„Aventura nu m-a ocolit!” la pachet cu „Nu credeam sa-nvat a muri vreodata!”

Uneori chiar credem ca totul se incheie…numai ca gandurile sunt ale noastre, de ce este mai important se ocupa Dumnezeu.

Alteori ne naruim in noi, fara sa fi banuit vreodata ca s-ar putea intampla. Din nou, am fost salvat…de mine in special 🙂 Este o poveste ce am sa o spun altadata.

Pentru ca nu reuseam sa intru in cotidian, s-a intamplat cum a spus Camelia…aventura nu a stat departe de mine. Am plecat cu niste prieteni, ei voiau la Pestera Bogdan…si asa a inceput. L-am chemat pe Matrix, mereu unii oraseni sunt problematici, ei cred ca ajungi asa, teleportat, in unele locuri. Hai sa mergem! 🙂 Eu cu toata energia negativa dupa mine…

1Cariera Piatra Arsa…unde se afla Pestera Bogdan si Avenul Haiducilor si traseul propus

Cum am trecut paraul Piatra Arsa si am inceput sa urcam toata panta abrupta spre Stana Regala, plecand asadar din Poiana Tapului, mi-am pierdut vorbele si in stomac simteam un gol. Eram aproape sigur ca intalnim vreun urs.

2In centru, in Poiana Tapului

In fine, am urcat, eu m-am dus spre dreapta sa vad niste vai mai bine, tot cu ideea de a ma da cu schiurile pe acolo si de a cobori prin padure. De pe muchia pe care eram, se vedeau urmele unei persoane. Ce cauta pe acolo, singur, nu stiu, poate vana ceva…

3

4Am si zarit o vale, pare interesanta

Am intrat in traseul spre Pestera Bogdan, stiind bine ca zapada nu prea sta pe versantul cu pestera, deci rar gasim gheata…nu este foarte periculos. Neavand chef de probleme, am stabilit sa intru eu repede cu Matrix in Avenul Haiducilor si in Pestera Bogdan, dupa care urma sa-i sunam pe ceilalti. I-am lasat prin urmare sus intr-o alta muche, la circa 20 minute distanta. Nu ai cum sa iei pe unii oameni, nu stiu sa reactioneze, trebuie grija mare, sunt multi factori de luat in seama…

5Spre pesteri, ultimii 150 metri

6Coborarea este destul de abrupta

Ne-am dus noi asa, cam in liniste, spre pesterile aflate deasupra unei cariere de piatra, inalta de vreo 200 metri…au si decedat cativa prin aceasta zona. Coboram, aud un zgomot, Matrix aude si el, numai ca scartaitul unui copac, il dubla. Ne-am apropiat de o stanca sa privim spre vale…nu era nimic. Cum zgomotul nu a fost mare, am presupus un animal mic. Asa ca am plecat spre Avenul Haiducilor, atenti la poteca ce mai pastra petice de zapada…insa nu era nicio urma de urs.

Uneori cate un urs mai statea iarna in acel aven, ne-am convins ca nu a stat in aceasta iarna si ca nici nu intrase…am cautat urme de gheare pe scara de la intrare, fire de par…nimic. Am coborat sa ne convingem ca nu este nimic si ca nu s-a schimbat ceva intre timp prin interior. Unele haine si rucsacii le-am lasat la intrare. Habar nu am cum de nu le-au inhatat ursii…

7Cu un picior pe una din scarile din Avenul Haiducilor…tot noi le-am bagat acolo in 2008 🙂

8

9Matrix tot ii dadea inainte cu pozele…voia sa surprinda momentul cand ma inhata ceva din interior 🙂

10

Iesim si coboram si mai jos spre Pestera Bogdan. La fel nicio urma de urs…ajungem si la pestera, intram, o vizitam, filmam cate ceva, eu tot incercam sa localizez ochiul de apa in care cadea cate o picatura de apa din tavan si producea acel sunet specific pesterilor. Aveam si lanterne, cu toate ca stiu fiecare piatra si metru, in detaliu, din cele doua pesteri.

11La intrare in Pestera Bogdan

12Intrarea in Pestera Bogdan

13Ne-am lasat rucsacii si am analizat putin imprejurimile…nu intram asa oricum in pestera

14Privind in prapastie…nebanuind ca pe acolo vom cobori putin mai tarziu 🙂

15

16In capatul pesterii

17Inscriptie originala, veche de vreo 130 de ani

18Trepte sapate…cine stie cand

19

20Spre iesire

Mai facem niste poze, apoi iesim ca sa incepem sa urcam pana la un moment dat, de unde sa-i sunam pe ceilalti… In fata pesterii aud un zgomot. Ceva mergea in stanga dupa peretele stancos. Un alt zgomot mi-a atras privirea deasupra pesterii. Nu se vedea insa nimic. Ne departam de intrare, ajungem dupa cativa metri in poteca, inaintam putin si…

21Cand am inceput sa urcam…franghia aceasta am montat-o in 2008, are vreo 15 metri…nu a luat-o nimeni 🙂

Un urs in poteca, un altul se uita la noi dupa un copac, inca unul deasupra pesterii…altul si mai sus. La Pestera Bogdan nu este decat o singura poteca, aproape de jur imprejur este haul acelei cariere. Nu am vazut niciodata asa ceva. Practic ursii stateau in poteca si asteptau. Parca stiau ca nu avem pe unde sa mergem prin alta parte…

Primul lucru este sa nu faci miscari bruste…cand ii vedeam cum isi lungeau boturile si maraiau… 🙂 Matrix i-a sunat pe ceilalti si le-a zis sa plece spre Stana Regala, ca ii vom suna noi. Nu i-am mai sunat :). Nu era nicio solutie sa aprindem un foc, nici sa ne retragem cativa metri spre pestera, ideea era ca trebuia sa plecam si ei parca nu voiau sa ne lase 🙂 Cum sa treci printr-o zona lata de 20-30 metri si in ea sa fie mai multi ursi? Nu treci!

