Incep articolul cu 2 concluzii:
Prima: nu se taie nimic ilegal/legal in Parcul Natural Bucegi fara concursul autoritatilor!
A doua: se taie atat de mult, pentru ca sunt multi hoti, si fiecare trebuie multumit!
Contextul:
Aproape prin toate zonele tarii inca acoperite de paduri, unii oameni, mai responsabili, se mobilizeaza si cer explicatii autoritatilor: de ce se taie padurea, pana cand se va mai taia, cine a dat acte…
Ca sa scape de presiunea publica, diversi mafioti politici au gandit tot felul de legi, menite, chipurile, a controla aceste defrisari. In fapt, aceste masuri nu au nicio valoare, pentru ca nu se trezeste nimeni in toiul noptii, asa, de nebun, ca sa plece sa fure o masina de lemne… cu buldozer, drujbe, oameni. Nu este deloc important ca fura niste localnici lemne cu carutele. Pagubele sunt minore comparativ cu societatile de profil, bine inzestrate.
Padurile Romaniei sunt taiate cu acordul institutiilor statului. Degeaba dam vina pe austriacul ala nenorocit si pe diversi exploatatori de padure. Daca nu ar primi acte, nu ar putea taia! Rolul institutiilor de mediu a devenit acela de a gasi tot felul de tertipuri prin care sa se puna in valoare ce a mai ramas din zestrea verde a Romaniei.
Ca sa intram in U.E. in 2007, a trebuit sa declaram un procent din teritoriu sit Natura 2000. O masura excelenta, care ne-ar fi ferit de hotia care ne sta in sange. Doar ca, dupa o vreme, ne-am dat seama ca ne-am pacalit, ca asa cum am declarat noi siturile, inseamna: nu mai putem defrisa deci zero bani, nu mai putem fura din proiecte iar zero bani, nu mai putem construi prin urmare zero spaga, tot asa…
Ca atare, am inceput sa schimbam prin legi, ce am declarat celor de la Bruxelles. In cazul Bucegilor, suprafete imense care aveau statut de protectie stricta sau integrala au fost transformate in zone de dezvoltare durabila. Iar aceasta dezvoltare durabila este acoperisul perfect sub care poti face cam tot ce vrei, cu niste conditii: sa ai un puternic sprijin politic, sa imparti si cu altii.
Cam asa stau lucrurile, cel putin in cazul Parcului Natural Bucegi.
Am vazut cazul defrisarii de pe muntele Diham. S-a taiat la ras o mare parte din padure. Pe harta din 2013 existenta la Agentia Europeana de Mediu acel loc distrus este o zona de protectie stricta. Pe hartile noastre apare altceva… adica nici nu mai conteaza ce apare cata vreme i-au permis unei societati sa taie arbore cu arbore. Desi s-a taiat ilegal, oamenii aceia sunt acoperiti de acte 🙂 Un fel de..: „daca nu se mai poate scoate masina dupa masina, tot se poate taia si va arat eu ca voi taia cu acte… nu voi mai castiga mult ca altadata pentru ca va trebui sa dau si la altii, dar un castig permanent si stabil tot voi avea”. Mai ales ca angajatii statului lucreaza pentru aceasta mafie a padurilor, cautand continuu noi si noi zone pentru „a fi puse in valoare” cu ajutorul drujbelor, acoperindu-i pe taietori permanent cu acte. Aproape ca nici nu mai are vreo valoare pacaleala aceea cu Radarul Padurilor. Ca pe mine cel putin, nu ma incanta deloc ca au fost prinsi 20 de cetateni, fiecare cu un lemn in spate sau prin portbagajul masinii, lemne luate pentru foc. Astia care sunt prinsi, sunt in procent covarsitor niste amarati. Cei care taie mii de arbori/copaci au acte… chiar daca taie o intreaga padure, ei o fac legal, pentru ca ei niste hoti sunt in cardasie cu alti hoti, de prin birourile institutiilor statului.
