Pana la Vf. Piatra Mare… pe la 7 Scari si intoarcere pe Familiar

Un mesaj ceva cu „purcelusule” m-a trezit de dimineata :)) Pai, cum ziua incepea cu asa ceva, inseamna ca urmarea era tot de bine…

Pana la urma „purcelusul” se imbraca, ia rucsacul si fuga la gara. Nu intodeauna e important unde mergi ci cu cine mergi… Cica se si alerga… pai, ce are?

Vine trenul de 9:05 si cobor la Timisul de Jos. Razvan si Iulica, alti purcelusi :)) erau in statie langa gradinita „Muguri de brad”. Trenului de ora 9 avand 6 vagoane, -cred ca e singurul tren Regio din Romania al CFR, care are 6 vagoane-, nu i-a ajuns peronul… si lumea de la ultimele 3 vagoane a coborat in boscheti. Asa ca, daca veniti de la Bucuresti in ideea de a face un traseu pe Piatra Mare, cu plecare din zona Dambul Morii, e bine sa stati la primele 3 vagoane.

Ne suim in masina si parcam la Dambul Morii, intrand pe un drum despre care daca as spune ca e calamitat, ar fi tot putin spus. Drumul e pulbere! Si daca ii dai un pic tare… pana la bariera ajungi ca Flinstonii…

De la bariera ne-am dus repede spre Canionul 7 Scari, citind ca tiroliana nu functiona, am ocolit canionul pe punct rosu si am revenit iar in banda galbena…

Nu stiu cat de repede am urcat, dar dupa ora 10 treceam de Dambul Morii si pe la 11:40 eram pe la cabana Piatra Mare. In imaginea de mai sus, eram pe la jumatatea traseului.

Cica sa urcam pe aici, fiindca e mult de urcat :))

Ruinele fostei cabane si niste magarusi prin ceata. Mai erau si altii, deci…

Ceata la greu…

Ei primii, eu de caruta

Cabana Piatra Mare

Am trecut mai departe… ca sa ajungem la varf. Ceva pana la o ora distanta. Dar, daca te duci repede, nici dus si nici intors adunate, nu faci o ora. Depinde acum, noi mai fugeam si de vant, si ca voiam… Oricum, spre varf si inapoi spre cabana, am intalnit 4 persoane. Cand urcam spre Canion erau zeci si zeci de persoane.

Razvan ne astepta de vreo 7 minute.

Ciufulit dar am ajuns 🙂

Iulica si Razvan, o poza pentru viitor 🙂

Aici alergam ca berbecii la vale, trecuti de cabana Piatra Mare. Pe la un 12:40 eram la cabana, pe la 13:15 eram iesiti din padure, la Dambul Morii. Parca ne venea sa o luam inapoi cand vedeam ca se insenina. Bine ca si ideea si inseninarea au fost de moment.

Il vazusem pe omul acesta cu masina lui de cafea de cand urcasem. La coborare, m-am oprit la el.

Cafeaua super 🙂 In Predeal, mai bei o cafea asa buna pe la restaurantul hotelului Carmen.

captura timp De la Dambul Morii, pe la 7 Scari si pana la varf.

Ne-am urcat in masina si am coborat la gara Brasov. Cand ma uit, trenul de ora 14 era in gara. Gata, l-am prins! Deci dupa alergarea aceasta, aveam tricoul de alergare ca scos din apa 🙂 Dar simti ca traiesti dupa asa ceva 🙂 Stii cum te simti?? Renascut! :))

 

Sinaia Urban Trail – un eveniment de succes!

Ca sa vezi cum arata un eveniment sportiv realizat intr-un mod profesionist pe Valea Prahovei, trebuie sa mergi la Sinaia cand se intampla Sinaia Urban Trail.

Fondatorul brandului romanesc S-KARP de pe piata de incaltaminte, d-l Radu Jitaru, sinaian de altfel, si-a unit fortele cu sportivii Radu Milea si Lucian Al Marii de la Asociatia Sport La Orice Varsta”, au chemat si CPNT-istii ardeleni care nu puteau lipsi din punctele de control, si ca totul sa fie romanesc 100% si sa se vada ca si noi producem lucruri frumoase, nu puteau lipsi cei de la Livezile Dobrinoiu cu sucurile naturale. Ca totul sa iasa perfect, au intrat in ecuatie si Primaria Sinaia, Cercetasii Romaniei, Politia, Jandarmeria etc., plus multi alti sponsori, nenumarati copii si tineri care au alergat pe strazile si traseele din jurul Perlei Carpatilor.

Da, a fost in Romania, la Sinaia. Sambata, 29.04.2017.

Una dintre semifinalele baietilor… Adi Iordache cu tricou portocaliu, plus alte nume grele din lumea alergarilor.

Standul Livezilor Dobrinoiu. Pe langa acesta, ei au oferit gratuit loturi de sucuri naturale din fructe romanesti. Renumiti in toata tara pentru calitatea produselor, acestia, la randul lor alergatori montani, reusesc sa se promoveze eficient la orice eveniment sportiv. Ma gandesc doar ce bine ar fi daca cei mici, ar gasi astfel de produse sanatoase, pe toate drumurile, adica prin orice supermarket.

O semifinala a fetelor

Finala Fetelor

Moderatorul a fost super, pe faza mereu, cu observatii si glume reusite. Cu sapca rosie, Radu Milea…

Finala baietilor, trei alergatori de asfalt si trei alergatori montani.

