Natură sălbatică în Parcul Natural Bucegi: Brâna Jepilor Mari – Brâna Ursului

De ce sa-ti rupi picioarele o zi intreaga, cand poti cuprinde tot ce vrei in cateva ore?

Una din filozofiile mele…

Azi voi posta imagini de pe un traseu foarte frumos, salbatic, probabil foarte putini oameni ajung vreodata prin acele locuri. Este si departe, si periculos, si abrupt, si multe altele…

Imaginile de astazi va dezvaluie o alta latura a vietii din Bucegi. Este viata aceea salbatica, unde natura este neatinsa, unde tu ca om patrunzi in liniste si fara a lasa nimic in urma.

Tot ce vedeti in imagini reda atmosfera de salbaticie, de inceputuri, cum erau Bucegii pana acum 200 ani aproximativ…de nepatruns si plini de animale.

In aceasta zi m-am simtit foarte bine, a fost ceva extraordinar sa umbli doar pe poteci de animale, prin abrupturi, pe langa cate un barlog… sa devii parte din asa ceva, a fost o senzatie greu de descris. Acolo, fiecare animal isi avea zona sa, nu am vazut urme de mistreti in zona caprelor negre, sau invers, ursul isi avea locurile sale, nu am vazut pe poteci urme de fuga, de animale care se fugaresc…si in plus, era liniste, nu erau gunoaie.

Initial aveam un alt traseu cu alti prieteni. Dar voiam sa merg pe un traseu in alte zone, tinea si de serviciu, si ca sa nu pierd o zi de munca, am zis sa ma si plimb, si sa si fac ce trebuia pentru o zi de lucru. L-am luat cu mine doar pe Matrix, din mai multe motive: merge bine, nu mai stie sa se intoarca in acele locuri fara mine, nu vorbeste mult, imi place sa-l mai enervez din cand in cand 🙂

La inceput de traseu l-am pacalit, am ocolit foarte mult, el s-a prins pana la urma, dar era prea frumos ca sa fie nemultumit. Mi-a si spus ca a fost cel mai frumos traseu pe care l-a facut in ultimii 2 ani.

Gata cu vorba, ce mai imi place si mie sa o lungesc 🙂

19.01.2014 018Intai un loc unde „s-a mocirlit” un mistret

19.01.2014 022Pe aici a scormonit un animal. Dar ce animal?

19.01.2014 024A dat pamantul la o parte dintre radacinile unui brad. Ce ar putea fi? Mistret sau urs.

Continuam,

19.01.2014 026Un craniu mic. I-am facut niste poze, cu un bat l-am asezat pe un copac cazut…pare un craniu de ied, are niste resturi de coarne

19.01.2014 030Si din nou, alt loc scormonit. Ma uit la bolovanul acela mare scos si arunc vina pe urs.  Banuiesc ca a cautat cuiburi de viespi, sa le manance. Martin a tinut minte unde erau in vara cuiburi de viespi si le devasteaza acum 🙂

19.01.2014 033A „aruncat” pietrele cat mai departe, sa nu-l incomodeze la sapat. Inteligent animal!

19.01.2014 039Aici doar timpul lucreaza

19.01.2014 043Sa luam si o bucatica din frumosul muschi…in fotografie

19.01.2014 049Urcam, coboram, urmam poteci, ne oprim deasupra unor stanci, ne blocam, in fine…si ajungem la niste culcusuri (a se vedea sagetile rosii!). Vizavi de culcusuri, zarim ceva marcat cu sageti verzi. Acolo au ursii toaletele 🙂

Asta este totusi nimic. Undeva prin abrupturile Jepilor Mari, stau pe polite de piatra multi ursi. Am scris eu despre ei acum vreo 2-3 ani.

19.01.2014 058Sa mergi pe aici, oare cum este? Doar sa-ti imaginezi si este frumos 🙂 Tu pe o poteca lata de un metru, o panta in dreapta, nu prapastie, si in stanga un perete de stanca inalt de zeci de metri. Si mergi asa minute in sir. Este de neuitat…

19.01.2014 067De pe o astfel de poteca, printre copaci vezi si Claia Mare, Crucea de pe Caraiman

19.01.2014 072Alta poteca, aceasta este mai ingusta

19.01.2014 075Si bradul acesta cum sta asa de zeci de ani

19.01.2014 080Mai luam si cadre din peisajul salbatic…doar nu mergem mereu pe aici

19.01.2014 082Si tot umbland in liniste, cu ochii in patru…ajungem intr-un loc desprins din „O lume disparuta” 🙂

19.01.2014 086In poze nu poti sa redai valoarea reala a unui peisaj, doar te apropii de ea. Aici, latimea este de cam trei metri, inaltime acceptabila, nu te uiti sa nu dai cu capul

19.01.2014 088Neaparat o poza in acest loc minunat

19.01.2014 090Pentru unele flori, cum este Crucea Voinicului, a venit primavara

19.01.2014 092Sa pozam si din alt unghi…bine, eu am facut aici vreo 10 poze cel putin

19.01.2014 094Dar cum este sa te imaginezi, trecand printre acel copac si peretele stancii, in drum spre locul prezentat mai sus. Sa te asezi pe o lespede de piatra, deasupra sa fie tavan stancos, de jur imprejur un peisaj incantator, liniste, soare…

19.01.2014 100Frumos, nu? Desprins parca totul din filme…

19.01.2014 103Copac pe margine de stanca…asa creste Zada, in felul acesta ciudat

19.01.2014 104Licheni verzi, arata clar ca suntem intr-o zona cu zero poluare…astfel de barometre naturale ale starii habitatelor mai sunt si fluturii

