Bucegii vazuti de la cabana Susai

Cam asa se vedeau in week-end…

Pe acolo sunt cabana si statia meteo de la Vf. Omu.

Releul de pe Costila… ce mai, e zapada pe munte ca in decembrie.

Coltii Morarului

Bucsoiul Mare si…

… pare o uriasa fisura in zapada.

Traseu turistic pe Bucsoiu – Omu si coborare in Busteni pe Jepii Mici

Cu Razvan si Matrix pe carari de munte dupa ceva timp…

Ne-am intalnit pe la ora 8 a.m. in Busteni dar pana ne-am invartit sa cumparam toate „prostiile” am ajuns abia la 9 la bariera de pe Valea Cerbului.

Nu inainte de a poza si acest vechi podet

Pe la Poiana Izvoarelor eram pe la ora 11… mergeam ca niste turisti 🙂 Pe la aceasta cabana nu vezi tipenie de om pentru ca nu s-a stiut niciodata sa se faca vreun turism pe aici. Dar pentru proprietar nu este o problema pentru ca mai are si cabana Omu care duduie…

In Poiana Bucsoiului, un loc care imi place, foarte pitoresc. Nu am stat prea mult pentru ca nu aveam de ce, la ritmul nostru nu aveam cum sa fim obositi.

Si de aici incepe un traseu spectaculos spre Malaiesti, pe curba de nivel in mare parte, cu perspective pitoresti uriase…

Intersectia „La Prepeleag”, de unde am inceput sa urcam pe Bucsoiu.

Matrix

Razvan… Sunt niste portiuni de urcat serioase pe Bucsoiu. Am avut o vreme foarte buna, mai erau si alti turisti pe traseu… Nu la fel de multi ca pe altele din Bucegi pentru ca Abruptul Bucsoiului ramane cel mai greu traseu turistic din acest Parc Natural. Dar daca nu te axezi pe dificultate si fiecare pas este o bucurie, un prilej de a trai inaltimile, chiar e superb :))

Toata panta asta este de urcat 🙂

Multe poze le-am facut cu aparatul foto si le voi posta ulterior… pe la ora 14 am ajuns la vf. Omu, unde erau peste 100 de persoane. Iar pana la Babele am mers ca pe bulevard… lume, lume.

Am intrat pe Valea Jepilor unde am intalnit iar o multime de oameni… la anumite pasaje se astepta la coada ca la paine pe vremuri…

Aici am avut noroc… dar daca ajungi undeva pe la orele 12-15 s-ar putea sa astepti ceva 🙂

Concluzia: merge lumea pe munte la greu 🙂 Ceea ce sa fim seriosi, e foarte bine!

La 17:22 ajungeam si noi la telecabina din Busteni.

De la Predeal la Busteni peste muntele Diham

Pe 31.12.2016 plecand norii de pe cerul Vaii Prahovei si Bucegilor, am vazut ca Zapada isi facuse imparatie pe muntele Diham. Acest munte este un fel de bariera naturala intre Transilvania si Muntenia. In el se opresc cele mai puternice vanturi, motiv pentru care, atunci cand ninge, viscoleste si noaptea este ger, padurile de pe acolo devin tablouri pictate in albul cel mai pur. Este ceva ce trebuie trait… o splendoare! 🙂

Dimineata, pe 01.01.2017, ma uit din nou si ma gandesc ca pentru a surprinde cat mai bine albul imparatesc si sa nu ne intoarcem tot pe acelasi drum, ar fi bine sa mergem in Predeal cu trenul si sa ne intoarcem pe jos, peste respectivul munte. Pana cadem de acord, si din cauza unor neconcordante, eu mai mereu am dreptate 😉 dar altii vor sa fie ca ei… si cand se conving ca e mai bine cum zic, e deja prea tarziu… prin urmare am pierdut trenul. Mai aveam unul peste vreo ora. Cu masina cine stie cand am fi ajuns, vazusem si ca o ambulanta si o masina de descarcerare se duceau spre Azuga asa ca… hai sa stam la slujba la biserica. La Biserica Domneasca din Busteni am stat pana la urmatorul tren.

Vine trenul plin de oameni, o parte au o coborat la Busteni, apoi mai multi la Azuga… si la Predeal nu mai reuseam sa coboram de atata lume 🙂 Predealul, a fost in perioada acestor sarbatori cea mai cautata statiune de pe Valea Prahovei… peste 10.000 de oameni sarbatorind Revelionul la partia Clabucet. Statiunea are zapada din plin pe partii, copacii sunt incarcati de zapada, cine a ales Predealul pentru a petrece sfarsitul de an, a facut alegerea perfecta.

Tin pe aceasta cale sa felicit un prieten, un tanar devotat orasului, care si-a sacrificat timpul si a pus mereu pe altii mai presus de sine si de ai lui, pentru implicarea sa in dezvoltarea turismului predelean. Un om modest, serios, responsabil, care permanent cauta solutii pentru a face ceva pentru orasul sau. Bravo, Catalin!  Catalin, este directorul Centrului National de Informare si Promovare Turistica din Predeal. Pe 31.12, pe la orele 18, el inca era la acel centru pentru a fi de folos turistilor ce cautau vreo informatie turistica. In acelasi timp, pregatea niste taloane pentru o tombola ce se desfasura prin unitatile turistice, urmand ca seara sa mearga la partia Clabucet pentru alte activitati. Pentru mine, acest tanar este un exemplu de cum trebuie facut turismul in fiecare oras.

Predealul fiind plin de oameni si masini, initial am zis sa urmam un traseu turistic care pleaca de la piata si ajunge prin padure la Valea Rasnoavei, langa fosta cabana Fraga si de acolo sa urmam direct drumul spre muntele Diham. Dar noaptea trecuta, mancarea etc, nu se potrivea si am urmat „sanatos” soseaua 🙂 La 11:30 plecam din Busteni, coboram in Predeal peste vreo 12 minute, dupa care am iesit in centru.

Trecem pe langa noul hotel Carmen, amenajat la superlativ, una dintre unitatile turistice de renume ale Predealului, ce are un frumos istoric, regasit si in cartea „100 de pasi in timp…”. De fapt, si cartea „Predealul, prin ochii tai…” are un capitol referitor la acest hotel: „Intalnirea cu Carmen; cu hotelul Carmen”… pentru ca aceste carti scot din trecut ceea ce nu se mai stie.

