Dezbaterea no.16: Poiana Stanei Regale si Poiana Costilei

Am o nelamurire. Bine, de fel, se stie ca eu am o groaza din acestea. Insa mi se pare o problema ce ne intereseaza pe toti si doresc sa o supun atentiei cat mai multor persoane. Asa imi dau si eu seama daca gandesc normal, asa poate vad si altii lucrurile dintr-o alta perspectiva, astfel, poate si celor din spectrul decizional al Parcului Natural Bucegi le vine vreo idee.

Primul aspect, referitor la Poiana Stanei Regale, este prezenta speciei Veratrum album. Am mai vorbit de ea de-a lungul ultimilor ani, pana m-am plictisit eu, daramite altii 🙂 Insa mi se pare o problema serioasa. Daca tot merg destul de des prin acea poiana, adica de vreo 25 de ani si de multe, multe ori pe an, am vazut ca specia asta, de la an la an, se extinde, este din ce in ce mai numeroasa.

crinCrinul de padure in Poiana Stanei Regale

La prima vedere, toti acceptam ca Veratrum album face parte din speciile existente in rezervatia Poiana Stanei Regale, ca ea creste prin tot muntele.

In 2012, primavara, am facut un mic experiment. Am imprejmuit 100 de metri patrati si am scos cele peste 100 de plante Veratrum din acel perimetru:

v2

v3In prezent, pe acel loc se dezvolta o sumedenie de alte specii floristice

Ce inseamna raspandirea acestei specii Veratrum? Ea va ocupa, in timp evident, intreaga poiana si atunci zona va arata astfel:

19Aceasta pasune existenta tot in Parcul Natural Bucegi, este ocupata de Veratrum.

Este clar ca nicio alta specie nu se poate dezvolta printre exemplarele din aceasta specie. In acest loc din imagine, nu creste decat o singura planta. Aici, unde am facut poza, aceasta actiune distructiva poate trece nebagata in seama, pasunea este clar ca nu poate fi folosita, si ma gandesc ca asa va arata si Poiana Stanei Regale peste o vreme.

In opinia mea, singura solutie este ca in primavara anului viitor, vreo 50 de voluntari cu cazmale sa scoata cele cateva mii de plante Veratrum din Poiana Stanei Regale. Cand vor deveni zeci de mii, nu mai ai ce face.

Deci, mai departe ce credeti ca ar trebui facut? Or fi autoritatile de acord? Este cazul unei petitii? Se vor strange voluntarii? O fi alta solutie?

Daca aveti idei, comentariile sunt deschise!

O alta problema se refera la Poiana Costilei. Problema sa stiti ca este in viziunea mea, nu ca este o chestie auzita, unanim acceptata sau mai stiu eu ce. Personal mi se pare in neregula un aspect de pe acolo si il voi prezenta mai jos.

Mai intai, sa stiti ca nu se pasuneaza in Poiana Costilei. In acest an, stana si tarcurile sunt goale si parca asa erau si anul trecut. Administratia Parcului cred ca nu si-a mai dat acordul pentru pasunat.

Prima oara am fost prin Poiana Costilei prin 1991-1992. Cei mai in etate decat mine stiu ca poiana era mult mai mare decat in prezent.

poiana costileiPoiana Costilei

Cred ca daca s-ar masura din nou aceasta poiana si s-ar compara suprafata din acte cu suprafata actuala, s-ar observa ca peste 30% nu prea mai este poiana. Se impadureste!

Acum nu stiu, pe fondul despaduririlor din tara, oare este bine sa lasam sa se impadureasca si aceasta poiana? Sa lasam natura in pace, si, prin urmare, poiana sa dispara incet-incet? Referiri la aceasta poiana sunt de mai bine de 100 de ani.

Dupa mintea mea :), desi ma cred un iubitor al naturii, ar trebui taiati toti molizii aceia raspanditi, unul colo, unul dincolo… sunt vreo 35, numarati asa, la prima vedere. Adica tot ce este in poiana si in padurea propriu-zisa. Padurea este un lucru, poiana alt lucru!

O fi aceasta o solutie? Trebuie lasata natura in pace sau pastrata acea poiana?

La 7500

Este vorba evident de Marathonul 7500 din Bucegi. In acest an a fost cu totul altceva. Cred ca am avut o presimtire ca se va intampla, dupa tonul folosit in articolul anterior. Zic si eu 🙂

Cert este ca nu a fost cum as fi dorit. Deci nu am ajuns la Finish, ne-am retras din cursa la Gura Diham, pe la jumatatea traseului. Habar nu am ce s-a intamplat, dar personal nu am mai avut cum sa continui.

