Trebuie sa notez si ziua aceasta undeva. Aici 🙂 Pe 12 noiembrie am plecat in muntii Fagaras, sa urc pe Vf. Moldoveanu si sa ma intorc seara acasa. Cum a fost? Cam asa…

Intai am stabilit cu Razvan, prietenul meu de alergat pe munte, ca e timpul sa mai ajungem si noi pe Vf. Moldoveanu. Eu nu am mai fost de prin 2007… Traseul? Pe la Sambata de Sus. Intrebam pe unul, pe altul, ne uitam pe net si concluzia a fost ca ne descurcam noi, totul este sa fie timp frumos.

Mai vorbim in cursul zilei de 11 despre prognoza meteo si asta a fost. A ramas sa ne vedem intr-o parcare la gara din Brasov, la 7:15. Urmand sa lipsesc toata ziua de joi, a trebuit sa lucrez pana pe la 1 noaptea si in final sa adorm pe la 2. Pun ceasul la 5 sa sune, ca sa-mi pregatesc un pic rucsacul… si ce sa vezi? Ceasul nu suna, dar cumva ma trezesc si vad ca este 5:43. Ma imbrac cu viteza supersonica, indes in rucsac mancare, haine, aparat foto si fuga la gara. Imi iau si bilet, prind si trenul de 6:05 si iata-ma la drum.

Pana la Brasov imi dau seama ca am uitat o gramada de lucruri, trusa de ajutor/supravietuire, paine, bonul cu codul de reincarcare a cartelei telefonice, ceva de aprins focul, servetele nazale… Stateam si ma gandeam asa: uite cum plecam in teren necunoscut, fara sa stim traseul, fara tot ce aveam de obicei in rucsac, doar bazandu-ne pe noi. Noroc ca m-a sunat Razvan, ca altfel ar mai fi asteptat putin pana imi luam eu alta cartela. In gara Brasov iau repede bricheta, servetele, paine, alta cartela si purced in parcare. Ne suim in masina si plecam spre cartierul Bartolomeu, de unde trebuia sa mai luam pe cineva… pe Teo Spiru de la CPNT. Pana la locul de intalnire, il vedem pe Cornelus de la CPNT intr-o statie, ii facem semn, claxonam, dar cu masini pe benzile din preajma noastra, nu ne vede.

Oprim in alta parcare, apare Teo, ies repede sa iau ceva de la o patiserie. Ma asez la rand si ma hotarasc ce sa iau atunci cand sunt aproape de vanzatoare. Numai ce aud ca tipul din fata mea cere strudele cu mere, si vanzatoarea il intreaba daca le incalzeste, ca o si intind de acolo. Pai daca la 7 dimineata nu ai strudele proaspete inseamna ca le ai de cine stie cand. Mai era o patiseria acolo, la gara Bartolomeu. Ma duc si la aceea, ma asez la alta coada. Imi dau seama ca deja le scot peri albi celor care ma asteapta in masina, dar na, ce sa fac… Stau la rand fara sa stiu ce sa iau… cand o vad pe o tanti ca arata spre niste placinte cu branza dulce si stafide. Cum le vad, gata, vreau si eu. Pana i le da d-nei dinaintea mea, eu ma uit… si constat ca vanzatoarea ii pune fiecare placinta intr-o punga mica de hartie. Daca ar fi comandat 20 de placinte, iar fi trebuit 20 de pungi 🙂 Jale mare, o mie de ani!

Ii cer 3 placinte vanzatoarei, ea se uita la mine si ma intreaba: „Impreuna?” Ma uit si eu la ea si o intreb: „Impreuna cu ce?” Ma lamureste ca este vorba de placinte. Ii spun ca da, si ea incearca sa bage 2 intr-o punga mica, ii iese treaba si uite-ma cu 2 placinte intr-o punga mica si cu inca una intr-o punga la fel de mica. Noroc ca au fost foarte bune placintele si ca am un reper cand mai trec pe acolo.