19.01.2014 107Amalgam de crengi si radacini

19.01.2014 109Tot felul de pante, versanti, dar nu este nicio problema…cu atentie faci cam orice

19.01.2014 114Suntem chiar sus, vedem jnepenii, pajistile alpine…pana acolo, ore bune 🙂 Dar nu aveam ce cauta pe acolo…

19.01.2014 124Inca un exemplu despre cum loveste fulgerul…vedeti cumva urmele unui incendiu? Nu! Ca sa nu uitati ca de fapt in spatele incendiilor din Bucegi, a stat cineva. Multi dau vina pe fulger, de fapt eu am sustinut constant ca nu au nicio legatura acele incendii cu fenomene naturale. A pus cineva foc…

19.01.2014 129Multe urme de animale si pe aici…

19.01.2014 133„Flori nemuritoare”…in traditia populara, ar vindeca nu stiu cate boli

19.01.2014 134Pozam tot ce vedem, luam sute de imagini cu noi, pardon, cu mine…ca Matrix este exasperat. Eu merg stanga, dreapta, cobor, revin, cum vad ceva interesant. Timpul de analizare a ceea ce vad este mult mai lung decat utilizarea aparatului foto, deci este clar ce iese…intre noi se face distanta si de 300 metri

19.01.2014 143Am vazut varful acesta stancos de la departare. Si am ajuns si la el, ca sa admiram imprejurimile. Trec peste cate sute de crengi a trebuit sa indepartam pe acest traseu, cati copaci cazuti am sarit…

19.01.2014 147Dupa varf…un hau ametitor, doar se vad copacii mai jos 🙂 Clar, nu era de noi pe aici, dar nici cateva poze nu strica…

19.01.2014 154Matrix are emotii, imi face cateva poze, una dupa alta, mai tarziu constat ca niciuna nu era cum trebuia, ba sunt cu ochii inchisi, ba vantul imi ridica parul sau o fi fost de la inaltimea din preajma…in fine, doar poza asta este ceva mai asa…oricum, si aici zici ca sunt agatat de stanca, visam probabil…vai de noi, cu pozele astea…

19.01.2014 158Sa mai si urcam pe muchii cu stanci si iarba

19.01.2014 164Am iesit in traseul turistic Sinaia-Complex Piatra Arsa, chiar in zona Piciorul Pietrei Arse

19.01.2014 173Coboram pe traseuul marcat in ideea de a urma Brana Ursului, poteca nemarcata ce iese la Schitul Sf. Ana. Daca tot am traversat bazinele vailor Babei si Piatra Arsa, hai si prin cel al Pelesului 🙂

19.01.2014 178Cam asa arata brana pentru un timp

19.01.2014 195Nu este deloc dificil, insa urme de ursi la cam 10 minute…

19.01.2014 196Stana Regala si Poiana. Trebuie spus ca exact la a doua vale de dinainte de a ajunge la schit, am auzit ceva. Initial, i-am spus lui Matrix ca miroase foarte puternic a urs, dupa cateva minute am auzit un animal deplasandu-se mai sus de noi. Nu am vazut ce este. Cand am traversat valea, ne-am oprit ascultand. Poate nu va vine sa credeti, dar un urs, pe panta de langa vale, mormaia asa a jale…se vaita de ceva. Matrix nu a vrut sa ne apropiem la o distanta rezonabila, motivand ca mai vrea sa traiasca 🙂 Ideea era sa urcam pe versantul paralel, ca sa vedem despre ce este vorba…terenul era accidentat, sanse slabe sa te prinda un urs si daca alearga. Este probat personal, nu ca ma duceam eu marele curajos sa vad ce are ursul 😉 Nu avea cum sa ne prinda, ursul este alergator bun pe distante scurte…in teren accidentat, cu multe stanci, saritori, copaci prabusiti, desis, totul asa amestecat, nu te prinde, mai ales daca si fugi bine 🙂

19.01.2014 211Privire inapoi spre Piciorul Pietrei Arse. Acolo eram cu o ora in urma…unde este sageata verde

19.01.2014 218In Poiana Stanii

19.01.2014 219Stana Regala…si de aici, in 50 de minute eram acasa…incheind o excursie de neuitat 🙂

38 răspunsuri

  1. Frumusetea nealterata a salbaticiei. DE NEUITAT!

    Apreciază

  2. !!!!!!! In loc de cuvinte fiindcă am rămas fără grai! Unele poze le clasific ca fiind cele mai frumoase pe care le-am văzut la tine pe blog! şi printre cele mai fascinante pe care le-am văzut făcute de turişti în munţii noştri. La început, privind poză după poză mă gândeam cât de mult mi-ar fi plăcut să fi fost şi eu acolo, dar după ce te-am văzut cum stai „agăţat” pe marginea hăului m-am închinat şi am zis cu voce tare: bine că n-am fost eu fotograful că scăpam aparatul din mână ! Mi-ar fi trecut prin minte toate scenariile cu alunecări!!!! Dar, peisajele sunt unice! Şi singură, excursia aceasta prezentată într-o carte cu toate imaginile luate, poate fi un subiect fascinant şi un maaaaare succes. Ce mai stai? Word există, tastatură există, de scris scrii frumos, imagini – berechet… Spor!

