La anumite perioade, apar pe munte oameni care mai repara un podet, remarcheaza un traseu, desfasoara actiuni de ecologizare sau refac un refugiu. Asa s-a intamplat si cu refugiul din Saua Strunga… a intrat in 2016 pe mainile unor iubitori de munte si a fost refacut.

Ma gandeam anul trecut ca principalul pericol pentru acest refugiu ar fi ciobanii. Intai fura ce este prin interior, azi iau patul, maine usa, dupa care baga oile… si cainii, la umbra. Nu inseamna ca azi cred altfel. Pe mai departe cred asta… si, intr-o zi de vara, o sa vad sau vom vedea, vreun cioban si oile prin refugiu. Insa, pana atunci mai este… de abia au urcat turmele.

Din pacate, s-a miscat cineva mai repede: un zapacit, nu ai cum sa-l numesti altfel, pentru ca nu pot pricepe cum cineva poate avea in rucsac un spray pentru vopsit, a trecut pe langa refugiul nou si l-a mazgalit. Greu sa etichetezi asa ceva. Un om de munte nu-si umple rucsacul cu fel si fel de prostii, cum ar fi un astfel de spray.

Mazgaliciul de serviciu este un anume Emil N., care a trecut pe acolo, duminica 04.06.2017. Sunt sute de distribuiri pe Facebook, in ideea ca individul va fi identificat. Se ofera toata gama: de la bataie, la recompensa si chiar la stergerea din proprie initiativa a scrisului. Adica unii l-au rugat frumos 🙂 Probabil dintre aceia care cred ca niciun urs nu trebuie impuscat, toate animalele au o prietenie cu omul, putini visatori dupa mine. Pai un astfel de plimbaret, nu are nicio treaba cu natura, frumosul, el mazgaleste orice pentru ca simte satisfactie cand isi bate joc de munca altora.

Sunt si eu insa pentru acordarea unei recompense… aceluia care-l identifica si mai apoi, il vopseste tot de o asemenea maniera. Pentru ca aceia care merg pe munte, buni sau rai, sunt prieteni cam toti pe Facebook si sigur cineva e prieten si cu omul asta. Trebuie cautat un Emil N. care a postat poze de duminica de prin Saua Strunga. Evident nu a postat cu mazgaleala, dar daca il cheama Emil N. si a trecut pe acolo, pe 04.06.2017, el este.

Tot duminica, in jurul orei 12, eram pe terasa la cabana Padina. Nu am vazut pe nimeni urcand spre refugiu. Pe la 12:30 am plecat si noi pe acelasi traseu. Dar, de la prima stana noi am facut dreapta, spre bazinul Horoabei. Chiar si cand am ajuns pe puncte mai inalte, tot nu am vazut pe nimeni pe acel traseu. Imi spunea cineva ca doua grupuri separate de biciclisti au traversat Platoul Bucegi si au trecut prin Saua Strunga spre Moieciu. Mi-e greu sa cred ca un pasionat de munte, impinge o bicicleta pana in Sa, iar acolo scoate un spray si mazgaleste refugiul. Cu siguranta, este unul care are doar chestia asta in cap, de a face rele!

Mai departe, imagini de poveste din bazinul Horoabei. Am intersectat dupa mers pe la gol alpin, valea, coborand pe un fir impadurit pana la ea:

Cam pe aici am ajuns, pe la jumatatea vaii.

Ultima scara cum se urca

Pe acolo se continua

Se coboara tot pe o scara…

Adica aceasta scara. In fiecare an vad grupuri de montaniarzi, mari si tari in postari, neintrecuti in aprecieri, care stiu tot ce misca pe munte… si mereu si-o iau prin aceste locuri 🙂 Am evitat mereu sa scriu, sa nu se creada altceva. De fapt, pe munte faci cunostinta cu realitatea si e posibil sa devii mai normal 🙂

Montaniarzi super tari, contabili de cat mai multe ture, vin prin Valea Horoabei sa vada cascada, apa, ca e de vis si tare de tot canionul 🙂 Vin primavara ca sunt prostiti initial de tot felul de experimentati, sa mai bifeze o tura. Si toti la gramada fac niste bai zdravene. Toate aceste scari sunt acoperite de apa si ei, saracii, urca prin suvoiul de apa rece. Le cade apa in cap, se mureaza pana la piele. La final, niciunul nu posteaza ce nasol a fost ci… super tare, suntem buni, am trait o aventura, extraordinar, chiar a meritat 🙂 Si altii ii admira si se vor duce si ei. Acolo realizeaza toti ca au fost fraieri, inconstienti, dar cum sa scrii pe Facebook: bai, ce mari prosti suntem? Evident, cand ai zeci si zeci de ture, suna totul cum vrei sa sune… asa au vrut ei, sa treaca prin apa 🙂 Ca nu e pentru oricine 🙂

Cea mai inalta scara, aici le este Golgota 🙂 Da’ e bine asa!

Prin canion

Aici este frumusetea, cand poti sta linistit, nu in apa, sa te bucuri de peisaj.

Suntem pe valea principala si se vede ca nu e apa. Foarte multi montaniarzi nu stiu ca suvoiul permanent de apa al Horoabei, nu vine din firul vaii principale, ci de undeva din dreapta acesteia, din versant.

Asadar, Cascada Horoabei spre care s-a facut poteca buna de tot, e acolo mai mereu 🙂 Sursa permanenta de apa care o alcatuieste iese de la vreo 300 metri cel mult distanta.

Izbucul Horoabei

In drum spre firul principal, care se vede ceva mai jos.

Traseul te poarta pe sub aceasta portita. O sa vedeti un marcaj cruce verde, el nu este insa turistic. E desenat demult prin aceasta vale. Traseu turistic nu exista pentru ca suntem in tara in care putini isi asuma responsabilitati. Plus ca ar trebui si alte amenajari, desi, la aprecierea mea, un montaniard nu intampina probleme pe aici. Sunt lanturi, cordeline, scari…

Intrarea/originile tunelului… cum era denumit de primii montaniarzi, ne-a dus in preajma unor tineri care faceau alpinism. Adica se iese undeva la un gol, vine un perete, apoi in rapel. Surpriza mea a fost sa vad si fete pe acolo. Nu ca nu ar avea voie… dar judecand dupa aspectul intrarii, eu am crezut ca doar barbatii sunt atrasi in interior. Chiar nu mi-am inchipuit ca si aici, pe munte, a ajuns discutia despre componenta unei familii. Nici muntele, nu mai este ce era odata 🙂 🙂

Cascada Horoabei

Din Poiana Horoabei ne-am indreptat spre Padina pentru a urca prin padurea Laptici… o sa revin cu traseul, cum am zis anterior… Din poienile de la Padina se auzea o voce inconfundabila. Era tipul de la „Stelele Bucurestiului” cu o piesa de prin anii ’90… „poti sa pleci acum ca nu mai imi pasa, voi gasi alta mireasa” 🙂 De altfel, nu am auzit o muzica prea diferita pe aici, de-a lungul anilor… Vorbesc din proprie experienta, din 1995 si pana in 2008, am venit cu corturile la Padina, an de an, cu vecini si prieteni, de nu stiu cate ori. Deci, de atunci si pana in prezent, chiar am auzit orice. In general, peste 90% dintre cei care ajung aici… sunt oameni care asculta manele sau rock. Restul, sunt cei care nu asculta nimic, vin sa se recreeze. Eu am fost in orice categorie de grup.

O data, mi-am mutat cortul pentru ca o familie asculta langa mine doar Radio Romania Actualitati. Ce-ti mai trebuie radio nu stiu care si stiri, cand vii pe munte? Ideea este sa te rupi un pic de ce se mai intampla.

Altadata, mergeam pe drumul forestier si, pe acel platou unde acum scrie Padina Fest, putin mai spre drum, era un cuplu care statea pe langa o masina. Din masina razbatea o muzica, el statea pe un scaun la o masuta mica, cu o sticla de bere in mana si misca sticla in acord cu muzica. Ea… voluminoasa. In fine, privesc putin si trec mai departe, nu era cine stie ce. Eram si cu rucsacul in spate, ramasesem iar in urma…

Cand? Prind cu urechea niste versuri, imposibil de uitat de atunci 🙂 „La sufletul care-l ai si la frumuseteee, Langa mine ai trai ca intr-o povesteee”. Cu aceste cuvinte in minte, imi intorc privirea spre ei. Cum naiba de nu bagasem de seama? 🙂

El un sac de oase, pitic, aproape beat, zambind idiot, ea uriasa, rotindu-si mainile stilul morisca, in fata. Sa fie cumva Baloo din Cartea Junglei? Naaaa, era consoarta tipului cu berea. Daca isi punea coana mare mintea si-l acrosa, il zbura peste masina cu scaun si cu bere cu tot. Cine poate sti cate somnifere de dreapta ii acordase omului de-a lungul povestii…

Dupa vreo 3 metri mi-am dat rucsacul si am tras o portie de ras cu lacrimi. Asemenea luciditate ca sa apreciezi „povestea” si „frumusetea” din ea, mai rar 🙂 Mai imi vin cateodata in minte, versurile acelea :))