Si cursa copiilor 🙂 Bucurie maxima pe ei…

Incalzirea… sub indrumarea lui Radu Milea

Alinierea la start a baietilor sub 8 ani. In dreapta, Andrei ii da ultimele sfaturi lui Rares :))

Rares cu esarfa tricolora, pe ganduri

Si pentru primul lui concurs a venit destul de repede si medalia e la loc de cinste la aceasta ora 🙂

Startul baietilor de 13-16 ani. Andrei avea si el 13 ani si o luna 🙂

Ultimele instructiuni inainte de parcurgerea a 1,1 km

Cei care conduceau copiii pe trasee. Dani, cel cu tricou portocaliu, va fi unul dintre marii alergatori ai tarii daca va avea un antrenor bun. Cand s-a dat startul concursului a venit primul pana in semifinale. Daca isi doza efortul si era invatat de cineva, era sigur in primii trei finalisti.

Si Andrei, un neasteptat dar meritat, loc 4

Premierea a avut loc la Casino Sinaia. In imagine, podiumul la baieti 13-16 ani. Cel de pe primul loc, mi s-a parut ca nu este roman. Nu stiu daca am inteles bine, parca era libanez. Ceilalti doi erau din Predeal, de la clubul sportiv.

Podiumul la fete

Podiumul la baieti

A urmat o tombola la care au castigat o multime de premii si alti concurenti sau voluntari. In imagine, Cornel Spiridon de la CPNT, unul dintre oamenii aceia de calitate care fac diferenta oriunde ajung. O placere sa-l revezi mereu 🙂 De data aceasta a castigat ceva la aceasta tombola.

Radu Milea extragea biletele cu numele celor implicati in eveniment. Printre castigatori la tombola s-au numarat si sinaieni de la clubul sportiv al orasului, insa niciunul nu era prezent in sala. Prin urmare, premiul se acorda urmatorului… extras. Au mai fost cazuri de sportivi strigati si care nu erau prezenti, pentru ca nu locuiau in localitate si au plecat spre case. Dar ca sinaian…

Lumea aceasta a alergatorilor, este o lume cu decenta si educatie, fara fitze… unde toti sunt prieteni unii cu altii.

Si premiul cel mare al tombolei, acea bicicleta, a fost castigat la a treia strigare 🙂

Mai pot fi spuse foarte multe, la superlativ, despre cei implicati in povestea aceasta dar, din pacate, cuvintele si imaginile nu pot reda un lucru esential: Atmosfera! Cand traiesti live asemenea evenimente, realizezi ca nu poti reda acea chestie care ii uneste pe toti cei prezenti 🙂

Mai trebuie sa adaug ca un alt cunoscut alergator montan, Silviu Balan, organizeaza in aceasta luna, o adevarata aventura pe doua roti:

86 de minute: Semimaratonul din muntele Piatra Mare

Semimaratonul din Piatra Mare s-a numit in acest an Concursul Green Flow.

De cand nu am mai fost la o alergare prin munti!!! Cred ca din luna august a anului trecut…

Uite asa, m-am hotarat sa mai pun o medalie pe perete 🙂 🙂 Eram si racit… iar atunci cand sunt racit, trebuie sa merg mult prin natura sa imi treaca, adica, dupa vreo 6 ore de mers, imi trece. Stiu ca unii nu cred, dar eu asa scap de raceala.

Bun, si am auzit de concurs. Cum trebuia sa ajung la Brasov sa iau o imprimanta pentru serviciu, mi-am zis ca nu ar fi rau daca 2-3 ore le „pierd” la acest concurs. Imi iau niste haine de alergare in rucsac si pe aici ti-e drumul… adica in statie de bus,  ca trebuia sa treaca o cursa Targoviste-Brasov a firmei Mondotrans.  Mie imi place sa merg cu ei pentru ca sunt seriosi, masinile sunt curate.

La 8:30 autobuzul soseste, ii dau 7 lei soferului pentru un bilet pana la Dambul Morii (Timisul de Jos).  Pe la 9 si ceva ajung la linia de start, la organizatori. Trec sa ma inscriu si incep sa completez o fisa. Imi asum raspunderea :), trec grupa de sange, telefon, etc, si ajung la o alta rubrica, pe cine sa sune organizatorii in caz de accident. Asta da, dilema!!! Nu m-am gandit niciodata la asa ceva. Cateva minute ma gandesc… pe cine? Grea problema!!! Si l-am trecut pe Radu UnBolovan, doar suntem frati 🙂

Am dat fisa si am plecat la cativa prieteni, numai bine ca vine dupa mine un domn, ca nu mi-am trecut nr. de concurs pe fisa…trec si nr. 21.

Imi spune Alex Itu, ca el vrea sa vina sub o ora si 26 de minute. Adica sa parcurga traseul Dambul Morii – cabana Piatra Mare (marcaj banda galbena) – intoarcere la Dambul Morii (pe marcaj banda rosie) in mai putin de 1h si 26 min. Eu am inteles ca este timpul pe care vrea sa-l faca pana la cabana. Asa ca l-am mai intrebat o data si m-a lamurit. Toata bucla aceasta voia sa o parcurga sub acel timp.

Stiam traseul de concurs, stiam ca nu mai alergasem de mult si eu mi-am zis ca este totusi bine daca ajung in timpul spus de el macar pana la cabana. Pare neverosimil sa pleci de la baza muntelui de circa 1800 m, ajungi pe sus si cobori intr-o ora si ceva 🙂

7Pe acolo trebuia ajuns

La ora 10 se da startul. Alerg asa, ca la plimbare, ma uit la padure, la concurenti, imi spun: „macar sa ies si eu in primii 10”.  Nu participau nici Razvan si nici Iulica, deci nu avea cine sa stea cu gura pe mine… eu fug de gura lor 🙂 🙂 Pana la Canionul 7 Scari, pe care noi l-am ocolit prin dreapta, eram al 14-lea alergator.  Sipoaia ii zice la drumul pana la Canion.  Dupa care incepe urcusul, sfantul urcus, locul unde se face diferenta. Urc non-stop, constient ca la coborare unii fug mult mai repede decat mine, eu la vale sunt mai atent, ma menajez prea mult, cum zice Razvan 🙂  Nu am reusit sa ma distantez pe urcusul solicitant prea mult de doi concurenti si acestia m-au depasit pe coborare. Dupa 56 de minute de la start, ieseam in golul alpin, aproape de cabana Piatra Mare, pe locul 6.