Deci ce era de facut? Gasirea unei solutii rapide. Am gasit una singura…mersul pe marginea prapastiei…de vreo 200 metri 🙂 Ca eram cu Matrix, altfel probabil aprindeam un foc si sunam dupa cineva 🙂 Chiar ma gandeam, ca in fata pesterii primisem un mesaj in care imi spunea o fosta colega ca voi trai 100 de ani… si acolo, cu ursii aceia, nu mai parea deloc ca timpul se mai masoara si in ani 🙂

Cine a fost la Pestera Bogdan stie ca in jos, dincolo de intrare,  este un perete  cu trasee de alpinism. Trebuia facut ceva ce ursii nu ar fi putut. A fost ca la circ…noi mergand pe marginea prapastiei, unde un pas gresit insemna moarte si ei paralel cu noi pe unde era padure. Nu au coborat dupa noi, doar nu erau nebuni 🙂 Asteptau sa iesim undeva, intr-un loc mai accesibil. Era o solutie cum fac multi oraseni, ii lasa rucsacul in fata si apoi fug, iar ursul se preocupa cu rucsacul. Dar ei erau multi si nu le astamparam deloc foamea 🙂 poate ca mai rau ii intaratam. Si apoi unde sa arunci rucsacul? In poteca? Era inutila o asemenea actiune. Am mers pe versantul inclinat, tinandu-ne cand de o piatra, cand de iarba…apoi prin zapada.

Cine sa mai stea sa puna corzi de asigurare, pe unde mergeam nu era nimeni nebun sa bata un piton, nu exista logica sa marchezi un traseu de alpinism, asa pe margine de prapastie. Mie nu-mi place acest sport, cataratul pe corzi, ba chiar il evit… 🙂

Pentru o vreme parea ca ursii ne-au pierdut urma…am ajuns pe o panta inclinata cu zapada mai tare, deci alta problema, un tobogan. Nu am reusit sa gasim un fel de saritoare pe unde sa coboram la baza peretului, pentru ca era un risc prea mare sa alunecam pe zapada inghetata. Asa ca am urcat mai departe spre…pereti de piatra verticali de jur-imprejur, si o prapastie in spate. Imediat dintre copacii de pe margine a iesit un urs, apoi al doilea. Un altul era mult mai sus… 🙂

Ezitau sa se avante pe panta inclinata…dar nu am folosit timpul castigat, pentru ca „ne-am incuiat”. Este un termen montan ce semnifica o situatie fara iesire, este un capat de drum. Am ajuns la peretele stancos vertical dar degeaba nu aveam cum sa-l urcam. Mai mult de atat, cand m-am intors intr-o parte, fara sa ating ceva, o stanca de vreo 50 kg s-a desprins de la jumatate de metru in spatele meu si s-a dus la vale. Abia ce facusem un pas. Nu am stat sa vedem ce surprize se mai produc si…am coborat de unde urcasem, spre ursi adica…

Am coborat pentru a alege o varianta de urcare mai buna, diferita. Aparent parea mai buna…Nici nu am inceput bine sa urcam ca imposibilul era iar in fata noastra. Cum sa urci 10 metri aproape verticali, cu zapada si varfuri de stanci? Am privit repede zona, cineva trebuia sa lege coarda peste cei aproape 10 metri. Alt plan nu exista. Doar nu ramaneam acolo, suspendati pe o stanca, de jur-imprejur variante imposibile… Prin urmare, am pornit inainte, avand mai multe sanse decat Matrix, desi el este un alpinist cu experienta. Eu cand stiu ca am o sansa, nu prea fac greseli…Dupa vreo 6 metri, imi scapase un picior 🙂 dar eu cand cred ca pot…mancam stanca aceea si tot reuseam. Este un fel de a spune…

22

Dupa ce am intins coarda si am ajuns mai sus, era sigur ca niciun urs nu ar mai fi ajuns la noi. Dar cand am ajuns amandoi, un urs era deja langa stanca de langa care plecasem. Nu am stat sa-l imitam pe Basarab la Posada. Pe unul il vazusem la un moment dat mult mai sus. Ne gandeam ca poate vine pe deasupra si facem cunostinta fortat 🙂 Pierdusem ceva timp cu escalada pe acea panta.

Apoi ca sa iesim in sfarsit pe teren sigur, am urcat precum Jack pe vrejul de fasole…mai intai intr-un copac si de acolo salt pe o stanca si in padure. Niciun zgomot de urs, nu se vedea nimic…asa ca am coborat cu bine pana la baza carierei. Jos, ne-am uitat inapoi…un urs inca mai era pe o panta…deci nu va duceti pe acolo ca aia au foame grozava :))

23Matrix 🙂

24Unui urs ii trebuie mare tupeu sa faca asta 😉

25Pana la urma, al treilea urs era in spatele nostru 🙂 Pe doi ii vedeam in fata, scurmau prin zapada 🙂 Celalalt cine stie pe unde era 🙂 In poza se vede ca erau cam „mici” 🙂 doi dintre ei

26La baza peretului. Intotdeauna cel mai rapid si mai inteligent castiga. Asa a fost mereu si asa va fi 🙂 De aici de jos, ne-am uitat in sus, pe acele pante stancoase…un urs tot mai era pe acolo…

Aventura a tinut vreo 50 minute…cam cat…am vrut doar sa spun, cam cat 🙂 etc.

