Mai era putin si s-ar fi implinit un an de cand voiam sa ajung pe muntele Batrana… insa toate se fac la timpul lor. Pe 12 septembrie, anul trecut, am vrut sa ajung pe acel munte, pe un alt traseu decat acesta de fata. Aici imi propusesem sa merg: https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/09/12/cand-te-cheama-poate-ca-trebuie-sa-mergi-muntele-doamnele-si-culmea-batrana/

Pe muntele Doamnele am mai fost de cateva ori in ultimul an, deci nu mai avea rost, asa ca am schimbat traseul. Sa continui tot cu primii pasi 🙂 Nu aveam de gand sa merg, de fapt, pe muntele Batrana. Cel putin nu ma gandeam la asta vineri. Insa vineri am primit un minunat cadou de la dl. Panac, directorul de la Telecabina Busteni, o carte din 2014 despre toata istoria vanatorilor de munte, dumnealui activand in aceasta arma ani de zile, avand gradul de colonel. Cartea a fost scrisa de un alt colonel, dl. Gheorghe Suman, si este exceptionala si de real folos pentru mine, aflat intr-o mare munca de documentare… stiti, ghidul! 😉 Ei bine, aceasta carte, „Glorie, Speranta si Onoare”, trebuia sa ajunga la una dintre cele mai indreptatite persoane sa o citeasca… si nu stiam de unde sa o cumparam. Daca are cineva un telefon valabil de la editura Univers Stiintific si la care sa se si raspunda, este rugat sa-l posteze.  Si tineam acea carte ca pe o relicva, ceva de mare valoare, si abia asteptam sa o dau… pentru ca tot datorita d-lui Panac mai aveam inca una.

Vineri, cartea parca ma ardea in rucsac, pentru ca stiam ce inseamna aceasta carte pentru cineva… cum aveam treaba la serviciu, nu as vrea sa-mi amintesc cat de repede am lucrat, cat de repede am alergat si cu ce febra musculara m-am ales. Sambata, oricum umblasem mult, iar dupa lasarea intunericului, abia mai mergeam 🙂 Dar am zis eu ca remediul nu poate fi altul decat un traseu lung pe Bucegi… adica la Vf. Batrana. Nu stiu ce mi-a venit, dar nu i-am zis decat lui Matrix unde vreau sa merg… apoi l-am stresat si pe el, in ideea de a-l face sa renunte, ma gandeam ca imi sta mai bine fugind pe coclauri, decat mergand. O idee ratacita, clar 😉

… si ajung cu el la telecabina din Busteni, iar la 9:30 eram pe la Sfinx, dupa ce coborasem din telecabina la statia de la Babele. Eu, imbufnat, iar plecasera boii de acasa si ma straduiam sa-i adun de pe pasunile altora.

Imi place foarte mult acea cupola ce alcatuieste varful muntelui Batrana. Fiecare dintre noi vedem lucrurile prin prisma a ceea ce stim, citim, etc… fiecare vedem cu proprii ochi. Ar trebui insa sa incercam sa deschidem ochii, mai degraba la nou, decat la sf-uri. Urmaream de curand alaturi de cateva sute de internauti, expeditia unui domn prin Bucegi care voia sa ajunga… in grota uriasilor dintre Sfinx si Babele, inchisa de americani si de alti nenorociti care vor sa ne foloseasca, stiti, chestii din acestea 🙂 Nu vreau sa spun prin asta ca nu am fi manipulati si folositi… apoi postase o poza cu „expeditionarii” fata de care americanii nu aveau cum sa mai ascunda secretul,  cu ei printr-o pestera din zona Cimitirul Elefantilor, mai jos de Babele 🙂 Si unii credeau ca au intrat in grota aceea, secret mondial.

Am si eu doi prieteni, un barbat si o femeie, cam pe aceeasi linie… pe unul l-am dus periodic pe munte, a invatat o multime de chestii si acum spune ca el le stia de mult, de mult timp, si de fapt, nu stia nici macar ce lemne sa foloseasca pentru foc sau ce semnificau unele marcaje turistice… iar celalalt, ar crede mai degraba ce scrie cineva pe net sau intr-o carte, decat pe mine, chiar daca realitatea arata ca eu am dreptate. Cand ii spun ca nu exista ce se spune, imi spune de unde stiu, ca-i cred idioti pe nu stiu cati, ca eu le stiu pe toate… desi s-a convins de zeci de ori ca nu se sustine ceea ce se vehiculeaza de cate unii.  Categoric ca nu le stiu pe toate, nimeni nu ar putea, dar in materie de Bucegi, sa-mi vii mie cu poze din Avenul Babelor si sa zici ca ai intrat in grota descrisa intr-o fabulatie, este peste putinta de acceptat. Astia care umbla prin Bucegi cu tot felul de idei ca elibereaza lumea de povara minciunii, ca dacii, ca sa murim ca unul pentru nu stiu ce, astia sunt doar pacienti care umbla in libertate. Noi avem nevoie de o mana de fier care sa ne conduca, sa ne ridicam prin munca si sa ne remarcam prin educatie, civilizatie, alt tip de rezultate…

Spuneam anul trecut, tot in septembrie, despre eroziunea de la Sfinx… priviti acum, la un an distanta… Pentru ca nu costa cine stie ce, ideea nu este atractiva. Am inteles ca aceia de la Consiliul Judetean Dambovita au preluat ideea intr-un proiect si o vor aplica… mai incolo, mai tarziu 🙂  Sper sa se faca intr-o zi la Sfinx o amenajare, suntem prea needucati ca sa pastram ce avem. Aici scriam anul trecut o poveste despre acest monument realizat de om: https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/09/15/renaturare-la-sfinx-oare-ar-fi-bine/

Un monument foarte frumos, doar ca el nu vine din perioada geto-daca, cu Zamolxe, stramosii… ci de prin 1935. L-a cioplit cineva de nici o suta de ani, retineti: DACA ACEST CHIP AR FI EXISTAT, ISTORIA AR FI PASTRAT IN DIFERITE DOCUMENTE DESCRIEREA SA. PRIMII BUCEGISTI, ACEIA CARE AU PUS BAZELE TURISMULUI IN BUCEGI, NU SCRIU NIMIC DESPRE EL. REGINA ELISABETA, CU POVESTILE EI FASCINANTE DESPRE BUCEGI, NU FACE REFERIRE, CAROL I, REGINA MARIA, NESTOR URECHIA, FRATII SCHIEL, MIHAI HARET, STARETUL NIFON -CEL CARE CONDUCEA PRIMA ASOCIATIE TURISTICA DIN ISTORIA BUCEGILOR, ASOCIATIA „SINAIA”, DENSUSIANU IN „DACIA PREISTORICA”, BADEA CARTAN CARE TRECEA BUCEGII… NICIUNUL NU SCRIE DESPRE ACEST CHIP CARUIA NOI II SPUNEM SFINX. ASTAZI ESTE UN SIMBOL NATIONAL PENTRU CA-L ALATURAM STRAMOSILOR NOSTRI GETO-DACI, DAR EL NU VINE DE ACUM 2000 DE ANI. TOTUSI, ESTE O FIGURA SUPERBA, CE TREBUIE PROTEJATA, FIIND UN OBIECTIV TURISTIC.

Un ambalaj 🙂 ce vine sa spuna mult despre educatia noastra. Nu mai avem unde sa solutionam probleme hormonale decat pe iarba, pe langa Sfinx 🙂 Dragi cititori, observati ca aici s-au iubit o Geta si un Dac 🙂 Probabil, noaptea, au venit la Sfinx sa li se arate vreun spirit si de frig, ce sa faca si ei… au pornit centralele. Cine stie cate a mai vazut si stanca asta…

Am pornit pe traseul marcat cu banda galbena ce suie la Vf. Omu, dorind sa mergem pe poteca de la baza Cerdacului si sa ajungem la intersectia cu traseul ce vine din Valea Ialomitei spre Omu.

„Bolovanul lui Radu” – asa ii va ramane numele 🙂 Ajuns in acest loc, un prieten face mereu un popas

Ce imi plac astfel de peisaje… bine, am facut multe-multe poze pana mi-a placut una

O privire spre Vf. Omu, inainte de a intra pe poteca de sub Cerdacul vaii Cerbului, dar noi nu aveam vreo treaba cu Omu

Izvorul de la Cerdac, uneori curge, alteori nu… ieri i-am ascultat doar eu murmurul

Stanca uriasa denumita Mecetul Turcesc… un idiot, ca sa merg pe linia spusa de un prieten… a scornit o poveste cum ca de aici aruncau dacii copiii nascuti cu handicap. In conditiile in care noua nu ne-au ramas mai mult de 150 de cuvinte dacice si cateva inscriptii, vine un prost sa spuna asa ceva. Si multi cred ca asa au si stat lucrurile…  Unde este sageata galbena, trebuia sa ajungem, de acolo incepe Drumul Granicerilor, vechea poteca de granita dintre Vechiul Regat si Transilvania.