Dupa inca 30 minute, treceam linia de start, deci eu am facut 1h si 26 de minute, timpul pe care prietenul Alex Itu tinea sa-l doboare. Acest timp l-a obtinut el, anul trecut.  Pe primul loc a venit Nusu, cu un timp de 1:13 minute si pe locul 2, Alex Itu, cu 1:14 minute.

4Alex si sotia lui. El mereu dupa ce trece linia de sosire, se intoarce dupa ea si revin amandoi. Foarte faina chestia asta 🙂

5

Ne-am luat medaliile, apoi cu Alex, sotia lui, si inca un prieten, am plecat la Brasov. Peste 2 ore eram in trenul de intoarcere si priveam la muntele Piatra Mare. Cine ar fi ghicit ca in urma cu doar cateva ore alergam pe culmile acelea? Suuper!!!

Prima medalie la un concurs  in care organizatorii sunt unguri, iar snurul medaliei este alb-verde, doua culori de pe steagul vecinilor. Sa vedem ce loc ii gasesc 🙂 Nu ma deranjeaza, organizarea a fost buna, totul a fost in regula.

1Admiratie cand vezi astfel de concurenti

2

3Echipa de la Marathon 7500: Gica Blajiu si Tilea Pepi

6A fost prezent si Salvamontul

8

9Concurentii tot soseau…

10Am iesit in primii 10, m-am tinut destul de aproape de cei mai buni, si ce este mai important… acum, de dimineata, am constatat ca nu mai imi curge nasul, am lasat raceala pe potecile din Piatra Mare 🙂

86 de minute, locul 8. Recordul a fost stabilit in 2013 de unul dintre campionii nationali, Adi Bostan, adica 70 de minute.

Poze pe traseu nu am facut, pentru ca am uitat aparatul in rucsac si rucsacul la Alex in masina 🙂 Nici febra musculara nu am, chiar imi trebuia o astfel de alergare. Am dormit 8-9 ore si acum dimineata sunt parca renascut 😉

Ce este o cursa de anduranta montana: sprint, maraton, semimaraton?

Mai jos, oricine isi poate da seama ce inseamna o alergare prin munti. Imaginile au fost realizate la concursul HIT the TOP 2013, pe traseul de alergare Bran-Valea Ciubotea-Vf. Omu si retur.

Nu mergi la un astfel de concurs cu mainile in buzunar, ca la plimbare.

bAstepti sa primesti nr. de concurs si semnezi declaratie pe proprie raspundere. Tu esti responsabil pentru orice patesti, nu te obliga nimeni sa participi 🙂

aAici semnam declaratia respectiva

cUrci astfel de versanti

dTe strecori in permanenta agitatie printre copaci, stanci…alergi cat poti, pe unde poti

eMici opriri in locurile unde se noteaza numerele de concurs

fSi urci, si tot urci

gNu conteaza inclinarea versantului, trebuie sa atingi TOP-ul (Vf. Omu) si sa te intorci

hIn spate lumea civilizata, de acolo ai plecat in urma cu putin peste o ora, urcand pante succesive

iIti asumi orice intr-un astfel de concurs

jAlergi si alergi, atent la picioare

kSi betele pot fi de ajutor pentru cine s-a obisnuit cu ele

lTotul este sa ajungi primul 🙂

mRiscuri asumate

nStrabati toate tipurile de peisaje montane, traversezi prin anotimpuri, nu conteaza nimic, trebuie sa alergi, sa inchei concursul 🙂

oFiecare pas te duce mai aproape de varf

pOrice solutie te avantajeaza daca intreci pe cineva 🙂 Chiar si asa 🙂 Care cum poate, important este sa treci linia de sosire.

Cursa HIT the TOP intr-o mica statistica:

– au participat 82 de concurenti

– parcurgearea traseului turistic prin Valea Ciubotea si pana la Vf. Omu are ca timpi pe indicator 6-7 ore. Ultimul concurent, a ajuns la Finish, dupa 6 ore si 15 minute. Adica a ajuns la Varful Omu si s-a intors in 6 ore. Ca turist, pe coborare mai faci 4-5 ore

– primul concurent a ajuns la Omu intr-o ora si 23 minute de la start, un timp istoric

– primul concurent care a incheiat concursul si a parcurs integral traseul competitional a realizat un timp de 2 ore si un minut 🙂

– intre 2 ore si 3 ore, au sosit 32 de concurenti

– intre 3 ore si 4 ore, au sosit 36 de concurenti

– au participat 11 fete, toate incheind cursa, prima in intervalul 2-3 ore

In 2 :55 ore am incheiat si eu oncursul, un timp bun, de care sunt multumit 🙂

O alergare montana nu este asadar o simpla joaca, nu ai ce face si alergi, este o chestie in care iti asumi niste „chestii” 🙂 …acum sa vedem cum va fi la Maratonul de 92 km de pe Bucegi. Dar o data ce iei acest virus montan, nu prea mai renunti la el 🙂

Pozele au fost luate de pe Facebook. Acestea apartin fotografilor si partenerilor Outdoor Romania.

9 Mai – Lucian Clinciu, legenda muntilor Romaniei

Exista un om care face pentru societatea noastra mai mult decat fac politicienii sau edilii locali. Exista un om care a reusit sa se impuna prin exemplul personal, sa fie admirat si sa schimbe destine. Exista un om care a salvat de la manelizare si incultura mii de oameni, invatandu-i sa alerge pe poteci montane, sadindu-le iubirea si apropierea de natura, scotand la iveala tot ce are cineva mai bun in el.