Dupa ce le-am dat tzeapa ursilor, am plecat spre Sinaia…apoi dupa cateva cumparaturi ne-am gandit noi sa aprindem un foc. Ca parca ajungeam prea repede acasa… 🙂

27In fata castelului Peles

Totusi nu ne-a luat mult timp, incepuse sa si ploua. Asa ca am separat jarul de focul valvataie…stiti, multi cand fac un gratar asteapta sa arda toata lemnele. Eu cand vreau ceva, de regula vreau atunci :)) Este buna si asteptarea dar nu mereu 🙂 Focul putea sa arda in vecinatate, pe mine ma interesa jarul. De altfel, asa si este bine…sa nu te rezumi doar la a lasa focul sa arda pana se face jar…mai bine il intretii in paralel, poate iti mai trebuie jar 🙂 Si cu un bat cand ai nevoie mai tragi jar sub gratar 🙂

28In cateva minute am strans si lemne, am aprins si focul

29Practic 😉

30Ia te uite ce mananca astia? Alimente nesanatoase! Pai la asa oameni, asa alimente…hai ca poate nu murim asa repede 😉

Focul ardea pe ploaie, noi in tepuse agatasem carnati afumati…originali evident. Nu stiu, la carnati ma refer? 🙂 Un pet de Pepsi si la povesti in ploaie :)) Ce aiurea, nu? :)) Ce fain este sa fii aiurea 😉 Langa noi apa, pe deasupra un stol de corbi facea galagie. Cel mai bine este ca atunci cand ai o pofta sa nu o amani 🙂 Nu stiu daca merge carnati, chifle si pepsi…dar asta este. Nu aveam cum sa fac mamaliga, eu sunt cu mamaligile in cap. Am luat zilele trecute niste smantana de la taranii din zona Branului ce vin pe aici. Era 16 lei/kg. Bine ca am gustat inainte de a face mamaliga. Pacat ca nu am gustat cand am cumparat-o 🙂 Era prea grasa, avea un gust ciudat si un miros suspect. Probabil asa era ea…dar mie mi s-a parut scarbos si mi-a disparut pofta pentru cateva zile 🙂

31Am acoperit focul cu zapada…mai incolo am lasat mancare si pentru domnii corbi ce survolau zgomotos zona, atentionandu-ne ca sunt si ei pe acolo… Vai ce urat din partea noastra, sa hranim vietatile padurii…daca noi facem asta, vai, nu pot sa cred… 🙂

Asta a fost intamplarea de ieri. Mai trebuie sa fac umbra pamantului 🙂 S-a intamplat asa pentru ca am fost plin de energie negativa si cand nu esti optimist, cu o vedere pozitiva, atragi necazurile. In conditii normale nu as fi mers la Pestera Bogdan, iarna…

32Si traseul de catarare impusa prin Cariera de la Piatra Arsa. Am plecat pe traseul rosu, ne-am oprit la perete, ne-am intors si am urmat varianta verde. Este destul de periculos, de inalt 🙂

Bine, acum sa sustin eu teza normalului este cel putin interpretabil 🙂 Mai spunea Matrix, ca nu au scapat dusmanii de mine…Care dusmani? Eu nu stiu niciun dusman. Nu urasc pe nimeni, nu port ura cuiva, fac ce cred eu ca este bine… Nu traiesc cu gandul sa aranjez pe cineva, ca rezolv pe altcineva, mi se pare pueril, pierdere de vreme. Sunt atatea lucruri de facut. Una este atitudinea fata de anumite ilegalitati si distrugeri ale mediului, actul in sine, si altceva persoana… in fine, este complicat, putini ar intelege 🙂

Concluzia este ca am depasit si momentele acestea…

Multumiri tuturor pentru cele scrise la articolul anterior! 🙂

71 răspunsuri

  1. M-au trecut fiorii,de parca mi s-ar fi intamplat mie!Palpitant,trepidant…Mi-am revenit abia la aprinderea focului.Ati fost deosebit de tari:inteligenta,viteza de reactie,cunoasterea „inamicului”.Un raspuns clar la problema cu hibernarea,pentru cine ar mai fi avut vreo indoiala.

    Apreciază

  2. Nu intotdeauna este cum vrem noi.Important este sa vezi solutia cea mai simpla sau daca este unica s-o abordezi fara complexe.Pur si simplu.De obicei iese bine.
    Daca stai si astepti solutii din alta parte,se complica totul.
    De fapt,in cazul vostru,solutia prin prapastie a fost salvatoare.Ca nu-mi inchipui vreo alergare prin padure cu ursii prin preajma,la o joaca…
    Poate,data viitoare,cind te anunta stomacul ca ceva nu se potriveste ,ca se aliniaza planetele,o lasi pe alta data.
    Sa-ti fie buna si saptamina asta!

    Apreciază

    • Asa este, asteptarea in multe cazuri nu este buna 🙂 Sa stii ca daca era de alergare, nu era o problema. Am fi castigat. Au mai fost cazuri din acestea, cand am alergat mai repede ca ei 🙂 Problema era ca nu exista padure unde sa alergi.Este un fel de „peninsula” zona Pesterii Bogdan. Mi-am zis ca nu am mai fost demult pe munte, adica la mine o saptamana inseamna „demult” si am continuat 🙂 Multumesc, asemenea si tie 🙂

      Apreciază

  3. Invingerea fricii este inceputul intelepciunii/Bertrand Russell

    Apreciază

  4. Ne bucuram ca esti inca printre noi 😛 … Genul asta de experiente de obicei aduc un „suflu” propaspat in viata oricarui :).