Asa merg lucrurile pe la noi. Romanul vorbeste de valori europene, de civilizatie, dar nu ezita sa-l fure pe cel de langa el, daca i se iveste ocazia. Tot vorbim de civilizatie, de progres… dar ne dam seama de nivelul nostru de intelegere a realitatii, a vietii, printr-o privire simpla asupra sistemului educational. Sunt convins ca ne vom reveni, cand vor muri hotii neo-comunisti, peste vreo 30 de ani.
Intrebarea care se pune este: Cum sa salvam padurile Romaniei, cum sa le pastram pentru cei care vin dupa noi, cand hotii le fura cu acte?
Nu este niciun paradox, ca hotii sa fure cu acte. Chiar daca se taie o padure cu acordul celor din institutiile statului, acea taiere tot un furt ramane, pentru ca toti autorii lucreaza pentru ei, nu pentru stat, nu pentru societate, nu pentru altii, nu pentru conservarea durabila a mediului. Sunt niste hoti in functii care gireaza alti hoti. Pana acum vreo 2 ani, se taia ilegal, toti ne agitam ca dispar padurile. De fapt, se taia pentru ca autoritatile inchideau ochii, se faceau ca nu vad. Crescand presiunea publica, aia care taiau le-au spus celor de prin birouri ca nu mai pot sa fure si sa le dea si lor. Asa ca astia de prin birouri, ca sa-si primeasca partea pe mai departe, au construit un cadru legal si cu acte in regula toti sunt multumiti. Si nu ai ce sa le faci! Tu spui ca defriseaza, fura, fac si dreg, aia care vin in control zic ca sunt/exista acte… Deci?!
Cred ca DNA-ul si alte institutii anticoruptie trebuie sa dezvolte niste compartimente cu o asemenea problematica. Plecand de la ideea ca legislatia comunitara primeaza asupra legislatiei nationale, orice initiativa a autoritatilor de mediu de a ajuta cu acte pe exploatatori, schimband asadar prevederile comunitare, ar trebui concretizata prin arestarea tuturor celor implicati. Progres nu inseamna taierea padurilor si constructii prin toate partile muntelui.
Sunt 2 cazuri pe care doresc sa le tratez in acest articol:
DEFRISAREA DE PE MUNTELE DIHAM
Am spus ca pe harta Agentiei Europene de Mediu apare ca zona in care s-a facut taierea de arbori este o zona de protectie stricta. In actele romanesti, exploatarea este in afara Parcului Natural Bucegi, la limita acestuia (asadar Administratia Parcului trebuia sa-si exprime acordul/dezacordul fata de o asemenea activitate!), intr-o zona inclusa in situl Natura 2000 Bucegi dar totusi in care se pot face activitati diverse. Adica asa au considerat ai nostri ca trebuie facut. Raportam ceva la Bruxelles si pe aici facem altceva.
Iata ce spun cei de la Garda de Mediu Brasov, rezultand clar ca oamenii astia nu au ce sa faca, cata vreme exista acte:
Ocolul silvic pentru a ajuta exploatatorul, a gasit chestia cu „taieri rase in parchete mici”. Parca 2 hectare la ras, nu prea pare mic deloc. Mai ales intr-un sit Natura 2000.
Aspect defrisare muntele Diham
Foarte important este ca nu s-au depistat cioate nemarcate. Nici nu aveau cum sa fie… i-au stampilat pe o suprafata de 2 hectare toti arborii si respectivul exploatator i-a taiat pe toti. Toate cioatele au fost marcate.
Taiere la ras cu „acte in regula” intr-un sit comunitar. Se poate spune fara niciun dubiu ca Ministerul Mediului taie padurile din Bucegi!