Acest om aduna la un loc sute de tineri la Maratonul Pietrei Craiului. Acea poveste de o zi, pare ireala. A doua zi dupa concurs, in realitatea de zi cu zi, te intrebi daca a fost adevarat sau ti-ai imaginat. Alergi la un loc cu oameni necunoscuti, dar care fiecare te-ar ajuta de ai avea nevoie, printre turisti si localnici pe care nu i-ai vazut niciodata si care iti spun vorbe frumoase si diferite incurajari.

B

Te nasti cu asa ceva, cu un astfel de spirit ca al lui Lucian Clinciu. Scriu astfel pentru ca acest om nu imi este doar prieten, imi este un reper, un exemplu. Sunt mii de oameni in tara care il pretuiesc. El este o valoare nationala. Generatia actuala mai are ce sa arate celor mai in varsta, care au trait si alte timpuri. Nu toti scuipam pe strada, nu toti citim stiri vulgare, stim sa dam buna ziua, nu traim pentru a distruge sau a fura…

A

Lucian Clinciu a sadit in fiecare un pom al altor valori. In prezent, Lucian alearga de saptamani bune pe intreg arcul carpatic romanesc, o performanta foarte greu de egalat. Am sa citez din cuvintele celei mai apropiate fiinte de el, Andreea Dan:

„In acest proiect Lucian alearga pentru o viata petrecuta mai aproape de natura si protejarea acesteia, pentru a atrage atentia asupra numeroaselor destinatii eco-turistice din Romania, pentru placerea de a descoperi inca o data frumusetea tarii noastre, pentru a fi luat exemplu si a incuraja alti pasionati in a-si urma visele!”.

Pe 13 aprilie 2013 a luat startul, deloc intamplator, ca un mare patriot, de la Sarmizegetusa Regia.  In aceasta aventura a fost si este insotit de prieteni, care il ajuta in diferite locuri, un fel de asistenta la nevoie. Se apropie cu pasi repezi de o luna de zile de alergare prin muntii Romaniei iar azi, maine sau sambata va incheia si acest proiect. Iata cateva din impresiile Andreei Dan, care l-a insotit pe o parte din traseu:

„Fritz-cainele fratelui meu Dani nu se dezlipeste de noi, in zadar il gonim…va fi o zi grea, chiar si pentru el! Urmam nordul, vrem sa ajungem la Cugir, sa trecem Muresul…apoi zicem noi, mai departe….Drumuri si drumulete, urcus pana la varful lui Patru 2130. Zapada din plin, picioarele intra pana mai sus de genunchi, ploua in continuu si bate un vant aspru! E cam trist, vizibilitate slaba, frig si umezeala, personal ma cam strange tricoul….Lucian inainteaza calm, iar eu incerc sa tin pasul”

C

„Localnicii din Acmariu, de la poalele muntilor Metaliferi, care ies de la biserica ne invita sa stam de ploaie insa noi abia am inceput ziua (stim, cam tarziu!), asadar nu, nu ne vom adaposti! Urcam vreo 800m+ si iesim pe o muchie frumoasa, plina de mesteceni…ea ne conduce intr- o zona de o frumusete simpla si patrunzatoare…catunul Racatau la poalele unei stanci imense ce pare rasarita de nicaieri – Piatra Tomii…si inca o rafala de grindina! Insa nu dureaza, soarele apare si incalzeste tot in jur! E libertate, e joaca, e fericire sa fim aici impreuna!”

„Terasele sunt parca un amfiteatru urias aflat pe Luna, iar sterilul ne determina sa-l coboram ca pe schiuri….hotaram sa vizitam satul Geamana, adica ce a mai ramas din el, acum fiind sub ape si mal, cu biserica ingropata, careia ii poti zari doar turnul! Doar cateva case mai sunt locuite, una din ele de o femeie de 67 de ani care ne imbie cu placinta cu branza si apa rece! Zabovim vreme de un ceas ascultand povestea ei, timp in care Lucian ii crapa niste lemne”

„Sunt ultimele ore din povestea noastra comuna….Lerescu, Berevoescu, curmatura Bratilei…si despartirea e grea, cu toti am vrea sa fugim dupa el…Silviu Balan il mai conduce pana la Zarna…si lui ii este greu sa-l vada pe Luci indepartandu-se….poate asa trebuie sa fie! de aici esti din nou singur Lucian, vei fi singur pana la sfarsit …o perioada am fost cu tine, ne-ai transmis incredere, optimism, fiecare vorba a ta a fost o lectie de viata si cu siguranta ceva s-a schimbat si in noi, suntem mai increzatori, stim ca imposibilul paleste uneori in fata frumusetii si a credintei, iar mai presus de toate stim ca prietenia este ceva foarte pretios! Vom pastra aceste amintiri de-a lungul timpului si poate chiar te vom astepta joi la Sarmisegetuza, sa dai timpul inapoi, sa ne spui finalul povestii la un pahar de vin! Acum esti din nou singur Lucian si ai destula forta pentru inca o zi de Fagaras, una de Cindrel si ultima de Sureanu! Ai din nou timp sa te gandesti, sa adulmeci natura, sa te incante apusul, sa te transformi intr-un calator smerit si intelept ce vorbeste putin si cu talc, intr-un calator care accepta viata, timpul, natura, intamplarea, firesc, asa cum ar trebui sa o facem cu toti! Doamne Ajuta!”