    Apreciază

    • Multumesc Alex 🙂 Au fost cateva experiente consecutive 🙂 iar treaba cu ursii…un bun antrenament pentru Postavaru Night 🙂 Trebuie sa ma documentez bine cu acest concurs. Se alearga pe partie banuiesc, noaptea evident 🙂

      Apreciază

      • Daca au fost mai multe experiente inseamna ca stai bine la capitolul adrenalina :P. Legat de Postavaru Night poti sa urmaresti aici noutatile:
        http://www.carpathianman.ro/eve.php?crt=14
        Site-ul e in reconstructie :). O sa-ti trimit un track ca sa vezi mai exact. Se alearga/urca din Poiana Brasov pe Drumul Rosu … Sunt cam 4,5 km cu diferenta de nivel de 700m +.

        Apreciază

        • Da, au mai fost. Odata, m-am trezit aproape de el si m-am ascuns repede dupa un copac. El era pe Drumul Cotei 1400. Cand o masina s-a interpus intre mine si el, am intins-o. A alergat el, dar pierduse startul si masina l-a incomodat putin…suficient sa ajung departe. Apoi, fiind cam 200 metri distanta intre mine si el, m-am oprit sa ne privim 🙂 Ursul nu este un alergator bun pe distante lungi. Este rapid pe primii 500 m.
          Multumesc pentru detalii. Eu am mereu o multime de intrebari: cum se alearga, cand, in adidasi, cum ajungem 🙂 O gramada de intrebari 🙂 Trebuie sa fac o recunoastere de traseu inainte 🙂 Am sa urmaresc site-ul acela 🙂

          Apreciază

          • Pentru o recunoastere de traseu da-mi de stire … noi mergem cam o data pe saptamana sa bem un ceai sus la cabana Postavaru. Legat de cum se alearga … depinde de fiecare. Doar in adidasi este destul de greu fiindca sunt anumite portiuni mai abrupte si o sa aluneci, insa cu niste bete in maini se rezolva si problema asta. Cand? Startul e pe la 19.00 .. deci se alearga exclusiv pe noapte. Cum ajungi? … da-mi de stire ca eu mai am loc in masina si urcam in Poiana impreuna daca vrei. La fel si la intoarcere … se coboara pe la 1-2 noaptea. Eu am o camera disponibila daca vrei sa ramai la mine pana cand ai tren de intoarcere in Busteni (in caz ca nu vi cu masina)

            Apreciază

  5. Grozavă peripeție…
    Sunt de părere să mutăm Primăria Bușteni în acele locuri.., nu de alta dar măcar unii funcționari ar fi util pentru urși.., mă tem însă că vor turba consumând „carne stricată” 🙂
    Toate cele bune.

    Apreciază

  6. era un film in care actorul principal spunea,, sometimes luck runs out”, adica ,, cateodata norocul se mai şi termina”… ati fost norocosi, ideea ar fi sa nu mai ajungeti in situatii din astea, aşa ca vă rog sa recalculati traseele pentru ca merita sa ne bucuram in continuare de cunostiintele voastre despre munte si te rog data ,, aviatoare” sa iei in calcul si urşii…Micuzu ma intreba duminica cand mergem si noi pe acolo stiind frica mea de urşi…i-am spus ca iau o pauza…:) mai lunga.

    Apreciază

    • Si acum nu mai iesi din casa, nu? 🙂 Hai mai, sa fim seriosi, au si ursii astia rostul lor :). Ti-am zis, nu era o urma, ei nu intra in pesteri, nu navigheaza de colo-colo, pe poteci. Pur si simplu ne-au simtit, din barloguri. Pe acolo sunt foarte multe, si au venit dupa mancare…simplu. Pai si dupa acea pauza la fel iti va fi frica 🙂 Se poate trata…stii ce poti tu, stii ce poate ursul, stii unde este cazul sa mergi, unde nu…
      Recalculam traseele :))

      Apreciază

  7. Imi pare bine ca totul s-a incheiat fara probleme. Esti un curajos si un ambitios. Imi place cum ai iesit in poze.

    Apreciază

  8. Mi-e greu sa cred ca va priveau ca pe o potentiala prada, inclin sa cred ca erau cersetori si va urmareau pentru mancare. Au prins curaj odata cu incalzirea vremii, vad ca e putina zapada in zona.

    Apreciază

    • Daca ne priveau ca pe o potentiala prada veneau dupa noi in intervalul in care am fost in pesteri. Ei ne-au tot dat tarcoale dupa mancare evident. Le-am fi dat tot ce aveam daca eram intr-un spatiu cu deschidere mare. Era logic. Dar pur si simplu acolo degeaba le-am fi dat sa manance. Actiunea nu avea finalitate. Nici noi nu am fi reusit sa plecam si nici ei sa se sature. Cersetor sau nu, orice om care trece la cativa metri de un urs poate fi o potentiala victima. Nu te joci cu astfel de animale, fie ca s-au invatat cu omul, fie ca nu. Pentru ca este animal, are instincte, nu stii la ce sa te astepti de la el. Si cum erau mai multi, spatiul mic, noi nu aveam nicio sansa sa urcam mai departe. Animalului ii este foame, stie ca oamenii l-au hranit, ii este totuna ca sare pe om sau ca ii da acesta rucsacul.
      Ursii umbla si prin zapezi mari daca este cald. Rod copaci, radacini, beau seva din arbori, fac o gramada de chestii iarna…

      Apreciază

      • De acord. Am vazut anul trecut ursi ziua in amiaza mare atat in zona alpina in Fagaras cat si in zone de deal unde teoretic nu au ce cauta. Si am vazut urme in zapada departe de orice padure inainte de revelion. Zonele cu stancarii si vegetatie sunt zone optime pentru ei si acolo lipsa vizibilitatii poate da nastere la intalniri surpriza. Mai pot fi vazuti si in zone de lunca unde exista stuf.
        Ursul e un animal inteligent si gaseste resurse de hrana in multe locuri si poate fi intalnit in locuri in care nu te astepti. Trebuie avut respect pentru el si imi imaginez cat de mare a fost teama in acele momente. Am avut urs la 20-30m de mine, singur in padure.