DEFRISAREA DE PE MUNTELE DICHIU
Daca astia la Diham taiau prin vara, cei de la Dichiu au inceput sa taie acum toamna. Au ras si acestia o padure intreaga, defrisarea, asa cum se vede de pe muntele Zanoaga-Podu cu Florile, deci de la peste 10 km distanta, induce ideea unui dezastru: incendiu, bombardament…
Circa 2 saptamani, cei de la Dichiu au taiat nederanjati de nimeni. Cand un cetatean a plantat in Bucegi cateva sute de puieti, ca asa i-a trecut lui prin minte, dorind sa faca un lucru bun, toate institutiile cu atributii in acea zona l-au vazut si l-au luat la intrebari, ca de ce face asta? Va spun eu ca nu l-au amendat fiindca l-au crezut nebun. Cand astia au taiat pe Dichiu, nu i-a intrebat nimeni. Mai mult de atat, ca sa scoata lemnul mai repede, foloseau DJ 713, desi nu au voie pe acolo astfel de transporturi. Dar cine sa-i prinda, cine sa-i intrebe, daca toti sunt angajati in astfel de operatiuni?
Au taiat sute de copaci si au plecat. Foarte interesant este raspunsul Garzii de Mediu Dambovita, care a facut o treaba foarte utila, dar fara efect in planul real. Se invarte mult prea bine in teren triunghiul: angajati Romsilva-exploatatori-angajati ai M.A.I. Totusi, macar sa stim cu totii cine sunt aceia care taie si aceia care construiesc, ce acte sunt emise. Mai intai cateva imagini de pe Dichiu:
Asa arata muntele Dichiu, chelit de padure… cu acte, cu avizele celor din Ministerul Mediului.
Nici macar un singur copac nu este marcat. Unul singur nu am vazut. In afara Parcului trebuie sa marchezi orice copac, in mijlocul lui, unde este si mai imperios necesar sa o faci, nu trebuie sa marchezi 🙂 Intelegeti? Exploatatorul s-a dus acolo si a taiat ce a vrut el, cei responsabili nu au mai marcat nimic. Lasa sa taie tot, ca stie el ce face…
Este si o prevedere legala, ca la rasinoase cioatele se decojesc, pentru a nu se adaposti acolo peste iarna gandacii de scoarta si alti daunatori. Dar nici asta nu trebuie facuta. Cu cat mai multi gandaci, cu atat mai multa padure de taiat. La anul vor pune piesa cu gandacul de scoarta si mai taie o bucata din acest Parc…
Ati vazut poze cu defrisarea de pe muntele Dichiu, o taiere la ras, facuta in inima Bucegilor, cu niciun arbore marcat, realizata prin complicitatea institutiilor subordonate Ministerului Mediului, care au asigurat un climat de legalitate. Deci, poti taia de oriunde vrei in tara asta. Daca ai bani, poti modifica statutul oricarei zone, poti obtine acte pentru orice. Si daca te ia la intrebari cineva de la Politie, tu ii arati actele si nimeni, absolut nimeni, nu are ce sa-ti faca! Este vorba de o legalizare a furtului de masa lemnoasa la nivel national de catre institutiile statului.
Prin urmare, a adresa petitii si reclamatii acestor institutii este timp pierdut. Cel mai bine, in loc sa comentam pe Facebook si in diferite grupuri, ar fi sa adresam multiple reclamatii si petitii Comisiei Europene si institutiilor acestora. Statul roman prin institutiile sale de mediu a fost de acord sa asigure integritatea retelei Natura 2000 pe teritoriul sau. De fapt, a implementat legislatia comunitara ca sa se vada ca si actioneaza in aceeasi directie. Utilizand un standard dublu, a dat insa si o serie de legi care contrazic prevederile comunitare, permitand tot felul de actiuni cu impact negativ. Deci nu ai cum sa zici azi ca in zona X sunt nu stiu ce habitate prioritare si maine sa schimbi din pix statutul acelei zone, ca de fapt, nu mai este nimic pe acolo si se poate taia sau construi.
Ati vazut imagini de pe muntele Dichiu, padure taiata la ras, in mijlocul Parcului Natural Bucegi si al sitului comunitar Natura 2000 Bucegi. Am intrebat Ministerul Mediului despre astfel de defrisari si despre noile constructii din Valea Ialomitei. Toata lumea are acte, totul este legal. Adica este legal ca ei decid ce este legal si ce nu este:
La fel, taiere rasa in parchete mici. Clasica poveste. Din ce am vazut, taierea aceasta pare de aceeasi marime ca aceea de pe muntele Diham. Nu mi se pare deloc ca ar fi un hectar de padure. Taierea de la Diham avea marcaje pe fiecare cioata si era in afara Parcului. Aceeasi taiere se repeta in interiorul Parcului si nu exista nicio marca. Mai mult de atat, exploatatorul notifica Agentia pentru Protectia Mediului Dambovita ca a incheiat lucrarea. Nici Agentia si nici Garda, desi institutii de mediu, nu cunosc faptul ca de pe cioate trebuie data scoarta jos, sa nu stea daunatorii. Nici macar atat nu stiu sau nu-i intereseaza. Cei de la Parcul Natural, care cunosc bine aceasta prevedere, nu au trecut pe acolo, aceasta reiese foarte clar. Nu ai cum sa lupti cu sistemul din interior… ca sa-si pastreze jobul, nimeni nu vede, nu aude, isi ia concediu, nu poate fi peste tot in acelasi timp, nu exista nu mai stiu ce…
Cine stie cu cine este in legatura exploatatorul? Poate cu un director Romsilva. Sau cu vreun director din minister. Si tu il sesizezi pe cale ierarhica si ala sub pretextul eficientizarii si protejarii mediului te da afara chiar pe tine.
Ca sa niveleze drumul de exploatare i s-a fixat termenul de 7 decembrie 🙂 Intre noi fie vorba, exploatatorul a lucrat atat de bine incat este o joaca de vreo ora-doua ca sa niveleze.
In domeniul mediului este nevoie de o resuscitare de la Bruxelles, astfel nu se va intampla nimic bun cu padurile noastre. Si pentru ca unor autoritati le place dublul standard, o astfel de resuscitare fara controale si monitorizare, chiar nu merge!
E greu sa vezi asemenea distrugeri. Personal am fost in Diham si stiu cum este. Am simtit o mare furie pe acei oameni. Autoritatile au toata vina. In Diham, Dichiu si la Caminul Alpin.
ApreciazăApreciază
Da, asa este. Fara acte, nu ar taia nimeni.O taiere rationala este sa tai un arbore din 20-30, ceva de genul asta. Nu sa-i iei la rand.
ApreciazăApreciază
Din pacate e generalizat cancerul taierilor …
Stire proaspata din Azuga, in comentariul de la final: http://www.carpati.org/planificator_ture/iesire_usoara_in_bucegi_fara_sculat_devreme_si_de_copii_si_de_adulti/4616/
Si de partea cealalta a Prahovei se taie acum in draci. Sambata, fiind pe Valea Limbaselului, am gasit sleauri noi, late, adanci si urat innoroiate, coborand pieptis din Clabucetul Taurului, cu mult rumegus proaspat la confluenta lor cu drumul forestier de pe Limbasel.
ApreciazăApreciază
Multumesc… si acolo, la Clabucetul Taurului este tot in situl Natura 2000 Bucegi. Problema este daca se taie rational sau se scoate cat mai mult.
ApreciazăApreciază
Adrian multumesc! Am preluat si noi pe parculnaturalbucegi.ro. E bine sa afle cat mai multi, poate se va schimba vreodata ceva.
ApreciazăApreciază
Radu, salut. Multumesc si eu. Da, cine stie, poate 😉
ApreciazăApreciază
Gărzile Forestiere(fostele I.T.R.S.V-uri) și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor avizează amenajamentele. Altfel aceste amenajamente nu sunt recunoscute. Ei avizează în cunoștință de cauză și apoi spun că nu au ce face.
ApreciazăApreciază
Foarte bine punctat. O informatie excelenta… si logica de altfel. Multumim, Alexandru.
ApreciazăApreciază