D

„Dupa aproximativ 500km cu 8000m+ alergati, cu schiuri sau role, de-a lungul a 9 zile, se poate spune ca DA – A MERITAT….pentru rufele inca spalate in rau, pentru “Doamne Ajuta” cu care saluta aici localnicii, pentru reflexiile din vocea lor, pentru simplitatea vietii de aici, pentru gustoasele placinte cu branza, pentru verdele crud si mugurii ce stau sa pocneasca, pentru ploaia care curata si limpezeste, pentru cerul ce poate avea culori nebanuite, pentru coarnele unui cerb trufas, pentru urmele de urs si lup, pentru dansul cocosului de munte, pentru plantele miraculoase, pentru formatiunile de piatra parca sculptate intentionat pentru a aprinde imaginatia, ……asa cum un prieten tocmai mi-a scris……”pentru prieteni, pentru cei care se gandesc la tine, pentru un vis care ii inspira si pe altii, pentru generatiile viitoare, pentru pastratorii de frumos, prietenie si bucurie”…pentru energia care e in toate ale naturii, iar atunci cand te apropii de ea, vine firesc catre tine…DOAMNE AJUTA!”

Textele incadrate de ghilimele sunt decupaje realizate de mine din articolele postate pe blogul expeditiei. De asemenea, pozele sunt luate tot de pe:

http://transcarpathiansrun.wordpress.com/2013/05/08/ziua-26/

Mai este putin si povestea se va incheia cu succes. Va ramane o performanta, un exemplu pentru toti aceia care iubesc muntele! Felicitari, atat lui cat si echipei sale!

Vedeti asadar ca este de ajuns un om ca sa dea startul lucrurilor bune. Astazi, si Comunitatea Bucegilor a lansat a 4-a actiune de protejare a Bucegilor. Bineinteles ca noi lucram la scara mult mai mica decat Lucian, dar fiecare isi are locul sau. Putin cat face fiecare, este important pentru viitorul muntilor Romaniei. Cu ce am mai deranjat autoritatile statului puteti citi pe:

http://comunitateabucegilor.wordpress.com/2013/05/09/actiunea-cu-nr-4-a-comunitatii-bucegilor/

Pentru mine si pentru multi altii, Lucian Clinciu inseamna un reper moral, cultural, educativ, spirit de invingator…, el a adus la noi in tara acest concept al alergarilor montane. Oriunde vedeti in tara un concurs pe munte, sa stiti ca de la el s-a propagat ideea. Sper sa incheie aceasta alergare prin Carpatii Romanesti cu bine, sa ajunga sanatos si sa ne invete in continuare despre Viata, adevarata viata, acolo unde ne regasim!

Un articol mai bun, pentru ziua de 9 mai, sa stiti ca nu se gasea! De Ziua Independentei, este mai cuvenit sa scrii despre oameni care reprezinta Romania, nu despre politicieni ce depun coroane de flori din obligatie!

Doua proiecte. Astazi primul: Asociatia Inima Copiilor

Intai, sa va spun ca m-am binedispus putin acum de dimineata citind cum se spalau bani la o manastire. Geniala metoda :))  Este vorba de o manastire din Oradea, prin contul careia au trecut 1 milion de lei. Nu pare cine stie ce la cate se fac prin Romania, ma intreb cum au prins de veste autoritatile? Ce tare este chestia asta! Sa speli bani printr-o manastire. Nu te prinde nimeni. Asa pare. Cred ca era vreunul dintre cei acuzati, supravegheat, si tot intra pe la banca. Si oamenii legii s-au interesat la banca si au vazut contul manastirii. Si ce legatura poate avea unul ce are „coada” cu o manastire? Decat una necurata 🙂 Apoi nu a mai fost greu. Foarte tare, sa speli bani printr-o manastire. Nu ar trebui pedepsit prea tare cine a gandit asta :)) Un milion de lei a costat prapaditul de camping de la Zanoaga din Bucegi, unde nu sta si nu va sta nimeni. Ar trebui sa cautati si sa cititi stirea! Da’ nu va mai obositi:

http://www.digi24.ro/stire/Perchezitii-la-manastirea-Sfintei-Cruci-din-Oradea-intr-un-dosar-de-spalare-de-bani_93231

….

Dar nu acesta este subiectul. Sunt doua proiecte mari. Unul il voi descrie astazi, pe celalalt maine. Primul este o actiune de alergare pentru niste copii, al doilea este ceva ce multi asteptau de mult. O metoda eficienta de a proteja Bucegii, in comun…adica implicandu-ne mai multi. Sa vedeti ce simplu este 🙂 Maine o sa aflati!

Asa cum suna si in titlu, Asociatia Inima Copiilor se preocupa de copii, actiuni caritabile, etc, ceva frumos. M-am gandit sa le dau si eu o mana de ajutor afland de la prietenii de pe maraton.info.ro, ce ii am la Blogroll.

Care este miza?

ING Asigurari de Viata da acestei asociatii cate 2 euro pentru fiecare kilometru alergat in perioada 7-13 aprilie 2013. Poate oricine sa participe. Si m-am gandit eu:

Ia sa alergam putin, eu si cativa prieteni, cam 20 km si uite asa de fiecare, se aduna pentru acei copii, cate 40 de euro. ING a pus la bataie 20.000  euro deci trebuie alergat :)) O vor face si altii prin toata tara. Nu conteaza cat alergi, orice kilometru este important.

74

M-am gandit la un traseu simplu. De la o borna din Poiana Tapului si pana la Biserica din centrul Predealului sunt cam 20 km, pe DN1, traseul fiind: Poiana Tapului-Busteni-Azuga-Predeal. O sa caut si un tren de intoarcere, astfel incat sa fim cat mai motivati, sa ajutam si copiii, sa prindem si trenul de intoarcere :))

Cine vrea sa citeasca despre campanie, am selectat doua pasaje:

„Dupa ce-ai facut tura, trimite-ne un mail la paul@inpascupaul.ro (cu nume, varsta, distanta cu care contribui si locul in care ai parcurs-o): la finalul zilei vom pune pe pagina fiecarei etape o lista cu participanti si distanta adunata. (Primim cu bucurie si fotografii sau filme din timpul alergarii, bineinteles.)