        Apreciază

        • Si-a schimbat comportamentul. Omul l-a fortat si el s-a adaptat. Acum iarna sunt de evitat acele zone unde ei stau. Exact, ursul este inteligent, am vazut o multime de chestii facute de el. Nu prea exista teama, asta este situatia, facem ce putem. Nu putem asta este…se mai si moare cateodata. Cum ne este soarta 🙂 Treaba era ca nu mai exista distanta aceea tampon intre ei si noi, le era foame, asta e clar…si nu se stie niciodata. De regula, ursii nu sunt agresivi 🙂

          Apreciază

          • Asa este.
            Ca o rugaminte, daca ai incredere si timp, te-as ruga sa imi trimiti pe e-mail-ul personal cateva locatii in care poate fi fotografiat ursul in Bucegi (nu cei care vin in statiuni) in zone care presupun si existenta unui refugiu/cabane. In zonele greu accesibile ajung greu din motive de obiectiv foto foarte mare si greu:)
            Nu am mai ajuns de foarte multi ani in Bucegi.
            Multumesc.

            Apreciază

  9. Ne cunoastem foarte bine. Dar nu am sa-ti spun. Te admir, te citesc. Este suficient. La revedere.

    Apreciază

  10. O zi de neuitat traita la maxim…

    Apreciază

  11. Este bine ceea ce se termina cu bine, slava Domnului! Si asta tocmai dupa ce ai spus ca faci o pauza cu blog-ul… Ce coincidenta!
    In tot cazul – fericirea e a noastra a tuturora – ca in continuare esti cu noi =))).

    Apreciază

  12. Adrian, am citit exact aşa cum urmăreşti un film de groază! Cred că dacă eram în locul tău, acolo rămâneam! Doar nepoţica mea ar fi fost fericită şi ar fi alergat la prietenii ei mama şi tata ursu cu cei trei pui ai lor:Codiţă, Lăbuţă şi Botic, personaje imaginate de mine şi de care Daria este îndrăgostită, dorind din tot sufleţelul ei să-i întâlnească! Ti-am admirat întotdeauna atitudinea faţă de natură, dar acum chiar te declar OMUL MUNTELUI ! Mă uimeşte detaşarea cu care povesteşti ! In locul tău aş fi scris -dacă aş mai fi putut! – încă sub imperiul groazei, ori tu aproape că faci haz de o întâmplare care putea să fie ultima! Brrrr! Urât sună! Vezi că acasă te aşteaptă doi voinici!.
    Rămân în admiraţia întregului tău blog! Numai bine !

    Apreciază

    • Cam asa a fost, ceva desprins dintr-un film. M-am gandit si eu ce s-ar fi intamplat daca in locul nostru ar fi fost niste turisti, mai putin obisnuiti cu muntele…ursii aceia nu se speriau de zgomot, de nimic. Stateau in poteca in fata noastra si asteptau,atat. Nefiind nicio alta cale de acces, stateau pe acolo raspanditi, unul mai jos, altul mai sus, un altul deasupra pesterii…Am vazut insa un lucru: ei nu intra in cele doua pesteri. Nu stiu de ce, dar nu intra in ele. Oricum, nu ne-am fi retras in interior, pentru ca nu exista ceva unde sa te urci si ei sa nu ajunga. Apoi acolo chiar eram fara scapare 🙂
      Mai sunt multe lucruri de invatat. Stiam ca vara, ursii in zone mai salbatice, nu se bat intre ei, probabil exista o ierarhie, si ca atunci cand intri prin astfel de zone, ei stau pe puncte mai inalte si te vad, te simt. Nu inseamna ca au actionat precum lupii, in haita. Noi am intrat printr-o astfel de zona. Ei nu umblau prea departe de propriile barloguri, vremea calda ii incurajase sa iasa dupa hrana.
      Eu cred ca s-a intamplat astfel: noi am coborat, nu am vazut nicio urma, pentru ca nu era. Ursii simt mai bine decat vad. Batea vantul, ne-au simtit, pentru ei omul inseamna hrana, probabil vara,toamna, cauta gunoaie pe langa cabane, locuri de popas, deci sunt familiarizati cu omul. Ne-au simtit si au venit. Daca pestera aceea nu era atat de jos si zona ar fi fost mai lata, am fi reusit sa plecam repede…acum nici 50 de minute nu este chiar mult :))
      Am facut si poze in timp ce concuram cu ei, aveam o oarecare siguranta. Ursul simte cand iti este frica si atunci il incurajezi. Am mai avut momente cu ursii, nu era ceva nou. Ineditul a constat in faptul ca erau multi si ca parca stiau ca nu avem pe unde sa trecem. Asta este foarte interesant: sa vezi ca un animal gandeste. Putea sa fie o intamplare finala, dar eu stiam ca nu avea cum sa fie. Stiam eu asa :)) Observati ca nu dau vina pe ursi si nici nu spun ca actiunea noastra nu a fost una prosteasca. Pe ceilalti i-am lasat sus, la distanta mare, sigura, si ne-am dus noi, sa vedem ce si cum. Nimeni nu ar fi presupus ca ne vor simti toti ursii aciuiti prin grotele si stancariile invecinate. Treaba este ca excursiile in aceasta perioada de incalzire prin zona de acest gen, cu multe stanci, grote, nu este o idee inspirata. Una este sa mergi pe un traseu turistic si sa dai peste un urs caruia ii este foame si alta sa se adune mai multi, dupa mancare…Scriu cu detasare pentru ca acest blog este despre Bucegi si asta este realitatea din acest munte. Nu intotdeauna sunt eu in lumina pozitiva. Invatam mereu…probabil ca unii toata viata 🙂
      Va multumesc, saru-mana! Toate cele bune si dv.

