Dupa ce natura, in decurs de cateva ore, ne-a aratat ce poate, nefiind totusi chiar surprinsi :) am strans tabara si am continuat traseul spre Vf. Leaota.

Iata si locul unde am ramas peste noapte, coborand din stanga, de pe creasta:

Printre acei molizi, asadar un loc deosebit :)

Nici nu am plecat bine ca a venit din nou ceaţa:

Cineva probabil a vrut sa semnalizeze mai bine traseul si a urcat craniul acela pe stalp.

In creasta, ne-a intampinat un vant puternic si rece care ne-a determinat sa mergem mai repede, astfel ca am urcat culme dupa culme. Era si o poteca pe curba de nivel, aceasta ne-ar fi ferit de vant, dar prin iarba mare si plina de apa ne-am fi udat pana la genunchi. Apoi era si mai sigur de urmat creasta pe ceata.

Parca era imposibil sa nu gasesc eu ceva :) Cartus de manevra.

Ceata incepea sa se mai risipeasca

O poza pentru cineva care se intreba cum aratam cu samarul in spate :) :)

Multe astfel de pante am urcat si coborat. Sagetile rosii arata pe unde venisem. Este si un drum in stanga, pe care nu se poate decat greu urca, cu vreo motocicleta.

Vremea devenea iar frumoasa

La un moment dat, i-am gasit masina unui proprietar de stana, cum urcase si pe unde, si cat se chinuise, nu ne-am straduit sa aflam… pentru ca nu merita :)

Acolo, departe, era Varful Leaota. Mai aveam ceva. Totul este cand mergi pe munte sa ai vreme buna ca sa poti admira imprejurimile.

Recunoasteti ce se vede in departare? :) Podu cu Florile din Bucegi!

Iata si traseul nostru parcurs: in spate, departe, Bucegii… apoi sagetile arata creasta Leaotei, este de mers, nu gluma :) Cred ca in aceasta poza nu am cuprins nici o treime din intregul nostru traseu! Se vede in poza si o mica momaie din pietre cu marcajul banda albastra ce trece de Varful Leaota si apoi dispare undeva la o intersectie de drumuri de pamant.

Semnul ce indica apropierea de varf: pietrele cu licheni galbeni

Interesant cum de nimeni nu s-a gandit sa construiasca pe aici un refugiu din piatra. Din atatea lespezi iese ceva frumos.

Aproape de varf. Undeva in dreapta am vazut orasul Campulung si cariera de piatra, iar in fata, cu sageata mare si rosie se afla comuna Stoenesti. Localitatea Cetateni era un pic mai departe, nu se vedea din cauza unei culmi impadurite.

De pe o muchie din dreapta, venea un traseu marcat cu punct albastru ce se oprea la varf. Bine, este impropriu spus traseu, ca nu era nicio poteca si nici alt semn nu se vedea.

In jurul orei 14 am atins Varful Leaota, aflat la altitudinea de 2133 metri.

La varf l-am gasit si pe acest pastor. Ne-a zis ca el ciobanise prin Fagaras o viata, dar a venit in Leaota, pentru ca patronul i-a dat cu 300 lei mai mult la salariu… moment in care ne-am pus pe o mama de ras :) :) Avea un anume ton cand vorbea :) Apoi am facut poze cu el, omul era foarte de treaba. Habar nu avea pe unde venea si Cetateni ăsta :)

„Firele vietii”

Ultimul loc in care am vazut marcaje turistice. Oricum sunt nefolositoare, fiind foarte rare, mai rau deruteaza, deci noi ne-am lipsit de ele de cum ne-am dat seama cum se prezinta treburile cu acestea prin Leaota. In caz ca mergeti la Varful Leaota, tineti mereu creasta, nu aveti cum sa va pierdeti. Iar de la varf si pana la capatul acestui masiv, tineti cont ca ultima creasta din dreapta este granita intre judetele Dambovita si Arges. Este suficient daca ati mai fost pe munte, daca gresiti si lasati creasta, aterizati in judetul Dambovita si… dupa cum spunea un prieten: „totul este sa nu nimerim prin vaile alea pline de padure, ca mergem pe acolo o saptamana pana dam de vreun sat, ceva” :))

