Periodic prin anumite colturi din Bucegi se mai aude cate un foc de arma, cine trage si de ce, sau dupa ce, ar trebui sa fie intrebarile unora care pot aplica legea.
Ilegalitatile din aceasta arie protejata sunt atat de multe si de o diversitate uluitoare incat probabil nu se mai stie cu ce sa se inceapa.
Urmaresc cu atentie ursii care sunt prin zona Cotei 1400, au zilele numarate. Intr-o noapte cineva le va lua mormaitul. Autorii nu vor fi prinsi, cine sa vrea asta…
Prin paduri sunt presarate o multime de hranitori. Am cautat iarna asta sa vad ce urme de animale se duc spre fanul puse in acestea. Din opt hranitori la doua am vazut urme de cervidee, la restul nu era nimic. Pentru ca prin preajma lor cel mai probabil pandesc cu pusca cate unii.
Vine acum primavara si iar va rasuna muntele Bucsoiul de impuscaturi…vine unul, altul sa impuste cocosi de munte. Cine si ce sa faca? Ala care impusca nu e un prost, e acoperit. Poate impusca cu o autorizatie, nu un cocos ci mai multi. Nu are nimeni ce sa-i faca.
Toamna trecuta eram pe o poteca neumblata cu niste prieteni. Neumblata credeam noi…Cand ne-am apropiat de un molid de acesta erau agatate doua blani. Mai departe erau urmele unui foc, o vatra…
E destul de greu sa faci ordine in Bucegi, trebuie mai intai sa organizezi o echipa de 10 oameni pentru paza, care sa cunoasca legislatia aplicabila in situl Natura 2000. Sa-i tii pe la intrarile in parc sa vada cate masini cu lemn ies, cati metri cubi, cine intra in Parc noaptea, faci un protocol de colaborare cu Jandarmeria Montana, evident nu le zici unde demarezi o actiune, i lasi sa vada ei la locul faptei 😉
Sunt multe idei 🙂 Intr-o luna de zile aduni bani pentru salariile celor 10 oameni pe un an de zile. Le dai salarii de circa 2500 lei, echipament, si ai si pretentii. Nu te intelegi cu vreo echipa salvamont sau de jandarmi, mergi in zona lor si le faci treaba o vreme. Apoi dupa ce le arati ca i poti face inutili i aduci pe calea cea buna, sunt atatea solutii pentru a determina pe unii sa-si faca treaba corect.
Nu are vana in el, expresie folosita de oamenii muntelui cand se refera la pantofari, actualul sef al Parcului, nu are solutii, s-a obisnuit probabil cu ideea ca Parcul Natural geme de rechini si nu mai poate face nimic…nimeni. Insa un rechin fara aer, este ca orice peste…mort.
Altii se chinuie de ani buni sa vada si sa fotografieze rotitul cocosului de munte (cu rezultate, pana acum, doar cu poze cu pasarea in sine, fara ritual).. baietii astia, insa, n-au nicio problema sa-i puna cateva alice in fund…
Nu stiu cum vine treaba cu braconjaul in Bucegi dar stiu ca de fiecare data cand trec pe la cantonul Coltii Morararului (apartine Ocolului Silvic Azuga, nu?) , ma suprinde sa vad cat de activ e, cat e de folosit…
ApreciazăApreciază
Uneori acesti braconieri, pentru ca asta sunt chiar daca sunt insotiti de oameni ai statului, dorm noaptea la o cabana apropiata de Pichetul Rosu 😉 Acel canton stiam si eu ca apartine celor de la Azuga. Cand cei abilitati sa se ocupe de protejarea faunei isi dau mana cu anumiti smecheri, rezultatul este unul pe masura. Din multe zone a disparut capra neagra. De exemplu, pe Braul lui Raducu acum 10 ani vedeam atat de multe capre negre, incat nu ma grabeam sa fac poze imediat stiind ca si mai departe, pe traseu, voi mai avea o astfel de ocazie. Recensamintele realizate la capra neagra sunt ireale, falsificate…
Azi daca mergi pe acel brau, este destul de rar sa vezi cateva exemplare…care fug imediat ce vad omul.
ApreciazăApreciază
Acela este un copac îmblănit? Sunt vulpi? E dezlegare la vânătoare? Nu ştiu, întreb…se trage cu puşa oricum, oriunde şi oricând? Dacă din întâmplare confundă posibilul vânat cu vreun trecător neinspirat prin zona de atac? Poate fi posibil. Nu ştiu cum e cu vânătoarea, are de-a face cu braconajul?
ApreciazăApreciază
Braconaj este sa vanezi fara acte si in afara sezonului. Fiecare specie se vaneaza intr-o anumita perioada, altele nu se vaneaza deloc. Ideea este ca poti avea o pusca si pleci oricand prin padure sa impusti ce vrei. Daca cunosti muntele nu ai nicio problema sa te prinda cineva. Oricum nu exista acel cineva care sa te prinda, asa ca…
Sunt iepuri acele blani, nu au mai apucat sa le ia acasa 🙂
ApreciazăApreciază
Îţi spuneam odată că mi-aş dori pe blogul tău să văd cum îşi vorbesc sufletele în cuvintele muntelui şi să le simt rostirea adevărată a graiului.
Ce remarc în ultima vreme pe unele bloguri, sunt acele chestii drăguţe, de complezenţă…Încântător de…goale.
ApreciazăApreciază
Din pacate, desi am avut uneori intentia, nu pot reda o descriere detaliata a unor aspecte montane….
Poate tu ai vedea ce trebuie dar nu toata lumea, motiv pentru care blogul ramane un instrument de protejare a parcului natural, o mica cronica a Bucegilor…
Pot scrie despre tot felul de lucruri, niste frumuseti uluitoare, oameni deosebiti, nu e momentul acum…
ApreciazăApreciază