In drum spre Mecet, trecem si pe langa o alta stanca, denumita Saturn, tatal zeilor 🙂 Ca stanca si ca obiectiv, este interesanta, dar nu are vreo treaba cu vreo legenda, cu zeii, cum se mai crede… daca as sta sa ma ocup de asemenea prostii, as veni cu vreo 200 de stanci de prin Bucegi ce merita o denumire.

Lasam traseul din Valea Ialomitei, se vad stalpii, si mergem deasupra Mecetului. „Montaniarzii” scoliti pe site-uri de inchipuiri spun ca este o pestera in aceasta stanca, de fapt, este o grota mica, in panta, fara nimic interesant… dar deja are tot felul de povesti, evident, toate sunt adevarate 🙂 🙂

Privim prin Valea Ialomitei pana la acea mica pata din zare: Lacul Bolboci

Pestera celebra care ar comunica subteran pana sub Vf. Omu. Va dati seama ca are doar cativa metri si ca totul este o poveste… sa precizez ca nu este aceea din Mecet, este alta 🙂

Valea Gaura, cea mai frumoasa si mai lunga vale din Bucegi

Nu-i asa ca sunt superbe? Am mai stat pe aici, o vreme, sa ma uit, Matrix, care intotdeauna merge inainte, nu a venit 🙂

Eu mai pierd timpul, abatandu-ma constant de la traseu… cand vad doar poteca, ma plictisesc, si imi fac de lucru unde vad cu ochii. Putini au rabdarea lui Matrix 🙂

O privire inapoi, cu galben, Vf. Omu, cu rosu, stanca Saturn, si in dreapta Mecetul Turcesc… vedeti in dreapta si stancile albe, calcarele in care se afla acea pestera… in spatele stancilor este Valea Gaura. Grota, daca ar merge mai departe de cativa metri, ar da in peretele acelei vai, in niciun caz nu ar ajunge spre Omu

Si inainte, Drumul Granicerilor… ce mai fugeam pe aici pe 14 iunie, la ultramaratonul Bucegi-Leaota.

Cupola Batranei 🙂 hai ca mai avem putin…

Si s-a gasit un turist normal care sa lege acest indicator abandonat pe sol. Niciodata nu l-au montat realizatorii traseului turistic pe stalp. Punctul rosu este marcajul ce traverseaza culmea muntelui Doamnele…

Tot  pe langa traseul turistic… vazusem eu candva ceva ce trebuia pozat acum mai in detaliu

Aceasta punte suspendata… foarte frumoasa!!! 🙂

Putin inclinata spre stanga

Cativa pasi, nu mai multi… ca nu stau bine cu echilibrul in general, iar atunci, in mod special

Desi nu s-ar zice

Din nou Valea Gaura, poate o sa mai merg pe aici, luna aceasta sau cealalta, sa coboram in Simon de data asta… pe triunghi galben…

Acum sa revin la muntele Batrana, ne apropiam… prin acest jnepenis am mers 8 minute si au fost facuti 1207 pasi, fiind consumate 38 de calorii… asa spunea o jucarie de-a lui Matrix. Varful acesta, Batrana, situat la 2181 m altitudine, este considerat de unii mistici, un loc al energiilor negative, aflat in antiteza cu Gura de Rai. Oricum, cu energia mea negativa din acea zi, bateam orice 🙂 …are unul din Busteni un taxi si pe masina scrie „ma invidiaza concurenta” :)… asa si cu mine 😉 Il invidiaza concurenta, auzi…

Refugiul Batrana

Spre dreapta continua Drumul Granicerilor, pe directia aratata de sagetile rosii intalnim traseul turistic ce coboara prin Valea Doamnei pana aproape de pensiunea Cocora, marcat cu triunghi rosu. Pe indicatorul din fata scrie 2 ore si jumatate, eu zic ca daca ati ajuns pana aici, nu aveti cum sa nu ajungeti la acea pensiune situata vizavi de statia de telecabina de la Pestera, in cel mult 2 ore. Pe directia aratata de sagetile galbene este limpede ca ne indreptam spre polul răului 🙂 Am intalnit si o turma de ovine, deci le place si lor raul 😉 se spune ca vietatile ocolesc astfel de locuri, ca ele simt mai bine decat omul… dar cate nu se spun, si daca nu le asezi pe un fundament, o iei asa, pe campii, sau pe culmea muntelui Batrana…

Jnepeni „colorati”

Foarte frumos 🙂 un covor de licheni albi… este clar ca eram prin zona varfului Batrana