      Apreciază

  13. Ce inseamna experienta!

    Apreciază

    • Ideea este sa nu fugi de nebun cand nu ai sanse, trebuie sa ai un plan de rezerva pentru fiecare actiune. Inainte ca ei sa prinda mai mult curaj si sa se apropie, lucru ce ar fi intervenit intr-un minut, doua, noi eram deja pe prapastie. In astfel de momente gandesti foarte repede. Este vorba si de o oarecare experienta, stiu cum si pe unde se catara ursii. Acestia fac destule lucruri nebanuite. Dar pe acolo nu ar fi venit. In schimb mergeau paralel cu noi. Am ajuns in diferite puncte, unde eram intr-o relativa siguranta, timp in care puteam suna pe cineva. Stiind capacitatea de actiune a institutiilor din Bucegi iti dai seama ca sansele nu sunt asa de mari sa intervina cineva eficient. Daca situatia era chiar extrema as fi sunat la Centrul Montan al Jandarmeriei, ne trebuia o coarda lunga sa coboram peretele… Intotdeauna trebuie sa ne bazam in proportie covarsitoare pe ceea ce putem face noi. Altii pentru noi fac mai greu 🙂
      Asa ca o paralela, institutiilor cu atributii in Bucegi le-a luat o luna de zile sa stinga un incendiu. Au folosit elicopter si mobilizat multi oameni si tot nu au reusit mare lucru. Pana la urma 2-3 ploi succesive a lichidat focul. Cam 10-20 de persoane cu gand de treaba ar fi lichidat incendiul in cateva ore… Asa si cu activitatea de salvare. Cine crezi ca are chef si tragere de inima sa-si faca meseria? Ce vezi pe la tv, in special de la Busteni, sunt actiuni mult dimensionate. Ei cred ca asa se sperie lumea si nu se mai aventureaza. O idee gresita, evident. Omul nu invata decat atunci cand vede 🙂 Treaba este ca mor oameni pentru ca nu sunt informati corect,turistul nu are nicio siguranta, practic el nu conteaza, ceea ce este foarte grav.
      Nu vorbesc in numele meu, asta este, eu o mai si caut, vorbesc de aceia care coboara din trenurile de 6 sau 9 si pornesc, pe unde si-au fixat un traseu. Cand moare un turist in Bucegi, vina nu-i apartine integral lui. Dar asta o stiu prea putini…nu poti face chiar ce vrei prin Bucegi. Exista un cadru legal prin care sunt permise sau interzise unele actiuni. Institutiile statului din Bucegi sunt pline de incompetenti si acestia ii trag si pe ceilalti in jos, care ar putea face ceva. Problema este ca nivelul acesta mediocru al institutiilor se mentine pentru ca nimeni nu este tras la raspundere.
      Mai ales la Busteni.
      Aici toti si-au dat mana doi ani la randul, sa distruga zona inalta a Bucegilor, prin acces motorizat, incalcand orice lege: politia si jandarmeria din oras s-au facut ca nu vad, primarul a incercat sa le dea niste acte, ce au valoare doar pe plan local, cei din zona Mediului le-au permis sa faca drumuri spre Cruce si Releul Costila, chiar salvamontisti din Busteni distrugeau natura, incalcand legea.Cand exista o solutie foarte simpla, astfel ca si localnicii sa aiba venit si mediul sa fie protejat.
      Deci cand stii astfel de lucruri, de marlanii, stii ca ei nu conteaza. Eu imi doresc foarte mult sa le arat undeva in viitor, ca nu conteaza. Nu ai cum sa fii salvamontist si sa conduci jeepuri prin arii protejate. Nu merge! Deci ori ramai sa iti faci meseria de salvamontist, ori renunti si te faci Pirat :)) Ca asa li se spune celor cu jeepuri din Busteni: Piratii Bucegilor! Cam asa se pune problema 🙂

      Apreciază

  14. Omule, fa si tu o mica infractiune, sau macar participa la contrabanda cu petarde si artificii inainte de Craciun, si pastreaza tot timpul anului cateva uscate in rucsac.
    Eu la revelion am aprins un fel de „semnalizator”, o scuipatoare de scantei ce se tine in mana, plimbata 2 ani in rucsac. A ars foarte bine! Mai am 7 bucati! 🙂
    Sunt tare bune pocnitorile si artificiile, pana acum le-am folosit doar pentru cainii de la stane. Eficiente! Se speriau si caini, si oi, si ciobani!

    Apreciază

    • Am probat si petarde, nu au treaba. Nu se sperie, fug cativa metri si se intorc. Exista doar doua lucruri care te ajuta: o faclie mai mare sau o arma de foc, un 7,62. Spray-ul de ursi mi se pare inutil, pana il pulverizezi a sarit pe tine. Concluzia este ca nu am vazut urs sa fuga de o petarda si caine care sa nu fuga. Cred ca orice caine fuge de petarda. Este placerea mea cand ajung pe langa o turma cu caini recalcitranti 🙂 Dar cu ursul nu merge.

      Apreciază

  15. hahaaaa…nu te-ai putut ține departe!!! Nici de aventuri, nici de noi 🙂
    Se pare că nu te lași! Dar n-ai mai fi tu dacă nu ai trece prin astfel de experiențe!!! În orice caz, asta nu prea a fost una bună. Nu știu cum de te aventurezi tu așa! Să ai grijă!!

    Ah, și nu-mi spune tu că sunt lucruri mai importante în viață…le știu și eu dar dacă am zis că o să-mi fie dor, te rog să mă crezi pe cuvânt și atât! Bine? 😉

    Apreciază

  16. Adrian,nu-ti aduci aminte cind ti-am scris eu acum 2 ani cred,ca in pestera cea mica au ursii birlog?.Acum un an am fost cu niste prieteni sa facem niste catarari acolo si am dat si eu de ei.Noi am urcat pe acele trasee de catarare si am dat nas in nas cu ei (erau 7).Am spus celor de la ocol din Sinaia sa le dea de mincare de la Stina Regala in dreapta,spre Busteni ca sa nu mai vina pe drumul Cotei,insa cunosti si tu ca cei de la ocol nu fac nimic.Probabil isi cresc ciinii si porcii cu mincarea pe care ar trebui s-o dea ursilor.E bine ca ai scris despre aventura ta pentru ca,altii sa nu se duca pe acolo.Sunt sigur ca vor fi „curajosi” care vor sa vada si ei cu ochii lor si se vor duce,dar riscul este al lor.Tot in acel post te intrebam de inscriptia din fundul pesterii pentru ca eu n-o mai am si doream sa o dau cuiva pentru tradus.Multumesc ca ai fotografiat-o.As dori sa-mi trimiti si mie o fotografie,daca nu te deranjaza bineinteles.Te citesc mereu si iti doresc succes la aventuri cit mai placute.

    Apreciază

    • Poate ca stau si acolo, dar noi ne-am trezit cu ei venind din alta parte. Oricum tot din zonele apropiate celor doua pesteri. Sunt atatea grote si scobituri in stanci incat stau foarte bine, au de unde alege :). Daca aveam o coarda mai lunga am fi coborat pe un traseu de catarare. Ce sa faca prietene, cei de la ocol? Stii ca doar taie copaci si mai planteaza cate un copacel, ici-colo. Nu stiu, eu sper sa nu fie nimeni atat de inconstient sa mearga prin zona acelei cariere. Ar trebui sa stie ca probabil sunt mai multi decat am vazut noi. Ti-am trimis pozele, inscriptiile sunt asa: anul 1882, Romania, si o cruce sapata in piatra. Inscriptia pare originala si autorul pare sa o fi realizat in 1882…in 1881, pe 14 martie Romania devenea regat. In acea perioada se lucra la Castelul Peles…istoria este lunga, paralelele la fel 🙂

      Apreciază

  17. După atâta intensitatea a trăirilor, fiinţă care orice încearcă, încearcă la maxim, acel cârnat nu putea lipsi din decor…fireşte, ceaunul de anul trecut e depărtat ca amintire, cel în care era un dezmăţ, nu alta, dar nici ţepuşca şi ce stă înfipt în ea nu’s de lepădat. Glumesc.

    Cât despre „murit aşa de repede”, astfel este, precum spui…doar ucenicim. Şi asta o spuneam în glumă, însă doar aşaşişaşa. Şi despre altele, legat de alte înţelesuri.

    Apreciază

  18. Ai înţeles şi ai reţinut esenţialul, nu? Eşti fiinţa care orice încearcă, încearcă la maxim.
    Să nu îţi obnubilezi vreodată dorinţa de a te trăi şi mereu să ştii cum să înveţi să îţi aprinzi setea de aventura care eşti, pe drumul de tine, înspre tine.
    Dar asta cred că deja ştii.

    Apreciază

  19. Ceva pentru tine…

    Şi un alt ceva; cel mai bine învăţăm să ne cunoaştem prin experienţa înfrângerilor.

    Apreciază

  20. Eu am obiceiul sa umblu prin munti cu un spray paralizant la brau. Mi-a fost recomandat ca fiind eficient impotriva ursilor de catre vinzatorul unui magazin de produse pt. autoaparare. Nu l-am folosit niciodata impotriva ursilor; eu am intilnit exclusiv ursi care stau si te pindesc din tufis pina treci, dupa care ies de acolo cu zgomot si pleaca la treburile lor, lucru care ma sperie cumplit. A fost foarte eficient impotriva unor caini de stana (minimum 6 la numar) care ma incoltisera ca pe urs; numai 2 din ei au fost atinsi de jet, suficient ca toata haita sa demisioneze de la stana; i-am auzit inca minute in sir hamaind in departare. Fireste , respectivul spray se poate folosi numai defensiv: dai si te retragi, in plus trebuie tinut cont si de directia vintului, altfel te afecteaza si pe tine.
    Cum comentati ?

    Apreciază

    • Eu nu am incredere in sprayuri contra ursilor, da, la caini este potrivit. Totusi, o petarda este suficienta si fuge orice caine de stana 🙂 Cu ursul, nu stiu, sunt doar 2 solutii in caz extrem: glontul sau focul. Bine, acum o sa se spuna ca scriu de protectia mediului si vorbesc de impuscarea ursilor :)) Evident ca as impusca unul, doi, pe negandite si fara emotie, in asemenea momente. Dar nu aveam arma, norocul lor. Ideal este sa-i eviti, dar uneori se intampla intamplarea.

      Apreciază

  21. Adrian, din in ultima vreme n-am reusit sa mai fiu activ la comentarii, activitatile zilnice m-au tinut un pic deoparte. dar asta nu insemna mare lucru, mereu revin.
    Cat de mult imi plac mie ursii, cred ca cei descrisi de tine aici sunt foarte prosti. De necrezut. NU pot sa nu ma intreb, daca erai un personaj rauvoitor prin natura, cate fripturi ai fi scos din 5 ursi? Delicatese. Da, ursii asteptau in poteca, dar daca de fapt tu ii asteptai pe ei? Nu ai pe unde sa treci, dar poate nici nu-ti doresti sa treci fara sa-i culegi…. 🙂 🙂 Cred ca e mult de discutat aici… 🙂 Stau si ma gandesc ca totusi bine ca au scapat ursii… Daca in locul tau era altcineva priceput nu numai la culesul murelor ci si al ursilor?????

    Apreciază

  22. Ca tot vorbeai de arogante, am facut si eu una 😛 🙂 🙂

    Apreciază

  23. Si de data asta cred ca cea mai mare aroganta a facut-o ursu’. Cu mult tupeu. In poteca. Cand putea sa ajunga in farfurie. Clar, ne-a dat o lectie 🙂 🙂

    Apreciază

  24. Mi-a plăcut povestirea ta 🙂 Sper să ajung și eu într-o zi la avenul haiducilor și la peștera Bogdan. Și sper să nu mă mârâie urșii 🙂

    Apreciază

  25. Adi, te rog să îmi spui dacă pot ajunge la avenul haiducilor și peștera lui Bogdan din Poiana Stânei sau de la Stâncile Franz Jozsef, făcând stânga la coborârea pe piciorul Pietrei Arse.
    Îți mulțumesc!

    Apreciază

    • Se poate ajunge coborand de la Poiana Stanei spre Poiana Tapului si undeva, nu am reper) se face dreapta. Nu este poteca buna, ajunge greu cineva care nu cunoaste zona. Daca totusi incerci si ai noroc, orientare, vezi ca sunt franturi de poteca amenajata de mine si de niste prieteni acum vreo 6-7 ani si pe portiunea finala o franghie albastra… pe care nu a furat-o nimeni. Ai grija ca este o zona unde ursul este la el acasa 🙂

      Apreciază

      • Am fost ieri pe acolo, sub amenințarea furtunii care se apropia, și am umblat mai bine de vreo oră din poteca PG înspre abruptul estic. Cred că am fost foarte aproape de peșteră, dar nu am găsit-o.
        Am tot umblat pe hățașuri care nu duceau nicăieri, găsind un puț descoperit, adânc de vreo 10 m. Chiar mă întreb pentru ce a fost săpat (gaze?) și mai ales cum! Mai era în zonă încă un puț acoperit.
        Am dat și de o grotă îngustă care mai mult ca sigur e vizuină de urs, noroc că nu era nimeni acasă 🙂
        Tare rău mi-a părut că nu am găsit locul, dar voi mai trece pe acolo, urcând din Vulpărie.

        Să știi că nu am găsit nici traseul TA din Sinaia spre Dichiu luna trecută, așa că din șosea (înainte de Cuibul Dorului) am intrat pe un forestier pe valea Pârâului Negru spre Cota 1.000 m. Dar voi mai merge și pe acolo, în căutarea porțiunii dintre Dichiu și Scropoasa 🙂

        Săptămâna viitoare s-ar putea să caut TR din Sinaia spre Cota 1.000 m.

        Îți mulțumesc pentru informații!
        Cu bine!

        Cristi

        Apreciază

        • Bine, daca ai gasit acel put de 10 metri ai un reper. Daca mai ajungi la el, cum te uiti spre Valea Prahovei, ai Sinaia in dreapta, Poiana Tapului in stanga. Urmezi creasta aceea impadurita in directia Poiana Tapului. Nu parasesti creasta decat la o distanta de 10 metri pe abruptul estic. Mergi cam 15 minute. Pe dreapta, vei vedea o mica balustrada prinsa de un copac. O poteca se observa ca merge in jos, deasupra carierei. Cobori pe ea, treci de un copac gaunos si faci dreapta. Vine un fag cazut. Ca sa treci peste am batut noi, niste trepte. Apoi se coboara dar cu atentie, in serpentine. In dreapta este o poteca spre un aven in care am introdus o scara de vreo 5-7 metri, continuand, ajungi la Pestera Bogdan.
          Imi place ca nu renunti 🙂
          Asa este, singur, fara sa-ti arate cineva, este mai greu sa gasesti traseele acestea uitate. Dar sunt sigur ca prin perseverenta o sa reusesti.
          Triunghiul rosu il gasesti mergand in spatele hotelului Mara pe un forestier. Nu este chiar exact in spatele hotelului, iti spun ca reper doar. Intri pe str. Platou Izvor si de acolo este acel forestier. Mergi pe el cativa km, si te uiti dupa 1,5 km pe copacii din dreapta drumului. O sa vezi la vreo 50 metri in sus, marcajul ce duce la Cota 1000. Daca nu-l vezi dupa 4 km nu te mai duce pe drum, trebuie sa te intorci. Urcarea in traseu, din drum, este un pic dificila, dar apoi poteca este una de muchie pana la 30 minute de Cota 1000. Se da intr-un drum de exploatare ce iese in spatele complexului.
          Toate cele bune.

          Apreciază

          • O întrebare pentru TR: mergând pe forestier, trec pe sub liniile de înaltă tensiune până să întâlnesc marcajul sau găsesc poteca marcată înainte să ies la firele electrice?
            Am postat o tură pe un site de munte, să le arăt și altora zone mai puțin umblate din sudul Bucegilor, și aș vrea să intru în traseu fix pe TR. Poate mai mulți ochi reușesc să vadă intrarea pe marcaj 🙂
            Mă bucur că mă ajuți, îți mulțumesc!

            Apreciază

          • Am parcurs traseul TR, identificat de la intersecția cu forestierul ce pornește din Sinaia. Punctul de intersecție este la câteva minute după ce se trece pe sub firele de înaltă tensiune, când forestierul cotește la dreapta.
            Mă bucur că am putut să le arăt și altor persoane traseul, precum și mare parte a potecii haiducilor, pentru că din pasul Păduchiosu am continuat până pe vf. Păduchiosu, vf. Vânturișu, cascade, pe sub Colții lui Barbeș și tot mai departe până la Cota 1.400 și Sinaia.
            Cu bine!

            Apreciază

  26. Am uitat să pun și track-ul GPS, în caz că ajută pe cineva 🙂

    http://my.viewranger.com/track/details/MTg2MTY5Ng==

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: