Ieri, un ultim traseu, probabil… Tot asa, unul specific, nici sa stam prea mult, sa si vedem ceva. Pentru ca ideea este, acum in sezonul rece, sa faci un traseu mai mic, in intervalul 8:30 – 14:30. Daca dureaza intre 9 si 14 e si mai bine. Iti mai ramane o parte din zi sa mai faci si altceva, poate prinzi si vreme buna…

Aveam un alt plan pentru sambata dar m-am gandit eu ca pot face si traseu si plan 🙂

La 8:30 asteptam un microbuz „de Ploiesti”, cica atunci trece sigur. O fi fost noroc sau programul respectat nu stiu dar chiar a venit. Coboram pe la Izvorul Rece… mai ca as fi inceput ziua cu o cafea dar nu m-am mai deranjat sa urc pana la restaurantul motelului sau ce este.

Dupa o curba doua, intram pe drumul forestier Valea lui Bogdan dar nu pe cel oficial ci pe acela de pe langa canton si apa. Nu aveam de gand sa mergem pe acolo ci sa traversam valea si sa intersectam drumul oficial. De pe acesta din urma, cand mi se parea ca e momentul, urma sa parasim drumul pentru o poteca „de muche” sau „de hotar”. La fel, mai multe curbe si parasim drumul pentru poteca.

Lasam drumul

Urcam frumos de tot… cu regretul oarecum ca va fi o zi in care nu vedem soarele. Peisajele montane fara soare sunt parca mai putin frumoase…

Cred ca era 9:30 cand auzim dinspre valea lui Bogdan un foc de arma urmat de un altul. Apoi de o galagie mare, goarne, strigate… Era clar semnalul inceperii unei partide de vanatoare.

Imi dau seama ca vanatoarea era in versantul drept (geografic) al vaii, ca vanatul e gonit in vale unde sunt vanatorii, ca zona e destul de mare si ca foarte sigur vor scapa animale din zona aceea. Speriate, acestea vor incerca sa fuga cat mai departe, sa iasa din bazinul hidrografic al vaii. Iar cum noi mergeam pe poteca de hotar ce animal scapa, intersecta poteca noastra pentru a se adaposti in bazinul vecin. Adica sanse foarte mari de a intalni vreo turma de mistreti speriati sau ursi la fel de speriati.

Iesim la pajistea montana

Undeva in fata, aproape de padure, pe o carare care cobora in valea impadurita din centrul imaginii… erau multe urme proaspete de mistreti. Atat pe pamant cat si pe zapada; fugisera din valea lui Bogdan.

Parea ca vrea sa iasa si soarele…

Acolo este punctul de belvedere de pe DJ 713, cel de la limita dintre judetele Dambovita si Prahova.

Cascada Mare a Vanturisului, inghetata.

De la Posada in jos

Refugiul Florei

Sanatoriul Moroieni

Releul de pe Costila

Versantii Pelesului si Piciorul Pietrei Arse

„Iese” soarele 🙂 moment marcat automat de telefon.

Popas

Ciobano-mobil

 

La circa 100 m distanta aveam sa gasim:

Bocanci de cioban. Cum naiba sa mai intre unii in ciobanie cu astfel de conditii…

Urs trecut recent, fugit si acesta din valea lui Bogdan. Ia uite fuga ce avea pe el… Am avut noroc ca nu ne-am vazut. In astfel de situatii ursul te ataca aproape sigur daca te vede. Nici noi nu am vrut sa schimbam traseul cum ar fi fost normal. Mai si radeam ca: „Sa mai ies la munte sus/ Sa pui cainii dupa urs” :)))

In spatele nostru am lasat mai multe persoane, cred ca dormisera la refugiul Florei.

Ciucasul

Grohotisul

Jumatate iarna, jumatate toamna. Pe versantii sudici e toamna, pe nordici iarna.

Pe Piciorul Cainelui la Sinaia.

Bazinul Vaii Rele

Vreo 30 minute am mers sicanati de un vant rece din directia SV.

Stana de la Piscul Cainelui. Vedem o masa afara si stabilim sa coboram pentru un popas mai lung.

Ajungem, inspectam imprejurimile ca sa stim ca totul e in regula, prilej cu care facem diverse observatii; folositoare, de altfel. Pentru ca de la ras ne-a venit pofta de mancare, apoi ce e mai bun decat o bere Tuborg si o Milka cu lapte? :)))

Deci, intai luam contact cu ganduri ciobanesti, neortodoxe:

Ma trezesc pe la masa dezvoltand ideea: „Iti dai seama ca dupa ce a scris, ciobanul a dat buzna in tarcul oilor si si-a ales de acolo o miţoasa mai galbejita, sa aduca a Udrea si… sub ochii stupefiati ai suratelor behaitoare, a dus-o colo jos la adapostul padurii…” :)))

Stam, mancam si radem de toate prostiile. Gasim chiar si o piesa ciobaneasca pe Youtube…

Facem un pic ca ala din cantec… si plecam 🙂

Lasam stana cu pricina in spate, tot cu glume proaste… „ca striga din valea Cainelui (cea din imagine) copiii dupa fanul lui Udrea” :)))

Intram in padure, nimeni pe aici, liniste totala.

Drumul ce ajunge la fosta cabana Piscul Cainelui, azi locatie privata.

Proprietate particulara

Ajungem la gara cu 15 minute inainte sa soseasca un tren IR spre Busteni. La 14:30 eram acasa…