Poluare zero

Pe varf 🙂 Aici am facut un popas sa mancam, sa privim, eu m-am simtit bine 🙂 pe aceasta cupola… se mai spune ca o cupola este cea mai buna constructie de sustinere a vietii 🙂 Odata, mi-a zis cineva sa nu ma duc intr-un loc, ca ma prind niste reptilieni si nu am cum sa ma apar de ei… Oooo! dar mi-a fost asa de teama, incat a doua zi am ajuns acolo… dar fiind de-al casei, ne-am strans doar mainile, am facut schimb de telefoane si de like-uri pe facebook 🙂 Restul va povestesc intr-o alta viata… nici fata in fata nu am cum sa va spun, ca ar trebui sa plece doar unul, nu-nu, secretul este secret 🙂 🙂 Ati fi foarte suprinsi daca ati afla cate sute de persoane cred cu tarie astfel de scenarii…

Ce peisaj! Pe acolo este traseul „Drumul Granicerilor”

Varful Batrana, de acolo venim, o privire inapoi… foarte frumos, mai vin pe aici, cat de des am sa pot…

Acolo, jos, sunt traseele spre Babele, Valea Ialomitei-Omu, culmea Doamnele, Valea Doamnei. Il zapacisem pe Matrix. Razvan, la telefon, imi spunea sa fac o diversiune si sa-l las pe acolo 🙂 Venea el acasa singur… 🙂 El nu mai avea chef tot stanga, tot dreapta, iar eu aveam tot timpul din lume 🙂

Pe acolo urma sa coboram, intersectam un drum, faceam dreapta si ajungeam la stana din valea Horoabei

Adica aici

Am inceput sa coboram prin pitoreasca vale a Horoabei

Peisajele sunt extraordinare, acest traseu este unic in Bucegi si nu este deloc usor, asa cum spun cate unii pe diverse forumuri… veti vedea in imagini

Se merge drept inainte… ei bine, pe acest traseu pitoresc l-am intalnit pe dl. Claudiu si pe sotia dansului. Dansii mai citesc pe aici si le multumesc pentru ca am reusit sa ne cunoastem. Marturisesc ca am fost foarte surprins si nu mai stiam ce sa spun 🙂 Pe acolo nu ma mai intalneam cu oameni de pe acest blog, dar este posibil orice. De-a lungul timpului, am intalnit multi oameni de munte datorita acestui blog… si cand merg prin oras, sunt tot felul de oameni cu care ma salut, vorbesc… am o mica multumire, am facut cate ceva, unii ma cunosc asa cum sunt, exista ceva familiar care ne leaga.

Cand vedeti apa izvorand din stanca, sa nu aveti niciun dubiu… este cea mai buna. Cand o vedeti curgand prin albii, ar trebui sa va puneti intrebari. Un astfel de perete cu izvoare nu are cum sa aiba decat o apa curata

Pe sub acea stanca trebuie coborat, nu se trece pe deasupra 🙂

Cam asa ceva

Pe acolo am coborat, ii lipseste o treapta, dar cand ai picioarele lungi, nu este vreo problema

Mai mergem putin si intalnim o alta scara, mai mare, metalica, mult mai sigura

Iata cine a facut uriasul efort de a transporta pe bucati, prima scara metalica in acest loc. Din pacate, a fost luata de o viitura, iar aceasta recenta a fost amplasata de salvamontistii damboviteni

Splendid!

Mai multi tineri coordonati de salvamontisti invatau tehnici de escalada si de salvare

I-am privit putin, apoi am continuat sa coboram

Pe acolo trece traseul 🙂

Din dreapta, de la nici 20 metri, iese acel suvoi de apa

Sa intram, asadar

Dupa ce trecem prin acel tunel, vine iar o coborare accentuata. Va spuneam ca nu este un traseu usor, multi asa il lauda. Pentru un om de munte, obisnuit cu tot felul de trasee, poate fi unul usor. Atat timp cat pe aici exista riscul sa te accidentezi grav, nu recomand acest traseu pentru incepatori… asa, cu mai multi, asigurati in coarda, unii incepatori pot merge

Poteca vine de undeva mult deasupra cascadei… si este foarte stramta

Acesta a fost primul marcaj al traseului… trebuie sa stiti ca acest traseu nu este unul turistic. Ca sa devina turistic, deci omologat, trebuie sa indeplineasca niste conditii… cam greu de amenajat pentru a indeplini toate criteriile. Altfel, pentru cei cu experienta montana, este un traseu spectaculos.

In poiana Horoabei

Noua cabana Horoabele, noua, pentru ca i s-au mai facut niste imbunatatiri, modificari vizibile

Acces spre zona curtilor manastirii Pestera Ialomitei… vedeti si un mic izvor, sper sa nu aveti vreodata intentia sa beti apa din el. Mirosul, desi persistent, nu le spune unora nimic… pe ideea batraneasca si imbecila ca „apa, daca trece de 7 pietre, este buna de baut”.