Urmam DN 73A Predeal-Rasnov, trecem de cimitirul eroilor, unitatea militara, sanatoriul de nevroze, vile, paduri inghetate…

dscf7843Peste ei s-a ridicat Romania Mare.

dscf7847

dscf7848Pe Valea Rasnoavei

dscf7850

dscf7852Departe, releul de pe muntele Costila

dscf7854

dscf7855Pe la ora 13 paraseam soseaua si intram pe drumul ce urca prin padurile Dihamului.

dscf7857Drumul era curatat foarte bine.

dscf7859In prima poienita ni se infatiseaza Bucegii nordici in splendoarea lor. Ceva mai incolo se vedeau Piatra Craiului si un colt din Fagarasi.

dscf7865

dscf7867Coltul Fagarasilor mi-a amintit de excursia din 2016 la chilia parintelui Arsenie Boca, cu un alt tanar exemplu pentru societatea noastra, Madalin Focsa de la Centrul National de Informare si Promovare Turistica din Breaza (Prahova). In multe locuri din tara aceasta, avem oameni capabili, ramane o enigma genetica despre cum ajung opusurile acestora in tot felul de functii 🙂

dscf7863Stanca aflata nu departe de fosta cabana Belvedere, cabana demolata in totalitate.

dscf7868

dscf7869Pe acolo trebuia sa ajungem.

dscf7871In departare zona Zarnestiului… pe acolo este si rezervatia de ursi.

dscf7872Pe langa cabana Steaua (Forban). Ne-am intalnit pe acest traseu cu cateva sute de turisti.

dscf7874Sorcova

dscf7876

dscf7879„Fratele” Bucsoiu – cum ii zice Razvan, prietenul de alergari montane 🙂

dscf7881„Privind” cu aparatul peste Muchia Cheii-Posatavaru, vedem statii de telegondole, telescaune si sediul Salvamont.

dscf7884Piatra Craiului

dscf7886

dscf7887

dscf7893Cabana Steaua, Postavarul la stanga si Piatra Mare la dreapta

dscf7894Si acolo era de mers, in masivul Piatra Mare. Am fi surprins Predealul in haine albe… dar pentru asta trebuie plecat cu trenul de ora 6, ca sa faci poze bune si sa ai pozele in spate. Jumatate de an, am urmarit un astfel de moment, pentru poza de pe spatele cartii cu Predealul. Anul trecut pe 1.01.2016 eram pe acel munte…

dscf7898La urmatoarea excursie prin astfel de locuri, am sa plec de dimineata, cu doua termosuri, unul de ceai si altul de cafea, prajituri si un scaun pliant. Am vazut unul folosit la pescuit. Dar bine, nu singur, ca nu e fain singur, adica eu nu am cum sa ma bucur singur de peisaje. Altii pot, mie nu mi-a iesit niciodata. Un peisaj superb face nota discordanta cu un singur personaj. Adica nu poate fi o bucurie a unuia. Eu ma vad pe scaun alaturi de altii ca mine, sporovaind, facand poze, privind in toate directiile si cand ne saturam iar mai departe… iar pus scaunele 🙂 Trebuie sa cumpar 2-3 scaune…

dscf7899Muntele Bucsoiu

dscf7901Crampei de rai

dscf7904Hop si eu, sa iau putin din magia locului 😉

dscf7915

dscf7920Crucea de pe Caraiman

dscf7923Pereche in haine de iarna

dscf7924

dscf7925Ii inteleg pe astia cu snowmobile 🙂

dscf7927Un alt loc de asezat scaunul 🙂

dscf7933

dscf7935Cabana Diham Phoenix, pe un picior de plai

dscf7936

dscf7938

dscf7944Batrana stana pe care o pozez an de an, de mai multe ori, in diferite perioade. De aici, incepe coborarea spre Busteni, spre cabana Gura Diham.

dscf7952Rulotistii au venit sa petreaca Anul Nou in vechile locuri unde stau si primavara, pe Valea Cerbului. Imi place ca sunt consecventi.

dscf7954Pe la ora 15 eram prin Valea Cerbului admirand si saniile localnicilor trase de cai. Pe la ora 16 ajungeam acasa. Cu siguranta cine merge azi pe acolo, are parte de aceleasi peisaje… pentru ca ziua de ieri seamana perfect cu cea de azi 🙂

Traseul turistic: Predeal – Trei Brazi – Biserica Romano-Catolica Sf. Treime – Paraul Rece – DN 73A – Cabana Steaua – Saua Baiului – Muchia Lunga – Busteni

Un traseu desfasurat intre orele 9:30 – 15:30.

Dupa ce am coborat din trenul Regio de 9:20 si ceva, in Predeal, am luat azimut spre Covrigul de Aur, unde au oamenii acestia diferite produse de patiserie… care sunt foarte bune. Sunt prin centrul Predealului dar si pe Facebook… Covrigul de Aur Predeal, ceva de genul acesta.

Apoi, ca sa mai cascam gura, nu o luam pe strazi sa mai scurtam din traseu ci direct pe soseaua spre Trei Brazi. Ajungem pe la Trei Brazi pana in ora 10:

aPiatra Craiului departe, Fagarasii si mai departe

bCabana veche Trei Brazi

cColtii Morarului in stanga si Bucsoiu in dreapta

dDe la Trei Brazi urmam traseul spre Paraul Rece (o mini-statiune ce tine tot de Predeal), marcajul triunghi albastru regasindu-se la o distanta de vreo 200 metri de sosea. Este vizibil din parcarea noului hotel Trei Brazi.

eIn 20 de minute am si ajuns la cladirile de langa biserica Sf. Treime

fBiserica la care se lucra. Din ce am inteles este amenajat deja un spatiu pentru liturghii la subsol.

Continuam pe un drum presarat cu cruci pe margini, din loc in loc, sa se inteleaga ca se merge spre un lacas de inchinaciune.

j1

Intalnim si niste salcii „curgatoare”:

hColtii Morarului 2. Prima poza a fost de pe la Trei Brazi

iMesteceni si salcii

j2De acolo venim, de langa acea bariera. Asa ca, atentie! Nu este niciun indicator turistic, dar daca va uitati de la bariera inspre dreapta, spre locul de unde am facut aceasta poza, o sa vedeti un drum de pamant. Acesta este si traseul corect.

j3Trecem un paraias si se vede marcajul. Se tot urca de aici…

j4Se iese din padure si se urca pe partia de schi, pana la DN 73A, iesindu-se exact in mini-statiunea Paraul Rece.

Adica aici:

j5

k

l

mDestul de rar trece pe aici un autobuz

n1Asezamantul romano-catolic si muntele Postavaru in spate

n2Mergem un pic pe sosea apoi urcam pe muchia din dreapta si ajungem la acest drum…

n3Iar in sosea pentru a intra pe drumul forestier ce suie in Saua Baiului. Pana aici am facut 3 ore.

n4Frumos 🙂

n5Pe langa cabana Steaua (Forban)

Am urcat doar pe drumul forestier… nici tipenie de om, de masina, de animale. O liniste perfecta. Si peisaje, si tot felul de minunatii…

n6Ca niste suflete deschise spre cer

n7

n8Cabana Diham Phoenix pe culmea de vis-a-vis

n9Coltii Morarului 3

In Saua Baiului chiar la intersectie de drumuri… observam pe drum si prin iarba o multime de tuburi de cartuse (de manevra!):

o

p

rSunt cu zecile pe acolo

s1Ne apropiem de padurea de pe Muchia Lunga pasind pe langa un covor de viorele.

s2Mai si urcam, mai coboram…

s3Muntele Costila ca o cetate

s4Orhidee la tot pasul

s5Coltii Morarului de aproape… I-am pozat eu, de curand, tocmai de pe la Dambul Morii in Timisul de Jos.

s6

t1

t2

t3Busteniul la cateva minute distanta.