Plecam si noi in final din Brasov. Pe drum, pentru ca doar mergeam pe Moldoveanu, am dat drumul la muzica. De-astea:

Nu mai ajungem la nicio Sambata de Sus, pentru ca tatal Teodorei ii spusese acesteia de un traseu direct spre varf. Mie nu-mi suna bine, pentru ca un urcus direct inseamna o panta foarte inclinata. Dar pana la urma, toti fiind destul de priceputi in a merge pe munte, am luat-o in alta directie, ca sa abordam acel traseu. Ce mai conta pe unde urma sa ajungem pe varf? Este munte, este perfect. O luam spre orasul Victoria, apoi spre satul Vistisoara. Drumul dintre cele doua localitati este praf. Ajungem pana la marginea padurii si lasam masina. Marcajul nostru il zarisem pe un copac… triunghi rosu. La 9:35 plecam, dupa ce imi iau in rucsac haina cea mai groasa. Mai bine sa o car dupa mine decat sa-mi fie frig si haina sa stea in masina. Cred ca as fi aruncat-o ulterior 🙂

Parcam si plecam

Deci urcam pe valea Vistea Mare, urmam un forestier, nu dam de niciun marcaj la inceput, dar cum curgea apa pe langa noi, deducem ca acela este paraul Vistea, care nu avea de unde sa izvorasca decat din muntele Vistea…

Un alt indicator

Pana la urma descoperim un reper si apoi marcaje mai dese. Ma gandeam asa: „sa vezi vale, sa vezi drum fara sfarsit”. Intalnim un indicator care ne linisteste… pana la Moldoveanu: 6 ore si jumatate 🙂 Clar ca noi aveam sa facem 4 ore. Incepem sa mergem sustinut, intr-un ritm cam alert, dupa cum mi se pare mie, asa ca raman in urma, ocazie cu care mai fac si niste poze. Se termina forestierul chiar la indicatoarele din imaginea de mai sus, cred ca are vreo 4-5 kilometri si poteca urca pe langa parau, pe care il traverseaza de 3 ori pana la iesirea din padure. Evident, pe niste podete tare alunecoase.

Tot felul de urme pe o suprafata mica

Splendid!

Dupa o ora si 30 de minute de la intrarea in traseu, iesim din padure, nu inainte de a trece pe langa un refugiu:

Refugiul Izvorul Vistei

La traversarea unui podet, pozez pleiada de picaturi de apa si iata-ne pe pajistile vaii…

Trecem si pe langa un adapost improvizat

Un fel de bordei, pe la care am vazut ca nu trece ursul sau vreun animal. Erau urme de animale la vreo 300 metri, dar niciunul nu s-a apropiat de adapostul acesta… Concluzie desprinsa, pentru ca era mancare mai veche risipita pe jos, in fata intrarii si in interior.

Vanatori, cel mai probabil, pe un versant

Si cam de pe aici, incepe un urcus accentuat spre creasta, iesind in aceasta prin Portita Vistei.

Acolo este Portita si langa ea varful Vistea Mare

Aici eram in creasta… am facut 2 ore de la iesirea din padure

Un refugiu alpin se afla la 10 minute de Portita, pe creasta, pe traseul cu banda rosie… daca veneam de la Sambata, am fi trecut pe langa acesta.

Urcare pe varful Vistea Mare… aici ne-am intersectat cu 4 polonezi

Varful Moldoveanu… ne-am dat seama imediat ca va fi greu de ajuns, din cauza mantiei albe

Varful Vistea Mare, aflat la 2527 m altitudine… am ajuns destul de repede si pe el. Al treilea varf din tara.

Segmentul dintre cele doua varfuri, aveam sa constatam ca are mai multe portiuni periculoase. Vazand zapada, m-a luat frigul si mi-am luat geaca pe mine. Pana atunci mersesem atat de bine intr-o bluza cu maneci lungi…

Peisaje superbe… ne-am uitat si noi, dar in afara de Moldoveanu, niciun munte/varf nu mai prezenta gheata/zapada 🙂

Se poate spune ca era mortal de frumos. Precum caprele, am mers din piatra in piatra, evitand sa calcam gheata. Cine vrea sa mearga pe acest varf in aceasta perioada… ii trebuie neaparat o coarda/cordelina si coltari. Ne-a dat cateva emotii si varful asta 🙂 Vara este mult mai usor.

Si am ajuns pe varf pe vreme buna. In 2007, cand am fost ultima oara, era ceata:

M-am uitat la ceas, era 13:43… am urcat in 4 ore si 8 minute de la marginea padurii.