Asta ca sa stiti sa nu bateti drumul de pomana 🙂 Probabil se fac ca lucreaza si inventeaza pretexte sa cheltuie banii, zic si eu, parerea mea 🙂 neavand incredere in astfel de „proiecte”… adica trecutul nu-i recomanda. Au mai incercat ei sa dezvolte turismul in Bucegi, cheltuind milioane de euro, nerealizand, insa, nimic

Curtile manastirii si biserica veche

Biserica noua cu hramul Sf. Nifon

Aproape de padurea Cocora sta aceasta podoaba de toamna

In trecut, acest traseu se numea „Drumul lui Butmaloiu”. Pe acest marcaj am venit de la hotelul Pestera si ne indreptam spre Complexul de la Piatra Arsa. Daca primul este in Valea Ialomitei, ultimul se afla pe Platoul Bucegilor

Se vede Complexul, de unde noi trebuia sa facem dreapta. Continuand pe marcaj banda albastra, se ajunge pana in Poiana Stanei Regale.

Dar sa nu plecam asa repede 🙂 Nu inainte de a vedea cate masini platesc taxa de parcare la bariera de la Piatra Arsa:

Tot ce se afla intre acele panouri sunt platitori de „taxa”

Pe stanga drumului spre complex sunt niste adaposturi pentru cai

Bun, si ajungem si la complex. Spuneam acum cateva luni ca administratorii au demolat cabana veche, in loc sa o repare, sa o conserve cumva, ei au daramat-o. Ca si cum iti duci la maculatura albumul de familie cu pozele bunicilor. Fraierii si-au dus la gunoi istoria si au ramas cu o constructie inestetica din beton. Spuneau ca ridica altceva mai frumos, stiti, vechea poveste, dar vad ca au turnat o fundatie departe de fostul loc al cabanei.

Acesta este locul denumit „stadionul de la Piatra Arsa”… pe aici se antreneaza, adica dau niste ture de teren, sportivi din diferite loturi. Ierburile acelea nu au fost taiate in vreun an, noroc ca mai cade bruma, mai intra vacile 🙂 Pana la urma, este senzatia aceea ca te antrenezi in mediu ostil :)) Sigur despre asta este vorba…

Si am ajuns si pe Piciorul Pietrei Arse, apropiindu-ne de intrarea in padure. La 16:45 eram in fata complexului, 30 de minute mai tarziu eram pe poteca de pe Piciorul P.A.

S-a dus si banca asta, invinsa de timp

Inchei cu o observatie facuta anul trecut, tot in acest loc… dar mai bine sa pun link spre acel articol: https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/09/07/intoarcerea-la-inocenta-poiana-stanii-regale/

Pe la 18:30 am ajuns acasa, nu eram obosit, contrar asteptarilor proprii, ci eram asa, impacat cu soarta 🙂 Febra musculara imi disparuse si nu simt nimic nici azi, luni. Dupa cateva nopti in care am dormit foarte putin, ma asteptam sa fiu praf. Pe la 1 noaptea faceam baie 🙂 pe la 3 am reusit sa adorm, pe la 8 am plecat cu treburi de serviciu. Am avut energie de la polul răului :)) Am si baut 2 cani de ceai din flori de rododendron, imi spusese mie parintele Ioanichie de la schitul Sf. Ana, acum cativa ani, niste chestii despre acest ceai. Apoi, eu daca mai dau si la altii, mai imi spun si ei… despre efecte.

As mai adauga si ca pe abrupturile muntelui Moraru am vazut prin binoclu multe capre negre, ca imi place sa gasesc anumite pietre albastre, destul de rare, si ca, bineinteles ca am gasit una, ca erau multi turisti pe trasee, in special pe Drumul Granicerilor, ca am luat cazaturi cat pentru tot anul, nefiind atent… si m-am ales cu mai multe semne de buna purtare, stiam eu ce stiam de nu am mers pe acea punte suspendata, poate cadeam de pe acolo :)… ne-am incurcat cateva minute bune prin niste jnepeni, dar mi-a placut sa aud cum il cuprindea disperarea pe Matrix 🙂 … mai era ciobanul de la iesirea din padurea Cocora ce striga: „Uuu!” asa, in nestire. Nu era nici macar ecoul ca sa-i raspunda, dar el striga intruna, ii placea sa se auda si cred ca si radea 🙂

Treaba este ca daca ai ceva conditie fizica si iti place muntele, retii o gramada de aspecte!