Uite asa, in 6 ore am parcurs un traseu ce descuraja de ceva timp pe niste prieteni; dar am mers noi si pentru ei :))

A 6-a editie de Marathon 7500

… a venit si a trecut! 🙂 La anul vine urmatoarea…

Cum a fost aceasta editie? Se pot spune multe, eu consider ca a fost cel mai greu concurs de alergare montana la care am participat pana acum. Cu toate ca alergam a patra oara pe acel traseu, mi s-a parut foarte dificil.

8Am plecat joi, pe 17 iulie, pe la pranz, ca sa fiu acolo vineri dimineata la ora 6, cand se dadea startul in cursa de 90 km. Pe la telecabina am stat de vorba cu dl. Panac pe tema unui ghid turistic, apoi de la Babele am coborat usor spre Pestera.

Pe acolo, pe la Babele, era ceata, umezeala, liniste… m-am simtit insa bine, parca eram acasa 🙂 o senzatie ce nu poate fi descrisa. Pana la Pestera mai coborau cateva persoane, le vedeam mai jos de mine.

SAMSUNGLa Babele

SAMSUNG

SAMSUNGZona Pestera

Am ajuns la tabara si am inceput sa montez cortul. Picura usor, iarba era uda, am gasit un loc care mi-a placut si gata si cortul. Langa cortul meu mai era spatiu si pentru cortul lui Iulica, prietenul cu care alergam. El a venit mai pe seara si atunci am si fost sa luam numerele de concurs, harta traseului, etc. Pana atunci, insa, am stat intins in cort, cred ca a fost prima oara din luna iulie cand am simtit ca ma odihnesc pe bune 🙂 Era liniste, era perfect, vantul mai zguduia uneori cortul, ploaia cadea usor si o auzeam… si, la un moment dat, mi s-a facut foame. Dar de o asemenea maniera de parca as fi tinut post nu stiu cat timp… mai bine de 30 de minute am mancat continuu. Bulimie, ce mai :)Insa cred ca din cauza ca simteam apropierea concursului… si trebuia sa am resurse, cred ca era un semnal de la creier 🙂

SAMSUNG

SAMSUNGCortul, ma gandesc ceva pana il amplasez… sa fie ceva deosebit in decor, iarba, etc… sa ai senzatia ca te afli in natura 🙂

Bun, vine Iulica, am stat de vorba, am fost si la sedinta tehnica, mi-am dat seama ca a doua zi vremea va fi instabila, dar pe noi, care cunosteam Bucegi, ne avantaja. In cursul noptii a fost foarte rau, ploaie si vant, dimineata era rece… si plecam catre start. Ni se spune sa luam cu noi un polar, o haina in plus.  La start ni s-a controlat echipamentul, daca eram imbracati adecvat, aveam frontale, folie de supravietuire, etc…

SAMSUNGSedinta tehnica

Vine ora 6 a.m. si incepem… Circa 60-70 echipe Elita masculin, la care se mai adauga cateva echipaje Elita feminin si Elita mixt, fugim pe drumul forestier pe la hotelul Pestera, apoi facem stanga pe marcaj banda rosie, prin Padurea Laptici. Pana la acea intersectie, conversez cu Bubulu, apoi ne despartim. Urcam Padurea Laptici pentru a iesi in Platoul Bucegilor. Sus, la golul alpin cand iesim, ne ia vantul in primire, continuam spre Valea Dorului si ajungem la primul post de control la ora 7:05. Eram in primele 25 de echipe.

Continuam urcand spre Saua Vf. cu Dor, apoi coboram pe versantul estic al muntelui Furnica. Trecem de Cota 1400, de schitul Sf. Ana, unde stau putin de vorba cu parintele Nicolae, dumnealui voia sa ma ajute cumva, dar nu stia cum, frumos gestul 🙂 Ajungem si la al doilea post de control, situat la Poiana Stanii, la ora 7:53, asadar, eram in grafic… trebuia sa fim la ora 8, insa eram putin mai devreme. De fapt, nu contau 5-10 minute in plus sau in minus.  Important era sa nu fugim foarte tare, pentru ca partea mai dificila incepea abia cand alergam pe traseele din jurul varfului Omu. Pana atunci „ne puteam juca” pe Piciorul Pietrei Arse si pe Jepii Mari si Mici… ca o incalzire 🙂

Depasim alte echipe, folosim scurtaturi si ne alegem cu mai multe observatii, dar asta este, scurtaturile erau permise de regulamentul competitiei… important era sa atingi punctele de control. La 9:03 eram la Complexul Piatra Arsa de unde ne grabeam spre Jepii Mari ca sa ajungem la Busteni. Coboram bine si pe Jepii Mari si la ora 10:05 eram la Busteni, la intrarea in traseul pe Jepii Mici. Planul era sa sosim la tabara, in postul 6, la ora 12:30. Nu ne-am grabit pe Jepii Mici, dar nici nu am mers la pas usor, am tinut acelasi ritm… Iulica stie mai bine de ce am impus acel ritm, pentru ca dupa mai multe participar, inveti traseul pe de rost si cunosti toate problemele. Trebuie sa stii unde sa alergi si unde sa te odihnesti mergand repede… daca mizezi totul pe viteza, este foarte greu sa ai acelasi ritm pe 90 km. Marathon 7500 este o cursa inteligenta, daca reusesti sa nu fugi de disperat la vale si de nauc la deal, poti incheia concursul intr-un timp de care sa fii multumit.

10Iulica pe Jepii Mici

11Tot pe acolo si eu

La 12:04 eram la Babele, unde era un frig patrunzator, vantul sufla puternic si cei din postul de control erau inghetati. Organizatorii, CPNT Brasov, au facut eforturi considerabile pentru ca totul sa fie cat mai bine… Silviu Balan, cel care prezentase traseul la sedinta tehnica, se afla la iesirea din Piciorul Pietrei Arse, deoarece fiind ceata, concurentii se puteau rataci. Apoi l-am regasit pe Jepii Mici, dupa care la Omu… mai multi CPNT-isti patrulau pe trasee pentru ca totul sa fie cat mai in regula… alaturi de cativa salvatori montani damboviteni.

La 12:39 eram in tabara la cort, sa luam ce mai era nevoie pentru partea a doua a traseului. Tocmai atunci s-a pornit o ploaie torentiala puternica… asa ca am decis sa mancam ceva, eu nu mancasem de dimineata din motive lesne de inteles. Cu o zi in urma mancasem prea mult 🙂 La ora 13:04 am plecat spre Vf. Omu, mai ploua, dar usor. Insa, mai sus, pe la Mecetul Turcesc, a venit peste noi o ploaie similara. La ora 14:47 eram in cabana Omu bifand postul cu nr. 7. Eram in regula, nu eram obositi, stiam ca in ritmul acesta am fi scos un timp sigur de 23 ore. Cornel de la CPNT ne-a incurajat mereu, si in alte posturi, si pe traseu, atat el, cat si alti prieteni…

Iesim din cabana si fugim prin ceata spre Valea Cerbului. Datorita faptului ca stiam fiecare curba si stanca mare, am reusit sa taiem serpentinele si sa ajungem mai jos de stana, acolo unde nu mai era ceata. Ne-am bucurat insa degeaba, nu dupa mult timp a venit iar ploaia, care a cazut peste noi pana mai jos de Plaiul Fanului. Totul era ud, cum atingeai verdeata, aceasta se scutura pe tine, picura de peste tot, insa aveam suficienta determinare sa nu ne oprim. Astfel, am sosit la postul de la Gura Diham… trebuia sa fim la ora 17, insa eram la 16:39. Am stat putin acolo si am inceput sa urcam spre Poiana Izvoarelor. Langa cabana, noroc cu niste molizi desi, sub care am stat de ploaie. Parca ploua si mai rau 🙂 Am stabilit sa urcam mai repede si la Omu sa stam un timp, sa ne schimbam, sa ne incalzim, si apoi sa plecam spre Ciubotea. Nu eram obositi, pentru ca nu am fortat nici pe urcari si nici pe coborari, era un ritm pe care il puteam duce pana la capat. Asteptam iesirea din Valea Gaura ca sa fugim pe Drumul Granicerilor, si ne pregatisem pentru ea… era un moment psihologic. Insa…

Ne-am ascuns sub copaci, am mers mai usor, in speranta ca ploaia se va opri pana la Abruptul Bucsoiului… Am ajuns alte echipe, ne-au ajuns alte echipe, asa ca pana la postul 9, situat La Prepeleag, am mers toti la distante apropiate.  Intr-o discutie cu un membru al altei echipe, el fiind suparat foarte tare pe vreme, i-am spus ca sper sa fi ajuns toti cu bine care erau inaintea noastra la cabana Omu si ca poate reusesc si ceilalti. El a spus ca nu-l intereseaza de nimeni si ca important este sa ajunga ei bine. Am crezut ca mi s-a parut ce aud si i-am spus ca eu cred ca mai important este sa ajungem cu totii in regula la Omu. Insa mi-a spus ca pe el il intereseaza sa ajunga ei bine, adica echipa lui. Din acel moment nu am mai mers in ritm cu ei… sa se duca, asadar, pe cont propriu.Totusi, pana La Prepeleag, am ajuns la cativa metri distanta unii de altii.

La postul de control, ploua torential, viza pe fisa de concurs se punea intr-un cort, ce mai, vremea era foarte urata… Iulica si-a schimbat o haina si noi am ramas mai in urma, adica acolo, la post. Am plecat in cateva minute pe Abruptul Bucsoiului, in spatele a catorva echipe. Cu noi a venit si unul dintre arbitrii, Andrei, care amplasase o coarda pe Bucsoiu. Am avut mare noroc cu el…

Eu eram in fata si urcam printre jnepeni. Dupa ce ca ploua, toata apa de pe jnepeni se scutura pe mine… eram ud pana la piele, cred ca toti concurentii au fost la fel, niciun echipament nu avea cum sa reziste la asemenea ploi… echipament de alergare. Ca altfel, luai cizme, pelerine si umblai bine-mersi… Aproape de iesirea din jnepeni ploaia s-a oprit, insa era foarte frig si vantul sufla foarte tare. Cand eram in jnepeni, am observat o chestie interesanta… toate crengile erau pline de apa. Oricat ar ploua, este imposibil sa se umple cu apa in cateva minute… deci de ce nu le scuturasera echipele ce plecasera cu cateva minute inaintea noastra??? M-am uitat in spate, in fata, nu se prea vedea ceva, pentru ca era ceata, nici glasuri nu se auzeau… deci se intamplase ceva.

Ce se intamplase cu ei, nu mai aveam cum sa gandesc, pentru ca imi era foarte frig. Era ca si cum te stropea cineva cu un furtun cu apa in mijlocul iernii 🙂 Pe haine deja se depunea ceva alb, inghetau… Nu aveam cum sa pastrez acelasi ritm cu Iulica si arbitrul, astfel ca Andrei a ramas cu Iulica, iar eu mergeam mai in fata. Cu toate acestea, organismul nu producea suficienta energie, oricat as fi alergat sau urcat de repede, pentru a contracara efectele agentilor externi. Dupa o stanca, in cateva secunde, mi-am dat tricoul jos, haina de ploaie, si mi-am luat din rucsac un polar gros… Am tot urcat, doar cunosteam Bucsoiu si il descrisesem de atatea ori in detaliu, si simteam ca oarecum este mai bine. Eu cu frigul nu m-am avut niciodata bine… era ceata, vant puternic si ploaia se oprise. Daca eram singur, as fi doborat orice record pana la Omu, urcam foarte repede… de altfel, la aceasta editie, din cauza vremii, multi ar fi scos niste rezultate extraordinare. Vremea te silea sa alergi cat mai repede…

Ma gandeam ca sigur se va intampla ceva cu unele echipe… ma gandeam si ca vom avea un avantaj urias, din cauza vremii, multi vor abandona, iar noi, dupa o ora de pauza la Omu, suntem ca noi…

Cum am ajuns la cabana Omu, am luat cate un ceai… apoi inca unul si inca unul. Cam degeaba totusi 🙂 Abia dupa 30 de minute m-am incalzit. La cabana am aflat ca totul s-a incheiat, concursul se oprise si toate echipele erau scoase din trasee. Discutiile intre organizatori infatisau un peisaj al cursei exact asa cum mi-l imaginam… concurentii erau uzi din cap pana in picioare, putine echipe mai erau apte sa incheie traseul, frigul, ploaia, vantul, totul i-a convins pe organizatori sa puna capat acestei curse. A fost cea mai buna decizie ce se putea lua… ii vedeam pe cate unii cum soseau la Omu, imagini ingrozitoare… iar cand l-am vazut pe un domn in pantaloni scurti, m-a luat frigul si mai tare 🙂 M-am dus si mi-am luat o ciocolata calda…

La un moment dat, ne intreaba unul dintre organizatori daca am depasit vreo echipa pe Bucsoiu. Ii spun ca La Prepeleag eram mai multe echipe si ca am plecat ultimii sau penultimii de la acel post, dar ca nu am depasit pe nimeni pe Bucsoiu… mai mult de atat, nu am vazut nicio echipa in fata sau in urma. Atat lui Andrei cat si lui Iulica le-am spus ca echipele din fata noastra au ratat urcarea pe Bucsoiu si s-au pierdut spre Malaiesti. Probabil nu m-au crezut atunci, dar eu care vedeam crengile jnepenilor pline cu apa, stiam ca nu este nimeni inainte… poate trecuse cineva in urma cu 30 minute sau o ora. In niciun caz de cateva minute, cat trebuia sa fie intre noi si ceilalti. S-a adeverit, in cele din urma, ca toate acele echipe pornisera in alta directie… dupa ce au ratacit pe acolo, au revenit La Prepeleag si au urcat si ei pe Bucsoiu, ajungand dupa o ora la vf. Omu. Printre acestia, si echipa cu acel domn pe care il interesa propria persoana. Sincer, desi toti ii compatimeau ca au venit uzi, s-au ratacit, etc, eu sunt singurul care a spus „Asa le-a trebuit!”. Fiind egoisti, au patit ceea ce meritau… ei voiau sa ajunga doar ei bine la cabana si de restul nu-i interesa. La cabana, tipul egoist i-a spus lui Iulian ca noi i-am vazut ca se duc in alta directie, fiind doar la un minut, doua in spatele lor, si ca nu am strigat dupa ei sa se intoarca. De fapt, nici nu conta ca-i vedeam sau nu… eu sigur nu i-as fi chemat inapoi, doar ca nu i-am vazut… Pana la urma, ar fi ajuns la cabana Malaiesti, mult mai safe decat sa urce pe Bucsoiu. Da, stiu, sunt rau, dar astfel de oameni asta merita… deci nu m-as fi deranjat, daca i-as fi vazut, sa-i intorc din drum. Daca te-ai fi accidentat pe traseu, asemenea persoane ar fi trecut pe langa tine si te-ar fi  lasat acolo… aceia care au facut cunostinta cu muntele stiu bine ca am dreptate.

Apoi, ne-am deconectat de la concurs si am iesit din atmosfera… nu mai aveam chef de nimic, am vrut sa raman la cabana peste noapte, dar nu avea cine sa coboare unele echipe spre tabara de baza, asa ca, desi nu voiam sa mai fac cunostinta cu frigul, totusi am plecat cu ei din cabana. A fost bine, pentru ca asa mi-am dat seama cat de buna a fost decizia organizatorilor. Nu mai ploua, in schimb era ceata densa. Absolut toti concurentii, inclusiv eu, ne-am fi ratacit noaptea. Lumina frontalelor se reflecta pe ceata, nu vedeai marcajele, la Mecetul Turcesc ne-am risipit in evantai sa cautam marcajele pe pietre, abia la cascada Obarsiei am scapat de ceata si apoi a fost usor pana la tabara. Totusi, valea aceasta, daca o urci in fuga, o parcurgi intr-o ora si 15 minute, cam asa, pe cand noi, in coborare, am facut 2 ore din cauza cetii.

La 12 noaptea intram in cortul din tabara de baza. Imi era bine, o diferenta de aproape 10 grade intre Vf. Omu si Pestera… A mai plouat si in cursul noptii, astfel ca startul la maratonul cel mic, de 45 km, s-a amanat pana la ora 9. La 7:20 am plecat din tabara spre casa, vantul sufla tare, ploua usor, zona Babele spre care trebuia sa ajung era in ceata, deci acolo era vreme rea… M-am despartit de Iulica, de organizatori si am plecat. Intr-o ora, chiar daca aveam un rucsac mare, eram la Babele, iar la 9:45 ieseam din padure in Busteni…

12Langa Babele

13Fosta cabana Caraiman

14O capra neagra

15Pe Jepii Mici… tot pe aici m-am intalnit si cu Mihai Zlavog si cu multa lume…

Asa s-a incheiat aceasta editie… am aflat mai tarziu ca s-a dat totusi startul la maratonul mic, dar pe un alt traseu. Important este ca toti participantii au iesit mai puternici din aceasta lupta cu natura… si sper sa ne revedem cu totii, sanatosi, la anul. Duminica, insa, muntele si-a luat revansa printr-o zi perfecta…

Povestea prietenului Iulian poate fi citita aici:

http://lulianintaraminunilor.blogspot.ro/2014/07/marathon-7500.html

Mai putin de 24 de ore pana la startul Marathonului 7500

Maine dimineata, la ora 6, se da startul competitiei Marathon 7500.  Sunt doua trasee de alergare montana in cadrul Marathon 7500, un ultramaraton de 90 km si un maraton de 45 km.

Marathon 7500 (7500 vine de la diferenta de nivel), supranumit „regalul maratoanelor din Romania”, a ajuns in 2014 la a 6-editie.

In acest an ajung si eu la a 5-a participare consecutiva… de trei ori la ultramaraton si o data la maraton, iar acum tot la ultramaraton.

Iata cateva imagini de anul trecut:

Cu o zi-doua inainte de acest concurs, parca se schimba atmosfera, incepe febra pregatirilor in care se prind rude, prieteni, colegi, etc. Marathonul 7500 te scoate din tiparele zilnice, doar cand te gandesti la cat este de lung traseul si pe unde ajungi, te asezi putin cu picioarele in apa rece, cum spune cineva 😉 si iti pui intrebarea: „Cum va fi anul acesta?”

Pot spune ca nicio editie nu seamana cu alta, in fata ai un traseu ce strabate cele mai importante trasee turistice din Bucegi. Unii oameni isi propun sa ajunga intr-o zi la Vf. Omu, traseul de concurs te aduce de trei ori la Vf. Omu, din trei directii diferite… si toti ne propunem sa facem acest lucru in cat mai putine ore…

La prima participare am incheiat traseul pe locul 8 in 36 de ore, apoi, de la an la an, timpii s-au redus, 28 ore, 25 ore… ar fi bine sa urmam acest trend. Particip cu un prieten din Brasov, Iulian de la Clubul pentru Protectia Naturii si Turism, club ce organizeaza evenimentul. Cu el nu am alergat in acest an 🙂 ne-am antrenat separat. In schimb, avem un ritm apropiat si ar trebui sa ne potrivim… daca unul alearga prea repede, il oboseste pe celalalt si gata, s-a terminat concursul, nu mai are cine sa alerge.

Ultramaratonul de 90 km de pe Bucegi este o cursa in primul rand tactica, daca nu iti distribui bine resursele, ai patit-o. Cazi psihic, apoi fizic.

O sa aflati mai jos, in aceste zile, detalii despre ce fac la aceasta cursa 🙂 Tot in acest articol. La fel ca in ziua de 28 noiembrie cu piramida de la Sfinx… Multumesc!

SPATIU PENTRU TEXT 🙂

 

VINERI, 18 IULIE, ORA 20:30 – Având în vedere faptul că vremea pe Bucegi a fost întreaga zi total nefavorabilă, cu vânt, ploaie interminabilă, temperaturi scăzute, ceaţă densă pe seară, ţinând cont şi de apropierea nopţii, organizatorii au considerat că nu este cazul să se asume nişte riscuri inutile şi au hotărât, după ce au trecut aproape 14 ore de la începerea concursului de ultramaraton, ca acesta să se încheie. Se fac eforturi pentru recuperarea tuturor concurenţilor de pe traseu şi reunirea acestora la tabăra de bază din zona telecabinei de la Peştera.

Adrian şi colegul lui ajunseseră deja la vârful Omu, venind de pe Bucşoiu, erau în grafic, aşa cum acesta este prezentat mai jos. 

 

SAMBATA, 19 IULIE, ORA 11:00 – Sunt acasa 🙂 Am plecat de dimineata, la 7:20, din tabara de la Pestera, urcand spre Babele si coborand in Busteni, pe Jepii Mici. La 9:45 eram in Busteni. Despre concurs, cred ca veti citi maine seara sau luni. A fost ceva incredibil. Ploi torentiale ne-au surprins si pe Valea Obarsiei Ialomitei, si pe Valea Cerbului, cat si pe Bucsoiu. Niciun echipament de protectie nu avea cum sa reziste acestor intemperii. Era foarte frig si inghetau hainele pe noi, fiind si uzi pana la piele. Nu exista niciun concurent care sa nu fi fost ud… adaugam vantul puternic, ceata… toate acestea au condus la intreruperea concursului. Organizatorii au luat cea mai buna decizie, cred ca s-ar fi intamplat multe nenorociri daca nu ar fi procedat asa. Evident, multi au fost nemultumiti, dar ce sa facem, nu gandim individual, nu conteaza performanta si aventura, ci siguranta tuturor participantilor. Multumesc 🙂 Bineinteles ca mai merg si la alte maratoane, chiar daca la acesta se putea incheia cine stie cum…

 

 

 

TIMPII PROPUSI DE NOI:

Startul se da din fata telecabinei Pestera, la ora 6 a.m.

La ora 7:00 vrem sa fim la primul punct de control situat la cabana Valea Dorului.

La ora 8:00 trebuie sa fim la postul 2 aflat la Poiana Stanei Regale, venind pe directia Saua Vf. cu Dor-Cota 1400-Schitul Sf. Ana

La ora 9:15 trebuie sa fi urcat deja Piciorul Pietrei Arse si sa fim la Complexul Sportiv Piatra Arsa, unde este al 3-lea punct de control.

La ora 10:15 trebuie sa fi coborat Jepii Mari si sa fim la intersectia cu traseul ce urca Jepii Mici, la al 4-lea punct de control.

La 11:45 trebuie sa atingem punctul 5 situat la cabana Babele.

La 12:30 ar fi bine sa fim inapoi la Pestera, la tabara de baza, unde este al 6-lea post de control.

Urmeaza sa plecam in 15 minute din acest loc, pe Valea Obarsia Ialomitei, pana spre Vf. Omu.

La ora 14:25 trebuie sa bifam postul 7 de la Omu si sa incepem sa coboram Valea Cerbului pana la cabana Gura Diham.

La ora 16:30 trebuie sa fim la postul 8 de la Gura Diham si sa incepem urcusul inapoi, spre vf. Omu, prin Poiana Izvoarelor si Abruptul Bucsoiului, portiune de traseu ce reprezinta una dintre spaimele concurentilor.

La ora 18:00 trebuie sa fim la intersectia de trasee „La Prepeleag”, la postul 9.

La ora 19:30 trebuie sa fim la vf. Omu, atingand postul 10.

La ora 21:00 trebuie sa fim la refugiul Ciubotea din zona Bran, la postul 11, dupa ce am coborat Valea Ciubotea. Valea aceasta este foarte urata, se coboara normal in 4 ore. De la refugiu trebuie sa plecam la ora 21:20 spre Valea Gaura.

La 22:45 trebuie sa fim la postul 12 de langa Stana Gaura.

La 24:30 trebuie sa atingem pentru ultima oara Vf. Omu, bifand postul 13, dupa care alergam pe ramura vestica a Bucegilor, fosta granita intre Romania si Austro-Ungaria, ajungand in Saua Batrana si coborand spre Poiana Gutanu.

La ora 2:30 trebuie sa atingem postul 14 situat in Poiana Gutanu si sa plecam spre Saua Strunga.

La ora 3:40 trebuie sa bifam si postul din Saua Strunga, cu numarul 15, si sa coboram spre cabana Padina.

La ora 5:00 ar trebui sa trecem linia de sosire, daca totul decurge bine.

Adaug o intarziere de ora, pentru ca poate pierdem 5 minute intr-un loc sau 5 in altul, etc. In mod normal, daca reusim sa nu rupem ritmul, trecem de stane cu bine, nu dam de vreun urs si nu ne accidentam prin bezna, in 24 de ore am incheia traseul. Ca de obicei, eu ma incalzesc greu si abia pe la Piatra Arsa ma dezmeticesc si incep sa am un ritm bun… oricum, pentru mine ca psihic nu inseamna nimic pana ajung inapoi la tabara, la postul 6. In mintea mea este fixata de ani buni ideea ca, de fapt, atunci incepe problema, traseul, pana atunci am fugit si noi putin, vreo 35 de km. Important este sa nu coboram Valea Ciubotea pe intuneric… pe acolo sunt multe obstacole si vom pierde timp abordandu-le noaptea. Pe lumina, le sari, le ocolesti, vazandu-le de la distanta.

Pe Ciubotea si Gaura ma ia capul in fiecare an, imi zic ca nu mai vin niciodata, ma intreb ce caut pe acolo, intr-un an, in 2011, de nervi, am urcat singur toata padurea pana la stana Gaura. Am ramas in urma, bodoganind, pana nu am mai vazut nicio lumina de frontala in fata, ci doar bezna. Urcam asa, injurand. Apoi, cand m-am saturat, nu mai aveam stare, ca de ce nu mergem mai repede… Aici este frumusetea acestui ultramaraton, treci prin multe stari, totul pare inuman, te intrebi cat poate indura un om 🙂 iar finalul este apoteotic. Cati termina un astfel de traseu? 🙂

In fiecare an, multe echipe nu trec linia de sosire… cei mai multi isi propun sa incheie traseul cu bine, eu vreau un timp cat mai bun, mai jos de pozitia 10.  Acum, cum o vrea Dumnezeu 🙂

In 2012, de la cabana Padina am taiat drumul pe o poteca paralela cu apa Ialomitei, asa am castigat vreo cateva minute, de fapt primul traseu turistic pe acolo era, in trecut. Astfel am depasit un echipaj feminin sau mixt nu mai stiu exact, -ce venea pe drumul auto-, dar cred ca erau doua alergatoare… de la un club sportiv cunoscut. In tabara, am ajuns inaintea lor cu cateva minute… desi nu concuram cu ele, acestea fiind la feminin, ne-am trezit intr-o poveste ciudata. Mare parte din tabara spunea ca vom fi descalificati, unii baieti spuneau ca fetele s-au plans organizatorilor ca am scurtat traseul si ca ele erau foarte orgolioase si nu suportau sa le intrecem, fiind foarte bune… Unii vorbeau, eu stateam linistit, fiindca nu eu am scris regulamentul concursului, ci organizatorii. Prin urmare, orgoliu sau nu, regulamentul avea o prevedere si anume: ca este permisa folosirea scurtaturilor. Probabil anul urmator au luat-o si ele tot pe acolo… asta este, daca nu cunosti, pierzi timp.

Important este sa incheiem acest ultramaraton si sa intram in primele 10 echipe. In acest an, competitia aduce la start peste 200 echipe, unele inscrise la ultramaraton, altele la maraton. Diseara o sa fiu in cortul meu la Pestera si maine pe vremea aceasta alerg… ia sa vad pe unde ar trebui sa fiu… este 10:52 acum… sunt pe laaa… jumatatea Jepilor Mici 🙂

Numai bine!

Traseul turistic: Busteni – Babele – Vf. Omu – cabana Malaiesti – La Prepeleag – Pichetul Rosu – Poiana Izvoarelor – Gura Diham – Busteni

Un nou traseu prin Parcul Natural Bucegi. Anul acesta este anul descrierilor de trasee :)) Intai, sa va spun ceva de ieri. Rares a facut un parc intreg sa rada…fugea el pe acolo, si la un moment dat s-a plictisit, asa ca…? Fuga-fuga spre caruciorul lui. Sub privirile tuturor, s-a catarat pe roti si s-a suit in carut. Acolo s-a asezat mai bine, ca sa doarma :)) La un an si jumatate face tot felul de chestii, lista este prea lunga, asa ca revin la traseu.

Noi am urcat cu telecabina, impartiti in grupulete, care cum i-a fost norocul, raportat la numarul mare de turisti ce asteptau sa le vina randul…

Si cafeaua de dimineata trebuia sa o bem la Babele, gata, ne-am obisnuit in batatura omului acela :)) Cum va spuneam anterior, recomandabil este sa cumperi un expresso la 5 lei, decat de la aparatul cu fise.

Mai departe am trecut de Babele, am zabovit putin la Sfinx si am pornit mai departe spre Varful Omu, unde trebuia sa ajungem cam in 2 ore.

1

2Muntele Obarsia

3Aici este zona La Cerdac, bine, de aici incepe. Din acest loc, se bifurca traseul spre Omu, in stanga este mai lung, fiind o varianta de iarna. Traseul Babele-Omu fiind inchis iarna, va dati seama ca este improprie aceasta denumire de traseu de iarna. Totusi este o alternativa utila primavara cand inca mai este zapada pe asa-zisa poteca de vara.

4Dupa unii, acesta este Saturn. Adica mai-marele zeilor, intelegeti, tampenii din acestea. Este frumos sa pozezi stanci cu anumite chipuri, frumos asa ca dovada a ceea ce face natura. Dar sa ajungi sa consideri stanca aceasta drept nu stiu ce zeu, trebuie sa nu fii intreg la minte. Chiar spuneam unei persoane apropiate, ce s-ar fi intamplat daca autorii unor albume ar fi avut conditie fizica si ar fi mers prin tot muntele, probabil ca din cauza acelor nebuni, ar fi mers tipografiile non-stop. Astfel de idioti, prezentand tot felul de stanci sub diverse denumiri, nu sporesc misterul Bucegilor, ci reprezinta un atentat la bunul-simt. Nu poti sa fii atat de idiot…

Datorita acestora si altora care ii copiaza, Dumnezeu nu mai conteaza, pentru ca inainte de el a fost Saturn, atlantii, acum sunt reptilienii, iar ceea ce trebuie inteles si reprezinta realul, dar mai greu de acceptat, este si mai mult incalcit. „Acum vorbeste invidia din mine!” 😉 🙂

5bAcest chip este mult mai real decat acel „saturnian”…si nu lui i s-a adus o floare, simbolului

6Valea Morarului; cu rosu, traseul Omu-Bucsoiu-Busteni ce trece pe marginea acestei vai

7Spate in spate cu Valea Morarului se afla Valea Gaura. Pe acolo, pe unde vedeti sagetile este traseul spre Bran

8La cabana Omu, am baut cate un ceai, „am luat toate cabanele la rand” :)). Ceaiul era foarte bun…erau trei femei in bucataria cabanei, ele tin aceasta cabana cu mult mai bine decat proprietarul, cabanierul Popa. Bine ca in ultimii doi ani nu l-am mai vazut pe acest incurca-lume pe acolo.

Am ajuns la indicatorul aflat la circa 500 metri distanta de cabana Omu. Atentie, pe timp de ceata se poate sa nu vedeti poteca. Marcajele sunt indeosebi pe bolovani. Va recomand sa evitati traseul prin Hornul Mare. Daca ar fi dupa mine, as inchide acel traseu, daca este sa cobori unul dupa altul, cine stie cum desprinzi o piatra si-l accidentezi pe cel de mai jos…acesta nu se poate feri. Vara, mai bine evitati acel horn.

9Asa incepe poteca

10Salutam destul de repede si primul Bolovan 🙂

11Se vede poteca mai jos. Inca de la intrarea in acest traseu ce coboara Valea Malaiesti, se observa ca poteca descrie o bucla larga, accesibila, desi poate exista iluzia de verticalitate accentuata. Daca ramai pe poteca nu ai ce sa patesti. Ma intreba un prieten daca sunt pietre pe poteca, da sunt, si multe, pana la baza Hornului Mare, dupa care cobori mult mai bine. Problema este daca vrei sa mergi, mergi, daca gasesti cusur si probleme in si la orice, nu vei gasi determinarea necesara de a vedea un loc superb ca Valea Malaiesti.

12Ca o pista de decolare, frumos acest colt de stanca ce pare suspendat

Rotind aparatul foto, prin imprejurimi, vedem si noi un chip. Nu-i punem nume acum, poate vin fotografii profesionisti din Valea Prahovei. Parerea mea este ca in tinerete au fost ei prosti, dar la batranete au atins un nivel ce este practic imposibil de egalat. Fantezia lor, povestea lor, nu este asezata pe vreun crampei de realitate. Iar daca vreun copil vede albumele lor si ce au scris, trebuie sa li se atraga atentia ca sunt mai bune povestile lui Creanga, basmele lui Ispirescu…

13

14

15

16Aspect poteca

17Zapada destul de multa prin imprejurimile traseului

18In departare, traseul turistic din Valea Tiganesti, ce porneste de la cabana Malaiesti pana la refugiul din Saua Tiganesti, marcajul este banda galbena

19Jos, se vede cabana Malaiesti

20Aspect din muntele Padina Crucii, ce desparte vaile Malaiesti si Tiganesti. Dupa cum se observa exista o imensa despicatura…multi au zis ca vor sa parcurga culmea acestui munte. Le-am zis deseori de aceasta despicatura, fara echipament de alpinism nu ai cum sa treci dintr-o parte in alta

21

22

23Nu-ma-uita, unul dintre cele mai clare exemple de melanism

24Intrarea in Hornul Mare

25Asa arata hornul

26Drept inapoi cum o fi?

27

28

29Pe la jumatatea acestui versant se afla Brana Caprelor, traseu marcat cu triunghi albastru

30Macul galben, una dintre cele mai superbe flori din Parcul Natural Bucegi. Observati un mic manunchi de maci, in mijlocul grohotisului

31Maci galbeni, relicte glaciare

32Cimbrisor, un alt pionier

33

35Aici incepe visul 🙂

34

36

37

38Mai postez si cruci, pentru a se intelege cat mai multe…

39

40

41

42O floare de colt, cum mergeam sa vedem buchetul de mai jos de garofite, era si ea in drumul nostru

43

44Cele mai frumoase garofite vazute vreodata in Bucegi, multe si superbe

45Din nou, floarea de colt

46Valea Malaiesti ramane una dintre cele mai frumoase vai din Bucegi. Daca ma credeti, nu am zarit un gunoi, un pet, nimic, desi traseul este unul circulat. Probabil din cauza ca doar turisti cu rucsacul in spate ajung pe aici…adica oameni educati. Cabana Malaiesti ramane singura locatie turistica din Bucegi unde nu se poate ajunge cu masina.