Incepusem bine, chiar aveam un tonus mi s-a parut mie mai bun ca in alti ani. Nici nu am simtit cand am ajuns la punctele de control din Valea Dorului, Poiana Stanei, Piatra Arsa, Intre Jepi… doar era traseul clasic, pe care mai alergasem si altadata. O nimica toata. Ne-am oprit la punctul de alimentare, o cana de Isotonic rece, o banana, cateva prune, o bucata de cascaval si am pornit pe Valea Jepilor, graficul fiind de 1:45 de minute pe acest tronson si pe la 12:30 sa fim in tabara.

1Pe Jepii Mari

Asta insemna ca abia atunci incepea concursul, de la tabara. Pe Jepii Mici am mers cu a doua, cam in reluare, am depasit echipe, ne-au depasit altele pe noi. Nu stiu exact de ce mergeam asa de greu, ma refer la mine. In fine, ajungem la tabara cu 30 minute intarziere si mai stam inca 10 minute sa se intample minunea revenirii, timp in care Cornel ne incurajeaza, Iulica imi da niste geluri, dar nu se intampla nimic… aceeasi stare. Zic eu sa continui pana la Omu. Urcam in 2 ore, desi m-am simtit mai bine, dar tot eram in afara graficului nostru… la intarziere s-au mai adaugat 30 minute. Tinand cont cat mai era din concurs nu era mult, definitoriu.

2Cascada Obarsiei Ialomitei

3Multe echipe in fata, destul de usor de intrecut cand se poate 🙂 Asa, ne-am uitat si noi.

La Omu, zic ca imi revin pe Valea Cerbului doar este coborare. Dupa ce am trecut pe versantul celalalt si pana in Poiana Vaii Cerbului mi-am dat seama ca trebuie sa incheiem. Nu mai functiona nimic. Unii au zis ca de la caldura… intr-adevar, a fost zapuseala, destul de cald, dar mie imi place cand este cald, sa umblu prin soare. Crampe musculare aveam desi nu alergasem in disperare pe traseu, splina se certa cu ficatul care sa doara mai intai, cred ca m-am si deshidratat desi am baut destula apa, de inghitit nu puteam inghiti nimic, nu puteam fugi la vale pentru ca plamanii nu puteau tine ritmul cu picioarele. Dupa ce am trezit din somn cativa bolovani, cu picioarele, mi-am dat seama ca sunt si epuizat, si dezorientat. Oricata ambitie ai, cand nu te ajuta organismul, te opresti.

Am mers usor pana spre Gura Diham, am facut 3 ore, adica dublu, trebuia sa coboram in alergare ca de obicei, in putin peste 90 de minute… deci daca la vale nu am reusit sa recuperam sau macar sa ne incadram in grafic, in niciun caz nu am fi reusit ceva pe Abruptul Bucsoiului. Si decat sa ne retragem la varful Omu din concurs, in toiul noptii, am facut-o la Gura Diham. Iulica sigur ar mai fi putut continua.

Nici nu m-am odihnit cum trebuie pentru acest traseu, nu prea am dormit de cand am venit din Leoata, o fi fost si oboseala din Leoata, ce mai, s-or fi adunat mai multe. Cu toate acestea nu am o explicatie plauzibila pentru acea stare, o explicatie plauzibila pentru mine nu o scuza. Ca lucrurile sunt simple: termini concursul sau nu-l termini. Primul lucru de care imi dau seama este ca am o carenta de magneziu. La a sasea editie a acestui maraton superb, prin urmare nu am ajuns la capat. Data viitoare!

Dar vin acum concursurile de la Busteni, la inceput de august, sper sa imi revin pana atunci. Ce m-a enervat ca a trebuit sa iesim din cursa!!!

Acasa, am ajuns in 2 ore si ceva de la Gura Diham dar nici la mers lejer nu mi-am revenit, un dus rece prin baie insa tot degeaba, somnul a venit greu, pofta de mancare nu am avut de ieri din postul de control 🙂 Bine, eu nici nu stiu de ce sa ma asez la masa, eu mananc cand mi-e foame, cand am pofta de ceva anume. Si in sfarsit azi pe la 11, mi-a dar corpul un imbold, ce ar pofti dumnealui. In niciun caz cele 5 bucati de placinta cu mere cate am vazut intr-o farfurie. Nimic altceva decat slanina dar sarata. Sigur am pe undeva prin frigider, daca simt nevoia de sarat inseamna ca sunt deshidratat probabil 🙂 Si organizatorii parca aveau slanina prin posturi. Trebuie sa vad care este misterul cu slanina asta.

Concluzia este ca nici daca porneam acum de dimineata, nu as fi reusit sa urc Abruptul Bucsoiului.