Valea Horoabei: scarile metalice, canionul, tunelul, portita, izbucul si… se cauta „Esteticianul” refugiului din Saua Strunga

La anumite perioade, apar pe munte oameni care mai repara un podet, remarcheaza un traseu, desfasoara actiuni de ecologizare sau refac un refugiu. Asa s-a intamplat si cu refugiul din Saua Strunga… a intrat in 2016 pe mainile unor iubitori de munte si a fost refacut.

Ma gandeam anul trecut ca principalul pericol pentru acest refugiu ar fi ciobanii. Intai fura ce este prin interior, azi iau patul, maine usa, dupa care baga oile… si cainii, la umbra. Nu inseamna ca azi cred altfel. Pe mai departe cred asta… si, intr-o zi de vara, o sa vad sau vom vedea, vreun cioban si oile prin refugiu. Insa, pana atunci mai este… de abia au urcat turmele.

Din pacate, s-a miscat cineva mai repede: un zapacit, nu ai cum sa-l numesti altfel, pentru ca nu pot pricepe cum cineva poate avea in rucsac un spray pentru vopsit, a trecut pe langa refugiul nou si l-a mazgalit. Greu sa etichetezi asa ceva. Un om de munte nu-si umple rucsacul cu fel si fel de prostii, cum ar fi un astfel de spray.

Mazgaliciul de serviciu este un anume Emil N., care a trecut pe acolo, duminica 04.06.2017. Sunt sute de distribuiri pe Facebook, in ideea ca individul va fi identificat. Se ofera toata gama: de la bataie, la recompensa si chiar la stergerea din proprie initiativa a scrisului. Adica unii l-au rugat frumos 🙂 Probabil dintre aceia care cred ca niciun urs nu trebuie impuscat, toate animalele au o prietenie cu omul, putini visatori dupa mine. Pai un astfel de plimbaret, nu are nicio treaba cu natura, frumosul, el mazgaleste orice pentru ca simte satisfactie cand isi bate joc de munca altora.

Sunt si eu insa pentru acordarea unei recompense… aceluia care-l identifica si mai apoi, il vopseste tot de o asemenea maniera. Pentru ca aceia care merg pe munte, buni sau rai, sunt prieteni cam toti pe Facebook si sigur cineva e prieten si cu omul asta. Trebuie cautat un Emil N. care a postat poze de duminica de prin Saua Strunga. Evident nu a postat cu mazgaleala, dar daca il cheama Emil N. si a trecut pe acolo, pe 04.06.2017, el este.

Tot duminica, in jurul orei 12, eram pe terasa la cabana Padina. Nu am vazut pe nimeni urcand spre refugiu. Pe la 12:30 am plecat si noi pe acelasi traseu. Dar, de la prima stana noi am facut dreapta, spre bazinul Horoabei. Chiar si cand am ajuns pe puncte mai inalte, tot nu am vazut pe nimeni pe acel traseu. Imi spunea cineva ca doua grupuri separate de biciclisti au traversat Platoul Bucegi si au trecut prin Saua Strunga spre Moieciu. Mi-e greu sa cred ca un pasionat de munte, impinge o bicicleta pana in Sa, iar acolo scoate un spray si mazgaleste refugiul. Cu siguranta, este unul care are doar chestia asta in cap, de a face rele!

Mai departe, imagini de poveste din bazinul Horoabei. Am intersectat dupa mers pe la gol alpin, valea, coborand pe un fir impadurit pana la ea:

Cam pe aici am ajuns, pe la jumatatea vaii.

Ultima scara cum se urca

Pe acolo se continua

Se coboara tot pe o scara…

Adica aceasta scara. In fiecare an vad grupuri de montaniarzi, mari si tari in postari, neintrecuti in aprecieri, care stiu tot ce misca pe munte… si mereu si-o iau prin aceste locuri 🙂 Am evitat mereu sa scriu, sa nu se creada altceva. De fapt, pe munte faci cunostinta cu realitatea si e posibil sa devii mai normal 🙂

Montaniarzi super tari, contabili de cat mai multe ture, vin prin Valea Horoabei sa vada cascada, apa, ca e de vis si tare de tot canionul 🙂 Vin primavara ca sunt prostiti initial de tot felul de experimentati, sa mai bifeze o tura. Si toti la gramada fac niste bai zdravene. Toate aceste scari sunt acoperite de apa si ei, saracii, urca prin suvoiul de apa rece. Le cade apa in cap, se mureaza pana la piele. La final, niciunul nu posteaza ce nasol a fost ci… super tare, suntem buni, am trait o aventura, extraordinar, chiar a meritat 🙂 Si altii ii admira si se vor duce si ei. Acolo realizeaza toti ca au fost fraieri, inconstienti, dar cum sa scrii pe Facebook: bai, ce mari prosti suntem? Evident, cand ai zeci si zeci de ture, suna totul cum vrei sa sune… asa au vrut ei, sa treaca prin apa 🙂 Ca nu e pentru oricine 🙂

Cea mai inalta scara, aici le este Golgota 🙂 Da’ e bine asa!

Prin canion

Aici este frumusetea, cand poti sta linistit, nu in apa, sa te bucuri de peisaj.

Suntem pe valea principala si se vede ca nu e apa. Foarte multi montaniarzi nu stiu ca suvoiul permanent de apa al Horoabei, nu vine din firul vaii principale, ci de undeva din dreapta acesteia, din versant.

Asadar, Cascada Horoabei spre care s-a facut poteca buna de tot, e acolo mai mereu 🙂 Sursa permanenta de apa care o alcatuieste iese de la vreo 300 metri cel mult distanta.

Izbucul Horoabei

In drum spre firul principal, care se vede ceva mai jos.

Traseul te poarta pe sub aceasta portita. O sa vedeti un marcaj cruce verde, el nu este insa turistic. E desenat demult prin aceasta vale. Traseu turistic nu exista pentru ca suntem in tara in care putini isi asuma responsabilitati. Plus ca ar trebui si alte amenajari, desi, la aprecierea mea, un montaniard nu intampina probleme pe aici. Sunt lanturi, cordeline, scari…

Intrarea/originile tunelului… cum era denumit de primii montaniarzi, ne-a dus in preajma unor tineri care faceau alpinism. Adica se iese undeva la un gol, vine un perete, apoi in rapel. Surpriza mea a fost sa vad si fete pe acolo. Nu ca nu ar avea voie… dar judecand dupa aspectul intrarii, eu am crezut ca doar barbatii sunt atrasi in interior. Chiar nu mi-am inchipuit ca si aici, pe munte, a ajuns discutia despre componenta unei familii. Nici muntele, nu mai este ce era odata 🙂 🙂

Cascada Horoabei

Din Poiana Horoabei ne-am indreptat spre Padina pentru a urca prin padurea Laptici… o sa revin cu traseul, cum am zis anterior… Din poienile de la Padina se auzea o voce inconfundabila. Era tipul de la „Stelele Bucurestiului” cu o piesa de prin anii ’90… „poti sa pleci acum ca nu mai imi pasa, voi gasi alta mireasa” 🙂 De altfel, nu am auzit o muzica prea diferita pe aici, de-a lungul anilor… Vorbesc din proprie experienta, din 1995 si pana in 2008, am venit cu corturile la Padina, an de an, cu vecini si prieteni, de nu stiu cate ori. Deci, de atunci si pana in prezent, chiar am auzit orice. In general, peste 90% dintre cei care ajung aici… sunt oameni care asculta manele sau rock. Restul, sunt cei care nu asculta nimic, vin sa se recreeze. Eu am fost in orice categorie de grup.