Aici gasim cartea varfului Moldoveanu. O idee exceptionala… cineva a carat o cutie metalica si o carte groasa, unde sa-ti treci gandurile/impresiile. Pe cutie mai scrie „cine a ajuns aici, este un invingator”… dar intr-un elan de modestie, am zis ca probabil se refera si la altii, noi am fost mereu asa ceva :))

Vanatorii de munte au fost pe 3 noiembrie a.c., chiar de ziua lor 🙂

Ne uitam la plafonul de nori, parca venea cam repede spre munte

Cartea este cat Evanghelia de la biserica, am scris si noi in ea, pentru ca se impunea si am pus-o la loc intr-o punga si in cutie.

Teo si Razvan

Ce repede au sosit norii 🙂 Bine, plafonul era sub noi.

Dupa sedinta foto am plecat… pozand un pic si zona din apropiere, ca sa se vada ca este periculos in aceasta perioada. Ai alunecat, ai zburat in vale… Oricum, in poza pare mai plat decat este in realitate, dar nu este asa. Noi am mers din piatra in piatra, a fost si fain, dar ne-au mai tremurat si „stiksurile” 🙂

Inca o privire spre „Acoperisul Romaniei”, care in acest an ne-a asteptat cu un covor alb, nu cu unul rosu 🙂

Lacul de sub varful Moldoveanu, mai exact din Valea Rea, pe acolo continua traseul nostru initial, marcat cu triunghi rosu. Poza aceasta am facut-o cand ne-am intors iar la Portita Vistei. Am mers pe 3 marcaje: din marginea padurii si pana in creasta Fagarasilor pe triunghi rosu, din creasta si pana la varful Vistea Mare pe banda rosie, de la acest varf si pana pe Moldoveanu pe marcaj punct rosu.

La 14:47 am inceput coborarea tot pe unde venisem.

Privire inapoi spre podetul de la marginea padurii, situat la cateva minute de refugiul Izvorul Vistei.

Pe un astfel de traseu, pe care nu ai mai fost, trebuie sa-ti iei niste repere, sa te poti orienta… niciodata nu stii cand poate aparea ceva neprevazut. Cum pleci din marginea padurii, dupa vreo 2 km cel mult, este o captare de apa si sunt cateva cladiri, drumul forestier este marginit si de o padure de amestec, in care gasesti mult fag uscat pentru foc, apa curge pe langa drum si pe langa poteca. Sunt trei podete in padure si unul la iesire. Exista un refugiu bun aproape de limita superioara a padurii. Un bordei situat la circa 35 de minute (in urcare) de refugiu, un refugiu situat la 10 minute de Portita Vistei. Important este sa stapanesti asezarea in teren 🙂 Deci… repere cate vrei!

La 15:45 intram in padure, depasindu-i pe polonezi, mai inainte de bordeiul cu acoperis albastru, si gasindu-i pe vanatori la refugiul Izvorul Vistei, acestia din urma destul de surprinsi, spunand ca am mers foarte bine… Desi masinile lor, si ale polonezilor si ale vanatorilor, erau la capatul drumului forestier, nu ne-au mai ajuns din urma…

De aici incepe drumul forestier. Pentru cei obositi, daca sunt atenti, vor observa pe marginea drumului o scandura pe care este scris un nr. de taxi. Ca atare, poate veni cineva sa-i ia de acolo, ca sa nu mai mearga si pe acel drum forestier.

Pe la 17:08 eram pe la masina, deci nu se lasase intunericul, „facand” Moldoveanu intr-o zi scurta de toamna, pe lumina.

Ne-am urcat in masina, tot cu muzica data tare, era ceva cu „return to inocence”, tot o piesa mai veche. Teodora ne povestise ca prin Victoria este un restaurant cu o ciorba sau supa excelenta din ciuperci. Trecem prin Victoria, nu prea hotarati sa oprim, in principal cred ca din cauza mea, ca eu nu mananc ciorbe si supe si continuam spre Brasov. De altfel, pe tot traseul din Fagaras, am mancat 2 placinte cu branza dulce si am baut 0,5 litri de Pepsi 🙂 Nu mi-a fost foame 🙂

Din Victoria si pana in Brasov sunt 92 km, mai punem si distanta de la Vistisoara si cred ca sunt 100 km. Asa ca fara graba, ajungem la gara Brasov la 19:20, ma sui in trenul ce pleca la 19:35 spre Busteni si pana in ora 21 eram acasa… La ora 6 plecasem, la ora 21 eram inapoi, am fost asadar un pic pana pe Moldoveanu 🙂