Toate traseele din Leaota trebuie refacute, puse indicatoare… acesta este un proiect ce poate fi depus pe fonduri europene. Este de munca pe acolo, din greu…

Am mers pe acest drum pana ni s-au tocit picioarele :) Adica pana la capatul său, care capat se termina tot pe pasune. Totusi, din el se desprindea o poteca lata ce ducea spre o stana, apoi cobora in padure. Prietenii mei o si luasera intr-acolo :) Cand au vazut ca-i opresc, razand de ei ca nu intr-acolo este Cetateni, pareau cam suparati. Te „fura” imediat cate o astfel de culme si te trezesti pe la Runcu in Dambovita. Asa ca am continuat pe unde trebuia, incurajandu-i ca mai sunt cam 10 ore de mers :) desi la varf le-am spus ca ajungem in 6 ore :)

Absolut superbe pajistile acoperite cu astfel de flori. De la distanta mare vedeam pete roz pe cate un versant.

Ei bine, daca pana pe la ora 16 am mers linistiti, adica atat cat se poate, ca am mai dat dupa cainii ciobanesti destul de insistenti, la un moment dat am simtit o masa de aer rece. Venea ploaia dupa noi. Eram totusi destul de bine, aproape de padure.

Ocolim o stana cu oile aflate in tarcuri, „la atatea oi iti dai seama ca au vreo 50 de caini” :) mai de voie, mai de nevoie, si cand sa urcam inca o panta, ultima din Leaota, ne ia ploaia cu grindina in primire. Fiind niste molizi desi, ne-am adapostit repede si am scos pelerinele de ploaie. Evident ca am continuat apoi traseul pentru ca nu erau descarcari electrice.

Un timp am mers prin iarba si deci ne-am udat pe la picioare, apoi am coborat in dreapta pe o poteca pe unde sunt urcate oile primavara. Am intrat astfel in padure, atingand etajul fagului… ceea ce iti confera un plus de siguranta din diferite motive.

Din pacate, din cauza ploii care a durat cam 2 ore, nu am reusit sa admiram padurea alcatuita din mesteceni, fagi si alte foioase. Judecand dupa ce vedeam, nu le-am mai spus prietenilor ca suntem inca departe de tinta excursiei… padurea era neatinsa de om.

Am iesit din padure intr-o poiana, apoi intram din poiana in poiana, o minunatie, nu alta. Este imposibil de descris frumusetea acelor locuri. Intr-o astfel de poiana am ramas ultimul, sa privesc:

O casa paraginita invinsa de timp, cu vegetatie ce o va acoperi, situata la umbra unui fag, cu ceata prin preajma… parea un peisaj de poveste. Cat de frumos!!! Cine stie cate povesti s-au scris prin aceste locuri?! Desi parea prabusita partial, mie mi s-a parut ca acea constructie pare inca animata… ;)

Dar am mai gasit si altele prin poieni. Mai jos inca una:

Nu parea sa aiba o poveste ca prima :)

De fapt, paseam printr-un mic rai intretinut de oameni muncitori, educati. O multime de parcele cu legume, pomi fructiferi erau prin aceste locuri. Ei bine, distanta pana la casele oamenilor era foarte mare. Cine venea aici, urca pe cal, nu avea cu ce altceva. Iata cum se prezenta zona:

Gradini cu cartofi. Ici-colo, mici constructii rudimentare in care cred ca mai dorm proprietarii gradinilor cand vin la treaba.

Acolo locuiesc cei care aveau gradinile din poze :) Din aceste locuri si pana la casele oamenilor nu am gasit un singur gunoi, un pet, un pachet de tigari gol… nimic! Va dati seama ce oameni stau prin aceste locuri?

Ce cartofi frumosi…

Peisaj cu delimitari

O alta casuta parasita

La un moment dat, cufundati in peisaje, se aude: „Uitati un cires!”. Asa ca rucsacii jos si am plecat la cules :) Erau cirese amare, negre si foarte bune.

Dupa o coborare mai accentuata, am ajuns la acest drum forestier. In sfarsit, ne apropiam de zona civilizata. Am intalnit un domn calare, cu care am stat de vorba. Urca alaturi de fiul sau spre acele pasuni pentru a fi acolo la prima ora a diminetii… sa coseasca. Mi-a placut foarte mult spatiul in care acesti oameni traiesc.