47Mai avem putin pana la cabana.

48Bucsoiu, din orice parte l-ai privi, ramane un munte impunator

49Ferigi foarte mici

50Molizi, parca lipiti de stanca muntelui

51Indicatoare langa cabana

52O privire inapoi, de unde venisem

53Preturi la cabana Malaiesti

54Sala cabanei

55Mancarea noastra, ceaiul lor

56Refugiul Malaiesti situat in imediata vecinatate a cabanei

57Nu se poate descrie in cuvinte cat de frumos este in aceasta vale, la cabana. Unii vin si monteaza cortul, sunt putin sau mai putin inspirati. Cred ca este o greseala sa amplasezi cortul la doi pasi de albia unui parau, fie ea si seaca. Daca noaptea ploua si te ia vreo viitura?!

58

59Superbe picturi prin interiorul cabanei…dar, aici a gresit pictorul, observati ca eu imi dau cu parerea la multe :)) , pai i-a facut coada acestei pasari prea lunga. Mie imi seamana a pasare rapitoare de zi, pare o acvila, ori pasarile de acest gen nu au ditamai coada 🙂 Si acvila nu are dusmani naturali sa priveasca in sus, ea de regula cand se afla pe un colt de stanca priveste in jos, dupa prada…gata, l-am criticat si pe omul acesta 🙂

60

61O replica a cetatii de la Rasnov

62Aici plecam, dar sa pozam si indicatorul traseului nostru. Acum este randul salvamontului, ce naiba este scris acolo? Spre Pichetul Rosu prin cabana Poiana Izvoarelor…o prostie. Intai ajungi la Pichetul Rosu, dupa aceea vine cabana aceea. Exprimarea este total eronata. Pichetul Rosu este o intersectie de trasee, o mica poienita. De acolo, faci dreapta spre Busteni prin Poiana Costilei, inainte continui spre Poiana Izvoarelor, in stanga pe punct rosu mergi la cabana Diham Phoenix, deci abia acolo apare punctul rosu…le-au incurcat si oamenii acestia 🙂

63Nu-i asa ca sunt frumoase aceste locuri? 🙂

64Eu daca alerg pot spune ca sunt in 4 ore in Rasnov, altii cu rucsacul in spate nu cred ca reusesc 🙂 Pana la Valea Glajariei intalnesti un drum forestier…lung de 17 km 🙂 Daca abordati acest traseu calculati-va sosirea in Rasnov dupa 6 ore, cel putin, pentru ca pana la acel drum mai este de mers. Apoi vin cei 17 km

65Traseul spre Valea Glajariei si Rasnov, ca sa urcati la cabana Diham trebuie abordat marcajul cruce albastra de la valea mentionata…urmeaza un urcus de 45 minute- o ora

66Traseul nostru, marcaj triunghi rosu. Recomandarea mea, daca vreti sa mergeti vara la cabana Diham Phoenix, este sa urmati acest traseu. Este mai pitoresc, mai usor…decat sa-ti fortezi picioarele prin padure pana la Glajarie, privind la copaci, mai bine mergi pe curba de nivel, mai cobori, este mult mai frumos…si sa urci toata panta aceea de la Glajarie, nu este nicio placere, cand esti la plimbare.

67Turisti spre Glajerie

68

69Cabana si refugiul de la Malaiesti

71Rasnovul este undeva mult in dreapta 🙂

72O banca montata de curand pe acest traseu, intr-un loc pitoresc. Pe ea asteptau niste persoane sosirea salvamontului. Nu mai puteau sa mearga, asa am inteles ulterior. Dar nici noua si nici altor turisti, oamenii acestia, accidentatii, nu ne-au zis nimic. Mie nu mi s-a parut ca au ceva. Dar totusi ceva de mancare, o fasa elastica, etc, o vorba buna, cred ca aveam la noi. Mai jos, am intalnit si salvamontisti din Busteni si jandarmi montani si voluntari, plecati sa-i salveze. Ar trebui sa existe cadrul legal sa fie puse astfel de persoane la plata actiunii. Nu poti chema atatea persoane…pentru ca nu mai ai chef sa mergi sau ai febra musculara. Sunt tot felul de copii de bani gata care nu stiu nimic pe lumea asta, li se pare ca orice se poate cumpara cu bani, si ca pot face orice…aici sunt de acord sa le fi dat cineva vreo doua suturi in fund, ori amendati pentru apelarea nejustificata a nr. 112

73

74

75Cabana Diham Phoenix, traseul din Glajarie urca toata padurea din stanga

76

77Indicatoarele acestea doua reprezinta intersectia La Prepeleag. Pe banda rosie urci pe Bucsoiu, noi am continuat spre Pichetul Rosu pe marcaj triunghi rosu

78Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti care au murit pe munte

79Hribi uriasi

80Banca amplasata de prietenii lui Traian Murgilas, prins anul trecut de o viitura pe Valea Bucsoiului, din apropiere. In acea zi, cand a murit, 23 iunie, si noi am dat de o alta viitura pe Valea Gaura, dar am scapat, uzi pana la piele am ajuns in Bran

81Cred ca era masina salvamontului, dar nu am pierdut ocazia sa ma pozez in ea, ca sa ma vada ei :)) Cum pui mana pe volan simti diferenta intre Atv si masinuta aceasta. Este mai puternica si mai sigura aceasta 🙂

82Aici este Pichetul Rosu, mai departe se merge foarte lejer spre cabana Diham Phoenix, noi am mers insa inainte

83Tringhiul rosu continua tot spre Busteni, dar prin Poiana Costilei. Nu avea rost sa mai umblam si pe acolo, asa ca am luat varianta mai simpla spre Busteni, pe marcaj banda rosie

84Printre ierburi Atv-ul Jandarmeriei…

85M-am urcat si pe el, pentru o poza. Cu acordul lor 🙂

86Coltii Morarului

87Indicatoarele noi montate de Salvamontul din Busteni la Poiana Izvoarelor

88Observati pe gardul cabanei Poiana Izvoarelor si indicatorul spre cabana Diham Phoenix. Mai stiti de cate ori am scris si cate sesizari am facut ca a fost montat pe acel stalp metalic, in directie gresita? In sfarsit, dupa vreo 2 ani l-a dat cineva jos de acolo, probabil salvamontistii, si acum arata directia corecta. Cine stie pana cand…

89Crucea cu ochi, aici suntem la Gura Diham

90Toate poienile Vaii Cerbului sunt pline de rulote si corturi

91

92Incheiere superba de zi, eram in Busteni

Astfel, am mai descris un traseu, nu baliverne si povesti insirate, ci realitati. Drum bun si atentie maxima pe munte, la orice 🙂