ING Asigurari de Viata va rasplati fiecare kilometru din cei adunati intre 7 si 13 aprilie cu o donatie de 2 Euro catre Inima Copiilor. In total ING Asigurari de Viata pune la bataie 20.000 de Euro, kilometru cu kilometru, 2 Euro cu 2 Euro, haideti sa ii obtinem pe toti!”

http://www.inpascupaul.ro/

Maratonul Pietrei Craiului 2012 – ziua care tine locul unui an intreg

Motto:

„M-am chinuit rău tare la maratonul acesta. Am ajuns la Plaiul Foii, in peste 4 ore, iti dai seama? Bine, pe traseu am lesinat de doua ori, a venit SMURD-ul, le-am dat ţeapă. Vroiam sa dau o tura cu elicopterul dar au zis ăia ca se mai gandesc…oricum daca am venit in primii 300 suntem ca spartanii, nu? Leonidas si ailalti!” :)) Un prieten foarte bun, glumind la incheierea maratonului!

O melodie, despre un alt tip de alergari :))

O noua editie organizata perfect de Lucian Clinciu si echipa sa. Eforturile acestora au fost sustinute de sponsori si autoritati locale. Sportivii de performanta ai tarii, amatori, iubitori ai alergarilor montane, curiosi, localnici, etc au venit la acest concurs…concurs doar din prisma primului loc. Pentru ca primul sosit este cel mai bun maratonist al tarii. Apoi ordinea este mai putin importanta, locul nu mai conteaza, important este sa termini cu bine maratonul de 41 de km.

Inainte de a intra in zona de start

Lucian controland echipamentul

Orice cuvant nu ar putea reda cu adevarat atmosfera evenimentului, aceasta este o stare, ce trebuie traita. MPC nu inseamna doar tineri, alergare, intrecere…reprezinta o definitie a frumosului uman, o forma de a trai. Pe 6 octombrie toti cei aflati in Zarnesti am respirat MPC, liant de legatura intre oameni educati. Doar nu credeti ca la acest concurs vin etnobotanisti, boschetari, adolescenti fara vlaga, betivi, manelisti, si alte categorii de exemple zilnice de „Asa Nu!” MPC este un mod de a trai, un altfel de viata. La start te intalnesti cu o multime de cunostinte, incepe numaratoarea inversa, 10,9,8…rostita de sutele de alergatori, dupa 1 vine START! Alergi, nu stii cand trece primul kilometru…pe traseu o seama de ganduri iti dau tarcoale, vezi figuri si stări, treci prin puncte de control, te intrebi oare scot un timp bun, mai schimbi cuvinte si impresii cu vecinii din preajma ta, la urcarea spre refugiul Diana ti se pare ca nu mai ajungi, ti-aduci aminte ca ti-ai spus ca la anul nu mai participi, ajuns la Diana uiti urcarea dificila si stii ca de acum nu mai sunt urcari. Dupa sosire uiti de orice problema, ai ajuns cu bine, a fost frumos, altceva nu mai conteaza.

Pana la urma m-am intalnit cu Alex Itu, chiar inainte de start 🙂 …nr. apropiate de concurs

Plecam la 7 dimineata din Busteni si in 45 de minute eram in Zarnesti…multumim pentru sprijin, super-oameni! Plecam adica l-am luat si pe Matrix…el sa-i dovedeasca sotiei sale ca poate sa incheie maratonul. Practic, sotia lui l-a vrut inscris, ca el nu ar fi participat :)) Culmea este ca ea nu prea este un fan al muntelui dar a stiut sa-l motiveze. Ajungem cum spuneam destul de repede, luam numerele de concurs, mai discutam, facem o incalzire usoara pe strazi, ajungem in zona de start unde Lucian Clinciu controla personal rucsacii. Nu aveai echipamentul obligatoriu, nu luai startul…chiar daca ai platit taxa. Pe multi ii intorcea inapoi…si-i primea dupa ce reveneau cu echipamentul complet. Pana la urma de ce ai cu tine poate depinde supravietuirea ta in zona montana, daca se schimba vremea…etc.

Chiar la start m-am intalnit cu Alex Itu, colegul de podium de la Padina Fest-Directia Omu. Salutari, cateva vorbe, poze. Iulica a promis ca o sa ma dispere si la acest concurs daca nu alerg bine, cu Matrix am dat-o la pace, adica alergam cat putea fiecare. Mai ramanea Razvan, intors din Germania, de vreo 2 zile, nu prea era in forma, care m-a luat in primire, „poate nu alergi bine!” :)) Cornel nu avea cum sa ma vada pe traseu pentru ca era intr-un post de control/alimentare.

Luam startul…pe la iesirea din oras, ma uit la ceilalti, la mine…”Oare nu fugim cam tare?” De fapt, chiar fugeam tare, cei mai buni aflati inainte alergau cat ii tineau puterile dornici sa arate care este mai bun. Cum Adi Bostan nu participa, cei mai buni au spus ca Viorel Palici va castiga…el de fapt a si castigat, sosind cu 10 minute inaintea celui de-al doilea clasat Ciprian Balanescu, al treilea a fost Vlad Florin Danut…mai departe nu mai stiu.

Prin Magura

Mai aveam putin pana in punctul „La Table”

Stana Grind

La kilometrul 11, adica la stana Grind am ajuns aproximativ la fel ca anul trecut. Pe tot traseul iar nu m-am fortat, am avut si cateva crampe la un picior, vremea a fost buna, in schimb de la start si pana la finish am baut 6 litri de apa sau energizant. Iar cu doua zile inainte am baut cel putin 2-3 litri de apa zilnic…nu stiu de ce am avut o sete asa de mare :)) Deci am alergat in reluare si in acest an, chiar mai rau ca anul trecut. Pe la kilometrul 9 aud o voce in spate, pe la 100 m: ”Hai, hai”! Era Iulica…am fugit sa scap de el :)) La punctul de alimentare de „La Table” m-am oprit sa beau energizant si apa, niste struguri o banana si la drum. Matrix ma depasise discret, cand l-am vazut pe panta ce ducea spre varf, mi-am dat seama ca merg prost. Ma uit la ceas, si totusi parea mai bine decat anul trecut. Nu mult dupa aceea, tot in urcusul spre varf  il vad pe Iulica depasind tot ce avea in fata, trece pe langa mine cu o viteza uimitoare pentru un urcus asa impozant…ma uit in spate sa vad daca apare si Razvan.