Si gata… am iesit in satul Cotenesti, unul din satele pline de istorie  din aceasta zona argeseana.

Asfaltul la cativa metri :)

Mai aveam cativa kilometri pana la Cetateni. Era stabilit sa dormim nu departe de manastirea al carui intemeietor este considerat Negru Voda, manastirea reprezentand finish-ul excursiei.

Strada principala a acestui sat avea pe stanga si pe dreapta vreo 300 case, una mai ingrijita decat alta. Oamenii de pe la porti ne salutau, ne intrebau de unde venim, erau extraordinar de politicosi. Aproape de drumul national 72A am gasit, conform indicatiilor localnicilor, un magazin cu terasa intr-o curte. Am cumparat tot felul si apoi am stat la terasa, la suc si bere. Cei de pe acolo au intrat in vorba cu noi, unii nici nu auzisera pe unde este orasul Busteni :) Am iesit in DN si am continuat spre Cetateni.

Din drum am vazut undeva pe copacii din padure aceasta cruce cu icoana din lemn. Foarte frumoasa!

Manastirea trebuia sa fie la vreo 2-3 kilometri. Daca am fi iesit direct in Cetateni, trebuia sa ne intoarcem spre Stoenesti 2 kilometri, apoi iar in Cetateni sa luam un maxi-taxi spre Targoviste. Deci mai bine am coborat in satul Cotenesti, aflat la capatul comunei Stoenesti, continuand spre manastire si apoi spre statia de maxi-taxi. Sa fie un singur sens, nu un du-te vino.

Cum am zarit clopotnita sus, pe o stanca, ne-am oprit in prima poiana ce se preta camparii. La manastire urma sa urcam in dimineata urmatoare. Unii au pus corturile si altii au aprins focul si au adus lemne. Apoi cei de la corturi au plecat dupa lemne si ceilalti doi au pus masa :) In seara aceea am mancat fasole boabe cu carnaciori si cartofi copti in care am pus apoi cascaval. Fasolea calda cu carnaciori a fost foarte buna… ca sa nu mai zic de cartofii care fiind fierbinti, au topit cascavalul pus la mijloc, deci a fost ceva special :) Nelipsitul Pepsi ne-a purtat apoi spre corturi…

Nici nu amplasasem bine corturile la liziera padurii, ca doua cucoane care treceau mai jos de noi au inceput sa strige: „Ma’ baieti, vine ursul noaptea!”…

„Nu conteaza, daca vine, il bătem!” asa le-a transmis unul dintre noi in gluma :) Ursul chiar nu facea parte din arsenalul grijilor noastre. Era la el acasa, este un locuitor al padurii, nu-l deranjam, nu ne pasa de el, multi oameni au devenit speriati tare de acest animal.

Pe burta in cort, rememorand excursia, traversasem muntii :) In cort era foarte cald… una este sa dormi la 1700 metri altitudine si altceva la 600 metri altitudine.

Evident ca nu a venit niciun urs. La ora 2 noaptea a venit si randul meu sa stau o vreme la foc. M-a trezit Traian. Peste 30 minute, nici George nu mai avea somn, deci am stat de vorba amandoi. Cand ne-am plictisit, am dat drumul la radio. Ascultam Radio Orion 96,6 FM :) Fain post, numai melodii frumoase, in acord cu excursia si cu gandurile noastre. Ar trebui sa le multumim :)

Pe la 4:30 am pus toate lemnele pe foc si ne-am dus sa stam la gura cortului pana la 5, cand s-a luminat cat de cat. Apoi am adormit si ceilalti s-au trezit :) Totul este bine cand exista un control, o coordonare in actiuni…

Noi montasem corturile pana sa se intunece si, nefiind departe de sosea, multi soferi ne claxonau, ne faceau cu mana… cine stie ce oameni iubitori de munte erau pe la volan :) Masina Politiei Rurale a trecut de cateva ori, incetinind pentru a vedea ce hram purtam…

Dimineata, insa, am avut parte si de alte surprize. Veti vedea maine… alaturi de descrierea celui mai frumos loc monahal vizitat de mine pana in prezent: Manastirea Cetatuia Negru Voda, un loc unde Cerul intalneste fiinta efemera a omului pentru a-i pune in fata: Viata sau Moartea.