O data, mi-am mutat cortul pentru ca o familie asculta langa mine doar Radio Romania Actualitati. Ce-ti mai trebuie radio nu stiu care si stiri, cand vii pe munte? Ideea este sa te rupi un pic de ce se mai intampla.

Altadata, mergeam pe drumul forestier si, pe acel platou unde acum scrie Padina Fest, putin mai spre drum, era un cuplu care statea pe langa o masina. Din masina razbatea o muzica, el statea pe un scaun la o masuta mica, cu o sticla de bere in mana si misca sticla in acord cu muzica. Ea… voluminoasa. In fine, privesc putin si trec mai departe, nu era cine stie ce. Eram si cu rucsacul in spate, ramasesem iar in urma…

Cand? Prind cu urechea niste versuri, imposibil de uitat de atunci 🙂 „La sufletul care-l ai si la frumuseteee, Langa mine ai trai ca intr-o povesteee”. Cu aceste cuvinte in minte, imi intorc privirea spre ei. Cum naiba de nu bagasem de seama? 🙂

El un sac de oase, pitic, aproape beat, zambind idiot, ea uriasa, rotindu-si mainile stilul morisca, in fata. Sa fie cumva Baloo din Cartea Junglei? Naaaa, era consoarta tipului cu berea. Daca isi punea coana mare mintea si-l acrosa, il zbura peste masina cu scaun si cu bere cu tot. Cine poate sti cate somnifere de dreapta ii acordase omului de-a lungul povestii…

Dupa vreo 3 metri mi-am dat rucsacul si am tras o portie de ras cu lacrimi. Asemenea luciditate ca sa apreciezi „povestea” si „frumusetea” din ea, mai rar 🙂 Mai imi vin cateodata in minte, versurile acelea :))

Traseu tematic: La „Athos-ul romanesc” – Asezarile rupestre de la Bozioru – Nucu – Alunis; Muzeul Chihlimbarului; Cascada Caşoca…

Prin luna mai, un prieten special dadea nastere unei idei de excursie in… „Ţara Luanei”. Cu timpul, s-a informat, a organizat totul, a stabilit data plecarii si am tinut legatura cei implicati, pana in ziua plecarii. Am stiut de la inceput ca voi merge, deci cu o luna inainte, i-am si zis! 🙂 Pentru ca stiam ca trebuie sa ajung acolo, sa nu pierd o ocazie unica. Ca unele lucruri ne sosesc in viata doar la un moment dat… le iei sau nu le iei, asa se pune problema. Este vorba de o constientizare a… timpului!

„La Curbura Buzaului se afla „Athos-ul romanesc”, un panteon natural si spiritual cu locuri mitice si mistice, in care, odata intrat simti fiorii primelor ceremonii arhaice” -din spusele celor care au cercetat. Ce mai spun cei care au scris despre aceasta zona?

DSCF9879

„Acest spatiu reprezinta vatra sihastriilor din muntii Buzaului, constituita se pare, pe un perimetru sacru geto-dac in care erau venerate soarele si apa – izvoare de viata si putere. Locul ascetilor geto-daci fiind luat mai tarziu de crestini, astfel ca manastirile ortodoxe aparute in sec. IV au preluat sihastriile geto-dacice, dobandind un rol important in procesul continuitatii vietii spirituale in acest spatiu.” – I. Mandricel, „Chemarea clopotelor scufundate”, pag. 40).

„Vestitul ansamblu sihastresc Alunis-Nucu-Ruginoasa reprezinta cel mai vechi centru calugaresc din Carpati” – Ioanichie Balan, „Vetre de sihastrie romaneasca”.

„Inchipuiti-va un stup de bisericute agatate de trupul muntelui, forfotind de rucodelii (corvoade), patruns de zumzetul cantarilor dar mai ales de sunetul toacelor si clopotelor, zdrobind marginile zilelor si noptile veacuri de-a randul” – Brosura „Vestigiile rupestre din muntii Buzaului” a Consiliului Judetean Buzau.

Oameni si oameni am pornit spre aceste locuri definitorii. Cum se face accesul? Venind dinspre Bucuresti, Valcea, Busteni am gasit numitor comun orasul Ploiesti apoi pe ruta: Valeni de Munte-Drajna de Sus-Posesti-Calvini-Cislau-Viperesti-Bozioru-Fisici-Nucu, intoarcere prin Alunis-Colti-Patarlagele…

Din comuna Bozioru, drumurile sunt vai si amar. Apar in cateva puncte de pe raza comunei, panouri de promovare a zonei cu asezari rupestre, unele asezari se spune ca dateaza inca din Paleolitic. Toate aceste asezari se mai numesc si Agatoane, termen generic care desemneaza biserici, chilii sau monumente de arta crestina sapate sau sculptate direct in piatra.

DSCF9873Harta agatoanelor din zona satului Nucu, o harta care circula si pe net… si care se afla si pe panouri, ultimul fiind in satul Nucu.

Pana in satul Nucu am mers de nu mai ajungeam, pe un drum ce greu poate fi numit cale de acces pentru masini. Ok, pana la urma si ajungem.

In Nucu si pe durata parcurgerii acestui traseu nu am vazut sa fie semnal la telefonia mobila.

Este foarte interesant ce a cuprins proiectul european care, chipurile, a pus in valoare acest loc, de la Nucu. Probabil s-au facut doar panouri, pentru ca in teren starea traseelor este una deosebit de proasta. Mai mult de atat pe o tablita metalica am citit ca un profesor si o mana de elevi au marcat aceasta zona, ici-colo. Sunt de parere ca vreo 4-6 persoane, pot marca intr-o singura zi, foarte bine, intreaga zona.

Deci traseele pe care le vedeti pe panou, au o valoare pur orientativa, nu va pot ajuta prea mult in teren. Traseul rosu este cel cu banda rosie si care inconjoara tot acest bazin al asezarilor rupestre… dar marcajul apare si acolo unde nu ar trebui sa fie. Traseul cu galben pe panou nici nu are echivalent in teren. Adica este o chestie asa, pur distinctiva, facuta doar pe panou. Probabil urma sa aiba banda galbena. Proiectul acesta s-a incheiat acum cativa ani. Dupa ce scriu articolul o sa fac o cerere sa vedem ce contine procesul verbal de incheiere a lucrarilor. Vad ca nimeni nu si-a pus problema pana acum.

Recomandarea este ca masinile, chiar si cele de teren, sa fie lasate, la ultima casa din Nucu:

DSCF9878Aici, la ultimul panou. Mai departe vine un drum de pamant, mocirlos, degradat total de explotarile forestiere si de animalele satenilor. Daca nu ai tractor, buldozer, nu e vorba ca nu ajungi, problema este ca nu prea mai poti nici sa te intorci… 🙂 Drumul este un dezastru.

Parcam, trecem un parau, inaintam prin noroaie, mai intram prin fanete, ne mai capteaza atentia cate un peisaj…

DSCF9886

DSCF9889Pini nascuti prin crapaturile stancilor masive

Trebuia sa ajungem in Poiana Cozanei si am ajuns in vreo 20 de minute:

DSCF9896

DSCF9893Poiana Cozanei

DSCF9894O mica bisericuta… cred este pusa asa, doar pentru decor.

Pana in poiana am auzit de un fel de cub de piatra, situat pe un varf in apropiere, care avea o poveste interesanta:

DSCF9897Cubul

DSCF9898Adica acolo situat

DSCF9904Bisericuta… pe aici umblam prin acea poiana incercand sa ajungem la obiective, conform unui plan… care nu se potrivea cu ce vazusem pe panou. Poiana are multe mlastini… dar ocolite este o placere sa te plimbi printre atatea plante.

Si incepem cautarile:

DSCF9912

DSCF9915Urcam putin de la panou si facem stanga, apoi un alt urcus de 2 minute si vedem scara de acces catre chilie.

DSCF9919

DSCF9924

DSCF9926Un buchet de garofite albe

DSCF9928

DSCF9932

DSCF9934

DSCF9937Fereastra

DSCF9940Din ce am observat noi, la intrare exista un fel de usa, peretii au fost „tapetati” cu lut, probabil sa retina caldura si a existat si o soba.

DSCF9942Fostul altar

DSCF9943

De la aceasta grota, langa care intalnim marcajele triunghi albastru si banda rosie, foarte probabil de la chilie incep, dupa cum reiese din teren… coboram pe unde am urcat in poiana.

Iesim langa o salcie ce seamana dupa mine, cu un porc spinos 🙂

DSCF9945

De retinut ca de la bisericuta din lemn, cum te uiti spre dreapta vezi 2 panouri: primul este despre Chilia lui Dionisie Torcatorul si al doilea, ceva mai in dreapta spune o poveste despre o grota denumita impropriu pestera:

DSCF9950Asa cum se vede mai jos, monumentul istoric este inchis datorita valorii mari a inscriptiilor.

Aici a existat schitul Fundul Pesterii sau Profiru, una dintre atestari fiind de pe la 1639. Inscriptiile insa sunt si din vremea geto-dacilor.

DSCF9951Un grilaj metalic protejeaza intrarea.

DSCF9953

DSCF9954

De la pestera inchisa te uiti la deal si vezi o panta destul de inclinata. Cu siguranta, multi nu mai urca pe acolo, pentru ca nu prea are logica, nu exista marcaj sau vreun indicator. Totusi, am urcat spre „Scaunele lui Negru Voda”, mai ales ca pe mine ma interesau foarte tare.

Dupa 5 minute de urcus sustinut ajungem la un panou:

DSCF9956

d1

DSCF9961

DSCF9962Scaunele la care nu se poate ajunge fara o coarda

Intre timp, profitand de un moment de ragaz, vazand si cubul de piatra printre frunze, undeva paralel cu mine, zic sa merg pana acolo. Trec muchia, intru pe valea de langa peretele stancos si incep sa urc. Dureaza ceva urcusul, ajung in creasta stancoasa…

DSCF9967

DSCF9969Pe creasta

DSCF9970Celebrul cub si o scara care nu suporta cel mai probabil mai mult de 100 kg.

Pe cub constat ca pot vorbi la telefon si ca este singurul loc de prin zona unde ai semnal.

DSCF9971Poiana Cozanei

DSCF9977

Nu am mai coborat pe unde am urcat, ci pe cealalta vale, de dincolo de creasta.

DSCF9980Intai vad o creasta cocosului

DSCF9981Apoi acestea si iar mai multe, incat am umplut o sacosa si o bucata uriasa, cea mai mare ciuperca creasta cocosului vazuta pana la acel moment, am tinut-o separat.

DSCF9982Vorba unui prieten: „e mult mai mare decat capul meu”. Si au mai ramas pe acel bustean circa 5kg.

DSCF9987Traseul spre cub

DSCF9988Prima sageata, cea de langa panou arata pe unde se urca la Chilia lui Dionisie, a doua, pe unde se urca la Fundul Pesterii si Scaunele lui Negru Voda. Revenim aproape de chilie, in traseul cu triunghi albastru.

Poteca urca prin poiana, trece de un crang de salcii batrane, urca un mic deal si ajungem tot in poiana dar pe un platou unde vedem doua stanci solitare. Facem dreapta inainte de ele, si vedem pe un copac triunghiul albastru. Cine nu este obisnuit cu muntele cat de cat, slabe sanse. Pe aici trebuiau niste stalpi metalici si o sageata metalica.

DSCF9995Urcam vreo 5 minute spre Bisericuta lui Iosif, un alt important vestigiu rupestru…

DSCF9998Am ajuns si aici, nu inainte de a scoate de sub pamant un ciob de oala de lut, destul de vechi.

In fata fostei biserici se afla un brad monumental, secular, cel mai probabil adus din alte parti si plantat. Aici a existat odinioara schitul Ioan Bogoslov, atestat la 1587. Evident vechimea acestui loc religios este mult mai mare.

DSCF9999Se spune ca acesta ar fi fost „ochiul care vede totul”.

Dupa cum observati sunt niste nise sapate in perete. Acelea sustineau un acoperis ce se prelungea mai multi metri catre exterior, unde astazi sunt copaci, fagi. Celelalte gauri, patrate, sustineau grinzile din lemn ale acoperisului.

DSCF0005

DSCF0006Chiar deasupra intrarii este acel peste de care se vorbeste in panou

DSCF0012Altarul

DSCF0018Peretele

DSCF0019Verticalitatea este impresionanta

DSCF0022Multiple inscriptii pe pereti, majoritatea pana in 1900

DSCF0029

DSCF0033Incepem sa urcam spre Agatonul Vechi si Agatonul Nou pe marcaj triunghi albastru. Conform panoului cu harta traseelor nu avea ce sa caute pe aici marcajul banda rosie. Acesta urca pe o alta varianta pana aproape de un lac, denumit Lacul Mistretilor. La acel lac trebuia pus un panou si sageti indicatoare.

Urcam o panta inclinata, se porneste o ploaie puternica, mergem prin ploaie cu pelerinele pe noi, poteca devine din ce in ce mai dificila, ca o silueta se vede undeva in stanga Agatonul Vechi, de fapt, urmele unui schi mai vechi… si ajungem la Agatonul Nou. Cum ploua torential nu mai scot aparatul foto ci pozez cu telefonul:

agaton

Din interior razbatea incredibil de frumos, glasul unui preot acompaniat de niste adolescenti. Aproape ca am uitat toti de ploaie. Probabil era un acatist al Sf. Agaton. Dar ne miscam si incepem coborarea putin ocolitor… ca panta cu traseul era plina de noroi. Trecem de Lacul Mistretilor, iesim din padure si ajungem la drumul de pamant care dupa ce ca era distrus si vai de el, acum era deja calamitat 🙂

drumDupa ce am framantat lut in picioare, cat pentru 10 sobe fiecare, coboram in tandem cu o cireada de vaci. Ele prin noroi, noi prin noroi. Acum, na, trebuie sa iei lucrurile cu calm si sa-ti vezi de treaba 🙂 La casele oamenilor ne-am curatat in paraul de acolo si am plecat spre Alunis.

Pe drumuri comunale am facut pana la pensiune… nu stiu, destul de mult 🙂 mai bine de o ora. Pana acolo am tot incercat sa-mi fixez toate informatiile si permanent m-am intrebat cum pot trai oamenii in zona asta. Este o splendida izolare, o liniste totala, o atmosfera coplesitoare. Nu sunt animale salbatice, nu vezi pasari, la Nucu sunt o mana de case ascunse de vegetatie interminabila, bagate toate intr-un fund de vale. Ori tragi lemne din padure, ori duci vacile la pascut. Alta activitate…

Ca incarcatura istorica, religioasa, zona este nemaipomenita. Accesul insa este jalnic. E bine sa stai prin astfel de locuri cateva zile, dar niciun animal salbatic sanatos nu cred ca vietuieste pe acolo 🙂 Am vazut o urma de la o caprioara… si mult mai departe niste urme de mistreti. Te uiti de acasa spre poieni situate pe versanti plini de vegetatie si mereu acelasi peisaj… Nimic! 🙂

Ma si gandeam: cine naiba sa marcheze trasee pe aici? 🙂 Sau daca te accidentezi cred ca o interventie se realizeaza de pe la 50 de km, din orasul Nehoiu. Nu are cine sa te ia de pe acolo… Salvamont, Jandarmerie Montana, deja vorbim de stiinta avansata 🙂

Bun, ajungem la pensiunea Nicoara din Alunis, comuna Colti. Luam camerele in primire, dusurile, masa… si filmul nu dureaza mai mult. Era o liniste atat de perfecta ca nu ai cum sa nu adormi. Mi-am dat seama ca nu am mai dormit de mult atat de bine. Ma trezesc pe la 6 dimineata, deschid geamul si vad ca rasare soarele:

DSCF0045

DSCF0049

De la geam se mai vedeau:

DSCF0041Peste drum o fosta sectie de votare

DSCF0042La dreapta, strada

DSCF0043La stanga, o parte din pensiune si intrarea in curtea bisericii din Alunis, functionala de pe la 1277.

Pensiunea Nicoara cred ca este si singura unitate de cazare din sat:

DSCF0046

DSCF0055

DSCF0057

DSCF0059Toate holurile au niste decoratiuni speciale… aici pare o vanatoare la care participa soldati austrieci. Tabloul este tesut de mana, nu este o pictura sau altceva.

DSCF0060

DSCF0078

DSCF0062

DSCF0065

DSCF0067Foarte scump 🙂

DSCF0070

Iesim un pic din pensiune in ideea de a merge la biserica din apropiere, pozez o cruce de piatra si se porneste iar ploaia.

DSCF0073In aceasta excursie am numarat 67 si de cruci din piatra, vazute de aproape sau din masina.

DSCF0081Pensiunea

DSCF0077Ploaia

In camera am stat mai mult in picioare… pentru ca de la atata liniste adormi imediat 🙂 Dupa ce am facut pozele la rasarit, am adormit iar. Si iar m-am trezit, si iar am adormit. Deci da-o incolo de treaba 🙂 Cred ca pe aici, o mare parte din timp il dormi. Pentru somn si odihna recomand zona! Masini nu prea sunt, tren nici atat, pasari nu canta, oamenii nu tipa ca nu sunt multi… e pace totala.

Cred ca daca as sta pe aici, dupa o luna vorbesc singur: „ce faci ba’ Adriane?”, „uite ma duc sa mai dorm!” 🙂 Aaa, si toate lumea merge in cizme. Recomand celor care merg prin zona sa aiba cizme. Cand voi mai merge imi iau cizme, nu ai ce face cu bocanci sau adidasi.

In sfarsit, se opreste ploaia dar luam totusi pelerinele…

DSCF0082Intrarea in curtea bisericii

DSCF0083

DSCF0088

DSCF0089

DSCF0090Biserica

DSCF0092Pana in biserica, o cruce si in spate ei o grota

Imagini din biserica:

DSCF0095Aici vedeti istoricul

DSCF0102

DSCF0103

DSCF0104Catapeteasma

DSCF0150

DSCF0152

DSCF0108Pisania

Icoanele importante sunt insa pe tabla pictata.

DSCF0109

DSCF0110Iosif cu Pruncul sau Sf. Anton cu Pruncul, nu stiu… nu am vazut pana acum o astfel de icoana in bisericile ortodoxe. Iosif cu Pruncul am vazut la catolici.

DSCF0154

DSCF0158Maica Domnului unde de obicei este Pantocratorul

DSCF0159

In dreapta bisericii este o alta chilie:

DSCF0112

DSCF0116In stanga se observa „patul” din piatra

DSCF0134

DSCF0136

Mai sus de grota aceasta mai vine inca una sapata in stanca:

DSCF0139

DSCF0140Aceste trei grote sunt in jurul bisericii si in ele locuiau vechii calugari

DSCF0142De mai sus, se vede satul Alunis, in dreapta cu acoperis verde… o parte din pensiune.

DSCF0143

DSCF0160

DSCF0166Crucea de pe biserica a fost smulsa sigur de un vant mai puternic. Nu o mai pune nimeni la loc.

DSCF0180

DSCF0119

DSCF0210

DSCF0127Prin nisa din dreapta se poate privi in altar

DSCF0130

DSCF0121

DSCF0126

DSCF0174

DSCF0192

DSCF0187

DSCF0200

DSCF0205

Si de aici ne-am intors la pensiune… nu inainte sa… Vad eu o stanca inalta cu steaguri pe ea si imi zic ca nu ar fi rau… pana acolo sa dau o fuga. Nu a mai fost insa ca la cubul de piatra. A fost mult mai dificil 🙂 Varful Zboiu parca se numeste… Nu mai postez ca lungesc mult articolul, mai revin eu cu completari. Dar daca ati vazut mocirle imense in care se balacesc mistretii ganditi-va ca e nimica toata. Practic a trebuit sa sar din curte in alta curte, pe drum nu se putea merge 🙂

DSCF0215

Pornim spre Muzeul Chihlimbarului unde o gasim pe celebra Diana Liana Gavrila… „mama” enigmelor si a asezarilor rupestre din Muntii Buzaului, cu carti scrise, tururi cu ghid, o enciclopedie. Stie tot! Eu am ascultat povestea chihlimbarului, cu pinul de acum 60 milioane de ani care azi este disparut si care secreta rasina, am intrebat ce ma interesa si discret am sters-o afara 🙂 Nu puteam asculta totul, desi era foarte interesant.

Pana la muzeu, vedeam mereu panouri cu acelasi continut:

DSCF0222Adica asa se numeste drumul, ca pe aici se duceau unii dupa chihlimbar. Nu este cine stie ce… este asa, ca sa stii pe unde esti 🙂

DSCF0219Muzeul se afla la etaj, este compus din 3 camere mici dar este mare prin piesele unicat pe care le are. A fost inaugurat la 14 iulie 1980 si este singurul de acest gen din tara.

DSCF0226

DSCF0227

Intrarea costa 6 lei/persoana. Camera din fata este cu chihlimbar, cea din stanga are unelte si fosile, cea din dreapta tot felul roci.

DSCF0237Coliere din chihlimbar

DSCF0236Am cerut detalii pentru ca am vazut undeva o descriere a unei descoperiri asemanatoare.

Ma strecor eu afara, nu inainte de a constata ca aveam pe casa o piatra usoara, neagra, gasita pe o vale din Bucegi… de fapt era un chihlimbar negru. Aveau una identica la muzeu… bine, un pic mai mica. Am vrut sa o postez dar nu mai stiu pe unde am pus-o. Trebuie neaparat o completare 🙂

DSCF0243Aici este o fosta mina… o doamna de pe acolo zicea de o exploatare a chihlimbarului, eu stiu… 🙂

DSCF0244Sunt si niste sine de trenulet… cine stie ce utilizare a fost. Mai trebuie citit.

Plecam si ne oprim in orasul Nehoiu. Centrul National de Informare si Promovare Turistica era deschis. Hop si noi sa vedem, daca ne-a scapat ceva… Ne scapase, dar era prin alta zona a judetului Buzau: chilia lui Ambrozie.

In interior o gasim pe Florina Fetic, foarte amabila, care ne-a trecut in revista tot judetul, toate imprejurimile. Ne-a pus la dispozitie harti, brosuri si ne-a raspuns la toate intrebarile. Cum aveau si un caiet de impresii, nu am ratat ocazia de a scrie primul. Mai ales ca acel viitor registru avea o imbracaminte dintr-o panza taraneasca, faina. Si era si ideea de a scrie primul, important este sa fii primul cand conteaza, filozofai eu 🙂

DSCF0253

Bineinteles ca am batut toba de drumurile comunale si de starea jalnica a traseelor de la Nucu…

DSCF0255O biserica in apropiere de centrul de informare…

Tot cu aceasta ocazie am gasit o harta detaliata a judetului Tulcea. Mai aveam eu ceva similar, dar asta era mult mai completa. Am programat de vreo 2 ani o excursie acolo de 2-3 zile. Pe bicicleta nu altfel, ca se simt altfel lucrurile, viata, de pe bicicleta. Pe distanta Tulcea-Constanta, 2 nopti pe la cate o pensiune, si stanga-dreapta catre diferite obiective.. Bine, distanta in linie dreapta o parcurgi intr-o zi lejer cu bicicleta, dar sunt multe abateri de la drum, tot felul de chestii de vazut. Treaba ar fi sa pun bicicleta intr-un Interregio pana la Tulcea…

Deci fain si profi la acel Centru. Ma uit mai bine si ce vad? O mapa cu Predealul 🙂 Imi zic: sa vezi ca a fost Catalin de la centrul din Predeal si aici 🙂 Intreb si gata, brusc a devenit lumea mica. Nu-l mai sunam pe Catalin, ramane sa vorbesc eu cu el… apoi plecam spre Siriu, la cascada Casoca. Nu auzisem de ea pana aici, dar organizatorul, facuse un plan superb.

Ajungem pe o ploaie torentiala ca in filme. Cascada fiind la 5 minute de masina, luam pelerinele si coboram sa o vedem.

casotaCascada… era urgie ce mai 🙂

Ma si gandeam sa vezi ce este pe drumul spre Brasov, pe la Intorsura Buzaului. Bine ca noi nu am luat-o pe acolo, ca acasa am vazut la tv o stire cu un utilaj ce intervenea sa curete drumul de aluviuni. Ne-am intors la Nehoiu, unde nu cazuse o picatura de ploaie, apoi Patarlagele-Valeni de Munte-Ploiesti… Pe drum, povesteam amuzati din intamplarile lui Alexandru Fosile, cu dormitul in biserica, de prin munti…

Mai este de povestit…

Alei cu ganduri si povesti

Locuri frumoase oricand…

alee 1

alee 2O scara a timpului… trecut, evident

alee 3

alee 4

ceata

trepte m

Traseul turistic: Busteni – Babele – Sfinx – Cerdacul vaii Cerbului – Mecetul Turcesc – Drumul Granicerilor – Refugiul Batrana – Vf. Batrana – Culmea muntelui Batrana – Valea si Canionul Horoabei – Manastirea Pestera Ialomitei – Padurea Cocora – Complexul sportiv Piatra Arsa – Piciorul Pietrei Arse – Poiana Stanei Regale – Busteni

Mai era putin si s-ar fi implinit un an de cand voiam sa ajung pe muntele Batrana… insa toate se fac la timpul lor. Pe 12 septembrie, anul trecut, am vrut sa ajung pe acel munte, pe un alt traseu decat acesta de fata. Aici imi propusesem sa merg: https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/09/12/cand-te-cheama-poate-ca-trebuie-sa-mergi-muntele-doamnele-si-culmea-batrana/

Pe muntele Doamnele am mai fost de cateva ori in ultimul an, deci nu mai avea rost, asa ca am schimbat traseul. Sa continui tot cu primii pasi 🙂 Nu aveam de gand sa merg, de fapt, pe muntele Batrana. Cel putin nu ma gandeam la asta vineri. Insa vineri am primit un minunat cadou de la dl. Panac, directorul de la Telecabina Busteni, o carte din 2014 despre toata istoria vanatorilor de munte, dumnealui activand in aceasta arma ani de zile, avand gradul de colonel. Cartea a fost scrisa de un alt colonel, dl. Gheorghe Suman, si este exceptionala si de real folos pentru mine, aflat intr-o mare munca de documentare… stiti, ghidul! 😉 Ei bine, aceasta carte, „Glorie, Speranta si Onoare”, trebuia sa ajunga la una dintre cele mai indreptatite persoane sa o citeasca… si nu stiam de unde sa o cumparam. Daca are cineva un telefon valabil de la editura Univers Stiintific si la care sa se si raspunda, este rugat sa-l posteze.  Si tineam acea carte ca pe o relicva, ceva de mare valoare, si abia asteptam sa o dau… pentru ca tot datorita d-lui Panac mai aveam inca una.

Vineri, cartea parca ma ardea in rucsac, pentru ca stiam ce inseamna aceasta carte pentru cineva… cum aveam treaba la serviciu, nu as vrea sa-mi amintesc cat de repede am lucrat, cat de repede am alergat si cu ce febra musculara m-am ales. Sambata, oricum umblasem mult, iar dupa lasarea intunericului, abia mai mergeam 🙂 Dar am zis eu ca remediul nu poate fi altul decat un traseu lung pe Bucegi… adica la Vf. Batrana. Nu stiu ce mi-a venit, dar nu i-am zis decat lui Matrix unde vreau sa merg… apoi l-am stresat si pe el, in ideea de a-l face sa renunte, ma gandeam ca imi sta mai bine fugind pe coclauri, decat mergand. O idee ratacita, clar 😉

… si ajung cu el la telecabina din Busteni, iar la 9:30 eram pe la Sfinx, dupa ce coborasem din telecabina la statia de la Babele. Eu, imbufnat, iar plecasera boii de acasa si ma straduiam sa-i adun de pe pasunile altora.

SAMSUNGImi place foarte mult acea cupola ce alcatuieste varful muntelui Batrana. Fiecare dintre noi vedem lucrurile prin prisma a ceea ce stim, citim, etc… fiecare vedem cu proprii ochi. Ar trebui insa sa incercam sa deschidem ochii, mai degraba la nou, decat la sf-uri. Urmaream de curand alaturi de cateva sute de internauti, expeditia unui domn prin Bucegi care voia sa ajunga… in grota uriasilor dintre Sfinx si Babele, inchisa de americani si de alti nenorociti care vor sa ne foloseasca, stiti, chestii din acestea 🙂 Nu vreau sa spun prin asta ca nu am fi manipulati si folositi… apoi postase o poza cu „expeditionarii” fata de care americanii nu aveau cum sa mai ascunda secretul,  cu ei printr-o pestera din zona Cimitirul Elefantilor, mai jos de Babele 🙂 Si unii credeau ca au intrat in grota aceea, secret mondial.

Am si eu doi prieteni, un barbat si o femeie, cam pe aceeasi linie… pe unul l-am dus periodic pe munte, a invatat o multime de chestii si acum spune ca el le stia de mult, de mult timp, si de fapt, nu stia nici macar ce lemne sa foloseasca pentru foc sau ce semnificau unele marcaje turistice… iar celalalt, ar crede mai degraba ce scrie cineva pe net sau intr-o carte, decat pe mine, chiar daca realitatea arata ca eu am dreptate. Cand ii spun ca nu exista ce se spune, imi spune de unde stiu, ca-i cred idioti pe nu stiu cati, ca eu le stiu pe toate… desi s-a convins de zeci de ori ca nu se sustine ceea ce se vehiculeaza de cate unii.  Categoric ca nu le stiu pe toate, nimeni nu ar putea, dar in materie de Bucegi, sa-mi vii mie cu poze din Avenul Babelor si sa zici ca ai intrat in grota descrisa intr-o fabulatie, este peste putinta de acceptat. Astia care umbla prin Bucegi cu tot felul de idei ca elibereaza lumea de povara minciunii, ca dacii, ca sa murim ca unul pentru nu stiu ce, astia sunt doar pacienti care umbla in libertate. Noi avem nevoie de o mana de fier care sa ne conduca, sa ne ridicam prin munca si sa ne remarcam prin educatie, civilizatie, alt tip de rezultate…

SAMSUNGSpuneam anul trecut, tot in septembrie, despre eroziunea de la Sfinx… priviti acum, la un an distanta… Pentru ca nu costa cine stie ce, ideea nu este atractiva. Am inteles ca aceia de la Consiliul Judetean Dambovita au preluat ideea intr-un proiect si o vor aplica… mai incolo, mai tarziu 🙂  Sper sa se faca intr-o zi la Sfinx o amenajare, suntem prea needucati ca sa pastram ce avem. Aici scriam anul trecut o poveste despre acest monument realizat de om: https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/09/15/renaturare-la-sfinx-oare-ar-fi-bine/

SAMSUNG

SAMSUNGUn monument foarte frumos, doar ca el nu vine din perioada geto-daca, cu Zamolxe, stramosii… ci de prin 1935. L-a cioplit cineva de nici o suta de ani, retineti: DACA ACEST CHIP AR FI EXISTAT, ISTORIA AR FI PASTRAT IN DIFERITE DOCUMENTE DESCRIEREA SA. PRIMII BUCEGISTI, ACEIA CARE AU PUS BAZELE TURISMULUI IN BUCEGI, NU SCRIU NIMIC DESPRE EL. REGINA ELISABETA, CU POVESTILE EI FASCINANTE DESPRE BUCEGI, NU FACE REFERIRE, CAROL I, REGINA MARIA, NESTOR URECHIA, FRATII SCHIEL, MIHAI HARET, STARETUL NIFON -CEL CARE CONDUCEA PRIMA ASOCIATIE TURISTICA DIN ISTORIA BUCEGILOR, ASOCIATIA „SINAIA”, DENSUSIANU IN „DACIA PREISTORICA”, BADEA CARTAN CARE TRECEA BUCEGII… NICIUNUL NU SCRIE DESPRE ACEST CHIP CARUIA NOI II SPUNEM SFINX. ASTAZI ESTE UN SIMBOL NATIONAL PENTRU CA-L ALATURAM STRAMOSILOR NOSTRI GETO-DACI, DAR EL NU VINE DE ACUM 2000 DE ANI. TOTUSI, ESTE O FIGURA SUPERBA, CE TREBUIE PROTEJATA, FIIND UN OBIECTIV TURISTIC.

SAMSUNGUn ambalaj 🙂 ce vine sa spuna mult despre educatia noastra. Nu mai avem unde sa solutionam probleme hormonale decat pe iarba, pe langa Sfinx 🙂 Dragi cititori, observati ca aici s-au iubit o Geta si un Dac 🙂 Probabil, noaptea, au venit la Sfinx sa li se arate vreun spirit si de frig, ce sa faca si ei… au pornit centralele. Cine stie cate a mai vazut si stanca asta…

Am pornit pe traseul marcat cu banda galbena ce suie la Vf. Omu, dorind sa mergem pe poteca de la baza Cerdacului si sa ajungem la intersectia cu traseul ce vine din Valea Ialomitei spre Omu.

SAMSUNG„Bolovanul lui Radu” – asa ii va ramane numele 🙂 Ajuns in acest loc, un prieten face mereu un popas

SAMSUNGCe imi plac astfel de peisaje… bine, am facut multe-multe poze pana mi-a placut una

SAMSUNGO privire spre Vf. Omu, inainte de a intra pe poteca de sub Cerdacul vaii Cerbului, dar noi nu aveam vreo treaba cu Omu

SAMSUNGIzvorul de la Cerdac, uneori curge, alteori nu… ieri i-am ascultat doar eu murmurul

SAMSUNGStanca uriasa denumita Mecetul Turcesc… un idiot, ca sa merg pe linia spusa de un prieten… a scornit o poveste cum ca de aici aruncau dacii copiii nascuti cu handicap. In conditiile in care noua nu ne-au ramas mai mult de 150 de cuvinte dacice si cateva inscriptii, vine un prost sa spuna asa ceva. Si multi cred ca asa au si stat lucrurile…  Unde este sageata galbena, trebuia sa ajungem, de acolo incepe Drumul Granicerilor, vechea poteca de granita dintre Vechiul Regat si Transilvania.

SAMSUNGIn drum spre Mecet, trecem si pe langa o alta stanca, denumita Saturn, tatal zeilor 🙂 Ca stanca si ca obiectiv, este interesanta, dar nu are vreo treaba cu vreo legenda, cu zeii, cum se mai crede… daca as sta sa ma ocup de asemenea prostii, as veni cu vreo 200 de stanci de prin Bucegi ce merita o denumire.

SAMSUNGLasam traseul din Valea Ialomitei, se vad stalpii, si mergem deasupra Mecetului. „Montaniarzii” scoliti pe site-uri de inchipuiri spun ca este o pestera in aceasta stanca, de fapt, este o grota mica, in panta, fara nimic interesant… dar deja are tot felul de povesti, evident, toate sunt adevarate 🙂 🙂

SAMSUNGPrivim prin Valea Ialomitei pana la acea mica pata din zare: Lacul Bolboci

SAMSUNG

SAMSUNGPestera celebra care ar comunica subteran pana sub Vf. Omu. Va dati seama ca are doar cativa metri si ca totul este o poveste… sa precizez ca nu este aceea din Mecet, este alta 🙂

SAMSUNGValea Gaura, cea mai frumoasa si mai lunga vale din Bucegi

SAMSUNGNu-i asa ca sunt superbe? Am mai stat pe aici, o vreme, sa ma uit, Matrix, care intotdeauna merge inainte, nu a venit 🙂

SAMSUNGEu mai pierd timpul, abatandu-ma constant de la traseu… cand vad doar poteca, ma plictisesc, si imi fac de lucru unde vad cu ochii. Putini au rabdarea lui Matrix 🙂

SAMSUNGO privire inapoi, cu galben, Vf. Omu, cu rosu, stanca Saturn, si in dreapta Mecetul Turcesc… vedeti in dreapta si stancile albe, calcarele in care se afla acea pestera… in spatele stancilor este Valea Gaura. Grota, daca ar merge mai departe de cativa metri, ar da in peretele acelei vai, in niciun caz nu ar ajunge spre Omu

SAMSUNGSi inainte, Drumul Granicerilor… ce mai fugeam pe aici pe 14 iunie, la ultramaratonul Bucegi-Leaota.

SAMSUNGCupola Batranei 🙂 hai ca mai avem putin…

SAMSUNGSi s-a gasit un turist normal care sa lege acest indicator abandonat pe sol. Niciodata nu l-au montat realizatorii traseului turistic pe stalp. Punctul rosu este marcajul ce traverseaza culmea muntelui Doamnele…

SAMSUNGTot  pe langa traseul turistic… vazusem eu candva ceva ce trebuia pozat acum mai in detaliu

SAMSUNGAceasta punte suspendata… foarte frumoasa!!! 🙂

SAMSUNGPutin inclinata spre stanga

SAMSUNGCativa pasi, nu mai multi… ca nu stau bine cu echilibrul in general, iar atunci, in mod special

SAMSUNGDesi nu s-ar zice

SAMSUNGDin nou Valea Gaura, poate o sa mai merg pe aici, luna aceasta sau cealalta, sa coboram in Simon de data asta… pe triunghi galben…

SAMSUNGAcum sa revin la muntele Batrana, ne apropiam… prin acest jnepenis am mers 8 minute si au fost facuti 1207 pasi, fiind consumate 38 de calorii… asa spunea o jucarie de-a lui Matrix. Varful acesta, Batrana, situat la 2181 m altitudine, este considerat de unii mistici, un loc al energiilor negative, aflat in antiteza cu Gura de Rai. Oricum, cu energia mea negativa din acea zi, bateam orice 🙂 …are unul din Busteni un taxi si pe masina scrie „ma invidiaza concurenta” :)… asa si cu mine 😉 Il invidiaza concurenta, auzi…

SAMSUNGRefugiul Batrana

SAMSUNGSpre dreapta continua Drumul Granicerilor, pe directia aratata de sagetile rosii intalnim traseul turistic ce coboara prin Valea Doamnei pana aproape de pensiunea Cocora, marcat cu triunghi rosu. Pe indicatorul din fata scrie 2 ore si jumatate, eu zic ca daca ati ajuns pana aici, nu aveti cum sa nu ajungeti la acea pensiune situata vizavi de statia de telecabina de la Pestera, in cel mult 2 ore. Pe directia aratata de sagetile galbene este limpede ca ne indreptam spre polul răului 🙂 Am intalnit si o turma de ovine, deci le place si lor raul 😉 se spune ca vietatile ocolesc astfel de locuri, ca ele simt mai bine decat omul… dar cate nu se spun, si daca nu le asezi pe un fundament, o iei asa, pe campii, sau pe culmea muntelui Batrana…

SAMSUNGJnepeni „colorati”

SAMSUNGFoarte frumos 🙂 un covor de licheni albi… este clar ca eram prin zona varfului Batrana

SAMSUNGPoluare zero

SAMSUNGPe varf 🙂 Aici am facut un popas sa mancam, sa privim, eu m-am simtit bine 🙂 pe aceasta cupola… se mai spune ca o cupola este cea mai buna constructie de sustinere a vietii 🙂 Odata, mi-a zis cineva sa nu ma duc intr-un loc, ca ma prind niste reptilieni si nu am cum sa ma apar de ei… Oooo! dar mi-a fost asa de teama, incat a doua zi am ajuns acolo… dar fiind de-al casei, ne-am strans doar mainile, am facut schimb de telefoane si de like-uri pe facebook 🙂 Restul va povestesc intr-o alta viata… nici fata in fata nu am cum sa va spun, ca ar trebui sa plece doar unul, nu-nu, secretul este secret 🙂 🙂 Ati fi foarte suprinsi daca ati afla cate sute de persoane cred cu tarie astfel de scenarii…

SAMSUNGCe peisaj! Pe acolo este traseul „Drumul Granicerilor”

SAMSUNGVarful Batrana, de acolo venim, o privire inapoi… foarte frumos, mai vin pe aici, cat de des am sa pot…

SAMSUNGAcolo, jos, sunt traseele spre Babele, Valea Ialomitei-Omu, culmea Doamnele, Valea Doamnei. Il zapacisem pe Matrix. Razvan, la telefon, imi spunea sa fac o diversiune si sa-l las pe acolo 🙂 Venea el acasa singur… 🙂 El nu mai avea chef tot stanga, tot dreapta, iar eu aveam tot timpul din lume 🙂

SAMSUNGPe acolo urma sa coboram, intersectam un drum, faceam dreapta si ajungeam la stana din valea Horoabei

SAMSUNGAdica aici

SAMSUNGAm inceput sa coboram prin pitoreasca vale a Horoabei

SAMSUNGPeisajele sunt extraordinare, acest traseu este unic in Bucegi si nu este deloc usor, asa cum spun cate unii pe diverse forumuri… veti vedea in imagini

SAMSUNGSe merge drept inainte… ei bine, pe acest traseu pitoresc l-am intalnit pe dl. Claudiu si pe sotia dansului. Dansii mai citesc pe aici si le multumesc pentru ca am reusit sa ne cunoastem. Marturisesc ca am fost foarte surprins si nu mai stiam ce sa spun 🙂 Pe acolo nu ma mai intalneam cu oameni de pe acest blog, dar este posibil orice. De-a lungul timpului, am intalnit multi oameni de munte datorita acestui blog… si cand merg prin oras, sunt tot felul de oameni cu care ma salut, vorbesc… am o mica multumire, am facut cate ceva, unii ma cunosc asa cum sunt, exista ceva familiar care ne leaga.

SAMSUNGCand vedeti apa izvorand din stanca, sa nu aveti niciun dubiu… este cea mai buna. Cand o vedeti curgand prin albii, ar trebui sa va puneti intrebari. Un astfel de perete cu izvoare nu are cum sa aiba decat o apa curata

SAMSUNGPe sub acea stanca trebuie coborat, nu se trece pe deasupra 🙂

SAMSUNGCam asa ceva

SAMSUNG

SAMSUNGPe acolo am coborat, ii lipseste o treapta, dar cand ai picioarele lungi, nu este vreo problema

SAMSUNGMai mergem putin si intalnim o alta scara, mai mare, metalica, mult mai sigura

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNGIata cine a facut uriasul efort de a transporta pe bucati, prima scara metalica in acest loc. Din pacate, a fost luata de o viitura, iar aceasta recenta a fost amplasata de salvamontistii damboviteni

SAMSUNGSplendid!

SAMSUNGMai multi tineri coordonati de salvamontisti invatau tehnici de escalada si de salvare

SAMSUNGI-am privit putin, apoi am continuat sa coboram

SAMSUNGPe acolo trece traseul 🙂

SAMSUNGDin dreapta, de la nici 20 metri, iese acel suvoi de apa

SAMSUNGSa intram, asadar

SAMSUNGDupa ce trecem prin acel tunel, vine iar o coborare accentuata. Va spuneam ca nu este un traseu usor, multi asa il lauda. Pentru un om de munte, obisnuit cu tot felul de trasee, poate fi unul usor. Atat timp cat pe aici exista riscul sa te accidentezi grav, nu recomand acest traseu pentru incepatori… asa, cu mai multi, asigurati in coarda, unii incepatori pot merge

SAMSUNGPoteca vine de undeva mult deasupra cascadei… si este foarte stramta

SAMSUNGAcesta a fost primul marcaj al traseului… trebuie sa stiti ca acest traseu nu este unul turistic. Ca sa devina turistic, deci omologat, trebuie sa indeplineasca niste conditii… cam greu de amenajat pentru a indeplini toate criteriile. Altfel, pentru cei cu experienta montana, este un traseu spectaculos.

SAMSUNGIn poiana Horoabei

SAMSUNGNoua cabana Horoabele, noua, pentru ca i s-au mai facut niste imbunatatiri, modificari vizibile

SAMSUNGAcces spre zona curtilor manastirii Pestera Ialomitei… vedeti si un mic izvor, sper sa nu aveti vreodata intentia sa beti apa din el. Mirosul, desi persistent, nu le spune unora nimic… pe ideea batraneasca si imbecila ca „apa, daca trece de 7 pietre, este buna de baut”.

SAMSUNGAsta ca sa stiti sa nu bateti drumul de pomana 🙂 Probabil se fac ca lucreaza si inventeaza pretexte sa cheltuie banii, zic si eu, parerea mea 🙂 neavand incredere in astfel de „proiecte”… adica trecutul nu-i recomanda. Au mai incercat ei sa dezvolte turismul in Bucegi, cheltuind milioane de euro, nerealizand, insa, nimic

SAMSUNGCurtile manastirii si biserica veche

SAMSUNGBiserica noua cu hramul Sf. Nifon

SAMSUNG

SAMSUNGAproape de padurea Cocora sta aceasta podoaba de toamna

SAMSUNGIn trecut, acest traseu se numea „Drumul lui Butmaloiu”. Pe acest marcaj am venit de la hotelul Pestera si ne indreptam spre Complexul de la Piatra Arsa. Daca primul este in Valea Ialomitei, ultimul se afla pe Platoul Bucegilor

SAMSUNGSe vede Complexul, de unde noi trebuia sa facem dreapta. Continuand pe marcaj banda albastra, se ajunge pana in Poiana Stanei Regale.

Dar sa nu plecam asa repede 🙂 Nu inainte de a vedea cate masini platesc taxa de parcare la bariera de la Piatra Arsa:

SAMSUNGTot ce se afla intre acele panouri sunt platitori de „taxa”

SAMSUNGPe stanga drumului spre complex sunt niste adaposturi pentru cai

SAMSUNGBun, si ajungem si la complex. Spuneam acum cateva luni ca administratorii au demolat cabana veche, in loc sa o repare, sa o conserve cumva, ei au daramat-o. Ca si cum iti duci la maculatura albumul de familie cu pozele bunicilor. Fraierii si-au dus la gunoi istoria si au ramas cu o constructie inestetica din beton. Spuneau ca ridica altceva mai frumos, stiti, vechea poveste, dar vad ca au turnat o fundatie departe de fostul loc al cabanei.

SAMSUNG

SAMSUNGAcesta este locul denumit „stadionul de la Piatra Arsa”… pe aici se antreneaza, adica dau niste ture de teren, sportivi din diferite loturi. Ierburile acelea nu au fost taiate in vreun an, noroc ca mai cade bruma, mai intra vacile 🙂 Pana la urma, este senzatia aceea ca te antrenezi in mediu ostil :)) Sigur despre asta este vorba…

SAMSUNGSi am ajuns si pe Piciorul Pietrei Arse, apropiindu-ne de intrarea in padure. La 16:45 eram in fata complexului, 30 de minute mai tarziu eram pe poteca de pe Piciorul P.A.

SAMSUNGS-a dus si banca asta, invinsa de timp

SAMSUNGInchei cu o observatie facuta anul trecut, tot in acest loc… dar mai bine sa pun link spre acel articol: https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/09/07/intoarcerea-la-inocenta-poiana-stanii-regale/

Pe la 18:30 am ajuns acasa, nu eram obosit, contrar asteptarilor proprii, ci eram asa, impacat cu soarta 🙂 Febra musculara imi disparuse si nu simt nimic nici azi, luni. Dupa cateva nopti in care am dormit foarte putin, ma asteptam sa fiu praf. Pe la 1 noaptea faceam baie 🙂 pe la 3 am reusit sa adorm, pe la 8 am plecat cu treburi de serviciu. Am avut energie de la polul răului :)) Am si baut 2 cani de ceai din flori de rododendron, imi spusese mie parintele Ioanichie de la schitul Sf. Ana, acum cativa ani, niste chestii despre acest ceai. Apoi, eu daca mai dau si la altii, mai imi spun si ei… despre efecte.

As mai adauga si ca pe abrupturile muntelui Moraru am vazut prin binoclu multe capre negre, ca imi place sa gasesc anumite pietre albastre, destul de rare, si ca, bineinteles ca am gasit una, ca erau multi turisti pe trasee, in special pe Drumul Granicerilor, ca am luat cazaturi cat pentru tot anul, nefiind atent… si m-am ales cu mai multe semne de buna purtare, stiam eu ce stiam de nu am mers pe acea punte suspendata, poate cadeam de pe acolo :)… ne-am incurcat cateva minute bune prin niste jnepeni, dar mi-a placut sa aud cum il cuprindea disperarea pe Matrix 🙂 … mai era ciobanul de la iesirea din padurea Cocora ce striga: „Uuu!” asa, in nestire. Nu era nici macar ecoul ca sa-i raspunda, dar el striga intruna, ii placea sa se auda si cred ca si radea 🙂

Treaba este ca daca ai ceva conditie fizica si iti place muntele, retii o gramada de aspecte!