    Apreciază

    • Va multumesc! La unele poze se mai putea umbla, ar fi mers unele dintre ele putin retusate. Dar am zis sa las totul asa cum am luat din natura. Prin acele locuri se urca foarte mult, abrupt, se traverseaza fel si fel de zone, mai sunt si animale, este putin complicat de ajuns pe acolo. Daca era mai usor nu mai dadeam denumiri. Iar Brana Ursului, descrisa la final, este parcursa anual de sute de persoane. Da, era o prapastie destul de… 🙂 Cu siguranta, unele dintre poze sunt unice aici pe blog. O sa ma gandesc, am diferite subiecte, saru-mana! 🙂

      Apreciază

      • INTRADEVAR 1 TRASEU FOARTE FRUMOS MAI ALES CA ATI AVUT NOROC DE 1 TIMP FOARTE BUN PTR CA LIPSA ZAPEZII A FACUT CA UNELE PORTIUNI MAI DIFICILE SA NU FIE PERICULOASE (PORTIUNI CU GHEATA UNDE SE POATE ALUNECA ). 10PTR FOTOGRAFII.

        Apreciază

        • Asa este, am avut si vreme buna, si traseul a fost deosebit. Gheata am intalnit pe Piciorul Pietrei Arse, imediat dupa ce am intrat in padure si la cateva traversari pe Brana Ursului. In rest, a fost foarte bine. Multumesc!

          Apreciază

  3. Buna dimineata,
    Gata mi-am luat inima-n dinti si va scriu!
    Citesc de ceva timp toate articolele postate de d-voastra, insa am zis ca sa nu ma bag in seama asa oricum!
    Eu personal, cat si cu o parte din prieteni (suntem de la un Club de Munte care batem potecile in fiecare week-end), mergem pe Munte ori de cate ori timpul ne permite, si ca sa spun altfel, din patru weekend-uri sa zicem in trei din ele, trebuie sa ajung pe Munte! Parcurgem vaile de abrupt, cat si braurile ori de cate ori avem ocazia. Candva, cineva, care acum nu mai este printre noi, imi spunea de traversarea din Urlatoarea Mica-Urlatoarea Mare-Valea Babei si pana in Piciorul Pietrei Arse… sa zicem ceva cu Varsanufie (sa-mi fie cu iertare, daca gresesc numele)… Am incercat sa patrund pe cateva potecute, recunosc invers fata de parcurgerea d-voastra, insa nefiind sigur de o continuare certa am considerat ca ar fii mai bine sa ma intorc! Poate candva …
    Imi doresc sa parcurg si eu traseul postat aici… poate puteti sa ma indrumati si pe mine, sau si mai bine, mi-ar face placere daca am putea parcurge impreuna acesta, candva 🙂 Eu nu am renuntat si nici nu am sa renunt sa-l mai caut.
    Brana Ursilor am parcurs-o de trei ori anul trecut, insa nici nu ma gandesc cat de minunat ar fi traseul in continuare pana in Urlatori!
    Am fost sambata pe Jepii Mari (Schiel cum ii spunem noi), iar in partea de sus, pana in zona „La Mese” a fost destul de multa gheata, apoi pana sus a fost OK, fiind zona expusa soarelui. Am coborat pe Piciorul Pietrei Arse, unde doar putin mai jos de „Bancuta” era putina gheata, in rest a fost OK.
    Sunt foarte multe locuri frumoase si paradoxal (spun eu) destul de aproape de „civilizatie”. Dar si eu, ca si d-voastra simtim nevoia, din cand in cand, sa evadam!
    Poteci insorite va doresc!
    Cu respect!
    Andrei

    Apreciază

    • Salut, Andrei 🙂

      Nu trebuie sa existe neaparat un motiv intemeiat ca sa scrii 🙂 Ma bucur ca strabati potecile Bucegilor, cu cat mai multi oameni civilizati, cu atat mai bine. Un om de bun simt, cu educatie, poate lua dupa el si pe altii si-i poate forma. Ma bucur ca ai incercat sa gasesti poteci mai putin umblate si ca ai avut determinare. Zona cuprinsa intre Saua Urlatorilor si Piciorul Pietrei Arse este intinsa, salbatica, in cativa ani am invatat-o. Cum te uiti din Saua Urlatorilor spre sud, pe toti versantii aceia am fost. Este foarte dificil sa gasesti traversarile dinspre o zona spre alta, mergand la intamplare. Am fost de mic pe acolo, acum merg doar cu un prieten…pentru ca el nu mai stie sa ajunga prin acele locuri cu altcineva 🙂 🙂 Bine, si pentru ca este mai bine pregatit fizic ca altii, oricum il zapacesc, cu stanga-dreapta, hai si pana acolo, si pana dincolo 🙂 Eu verific orice, retin zeci de aspecte, apoi in alte imprejurari le folosesc pentru a face comparatii. Cum sunt lichenii verzi, pana la ce altitudine se intalnesc, etc. Sunt o multime de chestii, vorba d-nei Aura, se poate scrie o carte.
      Nici tie si nici altuia nu le pot da detalii despre cum se parcurge acest traseu…pentru ca nu sunt repere generale, ci doar personale. Adica, eu stiu, de la un copac cu vizuina faci stanga, vine pe dreapta un bolovan pe care creste un coacaz rosu, poteca este rupta intr-un loc, dar poti evita ruptura dinainte cu 100 metri, imi este imposibil sa ajut pe cineva la orientare pe acolo…scriind. Nu se merge ca pe Brana Ursului…uneori brana mare dispare, animalele au creat poteci paralele, impuse fie de copacii doborati, fie de deplasarea lor spre zonele unde dorm. Asa ca Brana Mare a Jepilor se mai si intrerupe, urci periculos deasupra unor stanci, dar dincolo de acestea nu vine haul, ci o panta impadurita, lina. Nu ma indoiesc ca nu ai avea conditie fizica, dar traseul pe unde am fost duminica, mi se pare ca efort, echivalentul unui maraton in muntii Ciucas sau Piatra Craiului. Doar ca mie cand imi place, nu simt oboseala si merg asa fara limite 🙂 🙂
      Oricum si pe tine, daca te duc pe acolo, trebuie sa mai revii de cateva ori sa inveti traseul. Nu la gps, ma refer 🙂 Sa stii ca te anunt cand mai merg, avand in vedere ambitia ta. De regula, multi isi pun problema de ce sa urc pana acolo, ce sunt nebun si nu am ce face, tot felul de chestii prin care nu reusim sa ne motivam. Evident, dupa un timp de parcurs doar drumuri drepte, nu te mai ajuta organismul sa o iei la urcus prin munti.
      Daca ati urcat pe Schiel, pe acolo nu ajunge soarele cam din noiembrie pana prin martie, deci sta gheata.
      Trebuie sa mai stii ca din acest an se va institui o taxa de vizitare a Parcului Natural Bucegi, un lucru benefic, si se va lucra mult la combaterea tranzitului turistic prin zone nemarcate.
      Prin zona detaliata in articol, nu ai voie sa circuli fara autorizatii, fara aprobarea Administratiei Parcului Natural Bucegi, fara o expunere convingatoare a motivelor pentru care vrei sa treci prin acea zona. Sunt reguli stricte pentru astfel de zone de protectie integrala, nu ai voie cu pusca, sa lasi gunoaie, sa strigi, nu trebuie sa deranjezi, sa dai pietre la vale, te deplasezi in liniste, pentru a nu tulbura elementele de fauna. Eu nu merg doar ca sa ma plimb, nu ma pot plimba pur si simplu, acumulez informatii in vederea unei protejari cat mai optime a Bucegilor.
      In Planul de Management al Parcului, cu statut de lege, este scris clar ca abaterea de la traseele turistice se sanctioneaza. Nu cunosc in ce masura s-au aplicat si amenzi, dar avand in vedere colaborarea buna dintre mai multe institutii, acest lucru poate deveni o realitate zilnica.
      Imi dau seama ca dupa ce iei contact cu astfel de locuri, a urca pana la Cascada Urlatoarea devine o simpla poezie 🙂 Sunt atatea locuri fascinante in Bucegi, nu te plictisesti niciodata 🙂
      Sa ne auzim cu bine! Multumesc!

      Apreciază

      • Buna seara,
        Multumesc pentru raspuns si mai ales pentru cuvintele frumoase pe care le-am citit! Daca tot „ne plimbam” de atata timp prin „zona” probabil ca ne-am si intalnit candva, cine stie, sau poate doar asa in treacat, fiecare din alta directie, cu siguranta salutandu-ne… Nu vreau sa-mi spuneti detalii aici, nici nu asta caut eu, parcurgand Kargel-ul cu toate schitele sale, am tot gasit similitudini sau elemente care eu le vedeam, dar cel de langa mine nu le vedea… deci, fiecare are un anumit punct de vedere pro sau contra… pana la urma toate sunt benefice!
        Cel mai bine se invata la fata locului si traind experienta!
        Totusi, va marturisesc ca, in afara de acea persoana de care va spuneam in randurile precedente, nu am mai intalnit o alta care sa sustina palpabil ca si cunoaste cu adevarat foarte bine zona.
        Va mai spun ca, spre exemplu, pe Valea Babei nu am fost niciodata, desi, in anul precedent, parte din prietenii mei de Munte au fost, insa eu, din alte motive, nu am fost in acea zi pe Munte… Si ca si aceasta vale, mai sunt si altele unde nu am pus piciorul, si sunt convins ca oricine dintre noi mai avem de invatat si de cunoscut, inclusiv eu!
        Asa, de ce va spun de Valea Babei, pentru ca acolo, as zice eu, se poate sa gasesc materializat in teren ceva urme, ceva hatasuri de animale, intr-o directie sau alta, dar existand un punct de „plecare”.
        Nu este problema, am zis si am sa o mai spun, Muntele nu fuge de acolo, la fel nici valea, nici braul, nici varful… si daca este sa fie, am sa ajung candva si eu pe „acolo”.
        In concluzie, mi-ar face placere sa putem parcurge impreuna acest traseu si nu doar acesta 🙂
        Cea de-a doua situatie, cea legata de partea strict birocratica a unor legi, cu sau fara aplicare in Romanica noastra, mare parte din ele sunt absurde! Nu spun ca nu sunt obiective, insa si aici se pare ca tot asta se va putea face! Altfel spus, se va trage tot pe spinarea unora care mai pot duce, in timp ce adevaratele probleme de contaminare, degradare, defrisari, desteleniri, depozitari iresponsabile de deseuri simai ales prin lipsa totala de respect fata de ceea ce inseamna Muntele or sa ramana in continuare lipsite de a fii pedepsite, de a fii corectate.
        De mic am crescut cu natura de acolo si nu stiu cine o sa-mi ingradeasca personal libera circulatie si bunul demers de a-mi parcurge potecile dragi sufletului meu!
        Cand spun acest lucru, sunt convins ca realizati ca nu neaparat la un traseu turistic marcat ma refer, ci la multe alte locuri, caci imi este si greu sa pot sa spun acum, care ce si cum … venindu-mi in minte zeci de astfel de locuri…
        Cum sa-mi „expun convingator motivele” catre Administratia Parcului Natural Bucegi, spunandu-le ca eu merg pentru relaxare, pentru recreatie sau doar pentru ca intr-o zi anume vreau „altceva”, vreau sa „balauresc” prin hatase, ori sa ma orientez si sa simt acea senzatie de a descoperi ceva nou… Nu se poate sa nu cunoasteti sentimentul! Cum sa le expun eu celor indreptatiti aceste motive ?!? Ori ca vreau astazi sa ajung pe Balaur si mai sus, ori pe Manusa Morarului, ori pe Malin sau pe Aeriana, si tot asa, pentru ca, se ajunge ca sa fiu (sau sa fim) tratati ca „infractori” (citand pe cineva de la Administrata Parcului Natural Bucegi – se stie foarte bine cine este daca si citeste aceste randuri!) parcurgand Brana Portitei in toamna trecuta!
        Paradoxal, dar adevarat, in urmatoarea zi, se ajungea cu Jeep-ul pana pe Vf. Jepii Mici (acolo unde a fost candva un teleschi), iar cei de la Parc, nu stiau absolut nimic-nimic! Nu le pasa de bariera pusa pe DJ 713 la Piatra Arsa, caci urcau chiar pe poteca turistica, pe langa stadion, printre „Pinus mugo”… ba mai mult sa mai incinga si un gratar, tot din aceiasi specie – parca stiam ca este specie protejata si in plus de interes comunitar… ceva cu Natura 2000, parte dintr-un SCI (nu vreau sa intru in amanunte, dar iata tot o copie din vest). Din pacate, sa nu fi „vazut” chiar nimenea de la Parc acel fum…?!?
        Deci, nu asa se va face curatenia si ordinea necesara…
        Da, sunt multe de spus… iar postarea de fata nu-si are locul aici… aici discutam despre Braul Jepilor, altul decat cel de Sus, altul decat cel al lui Raducu, altul… as spune eu de poveste! De povestea pe care am recitit-o, d-voastra fiind mesagerul randurilor, iar noi, cititorii, am dat drumul la imaginatie 🙂
        Multumim!
        La cat mai multe poteci insorite!
        Andrei Anghel

        Apreciază

  4. Bun venit d-lui Andrei Anghel, care pare a fi un montaniard „inrait”! /// In legatura cu vaicaritul ursului… In urma cu peste 20 de ani, cand eram in Corpul de Indrumare si Control al Ghizilor B.T.T., am participat la o inventariere a marcajelor din Bucegi. Impreuna cu un coleg, am cutreierat versantul branean. Pe traseul de legatura dintre P.Poarta si V. Gaura, am auzit, la mare distanta, niste mugete ca de vita injunghiata. Ce-o fi cautand in padurea aceea, putin umblata, ne intrebam noi!? Apropiindu-ne de Saua „La Polite” (Politie?), urletele s-au dovedit a fi ale unei matahale de urs. N-am stat prea mult sa-l intrebam de sanatate:):):); am facut frumusel stanga’mprejur, lasand necercetata portiunea de traseu pana la stana din Gaura.

    Apreciază

  5. Destui noctambuli pe BN2000! /// Nu am laudat destul frumusetea peisajului si a pozelor. M-au frapat cele cu polita stancoasa, parca ar fi fost sapata cu intentie,ca adapost de vreme rea.

    Apreciază

    • Erau cativa 🙂 Aveam inainte live traffic, dar l-am scos, ca isi facusera unii un obicei si stateau toata ziua pe el, sa vada cine este si cum este 🙂 Asa ca este mai important sa citeasca lumea linistita. Cine stie si daca a sapat, dar cred ca trebuie sa vezi acel loc.

      Apreciază

  6. Frumos jurnal de calatorie. La fel de palpitant ca intotdeauna.
    Si acum urmeaza morala: Cand ai sa faci si tu poze mai de aproape la florile alea minunate, pe care noi nu o sa le vedem decat in poze. 😯

    Apreciază

  7. Era cat pe-aci sa intarzii dimineata la munca din cauza jurnalului ca nu puteam sa-l las necitit, foarte frumos . Din pacate de cand am auzit ragetul acela de urs de la Pichetul rosu a intrat in mine o frica imensa de a merge prin paduri deci exclus sa merg pe Brana ursului decat in gasca de vreo 20 de persoane si eu sa fiu la mijloc 🙂

    Apreciază

    • Pai fii atent, acolo 🙂 🙂 Asa fac si eu, ma imbrac, gata de plecare, apoi mai stau un pic, mai gasesc cate ceva de facut si trebuie sa fug, sa ma misc rapid, sa recuperez timpul 🙂
      Dar esti sigur ca era urs? Stiu ca ai scris atunci…poate era altceva.
      Asta este chiar buna, cu 20 persoane si tu la mijloc 🙂 🙂 Hai ca nu o fi ursul atat de periculos. Odata, acum cativa ani, eram 5 amici intr-o drumetie pe la captarile din Valea Babei. Coboram spre Poiana Tapului. La circa 1 km distanta de captare, din stanga potecii, de dupa o radacina de copac smuls de vant, se ridica un urs mare, negru, si incepe sa urce panta. Punea distanta intre noi si el. Trei prieteni au zbughit-o rapid inainte pe poteca, eu cu Matrix, prietenul din excursia prezentata mai sus, am ramas pe loc. Am scos aparatele foto si hai dupa urs. El fuga la deal, noi fuga dupa el. Se oprea, se uita la noi, ne opream si noi. I-am facut niste poze nu prea bune, ca era distanta, nu ne apropiam nici noi mai mult de 200 metri. Si apoi noi fugim foarte bine. Ursul este un animal mare, destul de agil, dar este incomodat de pante inclinate cu tot felul de obstacole. Si ti se activeaza asa un simt in astfel de situatii, gandesti foarte rapid, ai parca alta forta 🙂 Fugi fara oprire, dobori orice record 🙂 🙂
      Anul trecut, noi mergeam pe marginea unei prapastii si ursii pe deasupra noastra. Mergeam paralel, unii cu altii, am scris un articol atunci, „Nu credeam sa-nvat a muri vreodata”, parca acela era titlul. In astfel de momente, devii foarte sigur pe tine. Nu trebuie sa-ti fie frica, trebuie sa ai mereu solutii…
      Ceilalti trei, cu care vazusem ursul, au fugit pana au iesit din padure 🙂 🙂 Iti dai seama in ce hal de disperare erau. Asa iti poti rupe picioarele, din cauza panicii. Trebuie gandit totul, dinainte si pana la final 🙂 Nici nu trebuie mers cu oameni care vad ursul dupa fiecare copac. Crezi ca eu sunt atat de inconstient sa ma duc pe unde doarme el, ca nu am ce face…? Ma gandesc dinainte, ce si cum… In plus, aud bine, cunosc unele urme, deosebesc fosnete, sunete, etc, nu intru in molidisuri de unde vin anumite mirosuri sau daca urmele se duc intr-acolo. Privesti o zona si iei decizia de la distanta, intri prin ea sau o ocolesti…
      Referitor la ursi, ei iubesc stancariile, le place sa stea la inaltime, sa doarma in preajma politelor de piatra, sa fie liniste. Tu cand urci o panta la capatul careia stii bine ca pot sta ursi, ca sunt grote si culcusuri, iti iei anumite masuri. Nu urci de-a dreptul, ca ursul din varful pantei te aude, te simte si poate ca nu vrea sa fuga, poate sta acolo, doar nu fuge din casa lui. Vii din lateral si privesti de la o distanta sigura. In doua barloguri am gasit oase. Erau de animale mici, de la distanta am pozat, pentru ca daca intri in barloguri de urs, ramane mirosul de om si el nu mai intra. Este clar ca acum, in aceasta perioada, niciun urs nu sta in barlog.
      Nu este chiar asa cum se spune cu ursii acestia, ca sunt atat de evitat…este un fix al meu sa pozez un urs brun. Ma refer la coloritul blanei. Ursul pe care l-am vazut acum cativa ani, avea o blana neagra frumoasa, stralucea in soare. Un astfel de urs, nu coboara prea jos altitudinal… In plus, acum am un binoclu foarte bun cu care vad feţele oamenilor din Busteni si eu stau la Crucea de pe Caraiman. Prin padure, trebuie sa folosesti orice iti poate crea un avantaj. Cand ajungeam pe un varf de stanca, ma uitam pe unde vom traversa peste cateva minute. Priveam de dinainte pe unde vom merge. In unele locuri, se vedea cum din poteca urmele se pierdeau dupa niste stanci. Asadar noi nu aveam ce cauta pe acolo, intelegi, s.a.m.d. In articol apar poze frumoase, lucruri interesante, dar trebuie sa iti iei toate masurile ca sa iasa bine.
      Actualele recensaminte faunistice nu sunt reale, ca nu se poate face deocamdata o statistica sigura la urs. Sunt abrupturi mari, pe traseul prezentat, si acolo nu stau un urs sau doi, ci mai multi, uneori la un loc. Daca-i sperii, presupunand asta, risti ca ei in fuga lor de tine pe acolo, sa dea drumul la stanci, bolovani, nu ai unde sa fugi ca sa te feresti in multe locuri. Cu Matrix merg pentru ca nu o sti el sa se mai intoarca pe acolo, dar are instinct, poate scapa din anumite situatii, se catara bine, fuge bine, nu-i duci grija. Prin astfel de locuri, cu arma, fara arma, te cam expui. Daca nu iei seama, dupa o stanca dai de un urs care dormea. Se sperie si te ataca, te crede o amenintare. Eu poate ca prezint unele lucruri superficial, dar nu este chiar asa, la locul faptei 🙂 🙂
      Ideea este sa nu-ti fie teama. Dar ca sa nu-ti fie teama trebuie sa te bazezi pe un plan, pe ceva, sa ai solutii.

      Apreciază

      • Fain traseul.
        Totusi nu poti scapa de un urs cu fuga pe niciun fel de teren, este foarte agil si rezistent, alearga mult mai repede si pe distanta mai mare decat oricine.
        Singura sansa este sa poti escalada un perete abrupt si asta in timp util, deoarece un exemplar adult ajunge cu gura pe la 2.5m inaltime, adica acolo unde un om de 1.9m inaltime ajunge cu varfurile degetelor.
        Teama e bine sa fie acolo, dar sa nu fie inlocuita de panica.
        Ajungi sa ai multe experiente si sa le transformi intr-o rutina ceea ce nu e cel mai bun lucru.
        Problema e ca putina lume stie sa vada urmele de urs, semnele activitatii sale sau sa ia aminte la mirosul puternic pe care il lasa in anumite conditii.
        In plus este cred cel mai imprevizibil mamifer din fauna noastra, l-am intalnit din zone cu stuf de la 300m altitudine pana pe crestele de peste 2000m, in orice anotimp.

        Apreciază

        • Pai, crezi ca mai vorbeam daca nu probam? 🙂 Nu o data am lasat ursul in urma. Ursul este intr-adevar un animal imprevizibil, dar nu-si risipeste energia daca nu a prins ceva pe cateva sute de metri. El nu ataca daca stie ca prada este mai rapida ca el. Se tine dupa ea o vreme, dar atat. Orice silvicultor sau vanator adevarat iti poate confirma treaba asta.
          Da, prin padure, pe panta, doar copaci, poate sa te prinda daca este aproape, dar, de exemplu, pe vai, cum este pe la Vanturis, Comorilor, fire de vale stancoase, cu multe obstacole, nu te prinde nici cel mai agil urs. Cand ma refer la a fugi de urs, nu inseamna o intrecere pe teren plat. Prima oara cand am intalnit un urs care a fugit dupa mine, a fost in timpul unei actiuni de salvare a unor copii. Vazusem ursul, dar asa cum mi se spusese, am mers pe ideea ca „ursul cand vede omul, fuge”. Doar ca expresia asta, nu includea si o urmare: fuge de om sau dupa el? Ei bine, asta fugea dupa noi. Tipetele copiilor il intaratau, cu toate acestea, nu ne-a prins…ba mai mult, pana a aparut el in tabara unde eram, reaprinsesem focul. La mine nu exista rutina, fiecare drumetie este ceva nou, tratat cu maximum de seriozitate si interes. Nu mi-e teama nicaieri, nici noaptea, nici ziua, ceea ce nu inseamna in niciun caz absenta prudentei.
          Ursul este un foarte bun catarator pe stanci, sincer, niciodata nu m-am gandit sa ma sui pe ceva si sa ma uit la el de sus. Intotdeauna fug la vale de el, la deal este mai rezistent decat omul. Cunosti Cariera Piatra Arsa din Bucegi? Are doua segmente mari, unul spre Busteni, altul spre Sinaia. De jos, daca te uiti, este grohotis pana la peretele vertical.
          Intr-o zi, am vazut un urs in partea dinspre Sinaia: ursul era la capatul grohotisului si urca acel perete. Am fost ulterior in acel loc si fara asigurare, o coarda, ceva, nu urci la liber pe unde a urcat el.
          In plus, barlogurile pe unde am fost in acest traseu, sunt destul de greu accesibile. Vede de sus cine urca spre el, si nici ursul nu are pe unde sa fuga, nici acela care urca. Am multe intamplari cu ursii, altadata eram cu un prieten, ursul ne-a vazut si a plecat…doar ca sa faca un ocol si sa apara apoi in spatele nostru. Doar ca eu aud foarte bine si cand a aparut el pe platoul pe care ne aflam, noi o zbughisem de mult. S-a folosit de denivelarile terenului si venea pe sub marginea acelui platou. Ideea este sa nu te aventurezi, sa faci lucruri aiurea…si mie, in pofida a tot ceea ce pare, nu imi plac riscurile inutile 🙂 De fapt, niciodata nu fac lucruri inutile, daca am un obiect prin casa care nu-mi trebuie, fie il arunc, fie il dau cuiva caruia ii trebuie.
          Multumesc!

          Apreciază

          • Dupa raget nu cred ca putea sa fie altceva , oricum mi-a inghetat sangele in mine , sotia auzea la un metru de mine cum imi batea inima , a fost prima data in viata mea cand am simtit panica adevarata .
            Plus ca mirosea a cadavru in zona.
            Dupa chestia asta m-am dus la Zoo la Bucov si am stat 30 de minute sa ma uit la ursii de acolo si sa ma obisnuiesc cu gandul ca pot sa dau de ei prin padure . Sper sa-mi treaca frica asta

            Apreciază

            • Daca mirosea astfel, atunci ursul manca din vreo prada. Trebuie sa-ti treaca frica aceasta, si sa ramana prudenta. Ca sa fii sigur, mergi in patru persoane, nu in doi. Ursul, cand aude conversatie, se indeparteaza, de regula, evita omul…cine stie prin ce conjunctura sa se apropie, foarte rar. Cand esti singur, nu prea faci zgomot si te poti intalni cu el pe neasteptate.

              Apreciază

              • Nu am cu cine sa mai merg pe munte , toti prietenii mei s -au puturosit , dar sotia mea face cat 3 , vorbeste tot timpul 🙂 , cred ca de aceea s-a suparat si ursul ala 🙂 .
                Noi oricum avem un ritm mai lent la urcare si nu prea ne potrivim cu cei care merg frecvent pe munte, de ex. am fost in Ciucas si ne-am nimerit cu cei de pe carpati.org ,am parcat exact in acelasi timp cu ei, erau destul de multi in tura aceea , organizatorul nu se supara daca mergeam si noi cu ei doar ca nu ne-am putut tine de ritmul lor si am renuntat .

                Apreciază

                • Eu nu merg cu sotia, poate doar pana la Cascada Urlatoarea, nu-i prea place muntele, deci sunt in lumea mea 🙂
                  Poate ca ursul v-a auzit si a dat semn ca nu ar vrea sa plece, asa ca nu ati avut decat sa faceti cale-ntoarsa. Oricum, daca tu spui ca face cat 3, ai sanse minime sa vezi tu ursul inainte de a te vedea el pe tine. Aude foarte bine si pleaca din drum cand vin oamenii. Trebuie sa gasesti parteneri de tura, tot ca voi, adica nu poti adopta alt ritm, pentru ca dupa aceea nu mai este drumetie, ci alergare 🙂 Pe munte, cand mergi, trebuie sa te bucuri, nu sa te obosesti.

                  Apreciază

  8. Hai că m-a luat cu amețeală numai când am văzut fotografiile 🙂 Ce curaj are un om al muntelui…
    Frumos!

    Apreciază

  9. Câteodată mă gândesc cât de norocos poţi să fii, să duci aşa o viaţă frumoasă!

    Apreciază

    • Nu se intampla nimic fara voia LUI 🙂 Fiecare om trebuie sa-si gaseasca scopul existentei sale pe pamant.Uneori, fiind mai grei de cap, mai neincrezatori, suntem „dusi de mana” acolo unde ne este locul. Insa deseori, nu ne place si incercam altceva,lumesc…stricand armonia cu Creatorul. Fiecare ne alegem modul de a trai. Stam acolo unde ne este locul sau hoinarim prin lume. Viata poate fi frumoasa in multe feluri. Dumnezeu ne ofera, dar noi nu vrem sa luam. Ne plac lucrurile efemere 🙂 Nu sunt deci deloc norocos. Doar ca unele lucruri le descoperim atunci cand ne deschidem mintea si ne dam seama ca EL ne-a dat viata.

      Apreciază

  10. O fi fost nervos ursul, dar eram cu simturile in alerta si am reusit sa-l vedem de la o distanta care s-a dovedit suficient de mare, ca sa nu se simta provocat. /// Mi-as dori sa strabat zona aceea, sa ma relaxez cateva clipe pe polita de piatra, in conditii de …confidentialitate…

    Apreciază

  11. Adrian va pot impartasi din experienta mea cu ursii,spunindu-va sa aveti la voi o franzela taiata in doua pe lung,pe care sa presarati piper.Daca sunteti aproape si nu-l puteti evita oferitii franzela si usturimea de la piper il va duce la izvorul de unde bea el apa lasindu-va in pace.Sau sacrificati un rucsac si pina il rupe el aveti timp sa va indepartati(in fuga dar nu imediat deoarece daca va vede spatele va va urmarii).Nu mai folositi petarde pentru ca sunt periculoase(sursa de incendiu) si s-au cam obisnuit cu ele.Este de asemenea important in momentul in care v-ati intilnit si nu ati putut evita acest lucru sa nu fugiti.Va stringeti toti in grup,daca aveti copiii suitii in circa sa pareti mai „mari” decit el si ridicati miinile.De la vinatori citire;daca te lupti cu el si ai posibilitatea sa-i bagi mina (strinsa in pumn)pe git cit mai adinc se sufoca si lesina,din lipsa de aer.Trebuie sa ai vana pentru asta,dar este bine de stiut.Eu am avut citeva intilniri dar cind aud vorba evita ei omul,in afara cazului cind este ranit (de altii),sau cind intilnirea este brusca(dupa o stinca,un pom,sau este trezit din somn).Am intilnit un urs de la Bolboci spre lacul Zanoaga prin zmeuris,dupa o stinca mai mare,el fiind la masa.S-a speriat de noi si a fugit.Distanta era de 5-6 metrii.Insa nu ai mereu norocul acesta.Si cind nu ai noroc este bine sa stii ce v-am spus.

    Apreciază

    • Foarte bune sfaturile, chiar trebuiau. La unul singur ma opresc…
      La chestia cu bagatul mainii pe gat. In opinia mea, este ceva imposibil. Pana se sufoca ursul, fapt ce nu se produce instantaneu, este timp milenar sa-ti pape tot bratul, sa se smuceasca si sa plece cu el 🙂 Sau sa dea cu ghearele.
      Cred ca acest lucru este perfect adevarat atunci cand un urs cade lesinat pe jos de frica. Atunci poate fi sufocat astfel. Cu el pe patru picioare, nici vorba 🙂 Este o poveste, Marius. Nu te poti lupta cu un urs, cu o forta bruta de peste 100 kg, care rupe, smuceste, este rapid si puternic. Chestia cu luptatul cu ursul, se refera la faptul ca oamenii cand au fost atacati s-au aparat cu un lemn, au ridicat bratele, adica ursul a fost cam mic. Un urs mare te sfasie imediat… mda, odata, am atacat un urs, eram trei…am scapat, si noi si el 🙂 M-am trezit cu el langa mine, este o poveste ce nu trebuie spusa 🙂 Ideea este ca daca dai cu ceva spre el, se fereste, am probat asta de la putin peste un metru distanta.
      Alteori eu stateam pe marginea unui aven si ursul inauntru. Si eu ma uitam de ce ies aburi de langa picioarele mele. Privind atent sa deslusesc ce este in intunericul de sub picioarele mele, am vazut doi ochi. Simti ca timpul se opreste, ca lumea dispare 🙂 Ursul ierna in aven… daca avea vreun gand agresiv doar trebuia sa dea putin din labe si ma tragea in interior. Dar statea cuminte si ma privea 🙂

      Apreciază

      • Adrian,ti-am spus ca la 17 ani am vrut sa ma fac vinator.Unul dintre vinatori,ne-a povestit ca asa a scapat el de urs.Daca ai observant am si mentionat ca este de la vinatori citata.Il prinsese ursul de mijloc si avea o mina libera si I-a bagat-o pe git.Cind nu mai poate respira deschide gura sa traga aer si slabeste strinsoarea.Tipul avea si o mina cam mare e drept,ca o mina de copil nu cred ca face fata.Fiind o situatie disperata instinctual de conservare actioneaza..Acesta este motivul pentru care am scris-o si pe aia..Vinatorii sunt o specie aparte si mai mint este drept dar tipul mi-a aratat urmele de gheare si ranile produse de urs pentru ca intilnindu-se brusc cu el avea arma frinta dar cu cartuse pe teava si a vrut sa se apere,dar nu l-a nimerit ci doar la ranit.Cind este ranit e rau de tot,nici sa fugi nu ai sanse de scapare.Personal mi s-au intimplat multe prin plimbarile pe acesti munti si este bine de stiut si sa nu crezi ca am vrut sa ma dau mare.Asa cum atunci cind iti cumperi masina si te duci intr-un poligon si faci diferite actiuni cu ea (intoarcerea cu frina de mina la punct fix,derapaj controlat,etc)in momentul cind se intimpla in trafic sti ce trebuie facut si poate salvezi si viata ta si pe a celorlalti.Acesta este motivul pentru care am scris-o si pe aia.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: