp ce coboram, vedeam in dreapta traseul turistic ce pleaca din Saua Strunga spre Poiana Gutanului si nu numai…

17Ne uitam si in spate de unde am iesit din Bucegi, atrasi de strigatele ciobanului care ne spunea ca nu a coborat din Bucegi deloc in aceasta vara. Ne ceruse bomboane, noi i-am dat niste ciocolata.

Cum unul dintre prieteni nu prea socializeaza cu cainii, nu ca eu ma dau in vant dupa ciobanesti, tot puneam paie pe foc cand intalneam cate o turma… el ca „sa stam unii langa altii”, eu apeland ciobanii cu: „Bre, da’ niste caini asa mai mari, mai rai, nu ai? Care sa latre…” 🙂 Bine, prietenul ramanea foarte serios cand auzea ce debitez dar la intoarcere mi-a zis ca nu s-a suparat ca l-am necajit. Treaba era ca am intalnit doar caini care leneveau, obisnuiti cu turistii si care stateau doar pe langa ciobani.

18

19Saua Strungulita, in spatele nostru

Si… atentie: de mai jos de Sa, se urmeaza linia de creasta, pe acolo trece traseul turistic. Este si un drum care usureaza deplasarea si intersecteaza traseul ceva mai departe. Dar, desi te scapa de mici urcusuri, privelistea nu mai este aceeasi. In plus, scapi din vedere acest traseu, putin cunoscut:

20Este un alt traseu spre Moieciu, ce pleaca din traseul spre Leaota, dupa ce ai trecut de Saua Strungulita. Veti gasi pe multe forumuri si site-uri tot felul de greseli sau ca pareri ca nu exista acest traseu. Ca sa va faceti o imagine corecta, trebuie sa stiti:

  1. In Saua Strunga intalniti trei trasee marcate cu banda rosie. In dreapta urca traseul cunoscut drept „Drumul Granicerilor” si ajunge la Omu. Inainte, traseul cu banda rosie ne scoate pe langa Poiana Gutanului la Simon. Traseul spre Simon este comun cu un traseul ce coboara la Moieciu. In stanga, se ajunge in Leaota.
  2. Acum traseele spre Moieciu. Din Saua Strunga spre Poiana Gutanului coboara 2 marcaje, banda rosie-Simon, si triunghi rosu-Moieciu de Sus. La vreo 20 minute cel mult distanta de Saua Strunga, traseul spre Moieciu coboara abrupt in stanga. Acesta este primul traseu spre Moieciu. Mai departe, ajungeti aproape de Poiana Gutanului, continuati pe langa o ruina ce era odinioara fostul canton Bangaleasa si veti vedea prin aceasta zona alt marcaj triunghi rosu care de asemenea duce tot la Moieciu 🙂 Insa acesta vine de la Pestera-Valea Doamnei-Saua Batrana-Poiana Gutanului. Deci avem 2 trasee care duc la Moieciu de Sus, ambele cu triunghi rosu. Ce va spuneam eu mai sus, este al treilea traseu spre Moieciu, acesta pleaca de mai jos de Saua Strungulita, din culme, nu din drum, asadar din traseul spre Leaota.

21Unde este sageata galbena este traseul cu banda rosie spre cabana Leaota. De acolo se vede acest al treilea traseu spre Moieciu, altfel, nu exista vreun indicator. In imagine este primul stalp al traseului spre Moieciu.

Multi recomanda tot felul de site-uri, de genul emunte, alpinet, etc, mie, in domeniul Bucegilor, mi se par destul de slabute. Fie au tot felul de povesti fantastice, fie a postat fiecare ce a dorit si gasesti tot felul de variante, astfel ca nu mai stii care este cea corecta. Recomandari de site-uri nu prea am, probabil forumul de pe carpati.org dar si acolo trebuie sa diseminezi un pic. Cel mai sigur este sa te bazezi pe tine 🙂 Dar o persoana care nu comunica informatii trunchiate si are trasee batute cu piciorul prin acesti doi munti este Cezar Partheniu, are si un blog de drumetii montane.

22Vedere spre Abruptul vestic al Bucegilor. Saua Strunga cu rosu, Saua Batrana cu galben.

23Traseul cu banda rosie continua spre stanga, noi ne-am oprit unde arata acea sageata rosie, in locul unde era in trecut o banca mica

24Din locul „La Bancuta” privind spre Piatra Craiului si zona Bran-Moieciu. Ca sa ajungem in Fundatica ar fi trebui sa continuam pe banda rosie pana in Curmatura Fiarelor si sa coboram pe unde este sageata rosie. In fata noastra vedeam stana din Poiana Lacului si cu galben Vf. Gorganu (alt. 1598 m).

Noi insa am facut dreapta pe singura poteca existenta. Spun asta pentru ca nu ai cum sa te ratacesti, e doar o poteca.

25Ultima privire spre Bucegi, de acolo venisem

26Imediat am si coborat, tinta fiind locul unde arata sageata rosie: varful La Bisericuta. Ideea era sa traversam acele poieni pitoresti.

27Apropiem un pic stana noua din Poiana Lacului, pe acolo este o varianta mult mai directa si mai rapida spre Moieciu, dar si o poteca nemarcata spre Fundatica. Noi am preferat sa ajungem in acele poieni din Moieciu lasand pe alta data si acest traseu.

28Trecem printr-o mica poienita cu aceasta constructie darapanata dar totusi frumoasa 🙂 mentionand ca in coborarea din locul unde a fost bancuta, poteca intersecteaza mai jos drumul spre stana, un drum facut probabil de vreun an-doi cu buldozeul. Am coborat mai bine de o ora pe acel drum pana sa iesim in poienile cu acele constructii pentru fan.

29De vis 🙂

29bIncadrat in vis

30Aici ar fi trebuit sa fie doi prieteni pasionati de fotografie: Micutul si Cezar, sigur plecam noaptea din aceste locuri de basm, dar poate-i conving cu pozele acestea 🙂

31

32Valea Gaura din Bucegi

33

34Sagetile rosii arata pe unde venisem, bine nu am pozat eu din dorinta de a relata traseul cat mai detaliat. Ci, precum in basme, cum ma uitam eu asa, ceilalti erau deja integrati in aceasta panorama de poveste, vad o fata frumoasa (aveam si binoclul 🙂 ) in pantaloni scurti, cu parul in vant, zburdand ca o caprioara prin poieni spre constructiile acelea pline cu fan. Si tot urca spre constructii… la un moment dat a ajuns la una si nu a mai iesit de acolo 😦 :))  Am incercat sa-i fac atenti pe prieteni dar nu era un subiect important asa ca nu am fost bagat prea mult in seama 🙂 Ei sunt si foarte seriosi, de fel.

35Spre varful La Bisericuta

36

37Mai jos de varf, continuand drumetia.

38

39

40

41

42

43Zici ca esti pe la poalele Alpilor… Transilvaneni ce-i drept, dar nu-i nici un bai. Important este ca sunt romanesti.

44

45Sa stai asa pe o astfel de margine verde, sa privesti si sa tot privesti, sa te destrami in particule si sa te recompui aidoma unei renasteri. Cam asa, cum spun „Holografii” 🙂

46

47

48

49Popas sa mancam si sa stam la soare tot prin aceasta zona am facut…

Apoi am coborat in localitate, nu departe de pensiunea MC, la bere rece, Pepsi si inghetata. Intreb si eu ce inseamna MC si mi se spune: „Monte Carlo”. Imi dau seama ca este de la aer si de la peisaj si ca de fapt denumirea corecta ar fi Moieciu Cald.

50Aceasta este pensiunea MC aflata pe partea cu paraul Moieciu Cald 🙂 Prietenii au ramas la umbra, eu am continuat mai departe pe jos, desi patronul pensiunii, foarte amabil, mi-a spus ca mai sunt multi kilometri pana la DN.

Cezar plecase cu masina din Busteni si trebuia sa soseasca in circa 30 minute. Ultima oara cand il sunasem era pe la Rasnov. Deci mai aveam timp sa mai pozez cate ceva, sa iau pulsul vietii de pe acolo 🙂

M-am dus vreo 4 km pana m-am intalnit cu el. Pe primul loc trebuie mentionat ca oamenii de pe acolo sunt foarte credinciosi, toti au cruci pe case, am vazut tot felul de troite pe la porti…

51

52„Crede si vei birui, lupta si vei invinge”

53Cum ar fi sa stai acolo, intr-un astfel de loc? Cred ca mi-as face un perete din sticla spre munte, undeva la etaj 🙂 Sa vezi peisajul cat mai bine. Cata inspiratie si cata energie cred ca ai intr-un asemenea loc 🙂 Mai trebuie un telescop, un fotoliu care sa se legene singur… mai trebuie… Ce mai, sunt faini Bucegii din orice parte i-ai privi 🙂

55Un prieten, tot vazand atatea constructii noi se intreba si intreba: „Bai, dar unde sunt localnicii?” Aveai impresia ca doar orasenii si-au facut pensiuni si vile prin aceste locuri. Dar mai sunt, ca in imaginea de mai sus, si case de localnici.

Mai revin eu si cu alte poze in zilele urmatoare.

Traversarea muntilor Bucegi si Leaota; Din Busteni – jud. Prahova, la Cetateni – jud. Arges (Partea I)

Am traversat muntii pe directia visata de unii dintre noi inca de mici, cum auzisem si noi ca faceau cei mai batrani, in alte vremuri. Excursia a durat 3 zile si 2 nopti. Planificarea excursiei data de luni bune, insa datorita unor probleme diverse, in special a vremii schimbatoare, nu am reusit sa plecam decat joi, 9 iulie, din Busteni.

A fost un traseu deosebit, de facut asa, la cativa ani. Un traseu lung, greu, in care ai nevoie de echipament adecvat, conditie fizica, psihic bun si experienta montana. Din cati au vrut sa vina, din cati s-au crezut foarte initiati in mersul pe munte, din cati au aratat spre echipamentul foarte scump, spre diferite premii, din cati au vorbit ca stiu si fac… la Cetateni, localitate plina de istorie, am ajuns… doar 4 persoane 🙂

Restul? Pe acasa, pe la Padina, prin Runcu, baruri, na, depinde… de orientarea fiecaruia. Bineinteles ca astfel de insuccese previzibile cand esti mult prea arogant si le stii pe toate, nu le voi prezenta. Este totusi destul de trist sa primesti o lista cu ce trebuie sa ai la tine si sa o ignori pe motivul ca tu sti cel mai bine. Muntele cand iti da o palma, poate fi destul de serioasa si atunci iti dai seama ca fiecare element de pe lista iti poate salva viata. Dar, na, intr-un fel se vede muntele cand de o viata mergi pe el si in alt fel, cand crezi ca banii, echipamentul, smecheria, alunga norii, frigul, cainii de la stane sau cine stie ce animal. Iar din salbaticia Leaotei in caz de ceva, nu are cine sa te scoata atat de repede ca in Bucegi…

Deci, aceia care au ascultat, s-au adaptat conditiilor si au ajuns cu bine in judetul Arges, trecand asadar prin zone ce tin de judetele Prahova si Dambovita.

Iata cateva imagini cu mentiunea ca excursia aceasta va constitui un capitol aparte in amintirile celor care au realizat-o:

1La aceasta ora am plecat de acasa spre locul de intalnire. Se vad Bucegii pe care trebuia sa-i traversam.

2Parcul din Poiana Tapului, locul de plecare in aceasta traversare a muntilor. In astfel de cazuri, al excursiilor serioase, ajung primul la locul de intalnire…

I-am asteptat pe prietenii din copilarie si am plecat. Fiecare ducea un rucsac cu strictul necesar pentru 3 zile, adica undeva pe la 25-30 kg cam avea fiecare. In opinia mea, 30 kg pentru un om de munte nu este chiar cine stie ce. O sa detaliez ce era in rucsacul meu: o trusa de prim ajutor ce continea de la fasa elastica, folie de supravietuire la lanterna, hartie, bricheta etc, pelerina de ploaie, haine de schimb, hanorac, sac de dormit, vesela individuala, plicuri cu ciocolata, 4 doze bere cu lamaie, ceai si ibric, izopren, cort, caciula, binoclu, aparat foto, radio cu baterii, 2 cutii energizant, 3 franzele feliate „faina din macinis integral”, cascaval, batoane de salam uscat, cutii de conserve, apa cu magneziu, oua fierte, un borcan de ciocolata, fructe, cartofi… si cine mai stie ce mai era prin rucsac 🙂 Deci indeplineam conditiile de a ramane in orice conditii pe munte pentru cateva zile.

Cam la fel aveau toti, dar in asa fel incat sa nu transformi excursia intr-un mars chinuitor. Fiecare a dus cat a putut duce. Altii nu pot duce 10 kg pana la Cascada Urlatoarea si noi am trecut muntii cu astfel de greutate… nu mi se pare cine stie ce 🙂

3Pe la ora 8 am intrat in padure. Aici suntem in Poiana Stanei Regale.

4Imagine de pe Piciorul Pietrei Arse spre versantul Jepilor Mari

5Pe Platoul Bucegilor privind spre o ploaie ce cadea prin Valea Ialomitei

6Paraul Izvorul Dorului traversat de noi in directia Padurii Laptici

7Cabana Padina… in acest timp prin Valea Prahovei ploua si unii au avut impresia ca si pe noi ne ploua. Doar ca nu avea cum sa ploua peste tot, deci nu ne-am intersectat cu ploaia.

Trecem paraul Valea lui Serghei cu o apa limpede, iesim in drumul ce duce spre Pestera Ialomitei si privim cum arata Ialomita:

8Undeva plouase bine de tot. Mi s-a parut demn de subliniat cum doua ape aflate la mica distanta una de alta se prezinta diferit. Dar explicatia este simpla, a fost o ploaie pe o suprafata restransa, probabil spre Horoabele-Pestera.

Ne-am oprit la cabana Padina sa ne strangem cu totii dar sa si mancam. Am luat diverse de pe acolo. Iata si meniul lor:

9

Apoi am plecat spre Saua Strunga, unii mai in fata, altii mai in spate:

10O turma mare de oi

11O constructie destul de impozanta se ridica langa cabana Diana

12Stana

13

14

15Indicatorul si marcajul banda rosie spre cabana Leaota. Aici eram in Saua Strunga, unde sufla un vant rece si vremea parea destul de schimbatoare. Chiar tuna inspre Bran. Pana la urma, consecvent principiului ca orice pas inainte ne apropie de destinatie, am reusit sa mobilizez pe mai multi si sa continuam spre Leaota. Inca 3 ore de mers s-ar fi cunoscut 🙂 Altora li s-a parut mai confortabil si mai sigur refugiul din Saua Strunga… nici nu ne-au mai ajuns din urma ulterior…

16Unul dupa altul spre Saua Strungulita de unde se trece in masivul Leaota

17Refugiul din Saua Strunga lasat in spate, vremea mie mi s-a parut buna pentru continuarea excursiei 🙂

18Iata aici cel mai bun exemplu despre ce face specia Veratrum album. Ocupa o intreaga pajiste, inlocuieste orice alta planta… deci, ce vedeti este o pasune lipsita de valoare.

19In opinia mea, aceasta parte din Parcul Natural Bucegi este o zona degradata, fiind o pasune ce nu poate fi folosita.

Acum poate intelegeti de ce in anii anteriori am atras atentia ca asa se va intampla si la Poiana Stanei Regale. In timp, specia aceasta ocupa tot. Si de la an la an in acea poiana superba, apar tot mai multe plante Veratrum album. Este greu observabil acest lucru pentru ca ne-am obisnuit sa vedem cam la tot pasul in Poiana Stanei Regale aceasta specie. Insa ea de la an la an, este mai numeroasa. Cei care merg de mai multe ori pe an pe acolo stiu ce zic.

Pentru ca traim mereu prezentul nu stim sa organizam viitorul… Au mai incercat institutii din domeniu sa opreasca raspandirea acestei specii in Poiana Stanei, altii au zis ca este normala prezenta ei… si cam atat. Singura solutie, desi nimeni nu o agreaza pentru ca inseamna munca multa, este sa chemi voluntari si cu cazmale sa o scoti primavara din Poiana Stanei. Va dura o saptamana, vor trebui vreo 50 de persoane sau mai multe, dar daca nu se vor lua masuri, in niste ani, si nu multi, asa va arata acea rezervatie, ca pasunea din imaginile de mai sus.

20Pasind pe muntele Leaota

21Stanele, turmele de oi si vaci sunt peste tot prezente in acest munte intens pasunat. Mie, Leaota mi s-a parut in pofida acestor turme de animale, un munte salbatic, vast, un loc unde foarte greu ajunge cineva la tine in timp util in caz de accident. Destul de rar ai semnal la telefon, turistii nu prea parcurg pe aici trasee turistice… nu am intalnit un turist pe aici 🙂

De altfel, nu exista marcaje dese, indicatoare, daca nu cunosti, te pierzi prin paduri, vai, cine stie pe unde nimeresti. Mai ales pe ceata. Marcajul banda rosie l-am intalnit cand si cand, apoi a disparut cu mult, mult timp inainte de ajunge la cabana Leaota. Bine, noi nici nu mergeam la acea cabana parasita, nefiind in traseul nostru.

22

23Primele 2-3 ore au fost stalpi si marcaje. Asta o spun asa pentru cine ar vrea sa mearga pe aici. Desi pare lejera parcurgerea acestui munte, nu este chiar asa 🙂

24Ca pitoresc, nu ai cuvinte de exprimare… Leaota are de toate. La telefon ni s-a spus ca plouase torential prin Valea Prahovei si Brasov, insa pe aici noi nu intalnisem o picatura. La un moment dat, am traversat o zona cu ceata rece, cu ceva umezeala si am crezut ca vine ploaia… dar ne-am inselat.

25In spate, abruptul vestic al Bucegilor… am mers ceva in 2 ore 🙂

26Pe acolo este una dintre portile de intrare/iesire in/din Bucegi… Saua Strungulita.

O vreme am stat la soare, apoi studiind zona, am gasit un loc excelent de amplasat corturile. Un izvor pe care l-am curatat chiar acolo la locul de iesire din pamant, ne-a asigurat apa necesara pentru masa, spalat…

Cu aceasta ocazie trebuie stiut ca pe acest munte, este o problema cu apa. 99% din izvoare sunt murdare pentru ca sunt calcate de oi, vaci… cel mai bine este sa ai in rucsac cata apa crezi ca ai nevoie 🙂 Pana la urma au dus baietii din imagini baxuri de bere 🙂 🙂 deci nimic nu este imposibil.

Am pus corturile cam pe la 1750 metri altitudine, pe un teren plat, intins, presarat cu arbori din specia molid, un peisaj asemenea unui parc amenajat prin oras. Te plimbai prin iarba, printre copaci, izvorul era aproape… in multe locuri molizi uscati de ani de zile si cazuti. Nu a trebuit decat sa ne punem mintea si puterile noi, baietii, cu niste trunchiuri si gata focul si stocul de lemne.

27Ca sa nu ne consumam energia am pus trunchiurile intregi 🙂 Cand se ardeau la jumatate se rupeau singure si atunci doar le impingeam in flacari. Asa este frumos, sa fie totul organizat, sa mergi la drum cu oameni care stiu ce sa faca. O parte din noi stiau, altii nu. Intr-o jumatate de ora, aveam si corturile montate, focul aprins…

28Era faina basca aia, dar in noaptea urmatoare am parlit-o pe la foc…

Pentru a ne feri cat de cat de ploaie, am pus corturile sub un molid cu crengi groase. Unii au zis ca nu este bine, eu am zis ca este bine, pentru ca pe munte, la altitudine, ploua tare. Nu aveam chef sa aud zgomotul continuu al picaturilor de ploaie sau al vreunei grindine. Inainte de a pune cortul am studiat toata zona… nici printre copacii cazuti si nici printre cei aflati in picioare nu exista vreun semn de trasnet. Deci nu era o zona in care cad trasnete, altfel de ani de zile de cand sunt copacii aceia pe acolo, am fi vazut un semn, ceva. Apoi, eram si destul de jos fata de creasta.

Dupa masa, am trecut la desertul meu favorit cand merg pe munte cu cortul: ciocolata si bere cu lamaie. Toti au zis ca nu merge combinatia, eu sunt dovada ca functioneaza:

29Pe izopren, pe iarba, sprijinit de un trunchi de copac care ardea…

30Pe la ora 2 ne-am retras spre corturi, evident dupa ce a ramas cineva de paza. Nu poti sa stii niciodata, noaptea, pe munte, ce se poate intampla. Pe la ora 3 am fost treziti ca vine ploaia. Intreg muntele era un spectacol… tuna, fulgera, se ilumina mult si departe. Pentru cei neobisnuiti cu aceasta voce a muntelui era ingrozitor 🙂 Am pus repede peste corturi si foliile din plastic, le-am ancorat, multe lemne pe foc si ne-am bagat in sacii de dormit. Eu, bineinteles, la usa cortului, sa vad peisajul 🙂

Initial, desi tuna de mama focului, nu a plouat. Tot se invarteau norii de colo-colo si ploua prin vai si pe creasta, dar nu pe la noi.

31O placere sa privesti cortul, focul, sa stai la povesti 🙂

32

Cum spuneam, pe la 3 ne-am pregatit bine in asteptarea ploii care nu mai venea. Peste vreo 20 minute era insa peste noi cu intreg arsenalul. Cuvantul torential parea expirat, natura era dezlantuita… Pana la ora 6 a fost urgie, zeci si zeci de tunete, lumini 🙂 Ma uitam pe o crapatura lasata prin fermoarul cortului cum este afara. Molizii parca dansau in vant, perdeaua de apa era foarte deasa, focul nostru puternic a rezistat pana pe la 6 fara ceva, apoi a fost efectiv strivit de apa, inundat, facut praf.

Pe la ora 7 erau semne ca se va potoli furtuna, dar cine mai indraznea sa iasa afara? 🙂 Ma si gandeam ca vom sta prinsi in cort o zi intreaga. Pana la urma s-a potolit si cand am dat sa ies din cort, deja focul era reaprins 🙂 Prietenii astia din copilarie cu care am facut atatea, nu asteptau sa le zici ce sa faca, stiau, nu se codeau, nu lasau pe altii sa faca si ei sa vina mai tarziu. Apoi am mai pus lemne, am facut ceaiuri, ciocolata calda, cappucino, am mancat, strans corturile. Imediat dupa ploaie, pe la 7:30, de prin ceata rece a aparut un cioban cu o turma de oi, cred ca sa vada daca mai traim 🙂 Ne vazuse de seara dupa alt versant.

In toiul noptii, ii auzisem si noi cum strigau, cainii latrau, cred ca aveau musafiri la stana, adica animale salbatice 🙂 Inca un motiv in plus sa ai foc cand mergi pe munte cu cortul si sa fii vigilent toata noaptea.

Pe la ora 9 am ridicat tabara si am reluat traseul pe directia Varful Leaota- Cetateni. In prima zi, asadar, am trecut Bucegii si am innoptat pe Leaota.

Maine partea a II-a.

A trecut si prima editie a Ultramaratonului Bucegi – Leaota…

In ziua de 14 iunie 2014, Asociatia Salvamont Dambovita a organizat doua evenimente de alergare montana… un semimaraton prin Parcul Natural Bucegi si un ultramaraton, deci mai mare de 40 km, al carui traseu a cuprins o mare parte din Bucegi plus creasta muntelui Leaota.

Am zis eu sa particip la ultramaraton. Traseul parea complicat, prin locuri cunoscute, cat si prin locuri prin care am mai fost pe vreme inchisa, ceata, deci era ca si cum nu am fost. Joi, ma uit pe harta cu traseul, analizez lucrurile in detaliu, mereu asa fac, o cursa de alergare montana nu este niciodata o fuga prin curtea scolii, iei startul si gata, cine fuge mai bine, ajunge primul. Imi fac planul de alergare pe fiecare segment dintre posturile de control si, evident, rucsacul. Vineri, aproape de ora 13, am pornit la drum.

SAMSUNG

Startul se dadea de pe platoul de la Padina, Valea Ialomitei. Am plecat pe la 12:30 din Busteni, pe traseul cel mai direct spre Padina, adica pe Jepii Mici. Intai, pe traseul Poiana Tapului-Cascada Urlatoarea-Busteni-Valea Jepilor.

3Spre Busteni…

La 13:30 urcam pe traseul marcat cu cruce albastra, pe Jepii Mici. Nu m-am grabit sa urc, mai aveam la activ cateva zile anterioare de urcat si coborat de pe munte, dar mi-am propus sa urc cu un rucsac mare pe un traseu mai dificil, ca un antrenament… moral 🙂 Cum-necum, tot nu am reusit sa depasesc timpul scris pe indicator, ca la coborare se fac 2-3 ore. Eu la urcare am facut putin peste 2 ore…

4O scena pe Valea Jepilor. Omul si cainele, doi parteneri despartiti de apa. M-am oprit si am urmarit de la inaltime actiunea:

5Cainele nu avea curaj sa treaca, asa ca a trebuit ca omul sa-l ajute

6Mai departe, impreuna

7

8Cascada Caraiman

9Un miriapod

10Privire inapoi

11Irisii mei/nostri 🙂

12In fata cabanei Caraiman

13Trecusem de Babele

14Clar, aici a invins ursul, a rupt gardul, a incercat din orice punct sa ajunga la pubele

15Ialomita

16„Viata este acolo unde te regasesti” – cum zice Samsara 🙂

Apoi, tot usor, ma trezesc ajuns si la Padina… cand, acolo vad doar un cort 🙂 Ma asez putin si ma gandesc, montez cortul sau ma cazez la cabana? Dupa 20 de minute, ca si ganditul necesita timp la cate unii 🙂 , iau decizia. Si tocmai ce ma intrebase cineva cum se procedeaza cand pui cortul in locuri neamenajate, cum te aperi de urs. Era acelasi lucru ca amplasam cortul acolo sau printr-un loc mai izolat 🙂 Foc nu aveam chef sa fac, pentru ca nu venisem sa ma odihnesc… pana la urma a fost castigatoare varianta cu cortul. Mie imi place sa stau pe burta si sa ma uit la padure, cat si la apa Ialomitei cum curge 🙂 Ursul a devenit o problema secundara… foc, deci, nu am facut, mancare multa nu mi-am luat, pentru ca mi-am propus sa mananc la cabana, iar seara am pus la circa un metru de cort niste pietre, vreo 10, dispuse in cerc, pe care am dat cu un spray care se spune ca este eficient la urs. Nu a venit nimeni noaptea… am auzit ca ursul a fost totusi prin zona, dar nu am auzit nimic. Pe la 11 noaptea cortul era plin de lumina si am crezut ca este vreo masina cu farurile aprinse prin apropriere, doar ca era Luna. A fost ceva magic, sa stai in cort si sa-l vezi iluminat natural, ca intr-o poveste. Cel putin o ora nu am mai avut somn, stateam si ma gandeam la cursa de peste cateva ore.

SAMSUNG

SAMSUNGMie mi se pare ca da foarte urat acest banner, acopera ferestrele cabanei inutil. Mai bine il asezau pe gard, in alta parte, nu este o idee buna sa-l agati de toata cladirea…

SAMSUNG

SAMSUNGPiept de pui si cartofi prajiti, plus ceai…vreo 15 lei, am mai luat o ciocolata de 6 lei… era mai rentabil sa iau masa aici, decat sa cumpar din oras mancare… asa mi-a dat mie bine 🙂

SAMSUNGUn curcubeu mic 🙂

Pentru a nu-mi induce o stare aiurea, nu m-am uitat cine si cati s-au inscris 🙂 Nu doream sa vad cine stie ce campioni 🙂 Acasa imi propusesem un loc pe podium, adica era o cursa lunga si la astfel de curse am si eu sanse, cunoscand muntele, avand rezistenta, eu am plecat foarte determinat sa dovedesc ca ies pe podium. Aici este o alta poveste, dar doar acel gand ma facea sa nu simt oboseala, ma motiva incredibil, in asa fel incat nici nu reuseam sa dorm bine 🙂 La ora 5 eram treaz, startul era la ora 6.

Imi iau un rucsac mic, dar cu tot ce credeam ca este necesar. Strang totul prin cort, cu gandul ca imediat ce vin de la concurs, sa ma intorc acasa pe directia Babele-Caraiman, pe unde venisem.

Traseul de concurs a fost: Padina-Pestera-Cascada Obarsia Ialomitei-Vf. Omu-ramura vestica a Bucegilor cu Saua Batrana-Saua Strunga-Saua Strungulita-creasta Leaotei si vf. Leaota-Vf. Ratei-Canton Bratei-Saua Lucacila-drumul forestier Podu cu Flori-Bolboci-Padina.

SAMSUNGTraseul de concurs

Seara, la sedinta tehnica, dl. Geo Badea, organizatorul, ne-a explicat in detaliu traseul, cum marcase in masivul Leaota brane de oi, ca sa nu mai urcam niste pante, ce mai, a fost extrem de implicat si atent. Atat in timpul concursului, cat si ulterior sosirii mele, am avut ocazia sa constat ca este un bun organizator si eu sunt foarte atent la unele detalii. Si-a ales oamenii cu grija, prin posturi am gasit doar tineri extraordinari, inimosi, saritori, oameni adevarati de munte… din punctul meu de vedere, organizatorilor, la aceasta prima editie, nu are nimeni ce sa le reproseze.

Luam startul, ne mentinem intr-un grup compact pana pe la telecabina Pestera, apoi ne intindem intr-un lant uman. Nu doream sa intru in alt ritm, impus de vreun participant, alergam in ritmul propriu, stiind ca este de ajuns o greseala si gata concursul. Fiind o cursa de ultramaraton, si nu una de viteza, pe distanta Padina-Omu, daca alergi cat poti, sus te opresti si asta este, nu mai poti pleca, sau daca pleci, mai te duci in virtutea inertiei o vreme. Insa pe acolo, pe Valea Ialomitei, mereu mi-a placut, cunosteam foarte bine traseul, astfel ca pe urcusul de langa Cascada Obarsiei eram primul. Am ajuns la cabana Omu la 7:35, deci, nu m-am grabit, cand a fost concursul Directia Omu, am ajuns mult mai repede, dar acum era altceva. In postul de la Omu, arbitru era Andrei, un prieten foarte bun al lui Lucian Clinciu.

21Atingerea primului punct de control

Lucian venise seara cu mai multe persoane, a fost unul dintre promotorii acestui concurs, este extraordinar acest om… o legenda a Carpatilor romanesti, mereu voi avea cuvinte de lauda, pentru ca a scos din manelizare si incultura mii si mii de tineri, carora le-a indus o alta viziune asupra vietii… sa alergi prin munti, in cadrul unor competitii organizate, cu oameni de o anume calitate. Stiti, cand urcam spre Omu, din spate striga un concurent: „Cine a pierdut un telefon?”… pe strada nu te striga aproape nimeni, pe munte sansele sunt uriase ca sa-ti fie inapoiat ce ai pierdut 🙂 Deci unde gasim anumite valori, civilizatie…

Plec mai departe, trec de Vf. Bucura si Gavanu, ies din Valea Ialomitei si alerg pe pantele de pe ramura vestica a Bucegilor, spre jnepenisul dinainte de refugiul din Saua Batrana. Ma uit in spate: nimeni! Printre jnepeni nu am mai alergat, mi se parea ca alerg prea tare, nu aveam la ce sa ma raportez, ma gandeam ca sunt subiectiv 🙂 In 30 minute de la Omu eram in Saua Batrana, adica fugeam prea repede. Dar degeaba, ma simteam foarte bine si nici macar o secunda nu am avut gandul ca nu o sa ies printre primii… eu stiam de dinainte de concurs ca o sa dau tot ce pot, nu conta nimic, eram setat. Pana in Saua Strunga am trecut la ceva distanta de o stana, cainii latrau, nu stiu si daca au venit dupa mine, ca m-am trezit pe la refugiul din Saua Strunga… fugeam ca berbecul, vedeam doar in fata. Apoi un urcus pana la Saua Strungulita unde am gasit postul de control si niste oameni deosebiti.

22Refugiul Batrana

23Refugiul Strunga

Am mancat mai multe bucati de banane, cascaval si 3 pahare de energizant, fara graba, stiam cat de lunga va fi portiunea urmatoare, pe Leaota. Cat am stat eu acolo in post, au si trecut doi sportivi, Mihai Zlavog, cunoscut organizator al maratoanelor din muntele Ciucas, si un francez despre care auzisem ca a fost pe la ultramaratoanele din Mont Blanc. I-am lasat sa se duca mai departe, urmarindu-i cu privirea de la distanta. Usurel am pornit si eu, dar in asa fel incat sa-i pot vedea pe cei doi, care incepusera o competitie stransa, francezul tot statea in coasta lui Mihai 🙂 Cum in Leaota mai fusesem, dar pe timp de ceata, nu eram prea avantajat. Totusi, organizatorul ne ajutase foarte mult marcand niste brane de oi. Dar pastrand distanta fata de primii doi, nu aveam cum sa gresesc si sa-mi irosesc puterile daca rataceam traseul. Ii vedeam pe ei pe o panta, imi luam de acolo un reper si ma duceam pana la acel reper.

Am incercat pe cat posibil sa nu ma obosesc, sa nu alerg foarte tare, alergam si alternam cu mersul rapid, ca sa imi reglez respiratia, nu ma durea nimic, desi cazusem, etc 🙂 Era foarte cald, mie asa mi s-a parut, am baut tot ce aveam la mine, mi-am dat cu zapada, am mestecat zapada, si… am dat cu bolovani dupa cine mai stie cati caini. Muntele Leaota este plin de turme de ovine, pe acolo esti pe cont propriu, nimeni nu poate face nimic, nu ai cum sa vorbesti cu ciobanii, stanele sunt risipite pe toate culmile… ne mai grupam cate doi-trei ca sa trecem de cainii ciobanesti, dar deseori fiecare era singur. Pana la urma am scos spray-ul si am dat pe caini, ciobanii injurau… asa cum le-am explicat si altor concurenti, prin astfel de locuri primeaza protectia omului, nu a animalelor, caini sau ciobani. Si apoi, nu imi permiteam sa pierd vremea pana vine ciobanul sau ciobanii sa cheme in dorul lelii cainii… eu aveam un traseu de incheiat.

24Pe acolo, pe undeva, ar fi varful Omu, sagetile orizontale arata culmea Leaotei. Eram aproape de Vf. Leaota

Spre Vf. Leaota (alt. 2133m) am redus ritmul, ca sa nu ajung cu inima saltand din piept la postul de control de pe varf. Acolo voiam sa ma si hidratez… si daca ajungeam acolo abia sufland, as fi coborat cu totul saltand prin stomac 🙂 La varf eram al cincilea… imediat ce am ajuns, alti doi au si pornit ca din pusca. Unul dintre baietii din posturi mi-a zis ca au fugit pentru ca au vazut ca vin… i-am zis ca degeaba fug, pentru ca am sa ajung inaintea lor la Finish. M-am asezat la discutii cu baietii de acolo, povesteau de EcoMarathon, am baut doua energizante, am mancat niste cascaval, smochine si banane. Cu un ochi eram la ceilalti ce fugeau spre varful Ratei. Pentru mine era o placere sa-i privesc, stiam ca eu, cu fortele refacute, dupa 10 minute alerg ca la inceput… La un moment dat mi s-a parut ca nu i-am mai vazut, si am mai intrebat, inca o data, pe unde este traseul. „Faci dreapta nu de la prima momaie din piatra, ci de la a doua!” – mi-au explicat cei din punctul de control.

25Baietii de la punctul de control de pe Vf. Leaota

Plec, in spate oricum nu se vedea nimeni, in fata aveam 4 persoane. Cobor usor, trec pe langa doi fotografi, unul cu o drona, si tot ma duc, trec de varful Ratei si nimic, nimeni in fata. „S-au ratacit!”, asa mi-am zis. Incerc sa-i sun pe Mihai Zlavog si pe organizator, dar constat ca nu este semnal. Dintre toti concurentii de la ultramaraton, am auzit ulterior ca doar unul sau doi nu s-au ratacit. Eu nu m-am numarat printre aceia care nu s-au ratacit. Aproape de stana din Ratei, il vad pe francez. Un domn, un turist, ma opreste si imi da niste indicatii foarte pretioase. Incercase si cu francezul, dar nu reusise. Ii multumesc, urc prin iarba inalta si nimeresc poteca marcata prin padure. Aici parca am prins aripi… Il las pe francez in urma si, in circa 50 de minute de la vf. Leaota, am ajuns in fata cantonului Bratei. Putin mai jos era postul de control. Trebuia sa trec podul de lemn peste apa, sa fac dreapta si sa merg cel mult 200 m pana la postul de control. In asa fel am trecut podul si m-am dus spre stanga, pe drumul forestier in sus, ca nici nu a apucat sa ma zareasca arbitrul sa ma intoarca. Am gonit ca nebunul pe acel drum vreo 3 kilometri, pana am ajuns la panoul cu limita Parcului Natural Bucegi. Sa te tii injuraturi si blesteme… eu fiind expeditorul, cat si destinatarul.

M-am intors inapoi in viteza si mai mare, curbele erau destule, dar nici urma de post, urcasem mult… ratacisem aiurea, dar fugeam de nervi. Ajung la post si aflu ca francezul trecuse de 20 minute… si eu care-l lasasem in urma, hat-sus. Beau un energizant, de suparare imi tremura mainile si imi cade banana din mana, o las incolo si o iau la fuga. Dar arbitrul fuge dupa mine si imi aduce alta… Stiam ca vine o panta „criminala” de la postul de control, pana aproape de Saua Lucacila… si cum urcusul inclinat constituie un avantaj pentru mine, am recuperat timpul pierdut pe acel drum forestier. In Saua Lucacila l-am ajuns pe francez… am povestit cu el pana la Bolboci, avea sub 30 de ani, il chema Louis, el nu concura direct cu mine si cu Mihai Zlavog… putin dupa ora 14, eram la postul de control de la Bolboci… m-am uitat cand trecuse Mihai, era clar ca nu mai aveam cum sa-l ajung, nici daca eram motorizat 🙂 El se apropia de Padina.

26Cantonul Bratei

27Pe panta spre Saua Lucacila… ruinele funicularului ce venea acum 100 de ani de la Busteni peste Bucegi

28La cabana Bolboci, la ultimul post de control

In postul de control de la Bolboci era tot Andrei pe care-l vazusem si la Omu, la fel si aici, am baut un energizant, am luat o banana si am plecat nici prea repede si nici prea incet spre Padina. Era clar, Mihai obtinea locul 1, eu locul 2 si francezul locul 1 la categoria lui de varsta… de aici nu mai conta altceva decat sa nu ma ajunga altcineva din urma. Cu un minut inainte de ora 15, am trecut linia de sosire…deci, distanta Bolboci-Padina, vreo 8 km, am parcurs-o in circa o ora. Adica este bine, dupa zeci de kilometri… dar nu as fi renuntat pentru nimic la pozitia secunda. Atunci putea fi facuta o gluma, doar sa apara in urma mea cineva care sa para cat de cat sportiv, concurent, ca as fi fugit mancand pamantul, ca sa nu fiu ajuns 🙂 🙂

A fost cel mai frumos cadou pe care-l puteam obtine si oferi pentru ziua de 14 iunie 2014, o zi cu multiple semnificatii pentru mine, intr-o astfel de zi, odata, pe langa altele… Nu aveam cum sa pierd podiumul, nu aveam cum… nu am stiut ce premii sunt, nu am stiut cine participa, am stiut doar ca trebuie sa ies printre primii. A fost un concurs special, greu, dar frumos, in care Salvamontul din Dambovita s-a implicat, iar d-lui Badea, felicitari si multimiri pentru ocazia oferita de a participa la o asemenea competitie.

SAMSUNG

SAMSUNGMai soseau si alti sportivi

SAMSUNG

SAMSUNGDl. Badea si unul dintre fotografii de la Sosire

La un ultramaraton, cea mai mare realizare este sa inchei traseul, pozitia in clasament nu mai este asa importanta. Totusi, locul 2 la un astfel de concurs de anduranta, prin doi munti, Bucegi si Leaota, este cat de cat semnificativ… pentru cate unii, in special.

Cand am trecut linia de sosire, am aflat si ca ultimii concurenti trecusera de varful Leaota. Am plecat spre cabana Padina sa cumpar ceva. Era pe la ora 16. Ma asez si eu la rand, in spatele meu vine un grup de 8-9 persoane, si ei se uitau pe meniu ce sa comande. Cum stateam noi asa, iese o d-na de la bucatarie si ne pune in fata, adica pe tejghea, sub meniu, o foaie de hartie 🙂 Pe ea era afisat programul restaurantului 🙂 Micul dejun se servea intre anumite ore, pranzul pana la 15:30 si cina, de la 18:30 pana pe la 20:00. Prin urmare, noi nu ne incadram 🙂 🙂 Fiind dupa ora 16, na, trebuia sa programam stomacul pentru 18:30 🙂 Asta da mentalitate, ne uitam unii la altii, toti la personalul cabanei… ceva de genul: „Astia sunt prosti si tragedia este ca nu isi mai dau seama!” 🙂 Grupul din spatele meu, oameni trecuti de 45 de ani, a fost extrem de nemultumit si isi promiteau intre ei sa nu mai treaca vreodata pe la cabana Padina… Nu ti se intampla des sa vezi asa ceva la o cabana din Bucegi… administratorii nu aveau chef sa incaseze bani, mai bine scriau altceva, ca merg la culcare :). Dar de ce sa ne suparam? Pe mine m-a amuzat ca sunt prosti… stiti vorba aceea, cand vezi pe cate unii 😉 …apoi am aflat ca se poate servi masa si la Centrul National Salvamont, aflat mai jos…

In aceeasi zi de concurs a avut loc si premierea, dupa care mi-am strans cortul si am plecat acasa, cu un prieten, Cristi Flueraru. O baie, mi-am spalat hainele, s-a facut de 12 noaptea, a doua zi, duminica, urcam la Stana Regala… nu si-a dat nimeni seama ca alergasem zeci de kilometri. Niste dureri post-concurs, dar usoare, am avut pe langa rotula, dar atat. In rest, nu am nimic, nici febra… nimic 🙂 Cred ca am debifat din minte optiunea ” febra musculara”…

Nu m-am surprins cu nimic, stiam ca pot face multe, si bune, si rele, ca multi altii, dar am ramas consecvent unui crez personal, enervant pentru unii, definitoriu pentru mine: „Eu daca trebuie sa fiu la ora 1 noaptea la vf. Omu, la ora aceea sunt acolo; ca sa nu fiu, ar trebui ca acel varf sa nu mai existe!”

Francezul este cel in portocaliu, locul I la categoria 18-30 ani

35

36O parte din organizatori si participanti…

Un episod din Bucegi, o zi splendida

Se anuntase o zi senina, aidoma celei de pe 28 februarie. Sa stiti ca pe multi oameni de munte i-am auzit exprimandu-se ca vremea inchisa, ce a durat atata timp, i-a imbatranit.

3La Cota 1400

4Partiile din Sinaia arata foarte bine

6

7

8La Cota 2000…priviti in dreapta 🙂 Schiorii sunt la nivelul meselor, va dati seama cata zapada este? 🙂

9Era si un concurs sau nu stiu exact cum sa-l denumesc…oficial se numeste „Winter…” nu stiu cum. I-am vazut si anul trecut si anul acesta…cred ca lumea nu intelege ce se intampla, din ce am vazut eu nu era nimeni interesat. Mie nu mi se pare cine stie ce… 🙂 Dar daca la altii le place… cu scuzele de rigoare, eu nu am scris detalii, pentru ca nu mi se pare important si interesant…se plimba cate unul pe schiuri de colo-colo, legat de o parapanta. O fi ceva si asta…un sport 🙂 Cui ii place, de cine se prinde…de mine cred ca niciodata.

10Am facut poza mai mult ca sa vad cum arata Valea Tatarului…este undeva pe la jumatatea imaginii

11

12Asa arata versantii muntelui Furnica…s-a uniformizat totul de la atata zapada, nu mai sunt denivelari mari…sa tot schiezi pe o astfel de partie naturala

13Muntii Baiului, Grohotisului si undeva departe muntii Ciucas. Mi-am facut si un plan cu concursurile de alergare montana la care vreau sa particip in acest an…maratonul din Ciucas nu mai este pe lista, desi am alergat binisor la el, iesind in primii 10 la categoria mea. Insa m-am plictisit ingrozitor, traseul nu mi s-a parut pitoresc decat pe la varful Ciucas, nu stiu cum am facut ca vreo ora am alergat singur, nu am vazut pe nimeni in fata sau in spate, fugeam de zapacit prin paduri si poieni, cu ochii dupa marcaje…mai este si departe, tocmai pe la Cheia. Mie mi s-a parut buna organizarea…dar l-am taiat de pe lista 🙂

14Partie naturala…zapada nu era foarte inghetata, stiti ca daca este inghetata bocna si ai cazut pe o astfel de panta, nu stiu pe unde te mai opresti

15Stana…vazuta de langa vf. Furnica…ce peisaj frumos, pierduta in alb

16Sagetile rosii incadreaza Saua Strunga…si mai departe priviti munti din grupa Fagarasului in toata splendoarea. Se si diferentiaza prin culoare de Bucegi

17Platoul Bucegilor delimitat in dreapta de Abruptul Prahovean…dupa cum se vede, mai sunt mici pete pe imensitatea alba…in special jnepenii de la Piatra Arsa sunt acoperiti. Vf. Jepii Mari nici nu mai poarta podoaba aceasta verde, totul este sub zapada 🙂 Si cam peste tot, acei jnepeni depasesc inaltimea unui om…deci a nins bine, daca i-a acoperit 🙂

18Zona Babele, muntele Obarsiei…pana spre Omu. Nu mai sunt vai, denivelari, jnepeni, lucruri care sa se distinga bine, sa se vada cat sunt de adanci, mari

19Este reusit 🙂

20Muntele Piatra Mare si Predealul

21Prin Valea Dorului

22Cabana Miorita…ce locatie are omul asta, tatal lui Sebastian Ghita, si rar am vazut turisti pe la el. Nu se pricepe sau nu-l intereseaza. Are niste camere frumoase, este singurul ce ofera cazare in zona Cotei 2000 si cred ca singurul caruia nu-i prea merge treaba. Nu stiu unde se scurtcircuiteaza lucrurile, probabil la oferta/pret/conditii. Cred ca ori cere mult, ori nu are apa. Este si la pamant cu promovarea. A avut probleme in fiecare iarna cu apa. Insa priviti cata zapada are, de atatia ani, inventa ceva, gasea o solutie, isi facea un bazin, topea zapada, filtra apa…evident nu pentru baut. O fi obosit, batranetea, cine mai stie? Nu ai cum iarna sa fii langa partie, sa ai panorama, locatie, si sa nu-ti mearga treaba, week-end de week-end.

Priviti, cabana pare parasita, nici o urma ca ar fi viata pe acolo. Facea ceva daca era interesat, sa iasa fum pe cos, sa atraga atentia 🙂 , umplea internetul, Sinaia, cu afise ca daca treci pe la cabana lui iti da, eu stiu, ceai gratis. La cate plante sunt pe munte, mare paguba cateva kilograme de zahar sau de miere. Dar ii faceai pe turisti sa coboare de la statia de telecabina, bine, nici sa-ti bati joc, arunci trei plante intr-o oala murdara sau chestii de genul acesta. Ceva serios, un ceai bun, sa-l tii minte :), cani curate, servit turistul cu atentie, nu asa in dorul lelii. Si pe langa ceaiul acela, mai aveai pregatite si altele, dar cu bani, preturi accesibile la camere. Din 50 de ceaiuri tot iti lua cineva si altceva…contai in turismul din zona, se stia de tine, nu erai mort ca acum. Dar si activitatile acestea se fac cu implicare. Nu esti acolo, nu pui suflet, nu esti corect, serios, nu reusesti. Trebuie sa fii acolo, prezent, sa ai determinare, sa nu stai sa privesti tavanul…

Cum este Sorin Aldescu de la Cota 2000, cum s-a asezat cineva la o masa, imediat vin ospatarii. Dar se si pregateste din timp cu meniul: face zacusca, cumpara berbecutii din timp, face niste carnati interesanti, are tot felul de retete naturale, nu recurge la improvizatii de moment. Indiferent cine este la cabana Miorita, situata la cateva minute distanta, nu poate concura cu el pe segmentul alimentar. Sau cum este Sami la Cota 1400. Oameni de acest gen sunt in miezul problemei, altfel, prin intermediari, nu se face treaba. Este afacerea ta, nimeni nu are grija de ce este al tau mai bine decat tine 🙂 . Amuzanta este o situatie de la Cota 1400. Cei de la restaurantul Telefericului mai aprind uneori gratarul. Adica este inutil sa concurezi cu Samoila. Nu ai ce sa-i faci, el face gratare de o viata. Nu-l bati decat daca vinzi mici din carne de urs :)) Trebuie alta „politica” la restaurantul Telefericului. Merge sa vinzi ceva ce nu au altii prin jur. Acum este la noroc, intra turisti ca n-au incotro si incasarile sunt asadar pe masura…insa nefiind asteptari… :)) Dar niciodata nu au cum sa faca exact la fel ce face Samoila. Fiecare este bun la ceva…bine, trebuie sa mai ai si oameni cu care sa faci treaba 🙂

Mi-aduc aminte, lucram undeva, nu este chiar aproape 🙂 Si respectivul era cu afacerea la pamant, nici nu se prea pricepea, in schimb era el asa mai smecher. Am lucrat 30 de zile din 30, mie imi place sa ma ocup de lucrurile in care cred. Si cand a fost ziua de salariu, ca mie nu imi place sa iau banii in mai multe etape, ci o data pe luna, mi-a dat doar jumatate din acesta. Nu pentru ca nu avea, ci pentru ca asa proceda, smechereste. Doar ca nu stia cu cine are de-a face. Metoda este veche, te tine un patron astfel incurcat si tu nu pleci pentru ca stii ca ai de luat niste bani. Eu i-am dat naibii de bani 🙂 Cand s-a prins el ca a procedat gresit era tarziu, inapoi nici pe 50 de salarii nu m-as mai fi intors. Ma suna mereu dupa aceea, ca nu stia ce sa faca…l-am lasat asa, sa se descurce. Pe mine m-a deranjat atitudinea asta de smecher, adica eu ce trebuia, sa ma prefac ca nu inteleg? El stia bine ca oricine pricepe substratul problemei, dar nu vorbeste ca nu are incotro…din pacate, mai sunt si altfel de oameni, care au mereu incotro.

23

24Cu rosu Masa Ciobanului, cu verde Varful cu Dor…ma gandeam, sa urc si pana acolo, sa nu urc?

25

26Pana la urma, am inceput sa urc

27Cu verde terasa din Valea Soarelui, cu rosu cabana Valea Dorului

28Masa Ciobanului si urme ce suie pe Vf. cu Dor

29

30Masa Ciobanului

31Spre Vf. cu Dor

33Privire inapoi spre Masa Ciobanului

34Privire spre Valea Dorului

35Vanturis, drumul pe Dichiu nici nu se cunostea

36Telescaunul, cabana Miorita, Cota 2000 si constructia rosie-refugiul salvamont

37Tot Masa Ciobanului

39

40Stana turistica Tarle…1600 m altitudine

41

42Mai era unul ca mine si ca alti prieteni :)) …sa mearga cu schiurile in afara partiilor, prin padure si locuri mai salbatice :))

43Drumul spre Schitul Sf. Ana…azi nu m-am intalnit cu ursoaica si cei doi pui, ce isi fac veacul pe acolo :)) Bine, am mers probabil animat de ideea ca ursul cand ma intalneste, face pe mortul 🙂 La schit, portile inchise…cred ca staretul era jos la manastirea Sinaia. Probabil tin portile inchise pentru ca intra ursul. Am plecat mai departe, spre Stana Regala.

44Schitul Sf. Ana

45In amintirea parintelui Ioanichie

46Spre Stana Regala

47Am mai publicat acest panou, o sa-l public asa, la anumite perioade…poate se prind de noi cateva idei 🙂

48Stana Regala

49Poiana Stanii Regale

50Orasul Busteni vazut de pe Stanca Franz Josef

51Coborare pe poteca regala spre Sinaia

Cine urca cu prima telecabina…departe ajunge :)

Asa se poate interpreta in stil personal o anumita zicala. Dupa traseul de sambata a urmat cel de duminica. Cand ma gandeam eu ca voi pleca linistit, doar cu un prieten, doi, pe munte…a sunat telefonul. Asa ca am operat o modificare in planul excursiei. Am mutat ora si locul de intalnire la 9:30 si respectiv mai sus de statia de telecabina de la Pestera. Cei care veneau au dorit un traseu pe munte. Cum traseul ales de mine mi se parea ok si pentru ei, timp, efort, privelisti…nu am avut nicio retinere sa mai iau si pe altii…dupa cum nu vroiam nici sa renunt la traseul propus 🙂

Traseul nu a ramas „batut in cuie” pentru ca el trebuie imbunatatit permanent, actualizat in functie de toti participanti. Initial, am vrut din Busteni sa urc pe jos Abruptul Prahovean, sa trec Platoul Bucegi-Valea Ialomitei si muntele Batrana, sa traversez Valea Horoabei dupa care sa merg pe la mijlocul muntelui spre Saua Strunga- muntele Tataru-Saua Lucacila si sa ies pe langa cabana Podu cu Florile langa lacul Bolboci. In cele din urma dupa ce am facut niste calcule…am ales sa coboram tot langa lacul Bolboci dar prin alta parte…drumul forestier Vardales, unde am sunat dupa masina si i-am imbarcat pe noii-veniti…apoi am venit singuri si fara griji in Sinaia.

La urma o sa scriu exact traseul de duminica…

La plecare…soarele incalzea Bucegii

Din partea aceea trebuia sa apara astrul datator de viata

Au vrut cate unii sa-i dea o forma…i-au facut ochi, nas, gura. (Aici eram deja sus pe munte, la 2200 m alt. ajunsesem cu telecabina din Busteni )

Traseul, am pus un punct galben ca reper…pana in zona acelui punct trebuia traversat: Valea Ialomitei, muntele Batrana, Valea Horoabei

Asta este mai vechi decat ceea ce au construit unii „initiati”…boala grea si treaba asta, cu forme suspecte, urme extraterestre

Coborand muntele Babele, sau Piciorul Babelor…in acest munte, oficial exista 2 pesteri…de fapt eu am gasit 4

Doua turme de oi in tarcuri…jos, Valea Superioara a Ialomitei

Lacul superb! Cat am stat pe langa el…mie nu mi s-a parut ca am ajuns mai devreme si ca am mai stat dupa ceilalti…am avut ce face, privit, admirat, pozat

Cai ce pasteau nestingheriti, stana din apropiere se vedea ca era parasita, cine stie ai cui erau…

Ghivece naturale

De acolo am venit, de la Babele

Drum superb ce leaga Valea Ialomitei de Valea Horoabei…drum realizat in urma cu 40 de ani

Mai departe tot pe drumul de pe muntele Batrana

Parea aproape dar pana acolo trebuia sa ocolim o mare parte din Valea Horoabei

Pitoreasca zona a Horoabei, in poiana din fata trebuia sa ajungem

Un peisaj de vis 🙂 Si pe aici „am pierdut timpul” 😉

Stana din Valea Horoabei…am fost preveniti ca aici sunt cei mai periculosi caini ciobanesti…dar nu era nimeni. Sau aproape nimeni. Cobor, fiindca ramasesem ultimul, printre jnepenii din fata, se vede in imagine un culoar, spre firul vaii de unde trebuia sa facem stanga. Nu cobor bine ca un ciobanesc se repede spre mine. Initial nu zic nimic, el latra ca un natarau. Cum o tinea asa si de vorba buna nu intelegea, a trebuit sa-l alerg o vreme 🙂 S-a ascuns printre jnepeni insotit de urarea mea „intr-o saptamana te-au mancat lupii”.

Pentru unii nu inseamna nimic, pentru altii seamana cu o jungla unde nu ai ce cauta…pentru mine? Un taram super, pe acolo sa tot mergi :))

Am ajuns in poiana din imaginea 17 . Dunga aceea prin jnepeni este drumul pe care venisem…ce locuri frumoase!

Intrare in tarcul oilor…foarte practic :))

O feriga si-a ales loc de casa 🙂

In traseul Padina-Saua Strunga

Vacile pasc oriunde pe munte…oare ursii au orbit? 🙂 Ce naiba cauta prin localitati cand la ei acasa sunt atatea animale 🙂

Refugiul din Saua Strunga, noi am urmat traseul spre cabana Leaota pana in Saua Strungulita de unde schimbam poteca…o alegeam pe acea cu punct galben

Intersectia de la Strungulita…8 ore pana in Leaota, 4 pana la Bolboci 🙂 …bine, sunt putini exagerati timpii

Muntii cei mai departati sunt muntii Fagaras (Iezer)

Un lac ceva mai mic 🙂

Pe marcaj punct galben

Un marcaj aproape sters, un traseu aproape uitat…Memorialul Nae Popescu

Aici este un alt loc frumos…superba Vale a Tatarului. Vroia sa o transforme omul acela care a fost presedintele CJ Dambovita, in partie de schi. Bine ca i-a luat Dumnezeu puterea de decizie ca multe rele s-au facut pe Bucegi in mandatul lui…si mai era si lector universitar…

Gradina botanica a Bucegilor…asa se poate spune despre acest versant al muntelui Tataru

Lacul Bolboci…am decis sa urmam traseul „Memorial Nae Popescu” si sa nu mai ocolim pe la cabana Podu cu Florile

Cruce in amintirea lui Nae Popescu

Am parasit traseul cu punct galben ce trecea nu departe de stana din imagine

Si am continuat pe Plaiul Mircii

Am intrat in padure si am urmat o scurtatura a Memorialului. De fapt poteca „marcata” greu se mai distinge iar aceasta scurtatura care este si simpla ne-a scos in drumul forestier Vardales…pe langa o multime de astfel de pietre

In firul vaii, eram deja pe drum, scutind vizitatorii de un umblet prin desisuri de molid 🙂

Inspirat, am chemat masina inca de la golul alpin, pe aici nu prea era semnal

Nu puteau lipsi din peisaj

Acest panou este singura marturie ce atesta existenta traseului…adica odinioara a fost un traseu, acum trebuie refacut integral

Ei daca stiu unde se afla cu exactitate ursii, vor stii sa indrume culegatorii spre anumite paduri…afis pus de Administratia Parcului

Scapati de obligatii, am avut timp si de poze mai multe…un aspect din lacul Bolboci

Pe barajul Bolboci, cabana pe langa care trecusem…lacul este foarte scazut, parca niciodata nu a fost asa

Cerul era atat de deschis…doar toamna lacul are aceasta culoare

Am traversat barajul si am ajuns pe celalalt drum care inconjoara lacul si care este supus unei modernizari. Va fi asfaltat desi drumul acela nu accesibilizeaza nimic. Mergi numai prin padure kilometri intregi, mai impiedica si fauna sa ajunga la apa lacului. A fost gandit doar pentru a se cheltui niste bani si pentru a da de lucru unor firme.

La o curba am vazut alt drum forestier. Am mers putin si pe el…la umbra unor molizi am vazut cateva ciuperci, 4-5…ma uit la ele, sa le iau, sa nu le iau, prietenul bucatar se bucura de orice ciuperca…pana la urma imi spun ca este un prieten si nu trebuie sa ma gandesc la altceva, efortul este si unul minor. Dau jos rucsacul, scotocesc prin el dupa o sacosa Isostar si i le culeg…timp in care raman singur. Ma intorc sa plec, fac cativa pasi si ajung la un desis de molizi. La baza lor…o lume intreaga de ciuperci. Si mie care mi se paruse penibil ca am pus 5 ciuperci intr-o sacosa mare :))

Dupa ce le-am cules, am zarit altele in apropiere. Am cules foarte multe…ciupercile acestea sunt numite popular Nane. Daca vrei sa te plictisesti atunci trebuie sa mergi cu ciupercari de profesie…ti se va parea o zi interminabila :)) Cotrobaie oamenii acestia pasionati toate colturile padurii. Vorba Micutzului „Domnu’ mai dati-le naibii de ciuperci…” :)) La prietenul bucatar se refera…bine, desi sunt culegatori renumiti, nu le stiu si denumirea stiintifica a tuturor ciupercilor culese. O sa le-o spun eu la urma… 😉

Cu cateva kilograme in plus pornesc la drum…pana sa ajung la asa-zisa baza salvamont Zanoaga, prietenul Matrix se intorcea dupa mine. A stat el un timp, apoi s-a gandit ca am gasit ceva…s-a uitat la ciuperci ca pisica in calendar…nici el nu le are cu treaba asta 🙂

Numai asa cresteau…grupuri-grupuri 🙂 Unul l-am taiat intreg ca sa se mire bucatarul. El de regula si altii, stiu ca aceasta ciuperca creste izolata, una colo, una dincolo 🙂

Vizavi de Campingul Zanoaga. Arata bine, estetic vorbind, m-am intrebat cum naiba au luat aviz de la Apele Romane…toata aceasta investitie este la vreo 400 metri distanta de baraj, langa albia raului. Din ce stiam, legea nu permite decat anumite constructii, in care sa nu se locuiasca…va dati seama ca langa un baraj nu esti prea sigur. Cat a costat si „lucrarea” asta? :)) O nimica toata…pe la 10 miliarde lei vechi 😉

Cand tot muntele este acoperit de refugii si baze salvamont…cuiva i-a venit ideea sa ridice constructia asta si sa o denumeasca baza salvamont…pe aici neintamplandu-se vreun accident montan, nefiind decat drum. Asa s-a lansat strategia de dezvoltare montana a Consiliului Judetean Dambovita sub plaga portocalie. Pretexte de cheltuire a banului public… Evident ca nu sta nimeni pe acolo…ursii le rup anexele…

Am continuat pe DJ 714 si am ajuns in Saua Dichiului, loc in care troneaza o alta investitie damboviteana…sa vedem cine va baga bani pentru amenajarea interioarelor, pentru intretinere…ca sunt foarte mari, stupizeniile acestea din bani publici…

Ma bucur ca a ramas acel panou al Administratiei Parcului, singurul lucru util din zona in cauza 🙂

Stati ca mai este un lucru util, alt panou…deja amatori de urcat masina pe iarba se gasesc…

Luam o pauza..o ambulanta urca zgomotos…era clar se intamplase un accident prin Valea Ialomitei, ne-a depasit ulterior mult mai jos spre Sinaia. O tanara se rasturnase cu Atv-ul…a suferit cateva rani, dar este in stare buna la spitalul din Sinaia

Acesta este DJ 713, acum asfaltat in totalitate…dar au aparut niste noutati…se lucreaza altfel. Mai cu simt de raspundere…apar ziduri de sprijin, balustrade. Ma gandesc ca se intampla asta deoarece nu mai este echipa PDL la conducerea CJ DB. Cred ca oamenii aceia in afara de rele nu puteau gandi altceva…sper sa-i fi zburat de prin toate posturile noua guvernare. Oricum institutiile de mediu din Dambovita au fost in mare parte de-portocalizate. Ma bucur pentru ca tot ce a fost portocaliu in acest judet a insemnat politica de distrugere a Parcului Natural Bucegi…cumva trebuia cheltuiti niste bani si au gasit tot felul de idei: baza salvamont din imaginea de mai sus, a insemnat o investitie de cam 20 miliarde lei vechi, la fel si constructia din Saua Dichiului, etc…de aceea au taiat salarii si pensii ca sa acopere smecherii de acest gen, facute in toata tara. Cred ca as vota si cu Partida Romilor numai sa nu-i mai vad pe fanariotii astia…

Balustrada nu a fost inca montata pe tot drumul, iar stalpii nu sunt in beton…adica nu pare prea „safe”

O ultima privire inapoi 🙂

Nu am crezut ca voi vedea lucrari serioase pe acest drum, dar se pare ca m-am inselat…mai erau si alte exemple

Privirea spre bazinul hidrografic al Izvorului Dorului mi-a amintit de o urcare ce parea ca nu se mai termina, pe firul Vaii Dracilor…putin straniu si pe acolo

Acasa la bucatar, dezbatand problema ciupercilor… nu a vazut atatea ciuperci Nane in toata viata sa de culegator pasionat :)) Peste 4 kg…intreba bucuros, ca unde le-am gasit, ca de ce nu l-am sunat, le pipaia :)) Nici eu nu am vazut atatea pana atunci…deci specia este comestibila si se numeste Coprinus comatus. Micutzule, spune-le sa nu mai caute ca asa se numeste :)) Nu are nicio treaba cu Agaricus, Asparigus sau cum am auzit … :)))

Buuun, deci asta a fost excursia de duminica, cu elemente neprevazute care dau sens unei astfel de deplasari…ca poti sa mergi si fara sa vezi, mergi asa, de dragul de a merge…cunoastem si cazuri din acestea…dar ii aduce Micutzul morocanos pe drumul cel bun :)))

Si traseul complet:

Plecare de acasa pe la 7:20 – spre telecabina Busteni-Babele, am prins prima telecabina – 8:30 pe Platoul Bucegilor – coborare pe Piciorul Babelor, traseul turistic spre Pestera Ialomitei – traversarea Vaii Ialomitei, a afluentului acesteia Valea Doamnei, ambele aveau apa, nu erau vai seci – drumul de pe muntele Batrana spre capatul Vaii Horoabei – stana Horoaba – pe poteca de animale pe la jumatatea versantilor, cu vedere spre Platoul Bucegi si Valea Ialomitei – intersectare cu traseul Padina-Saua Strunga, pe care l-am urmat pana la refugiul din acea Sa – apoi, stanga spre Strungulita pentru a urma traseul cu punct galben – schimbare de traseu si coborare pe Memorialul Nae Popescu, in prezent un traseu nemarcat – coborare pe o scurtatura facila in drumul forestier Vardales – iesire in drumul dintre Bolboci si Pestera – lacul si cabana Bolboci – traversarea barajului – Cabana Zanoaga – urcare pe drum in Saua Dichiului – coborare pana la cabana Cuibul Dorului – apoi pe sosea 4 km pana in cartierul Malul Spitalului din Sinaia – circa 12 ore, kilometri inca nu i-am calculat 🙂

Bucegii au forma unei potcoave…deci doua ramuri, una estica si una apuseana. Am venit de pe cea estica…iar  din Valea Ialomitei care imparte Bucegii am urcat pe cea vestica, parcurgand-o pana la Bolboci…de aici am inceput urcusul pentru a reveni in cea estica, mai exact in Saua Dichiului. Dupa care am inceput si coborarea ramurei estice…spre oras.

Pe data viitoare! :))

Traseu din Valea Ialomitei spre Şimon

Am fost pe un drum cunoscut sub diferite denumiri populare…”la vechea vama, drumul contrabandistilor, drumul vamal, etc”.  Traseul, se inscrie in categoria traseelor spre zona si imprejurimile Branului…daca mai tine vremea cu noi, vom mai face o excursie, doua, spre Bran.

Din nou ne-am intalnit in Busteni, nu departe de cofetaria Floare de Colt si Parcul Schiell, apoi am mers spre telecabina. Asa am ajuns la Babele si mai departe cu o alta telecabina in Valea Ialomitei. La Babele era un frig…cred ca erau sub 10 grade, m-am imbracat repede mai bine…

Micul parc Schiell

Programul de functionare afisat la statia de telecabina Babele

Cand am iesit din telecabina la Pestera, jos in Valea Ialomitei, parca era mai cald, dar erau nori care intr-una „mergeau” si impiedicau soarele sa ne vada 🙂

Statia de telecabina si postul de jandarmi (cu albastru)

Am mers spre cabana Padina, pe langa manastirea Pestera Ialomitei, iar cand am ajuns pe platoul din fata cabanei am observat destule corturi…anul acesta nu mai merg cu cortul pe munte, s-a dus vara si nu ma duc sa stau cu gandul la frig, sa aduc dupa mine sac de dormit, haine…la anul voi mai iesi cu cortul…sau poate indraznesc sa merg la maratonul din muntii Ciucas de sambata si atunci trebuie sa iau cortul…sa vedem!

Trecem de Padina si incepem sa urcam spre Saua Strunga, pentru a ajunge in partile Branului pe cel mai simplu traseu existent in zona Abruptului Vestic al Bucegilor. In circa o ora, am ajuns si la refugiul din Saua Strunga…pana acolo insa… :))

Nu am reusit sa stau in grup si am plecat iar cand in stanga, cand in dreapta, sa mai vad una-alta, poze, ce mai creste, ce mai vietuieste…dupa mine a venit si Catalin, o buna parte din „traseu” pana am disparut intr-o mica vale de unde trebuia sa urci inapoi…dar acolo am facut niste poze reusite si am vazut destule lucruri…numai mie nu mi se pare mare lucru sa cobori o panta mare pentru poze sau cine stie ce observatie, dupa care sa te intorci, sa urci panta spre punctul de unde ai coborat :))

Cabana Horoabele si mai departe hotelul Pestera

De data aceasta, aflat dincolo de grupul de prieteni cu cel putin o creasta muntoasa, m-am gandit ca mai bine merg tot inainte, sa urc in altitudine, in acelasi timp treceam si pe la niste stanci dar castigam si in altitudine.  In 10 minute micuta vale in care coborasem era la sute de metri distanta in urma…am ajuns la Catalin care si el mergea la distanta mare de poteca, apoi am coborat spre refugiu.

Printre…din piatra in piatra

Aici am gasit un tanar care pazea patru rucsaci. Spunea ca au dormit in refugiul Batrana si ca prietenii lui au plecat sa vada lacul Bolboci, urmand apoi sa mearga spre Bran. Am trecut si de Saua Strunga, imediat ne-a dat binete vantul taios…uuu, ce frig era…noroc ca mai iesea soarele din cand in cand…

Refugiul

Iar cand mi-e frig, adica este enervant sa stai cu fata in vant si sa simti vantul pe la maini…mergi asa, fara ganduri prea multe, mereu in astfel de cazuri trebuie sa mananc ceva, ciocolata, etc…acum au fost covrigi si mere…

Ne-au latrat niste caini, am trecut pe langa o turma de oi, aiurea tare sa fii cioban, nu stiu cum nu s-or plictisi sa faca aceleasi lucruri…bine, nu cred ca se plictisesc…la altele ma gandeam 🙂 …de unele lucruri ma mir continuu :))

Pana in Poiana Gutanului am vazut niste trunchiuri arse prin padure…cred ca singura explicatie mai credibila este ca au fost arse de vreun fulger…mare mirare cum de nu a luat foc padurea…un copac traznit, a cazut si s-a rupt in bucati…

Am ales drumul de caruta al celor de la Stana din Gutanu si pe acesta am coborat…nu inainte de a face un popas pentru masa…de vreo 40 minute. Mai departe traseul era ceva simplu, coborare si mers pe drum…cam o ora si jumatate pana la intrarea in Simon.

Pe acest traseu, nu am intalnit un singur pet, nici in apa Simonului, nici pe langa drum, abia la circa 500 metri de civilizatie am observat cateva. Foarte curata si linistita aceasta zona…

Bucegii sunt interesanti si pentru ca in jurul lor se gasesc obiective, localitati cu un anume specific, pe raza a trei judete…in partea prahoveana ai Sfinxul, Babele, Crucea, Pelesul, telecabinele, Busteni, Sinaia, in partea damboviteana, Pestera Ialomitei, Lacul Bolboci, „dezvoltare turistica”, aici este in floare mafia lemnului si braconajul…mai departe daca iesi spre zona civilizata, aterizezi direct in tiganie, Glod, Moroeni, in partea brasoveana, adica partea mai civilizata si cu peisaje salbatice, se afla Vf. Omu, vaile glaciare, ajungi in Rasnov, Bran, Moeciu, Simon…localitati curate, cu oameni civilizati. As imparti astfel Bucegii: partea prahoveana -tranzitie spre civilizatie, partea damboviteana – vestul salbatic, partea brasoveana – civilizatie autentica romaneasca.

La intrarea in Simon ne astepta masina…alta, mult mai incapatoare si am plecat spre casa. Pe la 9:30 am ajuns la Pestera si pe la 16 eram in masina…deci a fost ceva foarte usor.

In Simon, langa masina
Si alte poze mai interesante de pe traseu:

Destui copaci, molizi, se aflau in aceasta stare pe langa acest drum…ciobanii iau coaja molizilor pentru a face: branza in coaja de brad…deci daca vedeti pe undeva pe piata, sa stiti de unde se ia coaja si ca nu este de brad, eu nu am vazut niciodata „branza in coaja de brad”…de molid, da. 🙂

Vedere spre Saua Strunga

Un moment cu soare

Foarte multe vaci in Poiana Gutanului si aproape de Simon

In loc de incheiere!