Intre La Table si varf am stat cand in fata, cand inaintea Ioanei Ciulei si a altei fete. Un timp am alergat cu ideea, ca Ioana, la cei 40 si ceva de ani, este o maratonista experimentata ce a terminat cu bine multe maratoane. Asa ca daca mergeam in ritmul ei, era bine. Dar eu de fel uit repede si la un moment dat nu le mai vad…probabil le lasasem in spate. Ma uit eu, nu se vedeau. Cealalta fata, avea nr. 67, eu 670. Si La Table, doua fete notau numerele celor care treceau…una striga, cealalta nota numarul. Eu m-am oprit repede crezand ca se incurcasera. Dar m-au lamurit imediat: „tu ai 670, fata din faţă 67. Eu nu vazusem nr. ei. Este ceva si cu numerele acestea 🙂 Anul trecut am avut nr. 267 🙂

Iesirea in creasta

Imagine dincolo de creasta

Varful…mai este putin

Punctul de control era chiar pe varf, de unde se cobora tot pe creasta

Coborarea…mai pe fund, mai in picioare, cum se nimerea 🙂

Urc varful, cel mai inalt punct al maratonului, cateva poze pana la el, si continui sa cobor. Inca o data imi dau seama de un lucru, ce pentru mine pare banal. Daca nu poti merge pe vai alpine nu ai ce cauta la acest concurs, cat de bun alergator ai fi. Am stat destul dupa altii ce se temeau de prapastiile din jur si coborau cu atentie pe corzi. De teama sa nu ma dezechilibreze careva, de coarda trageau mai multi, am renuntat la ea pe prima portiune. Salvamontisti asigurau aceste zone periculoase. La un moment dat se aude un strigat: „Piatra!” si un bolovan cat o minge de volei dat accidental la vale de un alergator mai grabit, venea spre noi. Isi schimbă directia si se duce exact spre coarda din apropierea mea. Cel care era pe coarda in loc sa actioneze rapid, sa se uite de unde vine pericolul, se lasa jos, nu-si acopera capul, statea asa, ghemuit…totul a durat cateva secunde. Incremenesc cu coarda in mana si privesc spre el, bolovanul in nicio secunda avea sa sara peste o stanca si ii venea direct in cap…dar Dumnezeu face o minune si bolovanul ocoleste stanca fara sa mai zboare prin aer si îi aterizeaza in zona soldului, unde avea acesta o borseta. Nu cred ca l-a durut prea tare intrucat borseta a amortizat lovitura. Pulsul parca imi revine, privesc mai sus de unde coborau continuu sportivi, apoi din doua salturi eram jos la baza peretului, nu simt coarda cum ma arde la maini pentru ca nu o tin strans…timpul curge mai departe, tot ce se intamplase se sterge din memoria tuturor…alte chipuri, alte mâini, aceeasi coarda.

Fug si pentru ca trebuie si sub impresia celor vazute…mereu privesc in urma mea. Sus, salvamontistii nu mai lasau pe nimeni sa se avante…il prind pe Matrix, cobor si cu Emanuel Guralivu un timp, la un moment dat suntem la Marele Grohotis. Aud din spate un zgomot puternic de coborare, un sportiv pe care nu-l mai vazusem, cobora printr-o multime de bolovani, in salturi. Daca l-ar fi vazut vreun arbitru l-ar fi descalificat. Ne anuntam unul pe altul si ne dam putin intr-o parte sa-i facem loc, privindu-l sa vedem daca este sanatos. Ma uit la picioarele lui cum se zbat printre bolovanii mari. Imposibil sa nu se fi lovit la glezne. Mai jos il depasim…

Ajung la refugiul Spirlea, aici era Cornel. Cat a muncit in ziua asta! A carat zeci si zeci de litri de apa, pe o panta de vreo 2km. Altruist a fost de cand il stiu! La refugiu a fost si coada la apa, fiind un punct important de revitalizare. Pana la Plaiul Foii, printr-o intamplare ma distantez de Matrix. Ajung la Plaiul Foii cu aceeasi sete desi de la Cornel si pana aici bausem mai bine de 1 litru de apa…mai multe pahare cu apa si energizant se duc rapid, ceva cascaval, banane si plec agale spre urcarea ce venea pana la refugiul Diana.

Cred ca au si lungit traseul pentru ca am mers prin locuri pe unde era poteca noua. Dar fiind o zona unde le scade moralul multora, chiar Lucian, organizatorul cobora strigand incurajari pentru participanti. Mai sus erau doi baieti ale caror strigate ar fi dezmortit pe oricine. Pe un punct panoramic erau cateva fete tot din echipa de organizatori care la fel incurajau alergatorii. Si totusi refugiul ăsta nu mai venea. Cand am ajuns am stat si pe acolo la apa…dupa care fuga la vale. Nu prea tare pentru ca era destul de inclinat.

Aproape de refugiul Diana…urcam de jos, din poienile care se vad…acolo este Plaiul Foii

La Coltul Chiliilor eram pe la 14:45 cu vreo 15-20 minute mai tarziu fata de anul trecut. Un jandarm, prieten cu Razvan, ma intreaba de el, ii spun ca nu l-am vazut, el ma intreaba daca am nevoie de ceva, ii spun ca nu, ii multumesc si alerg mai departe cu gandul: „Nu se mai vede odata, Zarnestiul asta”. Cand il vad parca prind puteri si alerg, alerg. Parea ca nu se scurteaza deloc distanta in ciuda faptului ca alergam. Asa ca trag frana de picior si continui la pas repejor cu ochii la o cruce veche, la munte, doar am inconjurat toata Piatra Craiului.

Coltul Chiliilor

Undeva mai in fata il vad pe Iulica si imi dau seama ca a patit ceva. Il ajung, il dureau tendoanele. Imi spusese dinainte, spera sa nu aiba probleme. Stam un timp de vorba, mergem la pas, apoi o iau inainte. Cred ca pe intreg traseul am intalnit mai bine de 50 de persoane ce aveau crampe sau ii dureau genunchii. Am patit si eu in 2009 sau 2010 o chestie asemanatoare la un concurs de biciclete. Am cazut cu bicicleta intr-o parte pe iarba. Nu mai imi simteam picioarele…nu le puteam indoi, nici in ele nu am reusit sa stau. Dar m-am prefacut ca este totul ok si am stat 20 minute sa imi revin. Asa ca stiam ce simteau cate unii intinsi pe jos… Partea buna este ca nu esti singur si mereu te ajuta cineva…

De la umbra masinii, loc unde ma instalasem dupa sosire, am privit in toate directiile…am fost si sa mai fac poze, Lucian si ai lui erau peste tot…o organizare de exceptie. Cursa Copiilor pe diferite varste, evenimente la Centrul Cultural. Pe langa acest centru stateau si multi copilasi de 7-10 ani, mai amarati. Asa m-am bucurat cand am vazut ca tinerii organizatori le umplusera bratele cu iaurturi si branza cu smantana. De aceea, si acest eveniment este atat de reusit…deoarece aceia care il organizeaza sunt oameni in primul rand nu doar organizatori. Toti traiesc intens momentul, au vorbe frumoase. MPC tine doar o zi, dar amintirea lui este vie un an de zile si abia astepti editia urmatoare…o zi in care vezi un colt de Romanie adevarata! Este putin lucru daca-i felicit pe organizatori, cuvintele sunt totusi mici…mai bine, sa ne vedem sanatosi si la anul! :))

Pe iarba, aveam un somn… 🙂

Elicopterul SMURD survola zona intregului traseu de concurs

Cum stateam si pozam, priveam…vad o persoana in stanga, adica era chiar ultima din stanga.  Il fac atent pe Matrix: „Uite-o pe doamna aceea pe care am pozat-o anul trecut” dar el nu isi mai amintea. In fata mea se interpunea cineva…dar parca mi-au inteles gandurile. Si omul acela a plecat din loc si doamna respectiva 🙂

Evident eu o vad mereu la sosire si nu pe traseu, pentru ca foarte probabil alearga mai repede ca mine :))

Cursa copiilor

Dupa sosirea lui Razvan, am iesit toti din transa…baiatul asta poate sa faca sa rada pe oricine, sa-i schimbe starea de spirit! 😉

In timpul coborarii spre oras, m-am uitat in spate si am vazut-o pe Cornelia David. Cand ajunge langa mine, imi spune „Hai cu noi!”. Eu ii multumesc, dar eram terminat :)) Un timp totusi ma tin dupa ea, mai la distanta, cam pana in oras…unde si pe acolo m-am luat mai degraba de mers decat de fuga :))

La o curba o doamna imi spune: „De ce sa te opresti acum? Uite dupa curba aia este sosirea”. Cam departe parea curba insa m-am pus in miscare mai cu talent…asa am trecut linia de sosire.  Nu stiu nici timp, probabil vreo 6 ore si „umpic”, nici loc :)) …pe acolo „in lotul spartanilor” :))

Organizatorii asteptau cu masa intinsa participantii…eu am luat drept azimut masa cu placinte, un loc pe banca si urmarea se intelege. Dupa care am intins pelerina pe iarba, la umbra unei masini si priveam cum soseau ceilalti.

Un concurs de placinte nu s-ar face :)) Nu ar fi avut loc de mine pe podium :)) Aici gata, eram in forma, uitasem de alergare…

Veteranii MPC soseau si ei unul dupa altul. La un moment dat il zarisem si pe dl. Stan Turcu. Dansul este nascut in 1948, va dati seama ce conditie fizica au…pe langa respectul tuturor.

Incurajand copiii…bucurie maxima pentru organizatori si copii

Un tata alergator, asteptat la sosire de copiii lui. Toti 4 au trecut impreuna linia de sosire

Unde vedeti oare asemenea scene? :)) Totul este frumos la MPC.

Maraton sub egida Salomon

Concurentii soseau la cateva minute distanta:

Nicio editie de MPC nu seamana una cu alta…mereu este altceva, mai bun

Banner pentru autoritatile nepasatoare

In sala Centrului Cultural

Se mai pot spune multe alte lucruri, nu ai cum sa acoperi un astfel de eveniment, mereu uiti ceva…sigur vor scrie si altii despre aceasta experienta folositoare si atunci nu se va pierde nimic!

Traseul de alergare montana…este de inteles de ce toti participantii ce incheie concursul, isi doresc cu ardoare medalia de finalist. Au muncit pentru ea, este simbolul efortului lor! Spectacolul, premierea, Pasta Party au tinut cu siguranta pana la miezul noptii. Medalia, contrar obiceiului, nu am agatat-o pe peretele plin de diplome si alte asemenea…pentru ca in acest an nu este locul ei acolo, ii trebuie un loc mai bun :)) De altfel, o am pe acea de anul trecut si o sa las loc pentru aceea de anul viitor!

Circula si un banc despre maratonisti si manelisti…am vrut sa-l pun ca si incheiere…dar l-am uitat! :)))))